O credinta fara emotii

Toma a fost recunoscut ca un om sceptic. Scepticismul lui venea din dezamăgire. Și-a dorit prea mult ca Hristos să fie Mesia și când L-a văzut dat la moarte a suferit. Când a înviat și S-a arătat ucenicilor nu a vrut să creadă. I se părea prea mare minunea.
Unii din noi tot așa suntem. Nu îndrăznim să credem în minuni pentru că sunt “minuni”. Însă viața credinciosului e marcată de minuni. Toma a trebuit să aștepte opt zile ca să creadă. Unii așteaptă ani ca să nu se îndoiască. Problema este că o zi e oricum mult. Nu garantează nimeni ziua de mâine.
După opt zile s-au trezit toți cu Hristos în mijlocul lor. Minunea era cu atât mai mare cu cât clădirea era încuiată, camera în care erau era încuiată iar ucenicii își făceau planuri fără Isus. Puteau să se sperie serios dar Domnul le-a adus pacea.
Toma n-a mai avut nevoie să atingă rănile închise de la cruce nici să-și pună degetele prăfuite pe urmele sfinte. A crezut. Isus nu era fantomă ci era viu. Sunt oameni care sunt însă ca niște fantome, nu sunt vii decât ca să mănânce și să bea sau să se distreze.
Cu adevărat viu înseamnă să-L lași pe Hristos să apară în mijlocul inimii tale închise de păcat. Acolo va face liniște. El transformă, schimbă, iartă, binecuvintează, ridică, întărește, sfințește și curăță mizeria.
Singura noastră șansă este să credem fără să punem mâinile pe ceva. Nu e nevoie să simțim pentru că credința nu se bazează pe simțuri. Domnul a zis că e ferice de cine nu a văzut și a crezut. Lăsați simțurile, emoțiile și afectivitatea în relația cu Dumnezeu.
Pentru Dumnezeu este important să crezi în El și să faci voia Lui.

                                Alexandru_Fintoiu