• La multi ani romanilor!

    Se apropie ziua țării noastre. Nimeni nu o așteaptă cu tort. Dar așa cum e, bună rea, e a noastră. Istoria ne povestește că au murit oameni pentru ca noi să fim azi liberi printre Carpați și până la mare.
    Ca român îmi doresc ca prezența lui Dumnezeu să inunde granițele noastre și să mântuiască câți mai mulți români. N-aș vrea să mai preluăm de la alții păcatele și fărădelegile motivând că asta înseamnă libertate. Ne mințim singuri, preluarea lor înseamnă robie.
    Lumea ne vrea sclavi într-un fel sau altul, Dumnezeu ne vrea liberi. Nu poți fi eliberat de legături decât prin Hristos. Avem nevoie de binecuvântarea Lui și de îndurarea Lui.
    Mi-e drag de români că sunt primitori, dar să fim de oasepți, cum scrie Biblia. Primiți și colindele de luna viitoare dacă puteți. Primiți vestea bună a lui Isus. Eșecuri oricum mai sunt, vești proaste de la alții oricum mai vin și ele.
    Să trăim în teama cerului și în bucuria mântuirii. Suntem valoroși pentru că suntem iubiți de Dumnezeu. Dacă am trăi cu gândul acesta am fi mai fericiți. Să ne smerim când vine vremea și să facem bine. Nu e lege împotriva binelui dar puțini oameni se îngrămădesc la asta.
    Am primit de la țară ce-a putut să ne dea. Noi ar trebui să-i dăm ei respect și să fim blânzi cu natura. Avem aer curat, clima este bună și variată ca să nu ne plictisim. Să prețuim ce avem și să iubim pacea.
    Să ne respectăm unii pe alții și să căutăm să spunem adevărul indiferent de consecințe. Dumnezeu vede și va avea ceva de spus la credincioșia noastră. Să fim buni între noi chiar dacă bun este Unul Singur, Dumnezeu. Luăm exemplul Lui.
    Să fim mulțumitori, e atitudinea cea mai plăcută a omului. Nemulțumirea duce numai la rău. Iubiți pe Dumnezeu, El este singura și unica noastră șansă.
    În rest, la mulți ani românilor!

                                        Alexandru_Fintoiu