• Meditand la ce crezi!

    Cineva îmi zicea că în cer vor fi și musulmani, și hinduși, și alții. Că de fapt, fiecare se închină la dumnezeul lui. Era preot. Vestea tristă sau bună, depinde, este că Dumnezeu este Unul Singur și există doar o cale spre cer, Isus Hristos.
    Nu zic eu asta, ci o spune Biblia. Iar noi avem credință în ce spune Biblia. Se venea la înaintare cu teoria conform căreia și Biblia a fost scrisă de oameni. Dar să nu uităm că oamenii aceia au fost insuflați de Duhul Sfânt.
    Nu poți convinge pe cine nu crede, doar Isus poate deschide inima. Credința este o încredere neclintită, nu o poți explica. Noi nu putem decât să ne rugăm. Totuși, să luăm aminte ca să nu cădem în capcana toleranței. Dumnezeu ne îndeamnă să iubim pe toți oamenii dar nu să aderăm la păcat.
    Tot ce contrazice Cuvântul lui Dumnezeu nu este din Dumnezeu. Iubirea adevărată respectă, e răbdătoare, nu se umflă ca un curcan ci are blândețe și smerenie. Noi nu suntem fanatici dar Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi. El ne-a smuls din mersul nostru fără sens.
    Lucrul acesta nu se vede decât în timp și vede doar cine are ochi să vadă. Restul de oameni văd doar persoane care se chinuie să respecte ceva în ce ei nu cred și ce nu pot înțelege.
    Noi avem privirea în sus. De acolo va veni izbăvirea… Curând.

                                Alexandru_Fintoiu