Final de drum pentru verdele de afara!

A început festivalul frunzelor și al toamnei. Sărbătoarea recoltei s-a cam dus însă cei mai mulți au profitat de ea și au vândut cât au putut. Mulți vindeau must cu zahăr, dar lumea cumpăra oricum. Cineva mă întreba dacă are voie să bea must. Nici nu știam ce să îi spun, depinde de stomacul fiecăruia dacă duce.

Cei mai mulți oameni nu realizează că relația cu Dumnezeu nu ține de “am voie” sau „n-am voie” ci de iubirea față de El. Dacă trăiești după un set de reguli nu mai ești liber în Hristos. Totuși atunci când ești liber în Hristos, garantat nu păcătuiești, pentru că faci voia Lui din dragoste față de caracterul lui Dumnezeu care e sfânt.

Tânărul bogat credea că viața veșnică ține de reguli, dar de fapt ține de inimă. O inimă curată garantează veșnicia ei. Regulile se pot ține în exterior dar viața interioară și exterioară nu poate fi ispășită cu fapte ci cu sângele lui Isus. Și cum curățirea începe cu interiorul și apoi se exteriorizează cu faptele, omul nou e nou cu totul după o singură regulă, cea a harului.

Nimeni nu poate prinde cerul dacă nu respectă regula harului care spune că doar Isus e Calea, Adevărul și viața. Fără El, cerul este utopie iar oamenii ca frunzele legănate de vânt. Ajung compost sau îngrășământ pentru cazanele abisului.

Toamna de afară ne spune că mai e puțin până când arama va fi dată pe față. Frunzele ce cad în fiecare an după același sistem de gândire divin, timpul care se scurge în fiecare zi, clipă cu clipă, toate ne vorbesc despre apropierea finalulului de carieră al omenirii.

Depinde de fiecare cum ne va găsi. Pentru verdele de afară e final de drum…

                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu