Sa urcam in fiecare zi!

Am urcat cu greu. La început a fost interesant, părea că nu s-a schimbat nimic. Apoi urcușul a devenit mai greu, pe măsură ce te apropiai de vârf. Așa e viața noastră. Pe măsură ce te apropi de Hristos pare tot mai greu.

Standardul este tot mai înalt, pare foarte puțin probabil să-l atingi. Atunci, când te apropi de vârf, supărarea pare mai mare, nevegherea mai cruntă și te simți mai rău ca niciodată.

Dar Dumnezeu a făcut treaba cea mai grea. Prin har ne-a mântuit. Când ajungi pe vârf e greu să te menți acolo. Dar dacă pici direct în prăpastie, mori. Dacă aluneci din neatenție, mai ușor, mai ai șanse să recuperezi.

Urcatul pe munte, seamănă cu mersul spre cer. Faci pauze, mai faci câțiva pași în direcția bună și ești tot timpul atent la marcaj, nu cumva să greșești. Marcajul nostru e Biblia. Ea ne călăuzește mereu, ne arată cum stăm, cât mai avem și ne sfătuiește cu ce să ne echipăm.

Cuvântul ne hidratează când efortul pare prea mare. E revigorant și ne împrospătează precum apa rece de izvor într-o zi toridă. Ne ajută să mai putem când alții cad sau renunță.

Dacă traseele turistice au și retur, spre cer, cale de întoarcere nu mai este. Drumul este doar în urcare. Odihna va fi la final. E greu, dar luptăm să nu cădem de oboseală. Încercăm să privim în avans pe traseu la promisiunile lui Hristos.

El ne dă o mână de ajutor când am pus piciorul unde nu trebuie, când priza nu a funcționat. Ne vrea puternici, luptând, veghind și biruind. La nevoie, ne scoate. Frumusețea muntelui ceresc, depășește imaginația și merită.

Să urcăm în fiecare zi…