Un gand de la scaldatoare

Scăldătoarea Betesda era plină pe holuri de oameni. Fiecare avea o problemă care necesita rezolvare divină. Prietenii nu puteau, banii nu puteau, doctorii nu puteau nici ei. Singurul care putea era Dumnezeu. Trimitea câte un înger din când în când.
Când îngerul tulbura apa, nu mai avea importanță dacă erai împărat sau cerșetor, dacă aveai facultate, școala generală sau nimic, ci dacă erai primul. Primul în apă era izbăvit, vindecat, fericit. Al doilea nu primea nimic. Premiul doi nu te făcea sănătos.
Toți oamenii se strângeau la scăldătoare cu speranță. Sperau să fie primii. Primii atinși de Creator, primii binecuvântați, primii cu viața schimbată. Printre cei cu nădejde de vindecare era și un slăbănog care nu putea merge. Paradoxal, neavând pe nimeni era fără nădejde. Dar el era acolo sperând la mila cuiva și apoi la mila lui Dumnezeu.
38 de ani nu și-a mișcat picioarele, doar își imagina cum e să meargă. Până într-o zi când s-a întâlnit cu Cel care a creat îngerul, cu Isus. Omul care se întâlnește autentic cu Isus, este schimbat. Hristos schimbă totul, trăirea, viața, nădejdea, scopul.
Câteodtă credem că avem nevoie de îngeri ca să ne schimbăm, de ceva miraculos ca să se întâmple, dar în realitate n-avem nevoie decât de Isus, de glasul Lui care să ne poruncească să ne ridicăm din haos, avem nevoie de puterea Lui de a ne mișca.
Pentru slăbănog, nu mai avea importanță al câtelea era. Hristos îl vindecase și nu era nici primul, nici ultimul. Pentru el, devenea importantă persoana Domnului nu vindecarea în sine. Isus l-a găsit în Templu așa cum îi stă bine unui om nou.
Omul vindecat de păcat e omul care Îl caută pe Dumnezeu neîncetat și știe că nu are niciun merit. Smerenia este însușirea tuturor celor schimbați de Hristos.
Așa îi vom deosebi și noi…

                            Alexandru_Fintoiu