Lucrurile, reteta sigura pentru nefericirea noastra

Primăvara și-a revenit din pumnii reci ai iernii și ne-a dat covoare de iarbă verde și flori. E singura ce mai dă gratis câte ceva. Nu te costă nimic să te bucuri de galbenul păpădiilor din iarbă sau de parfumul narciselor din grădină. Totuși, puțini acceptă ce e gratis.

Pe Dumnezeu L-a costat Fiul. Mântuirea însă e gratis, dar oamenii n-o vor. Tot aceiași oameni preferă să stea cu ochii în telefon și cu căștile în urechi decât să audă păsările cântând și să se bucure de natura de afară. Parcă sunt pedepsiți de propriile dorințe.

Viața în monitoare e o glumă proastă dar acceptată de mulți ca normală. Diavolul i-a închis pe oameni în casă și le-a dat de lucru pe internet. Nu socializează, nu comunică, nu iubesc și sunt ca niște mașini de măcinat timpul.

Nici în magazine nu mai merg, comandă online. Până la urmă confortul nu e rău ci dependența de el. Ai impresia că ești stăpân pe tine însuți când de fapt ești manipulat și condus. Mâncăm ce vor alții, vedem ce vor alții, apreciem ce vor alții, lucrăm ce vor alții. Ce dorim noi nu prea mai contează.

Egoismul și lipsa fericirii merg mână în mână. Diavolul ne vrea în viață doar ca să plătim facturi. Uneori le cumpărăm cu bani mulți și avem satisfacție puțină. Vrem mereu mai mult și nu suntem mulțumiți cu ce avem.

Compromisurile, dorința după satisfacții imediate sau mai bine zis, plăcerea de o clipă a păcatului, toate vrăjesc sufletul omului ca să-l facă să creadă că are nevoie mereu de altceva ca să fie fericit. Apar reclame cu un televizor nou, cu un telefon nou, cu o mașină nouă, opțiuni speciale și nu mai poți dormi. Le vrei. Crezi că vei fi mai fericit când le vei avea dar din păcate, tocmai ai fost mințit.

Cheltuiești bruma de bani și îți dai seama că ești gol. La fel de gol în suflet, cu toate că în mâinile tale ai o cheie nouă iar parcarea e plină.

Lucrurile nu ne aduc fericire nici cât negru sub unghie. Nu poți plăti cu cardul la POS-ul lui Dumnezeu. Nici frumusețea exterioară a ambalajului, fie el și om. Zilele trecute mi-a venit să zâmbesc când am văzut niște oameni care se chinuiau să testeze rezistența unui telefon. Oricât ar rezista el, mai mult de doi ani puțini sunt cei care îl păstrează. Tehnologia merge înainte și e greu să ții pasul și nici nu trebuie mereu.

Investim în huse și folii ca să arate bine când îl vom lăsa definitiv prin sertare pradă prafului. Părinții cumpără copiilor tablete și lucruri smart ca să scape de ei. Gândiți-vă bine. Să fie oare chiar așa de „smart” mișcarea? Mai târziu n-ajung nimic pentru că nu s-a investit în educația lor ci în tehnologificarea lor.

Nu dați toți banii pe lucruri. Investiți în suflet. Mărită-te cu caracterul nu cu mușchii. Iubește sufletul nu ambalajul. Peste tot suntem bombardați de superficialitate. Iubiți cu mintea.

Singurul care mai face oameni e Dumnezeu. Păcatul ne face ființe cu două picioare sau clone. Timpul zboară și în secundele lui ticăie viața noastră. Când se duce bateria, nu vom mai funcționa. Vom rămâne doar cu ce am făcut cât am mers.

Cine știe cât mai bați? Dacă mâine e ultima dată, ești sigur că ai profitat de șansă ca să faci update-ul pentru veșnicie?

Update-ul are un nume, Hristos. Cu El, nu mai contează dacă timpul se oprește sau merge.

                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu