Biblia

Geneza

Capitolul 1

  1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
  2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
  3. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.
  4. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
  5. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
  6. Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”
  7. Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
  8. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
  9. Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.
  10. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  11. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.
  12. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  13. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
  14. Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
  15. şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost.
  16. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.
  17. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul,
  18. să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
  19. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
  20. Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”
  21. Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
  22. Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”
  23. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
  24. Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.
  25. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
  26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
  27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
  28. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
  29. Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.
  30. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.
  31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

Capitolul 2

  1. Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor.
  2. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
  3. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.
  4. Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.
  5. În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.
  6. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
  7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
  8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
  9. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
  10. Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
  11. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
  12. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
  13. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
  14. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.
  15. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
  16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
  17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
  18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
  19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
  20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
  21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
  22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
  23. Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
  24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
  25. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

Capitolul 3

  1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
  2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
  3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
  4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,
  5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
  6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
  7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
  8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
  9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”
  10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”
  11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”
  12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”
  13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
  14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.
  15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”
  16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
  17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
  18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.
  19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
  20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
  21. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.
  22. Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”
  23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
  24. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Capitolul 4

  1. Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”
  2. A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
  3. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
  4. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
  5. dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.
  6. Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
  7. Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
  8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.
  9. Domnul a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
  10. Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.
  11. Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
  12. Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
  13. Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
  14. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”
  15. Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.
  16. Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.
  17. Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.
  18. Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.
  19. Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.
  20. Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele.
  21. Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu lăuta şi cu cavalul.
  22. Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
  23. Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele.
  24. Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.”
  25. Adam s-a împreunat iarăşi cu nevasta sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set; „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”
  26. Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.

Capitolul 5

  1. Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
  2. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om”, în ziua când au fost făcuţi.
  3. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.
  4. După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
  5. Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.
  6. La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
  7. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice.
  8. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.
  9. La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
  10. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice.
  11. Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
  12. La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
  13. După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
  14. Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
  15. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
  16. După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
  17. Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.
  18. La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
  19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
  20. Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit.
  21. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
  22. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
  23. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
  24. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
  25. La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
  26. După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.
  27. Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit.
  28. La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu.
  29. El i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul.”
  30. După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice.
  31. Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit.
  32. Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.

Capitolul 6

  1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete,
  2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
  3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
  4. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
  5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
  6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.
  7. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.”
  8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
  9. Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
  10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
  11. Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
  12. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
  13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
  14. Fă-ţi o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe din afară.
  15. Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.
  16. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
  17. Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
  18. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.
  19. Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.
  20. Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.
  21. Şi tu ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor.”
  22. Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.

Capitolul 7

  1. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
  2. Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
  3. şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
  4. Căci după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.”
  5. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
  6. Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.
  7. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
  8. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
  9. au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
  10. După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
  11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
  12. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
  13. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
  14. ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
  15. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
  16. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
  17. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
  18. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
  19. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi.
  20. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
  21. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii.
  22. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
  23. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
  24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

Capitolul 8

  1. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
  2. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
  3. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
  4. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
  5. Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
  6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
  7. A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
  8. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
  9. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie.
  10. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
  11. Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
  12. A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
  13. În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se uscase.
  14. În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
  15. Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis:
  16. „Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
  17. Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.”
  18. Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.
  19. Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
  20. Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar.
  21. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
  22. Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Capitolul 9

  1. Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.
  2. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
  3. Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
  4. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
  5. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
  6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
  7. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el!”
  8. Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis:
  9. „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi;
  10. cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
  11. Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.”
  12. Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
  13. curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
  14. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
  15. şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
  16. Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ.”
  17. Şi Dumnezeu a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”
  18. Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan.
  19. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.
  20. Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie.
  21. A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.
  22. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
  23. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
  24. Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr.
  25. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”
  26. El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!
  27. Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!”
  28. Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
  29. Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.

Capitolul 10

  1. Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.
  2. Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
  3. Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
  4. Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim.
  5. De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.
  6. Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. –
  7. Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
  8. Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.
  9. El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.”
  10. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.
  11. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah
  12. şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. –
  13. Miţraim a născut pe ludiţi, anamiţi, lehabiţi, naftuhiţi,
  14. patrusiţi, casluhiţi (din care au ieşit filistenii) şi pe caftoriţi.
  15. Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het;
  16. şi pe iebusiţi, pe amoriţi, pe ghirgasiţi,
  17. pe heviţi, pe archiţi, pe siniţi,
  18. pe arvadiţi, pe ţemariţi, pe hamatiţi. În urmă, familiile canaaniţilor s-au împrăştiat.
  19. Hotarele canaaniţilor se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza, şi, cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Leşa.
  20. Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
  21. Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut fii.
  22. Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.
  23. Fiii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
  24. Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.
  25. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan.
  26. Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah,
  27. pe Adoram, pe Uzal, pe Dicla,
  28. pe Obal, pe Abimael, pe Seba,
  29. pe Ofir, pe Havila şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
  30. Ei au locuit de la Meşa, cum mergi spre Sefar, până la muntele răsăritului.
  31. Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
  32. Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop.

Capitolul 11

  1. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
  2. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
  3. Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
  4. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”
  5. Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
  6. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
  7. Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”
  8. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
  9. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
  10. Iată spiţa neamului lui Sem: La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
  11. După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
  12. La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
  13. După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
  14. La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
  15. După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
  16. La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
  17. După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
  18. La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
  19. După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
  20. La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
  21. După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
  22. La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
  23. După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
  24. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
  25. După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
  26. La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
  27. Iată spiţa neamului lui Terah: Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. – Haran a născut pe Lot.
  28. Şi Haran a murit în faţa tatălui său, Terah, în ţara în care se născuse, în Ur, în Haldeea. –
  29. Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
  30. Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
  31. Terah a luat pe fiul său, Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său, Avram. Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.
  32. Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.

Capitolul 12

  1. Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
  2. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
  3. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
  4. Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran.
  5. Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan.
  6. Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
  7. Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase.
  8. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.
  9. Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
  10. A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a coborât în Egipt ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
  11. Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: „Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
  12. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
  13. Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.”
  14. Când a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
  15. Slujbaşii cei mai de frunte ai lui faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon.
  16. Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
  17. Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai.
  18. Atunci faraon a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevasta ta?
  19. De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!”
  20. Şi faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevasta sa şi tot ce avea.

Capitolul 13

  1. Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa şi tot ce avea, împreună cu Lot.
  2. Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
  3. Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
  4. în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
  5. Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
  6. Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
  7. S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi feresiţii locuiau atunci în ţară.
  8. Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
  9. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
  10. Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
  11. Lot şi-a ales toată câmpia Iordanului şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
  12. Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din câmpie şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
  13. Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
  14. Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
  15. căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.
  16. Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
  17. Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da.”
  18. Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.

Capitolul 14

  1. Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
  2. s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
  3. Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
  4. Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
  5. Dar, în anul al paisprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe zuziţi la Ham, pe emiţi la Şave-Chiriataim,
  6. şi pe horiţi pe muntele lor, Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustiu.
  7. Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar.
  8. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei, sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
  9. şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului, şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
  10. Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
  11. Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toată merindea lor şi au plecat.
  12. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
  13. A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
  14. Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
  15. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
  16. A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său, Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi norodul.
  17. După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului.
  18. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
  19. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
  20. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.
  21. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.”
  22. Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului,
  23. şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine!
  24. Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”

Capitolul 15

  1. După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.”
  2. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”
  3. Şi Avram a zis: „Iată că nu mi-ai dat sămânţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”
  4. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.”
  5. Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.”
  6. Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.
  7. Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
  8. Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
  9. Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
  10. Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
  11. Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
  12. La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
  13. Şi Domnul a zis lui Avram: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.
  14. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de-acolo cu mari bogăţii.
  15. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.
  16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.”
  17. După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
  18. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat,
  19. şi anume: ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a cadmoniţilor,
  20. a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor,
  21. a amoriţilor, a canaaniţilor, a ghirgasiţilor şi a iebusiţilor.”

Capitolul 16

  1. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar.
  2. Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.
  3. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său, Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.
  4. El a intrat la Agar, şi ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpâna sa.
  5. Şi Sarai a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine şi tine!”
  6. Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea.
  7. Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustiu, şi anume lângă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.
  8. El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea, Sarai.”
  9. Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpâna ta şi supune-te sub mâna ei.”
  10. Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.”
  11. Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
  12. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”
  13. Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!”
  14. De aceea fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui Viu care mă vede”; ea este între Cades şi Bared.
  15. Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele Ismael.
  16. Avram era de optzeci şi şase de ani, când i-a născut Agar pe Ismael.

Capitolul 17

  1. Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.
  2. Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.”
  3. Avram s-a aruncat cu faţa la pământ; şi Dumnezeu i-a vorbit astfel:
  4. „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
  5. Nu te vei mai numi Avram; ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri.
  6. Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi; şi din tine vor ieşi împăraţi.
  7. Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
  8. Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”
  9. Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam.
  10. Acesta este legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămânţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur.
  11. Să vă tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru: şi acesta să fie semnul legământului dintre Mine şi voi.
  12. La vârsta de opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu face parte din neamul tău.
  13. Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în casă, cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veşnic.
  14. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea prepuţului lui să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legământul Meu.”
  15. Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei să fie Sara.
  16. Eu o voi binecuvânta, şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta, şi ea va fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”
  17. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?”
  18. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”
  19. Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.
  20. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte, şi voi face din el un neam mare.
  21. Dar legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta.”
  22. Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu S-a înălţat de la Avraam.
  23. Avraam a luat pe fiul său, Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu.
  24. Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
  25. Fiul său, Ismael, era în vârstă de treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său.
  26. Avraam şi fiul său, Ismael, au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea.
  27. Şi toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui, sau cumpăraţi cu bani de la străini, au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.

Capitolul 18

  1. Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
  2. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.
  3. Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.
  4. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta.
  5. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.” „Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei.
  6. Avraam s-a dus repede în cort la Sara, şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.”
  7. Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă.
  8. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat.
  9. Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.
  10. Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
  11. Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.
  12. Sara a râs în sine, zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
  13. Domnul a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?”
  14. Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.”
  15. Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs!” Căci i-a fost frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”
  16. Bărbaţii aceia s-au sculat să plece şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă.
  17. Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
  18. Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
  19. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
  20. Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a mărit, şi păcatul lor într-adevăr este nespus de greu.
  21. De aceea Mă voi coborî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit până la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.”
  22. Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
  23. Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
  24. Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
  25. Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
  26. Şi Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”
  27. Avraam a luat din nou cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu sunt decât praf şi cenuşă.
  28. Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.”
  29. Avraam I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici pentru cei patruzeci.”
  30. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.”
  31. Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.”
  32. Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
  33. După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

Capitolul 19

  1. Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la pământ.
  2. Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru, ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu”, au răspuns ei, „ci vom petrece noaptea în uliţă.”
  3. Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azime şi au mâncat.
  4. Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile.
  5. Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.”
  6. Lot a ieşit afară la ei, la uşă, a încuiat uşa după el
  7. şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o asemenea răutate!
  8. Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. Numai nu faceţi nimic acestor oameni, fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.”
  9. Ei au strigat: „Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin, şi acum vrea să facă pe judecătorul. Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi, împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa.
  10. Dar bărbaţii aceia au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa.
  11. Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa.
  12. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta.
  13. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.”
  14. Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă”, a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.
  15. Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.”
  16. Şi, fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au apucat de mână, pe el, pe nevasta sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate.
  17. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
  18. Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!
  19. Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.
  20. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!”
  21. Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
  22. Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
  23. Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar.
  24. Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
  25. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
  26. Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.
  27. Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.
  28. Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.
  29. Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa.
  30. Lot a ieşit din Ţoar şi a rămas pe munte, cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peşteră, cu cele două fete ale lui.
  31. Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este niciun bărbat în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor.
  32. Vino să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
  33. Au făcut, dar, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
  34. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.”
  35. Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.
  36. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor.
  37. Cea mai mare a născut un fiu, căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl moabiţilor din ziua de azi.
  38. Cea mai tânără a născut şi ea un fiu, căruia i-a pus numele Ben-Ammi: el este tatăl amoniţilor din ziua de azi.

Capitolul 20

  1. Avraam a plecat de acolo în ţara de miazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur şi a locuit ca străin în Gherar.
  2. Avraam zicea despre Sara, nevasta sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate, din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarului, a trimis şi a luat pe Sara.
  3. Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este nevasta unui bărbat.”
  4. Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat?
  5. Nu mi-a spus el că este sora sa? Şi n-a zis ea însăşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate.”
  6. Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce n-am îngăduit să te atingi de ea.
  7. Acum, dă omului nevasta înapoi; căci el este proroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar, dacă n-o dai înapoi, să ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.”
  8. Abimelec s-a sculat dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus tot ce se întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă.
  9. Abimelec a chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute.”
  10. Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”
  11. Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.
  12. De altfel, este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă.
  13. Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatârul pe care ai să mi-l faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că sunt fratele tău.”
  14. Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe şi le-a dat lui Avraam; şi i-a dat înapoi şi pe Sara, nevasta sa.
  15. Abimelec a zis: „Iată, ţara mea este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va plăcea.”
  16. Şi Sarei i-a zis: „Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste faţă de toţi cei ce sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.”
  17. Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a însănătoşit pe Abimelec, pe nevasta şi roabele lui, aşa că au putut să nască.
  18. Fiindcă Domnul încuiase pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec, din pricina Sarei, nevasta lui Avraam.

Capitolul 21

  1. Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei, şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.
  2. Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu.
  3. Avraam a pus fiului său nou-născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.
  4. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu.
  5. Avraam era în vârstă de o sută de ani la naşterea fiului său, Isaac.
  6. Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.”
  7. Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să spună lui Avraam că Sara va da ţâţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!”
  8. Copilul s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.
  9. Sara a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar.
  10. Şi a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac.”
  11. Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului său.
  12. Dar Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă, care va purta cu adevărat numele tău.
  13. Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa ta.”
  14. A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf cu apă, pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustiul Beer-Şeba.
  15. Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş
  16. şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, dar, în faţa lui, la o parte, a ridicat glasul şi a început să plângă.
  17. Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este.
  18. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un neam mare.”
  19. Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă; s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea.
  20. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustiu şi a ajuns vânător cu arcul.
  21. A locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat o nevastă din ţara Egiptului.
  22. În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci.
  23. Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei şi că vei avea faţă de mine şi faţă de ţara în care locuieşti ca străin, aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă de tine.”
  24. Avraam a zis: „Jur!”
  25. Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec pentru o fântână de apă, pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec.
  26. Abimelec a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de ştire şi nici eu nu aflu decât azi.”
  27. Şi Avraam a luat oi şi boi, pe care i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi.
  28. Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă.
  29. Şi Abimelec a zis lui Avraam: „Ce sunt aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?”
  30. El a răspuns: „Trebuie să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru ca să-mi slujească de mărturie că am săpat fântâna aceasta.”
  31. Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba; căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia.
  32. Astfel au făcut ei legământ la Beer-Şeba. După aceea, Abimelec s-a sculat împreună cu Picol, căpetenia oştirii sale, şi s-au întors în ţara filistenilor.
  33. Avraam a sădit un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului Dumnezeului celui Veşnic.
  34. Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor.

Capitolul 22

  1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
  2. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
  3. Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său, Isaac. A tăiat lemne pentru arderea de tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
  4. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.
  5. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm, şi apoi ne vom întoarce la voi.”
  6. Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot, le-a pus în spinarea fiului său, Isaac, şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună.
  7. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”
  8. „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.
  9. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
  10. Apoi Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul său.
  11. Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.
  12. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
  13. Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.
  14. Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.
  15. Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam
  16. şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
  17. te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.
  18. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”
  19. Avraam s-a întors la slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.
  20. După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut şi ea copii fratelui tău, Nahor,
  21. şi anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
  22. pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel.
  23. Betuel a născut pe Rebeca. Aceştia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
  24. Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

Capitolul 23

  1. Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei.
  2. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan; şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă.
  3. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
  4. „Eu sunt străin şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.”
  5. Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam:
  6. „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.”
  7. Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.
  8. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar,
  9. să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.”
  10. Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:
  11. „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.”
  12. Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.
  13. Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.”
  14. Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:
  15. „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, dar, moarta!”
  16. Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor.
  17. Ogorul lui Efron din Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur
  18. au fost întărite astfel ca moşie a lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii.
  19. După aceea, Avraam a îngropat pe Sara, nevasta sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, adică Hebron, în ţara Canaan.
  20. Ogorul şi peştera din el au fost întărite astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare de către fiii lui Het.

Capitolul 24

  1. Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.
  2. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea;
  3. şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc,
  4. ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.”
  5. Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze în ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit tu?”
  6. Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo!
  7. Domnul Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea, care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu.
  8. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta pe care te pun să-l faci. Cu niciun chip să nu duci însă acolo pe fiul meu.”
  9. Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său, Avraam, şi i-a jurat că are să păzească aceste lucruri.
  10. Robul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.
  11. A lăsat cămilele să se odihnească, în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă.
  12. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de stăpânul meu, Avraam.
  13. Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, şi fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă.
  14. Fă ca fata căreia îi voi zice: „Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.”
  15. Nu sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.
  16. Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi niciun bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a coborât la izvor, şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi.
  17. Robul a alergat înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.”
  18. „Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a dat să bea.
  19. După ce i-a dat şi a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.”
  20. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a scos pentru toate cămilele lui.
  21. Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria.
  22. Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur.
  23. Şi a zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui tău ca să rămânem peste noapte?”
  24. Ea a răspuns: „Eu sunt fata lui Betuel, fiul Milcăi şi al lui Nahor.”
  25. Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.”
  26. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului,
  27. zicând: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”
  28. Fata a alergat şi a istorisit mamei sale, acasă, cele întâmplate.
  29. Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat afară la omul acela, la izvor.
  30. Văzuse veriga şi brăţările în mâinile surorii sale şi auzise pe sora sa, Rebeca, spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit, dar, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor,
  31. şi a zis: „Vino, binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit un loc pentru cămile.”
  32. Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el.
  33. Apoi, i-a dat să mănânce. Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!”, a zis Laban.
  34. Atunci el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam.
  35. Domnul a umplut de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari.
  36. Sara, nevasta stăpânului meu, a născut, la bătrâneţe, un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el tot ce are.
  37. Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc;
  38. ci să te duci în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de-acolo să iei nevastă fiului meu.”
  39. Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-are să vrea să mă urmeze.”
  40. Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbândă în călătorie, şi vei lua fiului meu o nevastă din rudele şi din casa tatălui meu.
  41. Vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.”
  42. Eu am ajuns, azi, la izvor şi am zis: „Doamne Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai izbândă în călătoria pe care o fac,
  43. iată, eu stau la izvorul de apă, şi fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta”
  44. şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da de băut şi cămilelor tale”, fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul pentru fiul stăpânului meu!”
  45. Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea, iată că a ieşit Rebeca, cu vadra pe umăr, s-a coborât la izvor şi a scos apă. Eu i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog!”
  46. Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut şi a dat de băut şi cămilelor mele.
  47. Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.” I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâini.
  48. Apoi am plecat capul, m-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu, Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui.
  49. Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”
  50. Laban şi Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine.
  51. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”
  52. Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului.
  53. Şi robul a scos scule de argint, scule de aur şi îmbrăcăminte, pe care le-a dat Rebecăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale.
  54. După aceea, au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis: „Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.”
  55. Fratele şi mama fetei au zis: „Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.”
  56. El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbândă în călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.”
  57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.”
  58. Au chemat, dar, pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea.
  59. Şi au lăsat pe sora lor, Rebeca, să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.
  60. Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, şi sămânţa ta să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor săi!”
  61. Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a plecat.
  62. Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi”, căci locuia în ţara de miazăzi.
  63. Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile.
  64. Rebeca a ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă.
  65. Şi a zis robului: „Cine este omul acesta care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a acoperit.
  66. Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.
  67. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.

Capitolul 25

  1. Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura.
  2. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah.
  3. Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost aşuriţi, letuşiţi şi leumiţi. –
  4. Fiii lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia sunt fiii Cheturei.
  5. Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.
  6. Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său, Isaac, înspre răsărit, în ţara răsăritului.
  7. Iată zilele anilor vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani.
  8. Avraam şi-a dat duhul şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.
  9. Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, hetitul, care este faţă în faţă cu Mamre.
  10. Acesta este ogorul, pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevasta sa, Sara.
  11. După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său, Isaac. El locuia lângă fântâna „Lahai-Roi.”
  12. Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care-l născuse lui Avraam, egipteanca Agar, roaba Sarei.
  13. Iată numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam,
  14. Mişma, Duma, Masa;
  15. Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma.
  16. Aceştia sunt fiii lui Ismael; acestea sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei doisprezece voievozi, după neamurile lor.
  17. Şi iată anii vieţii lui Ismael: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său.
  18. Fiii lui au locuit de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor lui.
  19. Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac.
  20. Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat de nevastă pe Rebeca, fata lui Betuel, arameul din Padan-Aram, şi sora lui Laban, arameul.
  21. Isaac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă; şi Domnul l-a ascultat: nevasta sa, Rebeca, a rămas însărcinată.
  22. Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul.
  23. Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”
  24. S-au împlinit zilele când avea să nască; şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
  25. Cel dintâi a ieşit roşu de tot, ca o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau.
  26. Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei.
  27. Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
  28. Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
  29. Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
  30. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.
  31. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
  32. Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
  33. Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
  34. Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Capitolul 26

  1. În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar.
  2. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te coborî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.
  3. Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău, Avraam.”
  4. Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
  5. pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”
  6. Astfel Isaac a rămas la Gherar.
  7. Când îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era frică să spună că este nevasta sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip.
  8. Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevasta sa, Rebeca.
  9. Abimelec a trimis să cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevasta ta. Cum ai putut zice: „E sora mea”? Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa, ca să nu mor din pricina ei.”
  10. Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevasta ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.”
  11. Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”
  12. Isaac a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat.
  13. Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult, până ce a ajuns foarte bogat.
  14. Avea cirezi de vite şi turme de oi, şi un mare număr de robi; de aceea filistenii îl pizmuiau.
  15. Toate fântânile pe care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său, Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână.
  16. Şi Abimelec a zis lui Isaac: „Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.”
  17. Isaac a plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuinţa.
  18. Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său, Avraam, şi pe care le astupaseră filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său.
  19. Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor.
  20. Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.” Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el.
  21. Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna.
  22. Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot; „căci”, a zis el, „Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară.”
  23. De acolo s-a suit la Beer-Şeba.
  24. Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.”
  25. Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână.
  26. Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său, Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui.
  27. Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?”
  28. Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!
  29. Anume, jură că nu ne vei face niciun rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.”
  30. Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat şi au băut.
  31. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece, şi ei l-au părăsit în pace.
  32. În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!”
  33. Şi el a numit-o Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi.
  34. La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beeri, şi pe Basmat, fata hetitului Elon.
  35. Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.

Capitolul 27

  1. Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el.
  2. Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
  3. Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.
  4. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”
  5. Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
  6. Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau:
  7. „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.”
  8. Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.
  9. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;
  10. tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.”
  11. Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc.
  12. Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”
  13. Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.”
  14. Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
  15. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
  16. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr.
  17. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.
  18. El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?”
  19. Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
  20. Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”
  21. Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.”
  22. Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.”
  23. Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat.
  24. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.”
  25. Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut.
  26. Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.”
  27. Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.
  28. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!
  29. Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”
  30. Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său, Esau, s-a întors de la vânătoare.
  31. A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
  32. Tatăl său, Isaac, i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”
  33. Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.”
  34. Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”
  35. Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea.”
  36. Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?”
  37. Isaac a răspuns şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”
  38. Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.
  39. Tatăl său, Isaac, a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus.
  40. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”
  41. Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu, Iacov.”
  42. Şi au spus Rebecăi cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău, Esau, vrea să se răzbune pe tine omorându-te.
  43. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;
  44. şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,
  45. până va trece de la tine urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?”
  46. Rebeca a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?”

Capitolul 28

  1. Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.
  2. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.
  3. Dumnezeul cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!
  4. Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin şi pe care a dat-o lui Avraam.”
  5. Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, arameul, fratele Rebecăi, mama lui Iacov şi a lui Esau.
  6. Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov şi-l trimisese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.”
  7. A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-Aram.
  8. Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac.
  9. Şi Esau s-a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot.
  10. Iacov a plecat din Beer-Şeba şi şi-a luat drumul spre Haran.
  11. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi şi s-a culcat în locul acela.
  12. Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe scara aceea.
  13. Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tatălui tău, Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.
  14. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.
  15. Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi împlini ce-ţi spun.”
  16. Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut.”
  17. I-a fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”
  18. Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătâi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn pe vârful ei.
  19. A dat locului acestuia numele Betel; dar mai înainte cetatea se chema Luz.
  20. Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac
  21. şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;
  22. piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”

Capitolul 29

  1. Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit.
  2. S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
  3. Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.
  4. Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei.
  5. El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei.
  6. El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
  7. El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.”
  8. Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.”
  9. Pe când le vorbea el încă, veni Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea.
  10. Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.
  11. Apoi Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare.
  12. Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.
  13. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate.
  14. Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.
  15. Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?”
  16. Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, şi cea mai mică Rahela.
  17. Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.
  18. Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”
  19. Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”
  20. Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.
  21. În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”
  22. Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.
  23. Seara, a luat pe fiica sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
  24. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
  25. A doua zi dimineaţa, iată că era Lea. Atunci Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”
  26. Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
  27. Isprăveşte săptămâna cu aceasta şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
  28. Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiica sa Rahela.
  29. Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.
  30. Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.
  31. Domnul a văzut că Lea nu era iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă.
  32. Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben; „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.”
  33. A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea i-a pus numele Simeon.
  34. Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi.
  35. A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele Iuda. Şi a încetat să mai nască.

Capitolul 30

  1. Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!”
  2. Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: „Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?”
  3. Ea a zis: „Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii prin ea.”
  4. Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.
  5. Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un fiu.
  6. Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate, mi-a auzit glasul şi mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan.
  7. Bilha, roaba Rahelei, a rămas iar însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.
  8. Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva surorii mele şi am biruit.” De aceea i-a pus numele Neftali.
  9. Când a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa, Zilpa, şi a dat-o lui Iacov de nevastă.
  10. Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu.
  11. „Cu noroc!” a zis Lea. De aceea i-a pus numele Gad.
  12. Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiul lui Iacov.
  13. „Ce fericită sunt!” a zis Lea; „căci femeile mă vor numi fericită.” De aceea i-a pus numele Aşer.
  14. Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus mamei sale, Lea. Atunci Rahela a zis Leii: „Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.”
  15. Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahela a zis: „Ei bine! Poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.”
  16. Seara, pe când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte şi a zis: „La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Şi în noaptea aceea s-a culcat cu ea.
  17. Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.
  18. Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu, pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i-a pus numele Isahar.
  19. Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiul lui Iacov.
  20. Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus numele Zabulon
  21. În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele Dina.
  22. Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii.
  23. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!”
  24. Şi i-a pus numele Iosif zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”
  25. După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea.
  26. Dă-mi nevestele şi copiii, pentru care ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.”
  27. Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta;
  28. hotărăşte-mi simbria ta şi ţi-o voi da.”
  29. Iacov i-a răspuns: „Ştii cum ţi-am slujit şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine;
  30. căci puţinul pe care-l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te-a binecuvântat ori încotro am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?”
  31. Laban a zis: „Ce să-ţi dau?” Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe şi o voi păzi.
  32. Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea.
  33. Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.”
  34. Laban a zis: „Bine! Fie aşa cum ai zis.”
  35. În aceeaşi zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele şi toţi mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi.
  36. Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban.
  37. Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despuiat de pe ele fâşii de coajă şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele.
  38. Apoi a pus nuielele pe care le despuiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea, să zămislească.
  39. Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceau miei bălţaţi, seini şi pestriţi.
  40. Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme deosebite, pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban.
  41. Ori de câte ori se înfierbântau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele.
  42. Când oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov.
  43. Omul acesta s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.

Capitolul 31

  1. Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.”
  2. Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.
  3. Atunci Domnul a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.”
  4. Iacov a trimis de a chemat pe Rahela şi pe Lea la câmp, la turma lui.
  5. El le-a zis: „După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine.
  6. Voi însevă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea.
  7. Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.
  8. Ci când zicea el: „Mieii pestriţi să fie simbria ta”, toate oile făceau miei pestriţi. Şi când zicea: „Mieii bălţaţi să fie simbria ta”, toate oile făceau miei bălţaţi.
  9. Dumnezeu a luat astfel toată turma tatălui vostru şi mi-a dat-o mie.
  10. Pe vremea când se înfierbântau oile, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau bălţaţi, pestriţi şi seini.
  11. Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!” „Iată-mă”, am răspuns eu.
  12. El a zis: „Ridică ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot ce ţi-a făcut Laban.
  13. Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.”
  14. Rahela şi Lea au răspuns şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?
  15. Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut şi ne-a mâncat şi banii?
  16. Toată bogăţia pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.”
  17. Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile.
  18. Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său, Isaac, în ţara Canaan.
  19. Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;
  20. şi Iacov a înşelat pe Laban, arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.
  21. A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.
  22. A treia zi, au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.
  23. Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.
  24. Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
  25. Laban a ajuns, dar, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul, cu fraţii lui, pe muntele Galaad.
  26. Atunci Laban a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?
  27. Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi lăută.
  28. Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.
  29. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
  30. Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”
  31. Drept răspuns, Iacov a zis lui Laban: „Am fugit fiindcă-mi era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.
  32. Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale şi ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase.
  33. Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei.
  34. Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.
  35. Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.
  36. Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?
  37. Mi-ai scormonit toate lucrurile, şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!
  38. Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stârpit şi n-am mâncat berbeci din turma ta.
  39. Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.
  40. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.
  41. Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.
  42. Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.”
  43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: „Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceştia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele, sau pentru copiii lor, pe care i-au născut?
  44. Vino să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!”
  45. Iacov a luat o piatră şi a pus-o ca stâlp de aducere aminte.
  46. Iacov a zis fraţilor săi: „Strângeţi pietre.” Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.
  47. Laban a numit-o Iegar-Sahaduta şi Iacov a numit-o Galed
  48. Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele Galed.
  49. Se mai numeşte şi Miţpa pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul.
  50. Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.”
  51. Laban a zis lui Iacov: „Iată movila aceasta şi iată stâlpul acesta, pe care l-am ridicat între mine şi tine.
  52. Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău.
  53. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.
  54. Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte.
  55. Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.

Capitolul 32

  1. Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu.
  2. Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim
  3. Iacov a trimis înainte nişte soli la fratele său, Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom.
  4. El le-a dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum;
  5. am boi, măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu, ca să capăt trecere înaintea ta.”
  6. Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au zis: „Ne-am dus la fratele tău, Esau; şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni.”
  7. Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele
  8. şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.”
  9. Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!”
  10. Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia, pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere.
  11. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe mine, pe mame şi pe copii.
  12. Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra.”
  13. Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai avea cu el şi a pus deoparte, ca dar pentru fratele său, Esau:
  14. două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,
  15. treizeci de cămile alăptătoare cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi.
  16. Le-a dat robilor săi, turmă cu turmă, deosebit, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi lăsaţi o depărtare între fiecare turmă.”
  17. A dat celui dintâi porunca următoare: „Când te va întâlni fratele meu, Esau, şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?”
  18. Să răspunzi: „A robului tău Iacov; ea este un dar trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma noastră.”
  19. A dat aceeaşi poruncă celui de al doilea, celui de al treilea şi tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau când îl veţi întâlni.
  20. Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.”
  21. Astfel darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea.
  22. Tot în noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului.
  23. I-a luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea.
  24. Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.
  25. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov pe când se lupta cu el.
  26. Omul acela a zis: „Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lasă să pleci până nu mă vei binecuvânta.”
  27. Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el.
  28. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.”
  29. Iacov L-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo.
  30. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.”
  31. Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov şchiopăta din coapsă.
  32. Iată de ce, până în ziua de azi, israeliţii nu mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vână.

Capitolul 33

  1. Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe.
  2. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, şi la urmă pe Rahela cu Iosif.
  3. El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
  4. Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi au plâns.
  5. Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.”
  6. Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la pământ;
  7. Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
  8. Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.”
  9. Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al tău.”
  10. Şi Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită cineva la faţa lui Dumnezeu, şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă.
  11. Primeşte deci darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi am de toate.” Astfel a stăruit de el, şi Esau a primit.
  12. Esau a zis: „Haidem să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”
  13. Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt mici şi am oi şi vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
  14. Domnul meu s-o ia înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în Seir.”
  15. Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!”
  16. În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
  17. Iacov a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot.
  18. La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan, şi a tăbărât înaintea cetăţii.
  19. Partea de ogor, pe care îşi întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.
  20. Şi acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel.

Capitolul 34

  1. Dina, fata pe care o născuse lui Iacov, Lea, a ieşit să vadă pe fetele ţării.
  2. Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
  3. S-a lipit cu toată inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească.
  4. După aceea Sihem a zis tatălui său, Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata aceasta!”
  5. Iacov a aflat că-i necinstise pe fiica sa, Dina; şi fiindcă fiii săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor.
  6. Hamor, tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească.
  7. Dar când s-au întors fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au mâniat foarte tare; pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel culcându-se cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată.
  8. Hamor le-a vorbit astfel: „Fiul meu, Sihem, s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă rog, daţi-i-o de nevastă
  9. şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre.
  10. Locuiţi cu noi; ţara vă stă înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.”
  11. Sihem a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da ce-mi veţi cere.
  12. Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.”
  13. Fiii lui Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său, Hamor, pentru că Sihem necinstise pe sora lor, Dina.
  14. Ei i-au zis: „Este un lucru pe care nu-l putem face, să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o ocară pentru noi.
  15. Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi ca noi şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur.
  16. Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom locui cu voi şi vom face împreună un singur norod.
  17. Dar dacă nu voiţi să ne ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.”
  18. Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor.
  19. Tânărul n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci iubea pe fata lui Iacov şi era cel mai bine văzut în casa tatălui său.
  20. Hamor şi fiul său, Sihem, s-au dus la poarta cetăţii şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor:
  21. „Oamenii aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână, dar, în ţară şi să facă negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor şi le vom da de neveste pe fetele noastre.
  22. Dar oamenii aceştia nu vor voi să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi sunt tăiaţi împrejur.
  23. Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor vor fi atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.”
  24. Toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii au ascultat pe Hamor şi pe fiul său, Sihem; şi toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta cetăţii.
  25. A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov, Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii.
  26. Au trecut, de asemenea, prin ascuţişul sabiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară.
  27. Fiii lui Iacov s-au aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea pentru că necinstiseră pe sora lor.
  28. Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe câmp;
  29. le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele, şi tot ce se găsea în case.
  30. Atunci Iacov a zis lui Simeon şi lui Levi: „Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, canaaniţilor şi feresiţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.”
  31. Ei au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?”

Capitolul 35

  1. Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău, Esau.”
  2. Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,
  3. ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”
  4. Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.
  5. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
  6. Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.
  7. A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: „El-Betel” căci acolo i Se descoperise Dumnezeu, când fugea de fratele său.
  8. Debora, doica Rebecăi, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”
  9. Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov, după întoarcerea lui din Padan-Aram, şi l-a binecuvântat.
  10. Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel.
  11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.
  12. Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”
  13. Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise.
  14. Şi Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn.
  15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.
  16. Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;
  17. şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”
  18. Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni; dar tatăl său l-a numit Beniamin
  19. Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.
  20. Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi azi.
  21. Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.
  22. Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.
  23. Fiii Leii: Ruben, întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
  24. Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin.
  25. Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali.
  26. Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
  27. Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, care este totuna cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac.
  28. Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
  29. Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.

Capitolul 36

  1. Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom.
  2. Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata hevitului Ţibeon,
  3. şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot. –
  4. Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel;
  5. şi Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia sunt fiii lui Esau, care i s-au născut în ţara Canaan. –
  6. Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov.
  7. Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună, şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.
  8. Esau s-a aşezat pe muntele Seir. Esau înseamnă Edom.
  9. Iată spiţa neamului lui Esau, tatăl edomiţilor, pe muntele Seir.
  10. Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau. –
  11. Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz.
  12. Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia sunt fiii Adei, nevasta lui Esau.
  13. Iată fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. –
  14. Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: ea a născut lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core.
  15. Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau. – Iată fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz,
  16. căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Adei. –
  17. Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau: căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau.
  18. Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuş, căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia sunt căpeteniile ieşite din Oholibama, fata Anei, nevasta lui Esau.
  19. Aceştia sunt fiii lui Esau şi aceştia sunt căpeteniile seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom.
  20. Iată fiii lui Seir, horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana,
  21. Dişon, Eţer şi Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom. –
  22. Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna.
  23. Iată fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. –
  24. Iată fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustiu, când păştea măgarii tatălui său Ţibeon.
  25. Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui Ana. –
  26. Iată fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. –
  27. Iată fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. –
  28. Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.
  29. Iată căpeteniile horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon, căpetenia Ana,
  30. căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia sunt căpeteniile horiţilor, căpeteniile pe care le-au avut în ţara lui Seir.
  31. Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi un împărat peste copiii lui Israel. –
  32. Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba. –
  33. Bela a murit; şi în locul lui a împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. –
  34. Iobab a murit; şi în locul lui a împărăţit Huşam, din ţara temaniţilor. –
  35. Huşam a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit.
  36. Hadad a murit; şi în locul lui a împărăţit Samla din Masreca.
  37. Samla a murit; şi în locul lui a împărăţit Saul din Rehobot pe Râu.
  38. Saul a murit; şi în locul lui a împărăţit Baal-Hanan, fiul lui Acbor.
  39. Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi în locul lui a împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab.
  40. Iată numele căpeteniilor ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor şi după numele lor: căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet,
  41. căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,
  42. căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,
  43. căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia sunt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl edomiţilor.

Capitolul 37

  1. Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.
  2. Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.
  3. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă.
  4. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.
  5. Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.
  6. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!
  7. Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”
  8. Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.
  9. Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”
  10. L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”
  11. Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.
  12. Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.
  13. Israel a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, sunt gata”, a răspuns el.
  14. Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă oile sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.
  15. Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi?”
  16. „Caut pe fraţii mei”, a răspuns Iosif; „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”
  17. Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haidem la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.
  18. Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
  19. Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!
  20. Veniţi acum să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”
  21. Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”
  22. Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustiu şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
  23. Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă, pe care o avea pe el.
  24. L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
  25. Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt.
  26. Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?
  27. Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.
  28. La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.
  29. Ruben s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,
  30. s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
  31. Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi înjunghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.
  32. Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
  33. Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”
  34. Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său.
  35. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie; dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.
  36. Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Capitolul 38

  1. În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.
  2. Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea.
  3. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er.
  4. A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan.
  5. A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea.
  6. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar.
  7. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât.
  8. Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.”
  9. Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său.
  10. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el.
  11. Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei.
  12. Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, adulamitul.
  13. Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socrul tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.”
  14. Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă.
  15. Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa.
  16. S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?”
  17. El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?”
  18. El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.
  19. Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă.
  20. Iuda a trimis iedul, prin prietenul său adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o.
  21. A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.”
  22. Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: „N-a fost nicio curvă aici.”
  23. Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta şi n-ai găsit-o.”
  24. Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, nora ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară, ca să fie arsă.”
  25. După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.”
  26. Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.
  27. Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni.
  28. Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.”
  29. Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ.
  30. În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah.

Capitolul 39

  1. Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui faraon, căpetenia străjerilor, un egiptean, l-a cumpărat de la ismaeliţii care-l aduseseră acolo.
  2. Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, egipteanul.
  3. Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca.
  4. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea.
  5. De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului, din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot ce avea el, fie acasă, fie la câmp.
  6. Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.
  7. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!”
  8. El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are.
  9. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
  10. Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea.
  11. Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din oamenii casei,
  12. ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă.
  13. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară,
  14. a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare.
  15. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
  16. Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui.
  17. Atunci i-a vorbit astfel: „Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine.
  18. Şi, cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
  19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău”, stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare.
  20. A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel, Iosif a stat acolo, în temniţă.
  21. Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei.
  22. Şi mai marele temniţei a pus sub privegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă. Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el.
  23. Mai marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea.

Capitolul 40

  1. După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.
  2. Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.
  3. Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.
  4. Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.
  5. Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.
  6. Iosif, când a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.
  7. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?”
  8. Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.”
  9. Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă.
  10. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi.
  11. Paharul lui faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mâna lui faraon.”
  12. Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe sunt trei zile.
  13. Peste trei zile faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mâna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.
  14. Dar adu-ţi aminte şi de mine când vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.
  15. Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”
  16. Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pâine albă pe capul meu.
  17. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.”
  18. Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile.
  19. Peste trei zile, faraon îţi va lua capul, te va spânzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mânca păsările.”
  20. A treia zi era ziua naşterii lui faraon. El a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:
  21. pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui faraon;
  22. iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.
  23. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.

Capitolul 41

  1. După doi ani, faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu.
  2. Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
  3. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci, urâte la vedere şi slabe la trup, şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului.
  4. Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi faraon s-a trezit.
  5. A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai.
  6. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit.
  7. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi faraon s-a trezit. Iată visul.
  8. Dimineaţa, faraon s-a tulburat şi a trimis să cheme pe toţi magii şi pe toţi înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visele lui. Dar nimeni n-a putut să le tălmăcească lui faraon.
  9. Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi a zis lui faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea.
  10. Faraon se mâniase pe slujitorii lui; şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor.
  11. Amândoi am visat câte un vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis care a primit o tălmăcire deosebită.
  12. Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.
  13. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine faraon m-a pus iarăşi în slujba mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.”
  14. Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon.
  15. Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.”
  16. Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!”
  17. Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif: „În visul meu se făcea că stăteam pe malul râului.
  18. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini.
  19. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului.
  20. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase.
  21. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat.
  22. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai.
  23. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit.
  24. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut tălmăci.”
  25. Iosif a zis lui faraon: „Ce a visat faraon însemnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui faraon ce are să facă.
  26. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani: este un singur vis.
  27. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete.
  28. Astfel, după cum am spus lui faraon, Dumnezeu a arătat lui faraon ce are să facă.
  29. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
  30. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara.
  31. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară.
  32. Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire.
  33. Acum, faraon să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului.
  34. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug.
  35. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi şi să le păzească.
  36. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.”
  37. Cuvintele acestea au plăcut lui faraon şi tuturor slujitorilor lui.
  38. Şi faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”
  39. Şi faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine.
  40. Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
  41. Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
  42. Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire şi i-a pus un lanţ de aur la gât.
  43. L-a suit în carul care venea după al lui şi strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.
  44. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sunt faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
  45. Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah şi i-a dat de nevastă pe Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara Egiptului.
  46. Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.
  47. În timpul celor şapte ani de rod, pământul a dat bucate din belşug.
  48. Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare cetate bucatele de pe câmpul dimprejur.
  49. Iosif a strâns grâu, ca nisipul mării, atât de mult că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără măsură.
  50. Înaintea anilor de foamete i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.
  51. Iosif a pus întâiului născut numele Manase; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.”
  52. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim; „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”
  53. Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului au trecut.
  54. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.
  55. Când a flămânzit, în sfârşit, toată ţara Egiptului, poporul a strigat la faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor egiptenilor: „Duceţi-vă la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.”
  56. Foametea bântuia în toată ţara. Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu egiptenilor. Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului.
  57. Şi din toate ţările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate ţările era foamete mare.

Capitolul 42

  1. Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?”
  2. Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim.”
  3. Zece fraţi ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu.
  4. Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire.
  5. Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete.
  6. Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
  7. Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.”
  8. Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.
  9. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
  10. Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană.
  11. Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade.”
  12. El le-a zis: „Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”
  13. Ei au răspuns: „Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă.”
  14. Iosif le-a zis: „V-am spus că sunteţi iscoade.
  15. Iată cum veţi fi încercaţi: Pe viaţa lui faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr!
  16. Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui faraon că sunteţi nişte iscoade.”
  17. Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile, în temniţă.
  18. A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu!
  19. Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile
  20. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa au făcut.
  21. Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.”
  22. Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”
  23. Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci.
  24. Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor.
  25. Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut.
  26. Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat.
  27. Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului
  28. şi a zis fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia tremurând: „Ce ne-a făcut Dumnezeu?”
  29. S-au întors la tatăl lor, Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis:
  30. „Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade.
  31. Noi i-am spus: „Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade.
  32. Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan.”
  33. Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi
  34. şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie.”
  35. Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut.
  36. Tatăl lor, Iacov, le-a zis: „Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!”
  37. Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi.”
  38. Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor.”

Capitolul 43

  1. Foametea bântuia greu în ţară.
  2. Când au isprăvit de mâncat grâul pe care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăşi şi cumpăraţi-ne ceva merinde.”
  3. Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.”
  4. Dacă vrei deci să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom coborî şi-ţi vom cumpăra merinde.
  5. Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom coborî, căci omul acela ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!”
  6. Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?”
  7. Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat despre noi şi familia noastră şi a zis: „Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?” Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: „Aduceţi pe fratele vostru”?”
  8. Iuda a zis tatălui său, Israel: „Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.
  9. Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.
  10. Căci dacă n-am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.”
  11. Israel, tatăl lor, le-a zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fistic şi migdale.
  12. Luaţi cu voi argint îndoit şi duceţi înapoi argintul pe care vi-l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.
  13. Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.
  14. Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”
  15. Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s-au sculat, s-au coborât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui Iosif.
  16. Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănânce cu mine la amiază.”
  17. Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.
  18. Ei s-au temut când au văzut că-i bagă în casa lui Iosif şi au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi şi să pună mâna pe măgarii noştri.”
  19. S-au apropiat de economul casei lui Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;
  20. şi au zis: „Domnule, noi ne-am mai coborât o dată aici, ca să cumpărăm merinde.
  21. Apoi, când am ajuns la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.
  22. Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.”
  23. Economul a răspuns: „Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi le-a adus şi pe Simeon.
  24. Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.
  25. Ei şi-au pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să mănânce la el.
  26. Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
  27. El i-a întrebat de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?”
  28. Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă.” Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
  29. Iosif a ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr despre care mi-aţi vorbit?” Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”
  30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie şi a plâns acolo.
  31. După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!”
  32. Au adus de mâncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui deoparte; egiptenilor, care mâncau cu el, le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte; căci egiptenii nu puteau să mănânce cu evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urâciune.
  33. Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la întâiul născut, după dreptul lui de întâi născut, şi până la cel mai tânăr, aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.
  34. Iosif a pus să le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au înveselit împreună cu el.

Capitolul 44

  1. Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
  2. Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grâului lui.” Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
  3. Dimineaţa, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
  4. Dar abia ieşiseră din cetate şi nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău?
  5. De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.”
  6. Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste cuvinte.
  7. Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă!
  8. Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
  9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!”
  10. El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.”
  11. Îndată şi-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul.
  12. Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
  13. Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate.
  14. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
  15. Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?”
  16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.”
  17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu; dar voi suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”
  18. Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca faraon.
  19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: „Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun frate?”
  20. Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân şi un frate tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit şi care era de la aceeaşi mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.”
  21. Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”
  22. Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”
  23. Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va coborî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.”
  24. Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
  25. Tatăl nostru a zis: „Duceţi-vă iarăşi să ne cumpăraţi ceva merinde.”
  26. Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.”
  27. Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevasta mea mi-a născut doi fii.
  28. Unul a ieşit de la mine şi cred că a fost sfâşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi.
  29. Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta şi i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi coborî bătrâneţile în Locuinţa morţilor.”
  30. Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui,
  31. el are să moară când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor coborî cu durere în Locuinţa morţilor bătrâneţile robului tău, tatăl nostru.
  32. Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.”
  33. Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.
  34. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!”

Capitolul 45

  1. Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi.
  2. A izbucnit într-un plâns aşa de tare că l-au auzit egiptenii şi casa lui faraon.
  3. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sunt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.
  4. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt.
  5. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.
  6. Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş.
  7. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.
  8. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului.
  9. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi!
  10. Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău.
  11. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău.
  12. Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.
  13. Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.”
  14. El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui.
  15. A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.
  16. S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui.
  17. Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: „Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului;
  18. luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării.
  19. Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi.
  20. Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.”
  21. Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum.
  22. Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb.
  23. Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.
  24. Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”
  25. Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor, Iacov.
  26. Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.
  27. Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat.
  28. Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”

Capitolul 46

  1. Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.
  2. Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”
  3. Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
  4. Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.”
  5. Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă.
  6. Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui.
  7. A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.
  8. Iată numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben.
  9. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.
  10. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr-o femeie canaanită.
  11. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
  12. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul.
  13. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron.
  14. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel.
  15. Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov, Lea, în Padan-Aram, împreună cu fiica, sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi.
  16. Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli.
  17. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel.
  18. Aceştia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi.
  19. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin.
  20. Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. –
  21. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard.
  22. Aceştia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inşi.
  23. Fiul lui Dan: Huşim.
  24. Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem.
  25. Aceştia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şapte inşi.
  26. Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el, erau în totul şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.
  27. Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. – Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.
  28. Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen.
  29. Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui.
  30. Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.”
  31. Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe faraon şi să-i spun: „Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine.
  32. Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor.”
  33. Şi, când vă va chema faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?”,
  34. voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri.” În felul acesta veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.”

Capitolul 47

  1. Iosif s-a dus să înştiinţeze pe faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.”
  2. A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui faraon.
  3. Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”
  4. Şi au mai zis lui faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie, dar, robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
  5. Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
  6. Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
  7. Iosif a adus pe tatăl său, Iacov, şi l-a înfăţişat înaintea lui faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe faraon.
  8. Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
  9. Iacov a răspuns lui faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în timpul călătoriei lor.”
  10. Iacov a binecuvântat iarăşi pe faraon şi a plecat dinaintea lui faraon.
  11. Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise faraon.
  12. Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
  13. Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei.
  14. Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii, şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui faraon.
  15. Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”
  16. Iosif a zis: „Daţi vitele voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”
  17. Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
  18. După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit, şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.
  19. Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne, împreună cu pământurile noastre, în schimbul pâinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile pustii.”
  20. Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon.
  21. Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.
  22. Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea faraon: de aceea ei nu şi-au vândut pământurile.
  23. Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru faraon; iată, vă dau sămânţă ca să puteţi semăna pământul.
  24. La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce sunt în casele voastre.”
  25. Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi vom fi robi ai lui faraon.”
  26. Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, şi după care, a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui faraon.
  27. Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult.
  28. Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani.
  29. Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
  30. Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”
  31. Iacov a zis: „Jură-mi.” şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.

Capitolul 48

  1. După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim.
  2. Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat.
  3. Iacov a zis lui Iosif: „Dumnezeul cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat.
  4. El mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.”
  5. Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon.
  6. Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire.
  7. La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.”
  8. Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: „Cine sunt aceştia?”
  9. Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei, pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine ca să-i binecuvântez.”
  10. Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat.
  11. Israel a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa, şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.”
  12. Iosif i-a dat la o parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.
  13. Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus aproape de el.
  14. Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase; înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut.
  15. A binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinţii mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
  16. Îngerul care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!”
  17. Lui Iosif nu i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi s-o îndrepte pe al lui Manase.
  18. Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.”
  19. Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa lui va ajunge o ceată de neamuri.”
  20. El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase.
  21. Israel a zis lui Iosif: „Iată că în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara părinţilor voştri.
  22. Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am luat-o din mâna amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”

Capitolul 49

  1. Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni.
  2. Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru, Israel!
  3. Ruben, tu, întâiul meu născut, puterea mea şi pârga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în putere,
  4. năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.
  5. Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.
  6. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.
  7. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel.
  8. Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea ta.
  9. Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?
  10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.
  11. El îşi leagă măgarul de viţă şi, de cel mai bun butuc de viţă, mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sângele strugurilor.
  12. Are ochii roşii de vin şi dinţii albi de lapte.
  13. Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lângă limanul corăbiilor, şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.
  14. Isahar este un măgar osos care se culcă în grajduri.
  15. Vede că locul unde se odihneşte este plăcut şi că ţinutul lui este măreţ; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului.
  16. Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel.
  17. Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă călăreţul pe spate.
  18. În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!
  19. Peste Gad vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.
  20. Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor.
  21. Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase.
  22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.
  23. Arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor.
  24. Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel.
  25. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei.
  26. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi!
  27. Beniamin este un lup care sfâşie; dimineaţa mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită.”
  28. Aceştia sunt toţi cei ce alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea sunt lucrurile pe care li le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare deosebită.
  29. Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul hetitului Efron,
  30. în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe care l-a cumpărat Avraam de la hetitul Efron, ca moşie de înmormântare.
  31. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea.
  32. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.”
  33. Când a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul şi a fost adăugat la poporul său.

Capitolul 50

  1. Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
  2. A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.
  3. Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile.
  4. După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui faraon ce vă spun eu.
  5. Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.” Aş vrea, dar, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.”
  6. Faraon a răspuns: „Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.”
  7. Iosif s-a suit ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului,
  8. toată casa lui Iosif, fraţii săi şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii.
  9. Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.
  10. Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.
  11. Locuitorii ţării, canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad şi au zis: „Iată un mare bocet printre egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim; ea este dincolo de Iordan.
  12. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.
  13. L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la hetitul Efron ca moşie de înmormântare şi care este faţă în faţă cu Mamre.
  14. Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.
  15. Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?”
  16. Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:
  17. „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!” Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.
  18. Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.”
  19. Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?
  20. Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.
  21. Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.
  22. Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.
  23. Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui.
  24. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”
  25. Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.”
  26. Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.

Exodul

Capitolul 1

  1. Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:
  2. Ruben, Simeon, Levi, Iuda,
  3. Isahar, Zabulon, Beniamin,
  4. Dan, Neftali, Gad şi Aşer.
  5. Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.
  6. Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni.
  7. Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.
  8. Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif.
  9. El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi.
  10. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.”
  11. Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare lui faraon.
  12. Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel.
  13. Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.
  14. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp, şi în toate muncile acestea, pe care-i sileau să le facă, erau fără niciun pic de milă.
  15. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua,
  16. şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.”
  17. Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.
  18. Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?”
  19. Moaşele au răspuns lui faraon: „Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele; ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei.”
  20. Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.
  21. Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.
  22. Atunci faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”

Capitolul 2

  1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
  2. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.
  3. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.
  4. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
  5. Fata lui faraon s-a coborât la râu să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.
  6. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al evreilor!”
  7. Atunci sora copilului a zis fetei lui faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”
  8. „Du-te”, i-a răspuns fata lui faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.
  9. Fata lui faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.
  10. Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise; „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”
  11. În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre fraţii lui.
  12. S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-a ascuns în nisip.
  13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe semenul tău?”
  14. Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”
  15. Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui faraon şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână.
  16. Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.
  17. Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma.
  18. Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?”
  19. Ele au răspuns: „Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.”
  20. Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!”
  21. Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiica sa Sefora.
  22. Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom „căci”, a zis el, „locuiesc ca străin într-o ţară străină.”
  23. După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.
  24. Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov.
  25. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.

Capitolul 3

  1. Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
  2. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
  3. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
  4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!”
  5. Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
  6. Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
  7. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
  8. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.
  9. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.
  10. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
  11. Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”
  12. Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
  13. Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi”; şi mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” Ce le voi răspunde?”
  14. Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce Se numeşte „Eu sunt”, m-a trimis la voi.”
  15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
  16. Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt,
  17. şi am zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor, într-o ţară unde curge lapte şi miere.”
  18. Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustiu, ca să aducem jertfe Domnului Dumnezeului nostru.”
  19. Ştiu că împăratul Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică.
  20. Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.”
  21. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea egiptenilor; şi, când veţi pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale.
  22. Fiecare femeie va cere, de la vecina ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur şi haine, pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe egipteni.”

Capitolul 4

  1. Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi S-a arătat Domnul!”
  2. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.”
  3. Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el.
  4. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna lui.
  5. „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
  6. Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sân.” El şi-a băgat mâna în sân; apoi a scos-o, şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se făcuse albă ca zăpada.
  7. Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sân.” El şi-a băgat din nou mâna în sân; apoi a scos-o din sân; şi iată că mâna se făcuse iarăşi cum era carnea lui.
  8. „Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.
  9. Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa, pe care o vei lua din râu, se va preface în sânge pe pământ.”
  10. Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată.”
  11. Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?
  12. Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.”
  13. Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.”
  14. Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se va bucura în inima lui.
  15. Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui; şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de făcut.
  16. El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.
  17. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.”
  18. Moise a plecat; şi, când s-a întors la socrul său, Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro a zis lui Moise: „Du-te în pace!”
  19. Domnul a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt: căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa au murit.”
  20. Moise şi-a luat nevasta şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat în mână toiagul lui Dumnezeu.
  21. Domnul a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi toate minunile pe care ţi le pun în mână, să le faci înaintea lui faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece.
  22. Tu vei zice lui faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.
  23. Îţi spun: Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.”
  24. În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul şi a vrut să-l omoare.
  25. Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un soţ de sânge pentru mine.”
  26. Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de sânge!”, din pricina tăierii împrejur.
  27. Domnul a zis lui Aaron: „Du-te înaintea lui Moise în pustiu.” Aaron a plecat: a întâlnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu şi l-a sărutat.
  28. Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, şi toate semnele pe care-i poruncise să le facă.
  29. Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii copiilor lui Israel.
  30. Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise; şi Moise a făcut semnele înaintea poporului.
  31. Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.

Capitolul 5

  1. Moise şi Aaron s-au dus apoi la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să prăznuiască în pustiu un praznic în cinstea Mea.”
  2. Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece.”
  3. Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustiu ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.”
  4. Şi împăratul Egiptului le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi la lucrările voastre.”
  5. Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?”
  6. Şi chiar în ziua aceea, faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi logofeţilor:
  7. „Să nu mai daţi poporului paie, ca mai înainte, pentru facerea cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie.
  8. Totuşi să le cereţi acelaşi număr de cărămizi, pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic din ele, căci sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: „Haidem să aducem jertfe Dumnezeului nostru.”
  9. Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru şi să nu mai umble după năluci.”
  10. Isprăvniceii poporului şi logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte faraon: „Nu vă mai dau paie;
  11. duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se scade nimic din lucrul vostru.”
  12. Poporul s-a răspândit în toată ţara Egiptului ca să strângă mirişte în loc de paie.
  13. Isprăvniceii îi sileau, zicând: „Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!”
  14. Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”
  15. Logofeţii copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi?
  16. Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte, şi totuşi ni se spune: „Faceţi cărămizi!” Ba încă, robii tăi sunt şi bătuţi, ca şi când poporul tău ar fi vinovat.”
  17. Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: „Haidem să aducem jertfe Domnului!”
  18. Acum, duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie, şi veţi face acelaşi număr de cărămizi.”
  19. Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită erau, când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.”
  20. Când au ieşit de la faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau.
  21. Şi le-au zis: „Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.”
  22. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis?
  23. De când m-am dus la faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

Capitolul 6

  1. Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.”
  2. Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul.
  3. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul.”
  4. De asemenea, Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
  5. Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legământul Meu.
  6. De aceea, spune copiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
  7. Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă egiptenii.
  8. Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.”
  9. Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să asculte pe Moise.
  10. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  11. „Du-te de vorbeşte lui faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui.”
  12. Moise a răspuns în faţa Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat: cum are să m-asculte faraon pe mine care n-am o vorbire uşoară?”
  13. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel.
  14. Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
  15. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr-o femeie canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.
  16. Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
  17. Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor.
  18. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sută treizeci şi trei de ani.
  19. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după spiţa neamului lor.
  20. Amram a luat de nevastă pe mătuşa sa Iochebed; şi ea i-a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
  21. Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi Zicri.
  22. Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri.
  23. Aaron a luat de nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i-a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
  24. Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sunt familiile coriţilor.
  25. Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i-a născut pe Fineas. Aceştia sunt căpeteniile familiilor leviţilor cu familiile lor.
  26. Aceştia sunt Aaron acela şi Moise acela, cărora le-a zis Domnul: „Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor.”
  27. Ei sunt aceia care au vorbit lui faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceştia sunt Moise acela şi Aaron acela.
  28. Când a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,
  29. Domnul a zis lui Moise: „Eu sunt Domnul. Spune lui faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.”
  30. Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: „Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să m-asculte faraon?”

Capitolul 7

  1. Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru faraon; şi fratele tău, Aaron, va fi prorocul tău.
  2. Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău, Aaron, va vorbi lui faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.
  3. Eu voi împietri inima lui faraon, şi Îmi voi înmulţi semnele şi minunile în ţara Egiptului.
  4. Totuşi, faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi.
  5. Egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.”
  6. Moise şi Aaron au făcut ce le poruncise Domnul: aşa au făcut.
  7. Moise era în vârstă de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci şi trei de ani, când au vorbit lui faraon.
  8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron:
  9. „Dacă vă va vorbi faraon şi vă va zice: „Faceţi o minune!”, să zici lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui faraon. Şi toiagul se va preface într-un şarpe.”
  10. Moise şi Aaron s-au dus la faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe.
  11. Dar faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
  12. Toţi şi-au aruncat toiegele, şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor.
  13. Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
  14. Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece.
  15. Du-te la faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul care a fost prefăcut în şarpe,
  16. şi să zici lui faraon: „Domnul Dumnezeul evreilor m-a trimis la tine să-ţi spun: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească în pustiu. Dar iată că până acum n-ai ascultat.
  17. Acum, aşa vorbeşte Domnul: „Iată cum vei cunoaşte că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea; şi ele se vor preface în sânge.
  18. Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă egiptenilor să bea din apa râului.”
  19. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge; şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră.”
  20. Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul şi a lovit apele râului, sub ochii lui faraon şi sub ochii slujitorilor lui; şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge.
  21. Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau să bea apa râului, şi a fost sânge în toată ţara Egiptului.
  22. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
  23. Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri.
  24. Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut; căci nu puteau să bea din apa râului.
  25. Au trecut şapte zile, după ce a lovit Domnul, râul.

Capitolul 8

  1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
  2. Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.
  3. Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.
  4. Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.”
  5. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri, şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!”
  6. Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.
  7. Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.
  8. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”
  9. Moise a zis lui faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”
  10. El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul nostru.
  11. Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”
  12. Moise şi Aaron au ieşit de la faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe faraon.
  13. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.
  14. Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit.
  15. Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
  16. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi, în toată ţara Egiptului.”
  17. Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi, în toată ţara Egiptului.
  18. Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace.
  19. Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
  20. Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui faraon, când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
  21. Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte, şi pământul va fi acoperit de ele.
  22. Dar, în ziua aceea, voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia.
  23. Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.”
  24. Domnul a făcut aşa. A venit un roi de muşte câineşti în casa lui faraon şi a slujitorilor lui, şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti.
  25. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.”
  26. Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce, sub ochii lor, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?
  27. Vom face mai bine un drum de trei zile în pustiu, şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune.”
  28. Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi, ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.”
  29. Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne mai înşele faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.”
  30. Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului.
  31. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi muştele s-au depărtat de la faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. N-a mai rămas una.
  32. Dar faraon, şi de data aceasta, şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece.

Capitolul 9

  1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
  2. Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti,
  3. iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.
  4. Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”
  5. Domnul a hotărât vremea şi a zis: „Mâine, va face Domnul lucrul acesta în ţară.”
  6. Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel.
  7. Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase: şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.
  8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui faraon.
  9. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.”
  10. Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.
  11. Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii.
  12. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.
  13. Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
  14. Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.
  15. Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.
  16. Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.
  17. Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece,
  18. iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi.
  19. Pune-ţi, dar, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri.”
  20. Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
  21. Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.
  22. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!”
  23. Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.
  24. A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni.
  25. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp, şi a frânt toţi copacii de pe câmp.
  26. Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra.
  27. Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
  28. Rugaţi-vă Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.”
  29. Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pământul!
  30. Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.”
  31. Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
  32. grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii.
  33. Moise a plecat de la faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ.
  34. Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
  35. Lui faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Capitolul 10

  1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui ca să fac semnele Mele în mijlocul lor
  2. şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.”
  3. Moise şi Aaron s-au dus la faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
  4. Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării tale.
  5. Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre,
  6. îţi vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la faraon.
  7. Slujitorii lui faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”
  8. Au întors la faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?”
  9. Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului.”
  10. Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi!
  11. Nu, nu; ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui faraon.
  12. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”
  13. Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară, toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele.
  14. Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.
  15. Au acoperit toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului.
  16. Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.
  17. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul Dumnezeul vostru să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!”
  18. Moise a ieşit de la faraon şi s-a rugat Domnului.
  19. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.
  20. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.
  21. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.”
  22. Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara Egiptului, timp de trei zile.
  23. Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel, era lumină.
  24. Faraon a chemat pe Moise şi a zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.”
  25. Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile de tot, pe care le vom aduce Domnului Dumnezeului nostru,
  26. şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru; iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.”
  27. Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a vrut să-i lase să plece.
  28. Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”
  29. „Da!”, a răspuns Moise, „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”

Capitolul 11

  1. Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui faraon şi asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici.
  2. Vorbeşte cu poporul, ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase de argint şi vase de aur.”
  3. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui faraon şi înaintea poporului.
  4. Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt;
  5. şi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor.
  6. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi.
  7. Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel.”
  8. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor coborî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După aceea, voi ieşi.” Moise a ieşit de la faraon, aprins de mânie.
  9. Domnul a zis lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească minunile Mele în ţara Egiptului.”
  10. Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui faraon; Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

Capitolul 12

  1. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:
  2. „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului.
  3. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă.
  4. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta.
  5. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied.
  6. Să-l păstraţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara.
  7. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca.
  8. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azime şi cu verdeţuri amare.
  9. Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele.
  10. Să nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc.
  11. Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci este paştile Domnului.
  12. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.
  13. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.
  14. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
  15. Timp de şapte zile veţi mânca azime. Din cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel.
  16. În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă; şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins.
  17. Să ţineţi sărbătoarea Azimelor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
  18. În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azime, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii.
  19. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş.
  20. Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azime.”
  21. Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştile.
  22. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa.
  23. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.
  24. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac.
  25. Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt.
  26. Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?”,
  27. să răspundeţi: „Este jertfa de Paşti în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ.
  28. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.
  29. La miezul nopţii, Domnul a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă, şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor.
  30. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.
  31. În aceeaşi noapte faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă de slujiţi Domnului, cum aţi zis.
  32. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.”
  33. Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.”
  34. Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri.
  35. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine.
  36. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe egipteni.
  37. Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.
  38. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.
  39. Cu plămădeala, pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de egipteni, fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei.
  40. Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani.
  41. Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului.
  42. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.
  43. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşti: niciun străin să nu mănânce din ele.
  44. Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele.
  45. Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce.
  46. Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi niciun os.
  47. Toată adunarea lui Israel să facă Paştile.
  48. Dacă un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştile Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele.
  49. Aceeaşi lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.”
  50. Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.
  51. Şi chiar în ziua aceea, Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor.

Capitolul 13

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre dobitoace: este al Meu.”
  3. Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită.
  4. Astăzi ieşiţi, în luna spicelor.
  5. Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta:
  6. Timp de şapte zile, să mănânci azime; şi în ziua a şaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.
  7. În timpul celor şapte zile, să mâncaţi azime; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea ţării tale.
  8. Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieşit din Egipt.”
  9. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.
  10. Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.
  11. Când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da,
  12. să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.
  13. Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriţei; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.
  14. Şi când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?”, să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei;
  15. şi, fiindcă faraon se încăpăţâna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâii născuţi ai oamenilor până la întâii născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.
  16. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”
  17. După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.”
  18. Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.
  19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.”
  20. Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiului.
  21. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.
  22. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.

Capitolul 14

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare.
  3. Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi închide pustiul.”
  4. Eu voi împietri inima lui faraon, şi-i va urmări; dar faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa.
  5. S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui faraon şi inima slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?”
  6. Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el.
  7. A luat şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători.
  8. Domnul a împietrit inima lui faraon, împăratul Egiptului, şi faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.
  9. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carele lui faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.
  10. Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat către Domnul după ajutor.
  11. Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
  12. Nu-ţi spuneam noi în Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustiu”?”
  13. Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.
  14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi.”
  15. Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.
  16. Tu ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despică-o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.
  17. Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
  18. Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”
  19. Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.
  20. El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.
  21. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două.
  22. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
  23. Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.
  24. În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în tăbăra egiptenilor.
  25. A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva egiptenilor.”
  26. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”
  27. Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului, şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe egipteni în mijlocul mării.
  28. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat.
  29. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.
  30. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mâna egiptenilor; şi Israel a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării.
  31. Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Capitolul 15

  1. Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.
  2. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.
  3. Domnul este un războinic viteaz: numele Lui este Domnul.
  4. El a aruncat în mare carele lui faraon şi oastea lui; luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în Marea Roşie.
  5. I-au acoperit valurile şi s-au coborât în fundul apelor, ca o piatră.
  6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.
  7. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia, şi ea-i mistuie ca pe o trestie.
  8. La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.
  9. Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia şi-i voi nimici cu mâna mea!”
  10. Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: şi marea i-a acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor.
  11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă, şi făcător de minuni?
  12. Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: şi i-a înghiţit pământul.
  13. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale.
  14. Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: apucă groaza pe filisteni,
  15. se înspăimântă căpeteniile Edomului, şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.
  16. Îi va apuca teama şi spaima; iar văzând măreţia braţului Tău, vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul pe care Ţi l-ai răscumpărat.
  17. Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
  18. Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.
  19. Căci caii lui faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
  20. Maria, prorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână un timpan, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.
  21. Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.”
  22. Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustiul Şur; şi, după trei zile de mers în pustiu, n-au găsit apă.
  23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara.
  24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”
  25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.
  26. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă.”
  27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.

Capitolul 16

  1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
  2. Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustiul acela împotriva lui Moise şi Aaron.
  3. Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”
  4. Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
  5. În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”
  6. Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului.
  7. Şi mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?”
  8. Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”
  9. Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v-a auzit cârtirile.”
  10. Şi, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustiu, şi iată că slava Domnului s-a arătat în nor.
  11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
  12. „Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  13. Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei.
  14. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.
  15. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.
  16. Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
  17. Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.
  18. În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.
  19. Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.”
  20. N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.
  21. Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.
  22. În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
  23. Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”
  24. Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi.
  25. Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.
  26. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.”
  27. În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit.
  28. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?
  29. Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.”
  30. Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.
  31. Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă şi avea un gust de turtă cu miere.
  32. Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”
  33. Şi Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.”
  34. După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
  35. Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.
  36. Omerul este a zecea parte dintr-o efă.

Capitolul 17

  1. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustiul Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
  2. Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?”
  3. Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?”
  4. Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre.”
  5. Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte!
  6. Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.
  7. El a numit locul acela „Masa şi Meriba”, căci copiii lui Israel se certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?”
  8. Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim.
  9. Atunci Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”
  10. Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
  11. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec.
  12. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.
  13. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui, cu tăişul sabiei.
  14. Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”
  15. Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul meu”.
  16. El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”

Capitolul 18

  1. Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său, Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt.
  2. Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă.
  3. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină,”
  4. iar celălalt se numea Eliezer căci zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui faraon.”
  5. Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustiu unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu.
  6. A trimis vorbă lui Moise să-i spună: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta şi cu cei doi fii ai tăi.”
  7. Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul lui Moise.
  8. Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele.
  9. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l izbăvise din mâna egiptenilor.
  10. Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna lui faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor!
  11. Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.”
  12. Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.
  13. A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara.
  14. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa până seara?”
  15. Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.
  16. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.”
  17. Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine.
  18. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.
  19. Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu.
  20. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă.
  21. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
  22. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.
  23. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.”
  24. Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el.
  25. Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.
  26. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.
  27. Apoi Moise a trimis pe socrul său în ţara lui.

Capitolul 19

  1. În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustiul Sinai.
  2. După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustiul Sinai şi au tăbărât în pustiu. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
  3. Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
  4. „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
  5. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
  6. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”
  7. Moise a venit de a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
  8. Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
  9. Şi Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentru ca să audă poporul când îţi voi vorbi şi să aibă întotdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
  10. Şi Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i, azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele.
  11. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai.
  12. Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui: „Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte va fi pedepsit cu moartea.
  13. Nicio mână să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre munte.”
  14. Moise s-a coborât de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele.
  15. Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.”
  16. A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.
  17. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, şi s-au aşezat la poalele muntelui.
  18. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
  19. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
  20. Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit sus.
  21. Domnul a zis lui Moise: „Coboară-te şi porunceşte poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.
  22. Preoţii, care se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.”
  23. Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi sfinţeşte-l.”
  24. Domnul i-a zis: „Du-te, coboară-te şi suie-te apoi iarăşi cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.”
  25. Moise s-a coborât la popor şi i-a spus aceste lucruri.

Capitolul 20

  1. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis:
  2. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
  3. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
  4. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
  5. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
  6. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
  7. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
  8. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
  9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
  10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
  11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
  12. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  13. Să nu ucizi.
  14. Să nu preacurveşti.
  15. Să nu furi.
  16. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
  17. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.
  18. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.
  19. Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.”
  20. Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.”
  21. Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu.
  22. Domnul a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri.
  23. Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei.
  24. Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile de tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta.
  25. Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări.
  26. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.”

Capitolul 21

  1. „Iată legile pe care le vei pune înaintea lor.
  2. Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.
  3. Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă era însurat, să iasă şi nevasta sa împreună cu el.
  4. Dacă stăpânul lui i-a dat o nevastă, şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai stăpânului lui, iar el să iasă singur.
  5. Dacă robul va zice: „Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”,
  6. atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui.
  7. Dacă un om îşi va vinde fata ca roabă, ea să nu iasă cum ies robii.
  8. Dacă nu va plăcea stăpânului ei, care o luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul.
  9. Dacă o dă de nevastă fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor.
  10. Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din dreptul ei de soţie.
  11. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani.
  12. Cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.
  13. Dacă nu i-a întins laţuri şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi hotărî un loc unde va putea să fugă.
  14. Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l smulgi, ca să fie omorât.
  15. Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.
  16. Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie pedepsit cu moartea.
  17. Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.
  18. Dacă se vor certa doi oameni, şi unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat,
  19. cel ce l-a lovit să nu fie pedepsit, dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l îngrijească până la vindecare.
  20. Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit.
  21. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui.
  22. Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor.
  23. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă,
  24. ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior,
  25. arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie.
  26. Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui.
  27. Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul.
  28. Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie pedepsit.
  29. Dar dacă boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul fusese înştiinţat de lucrul acesta, şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre, dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu moartea.
  30. Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii lui, va plăti tot ce i se va cere.
  31. Când boul va împunge pe un băiat sau pe o fată, i se va face după legea aceasta;
  32. dar dacă boul împunge pe un rob, fie bărbat, fie femeie, să se dea trei sicli de argint stăpânului robului, şi boul să fie ucis cu pietre.
  33. Dacă un om descoperă o groapă, sau dacă un om sapă o groapă şi n-o acoperă, şi cade în ea un bou sau un măgar,
  34. stăpânul gropii să plătească stăpânului lor preţul vitei în argint, iar vita moartă să fie a lui.
  35. Dacă boul unui om împunge boul unui alt om, şi boul acesta moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul mort.
  36. Dar dacă se ştia că boul avea obicei mai înainte să împungă, şi stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel mort să-l ia el.

Capitolul 22

  1. Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.
  2. Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el;
  3. dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca despăgubire pentru furtul lui;
  4. dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi.
  5. Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.
  6. Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.
  7. Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.
  8. Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.
  9. În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: „Uite-l!” – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela, pe care-l va osândi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.
  10. Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc oarecare, să i-l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
  11. să se facă un jurământ în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, şi celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.
  12. Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de stăpânul lui să i-l înlocuiască.
  13. Dacă dobitocul a fost sfâşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul sfâşiat.
  14. Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plătească.
  15. Dacă stăpânul e de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi de ajuns.
  16. Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă.
  17. Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor.
  18. Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.
  19. Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu moartea.
  20. Cine aduce jertfe altor dumnezei decât Domnului singur să fie nimicit cu desăvârşire.
  21. Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
  22. Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.
  23. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;
  24. mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani.
  25. Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el.
  26. Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui;
  27. căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sunt milostiv.
  28. Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău.
  29. Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi.
  30. Să-Mi dai şi întâiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mama sa, iar în ziua a opta să Mi-l aduci.
  31. Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mâncaţi carne sfâşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la câini.

Capitolul 23

  1. Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.
  2. Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea.
  3. Să nu părtineşti pe sărac la judecată.
  4. Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă.
  5. Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar.
  6. La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.
  7. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.
  8. Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi.
  9. Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
  10. Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i strângi rodul.
  11. Dar în al şaptelea, să-i dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii poporului tău, iar ce va mai rămâne, să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să faci cu via şi măslinii tăi.
  12. Timp de şase zile, să-ţi faci lucrul. Dar în ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă, pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle.
  13. Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră.
  14. De trei ori pe an, să prăznuieşti sărbători în cinstea Mea.
  15. Să ţii sărbătoarea Azimelor; timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit; căci în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea Mea.
  16. Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale.
  17. De trei ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu.
  18. Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa.
  19. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
  20. Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit.
  21. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.
  22. Dar dacă vei asculta glasul Lui şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
  23. Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va duce la amoriţi, hetiţi, fereziţi, canaaniţi, heviţi şi iebusiţi, şi-i voi nimici.
  24. Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu desăvârşire şi să le dărâmi capiştile.
  25. Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău.
  26. Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin.
  27. Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul înaintea ta.
  28. Voi trimite viespii bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta pe heviţi, canaaniţi şi hetiţi.
  29. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă un pustiu şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de pe câmp.
  30. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării.
  31. Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor, şi de la pustiu până la Râu. Căci voi da în mâinile voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta.
  32. Să nu faci legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor.
  33. Ei să nu locuiască în ţara ta, ca să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor, şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.”

Capitolul 24

  1. Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ.
  2. Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.”
  3. Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”
  4. Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
  5. A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului arderi de tot şi să înjunghie tauri ca jertfe de mulţumire.
  6. Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe altar.
  7. A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”
  8. Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”
  9. Moise s-a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel.
  10. Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.
  11. El nu Şi-a întins mâna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuşi au mâncat şi au băut.
  12. Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-am scris pentru învăţătura lor.”
  13. Moise s-a sculat, împreună cu Iosua, care-i slujea: şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu.
  14. El a zis bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici, până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”
  15. Moise s-a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.
  16. Slava Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.
  17. Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.
  18. Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Capitolul 25

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.
  3. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă;
  4. materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmâziu, pânză de in subţire şi păr de capră;
  5. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm;
  6. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
  7. pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umerar) şi pieptar.
  8. Să-Mi facă un Locaş Sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.
  9. Să faceţi Cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.”
  10. Să facă un chivot de lemn de salcâm; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea de un cot şi jumătate.
  11. Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe din afară, şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
  12. Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.
  13. Să faci nişte drugi de lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur.
  14. Să vâri drugii în verigile de pe laturile chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului;
  15. drugii vor rămâne în verigile chivotului şi nu vor fi scoşi din ele.
  16. Să pui în chivot mărturia pe care ţi-o voi da.
  17. Să faci un capac al ispăşirii de aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea lui de un cot şi jumătate.
  18. Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii;
  19. să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.
  20. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
  21. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da.
  22. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.
  23. Să faci o masă de lemn de salcâm; lungimea ei să fie de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate.
  24. S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
  25. Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur.
  26. Să faci pentru masă patru verigi de aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei.
  27. Verigile să fie lângă pervaz, şi în ele se vor vârî drugii, ca să ducă masa.
  28. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la ducerea mesei.
  29. Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat.
  30. Să pui pe masă pâinile pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea.
  31. Să faci un sfeşnic de aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată.
  32. Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte, şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte.
  33. Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic.
  34. Pe fusul sfeşnicului să fie patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor.
  35. Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe care ies din sfeşnic.
  36. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat.
  37. Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă.
  38. Mucările şi cenuşarele lui să fie de aur curat.
  39. Se va întrebuinţa un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui.
  40. Vezi să faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.

Capitolul 26

  1. Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.
  2. Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi măsură.
  3. Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.
  4. La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte cheotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
  5. La cel dintâi covor să faci cincizeci de cheotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de cheotori. Cheotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.
  6. Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încât Cortul să alcătuiască un întreg.
  7. Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste Cort; să faci unsprezece covoare de acestea.
  8. Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaşi măsură.
  9. Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să-l îndoie în faţa Cortului.
  10. Să pui apoi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
  11. Să faci cincizeci de copci de aramă şi să pui copcile în cheotori. Să împreunezi astfel acoperişul Cortului, aşa încât să alcătuiască un întreg.
  12. Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului Cortului, jumătate din ce trece dintr-un covor să acopere partea dinapoi a Cortului;
  13. iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului Cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale Cortului, aşa încât să le acopere.
  14. Să mai faci apoi pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.
  15. Apoi să faci nişte scânduri pentru Cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare.
  16. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate.
  17. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile Cortului.
  18. Să faci douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre latura de miazăzi.
  19. Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei.
  20. Pentru a doua latură a Cortului, latura de miazănoapte, de asemenea să faci douăzeci de scânduri,
  21. împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură.
  22. Pentru fundul Cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri.
  23. Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul Cortului;
  24. să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
  25. Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
  26. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile Cortului,
  27. cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul Cortului dinspre apus.
  28. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt până la celălalt al scândurilor.
  29. Să poleieşti scândurile cu aur, şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.
  30. Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.
  31. Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi.
  32. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur şi să stea pe patru picioare de argint.
  33. Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt.
  34. Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.
  35. Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a Cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miazănoapte.
  36. La intrarea Cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
  37. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.

Capitolul 27

  1. Altarul să-l faci din lemn de salcâm; lungimea lui să fie de cinci coţi, şi lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de cinci coţi.
  2. În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă.
  3. Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă.
  4. Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de reţea, şi să pui patru verigi de aramă la cele patru colţuri ale reţelei.
  5. Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa ca grătarul să vină până la jumătatea altarului.
  6. Să faci apoi nişte drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm, şi să-i acoperi cu aramă.
  7. Să vâri drugii în verigi; şi drugii să fie de amândouă părţile altarului, când îl vor purta.
  8. Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum ţi s-a arătat pe munte.
  9. Curtea Cortului s-o faci astfel: Înspre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întâi latură,
  10. cu douăzeci de stâlpi care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint.
  11. Înspre partea de miazănoapte să fie de asemenea nişte pânze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint.
  12. Înspre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor.
  13. Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii,
  14. să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor
  15. şi cincisprezece coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor.
  16. Pentru poarta curţii Cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor.
  17. Toţi stâlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cârlige de argint, şi picioare de aramă.
  18. Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pânzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă.
  19. Toate uneltele rânduite pentru slujba Cortului, toţi ţăruşii lui şi toţi ţăruşii curţii să fie de aramă.
  20. Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat.
  21. Aaron şi fiii săi să-l pregătească în Cortul întâlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii lor şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină.

Capitolul 28

  1. Apropie de tine pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii săi, şi ia-i dintre copiii lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
  2. Fratelui tău, Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă.
  3. Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron, ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot.
  4. Iată veşmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu. Să facă fratelui tău, Aaron, şi fiilor săi veşminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot.
  5. Să întrebuinţeze aur, materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire.
  6. Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.
  7. Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei.
  8. Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit.
  9. Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel:
  10. şase din numele lor pe o piatră, şi alte şase pe a doua piatră, după şirul naşterilor.
  11. Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o ferecătură de aur.
  12. Amândouă aceste pietre să le pui pe umerarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel; şi Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei.
  13. Să faci apoi nişte ferecături de aur
  14. şi două lănţişoare de aur curat, pe care să le împleteşti în chip de sfori; şi lanţurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături.
  15. Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie; să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit.
  16. Să fie în patru colţuri şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă, şi lăţimea tot de o palmă.
  17. În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi: un sardonix, un topaz şi un smarald;
  18. în al doilea rând: un rubin, un safir şi un diamant;
  19. în al treilea rând: un opal, un agat şi un ametist;
  20. în al patrulea rând: un crisolit, un onix şi un jasp. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur.
  21. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii.
  22. Pentru pieptar să faci nişte lănţişoare de aur curat, împletite ca nişte sfori.
  23. Să faci pentru pieptar două verigi de aur, şi aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului.
  24. Cele două lanţuri de aur împletite să le prinzi de cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului.
  25. Iar celelalte două capete ale celor două lanţuri împletite să le prinzi de cele două ferecături şi să le pui peste umerarii efodului, în partea dinainte.
  26. Să mai faci două verigi de aur şi să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru care este îndreptată spre efod.
  27. Şi să mai faci alte două verigi de aur, pe care să le pui jos la cei doi umerari ai efodului pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbucă efodul cu umerarii, deasupra brâului efodului.
  28. Pieptarul cu verigile lui să-l lege de verigile efodului cu o sfoară albastră, pentru ca pieptarul să stea ţeapăn deasupra brâului efodului şi să nu poată să se mişte de pe efod.
  29. Când va intra Aaron în Sfântul Locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe pieptarul judecăţii, ca să păstreze întotdeauna aducerea aminte de ei înaintea Domnului.
  30. Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe inima lui Aaron, când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa înaintea Domnului.
  31. Mantia de sub efod s-o faci întreagă de materie albastră.
  32. La mijloc, să aibă o gură pentru intrarea capului; şi gura aceasta să aibă de jur împrejur o tivitură ţesută, ca gura unei platoşe, ca să nu se rupă.
  33. Pe margine, de jur împrejurul tiviturii, să pui nişte rodii de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, presărate cu clopoţei de aur:
  34. un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi o rodie, pe toată marginea mantiei, de jur împrejur.
  35. Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; când va intra în Locaşul Sfânt înaintea Domnului şi când va ieşi din el, se va auzi sunetul clopoţeilor, aşa că el nu va muri.
  36. Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului”.
  37. S-o legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei.
  38. Ea să fie pe fruntea lui Aaron; şi Aaron va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuţi înaintea Lui.
  39. Tunica s-o faci de in subţire; să faci o mitră de in subţire şi să faci un brâu lucrat la gherghef.
  40. Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci brâie şi să le faci scufii, spre cinste şi podoabă.
  41. Să îmbraci cu ele pe fratele tău, Aaron, şi pe fiii lui împreună cu el. Săi ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi.
  42. Fă-le izmene de in ca să-şi acopere goliciunea, de la brâu până la glezne.
  43. Aaron şi fiii lui le vor purta când vor intra în Cortul întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să facă slujba în Locaşul Sfânt; astfel ei nu se vor face vinovaţi şi nu vor muri. Aceasta este o lege veşnică pentru Aaron şi pentru urmaşii lui după el.

Capitolul 29

  1. Iată ce vei face pentru ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi: Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur.
  2. Fă, cu făină aleasă de grâu, nişte azime, turte nedospite, frământate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.
  3. Să le pui într-un coş şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci.
  4. Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă.
  5. Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să-l încingi cu brâul efodului.
  6. Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei.
  7. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap, şi să-l ungi.
  8. Să aduci apoi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu tunicile.
  9. Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui cu un brâu şi să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în slujba Mea.
  10. Să aduci viţelul înaintea Cortului întâlnirii, şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului.
  11. Să înjunghii viţelul înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii.
  12. Să iei cu degetul tău din sângele viţelului, să pui pe coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l verşi la picioarele altarului.
  13. Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele şi prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea care-i acoperă, şi să le arzi pe altar.
  14. Dar carnea viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat.
  15. Să iei pe unul din cei doi berbeci; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
  16. Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur.
  17. Apoi să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi picioarele, şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui.
  18. Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  19. Să iei apoi pe celălalt berbec; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului.
  20. Să înjunghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar celălalt sânge să-l stropeşti pe altar, de jur împrejur.
  21. Să iei din sângele de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele lor, în slujba Domnului.
  22. Să iei apoi grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi, cu grăsimea care-i acoperă, şi spata dreaptă, căci acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului;
  23. din coş să iei din azimele, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o plăcintă.
  24. Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor lui, şi să le legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului.
  25. Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, de un miros plăcut Domnului.
  26. Să iei şi pieptul berbecului care va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta.
  27. Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l într-o parte şi într-alta, spata înfăţişând-o înaintea Domnului prin ridicare.
  28. Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o lege veşnică, pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin ridicare; şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă prin ridicare va fi a Domnului.
  29. Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi închinaţi în slujbă.
  30. Vor fi purtate timp de şapte zile de acela din fiii lui care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în Cortul întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul Locaş.
  31. Să iei apoi berbecul pentru închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt.
  32. Aaron şi fiii lui să mănânce, la uşa Cortului întâlnirii, carnea berbecului şi pâinea din coş.
  33. Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea ispăşirii, ca să fie închinaţi în slujbă şi sfinţiţi; nimeni altul să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte.
  34. Dacă va rămâne ceva din carnea întrebuinţată pentru închinarea în slujbă şi din pâine până dimineaţa, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt.
  35. Să urmezi, cu privire la Aaron şi la fiii lui, toate poruncile pe care ţi le-am dat. În şapte zile să-i închini în slujbă.
  36. În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să cureţi altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti.
  37. Timp de şapte zile să faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi preasfânt, şi oricine se va atinge de altar va fi sfinţit.
  38. Iată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat.
  39. Un miel să-l jertfeşti dimineaţa, iar celălalt miel seara.
  40. Împreună cu cel dintâi miel, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
  41. Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara şi să aduci împreună cu el o jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură, ca cele de dimineaţă; aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  42. Aceasta este arderea de tot necurmată care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi vorbi.
  43. Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.
  44. Voi sfinţi Cortul întâlnirii şi altarul; voi sfinţi pe Aaron şi pe fiii lui ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
  45. Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor.
  46. Ei vor cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care i-am scos din ţara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.

Capitolul 30

  1. Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei, şi anume să-l faci din lemn de salcâm.
  2. Lungimea lui să fie de un cot, iar lăţimea tot de un cot; să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de doi coţi. Coarnele altarului să fie dintr-o bucată cu el.
  3. Să-i poleieşti cu aur curat atât partea de sus, cât şi pereţii lui de jur împrejur şi coarnele; şi să-i faci o cunună de aur de jur împrejur.
  4. Dedesubtul cununii să-i faci două verigi de aur de amândouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor care vor sluji la ducerea lui.
  5. Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur.
  6. Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine.
  7. Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele;
  8. va arde şi seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam.
  9. Să nu aduceţi pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare şi să nu turnaţi pe el nicio jertfă de băutură.
  10. Numai o dată pe fiecare an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face o dată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru preasfânt înaintea Domnului.”
  11. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  12. „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători.
  13. Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul.
  14. Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.
  15. Bogatul să nu plătească mai mult, şi săracul să nu plătească mai puţin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.
  16. Să ridici de la copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare şi să-l întrebuinţezi pentru slujba Cortului întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.”
  17. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l aşezi între Cortul întâlnirii şi altar şi să torni apă în el,
  19. ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele.
  20. Când vor intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; şi se vor spăla şi când se vor apropia de altar ca să facă slujba şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.
  21. Îşi vor spăla mâinile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.”
  22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  23. „Ia din cele mai bune mirodenii: cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,
  24. cinci sute de sicli de casia, după siclul Sfântului Locaş, şi un hin de untdelemn de măslin.
  25. Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă: o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă.
  26. Cu el să ungi Cortul întâlnirii şi chivotul mărturiei,
  27. masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii,
  28. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul lui.
  29. Să sfinţeşti aceste lucruri, şi ele vor fi preasfinte; oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.
  30. Să ungi de asemenea pe Aaron şi pe fiii lui şi să-i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
  31. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă, printre urmaşii voştri.
  32. Să nu se ungă cu el trupul niciunui om şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaşi întocmire; el este sfânt, şi voi să-l priviţi ca sfânt.
  33. Oricine va face un untdelemn ca el sau va unge cu el pe altul va fi nimicit din poporul lui.”
  34. Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stactie, onice mirositoare, galban şi tămâie curată, în aceeaşi măsură.
  35. Cu ele să faci tămâie: o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfântă.
  36. S-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru preasfânt.
  37. Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci s-o priviţi ca sfântă şi păstrată pentru Domnul.
  38. Oricine va face tămâie ca ea, ca s-o miroasă, va fi nimicit din poporul lui.”

Capitolul 31

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.
  3. L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,
  4. i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,
  5. să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări.
  6. Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:
  7. Cortul întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui şi toate uneltele Cortului;
  8. masa cu uneltele ei, sfeşnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii;
  9. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui;
  10. veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti;
  11. untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare pentru Sfântul Locaş. Le vor face după toate poruncile pe care ţi le-am dat.”
  12. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  13. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.
  14. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său.
  15. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea.
  16. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat.
  17. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.”
  18. Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Capitolul 32

  1. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
  2. Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.”
  3. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron.
  4. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
  5. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”
  6. A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.
  7. Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.
  8. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”
  9. Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat.
  10. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
  11. Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?
  12. Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului”? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.
  13. Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.”
  14. Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
  15. Moise s-a întors şi s-a coborât de pe munte, cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, pe o parte şi pe alta.
  16. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.
  17. Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte, şi a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!”
  18. Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă!”
  19. Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui.
  20. A luat viţelul, pe care-l făcuseră ei, şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.
  21. Moise a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?”
  22. Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu singur ştii că poporul acesta este pornit la rău.
  23. Ei mi-au zis: „Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut!”
  24. Eu le-am zis: „Cine are aur, să-l scoată!” Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit viţelul acesta.”
  25. Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi;
  26. s-a aşezat la uşa taberei şi a zis: „Cine este pentru Domnul să vină la mine!” Şi toţi copiii lui Levi s-au strâns la el.
  27. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi tabăra de la o poartă la alta, şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi pe ruda sa.”
  28. Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor.
  29. Moise a zis: „Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!”
  30. A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”
  31. Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
  32. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
  33. Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
  34. Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”
  35. Domnul a lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.

Capitolul 33

  1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!”
  2. Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi.
  3. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.”
  4. Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el.
  5. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.”
  6. Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb.
  7. Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără.
  8. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort.
  9. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise.
  10. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui.
  11. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.
  12. Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!”
  13. Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!”
  14. Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”
  15. Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
  16. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”
  17. Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”
  18. Moise a zis: „Arată-mi slava Ta!”
  19. Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!”
  20. Domnul a zis: „Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!”
  21. Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.
  22. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.
  23. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea pe dinapoi; dar faţa Mea nu se poate vedea.”

Capitolul 34

  1. Domnul a zis lui Moise: „Taie două table de piatră ca cele dintâi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat.
  2. Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.
  3. Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lângă muntele acesta.”
  4. Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintâi; s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table de piatră.
  5. Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului.
  6. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,
  7. care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”
  8. Îndată, Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.
  9. El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!”
  10. Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legământ. Voi face, în faţa întregului popor, minuni care n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri înfricoşate.
  11. Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe amoriţi, canaaniţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi.
  12. Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.
  13. Dimpotrivă să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti şi să le trântiţi la pământ idolii.
  14. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.
  15. Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine şi să mănânci din jertfele lor,
  16. ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.
  17. Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat.
  18. Să ţii sărbătoarea Azimelor: timp de şapte zile, la vremea hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azime, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt.
  19. Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi.
  20. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea.
  21. Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului.
  22. Să ţii sărbătoarea Săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor la sfârşitul anului.
  23. De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
  24. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul când te vei sui, de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
  25. Să n-aduci cu pâine dospită sângele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştilor să nu fie ţinută în timpul nopţii până dimineaţa.
  26. Să aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei lui.”
  27. Domnul a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!”
  28. Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci.
  29. Moise s-a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se cobora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.
  30. Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.
  31. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el, şi el le-a vorbit.
  32. După aceea, toţi copiii lui Israel s-au apropiat, şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai.
  33. Când a încetat să le vorbească, şi-a pus o maramă pe faţă.
  34. Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise.
  35. Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce intra ca să vorbească cu Domnul.

Capitolul 35

  1. Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel şi le-a zis: „Iată lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceţi:
  2. Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea.
  3. Să n-aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.”
  4. Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel şi a zis: „Iată ce a poruncit Domnul.
  5. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. – Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint şi aramă;
  6. materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră;
  7. piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm,
  8. untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
  9. pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului. –
  10. Toţi cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul:
  11. Locaşul, Cortul şi acoperişul lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui;
  12. chivotul şi drugii lui, capacul ispăşirii şi perdeaua dinăuntru pentru acoperirea chivotului;
  13. masa şi drugii ei, cu toate uneltele ei, şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
  14. sfeşnicul cu uneltele lui, candelele lui şi untdelemnul pentru sfeşnic;
  15. altarul pentru tămâie şi drugii lui, untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare, şi perdeaua uşii de afară de la intrarea Cortului;
  16. altarul pentru arderile de tot, grătarul lui de aramă, drugii lui şi toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui,
  17. pânzele curţii, stâlpii ei, picioarele ei şi perdeaua de la poarta curţii;
  18. ţăruşii Cortului, ţăruşii curţii şi funiile lor;
  19. veşmintele preoţeşti pentru slujba Sfântului Locaş, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.”
  20. Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise.
  21. Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea Cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte.
  22. Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur pe care-l închinase Domnului.
  23. Toţi cei ce aveau stofe (materii) vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră, piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare, le-au adus.
  24. Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă, au adus prinosul Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcâm bun pentru lucrările rânduite pentru slujbă, l-au adus.
  25. Toate femeile iscusite au tors cu mâinile lor şi au adus lucrul lor, şi anume: tort vopsit în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire.
  26. Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de capră.
  27. Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar;
  28. mirodenii şi untdelemn pentru sfeşnic, pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare.
  29. Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bunăvoie.
  30. Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.
  31. L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări.
  32. I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,
  33. să sape în pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug şi să facă tot felul de lucrări meşteşugite.
  34. I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui, cât şi lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan.
  35. I-a umplut cu pricepere ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri.

Capitolul 36

  1. Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbăţii iscusiţi în care pusese Domnul înţelepciune şi pricepere, ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul.
  2. Moise a chemat pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.
  3. Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaş. Chiar şi după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineaţă, daruri de bunăvoie.
  4. Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la toate lucrările Sfântului Locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau
  5. şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.”
  6. Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat, fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru Sfântul Locaş. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.
  7. Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea.
  8. Toţi bărbaţii iscusiţi şi lucrătorii au făcut Cortul din zece covoare de in subţire şi răsucit din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu măiestrie.
  9. Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi; iar lăţimea unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură.
  10. Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci de asemenea au fost prinse la un loc.
  11. Au făcut cheotori albastre la marginea covorului cu care se sfârşea cea dintâi împreunare; tot aşa au făcut şi la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare.
  12. Au făcut cincizeci de cheotori la cel dintâi covor şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare; cheotorile acestea erau una în faţa alteia.
  13. Au făcut cincizeci de copci de aur şi au prins covoarele unul de altul cu copcile, aşa încât Cortul alcătuia un întreg.
  14. Au făcut nişte covoare din păr de capră, ca să slujească de acoperiş pentru Cort: unsprezece covoare de acestea au făcut.
  15. Lungimea unui covor era de treizeci de coţi, şi lăţimea unui covor era de patru coţi: cele unsprezece covoare aveau aceeaşi măsură.
  16. Au prins împreună de o parte cinci din aceste covoare, iar pe celelalte şase de altă parte.
  17. Au făcut cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea o împreunare de covoare şi cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârşea a doua împreunare de covoare.
  18. Au mai făcut şi cincizeci de copci de aramă, cu care să se împreuneze acoperişul Cortului ca să alcătuiască un întreg.
  19. Au făcut pentru acoperişul Cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roşu şi o învelitoare de piei de viţel de mare, care trebuia pusă pe deasupra.
  20. Scândurile pentru Cort le-au făcut din lemn de salcâm, aşezate în picioare.
  21. Lungimea unei scânduri era de zece coţi, şi lăţimea unei scânduri era de un cot şi jumătate.
  22. Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot aşa au făcut la toate scândurile Cortului.
  23. Au făcut douăzeci de scânduri pentru Cort, înspre partea de miazăzi.
  24. Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei.
  25. Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a Cortului, latura dinspre miazănoapte,
  26. cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură.
  27. Au făcut apoi şase scânduri pentru fundul Cortului, înspre apus.
  28. Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale Cortului în partea din fund;
  29. acestea erau făcute din două bucăţi, începând de la partea de jos, şi bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri.
  30. Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
  31. Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile Cortului,
  32. cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a Cortului şi cinci drugi pentru scândurile laturii Cortului din fundul dinspre apus;
  33. drugul de la mijloc l-au făcut aşa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.
  34. Au poleit scândurile cu aur, şi verigile lor de aur le-au făcut aşa ca să se poată petrece drugii prin ele; şi drugii i-au poleit cu aur.
  35. Perdeaua dinăuntru au făcut-o de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea.
  36. Au făcut patru stâlpi de salcâm pentru ea şi i-au poleit cu aur; cârligele lor erau de aur şi au turnat pentru stâlpii aceştia patru picioare de argint.
  37. Pentru uşa Cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.
  38. Au făcut cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor, iar căpătâiele şi beţele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.

Capitolul 37

  1. Apoi Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea tot de un cot şi jumătate.
  2. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şi pe din afară, şi i-a făcut un chenar de jur împrejur.
  3. A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.
  4. A făcut nişte drugi de lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur.
  5. A vârât drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul.
  6. A făcut şi capacul ispăşirii de aur curat; lungimea lui era de doi coţi şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate.
  7. A făcut doi heruvimi de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii;
  8. un heruvim la un capăt, şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.
  9. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
  10. A făcut masa din lemn de salcâm; lungimea ei era de doi coţi, lăţimea de un cot, şi înălţimea de un cot şi jumătate.
  11. A poleit-o cu aur curat şi i-a făcut un chenar de jur împrejur.
  12. I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână, pe care a făcut un chenar de jur împrejur.
  13. A turnat pentru masă patru verigi de aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru picioare ale ei.
  14. Verigile erau lângă pervaz, şi în ele erau vârâţi drugii pentru ducerea mesei.
  15. A făcut drugii de lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei.
  16. A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă: farfuriile, căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut de aur curat.
  17. A făcut sfeşnicul de aur curat; a făcut sfeşnicul de aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui erau dintr-o bucată cu el.
  18. Din amândouă părţile lui ieşeau şase braţe: trei braţe dintr-o latură, şi trei braţe din cealaltă latură.
  19. Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe un alt braţ alte trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.
  20. Pe fusul sfeşnicului erau patru potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor.
  21. Era o gămălioară sub două braţe care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic.
  22. Gămălioarele şi braţele sfeşnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat.
  23. A făcut apoi cele şapte candele ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate de aur curat.
  24. A întrebuinţat un talant de aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui.
  25. Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcâm; lungimea lui era de un cot, şi lăţimea de un cot; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de doi coţi. Coarnele erau dintr-o bucată cu el.
  26. L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât şi laturile de jur împrejur şi coarnele. Şi i-a făcut o cunună de jur împrejur.
  27. Sub cunună a făcut două verigi de aur, pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii care slujeau la ducerea lui.
  28. A făcut nişte drugi din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aur.
  29. A făcut untdelemnul pentru ungerea sfântă şi tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.

Capitolul 38

  1. A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de trei coţi.
  2. La cele patru colţuri i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată cu el şi l-a poleit cu aramă.
  3. A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenuşă, lopeţile, lighenele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă.
  4. A făcut pentru altar un grătar de aramă ca o reţea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos, aşa că venea până la jumătatea altarului.
  5. A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului de aramă, ca să vâre drugii în ele.
  6. A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aramă.
  7. A vârât drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru.
  8. A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la uşa Cortului întâlnirii.
  9. Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi,
  10. cu douăzeci de stâlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
  11. Înspre partea de miazănoapte erau o sută de coţi de pânză, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare de aramă ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
  12. Înspre partea de apus erau cincizeci de coţi de pânză, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
  13. Înspre partea de răsărit, pe cei cincizeci de coţi lăţime, erau:
  14. pentru o aripă, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor,
  15. şi pentru a doua aripă, care era în faţa ei, de cealaltă parte a porţii curţii, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor.
  16. Toate pânzele de jur împrejurul curţii erau de in subţire răsucit.
  17. Picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint, şi căpătâiele lor erau poleite cu argint. Toţi stâlpii curţii erau legaţi între ei cu beţe de argint.
  18. Perdeaua de la poarta curţii Cortului era o lucrătură făcută la gherghef din fir albastru, purpuriu, cărămiziu, şi din in subţire răsucit; avea o lungime de douăzeci de coţi, şi înălţimea era de cinci coţi, ca lăţimea pânzelor curţii;
  19. cei patru stâlpi ai ei şi cele patru picioare ale lor erau de aramă; cârligele şi beţele lor de legătură erau de argint; iar căpătâiele erau poleite cu argint.
  20. Toţi ţăruşii din jurul Cortului şi curţii erau de aramă.
  21. Iată socoteala locaşului Cortului întâlnirii, făcută după porunca lui Moise, prin îngrijirea leviţilor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
  22. Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda, a făcut tot ce poruncise lui Moise, Domnul.
  23. El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la săpat în pietre, la cioplit cu meşteşug şi la lucrat pe gherghef în materiile vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, şi în in subţire.
  24. Tot aurul întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaş, aur ieşit din daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul Cortului.
  25. Argintul celor ieşiţi la numărătoare, din adunare, se suia la o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş:
  26. câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.
  27. Din cei o sută de talanţi de argint s-au turnat picioarele Sfântului Locaş şi picioarele perdelei dinăuntru, adică o sută de picioare la cei o sută de talanţi, câte un talant de picior.
  28. Şi cu cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli s-au făcut cârligele şi beţele de legătură dintre stâlpi şi le-au poleit căpătâiele.
  29. Arama dăruită se suia la şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.
  30. Din ea au făcut picioarele de la uşa Cortului întâlnirii; altarul de aramă cu grătarul lui şi toate uneltele altarului;
  31. picioarele stâlpilor curţii, de jur împrejur, şi picioarele stâlpilor de la poarta curţii; şi toţi ţăruşii din jurul Cortului şi ai curţii.

Capitolul 39

  1. Cu materiile vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu, au făcut veşmintele preoţilor pentru slujba Sfântului Locaş şi au făcut veşminte sfinte lui Aaron, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  2. Au făcut efodul de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit.
  3. Au întins nişte plăci de aur şi le-au tăiat în fire subţiri, pe care le-au ţesut în materiile vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu şi în in subţire; era lucrat cu măiestrie.
  4. I-au făcut nişte umerari care se împreunau cu el, aşa că la cele două capete ale lui, efodul era legat cu ei.
  5. Brâul era de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins de el; era de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  6. Au pregătit pietrele de onix, le-au prins în legături de aur şi au săpat pe ele numele fiilor lui Israel, cum se sapă peceţile.
  7. Le-au pus pe umerarii efodului, ca pietre de aducere aminte pentru fiii lui Israel, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  8. Au făcut apoi pieptarul, lucrat cu măiestrie, din aceeaşi lucrătură ca efodul: de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit.
  9. Era în patru colţuri. Pieptarul l-au făcut îndoit; lungimea lui era de o palmă, şi lăţimea de o palmă; era îndoit.
  10. Au pus în el patru şiruri de pietre; în şirul întâi era: un sardonix, un topaz şi un smarald;
  11. în al doilea şir: un rubin, un safir şi un diamant;
  12. în al treilea şir: un opal, un agat şi un ametist;
  13. iar în al patrulea şir: un crisolit, un onix şi un jasp. Pietrele acestea erau legate în ferecăturile lor de aur.
  14. Erau douăsprezece, după numele fiilor lui Israel; erau săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii.
  15. Pe pieptar au făcut apoi nişte lănţişoare de aur curat, împletite ca nişte sfori.
  16. Au făcut două ferecături de aur şi două verigi de aur, şi au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului.
  17. Apoi cele două lănţişoare împletite, de aur, le-au vârât în cele două verigi de la cele două capete ale pieptarului;
  18. iar celelalte două capete ale celor două lănţişoare le-au agăţat de cele două ferecături şi le-au pus pe umerarii efodului în partea dinainte.
  19. Au mai făcut două verigi de aur, pe care le-au pus la cele două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru dinspre efod.
  20. Apoi au făcut alte două verigi de aur, pe care le-au pus la cei doi umerari ai efodului, jos, pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se împreunează efodul cu umerarii, deasupra brâului efodului.
  21. Au legat pieptarul cu verigile lui de verigile efodului cu o sfoară albastră, aşa ca pieptarul să stea ţeapăn deasupra brâului efodului şi să nu se poată mişca de pe efod, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  22. Au făcut mantia de sub efod, ţesută toată cu meşteşug din materie albastră.
  23. La mijlocul mantiei, sus, era o gură ca gura unei platoşe; gura aceasta era tivită de jur împrejur, ca să nu se rupă.
  24. Pe marginea mantiei au făcut nişte rodii de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, din fir răsucit;
  25. au făcut şi nişte clopoţei de aur curat, şi clopoţeii i-au pus între rodii, de jur împrejurul mantiei:
  26. venea un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie pe toată marginea dimprejurul mantiei, pentru slujbă, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  27. Au făcut şi tunicile de in subţire ţesute cu măiestre, pentru Aaron şi fiii lui;
  28. mitra de in subţire şi scufiile de in subţire care slujeau ca podoabă; izmenele de in subţire răsucit;
  29. brâul de in subţire răsucit, lucrat la gherghef şi de culoare albastră, purpurie şi cărămizie, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  30. Au făcut apoi şi placa de aur curat, cununa împărătească sfântă, şi au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfânt Domnului”.
  31. Au legat-o de mitră, sus, cu o sfoară albastră, cum poruncise lui Moise Domnul.
  32. Astfel au fost isprăvite toate lucrările locaşului Cortului întâlnirii. Copiii lui Israel au făcut tot ce poruncise lui Moise, Domnul: aşa au făcut.
  33. Au adus locaşul la Moise: Cortul şi toate uneltele lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui;
  34. învelitoarea de piei de berbec vopsite în roşu, învelitoarea de piei de viţel de mare şi perdeaua de despărţire;
  35. chivotul mărturiei şi drugii lui, şi capacul ispăşirii;
  36. masa cu toate uneltele ei şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
  37. sfeşnicul de aur curat, candelele lui aşezate în rând şi toate uneltele lui, şi untdelemnul pentru sfeşnic;
  38. altarul de aur, untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare, şi perdeaua de la uşa Cortului;
  39. altarul de aramă, grătarul lui de aramă, drugii lui şi toate uneltele lui; ligheanul cu piciorul lui;
  40. pânzele curţii, stâlpii ei şi picioarele lor, perdeaua de la poarta curţii, funiile ei, ţăruşii ei şi toate uneltele pentru slujba locaşului Cortului întâlnirii;
  41. veşmintele pentru slujbă, pentru făcut slujba în Locul Sfânt, veşmintele sfinte pentru preotul Aaron şi veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.
  42. Copiii lui Israel au făcut toate aceste lucrări după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
  43. Moise a cercetat toate lucrările; şi iată, le făcuseră cum poruncise Domnul, aşa le făcuseră. Şi Moise i-a binecuvântat.

Capitolul 40

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locaşul Cortului întâlnirii.
  3. Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atârni perdeaua dinăuntru.
  4. Apoi să aduci masa şi să pui pe ea cele rânduite. După aceea, să aduci sfeşnicul şi să-i aşezi candelele.
  5. Altarul de aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei şi să atârni perdeaua la uşa Cortului.
  6. Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului Cortului întâlnirii.
  7. Ligheanul să-l aşezi între Cortul întâlnirii şi altar şi să pui apă în el.
  8. Să aşezi curtea de jur împrejur şi să pui perdeaua la poarta curţii.
  9. Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el Cortul şi tot ce cuprinde el şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfânt.
  10. Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preasfânt.
  11. Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti.
  12. Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă.
  13. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot.
  14. Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile
  15. şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururi dreptul preoţiei printre urmaşii lor.”
  16. Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut.
  17. În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, Cortul era aşezat.
  18. Moise a aşezat Cortul; i-a pus picioarele, a aşezat scândurile şi verigile şi a ridicat stâlpii.
  19. A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra Cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului Cortului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  20. Apoi a luat mărturia şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului.
  21. A adus chivotul în Cort; a atârnat perdeaua despărţitoare înaintea lui şi a acoperit astfel chivotul mărturiei, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  22. A aşezat masa în Cortul întâlnirii, în partea de miazănoapte a Cortului, dincoace de perdeaua dinăuntru;
  23. şi a pus pe ea pâinile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  24. Apoi a aşezat sfeşnicul în Cortul întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a Cortului;
  25. şi i-a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  26. Apoi a aşezat altarul de aur în Cortul întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru;
  27. a ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  28. A aşezat perdeaua la uşa Cortului.
  29. A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului Cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  30. A aşezat ligheanul între Cortul întâlnirii şi altar şi a pus în el apă pentru spălat.
  31. Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mâinile şi picioarele în el;
  32. când intrau în Cortul întâlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  33. Apoi a ridicat curtea împrejurul Cortului şi altarului şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea.
  34. Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul.
  35. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea Cortul.
  36. Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra Cortului.
  37. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica.
  38. Norul Domnului era deasupra Cortului ziua; iar noaptea, era un foc înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.

Leviticul

Capitolul 1

  1. Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întâlnirii şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când cineva dintre voi va aduce un dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă, fie din turmă.
  3. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului, ca să fie plăcut Domnului.
  4. Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.
  5. Să înjunghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa Cortului întâlnirii.
  6. Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot şi să-l taie în bucăţi.
  7. Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe foc.
  8. Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe lemnele puse pe focul de pe altar.
  9. Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  10. Dacă darul lui va fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.
  11. Să-l înjunghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
  12. El să-l taie în bucăţi; şi preotul să le pună, împreună cu capul şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar.
  13. Să spele cu apă măruntaiele şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate şi să le ardă pe altar. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  14. Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări, să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel.
  15. Preotul să aducă pasărea pe altar; să-i despice capul cu unghia şi s-o ardă pe altar, iar sângele să i se scurgă pe un perete al altarului.
  16. Să scoată guşa cu penele ei şi s-o arunce lângă altar, spre răsărit, în locul unde se strânge cenuşa.
  17. Să-i frângă aripile, fără să le dezlipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Capitolul 2

  1. Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea şi să adauge şi tămâie.
  2. S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
  3. Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între jertfele de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului.
  4. Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.
  5. Dacă darul tău, adus ca jertfă de mâncare, va fi o turtă coaptă în tigaie, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frământată cu untdelemn.
  6. S-o frângi în bucăţi şi să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare.
  7. Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frământată cu untdelemn.
  8. Darul de mâncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului; şi anume, să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar.
  9. Preotul va lua din darul de mâncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte şi o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut Domnului.
  10. Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron şi al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între darurile mistuite de foc înaintea Domnului.
  11. Niciunul din darurile pe care le veţi aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului.
  12. Ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, veţi putea să le aduceţi Domnului; dar ca dar de mâncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar.
  13. Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.
  14. Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc şi boabe noi, pisate.
  15. Să torni untdelemn pe ele şi să adaugi şi tămâie; acesta este un dar de mâncare.
  16. Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului.

Capitolul 3

  1. Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţumire, dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur, înaintea Domnului.
  2. Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l înjunghie la uşa Cortului întâlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur.
  3. Din această jertfă de mulţumire să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie;
  4. cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei şi de pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi.
  5. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii de tot care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  6. Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulţumire Domnului va fi din turmă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur.
  7. Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă înaintea Domnului.
  8. Să-şi pună mâna pe capul dobitocului şi să-l înjunghie înaintea Cortului întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
  9. Din această jertfă de mulţumire, să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, şi anume: grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de măruntaie,
  10. cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi.
  11. Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc înaintea Domnului.
  12. Dacă darul lui va fi o capră, s-o aducă înaintea Domnului.
  13. Să-şi pună mâna pe capul vitei şi s-o înjunghie înaintea Cortului întâlnirii; şi fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur.
  14. Apoi din ea să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,
  15. cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi.
  16. Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Toată grăsimea este a Domnului.
  17. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile unde veţi locui: cu niciun chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici sânge.”

Capitolul 4

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile Domnului, făcând lucruri care nu trebuie făcute, şi anume:
  3. Dacă a păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru păcatul pe care l-a făcut.
  4. Să aducă viţelul la uşa Cortului întâlnirii înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi să-l înjunghie înaintea Domnului.
  5. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele viţelului şi să-l aducă în Cortul întâlnirii:
  6. să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului Locaş.
  7. Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; iar tot celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot care este la uşa Cortului întâlnirii.
  8. Să ia toată grăsimea viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acoperă măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele,
  9. cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi,
  10. cum se iau de la viţelul adus ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile de tot.
  11. Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi balega lui,
  12. adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc; să fie ars pe grămada de cenuşă.
  13. Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, şi făcându-se astfel vinovată,
  14. şi dacă păcatul săvârşit s-a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea Cortului întâlnirii.
  15. Bătrânii adunării să-şi pună mâinile pe capul viţelului înaintea Domnului şi să înjunghie viţelul înaintea Domnului.
  16. Preotul care a primit ungerea să aducă din sângele viţelului în Cortul întâlnirii;
  17. să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru.
  18. Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea Domnului în Cortul întâlnirii; şi să verse tot sângele care a mai rămas la picioarele altarului pentru arderile de tot, care este la uşa Cortului întâlnirii.
  19. Toată grăsimea viţelului s-o ia şi s-o ardă pe altar.
  20. Cu viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va ierta.
  21. Viţelul rămas să-l scoată apoi afară din tabără şi să-l ardă ca şi pe viţelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare.
  22. Dacă o căpetenie a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile Domnului Dumnezeului său lucruri care nu trebuie făcute, şi s-a făcut astfel vinovat,
  23. şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă un ţap fără cusur!
  24. Să-şi pună mâna pe capul ţapului şi să-l înjunghie în locul unde se înjunghie arderile de tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă de ispăşire.
  25. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispăşire, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului pentru arderile de tot.
  26. Toată grăsimea s-o ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire. Astfel va face preotul, pentru căpetenia aceea, ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta.
  27. Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, şi s-a făcut astfel vinovat,
  28. şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut.
  29. Să-şi pună mâna pe capul jertfei de ispăşire şi s-o înjunghie în locul unde se înjunghie arderile de tot.
  30. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.
  31. Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va ierta.
  32. Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte femeiască fără cusur.
  33. Să-şi pună mâna pe capul jertfei şi s-o înjunghie ca jertfă de ispăşire în locul unde se înjunghie arderile de tot.
  34. Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru arderile de tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele altarului.
  35. Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta.

Capitolul 5

  1. Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină,
  2. sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat;
  3. sau când cineva, fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai târziu şi se va face astfel vinovat;
  4. sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, şi se va face astfel vinovat:
  5. Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.
  6. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui.
  7. Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celălalt ca ardere de tot.
  8. Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul să-i frângă cu unghia capul de la grumaz, fără să-l despartă;
  9. să stropească un perete al altarului cu sângele jertfei de ispăşire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele altarului; aceasta este o jertfă de ispăşire.
  10. Cealaltă pasăre s-o pregătească drept ardere de tot, după rânduielile aşezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a făcut, şi i se va ierta.
  11. Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea şi să n-adauge nici tămâie, căci este un dar de ispăşire.
  12. S-o aducă la preot, şi preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar, ca şi pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispăşire.
  13. Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămâne din darul acesta să fie a preotului, ca şi la darul de mâncare.”
  14. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  15. „Când cineva va face o nelegiuire şi va păcătui fără voie faţă de lucrurile închinate Domnului, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din turmă, după preţuirea ta în sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş.
  16. Să mai adauge a cincea parte la preţul lucrului cu care a înşelat Sfântul Locaş şi să-l încredinţeze preotului. Şi preotul să facă ispăşire pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta.
  17. Când va păcătui cineva făcând, fără să ştie, împotriva uneia din poruncile Domnului, lucruri care nu trebuie făcute, şi se va face vinovat purtându-şi astfel vina,
  18. să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta.
  19. Aceasta este o jertfă pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.”

Capitolul 6

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Când va păcătui cineva şi va săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,
  3. tăgăduind că a găsit un lucru pierdut, sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte;
  4. când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila, sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul pierdut pe care l-a găsit,
  5. sau lucrul pentru care a făcut un jurământ strâmb – oricare ar fi – să-l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui şi să-l dea în mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru vină.
  6. Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea preotului.
  7. Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala de care se va fi făcut vinovat.”
  8. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  9. „Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi şi zi: „Iată legea arderii de tot: Arderea de tot să rămână pe vatra altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.
  10. Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu izmenele, să ia cenuşa făcută de focul care va mistui arderea de tot de pe altar şi s-o verse lângă altar.
  11. Apoi să se dezbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc curat.
  12. Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire.
  13. Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.
  14. Iată legea darului adus ca jertfă de mâncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.
  15. Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămâia adăugată la darul de mâncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere aminte, de un miros plăcut Domnului.
  16. Aaron şi fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare, s-o mănânce fără aluat, într-un loc sfânt, în curtea Cortului întâlnirii.
  17. Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preasfânt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.
  18. Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.”
  19. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  20. „Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.
  21. Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn şi s-o aduci prăjită; s-o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
  22. Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.
  23. Orice dar de mâncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănânce.”
  24. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  25. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi zi: „Iată legea jertfei de ispăşire: Vita pentru jertfa de ispăşire să fie înjunghiată înaintea Domnului în locul unde se înjunghie arderea de tot: ea este un lucru preasfânt.
  26. Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s-o mănânce; şi anume, să fie mâncată într-un loc sfânt, în curtea Cortului întâlnirii.
  27. Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vreun veşmânt, locul stropit cu sânge să fie spălat într-un loc sfânt.
  28. Vasul de pământ în care se va fierbe, să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.
  29. Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea: ea este un lucru preasfânt.
  30. Dar să nu se mănânce nicio jertfă de ispăşire din al cărei sânge se va aduce în Cortul întâlnirii pentru facerea ispăşirii în Sfântul Locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

Capitolul 7

  1. Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru preasfânt.
  2. În locul unde se înjunghie arderea de tot, să se înjunghie şi vita care slujeşte ca jertfă pentru vină. Sângele ei să se stropească pe altar de jur împrejur.
  3. Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele,
  4. cei doi rărunchi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, care va fi dezlipit de lângă rărunchi.
  5. Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină.
  6. Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea; şi anume s-o mănânce într-un loc sfânt, căci este un lucru preasfânt.
  7. Cu jertfa pentru vină este ca şi cu jertfa de ispăşire; aceeaşi lege este pentru amândouă aceste jertfe: vita jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea.
  8. Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus-o.
  9. Orice jertfă de mâncare, coaptă în cuptor, gătită pe grătar sau în tigaie, să fie a preotului care a adus-o.
  10. Iar orice jertfă de mâncare, frământată cu untdelemn şi uscată, să fie a tuturor fiilor lui Aaron, a unuia ca şi a celuilalt.
  11. Iată legea jertfei de mulţumire care se va aduce Domnului.
  12. Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă împreună cu jertfa de mulţumire, nişte turte nedospite, frământate cu untdelemn, nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, şi nişte turte din floarea de făină, prăjite şi frământate cu untdelemn.
  13. Pe lângă aceste turte, să aducă şi pâine dospită pentru darul lui de mâncare, împreună cu jertfa lui de laudă şi de mulţumire.
  14. Din toate acele daruri să aducă Domnului câte o bucată, ca dar ridicat; ea să fie a preotului care stropeşte sângele jertfei de mulţumire.
  15. Carnea jertfei de laudă şi de mulţumire să fie mâncată chiar în ziua în care este adusă; să nu se lase nimic din ea până dimineaţa.
  16. Dacă aduce cineva o jertfă pentru împlinirea unei juruinţe sau ca dar de bunăvoie, jertfa să fie mâncată chiar în ziua când o va aduce; iar ce va rămâne din ea să se mănânce a doua zi.
  17. Ce va mai rămâne din carnea vitei până a treia zi să fie ars în foc.
  18. Dacă s-ar întâmpla să mănânce cineva a treia zi din carnea jertfei lui de mulţumire, jertfa lui nu va fi primită, şi nu se va ţine în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urâcios, şi oricine va mânca din ea îşi va purta vina.
  19. Nici carnea care s-a atins de ceva necurat nu trebuie mâncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănânce carne;
  20. dar acela care, găsindu-se în stare de necurăţie, va mânca din carnea jertfei de mulţumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.
  21. Şi cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă spurcăciune, şi va mânca din carnea jertfei de mulţumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său.”
  22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  23. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune: „Să nu mâncaţi grăsime de bou, de miel sau de capră.
  24. Grăsimea unui dobitoc mort sau sfâşiat de fiară va putea să fie întrebuinţată la orice altceva, numai să n-o mâncaţi.
  25. Căci cine va mânca din grăsimea dobitoacelor din care se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din poporul său.
  26. Să nu mâncaţi sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în care veţi locui.
  27. Cine va mânca vreun fel de sânge va fi nimicit din poporul său!”
  28. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  29. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Cine va aduce Domnului jertfa lui de mulţumire, să aducă Domnului darul lui, luat din jertfa lui de mulţumire.
  30. Să aducă cu mâinile lui ceea ce trebuie mistuit de foc înaintea Domnului; şi anume să aducă grăsimea cu pieptul, pieptul ca să-l legene într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.
  31. Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron şi al fiilor lui.
  32. Din jertfele voastre de mulţumire, să daţi preotului şi spata dreaptă aducând-o ca dar luat prin ridicare.
  33. Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre fiii lui Aaron, care va aduce sângele şi grăsimea jertfei de mulţumire.
  34. Căci Eu iau din jertfele de mulţumire, aduse de copiii lui Israel, pieptul care va fi legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, şi spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, şi le dau preotului Aaron şi fiilor lui, printr-o lege veşnică, pe care o vor păzi întotdeauna copiii lui Israel.
  35. Acesta este dreptul pe care li-l va da ungerea lui Aaron şi a fiilor lui asupra jertfelor mistuite de foc înaintea Domnului, din ziua când vor fi înfăţişaţi ca să fie în slujba Mea ca preoţi.
  36. Iată ce porunceşte Domnul să le dea copiii lui Israel din ziua ungerii lor; aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii lor.”
  37. Aceasta este legea arderii de tot, a darului de mâncare, a jertfei de ispăşire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului şi a jertfei de mulţumire.
  38. Domnul a dat-o lui Moise pe muntele Sinai, în ziua când a poruncit copiilor lui Israel să-şi aducă darurile înaintea Domnului în pustiul Sinai.

Capitolul 8

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimele,
  3. şi cheamă toată adunarea la uşa Cortului întâlnirii.”
  4. Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; şi adunarea s-a strâns la uşa Cortului întâlnirii.
  5. Moise a zis adunării: „Iată ce a poruncit Domnul să se facă.”
  6. Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui şi i-a spălat cu apă.
  7. A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia şi a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat.
  8. I-a pus pieptarul şi a pus în pieptar Urim şi Tumim.
  9. I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  10. Moise a luat untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul Locaş şi toate lucrurile, care erau în el, şi le-a sfinţit.
  11. A stropit cu el altarul de şapte ori şi a uns altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfinţească.
  12. Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească.
  13. Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele şi le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  14. A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire.
  15. Moise l-a înjunghiat, a luat sânge şi a uns cu degetul coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţat altarul; celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului şi l-a sfinţit astfel, făcând ispăşire pentru el.
  16. A luat apoi toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar.
  17. Iar cealaltă parte care a mai rămas din viţel, şi anume: pielea, carnea şi balega le-a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  18. A apropiat apoi berbecul pentru arderea de tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului.
  19. Moise l-a înjunghiat şi a stropit sângele pe altar de jur împrejur.
  20. A tăiat berbecul în bucăţi şi a ars capul, bucăţile şi grăsimea.
  21. A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele şi a ars tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  22. A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului.
  23. Moise a înjunghiat berbecul, a luat din sângele lui şi a pus pe marginea urechii drepte a lui Aaron, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lui cel drept.
  24. A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii lor drepte, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur împrejur.
  25. A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acoperă măruntaiele, prapurul ficatului, cei doi rărunchi cu grăsimea lor şi spata dreaptă;
  26. a luat de asemenea din coşul cu azime, pus înaintea Domnului, o turtă fără aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le-a pus pe grăsime şi pe spata dreaptă.
  27. Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron şi în mâinile fiilor săi, şi le-a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.
  28. Apoi Moise le-a luat din mâinile lor şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  29. Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului şi l-a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  30. Moise a luat din untdelemnul pentru ungere şi din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu el.
  31. Moise a zis lui Aaron şi fiilor lui: „Fierbeţi carnea la uşa Cortului întâlnirii; acolo s-o mâncaţi, împreună cu pâinea care este în coş pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicând: „Aaron şi fiii lui s-o mănânce.”
  32. Iar partea care va mai rămâne din carne şi din pâine s-o ardeţi în foc.
  33. Timp de şapte zile, să nu ieşiţi deloc din uşa Cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în slujba Domnului.
  34. Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă şi de acum încolo ca ispăşire pentru voi.
  35. Să rămâneţi dar şapte zile la uşa Cortului întâlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu muriţi; căci aşa mi s-a poruncit!
  36. Aaron şi fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.

Capitolul 9

  1. În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui şi pe bătrânii lui Israel.
  2. Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului.
  3. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Luaţi un ţap pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur pentru arderea de tot;
  4. un taur şi un berbec pentru jertfa de mulţumire, ca să-i jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare frământat cu untdelemn. Căci azi vi Se va arăta Domnul.”
  5. Ei au adus înaintea Cortului întâlnirii tot ce poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat şi a stat înaintea Domnului.
  6. Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului.”
  7. Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.”
  8. Aaron s-a apropiat de altar şi a înjunghiat viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.
  9. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a înmuiat degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la picioarele altarului.
  10. A ars pe altar grăsimea, rărunchii şi prapurul ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  11. Iar carnea şi pielea le-a ars în foc, afară din tabără.
  12. A înjunghiat apoi arderea de tot. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el, şi el l-a stropit pe altar de jur împrejur.
  13. I-au adus şi arderea de tot tăiată în bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar.
  14. A spălat măruntaiele şi picioarele şi le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot.
  15. În urmă, a adus jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a înjunghiat şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintâi jertfă.
  16. A adus apoi arderea de tot şi a jertfit-o, după rânduielile aşezate.
  17. A adus şi jertfa de mâncare, a umplut un pumn din ea şi a ars-o pe altar, afară de arderea de tot de dimineaţă.
  18. A înjunghiat apoi taurul şi berbecul, ca jertfă de mulţumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, şi el l-a stropit pe altar de jur împrejur.
  19. I-au adus apoi grăsimea taurului şi a berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, rărunchii şi prapurul ficatului;
  20. au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars grăsimile pe altar.
  21. Aaron a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  22. Aaron şi-a ridicat mâinile spre popor şi l-a binecuvântat. Apoi, după ce a adus jertfa de ispăşire, arderea de tot şi jertfa de mulţumire, s-a coborât.
  23. Moise şi Aaron au intrat în Cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor.
  24. Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ.

Capitolul 10

  1. Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.
  2. Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.
  3. Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Aaron a tăcut.
  4. Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: „Apropiaţi-vă, scoateţi pe fraţii voştri din Sfântul Locaş şi duceţi-i afară din tabără.”
  5. Ei s-au apropiat şi i-au scos afară din tabără, îmbrăcaţi în tunicile lor, cum zisese Moise.
  6. Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: „Să nu vă descoperiţi capetele şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi şi să Se mânie Domnul împotriva întregii adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul.
  7. Voi să nu ieşiţi din uşa Cortului întâlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.” Ei au făcut cum zisese Moise.
  8. Domnul a vorbit lui Aaron şi a zis:
  9. „Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri,
  10. ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat,
  11. şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.”
  12. Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii care mai rămăseseră lui Aaron: „Luaţi partea din darul de mâncare rămasă din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului şi mâncaţi-o fără aluat lângă altar: căci este un lucru preasfânt.
  13. S-o mâncaţi într-un loc sfânt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului; căci aşa mi-a fost poruncit.
  14. Să mâncaţi de asemenea într-un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într-o parte şi alta şi spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare; căci ele vă sunt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel.
  15. Împreună cu grăsimile rânduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata, adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă într-o parte şi alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi împreună cu tine, printr-o lege veşnică, aşa cum a poruncit Domnul.”
  16. Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s-a mâniat pe Eleazar şi Itamar, fiii care mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis:
  17. „Pentru ce n-aţi mâncat jertfa de ispăşire într-un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt; şi Domnul v-a dat-o ca să purtaţi nelegiuirea adunării şi să faceţi ispăşire pentru ea înaintea Domnului.
  18. Iată că sângele jertfei n-a fost dus înăuntrul Sfântului Locaş; trebuia s-o mâncaţi în Sfântul Locaş, cum am poruncit.”
  19. Aaron a răspuns lui Moise: „Iată, ei şi-au adus azi jertfa de ispăşire şi arderea lor de tot înaintea Domnului; şi, după cele ce mi s-au întâmplat, dacă aş fi mâncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare înaintea Domnului?”
  20. Moise a auzit şi a fost mulţumit cu aceste cuvinte.

Capitolul 11

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a zis:
  2. „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: „Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ:
  3. Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă.
  4. Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată: s-o priviţi ca necurată.
  5. Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.
  6. Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.
  7. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat.
  8. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate.
  9. Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri.
  10. Dar să priviţi ca o urâciune pe toate cele ce n-au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în râuri.
  11. Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune.
  12. Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi şi solzi în ape.
  13. Iată dintre păsări, cele pe care le veţi privi ca o urâciune şi din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
  14. şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui;
  15. corbul şi toate soiurile lui;
  16. struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui;
  17. huhurezul, eretele şi cocostârcul;
  18. lebăda, pelicanul şi corbul de mare;
  19. barza, bâtlanul şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul.
  20. Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară şi umblă pe patru picioare.
  21. Dar dintre toate târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung ca să poată sări pe pământ.
  22. Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta Solam, lăcusta Hargol şi lăcusta Hagab, după soiurile lor.
  23. Pe toate celelalte târâtoare care zboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune.
  24. Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara,
  25. şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.
  26. Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
  27. Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara;
  28. şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.
  29. Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele şi şopârla, după soiurile lor;
  30. ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul.
  31. Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele: oricine se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara.
  32. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat.
  33. Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat, şi veţi sparge vasul.
  34. Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa aceasta va fi necurat; şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.
  35. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărâme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca necurate.
  36. Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat.
  37. Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată.
  38. Dar dacă se pusese apă pe sămânţă şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
  39. Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;
  40. cine va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara; şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara.
  41. Pe orice târâtoare care se târăşte pe pământ s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce.
  42. Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece să nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare; ci să le priviţi ca o urâciune.
  43. Să nu vă faceţi urâcioşi prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
  44. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ.
  45. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt.
  46. Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ,
  47. ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă.”

Capitolul 12

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului ei.
  3. În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur.
  4. Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile ca să se cureţe de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt şi să nu se ducă la Sfântul Locaş, până nu se vor împlini zilele curăţării ei.
  5. Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se cureţe de sângele ei.
  6. Când se vor împlini zilele curăţării ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea de tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
  7. Preotul să le jertfească înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel ea va fi curăţată de scurgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.
  8. Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.”

Capitolul 13

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  2. „Când un om va avea pe pielea trupului o umflătură, o pecingine, sau o pată albă care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul din fiii lui, care sunt preoţi.
  3. Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb şi dacă rana se arată mai adâncă decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea să declare pe omul acela necurat.
  4. Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă, care nu se arată mai adâncă decât pielea, şi dacă părul nu s-a făcut alb, preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana.
  5. A şaptea zi preotul să-l cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile.
  6. Preotul să-l cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi spele hainele, şi va fi curat.
  7. Dar dacă pecinginea s-a întins pe piele, după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai supună încă o dată cercetării preotului.
  8. Preotul îl va cerceta. Dacă pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră.
  9. Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot.
  10. Preotul să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a făcut ca părul să albească, şi în umflătură este şi o urmă de carne vie,
  11. atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat.
  12. Dacă lepra va face o spuzeală pe piele şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile,
  13. preotul să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat.
  14. Dar în ziua când se va vedea în el carne vie, va fi necurat;
  15. când preotul va vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este lepră.
  16. Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la preot;
  17. preotul să-l cerceteze, şi dacă rana s-a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat.
  18. Când un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită,
  19. şi pe locul unde era buba se va arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşiatic, omul acela să se arate preotului.
  20. Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adâncă decât pielea şi dacă părul s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră, care a dat în bubă.
  21. Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
  22. Dacă s-a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
  23. Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s-a întins, este semnul rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat.
  24. Când un om va avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma arsurii o pată albă sau de un alb roşiatic,
  25. preotul să-l cerceteze. Dacă părul din pată s-a făcut alb, şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră, care a dat în arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de lepră.
  26. Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai adâncă decât pielea şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte zile.
  27. Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s-a întins pe piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră.
  28. Dar dacă pata a rămas pe loc, nu s-a întins pe piele şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate a arsurii.
  29. Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la barbă,
  30. preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este râie de cap, este lepră de cap sau de barbă.
  31. Dacă preotul vede că rana râiei nu pare mai adâncă decât pielea şi n-are păr negru, să închidă şapte zile pe cel cu rana de râie la cap.
  32. Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins, dacă n-are păr gălbui şi dacă nu pare mai adâncă decât pielea,
  33. cel cu râia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este râia; şi preotul să-l închidă a doua oară şapte zile.
  34. Preotul să cerceteze râia a şaptea zi. Dacă râia nu s-a întins pe piele şi nu pare mai adâncă decât pielea, preotul să-l declare curat; el să-şi spele hainele şi va fi curat.
  35. Dar dacă râia s-a întins pe piele, după ce a fost declarat curat,
  36. preotul să-l cerceteze. Şi dacă râia s-a întins pe piele, preotul n-are să mai caute să vadă dacă are păr gălbui: este necurat.
  37. Dacă i se pare că râia a stat pe loc şi că din ea a crescut păr negru, râia este vindecată: este curat, şi preotul să-l declare curat.
  38. Când un bărbat sau o femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe,
  39. preotul să-l cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui sunt pete de un alb gălbui, acestea nu sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat.
  40. Când unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat.
  41. Dacă i-a căzut părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleşuv în partea dinainte: este curat.
  42. Dar dacă în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de un alb roşiatic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi.
  43. Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau dinainte este o umflătură de rană de un alb roşiatic, asemănătoare cu lepra de pe pielea trupului,
  44. este lepros, este necurat: preotul să-l declare necurat; rana lui este pe cap.
  45. Leprosul atins de această rană să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba şi să strige: „Necurat! Necurat!”
  46. Câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat! Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.
  47. Când se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lână, fie haină de in,
  48. în urzeală sau în bătătură de in sau de lână, pe o piele sau pe vreun lucru de piele,
  49. şi rana va fi verzuie sau roşiatică pe haină sau pe piele, în urzeală sau în bătătură, sau pe vreun lucru de piele, este o rană de lepră şi trebuie arătată preotului.
  50. Preotul să cerceteze rana şi să închidă şapte zile lucrul cu rana.
  51. Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul acela de piele, este o rană de lepră învechită: lucrul acela este necurat.
  52. Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lână sau de in, sau lucrul de piele pe care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc.
  53. Dar dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură, sau pe lucrul acela de piele,
  54. să poruncească să se spele partea atinsă de rană şi să-l închidă a doua oară şapte zile.
  55. Preotul să cerceteze rana, după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea şi nu s-a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o parte din faţă sau din dos a fost roasă.
  56. Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură.
  57. Şi dacă se mai iveşte pe haină, în urzeală sau în bătătură, sau pe lucrul de piele, înseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars în foc.
  58. Haina, urzeala sau bătătura, sau vreun lucru de piele, care a fost spălat, şi de unde a pierit rana, să se mai spele a doua oară şi va fi curat.
  59. Aceasta este legea privitoare la rana leprei, când loveşte hainele de lână sau de in, urzeala sau bătătura, sau un lucru oarecare de piele, şi după care vor fi declarate curate sau necurate.”

Capitolul 14

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Iată care va fi legea cu privire la cel lepros, în ziua curăţării lui. Să-l aducă înaintea preotului.
  3. Preotul să iasă afară din tabără şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul este tămăduit de rana leprei,
  4. preotul să poruncească să se ia, pentru cel ce trebuie curăţat, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
  5. Preotul să poruncească să se înjunghie una din aceste păsări într-un vas de pământ, în apă curgătoare.
  6. Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru, cârmâzul şi isopul, şi să le înmoaie împreună cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apa curgătoare.
  7. Să stropească de şapte ori pe cel ce trebuie curăţat de lepră. Apoi să-l declare curat şi să dea drumul păsării celei vii pe câmp.
  8. Cel ce se curăţă trebuie să-şi spele hainele, să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În urmă va putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din Cort.
  9. În ziua a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele: tot părul să şi-l radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat.
  10. A opta zi, să ia doi miei fără cusur şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, şi un log (pahar) de untdelemn.
  11. Preotul care face curăţarea să aducă înaintea Domnului pe omul care se curăţă şi toate lucrurile acestea, la uşa Cortului întâlnirii.
  12. Preotul să ia unul din miei şi să-l aducă jertfă pentru vină, împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca dar legănat.
  13. Să înjunghie mielul în locul unde se înjunghie jertfele de ispăşire şi arderile de tot, adică în Locul Sfânt; căci, la jertfa pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al preotului: el este un lucru preasfânt.
  14. Preotul să ia din sângele jertfei de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui şi pe degetul cel mare de la piciorul drept.
  15. Preotul să ia untdelemn din log şi să toarne în palma mâinii stângi.
  16. Preotul să-şi înmoaie degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea Domnului.
  17. Din untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să pună pe (moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sângelui de la jertfa pentru vină.
  18. Iar untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţă; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
  19. Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă ispăşire pentru cel ce se curăţă de întinăciunea lui. În urmă să înjunghie arderea de tot.
  20. Preotul să aducă pe altar arderea de tot şi darul de mâncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat.
  21. Dacă este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o zecime din floarea făinii frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare, şi un log de untdelemn.
  22. Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celălalt ca ardere de tot.
  23. În ziua a opta, să aducă pentru curăţarea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa Cortului întâlnirii, înaintea Domnului.
  24. Preotul să ia mielul pentru jertfa de vină şi logul cu untdelemn; şi să le legene într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, înaintea Domnului.
  25. Să înjunghie mielul jertfei pentru vină. Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept.
  26. Preotul să toarne untdelemn în palma mâinii stângi.
  27. Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mâna dreaptă, înaintea Domnului, din untdelemnul care este în mâna stângă a lui.
  28. Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţă, pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru vină.
  29. Ce mai rămâne din untdelemn în mână, preotul să-l pună pe capul celui ce se curăţă, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului.
  30. Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea,
  31. unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare; şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţă.
  32. Aceasta este legea pentru curăţarea celui ce are o rană de lepră şi nu poate să aducă tot ce este rânduit pentru curăţarea lui.”
  33. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  34. „După ce veţi intra în ţara Canaanului, pe care v-o dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care o veţi stăpâni,
  35. cel cu casa să se ducă să spună preotului şi să zică: „Mi se pare că este ceva ca o rană în casa mea.”
  36. Preotul, înainte de a intra ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze casa.
  37. Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei sunt nişte gropişoare verzui sau roşiatice, părând mai adânci decât zidul,
  38. să iasă din casă şi, când va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile.
  39. În ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s-a întins pe zidurile casei,
  40. să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană şi să le arunce afară din cetate, într-un loc necurat.
  41. Să pună să răzuiască toată partea dinăuntru a casei, şi tencuiala răzuită să se arunce afară din cetate, într-un loc necurat.
  42. Să ia alte pietre şi să le pună în locul celor dintâi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa.
  43. Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos pietrele, după ce au răzuit şi tencuit din nou casa,
  44. preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită în casă: casa este necurată.
  45. Să dărâme casa, lemnele şi toată tencuiala casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat.
  46. Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă va fi necurat până seara.
  47. Cine se va culca în casă să-şi spele hainele. Cine va mânca în casă de asemenea să-şi spele hainele.
  48. Dacă preotul, care s-a întors în casă, vede că rana nu s-a întins, după ce a fost tencuită din nou casa, să declare casa curată, căci rana este vindecată.
  49. Pentru curăţarea casei să ia două păsări, lemn de cedru, cârmâz şi isop.
  50. Să înjunghie una din păsări într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare.
  51. Să ia lemnul de cedru, isopul, cârmâzul şi pasărea cea vie; să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate şi în apa curgătoare şi să stropească de şapte ori casa.
  52. Să cureţe casa cu sângele păsării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul şi cârmâzul.
  53. Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe câmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată.
  54. Aceasta este legea pentru orice rană de lepră şi pentru râia de cap,
  55. pentru lepra de pe haine şi de pe case,
  56. pentru umflături, pentru pecingini şi pentru pete:
  57. ea arată când un lucru este necurat şi când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.”

Capitolul 15

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  2. „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: „Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.
  3. Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat.
  4. Orice pat în care se va culca va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea va fi necurat.
  5. Cine se va atinge de patul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  6. Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi să fie necurat până seara.
  7. Cine se va atinge de trupul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  8. Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  9. Orice şa pe care va călări el va fi necurată.
  10. Cine se va atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara; şi cine va ridica lucrul acela să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  11. Cine va fi atins de cel cu scurgerea şi nu-şi va spăla mâinile în apă să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  12. Orice vas de pământ care va fi atins de el să fie spart, şi orice vas de lemn să fie spălat în apă.
  13. După ce va fi curăţat de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţarea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă curgătoare, şi va fi curat.
  14. În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii, şi să-i dea preotului.
  15. Preotul să-i aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi celălalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui.
  16. Omul care va avea o scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă, şi va fi necurat până seara.
  17. Orice haină şi orice piele care vor fi atinse de scurgerea lui vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate până seara.
  18. Dacă o femeie s-a culcat cu un astfel de om, să se scalde amândoi în apă, şi vor fi necuraţi până seara.
  19. Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.
  20. Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea va fi necurat.
  21. Oricine se va atinge de patul ei să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  22. Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  23. Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela va fi necurat până seara.
  24. Dacă se culcă cineva cu ea şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca va fi necurat.
  25. Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obişnuite, sau a cărei scurgere va ţine mai mult ca de obicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul.
  26. Orice pat în care se va culca în timpul cât va ţine scurgerea aceasta va fi ca şi patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc; şi orice lucru pe care va şedea va fi necurat ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc.
  27. Oricine se va atinge de ele va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
  28. După ce va fi curăţată de scurgerea ei, să numere şapte zile, şi apoi va fi curată.
  29. A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel şi să-i ducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii.
  30. Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.
  31. Aşa să îndepărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pângăresc Cortul Meu, care este în mijlocul lor.
  32. Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr-o lepădare de sămânţă în somn,
  33. pentru cea care este la scurgerea de la soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.”

Capitolul 16

  1. Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi când s-au înfăţişat înaintea Domnului.
  2. Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte fratelui tău, Aaron, şi spune-i să nu intre în tot timpul în Sfântul Locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.
  3. Iată cum să intre Aaron în Sfântul Locaş: Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.
  4. Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite, cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.
  5. Să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi ţapi pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.
  6. Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui.
  7. Să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii.
  8. Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel.
  9. Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire.
  10. Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustiu pentru Azazel.
  11. Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să-şi înjunghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire.
  12. Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului şi doi pumni de tămâie mirositoare pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinăuntru;
  13. să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămâie să acopere capacul ispăşirii de pe chivotul mărturiei, şi astfel nu va muri.
  14. Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii.
  15. Să înjunghie ţapul adus ca jertfă de ispăşire pentru popor şi să-i ducă sângele dincolo de perdeaua dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului, să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului ispăşirii.
  16. Astfel să facă ispăşire pentru Sfântul Locaş, pentru necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru Cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurăţiilor lor.
  17. Să nu fie nimeni în Cortul întâlnirii când va intra Aaron să facă ispăşirea în Sfântul Locaş, până va ieşi din el. Să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui şi pentru toată adunarea lui Israel.
  18. După ce va ieşi, să se ducă la altarul care este înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru altar; să ia din sângele viţelului şi ţapului şi să pună pe coarnele altarului de jur împrejur.
  19. Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge, şi astfel să-l cureţe şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.
  20. Când va isprăvi de făcut ispăşirea pentru Sfântul Locaş, pentru Cortul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu.
  21. Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustiu, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta.
  22. Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.
  23. Aaron să intre în Cortul întâlnirii; să-şi lepede veşmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaş, şi să le pună acolo.
  24. Să-şi spele trupul cu apă într-un loc sfânt şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea lui de tot şi arderea de tot a poporului şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.
  25. Iar grăsimea jertfei de ispăşire s-o ardă pe altar.
  26. Cel ce va izgoni ţapul pentru Azazel să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăşi în tabără.
  27. Să scoată afară din tabără viţelul ispăşitor şi ţapul ispăşitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaş pentru facerea ispăşirii, şi să le ardă în foc pieile, carnea şi balega.
  28. Cel ce le va arde să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; după aceea să intre iarăşi în tabără.
  29. Aceasta să vă fie o lege veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu faceţi nicio lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
  30. Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi ca să vă curăţaţi: veţi fi curăţaţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului.
  31. Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică.
  32. Ispăşirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea şi care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoţiei; să se îmbrace cu veşmintele de in, cu veşmintele sfinţite.
  33. Să facă ispăşire pentru Locul Preasfânt, să facă ispăşire pentru Cortul întâlnirii şi pentru altar şi să facă ispăşire pentru preoţi şi pentru tot poporul adunării.
  34. Aceasta să fie pentru voi o lege veşnică: o dată pe an să se facă ispăşire pentru copiii lui Israel, pentru păcatele lor.” Aaron a făcut întocmai cum poruncise lui Moise, Domnul.

Capitolul 17

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată ce a poruncit Domnul:
  3. Dacă cineva din casa lui Israel înjunghie în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră,
  4. şi nu-l aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea Cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.
  5. De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire.
  6. Preotul să le stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa Cortului întâlnirii; şi să ardă grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului.
  7. Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei şi pentru urmaşii lor.”
  8. Să le spui, dar: „Dacă un om din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor aduce o ardere de tot sau vreo altă jertfă,
  9. şi n-o aduce la uşa Cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.
  10. Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce faţa împotriva celui ce mănâncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.
  11. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.
  12. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge şi nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge.
  13. Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână.
  14. Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Să nu mâncaţi sângele niciunui trup; căci viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit.”
  15. Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mânca dintr-o fiară moartă sau sfâşiată, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara; apoi va fi curat.
  16. Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui.”

Capitolul 18

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  3. Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor.
  4. Să împliniţi poruncile Mele şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  5. Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!
  6. Niciunul din voi să nu se apropie de ruda lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul.
  7. Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Îţi este mamă: să nu-i descoperi goliciunea.
  8. Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este goliciunea tatălui tău.
  9. Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatălui tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă.
  10. Să nu descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei fetei tale. Căci este goliciunea ta.
  11. Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din tatăl tău. Îţi este soră.
  12. Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Este rudă de aproape cu tatăl tău.
  13. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este rudă de aproape cu mama ta.
  14. Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Îţi este mătuşă.
  15. Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi goliciunea.
  16. Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este goliciunea fratelui tău.
  17. Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi goliciunea. Îţi sunt rude de aproape: este o nelegiuire.
  18. Să nu iei pe sora nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de nevasta ta, cât timp ea este încă în viaţă.
  19. Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea.
  20. Să nu te împreunezi cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea.
  21. Să nu dai pe niciunul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh şi să nu pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.
  22. Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.
  23. Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie.
  24. Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră.
  25. Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.
  26. Păziţi, dar, legile şi poruncile Mele şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru.
  27. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pângărită.
  28. Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea voastră.
  29. Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni vor fi nimiciţi din mijlocul poporului lor.
  30. Păziţi poruncile Mele şi nu faceţi niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcaţi cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Capitolul 19

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru.
  3. Fiecare din voi să cinstească pe mama sa şi pe tatăl său şi să păzească Sabatele Mele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  4. Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  5. Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
  6. Jertfa să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau a doua zi; ce va mai rămâne până a treia zi să se ardă în foc.
  7. Dacă va mânca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urât: jertfa nu va fi primită.
  8. Cine va mânca din ea îşi va purta vina păcatului său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din poporul lui.
  9. Când veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor.
  10. Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta şi să nu strângi boabele care vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  11. Să nu furaţi şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe alţii.
  12. Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.
  13. Să nu asupreşti pe aproapele tău şi să nu storci nimic de la el prin silă. Să nu opreşti până a doua zi plata celui tocmit cu ziua.
  14. Să nu vorbeşti de rău pe un surd şi să nu pui înaintea unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
  15. Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.
  16. Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.
  17. Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui.
  18. Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.
  19. Să păziţi legile mele. Să nu împreunezi vite de două soiuri deosebite; să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două feluri de fire.
  20. Când un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n-a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amândoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentru că ea nu era slobodă.
  21. El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa Cortului întâlnirii, un berbec ca jertfă pentru vină.
  22. Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.
  23. Când veţi intra în ţară şi veţi sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncaţi din ele.
  24. În al patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui.
  25. În al cincilea an, să mâncaţi roadele, ca ele să vi se înmulţească din ce în ce mai mult: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  26. Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să nu ghiciţi după vârcolaci, nici după nori.
  27. Să nu vă tăiaţi rotund colţurile părului şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.
  28. Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul.
  29. Să nu-ţi necinsteşti fata dând-o să fie curvă, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie şi să se umple de fărădelegi.
  30. Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Locaşul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul.
  31. Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  32. Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
  33. Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi.
  34. Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  35. Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere.
  36. Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte şi hine drepte. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului.
  37. Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.

Capitolul 20

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Spune copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din ţară să-l ucidă cu pietre.
  3. Şi Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat Locaşul Meu cel Sfânt şi a necinstit Numele Meu cel sfânt.
  4. Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară,
  5. Îmi voi întoarce Eu faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh.
  6. Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.
  7. Voi să vă sfinţiţi şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  8. Să păziţi legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc.
  9. Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa: sângele lui să cadă asupra lui.
  10. Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.
  11. Dacă un om se culcă cu nevasta tatălui său şi descoperă astfel goliciunea tatălui său, omul acela şi femeia aceea să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.
  12. Dacă un om se culcă cu nora sa, amândoi să fie pedepsiţi cu moartea; au făcut o amestecătură de sânge: sângele lor să cadă asupra lor.
  13. Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.
  14. Dacă un om ia de nevastă pe fată şi pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc, pe el şi pe ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru.
  15. Dacă un om se culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s-o omorâţi.
  16. Dacă o femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi şi pe femeie şi pe vită; să fie omorâte: sângele lor să cadă asupra lor.
  17. Dacă un om ia pe sora sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei, şi ea o vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi sub ochii copiilor poporului lor; el a descoperit goliciunea surorii lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
  18. Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor şi-i descoperă goliciunea, dacă-i descoperă scurgerea, şi ea îşi descoperă scurgerea sângelui ei, amândoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor.
  19. Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, nici a surorii tatălui tău, căci înseamnă să descoperi pe ruda ta de aproape: amândoi aceştia îşi vor lua pedeapsa păcatului.
  20. Dacă un om se culcă cu mătuşa sa, a descoperit goliciunea unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii.
  21. Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea fratelui său: nu vor avea copii.
  22. Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele şi să le împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei.
  23. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri şi-Mi este scârbă de ele.
  24. V-am spus: „Voi le veţi stăpâni ţara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am pus deoparte dintre popoare.
  25. Să faceţi deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate târâtoarele de pe pământ, pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate.
  26. Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei.
  27. Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.”

Capitolul 21

  1. Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: „Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;
  2. afară de rudele lui cele mai de aproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui
  3. şi de sora sa care-i încă fecioară, stă lângă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.
  4. Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat atingându-se de un mort.
  5. Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii şi să nu-şi facă tăieturi în carne.
  6. Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.
  7. Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nicio femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sunt sfinţi pentru Dumnezeul lor.
  8. Să-l socoteşti ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.
  9. Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.
  10. Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul şi să nu-şi sfâşie veşmintele.
  11. Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.
  12. Să nu iasă din Sfântul Locaş şi să nu necinstească Sfântul Locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sunt Domnul.
  13. Femeia pe care o va lua el de nevastă să fie fecioară.
  14. Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său să fie fecioară.
  15. Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu sunt Domnul, care-l sfinţesc.”
  16. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  17. „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: „Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi, care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
  18. Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume niciun om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung;
  19. niciun om cu piciorul frânt sau cu mâna frântă;
  20. niciun om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are râie, pecingine sau boşit.
  21. Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.
  22. Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri preasfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce.
  23. Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.”
  24. Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi şi tuturor copiilor lui Israel.

Capitolul 22

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.
  3. Spune-le: „Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel şi care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul.
  4. Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânţă, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânţă în somn,
  5. cel ce se va atinge de o târâtoare şi se va spurca sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut necurat prin ea.
  6. Cine se va atinge de aceste lucruri va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va scălda trupul în apă;
  7. după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui.
  8. Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfâşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sunt Domnul.
  9. Să păzească poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.
  10. Niciun străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot ca oaspete şi cel tocmit cu ziua să nu mănânce din lucrurile sfinte.
  11. Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint va putea să mănânce, tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.
  12. Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare.
  13. Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de bărbat, fără să aibă copii, şi care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănânce din ea.
  14. Dacă un om mănâncă dintr-un lucru sfânt, fără să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului sfânt, adăugând încă o cincime la el.
  15. Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare;
  16. ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovaţi mâncând din lucrurile sfinte: căci Eu sunt Domnul care îi sfinţesc.”
  17. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  18. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: „Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bunăvoie,
  19. să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită.
  20. Să nu aduceţi niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită.
  21. Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei juruinţe, fie ca dar de bunăvoie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea.
  22. Să n-aduceţi niciuna care să fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine; din acestea să n-aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului.
  23. Ca dar de bunăvoie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi primit.
  24. Să n-aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frânte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră.
  25. Nici să nu luaţi de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mâncare Dumnezeului vostru; căci sunt sluţite, au metehne: şi n-ar fi primite.”
  26. Domnul a zis lui Moise:
  27. „Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai rămână şapte zile cu mama sa, şi apoi, de la a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc.
  28. Vaca, oaia sau capra, să n-o înjunghiaţi ca jertfă în aceeaşi zi cu fătul lor.
  29. Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită.
  30. Vita să se mănânce în aceeaşi zi; să nu lăsaţi nimic din ea până a doua zi dimineaţa. Eu sunt Domnul.
  31. Să păziţi poruncile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.
  32. Să nu necinstiţi Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sunt Domnul care vă sfinţesc
  33. şi care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul.”

Capitolul 23

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului, pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:
  3. Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
  4. Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veţi vesti la vremurile lor hotărâte.
  5. În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, va fi Paştile Domnului.
  6. Şi în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azime.
  7. În ziua întâi, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.
  8. Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.”
  9. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  10. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pârgă a secerişului vostru.
  11. El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după Sabat.
  12. În ziua când veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur;
  13. să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
  14. Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite sau pisate, până în ziua aceasta, când veţi aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  15. De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi.
  16. Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.
  17. Să aduceţi din locuinţele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii şi coapte cu aluat: acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul.
  18. Afară de aceste pâini, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.
  19. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţumire.
  20. Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului şi să fie ale preotului.
  21. În aceeaşi zi, să vestiţi sărbătoarea şi să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  22. Când veţi secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  23. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  24. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă.
  25. Atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.”
  26. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  27. „În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
  28. Să nu faceţi nicio lucrare în ziua aceea, căci este ziua Ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru.
  29. Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui.
  30. Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare îl voi nimici din mijlocul poporului lui.
  31. Să nu faceţi nicio lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  32. Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.”
  33. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  34. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de şapte zile.
  35. În ziua întâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
  36. Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în timpul ei.
  37. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă.
  38. Afară de acestea să păziţi Sabatele Domnului şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate darurile voastre făcute de bunăvoie.
  39. În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, când veţi strânge roadele ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă, şi a opta să fie tot o zi de odihnă.
  40. În ziua întâi, să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu, şi să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şapte zile.
  41. În fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s-o prăznuiţi.
  42. Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi,
  43. pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  44. Aşa a spus Moise copiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului.

Capitolul 24

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neîncetat.
  3. Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinăuntru care este înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, pentru ca să ardă neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri.
  4. Să aşeze candelele în sfeşnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului.
  5. Să iei floare de făină şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.
  6. Să le pui în două şiruri, câte şase în fiecare şir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului.
  7. Peste fiecare şir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului.
  8. În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.
  9. Pâinile acestea să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi să le mănânce într-un loc sfânt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt, o parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică.
  10. Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit.
  11. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mama sa se numea Şelomit, fata lui Dibri din seminţia lui Dan.
  12. L-au aruncat în temniţă, până va spune Moise ce va porunci Domnul.
  13. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  14. „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei ce l-au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.
  15. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Oricine va blestema pe Dumnezeul lui îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
  16. Cine va blestema Numele Domnului va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu.
  17. Cine va da unui om o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.
  18. Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte să-l înlocuiască: viaţă pentru viaţă.
  19. Dacă cineva răneşte pe aproapele lui să i se facă aşa cum a făcut şi el:
  20. frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte; să i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui său.
  21. Cine va ucide un dobitoc să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om să fie pedepsit cu moartea.
  22. Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  23. Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.

Capitolul 25

  1. Domnul a vorbit lui Moise pe muntele Sinai şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului.
  3. Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi tai via şi să strângi roadele.
  4. Dar anul al şaptelea să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul şi să nu-ţi tai via.
  5. Să nu seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş şi să nu culegi strugurii din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ.
  6. Ceea ce va ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui să vă slujească de hrană, ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care locuieşte cu tine,
  7. vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul pământului să slujească de hrană.
  8. Să numeri şapte săptămâni de ani, de şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci şi nouă de ani.
  9. În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa răsunătoare; în ziua Ispăşirii, să sunaţi cu trâmbiţa în toată ţara voastră.
  10. Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui şi fiecare din voi să se întoarcă în familia lui.
  11. Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie; atunci să nu semănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele de la ele şi să nu culegeţi via netăiată.
  12. Căci este anul de veselie: să-l priviţi ca ceva sfânt. Să mâncaţi ce vă vor da ogoarele voastre.
  13. În anul acesta de veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui.
  14. Dacă vindeţi ceva aproapelui vostru sau dacă cumpăraţi ceva de la aproapele vostru, niciunul din voi să nu înşele pe fratele lui.
  15. Să cumperi de la aproapele tău, socotind anii de la anul de veselie, şi el să-ţi vândă socotind anii de rod.
  16. Cu cât vor fi mai mulţi ani, cu atât să ridici preţul; şi cu cât vor fi mai puţini ani, cu atât să-l scazi; căci el îţi vinde numai numărul secerişurilor.
  17. Niciunul din voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  18. Împliniţi legile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară.
  19. Ţara îşi va da roadele, veţi mânca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică în ea.
  20. Dacă veţi zice: „Ce vom mânca în anul al şaptelea, fiindcă nu vom semăna şi nu vom strânge roadele?”
  21. Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al şaselea, şi pământul va da roade pentru trei ani.
  22. Când veţi semăna în anul al optulea, veţi mânca tot din vechile roade; până la al nouălea an, până la noile roade, veţi mânca tot din cele vechi.
  23. Pământurile să nu se vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi sunteţi la Mine ca nişte străini şi venetici.
  24. De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpâni, să daţi dreptul de răscumpărare pentru pământuri.
  25. Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină şi să răscumpere ce a vândut fratele său.
  26. Dacă un om n-are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare şi-i stă în putinţă lui singur să facă răscumpărarea,
  27. să socotească anii de la vânzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisoseşte şi să se întoarcă la moşia lui.
  28. Dacă n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului până la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi cumpărătorul să iasă din ea.
  29. Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an.
  30. Dar dacă această casă, aşezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne de veci cumpărătorului şi urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.
  31. Casele din sate, care nu sunt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pământ: ele vor putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie.
  32. Cât priveşte cetăţile leviţilor şi casele pe care le vor avea ei în aceste cetăţi, leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare.
  33. Cine va cumpăra de la leviţi o casă să iasă în anul de veselie din casa vândută lui şi din cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile leviţilor sunt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel.
  34. Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpâni de veci.
  35. Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.
  36. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine.
  37. Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindea ta pe camătă.
  38. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.
  39. Dacă fratele tău sărăceşte lângă tine şi se vinde ţie, să nu-l pui să-ţi facă muncă de rob.
  40. Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta până la anul de veselie.
  41. Atunci să iasă de la tine, el şi copiii lui care vor fi cu el, şi să se întoarcă în familia lui, la moşia părinţilor lui.
  42. Căci ei sunt slujitorii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vânduţi cum se vând robii.
  43. Să nu-l stăpâneşti cu asprime şi să te temi de Dumnezeul tău.
  44. Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpăraţi robi şi roabe.
  45. Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor care vor locui la tine şi din familiile lor, pe care le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră.
  46. Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.
  47. Dacă un străin sau un venetic se îmbogăţeşte, şi fratele tău sărăceşte lângă el şi se vinde străinului care locuieşte la tine sau vreunuia din familia străinului,
  48. el să aibă dreptul de răscumpărare, după ce se va fi vândut: unul din fraţii lui să poată să-l răscumpere.
  49. Unchiul lui, sau fiul unchiului lui, sau una din rudele lui de aproape, va putea să-l răscumpere; sau, dacă are mijloace, să se răscumpere singur.
  50. Să facă socoteala cu cel ce l-a cumpărat, din anul când s-a vândut până în anul de veselie; şi preţul de plătit va atârna de numărul anilor, care vor fi preţuiţi ca ai unui om tocmit cu plată.
  51. Dacă mai sunt încă mulţi ani până la anul de veselie, îşi va plăti răscumpărarea după preţul anilor acelora şi să-l scadă din preţul cu care a fost cumpărat;
  52. dacă mai rămân puţini ani până la anul de veselie, să le facă socoteala şi să-şi plătească răscumpărarea după aceşti ani.
  53. Să fie la el ca unul tocmit cu anul; şi acela la care va fi să nu se poarte cu asprime cu el sub ochii tăi.
  54. Iar dacă nu este răscumpărat în niciunul din aceste feluri, să iasă de la el în anul de veselie, el şi copiii lui care vor fi împreună cu el.
  55. Căci copiii lui Israel sunt robii Mei; ei sunt robii Mei, pe care i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Capitolul 26

  1. Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
  2. Să păziţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Locaşul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul.
  3. Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini,
  4. vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da roadele.
  5. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţine până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră.
  6. Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră.
  7. Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.
  8. Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.
  9. Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi înmulţi şi Îmi voi ţine legământul Meu cu voi.
  10. Veţi mânca din roadele cele vechi şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi.
  11. Îmi voi aşeza Locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî.
  12. Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.
  13. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru şi v-am făcut să mergeţi cu capul ridicat.
  14. Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,
  15. dacă nesocotiţi legile Mele şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu,
  16. iată ce vă voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri.
  17. Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.
  18. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
  19. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pământul de aramă.
  20. Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele.
  21. Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
  22. Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămâne drumurile pustii.
  23. Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
  24. Mă voi împotrivi şi Eu vouă şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
  25. Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului.
  26. Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.
  27. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
  28. Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
  29. Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.
  30. Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.
  31. Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămâiei voastre.
  32. Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o.
  33. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.
  34. Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de Sabatele ei.
  35. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi.
  36. În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie şi vor cădea fără să fie urmăriţi.
  37. Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;
  38. veţi pieri printre neamuri şi vă va mânca ţara vrăjmaşilor voştri.
  39. Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.
  40. Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora
  41. şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.
  42. Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aduce aminte de ţară.
  43. Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele.
  44. Dar, şi când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot şi nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
  45. Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.”
  46. Acestea sunt rânduielile, poruncile şi legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.

Capitolul 27

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:
  2. „Când se vor face juruinţe Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după preţuirea ta.
  3. Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat de la douăzeci până la şaizeci de ani, să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş;
  4. dacă este femeie, preţuirea să fie de treizeci de sicli.
  5. De la cinci până la douăzeci de ani, preţuirea să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat, şi de zece sicli pentru o fată.
  6. De la o lună până la cinci ani, preţuirea să fie de cinci sicli de argint pentru un băiat, şi de trei sicli de argint pentru o fată.
  7. De la şaizeci de ani în sus, preţuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat, şi de zece sicli pentru o femeie.
  8. Dacă cel ce a făcut juruinţa este prea sărac ca să plătească preţuirea aceasta făcută de tine, să-l aducă la preot să-l preţuiască; şi preotul să facă o preţuire potrivit cu mijloacele omului aceluia.
  9. Dacă este vorba de dobitoacele care pot fi aduse ca jertfă Domnului, orice dobitoc care se va da Domnului va fi ceva sfânt.
  10. Să nu-l schimbe şi să nu pună unul rău în locul unuia bun, nici unul bun în locul unuia rău; dacă s-ar întâmpla să se înlocuiască un dobitoc cu altul, şi unul şi celălalt va fi sfânt.
  11. Dacă este vorba de dobitoacele necurate care nu pot fi aduse ca jertfă Domnului, să aducă dobitocul la preot,
  12. care-i va face preţuirea, după cum va fi bun sau rău, şi va rămâne la preţuirea preotului.
  13. Dacă vrea să-l răscumpere, să mai adauge o cincime la preţuirea lui.
  14. Dacă cineva îşi închină Domnului casa, hărăzind-o Domnului ca un dar sfânt, preotul să-i facă preţuirea, după cum va fi bună sau rea, şi să rămână la preţuirea făcută de preot.
  15. Dacă cel ce şi-a închinat Domnului casa vrea s-o răscumpere, să adauge o cincime la preţul preţuirii ei, şi va fi a lui.
  16. Dacă cineva închină Domnului un ogor din moşia lui, preţuirea ta să fie după câtimea de sămânţă pe care o dă, şi anume cincizeci de sicli de argint pentru un omer de sămânţă de orz.
  17. Dacă îşi închină Domnului ogorul, cu începere chiar din anul de veselie, să rămână la preţuirea ta;
  18. dar dacă îşi închină Domnului ogorul după anul de veselie, atunci preotul să-i socotească preţul după numărul anilor care mai rămân până la anul de veselie şi să-l scadă din preţuirea ta.
  19. Dacă cel ce şi-a închinat Domnului ogorul vrea să-l răscumpere, atunci să mai adauge o cincime la argintul preţuit de tine, şi ogorul să rămână al lui.
  20. Dacă nu-şi răscumpără ogorul şi-l vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat.
  21. Şi când va ieşi cumpărătorul din el la anul de veselie, ogorul acela să fie închinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să fie moşia preotului.
  22. Dacă cineva închină Domnului un ogor cumpărat de el, care nu face parte din moşia lui,
  23. preotul să-i socotească preţul după cât face preţuirea până la anul de veselie, şi omul acela să plătească în aceeaşi zi preţul hotărât de tine, ca lucru închinat Domnului.
  24. În anul de veselie, ogorul să se întoarcă la acela de la care fusese cumpărat şi din moşia căruia făcea parte.
  25. Toate preţuirile să se facă în siclii Sfântului Locaş: siclul are douăzeci de ghere.
  26. Nimeni nu va putea să închine Domnului pe întâiul născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca întâi născut: fie bou, fie miel, este al Domnului.
  27. Dacă este vorba însă de un dobitoc necurat, să-l răscumpere cu preţul preţuit de tine, mai adăugând încă o cincime; dacă nu este răscumpărat, să fie vândut după preţuirea ta.
  28. Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduinţă va fi un lucru preasfânt pentru Domnul.
  29. Niciun om închinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorât.
  30. Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului.
  31. Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime.
  32. Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului.
  33. Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău şi să nu se schimbe; dacă se înlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi unul şi celălalt va fi sfânt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi.”
  34. Acestea sunt poruncile pe care le-a dat lui Moise, Domnul, pentru copiii lui Israel, pe muntele Sinai.

Numeri

Capitolul 1

  1. Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în Cortul întâlnirii, în cea dintâi zi a lunii a doua, în al doilea an după ieşirea lor din ţara Egiptului. El a zis:
  2. „Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor,
  3. de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei din Israel care sunt în stare să poarte armele; să le faceţi numărătoarea după cetele lor, tu şi Aaron.
  4. Să fie cu voi câte un bărbat de fiecare seminţie, căpetenie a casei părinţilor săi.
  5. Iată numele bărbaţilor care vor fi împreună cu voi: pentru Ruben: Eliţur, fiul lui Şedeur;
  6. pentru Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai;
  7. pentru Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab;
  8. pentru Isahar: Netaneel, fiul lui Ţuar;
  9. pentru Zabulon: Eliab, fiul lui Helon;
  10. pentru fiii lui Iosif – pentru Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; pentru Manase: Gamliel, fiul lui Pedahţur;
  11. pentru Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni;
  12. pentru Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai;
  13. pentru Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran;
  14. pentru Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel;
  15. pentru Neftali: Ahira, fiul lui Enan.”
  16. Aceştia sunt cei ce au fost aleşi de adunare, mai marii seminţiilor părinţilor lor, căpeteniile miilor lui Israel.
  17. Moise şi Aaron au luat pe bărbaţii aceştia care fuseseră chemaţi pe nume,
  18. şi au strâns toată adunarea, în cea dintâi zi a lunii a doua. I-au trecut în cărţile care cuprindeau spiţa neamului, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
  19. Moise a făcut numărătoarea în pustiul Sinai, cum îi poruncise Domnul.
  20. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  21. bărbaţii din seminţia lui Ruben, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute.
  22. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Simeon, după familiile lor, după casele părinţilor lor; le-au făcut numărătoarea, numărând pe cap numele tuturor bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei în stare să poarte armele:
  23. bărbaţii din seminţia lui Simeon, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute.
  24. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Gad, după familiile lor, după casele părinţilor lor; numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  25. bărbaţii din seminţia lui Gad, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci.
  26. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Iuda, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  27. bărbaţii din seminţia lui Iuda, ieşiţi la numărătoare, au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute.
  28. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Isahar, după familiile lor, după casele părinţilor lor; numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  29. bărbaţii din seminţia lui Isahar, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi patru de mii patru sute.
  30. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Zabulon, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  31. bărbaţii din seminţia lui Zabulon, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute.
  32. Au trecut în cărţile neamului dintre fiii lui Iosif, pe fiii lui Efraim, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  33. bărbaţii din seminţia lui Efraim, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci de mii cinci sute.
  34. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Manase, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  35. bărbaţii din seminţia lui Manase, ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi două de mii două sute.
  36. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Beniamin, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  37. bărbaţii din seminţia lui Beniamin, ieşiţi la numărătoare, au fost treizeci şi cinci de mii patru sute.
  38. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Dan, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  39. bărbaţii din seminţia lui Dan, ieşiţi la numărătoare, au fost şaizeci şi două de mii şapte sute.
  40. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Aşer, după familiile lor, după casele părinţilor lor, numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  41. bărbaţii din seminţia lui Aşer, ieşiţi la numărătoare, au fost patruzeci şi una de mii cinci sute.
  42. Au trecut în cărţile neamului pe fiii lui Neftali, după familiile lor, după casele părinţilor lor; numărând numele bărbaţilor de la vârsta de douăzeci de ani în sus, pe toţi cei în stare să poarte armele:
  43. bărbaţii din seminţia lui Neftali, ieşiţi la numărătoare, au fost cincizeci şi trei de mii patru sute.
  44. Aceştia sunt aceia a căror numărătoare a fost făcută de Moise şi Aaron, şi de cei doisprezece bărbaţi, mai mari ai lui Israel; era câte un bărbat pentru fiecare din casele părinţilor lor.
  45. Toţi aceia dintre copiii lui Israel, ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi aceia din Israel care erau în stare să poarte armele,
  46. toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
  47. Leviţii, după seminţia părinţilor lor, n-au intrat în numărătoarea aceasta.
  48. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  49. „Să nu faci numărătoarea seminţiei lui Levi şi să nu-i numeri capetele în mijlocul celorlalţi copii ai lui Israel.
  50. Dă în grija leviţilor Cortul întâlnirii, toate uneltele lui şi tot ce ţine de el. Ei vor duce Cortul şi toate uneltele lui, vor face slujba în el şi vor tăbărî în jurul Cortului.
  51. Când va porni Cortul, leviţii să-l desfacă; şi când se va opri Cortul, leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.
  52. Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor.
  53. Dar leviţii să tăbărască în jurul Cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi leviţii să aibă paza Cortului întâlnirii.”
  54. Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul; aşa au făcut.

Capitolul 2

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  2. „Copiii lui Israel au să tăbărască fiecare lângă steagul lui, sub semnele casei părinţilor lui; să tăbărască în faţa şi împrejurul Cortului întâlnirii.
  3. La răsărit, tabăra lui Iuda, cu steagul ei şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Iuda, Nahşon, fiul lui Aminadab,
  4. cu oştirea lui, alcătuită din şaptezeci şi patru de mii şase sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  5. Lângă el să tăbărască seminţia lui Isahar şi mai marele fiilor lui Isahar, Netaneel, fiul lui Ţuar,
  6. cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi patru de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  7. apoi seminţia lui Zabulon şi mai marele fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon,
  8. cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi şapte de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  9. Toţi cei din tabăra lui Iuda, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută optzeci şi şase de mii patru sute de bărbaţi, după oştirea lor. Ei să pornească cei dintâi.
  10. La miazăzi, tabăra lui Ruben, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,
  11. cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi şase de mii cinci sute de bărbaţi ieşiţi la numărătoare.
  12. Lângă el să tăbărască seminţia lui Simeon şi mai marele fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,
  13. cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi nouă de mii trei sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  14. apoi seminţia lui Gad şi mai marele fiilor lui Gad, Elisa, fiul lui Deuel,
  15. cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci de oameni ieşiţi la numărătoare.
  16. Toţi cei din tabăra lui Ruben, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută cincizeci şi unu de mii patru sute cincizeci de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al doilea rând.
  17. Apoi va porni Cortul întâlnirii, împreună cu tabăra leviţilor, aşezată în mijlocul celorlalte tabere. Pe drum vor ţine şirul în care au tăbărât, fiecare la rândul lui, după steagul lui.
  18. La apus, tabăra lui Efraim, cu steagul său şi cu oştirile sale. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud,
  19. cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  20. Lângă el să tăbărască seminţia lui Manase şi mai marele fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur,
  21. cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi două de mii două sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  22. apoi seminţia lui Beniamin şi mai marele fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni,
  23. cu oştirea lui, alcătuită din treizeci şi cinci de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  24. Toţi cei din tabăra lui Efraim, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută opt mii o sută de oameni, după oştirile lor. Ei să pornească în al treilea rând.
  25. La miazănoapte, tabăra lui Dan, cu steagul ei şi cu oştirile ei. Acolo să tăbărască mai marele fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai,
  26. cu oştirea lui, alcătuită din şaizeci şi două de mii şapte sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  27. Lângă el să tăbărască seminţia lui Aşer şi mai marele fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran,
  28. cu oştirea lui, alcătuită din patruzeci şi una de mii cinci sute de oameni ieşiţi la numărătoare;
  29. apoi seminţia lui Neftali şi mai marele fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan,
  30. cu oştirea lui, alcătuită din cincizeci şi trei de mii patru sute de oameni ieşiţi la numărătoare.
  31. Toţi cei din tabăra lui Dan, ieşiţi la numărătoare, sunt o sută cincizeci şi şapte de mii şase sute de oameni. Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor.”
  32. Aceştia sunt copiii lui Israel, ieşiţi la numărătoare, după casele părinţilor lor. Toţi cei ieşiţi la numărătoare şi care au alcătuit taberele, după oştirile lor, au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.
  33. Leviţii, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul, n-au intrat la numărătoare în mijlocul copiilor lui Israel.
  34. Şi copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Aşa tăbărau ei, după steagurile lor; şi astfel porneau la drum, fiecare după familia lui, după casa părinţilor lui.

Capitolul 3

  1. Iată sămânţa lui Aaron şi a lui Moise, pe vremea când a vorbit Domnul cu Moise, pe muntele Sinai.
  2. Iată numele fiilor lui Aaron: Nadab, întâiul născut, Abihu, Eleazar şi Itamar.
  3. Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, care au primit ungerea preoţească şi care au fost închinaţi în slujba preoţiei.
  4. Nadab şi Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus înaintea Domnului foc străin, în pustiul Sinai; ei n-aveau fii. Eleazar şi Itamar au împlinit slujba preoţiei, în faţa tatălui lor Aaron.
  5. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  6. „Apropie seminţia lui Levi şi pune-o înaintea preotului Aaron, ca să fie în slujba lui.
  7. Ei să aibă grijă de tot ce este dat în paza lui şi de tot ce este poruncit întregii adunări, înaintea Cortului întâlnirii: să facă slujba Cortului.
  8. Să aibă grijă de toate uneltele Cortului întâlnirii şi de tot ce este poruncit copiilor lui Israel: ei să facă slujba Cortului.
  9. Să dai pe leviţi lui Aaron şi fiilor lui; ei să-i fie daţi lui în totul, din partea copiilor lui Israel.
  10. Pe Aaron şi pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoţiei lor; iar străinul, care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.”
  11. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  12. „Iată că am luat pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuţi, care se nasc întâi dintre copiii lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei.
  13. Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii născuţi din Israel, atât din oameni, cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.”
  14. Domnul a vorbit lui Moise în pustiul Sinai şi a zis:
  15. „Fă numărătoarea copiilor lui Levi, după casele părinţilor lor, după familiile lor; şi anume, fă numărătoarea tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus.”
  16. Moise le-a făcut numărătoarea, după porunca Domnului, întocmai cum poruncise.
  17. Iată care sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherşon, Chehat şi Merari. –
  18. Iată numele fiilor lui Gherşon, după familiile lor: Libni şi Şimei.
  19. Iată fiii lui Chehat, după familiile lor: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel;
  20. şi fiii lui Merari, după familiile lor: Mahli şi Muşi. Acestea sunt familiile lui Levi, după casele părinţilor lor.
  21. Din Gherşon se coboară familia lui Libni şi familia lui Şimei, alcătuind familiile gherşoniţilor.
  22. Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute.
  23. Familiile gherşoniţilor tăbărau înapoia Cortului, la apus.
  24. Căpetenia casei părinteşti a gherşoniţilor era Elisaf, fiul lui Lael.
  25. În ce priveşte Cortul întâlnirii, în grija fiilor lui Gherşon era dat: Cortul şi acoperişul Cortului, învelitoarea acoperişului Cortului şi perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii;
  26. apoi pânzele curţii şi perdeaua de la poarta curţii Cortului de jur împrejurul Cortului şi altarului, şi toate funiile pentru slujba Cortului.
  27. Din Chehat se coboară familia amramiţilor, familia iţehariţilor, familia hebroniţilor şi familia uzieliţilor, alcătuind familiile chehatiţilor.
  28. Numărând pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, s-au găsit opt mii şase sute de bărbaţi, însărcinaţi cu îngrijirea Sfântului Locaş.
  29. Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a Cortului.
  30. Căpetenia casei părinteşti a familiilor chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel.
  31. În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele Sfântului Locaş, cu care îşi făceau slujba, perdeaua dinăuntru şi tot ce ţine de ea.
  32. Căpetenia căpeteniilor leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul Locaş.
  33. Din Merari se coboară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile merariţilor.
  34. Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase mii două sute.
  35. Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a Cortului.
  36. În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scândurile Cortului, drugii, stâlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele;
  37. apoi stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor.
  38. Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea Cortului, la răsărit, înaintea Cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
  39. Toţi leviţii a căror numărătoare au făcut-o Moise şi Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.
  40. Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi numără-i după numele lor.
  41. Să iei pe leviţi pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel, şi vitele leviţilor în locul tuturor întâilor născuţi din vitele copiilor lui Israel!”
  42. Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuţi dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
  43. Toţi întâii născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.
  44. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  45. „Ia pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel şi vitele leviţilor în locul vitelor lor; şi leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.
  46. Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei, care trec peste numărul leviţilor, dintre întâii născuţi ai copiilor lui Israel,
  47. să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere.
  48. Să dai argintul acesta lui Aaron şi fiilor lui, pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul leviţilor.”
  49. Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi;
  50. a luat argintul întâilor născuţi din copiii lui Israel: o mie trei sute şaizeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş.
  51. Şi Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron şi fiilor lui, după porunca Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

Capitolul 4

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  2. „Numără pe fiii lui Chehat dintre copiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
  3. de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei destoinici să facă vreo slujbă la Cortul întâlnirii.
  4. Iată slujbele fiilor lui Chehat, în Cortul întâlnirii: ele privesc Locul Preasfânt.
  5. La pornirea taberei, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinăuntru şi să acopere cu ea chivotul mărturiei;
  6. să pună deasupra ei o învelitoare de piele de viţel de mare şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din materie albastră; apoi să pună drugii chivotului.
  7. Să întindă un covor albastru peste masa pâinilor pentru punerea înainte, şi deasupra să pună străchinile, căţuile, ceştile şi potirele pentru jertfele de băutură; deasupra să fie şi pâinea care se pune necurmat înaintea Domnului;
  8. peste toate aceste lucruri să întindă un covor cărămiziu şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei.
  9. Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, care se întrebuinţează pentru slujba lui;
  10. să-l pună cu toate uneltele lui într-o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-l pună pe targă.
  11. Peste altarul de aur să întindă un covor albastru şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
  12. Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă în Sfântul Locaş şi să le pună într-un covor albastru şi să le acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să le pună pe targă.
  13. Să ia cenuşa din altar şi să întindă peste altar un covor de purpură;
  14. să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului, şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
  15. După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii.
  16. Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă sub privegherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia mirositoare, darul de pâine de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot Cortul şi tot ce cuprinde el, Sfântul Locaş şi uneltele lui.”
  17. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  18. „Să nu cumva să puneţi neamul familiilor chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul leviţilor.
  19. Iată ce să faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară când se vor apropia de Locul Preasfânt: Aaron şi fiii lui să vină şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui.
  20. Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.”
  21. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  22. „Numără şi pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor;
  23. şi anume, să faci numărătoarea începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să împlinească vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
  24. Iată slujbele familiilor gherşoniţilor, slujba pe care vor trebui s-o facă şi ce vor trebui să ducă.
  25. Să ducă covoarele Cortului şi Cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa Cortului întâlnirii;
  26. pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul Cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele care ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.
  27. În slujbele lor, fiii gherşoniţilor să fie sub poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus.
  28. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor gherşoniţilor în Cortul întâlnirii şi ce au ei de păzit sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
  29. Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor;
  30. şi anume, să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
  31. Iată ce este dat în grija lor şi ce au ei de dus, pentru toate slujbele din Cortul întâlnirii: scândurile Cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui;
  32. stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat.
  33. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în Cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”
  34. Moise, Aaron şi mai marii adunării au făcut numărătoarea fiilor chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
  35. şi anume a tuturor acelora care, de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.
  36. Cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci.
  37. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile chehatiţilor, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise.
  38. Fiii lui Gherşon ieşiţi la numărătoare, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
  39. de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, şi anume, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
  40. cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, după casele părinţilor lor, au fost două mii şase sute treizeci.
  41. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei ce făceau vreo slujbă în Cortul întâlnirii; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului.
  42. Cei ieşiţi la numărătoare dintre familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
  43. de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii,
  44. cei ieşiţi la numărătoare, după familiile lor, au fost trei mii două sute.
  45. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare din familiile fiilor lui Merari; Moise şi Aaron le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise.
  46. Toţi aceia dintre Leviţi a căror numărătoare au făcut-o Moise, Aaron şi mai marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
  47. de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce erau în stare să facă vreo slujbă şi să ducă Cortul întâlnirii,
  48. toţi cei ieşiţi la numărătoare, au fost opt mii cinci sute optzeci.
  49. Le-au făcut numărătoarea după porunca Domnului dată prin Moise, arătând fiecăruia slujba pe care trebuia s-o facă şi ce trebuia să ducă; le-au făcut numărătoarea după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.

Capitolul 5

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o lepădare de sămânţă sau este întinat prin atingerea de un mort.
  3. Fie bărbaţi, fie femei, să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.”
  4. Copiii lui Israel au făcut aşa şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise, Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel.
  5. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  6. „Spune copiilor lui Israel: „Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat,
  7. să-şi mărturisească păcatul şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat.
  8. Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecul adus ca jertfă de ispăşire cu care se va face ispăşire pentru cel vinovat.
  9. Orice dar ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel, să fie al preotului căruia îi sunt aduse.
  10. Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului al lui să fie.”
  11. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  12. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă;
  13. dacă altul se culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului; –
  14. şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; –
  15. omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.
  16. Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
  17. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia ţărână de pe podeaua Cortului şi s-o pună în apă.
  18. Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem.
  19. Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem!
  20. Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit, şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine –
  21. şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: – „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele,
  22. şi apa aceasta aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!” Şi femeia să zică: „Amin! Amin!”
  23. Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apa cea amară.
  24. Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem; şi apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea.
  25. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar.
  26. Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apa.
  27. După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.
  28. Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii.
  29. Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie, care este sub puterea bărbatului ei, se abate şi se pângăreşte
  30. şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta.
  31. Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei.”

Capitolul 6

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat, ca să se închine Domnului,
  3. să se ferească de vin şi de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri şi să nu mănânce struguri proaspeţi, nici uscaţi.
  4. În tot timpul nazireatului lui, să nu mănânce nimic care vine din viţă, de la sâmburi până la pieliţa strugurelui.
  5. În tot timpul nazireatului, briciul să nu treacă pe capul lui; până la împlinirea zilelor pentru care s-a închinat Domnului, va fi sfânt; să-şi lase părul să crească în voie.
  6. În tot timpul cât s-a făgăduit Domnului prin jurământ, să nu se apropie de un mort;
  7. să nu se pângărească nici la moartea tatălui său, nici a mamei sale, nici a fratelui său, nici a surorii sale, căci poartă pe cap închinarea Dumnezeului lui.
  8. În tot timpul nazireatului să fie închinat Domnului.
  9. Dacă moare cineva de moarte năprasnică lângă el, şi capul lui închinat se face astfel necurat, să-şi radă capul în ziua curăţării, şi anume, să şi-l radă a şaptea zi.
  10. În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la uşa Cortului întâlnirii.
  11. Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispăşire, iar pe celălalt ca ardere de tot şi să facă pentru el ispăşirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-şi sfinţească apoi capul chiar în ziua aceea.
  12. Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte şi să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentru că nazireatul lui a fost pângărit.
  13. Iată legea nazireului: În ziua când se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la uşa Cortului întâlnirii.
  14. Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an şi fără cusur, pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec fără cusur, pentru jertfa de mulţumire;
  15. un coş cu azime, turte făcute din floarea făinii, frământată cu untdelemn şi plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite.
  16. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului şi să aducă jertfa lui de ispăşire şi arderea de tot;
  17. să pregătească berbecul ca jertfă de mulţumire Domnului, împreună cu coşul cu azime, şi să pregătească şi darul lui de mâncare şi jertfa lui de băutură.
  18. Nazireul să-şi radă, la uşa Cortului întâlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului şi să-l pună pe focul care este sub jertfa de mulţumire.
  19. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecului, o turtă nedospită din coş şi o plăcintă nedospită; şi să le pună în mâinile nazireului, după ce acesta şi-a ras capul închinat Domnului.
  20. Preotul să le legene într-o parte şi într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfânt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat şi spata adusă jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin.
  21. Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruinţa de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruinţa pe care a făcut-o, după legea nazireatului.”
  22. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  23. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: „Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:
  24. „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
  25. Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
  26. Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!
  27. Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.”

Capitolul 7

  1. Când a isprăvit Moise de aşezat Cortul, l-a uns şi l-a sfinţit împreună cu toate uneltele lui, precum şi altarul cu toate uneltele lui; le-a uns şi le-a sfinţit.
  2. Atunci mai marii lui Israel, căpeteniile caselor părinţilor lor, şi-au adus darurile lor: aceştia erau mai marii seminţiilor, care luaseră parte la numărătoare.
  3. Ei şi-au adus ca dar înaintea Domnului: şase care acoperite şi doisprezece boi, adică un car la două căpetenii şi un bou de fiecare căpetenie; şi le-au adus înaintea Cortului.
  4. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  5. „Ia de la ei aceste lucruri şi să le întrebuinţezi pentru slujba Cortului întâlnirii; să le dai leviţilor, fiecăruia după cum cere slujba lui.”
  6. Moise a luat carele şi boii şi le-a dat Leviţilor.
  7. A dat două care şi patru boi fiilor lui Gherşon, după cum cereau slujbele lor;
  8. a dat patru care şi opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
  9. Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
  10. Căpeteniile şi-au adus darurile pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns; căpeteniile şi-au adus darurile înaintea altarului.
  11. Domnul a zis lui Moise: „Căpeteniile să vină unul câte unul, şi anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-şi aducă darul pentru târnosirea altarului.”
  12. Cel ce şi-a adus darul în ziua întâi, a fost Nahşon, fiul lui Aminadab, din seminţia lui Iuda.
  13. El a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  14. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie,
  15. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  16. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  17. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahşon, fiul lui Aminadab.
  18. A doua zi, şi-a adus darul Netaneel, fiul lui Ţuar, căpetenia lui Isahar.
  19. El a adus: o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  20. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  21. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  22. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  23. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Ţuar.
  24. A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon,
  25. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  26. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  27. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  28. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  29. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon.
  30. A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur,
  31. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  32. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  33. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  34. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  35. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliţur, fiul lui Şedeur.
  36. A cincea zi, căpetenia fiilor lui Simeon, Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,
  37. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  38. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  39. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  40. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  41. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mâncare al lui Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
  42. A şasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel,
  43. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  44. o căţuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie;
  45. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  46. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  47. şi, pentru jertfa de mulţumire, doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.
  48. A şaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elişama, fiul lui Amihud,
  49. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  50. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  51. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  52. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  53. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elişama, fiul lui Amihud.
  54. A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahţur,
  55. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  56. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  57. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  58. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  59. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahţur.
  60. A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni,
  61. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  62. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  63. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  64. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  65. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.
  66. A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amişadai,
  67. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  68. o căţuie de aur, plină cu tămâie;
  69. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  70. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  71. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amişadai.
  72. A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Aşer, Paguiel, fiul lui Ocran,
  73. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  74. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  75. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  76. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  77. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran.
  78. A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan,
  79. a adus: o farfurie de argint, în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint, de şaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaş, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare;
  80. o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie;
  81. un viţel, un berbec, un miel de un an, pentru arderea de tot;
  82. un ţap, pentru jertfa de ispăşire;
  83. şi, pentru jertfa de mulţumire: doi boi, cinci berbeci, cinci ţapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan.
  84. Acestea au fost darurile aduse de căpeteniile lui Israel pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns. Au fost douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece lighene de argint, douăsprezece căţui de aur;
  85. fiecare farfurie de argint cântărea o sută treizeci de sicli, şi fiecare lighean cântărea şaptezeci de sicli, aşa că argintul acestor unelte se ridica în totul la două mii patru sute de sicli, după siclul Sfântului Locaş.
  86. Au fost douăsprezece căţui de aur pline cu tămâie, câte zece sicli căţuia, după siclul Sfântului Locaş; aurul căţuilor se ridica în totul la o sută douăzeci de sicli.
  87. Toate dobitoacele pentru arderea de tot au fost doisprezece viţei, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, cu darurile de mâncare obişnuite, doisprezece ţapi, pentru jertfa de ispăşire.
  88. Toate dobitoacele pentru jertfa de mulţumire: douăzeci şi patru de boi, şaizeci de berbeci, şaizeci de ţapi, şaizeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru târnosirea altarului, după ce l-au uns.
  89. Când intra Moise în Cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.

Capitolul 8

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: „Când vei aşeza candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.”
  3. Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  4. Sfeşnicul era de aur bătut; atât piciorul cât şi florile lui erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după chipul pe care i-l arătase Domnul.
  5. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  6. „Ia pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel şi curăţă-i.
  7. Iată cum să-i cureţi: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se cureţe.
  8. Să ia apoi un viţel, cu darul de mâncare obişnuit, făcut din floare de făină frământată cu untdelemn; şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire.
  9. Să apropii pe leviţi înaintea Cortului întâlnirii şi să strângi toată adunarea copiilor lui Israel.
  10. Să apropii pe leviţi înaintea Domnului; şi copiii lui Israel să-şi pună mâinile pe leviţi.
  11. Aaron să legene pe leviţi într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel; şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului.
  12. Leviţii să-şi pună mâinile pe capul viţeilor şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, ca să faci ispăşire pentru leviţi.
  13. Să pui pe leviţi în picioare, înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui, şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat Domnului.
  14. Aşa să desparţi pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi leviţii vor fi ai Mei.
  15. După aceea, leviţii să vină să facă slujbă în Cortul întâlnirii. Astfel să-i cureţi şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat.
  16. Căci ei Îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel.
  17. Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni, cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului.
  18. Şi Eu am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel.
  19. Am dat pe leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în Cortul întâlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nicio urgie, când se vor apropia de Sfântul Locaş.”
  20. Moise, Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel au făcut cu leviţii tot ce poruncise lui Moise, Domnul, despre leviţi; aşa au făcut copiii lui Israel cu ei.
  21. Leviţii s-au curăţat şi şi-au spălat hainele. Aaron i-a legănat într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să-i cureţe.
  22. După aceea, leviţii au venit să-şi facă slujba în Cortul întâlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise lui Moise, Domnul, cu privire la leviţi, aşa s-a făcut cu ei.
  23. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  24. „Iată legea privitoare la leviţi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice levit va intra în slujba Cortului întâlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo.
  25. De la vârsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă şi să nu mai slujească.
  26. Va putea să ajute pe fraţii lui în Cortul întâlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu leviţii în ce priveşte slujbele lor.”

Capitolul 9

  1. Domnul a vorbit lui Moise, în pustiul Sinai, în luna întâi a anului al doilea, după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi a zis:
  2. „Copiii lui Israel să prăznuiască Paştile la vremea hotărâtă.
  3. Să îl prăznuiţi la vremea hotărâtă, în a paisprezecea zi a lunii acesteia, seara; să îl prăznuiţi după toate legile şi după toate poruncile privitoare la el.”
  4. Moise a vorbit copiilor lui Israel să prăznuiască Paştile.
  5. Şi au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii întâi, seara, în pustiul Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
  6. S-a întâmplat că nişte oameni, fiind necuraţi din pricină că se atinseseră de un mort, nu puteau prăznui Paştile în ziua aceea. Ei s-au înfăţişat în aceeaşi zi înaintea lui Moise şi înaintea lui Aaron.
  7. Şi oamenii aceia au zis lui Moise: „Noi suntem necuraţi din pricina unui mort; de ce să fim nevoiţi să nu ne aducem la vremea hotărâtă darul cuvenit Domnului în mijlocul copiilor lui Israel?”
  8. Moise le-a răspuns: „Aşteptaţi să văd ce vă porunceşte Domnul.”
  9. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  10. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Dacă cineva dintre voi sau dintre urmaşii voştri este necurat din pricina unui mort, sau este într-o călătorie lungă, totuşi să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului.
  11. Şi să îl prăznuiască în luna a doua, în ziua a paisprezecea, seara; să îl mănânce cu azime şi cu ierburi amare.
  12. Să nu lase din el nimic până a doua zi dimineaţa şi să nu frângă niciun os din el. Să îl prăznuiască după toate poruncile privitoare la Paşti.
  13. Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie şi totuşi nu prăznuieşte Paştile, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui; pentru că n-a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărâtă, omul acela să-şi ia pedeapsa pentru păcatul lui.
  14. Dacă un străin, care locuieşte între voi, prăznuieşte Paştile Domnului, să se ţină de legile şi poruncile privitoare la Paşti. Aceeaşi lege să fie între voi, pentru străin ca şi pentru băştinaş.”
  15. În ziua când a fost aşezat Cortul, norul a acoperit locaşul Cortului întâlnirii; şi, de seara până dimineaţa, deasupra Cortului era ca înfăţişarea unui foc.
  16. Întotdeauna era aşa: ziua, norul acoperea Cortul, iar noaptea, avea înfăţişarea unui foc.
  17. Când se ridica norul de pe Cort, porneau şi copiii lui Israel; şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel.
  18. Copiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului; tăbărau atâta vreme cât rămânea norul deasupra Cortului.
  19. Când norul rămânea mai multă vreme deasupra Cortului, copiii lui Israel ascultau de porunca Domnului şi nu porneau.
  20. Când norul rămânea mai puţine zile deasupra Cortului, ei tăbărau după porunca Domnului şi porneau după porunca Domnului.
  21. Dacă norul se oprea de seara până dimineaţa şi se ridica dimineaţa, atunci porneau şi ei. Dacă norul se ridica după o zi şi o noapte, atunci porneau şi ei.
  22. Dacă norul se oprea deasupra Cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel rămâneau tăbărâţi şi nu porneau; şi când se ridica, porneau şi ei.
  23. Tăbărau după porunca Domnului şi porneau după porunca Domnului; ascultau de porunca Domnului, de porunca Domnului dată prin Moise.

Capitolul 10

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Fă-ţi două trâmbiţe de argint; să le faci de argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor.
  3. Când se va suna cu ele, toată adunarea să se strângă la tine, la uşa Cortului întâlnirii.
  4. Când se va suna numai cu o trâmbiţă, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel.
  5. Când veţi suna cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la răsărit;
  6. când veţi suna a doua oară cu vâlvă, să pornească cei ce tăbărăsc la miazăzi: pentru plecarea lor, să se sune cu vâlvă.
  7. Când va fi vorba de strângerea adunării, să sunaţi, dar să nu sunaţi cu vâlvă.
  8. Din trâmbiţe să sune fiii lui Aaron, preoţii. Aceasta să fie o lege veşnică pentru voi şi pentru urmaşii voştri.
  9. Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.
  10. În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile de tot şi jertfele de mulţumire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  11. În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea, s-a ridicat norul de pe Cortul întâlnirii.
  12. Şi copiii lui Israel au pornit din pustiul Sinai după taberele lor. Norul s-a oprit în pustiul Paran.
  13. Această întâi plecare au făcut-o după porunca Domnului dată prin Moise.
  14. Întâi a pornit steagul taberei fiilor lui Iuda, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Iuda era mai mare Nahşon, fiul lui Aminadab;
  15. peste oştirea seminţiei fiilor lui Isahar era Netaneel, fiul lui Ţuar;
  16. peste oştirea seminţiei fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon.
  17. Când a fost desfăcut Cortul, au pornit întâi fiii lui Gherşon şi fiii lui Merari, ducând Cortul.
  18. Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Ruben era mai mare Eliţur, fiul lui Şedeur;
  19. peste oştirea seminţiei fiilor lui Simeon, era Şelumiel, fiul lui Ţurişadai,
  20. peste oştirea seminţiei fiilor lui Gad, era Eliasaf, fiul lui Deuel.
  21. Apoi au pornit chehatiţii, ducând Sfântul Locaş; până la venirea lor” ceilalţi întinseseră Cortul.
  22. Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, împreună cu oştirile lui. Peste oştirea lui Efraim era mai mare Elişama, fiul lui Amihud;
  23. peste oştirea seminţiei fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahţur;
  24. peste oştirea seminţiei fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghideoni.
  25. Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, împreună cu oştirile lui: ei erau coada tuturor taberelor. Peste oştirea lui Dan era mai mare Ahiezer, fiul lui Amişadai;
  26. peste oştirea seminţiei fiilor lui Aşer era Paguiel, fiul lui Ocran;
  27. peste oştirea seminţiei fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
  28. Acesta a fost şirul în care au pornit copiii lui Israel, după oştirile lor; aşa au plecat.
  29. Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: „Eu vi-l voi da.” Vino cu noi, şi îţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Israel.”
  30. Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg; ci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere.”
  31. Şi Moise a zis: „Nu ne părăsi, te rog; fiindcă tu cunoşti locurile unde putem să tăbărâm în pustiu; deci tu să ne fii călăuză.
  32. Şi dacă vii cu noi, te vom face să te bucuri de binele pe care ni-l va face Domnul.”
  33. Ei au plecat de la muntele Domnului şi au mers trei zile; chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor şi a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.
  34. Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, când porneau din tabără.
  35. Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii tăi şi să fugă dinaintea feţei Tale cei ce Te urăsc!”
  36. Iar când îl aşezau, zicea: „Întoarce-te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”

Capitolul 11

  1. Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat, s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
  2. Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
  3. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.
  4. Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
  5. Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi.
  6. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”
  7. Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.
  8. Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
  9. Când cădea roua, noaptea, în tabără, cădea şi mana.
  10. Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat
  11. şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
  12. Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut ca să-mi zici: „Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil,” până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?
  13. De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: „Dă-ne carne ca să mâncăm!”
  14. Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
  15. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”
  16. Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la Cortul întâlnirii şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.
  17. Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul care este peste tine şi-L voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.
  18. Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru mâine şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!” Domnul vă va da carne şi veţi mânca.
  19. Aveţi să mâncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile,
  20. ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: „Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?”
  21. Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu zici: „Le voi da carne şi vor mânca o lună întreagă!”
  22. Putem tăia oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să le ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?”
  23. Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.”
  24. Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului şi i-a pus în jurul Cortului.
  25. Domnul S-a coborât în nor şi a vorbit lui Moise; a luat din Duhul care era peste el şi L-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi, de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit.
  26. Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi Duhul S-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la Cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără.
  27. Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.”
  28. Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”
  29. Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”
  30. Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel.
  31. Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.
  32. În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei.
  33. Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.
  34. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.
  35. De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot şi s-a oprit la Haţerot.

Capitolul 12

  1. Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană.
  2. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o.
  3. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.
  4. Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: „Duceţi-vă toţi trei la Cortul întâlnirii.” Şi s-au dus toţi trei.
  5. Domnul S-a coborât în stâlpul de nor şi a stat la uşa Cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi.
  6. Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.
  7. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.
  8. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?”
  9. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat.
  10. Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră.
  11. Atunci Aaron a zis lui Moise: „Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi şi de care ne-am făcut vinovaţi!
  12. Să nu fie Maria ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!”
  13. Moise a strigat către Domnul, zicând: „Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!”
  14. Şi Domnul a zis lui Moise: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea oare de ocară timp de şapte zile? Să fie închisă deci şapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.”
  15. Maria a fost închisă şapte zile afară din tabără. Şi poporul n-a pornit până ce a intrat din nou Maria în tabără.
  16. După aceea, poporul a plecat din Haţerot şi a tăbărât în pustiul Paran.

Capitolul 13

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimiţi câte un om pentru fiecare din seminţiile părinţilor lor, toţi să fie dintre fruntaşii lor.”
  3. Moise i-a trimis din pustiul Paran, după porunca Domnului; toţi oamenii aceştia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.
  4. Iată numele lor: pentru seminţia lui Ruben: Şamua, fiul lui Zacur;
  5. pentru seminţia lui Simeon: Şafat, fiul lui Hori;
  6. pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;
  7. pentru seminţia lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif;
  8. pentru seminţia lui Efraim: Hosea, fiul lui Nun;
  9. pentru seminţia lui Beniamin: Palti, fiul lui Rafu;
  10. pentru seminţia lui Zabulon: Gadiel, fiul lui Sodi;
  11. pentru seminţia lui Iosif, seminţia lui Manase: Gadi, fiul lui Susi;
  12. pentru seminţia lui Dan: Amiel, fiul lui Ghemali;
  13. pentru seminţia lui Aşer: Setur, fiul lui Micael;
  14. pentru seminţia lui Neftali: Nahbi, fiul lui Vofsi;
  15. pentru seminţia lui Gad: Gheuel, fiul lui Machi.
  16. Acestea sunt numele bărbaţilor pe care i-a trimis Moise să iscodească ţara. Lui Hosea, fiul lui Nun, Moise i-a pus numele Iosua.
  17. Moise i-a trimis să iscodească ţara Canaanului. El le-a zis: „Mergeţi de aici spre miazăzi, şi apoi să vă suiţi pe munte.
  18. Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea, cum este poporul care o locuieşte, dacă este tare sau slab, dacă este mic sau mare la număr;
  19. vedeţi cum este ţara în care locuieşte: dacă este bună sau rea; cum sunt cetăţile în care locuieşte: dacă sunt deschise sau întărite;
  20. cum este pământul: dacă este gras sau sterp, dacă sunt sau nu copaci pe el. Fiţi cu inimă şi luaţi cu voi roade din ţară.” Era pe vremea când încep să se coacă strugurii.
  21. Ei s-au suit şi au iscodit ţara, de la pustiul Ţin până la Rehob, pe drumul care duce la Hamat.
  22. S-au suit pe la miazăzi şi au mers până la Hebron, unde se aflau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. Hebronul fusese zidit cu şapte ani înainte de cetatea Ţoan din Egipt.
  23. Au ajuns până la valea Eşcol; acolo au tăiat o ramură de viţă cu un strugure şi l-au dus câte doi cu ajutorul unei prăjini, au luat şi rodii şi smochine.
  24. Locul acela l-au numit valea Eşcol din pricina strugurelui pe care l-au tăiat de acolo copiii lui Israel.
  25. S-au întors de la iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite.
  26. Au plecat şi au ajuns la Moise şi la Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustiul Paran. Le-au adus ştiri, lor şi întregii adunări, şi le-au arătat roadele ţării.
  27. Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele.
  28. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.
  29. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; iebusiţii şi amoriţii locuiesc muntele; şi canaaniţii şi hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului.”
  30. Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”
  31. Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”
  32. Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă.
  33. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”

Capitolul 14

  1. Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea.
  2. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustiul acesta?
  3. Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”
  4. Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.”
  5. Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pământ, în faţa întregii adunări a copiilor lui Israel care era strânsă laolaltă.
  6. Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,
  7. şi au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată.
  8. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.
  9. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”
  10. Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre, când slava Domnului s-a arătat peste Cortul întâlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.
  11. Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?
  12. De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.”
  13. Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.
  14. Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui, ziua, într-un stâlp de nor, şi, noaptea, într-un stâlp de foc.
  15. Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, care au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:
  16. „Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da: de aceea l-a omorât în pustiu!”
  17. Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus când ai zis:
  18. „Domnul este încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam.
  19. Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.”
  20. Şi Domnul a zis: „Iert cum ai cerut.
  21. Dar cât este de adevărat că Eu sunt viu şi că slava Domnului va umple tot pământul,
  22. atât este de adevărat că toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi în pustiu, şi totuşi M-au ispitit de zece ori acum şi n-au ascultat glasul Meu,
  23. toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume, toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.
  24. Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s-a dus, şi urmaşii lui o vor stăpâni.
  25. Amaleciţii şi canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mâine, întoarceţi-vă şi plecaţi în pustiu, pe calea care duce spre Marea Roşie.”
  26. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  27. „Până când voi lăsa această rea adunare să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile copiilor lui Israel, care cârteau împotriva Mea.
  28. Spune-le: „Pe viaţa Mea! – zice Domnul – că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.
  29. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustiul acesta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea,
  30. nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.
  31. Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.
  32. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.
  33. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustiu şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustiu.
  34. După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi.
  35. Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustiul acesta şi în el vor muri.”
  36. Bărbaţii pe care îi trimisese Moise să iscodească ţara, şi care, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cârtească împotriva lui, înnegrind ţara;
  37. oamenii aceştia, care înnegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năprasnică.
  38. Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara.
  39. Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într-o mare jale.
  40. S-au sculat dis-de-dimineaţă a doua zi şi s-au suit pe vârful muntelui zicând: „Iată-ne! Suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”
  41. Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti!
  42. Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri!
  43. Căci amaleciţii şi canaaniţii sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”
  44. Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui; dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.
  45. Atunci s-au coborât amaleciţii şi canaaniţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.

Capitolul 15

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau ca să vă aşezaţi locuinţele în ea,
  3. şi veţi aduce Domnului o jertfă mistuită de foc, fie o ardere de tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea unei juruinţe, sau ca dar de bunăvoie, sau la sărbătorile voastre, ca să faceţi din cirezile sau turmele voastre un miros plăcut Domnului,
  4. cel ce îşi va aduce darul său Domnului, să aducă Domnului ca dar de mâncare a zecea parte dintr-o efă de floare de făină frământată într-un sfert de hin de untdelemn;
  5. iar vin pentru jertfa de băutură la arderea de tot sau la jertfă, să aducă un sfert de hin de fiecare miel.
  6. Pentru un berbec să aduci ca dar de mâncare două zecimi de efă din floarea făinii frământată într-o treime de hin de untdelemn
  7. şi să faci o jertfă de băutură de o treime de hin de vin, ca dar de mâncare de un miros plăcut Domnului.
  8. Dacă aduci un viţel, fie ca ardere de tot, fie ca jertfă pentru împlinirea unei juruinţe, sau ca jertfă de mulţumire Domnului,
  9. să aduci ca dar de mâncare, împreună cu viţelul, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată într-o jumătate de hin de untdelemn
  10. şi să faci o jertfă de băutură de o jumătate de hin de vin: aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  11. Aşa să se facă pentru fiecare bou, pentru fiecare berbec, pentru fiecare miel sau ied.
  12. După numărul vitelor, aşa să faceţi pentru fiecare, după numărul lor.
  13. Aşa să facă lucrurile acestea orice băştinaş, când va aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  14. Dacă un străin, care locuieşte la voi sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru, aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s-o aducă în acelaşi fel ca voi.
  15. Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru; aceasta să fie o lege necurmată printre urmaşii voştri: cu străinul să fie ca şi cu voi, înaintea Domnului.
  16. O singură lege şi o singură poruncă să fie atât pentru voi, cât şi pentru străinul care locuieşte printre voi.”
  17. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  18. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara în care vă voi duce
  19. şi când veţi mânca pâine din ţara aceea, să luaţi întâi un dar ridicat pentru Domnul.
  20. Ca dar ridicat să aduceţi o turtă din pârga plămădelii voastre; s-o aduceţi cum aduceţi darul care se ia întâi din arie.
  21. Din pârga plămădelii voastre să luaţi întâi un dar ridicat pentru Domnul, din neam în neam.
  22. Dacă păcătuiţi fără voie şi nu păziţi toate poruncile pe care le-a făcut cunoscut lui Moise, Domnul,
  23. tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua când a dat Domnul porunci şi mai târziu din neam în neam;
  24. dacă păcatul a fost făcut fără voie şi fără să ştie adunarea, toată adunarea să aducă un viţel ca ardere de tot de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mâncare şi cu jertfa sa de băutură, după rânduielile aşezate; să mai aducă şi un ţap ca jertfă de ispăşire.
  25. Preotul să facă ispăşire pentru toată adunarea copiilor lui Israel şi li se va ierta; căci au păcătuit fără voie şi şi-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului şi o jertfă de ispăşire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvârşit fără voie.
  26. Se va ierta întregii adunări a copiilor lui Israel şi străinului care locuieşte în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.
  27. Dacă unul singur a păcătuit fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat.
  28. Preotul să facă ispăşire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; când va face ispăşire pentru el, i se va ierta.
  29. Atât pentru băştinaşul dintre copiii lui Israel, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, să fie aceeaşi lege; când va păcătui fără voie.
  30. Dar dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,
  31. căci a nesocotit cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.
  32. Când erau copiii lui Israel în pustiu, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului.
  33. Cei ce-l găsiseră strângând lemne, l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea.
  34. L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.
  35. Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.”
  36. Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  37. Domnul a zis lui Moise:
  38. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor.
  39. Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie.
  40. Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru.
  41. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.”

Capitolul 16

  1. Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab, şi On, fiul lui Pelet, toţi trei fiii lui Ruben.
  2. S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat, şi care erau oameni cu nume.
  3. Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”
  4. Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.
  5. A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.
  6. Iată ce să faceţi: Luaţi cădelniţe, Core şi toată ceata lui.
  7. Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul, va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”
  8. Moise a zis lui Core: „Ascultaţi, dar, copiii lui Levi!
  9. Prea puţin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea lui Israel, lăsându-vă să vă apropiaţi de El, ca să fiţi întrebuinţaţi la slujba Cortului Domnului şi să vă înfăţişaţi înaintea adunării ca să-I slujiţi?
  10. V-a lăsat să vă apropiaţi de El, pe tine şi pe toţi fraţii tăi, pe copiii lui Levi, şi acum mai voiţi şi preoţia!
  11. De aceea te aduni tu şi ceata ta împotriva Domnului! Căci cine este Aaron, ca să cârtiţi împotriva lui?”
  12. Moise a trimis să cheme pe Datan şi pe Abiram, fiii lui Eliab. Dar ei au zis: „Nu ne suim.
  13. N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?
  14. Ce bine ne-ai mai dus într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi ce bine ne-ai mai dat în stăpânire ogoare şi vii! Crezi că poţi să iei ochii oamenilor? Nu ne suim!”
  15. Moise s-a mâniat foarte tare şi a zis Domnului: „Nu căuta la darul lor. Nu le-am luat nici măcar un măgar şi n-am făcut rău niciunuia din ei.”
  16. Moise a zis lui Core: „Tu şi toată ceata ta, mâine să fiţi înaintea Domnului, tu şi ei, împreună cu Aaron.
  17. Luaţi-vă fiecare cădelniţa lui, puneţi tămâie în ea şi aduceţi fiecare înaintea Domnului cădelniţa lui: două sute cincizeci de cădelniţe; tu şi Aaron, să vă luaţi şi voi fiecare cădelniţa lui.”
  18. Şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea, au pus tămâie în foc şi au stat la uşa Cortului întâlnirii, împreună cu Moise şi Aaron.
  19. Şi Core a chemat toată adunarea împotriva lui Moise şi Aaron, la uşa Cortului întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări.
  20. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  21. „Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
  22. Ei au căzut cu feţele la pământ şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?”
  23. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  24. „Vorbeşte adunării şi spune-i: „Daţi-vă la o parte din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram!”
  25. Moise s-a sculat şi s-a dus la Datan şi Abiram; şi bătrânii lui Israel au mers după el.
  26. A vorbit adunării şi a zis: „Depărtaţi-vă de corturile acestor oameni răi şi nu vă atingeţi de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriţi odată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.”
  27. Ei s-au depărtat din preajma locuinţei lui Core, Datan şi Abiram. Datan şi Abiram au ieşit afară şi au stat la uşa corturilor lor, cu nevestele, copiii şi pruncii lor.
  28. Moise a zis: „Iată cum veţi cunoaşte că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri şi că nu lucrez din capul meu.
  29. Dacă oamenii aceştia vor muri cum mor toţi oamenii şi dacă vor avea aceeaşi soartă ca toţi oamenii, nu m-a trimis Domnul;
  30. dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul îşi va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, aşa încât se vor coborî de vii în Locuinţa morţilor – atunci veţi şti că oamenii aceştia au hulit pe Domnul.”
  31. Pe când isprăvea el de spus toate aceste vorbe, pământul de sub ei s-a despicat în două.
  32. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor.
  33. Şi s-au coborât astfel de vii în Locuinţa morţilor, ei şi tot ce aveau; pământul i-a acoperit de tot şi au pierit din mijlocul adunării.
  34. Tot Israelul, care era în jurul lor, când au ţipat ei, a fugit; căci ziceau: „Să fugim ca să nu ne înghită pământul!”
  35. Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.
  36. Domnul a vorbit lui Moise şi zis:
  37. „Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelniţele din foc şi să lepede focul din ele, căci sunt sfinţite.
  38. Cu cădelniţele acestor oameni, care au păcătuit şi au ispăşit păcatul cu viaţa lor, să se facă nişte plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului şi sunt sfinţite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.
  39. Preotul Eleazar a luat cădelniţele de aramă, pe care le aduseseră cei arşi, şi a făcut din ele nişte plăci pentru acoperirea altarului.
  40. Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Core şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.
  41. A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, zicând: „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!”
  42. Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron, şi pe când îşi îndreptau privirile spre Cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul şi s-a arătat slava Domnului.
  43. Atunci Moise şi Aaron au venit înaintea Cortului întâlnirii.
  44. Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  45. „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ;
  46. şi Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelniţa, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.”
  47. Aaron a luat cădelniţa, cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării, şi iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod.
  48. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat.
  49. Paisprezece mii şapte sute de inşi au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core.
  50. Aaron s-a întors la Moise, la uşa Cortului întâlnirii. Urgia încetase.

Capitolul 17

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi ia de la ei un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege din partea căpeteniilor lor, după casele părinţilor lor. Să scrii numele fiecăruia pe toiagul lui;
  3. şi să scrii numele lui Aaron pe toiagul lui Levi; căci va fi câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor.
  4. Să le pui în Cortul întâlnirii, înaintea mărturiei, unde Mă întâlnesc cu voi.
  5. Bărbatul pe care-l voi alege, va fi acela al cărui toiag va înflori, şi voi pune capăt dinaintea Mea cârtirilor pe care le ridică împotriva voastră copiii lui Israel.”
  6. Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat câte un toiag, fiecare căpetenie câte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.
  7. Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în Cortul mărturiei.
  8. A doua zi, când a intrat Moise în Cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale.
  9. Moise a luat dinaintea Domnului toate toiegele şi le-a dus tuturor copiilor lui Israel, ca să le vadă şi să-şi ia fiecare toiagul lui.
  10. Domnul a zis lui Moise: „Pune toiagul lui Aaron înapoi înaintea mărturiei şi să fie păstrat ca un semn pentru cei răzvrătiţi, ca să pui astfel capăt înaintea Mea cârtirilor lor şi să nu moară.”
  11. Moise a făcut aşa; a făcut întocmai după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
  12. Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii!
  13. Oricine se apropie de Cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

Capitolul 18

  1. Domnul a zis lui Aaron: „Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în Sfântul Locaş; tu şi fiii tăi împreună cu tine să purtaţi pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoţeşti.
  2. Apropie de asemenea de tine, pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, seminţia tatălui tău, ca să fie legaţi de tine şi să-ţi slujească, atunci când tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi înaintea Cortului întâlnirii.
  3. Ei să păzească ce le vei porunci tu şi cele privitoare la tot Cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Locaş, nici de altar, ca să nu muriţi, şi ei şi voi.
  4. Ei să se alipească de tine şi să păzească tot ce priveşte Cortul întâlnirii pentru toată slujba Cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi.
  5. Să păziţi cele privitoare la Sfântul Locaş şi altar, ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel.
  6. Iată că am luat pe fraţii voştri leviţii din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii care sunt daţi Domnului: ei vă sunt încredinţaţi vouă în dar, ca să facă slujba Cortului întâlnirii.
  7. Tu şi fiii tăi împreună cu tine să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorât.”
  8. Domnul a zis lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îţi dau pe cele care Îmi sunt aduse prin ridicare; ţi le dau ţie şi fiilor tăi ca drept al ungerii, printr-o lege veşnică.
  9. Iată ce va fi al tău dintre lucrurile preasfinte care nu sunt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor de ispăşire, şi toate jertfele pentru vină, pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale şi ale fiilor tăi.
  10. Să le mâncaţi într-un loc preasfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviţi ca sfinte.
  11. Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare şi legănându-le într-o parte şi în alta, ţi le dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
  12. Îţi dau cele dintâi roade pe care le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must şi grâu.
  13. Cele dintâi roade ale pământului lor, pe care le vor aduce Domnului, să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.
  14. Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel, să fie al tău.
  15. Orice întâi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât şi din dobitoace, să fie al tău. Numai să laşi să se răscumpere întâiul născut al omului şi să laşi să se răscumpere şi întâiul născut al unui dobitoc necurat.
  16. Să laşi să se răscumpere întâii născuţi ai oamenilor, de la vârsta de o lună, după preţuirea ta, cu preţul de cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere.
  17. Dar să nu laşi să se răscumpere întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei: acestea sunt lucruri sfinte. Sângele lor să-l stropeşti pe altar şi să le arzi grăsimea: aceasta va fi o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  18. Carnea lor să fie a ta, ca şi pieptul care se leagănă într-o parte şi în alta şi ca şi spata dreaptă.
  19. Îţi dau ţie, fiilor tăi şi fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veşnică, toate darurile sfinte pe care le vor aduce Domnului, copiii lui Israel prin ridicare. Acesta este un legământ de neîncălcat şi pe vecie înaintea Domnului, pentru tine şi pentru sămânţa ta împreună cu tine.”
  20. Domnul a zis lui Aaron: „Tu să n-ai nicio moştenire în ţara lor şi să n-ai nicio parte de moşie în mijlocul lor. Eu sunt moştenirea şi partea ta de moşie în mijlocul copiilor lui Israel.
  21. Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii.
  22. Copiii lui Israel să nu se mai apropie de Cortul întâlnirii, ca să nu se facă vinovaţi de vreun păcat şi să moară.
  23. Ci leviţii să facă slujba Cortului întâlnirii şi să rămână încărcaţi cu fărădelegile lor. Ei să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel: aceasta să fie o lege veşnică printre urmaşii voştri.
  24. Leviţilor le dau de moştenire zeciuielile pe care le vor aduce copiii lui Israel, Domnului, prin ridicare; de aceea zic cu privire la ei: „Să n-aibă nicio moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.”
  25. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  26. „Să vorbeşti leviţilor şi să le spui: „Când veţi primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v-o dau din partea lor, ca moştenire a voastră, să luaţi întâi din ea un dar pentru Domnul, şi anume: a zecea parte din zeciuială;
  27. şi darul vostru vi se va socoti ca grâul care se ia întâi din arie şi ca mustul care se ia întâi din teasc.
  28. Astfel să luaţi şi voi întâi un dar pentru Domnul, din toate zeciuielile pe care le veţi primi de la copiii lui Israel, şi să daţi preotului Aaron darul pe care-l veţi lua întâi din ele pentru Domnul.
  29. Din toate darurile care vi se vor da, să luaţi întâi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luaţi întâi partea închinată Domnului.
  30. Să le spui: „După ce veţi lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită leviţilor ca venitul de la arie şi ca venitul de la teasc.
  31. Să-l mâncaţi într-un loc oarecare, voi şi casa voastră; căci aceasta este plata voastră pentru slujba pe care o faceţi în Cortul întâlnirii.
  32. Nu vă veţi face vinovaţi pentru aceasta de niciun păcat, dacă veţi lua din ele pentru Domnul ce este mai bun, nici nu veţi pângări darurile sfinte ale copiilor lui Israel şi nu veţi muri.”

Capitolul 19

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
  2. „Iată ce porunceşte legea pe care a dat-o Domnul zicând: „Vorbeşte copiilor lui Israel să-ţi aducă o vacă roşie, fără pată, fără vreun cusur trupesc, şi care să nu fi fost pusă la jug.
  3. S-o daţi preotului Eleazar; el s-o scoată din tabără şi să fie înjunghiată înaintea lui.
  4. Preotul Eleazar să ia cu degetul din sângele vacii şi să stropească de şapte ori înaintea Cortului întâlnirii.
  5. Vaca să fie arsă sub ochii lui; să-i ardă pielea, carnea şi sângele, împreună cu balega.
  6. Preotul să ia lemn de cedru, isop şi cârmâz şi să le arunce în mijlocul flăcărilor care vor mistui vaca.
  7. Preotul să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă; apoi să intre iarăşi în tabără şi să fie necurat până seara.
  8. Cel ce va arde vaca să-şi spele hainele în apă şi să-şi scalde trupul în apă; şi să fie necurat până seara.
  9. Un om curat să strângă cenuşa vacii şi s-o pună într-un loc curat afară din tabără; s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţare. Aceasta este o apă de ispăşire.
  10. Cel ce va strânge cenuşa vacii să-şi spele hainele şi să fie necurat până seara. Aceasta să fie o lege veşnică atât pentru copiii lui Israel, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor.
  11. Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de şapte zile.
  12. Să se cureţe cu apa aceasta a treia zi şi a şaptea zi şi va fi curat; dar dacă nu se curăţă a treia zi şi a şaptea zi, nu va fi curat.
  13. Cine se va atinge de un mort, de trupul unui om mort, şi nu se va curăţa, pângăreşte Cortul Domnului; acela să fie nimicit din Israel. Fiindcă nu s-a stropit peste el apa de curăţare, este necurat, şi necurăţia lui este încă peste el.
  14. Iată legea când va muri un om într-un cort: oricine va intra în cort şi oricine se va afla în cort va fi necurat şapte zile.
  15. De asemenea, orice vas descoperit, care nu va avea un capac bine strâns pe el, va fi necurat.
  16. Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile.
  17. Pentru cel necurat să se ia cenuşă de la jertfa de ispăşire care a fost arsă şi să toarne peste ea apă de izvor într-un vas.
  18. Un om curat să ia isop şi să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omeneşti, sau de vreun om ucis, sau de vreun mort, sau de vreun mormânt.
  19. Cel curat să stropească pe cel necurat, a treia zi şi a şaptea zi, şi să-l cureţe în ziua a şaptea. Să-şi spele hainele şi să se scalde în apă; şi seara, va fi curat.
  20. Un om care va fi necurat şi nu se va curăţa, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat Sfântul Locaş al Domnului; fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţare, este necurat.
  21. Aceasta să fie o lege veşnică pentru ei. Cel ce va stropi pe altul cu apa de curăţare să-şi spele hainele, şi cel ce se va atinge de apa de curăţare să fie necurat până seara.
  22. Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat; şi cine se va atinge de el să fie necurat până seara.”

Capitolul 20

  1. Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustiul Ţin în luna întâi. Şi poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.
  2. Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.
  3. Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit fraţii noştri înaintea Domnului!
  4. Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustiul acesta, ca să murim în el noi şi vitele noastre?
  5. Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?”
  6. Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa Cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat slava Domnului.
  7. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  8. „Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”
  9. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.
  10. Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”
  11. Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele.
  12. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”
  13. Acestea sunt apele Meriba unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei.
  14. De la Cades, Moise a trimis nişte soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: „Aşa vorbeşte fratele tău, Israel: Tu ştii toate suferinţele prin care am trecut.
  15. Părinţii noştri s-au coborât în Egipt şi am locuit acolo multă vreme. Dar egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri.
  16. Am strigat către Domnul, şi El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.
  17. Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii şi nici nu vom bea apă din fântâni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stânga, până vom trece de ţinutul tău.”
  18. Edom i-a răspuns: „Să nu cumva să treci pe la mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.”
  19. Copiii lui Israel i-au zis: „Vom merge pe drumul cel mare; şi dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decât să trec cu picioarele!”
  20. El a răspuns: „Să nu cumva să treci!” Şi Edom i-a ieşit înainte cu multă gloată şi cu mână tare.
  21. Astfel Edom n-a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s-a abătut de la el.
  22. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat de la Cades şi a ajuns la muntele Hor.
  23. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron, lângă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom:
  24. „Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.
  25. Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar şi suie-i pe muntele Hor.
  26. Dezbracă pe Aaron de veşmintele lui şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.”
  27. Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S-au suit pe muntele Hor, în faţa întregii adunări.
  28. Moise a dezbrăcat pe Aaron de veşmintele lui şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. Moise şi Eleazar s-au coborât de pe munte.
  29. Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plâns pe Aaron treizeci de zile.

Capitolul 21

  1. Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
  2. Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.”
  3. Domnul a auzit glasul lui Israel şi a dat pe canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma.
  4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum
  5. şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
  6. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
  7. Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
  8. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”
  9. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
  10. Copiii lui Israel au plecat şi au tăbărât la Obot.
  11. Au plecat din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, în pustiul din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.
  12. De acolo au plecat şi au tăbărât în valea Zered.
  13. De acolo au plecat şi au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustiu, ieşind din ţinutul amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi amoriţi.
  14. De aceea se zice în cartea războaielor Domnului: „Vaheb în Sufa, şuvoaiele Arnonului,
  15. şi scurgerile şuvoaielor, care se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.”
  16. De acolo s-au dus la Beer. La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul şi le voi da apă.”
  17. Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
  18. Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile, pe care au săpat-o mai marii poporului, cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!” Din pustiul acesta s-au dus la Matana;
  19. din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;
  20. din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre pustiu.
  21. Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriţilor, ca să-i spună:
  22. „Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.”
  23. Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustiu. A venit la Iahaţ şi s-a luptat împotriva lui Israel.
  24. Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.
  25. Israel a luat toate cetăţile acelea şi s-a aşezat în toate cetăţile amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.
  26. Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului şi-i luase toată ţara până la Arnon.
  27. De aceea zic poeţii: „Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.
  28. Căci a ieşit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, pe locuitorii înălţimilor Arnonului.
  29. Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, împăratul amoriţilor.
  30. Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: din Hesbon până la Dibon totul este nimicit; am pustiit până la Nofah, care se întindea până la Medeba.”
  31. Israel s-a aşezat astfel în ţara amoriţilor.
  32. Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care ţineau de el şi au izgonit pe amoriţii care erau în ele.
  33. Au schimbat apoi drumul şi s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.
  34. Domnul a zis lui Moise: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.”
  35. Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape niciunul măcar, şi au pus mâna pe ţara lui.

Capitolul 22

  1. Copiii lui Israel au pornit şi au tăbărât în şesurile Moabului, dincolo de Iordan, în faţa Ierihonului.
  2. Balac, fiul lui Ţipor, a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor.
  3. Şi Moab a rămas foarte îngrozit în faţa unui popor atât de mare la număr; l-a apucat groaza în faţa copiilor lui Israel.
  4. Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Mulţimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paşte boul verdeaţa de pe câmp.” Balac, fiul lui Ţipor, era pe atunci împărat al Moabului.
  5. El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Râu, în ţara fiilor poporului său, ca să-l cheme şi să-i spună: „Iată, un popor a ieşit din Egipt, acoperă faţa pământului şi s-a aşezat în faţa mea.
  6. Vino, te rog, să-mi blestemi pe poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni din ţară, căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat.”
  7. Bătrânii lui Moab şi bătrânii lui Madian au plecat, având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam şi i-au spus cuvintele lui Balac.
  8. Balaam le-a zis: „Rămâneţi aici peste noapte şi vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.” Şi căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
  9. Dumnezeu a venit la Balaam şi a zis: „Cine sunt oamenii aceştia pe care-i ai la tine?”
  10. Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, i-a trimis să-mi spună:
  11. „Iată, un popor a ieşit din Egipt şi acoperă faţa pământului; vino, dar, şi blestemă-l; poate că aşa îl voi putea bate şi-l voi izgoni.”
  12. Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.”
  13. Balaam s-a sculat dimineaţa şi a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceţi-vă înapoi în ţara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.”
  14. Şi mai marii Moabului s-au sculat, s-au întors la Balac şi i-au spus: „Balaam n-a vrut să vină cu noi.”
  15. Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.
  16. Au ajuns la Balaam şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: „Nu mai pune piedici, şi vino la mine;
  17. căci îţi voi da multă cinste şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blestemă-mi poporul acesta!”
  18. Balaam a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de argint şi de aur, şi tot n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului Dumnezeului meu.
  19. Totuşi, vă rog, rămâneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”
  20. Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.”
  21. Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.
  22. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.
  23. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.
  24. Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid.
  25. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
  26. Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.
  27. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.
  28. Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori?”
  29. Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc.”
  30. Măgăriţa a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” Şi el a răspuns: „Nu.”
  31. Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ.
  32. Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.
  33. Măgăriţa M-a văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.”
  34. Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”
  35. Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.” Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
  36. Balac a auzit că vine Balaam şi i-a ieşit înainte până la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai depărtat.
  37. Balac a zis lui Balaam: „N-am trimis eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n-ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ţi dau cinste?”
  38. Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine; acum, îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele pe care mi le va pune Dumnezeu în gură.”
  39. Balaam a mers cu Balac şi au ajuns la Chiriat-Huţot.
  40. Balac a jertfit boi şi oi şi a trimis din ei lui Balaam şi căpeteniilor care erau cu el.
  41. Dimineaţa, Balac a luat pe Balaam şi l-a suit pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor.

Capitolul 23

  1. Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci.”
  2. Balac a făcut cum spusese Balaam; şi Balac şi Balaam au adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.
  3. Balaam a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte; şi ce-mi va descoperi, îţi voi spune.” Şi s-a dus pe un loc înalt.
  4. Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam; şi Balaam I-a zis: „Am ridicat şapte altare, şi pe fiecare altar am adus câte un viţel şi câte un berbec.”
  5. Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.”
  6. Balaam s-a întors la Balac; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, el şi toate căpeteniile Moabului.
  7. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Aram. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: „Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!”
  8. Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?
  9. Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.
  10. Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!”
  11. Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!”
  12. El a răspuns şi a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?”
  13. Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poţi vedea; căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Şi de acolo să mi-l blestemi.”
  14. L-a dus în câmpul Ţofim, spre vârful muntelui Pisga; a zidit şapte altare şi a adus câte un viţel şi un berbec pe fiecare altar.
  15. Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.”
  16. Domnul a venit înaintea lui Balaam; i-a pus cuvinte în gură şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.”
  17. Balaam s-a întors la el; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ţi-a spus Domnul?”
  18. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor!
  19. Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?
  20. Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.
  21. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.
  22. Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.
  23. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!
  24. Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică şi se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada şi n-a băut sângele celor ucişi.”
  25. Balac a zis lui Balaam: „Nu-l blestema, dar măcar nici nu-l binecuvânta!”
  26. Balaam a răspuns şi a zis lui Balac: „Nu ţi-am spus că voi face tot ce va spune Domnul?”
  27. Balac a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într-un alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să-mi blestemi de acolo pe poporul acesta!”
  28. Balac a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, care este cu faţa spre pustiu.
  29. Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci!”
  30. Balac a făcut cum zisese Balaam şi a adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.

Capitolul 24

  1. Balaam a văzut că Domnul găseşte cu cale să binecuvânteze pe Israel şi n-a mai alergat ca în celelalte rânduri la descântece; ci şi-a întors faţa spre pustiu.
  2. Balaam a ridicat ochii şi a văzut pe Israel tăbărât în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
  3. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, omul cu ochii deschişi,
  4. cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
  5. „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove! Locuinţele tale, Israele!
  6. Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă un râu, ca nişte copaci de aloe, pe care i-a sădit Domnul, ca nişte cedri pe lângă ape.
  7. Apa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică.
  8. Dumnezeu l-a scos din Egipt, tăria Lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte neamurile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le prăpădeşte cu săgeţile Lui.
  9. Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: Cine îl va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!”
  10. Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam; a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că de trei ori tu i-ai binecuvântat!
  11. Fugi acum şi du-te acasă! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar Domnul te-a împiedicat s-o primeşti.”
  12. Balaam a răspuns lui Balac: „Eh! n-am spus eu oare solilor pe care mi i-ai trimis,
  13. că dacă mi-ar da Balac chiar şi casa lui plină cu argint şi cu aur, tot n-aş putea să fac de la mine însumi nici bine, nici rău împotriva poruncii Domnului, ci voi spune întocmai ce va zice Domnul?
  14. Şi acum iată că mă duc la poporul meu. Vino, şi-ţi voi vesti ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.”
  15. Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, aşa zice omul care are ochii deschişi,
  16. aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaşte planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
  17. „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.
  18. Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmaşii lui. Israel face fapte mari.
  19. Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor şi pierde pe cei ce scapă din cetăţi.”
  20. Balaam a văzut pe Amalec şi a rostit următoarea prorocie: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar într-o zi va fi nimicit.”
  21. Balaam a văzut pe cheniţi şi a rostit următoarea prorocie: „Locuinţa ta este tare de tot, şi cuibul tău este pus pe stâncă.
  22. Dar Cain va fi pustiit, până ce te va lua prins Asur.”
  23. Balaam a rostit următoarea prorocie: „Vai! Cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?
  24. Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, vor smeri pe Asur, vor smeri pe Eber; şi la urmă vor fi nimicite şi ele.”
  25. Balaam s-a sculat, a plecat şi s-a întors acasă. Balac a plecat şi el acasă.

Capitolul 25

  1. Israel locuia în Sitim; şi poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.
  2. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.
  3. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.
  4. Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.”
  5. Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor.”
  6. Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa Cortului întâlnirii.
  7. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână.
  8. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.
  9. Douăzeci şi patru de mii au murit loviţi de urgia aceea.
  10. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  11. „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel.
  12. De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace.
  13. Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa lui după el legământul unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru copiii lui Israel.”
  14. Bărbatul acela din Israel care a fost ucis împreună cu madianita, se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a simeoniţilor.
  15. Femeia care a fost ucisă se numea Cozbi, fata lui Ţur, căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian.
  16. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  17. „Priviţi pe madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i;
  18. căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.”

Capitolul 26

  1. În urma acestei urgii, Domnul a zis lui Moise şi lui Eleazar, fiul preotului Aaron:
  2. „Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după casele părinţilor lor, a tuturor celor din Israel care sunt în stare să poarte armele.”
  3. Moise şi preotul Eleazar le-au vorbit în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi au zis:
  4. „Să se facă numărătoarea, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, cum poruncise lui Moise şi copiilor lui Israel, Domnul, când au ieşit din ţara Egiptului.”
  5. Ruben, întâiul născut al lui Israel. Fiii lui Ruben au fost: Enoh, din care se coboară familia enohiţilor; Palu, din care se coboară familia paluiţilor;
  6. Heţron, din care se coboară familia heţroniţilor; Carmi, din care se coboară familia carmiţilor.
  7. Acestea sunt familiile rubeniţilor: cei ieşiţi la numărătoare au fost patruzeci şi trei de mii şapte sute treizeci.
  8. Fiul lui Palu a fost: Eliab.
  9. Fiii lui Eliab au fost: Nemuel, Datan şi Abiram. Datan acesta şi Abiram acesta au fost din cei ce erau chemaţi la adunare şi care s-au răsculat împotriva lui Moise şi Aaron, în adunarea lui Core, când cu răscoala lor împotriva Domnului.
  10. Pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit împreună cu Core, când au murit cei ce se adunaseră şi când a mistuit focul pe cei două sute cincizeci de oameni: ei au slujit poporului ca pildă.
  11. Fiii lui Core n-au murit.
  12. Fiii lui Simeon, după familiile lor: din Nemuel se coboară familia nemueliţilor; din Iamin, familia iaminiţilor; din Iachin, familia iachiniţilor;
  13. din Zerah, familia zerahiţilor; din Saul, familia sauliţilor.
  14. Acestea sunt familiile simeoniţilor: douăzeci şi două de mii două sute.
  15. Fiii lui Gad, după familiile lor: din Ţefon se coboară familia ţefoniţilor; din Haghi, familia haghiţilor; din Şuni, familia şuniţilor;
  16. din Ozni, familia ozniţilor; din Eri, familia eriţilor;
  17. din Arod, familia arodiţilor; din Areli, familia areliţilor.
  18. Acestea sunt familiile fiilor lui Gad, după cei ieşiţi la numărătoare: patruzeci de mii cinci sute.
  19. Fiii lui Iuda: Er şi Onan; dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului.
  20. Iată fiii lui Iuda, după familiile lor: din Şela se coboară familia şelaniţilor; din Pereţ, familia pereţiţilor; din Zerah, familia zerahiţilor.
  21. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron, din care se coboară familia heţroniţilor; Hamul, din care se coboară familia hamuliţilor.
  22. Acestea sunt familiile lui Iuda, după numărătoarea lor: şaptezeci şi şase de mii cinci sute.
  23. Fiii lui Isahar, după familiile lor: din Tola se coboară familia tolaiţilor; din Puva, familia puviţilor;
  24. din Iaşub, familia iaşubiţilor; din Şimron, familia şimroniţilor.
  25. Acestea sunt familiile lui Isahar, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii trei sute.
  26. Fiii lui Zabulon, după familiile lor: din Sered se coboară familia serediţilor; din Elon, familia eloniţilor; din Iahleel, familia iahleeliţilor.
  27. Acestea sunt familiile zabuloniţilor, după numărătoarea lor: şaizeci de mii cinci sute.
  28. Fiii lui Iosif, după familiile lor: Manase şi Efraim.
  29. Fiii lui Manase: din Machir se coboară familia machiriţilor. – Machir a născut pe Galaad. Din Galaad se coboară familia galaadiţilor.
  30. Iată fiii lui Galaad: Iezer, din care se coboară familia iezeriţilor; Helec, familia helechiţilor;
  31. Asriel, familia asrieliţilor; Sihem, familia sihemiţilor;
  32. Şemida, familia şemidaiţilor; Hefer, familia heferiţilor.
  33. Ţelofhad, fiul lui Hefer, n-a avut fii, dar a avut fete. Iată numele fetelor lui Ţelofhad: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.
  34. Acestea sunt familiile lui Manase, după numărătoarea lor: cincizeci şi două de mii şapte sute.
  35. Iată fiii lui Efraim, după familiile lor: din Şutelah se coboară familia şutelahiţilor; din Becher, familia becheriţilor; din Tahan, familia tahaniţilor.
  36. Iată fiii lui Şutelah: din Eran se coboară familia eraniţilor.
  37. Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim, după numărătoarea lor: treizeci şi două de mii cinci sute. Aceştia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.
  38. Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela se coboară familia belaiţilor; din Aşbel, familia aşbeliţilor; din Ahiram, familia ahiramiţilor;
  39. din Şufam, familia şufamiţilor; din Hufam, familia hufamiţilor.
  40. Fiii lui Bela au fost: Ard şi Naaman. Din Ard se coboară familia ardiţilor; din Naaman, familia naamaniţilor.
  41. Aceştia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii şase sute.
  42. Iată fiii lui Dan, după familiile lor: din Şuham se coboară familia şuhamiţilor. Acestea sunt familiile lui Dan, după familiile lor.
  43. Toate familiile şuhamiţilor, după numărătoarea lor: şaizeci şi patru de mii patru sute.
  44. Fiii lui Aşer, după familiile lor: din Imna se coboară familia imniţilor; din Işvi, familia işviţilor; din Beria, familia beriiţilor.
  45. Din fiii lui Beria se coboară: din Heber, familia heberiţilor; din Malchiel, familia malchieliţilor.
  46. Numele fetei lui Aşer era Serah.
  47. Acestea sunt familiile fiilor lui Aşer, după numărătoarea lor: cincizeci şi trei de mii patru sute.
  48. Fiii lui Neftali, după familiile lor: din Iahţeel se coboară familia iahţeeliţilor; din Guni, familia guniţilor;
  49. din Ieţer, familia ieţeriţilor; din Şilem, familia şilemiţilor.
  50. Acestea sunt familiile lui Neftali, după familiile lor şi după numărătoarea lor: patruzeci şi cinci de mii patru sute.
  51. Aceştia sunt cei ieşiţi la numărătoare dintre copiii lui Israel: şase sute una de mii şapte sute treizeci.
  52. Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis:
  53. Ţara să se împartă între ei, ca să fie moştenirea lor, după numărul numelor.
  54. Celor ce sunt în număr mai mare să le dai o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le dai o parte mai mică; să se dea fiecăruia partea lui după cei ieşiţi la numărătoare.
  55. Dar împărţirea ţării să se facă prin sorţi; s-o ia în stăpânire după numele seminţiilor părinţilor lor.
  56. Ţara să fie împărţită prin sorţi între cei ce sunt în mare număr şi între cei ce sunt în mic număr.
  57. Iată leviţii a căror numărătoare s-a făcut după familiile lor: din Gherşon se coboară familia gherşoniţilor; din Chehat, familia chehatiţilor; din Merari, familia merariţilor.
  58. Iată familiile lui Levi: familia libniţilor, familia hebroniţilor, familia mahliţilor, familia muşiţilor, familia coriţilor. Chehat a născut pe Amram.
  59. Numele nevestei lui Amram era Iochebed, fata lui Levi, care i s-a născut lui Levi, în Egipt; ea a născut lui Amram: pe Aaron, pe Moise şi pe Maria, sora lor.
  60. Lui Aaron i s-au născut: Nadab şi Abihu, Eleazar şi Itamar.
  61. Nadab şi Abihu au murit, când au adus înaintea Domnului foc străin.
  62. Cei ieşiţi la numărătoare, toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost de douăzeci şi trei de mii. Ei n-au fost cuprinşi în numărătoarea copiilor lui Israel, pentru că nu li s-a dat moştenire în mijlocul copiilor lui Israel.
  63. Aceştia sunt aceia dintre copiii lui Israel a căror numărătoare au făcut-o Moise şi preotul Eleazar în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
  64. Între ei, nu era niciunul din copiii lui Israel a căror numărătoare o făcuse Moise şi preotul Aaron în pustiul Sinai.
  65. Căci Domnul zisese: „Vor muri în pustiu şi nu va rămâne niciunul din ei, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.”

Capitolul 27

  1. Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,
  2. s-au apropiat şi s-au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregii adunări, la uşa Cortului întâlnirii. Ele au zis:
  3. „Tatăl nostru a murit în pustiu; el nu era în mijlocul cetei celor ce s-au răzvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui şi n-a avut fii.
  4. Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentru că n-a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru.”
  5. Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.
  6. Şi Domnul a zis lui Moise:
  7. „Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.
  8. Iar copiilor lui Israel să le vorbeşti şi să le spui: „Când un om va muri fără să lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui.
  9. Dacă n-are nicio fată, moştenirea lui s-o daţi fraţilor lui.
  10. Dacă n-are nici fraţi, moştenirea lui s-o daţi fraţilor tatălui său.
  11. Şi dacă nici tatăl lui n-are fraţi, moştenirea lui s-o daţi rudei cele mai apropiate din familia lui, şi ea s-o stăpânească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise, Domnul.
  12. Domnul a zis lui Moise: „Suie-te pe muntele acesta Abarim şi priveşte ţara pe care am dat-o copiilor lui Israel.
  13. S-o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăugat fratele tău Aaron;
  14. pentru că v-aţi împotrivit poruncii Mele, în pustiul Ţin, când cu cearta adunării, şi nu M-aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.” (Acestea sunt apele de ceartă, la Cades, în pustiul Ţin.)
  15. Moise a vorbit Domnului şi a zis:
  16. „Domnul Dumnezeul duhurilor oricărui trup să rânduiască peste adunare un om
  17. care să iasă înaintea lor şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi care n-au păstor.”
  18. Domnul a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el.
  19. Să-l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări şi să-i dai porunci sub ochii lor.
  20. Să-l faci părtaş la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte.
  21. Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; şi Iosua, toţi copiii lui Israel împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.”
  22. Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua şi l-a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări.
  23. Şi-a pus mâinile peste el şi i-a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.

Capitolul 28

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Porunceşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la vremea hotărâtă darul Meu de mâncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un plăcut miros.”
  3. Să le spui: „Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată.
  4. Să aduci un miel dimineaţa, şi celălalt miel seara;
  5. iar, ca dar de mâncare, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărâmate.
  6. Aceasta este arderea de tot necurmată, care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  7. Jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa de băutură de vin s-o faci Domnului în Locul Sfânt.
  8. Al doilea miel să-l aduci seara, cu un dar de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă: aceasta este o jertfă mistuită prin foc, de un miros plăcut Domnului.
  9. În ziua Sabatului, să aduceţi doi miei de un an fără cusur, şi ca dar de mâncare, două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, împreună cu jertfa de băutură.
  10. Aceasta este arderea de tot pentru fiecare zi de Sabat, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.
  11. La începutul lunilor voastre, să aduceţi ca ardere de tot Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur;
  12. şi, ca dar de mâncare pentru fiecare viţel, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; ca dar de mâncare pentru berbec, să aduceţi două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn;
  13. ca dar de mâncare pentru fiecare miel, să aduceţi o zecime de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
  14. Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un viţel, a treia parte dintr-un hin pentru un berbec, şi un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului.
  15. Să se aducă Domnului un ţap, ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.
  16. În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paştile Domnului.
  17. Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime.
  18. În ziua dintâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
  19. Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.
  20. Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec,
  21. şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
  22. Să aduceţi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi.
  23. Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot de dimineaţă, care este o ardere de tot necurmată.
  24. Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.
  25. În ziua a şaptea să aveţi o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
  26. În ziua celor dintâi roade, când veţi aduce Domnului un dar de mâncare, la sărbătoarea încheierii Săptămânilor, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.
  27. Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an.
  28. Să mai adăugaţi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, câte trei zecimi de fiecare viţel, două zecimi pentru berbec,
  29. şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
  30. Să aduceţi şi un ţap, ca să facă ispăşire pentru voi.
  31. Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot necurmată şi darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur şi să adăugaţi şi jertfele lor de băutură.

Capitolul 29

  1. În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o adunare sfântă: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Ziua aceasta să fie vestită între voi cu sunet de trâmbiţă.
  2. Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului, un viţel, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.
  3. Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru viţel, două zecimi pentru berbec,
  4. şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
  5. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi.
  6. Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot şi darul ei de mâncare din fiecare lună, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfele de băutură, care se adaugă la ele, după rânduielile aşezate. Acestea sunt nişte jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului.
  7. În ziua a zecea a acestei luni a şaptea, să aveţi o adunare sfântă şi să vă smeriţi sufletele; atunci să nu faceţi nicio lucrare.
  8. Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.
  9. Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru viţel, două zecimi pentru berbec,
  10. şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.
  11. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de jertfa de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată cu darul ei de mâncare şi jertfele de băutură obişnuite.
  12. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, să aveţi o adunare sfântă; atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă. Să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile.
  13. Să aduceţi ca ardere de tot o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: treisprezece viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur.
  14. Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi pentru fiecare din cei treisprezece viţei, două zecimi pentru fiecare din cei doi berbeci,
  15. şi o zecime pentru fiecare din cei paisprezece miei.
  16. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa sa de băutură.
  17. A doua zi, să aduceţi doisprezece viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur,
  18. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  19. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfele de băutură.
  20. A treia zi, să aduceţi unsprezece viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur,
  21. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  22. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  23. A patra zi, să aduceţi zece viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur,
  24. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  25. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  26. În ziua a cincea, să aduceţi nouă viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur,
  27. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  28. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  29. În ziua a şasea, să aduceţi opt viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur.,
  30. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  31. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  32. În ziua a şaptea, să aduceţi şapte viţei, doi berbeci şi paisprezece miei de un an fără cusur,
  33. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţei, berbeci şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  34. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  35. În ziua a opta, să aveţi o adunare de sărbătoare: atunci să nu faceţi nicio lucrare de slugă.
  36. Să aduceţi ca ardere de tot o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur,
  37. împreună cu darul lor de mâncare şi jertfele lor de băutură pentru viţel, berbec şi miei, după numărul lor, după rânduielile aşezate.
  38. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată, darul ei de mâncare şi jertfa de băutură.
  39. Acestea sunt jertfele pe care să le aduceţi Domnului la sărbătorile voastre, afară de arderile voastre de tot, de darurile voastre de mâncare şi de jertfele voastre de băutură şi de jertfele voastre de mulţumire, ca împlinire a unei juruinţe, sau ca daruri de bunăvoie.”
  40. Moise a spus copiilor lui Israel tot ce-i poruncise Domnul.

Capitolul 30

  1. Moise a vorbit căpeteniilor seminţiilor copiilor lui Israel şi a zis: „Iată ce porunceşte Domnul:
  2. Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduinţă, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.
  3. Când o femeie va face o juruinţă Domnului şi se va lega printr-o făgăduinţă, în tinereţea ei şi în casa tatălui ei,
  4. şi tatăl ei va afla de juruinţa pe care a făcut-o ea şi de făgăduinţa cu care s-a legat, dacă nu-i zice nimic în ziua când află de juruinţa ei, toate juruinţele ei vor fi primite, şi orice făgăduinţă cu care s-a legat ea va fi primită;
  5. dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, toate juruinţele ei şi toate făgăduinţele cu care se va fi legat ea, nu vor avea nicio tărie; şi Domnul o va ierta, pentru că nu i-a dat voie tatăl ei.
  6. Când se va mărita, după ce a făcut juruinţe sau după ce s-a legat printr-un cuvânt ieşit de pe buzele ei,
  7. şi bărbatul ei va lua cunoştinţă de lucrul acesta, şi nu-i va zice nimic în ziua când va lua cunoştinţă de ele, juruinţele ei vor rămâne în picioare; şi făgăduinţele cu care se va fi legat ea vor rămâne în picioare;
  8. dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua când ia cunoştinţă de juruinţa ei, el va desfiinţa juruinţa, pe care a făcut-o, şi cuvântul scăpat de pe buzele ei, cu care s-a legat ea; şi Domnul o va ierta.
  9. Juruinţa unei femei văduve sau despărţite de bărbat, făgăduinţa cu care se va fi legat ea, va rămâne în picioare pentru ea.
  10. Când o femeie, fiind încă în casa bărbatului ei, va face juruinţe sau se va lega cu vreun jurământ,
  11. şi bărbatul ei va afla de lucrul acesta, dacă nu-i zice nimic şi n-o opreşte, toate juruinţele ei vor rămâne în picioare, şi toate făgăduinţele prin care se va fi legat ea vor rămâne în picioare:
  12. dar dacă bărbatul ei nu le primeşte în ziua când află de ele, orice juruinţă şi orice făgăduinţă ieşite de pe buzele ei nu vor mai avea niciun preţ, bărbatul ei nu le-a primit; şi Domnul o va ierta.
  13. Bărbatul ei poate întări şi bărbatul ei poate desfiinţa orice juruinţă, orice jurământ cu care se leagă ea ca să-şi mâhnească sufletul.
  14. Şi anume, dacă nu-i zice nimic zi de zi, după ce află de lucrul acesta, el întăreşte astfel toate juruinţele şi toate făgăduinţele cu care s-a legat ea; le întăreşte pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a aflat de ele.
  15. Dar dacă nu le primeşte, după ce a trecut ziua în care le-a aflat, va fi vinovat de păcatul nevestei lui.”
  16. Acestea sunt legile pe care le-a dat lui Moise, Domnul, ca să aibă putere între bărbat şi nevasta lui, între un tată şi fata lui, când ea este în tinereţe şi acasă la tatăl ei.

Capitolul 31

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Răzbună pe copiii lui Israel împotriva madianiţilor, apoi vei fi adăugat la poporul tău.”
  3. Moise a vorbit poporului şi a zis: „Înarmaţi dintre voi nişte bărbaţi pentru oştire şi să meargă împotriva Madianului, ca să aducă la îndeplinire răzbunarea Domnului împotriva Madianului.
  4. Să trimiteţi la oaste câte o mie de oameni de seminţie, din toate seminţiile lui Israel.”
  5. Au luat dintre miile lui Israel câte o mie de oameni de seminţie, adică douăsprezece mii de oameni înarmaţi pentru oaste.
  6. Moise a trimis la oaste pe aceşti o mie de oameni de seminţie şi a trimis cu ei pe fiul preotului Eleazar, Fineas, care ducea uneltele sfinte şi trâmbiţele răsunătoare.
  7. Au înaintat împotriva Madianului, după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul; şi au omorât pe toţi bărbaţii.
  8. Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului: Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.
  9. Copiii lui Israel au luat prinse pe femeile madianiţilor cu pruncii lor şi le-au jefuit toate vitele, toate turmele şi toate bogăţiile.
  10. Le-au ars toate cetăţile pe care le locuiau şi toate ocoalele lor.
  11. Au luat toată prada şi toate jafurile de oameni şi dobitoace;
  12. şi pe cei prinşi, prada şi jafurile, le-au adus lui Moise, preotului Eleazar şi adunării copiilor lui Israel, care erau tăbărâţi în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
  13. Moise, preotul Eleazar şi toţi mai marii adunării le-au ieşit înainte, afară din tabără.
  14. Şi Moise s-a mâniat pe căpeteniile oştirii, pe căpeteniile peste o mie şi pe căpeteniile peste o sută, care se întorceau de la război.
  15. El le-a zis: „Cum? Aţi lăsat cu viaţă pe toate femeile?
  16. Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului.
  17. Acum, dar, omorâţi pe orice prunc de parte bărbătească şi omorâţi pe orice femeie care a cunoscut pe un bărbat culcându-se cu el;
  18. dar lăsaţi cu viaţă pentru voi pe toţi pruncii de parte femeiască şi pe toate fetele care n-au cunoscut împreunarea cu un bărbat.
  19. Iar voi tăbărâţi şapte zile afară din tabără; toţi aceia dintre voi care au ucis pe cineva şi toţi cei ce s-au atins de vreun mort să se cureţe a treia zi şi a şaptea zi, ei şi cei prinşi de voi.
  20. Să curăţaţi de asemenea orice haină, orice lucru de piele, orice lucru de păr de capră şi orice unealtă de lemn.”
  21. Preotul Eleazar a zis ostaşilor care se duseseră la război: „Iată ce este poruncit prin legea pe care a dat-o lui Moise, Domnul:
  22. Aurul, argintul, arama, fierul, cositorul şi plumbul,
  23. orice lucru care poate suferi focul, să-l treceţi prin foc ca să se cureţe. Dar tot ce nu poate suferi focul să fie curăţat cu apa de curăţare; să-l treceţi prin apă.
  24. Să vă spălaţi hainele în ziua a şaptea şi veţi fi curaţi; apoi, veţi putea intra în tabără.”
  25. Domnul a zis lui Moise:
  26. „Fă, împreună cu preotul Eleazar şi cu căpeteniile caselor adunării, socoteala prăzii luate, fie oameni, fie dobitoace.
  27. Împarte prada între luptătorii care s-au dus la oaste şi între toată adunarea.
  28. Să iei întâi din partea ostaşilor care s-au dus la oaste o dare pentru Domnul, şi anume: unul din cinci sute, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi.
  29. Să le luaţi din jumătatea cuvenită lor şi să le dai preotului Eleazar ca un dar ridicat pentru Domnul.
  30. Şi din jumătatea care se cuvine copiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi, din orice dobitoc; şi să le dai leviţilor care păzesc Cortul Domnului.”
  31. Moise şi preotul Eleazar au făcut ce poruncise lui Moise, Domnul.
  32. Prada de război, rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste, era de şase sute şaptezeci şi cinci de mii de oi,
  33. şaptezeci şi două de mii de boi,
  34. şaizeci şi una de mii de măgari
  35. şi treizeci şi două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat.
  36. Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi,
  37. din care şase sute şaptezeci şi cinci au fost luate ca dare Domnului;
  38. treizeci şi şase de mii de boi, din care şaptezeci şi doi luaţi ca dare Domnului;
  39. treizeci de mii cinci sute de măgari, din care şaizeci şi unu luaţi ca dare Domnului;
  40. şi şaisprezece mii de inşi, din care treizeci şi doi luaţi ca dare Domnului.
  41. Moise a dat preotului Eleazar darea luată ca dar ridicat pentru Domnul, după cum îi poruncise Domnul.
  42. Jumătatea cuvenită copiilor lui Israel, pe care a despărţit-o Moise de a bărbaţilor care merseseră la oaste,
  43. şi care era parte a adunării, a fost de trei sute treizeci şi şapte de mii cinci sute de oi,
  44. treizeci şi şase de mii de boi,
  45. treizeci de mii cinci sute de măgari
  46. şi şaisprezece mii de suflete.
  47. Din această jumătate care se cuvenea copiilor lui Israel, Moise a luat unul din cincizeci, atât din oameni, cât şi din dobitoace; şi le-a dat leviţilor care păzesc Cortul Domnului, după cum îi poruncise Domnul.
  48. Căpeteniile oştirii, căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută, s-au apropiat de Moise
  49. şi i-au zis: „Robii tăi au făcut socoteala ostaşilor care erau sub poruncile noastre şi nu lipseşte niciun om dintre noi.
  50. Noi aducem deci ca dar Domnului, fiecare ce a găsit ca scule de aur, şi anume: lănţişoare, brăţări, inele, cercei şi salbe, ca să se facă ispăşire pentru sufletele noastre înaintea Domnului.”
  51. Moise şi preotul Eleazar au primit de la ei toate aceste scule lucrate în aur.
  52. Tot aurul, pe care l-au adus Domnului căpeteniile peste o mie şi căpeteniile peste o sută, ca dar ridicat, cântărea şaisprezece mii şapte sute cincizeci de sicli.
  53. Oamenii din oaste au păstrat fiecare pentru sine prada pe care o făcuse.
  54. Moise şi preotul Eleazar au luat aurul de la căpeteniile peste o mie şi de la căpeteniile peste o sută şi l-au adus în Cortul întâlnirii, ca aducere aminte pentru copiii lui Israel înaintea Domnului.

Capitolul 32

  1. Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad aveau o mare mulţime de vite şi au văzut că ţara lui Iaezer şi ţara Galaadului erau un loc bun pentru vite.
  2. Atunci fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au venit la Moise, la preotul Eleazar şi la mai marii adunării, şi le-au zis:
  3. „Atarot, Dibon, Iaezer, Nimra, Hesbon, Eleale, Sebam, Nebo şi Beon,
  4. ţara aceasta, pe care a lovit-o Domnul înaintea adunării lui Israel, este un loc bun pentru vite, şi robii tăi au vite.”
  5. Apoi au adăugat: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, să se dea ţara aceasta în stăpânirea robilor tăi şi să nu ne treci peste Iordan.”
  6. Moise a răspuns fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben: „Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici?
  7. Pentru ce voiţi să muiaţi inima copiilor lui Israel şi să-i faceţi să nu treacă în ţara pe care le-o dă Domnul?
  8. Aşa au făcut şi părinţii voştri când i-am trimis din Cades-Barnea să iscodească ţara.
  9. S-au suit până la valea Eşcol şi, după ce au iscodit ţara, au înmuiat inimile copiilor lui Israel şi i-au făcut să nu intre în ţara pe care le-o dădea Domnul.
  10. Şi Domnul S-a aprins de mânie în ziua ceea şi a jurat zicând:
  11. „Oamenii aceştia care s-au suit din Egipt, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, nu vor vedea ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci n-au urmat în totul calea Mea,
  12. afară de Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, şi Iosua, fiul lui Nun, care au urmat în totul calea Domnului.”
  13. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a făcut să rătăcească în pustiu timp de patruzeci de ani, până la stingerea întregului leat de oameni care făcuse rău înaintea Domnului.
  14. Şi iată că voi luaţi locul părinţilor voştri, ca nişte odrasle de oameni păcătoşi, ca să faceţi pe Domnul să se aprindă şi mai tare de mânie împotriva lui Israel.
  15. Căci, dacă vă întoarceţi de la El, El va lăsa mai departe pe Israel să rătăcească în pustiu şi veţi aduce pierderea poporului acestuia întreg.”
  16. Ei s-au apropiat de Moise şi au zis: „Vom face aici ocoale pentru vitele noastre şi cetăţi pentru pruncii noştri:
  17. apoi ne vom înarma în grabă şi vom merge înaintea copiilor lui Israel, până îi vom duce în locul care le este rânduit; şi pruncii noştri vor locui în aceste cetăţi întărite, din pricina locuitorilor ţării acesteia.
  18. Nu ne vom întoarce în casele noastre mai înainte ca fiecare din copiii lui Israel să fi pus stăpânire pe moştenirea lui,
  19. şi nu vom stăpâni nimic cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că noi ne vom avea moştenirea noastră dincoace de Iordan, la răsărit.”
  20. Moise le-a zis: „Dacă faceţi aşa, dacă vă înarmaţi ca să luptaţi înaintea Domnului,
  21. dacă toţi aceia dintre voi care se vor înarma trec Iordanul înaintea Domnului, până ce va izgoni pe vrăjmaşii Lui dinaintea Lui
  22. şi dacă vă veţi întoarce înapoi numai după ce ţara va fi supusă înaintea Domnului, atunci, veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel, şi ţinutul acesta va fi moşia voastră înaintea Domnului.
  23. Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.
  24. Zidiţi cetăţi pentru pruncii voştri şi ocoale pentru vitele voastre şi faceţi ce aţi spus cu gura voastră.”
  25. Fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au zis lui Moise: „Robii tăi vor face tot ce porunceşte domnul nostru.
  26. Pruncii noştri, nevestele, turmele noastre şi toate vitele noastre, vor rămâne în cetăţile Galaadului;
  27. iar robii tăi, toţi înarmaţi pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului, cum zice domnul nostru.”
  28. Moise a dat porunci, cu privire la ei preotului Eleazar, lui Iosua, fiul lui Nun, şi capilor de familie din seminţiile copiilor lui Israel.
  29. El le-a zis: „Dacă fiii lui Gad şi fiii lui Ruben trec cu voi Iordanul, înarmaţi cu toţii ca să lupte înaintea Domnului, după ce ţara va fi supusă înaintea voastră, să le daţi în stăpânire ţinutul Galaadului.
  30. Dar dacă nu vor merge înarmaţi împreună cu voi, să se aşeze în mijlocul vostru în ţara Canaanului.”
  31. Fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au răspuns: „Vom face tot ce a spus robilor tăi, Domnul.
  32. Vom trece înarmaţi înaintea Domnului în ţara Canaanului; dar noi să ne avem moştenirea noastră dincoace de Iordan.”
  33. Moise a dat fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben şi la jumătate din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif, împărăţia lui Sihon, împăratul amoriţilor şi împărăţia lui Og, împăratul Basanului, ţara cu cetăţile ei, cu ţinuturile cetăţilor ţării de jur împrejur.
  34. Fiii lui Gad au zidit Dibonul, Atarotul, Aroerul,
  35. Atrot-Şofan, Iaezer, Iogbeha,
  36. Bet-Nimra şi Bet-Haran, cetăţi întărite, şi au făcut staule pentru turme.
  37. Fiii lui Ruben au zidit Hesbonul, Eleale, Chiriataim,
  38. Nebo şi Baal-Meon, ale căror nume au fost schimbate, şi Sibma, şi au pus alte nume cetăţilor pe care le-au zidit.
  39. Fiii lui Machir, fiul lui Manase, au mers împotriva Galaadului şi au pus mâna pe el; au izgonit pe amoriţii care erau acolo.
  40. Moise a dat Galaadul lui Machir, fiul lui Manase, care s-a aşezat acolo.
  41. Iair, fiul lui Manase, a pornit şi el, şi a luat târgurile şi le-a numit târgurile lui Iair.
  42. Nobah a pornit şi el şi a luat Chenatul împreună cu cetăţile care ţineau de el, şi l-a numit Nobah, după numele lui.

Capitolul 33

  1. Iată popasurile copiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului, după oştirile lor, sub povăţuirea lui Moise şi lui Aaron.
  2. Moise a scris călătoriile lor din popas în popas, după porunca Domnului. Şi iată popasurile lor, după călătoriile lor.
  3. Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşti, copiii lui Israel au ieşit gata de luptă în faţa tuturor egiptenilor,
  4. în timp ce egiptenii îşi îngropau pe toţi întâii lor născuţi, pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar şi pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui.
  5. Copiii lui Israel au pornit din Ramses şi au tăbărât la Sucot.
  6. Au pornit din Sucot şi au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiului.
  7. Au pornit din Etam, s-au întors înapoi la Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon, şi au tăbărât înaintea Migdolului.
  8. Au pornit dinaintea Pi-Hahirotului şi au trecut prin mijlocul mării înspre pustiu; au făcut un drum de trei zile în pustiul Etamului şi au tăbărât la Mara.
  9. Au pornit de la Mara şi au ajuns la Elim; la Elim erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici: acolo au tăbărât.
  10. Au pornit de la Elim şi au tăbărât lângă Marea Roşie.
  11. Au pornit de la Marea Roşie şi au tăbărât în pustiul Sin.
  12. Au pornit din pustiul Sin şi au tăbărât la Dofca.
  13. Au pornit din Dofca şi au tăbărât la Aluş.
  14. Au pornit din Aluş şi au tăbărât la Refidim, unde poporul n-a găsit apă de băut.
  15. Au pornit din Refidim şi au tăbărât în pustiul Sinai.
  16. Au pornit din pustiul Sinai şi au tăbărât la Chibrot-Hataava.
  17. Au pornit de la Chibrot-Hataava şi au tăbărât la Haţerot.
  18. Au pornit din Haţerot şi au tăbărât la Ritma.
  19. Au pornit de la Ritma şi au tăbărât la Rimon-Pereţ.
  20. Au pornit din Rimon-Pereţ şi au tăbărât la Libna.
  21. Au pornit din Libna şi au tăbărât la Risa.
  22. Au pornit din Risa şi au tăbărât la Chehelata.
  23. Au pornit din Chehelata şi au tăbărât la muntele Şafer.
  24. Au pornit de la muntele Şafer şi au tăbărât la Harada.
  25. Au pornit din Harada şi au tăbărât la Machelot.
  26. Au pornit din Machelot şi au tăbărât la Tahat.
  27. Au pornit din Tahat şi au tăbărât la Tarah.
  28. Au pornit din Tarah şi au tăbărât la Mitca.
  29. Au pornit din Mitca şi au tăbărât la Haşmona.
  30. Au pornit din Haşmona şi au tăbărât la Moserot.
  31. Au pornit din Moserot şi au tăbărât la Bene-Iaacan.
  32. Au pornit din Bene-Iaacan şi au tăbărât la Hor-Ghidgad.
  33. Au pornit din Hor-Ghidgad şi au tăbărât la Iotbata.
  34. Au pornit din Iotbata şi au tăbărât la Abrona.
  35. Au pornit din Abrona şi au tăbărât la Eţion-Gheber.
  36. Au pornit din Eţion-Gheber şi au tăbărât în pustiul Ţin, adică la Cades.
  37. Au pornit din Cades şi au tăbărât la muntele Hor, la marginea ţării Edomului.
  38. Preotul Aaron s-a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; şi a murit acolo, în al patruzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintâi zi a lunii.
  39. Aaron era în vârstă de o sută douăzeci şi trei de ani când a murit pe muntele Hor.
  40. Împăratul Aradului, canaanitul, care locuia în partea de miazăzi a ţării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel.
  41. Au pornit de la muntele Hor şi au tăbărât la Ţalmona.
  42. Au pornit din Ţalmona şi au tăbărât la Punon.
  43. Au pornit din Punon şi au tăbărât la Obot.
  44. Au pornit din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, la hotarul Moabului.
  45. Au pornit din Iie-Abarim şi au tăbărât la Dibon-Gad.
  46. Au pornit din Dibon-Gad şi au tăbărât la Almon-Diblataim.
  47. Au pornit din Almon-Diblataim şi au tăbărât la munţii Abarim, înaintea muntelui Nebo.
  48. Au pornit de la munţii Abarim şi au tăbărât în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.
  49. Au tăbărât lângă Iordan, de la Bet-Ieşimot până la Abel-Sitim, în câmpia Moabului.
  50. Domnul a vorbit lui Moise în câmpia Moabului, lângă Iordan în faţa Ierihonului. Şi a zis:
  51. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului,
  52. să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărâmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.
  53. Să luaţi ţara în stăpânire şi să vă aşezaţi în ea; căci Eu v-am dat ţara aceasta, ca să fie moşia voastră.
  54. Să împărţiţi ţara prin sorţi, după familiile voastre. Celor ce sunt în număr mai mare să le daţi o parte mai mare, şi celor ce sunt în număr mai mic să le daţi o parte mai mică. Fiecare să stăpânească ce-i va cădea la sorţi; s-o luaţi în stăpânire, după seminţiile părinţilor voştri.
  55. Dar dacă nu veţi izgoni dinaintea voastră pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe care îi veţi lăsa, vă vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmaşi în ţara în care veţi merge să vă aşezaţi.
  56. Şi vă voi face şi vouă cum hotărâsem să le fac lor.”

Capitolul 34

  1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  2. „Dă porunca aceasta copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi intra în ţara Canaanului, ţara aceasta va fi moştenirea voastră, ţara Canaanului, ale cărei hotare iată-le:
  3. hotarul din partea de miazăzi va începe din pustiul Ţin, lângă Edom. Astfel, hotarul vostru de miazăzi va începe de la marginea Mării Sărate, spre răsărit;
  4. se va întoarce la miazăzi de înălţimea Acrabim, va trece prin Ţin şi se va întinde până la miazăzi de Cades-Barnea; va urma mai departe prin Haţar-Adar şi va trece spre Aţmon:
  5. de la Aţmon, se va întoarce până la pârâul Egiptului şi va ieşi la mare.
  6. Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare aceasta va fi hotarul vostru la apus.
  7. Iată care va fi hotarul vostru spre miazănoapte: începând de la Marea cea Mare să trageţi hotarul până la muntele Hor;
  8. de la muntele Hor, să-l trageţi prin Hamat şi să ajungă până la Ţedad;
  9. să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Haţar-Enan: acesta să vă fie hotarul înspre miazănoapte.
  10. Să vă trageţi hotarul spre răsărit de la Haţar-Enan până la Şefam;
  11. să se coboare din Şefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va coborî şi se va întinde de-a lungul Mării Chineret la răsărit;
  12. se va coborî iarăşi spre Iordan, ca să ajungă la Marea Sărată. Aceasta va fi ţara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.”
  13. Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel şi a zis: „Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi prin sorţi şi pe care a poruncit Domnul s-o dea celor nouă seminţii şi jumătate.
  14. Căci seminţia fiilor lui Ruben, după casele lor părinteşti, şi seminţia fiilor lui Gad, după casele părinţilor lor, precum şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au luat moştenirea.
  15. Aceste două seminţii şi jumătate şi-au luat moştenirea dincoace de Iordan, în faţa Ierihonului, înspre răsărit.”
  16. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  17. „Iată numele bărbaţilor care vor împărţi ţara între voi: preotul Eleazar şi Iosua, fiul lui Nun.
  18. Să mai luaţi câte o căpetenie din fiecare seminţie, ca să facă împărţirea ţării.
  19. Iată numele bărbaţilor acestora: Pentru seminţia lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;
  20. pentru seminţia fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud;
  21. pentru seminţia lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon;
  22. pentru seminţia fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli;
  23. pentru fiii lui Iosif – pentru seminţia fiilor lui Manase: căpetenia Haniel, fiul lui Efod;
  24. şi pentru seminţia fiilor lui Efraim: căpetenia Chemuel, fiul lui Şiftan; –
  25. pentru seminţia fiilor lui Zabulon: căpetenia Eliţafan, fiul lui Parnac;
  26. pentru seminţia fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan;
  27. pentru seminţia fiilor lui Aşer: căpetenia Ahihud, fiul lui Şelomi;
  28. pentru seminţia fiilor lui Neftali: căpetenia Pedahel, fiul lui Amihud.”
  29. Aceştia sunt aceia cărora le-a poruncit Domnul să împartă ţara Canaanului între copiii lui Israel.

Capitolul 35

  1. Domnul a vorbit lui Moise, în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului. Şi a zis:
  2. „Porunceşte copiilor lui Israel să dea leviţilor, din moştenirea pe care o vor avea, nişte cetăţi în care să poată locui. Să mai daţi leviţilor şi un loc gol împrejurul acestor cetăţi.
  3. Cetăţile să fie ale lor, ca să locuiască în ele; iar locurile goale să fie pentru vitele lor, pentru averile lor şi pentru toate dobitoacele lor.
  4. Locurile goale din jurul cetăţilor pe care le veţi da leviţilor să aibă, începând de la zidul cetăţii în afară, o mie de coţi de jur împrejur.
  5. Să măsuraţi afară din cetate, două mii de coţi în partea de răsărit, două mii de coţi în parte de miazăzi, două mii de coţi în partea de apus şi două mii de coţi în partea de miazănoapte, aşa încât cetatea să fie la mijloc. Acestea să fie locurile goale din jurul cetăţilor lor.
  6. Dintre cetăţile pe care le veţi da leviţilor, şase să fie cetăţi de scăpare unde va putea să fugă ucigaşul, şi afară de acestea, să le mai daţi alte patruzeci şi două de cetăţi.
  7. Toate cetăţile pe care le veţi da leviţilor să fie patruzeci şi opt de cetăţi, împreună cu locurile lor goale.
  8. Cetăţile pe care le veţi da din moşiile copiilor lui Israel să fie date mai multe de cei ce au mai multe, şi mai puţine de cei ce au mai puţine; fiecare să dea leviţilor din cetăţile lui după moştenirea pe care o va avea.”
  9. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  10. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Când veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului,
  11. să vă alegeţi nişte cetăţi care să vă fie cetăţi de scăpare, unde să poată scăpa ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie.
  12. Aceste cetăţi să vă slujească drept cetăţi de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui, pentru ca ucigaşul să nu fie omorât înainte de a se înfăţişa în faţa adunării ca să fie judecat.
  13. Din cetăţile pe care le veţi da, şase să vă fie cetăţi de scăpare.
  14. Să daţi trei cetăţi dincoace de Iordan, şi trei cetăţi în ţara Canaanului: acestea să vă fie cetăţi de scăpare.
  15. Aceste şase cetăţi să fie cetăţi de scăpare pentru copiii lui Israel, pentru străin şi pentru cel ce locuieşte în mijlocul vostru: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva fără voie.
  16. Dacă un om loveşte pe aproapele său cu o unealtă de fier, şi acesta moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea.
  17. Dacă-l loveşte cu o piatră pe care o ţine în mână, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea.
  18. Dacă-l loveşte cu vreo unealtă de lemn pe care o ţine în mână, de care poate muri, şi moare, este un ucigaş: ucigaşul să fie pedepsit cu moartea.
  19. Răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaş; când îl va întâlni, să-l omoare.
  20. Dacă un om împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândeşte şi aruncă ceva asupra lui, şi moare,
  21. sau dacă-l loveşte cu mâna din vrăjmăşie, şi moare, cel ce l-a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaş: răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaş, când îl va întâlni.
  22. Dar dacă un om împinge pe aproapele lui fără veste şi nu din vrăjmăşie sau dacă aruncă ceva asupra lui fără să-l fi pândit,
  23. sau dacă aruncă asupra lui din nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea, şi moare, fără să-l urască şi fără să caute să-i facă rău;
  24. iată legile după care va judeca adunarea între cel ce l-a lovit şi răzbunătorul sângelui:
  25. Adunarea va izbăvi pe ucigaş din mâna răzbunătorului sângelui şi-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfânt.
  26. Dacă ucigaşul iese din hotarul cetăţii de scăpare unde fugise
  27. şi dacă răzbunătorul sângelui întâlneşte afară din hotarul cetăţii de scăpare şi ucide pe ucigaş, nu va fi vinovat de omor.
  28. Căci ucigaşul trebuia să locuiască în cetatea lui de scăpare până la moartea marelui preot; şi după moartea marelui preot, putea să se întoarcă la moşia lui.
  29. Iată poruncile de drept pentru voi şi pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui.
  30. Dacă un om omoară pe cineva, ucigaşul să fie omorât pe mărturia martorilor. Un singur martor nu va fi de ajuns ca să fie osândit cineva la moarte.
  31. Să nu primiţi răscumpărare pentru viaţa unui ucigaş vinovat de moarte, ci să fie pedepsit cu moartea.
  32. Să nu primiţi răscumpărare pentru cel ce trebuie să fugă în cetatea lui de scăpare, ca să se întoarcă să locuiască în ţară până la moartea preotului.
  33. Să nu pângăriţi ţara unde veţi fi, căci sângele celui nevinovat pângăreşte ţara; şi ispăşirea sângelui vărsat în ţară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa.
  34. Să nu pângăriţi deci ţara în care veţi merge să locuiţi şi în mijlocul căreia voi locui şi Eu, căci Eu sunt Domnul care locuieşte în mijlocul copiilor lui Israel.”

Capitolul 36

  1. Căpeteniile familiei lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, dintre familiile fiilor lui Iosif, s-au apropiat şi au vorbit înaintea lui Moise şi înaintea mai marilor peste casele părinteşti ale copiilor lui Israel.
  2. Ei au zis: „Domnule, ţie ţi-a poruncit Domnul să dai copiilor lui Israel ţara ca moştenire prin sorţi. Tu, domnule, ai primit de asemenea poruncă de la Domnul ca moştenirea fratelui nostru Ţelofhad s-o dai fetelor lui.
  3. Dar dacă ele se mărită după unul din fiii altei seminţii a copiilor lui Israel, moştenirea lor va fi ştearsă din moştenirea părinţilor noştri şi adăugată la a seminţiei din care vor face parte; şi astfel moştenirea care ne-a căzut nouă la sorţi se va micşora.
  4. Şi când va veni anul de veselie pentru copiii lui Israel, moştenirea lor va rămâne adăugată la a seminţiei din care vor face parte şi va fi ştearsă astfel din moştenirea seminţiei părinţilor noştri.”
  5. Moise a poruncit copiilor lui Israel, din partea Domnului, şi a zis: „Seminţia fiilor lui Iosif are dreptate.
  6. Iată ce porunceşte Domnul cu privire la fetele lui Ţelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai să se mărite într-o familie din seminţia părinţilor lor.
  7. Nicio moştenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se ţină lipit de moştenirea seminţiei părinţilor lui.
  8. Şi orice fată care are o moştenire în seminţiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi.
  9. Nicio moştenire să nu treacă de la o seminţie la alta, ci seminţiile copiilor lui Israel să se ţină fiecare de moştenirea sa.”
  10. Fetele lui Ţelofhad au făcut întocmai după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.
  11. Mahla, Tirţa, Hogla, Milca şi Noa, fetele lui Ţelofhad, s-au măritat după fiii unchilor lor;
  12. s-au măritat în familiile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, şi moştenirea lor a rămas în seminţia familiei tatălui lor.
  13. Acestea sunt poruncile şi legile pe care le-a dat Domnul prin Moise copiilor lui Israel, în câmpia Moabului, lângă Iordan, în faţa Ierihonului.

Deuteronomul

Capitolul 1

  1. Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel, dincoace de Iordan, în pustiu, într-o câmpie, faţă în faţă cu Suf, între Paran, Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab.
  2. (De la Horeb până la Cades-Barnea, pe drumul care duce la muntele Seir, este o depărtare de unsprezece zile).
  3. În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în ziua întâi a lunii, Moise a vorbit copiilor lui Israel şi le-a spus tot ce-i poruncise Domnul să le spună.
  4. Aceasta era după ce a bătut pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi pe Og, împăratul Basanului, care locuia la Aştarot şi la Edrei.
  5. Dincoace de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să lămurească Legea aceasta şi a zis:
  6. „Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta.
  7. Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare, râul Eufrat.
  8. Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei.”
  9. În vremea aceea, v-am spus: „Eu nu vă pot purta singur.
  10. Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului.
  11. Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit!
  12. Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre?
  13. Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, şi-i voi pune în fruntea voastră.”
  14. Voi mi-aţi răspuns şi aţi zis: „Ceea ce spui tu să facem este un lucru bun.”
  15. Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.
  16. Am dat, în acelaşi timp, următoarea poruncă judecătorilor voştri: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele lui sau cu străinul.
  17. Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud.”
  18. Aşa v-am poruncit, în vremea aceea, tot ce aveaţi de făcut.
  19. Am plecat din Horeb şi am străbătut tot pustiul acela mare şi grozav pe care l-aţi văzut; am luat drumul care duce pe muntele amoriţilor, cum ne poruncise Domnul Dumnezeul nostru, şi am ajuns la Cades-Barnea.
  20. Şi eu v-am zis: „Aţi ajuns la muntele amoriţilor, pe care ni-l dă Domnul Dumnezeul nostru.
  21. Iată că Domnul Dumnezeul tău îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta.”
  22. Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: „Să trimitem nişte oameni înaintea noastră, ca să iscodească ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea şi asupra cetăţilor în care vom ajunge.”
  23. Părerea aceasta mi s-a părut bună; şi am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminţie.
  24. Ei au plecat, au trecut muntele şi au ajuns până la valea Eşcol şi au iscodit ţara.
  25. Au luat în mâini din roadele ţării şi ni le-au adus; ne-au făcut o dare de seamă şi au zis: „Bună ţară ne dă Domnul Dumnezeul nostru.”
  26. Dar voi n-aţi vrut să vă suiţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru.
  27. Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: „Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriţilor şi să ne nimicească.
  28. Unde să ne suim? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima, zicând: „Poporul acela este un popor mai mare şi mai înalt la statură decât noi; cetăţile sunt mari şi întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo şi copii de ai lui Anac.”
  29. Eu v-am zis: „Nu vă înspăimântaţi şi nu vă fie frică de ei.
  30. Domnul Dumnezeul vostru care merge înaintea voastră, Se va lupta El însuşi pentru voi, potrivit cu tot ce a făcut pentru voi sub ochii voştri în Egipt.
  31. Apoi în pustiu, ai văzut că Domnul Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
  32. Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul Dumnezeul vostru
  33. care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
  34. Domnul a auzit glasul cuvintelor voastre. S-a mâniat şi a jurat, zicând:
  35. „Niciunul din bărbaţii care fac parte din acest neam rău nu va vedea ţara aceea bună pe care am jurat că o voi da părinţilor voştri,
  36. afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea, şi ţara în care a mers, o voi da lui şi copiilor lui, pentru că a urmat în totul calea Domnului.”
  37. Domnul S-a mâniat şi pe mine, din pricina voastră, şi a zis: „Nici tu nu vei intra în ea.
  38. Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.
  39. Şi pruncii voştri, despre care aţi zis: „Vor fi de jaf!” şi fiii voştri, care nu cunosc azi nici binele nici răul, ei vor intra în ea; da, lor le-o voi da, şi ei o vor stăpâni.
  40. Dar voi, întoarceţi-vă înapoi şi plecaţi în pustiu, înspre Marea Roşie.”
  41. Voi aţi răspuns şi mi-aţi zis: „Am păcătuit împotriva Domnului; ne vom sui şi ne vom bate, cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru.” Şi v-aţi încins fiecare armele şi v-aţi încumetat să vă suiţi pe munte.
  42. Domnul mi-a zis: „Spune-le: „Nu vă suiţi şi nu vă luptaţi, căci Eu nu sunt în mijlocul vostru; nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.”
  43. Eu v-am spus, dar n-aţi ascultat; ci v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi v-aţi suit semeţi pe munte.
  44. Atunci amoriţii, care locuiesc pe muntele acesta, v-au ieşit înainte şi v-au urmărit ca albinele; v-au bătut din Seir, până la Horma.
  45. La întoarcerea voastră, aţi plâns înaintea Domnului, dar Domnul nu v-a ascultat glasul şi n-a luat aminte la voi.
  46. Şi aşa aţi rămas la Cades, unde aţi stat multă vreme.

Capitolul 2

  1. Ne-am întors şi am plecat în pustiu, pe drumul care duce la Marea Roşie, cum îmi poruncise Domnul; şi am ocolit multă vreme muntele Seir.
  2. Domnul mi-a zis:
  3. „Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte.
  4. Dă următoarea poruncă poporului: „Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi; dar să vă păziţi bine.
  5. Să nu vă încăieraţi cu ei; căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc: muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau.
  6. Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint, hrana pe care o veţi mânca, şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint chiar şi apa pe care o veţi bea.
  7. Căci Domnul Dumnezeul tău te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în acest mare pustiu. Iată, de patruzeci de ani de când Domnul Dumnezeul tău este cu tine, şi n-ai dus lipsă de nimic.”
  8. Am trecut pe departe de fraţii noştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir, şi pe departe de drumul care duce în câmpie, departe de Elat şi de Eţion-Gheber; apoi ne-am întors şi am apucat spre pustiul Moabului.
  9. Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în ţara lui: „Arul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot.
  10. (Mai înainte aici locuiau emiţii: un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca anachiţii.
  11. Ei treceau drept refaimiţi, ca şi anachiţii; dar moabiţii îi numeau emiţi.
  12. Seir era locuit altădată de horiţi; copiii lui Esau i-au izgonit, i-au nimicit dinaintea lor şi s-au aşezat în locul lor, cum a făcut Israel în ţara pe care o stăpâneşte şi pe care i-a dat-o Domnul.)
  13. Acum sculaţi-vă şi treceţi pârâul Zered.” Am trecut pârâul Zered.
  14. Vremea cât au ţinut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci şi opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.
  15. Mâna Domnului a fost împotriva lor ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până ce au pierit.
  16. După ce au pierit toţi bărbaţii de război, murind în mijlocul poporului,
  17. Domnul mi-a vorbit şi a zis:
  18. „Să treci azi hotarul Moabului, la cetatea Ar,
  19. şi să te apropii de copiii lui Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot.
  20. Ţara aceasta trecea de asemenea ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea refaimiţii; şi amoniţii îi numeau zamzumimi:
  21. un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca anachiţii. Domnul i-a nimicit dinaintea amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor.
  22. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, când a nimicit pe horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi.
  23. De asemenea, aviţii, care locuiau în sate până la Gaza, au fost nimiciţi de caftoriţi, ieşiţi din Caftor, care s-au aşezat în locul lor.)
  24. Sculaţi-vă, plecaţi şi treceţi pârâul Arnon. Iată, îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el!
  25. De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine.”
  26. Din pustiul Chedemot, am trimis soli la Sihon, împăratul Hesbonului, cu vorbe de pace. Am trimis să-i spună:
  27. „Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţine drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta, nici la stânga.
  28. Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mânca şi să-mi dai cu preţ de argint apa pe care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul
  29. lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau care locuiesc în Seir şi moabiţii care locuiesc în Ar – îngăduie-mi şi tu lucrul acesta, până voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne-o dă Domnul Dumnezeul nostru.”
  30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul Dumnezeul tău i-a făcut duhul neînduplecat şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi.
  31. Domnul mi-a zis: „Vezi, acum încep să-ţi dau pe Sihon şi ţara lui; începe şi tu dar să-i iei în stăpânire ţara ca s-o moşteneşti.”
  32. Sihon ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră, la Iahaţ.
  33. Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat în mâini şi l-am bătut, pe el şi pe fiii lui, şi pe tot poporul lui.
  34. I-am luat atunci toate cetăţile şi le-am nimicit cu desăvârşire: bărbaţi, femei şi prunci i-am nimicit cu desăvârşire şi n-am lăsat să scape niciunul măcar.
  35. Numai vitele le-am răpit pentru noi, precum şi prada din cetăţile pe care le luaserăm.
  36. De la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în vale, până la Galaad, n-a fost nicio cetate prea tare pentru noi: Domnul Dumnezeul nostru ni le-a dat pe toate în mână.
  37. Dar de ţara copiilor lui Amon nu te-ai apropiat, de toate malurile pârâului Iaboc, de cetăţile de la munte şi de toate locurile pe care te-a oprit Domnul Dumnezeul tău să le loveşti.

Capitolul 3

  1. Ne-am întors şi ne-am suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, ne-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva noastră la Edrei.
  2. Domnul mi-a zis: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui şi ţara lui; să te porţi cu el cum te-ai purtat cu Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.”
  3. Şi Domnul Dumnezeul nostru a mai dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, cu tot poporul lui; l-am bătut şi n-am lăsat să scape niciunul din oamenii lui.
  4. I-am luat atunci toate cetăţile şi n-a fost una care să nu cadă în stăpânirea noastră: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argob, împărăţia lui Og din Basan.
  5. Toate cetăţile acestea erau întărite, cu ziduri înalte, cu porţi şi zăvoare, afară de cetăţile fără ziduri care erau foarte multe la număr.
  6. Le-am nimicit cu desăvârşire, cum făcusem cu Sihon, împăratul Hesbonului; am nimicit cu desăvârşire toate cetăţile împreună cu bărbaţii, femeile şi pruncii.
  7. Iar toate vitele şi prada din cetăţi le-am luat pentru noi.
  8. Astfel în vremea aceea am cucerit de la cei doi împăraţi ai amoriţilor ţara de dincoace de Iordan, de la pârâul Arnon până la muntele Hermon,
  9. (sidoniţii zic Hermonului Sirion, şi amoriţii îl numesc Senir),
  10. toate cetăţile din câmpie, tot Galaadul şi tot Basanul până la Salca şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og în Basan.
  11. (Numai Og, împăratul Basanului, mai rămăsese din neamul refaimiţilor. Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui Amon. Lungimea lui este de nouă coţi, şi lăţimea de patru coţi, după cotul unui om.)
  12. Atunci am luat în stăpânire ţara aceasta. Am dat rubeniţilor şi gadiţilor ţinutul de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad cu cetăţile lui.
  13. Am dat la jumătate din seminţia lui Manase ce mai rămânea din Galaad şi toată împărăţia lui Og din Basan: tot ţinutul Argob, cu tot Basanul, care purta numele de ţara refaimiţilor.
  14. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argob până la hotarul gheşuriţilor şi maacatiţilor, şi a pus numele lui târgurilor Basanului, numite şi azi târgurile lui Iair.
  15. Am dat Galaadul lui Machir.
  16. Rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat o parte din Galaad până la pârâul Arnon, al cărui mijloc slujeşte ca hotar, şi până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon.
  17. Le-am mai dat câmpia, mărginită de Iordan, de la Chineret până la marea câmpiei, Marea Sărată, la picioarele muntelui Pisga spre răsărit.
  18. În vremea aceea, v-am dat porunca aceasta: „Domnul Dumnezeul vostru vă dă în mână ţara aceasta, ca s-o stăpâniţi. Voi toţi, cei buni de luptă, să mergeţi înarmaţi înaintea copiilor lui Israel.
  19. Numai femeile voastre, pruncii şi vitele voastre – ştiu că aveţi multe vite – să rămână în cetăţile pe care vi le-am dat,
  20. până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă şi vor lua şi ei în stăpânire ţara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru dincolo de Iordan. După aceea vă veţi întoarce fiecare în moştenirea pe care v-am dat-o.”
  21. În vremea aceea, am poruncit lui Iosua şi i-am zis: „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru acestor doi împăraţi: aşa va face Domnul tuturor împărăţiilor împotriva cărora vei merge.
  22. Nu te teme de ei; căci Domnul Dumnezeul vostru va lupta El însuşi pentru voi.”
  23. În vremea aceea, m-am rugat Domnului şi am zis:
  24. „Stăpâne Doamne! Tu ai început să arăţi robului Tău mărirea Ta şi mâna Ta cea puternică; căci care este dumnezeul acela, în cer şi pe pământ, care să poată face lucrări ca ale Tale şi să aibă o putere ca a Ta?
  25. Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul!”
  26. Dar Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră, şi nu m-a ascultat. Domnul mi-a zis: „Destul! Nu-Mi mai vorbi de lucrul acesta.
  27. Suie-te pe vârful muntelui Pisga, uită-te spre apus, spre miazănoapte, spre miazăzi şi spre răsărit, şi priveşte-o doar cu ochii; căci nu vei trece Iordanul acesta.
  28. Dă porunci lui Iosua, întăreşte-l şi îmbărbătează-l; căci el va merge înaintea poporului acestuia şi-l va pune în stăpânirea ţării pe care o vei vedea.”
  29. Şi am rămas astfel în vale, în dreptul Bet-Peorului.

Capitolul 4

  1. Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
  2. Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru aşa cum vi le dau eu.
  3. Aţi văzut cu ochii voştri ce a făcut Domnul cu prilejul faptei lui Baal-Peor: Domnul Dumnezeul tău a nimicit din mijlocul tău pe toţi aceia care se duseseră după Baal-Peor.
  4. Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteţi toţi vii astăzi.
  5. Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
  6. Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!”
  7. Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?
  8. Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată Legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?
  9. Numai ia seama asupra ta şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.
  10. Adu-ţi aminte de ziua când te-ai înfăţişat înaintea Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, când Domnul mi-a zis: „Strânge poporul la Mine! Căci vreau să-i fac să audă cuvintele Mele, ca să înveţe să se teamă de Mine tot timpul cât vor trăi pe pământ; şi să înveţe şi pe copiii lor să le păzească.”
  11. Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă.
  12. Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut niciun chip, ci aţi auzit doar un glas.
  13. El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.
  14. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
  15. Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
  16. ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,
  17. sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri,
  18. sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.
  19. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.
  20. Dar pe voi, Domnul v-a luat şi v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiţi un popor pus deoparte, cum sunteţi azi.
  21. Şi Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră: şi a jurat ca eu să nu trec Iordanul şi să nu intru în ţara aceea bună pe care ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău.
  22. Eu voi muri deci în ţara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul; dar voi îl veţi trece şi veţi stăpâni ţara aceea bună.
  23. Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul Dumnezeul vostru şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare pe care ţi-a oprit Domnul Dumnezeul tău, s-o faci.
  24. Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.
  25. Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişări ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi
  26. iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul – că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.
  27. Domnul vă va împrăştia printre popoare şi nu veţi rămâne decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.
  28. Şi acolo veţi sluji unor dumnezei, care sunt o lucrare făcută de mâini omeneşti, de lemn şi de piatră, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să mănânce, nici să miroasă.
  29. Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
  30. Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui;
  31. căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.
  32. Întreabă vremurile străvechi, care au fost înaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe pământ, şi cercetează de la o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întâmplare aşa de mare şi s-a auzit vreodată aşa ceva?
  33. A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu?
  34. A fost vreodată vreun dumnezeu care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt şi sub ochii voştri?
  35. Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.
  36. Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te înveţe; şi, pe pământ, te-a făcut să vezi focul Lui cel mare şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului.
  37. El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales sămânţa lor după ei; El însuşi te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare.
  38. El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decât tine, ca să te ducă în ţara lor şi să ţi-o dea în stăpânire, cum vezi azi.
  39. Să ştii dar în ziua aceasta şi pune-ţi în inimă că numai Domnul este Dumnezeu, sus în cer şi jos pe pământ, şi că nu este alt Dumnezeu afară de El.
  40. Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău pe vecie.”
  41. Atunci Moise a ales trei cetăţi dincoace de Iordan, la răsărit,
  42. pentru ca să slujească de scăpare ucigaşului care ar fi omorât fără voie pe aproapele lui, fără să-i fi fost vrăjmaş mai dinainte, şi să-şi poată scăpa astfel viaţa, fugind într-una din aceste cetăţi.
  43. Aceste cetăţi erau: Beţer, în pustiu, în câmpie, la rubeniţi; Ramot, în Galaad, la gadiţi, şi Golan, în Basan, la manasiţi.
  44. Aceasta este Legea pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel.
  45. Iată învăţăturile, legile şi poruncile pe care le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieşirea lor din Egipt.
  46. Aceasta era dincoace de Iordan, în vale, faţă în faţă cu Bet-Peor, în ţara lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon, şi care a fost bătut de Moise şi copiii lui Israel, după ieşirea lor din Egipt.
  47. Ei au pus mâna pe ţara lui şi pe ţara lui Og, împăratul Basanului. Aceşti doi împăraţi ai amoriţilor erau dincoace de Iordan, la răsărit.
  48. Ţinutul lor se întindea de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, până la muntele Sionului care este Hermonul,
  49. şi cuprindea toată câmpia de dincoace de Iordan, la răsărit, până la marea câmpiei, sub poalele muntelui Pisga.

Capitolul 5

  1. Moise a chemat pe tot Israelul şi i-a zis: „Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le şi împliniţi-le cu scumpătate.
  2. Domnul Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb.
  3. Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici.
  4. Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.
  5. Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis:
  6. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
  7. Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine.
  8. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ.
  9. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
  10. şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
  11. Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
  12. Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău.
  13. Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile.
  14. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul, şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
  15. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă.
  16. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  17. Să nu ucizi.
  18. Să nu preacurveşti.
  19. Să nu furi.
  20. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
  21. Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, niciun alt lucru care este al aproapelui tău.”
  22. Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat.
  23. Când aţi auzit glasul acela din mijlocul întunericului şi pe când tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri s-au apropiat toţi de mine,
  24. şi aţi zis: „Iată că Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii.
  25. Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri.
  26. Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui Viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu?
  27. Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta şi vom face.”
  28. Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Şi Domnul mi-a zis: „Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.
  29. O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!
  30. Du-te de spune-le: „Întoarceţi-vă în corturile voastre.”
  31. Dar tu, rămâi aici cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rânduielile, pe care să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpânire.”
  32. Luaţi seama, dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
  33. Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.

Capitolul 6

  1. Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire;
  2. ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe.
  3. Ascultă-le, dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere.
  4. Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
  5. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.
  6. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.
  7. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
  8. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi.
  9. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.
  10. Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit,
  11. case pline de tot felul de bunuri pe care nu tu le-ai umplut, puţuri de apă săpate pe care nu tu le-ai săpat, vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca şi te vei sătura,
  12. vezi să nu uiţi pe Domnul, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
  13. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri.
  14. Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru;
  15. căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău. Altfel, Domnul Dumnezeul tău S-ar aprinde de mânie împotriva ta şi te-ar nimici de pe faţa pământului.
  16. Să nu ispitiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, cum L-aţi ispitit la Masa.
  17. Ci să păziţi poruncile Domnului Dumnezeului vostru, poruncile Lui şi legile Lui pe care vi le-a dat.
  18. Să faci ce este plăcut şi bine înaintea Domnului, ca să fii fericit şi să intri în stăpânirea ţării aceleia bune, pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da,
  19. după ce va izgoni pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, cum a spus Domnul.
  20. Când fiul tău te va întreba într-o zi: „Ce înseamnă învăţăturile acestea, legile acestea şi poruncile acestea, pe care vi le-a dat Domnul Dumnezeul nostru?”
  21. să răspunzi fiului tău: „Noi eram robi ai lui faraon în Egipt, şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui cea puternică.
  22. Domnul a făcut, sub ochii noştri, minuni şi semne mari şi nenorocite împotriva Egiptului, împotriva lui faraon şi împotriva întregii lui case;
  23. şi ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că ne-o va da.
  24. Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, ca să fim întotdeauna fericiţi şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi.
  25. Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.”

Capitolul 7

  1. Când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine;
  2. când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele.
  3. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi;
  4. căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.
  5. Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.
  6. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
  7. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
  8. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna lui faraon, împăratul Egiptului.
  9. Să ştii, dar, că Domnul Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
  10. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc şi-i pierde; nu dă nicio păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată.
  11. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi şi împlineşte-le.
  12. Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi.
  13. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
  14. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale.
  15. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite niciuna din acele molime rele din Egipt, pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.
  16. Să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul Dumnezeul tău; să n-arunci nicio privire de milă spre ele şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.
  17. Poate că vei zice în inima ta: „Neamurile acestea sunt mai mari la număr decât mine; cum voi putea să le izgonesc?”
  18. Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău lui faraon şi întregului Egipt;
  19. adu-ţi aminte de marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mâna tare şi de braţul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
  20. Domnul Dumnezeul tău va trimite chiar şi viespii bondăreşti împotriva lor până la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine.
  21. Să nu te înspăimânţi de ei; căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat.
  22. Şi Domnul Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.
  23. Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite.
  24. Pe împăraţii lor îi va da în mâinile tale şi le vei şterge numele de sub ceruri; niciunul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici.
  25. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  26. Să nu aduci niciun lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el, să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat.

Capitolul 8

  1. Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri.
  2. Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.
  3. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.
  4. Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani.
  5. Recunoaşte, dar, în inima ta că Domnul Dumnezeul tău te mustră, cum mustră un om pe copilul lui.
  6. Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El.
  7. Căci Domnul Dumnezeul tău are să te ducă într-o ţară bună, ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi;
  8. ţară cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cu rodii; ţară cu măslini şi cu miere;
  9. ţară unde vei mânca pâine din belşug, unde nu vei duce lipsă de nimic; ţară, ale cărei pietre sunt de fier, şi din ai cărei munţi vei scoate aramă.
  10. Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o.
  11. Vezi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care ţi le dau azi.
  12. Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase,
  13. când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai,
  14. ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei;
  15. care te-a dus în acel pustiu mare şi grozav, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţâşnească apă din stânca cea mai tare
  16. şi care ţi-a dat să mănânci în pustiu mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce şi să-ţi facă bine apoi.
  17. Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.”
  18. Ci adu-ţi aminte de Domnul Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi, ca să întărească legământul încheiat cu părinţii voştri prin jurământ, cum face astăzi.
  19. Dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, vă spun hotărât azi că veţi pieri.
  20. Veţi pieri ca şi neamurile pe care le-a pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.

Capitolul 9

  1. Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari şi întărite până la cer,
  2. pe un popor mare şi înalt la statură, pe copiii lui Anac, pe care-i cunoşti şi despre care ai auzit zicându-se: „Cine va putea să stea împotriva copiilor lui Anac?!”
  3. Să ştii azi că Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va nimici, El îi va smeri înaintea ta; şi tu îi vei izgoni, îi vei pierde curând, cum ţi-a spus Domnul.
  4. Când îi va izgoni Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta, să nu zici în inima ta: „Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea ţării acesteia.” Căci din pricina răutăţii neamurilor acelora le izgoneşte Domnul dinaintea ta.
  5. Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta şi ca să împlinească astfel cuvântul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
  6. Să ştii, dar, că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul Dumnezeul tău acea ţară bună ca s-o stăpâneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţânat.
  7. Adu-ţi aminte şi nu uita cum ai aţâţat mânia Domnului Dumnezeului tău în pustiu. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!
  8. La Horeb, atâta aţi aţâţat mânia Domnului, încât Domnul S-a mâniat pe voi şi voia să vă nimicească.
  9. Când m-am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă;
  10. şi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu şi cuprinzând toate cuvintele pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua când tot poporul era adunat.
  11. După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului.
  12. Domnul mi-a zis atunci: „Scoală-te şi coboară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curând de la calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat.”
  13. Domnul mi-a zis: „Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat.
  14. Lasă-Mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de sub ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decât poporul acesta.”
  15. M-am întors şi m-am coborât de pe munte, care era tot numai foc, cu cele două table ale legământului în amândouă mâinile mele.
  16. M-am uitat şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curând de la calea pe care v-o arătase Domnul.
  17. Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mâinile mele şi le-am sfărâmat sub ochii voştri.
  18. M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşiserăţi, făcând ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mâniaţi.
  19. Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească. Dar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta.
  20. Domnul, de asemenea, era foarte mâniat şi pe Aaron, aşa încât voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el.
  21. Am luat viţelul pe care-l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărâmat până s-a făcut praf şi am aruncat praful acela în pârâul care curgea din munte.
  22. Apoi la Tabeera, la Masa şi la Chibrot-Hataava, voi iarăşi aţi aţâţat mânia Domnului.
  23. Şi când v-a trimis Domnul de la Cades-Barnea, zicând: „Suiţi-vă şi luaţi în stăpânire ţara pe care v-o dau!”, voi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru, n-aţi avut credinţă în El şi n-aţi ascultat glasul Lui.
  24. V-aţi tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc.
  25. M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m-am aruncat cu faţa la pământ, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească.
  26. M-am rugat Domnului şi am zis: „Stăpâne, Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică.
  27. Adu-ţi aminte de robii Tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui,
  28. ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică: „Pentru că Domnul n-avea putere să-i ducă în ţara pe care le-o făgăduise şi pentru că-i ura, de aceea i-a scos ca să-i omoare în pustiu.”
  29. Totuşi ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mâna Ta cea puternică şi braţul Tău cel întins.”

Capitolul 10

  1. În vremea aceea, Domnul mi-a zis: „Taie două table de piatră ca cele dintâi şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn.
  2. Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele care erau scrise pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat, şi să le pui în chivot.”
  3. Am făcut un chivot de lemn de salcâm, am tăiat două table de piatră ca cele dintâi şi m-am suit pe munte cu cele două table în mână.
  4. Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintâi, cele zece porunci care vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le-a dat.
  5. M-am întors apoi şi m-am coborât de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.
  6. Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i-a urmat în slujba preoţiei.
  7. Apoi de-acolo au pornit la Gudgoda, şi de la Gudgoda la Iotbata, ţară unde sunt pâraie de ape.
  8. În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi şi i-a poruncit să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească şi să binecuvânteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l-a făcut până în ziua de azi.
  9. De aceea Levi n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este moştenirea lui, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.
  10. Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m-a ascultat şi de data aceasta; Domnul n-a voit să vă nimicească.
  11. Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpânire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.”
  12. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău,
  13. să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?
  14. Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el.
  15. Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.
  16. Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.
  17. Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;
  18. care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte.
  19. Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
  20. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri.
  21. El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe care ţi le-au văzut ochii.
  22. Părinţii tăi s-au coborât în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul Dumnezeul tău a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.

Capitolul 11

  1. Să iubeşti, dar, pe Domnul Dumnezeul tău şi să păzeşti întotdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui şi poruncile Lui.
  2. Recunoaşteţi astăzi – ce n-au putut recunoaşte şi vedea copiii voştri – pedepsele Domnului Dumnezeului vostru, mărimea Lui, mâna Lui cea tare şi braţul Lui cel întins,
  3. semnele Lui şi faptele pe care le-a săvârşit în mijlocul Egiptului împotriva lui faraon, împăratul Egiptului, şi împotriva întregii lui ţări.
  4. Recunoaşteţi ce a făcut El oştirii Egiptului, cailor lui şi carelor lui, cum a făcut să vină peste ei apele Mării Roşii,
  5. când vă urmăreau, şi i-a nimicit pentru totdeauna;
  6. ce v-a făcut în pustiu, până la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, cu casele şi corturile lor şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel.
  7. Căci aţi văzut cu ochii voştri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul.
  8. Astfel, să păziţi toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mâna pe ţara în care veţi trece ca s-o luaţi în stăpânire
  9. şi să aveţi zile multe în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, lor şi seminţei lor, ţară în care curge lapte şi miere.
  10. Căci ţara în stăpânirea căreia vei intra, nu este ca ţara Egiptului, din care aţi ieşit, unde îţi aruncai sămânţa în ogoare şi le udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavat.
  11. Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului;
  12. este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.
  13. Dacă veţi asculta de poruncile mele pe care vi le dau astăzi, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi dacă-I veţi sluji din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru,
  14. El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul;
  15. de asemenea, va da iarbă în câmpiile tale pentru vite, şi vei mânca şi te vei sătura.
  16. Vedeţi să nu vi se amăgească inima şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor.
  17. Căci atunci Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile şi n-ar mai fi ploaie; pământul nu şi-ar mai da roadele şi aţi pieri curând din ţara aceea bună pe care v-o dă Domnul.
  18. Puneţi-vă, dar, în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri.
  19. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
  20. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.
  21. Şi atunci zilele voastre şi zilele copiilor voştri, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri că le-o va da, vor fi tot atât de multe cât vor fi zilele cerurilor deasupra pământului.
  22. Căci dacă veţi păzi toate aceste porunci pe care vi le dau şi dacă le veţi împlini, dacă veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, veţi umbla în toate căile Lui şi vă veţi alipi de El,
  23. Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri şi vă veţi face stăpâni pe toate aceste neamuri, care sunt mai mari şi mai puternice decât voi.
  24. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va întinde din pustiu până la Liban şi de la râul Eufrat până la marea de apus.
  25. Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră. Domnul Dumnezeul vostru va răspândi, cum v-a spus, frica şi groaza de tine peste toată ţara în care veţi merge.
  26. Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul:
  27. binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau în ziua aceasta;
  28. blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi.
  29. Şi când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o vei lua în stăpânire, să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim, şi blestemul pe muntele Ebal.
  30. Munţii aceştia sunt dincolo de Iordan, înapoia drumului care merge spre apus, în ţara canaaniţilor care locuiesc în câmpie, faţă în faţă cu Ghilgal, lângă stejarii More.
  31. Căci veţi trece Iordanul şi veţi intra în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru ca s-o stăpâniţi şi să locuiţi în ea.
  32. Să păziţi şi să împliniţi toate legile şi poruncile pe care vi le dau eu astăzi.

Capitolul 12

  1. Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
  2. Să nimiciţi toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri şi sub orice copac verde.
  3. Să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea.
  4. Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru!
  5. Ci să-L căutaţi la Locaşul Lui şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.
  6. Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi turmele voastre.
  7. Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru.
  8. Să nu faceţi, dar, cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,
  9. fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru.
  10. Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.
  11. Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.
  12. Acolo să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii şi roabele voastre şi levitul care va fi în locurile voastre, căci el n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu voi.
  13. Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea;
  14. ci să-ţi aduci arderile de tot în locul pe care-l va alege Domnul în una din seminţiile tale, şi acolo să faci tot ce-ţi poruncesc eu.
  15. Totuşi când vei dori, vei putea să înjunghii vite şi să mănânci carne în toate cetăţile tale, cât îţi va fi dat prin binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să mănânce din ea, cum se mănâncă din căprioară şi din cerb.
  16. Numai sângele să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ ca apa.
  17. Nu vei putea să mănânci în cetăţile tale zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, nici întâii născuţi din cirezile şi turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruinţe, nici darurile tale de bunăvoie, nici cele dintâi roade ale tale.
  18. Ci pe acestea să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta şi levitul care va fi în cetăţile tale; şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău de toate bunurile pe care le vei avea.
  19. Cât vei trăi în ţara ta, vezi să nu cumva să părăseşti pe levit.
  20. Când Domnul Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarele, cum ţi-a făgăduit, şi dorinţa să mănânci carne te va face să zici: „Aş vrea să mănânc carne!” vei putea să mănânci după dorinţa ta.
  21. Dacă locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă şi din turmă, cum ţi-am poruncit, şi vei putea să mănânci din ele în cetăţile tale, după dorinţa ta.
  22. Să mănânci din ele cum se mănâncă din căprioară şi cerb; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor mânca şi ei amândoi.
  23. Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (sufletul); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea.
  24. Să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.
  25. Să nu-l mănânci, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.
  26. Dar lucrurile pe care vei voi să le închini Domnului şi darurile pe care le vei aduce pentru împlinirea unei juruinţe, să te duci să le aduci în locul pe care-l va alege Domnul.
  27. Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sângele, pe altarul Domnului Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci.
  28. Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  29. După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici toate neamurile pe care le vei izgoni dinaintea ta, după ce le vei izgoni şi te vei aşeza în ţara lor,
  30. vezi să nu te laşi prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: „Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel.”
  31. Tu să nu faci aşa faţă de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.
  32. Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.

Capitolul 13

  1. Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,
  2. şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi dumnezei” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – „şi să le slujim!”
  3. să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.
  4. Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi.
  5. Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
  6. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţâţă în taină, zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut,
  7. dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă –
  8. să nu te învoieşti şi să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruţi şi să nu-l ascunzi.
  9. Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor;
  10. să-l ucizi cu pietre şi să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
  11. Să se facă aşa, pentru ca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvârşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
  12. Dacă vei auzi spunându-se despre una din cetăţile pe care ţi le-a dat ca locuinţă Domnul Dumnezeul tău:
  13. „Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti –
  14. să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu de-amănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,
  15. atunci să treci prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din cetatea aceea, s-o nimiceşti cu desăvârşire împreună cu tot ce va fi în ea şi să-i treci chiar şi vitele prin ascuţişul sabiei.
  16. Să strângi toată prada în mijlocul pieţei şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului Dumnezeului tău: să rămână pentru totdeauna un morman de dărâmături, şi niciodată să nu fie zidită din nou.
  17. Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mâniei lui, să Se îndure de tine, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,
  18. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi şi făcând ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Capitolul 14

  1. Voi sunteţi copiii Domnului Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.
  2. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, şi Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
  3. Să nu mănânci niciun lucru urâcios.
  4. Iată dobitoacele pe care să le mâncaţi: boul, oaia şi capra;
  5. cerbul, căprioara şi bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică şi girafa.
  6. Să mâncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două şi rumegă.
  7. Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai, sau care au numai copita despicată şi unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele şi iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviţi ca necurate.
  8. Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.
  9. Iată dobitoacele din care veţi mânca, din toate cele ce sunt în ape: să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi.
  10. Dar să nu mâncaţi din niciunul din cele ce n-au înotătoare şi solzi: să le priviţi ca necurate.
  11. Să mâncaţi orice pasăre curată.
  12. Dar iată pe acelea pe care nu le puteţi mânca: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare;
  13. şorecarul, şoimul, gaia şi tot ce ţine de neamul său;
  14. corbul şi toate soiurile lui;
  15. struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi ce ţine de neamul lui;
  16. huhurezul, cocostârcul şi lebăda;
  17. pelicanul, corbul de mare şi eretele,
  18. barza, bâtlanul şi ce ţine de neamul lui, pupăza şi liliacul.
  19. Să priviţi ca necurată orice târâtoare care zboară: să nu mâncaţi din ea.
  20. Să mâncaţi orice pasăre curată.
  21. Să nu mâncaţi din nicio mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale s-o mănânce, sau s-o vinzi unui străin; căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
  22. Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an.
  23. Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău.
  24. Poate, când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi pună acolo Numele Lui.
  25. Atunci, să-ţi prefaci zeciuiala în argint, să strângi argintul acela în mână şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău.
  26. Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin şi băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău şi să te bucuri tu şi familia ta.
  27. Să nu părăseşti pe levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.
  28. După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea şi s-o pui în cetăţile tale.
  29. Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.

Capitolul 15

  1. La fiecare şapte ani, să dai iertare.
  2. Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.
  3. Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească; dar să ierţi ce ai la fratele tău.
  4. Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău;
  5. numai să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.
  6. Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta, cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.
  7. Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.
  8. Ci să-i deschizi mâna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui.
  9. Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: „Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării!” Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:
  10. ci să-i dai şi să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrările de care te vei apuca.
  11. Întotdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: „Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.”
  12. Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie, să-ţi slujească şase ani; dar în anul al şaptelea, să-i dai drumul de la tine şi să fie slobod.
  13. Şi când îi vei da drumul ca să se ducă de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală;
  14. să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea prin binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău.
  15. Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.
  16. Dacă însă robul tău îţi va zice: „Nu vreau să ies de la tine” – pentru că te iubeşte pe tine şi casa ta, şi se simte bine la tine –
  17. atunci să iei o sulă şi să-i găureşti urechea de uşă, şi să-ţi fie rob pentru totdeauna. Tot aşa să faci şi cu roaba ta.
  18. Să nu-ţi pară rău când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, căci ţi-a slujit şase ani, ceea ce face de două ori cât simbria unui om tocmit cu plată; şi Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce vei face.
  19. Să închini Domnului Dumnezeului tău pe orice întâi născut de parte bărbătească din cireada şi turma ta. Să nu munceşti cu întâiul născut al vacii tale, să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale.
  20. Să-l mănânci în fiecare an, tu şi familia ta, înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El.
  21. Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului Dumnezeului tău.
  22. Să-l mănânci în cetăţile tale: cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să-l mănânce amândoi, cum se mănâncă acum căprioara sau cerbul.
  23. Numai sângele să nu i-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.

Capitolul 16

  1. Păzeşte luna spicelor şi prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău; căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
  2. Să jertfeşti paştile în cinstea Domnului Dumnezeului tău jertfele tale de oi şi boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Şi aşeze Numele acolo.
  3. În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci şapte zile să mănânci azime, pâinea întristării, căci ai ieşit în grabă din ţara Egiptului: aşa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.
  4. Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de şapte zile; şi nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte până dimineaţa.
  5. Nu vei putea să jertfeşti paştile în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă;
  6. ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze Numele în el, acolo să jertfeşti paştile, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieşirii tale din Egipt.
  7. Să fierbi vita tăiată şi s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Şi dimineaţa, vei putea să te întorci şi să te duci în corturile tale.
  8. Şase zile, să mănânci azime, şi a şaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
  9. Să numeri şapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri şapte săptămâni.
  10. Apoi să prăznuieşti sărbătoarea Săptămânilor şi să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul tău.
  11. Să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, levitul care va fi în cetăţile tale şi străinul, orfanul şi văduva care vor fi în mijlocul tău.
  12. Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi să păzeşti şi să împlineşti legile acestea.
  13. Să prăznuieşti sărbătoarea Corturilor şapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie şi din teasc.
  14. Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, şi levitul, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale.
  15. Să prăznuieşti sărbătoarea şapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul; căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale şi în tot lucrul mâinilor tale, şi de aceea să fii vesel.
  16. De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.
  17. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.
  18. Să pui judecători şi dregători în toate cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău, după seminţiile tale; şi ei să judece poporul cu dreptate.
  19. Să n-atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.
  20. Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăieşti şi să stăpâneşti ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  21. Să nu-ţi aşezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău.
  22. Să nu ridici nici stâlpi idoleşti, care sunt urâţi de Domnul Dumnezeul tău.

Capitolul 17

  1. Să n-aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău vreun bou, sau vreun miel care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească; căci ar fi o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  2. Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui;
  3. care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.
  4. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel,
  5. atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.
  6. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.
  7. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
  8. Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere sau la o rănire, şi va da prilej la ceartă înăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău.
  9. Să te duci la preoţi, leviţi şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător; să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărârea Legii.
  10. Să faci cum îţi vor spune ei, în locul pe care-l va alege Domnul, şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei.
  11. Să faci după Legea pe care te vor învăţa şi după hotărârea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi de la ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta, nici la stânga.
  12. Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului Dumnezeului tău sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel,
  13. pentru ca tot poporul să audă şi să se teamă şi să nu se mai îngâmfe.
  14. După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău şi o vei stăpâni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice: „Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară,”
  15. să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, şi anume, să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău.
  16. Dar să n-aibă mulţi cai şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: „Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela.”
  17. Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur.
  18. Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul leviţilor.
  19. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din Legea aceasta şi toate poruncile acestea,
  20. pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.

Capitolul 18

  1. Preoţii, leviţii şi toată seminţia lui Levi, să n-aibă nici parte de moşie, nici moştenire în Israel; să se hrănească din jertfele mistuite de foc în cinstea Domnului şi din darurile aduse Domnului.
  2. Să n-aibă moştenire în mijlocul fraţilor lor: Domnul va fi moştenirea lor, cum le-a spus.
  3. Iată care va fi dreptul preoţilor de la popor: cei ce vor aduce o jertfă, fie bou, fie miel, să dea preotului spata, fălcile şi pântecele.
  4. Să-i dai cele dintâi roade din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi pârga din lâna oilor tale;
  5. căci pe el l-a ales Domnul Dumnezeul tău dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele.
  6. Când va pleca un levit din una din cetăţile tale, din locul unde locuieşte el în Israel, ca să se ducă, după deplina dorinţă a sufletului său, în locul pe care-l va alege Domnul,
  7. şi va face slujba în Numele Domnului Dumnezeului tău, ca toţi fraţii lui leviţi care stau înaintea Domnului:
  8. va primi ca hrană o parte la fel cu a lor, şi, pe lângă ea, se va bucura şi de veniturile ieşite din vânzarea averii lui părinteşti.
  9. După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora.
  10. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor,
  11. de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.
  12. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău pe aceste neamuri dinaintea ta.
  13. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.
  14. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul Dumnezeul tău nu-ţi îngăduie lucrul acesta.
  15. Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!
  16. Astfel, el va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului Dumnezeului tău la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu şi să nu mai văd acest foc mare, ca să nu mor.”
  17. Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine.
  18. Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu.
  19. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.
  20. Dar prorocul care va avea îndrăzneala să spună în Numele Meu un cuvânt pe care nu-i voi porunci să-l spună, sau care va vorbi în numele altor dumnezei, prorocul acela să fie pedepsit cu moartea.”
  21. Poate că vei zice în inima ta: „Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?”
  22. Când ceea ce va spune prorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.

Capitolul 19

  1. După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici toate neamurile acelea a căror ţară ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, după ce le vei izgoni şi vei locui în cetăţile şi în casele lor,
  2. să desparţi trei cetăţi în mijlocul ţării pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.
  3. Să faci drumuri şi să împarţi în trei părţi ţinutul ţării pe care ţi-o va da ca moştenire Domnul Dumnezeul tău. Să faci aşa, pentru ca orice ucigaş să poată fugi în cetăţile acestea.
  4. Legea aceasta să fie pentru ucigaşul care va fugi acolo ca să-şi scape viaţa, când va omorî fără voie pe aproapele său, fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte.
  5. Aşa, de pildă, un om se va duce să taie lemne în pădure cu un alt om; ridică securea cu mâna, ca să taie copacul, fierul scapă din coadă, loveşte pe tovarăşul său şi-l omoară. Atunci el să fugă într-una din cetăţile acestea ca să-şi scape viaţa;
  6. pentru ca nu cumva răzbunătorul sângelui, aprins de mânie şi urmărind pe ucigaş, să-l ajungă, fiind prea lung drumul, şi să lovească de moarte pe cel ce nu era vinovat de moarte, fiindcă mai înainte nu fusese vrăjmaş aproapelui său.
  7. De aceea îţi dau porunca aceasta: Să desparţi trei cetăţi.
  8. Când Domnul Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarele, cum a jurat părinţilor tăi, şi-ţi va da toată ţara pe care a făgăduit părinţilor tăi că ţi-o va da,
  9. – numai să păzeşti şi să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi, ca să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să umbli întotdeauna pe căile Lui – atunci să mai adaugi trei cetăţi la cele trei,
  10. pentru ca să nu fie vărsat sângele celui nevinovat în mijlocul ţării pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, şi astfel să fii vinovat de omor.
  11. Dar dacă un om fuge într-una din aceste cetăţi, după ce a întins laţuri aproapelui său din vrăjmăşie împotriva lui, după ce s-a aruncat asupra lui şi l-a lovit aşa încât i-a pricinuit moartea,
  12. bătrânii din cetatea lui să trimită să-l prindă şi să-l dea în mâinile răzbunătorului sângelui, ca să moară.
  13. Să n-ai milă de el şi să ştergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.
  14. Să nu muţi hotarele aproapelui tău, puse de strămoşii tăi, în moştenirea pe care vei avea-o în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău.
  15. Un singur martor nu va fi deajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.
  16. Când un martor mincinos se va ridica împotriva cuiva ca să-l învinuiască de vreo nelegiuire,
  17. cei doi oameni cu pricina să se înfăţişeze înaintea Domnului, înaintea preoţilor şi judecătorilor care vor fi atunci în slujbă.
  18. Judecătorii să facă cercetări amănunţite. Dacă se va afla că martorul acela este un martor mincinos şi că a făcut o mărturisire mincinoasă împotriva fratelui său,
  19. atunci să-i faceţi cum avea el de gând să facă fratelui său. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
  20. În felul acesta, ceilalţi vor auzi şi se vor teme şi nu se va mai face o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.
  21. Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.

Capitolul 20

  1. Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi şi vei vedea cai şi care, şi un popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului este cu tine.
  2. La apropierea luptei, preotul să vină şi să vorbească poporului.
  3. Să le spună: „Ascultă, Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă împotriva vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiţi fără teamă, nu vă înspăimântaţi, nu vă îngroziţi dinaintea lor.
  4. Căci Domnul Dumnezeul vostru merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”
  5. Mai marii oştirii să vorbească apoi poporului şi să zică: „Cine a zidit o casă nouă, şi nu s-a aşezat încă în ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să se aşeze altul în ea.
  6. Cine a sădit o vie, şi n-a mâncat încă din ea, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi să mănânce altul din ea.
  7. Cine s-a logodit cu o femeie, şi n-a luat-o încă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă şi s-o ia altul.”
  8. Mai marii oştirii să vorbească mai departe poporului şi să spună: „Cine este fricos şi slab la inimă, să plece şi să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraţilor lui.”
  9. După ce mai marii oştirii vor isprăvi de vorbit poporului, să aşeze pe căpeteniile oştirii în fruntea poporului.
  10. Când te vei apropia de o cetate ca să te baţi împotriva ei, s-o îmbii cu pace.
  11. Dacă primeşte pacea şi-ţi deschide porţile, tot poporul care se va afla în ea să-ţi dea bir şi să-ţi fie supus.
  12. Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o împresori.
  13. Şi după ce Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să treci prin ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească.
  14. Dar să iei pentru tine nevestele, copiii, vitele şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada, şi să mănânci toată prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi-i va da în mână Domnul Dumnezeul tău.
  15. Aşa să faci cu toate cetăţile care vor fi foarte departe de tine şi care nu fac parte din cetăţile neamurilor acestora.
  16. Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă.
  17. Ci să nimiceşti cu desăvârşire popoarele acelea, pe hetiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi iebusiţi, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău,
  18. ca să nu vă înveţe să faceţi după toate urâciunile pe care le fac ele pentru dumnezeii lor, şi să păcătuiţi astfel împotriva Domnului Dumnezeului vostru.
  19. Dacă vei împresura multe zile o cetate cu care eşti în război, ca s-o cucereşti, pomii să nu-i strici tăindu-i cu securea; să mănânci din ei şi să nu-i tai; căci pomul de pe câmp este oare un om ca să fie nimicit prin împresurare de tine?
  20. Numai copacii pe care-i vei şti că nu sunt pomi buni de mâncat, vei putea să-i strici şi să-i tai, şi vei putea să faci cu ei întărituri împotriva cetăţii care este în război cu tine, până va cădea.

Capitolul 21

  1. Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit,
  2. bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile dimprejur.
  3. Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.
  4. Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară, nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale.
  5. Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.
  6. Toţi bătrânii din cetatea aceea, cea mai apropiată de trupul mort, să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.
  7. Şi, luând cuvântul, să zică: „Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se.
  8. Iartă, Doamne, pe poporul Tău, Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău, Israel.” Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală.
  9. Astfel trebuie să cureţi din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.
  10. Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei,
  11. poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevastă.
  12. Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile,
  13. să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevastă.
  14. Dacă nu-ţi va mai plăcea, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca cu o roabă, pentru că ai înjosit-o.
  15. Dacă un om, care are două neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă, şi dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte,
  16. când îşi va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte, şi care este întâiul născut.
  17. Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut.
  18. Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit,
  19. tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte.
  20. Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.”
  21. Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.
  22. Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea şi l-ai spânzurat de un lemn,
  23. trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.

Capitolul 22

  1. Dacă vezi rătăcindu-se boul sau oaia fratelui tău, să nu le ocoleşti, ci să le aduci la fratele tău.
  2. Dacă fratele tău nu locuieşte lângă tine şi nu-l cunoşti, să iei dobitocul la tine acasă şi să rămână la tine până ce-l cere fratele tău; şi atunci să i-l dai.
  3. Tot aşa să faci şi cu măgarul lui, tot aşa să faci şi cu haina lui, şi tot aşa să faci cu orice lucru pierdut de el şi găsit de tine: să nu le ocoleşti.
  4. Dacă vezi măgarul fratelui tău sau boul lui căzut pe drum, să nu-l ocoleşti, ci să-i ajuţi să-l ridice.
  5. Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  6. Dacă întâlneşti pe drum un cuib de pasăre, într-un copac sau pe pământ, cu pui sau ouă, şi mama lor şezând peste pui sau peste ouă, să nu iei şi pe mama şi pe puii ei,
  7. ci să dai drumul mamei şi să nu iei decât puii, ca să fii fericit şi să ai zile multe.
  8. Când zideşti o casă nouă, să-ţi faci un pălimar împrejurul acoperişului, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale, dacă s-ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.
  9. Să nu semeni în via ta două feluri de seminţe, ca nu cumva să întinezi şi rodul seminţei pe care ai semănat-o şi rodul viei.
  10. Să nu ari cu un bou şi un măgar înjugaţi împreună.
  11. Să nu porţi o haină ţesută din felurite fire, din lână şi in unite împreună.
  12. Să faci ciucuri la cele patru colţuri ale hainei cu care te vei înveli.
  13. Dacă un om care şi-a luat o nevastă şi s-a împreunat cu ea, o urăşte
  14. apoi, o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi-i scoate nume rău, zicând: „Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea şi n-am găsit-o fecioară” –
  15. atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrânilor cetăţii, la poartă.
  16. Tatăl fetei să spună bătrânilor: „Am dat pe fiica mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s-o urască;
  17. acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicând: „N-am găsit fecioară pe fiica ta.” Dar iată semnele fecioriei fetei mele.” Şi să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetăţii.
  18. Bătrânii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să-l pedepsească;
  19. şi, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, şi el nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.
  20. Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară,
  21. să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate şi să moară, pentru că a săvârşit o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
  22. Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia. Să cureţi astfel răul din mijlocul lui Israel.
  23. Dacă o fată fecioară este logodită, şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea,
  24. să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate, şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
  25. Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea.
  26. Fetei să nu-i faci nimic; ea nu este vinovată de o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, căci e ca şi cu un om care se aruncă asupra aproapelui lui şi-l omoară.
  27. Fata logodită, pe care a întâlnit-o omul acela pe câmp, a putut să strige fără să fie cineva să-i sară în ajutor.
  28. Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, şi se întâmplă să fie prinşi,
  29. omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint; şi pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.
  30. Nimeni să nu ia pe nevasta tatălui său şi nici să nu ridice învelitoarea tatălui său.

Capitolul 23

  1. Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.
  2. Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.
  3. Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie,
  4. pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.
  5. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.
  6. Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie.
  7. Să nu urăşti pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe egiptean, căci ai fost străin în ţara lui:
  8. fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.
  9. Când vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău.
  10. Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întâmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără şi să nu intre în tabără;
  11. spre seară, să se scalde în apă şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.
  12. Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară.
  13. Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.
  14. Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat şi să nu Se abată de la tine.
  15. Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit.
  16. Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti.
  17. Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel şi să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel.
  18. Să n-aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  19. Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă.
  20. De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
  21. Dacă faci o juruinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul Dumnezeul tău îţi va cere socoteală, şi te vei face vinovat de un păcat.
  22. Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat.
  23. Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de bunăvoie Domnului Dumnezeului tău şi pe care le vei rosti cu gura ta.
  24. Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura; dar în vas să nu iei.
  25. Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău să n-o pui.

Capitolul 24

  1. Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.
  2. Ea să iasă de la el, să plece şi va putea să se mărite după un alt bărbat.
  3. Dacă şi acesta din urmă începe s-o urască, îi scrie o carte de despărţire şi, după ce i-o dă în mână, îi dă drumul din casa lui; sau, dacă acest bărbat din urmă, care a luat-o de nevastă, moare,
  4. atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăşi de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, şi să nu faci vinovată de păcat ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.
  5. Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să înveselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.
  6. Să nu iei zălog cele două pietre de râşniţă, nici chiar piatra de râşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăşi viaţa cuiva.
  7. Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.
  8. Ia seama bine şi păzeşte-te de rana leprei; şi să faceţi tot ce vă vor învăţa preoţii dintre leviţi, să aveţi grijă să lucraţi după poruncile pe care li le-am dat.
  9. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariei, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt.
  10. Dacă ai vreo datorie la aproapele tău, să nu intri în casa lui ca să-i iei lucrul pus zălog;
  11. ci să stai afară, şi cel pe care l-ai împrumutat să-ţi aducă afară lucrul pus zălog.
  12. Dacă omul acela este sărac, să nu te culci cu lucrul luat zălog de la el la tine;
  13. să i-l dai înapoi la apusul soarelui, ca să se culce în haina lui şi să te binecuvânteze; şi lucrul acesta ţi se va socoti ca un lucru bun înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  14. Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii care locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale.
  15. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac şi o doreşte mult. Altfel, ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat.
  16. Să nu omori pe părinţi pentru copii şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.
  17. Să nu te atingi de dreptul străinului şi al orfanului, şi să nu iei zălog haina văduvei.
  18. Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat de acolo; de aceea îţi dau aceste porunci ca să le împlineşti.
  19. Când îţi vei secera ogorul şi vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului şi al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale.
  20. Când îţi vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului şi ale văduvei.
  21. Când îţi vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân pe urma ta: ei să fie ale străinului, ai orfanului şi ai văduvei.
  22. Adu-ţi aminte că ai fost rob în ţara Egiptului; de aceea îţi dau poruncile acestea, ca să le împlineşti.

Capitolul 25

  1. Când doi oameni vor avea o ceartă între ei şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească.
  2. Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut, judecătorul să pună să-l întindă la pământ şi să-i dea, în faţa lui, un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinii lui.
  3. Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dându-i mai multe lovituri decât atât, fratele tău să fie înjosit înaintea ta.
  4. Să nu legi gura boului, când treieră grâul.
  5. Când fraţii vor locui împreună, şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă şi să se însoare cu ea ca cumnat.
  6. Întâiul născut, pe care-l va naşte, să moştenească pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu fie şters din Israel.
  7. Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnata sa, ea să se suie la poarta cetăţii, la bătrâni, şi să spună: „Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.”
  8. Bătrânii cetăţii să-l cheme şi să-i vorbească. Dacă el stăruie şi zice: „Nu vreau s-o iau,”
  9. atunci cumnata sa să se apropie de el în faţa bătrânilor, să-i scoată încălţămintea din picior şi să-l scuipe în faţă. Şi, luând cuvântul, să zică: „Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice casa fratelui său.”
  10. Şi casa lui se va numi în Israel „casa celui descălţat.”
  11. Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,
  12. să-i tai mâna: să n-ai nicio milă de ea.
  13. Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.
  14. Să n-ai în casă două feluri de efe, una mare şi alta mică.
  15. Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentru ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  16. Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  17. Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:
  18. cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.
  19. Când îţi va da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.

Capitolul 26

  1. Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea,
  2. să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.
  3. Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: „Mărturisesc astăzi înaintea Domnului Dumnezeului tău că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.”
  4. Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău.
  5. Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr.
  6. Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie.
  7. Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre.
  8. Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni.
  9. El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere.
  10. Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  11. Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul Dumnezeul tău ţie şi casei tale.
  12. După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale.
  13. Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfinţit şi l-am dat levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.
  14. N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuinţare necurată şi n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.
  15. Priveşte din Locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău, Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.”
  16. Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
  17. Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui.
  18. Şi, azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,
  19. şi îţi va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, cum ţi-a spus.”

Capitolul 27

  1. Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: „Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.
  2. După ce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari şi să le tencuieşti cu var.
  3. Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din Legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.
  4. După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.
  5. Acolo, să zideşti un altar Domnului Dumnezeul tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul;
  6. din pietre întregi să zideşti altarul Domnului Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului Dumnezeului tău;
  7. să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău.
  8. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele Legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.”
  9. Moise şi preoţii din neamul leviţilor au vorbit întregului Israel şi au zis: „Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.
  10. Să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi.”
  11. În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului:
  12. „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul;
  13. iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.
  14. Şi leviţii să ia cuvântul şi să spună cu glas tare întregului Israel:
  15. „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin! –
  16. „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  17. „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  18. „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  19. „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  20. „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  21. „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  22. „Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  23. „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  24. „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  25. „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”
  26. „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Capitolul 28

  1. Dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ.
  2. Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău:
  3. Vei fi binecuvântat în cetate şi vei fi binecuvântat la câmp.
  4. Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate.
  5. Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate.
  6. Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.
  7. Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta.
  8. Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  9. Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului Dumnezeului tău şi vei umbla pe căile Lui.
  10. Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine.
  11. Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
  12. Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.
  13. Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini
  14. şi nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi.
  15. Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte.
  16. Vei fi blestemat în cetate şi vei fi blestemat pe câmp.
  17. Coşniţa şi postava ta vor fi blestemate.
  18. Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate.
  19. Vei fi blestemat la venirea ta şi vei fi blestemat la plecarea ta.
  20. Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutăţii faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăseşti.
  21. Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
  22. Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri.
  23. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier.
  24. Domnul va trimite ţării tale, în loc de ploaie, praf şi pulbere care vor cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.
  25. Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului.
  26. Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie.
  27. Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci.
  28. Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii,
  29. şi vei bâjbâi pe întuneric ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.
  30. Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n-o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mânca din ea.
  31. Boul tău va fi înjunghiat sub ochii tăi, şi nu vei mânca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.
  32. Fiii tăi şi fiicele tale vor fi daţi ca robi pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere.
  33. Un popor pe care nu-l cunoşti va mânca rodul pământului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit.
  34. Priveliştea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebuneşti.
  35. Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea: te va lovi de la talpa piciorului până în creştetul capului.
  36. Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră.
  37. Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul.
  38. Vei semăna multă sămânţă pe câmpul tău, şi vei strânge puţin; căci o vor mânca toată lăcustele.
  39. Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii.
  40. Vei avea măslini pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea.
  41. Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie.
  42. Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului.
  43. Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei coborî tot mai jos;
  44. el îţi va da cu împrumut, şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea, şi tu vei fi coada.
  45. Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe care ţi le-a dat.
  46. Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta.
  47. Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă,
  48. vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier, până te va nimici.
  49. Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înţelege,
  50. un neam cu înfăţişarea sălbatică şi care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.
  51. El va mânca rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri.
  52. Te va împresura în toate cetăţile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în care îţi puseseşi încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
  53. În strâmtorarea şi necazul în care te va duce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău.
  54. Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruţat:
  55. nu va da niciunuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale.
  56. Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia cum să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei:
  57. nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei, şi din copiii pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale.
  58. Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele Legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul Dumnezeul tău,
  59. Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate.
  60. Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, şi ele se vor lipi de tine.
  61. Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea Legii acesteia.
  62. După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău.
  63. După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire.
  64. Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.
  65. Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat.
  66. Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.
  67. În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: „O, de ar veni seara!”, şi seara vei zice: „O, de ar veni dimineaţa!”
  68. Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: „Să nu-l mai vezi!” Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere.”

Capitolul 29

  1. Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.
  2. Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: „Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, în ţara Egiptului, lui faraon, tuturor supuşilor lui şi întregii lui ţări:
  3. marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, minunile şi semnele acelea mari.
  4. Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi.
  5. Totuşi El zice: „Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior:
  6. pâine n-aţi mâncat şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
  7. Aţi ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, şi Og, împăratul Basanului, ne-au ieşit înainte, ca să ne bată, şi i-am bătut.
  8. Le-am luat ţara şi am dat-o în stăpânire rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia manasiţilor.
  9. Să păziţi, dar, cuvintele legământului acestuia şi să le împliniţi, ca să izbutiţi în tot ce veţi face.
  10. Astăzi staţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel,
  11. copiii voştri, nevestele voastre şi străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne, până la cel ce-ţi scoate apă;
  12. stai ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul Dumnezeul tău îl încheie cu tine în ziua aceasta,
  13. ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus şi cum a jurat părinţilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov.
  14. Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,
  15. ci atât cu cei ce sunt aici printre noi de faţă în ziua aceasta, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
  16. Ştiţi cum am locuit în ţara Egiptului şi cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-aţi străbătut.
  17. Aţi văzut urâciunile şi idolii lor, lemnul şi piatra, argintul şi aurul, care erau la ele.
  18. Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul Dumnezeul nostru ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nicio rădăcină care să aducă otravă şi pelin.
  19. Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.”
  20. Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.
  21. Domnul îl va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel şi-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a Legii.
  22. Vârsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată – la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta,
  23. la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui –
  24. toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?”
  25. Şi li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinţilor lor când i-a scos din ţara Egiptului;
  26. pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul.
  27. De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.
  28. Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.”
  29. Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele Legii acesteia.

Capitolul 30

  1. Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău,
  2. dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi,
  3. atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăştia Domnul Dumnezeul tău.
  4. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău şi acolo Se va duce să te caute.
  5. Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi şi o vei stăpâni; îţi va face bine şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi.
  6. Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
  7. Domnul Dumnezeul tău va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni.
  8. Şi tu te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui şi vei împlini toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.
  9. Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău; căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum Se bucura de fericirea părinţilor tăi,
  10. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
  11. Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.
  12. Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?”
  13. Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?”
  14. Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti.
  15. Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
  16. Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în ţara pe care o vei lua în stăpânire.
  17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti,
  18. vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.
  19. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,
  20. iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.”

Capitolul 31

  1. Moise s-a dus şi a mai spus următoarele cuvinte întregului Israel:
  2. „Astăzi,” le-a zis el, „eu sunt în vârstă de o sută douăzeci de ani: nu voi mai putea merge în fruntea voastră, şi Domnul mi-a zis: „Tu să nu treci Iordanul!”
  3. Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi înaintea ta, va nimici neamurile acestea dinaintea ta şi vei pune stăpânire pe ele. Iosua va merge înaintea ta, cum a spus Domnul.
  4. Domnul va face neamurilor acestora cum a făcut lui Sihon şi Og, împăraţii amoriţilor şi ţării lor, pe care i-a nimicit.
  5. Domnul vi le va da în mână şi le veţi face după poruncile pe care vi le-am dat.
  6. Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”
  7. Moise a chemat pe Iosua şi i-a zis în faţa întregului Israel: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Căci tu vei intra cu poporul acesta în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor lor că le-o va da, şi tu îi vei pune în stăpânirea ei.
  8. Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta!”
  9. Moise a scris Legea aceasta şi a încredinţat-o preoţilor, fiii lui Levi, care duceau chivotul legământului Domnului, şi tuturor bătrânilor lui Israel.
  10. Moise le-a dat porunca aceasta: „La fiecare şapte ani, pe vremea anului iertării, la sărbătoarea Corturilor,
  11. când tot Israelul va veni să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El, să citeşti Legea aceasta înaintea întregului Israel, în auzul lor.
  12. Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, să păzească şi să împlinească toate cuvintele Legii acesteia.
  13. Pentru ca şi copiii lor, care n-o vor cunoaşte, s-o audă şi să înveţe să se teamă de Domnul Dumnezeul vostru, în tot timpul cât veţi trăi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.”
  14. Domnul a zis lui Moise: „Iată că se apropie clipa când vei muri. Cheamă pe Iosua şi înfăţişaţi-vă în Cortul întâlnirii. Eu îi voi da poruncile Mele.” Moise şi Iosua s-au dus şi s-au înfăţişat în Cortul întâlnirii.
  15. Şi Domnul S-a arătat în Cort, într-un stâlp de nor: şi stâlpul de nor s-a oprit la uşa Cortului.
  16. Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi şi va călca legământul Meu pe care l-am încheiat cu el.
  17. În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri; şi atunci va zice: „Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?”
  18. Şi Eu Îmi voi ascunde faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei.
  19. Acum, scrieţi-vă cântarea aceasta. Învaţă pe copiii lui Israel s-o cânte, pune-le-o în gură, şi cântarea aceasta să-Mi fie martoră împotriva copiilor lui Israel.
  20. Căci voi duce pe poporul acesta în ţara pe care am jurat părinţilor lui că i-o voi da, ţară unde curge lapte şi miere; el va mânca, se va sătura şi se va îngrăşa; apoi se va întoarce la alţi dumnezei şi le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti şi va călca legământul Meu.
  21. Când va fi lovit atunci cu o mulţime de rele şi necazuri, cântarea aceasta, care nu va fi uitată şi pe care uitarea n-o va şterge din gura urmaşilor, va sta ca martoră împotriva acestui popor. Căci Eu îi cunosc pornirile, care se arată şi azi, înainte chiar ca să-l fi dus în ţara pe care am jurat că i-o voi da.”
  22. În ziua aceea, Moise a scris cântarea aceasta şi a învăţat pe copiii lui Israel s-o cânte.
  23. Domnul a poruncit lui Iosua, fiul lui Nun, şi a zis: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei duce pe copiii lui Israel în ţara pe care am jurat că le-o voi da; şi Eu însumi voi fi cu tine.”
  24. După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele Legii acesteia,
  25. a dat următoarea poruncă leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului:
  26. „Luaţi cartea aceasta a Legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.
  27. Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţânarea ta cea mare. Dacă vă răzvrătiţi voi împotriva Domnului cât trăiesc eu încă în mijlocul vostru, cu cât mai răzvrătiţi veţi fi după moartea mea!
  28. Strângeţi înaintea mea pe toţi bătrânii seminţiilor voastre şi pe căpeteniile oştirii voastre; voi spune cuvintele acestea în faţa lor şi voi lua martor împotriva lor cerul şi pământul.
  29. Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica şi vă veţi abate de la calea pe care v-am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, până acolo încât să-L mâniaţi prin lucrul mâinilor voastre.”
  30. Moise a rostit toate cuvintele cântării acesteia, în faţa întregii adunări a lui Israel:

Capitolul 32

  1. „Luaţi aminte ceruri şi voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.
  2. Ca ploaia să curgă învăţăturile mele, ca roua să cadă cuvântul meu, ca ploaia repede pe verdeaţă, ca picăturile de ploaie pe iarbă!
  3. Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru!
  4. El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
  5. Ei s-au stricat; netrebnicia copiilor Lui este ruşinea lor! Neam îndărătnic şi stricat!
  6. Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?
  7. Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.
  8. Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, după numărul copiilor lui Israel,
  9. căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire.
  10. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui.
  11. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia Şi-i poartă pe penele lui:
  12. Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său şi nu era niciun dumnezeu străin cu El.
  13. L-a suit pe înălţimile ţării, şi Israel a mâncat roadele câmpului, i-a dat să sugă miere din stâncă, untdelemnul care iese din stânca cea mai tare,
  14. untul de la vaci şi laptele oilor, cu grăsimea mieilor, a berbecilor din Basan şi a ţapilor, cu grăsimea grâului, şi ai băut vinul, sângele strugurelui.
  15. Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior; – te-ai îngrăşat, te-ai îngroşat şi te-ai lăţit! – Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui, a nesocotit Stânca mântuirii lui,
  16. L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni;
  17. au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, dumnezei noi, veniţi de curând, de care nu se temuseră părinţii voştri.
  18. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut şi ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit.
  19. Domnul a văzut lucrul acesta şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi pe fiicele Lui.
  20. El a zis: „Îmi voi ascunde faţa de ei, şi voi vedea care le va fi sfârşitul, căci sunt un neam stricat, sunt nişte copii necredincioşi.
  21. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.
  22. Căci focul mâniei Mele s-a aprins şi va arde până în fundul Locuinţei morţilor, va nimici pământul şi roadele lui, va arde temeliile munţilor.
  23. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor.
  24. Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri şi de boli cumplite; voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice şi otrava şerpilor.
  25. Afară, vor pieri de sabie, şi înăuntru, vor pieri de groază: şi tânărul şi fata, şi copilul de ţâţă ca şi bătrânul.
  26. Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!”
  27. Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească şi să zică: „Mâna noastră cea puternică, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.”
  28. Ei sunt un neam care şi-a pierdut bunul simţ şi nu-i pricepere în ei.
  29. Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla.
  30. Cum ar urmări unul singur o mie din ei şi cum ar pune doi pe fugă zece mii, dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul?
  31. Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră, vrăjmaşii noştri înşişi sunt judecători în această privinţă.
  32. Ci viţa lor este din sadul Sodomei şi din ţinutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviţi, bobiţele lor sunt amare;
  33. vinul lor este venin de şerpi, este otravă cumplită de aspidă.
  34. Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine, pecetluit în comorile Mele?
  35. A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” –
  36. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită şi că nu mai este nici rob, nici slobod.
  37. El va zice: „Unde sunt dumnezeii lor, stânca aceea care le slujea de adăpost,
  38. dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute şi să vă ocrotească!”
  39. Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.
  40. Căci Îmi ridic mâna spre cer şi zic: „Cât este de adevărat că trăiesc în veci,
  41. atât este de adevărat că atunci când voi ascuţi fulgerul sabiei Mele şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;
  42. sabia Mea le va înghiţi carnea, şi-Mi voi îmbăta săgeţile de sânge, de sângele celor ucişi şi prinşi, din capetele fruntaşilor vrăjmaşului.”
  43. Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui.”
  44. Moise a venit şi a rostit toate cuvintele cântării acesteia în faţa poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.
  45. După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,
  46. le-a zis: „Puneţi-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciţi copiilor voştri, ca să păzească şi să împlinească toate cuvintele Legii acesteia.
  47. Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viaţa voastră, şi prin aceasta vă veţi lungi zilele în ţara pe care o veţi lua în stăpânire, după ce veţi trece Iordanul.”
  48. În aceeaşi zi, Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
  49. „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo, în ţara Moabului, în faţa Ierihonului; şi priveşte ţara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.
  50. Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui şi vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor şi a fost adăugat la poporul lui,
  51. pentru că aţi păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustiul Ţin, şi nu M-aţi sfinţit în mijlocul copiilor lui Israel.
  52. Tu vei vedea doar de departe ţara dinaintea ta; dar nu vei intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.”

Capitolul 33

  1. Iată binecuvântarea cu care Moise, omul lui Dumnezeu, a binecuvântat pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui.
  2. El a zis: „Domnul a venit din Sinai şi a răsărit peste ei din Seir, a strălucit din muntele Paran şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, având în dreapta Lui focul Legii.
  3. Da, El iubeşte popoarele; toţi sfinţii sunt în mâna Ta. Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale.
  4. Moise ne-a dat Legea, moştenirea adunării lui Iacov.
  5. El era împărat în Israel, când se adunau căpeteniile poporului şi seminţiile lui Israel.
  6. Trăiască Ruben şi să nu moară, şi bărbaţii lui să fie mulţi la număr!”
  7. Iată ce a zis despre Iuda: „Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda şi adu-l la poporul lui. Puternice să-i fie mâinile, şi să-i fii în ajutor împotriva vrăjmaşilor lui!”
  8. Despre Levi a zis: „Tumim şi Urim au fost încredinţaţi bărbatului sfânt, pe care L-ai ispitit la Masa şi cu care Te-ai certat la apele Meriba.”
  9. Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut!” Şi despre fraţii lui: „Nu vă cunosc!” Iar de copii n-a vrut să mai ştie. Căci ei păzesc Cuvântul Tău şi ţin legământul Tău;
  10. ei învaţă pe Iacov poruncile Tale, şi pe Israel Legea Ta; ei pun tămâie sub nările Tale şi ardere de tot pe altarul Tău.
  11. „Binecuvântează tăria lui, Doamne! Primeşte lucrarea mâinilor lui! Frânge şalele potrivnicilor lui, şi vrăjmaşii lui să nu se mai scoale!”
  12. Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna şi se va odihni între umerii Lui.”
  13. Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, roua, cele mai bune ape care sunt jos,
  14. cele mai bune roade ale soarelui, cele mai bune roade ale fiecărei luni,
  15. cele mai bune roade din munţii cei vechi, cele mai bune roade de pe dealurile cele veşnice,
  16. cele mai bune roade ale pământului şi din tot ce cuprinde el. Bunăvoinţa Celui ce S-a arătat în rug să vină peste capul lui Iosif, pe creştetul capului domnului fraţilor lui!
  17. El are frumuseţea întâiului născut al taurului; coarnele lui sunt cum sunt coarnele bivolului; cu ele va împunge pe toate popoarele, până la marginile pământului: ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, ele sunt miile lui Manase.”
  18. Despre Zabulon a zis: „Bucură-te, Zabuloane, de alergările tale, şi tu, Isahar, de corturile tale!
  19. Ei vor chema popoarele pe munte; acolo, vor aduce jertfe de dreptate, căci vor suge bogăţia mării, şi comorile ascunse în nisip.”
  20. Despre Gad a zis: „Binecuvântat să fie cine lărgeşte pe Gad: Gad se odihneşte ca un leu şi sfâşie la braţe şi capete.
  21. El a ales cea dintâi parte a ţării, căci acolo stă ascunsă moştenirea legiuitorului; el a mers cu fruntaşii poporului, a adus la îndeplinire dreptatea Domnului şi poruncile Lui faţă de Israel.”
  22. Despre Dan a zis: „Dan este un pui de leu, care s-aruncă din Basan.”
  23. Despre Neftali a zis: „Neftali, sătul de bunăvoinţă şi copleşit cu binecuvântări de la Domnul, ia în stăpânire partea de apus şi miazăzi!”
  24. Despre Aşer a zis: „Binecuvântat să fie Aşer între copiii lui Israel! Plăcut să fie fraţilor lui şi să-şi înmoaie piciorul în untdelemn!
  25. Zăvoarele tale să fie de fier şi de aramă, şi puterea ta să ţină cât zilele tale!
  26. Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori.
  27. Dumnezeul cel Veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta şi a zis: „Nimiceşte-l.”
  28. Israel este fără frică în locuinţa lui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură roua.
  29. Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, Scutul care îţi dă ajutor şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, şi tu vei călca peste înălţimile lor.”

Capitolul 34

  1. Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,
  2. tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus,
  3. partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.
  4. Domnul i-a zis: „Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: „O voi da seminţei tale.” Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.”
  5. Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului.
  6. Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi.
  7. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.
  8. Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; şi zilele acelea de plâns şi de jale pentru Moise s-au sfârşit.
  9. Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, căci Moise îşi pusese mâinile peste el. Copiii lui Israel au ascultat de el şi au făcut potrivit cu poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
  10. În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.
  11. Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce priveşte toate semnele şi minunile, pe care l-a trimis Dumnezeu să le facă în ţara Egiptului împotriva lui faraon, împotriva supuşilor lui şi împotriva întregii ţări,
  12. şi în ce priveşte toate semnele înfricoşătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.

Iosua

Capitolul 1

  1. După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:
  2. „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
  3. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.
  4. Ţinutul vostru se va întinde de la pustiu şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara hetiţilor, şi până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.
  5. Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
  6. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
  7. Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.
  8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
  9. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”
  10. Iosua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă:
  11. „Treceţi prin tabără şi iată ce să porunciţi poporului: „Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru.”
  12. Iosua a zis rubeniţilor, gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase:
  13. „Aduceţi-vă aminte ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, când a zis: „Domnul Dumnezeul vostru v-a dat odihnă şi v-a dat ţara aceasta.
  14. Nevestele voastre, pruncii voştri şi vitele voastre să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri şi să-i ajutaţi,
  15. până ce Domnul va da odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.”
  16. Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Vom face tot ce ne-ai poruncit şi ne vom duce oriunde ne vei trimite.
  17. Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine, cum a fost cu Moise!
  18. Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te!”

Capitolul 2

  1. Iosua, fiul lui Nun, a trimis în ascuns din Sitim doi oameni, ca iscoade, zicându-le: „Duceţi-vă de cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul.” Cei doi oameni au plecat şi au ajuns în casa unei curve, care se chema Rahav, şi s-au culcat acolo.
  2. S-a dat de ştire împăratului din Ierihon şi i-au spus: „Iată că nişte oameni dintre copiii lui Israel au venit aici astă-noapte ca să iscodească ţara.”
  3. Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: „Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine şi care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara.”
  4. Femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns; şi a zis: „Este adevărat că bărbaţii aceştia au venit la mine, dar nu ştiam de unde sunt;
  5. şi, fiindcă poarta a trebuit să se închidă noaptea, bărbaţii aceştia au ieşit afară; nu ştiu unde s-au dus: grăbiţi-vă de-i urmăriţi şi-i veţi ajunge.”
  6. Ea îi suise pe acoperiş şi-i ascunsese sub nişte mănunchiuri de in, pe care-l întinsese pe acoperiş.
  7. Oamenii aceia i-au urmărit pe drumul care duce la vadul Iordanului, şi după ce au ieşit ei, s-a închis poarta.
  8. Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s-a suit la ei pe acoperiş
  9. şi le-a zis: „Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră.
  10. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele Mării Roşii şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire.
  11. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ.
  12. Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaşi bunăvoinţă pe care am avut-o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare
  13. că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele şi pe toţi ai lor şi că ne veţi scăpa de la moarte.”
  14. Bărbaţii aceia i-au răspuns: „Suntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă; şi când Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.”
  15. Ea i-a coborât cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lângă zidul cetăţii.
  16. Şi le-a zis: „Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întâlnească cei ce vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo trei zile, până se vor întoarce; după aceea, să vă vedeţi de drum.”
  17. Bărbaţii aceia i-au zis: „Iată cum vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.
  18. La intrarea noastră în ţară, leagă funia aceasta de fir cărămiziu la fereastra prin care ne-ai coborât şi strânge la tine în casă pe tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toată familia tatălui tău.
  19. Dacă vreunul din ei va ieşi pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliţă, sângele lui va cădea asupra capului lui, şi noi vom fi nevinovaţi: dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru.
  20. Şi dacă ne vei da pe faţă, vom fi dezlegaţi de jurământul pe care ne-ai pus să-l facem.”
  21. Ea a răspuns: „Fie după cuvintele voastre.” Şi-a luat rămas bun de la ei, şi ei au plecat. Ea a legat funia cărămizie la fereastră.
  22. Ei au plecat şi au ajuns la munte, unde au rămas trei zile, până s-au întors cei care-i urmăreau. Cei care-i urmăreau i-au căutat pe tot drumul, dar nu i-au găsit.
  23. Cei doi oameni s-au întors, s-au coborât din munte şi au trecut Iordanul. Au venit la Iosua, fiul lui Nun, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase.
  24. Ei au zis lui Iosua: „Cu adevărat, Domnul a dat toată ţara în mâinile noastre, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea noastră.”

Capitolul 3

  1. Iosua, sculându-se dis-de-dimineaţă, a pornit din Sitim cu toţi copiii lui Israel. Au ajuns la Iordan; şi au rămas acolo peste noapte, înainte de a trece.
  2. După trei zile, căpeteniile oştii au trecut prin tabără
  3. şi au dat poporului următoarea poruncă: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru dus de preoţi, care sunt din neamul Leviţilor, să plecaţi din locul în care sunteţi şi să porniţi după el.
  4. Dar între voi şi el să fie o depărtare de aproape două mii de coţi: să nu vă apropiaţi de el. El vă va arăta drumul pe care trebuie să-l urmaţi, căci n-aţi mai trecut pe drumul acesta.”
  5. Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.”
  6. Şi Iosua a zis preoţilor: „Luaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului.” Ei au luat chivotul legământului şi au pornit înaintea poporului.
  7. Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel, ca să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.
  8. Să dai următoarea poruncă preoţilor care duc chivotul legământului: „Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan.”
  9. Iosua a zis copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă şi ascultaţi cuvintele Domnului, Dumnezeului vostru.”
  10. Iosua a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel Viu este în mijlocul vostru şi că va izgoni dinaintea voastră pe canaaniţi, pe hetiţi, pe heviţi, pe fereziţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi şi pe iebusiţi:
  11. Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan.
  12. Acum, luaţi doisprezece bărbaţi din seminţiile lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie.
  13. Şi de îndată ce preoţii care duc chivotul Domnului Dumnezeului întregului pământ vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două, şi anume apele care se coboară din sus se vor opri grămadă.”
  14. Poporul a ieşit din corturi, ca să treacă Iordanul, şi preoţii care duceau chivotul legământului au pornit înaintea poporului.
  15. Când preoţii care duceau chivotul au ajuns la Iordan şi când li s-au înmuiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste toate malurile lui în tot timpul secerişului –
  16. apele care se coboară din sus s-au oprit şi s-au înălţat grămadă, la o foarte mare depărtare de lângă cetatea Adam, care este lângă Ţartan; iar cele ce se coborau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului.
  17. Preoţii care duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, până a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul.

Capitolul 4

  1. După ce a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul, Domnul a zis lui Iosua:
  2. „Ia doisprezece bărbaţi din popor, câte un bărbat din fiecare seminţie.
  3. Dă-le porunca următoare: „Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s-au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe care să le duceţi cu voi şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta.”
  4. Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie,
  5. şi le-a zis: „Treceţi înaintea chivotului Domnului Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului, şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel,
  6. pentru ca acesta să fie un semn de aducere aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voştri într-o zi: „Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?”
  7. Să le spuneţi: „Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două, şi pietrele acestea să fie întotdeauna o aducere aminte pentru copiii lui Israel.”
  8. Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua, Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei şi le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte.
  9. Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor care duceau chivotul legământului; şi ele au rămas acolo până în ziua de azi.
  10. Preoţii care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua, Domnul, să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s-a grăbit să treacă.
  11. După ce a isprăvit de trecut tot poporul, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului.
  12. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au trecut înarmaţi înaintea copiilor lui Israel, cum le spusese Moise.
  13. Aproape patruzeci de mii de bărbaţi, pregătiţi de război, au trecut gata de luptă înaintea Domnului în câmpia Ierihonului.
  14. În ziua aceea, Domnul a înălţat pe Iosua înaintea întregului Israel; şi s-au temut de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieţii lui.
  15. Domnul a zis lui Iosua:
  16. „Porunceşte preoţilor care duc chivotul mărturiei să iasă din Iordan.”
  17. Şi Iosua a poruncit preoţilor: „Ieşiţi din Iordan!”
  18. Când au ieşit preoţii care duceau chivotul legământului Domnului din mijlocul Iordanului şi când au călcat cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui.
  19. Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului.
  20. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan.
  21. El a zis copiilor lui Israel: „Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: „Ce înseamnă pietrele acestea?”
  22. Să învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat.
  23. Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul Dumnezeul vostru la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut,
  24. pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi întotdeauna de Domnul Dumnezeul vostru.”

Capitolul 5

  1. Când au auzit toţi împăraţii amoriţilor de la apusul Iordanului, şi toţi împăraţii canaaniţilor de lângă mare că Domnul secase apele Iordanului înaintea copiilor lui Israel până am trecut, li s-a tăiat inima şi au rămas îngroziţi înaintea copiilor lui Israel.
  2. În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: „Fă-ţi nişte cuţite de piatră şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.”
  3. Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.
  4. Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustiu, pe drum, după ieşirea lor din Egipt.
  5. Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustiu, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur.
  6. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până la nimicirea întregului neam de oameni de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere.
  7. În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentru că nu-i tăiaseră împrejur pe drum.
  8. După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare.
  9. Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal până în ziua de azi.
  10. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului.
  11. A doua zi de Paşti au mâncat din grâul ţării, azime şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat.
  12. Mana a încetat a doua zi de Paşti, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela.
  13. Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”
  14. El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?”
  15. Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa.

Capitolul 6

  1. Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.
  2. Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.
  3. Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dând ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.
  4. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbiţe.
  5. Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”
  6. Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi şi le-a zis: „Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.”
  7. Şi a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.”
  8. După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor.
  9. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe.
  10. Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: „Strigaţi!” Atunci să strigaţi.”
  11. Chivotul Domnului a înconjurat cetatea şi i-a dat ocol o dată; apoi au intrat în tabără şi au rămas în tabără peste noapte.
  12. Iosua s-a sculat cu noaptea în cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului.
  13. Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbiţe.
  14. Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile.
  15. În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori.
  16. A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!
  17. Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi.
  18. Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci.
  19. Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fier să fie închinate Domnului şi să intre în vistieria Domnului.”
  20. Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate
  21. şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.
  22. Iosua a zis celor doi bărbaţi care iscodiseră ţara: „Intraţi în casa curvei şi scoateţi din ea pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.”
  23. Tinerii, iscoadele, au intrat şi au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei şi pe toţi ai ei; au scos afară pe toţi cei din familia ei şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel.
  24. Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul şi toate lucrurile de aramă şi de fier le-au pus în vistieria Casei Domnului.
  25. Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că ascunsese solii pe care-i trimisese Iosua să iscodească Ierihonul.
  26. Atunci a jurat Iosua şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!”
  27. Domnul a fost cu Iosua şi i s-a dus vestea în toată ţara.

Capitolul 7

  1. Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva copiilor lui Israel.
  2. Iosua a trimis din Ierihon nişte bărbaţi la Ai, care este lângă Bet-Aven, la răsărit de Betel. Şi le-a zis: „Suiţi-vă şi iscodiţi ţara.” Şi oamenii aceia s-au suit şi au iscodit cetatea Ai.
  3. S-au întors la Iosua şi i-au spus: „Degeaba mai faci să meargă tot poporul; două sau trei mii de oameni vor ajunge ca să baţi cetatea Ai; nu osteni tot poporul; căci oamenii aceia sunt puţini la număr.”
  4. Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai.
  5. Oamenii din Ai le-au omorât aproape treizeci şi şase de oameni; i-au urmărit de la poartă până la Şebarim şi i-au bătut la vale. Poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa.
  6. Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână.
  7. Iosua a zis: „Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti? De am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului!
  8. Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?
  9. Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?”
  10. Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?
  11. Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor.
  12. De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.
  13. Scoală-te, sfinţeşte poporul. Spune-le: „Sfinţiţi-vă pentru mâine. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să ţii piept vrăjmaşilor tăi, până nu veţi scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.
  14. Să vă apropiaţi mâine dimineaţă după seminţiile voastre; şi seminţia pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe familii, şi familia pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe case, şi casa pe care o va arăta Domnul prin sorţi se va apropia pe bărbaţi.
  15. Cine va fi arătat prin sorţi că a luat din ce era dat spre nimicire va fi ars în foc, el şi tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut o mişelie în Israel.”
  16. Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a apropiat pe Israel, după seminţiile lui, şi a fost arătată prin sorţi seminţia lui Iuda.
  17. A apropiat familiile lui Iuda, şi a fost arătată prin sorţi familia lui Zerah. A apropiat familia lui Zerah pe case, şi a fost arătată prin sorţi casa lui Zabdi.
  18. A apropiat casa lui Zabdi pe bărbaţi şi a fost arătat prin sorţi Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda.
  19. Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.”
  20. Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi iată ce am făcut:
  21. am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul este pus sub ele.”
  22. Iosua a trimis nişte oameni, care au alergat în cort; şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan, şi argintul era sub ele.
  23. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua şi tuturor copiilor lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului.
  24. Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor.
  25. Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre
  26. şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor.

Capitolul 8

  1. Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme şi nu te înspăimânta! Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, suie-te împotriva cetăţii Ai. Iată că îţi dau în mâinile tale pe împăratul din Ai şi pe poporul lui, cetatea lui şi ţara lui.
  2. Să faci cetăţii Ai cum ai făcut Ierihonului şi împăratului lui: să păstraţi pentru voi numai prada de război şi vitele. Pune nişte oameni la pândă înapoia cetăţii.”
  3. Iosua s-a sculat cu toţi oamenii de război ca să se suie împotriva cetăţii Ai. A ales treizeci de mii de bărbaţi viteji pe care i-a pornit noaptea
  4. şi le-a dat următoarea poruncă: „Ascultaţi! Să vă puneţi la pândă înapoia cetăţii; să nu vă depărtaţi mult de cetate şi toţi să fiţi gata.
  5. Iar eu şi tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Şi când vor ieşi înaintea noastră, ca întâia dată, noi o s-o luăm la fugă dinaintea lor.
  6. Ei ne vor urmări până când îi vom trage departe de cetate, căci vor zice: „Fug dinaintea noastră, ca întâia dată!” Şi vom fugi dinaintea lor.
  7. Voi să ieşiţi atunci de la pândă şi să puneţi mâna pe cetate, şi Domnul Dumnezeul vostru o va da în mâinile voastre.
  8. După ce veţi lua cetatea, să-i puneţi foc, să faceţi cum a zis Domnul: aceasta este porunca pe care v-o dau.”
  9. Iosua i-a pornit, şi s-au dus de s-au aşezat la pândă între Betel şi Ai, la apus de Ai. Iar Iosua a petrecut noaptea aceea în mijlocul poporului.
  10. Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă, a cercetat poporul şi a pornit împotriva cetăţii Ai, în fruntea poporului, el şi bătrânii lui Israel.
  11. Toţi oamenii de război care erau cu el s-au suit şi s-au apropiat de cetate; când au ajuns în faţa cetăţii, au tăbărât la miazănoapte de Ai, de care erau despărţiţi prin vale.
  12. Iosua a luat aproape cinci mii de oameni şi i-a pus la pândă între Betel şi Ai, la apus de cetate.
  13. După ce s-a aşezat toată tabăra la miazănoapte de cetate, şi cei de pândă la apus de cetate, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii.
  14. Când a văzut împăratul cetăţii Ai lucrul acesta, oamenii din Ai s-au sculat în grabă dis-de-dimineaţă şi au ieşit înaintea lui Israel, ca să-l bată. Împăratul s-a îndreptat, cu tot poporul lui, spre un loc hotărât, înspre câmpie, şi nu ştia că înapoia cetăţii o mână de oameni stăteau la pândă împotriva lui.
  15. Iosua şi tot Israelul s-au prefăcut că sunt bătuţi şi au fugit pe drumul dinspre pustiu.
  16. Atunci tot poporul care era în cetate s-a strâns ca să-i urmărească. Au urmărit pe Iosua şi au fost traşi departe din cetate.
  17. N-a rămas niciun om în Ai şi în Betel care să nu fi ieşit împotriva lui Israel. Au lăsat cetatea deschisă şi au urmărit pe Israel.
  18. Domnul a zis lui Iosua: „Întinde spre Ai suliţa pe care o ai în mână, căci am s-o dau în mâna ta!” Şi Iosua a întins spre cetate suliţa pe care o avea în mână.
  19. De îndată ce şi-a întins mâna, bărbaţii care stăteau la pândă au ieşit repede din locul unde erau; au pătruns în cetate, au luat-o şi s-au grăbit de i-au pus foc.
  20. Oamenii din Ai, uitându-se înapoi, au văzut fumul cetăţii suindu-se spre cer şi n-au mai putut să scape în nicio parte. Poporul care fugea spre pustiu s-a întors împotriva celor ce-l urmăreau;
  21. căci Iosua şi tot Israelul, văzând cetatea luată de cei ce stăteau la pândă, şi fumul cetăţii suindu-se în sus, s-au întors şi au bătut pe oamenii din Ai.
  22. Ceilalţi, de asemenea, le-au ieşit înainte din cetate, şi oamenii din Ai au fost înconjuraţi de Israel din toate părţile. Israel i-a bătut, fără să lase unul cu viaţă, nici vreun fugar;
  23. pe împăratul din Ai l-au prins viu şi l-au adus la Iosua.
  24. După ce a isprăvit Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în câmp şi în pustiu unde îi urmăriseră ei, şi după ce toţi au fost trecuţi în totul prin ascuţişul sabiei, tot Israelul s-a întors la Ai şi a trecut cetatea prin ascuţişul sabiei.
  25. În totul au fost douăsprezece mii de inşi ucişi în ziua aceea, bărbaţi şi femei, toţi oameni din Ai.
  26. Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până ce toţi locuitorii au fost nimiciţi cu desăvârşire.
  27. Israel a păstrat pentru sine doar vitele şi prada din cetatea aceasta, după porunca pe care o dăduse lui Iosua, Domnul.
  28. Iosua a ars cetatea Ai şi a făcut din ea pentru totdeauna un morman de dărâmături, care se vede până în ziua de azi.
  29. A spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai şi l-a lăsat pe lemn până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii şi au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este până în ziua de azi.
  30. Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeului lui Israel pe muntele Ebal,
  31. cum poruncise copiilor lui Israel Moise, robul Domnului, şi cum este scris în cartea Legii lui Moise: era un altar de pietre necioplite, peste care nu trecuse fierul. Pe altarul acesta au adus Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumiri.
  32. Şi acolo Iosua a scris pe pietre o copie a Legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel.
  33. Tot Israelul, bătrânii, mai marii oştii şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor din neamul leviţilor care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii, cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel.
  34. Iosua a citit apoi toate cuvintele Legii, binecuvântările şi blestemele, după cum este scris în cartea Legii.
  35. N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.

Capitolul 9

  1. La auzul acestor lucruri, toţi împăraţii care erau dincoace de Iordan, pe munte şi în vale, şi pe toată coasta Mării celei Mari, până lângă Liban, hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii,
  2. s-au unit împreună într-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Iosua şi împotriva lui Israel.
  3. Locuitorii din Gabaon, de partea lor, când au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai,
  4. au întrebuinţat un vicleşug şi au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cârpite,
  5. iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cârpită, şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei; iar toată pâinea pe care o aveau pentru hrană era uscată şi mucegăise.
  6. S-au dus la Iosua în tabără la Ghilgal şi i-au zis lui şi tuturor celor din Israel: „Noi venim dintr-o ţară depărtată, acum deci faceţi legământ cu noi.”
  7. Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?”
  8. Ei au zis lui Iosua: „Noi suntem robii tăi.” Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?”
  9. Ei i-au răspuns: „Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt
  10. şi de ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi lui Og, împăratul Basanului, care era la Aştarot.
  11. Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: „Luaţi cu voi merinde pentru călătorie, duceţi-vă înaintea lor şi spuneţi-le: „Noi suntem robii voştri; acum deci faceţi legământ cu noi.”
  12. Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit.
  13. Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi de tot şi iată-le s-au rupt; hainele şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului.”
  14. Bărbaţii lui Israel au luat din merindea lor şi n-au întrebat pe Domnul.
  15. Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.
  16. La trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei şi că locuiau în mijlocul lor.
  17. Căci copiii lui Israel au plecat şi a treia zi au ajuns la cetăţile lor; cetăţile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim.
  18. Dar nu i-au bătut, pentru că fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor.
  19. Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei.
  20. Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului, din pricina jurământului pe care li l-am făcut.”
  21. „Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuinţaţi la tăiat lemne şi la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile.
  22. Iosua i-a chemat şi le-a vorbit astfel: „Pentru ce ne-aţi înşelat zicând: „Suntem foarte departe de voi”, când voi locuiţi în mijlocul nostru?
  23. Acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi în robie, să tăiaţi lemne şi să scoateţi apă pentru Casa Dumnezeului meu.”
  24. Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Robii tăi au auzit de poruncile date de Domnul Dumnezeul tău robului Său Moise, ca să vă dea în mână toată ţara şi să nimicească dinaintea voastră pe toţi locuitorii ei; şi venirea voastră a băgat mare frică în noi cu privire la viaţa noastră: iată de ce am lucrat aşa.
  25. Şi acum iată-ne în mâinile tale; fă cu noi ce vei crede că este bine şi drept să faci.”
  26. Iosua le-a făcut aşa cum hotărâse; i-a izbăvit din mâna copiilor lui Israel, care nu i-au omorât;
  27. dar din ziua aceea i-a pus să taie lemn şi să scoată apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului în locul pe care l-ar alege Domnul: ceea ce fac până în ziua de azi.

Capitolul 10

  1. Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a aflat că Iosua pusese mâna pe Ai şi o nimicise cu desăvârşire, că făcuse cetăţii Ai şi împăratului ei cum făcuse Ierihonului şi împăratului lui, şi că locuitorii Gabaonului făcuseră pace cu Israel şi erau în mijlocul lor.
  2. Atunci i-a fost foarte mare frică; fiindcă Gabaon era o cetate mare ca una din cetăţile împărăteşti, mai mare chiar decât Ai, şi toţi bărbaţii ei erau viteji.
  3. Adoni-Ţedec, împăratul Ierusalimului, a trimis să spună lui Hoham, împăratul Hebronului, lui Piream, împăratul Iarmutului, lui Iafia, împăratul Lachisului, şi lui Debir, împăratul Eglonului:
  4. „Suiţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.”
  5. Cei cinci împăraţi ai amoriţilor: împăratul Ierusalimului, împăratul Hebronului, împăratul Iarmutului, împăratul Lachisului şi împăratul Eglonului s-au adunat astfel şi s-au suit împreună cu toate oştile lor; au venit şi au tăbărât lângă Gabaon şi au început să lupte împotriva lui.
  6. Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor; căci toţi împăraţii amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”
  7. Iosua s-a suit din Ghilgal, el şi toţi oamenii de război cu el, şi toţi cei viteji.
  8. Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale, şi niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.”
  9. Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.
  10. Domnul i-a pus în învălmăşeală dinaintea lui Israel; şi Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.
  11. Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel şi se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.
  12. Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”
  13. Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.
  14. N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.
  15. Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.
  16. Cei cinci împăraţi au fugit şi s-au ascuns într-o peşteră la Macheda.
  17. S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împăraţi se află ascunşi într-o peşteră la Macheda.”
  18. Iosua a zis: „Prăvăliţi nişte pietre mari la intrarea peşterii şi puneţi nişte oameni să-i păzească.
  19. Şi voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe vrăjmaşii voştri şi bateţi-i pe dinapoi; nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.”
  20. După ce Iosua şi copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrângere şi i-au bătut cu desăvârşire, cei ce au putut scăpa au intrat în cetăţile întărite,
  21. şi tot poporul s-a întors liniştit în tabără la Iosua în Macheda, fără ca cineva să fi crâcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel.
  22. Iosua a zis atunci: „Deschideţi intrarea peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci împăraţi şi aduceţi-i la mine.”
  23. Ei au făcut aşa şi au adus la el pe cei cinci împăraţi, pe care-i scoseseră din peşteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului şi pe împăratul Eglonului.
  24. După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel şi a zis căpeteniilor oamenilor de război care merseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.” Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe grumajii lor.
  25. Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta.”
  26. După aceea, Iosua i-a lovit şi i-a omorât; i-a spânzurat de cinci copaci şi au rămas spânzuraţi de copaci până seara.
  27. Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.
  28. Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei; a nimicit cu desăvârşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape niciunul, şi împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.
  29. Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Macheda la Libna şi a dat luptă împotriva Libnei.
  30. Domnul a dat-o şi pe ea împreună cu împăratul ei în mâinile lui Israel şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se găseau în ea; n-a lăsat să scape niciunul şi a făcut împăratului ei cum făcuse împăratului Ierihonului.
  31. Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Libna în Lachis, a tăbărât înaintea ei şi a început lupta împotriva ei.
  32. Domnul a dat cetatea Lachis în mâinile lui Israel, care a luat-o a doua zi şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea, cum făcuse cu Libna.
  33. Atunci Horam, împăratul Ghezerului, s-a suit ca să dea ajutor Lachisului. Iosua l-a bătut, pe el şi pe poporul lui, fără să lase pe cineva să scape.
  34. Iosua şi tot Israelul împreună cu el a trecut din Lachis la Eglon; au tăbărât înaintea ei şi au început lupta.
  35. Au luat-o în aceeaşi zi şi au trecut-o prin ascuţişul sabiei, pe ea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; Iosua a nimicit-o cu desăvârşire chiar în ziua aceea, cum făcuse cu Lachis.
  36. Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a suit din Eglon la Hebron şi au început lupta împotriva lui.
  37. L-au luat şi l-au trecut prin ascuţişul sabiei, pe el, pe împăratul lui, toate cetăţile care ţineau de el şi pe toţi cei ce se aflau în el; Iosua n-a lăsat pe niciunul să scape, cum făcuse cu Eglonul, şi l-a nimicit cu desăvârşire împreună cu toţi cei ce se aflau în el.
  38. Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a îndreptat împotriva Debirului şi a început lupta împotriva lui.
  39. L-a luat, pe el, pe împăratul lui şi toate cetăţile care ţineau de el; le-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se aflau în ele, fără să lase să scape vreunul; Iosua a făcut Debirului şi împăratului lui cum făcuse Hebronului şi cum făcuse Libnei şi împăratului ei.
  40. Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele, şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel.
  41. Iosua i-a bătut de la Cades-Barnea până la Gaza, a bătut toată ţara Gosen până la Gabaon.
  42. Iosua a luat în acelaşi timp pe toţi împăraţii aceia şi ţara lor, căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta pentru Israel.
  43. Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.

Capitolul 11

  1. Iabin, împăratul Haţorului, auzind de aceste lucruri, a trimis soli la Iobab, împăratul Madonului, la împăratul Şimronului, la împăratul Acşafului,
  2. la împăraţii care erau la miazănoapte de munte, în câmpia de la miazăzi de Chineret, în vale şi pe înălţimile Dorului la apus,
  3. canaaniţilor de la răsărit şi de la apus, amoriţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor pe munte şi heviţilor la poalele Hermonului în ţara Miţpa.
  4. Au ieşit ei şi toate oştirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, şi având cai şi care în foarte mare număr.
  5. Toţi împăraţii aceştia au hotărât un loc de întâlnire şi au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.
  6. Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuţi pe toţi înaintea lui Israel. Cailor să le tai vinele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.”
  7. Iosua cu toţi oamenii lui de război au venit pe neaşteptate peste ei la apele Merom şi s-au năpustit în mijlocul lor.
  8. Domnul i-a dat în mâinile lui Israel; ei i-au bătut şi i-au urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim şi până în valea Miţpa la răsărit; i-au bătut, fără să lase să scape vreunul.
  9. Iosua le-a făcut cum îi spusese Domnul: cailor le-a tăiat vinele picioarelor, iar carele lor le-a ars în foc.
  10. La întoarcere, şi în acelaşi timp, Iosua a luat Haţorul şi a trecut prin sabie pe împăratul lui. Haţorul era mai înainte capitala tuturor acestor împărăţii.
  11. Au trecut prin ascuţişul sabiei şi au nimicit cu desăvârşire pe toţi cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viaţă şi au pus foc Haţorului.
  12. Iosua a luat, de asemenea, toate cetăţile împăraţilor acelora, şi pe toţi împăraţii lor i-a trecut prin ascuţişul sabiei şi i-a nimicit cu desăvârşire, cum poruncise Moise, robul Domnului.
  13. Dar Israel n-a ars niciuna din cetăţile aşezate pe dealuri, afară numai de Haţor, care a fost ars de Iosua.
  14. Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada cetăţilor acelora şi vitele; dar au trecut prin ascuţişul sabiei pe toţi oamenii, până i-au nimicit, fără să lase ceva din ce are suflare de viaţă.
  15. Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise şi de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul.
  16. Astfel Iosua a luat toată ţara aceasta, muntele, toată partea de miazăzi, toată ţara Gosen, valea, câmpia, muntele lui Israel şi văile lui,
  17. de la muntele cel pleşuv care se înalţă spre Seir până la Baal-Gad, în valea Libanului, la poalele muntelui Hermon. A luat pe toţi împăraţii lor, i-a bătut şi i-a omorât.
  18. Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împăraţi a ţinut multă vreme.
  19. N-a rămas nicio cetate, care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, afară de heviţi, care locuiau în Gabaon; pe toate le-au luat prin luptă.
  20. Căci Domnul a îngăduit ca popoarele acelea să-şi împietrească inima şi să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise, Domnul.
  21. În acelaşi timp, Iosua a pornit şi a nimicit pe anachiţi din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda şi din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârşire, împreună cu cetăţile lor.
  22. N-au rămas deloc anachiţi în ţara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat şi la Asdod.
  23. Iosua a pus stăpânire deci pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise, Domnul. Şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui, după seminţiile lor. Apoi ţara s-a odihnit de război.

Capitolul 12

  1. Iată împăraţii pe care i-au bătut copiii lui Israel şi a căror ţară au luat-o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la pârâul Arnon până la muntele Hermonului, cu toată câmpia de la răsărit:
  2. pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon. Stăpânirea lui se întindea de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, şi, de la mijlocul pârâului, peste jumătate din Galaad, până la pârâul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon;
  3. de la câmpie până la Marea Chineret la răsărit şi până la marea câmpiei, care este Marea Sărată, la răsărit, spre Bet-Ieşimot; şi de la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga.
  4. Pe Og, împăratul Basanului, singura rămăşiţă a refaimiţilor, care locuiau la Aştarot şi la Edrei.
  5. Stăpânirea lui se întindea peste muntele Hermonului, peste Salca, peste tot Basanul, până la hotarul gheşuriţilor şi maacatiţilor, şi peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului.
  6. Moise, robul Domnului, şi copiii lui Israel i-au bătut; şi Moise, robul Domnului, le-a dat ţara lor în stăpânirea rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase.
  7. Iată împăraţii pe care i-au bătut Iosua şi copiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal-Gad în valea Libanului până la muntele cel pleşuv, care se înalţă spre Seir. Iosua a dat ţara lor în stăpânire seminţiilor lui Israel, fiecăreia i-a dat partea ei,
  8. pe munte, în vale, în câmpie, pe costişe, în pustiu şi în partea de miazăzi, ţara hetiţilor, amoriţilor, canaaniţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor.
  9. Împăratul Ierihonului, unul; împăratul din Ai, lângă Betel, unul;
  10. împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul;
  11. împăratul Iarmutului, unul; împăratul din Lachis, unul;
  12. împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul;
  13. împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul;
  14. împăratul din Horma, unul; împăratul Aradului, unul;
  15. împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul;
  16. împăratul din Macheda, unul; împăratul Betelului, unul;
  17. împăratul Tapuahului, unul; împăratul Heferului, unul;
  18. împăratul Afecului, unul; împăratul Laşaronului, unul;
  19. împăratul Madonului, unul; împăratul Haţorului, unul;
  20. împăratul Şimron-Meronului, unul; împăratul Acşafului, unul;
  21. împăratul Taanacului, unul; împăratul din Meghido, unul;
  22. împăratul din Chedeş, unul; împăratul Iocneamului, la Carmel, unul;
  23. împăratul Dorului, pe înălţimile Dorului, unul; împăratul Goiimului, lângă Ghilgal, unul;
  24. împăratul din Tirţa, unul. Peste tot treizeci şi unu de împăraţi.

Capitolul 13

  1. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, şi ţara care-ţi mai rămâne de supus este foarte mare.
  2. Iată ţara care mai rămâne: toate ţinuturile filistenilor şi tot ţinutul gheşuriţilor,
  3. de la Şihor, care curge înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept canaanit şi care este stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de aviţi;
  4. începând de la miazăzi, toată ţara Canaaniţilor şi Meara, care este a sidoniţilor, până la Afec, până la hotarul amoriţilor;
  5. ţara ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, până la intrarea Hamatului;
  6. toţi locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim, toţi sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;
  7. şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase.”
  8. Rubeniţii şi gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului:
  9. de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi de la cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia Medeba, până la Dibon;
  10. toate cetăţile lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon, până la hotarul copiilor lui Amon;
  11. Galaadul, ţinutul gheşuriţilor şi al maacatiţilor, tot muntele Hermonului şi tot Basanul până la Salca;
  12. toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi şi i-a izgonit.
  13. Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheşuriţi şi pe maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
  14. Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El.
  15. Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor.
  16. Ei au avut ca ţinut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,
  17. Hesbonul şi toate cetăţile lui din câmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,
  18. Iahaţ, Chedemot, Mefaat,
  19. Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,
  20. Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot,
  21. toate cetăţile câmpiei şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon şi care locuiau în ţară.
  22. Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.
  23. Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
  24. Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor.
  25. Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon, până la Aroer, faţă în faţă cu Raba,
  26. de la Hesbon până la Ramat-Miţpe şi Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Debirului,
  27. şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea Mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
  28. Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
  29. Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire, după familiile lor.
  30. Ţinutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate târguşoarele lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi.
  31. Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.
  32. Acestea sunt părţile de moştenire pe care le-a dat Moise, când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.
  33. Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El.

Capitolul 14

  1. Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe care li le-au împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel:
  2. Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.
  3. Căci Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului; dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.
  4. Fiii lui Iosif alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.
  5. Copiii lui Israel au făcut întocmai după poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul, şi au împărţit ţara.
  6. Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, i-a zis: „Ştii ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine şi cu privire la tine, la Cades-Barnea.
  7. Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată.
  8. Fraţii mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu.
  9. Şi în ziua aceea Moise a jurat şi a zis: „Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.”
  10. Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani.
  11. Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.
  12. Dă-mi, dar, muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt anachiţi şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”
  13. Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, şi i-a dat ca moştenire Hebronul.
  14. Astfel Caleb, fiul lui Iefune, chenizitul, a avut de moştenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.
  15. Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba: Arba fusese omul cel mai mare dintre anachiţi. Şi ţara s-a odihnit de război.

Capitolul 15

  1. Partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustiul Ţin, la miazăzi. Acesta a fost hotarul cel mai de miazăzi.
  2. Astfel, hotarul lor de miazăzi pornea de la capătul Mării Sărate, de la sânul care caută spre miazăzi.
  3. Ieşea spre miazăzi de suişul Acrabim, trecea prin Ţin şi se suia la miazăzi de Cades-Barnea; de acolo trecea înainte prin Heţron, suia spre Adar şi se întorcea la Carcaa;
  4. trecea apoi prin Aţmon, mergea până la pârâul Egiptului şi ieşea la mare. Acesta să vă fie hotarul de miazăzi.
  5. Hotarul de răsărit era Marea Sărată până la îmbucătura Iordanului. Hotarul de miazănoapte pornea de la sânul mării care este la îmbucătura Iordanului,
  6. suia spre Bet-Hogla, trecea pe la miazănoapte de Bet-Araba şi se ridica până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;
  7. suia mai departe la Debir, la o depărtare bunicică de valea Acor, şi se îndrepta spre miazănoapte înspre Ghilgal, care este în faţa suişului Adumim la miazăzi de pârâu. Trecea pe lângă apele En-Şemeş şi mergea până la En-Roguel.
  8. Suia de-acolo prin valea Ben-Hinom înspre miazăzi de Iebus, care este Ierusalimul; apoi se ridica până în vârful muntelui, care este în dreptul văii Hinom la apus, şi la capătul văii refaimiţilor la miazănoapte.
  9. Din vârful muntelui, hotarul se întindea până la izvorul apelor Neftoah, ieşea la cetăţile muntelui Efron şi trecea prin Baala, sau Chiriat-Iearim.
  10. Din Baala se întorcea la apus spre muntele Seir, trecea prin partea de miazănoapte a muntelui Iearim, sau Chesalon, se cobora la Bet-Şemeş şi trecea prin Timna.
  11. Apoi ieşea în latura de miazănoapte a Ecronului, se întindea spre Şicron, trecea prin muntele Baala, ajungea până la Iabneel şi ieşea la mare.
  12. Hotarul de apus era Marea cea Mare şi ţărmul ei. Acestea au fost, de jur împrejur, hotarele fiilor lui Iuda, după familiile lor.
  13. Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua, Domnul; lui i-au dat Chriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac.
  14. Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Şeşai, Ahiman şi Talmai, copiii lui Anac.
  15. De acolo s-a suit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.
  16. Caleb a zis: „Celui ce va bate cetatea Chiriat-Sefer şi o va lua îi voi da de nevastă pe fiica mea, Acsa.”
  17. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb, a pus mâna pe ea; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa, Acsa.
  18. După ce a intrat ea la Otniel, l-a sfătuit să ceară de la tatăl ei un ogor. Ea s-a coborât de pe măgarul ei, şi Caleb i-a zis: „Ce vrei?”
  19. Ea a răspuns: „Fă-mi un dar, căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă.” Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.
  20. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor.
  21. Cetăţile aşezate în ţinutul de la miazăzi, la marginea cea mai depărtată a seminţiei fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau: Cabţeel, Eder, Iagur,
  22. China, Dimona, Adada,
  23. Chedeş, Haţor, Itnan,
  24. Zif, Telem, Bealot,
  25. Haţor-Hadata, Cheriot-Heţron, care este Haţor,
  26. Amam, Şema, Molada,
  27. Haţar-Gada, Heşmon, Bet-Palet,
  28. Haţar-Şual, Beer-Şeba, Biziotia,
  29. Baala, Iim, Aţem,
  30. Eltolad, Chesil, Horma,
  31. Ţiclag, Madmana, Sansana,
  32. Lebaot, Şilhim, Ain şi Rimon. Toate cetăţile: douăzeci şi nouă, împreună cu satele lor.
  33. În câmpie: Eştaol, Ţorea, Aşna,
  34. Zanoah, En-Ganim, Tapuah, Enam,
  35. Iarmut, Adulam, Soco, Azeca,
  36. Şaaraim, Aditaim, Ghedera şi Ghederotaim; patruzeci de cetăţi şi satele lor.
  37. Ţenan, Hadaşa, Migdal-Gad,
  38. Dilean, Miţpe, Iocteel,
  39. Lachis, Boţcat, Eglon,
  40. Cabon, Lahmas, Chitliş,
  41. Ghederot, Bet-Dagon, Naama şi Macheda; şaisprezece cetăţi şi satele lor.
  42. Libna, Eter, Aşan,
  43. Iiftah, Aşna, Neţib,
  44. Cheila, Aczib şi Mareşa; nouă cetăţi şi satele lor.
  45. Ecron, cetăţile şi satele lui;
  46. de la Ecron şi la apus, toate cetăţile de lângă Asdod şi satele lor,
  47. Asdod, cetăţile şi satele lui; Gaza, cetăţile şi satele ei, până la pârâul Egiptului şi la Marea cea Mare, care slujeşte ca hotar.
  48. Pe munte: Şamir, Iatir, Soco,
  49. Dana, Chiriat-Sana, care este Debirul,
  50. Anab, Eştemo, Anim,
  51. Gosen, Holon şi Ghilo; unsprezece cetăţi şi satele lor.
  52. Arab, Duma, Eşean,
  53. Janum, Bet-Tapuah, Afeca,
  54. Humta, Chiriat-Arba, care este Hebronul, şi Ţior; nouă cetăţi şi satele lor.
  55. Maon, Carmel, Zif, Iuta,
  56. Iizreel, Iocdeam, Zanoah,
  57. Cain, Ghibeea şi Timna; zece cetăţi şi satele lor.
  58. Halhul, Bet-Ţur, Ghedor,
  59. Maarat, Bet-Anot şi Eltecon; şase cetăţi şi satele lor.
  60. Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, şi Raba; două cetăţi şi satele lor.
  61. În pustiu: Bet-Araba, Midin, Secaca,
  62. Nibşan, Ir-Hamelah şi En-Ghedi; şase cetăţi şi satele lor.
  63. Fiii lui Iuda n-au putut izgoni pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit cu fiii lui Iuda la Ierusalim până în ziua de azi.

Capitolul 16

  1. Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustiul care se ridică de la Ierihon la Betel prin munte.
  2. Mergea mai departe de la Betel la Luz şi trecea spre hotarul archiţilor prin Atarot.
  3. Apoi se cobora la apus spre hotarul iafletiţilor, până la hotarul Bet-Horonului de jos şi până la Ghezer, ieşind la mare.
  4. Acolo şi-au primit moştenirea fiii lui Iosif: Manase şi Efraim.
  5. Iată hotarele fiilor lui Efraim, după familiile lor: Hotarul moştenirii lor era, la răsărit, Atarot-Adar până la Bet-Horonul de sus.
  6. Ieşea spre mare la Micmetat în partea de miazănoapte, se întorcea la răsărit până la Taanat-Silo şi trecea înspre răsărit prin Ianoah.
  7. Din Ianoah cobora la Atarot şi la Naarata, atingea Ierihonul şi mergea până la Iordan.
  8. Din Tapuah mergea spre apus până la pârâul Cana şi ieşea la mare. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Efraim, după familiile lor.
  9. Fiii lui Efraim aveau şi cetăţi deosebite în mijlocul moştenirii fiilor lui Manase, toate cu satele lor.
  10. Ei n-au izgonit pe canaaniţii care locuiau în Ghezer, şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost puşi să plătească un bir.

Capitolul 17

  1. O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, căci el era întâiul născut al lui Iosif. Machir, întâiul născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul şi Basanul, pentru că era un bărbat de război.
  2. Au dat prin sorţi o parte celorlalţi fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer, fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel, fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer, fiilor lui Şemida: aceştia sunt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor.
  3. Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n-a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa.
  4. Ele s-au înfăţişat înaintea preotului Eleazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea mai marilor şi au zis: „Domnul a poruncit lui Moise să ne dea o moştenire între fraţii noştri.” Şi li s-a dat, după porunca Domnului, o moştenire între fraţii tatălui lor.
  5. Au căzut zece părţi lui Manase, afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului.
  6. Căci fetele lui Manase au avut o moştenire între fiii lui, şi ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi fii ai lui Manase.
  7. Hotarul lui Manase se întindea de la Aşer până la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, şi ducea la dreapta până la locuitorii din En-Tapuah.
  8. Ţara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui Efraim.
  9. Hotarul se cobora până la pârâul Cana, la miazăzi de pârâu. Cetăţile acestea ale lui Efraim erau în mijlocul cetăţilor lui Manase. Hotarul lui Manase era pe partea de miazănoapte a pârâului şi ieşea la mare.
  10. Ţinutul de la miazăzi era al lui Efraim, cel de la miazănoapte al lui Manase, şi marea le slujea ca hotar; la miazănoapte se întâlneau cu Aşer, şi la răsărit cu Isahar.
  11. Manase stăpânea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi.
  12. Fiii lui Manase n-au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi canaaniţii au izbutit astfel să rămână în ţara aceasta.
  13. Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-au izgonit.
  14. Fiii lui Iosif au vorbit lui Iosua şi i-au zis: „Pentru ce ne-ai dat de moştenire numai un sorţ şi numai o parte, când noi suntem un popor mare la număr şi Domnul ne-a binecuvântat până acum?”
  15. Iosua le-a zis: „Dacă sunteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure şi tăiaţi-o, ca să vă faceţi loc în ţara fereziţilor şi a refaimiţilor, fiindcă muntele lui Efraim este prea strâmt pentru voi.”
  16. Fiii lui Iosif au zis: „Muntele nu ne va ajunge, şi toţi canaaniţii care locuiesc în vale, cei ce sunt la Bet-Şean şi în satele lui şi cei ce sunt în valea lui Izreel au care de fier.”
  17. Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: „Voi sunteţi un popor mare la număr, şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ.
  18. Ci veţi avea muntele, căci veţi tăia pădurea, şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor.”

Capitolul 18

  1. Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo şi au aşezat acolo Cortul întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.
  2. Mai rămâneau şapte seminţii ale copiilor lui Israel, care nu-şi primiseră încă partea de moştenire.
  3. Iosua a zis copiilor lui Israel: „Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul părinţilor voştri?
  4. Alegeţi trei bărbaţi de fiecare seminţie, şi-i voi porni. Să se scoale, să străbată ţara, să facă un plan în vederea împărţirii şi să se întoarcă la mine.
  5. S-o împartă în şapte părţi; Iuda să rămână în hotarele lui la miazăzi, şi casa lui Iosif să rămână în hotarele ei la miazănoapte.
  6. Voi dar, să faceţi un plan al ţării împărţite în şapte părţi şi să mi-l aduceţi aici. Voi arunca sorţii pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru.
  7. Dar leviţii să n-aibă parte în mijlocul vostru, căci moştenirea lor este preoţia Domnului; şi Gad, Ruben şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au primit moştenirea pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.”
  8. Când s-au sculat bărbaţii şi au pornit să facă planul ţării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceţi-vă, străbateţi ţara, faceţi-mi un plan şi întoarceţi-vă la mine; apoi eu voi arunca pentru voi sorţii înaintea Domnului la Silo.”
  9. Bărbaţii aceştia au plecat, au străbătut ţara şi au făcut planul după cetăţi, într-o carte, împărţind-o în şapte părţi, şi s-au întors la Iosua în tabără la Silo.
  10. Iosua a aruncat înaintea Domnului sorţi pentru ei la Silo şi a împărţit ţara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui.
  11. Sorţul a căzut pe seminţia fiilor lui Beniamin, după familiile lor, şi partea care le-a căzut prin sorţi îşi avea hotarele între fiii lui Iuda şi fiii lui Iosif.
  12. Înspre miazănoapte, hotarul lor pornea de la Iordan. Suia pe la miazănoapte de Ierihon, se ridica pe munte spre apus şi ieşea în pustiul Bet-Aven.
  13. De acolo trecea prin Luz, la miazăzi de Luz, adică Betel, şi se cobora la Atarot-Adar, peste muntele care este la miazăzi de Bet-Horonul de jos.
  14. Înspre apus, hotarul mergea şi se întorcea pe la miazăzi de muntele care este în faţa Bet-Horonului; mergea spre miazăzi şi ieşea la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus.
  15. Partea de miazăzi începea de la capătul Chiriat-Iearimului. Hotarul mergea spre apus până la izvorul apelor Neftoahului.
  16. Se cobora pe la capătul muntelui care este în faţa văii Ben-Hinom, în valea refaimiţilor, la miazănoapte. Se cobora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a iebusiţilor, până la En-Roguel.
  17. Se îndrepta spre miazănoapte la En-Şemeş, apoi la Ghelilot, care este în faţa suişului Adumim, şi se cobora pe la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben.
  18. Trecea pe partea de miazănoapte în faţa Arabei, se cobora pe la Araba,
  19. mergea înainte pe partea de miazănoapte de Bet-Hogla şi ieşea la sânul de miazănoapte al Mării Sărate, spre îmbucătura Iordanului la miazăzi. Acesta era hotarul de miazăzi.
  20. Înspre răsărit hotarul îl făcea Iordanul. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu hotarele ei de jur împrejur.
  21. Cetăţile seminţiei fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, Emec-Cheţiţ,
  22. Bet-Araba, Ţemaraim, Betel,
  23. Avim, Para, Ofra,
  24. Chefar-Amonai, Ofni şi Gheba; douăsprezece cetăţi şi satele lor.
  25. Gabaon, Rama, Beerot,
  26. Miţpe, Chefira, Moţa,
  27. Rechem, Iirpeel, Tareala,
  28. Ţela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat şi Chiriat; paisprezece cetăţi şi satele lor. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor.

Capitolul 19

  1. A doua parte a căzut prin sorţi lui Simeon, seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor. Moştenirea lor era în mijlocul moştenirii fiilor lui Iuda.
  2. Ei au avut în moştenirea lor: Beer-Şeba, Şeba, Molada,
  3. Haţar-Şual, Bala, Aţem,
  4. Eltolad, Betul, Horma,
  5. Ţiclag, Bet-Marcabot, Haţar-Susa,
  6. Bet-Lebaot şi Şaruhen; treisprezece cetăţi şi satele lor;
  7. Ain, Rimon, Eter şi Aşan, patru cetăţi şi satele lor;
  8. şi toate satele din împrejurimile acestor cetăţi, până la Baalat-Beer, care este Ramatul de miazăzi. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Simeon, după familiile lor.
  9. Moştenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moştenire a fiilor lui Iuda; căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei, şi de aceea fiii lui Simeon şi-au primit pe a lor în mijlocul moştenirii lor.
  10. A treia parte a căzut prin sorţi fiilor lui Zabulon, după familiile lor.
  11. Hotarul moştenirii lor se întindea până la Sarid. La apus se suia spre Mareala şi atingea Dabeşet, apoi pârâul care curge înaintea Iocneamului.
  12. Din Sarid se întorcea spre răsărit, spre răsăritul soarelui, până la hotarul Chislot-Taborului, mergea înainte la Dabrat şi suia la Iafia.
  13. De acolo trecea la răsărit prin Ghita-Hefer, prin Ita-Caţin, mergea la Rimon şi se întorcea până la Nea.
  14. Se întorcea apoi înspre miazănoapte spre Hanaton şi ieşea la valea Iiftah-El.
  15. Cuprindea: Catat, Nahalal, Şimron, Iideala, Betleem; douăsprezece cetăţi şi satele lor.
  16. Aceasta a fost moştenirea fiilor lui Zabulon, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
  17. A patra parte a căzut prin sorţi lui Isahar, fiilor lui Isahar, după familiile lor.
  18. Hotarul lor trecea prin Izreel, Chesulot, Sunem,
  19. Hafaraim, Şion, Anaharat,
  20. Rabit, Chişion, Abeţ,
  21. Remet, En-Ganim, En-Hada şi Bet-Paţeţ;
  22. atingea Taborul, Şahaţima, Bet-Şemeş şi ieşea la Iordan; şaisprezece cetăţi şi satele lor.
  23. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Isahar, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
  24. A cincea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor.
  25. Hotarul lor trecea prin Helcat, Hali, Beten, Acşaf,
  26. Alamelec, Amead şi Mişeal; atingea, spre apus, Carmelul şi Şihor-Libnat;
  27. apoi se întorcea înspre răsărit la Bet-Dagon, se atingea de Zabulon şi de valea Iiftah-El, la miazănoapte de Bet-Emec şi Neiel, şi se întindea spre Cabul, la stânga,
  28. şi spre Ebron, Rehob, Hamon şi Cana, până la Sidonul cel mare.
  29. Se întorcea apoi spre Rama până la cetatea cea tare a Tirului şi spre Hosa şi ieşea la mare prin ţinutul Aczib.
  30. Cuprindea: Uma, Afec şi Rehob; douăzeci şi două de cetăţi şi satele lor.
  31. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Aşer, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
  32. A şasea parte a căzut prin sorţi fiilor lui Neftali, după familiile lor.
  33. Hotarul lor se întindea de la Helef, de la Alon, prin Ţaananim, Adami-Necheb şi Iabneel, până la Lacum, şi ieşea la Iordan.
  34. Se întorcea spre apus la Aznot-Tabor, şi de acolo mergea înainte la Hucoc; se atingea de Zabulon, înspre miazăzi, de Aşer, înspre apus, şi de Iuda; înspre răsărit era Iordanul.
  35. Cetăţile tari erau: Ţidim, Ţer, Hamat, Racat, Chineret,
  36. Adama, Rama, Haţor,
  37. Chedeş, Edrei, En-Haţor,
  38. Iireon, Migdal-El, Horem, Bet-Anat şi Bet-Şemeş; nouăsprezece cetăţi şi satele lor.
  39. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Neftali, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
  40. A şaptea parte a căzut prin sorţi seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor.
  41. Hotarul moştenirii lor era Ţorea, Eştaol, Ir-Şemeş,
  42. Şaalabin, Aialon, Iitla,
  43. Elon, Timnata, Ecron,
  44. Elteche, Ghibeton, Baalat,
  45. Iehud, Bene-Berac, Gat-Rimon,
  46. Me-Iarcon şi Racon, cu hotarul care este faţă în faţă cu Iafo.
  47. Ţinutul fiilor lui Dan se întindea şi în afară de acestea. Fiii lui Dan s-au suit şi s-au luptat împotriva lui Leşem; au pus mâna pe el şi l-au trecut prin ascuţişul sabiei; au pus stăpânire pe el, s-au aşezat în el şi l-au numit Dan, după numele tatălui lor, Dan.
  48. Aceasta a fost moştenirea seminţiei fiilor lui Dan, după familiile lor, cetăţile acestea şi satele lor.
  49. După ce au isprăvit de împărţit ţara, după hotarele ei, copiii lui Israel au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moştenire în mijlocul lor.
  50. După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim. El a zidit cetatea din nou şi şi-a aşezat locuinţa acolo.
  51. Acestea sunt moştenirile pe care le-au împărţit preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel, prin sorţi înaintea Domnului, la Silo, la uşa Cortului întâlnirii. Astfel au isprăvit ei împărţirea ţării.

Capitolul 20

  1. Domnul a vorbit lui Iosua şi a zis:
  2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Hotărâţi-vă, cum v-am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
  3. unde să poată fugi ucigaşul care va omorî pe cineva fără voie, fără să aibă de gând să-l omoare; ele să vă fie un loc de scăpare împotriva răzbunătorului sângelui.
  4. Ucigaşul să fugă într-una din aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii cetăţii şi să spună întâmplarea lui bătrânilor cetăţii aceleia; ei să-l primească la ei în cetate şi să-i dea o locuinţă, ca să locuiască împreună cu ei.
  5. Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu dea pe ucigaş în mâinile lui; căci fără să vrea a omorât pe aproapele lui şi fără să-i fi fost vrăjmaş mai înainte.
  6. El să rămână în cetatea aceasta până se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat, până la moartea marelui preot care va fi atunci în slujbă. Atunci, ucigaşul să se întoarcă şi să intre iarăşi în cetatea şi în casa lui, în cetatea de unde fugise.”
  7. Ei au pus deoparte Chedeşul, în Galileea, pe muntele lui Neftali; Sihemul, pe muntele lui Efraim; şi Chiriat-Arba, sau Hebronul, pe muntele lui Iuda.
  8. Şi de cealaltă parte a Iordanului, la răsăritul Ierihonului, a ales Beţerul, în pustiu, în câmpie, în seminţia lui Ruben; Ramot, în Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan, în Basan, în seminţia lui Manase.
  9. Acestea au fost cetăţile hotărâte pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul lor, pentru ca cel ce va ucide pe cineva fără voie să poată fugi în ele şi să nu moară ucis de mâna răzbunătorului sângelui, înainte de a se înfăţişa înaintea adunării.

Capitolul 21

  1. Căpeteniile de familie ale leviţilor s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.
  2. Le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.”
  3. Copiii lui Israel au dat atunci leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare şi împrejurimile lor, după porunca Domnului.
  4. Au tras la sorţi pentru familiile chehatiţilor; şi leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia lui Beniamin;
  5. ceilalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din seminţia lui Dan şi din jumătate din seminţia lui Manase.
  6. Fiii lui Gherşon au avut prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia lui Manase, în Basan.
  7. Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad şi din seminţia lui Zabulon.
  8. Copiii lui Israel au dat leviţilor prin sorţi aceste cetăţi şi împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  9. Au dat din seminţia fiilor lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon următoarele cetăţi numite pe nume
  10. şi care au fost ale fiilor lui Aaron dintre familiile chehatiţilor şi ale fiilor lui Levi, căci ei au ieşit cei dintâi la sorţi.
  11. Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, pe muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac.
  12. Câmpia cetăţii şi satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune.
  13. Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Hebronul şi împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,
  14. Iatirul şi împrejurimile lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,
  15. Holonul şi împrejurimile lui, Debirul şi împrejurimile lui,
  16. Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui; nouă cetăţi din aceste două seminţii;
  17. şi din seminţia lui Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei,
  18. Anatot şi împrejurimile lui şi Almonul şi împrejurimile lui; patru cetăţi.
  19. Toate cetăţile preoţilor, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi şi împrejurimile lor.
  20. Leviţii din familiile celorlalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi cetăţi din seminţia lui Efraim.
  21. Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Sihemul şi împrejurimile lui, pe muntele lui Efraim, Ghezerul şi împrejurimile lui,
  22. Chibţaim şi împrejurimile lui şi Bet-Horon şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  23. din seminţia lui Dan: Elteche şi împrejurimile ei, Ghibeton şi împrejurimile lui,
  24. Aialon şi împrejurimile lui şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  25. şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac şi împrejurimile lui şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui; două cetăţi.
  26. Toate cetăţile erau zece şi împrejurimile lor, pentru familiile celorlalţi fii ai lui Chehat.
  27. Au dat fiilor lui Gherşon, dintre familiile leviţilor: din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Golan din Basan şi împrejurimile ei şi Beeştra şi împrejurimile ei; două cetăţi;
  28. din seminţia lui Isahar: Chişion şi împrejurimile lui, Dabrat şi împrejurimile lui,
  29. Iarmutul şi împrejurimile lui şi En-Ganim şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  30. din seminţia lui Aşer: Mişeal şi împrejurimile lui, Abdonul şi împrejurimile lui,
  31. Helcat şi împrejurimile lui şi Rehob şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  32. şi din seminţia lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Chedeş din Galileea şi împrejurimile ei, Hamot-Dor şi împrejurimile lui şi Cartanul şi împrejurimile lui; trei cetăţi.
  33. Toate cetăţile gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi şi împrejurimile lor.
  34. Celorlalţi leviţi, care făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminţia lui Zabulon: Iocneamul şi împrejurimile lui, Carta şi împrejurimile ei,
  35. Dimna şi împrejurimile ei şi Nahalal şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  36. din seminţia lui Ruben: Beţerul şi împrejurimile lui, Iahţa şi împrejurimile ei,
  37. Chedemot şi împrejurimile lui şi Mefaat şi împrejurimile lui; patru cetăţi;
  38. şi din seminţia lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Ramot din Galaad şi împrejurimile lui, Mahanaim şi împrejurimile lui,
  39. Hesbonul şi împrejurimile lui şi Iaezerul şi împrejurimile lui; de toate, patru cetăţi.
  40. Toate cetăţile care au căzut la sorţi fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale leviţilor, erau douăsprezece cetăţi.
  41. Toate cetăţile leviţilor din mijlocul moşiilor copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi şi împrejurimile lor.
  42. Fiecare din aceste cetăţi îşi avea împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate cetăţile acestea.
  43. Astfel, Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; ei au luat-o în stăpânire şi s-au aşezat în ea.
  44. Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinţilor lor; niciunul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor.
  45. Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel, Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.

Capitolul 22

  1. Atunci Iosua a chemat pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase.
  2. Şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit.
  3. N-aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme până în ziua de azi; şi aţi păzit rânduielile şi poruncile Domnului Dumnezeului vostru.
  4. Acum, când Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan.
  5. Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.”
  6. Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
  7. Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus.
  8. Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat şi le-a zis: „Voi vă întoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier şi de îmbrăcăminte. Împărţiţi cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri.”
  9. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise, Domnul.
  10. Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile.
  11. Copiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părţile copiilor lui Israel.”
  12. Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei.
  13. Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar,
  14. şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel.
  15. Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit astfel:
  16. „Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel, şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?
  17. Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului?
  18. Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.
  19. Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru!
  20. Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunării a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui.”
  21. Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel:
  22. „Domnul Dumnezeu cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu cel Atotputernic ştie, şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta!
  23. Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta!
  24. Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: „Ce legătură este între voi şi Domnul Dumnezeul lui Israel?
  25. Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!” – Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul.
  26. De aceea am zis: „Să ne zidim deci un altar nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe:
  27. ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, înaintea feţei Lui, prin arderile noastre de tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: „Voi n-aveţi parte de Domnul!”
  28. Noi am zis: „Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: „Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi.
  29. Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru care este înaintea Locaşului Lui!”
  30. Când au auzit preotul Fineas şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, au rămas mulţumiţi.
  31. Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manase: „Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n-aţi săvârşit păcatul acesta împotriva Domnului; şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului.”
  32. Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad şi s-au întors din ţara Galaadului în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă.
  33. Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuvântat pe Dumnezeu şi n-au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.
  34. Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu.”

Capitolul 23

  1. De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă.
  2. Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.
  3. Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi.
  4. Vedeţi, v-am dat ca moştenire prin sorţi, după seminţiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, şi toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare spre apusul soarelui.
  5. Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpâni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.
  6. Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea Legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga.
  7. Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor şi să nu-l întrebuinţaţi în jurământ; să nu le slujiţi şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
  8. Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut până în ziua aceasta.
  9. Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni, până în ziua aceasta, n-a putut să vă stea împotrivă.
  10. Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.
  11. Vegheaţi, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.
  12. Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii şi dacă veţi intra în legături cu ele,
  13. să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste şi nişte spini în ochi, până veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.
  14. Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi, dar, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit.
  15. Şi după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul Dumnezeul vostru s-au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.
  16. Dacă veţi călca legământul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră şi veţi pieri degrabă din ţara cea bună pe care v-a dat-o El.”

Capitolul 24

  1. Iosua a adunat toate seminţiile lui Israel la Sihem şi a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe căpeteniile oştii. Ei s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu.
  2. Iosua a zis întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului şi slujeau altor dumnezei.
  3. Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am dat pe Isaac.
  4. Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au coborât în Egipt.
  5. Am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui; apoi v-am scos afară din el.
  6. Am scos pe părinţii voştri din Egipt, şi aţi ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinţii voştri până la Marea Roşie, cu care şi călăreţi.
  7. Părinţii voştri au strigat către Domnul. Şi Domnul a pus întuneric între voi şi egipteni, a adus marea înapoi peste ei şi i-a acoperit. Aţi văzut cu ochii voştri ce am făcut egiptenilor. Şi aţi rămas multă vreme în pustiu.
  8. V-am adus în ţara amoriţilor, care locuiau dincolo de Iordan, şi ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; aţi pus stăpânire pe ţara lor, şi i-am nimicit dinaintea voastră.
  9. Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului, s-a sculat şi a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.
  10. Dar n-am vrut să ascult pe Balaam: el v-a binecuvântat, şi v-am izbăvit din mâna lui Balac.
  11. Aţi trecut Iordanul şi aţi ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoriţii, fereziţii, canaaniţii, hetiţii, ghirgasiţii, heviţii şi Iebusiţii. I-am dat în mâinile voastre,
  12. am trimis înaintea voastră viespe bondărească, şi i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.
  13. V-am dat o ţară pe care n-o munciserăţi, cetăţi pe care nu le zidiserăţi, dar pe care le locuiţi, vii şi măslini pe care nu-i sădiserăţi, dar care vă slujesc ca hrană.
  14. Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.
  15. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
  16. Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei.
  17. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.
  18. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
  19. Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
  20. Când veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce şi vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”
  21. Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului.”
  22. Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi.” Ei au răspuns: „Suntem martori!”
  23. „Scoateţi, dar, dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.”
  24. Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.”
  25. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci, la Sihem.
  26. Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.
  27. Şi Iosua a zis întregului popor: „Iată piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru.”
  28. Apoi Iosua a dat drumul poporului, şi s-a dus fiecare în moştenirea lui.
  29. După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.
  30. L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţire, la Timnat-Serah, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
  31. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
  32. Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinii pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita, şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.
  33. Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, pe muntele lui Efraim.

Judecătorii

Capitolul 1

  1. După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul şi au zis: „Cine dintre noi să se suie întâi împotriva canaaniţilor ca să pornească lupta cu ei?”
  2. Domnul a răspuns: „Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui.”
  3. Şi Iuda a zis fratelui său Simeon: „Suie-te împreună cu mine în ţara care mi-a căzut la sorţi şi să luptăm împotriva canaaniţilor; şi voi merge şi eu cu tine în ţara care ţi-a căzut la sorţi.” Şi Simeon s-a dus cu el.
  4. Iuda s-a suit, şi Domnul a dat pe canaaniţi şi pe fereziţi în mâinile lor; au ucis zece mii de oameni la Bezec.
  5. Au găsit pe Adoni-Bezec la Bezec; au pornit lupta împotriva lui şi au bătut pe canaaniţi şi fereziţi.
  6. Adoni-Bezec a luat fuga; dar ei l-au urmărit şi l-au prins şi i-au tăiat degetele cele mari de la mâini şi de la picioare.
  7. Adoni-Bezec a zis: „Şaptezeci de împăraţi, cu degetele cele mari de la mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea; Dumnezeu îmi răsplăteşte şi mie cum am făcut.” L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo.
  8. Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii.
  9. Fiii lui Iuda s-au coborât apoi ca să bată pe canaaniţi, care locuiau muntele, ţinutul de miazăzi şi câmpia.
  10. Iuda a pornit împotriva canaaniţilor care locuiau la Hebron, numit mai înainte Chiriat-Arba; şi a bătut pe Şeşai, pe Ahiman şi Talmai.
  11. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numea mai înainte Chiriat-Sefer.
  12. Caleb a zis: „Voi da pe fiica mea, Acsa, de nevastă cui va bate Chiriat-Seferul şi-l va lua.”
  13. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a pus mâna pe cetate; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa Acsa.
  14. Când a intrat ea la Otniel, l-a îndemnat să ceară un ogor de la tatăl ei. Ea s-a coborât de pe măgar; şi Caleb i-a zis: „Ce vrei?”
  15. Ea i-a răspuns: „Dă-mi un dar, căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă.” Şi Caleb i-a dat Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos.
  16. Fiii chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din Cetatea Finicilor, împreună cu fiii lui Iuda, în pustiul lui Iuda, la miazăzi de Arad, şi s-au dus de s-au aşezat între popor.
  17. Iuda a pornit cu fratele său Simeon şi au bătut pe canaaniţii care locuiau la Ţefat; au nimicit cetatea cu desăvârşire şi au numit-o Horma.
  18. Iuda a mai pus mâna pe Gaza şi pe ţinutul ei, pe Ascalon şi pe ţinutul lui şi pe Ecron şi pe ţinutul lui.
  19. Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau care de fier.
  20. Au dat Hebronul lui Caleb, cum spusese Moise; şi el a izgonit de-acolo pe cei trei fii ai lui Anac.
  21. Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebusiţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi.
  22. Casa lui Iosif s-a suit şi ea împotriva Betelului, şi Domnul a fost cu ei.
  23. Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai înainte se chema Luz.
  24. Străjerii au văzut pe un om ieşind din cetate şi i-au zis: „Arată-ne pe unde putem intra în cetate, şi vom avea milă de tine.”
  25. El le-a arătat pe unde ar putea să intre în cetate. Şi au trecut cetatea prin ascuţişul sabiei; dar pe omul acela l-au lăsat să plece cu toată familia lui.
  26. Omul acela s-a dus în ţara hetiţilor; a zidit o cetate şi i-a pus numele Luz, nume pe care l-a purtat până în ziua de azi.
  27. Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui, din Taanac şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iibleam şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui; aşa încât canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta.
  28. Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgonit.
  29. Efraim n-a izgonit pe canaaniţii care locuiau la Ghezer, şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer.
  30. Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol; şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuşi la un bir.
  31. Nici Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, nici pe cei din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic şi din Rehob;
  32. şi aşeriţii au locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit.
  33. Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat şi a locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării; dar locuitorii din Bet-Şemeş şi din Bet-Anat au fost supuşi la un bir.
  34. Amoriţii au dat înapoi pe munte pe fiii lui Dan şi nu i-au lăsat să se coboare în câmpie.
  35. Amoriţii au izbutit să rămână la Har-Heres, la Aialon şi la Şaalbim; dar mâna casei lui Iosif a apăsat asupra lor şi au fost supuşi la un bir.
  36. Ţinutul amoriţilor se întindea de la suişul Acrabim, de la Sela şi în sus.

Capitolul 2

  1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
  2. şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
  3. Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
  4. După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
  5. Au pus locului aceluia numele Bochim şi au adus jertfe Domnului acolo.
  6. Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.
  7. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
  8. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.
  9. L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
  10. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
  11. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit Baalilor.
  12. Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care-i scosese din ţara Egiptului şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor şi au mâniat pe Domnul.
  13. Au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Astartelor.
  14. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.
  15. Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare.
  16. Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.
  17. Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei.
  18. Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau.
  19. Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire.
  20. Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu,
  21. nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.
  22. Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor.”
  23. Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua şi nu S-a grăbit să le izgonească.

Capitolul 3

  1. Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prin ele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului.
  2. El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.
  3. Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai filistenilor, toţi canaaniţii, sidoniţii şi heviţii care locuiau pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului.
  4. Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lor prin Moise.
  5. Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, heviţilor şi iebusiţilor;
  6. au luat de neveste pe fetele lor şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit dumnezeilor lor.
  7. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul şi au slujit Baalilor şi idolilor.
  8. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile lui Cuşan-Rişeataim,împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fost supuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim.
  9. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb.
  10. Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel şi a pornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim.
  11. Ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Şi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
  12. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nu plăcea Domnului.
  13. Eglon a strâns la el pe fiii lui Amon şi pe amaleciţi şi a pornit. A bătut pe Israel şi a luat Cetatea Finicilor.
  14. Şi copiii lui Israel au fost supuşi optsprezece ani lui Eglon, împăratul Moabului.
  15. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.
  16. Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă.
  17. A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foarte gras.
  18. Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-l aduseseră.
  19. El însuşi s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal şi a zis: „Împărate, am să-ţi spun ceva în taină.” Împăratul a zis: „Tăcere!” Şi toţi cei ce erau lângă el au ieşit afară.
  20. Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui de vară şi a zis: „Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine.” Eglon s-a sculat de pe scaun.
  21. Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă şi i-a împlântat-o în pântece.
  22. Chiar şi mânerul a intrat după fier, şi grăsimea s-a strâns în jurul fierului; căci n-a putut scoate sabia din pântece, ci a lăsat-o în trup aşa cum o înfipsese.
  23. Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el şi a tras zăvorul.
  24. După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.”
  25. Au aşteptat multă vreme; şi fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat; şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.
  26. Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării şi a scăpat în Seira.
  27. Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă pe muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au coborât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor.
  28. El le-a zis: „Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri moabiţi.” Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.
  29. Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.
  30. În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
  31. După el a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.

Capitolul 4

  1. Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud.
  2. Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.
  3. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi, de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
  4. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot.
  5. Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.
  6. Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;
  7. voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale.”
  8. Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”
  9. Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş.
  10. Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el.
  11. Heber, chenitul, se despărţise de cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă Chedeş.
  12. Au dat de ştire lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Taborului.
  13. Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonului toate carele, nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el.
  14. Atunci Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el.
  15. Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată tabăra. Sisera s-a dat jos din carul lui şi a fugit pe jos.
  16. Barac a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om.
  17. Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, chenitul, era pace.
  18. Iael a ieşit înaintea lui Sisera şi i-a zis: „Intră, domnul meu, intră la mine şi nu te teme!” El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns sub o învelitoare.
  19. El a zis: „Dă-mi, te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete.” Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea şi l-a acoperit.
  20. El i-a mai zis: „Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: „Este cineva aici?”, să răspunzi: „Nu.”
  21. Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de-al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns până în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit.
  22. Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi.” El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă.
  23. În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel.
  24. Şi mâna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.

Capitolul 5

  1. În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam:
  2. „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul!
  3. Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi cânta Domnului, voi cânta din lăută Domnului Dumnezeului lui Israel.
  4. Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata;
  5. munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinat înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.”
  6. „Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei drumurile erau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strâmbe.
  7. Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, până când m-am sculat eu, Debora, până când m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel.
  8. El îşi alesese noi dumnezei: atunci războiul era la porţi; dar nu vedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel.
  9. Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia din popor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul!
  10. Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, voi, care şedeţi pe covoare, şi voi, care umblaţi pe drum – cântaţi!
  11. Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, binefacerile cârmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi:
  12. Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi o cântare! Scoală-te, Barac, şi adu-ţi robii de război, fiul lui Abinoam!
  13. Atunci o rămăşiţă din popor a biruit pe cei puternici, Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji.
  14. Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniamin în oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, şi din Zabulon cârmuitorii.
  15. Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, a fost trimis pe urma lui în vale. La pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri!
  16. Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile!
  17. Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării şi s-a odihnit în limanurile lui.
  18. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie.
  19. Împăraţii au venit, s-au luptat; atunci au luptat împăraţii Canaanului la Tanaac, la apele Meghido; n-au luat nicio pradă, nici argint.
  20. Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele se luptau împotriva lui Sisera,
  21. Pârâul Chison i-a luat, pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji!
  22. Atunci copitele cailor au răsunat de goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor.
  23. Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului, printre oamenii viteji.
  24. Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, chenitul! Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi!
  25. El a cerut apă, şi ea i-a dat lapte; în pahar împărătesc i-a adus unt.
  26. Cu o mână a luat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, a lovit pe Sisera, i-a despicat capul, I-a sfărâmat şi străpuns tâmpla.
  27. El s-a ghemuit: a căzut şi s-a culcat la picioarele ei; s-a ghemuit şi a căzut la picioarele ei; acolo unde s-a ghemuit, acolo a căzut fără viaţă.
  28. Pe fereastră, prin zăbrele, se uită mama lui Sisera şi strigă: „Pentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de încet?”
  29. Cele mai înţelepte dintre femeile ei îi răspund şi ea îşi răspunde singură:
  30. „Negreşit, au găsit pradă! Şi-o împart: o fată, două fete de fiecare om; pradă de haine vopsite pentru Sisera; pradă de haine vopsite, cusute la gherghef, două haine vopsite şi cusute la gherghef, de pus pe grumazul biruitorului!”
  31. Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele, când se arată în puterea lui.” Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.

Capitolul 6

  1. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.
  2. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.
  3. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.
  4. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
  5. Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.
  6. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
  7. Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
  8. Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.
  9. V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.
  10. V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”
  11. Apoi a venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.
  12. Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
  13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
  14. Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
  15. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
  16. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
  17. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
  18. Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul şi să-l pun înaintea Ta.” Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”
  19. Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied şi a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş, şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar şi I le-a pus înainte.
  20. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimele, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama.” Şi el a făcut aşa.
  21. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
  22. Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”
  23. Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.”
  24. Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul aceasta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
  25. În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astartei, care este deasupra.
  26. Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.”
  27. Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui şi a făcut ce spusese Domnul; dar, fiindcă se temea de casa tatălui său şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
  28. Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.
  29. Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.”
  30. Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.”
  31. Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”
  32. În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal căci au zis ei: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.”
  33. Tot Madianul, Amalec şi fiii răsăritului, s-au strâns împreună, au trecut Iordanul şi au tăbărât în valea Izreel.
  34. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.
  35. A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.
  36. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus,
  37. iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”
  38. Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.
  39. Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă.”
  40. Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.

Capitolul 7

  1. Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miazănoapte de Ghedeon, spre dealul More, în vale.
  2. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea şi să zică: „Mâna mea m-a izbăvit.”
  3. Vesteşte, dar, lucrul acesta în auzul poporului: „Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Galaadului.” Douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors şi au mai rămas zece mii.
  4. Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă prea mult. Coboară-i la apă, şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: „Acesta să meargă cu tine”, va merge cu tine; şi acela despre care îţi voi spune: „Acesta să nu meargă cu tine”, nu va merge cu tine.”
  5. Ghedeon a coborât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Pe toţi cei ce vor lipăi apă cu limba, cum lipăie câinele, să-i desparţi de toţi cei ce vor bea apă din genunchi.”
  6. Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.
  7. Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă.
  8. Au luat merindea poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui, şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.
  9. Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: „Scoală-te şi coboară-te în tabără, căci am dat-o în mâinile tale.
  10. Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău.
  11. Să asculţi ce vor zice, şi după aceea ţi se vor întări mâinile: coboară-te, dar, în tabără.” El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă a taberei.
  12. Madian, Amalec şi toţi fiii răsăritului erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
  13. Ghedeon a sosit; şi iată că un om istorisea tovarăşului său un vis. El zicea: „Am visat un vis; şi se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, şi cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, şi cortul a fost dărâmat.”
  14. Tovarăşul lui a răspuns şi a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian şi toată tabăra.”
  15. Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel şi a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.”
  16. A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare.
  17. El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;
  18. şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să ziceţi: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”
  19. Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele pe care le aveau în mână.
  20. Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă, şi trâmbiţele cu mâna dreaptă ca să sune şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”
  21. Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe şi să fugă.
  22. Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă; şi, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit până la Bet-Şita spre Ţerera, până la hotarul de la Abel-Mehola lângă Tabat.
  23. Bărbaţii lui Israel s-au strâns, cei din Neftali, din Aşer şi din tot Manase, şi au urmărit pe Madian.
  24. Ghedeon a trimis soli în tot muntele lui Efraim ca să spună: „Coborâţi-vă înaintea lui Madian şi tăiaţi-le trecerea apelor până la Bet-Bara şi Iordan.” Toţi bărbaţii lui Efraim s-au strâns şi au pus stăpânire pe trecerea apelor până la Bet-Bara şi Iordan.
  25. Au pus mâna pe două căpetenii ale lui Madian: Oreb şi Zeeb; au ucis pe Oreb la stânca lui Oreb şi au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. Au urmărit pe Madian şi au adus capetele lui Oreb şi Zeeb la Ghedeon, de cealaltă parte a Iordanului.

Capitolul 8

  1. Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: „Ce înseamnă felul acesta de purtare faţă de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupţi împotriva lui Madian?” Şi au avut o mare ceartă cu el.
  2. Ghedeon le-a răspuns: „Ce-am făcut eu pe lângă voi? Oare nu face mai mult culesul ciorchinilor rămaşi în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer?
  3. În mâinile voastre a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce-am putut face eu deci pe lângă voi?” După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia.
  4. Ghedeon a ajuns la Iordan şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi, dar urmărind mereu pe vrăjmaş.
  5. El a zis celor din Sucot: „Daţi, vă rog, câteva pâini poporului care mă însoţeşte, căci sunt obosiţi şi sunt în urmărirea lui Zebah şi Ţalmuna, împăraţii Madianului.”
  6. Căpeteniile din Sucot au răspuns: „Este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale?”
  7. Şi Ghedeon a zis: „Ei bine! După ce Domnul va da în mâinile noastre pe Zebah şi pe Ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustiu şi cu mărăcini.”
  8. De acolo s-a suit la Penuel şi a făcut celor din Penuel aceeaşi rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot.
  9. Şi a zis şi celor din Penuel: „Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta.”
  10. Zebah şi Ţalmuna erau la Carcor împreună cu oştirea lor de aproape cincisprezece mii de oameni; toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea fiilor răsăritului: o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia fuseseră ucişi.
  11. Ghedeon s-a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit de Nobah şi de Iogbeha, şi a bătut oştirea care se credea la adăpost.
  12. Zebah şi Ţalmuna au luat fuga; Ghedeon i-a urmărit, a prins pe cei doi împăraţi ai Madianului, Zebah şi Ţalmuna, şi a pus pe fugă toată oştirea.
  13. Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la luptă prin suişul Heres.
  14. A prins dintre cei din Sucot un tânăr pe care l-a întrebat, şi care i-a dat în scris numele căpeteniilor şi bătrânilor din Sucot; erau şaptezeci şi şapte de bărbaţi.
  15. Apoi a venit la cei din Sucot şi a zis: „Iată pe Zebah şi Ţalmuna pentru care m-aţi batjocorit, zicând: „Oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna este în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiţi?”
  16. Şi a luat pe bătrânii cetăţii şi a pedepsit pe oamenii din Sucot cu spini din pustiu şi cu mărăcini.
  17. A dărâmat şi turnul din Penuel şi a ucis pe oamenii cetăţii.
  18. El a zis lui Zebah şi lui Ţalmuna: „Cum erau oamenii pe care i-aţi ucis la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu de împărat.”
  19. El a zis: „Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide.”
  20. Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: „Scoală-te şi ucide-i!” Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.
  21. Zebah şi Ţalmuna au zis: „Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne. Căci cum e omul, aşa e şi puterea lui.” Şi Ghedeon s-a sculat şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna. A luat apoi lunişoarele de la gâtul cămilelor lor.
  22. Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian.”
  23. Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.”
  24. Ghedeon le-a zis: „Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.” – Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau ismaeliţi. –
  25. Ei au zis: „Ţi le vom da cu plăcere.” Şi au întins o manta, pe care a aruncat fiecare verigile pe care le prădase.
  26. Greutatea verigilor de aur, pe care le-a cerut Ghedeon, a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi hainele de purpură, pe care le purtau împăraţii Madianului, şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor.
  27. Ghedeon a făcut din ele un efod şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui.
  28. Madianul a fost smerit înaintea copiilor lui Israel şi n-a mai ridicat capul. Şi ţara a avut odihnă patruzeci de ani, în timpul vieţii lui Ghedeon.
  29. Ierubaal, fiul lui Ioas, s-a întors şi a locuit în casa lui.
  30. Ghedeon a avut şaptezeci de fii, ieşiţi din el, căci a avut mai multe neveste.
  31. Ţiitoarea lui, care era la Sihem, i-a născut de asemenea un fiu, căruia i-au pus numele Abimelec.
  32. Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrâneţe fericită; şi a fost îngropat în mormântul tatălui său, Ioas, la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
  33. După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel au început iarăşi să curvească cu Baalii şi au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor.
  34. Copiii lui Israel nu şi-au adus aminte de Domnul Dumnezeul lor care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmaşilor care-i înconjurau.
  35. Şi n-au ţinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pe care-l făcuse el lui Israel.

Capitolul 9

  1. Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iată cum le-a vorbit, atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale:
  2. „Spuneţi, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: „Este mai bine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste voi sau un singur om să stăpânească peste voi?” Şi aduceţi-vă aminte că eu sunt os din oasele voastre şi carne din carnea voastră.”
  3. Fraţii mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, şi inima lor s-a plecat spre Abimelec; căci îşi ziceau: „El este frate cu noi.”
  4. I-au dat şaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi, care au mers după el.
  5. A venit în casa tatălui său la Ofra şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese.
  6. Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă şi au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.
  7. Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe vârful muntelui Garizim şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: „Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!
  8. Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: „Împărăţeşte peste noi!”
  9. Dar măslinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”
  10. Şi copacii au zis smochinului: „Vino, tu, de împărăţeşte peste noi!”
  11. Dar smochinul le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu dulceaţa mea şi rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”
  12. Şi copacii au zis viţei: „Vino, tu, şi domneşte peste noi!”
  13. Dar viţa le-a răspuns: „Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?”
  14. Atunci toţi copacii au zis spinului: „Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.”
  15. Şi spinul a răspuns copacilor: „Dacă, în adevăr, vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului.”
  16. Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? –
  17. Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa în primejdie şi v-a izbăvit din mâna lui Madian;
  18. şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. –
  19. Dacă, în adevăr şi cu toată curăţia, v-aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui!
  20. Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo şi să mistuie pe Abimelec!”
  21. Iotam s-a dat în lături şi a luat-o la fugă; s-a dus la Beer, unde a locuit departe de fratele său Abimelec.
  22. Abimelec stăpânise trei ani peste Israel.
  23. Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec,
  24. pentru ca şi cruzimea săvârşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi.
  25. Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munţilor, nişte oameni care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec.
  26. Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el!
  27. Au ieşit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii şi au început să se înveselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec.
  28. Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine este Abimelec şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal şi nu este Zebul îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec?
  29. Oh! Dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec.” Şi despre Abimelec zicea: „Strânge-ţi oştirea şi ieşi!”
  30. Zebul, cârmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie.
  31. A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem şi au răsculat cetatea împotriva ta.
  32. Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pândă în câmp.
  33. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi când Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să-i faci ce-ţi vor îngădui puterile.
  34. Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea şi s-au pus la pândă lângă Sihem, împărţiţi în patru cete.
  35. Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.
  36. Gaal a zărit poporul şi a zis lui Zebul: „Iată un popor care se coboară din vârful munţilor.” Zebul i-a răspuns: „Este umbra munţilor pe care-i iei drept oameni.”
  37. Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: „Este chiar un popor care se coboară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.”
  38. Zebul i-a răspuns: „Unde îţi este acum gura cu care ziceai: „Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum şi luptă-te cu el!”
  39. Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului şi s-a luptat cu Abimelec.
  40. Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii.
  41. Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, care n-au putut să rămână la Sihem.
  42. A doua zi, poporul a ieşit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de ştire,
  43. şi-a luat ceata, a împărţit-o în trei părţi şi s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieşea din cetate, s-a sculat împotriva lor şi i-a bătut.
  44. Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit înainte şi s-au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau în câmp şi i-au bătut.
  45. Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea până în temelie şi a presărat sare peste ea.
  46. La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit.
  47. S-a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemului s-au strâns acolo.
  48. Atunci Abimelec s-a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.”
  49. Şi au tăiat fiecare câte o ramură şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lângă cetăţuie şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au pierit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.
  50. Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul şi l-a luat.
  51. În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei şi s-au suit pe acoperişul turnului.
  52. Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc.
  53. Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec şi i-a sfărâmat ţeasta capului.
  54. Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele şi i-a zis: „Scoate-ţi sabia şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: „L-a omorât o femeie.” Tânărul l-a străpuns cu sabia şi a murit.
  55. Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă.
  56. Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui;
  57. şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.

Capitolul 10

  1. După Abimelec, s-a sculat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat din Isahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Şamir, pe muntele lui Efraim.
  2. Tola a fost judecător în Israel douăzeci şi trei de ani; apoi a murit şi a fost îngropat la Şamir.
  3. După el, s-a sculat Iair, galaaditul, care a fost judecător în Israel douăzeci şi doi de ani.
  4. El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de mânji de măgari şi stăpâneau treizeci de cetăţi, numite şi azi cetăţile lui Iair şi aşezate în ţara Galaadului.
  5. Şi Iair a murit şi a fost îngropat la Camon.
  6. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor şi Astartelor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon şi dumnezeilor filistenilor, şi au părăsit pe Domnul şi nu I-au mai slujit.
  7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon.
  8. Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului, în ţara amoriţilor, în Galaad.
  9. Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată şi împotriva lui Iuda, împotriva lui Beniamin şi împotriva casei lui Efraim. Şi Israel era într-o mare strâmtorare.
  10. Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor.”
  11. Domnul a zis copiilor lui Israel: „Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriţi, de fiii lui Amon şi de filisteni?
  12. Şi când v-au apăsat sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor?
  13. Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi.
  14. Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!”
  15. Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!”
  16. Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.
  17. Fiii lui Amon s-au strâns şi au tăbărât în Galaad, şi copiii lui Israel s-au strâns şi au tăbărât la Miţpa.
  18. Poporul şi căpeteniile Galaadului şi-au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”

Capitolul 11

  1. Iefta, galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta.
  2. Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.”
  3. Şi Iefta a fugit de la fraţii lui şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fără căpătâi s-au strâns la Iefta şi făceau plimbări cu el.
  4. După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel.
  5. Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob.
  6. Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiii lui Amon.”
  7. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?”
  8. Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.”
  9. Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?”
  10. Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Domnul să ne audă şi să judece dacă nu vom face ce spui.”
  11. Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui şi l-a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise.
  12. Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon, ca să-i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?”
  13. Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.”
  14. Iefta a trimis iarăşi soli împăratului fiilor lui Amon,
  15. ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Iefta: „Israel n-a pus mâna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon.
  16. Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers în pustiu până la Marea Roşie şi a ajuns la Cades.
  17. Atunci Israel a trimis soli împăratului Edomului, ca să-i spună: „Lasă-mă să trec prin ţara ta.” Dar împăratul Edomului n-a voit. A trimis şi la împăratul Moabului, şi nici el n-a vrut. Şi Israel a rămas la Cades.
  18. Apoi a mers prin pustiu, a ocolit ţara Edomului şi ţara Moabului şi a venit la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului.
  19. Israel a trimis soli lui Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului. Şi Israel i-a zis: „Lasă-mă să trec prin ţara ta până la locul spre care mergem.”
  20. Dar Sihon n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă pe ţinutul lui; şi-a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahaţ şi a luptat împotriva lui Israel.
  21. Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâinile lui Israel care i-a bătut. Israel a pus mâna pe toată ţara amoriţilor care erau aşezaţi în ţara aceasta.
  22. Au pus mâna pe tot ţinutul amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc, şi de la pustiu până la Iordan.
  23. Şi acum, când Domnul Dumnezeul lui Israel a izgonit pe amoriţi dinaintea poporului Său, Israel, tu să le stăpâneşti ţara?
  24. Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoş, nu vei stăpâni? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim?!
  25. Eşti tu mai bun decât Balac, fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui?
  26. Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi în satele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului: pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta?
  27. Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şi fiii lui Amon.”
  28. Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.
  29. Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în Galaad; şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon.
  30. Iefta a făcut o juruinţă Domnului şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon,
  31. oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot.”
  32. Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon, şi Domnul i-a dat în mâinile lui.
  33. Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel.
  34. Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată.
  35. Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: „Ah! fata mea! Adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce.”
  36. Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.”
  37. Şi ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă cobor în munţi şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele.”
  38. El a răspuns: „Du-te!” Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarăşele ei şi şi-a plâns fecioria pe munţi.
  39. După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul
  40. ca, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.

Capitolul 12

  1. Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miazănoapte şi au zis lui Iefta: „Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi să mergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea.”
  2. Iefta le-a răspuns: „Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii lui Amon; şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor.
  3. Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc şi am pornit împotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi, dar, azi împotriva mea ca să-mi faceţi război?”
  4. Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului şi a început lupta cu Efraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că efraimiţii ziceau: „Sunteţi nişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!”
  5. Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şi când unul din fugarii lui Efraim zicea: „Lasă-mă să trec!”, bărbaţii Galaadului îl întrebau: „Eşti efraimit?” Dacă răspundea: „Nu”,
  6. atunci îi ziceau: „Ei bine, zi: Şibolet.” Şi el zicea: „Sibolet”, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau şi-l înjunghiau lângă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii de bărbaţi din Efraim.
  7. Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, galaaditul, a murit şi a fost îngropat într-una din cetăţile Galaadului.
  8. După el, a fost judecător în Israel Ibţan din Betleem.
  9. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară şi a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel şapte ani;
  10. apoi Ibţan a murit şi a fost îngropat în Betleem.
  11. După el a fost judecător în Israel Elon din Zabulon. El a fost judecător în Israel zece ani;
  12. apoi Elon din Zabulon a murit şi a fost îngropat la Aialon, în ţara lui Zabulon.
  13. După el, a fost judecător în Israel Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul.
  14. El a avut patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi, care călăreau pe şaptezeci de mânji de măgari. El a fost judecător în Israel opt ani;
  15. apoi Abdon, fiul lui Hilel, piratonitul, a murit şi a fost îngropat la Piraton, în ţara lui Efraim, pe muntele amaleciţilor.

Capitolul 13

  1. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.
  2. Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea.
  3. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.
  4. Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat.
  5. Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”
  6. Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu L-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-I este numele.
  7. Dar mi-a zis: „Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui.”
  8. Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”
  9. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.
  10. Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei şi i-a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi S-a arătat iarăşi.”
  11. Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela şi I-a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu.”
  12. Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?”
  13. Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.
  14. Să nu guste niciun rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”
  15. Manoah a zis Îngerului Domnului: „Îngăduie-mi să Te opresc şi să-Ţi pregătesc un ied.”
  16. Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului.” Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.
  17. Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?”
  18. Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.”
  19. Manoah a luat iedul şi darul de mâncare şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevasta sa priveau.
  20. Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevasta sa au căzut cu faţa la pământ.
  21. Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului
  22. şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”
  23. Nevasta sa i-a răspuns: „Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri.”
  24. Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat.
  25. Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.

Capitolul 14

  1. Samson s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor.
  2. Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale şi a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luaţi-mi-o acum de nevastă.”
  3. Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.”
  4. Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel.
  5. Samson s-a coborât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind.
  6. Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse.
  7. S-a coborât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut.
  8. După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia şi s-a abătut să vadă hoitul leului. Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere.
  9. A luat mierea în mână şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.
  10. Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Şi acolo Samson a făcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii.
  11. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi care au stat împreună cu el.
  12. Samson le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghici în cele şapte zile ale ospăţului şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.
  13. Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.” Ei i-au zis: „Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim.”
  14. Şi el le-a zis: „Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, şi din cel tare a ieşit dulceaţă.”
  15. Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zis nevestei lui Samson: „Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?”
  16. Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: „Tu n-ai decât ură pentru mine şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-ai dezlegat-o!” Şi el i-a răspuns: „N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: să ţi-o dezleg ţie?”
  17. Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şi în ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului ei dezlegarea ghicitorii.
  18. Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte de apusul soarelui: „Ce este mai dulce decât mierea şi ce este mai tare decât leul?” Şi el le-a zis: „Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea, nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea.”
  19. Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a coborât la Ascalon. Acolo a ucis treizeci de oameni, le-a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor ce dezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie şi s-a suit la casa tatălui său.
  20. Nevasta sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prieten el.

Capitolul 15

  1. După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dus să-şi vadă nevasta şi i-a dus un ied. El a zis: „Vreau să intru la nevasta mea în odaia ei.”
  2. Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. „Am crezut că o urăşti”, a zis el, „şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este sora sa cea tânără mai frumoasă ca ea? Ia-o, dar, în locul ei.”
  3. Samson le-a zis: „De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de filisteni, dacă le voi face rău.”
  4. Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi şi a luat nişte făclii; apoi a legat vulpile coadă de coadă şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc.
  5. A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele filistenilor şi a aprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şi grădinile de măslini.
  6. Filistenii au zis: „Cine a făcut lucrul acesta?” Li s-a răspuns: „Samson, ginerele timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui.” Şi filistenii s-au suit şi au ars-o pe ea şi pe tatăl ei.
  7. Samson le-a zis: „Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce mă voi răzbuna pe voi.”
  8. I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a coborât şi a locuit în crăpătura stâncii Etam.
  9. Atunci filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda şi s-au întins până la Lehi.
  10. Bărbaţii din Iuda au zis: „Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?” Ei au răspuns: „Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut el nouă.”
  11. Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au coborât la crăpătura stâncii Etam şi au zis lui Samson: „Nu ştii că filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci?” El le-a răspuns: „Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie.”
  12. Ei i-au zis: „Noi ne-am coborât să te legăm, ca să te dăm în mâinile filistenilor.” Samson le-a zis: „Juraţi-mi că nu mă veţi omorî.”
  13. Ei i-au răspuns: „Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Şi l-au legat cu două funii noi şi l-au scos din stâncă.
  14. Când a ajuns la Lehi, filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţe s-au făcut ca nişte fire de in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâini.
  15. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni.
  16. Şi Samson a zis: „Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; cu o falcă de măgar am ucis o mie de oameni.”
  17. După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi.
  18. Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul şi a zis: „Tu ai îngăduit, prin mâna robului Tău, această mare izbăvire; şi acum să mor de sete şi să cad în mâinile celor netăiaţi împrejur?”
  19. Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă din ea. Samson a băut, duhul i s-a întremat şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorul acela En-Hacore el este şi astăzi la Lehi.
  20. Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremea filistenilor.

Capitolul 16

  1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă şi a intrat la ea.
  2. S-a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici.” Şi l-au înconjurat şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea şi au zis: „Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî.”
  3. Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului.
  4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.
  5. Domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi i-au zis: „Înduplecă-l şi află de unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint.”
  6. Dalila a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine puterea ta cea mare şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit.”
  7. Samson i-a zis: „Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fie uscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.”
  8. Domnitorii filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă. Şi ea l-a legat cu funiile acestea.
  9. Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţi când se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea.
  10. Dalila a zis lui Samson: „Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat.”
  11. El i-a zis: „Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fost întrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.”
  12. Dalila a luat nişte funii noi şi l-a legat cu ele. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Iar nişte oameni stăteau la pândă într-o odaie. Şi el a rupt funiile de la braţe ca pe o aţă.
  13. Dalila a zis lui Samson: „Până acum ţi-ai bătut joc de mine şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat.” El i-a zis: „N-ai decât să împleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii.”
  14. Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a smuls cuiul de lemn din pământ cu urzeală cu tot.
  15. Ea i-a zis: „Cum poţi spune: „Te iubesc!”, când inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine şi nu mi-ai spus de unde-ţi vine puterea ta cea mare.”
  16. Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte,
  17. şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om.”
  18. Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui.” Şi domnitorii filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâini.
  19. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi, chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea.
  20. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura.” Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.
  21. Filistenii l-au apucat şi i-au scos ochii; l-au coborât la Gaza şi l-au legat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă.
  22. Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fusese ras.
  23. Şi domnitorii filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, şi ca să se înveselească. Ei ziceau: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru.”
  24. Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând: „Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care ne pustia ţara şi ne înmulţea morţii.”
  25. În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfete!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezat între stâlpi.
  26. Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: „Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa şi să mă reazem de ei.”
  27. Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.
  28. Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”
  29. Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc, pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, şi altul la stânga.
  30. Samson a zis: „Să mor împreună cu filistenii!” S-a plecat cu toată puterea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pe care i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse în timpul vieţii.
  31. Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au coborât şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între Ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani.

Capitolul 17

  1. Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.
  2. El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint, care ţi s-au luat şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Şi mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”
  3. El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; şi mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi.”
  4. El a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat două sute de sicli de argint şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.
  5. Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.
  6. În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.
  7. Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit şi locuia pentru o vreme acolo.
  8. Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns pe muntele lui Efraim la casa lui Mica.
  9. Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.”
  10. Mica i-a zis: „Rămâi la mine, tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie şi mijloace de trai.”
  11. Şi levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui.
  12. Mica a sfinţit pe levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.
  13. Şi Mica a zis: „Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”

Capitolul 18

  1. În vremea aceea, nu era împărat în Israel; şi seminţia daniţilor îşi căuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nicio moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel.
  2. Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji, pe care i-au trimis din Ţorea şi din Eştaol să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: „Duceţi-vă şi cercetaţi ţara.” Ei au ajuns pe muntele lui Efraim, la casa lui Mica, şi au rămas peste noapte acolo.
  3. Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului levit, s-au apropiat şi i-au zis: „Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ce ai aici?”
  4. El le-a răspuns: „Mica face cutare şi cutare lucru pentru mine, îmi dă o simbrie, şi eu îi sunt preot.”
  5. Ei i-au zis: „Întrebă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom avea noroc în călătoria noastră.”
  6. Şi preotul le-a răspuns: „Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.”
  7. Cei cinci oameni au plecat şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul de acolo trăind la adăpost, în felul sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimeni care să le facă cel mai mic neajuns, stăpânind peste ei; erau departe de sidoniţi şi n-aveau nicio legătură cu alţi oameni.
  8. S-au întors la fraţii lor în Ţorea şi Eştaol, şi fraţii lor le-au zis: „Ce veste ne aduceţi?”
  9. „Haidem”, au răspuns ei, „să ne suim împotriva lor; căci am văzut ţara şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi să puneţi stăpânire pe ţara aceasta.
  10. Când veţi intra în ea, veţi da peste un popor care stă fără frică. Ţara este mare, şi Dumnezeu a dat-o în mâinile voastre; este un loc unde nu lipseşte nimic din tot ce este pe pământ.”
  11. Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din Ţorea şi Eştaol, încinşi cu armele lor de război.
  12. S-au suit şi au tăbărât la Chiriat-Iearim, în Iuda; de aceea locul acesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de azi Mahane-Dan.
  13. Au trecut de acolo pe muntele lui Efraim şi au ajuns până la casa lui Mica.
  14. Atunci cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească ţara Lais, au luat cuvântul şi au zis fraţilor lor: „Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi, un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut.”
  15. Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului levit, în casa lui Mica, şi l-au întrebat de sănătate.
  16. Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor de război, stăteau la intrarea porţii.
  17. Şi cei cinci oameni, care se duseseră să iscodească ţara, s-au suit şi au intrat în casă; au luat chipul cioplit, efodul, terafimii şi chipul turnat, în timp ce preotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor de război.
  18. Când au intrat în casa lui Mica şi au luat chipul cioplit, efodul, terafimii şi chipul turnat, preotul le-a zis: „Ce faceţi?”
  19. Ei au răspuns: „Taci, pune-ţi mâna la gură şi vino cu noi; să ne fii părinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om sau să fii preotul unei seminţii şi unei familii din Israel?”
  20. Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii şi chipul cioplit şi s-a unit cu ceata poporului.
  21. Au pornit iarăşi la drum şi au plecat, punând înaintea lor copiii, vitele şi calabalâcurile.
  22. După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii care locuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns şi au urmărit pe fiii lui Dan.
  23. Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors şi au zis lui Mica: „Ce ai, şi ce înseamnă gloata aceasta de oameni?”
  24. El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe care mi-i făcusem, mi i-aţi luat împreună cu preotul şi aţi plecat: ce-mi mai rămâne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi: „Ce ai?”
  25. Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ţi auzim glasul; căci altfel nişte oameni amărâţi se vor arunca asupra voastră, şi te vei pierde şi pe tine şi pe cei din casa ta.”
  26. Şi fiii lui Dan şi-au văzut mai departe de drum. Mica, văzând că sunt mai tari decât el, s-a întors şi a venit acasă.
  27. Au ridicat, dar, ce făcuse Mica şi au luat pe preotul care era în slujba lui şi s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au ars cetatea.
  28. Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n-aveau nicio legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea şi au locuit în ea;
  29. au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.
  30. Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei daniţilor până pe vremea robirii ţării.
  31. Au aşezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cât a fost casa lui Dumnezeu la Silo.

Capitolul 19

  1. Pe vremea când nu era împărat în Israel, un levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.
  2. Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă şi l-a părăsit, ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.
  3. Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei; şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie.
  4. Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Au mâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.
  5. A patra zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: „Ia o bucată de pâine, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.”
  6. Şi au şezut de au mâncat şi au băut amândoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: „Hotărăşte-te, dar, să rămâi aici la noapte, şi să ţi se înveselească inima.”
  7. Bărbatul se scula să plece; dar, în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.
  8. În ziua a cincea, s-a sculat dis-de-dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: „Întăreşte-ţi mai întâi inima, te rog; şi rămâi până ce se va pleca ziua spre seară.” Şi au mâncat amândoi.
  9. Bărbatul se scula să plece cu ţiitoarea şi sluga lui, dar socrul său, tatăl tinerei femei, i-a zis: „Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi, dar, peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte, şi să ţi se înveselească inima; mâine vă veţi scula dis-de-dimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.”
  10. Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculat şi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşeuaţi şi cu ţiitoarea lui.
  11. Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: „Haidem să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a iebusiţilor şi să rămânem în ea peste noapte.”
  12. Stăpânul său i-a răspuns: „Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibeea.”
  13. A mai zis slugii sale: „Haidem să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibeea sau Rama, şi să rămânem acolo peste noapte.”
  14. Au mers mai departe, şi apunea soarele când s-au apropiat de Ghibeea, care este a lui Beniamin.
  15. S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte în Ghibeea. Levitul a intrat şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă să rămână peste noapte.
  16. Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului; omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibeea, şi oamenii din locul acela erau beniamiţi.
  17. El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrânul i-a zis: „Încotro mergi şi de unde vii?”
  18. El i-a răspuns: „Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem până la marginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la Casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.
  19. Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pâine şi vin pentru mine, pentru roaba ta şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.”
  20. Bătrânul a zis: „Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte.”
  21. L-a dus în casa lui şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălat picioarele; apoi au mâncat şi au băut.
  22. Pe când se înveseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă şi au zis bătrânului, stăpânul casei: „Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.”
  23. Stăpânul casei a ieşit la ei şi le-a zis: „Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţi mişelia aceasta.
  24. Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită.”
  25. Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea şi le-a adus-o afară. Ei s-au împreunat cu ea şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineaţa; şi i-au dat drumul când se lumina de ziuă.
  26. Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei şi a rămas acolo până la ziuă.
  27. Şi dimineaţa, bărbatul ei s-a sculat, a deschis uşa casei şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mâinile pe prag.
  28. El i-a zis: „Scoală-te şi haidem să mergem!” Ea n-a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar şi a plecat acasă.
  29. Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe care le-a trimis în tot ţinutul lui Israel.
  30. Toţi cei ce au văzut lucrul acesta au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt până în ziua de azi; luaţi aminte, dar, la lucrul acesta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!”

Capitolul 20

  1. Toţi copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţara Galaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa.
  2. Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, care scoteau sabia.
  3. Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa. Copiii lui Israel au zis: „Spuneţi cum s-a întâmplat această nelegiuire?”
  4. Atunci levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul şi a zis: „Ajunsesem, împreună cu ţiitoarea mea, la Ghibeea lui Beniamin, ca să rămânem peste noapte acolo.
  5. Locuitorii din Ghibeea s-au sculat împotriva mea şi au înconjurat noaptea casa în care eram. Aveau de gând să mă omoare; au siluit pe ţiitoarea mea până când a murit.
  6. Mi-am luat ţiitoarea şi am tăiat-o în bucăţi, pe care le-am trimis în tot ţinutul moştenirii lui Israel; căci au săvârşit o nelegiuire şi o mişelie în Israel.
  7. Iată-vă pe toţi, copii ai lui Israel; sfătuiţi-vă şi luaţi o hotărâre aici!”
  8. Tot poporul s-a sculat ca un singur om şi a zis: „Niciunul din noi să nu se ducă în cortul lui şi nimeni să nu se întoarcă acasă.
  9. Iată acum ce vom face cetăţii Ghibeea: să mergem împotriva ei după cum vom ieşi la sorţi.
  10. Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, o sută dintr-o mie şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor pentru ca, la întoarcerea lor, să facem cetăţii Ghibeea din Beniamin, potrivit cu toată mişelia pe care a făcut-o ea în Israel.”
  11. Astfel toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns împotriva cetăţii, uniţi ca un singur om.
  12. Seminţiile lui Israel au trimis nişte oameni în toate familiile lui Beniamin, ca să-i spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s-a făcut între voi?
  13. Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibeea ca să-i omorâm şi să curăţăm răul din mijlocul lui Israel.” Dar beniamiţii n-au vrut să asculte glasul fraţilor lor, copiii lui Israel.
  14. Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor şi s-au strâns la Ghibeea ca să lupte împotriva copiilor lui Israel.
  15. Numărul beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi a fost de douăzeci şi şase de mii de oameni care scoteau sabia, fără să se mai socotească şi locuitorii din Ghibeea, care alcătuiau şapte sute de oameni aleşi.
  16. În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi care nu se slujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr şi nu dădeau greş.
  17. S-a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai lui Beniamin, şi s-au găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toţi bărbaţi de război.
  18. Şi copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel şi au întrebat pe Dumnezeu, zicând: „Cine din noi să se suie întâi ca să lupte împotriva fiilor lui Beniamin?” Domnul a răspuns: „Iuda să se suie întâi.”
  19. Copiii lui Israel au pornit dis-de-dimineaţă şi au tăbărât la Ghibeea.
  20. Şi bărbaţii lui Israel au înaintat ca să înceapă lupta împotriva bărbaţilor lui Beniamin şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, înaintea cetăţii Ghibeea.
  21. Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibeea şi în ziua aceea au culcat la pământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel.
  22. Poporul, bărbaţii lui Israel, s-au îmbărbătat şi s-au aşezat din nou în linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întâi.
  23. Şi copiii lui Israel s-au suit şi au plâns înaintea Domnului până seara; au întrebat pe Domnul şi au zis: „Să mă mai sui la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă împotriva lui.”
  24. Copiii lui Israel au înaintat împotriva fiilor lui Beniamin, în ziua a doua.
  25. Şi în aceeaşi zi, beniamiţii le-au ieşit înainte din Ghibeea şi iarăşi au culcat la pământ optsprezece mii de oameni din copiii lui Israel, toţi în stare să poarte armele.
  26. Toţi copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; au plâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului.
  27. Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul – acolo se găsea atunci chivotul legământului lui Dumnezeu,
  28. şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceea înaintea lui Dumnezeu – şi au zis: „Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meu Beniamin sau să mă las?” Domnul a răspuns: „Suiţi-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre.”
  29. Atunci Israel a pus nişte oameni la pândă în jurul cetăţii Ghibeea.
  30. Copiii lui Israel s-au suit împotriva fiilor lui Beniamin, a treia zi, şi s-au aşezat în linie de bătaie înaintea cetăţii Ghibeea, ca şi în celelalte dăţi.
  31. Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului şi au fost traşi departe de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţi, pe drumurile cele mari, care suie: unul la Betel şi altul la Ghibeea prin câmpie, şi au ucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel.
  32. Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i bătuţi înaintea noastră ca şi mai înainte!” Dar copiii lui Israel ziceau: „Să fugim şi să-i tragem departe de cetate, la drumul mare.”
  33. Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile şi s-au înşiruit de bătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, care stăteau la pândă, s-au aruncat din locul în care erau, din Maare-Ghibeea.
  34. Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţii Ghibeea. Lupta a fost aprigă, şi beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveau să treacă.
  35. Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel, şi copiii lui Israel au ucis în ziua aceea douăzeci şi cinci de mii o sută de oameni din Beniamin, toţi în stare să poarte armele.
  36. Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sunt bătuţi, căci aceştia făceau loc beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe care-i puseseră la pândă împotriva cetăţii Ghibeea.
  37. Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibeea, au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul sabiei.
  38. După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.
  39. Atunci bărbaţii lui Israel s-au întors în luptă. Beniamiţii le omorâseră aproape treizeci de oameni şi ziceau: „Negreşit, iată-i bătuţi înaintea noastră ca în cea dintâi luptă!”
  40. Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi; şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.
  41. Bărbaţii lui Israel se întorseseră; şi bărbaţii lui Beniamin s-au înspăimântat, văzând prăpădul care avea să-i ajungă.
  42. Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel şi au fugit pe calea care duce în pustiu. Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-au culcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc.
  43. Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată ce voia să se odihnească, până în faţa cetăţii Ghibeea înspre soare-răsare.
  44. Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici.
  45. Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustiu, la stânca Rimon, bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri; i-au urmărit până la Ghideom şi au ucis din ei două mii.
  46. Întreg numărul beniamiţilor care au pierit în ziua aceea a fost de douăzeci şi cinci de mii de oameni în stare să poarte armele, toţi voinici.
  47. Şase sute de oameni erau cei ce dăduseră dosul şi fugiseră spre pustiu, la stânca Rimon; acolo au rămas patru luni.
  48. Bărbaţii lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin şi i-au trecut prin ascuţişul sabiei, de la oamenii din cetăţi până la dobitoace şi tot ce au găsit. Au pus de asemenea foc tuturor cetăţilor pe care le-au găsit în cale.

Capitolul 21

  1. Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: „Niciunul din noi să nu-şi dea fata după un beniamit.”
  2. Poporul a venit la Betel şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi
  3. şi au zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplat aşa ceva în Israel: să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?”
  4. A doua zi, poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă; au zidit acolo un altar şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire.
  5. Copiii lui Israel au zis: „Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s-a suit la adunare înaintea Domnului?” Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricui nu s-ar sui la Domnul, la Miţpa, şi ziseseră: „Să fie pedepsit cu moartea.”
  6. Copiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin şi ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminţie din Israel.
  7. Cum să facem rost de neveste celor ce au rămas cu viaţă, fiindcă am jurat pe Domnul să nu le dăm fetele noastre de neveste?”
  8. Ei au zis deci: „Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu se fi suit la Domnul, la Miţpa?” Şi nimeni din Iabes, din Galaad, nu venise în tabără, la adunare.
  9. Au făcut numărătoarea poporului, şi nu era acolo niciunul din locuitorii din Iabes, din Galaad.
  10. Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi, dându-le porunca aceasta: „Duceţi-vă şi treceţi prin ascuţişul sabiei pe locuitorii din Iabes, din Galaad, cu femeile şi copiii.
  11. Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi orice femeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat.”
  12. Au găsit între locuitorii din Iabes, din Galaad, patru sute de fete fecioare, care nu se culcaseră cu bărbat, şi le-au adus în tabără la Silo; care este în ţara Canaanului.”
  13. Toată adunarea a trimis soli să vorbească fiilor lui Beniamin care erau la stânca Rimon şi să le vestească pacea.
  14. În timpul acela beniamiţii s-au întors şi li s-au dat de neveste acelea pe care le lăsaseră cu viaţă din femeile din Iabes, din Galaad. Dar nu erau destule.
  15. Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărtură în seminţiile lui Israel.
  16. Bătrânii adunării au zis: „Cum să facem rost de neveste pentru cei rămaşi, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?”
  17. Şi au zis: „Cei ce au mai rămas din Beniamin să-şi păstreze moştenirea, ca să nu se şteargă o seminţie din Israel.
  18. Dar noi nu putem să dăm pe fetele noastre după ei, căci copiii lui Israel au jurat, zicând: „Blestemat să fie cine va da o nevastă unui beniamit!”
  19. Şi au zis: „Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem, şi la miazăzi de Lebona.”
  20. Apoi au dat următoarea poruncă fiilor lui Beniamin: „Duceţi-vă şi staţi la pândă în vii.
  21. Uitaţi-vă, şi când veţi vedea pe fetele din Silo ieşind să joace, să ieşiţi din vii, să vă luaţi fiecare câte o nevastă din fetele din Silo şi să vă duceţi în ţara lui Beniamin.
  22. Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: „Daţi-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi li le-aţi dat: numai atunci aţi fi vinovaţi.”
  23. Fiii lui Beniamin au făcut aşa: şi-au luat neveste, după numărul lor, dintre jucătoarele pe care le-au răpit; apoi au plecat şi s-au întors în moştenirea lor; au zidit iarăşi cetăţile şi au locuit acolo.
  24. Şi, în acelaşi timp, copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare în seminţia lui şi în familia lui şi s-a întors fiecare în moştenirea lui.
  25. Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.

Rut

Capitolul 1

  1. Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.
  2. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo.
  3. Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei.
  4. Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani.
  5. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat.
  6. Apoi s-a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său şi-i dăduse pâine.
  7. Ea a ieşit din locul în care locuia însoţită de cele două nurori ale ei şi a pornit ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.
  8. Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: „Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine!
  9. Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat!” Şi le-a sărutat. Ele au ridicat glasul şi au plâns;
  10. şi i-au zis: „Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău.”
  11. Naomi a zis: „Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniţi voi cu mine? Mai am eu oare fii în pântecele meu, ca să poată fi bărbaţii voştri?
  12. Întoarceţi-vă, fiicele mele, şi duceţi-vă! Eu sunt prea bătrână ca să mă mărit din nou. Şi chiar dacă aş zice că trag nădejde; chiar dacă în noaptea aceasta aş fi cu un bărbat şi aş naşte fii,
  13. aţi mai aştepta voi până să se facă mari şi aţi vrea voi să nu vă măritaţi din pricina lor? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea.”
  14. Şi ele au ridicat glasul şi iarăşi au plâns. Orpa a sărutat pe soacra sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.
  15. Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta.”
  16. Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
  17. unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!”
  18. Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.
  19. Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem. Şi când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor, şi femeile ziceau: „Naomi este aceasta?”
  20. Ea le-a zis: „Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.
  21. La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a întristat?”
  22. Astfel s-au întors din ţara Moabului Naomi şi nora sa Rut, moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzului.

Capitolul 2

  1. Naomi avea o rudă după bărbat. Acesta era un om foarte bogat, din familia lui Elimelec, şi se numea Boaz.
  2. Rut, moabita, a zis către Naomi: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.” Ea i-a răspuns: „Du-te, fiica mea.”
  3. Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz, care era din familia lui Elimelec.
  4. Şi iată că Boaz a venit din Betleem şi a zis secerătorilor: „Domnul să fie cu voi!” Ei au răspuns: „Domnul să te binecuvânteze!”
  5. Şi Boaz a zis slujitorului însărcinat cu privegherea secerătorilor: „A cui este tânăra aceasta?”
  6. Slujitorul însărcinat cu privegherea secerătorilor a răspuns: „Este o tânără moabită, care s-a întors cu Naomi din ţara Moabului.
  7. Ea a zis: „Dă-mi voie să strâng şi să culeg spice dintre snopi, rămase pe urma secerătorilor.” Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până acum şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.”
  8. Boaz a zis către Rut: „Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici şi rămâi cu slujnicele mele.
  9. Uită-te unde vor secera pe câmp şi du-te după ele. Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase şi să bei din ce vor scoate slugile.”
  10. Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a zis: „Cum am căpătat eu trecere înaintea ta, ca să te îngrijeşti de mine, o străină?”
  11. Boaz i-a răspuns: „Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte.
  12. Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului Dumnezeului lui Israel sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!”
  13. Şi ea a zis: „O! Să capăt trecere înaintea ta, domnul meu! Căci tu m-ai mângâiat, şi vorbele tale au mers la inima slujnicei tale. Şi totuşi eu nu sunt nici măcar ca una din slujnicele tale.”
  14. La vremea prânzului, Boaz a zis către Rut: „Apropie-te, mănâncă pâine şi înmoaie-ţi bucata în oţet.” Ea a şezut lângă secerători. I-au dat grăunţe prăjite; a mâncat şi s-a săturat, şi ce a rămas a strâns.
  15. Apoi s-a sculat să culeagă spice. Boaz a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Lăsaţi-o să culeagă spice şi între snopi şi să n-o opriţi;
  16. şi chiar voi să-i scoateţi din snopi câteva spice; s-o lăsaţi să culeagă spice şi să n-o înfruntaţi.”
  17. Ea a cules spice de pe câmp până seara şi a bătut ce culesese. A ieşit aproape o efă de orz.
  18. A luat-o şi a intrat în cetate, şi soacra sa a văzut ce culesese. Rut a scos şi rămăşiţele de la prânz şi i le-a dat.
  19. Soacra sa i-a zis: „Unde ai cules astăzi spice şi unde ai muncit? Binecuvântat să fie cel ce s-a îngrijit de tine!” Şi Rut a spus soacrei sale la cine muncise: „Omul la care am muncit azi”, a zis ea, „se numeşte Boaz.”
  20. Naomi a zis nurorii sale: „Să fie binecuvântat de Domnul, care este plin de îndurare pentru cei vii, cum a fost şi pentru cei ce au murit. Omul acesta este rudă cu noi”, i-a mai spus Naomi, „este din cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră.”
  21. Rut, moabita, a adăugat: „El mi-a mai zis: „Rămâi cu slugile mele până vor isprăvi de secerat.”
  22. Şi Naomi a zis către nora sa, Rut: „Este bine, fiica mea, să ieşi cu slujnicele lui şi să nu te întâlnească cineva în alt ogor.”
  23. Ea s-a ţinut, dar, de slujnicele lui Boaz, ca să culeagă spice, până la sfârşitul seceratului orzului şi seceratului grâului. Şi locuia cu soacra sa.

Capitolul 3

  1. Soacra sa, Naomi, i-a zis: „Fiica mea, aş vrea să-ţi dau un loc de odihnă, ca să fii fericită.
  2. Şi acum Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el are să vânture la noapte orzul în arie.
  3. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale şi coboară-te la arie. Să nu te faci cunoscută lui, până va isprăvi de mâncat şi de băut.
  4. Şi când se va duce să se culce, însemnează-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci.”
  5. Ea i-a răspuns: „Voi face tot ce ai spus.”
  6. Rut s-a coborât la arie şi a făcut tot ce poruncise soacra sa.
  7. Boaz a mâncat şi a băut, şi inima-i era veselă. S-a dus şi s-a culcat la marginea unui stog. Rut a venit atunci încet de tot, i-a descoperit picioarele şi s-a culcat.
  8. La miezul nopţii, omul s-a speriat; s-a plecat şi iată că o femeie era culcată la picioarele lui.
  9. El a zis: „Cine eşti tu?” Ea a răspuns: „Eu sunt Rut, slujnica ta; întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.”
  10. Şi el a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiică! Această faptă de pe urmă mărturiseşte şi mai mult pentru tine decât cea dintâi, că n-ai umblat după tineri, săraci sau bogaţi.
  11. Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită.
  12. Este adevărat că am drept de răscumpărare, dar este o altă rudă mai aproape decât mine.
  13. Rămâi în noaptea aceasta aici. Şi mâine, dacă vrea să te răscumpere, bine, să te răscumpere; dar dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul! Culcă-te aici până dimineaţă.”
  14. Ea a rămas culcată la picioarele lui până dimineaţa şi s-a sculat mai înainte de a se putea cunoaşte unul pe altul. Boaz a zis: „Să nu ştie nimeni că a intrat o femeie în arie!”
  15. Şi a adăugat: „Adu mantaua de pe tine şi ţine-o.” Ea a ţinut-o, şi el a măsurat şase măsuri de orz şi le-a pus pe ea. Apoi a intrat în cetate.
  16. Rut s-a întors la soacra sa, şi Naomi a zis: „Tu eşti, fiica mea?” Rut i-a istorisit tot ce-i făcuse omul acela.
  17. Ea a zis: „Mi-a dat aceste şase măsuri de orz, zicând: „Să nu te întorci cu mâinile goale la soacra ta.”
  18. Şi Naomi a zis: „Fii liniştită, fiica mea, până vei şti cum se va isprăvi lucrul acesta, căci omul acesta nu va avea odihnă până nu va sfârşi lucrul chiar astăzi.”

Capitolul 4

  1. Boaz s-a suit la poarta cetăţii şi s-a oprit acolo. Şi iată că cel ce avea drept de răscumpărare, şi despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Şi el s-a apropiat şi s-a oprit.
  2. Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii cetăţii şi a zis: „Şedeţi aici.” Şi ei au şezut jos.
  3. Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din ţara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec.
  4. Am crezut de datoria mea să te înştiinţez despre aceasta şi să-ţi spun: „Cumpără-o, în faţa locuitorilor şi în faţa bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să ştiu. Căci nu este nimeni înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, şi după tine, eu am dreptul acesta.” Şi el a răspuns: „O voi răscumpăra.”
  5. Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra ţarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în acelaşi timp şi de la Rut, moabita, nevasta celui mort, ca să ridici numele mortului în moştenirea lui.”
  6. Şi cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moştenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.” –
  7. Odinioară în Israel, pentru întărirea unei răscumpărări sau unui schimb, omul îşi scotea încălţămintea şi o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. –
  8. Cel ce avea drept de răscumpărare a zis, dar, lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Şi şi-a scos încălţămintea.
  9. Atunci Boaz a zis bătrânilor şi întregului popor: „Voi sunteţi martori azi că am cumpărat din mâna Naomei tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion şi al lui Mahlon,
  10. şi că mi-am cumpărat de asemenea de nevastă pe Rut, moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moştenirea lui şi pentru ca numele mortului să nu fie şters dintre fraţii lui şi din poarta locului lui. Voi sunteţi martori azi despre aceasta!”
  11. Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, care amândouă au zidit casa lui Israel! Arată-ţi puterea în Efrata şi fă-ţi un nume în Betleem!
  12. Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar!”
  13. Boaz a luat pe Rut, care i-a fost nevastă, şi el a intrat la ea. Domnul a făcut-o să zămislească, şi ea a născut un fiu.
  14. Femeile au zis Naomei: „Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare şi al cărui nume va fi lăudat în Israel!
  15. Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale; căci l-a născut nora ta, care te iubeşte şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.”
  16. Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe şi a văzut de el.
  17. Vecinele i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut Naomei!” Şi l-au numit Obed. Aceasta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.
  18. Iată sămânţa lui Pereţ: Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
  19. Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab;
  20. Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
  21. Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed;
  22. Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David.

Întâia carte a lui Samuel

Capitolul 1

  1. Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.
  2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.
  3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
  4. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.
  5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
  6. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
  7. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca.
  8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”
  9. Ana s-a sculat, după ce au mâncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lângă unul din uşorii Templului Domnului.
  10. Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea.
  11. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici nu va trece peste capul lui.”
  12. Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
  13. Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată
  14. şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezeşte!”
  15. Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei, şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
  16. Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m-a făcut să vorbesc până acum.”
  17. Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”
  18. Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mâncat, şi faţa ei n-a mai fost aceeaşi.
  19. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors şi au venit acasă la Rama. Elcana s-a culcat cu nevasta sa Ana, şi Domnul Şi-a adus aminte de ea.
  20. Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut.”
  21. Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an şi să-şi împlinească juruinţa.
  22. Dar Ana nu s-a suit şi a zis bărbatului ei: „Când voi înţărca copilul îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.”
  23. Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, aşteaptă până-l vei înţărca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvântul Lui!” Şi femeia a rămas acasă şi a dat ţâţă fiului ei, până l-a înţărcat.
  24. Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină şi un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.
  25. Au înjunghiat taurii şi au dus copilul la Eli.
  26. Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine şi mă rugam Domnului.
  27. Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.
  28. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.

Capitolul 2

  1. Ana s-a rugat şi a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău.
  2. Nimeni nu este sfânt ca Domnul; nu este alt Dumnezeu decât Tine; nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.
  3. Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.
  4. Arcul celor puternici s-a sfărâmat, şi cei slabi sunt încinşi cu putere.
  5. Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, şi cei ce erau flămânzi se odihnesc; chiar cea stearpă naşte de şapte ori, şi cea care avea mulţi copii stă lâncezită.
  6. Domnul omoară şi învie, El coboară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
  7. Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă,
  8. El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; căci ai Domnului sunt stâlpii pământului şi pe ei a aşezat El lumea.
  9. El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; căci omul nu va birui prin putere.
  10. Vrăjmaşii Domnului vor tremura, din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere şi El va înălţa tăria Unsului Lui.”
  11. Elcana s-a dus acasă la Rama, şi copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.
  12. Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul.
  13. Şi iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor: Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea, ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne,
  14. o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; şi tot ce apuca cu furculiţa lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
  15. Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă.”
  16. Şi dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea”, sluga răspundea: „Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila.”
  17. Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.
  18. Samuel făcea slujba înaintea Domnului; şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.
  19. Mama sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică şi i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an.
  20. Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevasta sa şi a zis: „Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Şi s-au întors acasă.
  21. Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului.
  22. Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului întâlnirii.
  23. El le-a zis: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele.
  24. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.
  25. Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
  26. Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut Domnului şi oamenilor.
  27. Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău, când erau în Egipt, în casa lui faraon?
  28. Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel.
  29. Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu, Israel?”
  30. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble întotdeauna înaintea Mea.” Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.
  31. Iată că vine vremea când voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta.
  32. Vei vedea un potrivnic al tău în Locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul; şi nu va mai fi niciodată niciun bătrân în casa ta.
  33. Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintre ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul; dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei.
  34. Şi iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas: amândoi vor muri într-o zi.
  35. Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla întotdeauna înaintea Unsului Meu.
  36. Şi oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui, pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pâine, şi va zice: „Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc.”

Capitolul 3

  1. Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, şi vedeniile nu erau dese.
  2. Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi şi nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,
  3. iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă; şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.
  4. Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”
  5. Şi a alergat la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat; întoarce-te şi te culcă.” Şi s-a dus şi s-a culcat.
  6. Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă.”
  7. Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.
  8. Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil
  9. şi a zis lui Samuel: „Du-te, de te culcă; şi dacă vei mai fi chemat, să spui: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui.
  10. Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”
  11. Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.
  12. În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi.
  13. I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.
  14. De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare.”
  15. Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.
  16. Dar Eli a chemat pe Samuel şi a zis: „Samuele, fiule!” El a răspuns: „Iată-mă!”
  17. Şi Eli a zis: „Care este cuvântul pe care ţi l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!”
  18. Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Şi Eli a zis: „Domnul este acesta, să facă ce va crede!”
  19. Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale.
  20. Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.
  21. Domnul nu înceta să Se arate în Silo; căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin cuvântul Domnului.

Capitolul 4

  1. Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, şi filistenii tăbărâseră la Afec.
  2. Filistenii s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lui Israel, şi lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
  3. Poporul s-a întors în tabără, şi bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuţi astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.”
  4. Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oştirilor, care şade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.
  5. Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s-a cutremurat pământul.
  6. Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni, şi au zis: „Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?” Şi au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
  7. Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi!”, au zis ei, „căci n-a fost aşa ceva până acum.
  8. Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustiu.
  9. Întăriţi-vă şi fiţi oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiţi oameni şi luptaţi!”
  10. Filistenii au început lupta, şi Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, şi din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeştri.
  11. Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit.
  12. Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo, în aceeaşi zi cu hainele sfâşiate şi cu capul acoperit cu ţărână.
  13. Când a ajuns, Eli aştepta stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat.
  14. Eli, auzind aceste strigăte, a zis: „Ce însemnă zarva aceasta?” Şi îndată omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta.
  15. Şi Eli era în vârstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.
  16. Omul a zis lui Eli: „Vin de pe câmpul de bătaie, şi din câmpul de bătaie am fugit astăzi.” Eli a zis: „Ce s-a întâmplat, fiule?”
  17. Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea filistenilor, şi poporul a suferit o mare înfrângere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, şi chivotul Domnului a fost luat.”
  18. Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.
  19. Nora sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii.
  20. Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: „Nu te teme, căci ai născut un fiu!” Dar ea n-a răspuns şi n-a luat seama la ce i se spunea.
  21. A pus copilului numele I-Cabod zicând: „S-a dus slava din Israel!” Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu şi din pricina socrului şi bărbatului ei.
  22. Ea a zis: „S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.”

Capitolul 5

  1. Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.
  2. După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus în casa lui Dagon şi l-au aşezat lângă Dagon.
  3. A doua zi, asdodienii, care se sculaseră dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon şi l-au pus înapoi la locul lui.
  4. Şi a doua zi, sculându-se dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag şi nu-i rămăsese decât trunchiul.
  5. De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.
  6. Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod şi i-a pustiit; i-a lovit cu bube la şezut, atât în Asdod, cât şi în ţinutul lui.
  7. Când au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.”
  8. Şi au trimis şi au adunat la ei pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Domnitorii au răspuns: „Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.” Şi au dus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
  9. Dar după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetăţii, şi a fost o mare groază; a lovit pe oamenii cetăţii de la mic la mare, şi au avut o spuzeală de bube la şezut.
  10. Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, ecroniţii au strigat: „Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.”
  11. Şi au trimis şi au strâns pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: „Trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi poporul nostru.” Căci în toată cetatea era o groază de moarte, şi mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.
  12. Oamenii care nu mureau erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer.

Capitolul 6

  1. Chivotul Domnului a fost şapte luni în ţara filistenilor.
  2. Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimitem înapoi la locul lui.”
  3. Ei au răspuns: „Dacă trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi cu mâna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca şi veţi şti pentru ce nu s-a îndepărtat mâna Lui de peste voi.”
  4. Filistenii au zis: „Ce jertfă pentru vină să-I aducem?” Ei au răspuns: „Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor filistenilor, căci aceeaşi urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri.
  5. Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri care pustiesc ţara şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri şi peste ţara voastră.
  6. Pentru ce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima egiptenii şi faraon? Nu i-a pedepsit El, şi n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?
  7. Acum, faceţi un car nou de tot şi luaţi două vaci tinere care dau ţâţă şi care n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor care se ţin după ele.
  8. Să luaţi chivotul Domnului şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe care le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimiteţi, şi va pleca.
  9. Să-l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.”
  10. Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci care alăptau, le-au înjugat la car şi le-au închis viţeii acasă.
  11. Au pus în car chivotul Domnului şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor.
  12. Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaşi drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta, nici la stânga. Domnitorii filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Şemeşului.
  13. Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul şi s-au bucurat când l-au văzut.
  14. Carul a ajuns în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş şi s-a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului.
  15. Leviţii au coborât chivotul Domnului şi lada de lângă el în care se aflau lucrurile de aur şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot şi jertfe.
  16. Cei cinci domnitori ai filistenilor, după ce au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeaşi zi.
  17. Iată umflăturile de aur pe care le-au dat Domnului, filistenii, ca dar pentru vină: una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron.
  18. Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor filistenilor, care erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăţi întărite, cât şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului şi care este şi astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.
  19. Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şaptezeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentru că Domnul îl lovise cu o mare urgie.
  20. Oamenii din Bet-Şemeş au zis: „Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează de la noi?”
  21. Au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim ca să le spună: „Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; coborâţi-vă şi suiţi-l la voi.”

Capitolul 7

  1. Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului.
  2. Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul.
  3. Samuel a zis întregii case a lui Israel: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astartele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va izbăvi din mâna filistenilor.”
  4. Şi copiii lui Israel au scos din mijlocul lor Baalii şi Astartele şi au slujit numai Domnului.
  5. Samuel a zis: „Strângeţi pe tot Israelul la Miţpa, şi eu mă voi ruga Domnului pentru voi.”
  6. Şi s-au strâns la Miţpa. Au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului, şi au postit în ziua aceea, zicând: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Samuel judeca pe copiii lui Israel la Miţpa.
  7. Filistenii au aflat că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa, şi domnitorii filistenilor s-au suit împotriva lui Israel. La vestea aceasta copiii lui Israel s-au temut de filisteni
  8. şi au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape din mâna filistenilor.”
  9. Samuel a luat un miel sugar şi l-a adus întreg ca ardere de tot Domnului. A strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul l-a ascultat.
  10. Pe când aducea Samuel arderea de tot, filistenii s-au apropiat ca să bată pe Israel. Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva filistenilor şi i-a pus pe fugă. Au fost bătuţi dinaintea lui Israel.
  11. Bărbaţii lui Israel au ieşit din Miţpa, au urmărit pe filisteni şi i-au bătut până sub Bet-Car.
  12. Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”
  13. Astfel au fost smeriţi filistenii şi n-au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel.
  14. Cetăţile pe care le luaseră filistenii de la Israel s-au întors la Israel, de la Ecron până la Gat, cu ţinutul lor; Israel le-a smuls din mâna filistenilor. Şi a fost pace între Israel şi amoriţi.
  15. Samuel a fost judecător în Israel în tot timpul vieţii lui.
  16. El se ducea în fiecare an de făcea înconjurul Betelului, Ghilgalului şi Miţpei şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.
  17. Apoi se întorcea la Rama, unde era casa lui; şi acolo judeca pe Israel. Şi a zidit acolo un altar Domnului.

Capitolul 8

  1. Când a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.
  2. Fiul său întâi născut se numea Ioel, şi al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Şeba.
  3. Fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea.
  4. Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel, la Rama.
  5. Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân, şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.”
  6. Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.” Şi Samuel s-a rugat Domnului.
  7. Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.
  8. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat întotdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei.
  9. Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.”
  10. Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.
  11. El a zis: „Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi: el va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui;
  12. îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cincizeci şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui.
  13. Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme de mâncare şi pâine.
  14. Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre şi din măslinii voştri şi o va da slujitorilor lui.
  15. Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da famenilor şi slujitorilor lui.
  16. Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri, şi-i va întrebuinţa la lucrările lui.
  17. Va lua zeciuială din oile voastre, şi voi înşivă veţi fi slugile lui.
  18. Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta.”
  19. Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu!”, au zis ei, „ci să fie un împărat peste noi,
  20. ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”
  21. Samuel, după ce a auzit toate cuvintele poporului, le-a spus în auzul Domnului.
  22. Şi Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă-le glasul şi pune un împărat peste ei.” Şi Samuel a zis bărbaţilor lui Israel: „Duceţi-vă fiecare în cetatea lui.”

Capitolul 9

  1. Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
  2. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
  3. Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
  4. Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
  5. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
  6. Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
  7. Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
  8. Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
  9. Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
  10. Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
  11. Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
  12. Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
  13. Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
  14. Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
  15. Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
  16. „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
  17. Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
  18. Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
  19. Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
  20. Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
  21. Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
  22. Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
  23. Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
  24. Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
  25. S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
  26. Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
  27. Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.”

Capitolul 10

  1. Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
  2. Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Ţelţah. Ei îţi vor zice: „Măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi s-au găsit; şi iată că tatăl tău nu se mai gândeşte la măgăriţe, ci este îngrijorat de voi şi zice: „Ce să fac pentru fiul meu?”
  3. De acolo vei merge mai departe şi vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, şi ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.
  4. Ei te vor întreba de sănătate şi-ţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.
  5. După aceea, vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de proroci coborându-se de pe înălţimea pentru jertfă, cu lăute, timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind.
  6. Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
  7. Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
  8. Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
  9. De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
  10. Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
  11. Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
  12. Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
  13. Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.
  14. Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: „Unde v-aţi dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgăriţele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.”
  15. Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
  16. Şi Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.” Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
  17. Samuel a chemat poporul înaintea Domnului, la Miţpa
  18. şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.
  19. Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: „Pune un împărat peste noi!” Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.”
  20. Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel, şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin.
  21. A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii, şi a ieşit la sorţi familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţi Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.
  22. Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
  23. Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
  24. Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el.” Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!”
  25. Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă.
  26. Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.
  27. S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.

Capitolul 11

  1. Nahaş, amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: „Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.”
  2. Dar Nahaş, amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi, dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.”
  3. Bătrânii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de şapte zile, ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie.”
  4. Solii au ajuns la Ghibeea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul a ridicat glasul şi a plâns.
  5. Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.
  6. Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s-a mâniat foarte tare.
  7. A luat o pereche de boi, i-a tăiat în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: „Oricine nu va merge după Saul şi Samuel îşi va vedea boii tăiaţi la fel.” Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.
  8. Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, şi bărbaţii lui Iuda treizeci de mii.
  9. Ei au zis solilor care veniseră: „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: „Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor.” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie
  10. şi au zis amoniţilor: „Mâine ne vom supune vouă, şi ne veţi face ce vă va plăcea.”
  11. A doua zi, Saul a împărţit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra amoniţilor în straja dimineţii şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.
  12. Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: „Saul să domnească peste noi?”? Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.”
  13. Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel.”
  14. Şi Samuel a zis poporului: „Veniţi şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.”
  15. Tot poporul s-a dus la Ghilgal şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo au adus jertfe de mulţumire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au înveselit foarte mult acolo.

Capitolul 12

  1. Samuel a zis întregului Israel: „Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis şi am pus un împărat peste voi.
  2. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţe până în ziua de azi.
  3. Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.”
  4. Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.”
  5. El le-a mai zis: „Domnul este martor împotriva voastră şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-aţi găsit nimic în mâinile mele.” Şi ei au răspuns: „Sunt martori!”
  6. Atunci Samuel a zis poporului: „Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.
  7. Acum, înfăţişaţi-vă ca să vă judec înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe care vi le-a făcut Domnul, vouă şi părinţilor voştri.
  8. După ce a venit Iacov în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimis pe Moise şi pe Aaron, care au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.
  9. Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor; şi El i-a vândut în mâinile lui Sisera, căpetenia oştirii Haţorului, în mâinile filistenilor şi în mâinile împăratului Moabului, care au început lupta împotriva lor.
  10. Au strigat iarăşi către Domnul şi au zis: „Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul şi am slujit Baalilor şi Astartelor; izbăveşte-ne acum din mâna vrăjmaşilor noştri şi-Ţi vom sluji.”
  11. Şi Domnul a trimis pe Ierubaal şi pe Barac, şi pe Iefta, şi pe Samuel, şi v-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor voştri care vă înconjurau, şi aţi locuit în linişte.
  12. Apoi, când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: „Nu! Ci un împărat să domnească peste noi.” Şi totuşi Domnul Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.
  13. Iată, dar, împăratul pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi.
  14. Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul Dumnezeul vostru, atât voi cât şi împăratul care domneşte peste voi.
  15. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.
  16. Acum mai aşteptaţi aici ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul sub ochii voştri.
  17. Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimite tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului, când aţi cerut un împărat pentru voi.”
  18. Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.
  19. Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.”
  20. Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.
  21. Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.
  22. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
  23. Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.
  24. Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşură El printre voi.
  25. Dar dacă veţi face răul, veţi pieri, voi şi împăratul vostru.”

Capitolul 13

  1. Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel.
  2. Saul şi-a ales trei mii de bărbaţi din Israel: două mii erau cu el la Micmaş şi pe muntele Betel, iar o mie erau cu Ionatan la Ghibeea lui Beniamin. Pe ceilalţi din popor i-a trimis pe fiecare la cortul lui.
  3. Ionatan a bătut tabăra filistenilor care era la Gheba, şi filistenii au auzit lucrul acesta. Saul a pus să sune cu trâmbiţa prin toată ţara, zicând: „Să audă evreii lucrul acesta!”
  4. Tot Israelul a auzit zicându-se: „Saul a bătut tabăra filistenilor, şi Israel s-a făcut urât filistenilor.” Şi poporul a fost adunat la Saul, în Ghilgal.
  5. Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven.
  6. Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtorare, căci erau strânşi de aproape, şi s-au ascuns în peşteri, în tufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă.
  7. Unii evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura.
  8. A aşteptat şapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul.
  9. Atunci Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţumire.” Şi a jertfit arderea de tot.
  10. Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine.
  11. Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,
  12. mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.”
  13. Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
  14. dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”
  15. Apoi Samuel s-a sculat şi s-a suit din Ghilgal la Ghibeea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni.
  16. Saul, fiul său Ionatan şi poporul care se afla cu ei se aşezaseră la Gheba lui Beniamin, şi filistenii tăbărau la Micmaş.
  17. Din tabăra filistenilor au ieşit trei cete ca să pustiască: una a luat drumul spre Ofra, spre ţara Şual;
  18. alta a luat drumul spre Bet-Horon; şi a treia a luat drumul spre hotarul care caută spre valea Ţeboim, înspre pustiu.
  19. În toată ţara lui Israel nu se găsea niciun fierar; căci filistenii ziseseră: „Să împiedicăm pe evrei să-şi facă săbii sau suliţe.”
  20. Şi fiecare om din Israel se cobora la filisteni, ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa,
  21. când se tocea sapa, coasa, furca cu trei coarne şi securea, şi ca să facă vârf ţepuşului cu care mâna boii.
  22. Şi aşa s-a întâmplat că în ziua luptei nu era nici sabie, nici suliţă în mâinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan: nu avea decât Saul şi fiul său Ionatan.
  23. O ceată de filisteni a venit şi s-a aşezat la trecătoarea Micmaşului.

Capitolul 14

  1. Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său.
  2. Saul stătea la marginea cetăţii Ghibeea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase sute de oameni.
  3. Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus.
  4. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ, şi celălalt Sene.
  5. Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba.
  6. Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.”
  7. Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.”
  8. „Ei bine!”, a zis Ionatan, „haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor.
  9. Dacă ne vor zice: „Opriţi-vă până vom veni noi la voi!” vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei.
  10. Dar dacă vor zice: „Suiţi-vă la noi!” ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.”
  11. S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.”
  12. Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.”
  13. Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui.
  14. În această întâi înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ.
  15. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu.
  16. Străjerii lui Saul, care erau la Ghibeea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toate părţile.
  17. Atunci Saul a zis poporului care era cu el: „Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, şi iată că lipsea Ionatan şi cel ce-i purta armele.
  18. Şi Saul a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” – Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. –
  19. Pe când vorbea Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: „Trage-ţi mâna!”
  20. Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei; şi filistenii au întors sabia unii împotriva altora, şi învălmăşeala era nespus de mare.
  21. Evreii care erau mai dinainte la filisteni şi care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi s-au unit cu israeliţii care erau cu Saul şi Ionatan.
  22. Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunseseră pe muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie.
  23. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.
  24. Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mâncase.
  25. Tot poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere pe faţa pământului.
  26. Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând; dar niciunul n-a dus mierea la gură, căci poporul ţinea jurământul.
  27. Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură; şi ochii i s-au luminat.
  28. Atunci cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure, zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!” Şi poporul era sleit de puteri.
  29. Şi Ionatan a zis: „Tatăl meu tulbură poporul; vedeţi, dar, cum mi s-au luminat ochii, pentru că am gustat puţin din mierea aceasta!
  30. Negreşit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?”
  31. În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit
  32. şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a înjunghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.
  33. Au spus lucrul acesta lui Saul şi i-au zis: „Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Saul a zis: „Voi faceţi o nelegiuire; rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.”
  34. Apoi a adăugat: „Împrăştiaţi-vă printre popor şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul sau oaia şi să-l înjunghie aici. Apoi să mâncaţi şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mâna, ca să-l înjunghie pe piatră.
  35. Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului.
  36. Saul a zis: „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu.”
  37. Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns.
  38. Saul a zis: „Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi.
  39. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.
  40. Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi de o parte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.”
  41. Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel, arată adevărul.” Sorţul a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat.
  42. Saul a zis: „Aruncaţi sorţii între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan.
  43. Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut.” Ionatan i-a spus şi a zis: „Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.”
  44. Şi Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!”
  45. Poporul a zis lui Saul: „Ce! să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.
  46. Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, şi filistenii s-au dus acasă.
  47. După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon, cu Edom, cu împăraţii din Ţoba şi cu filistenii; şi oriîncotro se întorcea, era biruitor.
  48. S-a arătat viteaz, a bătut pe Amalec şi a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau.
  49. Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical.
  50. Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.
  51. Chis, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.
  52. În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva filistenilor; şi de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua cu el.

Capitolul 15

  1. Samuel a zis lui Saul: „Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: ascultă, dar, ce zice Domnul.
  2. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt.
  3. Du-te acum, bate pe Amalec şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile.”
  4. Saul a adunat poporul şi l-a numărat la Telaim: erau două sute de mii de oameni pedeştri şi zece mii de oameni din Iuda.
  5. Saul a mers până la cetatea lui Amalec şi a pus nişte oameni la pândă în vale.
  6. Şi a zis cheniţilor: „Duceţi-vă, plecaţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă prăpădesc împreună cu el; căci voi v-aţi purtat cu bunăvoinţă faţă de copiii lui Israel, când s-au suit din Egipt.” Şi cheniţii au plecat din mijlocul lui Amalec.
  7. Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului.
  8. A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, şi a nimicit cu desăvârşire tot poporul, trecându-l prin ascuţişul sabiei.
  9. Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
  10. Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
  11. „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul.
  12. S-a sculat dis-de-dimineaţă ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.”
  13. Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.”
  14. Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”
  15. Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârşire.”
  16. Samuel a zis lui Saul: „Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte.” Şi Saul i-a zis: „Vorbeşte.”
  17. Samuel a zis: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?
  18. Domnul te trimisese, zicând: „Du-te şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.”
  19. Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”
  20. Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului şi m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe amaleciţi;
  21. dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.”
  22. Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.
  23. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”
  24. Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor şi i-am ascultat glasul.
  25. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”
  26. Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel.”
  27. Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.
  28. Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta şi o dă altuia mai bun decât tine.
  29. Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.”
  30. Saul a zis iarăşi: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului Dumnezeului tău.”
  31. Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului.
  32. Apoi Samuel a zis: „Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.” Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: „Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!”
  33. Samuel a zis: „După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.” Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal.
  34. Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă la Ghibeea lui Saul.
  35. Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentru că Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel.

Capitolul 16

  1. Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
  2. Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: „Vin să aduc o jertfă Domnului.”
  3. Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”
  4. Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”
  5. El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui şi i-a poftit la jertfă.
  6. Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”
  7. Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”
  8. Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
  9. Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”
  10. Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”
  11. Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”
  12. Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”
  13. Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.
  14. Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.
  15. Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.
  16. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cânte cu harpa; şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna, şi vei fi uşurat.”
  17. Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi, dar, un om care să cânte bine şi aduceţi-l la mine.”
  18. Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.”
  19. Saul a trimis nişte oameni la Isai să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.”
  20. Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.
  21. David a ajuns la Saul şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să-i poarte armele.
  22. Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.”
  23. Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca de la el.

Capitolul 17

  1. Filistenii şi-au strâns oştile ca să facă război şi s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.
  2. Saul şi bărbaţii lui Israel s-au strâns şi ei; au tăbărât în valea Terebinţilor şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.
  3. Filistenii se aşezaseră pe un munte de o parte, şi Israel pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărţea.
  4. Atunci a ieşit un om din tabăra filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.
  5. Pe cap avea un coif de aramă şi purta nişte zale de solzi, în greutate de cinci mii de sicli de aramă.
  6. Avea nişte turetci de aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză de aramă între umeri.
  7. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.
  8. Filisteanul s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea!
  9. Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.”
  10. Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el.”
  11. Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.
  12. Şi David era fiul efratitului aceluia din Betleemul lui Iuda, numit Isai, care avea opt fii. Pe vremea lui Saul, el era bătrân, înaintat în vârstă.
  13. Cei trei fiii mai mari ai lui Isai urmaseră pe Saul la război; întâiul născut din cei trei fii ai lui care porniseră la război se numea Eliab, al doilea, Abinadab, şi al treilea, Şama.
  14. David era cel mai tânăr. Şi când cei trei mai mari au urmat pe Saul,
  15. David a plecat de la Saul şi s-a întors la Betleem ca să pască oile tatălui său.
  16. Filisteanul înainta dimineaţa şi seara şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.
  17. Isai a zis fiului său David: „Ia pentru fraţii tăi efa aceasta de grâu prăjit şi aceste zece pâini şi aleargă în tabără la fraţii tăi;
  18. du şi aceste zece caşuri de brânză căpeteniei care este peste mia lor. Să vezi dacă fraţii tăi sunt bine şi să-mi aduci veşti temeinice.
  19. Ei sunt cu Saul şi cu toţi bărbaţii lui Israel în valea Terebinţilor în război cu filistenii.”
  20. David s-a sculat dis-de-dimineaţă. A lăsat oile în seama unui paznic, şi-a luat lucrurile şi a plecat, cum îi poruncise Isai. Când a ajuns în tabără, oştirea pornise să se aşeze în şiruri de bătaie şi scotea strigăte de război.
  21. Israel şi filistenii s-au aşezat în şiruri de bătaie, oştire către oştire.
  22. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.
  23. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit.
  24. La vederea acestui om, toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui şi i-a apucat o mare frică.
  25. Fiecare zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiica sa şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.”
  26. David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta şi va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui Viu?”
  27. Poporul, spunând din nou aceleaşi lucruri, i-a zis: „Aşa şi aşa se va face aceluia care-l va omorî.”
  28. Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceştia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Şi a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu şi cui ai lăsat acele puţine oi în pustiu? Îţi cunosc eu mândria şi răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.”
  29. David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?”
  30. Şi s-a întors de la el ca să vorbească cu altul, şi i-a pus aceleaşi întrebări. Poporul i-a răspuns ca şi întâia dată.
  31. Când s-au auzit cuvintele rostite de David, au fost spuse înaintea lui Saul, care a trimis să-l caute.
  32. David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el.”
  33. Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”
  34. David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
  35. alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.
  36. Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.”
  37. David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”
  38. Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă.
  39. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea.
  40. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.
  41. Filisteanul s-a apropiat puţin câte puţin de David, şi omul care-i ducea scutul mergea înaintea lui.
  42. Filisteanul s-a uitat şi, când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.
  43. Filisteanul a zis lui David: „Ce! sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,
  44. a adăugat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.”
  45. David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
  46. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
  47. Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
  48. Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
  49. Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
  50. Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ şi l-a omorât, fără să aibă sabie în mână.
  51. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.
  52. Şi bărbaţii lui Israel şi Iuda au dat chiote şi au pornit în urmărirea filistenilor până în vale şi până la porţile Ecronului. Filistenii, răniţi de moarte, au căzut pe drumul care duce la Şaaraim, până la Gat şi până la Ecron.
  53. Şi copiii lui Israel s-au întors de la urmărirea filistenilor şi le-au jefuit tabăra.
  54. David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim şi a pus armele filisteanului în cortul său.
  55. Când a văzut Saul pe David mergând împotriva filisteanului, a zis lui Abner, căpetenia oştirii: „Al cui fiu este tânărul acesta, Abner?” Abner a răspuns: „Pe sufletul tău, împărate, că nu ştiu.”
  56. „Întreabă, dar, al cui fiu este tânărul acesta”, a zis împăratul.
  57. Şi când s-a întors David după ce omorâse pe filistean, Abner l-a luat şi l-a adus înaintea lui Saul. David avea în mână capul filisteanului.
  58. Saul i-a zis: „Al cui fiu eşti, tinere?” Şi David a răspuns: „Sunt fiul robului tău Isai, betleemitul.”

Capitolul 18

  1. David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.
  2. În aceeaşi zi, Saul a oprit pe David şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.
  3. Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.
  4. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.
  5. David se ducea şi izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.
  6. Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi lăutelor şi scoţând strigăte de bucurie.
  7. Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.”
  8. Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.”
  9. Şi din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.
  10. A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână.
  11. Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine: „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori.
  12. Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David şi Se depărtase de la el.
  13. L-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului;
  14. izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el.
  15. Saul, văzând că izbutea întotdeauna, se temea de el;
  16. dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra în fruntea lor.
  17. Saul a zis lui David: „Iată, îţi voi da de nevastă pe fiica mea cea mai mare, Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului.” Dar Saul îşi zicea: „Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui.”
  18. David a răspuns lui Saul: „Cine sunt eu şi ce este viaţa mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?”
  19. Venind vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.
  20. Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i-a plăcut.
  21. El îşi zicea: „I-o voi da ca să-i fie o cursă şi să cadă sub mâna filistenilor.” Şi Saul a zis lui David pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere.”
  22. Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: „Vorbiţi în taină lui David şi spuneţi-i: „Iată că împăratul e binevoitor faţă de tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului.”
  23. Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Şi David a răspuns: „Credeţi că este uşor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.”
  24. Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.
  25. Saul a zis: „Aşa să vorbiţi lui David: „Împăratul nu cere nicio zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.
  26. Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, şi David a primit ce i se ceruse, pentru ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărâtă,
  27. David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui şi a ucis două sute de oameni dintre filisteni, le-a adus prepuţurile şi a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i-a dat de nevastă pe fiica sa Mical.
  28. Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David; şi fiica sa Mical iubea pe David.
  29. Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David şi toată viaţa i-a fost vrăjmaş.
  30. Domnitorii filistenilor ieşeau la luptă; şi ori de câte ori ieşeau, David avea mai multă izbândă decât toţi slujitorii lui Saul, şi numele lui a ajuns foarte vestit.

Capitolul 19

  1. Saul a vorbit fiului său Ionatan şi tuturor slujitorilor lui să omoare pe David.
  2. Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzeşte-te, dar, mâine dimineaţă, stai într-un loc tăinuit şi ascunde-te.
  3. Eu voi ieşi şi voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice şi-ţi voi spune.”
  4. Ionatan a vorbit bine de David tatălui său, Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat faţă de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat faţă de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău;
  5. şi-a pus în joc viaţa, a ucis pe filistean, şi Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut şi te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să omori fără pricină pe David?”
  6. Saul a ascultat glasul lui Ionatan şi a jurat, zicând: „Viu este Domnul, că David nu va muri!”
  7. Ionatan a chemat pe David şi i-a spus toate cuvintele acestea; apoi l-a adus la Saul; şi David a fost înaintea lui ca mai înainte.
  8. Războiul urma înainte. David a mers împotriva filistenilor şi s-a bătut cu ei, le-a pricinuit o mare înfrângere, şi au fugit dinaintea lui.
  9. Atunci duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care şedea în casă, cu suliţa în mână. David cânta,
  10. şi Saul a vrut să-l pironească cu suliţa de perete. Dar David s-a ferit de el, şi Saul a lovit cu suliţa în perete. David a fugit şi a scăpat noaptea.
  11. Saul a trimis nişte oameni acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, nevasta lui David, i-a dat de ştire şi i-a zis: „Dacă nu fugi în noaptea aceasta, mâine vei fi omorât.”
  12. Ea l-a coborât pe fereastră, şi David a plecat şi a fugit. Aşa a scăpat.
  13. În urmă, Mical a luat terafimul şi l-a pus în pat; i-a pus o piele de capră în jurul capului şi l-a învelit cu o haină.
  14. Când a trimis Saul oamenii să ia pe David, ea a zis: „Este bolnav.”
  15. Saul i-a trimis înapoi să-l vadă şi a zis: „Aduceţi-l la mine în patul lui, ca să-l omor.”
  16. Oamenii aceia s-au întors, şi iată că terafimul era în pat, şi în jurul capului era o piele de capră.
  17. Saul a zis către Mical: „Pentru ce m-ai înşelat în felul acesta şi ai dat drumul vrăjmaşului meu, şi a scăpat?” Mical a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: „Lasă-mă să plec, ori te omor!”
  18. Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot.
  19. Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.”
  20. Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul, şi au început şi ei să prorocească.
  21. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni, şi au prorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară, şi au prorocit şi ei.
  22. Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”
  23. Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama.
  24. S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?”

Capitolul 20

  1. David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?”
  2. Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.”
  3. David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: „Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista.” Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte.”
  4. Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.”
  5. Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.
  6. Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.”
  7. Şi dacă va zice: „Bine!”, atunci robul tău n-are nimic de temut; dar dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui.
  8. Arată-ţi, dar, dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci până la tatăl tău?”
  9. Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!”
  10. David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?”
  11. Şi Ionatan a zis lui David: „Vino să ieşim pe câmp.” Şi au ieşit amândoi pe câmp.
  12. Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine; şi de va gândi bine de David,
  13. Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
  14. Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri,
  15. să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului.
  16. Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune pe vrăjmaşii lui David!”
  17. Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.
  18. Ionatan i-a zis: „Mâine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.
  19. Să te cobori a treia zi până în fundul locului în care te ascunseseşi în ziua când cu întâmplarea aceea şi să rămâi lângă piatra Ezel.
  20. Eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă.
  21. Şi voi trimite un tânăr şi-i voi zice: „Du-te de găseşte săgeţile!” Dacă-i voi zice: „Iată că săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!”, atunci să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai să te temi de nimic, viu este Domnul!
  22. Dar dacă voi zice tânărului: „Iată că săgeţile sunt dincolo de tine!”, atunci să pleci, căci Domnul te trimite.
  23. Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.”
  24. David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă, şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănânce.
  25. Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lângă perete. Ionatan s-a sculat, şi Abner a şezut lângă Saul; dar locul lui David a rămas gol.
  26. Saul n-a zis nimic în ziua aceea; „Căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat.”
  27. A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?”
  28. Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.
  29. El a zis: „Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi fratele meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii.” Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”
  30. Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?
  31. Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.”
  32. Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?”
  33. Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.
  34. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.
  35. A doua zi de dimineaţă, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David şi era însoţit de un băieţaş.
  36. El i-a zis: „Dă fuga şi găseşte săgeţile pe care le voi trage.” Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.
  37. Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine.”
  38. I-a strigat iarăşi: „Iute, grăbeşte-te, nu te opri!” Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui.
  39. Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.
  40. Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: „Du-te şi du-le în cetate!”
  41. După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.
  42. Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: „Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta!” David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Capitolul 21

  1. David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui şi i-a zis: „Pentru ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?”
  2. David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o.” Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.
  3. Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.”
  4. Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obişnuită la îndemână, ci numai pâine sfinţită, doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!”
  5. David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat, şi toţi oamenii mei sunt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşit azi de acela care o va face.”
  6. Atunci preotul i-a dat pâinea sfinţită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului, ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în clipa când luaseră pe cealaltă.
  7. Chiar în ziua aceea, se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.
  8. David a zis lui Ahimelec: „N-ai la îndemână o suliţă sau o sabie? Căci nu mi-am luat cu mine nici sabia, nici armele, pentru că porunca împăratului era grabnică.”
  9. Preotul a răspuns: „Iată sabia lui Goliat, filisteanul, pe care l-ai omorât în Valea Terebinţilor; este învelită într-un covor, în dosul efodului; dacă vrei s-o iei, ia-o, căci nu este alta aici.” Şi David a zis: „Nu-i alta ca ea; dă-mi-o.”
  10. David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.
  11. Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: „Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii”?”
  12. David a pus la inimă aceste cuvinte şi a avut o mare frică de Achiş, împăratul Gatului.
  13. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor; făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.
  14. Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile; pentru ce mi-l aduceţi?
  15. Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Capitolul 22

  1. David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au coborât la el.
  2. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi, s-au strâns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
  3. De acolo David s-a dus la Miţpe, în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine.”
  4. Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului şi au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetăţuie.
  5. Prorocul Gad a zis lui David: „Nu sta în cetăţuie, ci du-te şi intră în ţara lui Iuda.” Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.
  6. Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea sub tamarisc, la Ghibeea, pe înălţime; avea suliţa în mână, şi toţi slujitorii lui stăteau lângă el.
  7. Şi Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: „Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?
  8. Dacă nu, de ce v-aţi unit toţi împotriva mea şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?”
  9. Doeg, edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: „Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.
  10. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, filisteanul.”
  11. Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii care erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.
  12. Saul a zis: „Ascultă, fiul lui Ahitub!” El a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!”
  13. Saul i-a zis: „Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?”
  14. Ahimelec a răspuns împăratului: „Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui şi înconjurat cu cinste în casa ta?
  15. Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nicio vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare.”
  16. Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău.”
  17. Şi împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: „Întoarceţi-vă şi omorâţi pe preoţii Domnului; căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge şi nu mi-au dat de veste.” Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului.
  18. Atunci împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te şi loveşte pe preoţi.” Şi Doeg, edomitul, s-a întors şi a lovit pe preoţi; a omorât în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni care purtau efodul de in.
  19. Saul a mai trecut prin ascuţişul sabiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut sub ascuţişul sabiei.
  20. Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David
  21. şi i-a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.
  22. David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
  23. Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea caută s-o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit.”

Capitolul 23

  1. Au venit şi au spus lui David: „Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei şi au jefuit ariile.”
  2. David a întrebat pe Domnul şi a zis: „Să mă duc şi să bat pe filistenii aceştia?” Şi Domnul i-a răspuns: „Du-te, bate pe filisteni şi izbăveşte Cheila.”
  3. Dar oamenii lui David i-au zis: „Iată că noi ne temem chiar aici în Iuda; ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oştilor filistenilor?”
  4. David a întrebat iarăşi pe Domnul. Şi Domnul i-a răspuns: „Scoală-te şi coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale.”
  5. David s-a dus, dar, cu oamenii lui la Cheila şi s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele şi le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.
  6. Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David, în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână.
  7. Saul a fost înştiinţat de sosirea lui David la Cheila şi a zis: „Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit şi s-a închis într-o cetate cu porţi şi zăvoare.”
  8. Şi Saul a chemat tot poporul la război, ca să se coboare la Cheila şi să împresoare pe David şi pe oamenii lui.
  9. David, luând cunoştinţă de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: „Adu efodul!”
  10. Şi David a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea.
  11. Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va coborî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, binevoieşte şi descoperă lucrul acesta robului Tău!” Şi Domnul a răspuns: „Se va coborî.”
  12. David a mai zis: „Mă vor da locuitorii din Cheila, pe mine şi pe oamenii mei, în mâinile lui Saul?” Şi Domnul a răspuns: „Te vor da.”
  13. Atunci David s-a sculat cu oamenii lui, în număr de aproape şase sute de inşi; au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers.
  14. David a locuit în pustiu, în locuri întărite, şi a rămas pe muntele din pustiul Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.
  15. David, văzând că Saul a pornit să-i ia viaţa, a stat în pustiul Zif, în pădure.
  16. Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David, în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu
  17. şi i-a zis: „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu, Saul, ştie şi el bine lucrul acesta.”
  18. Au făcut iarăşi amândoi legământ înaintea Domnului, şi David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.
  19. Zifiţii s-au suit la Saul, la Ghibeea, şi au zis: „Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustiu?
  20. Coboară-te, dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorinţa sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului.
  21. Saul a zis: „Domnul să vă binecuvânteze că aveţi milă de mine!
  22. Duceţi-vă, vă rog, de mai cercetaţi, ca să ştiţi şi să descoperiţi în ce loc şi-a îndreptat paşii şi cine l-a văzut, căci mi s-a spus că este foarte şiret.
  23. Cercetaţi şi vedeţi toate locurile unde se ascunde, veniţi apoi la mine cu ceva temeinic, şi voi porni cu voi. Dacă este în ţară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.”
  24. S-au sculat, dar, şi s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David şi oamenii lui erau în pustiul Maon, şi anume în câmpia dinspre miazăzi de pustiu.
  25. Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a coborât la stâncă şi a rămas în pustiul Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustiul Maon.
  26. Saul mergea pe o parte a muntelui, şi David cu oamenii lui pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede ca să scape de Saul. Dar Saul şi oamenii lui chiar înconjuraseră pe David şi pe ai lui, ca să pună mâna pe ei,
  27. când un sol a venit şi a spus lui Saul: „Grăbeşte-te să vii, căci au năvălit filistenii în ţară.”
  28. Saul a încetat să urmărească pe David şi s-a întors să iasă înaintea filistenilor. De aceea locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot.
  29. De acolo David s-a suit spre locurile întărite din En-Ghedi şi a locuit acolo.

Capitolul 24

  1. Când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, au venit şi i-au spus: „Iată că David este în pustiul En-Ghedi.”
  2. Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi pe oamenii lui până pe stâncile ţapilor sălbatici.
  3. A ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum; şi acolo era o peşteră în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii.
  4. Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îţi zice: „Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea.” David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.
  5. După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul.
  6. Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.”
  7. Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.
  8. După aceea, David s-a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a uitat înapoi, şi David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.
  9. David a zis lui Saul: „De ce asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: „David îţi vrea răul”?
  10. Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat şi am zis: „Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.”
  11. Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire şi că n-am păcătuit împotriva ta. Totuşi tu îmi întinzi curse ca să-mi iei viaţa.
  12. Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mâna pe tine.
  13. Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
  14. Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.
  15. Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea. El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.”
  16. Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns.
  17. Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău.
  18. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m-ai omorât.
  19. Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!
  20. Acum iată, ştiu că tu vei domni şi că împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile tale.
  21. Jură-mi, dar, pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.”
  22. David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit.

Capitolul 25

  1. Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns şi l-au îngropat în locuinţa lui, la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Paran.
  2. În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi şi o mie de capre şi se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui.
  3. Numele acestui om era Nabal, şi nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată şi frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
  4. David a aflat în pustiu că Nabal îşi tunde oile.
  5. A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu
  6. şi să-i vorbiţi aşa: „Să trăieşti în pace, şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău.
  7. Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât şi nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel.
  8. Întreabă pe slujitorii tăi şi-ţi vor spune. Să capete trecere, dar, tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă, dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce te lasă inima.”
  9. Când au ajuns oamenii lui David, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte, în numele lui David. Apoi au tăcut.
  10. Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni.
  11. Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?”
  12. Oamenii lui David şi-au luat drumul înapoi; s-au întors şi au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David.
  13. Atunci David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia, şi aproape patru sute de inşi s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri.
  14. Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustiu nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, şi el s-a purtat rău cu ei.
  15. Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic, în tot timpul cât am fost cu ei în câmp.
  16. Ne-au fost zid şi zi şi noapte, în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor.
  17. Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case este hotărâtă, şi el este aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească.”
  18. Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari
  19. şi a zis slujitorilor săi: „Luaţi-o înaintea mea, şi eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei, Nabal.
  20. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, şi iată că David şi oamenii lui se coborau în faţa ei, aşa că i-a întâlnit. –
  21. David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustiu, de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.
  22. Dumnezeu să pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea, dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!”
  23. Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ.
  24. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale.
  25. Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el; Nabal îi este numele şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu.
  26. Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
  27. Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.
  28. Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, şi niciodată nu va fi răutate în tine.
  29. Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi.
  30. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit, şi te va pune mai mare peste Israel,
  31. atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta.”
  32. David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care te-a trimis astăzi înaintea mea!
  33. Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!
  34. Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să-ţi fac rău că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.”
  35. Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.”
  36. Abigail a ajuns la Nabal. Şi tocmai el dădea în casa lui un ospăţ ca un ospăţ împărătesc; inima îi era veselă şi era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, până la lumina zilei.
  37. Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, nevasta sa i-a istorisit ce se întâmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut ca o piatră.
  38. Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.
  39. David a aflat că murise Nabal şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal şi a împiedicat pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.” David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă.
  40. Slujitorii lui David au ajuns la Abigail, la Carmel, şi i-au vorbit aşa: „David ne-a trimis la tine ca să te ia de nevastă.”
  41. Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: „Iată, roaba ta se socoteşte ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.”
  42. Şi îndată Abigail a plecat călare pe un măgar şi însoţită de cinci fete; a mers după solii lui David şi i-a fost nevastă.
  43. David luase şi pe Ahinoam din Izreel, şi amândouă au fost nevestele lui.
  44. Şi Saul dăduse pe fiica sa Mical, nevasta lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.

Capitolul 26

  1. Zifiţii s-au dus la Saul la Ghibeea, şi au zis: „Iată că David este ascuns pe dealul Hachila, în faţa pustiului.”
  2. Saul s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustiul Zif.
  3. A tăbărât pe dealul Hachila, în faţa pustiului, lângă drum. David era în pustiu; şi, înţelegând că Saul merge în urmărirea lui în pustiu,
  4. a trimis nişte iscoade şi a aflat că în adevăr Saul venise.
  5. Atunci David s-a sculat şi a venit la locul unde tăbărâse Saul şi a văzut locul unde era culcat Saul, cu Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul era culcat în cort în mijlocul taberei, şi poporul era tăbărât în jurul lui.
  6. David a luat cuvântul şi, vorbind lui Ahimelec, hetitul, şi lui Abişai, fiul Ţeruiei şi fratele lui Ioab, a zis: „Cine vrea să se coboare cu mine în tabără la Saul?” Şi Abişai a răspuns: „Eu mă voi coborî cu tine.”
  7. David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner şi poporul erau culcaţi în jurul lui.
  8. Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.”
  9. Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?”
  10. Şi David a zis: „Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie şi va pieri.
  11. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, cu ulciorul cu apă, şi să plecăm.”
  12. David a luat, dar, suliţa şi ulciorul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a băgat de seamă nimic şi nimeni nu s-a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într-un somn adânc.
  13. David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns departe pe vârful muntelui, la o mare depărtare de tabără.
  14. Şi a strigat poporului şi lui Abner, fiul lui Ner: „N-auzi tu, Abner?” Abner a răspuns: „Cine eşti tu care strigi către împăratul?”
  15. Şi David a zis lui Abner: „Oare nu eşti tu bărbat? Şi cine este ca tine în Israel? Pentru ce atunci n-ai păzit pe împărat, stăpânul tău? Căci cineva din popor a venit să omoare pe împăratul, stăpânul tău.
  16. Ce ai făcut tu nu este bine. Viu este Domnul, că sunteţi vrednici de moarte, căci n-aţi vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Uită-te acum unde este suliţa împăratului şi ulciorul de apă, care erau la căpătâiul lui.”
  17. Saul a cunoscut glasul lui David şi a zis: „Glasul tău este, fiul meu David?” Şi David a răspuns: „Glasul meu, împărate, domnul meu!”
  18. Şi a zis: „Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut şi cu ce sunt vinovat?
  19. Să binevoiască acum împăratul, domnul meu, să asculte cuvintele robului său: „Dacă Domnul este Cel ce te aţâţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi; dar dacă oamenii te aţâţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului, zicându-mi: „Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!”
  20. Of! să nu-mi cadă sângele pe pământ departe de faţa Domnului! Căci împăratul lui Israel a pornit să mă caute ca pe un purice, cum ar urmări o potârniche în munţi.”
  21. Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.”
  22. David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia.
  23. Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui: căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.
  24. Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.”
  25. Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.”

Capitolul 27

  1. David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”
  2. Şi David s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.
  3. David şi oamenii lui au rămas în Gat, la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
  4. Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.
  5. David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”
  6. Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea, Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.
  7. Timpul cât a locuit David în ţara filistenilor a fost de un an şi patru luni.
  8. David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.
  9. David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.
  10. Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de ierahmeeliţi şi spre miazăzi de cheniţi.”
  11. David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; „căci”, se gândea el, „ei ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: „Aşa a făcut David.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara filistenilor.
  12. Achiş se încredea în David şi zicea: „S-a făcut urât poporului său, Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie.”

Capitolul 28

  1. Pe vremea aceea, filistenii şi-au strâns taberele şi au făcut o oştire ca să pornească cu război împotriva lui Israel. Achiş a zis lui David: „Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.”
  2. David a răspuns lui Achiş: „Ei bine, vei vedea ce va face robul tău.” Şi Achiş a zis lui David: „De aceea, te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul.” –
  3. Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau. –
  4. Filistenii s-au strâns şi au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa.
  5. La vederea taberei filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i-a apucat inima.
  6. Saul a întrebat pe Domnul, şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci.
  7. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”
  8. Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”
  9. Femeia i-a răspuns: „Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce ghicesc viitorul: pentru ce, dar, întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?”
  10. Saul i-a jurat pe Domnul şi a zis: „Viu este Domnul, că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.”
  11. Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”
  12. Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare şi a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!”
  13. Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.”
  14. El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.
  15. Samuel a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.”
  16. Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?
  17. Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David.
  18. N-ai ascultat de glasul Domnului şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi.
  19. Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine, şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.”
  20. Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea.
  21. Femeia a venit la Saul şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: „Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus.
  22. Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale şi lasă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.”
  23. Dar el n-a vrut, şi a zis: „Nu mănânc nimic!” Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat de la pământ şi a şezut pe pat.
  24. Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o şi a copt azime.
  25. Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

Capitolul 29

  1. Filistenii îşi strânseseră toate oştile la Afec, şi Israel tăbărâse la fântâna lui Izreel.
  2. Domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş.
  3. Domnii filistenilor au zis: „Ce caută evreii aceştia aici?” Şi Achiş a răspuns domnitorilor filistenilor: „Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine şi n-am găsit nici cel mai mic lucru de care să-l învinuiesc, de la venirea lui şi până în ziua de azi.”
  4. Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş şi i-au zis: „Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat; să nu se coboare cu noi pe câmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpânului său, decât cu capetele oamenilor noştri?
  5. Nu este acesta David pentru care cântau jucând: „Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii”?”
  6. Achiş a chemat pe David şi i-a zis: „Viu este Domnul, că eşti un om curat la suflet şi-mi place să te văd mergând şi venind cu mine în tabără, căci n-am găsit nimic rău în tine, de la venirea ta la mine până în ziua de azi; dar nu eşti pe placul domnitorilor.
  7. Întoarce-te, dar, şi mergi în pace, ca să nu faci nimic neplăcut înaintea domnitorilor filistenilor.”
  8. David a zis lui Achiş: „Dar ce am făcut şi ce ai găsit în robul tău, de când sunt la tine până în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva vrăjmaşilor domnului meu, împăratul?”
  9. Achiş a răspuns lui David: „Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; dar domnitorii filistenilor au zis: „Să nu se suie cu noi la luptă.”
  10. Astfel, scoală-te dis-de-dimineaţă, tu şi slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine; sculaţi-vă dis-de-dimineaţă şi plecaţi de îndată ce se va lumina.”
  11. David şi oamenii lui s-au sculat de noapte de tot, ca să plece dimineaţa şi să se întoarcă în ţara filistenilor. Şi filistenii s-au suit la Izreel.

Capitolul 30

  1. Când a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Ţiclag, amaleciţii năvăliseră în partea de miazăzi şi în Ţiclag. Ei nimiciseră şi arseseră Ţiclagul,
  2. după ce luaseră prinşi pe femei şi pe toţi cei ce se aflau acolo, mici şi mari. Nu omorâseră pe nimeni, dar luaseră totul şi plecaseră.
  3. David şi oamenii lui au ajuns în cetate, şi iată că era arsă; şi nevestele, fiii şi fiicele lor, fuseseră luaţi prinşi.
  4. Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai putut plânge.
  5. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate şi ele.
  6. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toţi erau amărâţi în suflet, fiecare din pricina fiilor şi fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui.
  7. El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!” Abiatar a adus efodul la David.
  8. Şi David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.”
  9. Şi David a pornit, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el. Au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau la coadă.
  10. David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s-au oprit, fiind prea obosiţi ca să mai treacă pârâul Besor.
  11. Pe câmp au dat peste un om egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănânce pâine şi să bea apă
  12. şi i-au mai dat şi o legătură de smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat, i-au venit iarăşi puterile, căci nu mâncase şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.
  13. David i-a zis: „Al cui eşti şi de unde eşti?” El a răspuns: „Sunt un băiat egiptean, în slujba unui amalecit, şi de trei zile stăpânul meu m-a părăsit pentru că eram bolnav.
  14. Am năvălit în partea de miazăzi a cheretiţilor, pe ţinutul lui Iuda şi la miazăzi de Caleb, şi am ars Ţiclagul.”
  15. David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?” Şi el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nu mă vei da pe mâna stăpânului meu, şi te voi coborî la oastea aceasta.”
  16. El i-a slujit astfel de călăuză. Şi amaleciţii erau risipiţi pe tot ţinutul, mâncând, bând şi jucând, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.
  17. David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara şi n-a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, care au încălecat pe cămile şi au fugit.
  18. David a scăpat astfel tot ce luaseră amaleciţii şi a scăpat şi pe cele două neveste ale lui.
  19. Nu le-a lipsit nimeni, de la mic până la mare, nici fiu, nici fiică, niciun lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înapoi totul.
  20. Şi David a luat toate oile şi toţi boii; şi cei ce mânau turma aceasta şi mergeau în fruntea ei ziceau: „Aceasta este prada lui David!”
  21. David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiţi ca să mai meargă după el şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit înaintea lui David şi înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate.
  22. Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul şi au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii şi să plece.”
  23. Dar David a zis: „Să nu faceţi aşa, fraţilor, cu ce ne-a dat Domnul; căci El ne-a păzit şi a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră.
  24. Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri: s-o împartă deopotrivă.”
  25. Lucrul acesta a rămas de atunci şi până în ziua de azi o lege şi un obicei în Israel.
  26. Când s-a întors la Ţiclag, David a trimis o parte din pradă bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, spunându-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată de la vrăjmaşii Domnului!”
  27. A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la miazăzi, celor din Iatir,
  28. celor din Aroer; celor din Sifmot, celor din Eştemoa,
  29. celor din Racal, celor din cetăţile ierahmeeliţilor, celor din cetăţile cheniţilor,
  30. celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,
  31. celor din Hebron şi în toate locurile pe care le străbătuse David cu oamenii lui.

Capitolul 31

  1. Filistenii s-au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa.
  2. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul.
  3. Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu.
  4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
  5. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.
  6. Astfel au pierit, în acelaşi timp şi în aceeaşi zi, Saul şi cei trei fii ai lui, cel ce-i purta armele şi toţi oamenii lui.
  7. Cei din Israel, care erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzând că oamenii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat-o şi ei la fugă. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
  8. A doua zi, filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
  9. Au tăiat capul lui Saul şi i-au luat armele. Apoi au trimis să dea de veste prin toată ţara filistenilor în casele idolilor lor şi în popor.
  10. Au pus armele lui Saul în casa Astartelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului.
  11. Când au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut filistenii lui Saul,
  12. toţi vitejii s-au sculat; au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;
  13. le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.

A doua carte a lui Samuel

Capitolul 1

  1. După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.
  2. A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână. Când a ajuns în faţa lui David, s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat.
  3. David i-a zis: „De unde vii?” Şi el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.”
  4. David i-a zis: „Spune-mi, ce s-a întâmplat?” Şi el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au pierit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan au murit.”
  5. David a zis tânărului care-i aducea aceste veşti: „De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?”
  6. Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă.
  7. Întorcându-se, m-a văzut şi m-a chemat. Eu am zis: „Iată-mă!”
  8. Şi el mi-a zis: „Cine eşti?” I-am răspuns: „Eu sunt amalecit.”
  9. Şi a zis: „Apropie-te, dar, şi omoară-mă; căci m-a apucat ameţeala, măcar că sunt încă plin de viaţă.”
  10. M-am apropiat de el şi l-am omorât, ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ şi le-am adus aici domnului meu.”
  11. David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, şi toţi oamenii care erau lângă el au făcut acelaşi lucru.
  12. Au jelit, au plâns şi au postit până seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.
  13. David a zis tânărului care-i adusese aceste veşti: „De unde eşti?” Şi el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, unui amalecit.”
  14. David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?”
  15. Şi David a chemat pe unul din oamenii lui şi a zis: „Apropie-te şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit.
  16. Şi David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: „Am omorât pe unsul Domnului!”
  17. Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan
  18. şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cântarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.
  19. „Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!
  20. Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele filistenilor, ca să nu se laude fetele celor netăiaţi împrejur.
  21. Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi când n-ar fi fost uns cu untdelemn.
  22. De la sângele celor răniţi, de la grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu dădea înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.
  23. Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decât vulturii, mai tari decât leii.
  24. Fiicele lui Israel! Plângeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!
  25. Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!
  26. Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea femeiască.
  27. Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!”

Capitolul 2

  1. După aceea, David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te.” David a zis: „Unde să mă sui?” Şi Domnul a răspuns: „La Hebron.”
  2. David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
  3. David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit în cetăţile Hebronului.
  4. Bărbaţii lui Iuda au venit şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.
  5. David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat!
  6. Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.
  7. Să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.”
  8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.
  9. L-a pus împărat peste Galaad, peste gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.
  10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.
  11. Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.
  12. Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.
  13. Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon şi s-au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.
  14. Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceştia şi să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!”
  15. S-au sculat şi au înaintat în acelaşi număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.
  16. Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Haţurim.
  17. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.
  18. Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de câmp:
  19. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stânga.
  20. Abner s-a uitat înapoi şi a zis: „Tu eşti Asael?” Şi el a răspuns: „Eu.”
  21. Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceştia şi ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui.
  22. Abner a zis iarăşi lui Asael: „Abate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc şi să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?”
  23. Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau.
  24. Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi, la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustiul Gabaonului.
  25. Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată şi s-au oprit pe vârful unui deal.
  26. Abner a chemat pe Ioab şi a zis: „Oare mereu are să sfâşie sabia? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?”
  27. Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu, că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.”
  28. Şi Ioab a sunat din trâmbiţă, şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut.
  29. Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul şi au ajuns la Mahanaim.
  30. Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael.
  31. Dar oamenii lui David omorâseră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner.
  32. Au luat pe Asael şi l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea şi li s-au revărsat zorile în Hebron.

Capitolul 3

  1. Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind.
  2. Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel;
  3. al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului;
  4. al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei;
  5. şi al şaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceştia i s-au născut lui David la Hebron.
  6. În timpul războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, Abner a ţinut cu tărie la casa lui Saul.
  7. Dar Saul avusese o ţiitoare, numită Riţpa, fata lui Aiia. Şi Iş-Boşet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”
  8. Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iş-Boşet şi a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu şi ţin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoinţă faţă de casa tatălui tău, Saul, faţă de fraţii şi prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, şi astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta?
  9. Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David,
  10. când i-a spus că împărăţia va fi luată de la casa lui Saul şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba.”
  11. Iş-Boşet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el.
  12. Abner a trimis soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este ţara? Fă legământ cu mine, şi mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul.”
  13. El a răspuns: „Bine! voi face legământ cu tine, dar îţi cer un lucru: să nu-mi vezi faţa decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni la mine.”
  14. Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevasta mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri de la filisteni.”
  15. Iş-Boşet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel, fiul lui Laiş.
  16. Şi bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă şi întoarce-te!” Şi el s-a întors.
  17. Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Odinioară voi doreaţi să aveţi împărat pe David;
  18. puneţi-l acum, căci Domnul a zis despre el: „Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui.”
  19. Abner a vorbit şi lui Beniamin şi s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel şi toată casa lui Beniamin.
  20. A ajuns la David, în Hebron, însoţit de douăzeci de oameni; şi David a dat un ospăţ în cinstea lui Abner şi a celor care erau cu el.
  21. Abner a zis lui David: „Mă voi scula şi voi pleca să strâng tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca să facă legământ cu tine şi să domneşti în totul după dorinţa ta.” David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.
  22. Ioab şi oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete şi au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul şi plecase în pace.
  23. Când a venit Ioab cu toată ceata lui i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul şi s-a dus în pace.”
  24. Ioab s-a dus la împărat şi a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul şi l-ai lăsat să plece?
  25. Tu cunoşti pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înşele, ca să-ţi pândească paşii şi să ştie tot ce faci.”
  26. Şi Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner nişte soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă, Sira: David nu ştia nimic.
  27. Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porţii, ca să-i vorbească în taină, şi l-a lovit acolo în pântece şi l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.
  28. David a aflat apoi şi a zis: „Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.
  29. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său! Întotdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânţă sau de lepră, sau care să se reazeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”
  30. Astfel Ioab şi fratele său Abişai au omorât pe Abner, pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon.
  31. David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Rupeţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci şi bociţi-vă înaintea lui Abner!” Şi împăratul David mergea în urma sicriului.
  32. Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul şi a plâns la mormântul lui Abner, şi tot poporul plângea.
  33. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner şi a zis: „Să moară Abner cum moare un mişel?
  34. N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanţuri. Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Şi tot poporul a plâns şi mai mult după Abner.
  35. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva, cât era încă ziuă; dar David a jurat, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”
  36. Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul.
  37. Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului.
  38. Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel?
  39. Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

Capitolul 4

  1. Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat.
  2. Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. – Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin,
  3. şi beerotiţii fugiseră la Ghitaim, unde au locuit până în ziua de azi. –
  4. Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.
  5. Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază.
  6. Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.
  7. Au intrat în casă, pe când el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie.
  8. Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.”
  9. David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul care m-a izbăvit din orice primejdie,
  10. că pe cel ce a venit să-mi spună: „Iată, Saul a murit”, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui;
  11. şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.”
  12. Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele,şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, la Hebron.

Capitolul 5

  1. Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
  2. Chiar odinioară când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: „Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.”
  3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
  4. David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit patruzeci de ani.
  5. La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
  6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului, împotriva iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
  7. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
  8. David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David.” – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.” –
  9. David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo.
  10. David ajungea tot mai mare, şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.
  11. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru, şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.
  12. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel.
  13. David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
  14. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
  15. Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
  16. Elişama, Eliada şi Elifelet.
  17. Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a coborât în cetăţuie.
  18. Filistenii au venit şi s-au răspândit în Valea Refaim.
  19. David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
  20. David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim.
  21. Ei şi-au lăsat idolii acolo, şi David şi oamenii lui i-au luat.
  22. Filistenii s-au suit din nou şi s-au răspândit în Valea Refaim.
  23. David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui; ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
  24. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea filistenilor.”
  25. David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer.

Capitolul 6

  1. David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
  2. Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor care stă între heruvimi deasupra chivotului.
  3. Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.
  4. L-au luat, dar, din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.
  5. David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţambale.
  6. Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii.
  7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.
  8. David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
  9. David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?”
  10. N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
  11. Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
  12. Au venit şi au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.
  13. Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.
  14. David juca din răsputeri înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.
  15. Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţe.
  16. Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei.
  17. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire.
  18. Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor.
  19. Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
  20. David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte şi a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!”
  21. David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.
  22. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.”
  23. Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.

Capitolul 7

  1. Când a locuit împăratul în casa lui şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau,
  2. a zis prorocului Natan: „Iată! eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.”
  3. Natan a răspuns împăratului: „Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.”
  4. În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:
  5. „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare tu Îmi vei zidi o Casă ca să locuiesc în ea?
  6. Dar Eu n-am locuit într-o casă, din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta; ci am călătorit într-un Cort drept locuinţă.
  7. Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu, Israel, zicând: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”?
  8. Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;
  9. am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ;
  10. am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte
  11. şi ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă.
  12. Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.
  13. El va zidi Numelui Meu o Casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.
  14. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti;
  15. dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.
  16. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”
  17. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.
  18. Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?
  19. Şi încă atât este puţin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbeşti despre casa robului Tău şi în viitor. Şi binevoieşti să înveţi pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule!
  20. Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!
  21. După cuvântul Tău şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău!
  22. Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
  23. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?
  24. Tu ai întărit pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
  25. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui, şi lucrează după cuvântul Tău.
  26. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie şi să se zică: „Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel.” Şi casa robului Tău David să rămână înaintea Ta!
  27. Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicând: „Eu îţi voi întemeia o casă!” De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune.
  28. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
  29. Binecuvântează, dar, casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, şi, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.”

Capitolul 8

  1. După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor.
  2. A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
  3. David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.
  4. David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.
  5. Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.
  6. David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.
  7. Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.
  8. Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.
  9. Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer
  10. şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur şi vase de aramă.
  11. Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,
  12. din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.
  13. La întoarcerea de la biruinţa lui asupra sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
  14. A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.
  15. David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.
  16. Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;
  17. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;
  18. Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.

Capitolul 9

  1. David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”
  2. Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!”
  3. Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”
  4. Împăratul a zis: „Unde este?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.”
  5. Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
  6. Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!”
  7. David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca întotdeauna la masa mea.”
  8. El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”
  9. Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.
  10. Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea.” Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi.
  11. El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său.” Şi Mefiboşet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.
  12. Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi cei ce locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet.
  13. Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

Capitolul 10

  1. După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.
  2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine.” Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,
  3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor, Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine?”
  4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate şi le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse. Apoi le-a dat drumul.
  5. David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.”
  6. Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la sirienii din Bet-Rehob şi de la sirienii din Ţoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca şi douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob.
  7. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.
  8. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; sirienii din Ţoba şi din Rehob şi oamenii din Tob şi din Maaca erau deoparte în câmpie.
  9. Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva sirienilor;
  10. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
  11. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.
  12. Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce va crede!”
  13. Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui.
  14. Şi când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon şi s-a întors la Ierusalim.
  15. Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strâns puterile.
  16. Hadarezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadarezer.
  17. Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul şi a venit la Helam; sirienii s-au pregătit de au ieşit înaintea lui David şi au început lupta cu el.
  18. Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor, Şobac, care a murit pe loc.
  19. Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel şi i s-au supus. Şi sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.

Capitolul 11

  1. În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.
  2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.
  3. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, hetitul.”
  4. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţat de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.
  5. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”
  6. Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.
  7. Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului.
  8. Apoi David a zis lui Urie: „Coboară-te acasă şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.
  9. Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a coborât acasă la el.
  10. Au dat de ştire lui David despre aceasta şi i-au spus: „Urie nu s-a coborât la el acasă.” Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?”
  11. Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea!? Viu eşti tu şi viu este sufletul tău, că nu voi face lucrul acesta.”
  12. David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.
  13. David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat; şi seara Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a coborât acasă.
  14. A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie.
  15. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”
  16. Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.
  17. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, hetitul.
  18. Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.
  19. Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,
  20. poate că se va mânia şi va zice: „Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?
  21. Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?” Atunci să-i spui: „A murit şi robul tău Urie, hetitul.”
  22. Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.
  23. Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp şi i-am dat înapoi până la intrarea porţii,
  24. dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, hetitul.”
  25. David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: „Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâm-o. Şi tu îmbărbătează-l!”
  26. Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise şi a plâns pe bărbatul ei.
  27. După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.

Capitolul 12

  1. Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.
  2. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.
  3. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui şi o privea ca pe fata lui.
  4. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”
  5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul, că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.
  6. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă.”
  7. Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu te-am uns împărat peste Israel şi te-am scăpat din mâna lui Saul;
  8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.
  9. Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.
  10. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”
  11. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta şi voi lua sub ochii tăi pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.
  12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucrul acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.”
  13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.
  14. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut va muri.”
  15. Şi Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost greu bolnav.
  16. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.
  17. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit şi n-a mâncat nimic cu ei.
  18. A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit şi nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: „A murit copilul”? Are să se întristeze şi mai mult.”
  19. David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Şi ei au răspuns: „A murit.”
  20. Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele; apoi s-a dus în Casa Domnului şi s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce şi a mâncat.
  21. Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”
  22. El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: „Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?”
  23. Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”
  24. David a mângâiat pe nevasta sa Bat-Şeba şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon şi care a fost iubit de Domnul.
  25. El l-a încredinţat în mâinile prorocului Natan, şi Natan i-a pus numele Iedidia pentru Domnul.
  26. Ioab, care împresura Raba fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească
  27. şi a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei şi am şi pus stăpânire pe cetatea apelor;
  28. strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăşte împotriva cetăţii şi ia-o, ca să n-o iau eu şi să vină asupra mea cinstea.”
  29. David a strâns tot poporul şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o.
  30. A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.
  31. A scos pe locuitori şi i-a trecut prin ferăstraie, prin grape de fier şi securi de fier şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi: aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

Capitolul 13

  1. După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.
  2. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
  3. Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.
  4. El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
  5. Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”
  6. Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină sora mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”
  7. David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”
  8. Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt;
  9. luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.
  10. Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.
  11. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”
  12. Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.
  13. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”
  14. Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.
  15. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”
  16. Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”
  17. El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!”
  18. Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea.
  19. Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap şi a plecat ţipând.
  20. Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.
  21. Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare.
  22. Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.
  23. După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.
  24. Absalom s-a dus la împărat şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău.”
  25. Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă şi l-a binecuvântat.
  26. Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”
  27. În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.
  28. Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin şi când vă voi zice: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!”
  29. Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit.
  30. Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi că n-a mai rămas niciunul din ei.
  31. Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate.
  32. Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa Tamar.
  33. Să nu se mai muncească, dar, împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.”
  34. Absalom a fugit. Şi tânărul pus de strajă a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte.
  35. Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adevereşte ce spunea robul tău.”
  36. Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul şi au plâns; şi împăratul şi toţi slujitorii lui au plâns mult.
  37. Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său.
  38. Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese după ce fugise.
  39. Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

Capitolul 14

  1. Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.
  2. A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.
  3. Să te duci astfel la împărat şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică.
  4. Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: „Împărate, scapă-mă!”
  5. Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit!
  6. Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp şi n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt şi l-a omorât.
  7. Şi iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorâm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!” Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaş viu pe faţa pământului.”
  8. Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”
  9. Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.”
  10. Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”
  11. Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”
  12. Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”
  13. Femeia a zis: „Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?
  14. Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.
  15. Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: „Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.
  16. Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.”
  17. Roaba ta a zis: „Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.”
  18. Împăratul a răspuns şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!”
  19. Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nicio abatere nici la dreapta, nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.
  20. Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”
  21. Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te, dar, de adu înapoi pe tânărul Absalom.”
  22. Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.”
  23. Ioab s-a sculat, a plecat în Gheşur şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.
  24. Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa.” Şi Absalom s-a dus în casa lui şi n-a văzut faţa împăratului.
  25. Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea niciun cusur.
  26. Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.
  27. Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.
  28. Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.
  29. Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; şi Ioab tot n-a vrut să vină.
  30. Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc.” Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului.
  31. Ioab s-a sculat şi s-a dus la Absalom acasă. Şi i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?”
  32. Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: „Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: „Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo.” Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.”
  33. Ioab s-a dus la împărat şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

Capitolul 15

  1. După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
  2. Se scula dis-de-dimineaţă şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminţie a lui Israel”,
  3. Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.”
  4. Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.”
  5. Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca şi-l săruta.
  6. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel.
  7. După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut-o Domnului.
  8. Căci robul tău a făcut o juruinţă, când locuiam la Gheşur, în Siria; şi am zis: „Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.”
  9. Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat şi a plecat la Hebron.
  10. Absalom a trimis iscoade în toate seminţiile lui Israel, să spună: „Când veţi auzi sunetul trâmbiţei, să ziceţi: „Absalom s-a făcut împărat la Hebron!”
  11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.
  12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.
  13. Cineva a venit şi a dat de ştire lui David şi a zis: „Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.”
  14. Şi David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întârzia să ne ajungă şi va arunca nenorocirea peste noi şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.”
  15. Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.”
  16. Împăratul a ieşit, şi toată casa lui mergea după el; şi a lăsat zece ţiitoare pentru paza casei.
  17. Împăratul a ieşit astfel, şi tot poporul îl urma. Şi s-au oprit la cea din urmă casă.
  18. Toţi slujitorii lui, toţi cheretiţii şi toţi peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat, după el, au trecut înaintea împăratului.
  19. Împăratul a zis lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te şi rămâi cu împăratul, căci eşti străin şi ai fost luat chiar din ţara ta.
  20. De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, când nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să Se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!”
  21. Itai a răspuns împăratului şi a zis: „Viu este Domnul şi viu este domnul meu, împăratul, că în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.”
  22. David a zis atunci lui Itai: „Du-te şi treci!” Şi Itai din Gat a trecut înainte, cu toţi oamenii lui şi toţi copiii care erau cu el.
  23. Tot ţinutul plângea şi scoteau ţipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi şi el pârâul Chedron, şi tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustiu.
  24. Ţadoc era şi el acolo, şi cu el toţi leviţii, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu; şi au aşezat jos chivotul lui Dumnezeu, şi Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieşit din cetate.
  25. Împăratul a zis lui Ţadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi Locaşul Lui.
  26. Dar dacă va zice: „Nu-mi place de tine”, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.”
  27. Împăratul a mai zis preotului Ţadoc: „Înţelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaţ şi cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voştri.
  28. Vedeţi, voi aştepta în câmpiile pustiului, până ce-mi vor veni veşti din partea voastră.”
  29. Astfel Ţadoc şi Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim şi au rămas acolo.
  30. David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul şi suiau plângând.
  31. Au venit şi au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!”
  32. Când a ajuns David pe vârf, unde s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Huşai, architul, a venit înaintea lui, cu haina sfâşiată şi capul acoperit cu ţărână.
  33. David i-a zis: „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară.
  34. Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel, dacă te vei întoarce în cetate şi vei zice lui Absalom: „Împărate, eu voi fi robul tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sunt robul tău.”
  35. Preoţii Ţadoc şi Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune preoţilor Ţadoc şi Abiatar.
  36. Şi fiindcă ei au acolo la ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, şi pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veţi trimite tot ce veţi afla.”
  37. Huşai, prietenul lui David, s-a întors, dar, în cetate. Şi Absalom a intrat în Ierusalim.

Capitolul 16

  1. Când trecuse David puţin de vârf, iată că Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet, a venit înaintea lui cu doi măgari înşeuaţi, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară şi un burduf cu vin.
  2. Împăratul a zis lui Ţiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Şi Ţiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile şi roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor, şi vinul pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiţi în pustiu.”
  3. Împăratul a zis: „Unde este fiul stăpânului tău?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: „Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu.”
  4. Împăratul a zis lui Ţiba: „Tot ce este al lui Mefiboşet este la tău.” Şi Ţiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”
  5. David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând
  6. şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului.
  7. Şimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!
  8. Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”
  9. Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”
  10. Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice, dar: „Pentru ce faci aşa?”?”
  11. Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
  12. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”
  13. David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf.
  14. Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, şi acolo s-au odihnit.
  15. Absalom şi tot poporul, bărbaţii lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era şi el cu Absalom.
  16. Când a ajuns Huşai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”
  17. Şi Absalom a zis lui Huşai: „Iată cât de mult ţii tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?”
  18. Huşai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul şi tot poporul acesta şi toţi bărbaţii lui Israel, şi cu el vreau să rămân.
  19. De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.”
  20. Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiţi-vă împreună; ce avem de făcut?”
  21. Şi Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel, tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău, şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
  22. Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiş, şi Absalom a intrat la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel. –
  23. Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom. –

Capitolul 17

  1. Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula şi voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta.
  2. Îl voi lua pe neaşteptate, când va fi obosit şi va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta, şi tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat
  3. şi voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace.”
  4. Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrânilor lui Israel.
  5. Dar Absalom a zis: „Chemaţi şi pe Huşai, architul, şi să auzim şi ce va zice el.”
  6. Huşai a venit la Absalom, şi Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel; trebuie să facem ce a zis el, sau nu? Spune tu!”
  7. Huşai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ţi l-a dat Ahitofel nu este bun.”
  8. Şi Huşai a zis: „Tu cunoşti vitejia tatălui tău şi a oamenilor lui; sunt înfuriaţi ca o ursoaică de pe câmp, căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război şi nu va petrece noaptea cu poporul;
  9. iată, acum stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Şi dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată şi se va zice: „Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!”
  10. Atunci cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta; căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz şi că are nişte viteji cu el.
  11. Sfatul meu este, dar, ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.
  12. Dacă vom ajunge la el în vreun loc unde l-am găsi, vom cădea peste el cum cade roua pe pământ; şi nu va scăpa niciunul, nici el, nici vreunul din oamenii care sunt cu el.
  13. Dacă va fugi într-o cetate, tot Israelul va duce funii la cetatea aceea, şi o vom trage în pârâu, până când nu va mai rămâne nicio piatră în ea.”
  14. Absalom şi toţi oamenii lui Israel au zis: „Sfatul lui Huşai, architul, este mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” Dar Domnul hotărâse să nimicească bunul sfat al lui Ahitofel, ca să aducă nenorocirea peste Absalom.
  15. Huşai a zis preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Ahitofel a dat cutare şi cutare sfat lui Absalom şi bătrânilor lui Israel, şi eu i-am sfătuit cutare şi cutare lucru.
  16. Acum trimiteţi îndată ştire lui David şi spuneţi-i: „Nu sta noaptea în câmpiile pustiului, ci du-te mai departe, ca nu cumva împăratul şi tot poporul care este cu el să fie în primejdie să piară.”
  17. Ionatan şi Ahimaaţ stăteau lângă fântâna Roguel. Slujnica venea şi le aducea ştiri, iar ei se duceau să dea de veste împăratului David; căci nu îndrăzneau să se arate şi să intre în cetate.
  18. Dar odată i-a zărit un tânăr şi a spus lui Absalom. Ei au plecat amândoi în grabă şi au ajuns la Bahurim, la casa unui om care avea o fântână în curte, şi s-au coborât în ea.
  19. Femeia a luat o învelitoare, a întins-o peste gura fântânii şi a împrăştiat urluială pe ea, ca să nu dea nimic de bănuit.
  20. Slujitorii lui Absalom au intrat în casă la femeia aceasta şi au zis: „Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?” Femeia le-a răspuns: „Au trecut pârâul.” Au căutat, şi negăsindu-i, s-au întors la Ierusalim.
  21. După plecarea lor, Ahimaaţ şi Ionatan au ieşit din fântână şi s-au dus să dea de ştire împăratului David. Au zis lui David: „Sculaţi-vă şi grăbiţi-vă de treceţi apa, căci Ahitofel a plănuit cutare şi cutare lucru împotriva voastră.”
  22. David şi tot poporul care era cu el s-au sculat şi au trecut Iordanul; când se lumina de ziuă, nu rămăsese niciunul care să nu fi trecut Iordanul.
  23. Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus şaua pe măgar şi a plecat acasă în cetatea lui. Şi-a pus casa în rânduială şi s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său.
  24. David ajunsese la Mahanaim, când a trecut Absalom Iordanul, însoţit de toţi bărbaţii lui Israel.
  25. Absalom a pus pe Amasa în fruntea oştirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit Itra, israelitul, care intrase la Abigail, fata lui Nahaş şi sora Ţeruiei, mama lui Ioab.
  26. Israel şi Absalom au tăbărât în ţara Galaadului.
  27. Când a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai, galaaditul, din Roghelim,
  28. au adus paturi, lighene, vase de pământ, grâu, orz, făină, grâu prăjit, bob, linte, uscături,
  29. miere, unt, oi şi brânză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el ca să mănânce; căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustiu.”

Capitolul 18

  1. David a numărat poporul care era cu el şi a pus peste ei căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute.
  2. A pus o treime din popor sub porunca lui Ioab, o treime sub Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi o treime sub Itai, din Gat. Şi împăratul a zis poporului: „Vreau să ies şi eu împreună cu voi.”
  3. Dar poporul a zis: „Să nu ieşi! Căci dacă vom lua-o la fugă, luarea aminte nu se va îndrepta asupra noastră; şi când vor cădea jumătate din noi, nu vor lua seama la noi; dar tu eşti ca zece mii dintre noi, şi acum este mai bine să ne vii în ajutor din cetate.”
  4. Împăratul le-a răspuns: „Voi face ce credeţi că este mai bine.” Şi împăratul a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieşea cu sutele şi miile.
  5. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai: „Pentru dragostea pe care o aveţi faţă de mine, purtaţi-vă blând cu tânărul Absalom!” Şi tot poporul a auzit porunca împăratului, dată tuturor căpeteniilor cu privire la Absalom.
  6. Poporul a ieşit în câmp înaintea lui Israel, şi bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim.
  7. Acolo, poporul lui Israel a fost bătut de slujitorii lui David şi a fost o mare înfrângere în ziua aceea, ca douăzeci de mii de oameni.
  8. Lupta s-a întins pe tot ţinutul, şi pădurea a mâncat mai mult popor în ziua aceea decât a mâncat sabia.
  9. Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer şi pământ, şi catârul care era sub el a trecut înainte.
  10. Un om, văzând lucrul acesta, a venit şi a spus lui Ioab: „Iată, am văzut pe Absalom spânzurat de un stejar.”
  11. Şi Ioab a zis omului care i-a adus ştirea aceasta: „L-ai văzut! De ce, dar, nu l-ai tăiat pe loc? Ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi un brâu.”
  12. Dar omul acela a zis lui Ioab: „Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de sicli de argint, n-aş pune mâna pe fiul împăratului; căci noi am auzit următoarea poruncă pe care ţi-a dat-o împăratul ţie, lui Abişai şi lui Itai: „Luaţi seama fiecare la tânărul Absalom!”
  13. Şi dacă l-aş fi omorât mişeleşte, nimic n-ar fi rămas ascuns împăratului, şi tu însuţi ai fi fost împotriva mea.”
  14. Ioab a zis: „Nu voi zăbovi atâta cu tine!” Şi a luat trei săgeţi în mână şi le-a înfipt în inima lui Absalom, care era încă plin de viaţă în mijlocul stejarului.
  15. Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât.
  16. Ioab a sunat din trâmbiţă; şi poporul s-a întors, încetând astfel să mai urmărească pe Israel, oprit de Ioab.
  17. Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din mijlocul pădurii şi au pus peste el o grămadă foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare în cortul lui. –
  18. Pe când trăia, Absalom îşi ridicase un stâlp de aducere aminte în Valea Împăratului. Căci zicea: „N-am fii, prin care să se poată păstra aducerea aminte a numelui meu.” Şi a pus numele său stâlpului, care şi astăzi se numeşte stâlpul lui Absalom. –
  19. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi.”
  20. Ioab i-a zis: „Nu tu ai să duci veştile azi; le vei duce într-o altă zi, dar nu astăzi, fiindcă fiul împăratului a murit.”
  21. Şi Ioab a zis lui Cuşi: „Du-te şi vesteşte împăratului ce ai văzut.” Cuşi s-a închinat înaintea lui Ioab şi a dat fuga.
  22. Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis iarăşi lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, lasă-mă să alerg după Cuşi.” Şi Ioab a zis: „Pentru ce vrei să alergi, fiule? Nu este o solie care-ţi va fi de folos.”
  23. „Orice s-ar întâmpla vreau să alerg”, a zis din nou Ahimaaţ. Şi Ioab i-a zis: „Dă fuga!” Ahimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie şi a luat-o înaintea lui Cuşi.
  24. David şedea între cele două porţi. Caraula s-a dus pe acoperişul porţii spre zid; a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om alerga singur singurel.
  25. Caraula a strigat şi a dat de ştire împăratului. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce veşti.” Şi omul acela se apropia din ce în ce mai mult.
  26. Caraula a văzut un alt om alergând; a strigat la portar: „Iată un om aleargă singur singurel.” Împăratul a zis: „Şi el aduce veşti.”
  27. Caraula a zis: „Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc.” Şi împăratul a zis: „Este un om de bine şi aduce veşti bune.”
  28. Ahimaaţ a strigat şi a zis împăratului: „Este bine de tot!” S-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a dat în mâinile noastre pe cei ce ridicau mâna împotriva domnului nostru, împăratul.”
  29. Împăratul a zis: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Ahimaaţ a răspuns: „Am văzut o mare învălmăşeală, când a trimis Ioab pe slujitorul împăratului şi pe mine, slujitorul tău: dar nu ştiu ce era.”
  30. Şi împăratul a zis: „Stai acolo la o parte.” Şi Ahimaaţ a stat deoparte.
  31. Îndată a sosit Cuşi. Şi a zis: „Să afle domnul meu, împăratul, vestea cea bună! Astăzi Domnul ţi-a făcut dreptate, scăpându-te din mâna tuturor celor ce se ridicau împotriva ta.”
  32. Împăratul a zis lui Cuşi: „Tânărul Absalom este bine, sănătos?” Cuşi a răspuns: „Ca tânărul acesta să fie vrăjmaşii domnului meu, împăratul, şi toţi cei ce se ridică împotriva ta ca să-ţi facă rău!”
  33. Atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii şi a plâns. Pe când mergea, zicea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!”

Capitolul 19

  1. Au venit şi au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge şi se jeleşte din pricina lui Absalom.”
  2. Şi în ziua aceea, biruinţa s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.”
  3. În aceeaşi zi, poporul a intrat în cetate pe furiş, ca nişte oameni ruşinaţi că au fugit din luptă.
  4. Împăratul îşi acoperise faţa şi striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!”
  5. Ioab a intrat în odaia unde era împăratul şi a zis: „Tu acoperi azi de ruşine faţa tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viaţa ta, a fiilor tăi şi a fetelor tale, a nevestelor tale şi a ţiitoarelor tale.
  6. Tu iubeşti pe cei ce te urăsc şi urăşti pe cei ce te iubesc, căci arăţi azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii, nici slujitori; şi văd acum că, dacă ar trăi Absalom, şi noi toţi am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ţi-ar fi plăcut.
  7. Scoală-te, dar, ieşi şi vorbeşte după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul, că, dacă nu ieşi să te arăţi, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta; şi aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ţi s-au întâmplat din tinereţe până acum.”
  8. Atunci împăratul s-a sculat şi a şezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Şi tot poporul a venit înaintea împăratului. Însă Israel fugise, fiecare în cortul lui.
  9. Şi în toate seminţiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor noştri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; şi acum a trebuit să fugă din ţară dinaintea lui Absalom.
  10. Şi Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneţi o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”
  11. La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: „Vorbiţi bătrânilor lui Iuda şi spuneţi-le: „Pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?” – căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat. –
  12. Voi sunteţi fraţii mei, sunteţi os din oasele mele şi carne din carnea mea; pentru ce aţi fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?
  13. Şi lui Amasa spuneţi-i aşa: „Nu eşti tu oare os din oasele mele şi carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oştirii, în locul lui Ioab!”
  14. David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; şi au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu şi toţi slujitorii tăi.”
  15. Împăratul s-a întors şi a ajuns până la Iordan. Şi Iuda s-a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului şi să-l facă să treacă Iordanul.
  16. Şimei, fiul lui Ghera, beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.
  17. Avea cu el o mie de oameni din Beniamin şi pe Ţiba, mai marele casei lui Saul, şi pe cei cincisprezece fii şi pe cei douăzeci de robi ai lui Ţiba. Au trecut Iordanul în faţa împăratului.
  18. Luntrea pusă la îndemâna împăratului tocmai pornise ca să-i treacă şi casa dincolo; şi în clipa când era să treacă împăratul Iordanul, Şimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.
  19. Şi a zis împăratului: „Să nu ţină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieşea din Ierusalim şi să nu ţină seama împăratul de lucrul acesta!
  20. Căci robul tău mărturiseşte că a păcătuit. Şi iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.”
  21. Atunci Abişai, fiul Ţuriei, a luat cuvântul şi a zis: „Nu trebuie oare să moară Şimei pentru că a blestemat pe unsul Domnului?”
  22. Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Ţuriei, şi pentru ce vă arătaţi astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu ştiu eu că împărăţesc azi peste Israel?”
  23. Şi împăratul a zis lui Şimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.
  24. Mefiboşet, fiul lui Saul, s-a coborât şi el înaintea împăratului. Nu-şi îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-şi spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.
  25. Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboşet?”
  26. Şi el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat, căci robul tău, care este olog, zisese: „Voi pune şaua pe măgar, voi încăleca pe el şi voi merge cu împăratul.”
  27. Şi el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.
  28. Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu; şi totuşi tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu şi ce am să cer eu împăratului?”
  29. Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbeşti atâta? Am spus: „Tu şi Ţiba veţi împărţi pământurile.”
  30. Şi Mefiboşet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul, domnul meu, se întoarce în pace acasă.”
  31. Barzilai, galaaditul, s-a coborât din Roghelim şi a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan.
  32. Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul şederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.
  33. Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine şi te voi hrăni la mine, în Ierusalim.”
  34. Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câţi ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?
  35. Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi cântăreţelor? Şi pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?
  36. Robul tău va merge puţin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?
  37. Să se întoarcă robul tău, şi să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu şi mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”
  38. Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine şi voi face pentru el ce vei vrea: tot ce vei dori de la mine, îţi voi da!”
  39. După ce tot poporul a trecut Iordanul şi după ce l-a trecut şi împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai şi l-a binecuvântat. Şi Barzilai s-a întors acasă.
  40. Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoţit de Chimham. Tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan.
  41. Dar toţi bărbaţii lui Israel au venit la împărat şi i-au zis: „Pentru ce te-au furat fraţii noştri, bărbaţii lui Iuda, şi au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui şi cu toţi oamenii lui David?”
  42. Toţi bărbaţii lui Iuda au răspuns bărbaţilor lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă; şi ce aţi găsit aici, ca să vă mâniaţi? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”
  43. Şi bărbaţii lui Israel au răspuns bărbaţilor lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, şi chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-aţi nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Şi bărbaţii lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decât bărbaţii lui Israel.

Capitolul 20

  1. Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, beniamitul. El a sunat din trâmbiţă şi a zis: „Noi n-avem nicio parte cu David, nicio moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”
  2. Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim.
  3. David a intrat iarăşi în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.
  4. Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda, şi tu să fii de faţă aici.”
  5. Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul.
  6. David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite şi să se ascundă dinaintea noastră.”
  7. Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiţi şi de peletiţi şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
  8. Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi stătea în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.
  9. Ioab a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.
  10. Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.
  11. Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”
  12. Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum pe un câmp şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau.
  13. După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
  14. Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat.
  15. Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.
  16. Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!”
  17. El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El a răspuns: „Ascult.”
  18. Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel.
  19. Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?”
  20. Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!
  21. Nu este aşa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.”
  22. Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.
  23. Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;
  24. Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);
  25. Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;
  26. şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.

Capitolul 21

  1. Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.”
  2. Împăratul a chemat pe gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. –
  3. David a zis gabaoniţilor: „Ce pot face eu pentru voi şi cu ce să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”
  4. Gabaoniţii i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul şi de la casa lui şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis: „Ce voiţi, dar, să vă fac?”
  5. Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel,
  6. să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis: „Vi-i voi da.”
  7. Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul.
  8. Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;
  9. i-a dat în mâinile gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.
  10. Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.
  11. Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.
  12. Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
  13. A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.
  14. Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.
  15. Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui şi a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.
  16. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.
  17. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.”
  18. După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.
  19. A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut.
  20. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.
  21. El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât.
  22. Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Capitolul 22

  1. David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.
  2. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu.
  3. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
  4. Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
  5. Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;
  6. legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.
  7. În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
  8. Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
  9. Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
  10. A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
  11. Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului;
  12. era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
  13. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.
  14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
  15. a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.
  16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.
  17. El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
  18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.
  19. Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
  20. El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit pentru că mă iubeşte.
  21. Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;
  22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
  23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
  24. Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
  25. De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înaintea Lui.
  26. Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,
  27. cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
  28. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri.
  29. Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.
  30. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.
  31. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţat; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
  32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
  33. Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.
  34. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte.
  35. Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.
  36. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.
  37. Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.
  38. Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.
  39. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.
  40. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.
  41. Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
  42. Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
  43. Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.
  44. Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
  45. Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
  46. Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie.
  47. Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,
  48. Dumnezeu, care este Răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele
  49. şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.
  50. De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău.
  51. El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui, pentru totdeauna.”

Capitolul 23

  1. Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel.
  2. „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea.
  3. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu
  4. este ca lumina dimineţii când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească din pământ verdeaţa.”
  5. Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?
  6. Dar cei răi sunt toţi ca nişte spini pe care-i arunci şi nu-i iei cu mâna;
  7. cine se atinge de ei se înarmează cu un fier sau cu mânerul unei suliţe şi-i arde în foc pe loc.”
  8. Iată numele vitejilor care erau în slujba lui David: Ioşeb-Başebet, tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi-a învârtit suliţa peste opt sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-odată.
  9. După el, Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi. El era unul din cei trei războinici care au ţinut piept împreună cu David împotriva filistenilor strânşi pentru luptă, când bărbaţii lui Israel se dădeau înapoi pe înălţimi.
  10. El s-a sculat şi a lovit pe filisteni până ce i-a obosit mâna şi a rămas lipită de sabie. Domnul a dat o mare izbăvire în ziua aceea. Poporul s-a întors după Eleazar, numai ca să ia prada.
  11. După el, Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Filistenii se strânseseră la Lehi. Acolo era o bucată de pământ semănată cu linte; şi poporul fugea dinaintea filistenilor.
  12. Şama s-a aşezat în mijlocul ogorului, l-a apărat şi a bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
  13. Trei dintre cei treizeci de căpetenii s-au coborât pe vremea seceratului şi au venit la David, în peştera Adulam, când o ceată de filisteni tăbărâse în Valea Refaim.
  14. David era atunci în cetăţuie, şi o strajă a filistenilor era la Betleem.
  15. David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?”
  16. Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea şi a vărsat-o înaintea Domnului.
  17. El a zis: „Departe de mine, Doamne, gândul să fac lucrul acesta! Să beau sângele oamenilor acestora care s-au dus cu primejdia vieţii lor?” Şi n-a vrut s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
  18. Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni şi i-a omorât şi a fost vestit între cei trei.
  19. Era cel mai cu vază din cei trei şi a fost căpetenia lor; dar n-a fost la înălţimea celor trei dintâi.
  20. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om viteaz şi vestit prin faptele lui mari. El a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpadă.
  21. A omorât pe un egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a omorât cu ea.
  22. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi a fost vestit printre cei trei viteji.
  23. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns la înălţimea celor trei dintâi. David l-a primit între sfetnicii lui de aproape.
  24. Asael, fratele lui Ioab, din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
  25. Şama din Harod. Elica din Harod.
  26. Heleţ din Pelet. Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa.
  27. Abiezer din Anatot. Mebunai din Huşa.
  28. Ţalmon din Ahoah. Maharai din Netofa.
  29. Heleb, fiul lui Baana, din Netofa. Itai, fiul lui Ribai, din Ghibeea fiilor lui Beniamin.
  30. Benaia din Piraton. Hidai din Nahale-Gaaş.
  31. Abi-Albon din Araba. Azmavet din Barhum.
  32. Eliahba din Şaalbon. Bene-Iaşen. Ionatan.
  33. Şama din Harar. Ahiam, fiul lui Şarar din Arar.
  34. Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui maacatit. Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo.
  35. Heţrai din Carmel. Paarai din Arab.
  36. Igheal, fiul lui Natan, din Ţoba. Bani din Gad.
  37. Ţelec, amonitul. Naharai din Beerot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei.
  38. Ira din Ieter. Gareb din Ieter.
  39. Urie, hetitul. De toţi: treizeci şi şapte.

Capitolul 24

  1. Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; şi a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda.”
  2. Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lângă el: „Străbate toate seminţiile lui Israel, de la Dan până al Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului şi să ştiu la cât se ridică numărul lor.”
  3. Ioab a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să facă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”
  4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat de la împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.
  5. Au trecut Iordanul şi au tăbărât la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lângă Iaezer.
  6. Au venit până în Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. S-au dus până la Dan Iaan şi în împrejurimile Sidonului.
  7. Au venit până la cetăţuia Tir şi în toate cetăţile heviţilor şi ale canaaniţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.
  8. Au străbătut astfel toată ţara şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.
  9. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.
  10. David a simţit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
  11. A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:
  12. „Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
  13. Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
  14. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
  15. Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.
  16. Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mâna acum!” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebusitul.
  17. David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”
  18. În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.”
  19. David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.
  20. Aravna s-a uitat şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptându-se spre el; şi Aravna a ieşit şi s-a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pământ.
  21. Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?” Şi David a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia aceasta de peste popor.”
  22. Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu, împăratul, aria şi să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carele cu uneltele lor vor ţine loc de lemne.”
  23. Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să te primească!”
  24. Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ de argint şi nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint.
  25. David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară şi a încetat urgia deasupra lui Israel.

Întâia carte a Împăraţilor

Capitolul 1

  1. Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.
  2. Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.”
  3. Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat.
  4. Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea.
  5. Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.
  6. Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom.
  7. El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.
  8. Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David n-au fost cu Adonia.
  9. Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.
  10. Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.
  11. Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?
  12. Vino, dar, acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.
  13. Du-te, intră la împăratul David şi spune-i: „Împărate, domnul meu, n-ai jurat tu roabei tale, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie?” Pentru ce, dar, împărăţeşte Adonia?”
  14. Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine şi-ţi voi întări cuvintele.”
  15. Bat-Şeba s-a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrân; şi Abişag, sunamita, îi slujea.
  16. Bat-Şeba s-a plecat şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Ce vrei?”
  17. Ea i-a răspuns: „Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul Dumnezeul tău, zicând: „Solomon, fiul tău, va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie.”
  18. Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!
  19. El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l-a poftit.
  20. Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.
  21. Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.”
  22. Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit prorocul Natan.
  23. Au dat de ştire împăratului şi au zis: „Iată că a venit prorocul Natan!” El a intrat înaintea împăratului şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ.
  24. Şi Natan a zis: „Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: „Adonia va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie”?
  25. Căci el s-a coborât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănâncă şi beau înaintea lui şi zic: „Trăiască împăratul Adonia!”
  26. Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.
  27. Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?”
  28. Împăratul David a răspuns: „Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.” Ea a intrat şi s-a înfăţişat înaintea împăratului.
  29. Şi împăratul a jurat şi a zis: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile,
  30. că – aşa cum am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu” – aşa voi face azi.”
  31. Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: „Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!”
  32. Împăratul David a zis: „Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.” Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.
  33. Şi împăratul le-a zis: „Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon.
  34. Acolo, preotul Ţadoc şi prorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: „Trăiască împăratul Solomon!”
  35. Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda.”
  36. Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul:
  37. Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!”
  38. Atunci preotul Ţadoc s-a coborât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David şi l-au dus la Ghihon.
  39. Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort şi a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!”
  40. Tot poporul s-a suit după el, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.
  41. Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el, tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis: „Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?”
  42. Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: „Apropie-te, că eşti un om viteaz şi aduci veşti bune.”
  43. „Da”, a răspuns Ionatan lui Adonia, „domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon.
  44. A trimis cu el pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiţi şi peletiţi, şi l-au pus călare pe catârul împăratului.
  45. Preotul Ţadoc şi prorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au suit înveselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit.
  46. Solomon s-a şi aşezat pe scaunul de domnie al împăratului.
  47. Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul tău de domnie!” Şi împăratul s-a închinat pe patul său.
  48. Iată ce a zis şi împăratul: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie şi mi-a îngăduit să-l văd!”
  49. Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care încotro.
  50. Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat şi s-a apucat de coarnele altarului.
  51. Au venit şi au spus lui Solomon: „Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon şi s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!”
  52. Solomon a zis: „Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pământ; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.”
  53. Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni, care l-au coborât de pe altar. El a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: „Du-te acasă.”

Capitolul 2

  1. David se apropia de clipa morţii şi a dat îndrumări fiului său Solomon, zicând:
  2. „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om!
  3. Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce
  4. şi pentru ca Domnul să împlinească următoarele cuvinte pe care le-a rostit pentru mine: „Dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând cu credincioşie înaintea Mea, din toată inima lor şi din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  5. Ştii ce mi-a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, ce a făcut celor două căpetenii ale oştirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorât; a vărsat în timp de pace sânge de război şi a pus sângele de război pe cingătoarea cu care era încins la mijloc şi pe încălţămintea din picioare.
  6. Fă după înţelepciunea ta, şi să nu laşi ca perii lui cei albi să se coboare în pace în Locuinţa morţilor.
  7. Să te porţi cu bunăvoinţă cu fiii lui Barzilai, galaaditul, şi ei să mănânce la masă cu tine; căci tot aşa s-au purtat şi ei cu mine, ieşindu-mi înainte, când fugeam de fratele tău Absalom.
  8. Iată că ai lângă tine pe Şimei, fiul lui Ghera, beniamitul, din Bahurim. El a rostit împotriva mea mari blesteme în ziua când mă duceam la Mahanaim. Dar s-a coborât înaintea mea la Iordan, şi i-am jurat pe Domnul, zicând: „Nu te voi omorî cu sabia.”
  9. Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i cobori perii albi însângeraţi în Locuinţa morţilor.”
  10. David a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David.
  11. Vremea cât a împărăţit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci şi trei de ani.
  12. Solomon a şezut pe scaunul de domnie al tatălui său, David, şi împărăţia lui s-a întărit foarte mult.
  13. Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Şeba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: „Vii cu gânduri paşnice?” El a răspuns: „Da.”
  14. Şi a adăugat: „Am să-ţi spun o vorbă.” Ea a zis: „Vorbeşte!”
  15. Şi el a zis: „Ştii că împărăţia era a mea şi că tot Israelul îşi îndrepta privirile spre mine ca să fiu împărat. Dar împărăţia s-a întors şi a căzut fratelui meu, pentru că Domnul i-a dat-o.
  16. Acum îţi cer un lucru: nu-ţi întoarce faţa!” Ea i-a răspuns: „Vorbeşte!”
  17. Şi el a zis: „Spune, te rog, împăratului Solomon – căci nu se poate să nu te asculte – să-mi dea de nevastă pe Abişag, sunamita.”
  18. Bat-Şeba a zis: „Bine! Voi vorbi împăratului pentru tine.”
  19. Bat-Şeba s-a dus la împăratul Solomon, să-i vorbească pentru Adonia. Împăratul s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului, şi ea a şezut la dreapta lui.
  20. Apoi a zis: „Am să-ţi fac o mică rugăminte: să mă asculţi!” Şi împăratul i-a zis: „Cere, mamă, căci te voi asculta.”
  21. Ea a zis: „Abişag, sunamita, să fie dată de nevastă fratelui tău Adonia.”
  22. Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: „Pentru ce ceri numai pe Abişag, sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el – căci este fratele meu mai mare decât mine – pentru el, pentru preotul Abiatar şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.”
  23. Atunci împăratul a jurat pe Domnul, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu-l vor costa viaţa pe Adonia cuvintele acestea!
  24. Acum, viu este Domnul, care m-a întărit şi m-a suit pe scaunul de domnie al tatălui meu, David, şi care mi-a făcut o casă, după făgăduinţa Lui, că astăzi va muri Adonia!”
  25. Şi împăratul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit; şi Adonia a murit.
  26. Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: „Du-te la Anatot, la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu, David, şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu.”
  27. Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli, în Silo.
  28. Vestea aceasta a ajuns până la Ioab, care luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom. Şi Ioab a fugit la Cortul Domnului şi s-a apucat de coarnele altarului.
  29. Au dat de ştire împăratului Solomon că Ioab a fugit la Cortul Domnului şi că este la altar. Şi Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându-i: „Du-te şi loveşte-l!”
  30. Benaia a ajuns la Cortul Domnului şi a zis lui Ioab: „Ieşi! Căci aşa porunceşte împăratul.” Dar el a răspuns: „Nu! Vreau să mor aici.” Benaia a spus lucrul acesta împăratului zicând: „Aşa a vorbit Ioab şi aşa mi-a răspuns.”
  31. Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, loveşte-l şi îngroapă-l; şi ia astfel de peste mine şi de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.
  32. Domnul va face ca sângele lui să cadă asupra capului lui, pentru că a lovit pe doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decât el şi i-a ucis cu sabia, fără să fi ştiut tatăl meu, David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel, şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.
  33. Sângele lor să cadă peste capul lui Ioab şi peste capul urmaşilor lui pentru totdeauna; dar David, sămânţa lui, casa lui şi scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.”
  34. Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab şi l-a omorât. El a fost îngropat în casa lui, în pustiu.
  35. Împăratul a pus în fruntea oştirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Ţadoc.
  36. Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Zideşte-ţi o casă la Ierusalim: să locuieşti în ea şi să nu ieşi din ea ca să te duci într-o parte sau alta.
  37. Să ştii bine că în ziua când vei ieşi şi vei trece pârâul Chedron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.
  38. Şimei a răspuns împăratului: „Bine! Robul tău va face cum spune domnul meu, împăratul.” Şi Şimei a locuit multă vreme la Ierusalim.
  39. După trei ani, s-a întâmplat că doi slujitori ai lui Şimei au fugit la Achiş, fiul lui Maaca, împăratul Gatului. Au dat de ştire lui Şimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt la Gat.”
  40. Şimei s-a sculat, a pus şaua pe măgar şi s-a dus la Gat, la Achiş, să-şi caute slujitorii. Şimei s-a dus şi şi-a adus înapoi slujitorii din Gat.
  41. Au dat de veste lui Solomon că Şimei a plecat din Ierusalim la Gat şi că s-a întors.
  42. Împăratul a chemat pe Şimei şi i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Domnul şi nu ţi-am spus eu hotărât: „Să ştii că vei muri în ziua când vei ieşi să te duci într-o parte sau alta”? Şi nu mi-ai răspuns tu: „Bine! Am înţeles”?
  43. Pentru ce atunci n-ai ascultat de jurământul Domnului şi de porunca pe care ţi-o dădusem?”
  44. Şi împăratul a zis lui Şimei: „Ştii înăuntrul inimii tale tot răul pe care l-ai făcut tatălui meu, David; Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău.
  45. Dar împăratul Solomon va fi binecuvântat, şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului.”
  46. Şi împăratul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieşit şi a lovit pe Şimei; şi Şimei a murit. Astfel, împărăţia s-a întărit în mâinile lui Solomon.

Capitolul 3

  1. Solomon s-a încuscrit cu faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui faraon şi a adus-o în cetatea lui David, până şi-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.
  2. Poporul nu aducea jertfe decât pe înălţimi, căci până pe vremea aceasta nu se zidise încă o casă în Numele Domnului.
  3. Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
  4. Împăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.
  5. La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
  6. Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
  7. Acum Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat.
  8. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
  9. Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!?”
  10. Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
  11. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate,
  12. voi face după cuvântul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
  13. Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine.
  14. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.”
  15. Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a întors la Ierusalim şi s-a înfăţişat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.
  16. Atunci au venit două femei curve la împărat şi s-au înfăţişat înaintea lui.
  17. Una din femei a zis: „Rogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă, şi am născut lângă ea în casă.
  18. După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă. Nu eram decât noi amândouă.
  19. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
  20. Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, şi l-a culcat la sânul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu.
  21. Dimineaţa, m-am sculat să dau ţâţă copilului; şi iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.”
  22. Cealaltă femeie a zis: „Ba nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.” Aşa au vorbit ele înaintea împăratului.
  23. Împăratul a zis: „Una zice: „Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.” Şi cealaltă zice: „Ba nicidecum! Fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.”
  24. Apoi a adăugat: „Aduceţi-mi o sabie.” Au adus o sabie înaintea împăratului.
  25. Şi împăratul a zis: „Tăiaţi în două copilul cel viu şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.”
  26. Atunci femeia al cărei copil era viu a simţit că i se rupe inima pentru copil şi a zis împăratului: „Ah! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu şi nu-l omorî!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiaţi-l!”
  27. Şi împăratul, luând cuvântul, a zis: „Daţi celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi. Ea este mama lui.”
  28. Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Şi s-au temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui.

Capitolul 4

  1. Împăratul Solomon era împărat peste tot Israelul.
  2. Iată căpeteniile pe care le avea în slujba lui: Azaria, fiul preotului Ţadoc,
  3. Elihoref şi Ahia, fiii lui Şişa, erau logofeţi; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
  4. Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste oştire; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi.
  5. Azaria, fiul lui Natan, era mai mare peste îngrijitori. Zabud, fiul lui Natan era slujbaş de stat, cirac al împăratului;
  6. Ahişar era mai mare peste casa împăratului; şi Adoniram, fiul lui Abda, era mai mare peste dări.
  7. Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului şi a casei lui, fiecare timp de o lună din an.
  8. Iată-le numele: Fiul lui Hur, pe muntele lui Efraim.
  9. Fiul lui Decher, la Macaţ, la Saalbim, la Bet-Şemeş, la Elon şi la Bet-Hanan.
  10. Fiul lui Hesed, la Arubot; el avea Soco şi toată ţara Hefer.
  11. Fiul lui Abinadab avea tot ţinutul Dorului. Tafat, fata lui Solomon, era nevasta lui.
  12. Baana, fiul lui Ahilud, avea Taanac şi Meghido şi tot Bet-Şeanul de lângă Ţartan sub Izreel, de la Bet-Şean până la Abel-Mehola, până dincolo de Iocmeam.
  13. Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea şi ţinutul Argob în Basan, şaizeci de cetăţi mari cu ziduri şi zăvoare de aramă.
  14. Ahinadab, fiul lui Ido, la Mahanaim.
  15. Ahimaaţ, în Neftali. El luase de nevastă pe Basmat, fata lui Solomon.
  16. Baana, fiul lui Huşai, în Aşer şi la Bealot.
  17. Iosafat, fiul lui Paruah, în Isahar.
  18. Şimei, fiul lui Ela, în Beniamin.
  19. Gheber, fiul lui Uri, în ţara Galaadului; el avea ţinutul lui Sihon, împăratul amoriţilor şi al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în ţara aceasta.
  20. Iuda şi Israel erau în număr foarte mare, ca nisipul de pe ţărmul mării. Ei mâncau, beau şi se înveseleau.
  21. Solomon mai stăpânea şi toate împărăţiile de la Râu până în ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui.
  22. În fiecare zi Solomon mânca: treizeci de cori de floare de făină şi şaizeci de cori de altă făină,
  23. zece boi graşi, douăzeci de boi de păscut şi o sută de oi, afară de cerbi, căprioare, ciute şi păsări îngrăşate.
  24. Stăpânea peste toată ţara de dincoace de Râu, de la Tifsah până la Gaza, peste toţi împăraţii de dincoace de Râu. Şi avea pace pretutindeni de jur împrejur.
  25. Iuda şi Israel, de la Dan până la Beer-Şeba, au locuit în linişte fiecare sub via lui şi sub smochinul lui, în tot timpul lui Solomon.
  26. Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui, şi douăsprezece mii de călăreţi.
  27. Îngrijitorii îngrijeau de hrana împăratului Solomon şi a tuturor celor ce se apropiau de masa lui, fiecare în luna lui; şi nu lăsau să fie vreo lipsă.
  28. Aduceau şi orz şi paie pentru armăsari şi fugari, în locul unde se afla împăratul, fiecare după poruncile pe care le primise.
  29. Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării.
  30. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor.
  31. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol; şi faima lui se răspândise printre toate neamurile dimprejur.
  32. A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări.
  33. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti.
  34. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.

Capitolul 5

  1. Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, şi el iubise totdeauna pe David.
  2. Solomon a trimis vorbă lui Hiram:
  3. „Ştii că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.
  4. Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!
  5. Iată că am de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul, tatălui meu, David, zicând: „Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o Casă Numelui Meu.”
  6. Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”
  7. Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul care a dat lui David un fiu înţelept drept căpetenie a acestui mare popor!”
  8. Şi Hiram a trimis răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce priveşte lemnele de cedru şi lemnele de chiparos.
  9. Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare şi le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le dezlege, şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb este să trimiţi merinde casei mele.”
  10. Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos cât a voit.
  11. Şi Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui şi douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.
  12. Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună.
  13. Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.
  14. I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, şi două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.
  15. Solomon mai avea şaptezeci de mii de oameni care purtau poverile şi optzeci de mii care tăiau pietrele în munţi,
  16. afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări şi însărcinate cu privegherea lucrătorilor.
  17. Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile Casei.
  18. Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram şi ghibliţii, le-au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea Casei.

Capitolul 6

  1. În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit Casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a doua.
  2. Casa, pe care a zidit-o împăratul Solomon Domnului, era lungă de şaizeci de coţi, lată de douăzeci şi înaltă de treizeci.
  3. Pridvorul dinaintea Templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, în lăţimea casei, şi zece coţi lărgime în faţa casei.
  4. Împăratul a făcut Casei ferestre largi înăuntru şi strâmte afară.
  5. A zidit lipite de zidul Casei mai multe rânduri de odăi, unul peste altul, de jur împrejur, care înconjurau zidurile Casei, Templul şi Sfântul Locaş; şi a făcut astfel odăi lăturalnice de jur împrejur.
  6. Catul de jos era lat de cinci coţi, cel de la mijloc de şase coţi, iar al treilea de şapte coţi; căci pe partea de afară a Casei a făcut arcade strâmte împrejur ca grinzile să nu fie prinse în zidurile Casei.
  7. Când s-a zidit Casa, s-au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nicio unealtă de fier nu s-au auzit în Casă în timpul zidirii.
  8. Intrarea odăilor din catul de jos era în partea dreaptă a Casei; în catul de la mijloc te suiai pe o scară cotită, şi tot aşa de la catul de mijloc la al treilea.
  9. După ce a isprăvit de zidit Casa, Solomon a acoperit-o cu scânduri şi cu grinzi de cedru.
  10. A făcut de cinci coţi de înalte fiecare din caturile dimprejurul întregii Case şi le-a legat de Casă prin lemne de cedru.
  11. Domnul a vorbit lui Solomon şi i-a zis:
  12. „Tu zideşti Casa aceasta! Dacă vei umbla după legile Mele, dacă vei împlini orânduirile Mele, dacă vei păzi şi vei urma toate poruncile Mele, voi împlini faţă de tine făgăduinţa pe care am făcut-o tatălui tău, David,
  13. voi locui în mijlocul copiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu, Israel.”
  14. După ce a isprăvit de zidit Casa,
  15. Solomon i-a îmbrăcat zidurile pe dinăuntru cu scânduri de cedru, de la pardoseală până la tavan; a îmbrăcat astfel în lemn partea dinăuntru şi a acoperit pardoseala Casei cu scânduri de chiparos.
  16. A îmbrăcat cu scânduri de cedru cei douăzeci de coţi ai fundului Casei de la pardoseală până în creştetul zidurilor şi a păstrat locul acesta ca să facă din el Sfânta Sfintelor, Locul Preasfânt.
  17. Cei patruzeci de coţi de dinainte alcătuiau Casa, adică Templul.
  18. Lemnul de cedru dinăuntru avea săpături de colocinţi şi flori deschise; totul era de cedru, nu se vedea nicio piatră.
  19. Solomon a pregătit Locul Preasfânt înăuntru în mijlocul Casei, ca să aşeze acolo chivotul legământului Domnului.
  20. Locul Preasfânt avea douăzeci de coţi lungime, douăzeci de coţi lăţime şi douăzeci de coţi înălţime. Solomon l-a căptuşit cu aur curat. A făcut înaintea Locului Preasfânt un altar de lemn de cedru şi l-a acoperit cu aur.
  21. Partea dinăuntru a Casei a căptuşit-o cu aur şi a prins perdeaua dinăuntru în lănţişoare de aur înaintea Locului Preasfânt, pe care l-a acoperit cu aur.
  22. A căptuşit toată Casa cu aur, Casa întreagă, şi a acoperit cu aur tot altarul care era înaintea Locului Preasfânt.
  23. În Locul Preasfânt a făcut doi heruvimi de lemn de măslin sălbatic, înalţi de zece coţi.
  24. Fiecare din cele două aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coţi, ceea ce făcea zece coţi de la capătul uneia din aripile lui până la capătul celeilalte.
  25. Al doilea heruvim avea tot zece coţi. Măsura şi chipul erau aceleaşi pentru amândoi heruvimii.
  26. Înălţimea fiecăruia din cei doi heruvimi era de zece coţi.
  27. Solomon a aşezat heruvimii în mijlocul Casei, în partea dinăuntru. Aripile lor erau întinse, aripa celui dintâi atingea un zid, şi aripa celui de al doilea atingea celălalt zid; iar celelalte aripi ale lor se întâlneau la capete, în mijlocul Casei.
  28. Solomon a acoperit şi heruvimii cu aur.
  29. Pe toate zidurile Casei, de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise.
  30. A acoperit pardoseala Casei cu aur, în partea din fund şi în faţă.
  31. La intrarea Locului Preasfânt a făcut două uşi din lemn de măslin sălbatic; pragul de sus şi uşorii uşilor erau în cinci muchii.
  32. Cele două uşi erau făcute din lemn de măslin sălbatic. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, a întins aurul şi peste heruvimi şi peste finici.
  33. A făcut de asemenea pentru poarta Templului, nişte uşori de lemn de măslin sălbatic, în patru muchii,
  34. şi cu două uşi de lemn de chiparos; fiecare uşă era făcută din două scânduri despărţite.
  35. A pus să sape pe ele chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise şi le-a acoperit cu aur, pe care l-a întins pe săpătura de chipuri.
  36. A zidit şi curtea dinăuntru din trei rânduri de pietre cioplite şi dintr-un rând de grinzi de cedru.
  37. În anul al patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile Casei Domnului;
  38. şi în anul al unsprezecelea, în luna Bul, care este a opta lună, Casa a fost isprăvită în toate părţile ei şi aşa cum trebuia să fie. În timp de şapte ani a zidit-o Solomon.

Capitolul 7

  1. Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot.
  2. A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului, lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, şi pe stâlpi erau grinzi de cedru.
  3. A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat.
  4. Erau trei caturi, şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă.
  5. Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii, şi la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă.
  6. A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă.
  7. A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii; şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan.
  8. Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui faraon, pe care o luase de nevastă.
  9. Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu ferăstrăul, înăuntru şi în afară; şi aceasta din temelii până la streaşină, şi afară până la curtea cea mare.
  10. Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.
  11. Deasupra erau iarăşi pietre foarte de preţ, tăiate după măsură, şi lemn de cedru.
  12. Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei şiruri de pietre cioplite şi un şir de bârne de cedru, ca şi curtea dinăuntru a Casei Domnului şi ca şi pridvorul Casei.
  13. Împăratul Solomon a trimis şi a adus din Tir pe Hiram,
  14. fiul unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările.
  15. A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coţi în înălţime, şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea.
  16. A turnat două acoperişuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coţi, şi al doilea era înalt de cinci coţi.
  17. A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru acoperişurile de pe vârful stâlpilor, şapte pentru acoperişul dintâi, şi şapte pentru acoperişul al doilea.
  18. A făcut câte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele, ca să acopere acoperişul de pe vârful unuia din stâlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea.
  19. Acoperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi.
  20. Acoperişurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii, sus, lângă umflătura care era peste reţea; de asemenea, erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de la doilea acoperiş.
  21. A aşezat stâlpii în pridvorul Templului; a aşezat stâlpul din dreapta şi l-a numit Iachin; apoi a aşezat stâlpul din stânga şi l-a numit Boaz.
  22. În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.
  23. A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.
  24. Sub buza ei erau săpaţi nişte colocinţi, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinţii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi împreună cu ea dintr-o singură bucată.
  25. Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus; trei întorşi spre miazăzi, şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor, şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
  26. Grosimea ei era de un lat de mână; şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre.
  27. A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coţi, lată de patru coţi şi înaltă de trei coţi.
  28. Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colţuri cu încheieturi.
  29. Pe tăbliile dintre încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi; şi pe încheieturi, deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor, erau nişte împletituri care atârnau în chip de ciucuri.
  30. Fiecare temelie avea patru roţi de aramă cu osii de aramă; şi la cele patru colţuri erau nişte poliţe turnate, sub lighean şi lângă ciucuri.
  31. Gura temeliei dinăuntrul acoperişului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, şi era lată de un cot şi jumătate; avea şi săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde.
  32. Cele patru roţi erau sub tăblii, şi osiile roţilor erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot şi jumătate.
  33. Roţile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate.
  34. La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia.
  35. Partea de sus a temeliei se sfârşea cu un cerc înalt de o jumătate de cot şi îşi avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea.
  36. Pe plăcile proptelelor şi pe tăblii, a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur.
  37. Aşa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura şi chipul erau la fel pentru toate.
  38. A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de baţi, fiecare lighean avea patru coţi, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii.
  39. A pus cinci temelii pe partea dreaptă a Casei, şi cinci temelii pe partea stângă a Casei; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a Casei, la miazăzi-răsărit.
  40. Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului:
  41. doi stâlpi cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele ca să acopere cele două cununi al acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
  42. cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
  43. cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
  44. marea şi cei doisprezece boi de sub mare;
  45. cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
  46. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot şi Ţartan.
  47. Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti.
  48. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
  49. sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta, şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur;
  50. lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat; şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul Casei la intrarea în Locul Preasfânt şi pentru uşa Casei de la intrarea Templului.
  51. Astfel s-a isprăvit toată lucrarea, pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi uneltele, pe care le hărăzise tatăl său, David, şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.

Capitolul 8

  1. Atunci împăratul Solomon a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului.
  2. Toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului.
  3. Când au venit toţi bătrânii lui Israel, preoţii au ridicat chivotul.
  4. Au adus chivotul Domnului, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au adus.
  5. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.
  6. Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al Casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
  7. Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
  8. Se dăduse drugilor o aşa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi.
  9. În chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe care le-a pus Moise în el la Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului.
  10. În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului.
  11. Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
  12. Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
  13. Eu am zidit o Casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!”
  14. Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.
  15. Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Lui tatălui meu, David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, când a zis:
  16. „Din ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu, Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o Casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu, Israel!”
  17. Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
  18. Şi Domnul a zis tatălui meu David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând.
  19. Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi Casa Numelui Meu.”
  20. Domnul a împlinit cuvintele pe care le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
  21. Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.”
  22. Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins mâinile spre cer,
  23. şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor!
  24. Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.
  25. Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: „Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.”
  26. O, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu!
  27. Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin Casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!
  28. Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău.
  29. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra Casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta.
  30. Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i!
  31. Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurământ şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta –
  32. ascultă-l din ceruri, lucrează şi fă dreptate robilor Tăi; osândeşte pe cel vinovat şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat şi fă-i după nevinovăţia lui!
  33. Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –
  34. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor!
  35. Când se va închide cerul şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor, pentru că-i vei pedepsi –
  36. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-l calea cea bună pe care trebuie să umble şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
  37. Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel:
  38. dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta –
  39. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor,
  40. ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
  41. Când străinul, care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, pentru Numele Tău,
  42. căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna Ta este tare şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în Casa aceasta, –
  43. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o eu!
  44. Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
  45. ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate!
  46. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
  47. dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”;
  48. dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău –
  49. ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;
  50. iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte mila celor ce-i vor ţine robi, ca să se îndure de ei,
  51. căci sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fier!
  52. Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
  53. Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne Dumnezeule!”
  54. Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease cu mâinile întinse spre cer.
  55. Şi, stând în picioare, a binecuvântat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând:
  56. „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său, Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas neîmplinit.
  57. Domnul Dumnezeul nostru să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
  58. ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri!
  59. Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său, Israel,
  60. pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El!
  61. Inima voastră să fie în totul a Domnului Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.”
  62. Împăratul şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului.
  63. Solomon a înjunghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţumire pe care a adus-o Domnului. Aşa a făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului.
  64. În ziua aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire.
  65. Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile Hamatului până la pârâul Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului Dumnezeului nostru, timp de şapte zile şi alte şapte zile, adică paisprezece zile.
  66. În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său, Israel.

Capitolul 9

  1. Când a isprăvit Solomon de zidit Casa Domnului, casa împăratului şi tot ce a găsit cu cale să facă,
  2. Domnul S-a arătat a doua oară lui Solomon, cum i Se arătase la Gabaon.
  3. Şi Domnul i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi cererea pe care Mi-ai făcut-o, sfinţesc Casa aceasta pe care ai zidit-o ca să pui în ea pentru totdeauna Numele Meu, şi ochii Mei şi inima Mea vor fi acolo pe vecie.
  4. Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, cum a umblat tatăl tău, David, cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
  5. voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  6. Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele şi legile Mele pe care vi le-am dat şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
  7. voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.
  8. Şi oricât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi Casei acesteia?”
  9. Şi i se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.”
  10. După douăzeci de ani, Solomon zidise cele două case, Casa Domnului şi casa împăratului.
  11. Atunci, fiindcă Hiram, împăratul Tirului, dăduse lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos şi aur cât a voit, împăratul Solomon a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileii.
  12. Hiram a ieşit din Tir, să vadă cetăţile pe care i le dădea Solomon. Dar nu i-au plăcut
  13. şi a zis: „Ce cetăţi mi-ai dat, frate?” Şi le-a numit ţara Cabul, nume pe care l-au păstrat până în ziua de azi.
  14. Hiram trimisese împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur.
  15. Iată cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoadă pe care i-a luat împăratul Solomon pentru zidirea Casei Domnului şi a casei sale Milo şi a zidului Ierusalimului, Haţorului, Meghidoului şi Ghezerului:
  16. Faraon, împăratul Egiptului, venise şi cucerise Ghezerul, îi dăduse foc şi omorâse pe canaaniţii care locuiau în cetate. Apoi îl dăduse de zestre fetei lui, nevasta lui Solomon.
  17. Şi Solomon a zidit Ghezerul, Bet-Horonul de jos,
  18. Baalatul şi Tadmorul, în pustiul ţării,
  19. toate cetăţile slujindu-i ca magazii şi fiind ale lui, cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban şi în toată ţara peste care împărăţea.
  20. Iar pe tot poporul care mai rămăsese din amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, nefăcând parte din copiii lui Israel,
  21. pe urmaşii lor, care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvârşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă, şi aşa au fost până în ziua de astăzi.
  22. Dar Solomon n-a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, slujitorii lui, căpeteniile lui, căpitanii lui, cârmuitorii carelor şi călărimii lui.
  23. Căpeteniile puse de Solomon peste lucrări erau în număr de cinci sute cincizeci, însărcinaţi să privegheze pe lucrători.
  24. Fata lui faraon s-a suit din cetatea lui David în casa ei, pe care i-o zidise Solomon. Atunci a zidit el Milo.
  25. Solomon aducea de trei ori pe an arderi de tot şi jertfe de mulţumire pe altarul pe care-l zidise Domnului şi ardea tămâie pe cel care era înaintea Domnului. Şi a isprăvit astfel Casa.
  26. Împăratul Solomon a mai făcut şi corăbii la Eţion-Gheber, lângă Elot, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului.
  27. Şi Hiram a trimis cu aceste corăbii la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui, marinari care cunoşteau marea.
  28. S-au dus la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Capitolul 10

  1. Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi a venit să-l încerce prin întrebări grele.
  2. A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare şi cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
  3. Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi ştiut să i-l lămurească.
  4. Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise,
  5. şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe care le aducea în Casa Domnului.
  6. Uimită, a zis împăratului: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
  7. Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima.
  8. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt necurmat înaintea ta, care aud înţelepciunea ta!
  9. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.”
  10. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai venit niciodată în urmă atâtea mirodenii câte a dat împărăteasa din Seba împăratului Solomon.
  11. Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au adus din Ofir şi foarte mult lemn de santal şi pietre scumpe.
  12. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor pălimare pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului, şi harpe şi lăute pentru cântăreţi. N-a mai venit de atunci lemn de acesta mirositor şi nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
  13. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit, tot ce a cerut şi i-a mai dat şi pe deasupra daruri vrednice de un împărat ca Solomon. Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei, cu slujitorii ei.
  14. Greutatea aurului care venea lui Solomon, pe fiecare an, era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
  15. afară de ce scotea de la negustorii cei mari şi din negoţul cu mărfuri, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării.
  16. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur,
  17. şi alte trei sute de scuturi mici de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei mine de aur; şi împăratul le-a pus în casa numită Pădurea Libanului.
  18. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat.
  19. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte, şi partea de sus era rotunjită pe dinapoi; de fiecare parte a scaunului erau rezemători: lângă rezemători stăteau doi lei,
  20. şi pe cele şase trepte stăteau doisprezece lei de o parte şi de alta. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nicio împărăţie.
  21. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur, şi toate vasele din casa Pădurii Libanului erau de aur curat. Nimic nu era de argint: pe vremea lui Solomon argintul n-avea nicio trecere.
  22. Căci împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
  23. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune.
  24. Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
  25. Şi fiecare îşi aducea darul lui: lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri; aşa era în fiecare an.
  26. Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a pus în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim, lângă împărat.
  27. Împăratul a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot aşa de mulţi ca smochinii din Egipt care cresc pe câmpie.
  28. Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de-ai împăratului se ducea să-i ia cu grămada pe un preţ hotărât:
  29. un car se aducea din Egipt cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. De asemenea aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.

Capitolul 11

  1. Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite,
  2. care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire.
  3. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.
  4. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.
  5. Solomon s-a dus după Astarte, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.
  6. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.
  7. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon.
  8. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.
  9. Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se arătase de două ori.
  10. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.
  11. Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău.
  12. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău, David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe.
  13. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”
  14. Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, edomitul, din neamul împărătesc al Edomului.
  15. Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;
  16. a rămas acolo şase luni cu tot Israelul, până ce a nimicit toată partea bărbătească.
  17. Atunci Hadad a fugit cu nişte edomiţi, slujitori ai tatălui său, şi s-a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci.
  18. Plecând din Madian, s-au dus la Paran, au luat cu ei nişte oameni din Paran şi au ajuns în Egipt la faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat moşii.
  19. Hadad a căpătat trecere înaintea lui faraon, până acolo încât faraon i-a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes.
  20. Sora Tehpenei i-a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l-a înţărcat în casa lui faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui faraon, în mijlocul copiilor lui faraon.
  21. Când a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinţii lui şi că Ioab, căpetenia oştirii, murise, a zis lui faraon: „Lasă-mă să mă duc în ţara mea.”
  22. Şi faraon i-a zis: „Ce-ţi lipseşte la mine, de doreşti să te duci în ţara ta?” El a răspuns: „Nimic, dar lasă-mă să plec.”
  23. Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer, împăratul din Ţoba.
  24. El strânsese nişte oameni la el şi se făcuse capul cetei, când a măcelărit David oştile stăpânului său. S-au dus la Damasc şi s-au aşezat acolo şi au domnit la Damasc.
  25. El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp când îi făcea rău Hadad şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria.
  26. Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua.
  27. Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului: Solomon zidea Milo şi închidea spărturile cetăţii tatălui său, David.
  28. Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.
  29. În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp.
  30. Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi
  31. şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii.
  32. Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel.
  33. Şi aceasta, pentru că M-au părăsit şi s-au închinat înaintea Astartei, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
  34. Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi legile Mele.
  35. Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea;
  36. voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.
  37. Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.
  38. Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.
  39. Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”
  40. Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.
  41. Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, şi înţelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?
  42. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
  43. Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.

Capitolul 12

  1. Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
  2. Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era tot în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon, şi în Egipt locuia.
  3. Au trimis să-l cheme. Atunci Ieroboam şi toată adunarea lui Israel au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:
  4. „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.”
  5. El le-a zis: „Duceţi-vă şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile.” Şi poporul a plecat.
  6. Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii care fuseseră pe lângă tatăl său, Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?”
  7. Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer şi dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îţi vor sluji pe vecie.”
  8. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui.
  9. El a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia, care-mi vorbeşte aşa: „Uşurează-ne jugul pe care l-a pus peste noi tatăl tău”?”
  10. Şi iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Să spui aşa poporului acestuia care ţi-a vorbit astfel: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, tu uşurează-ni-l!” Să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.
  11. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioni.”
  12. Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum zisese împăratul: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile!”
  13. Împăratul a răspuns aspru poporului. A lăsat sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii
  14. şi le-a vorbit astfel, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioni.”
  15. Astfel împăratul n-a ascultat pe popor; căci lucrul acesta a fost cârmuit de Domnul, în vederea împlinirii cuvântului pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
  16. Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ţi de casă, Davide!” Şi Israel s-a dus în corturile lui.
  17. Copiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda au fost singurii peste care a domnit Roboam.
  18. Atunci împăratul Roboam a trimis la ei pe Adoram, care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul, şi a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să fugă la Ierusalim.
  19. Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.
  20. Tot Israelul, auzind că Ieroboam s-a întors, au trimis să-l cheme în adunare şi l-au făcut împărat peste tot Israelul. Seminţia lui Iuda a fost singura care a mers după casa lui David.
  21. Roboam ajungând la Ierusalim, a strâns toată casa lui Iuda şi seminţia lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni aleşi, buni pentru război, ca să lupte împotriva casei lui Israel şi s-o aducă înapoi sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon.
  22. Dar cuvântul lui Dumnezeu a vorbit astfel lui Şemaia, omul lui Dumnezeu:
  23. „Vorbeşte lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, şi întregii case a lui Iuda şi a lui Beniamin şi celuilalt popor şi spune-le:
  24. „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă suiţi şi nu faceţi război împotriva fraţilor voştri, copiii lui Israel! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta.” Ei au ascultat de cuvântul Domnului şi s-au întors acasă, după cuvântul Domnului.
  25. Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo şi a zidit Penuel.
  26. Ieroboam a zis în inima sa: „Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David.
  27. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda.”
  28. După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
  29. A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.
  30. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan.
  31. Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi.
  32. A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.
  33. Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel şi s-a suit la altar să ardă tămâie.

Capitolul 13

  1. Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie.
  2. El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis: „Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va înjunghia pe tine pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde oseminte omeneşti!”
  3. Şi în aceeaşi zi a dat un semn, zicând: „Acesta este semnul care arată că Domnul a vorbit: altarul se va despica, şi cenuşa de pe el se va vărsa.”
  4. Când a auzit împăratul cuvântul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mâna de pe altar, zicând: „Prindeţi-l!” Şi mâna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s-a uscat şi n-a putut s-o întoarcă înapoi.
  5. Altarul s-a despicat, şi cenuşa de pe el s-a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvântul Domnului.
  6. Atunci împăratul a luat cuvântul şi a zis omului lui Dumnezeu: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău şi cere-I să-mi pot trage mâna înapoi.” Omul lui Dumnezeu s-a rugat Domnului, şi împăratul a putut să-şi tragă înapoi mâna, care s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.
  7. Împăratul a zis omului lui Dumnezeu: „Intră cu mine în casă, să iei ceva de mâncare, şi-ţi voi da un dar.”
  8. Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: „Jumătate din casa ta să-mi dai, şi n-aş intra cu tine. Nu voi mânca pâine şi nu voi bea apă în locul acesta;
  9. căci iată ce poruncă mi-a fost dată, prin cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să bei apă şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.”
  10. El a plecat pe un alt drum şi nu s-a întors pe drumul pe care venise la Betel.
  11. În Betel locuia un proroc bătrân. Fiii săi au venit şi i-au istorisit toate lucrurile pe care le făcuse omul lui Dumnezeu la Betel în ziua aceea, precum şi cuvintele pe care le spusese împăratului. După ce au istorisit tatălui lor toate,
  12. el le-a zis: „Pe ce drum a plecat?” Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda.
  13. Şi a zis fiilor săi: „Puneţi-mi şaua pe măgar.” I-au pus şaua pe măgar, şi a încălecat pe el.
  14. S-a dus după omul lui Dumnezeu şi l-a găsit stând sub un stejar. Şi i-a zis: „Tu eşti omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.”
  15. Atunci el i-a zis: „Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci.”
  16. Dar el a răspuns: „Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine şi nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta;
  17. căci mi s-a spus prin cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.”
  18. Şi el i-a zis: „Şi eu sunt proroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: „Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă.” Îl minţea.
  19. Omul lui Dumnezeu s-a întors cu el şi a mâncat pâine şi a băut apă în casa lui.
  20. Pe când stăteau ei la masă, cuvântul Domnului a vorbit prorocului, care-l adusese înapoi.
  21. Şi el a strigat omului lui Dumnezeu care venise din Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că n-ai ascultat porunca Domnului şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău;
  22. pentru că te-ai întors şi ai mâncat pâine şi ai băut apă – în locul despre care îţi spusese: „Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo” – trupul tău mort nu va intra în mormântul părinţilor tăi.”
  23. Şi după ce a mâncat pâine şi a băut apă, prorocul pe care-l întorsese, i-a pus şaua pe măgar.
  24. Omul lui Dumnezeu a plecat; şi a fost întâlnit pe drum de un leu, care l-a omorât. Trupul lui mort era întins pe drum; măgarul a rămas lângă el, şi leul stătea şi el lângă trup.
  25. Şi nişte oameni care treceau pe acolo au văzut trupul întins în drum şi leul stând lângă trup; şi au spus lucrul acesta, la venirea lor în cetatea în care locuia prorocul cel bătrân.
  26. Când a auzit lucrul acesta prorocul care întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: „Este omul lui Dumnezeu care n-a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâşiat şi l-a omorât, după cuvântul pe care i-l spusese Domnul.”
  27. Apoi, îndreptându-se către fiii săi, a zis: „Puneţi-mi şaua pe măgar.” Au pus şaua pe măgar,
  28. şi el a plecat. A găsit trupul întins în drum, şi măgarul şi leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul şi nu sfâşiase pe măgar.
  29. Prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar şi l-a adus înapoi; şi bătrânul proroc s-a întors în cetate să-l jelească şi să-l îngroape.
  30. I-a pus trupul în mormânt şi l-au jelit, zicând: „Vai, frate!”
  31. După ce l-a îngropat, a zis fiilor săi: „Când voi muri, să mă îngropaţi în mormântul în care este îngropat omul lui Dumnezeu; să-mi puneţi oasele lângă oasele lui.
  32. Căci se va împlini cuvântul pe care l-a strigat el din partea Domnului împotriva altarului din Betel şi împotriva tuturor capiştilor de înălţimi din cetăţile Samariei.”
  33. După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor.
  34. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pământului.

Capitolul 14

  1. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam.
  2. Şi Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, şi schimbă-ţi hainele, ca să nu se ştie că eşti nevasta lui Ieroboam, şi du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; el mi-a spus că voi fi împăratul poporului acestuia.
  3. Ia cu tine zece pâini, turte şi un vas cu miere şi intră la el: el îţi va spune ce va fi cu copilul.”
  4. Nevasta lui Ieroboam a făcut aşa; s-a sculat, s-a dus la Silo şi a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrâneţe.
  5. Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea, când va veni, se va da drept alta.”
  6. Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ţi vestesc lucruri aspre.
  7. Du-te şi spune lui Ieroboam: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu, Israel,
  8. am rupt împărăţia de la casa lui David şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea.
  9. Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii şi M-ai lepădat înapoia ta!
  10. De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri.
  11. Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam va fi mâncat de câini, şi cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit.
  12. Tu, scoală-te şi du-te acasă. Şi cum îţi vor păşi picioarele în cetate, copilul va muri.
  13. Tot Israelul îl va plânge şi-l vor îngropa; căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.
  14. Domnul va pune peste Israel un împărat, care va nimici casa lui Ieroboam în ziua aceea. Şi nu se întâmplă oare chiar acum lucrul acesta?
  15. Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge pe Israel din această ţară bună, pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul.
  16. Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le-a făcut Ieroboam şi în care a târât şi pe Israel.”
  17. Nevasta lui Ieroboam s-a sculat şi a plecat. A ajuns la Tirţa; şi cum a atins pragul casei, copilul a murit.
  18. L-au îngropat, şi tot Israelul l-a plâns, după cuvântul Domnului, pe care-l spusese prin robul Său Ahia, prorocul.
  19. Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a făcut război şi cum a domnit, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  20. Ieroboam a împărăţit douăzeci şi doi de ani; apoi a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Nadab.
  21. Roboam, fiul lui Solomon, a împărăţit peste Iuda. Avea patruzeci şi unu de ani când s-a făcut împărat şi a împărăţit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mama sa se chema Naama, amonita.
  22. Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe care le-au săvârşit, I-au stârnit gelozia mai mult decât părinţii lor.
  23. Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi Astarte pe orice deal înalt şi sub orice copac verde.
  24. Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  25. În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului.
  26. A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.
  27. Împăratul Roboam a făcut în locul lor nişte scuturi de aramă şi le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului.
  28. Ori de câte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii le purtau; apoi le aduceau iarăşi în odaia alergătorilor.
  29. Celelalte fapte ale lui Roboam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  30. Totdeauna a fost război între Roboam şi Ieroboam.
  31. Roboam a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui David. Mama sa se numea Naama, amonita. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Abiam.

Capitolul 15

  1. În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda, Abiam.
  2. A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
  3. El s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n-a fost întreagă a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
  4. Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină la Ierusalim, punând pe fiul lui după el şi lăsând Ierusalimul în picioare.
  5. Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul.
  6. Între Roboam şi Ieroboam a fost război tot timpul cât a trăit Roboam.
  7. Celelalte fapte ale lui Abiam şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Între Abiam şi Ieroboam a fost război.
  8. Abiam a adormit cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa.
  9. În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.
  10. El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.
  11. Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.
  12. A scos din ţară pe sodomiţi şi a îndepărtat toţi idolii pe care-i făcuseră părinţii lui.
  13. Şi chiar pe mama sa, Maaca, n-a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astartei. Asa i-a sfărâmat idolul şi l-a ars în pârâul Chedron.
  14. Dar înălţimile n-au pierit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.
  15. El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
  16. Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
  17. Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să împiedice pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
  18. Asa a luat tot argintul şi tot aurul care rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului şi le-a pus în mâinile slujitorilor lui, pe care i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimis să-i spună:
  19. „Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
  20. Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel, şi au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul şi toată ţara lui Neftali.
  21. Când a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama şi s-a întors la Tirţa.
  22. Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care-l întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei lui Beniamin şi Miţpei.
  23. Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi, la bătrâneţe, a fost bolnav de picioare.
  24. Asa a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat.
  25. Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel.
  26. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea tatălui său, săvârşind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel.
  27. Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui şi Baeşa l-a omorât la Ghibeton, care era al filistenilor, pe când Nadab şi tot Israelul împresurau Ghibetonul.
  28. Baeşa l-a omorât în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.
  29. Când s-a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n-a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robul Său Ahia din Silo,
  30. din pricina păcatelor pe care le făcuse Ieroboam şi în care târâse şi pe Israel, mâniind astfel pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  31. Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  32. Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.
  33. În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani.
  34. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.

Capitolul 16

  1. Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa:
  2. „Eu te-am ridicat din ţărână şi te-am pus mai mare peste poporul Meu, Israel; dar pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul Meu, Israel, să păcătuiască, pentru ca să Mă mânii prin păcatele lor,
  3. iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
  4. Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa, va fi mâncat de câini, şi cine va muri pe câmp dintre ai lui, va fi mâncat de păsările cerului.”
  5. Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  6. Baeşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Tirţa. Şi în locul lui a domnit fiul său Ela.
  7. Cuvântul Domnului vorbise prin prorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa şi împotriva casei lui, pe de o parte pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, mâniindu-L prin lucrul mâinilor lui şi ajungând ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentru că lovise casa lui Ieroboam.
  8. În al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani.
  9. Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele lui, a uneltit împotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi îmbătându-se în casa lui Arţa, căpetenia casei împăratului, la Tirţa.
  10. Zimri a intrat, l-a lovit şi l-a ucis, în al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Şi a domnit el în locul lui.
  11. Când s-a făcut împărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omorât toată casa lui Baeşa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă, nici prieten.
  12. Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin prorocul Iehu,
  13. din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în care târâseră şi pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  14. Celelalte fapte ale lui Ela şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  15. În al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa. Poporul tăbăra împotriva Ghibetonului, care era al filistenilor.
  16. Şi poporul a auzit în tabără vestea aceasta: „Zimri a uneltit şi chiar a ucis pe împărat!” Şi în ziua aceea, tot Israelul a pus, în tabără, ca împărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii.
  17. Omri şi tot Israelul cu el au pornit din Ghibeton şi au împresurat Tirţa.
  18. Zimri, văzând că cetatea este luată a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el,
  19. din pricina păcatelor pe care le săvârşise, făcând ce este rău înaintea Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam, săvârşind păcatele pe care le făcuse Ieroboam şi făcând şi pe Israel să păcătuiască.
  20. Celelalte fapte ale lui Zimri şi uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  21. Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat în două părţi; jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri.
  22. Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit.
  23. În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa,
  24. a cumpărat de la Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele şi a pus cetăţii pe care a zidit-o numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui.
  25. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
  26. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  27. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  28. Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab.
  29. Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în al treizeci şi optulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria.
  30. Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
  31. Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui.
  32. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria
  33. şi a făcut un idol Astartei. Ahab a făcut mai multe rele decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  34. Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.

Capitolul 17

  1. Ilie, tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”
  2. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe:
  3. „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
  4. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”
  5. El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.
  6. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara, şi bea apă din pârâu.
  7. Dar după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.
  8. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
  9. „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”
  10. Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”
  11. Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”
  12. Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”
  13. Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
  14. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.”
  15. Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.
  16. Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.
  17. După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas suflare în el.
  18. Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?”
  19. El i-a răspuns: „Dă-mi încoace pe fiul tău.” Şi l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el şi l-a culcat pe patul lui.
  20. Apoi a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?”
  21. Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”
  22. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat.
  23. Ilie a luat copilul, l-a coborât jos în casă din odaia de sus şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: „Iată, fiul tău este viu.”
  24. Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”

Capitolul 18

  1. Au trecut multe zile, şi cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului.”
  2. Şi Ilie s-a dus să se înfăţişeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.
  3. Şi Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. – Obadia se temea mult de Domnul.
  4. De aceea, când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. –
  5. Ahab a zis lui Obadia: „Haidem prin ţară pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viaţa cailor şi catârilor, şi să n-avem nevoie să omorâm vitele.”
  6. Şi-au împărţit ţara s-o cutreiere. Ahab a plecat singur pe un drum, şi Obadia a plecat singur pe un alt drum.
  7. Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu faţa la pământ şi a zis: „Tu eşti, domnul meu Ilie?”
  8. El i-a răspuns: „Eu sunt; du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!”
  9. Şi Obadia a zis: „Ce păcat am săvârşit eu, ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare?
  10. Viu este Domnul, că n-a rămas popor sau împărăţie unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute; şi când se spunea că nu eşti acolo, punea pe împărăţia şi poporul acela să jure că nu te-a găsit.
  11. Şi acum zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!”
  12. Şi apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde. Dacă m-aş duce să dau de ştire lui Ahab, şi nu te-ar găsi, mă va omorî. Şi totuşi robul tău se teme de Domnul din tinereţea lui.
  13. Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de proroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peşteră, şi i-am hrănit cu pâine şi cu apă?
  14. Şi acum tu zici: „Du-te şi spune stăpânului tău: „Iată că a venit Ilie!” El mă va ucide.”
  15. Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oştirilor al cărui slujitor sunt, că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui Ahab.”
  16. Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie.
  17. Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?”
  18. Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.
  19. Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal şi pe cei patru sute de proroci ai Astartei, care mănâncă la masa Izabelei.”
  20. Ahab a trimis soli la toţi copiii lui Israel şi a strâns pe proroci la muntele Carmel.
  21. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
  22. Şi Ilie a zis poporului: „Eu singur am rămas din prorocii Domnului, pe când proroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci.
  23. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celălalt junc şi-l voi pune pe lemne, fără să pun foc.
  24. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: „Bine!”
  25. Ilie a zis prorocilor lui Baal: „Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.”
  26. Ei au luat juncul pe care li l-au dat şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amiază, zicând: „Baale, auzi-ne!” Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră.
  27. La amiază, Ilie şi-a bătut joc de ei şi a zis: „Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.”
  28. Ei au strigat tare şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei.
  29. Când a trecut amiaza, au aiurit până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte.
  30. Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.
  31. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”
  32. şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.
  33. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa.
  34. Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară.
  35. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
  36. În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
  37. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
  38. Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
  39. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
  40. „Puneţi mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo.
  41. Apoi Ilie a zis lui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.”
  42. Ahab s-a suit să mănânce şi să bea. Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului şi, plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi
  43. şi a zis slujitorului său: „Suite-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.”
  44. A şaptea oară, slujitorul a zis: „Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om.” Ilie a zis: „Suie-te şi spune lui Ahab: „Înhamă şi coboară-te, ca să nu te oprească ploaia.”
  45. Peste câteva clipe, cerul s-a înnegrit de nori, a început vântul şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car şi a plecat la Izreel.
  46. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.

Capitolul 19

  1. Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii.
  2. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”
  3. Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.
  4. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”
  5. S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.”
  6. El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.
  7. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
  8. El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
  9. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”
  10. El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”
  11. Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.
  12. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.
  13. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”
  14. El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”
  15. Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.
  16. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.
  17. Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.
  18. Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”
  19. Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el.
  20. Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie şi a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut.”
  21. După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.

Capitolul 20

  1. Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a strâns toată oştirea: avea cu el treizeci şi doi de împăraţi, cai şi care. S-a suit, a împresurat Samaria şi a început lupta împotriva ei.
  2. A trimis în cetate soli la Ahab, împăratul lui Israel, să-i spună: „Aşa vorbeşte Ben-Hadad:
  3. „Argintul şi aurul tău sunt ale mele, nevestele şi cei mai frumoşi copii ai tăi sunt tot ai mei.”
  4. Împăratul lui Israel a răspuns: „Împărate, domnul meu, fie cum zici! Sunt al tău cu tot ce am.”
  5. Solii s-au întors şi au zis: „Aşa vorbeşte Ben-Hadad: „Am trimis să-ţi spună: „Să-mi dai argintul şi aurul tău, nevestele şi copiii tăi.”
  6. De aceea, voi trimite mâine, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine. Ei îţi vor scormoni casa ta şi casele slujitorilor tăi, vor pune mâna pe tot ce ai mai scump şi vor lua.”
  7. Împăratul lui Israel a chemat pe toţi bătrânii ţării şi a zis: „Vedeţi bine şi înţelegeţi că omul acesta ne vrea răul; căci a trimis să-mi ceară nevestele şi copiii, argintul şi aurul, şi n-am zis că nu i le dau!”
  8. Toţi bătrânii şi tot poporul au zis lui Ahab: „Nu-l asculta şi nu te învoi.”
  9. Şi el a zis solilor lui Ben-Hadad: „Spuneţi domnului meu, împăratul: „Voi face tot ce ai trimis să ceri robului tău întâia dată; dar lucrul acesta nu-l pot face.” Solii au plecat şi i-au dus răspunsul.
  10. Ben-Hadad a trimis să spună lui Ahab: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, de va ajunge praful Samariei să umple mâna întregului popor care mă urmează!”
  11. Şi împăratul lui Israel a răspuns: „Cine încinge armele să nu se laude ca cel ce le pune jos!”
  12. Când a primit Ben-Hadad răspunsul acesta, stătea la băut cu împăraţii în corturi şi a zis slujitorilor lui: „Pregătiţi-vă!” Şi ei s-au pregătit de năvală împotriva cetăţii.
  13. Dar iată că un proroc s-a apropiat de Ahab, împăratul lui Israel, şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vezi toată această mulţime mare? O voi da astăzi în mâinile tale, ca să cunoşti că Eu sunt Domnul.”
  14. Ahab a zis: „Prin cine?” Şi el a răspuns: „Aşa vorbeşte Domnul: „Prin slujitorii mai marilor peste ţinuturi.” Ahab a zis: „Cine va începe lupta?” Şi el a răspuns: „Tu.”
  15. Atunci Ahab a numărat slujitorii mai marilor peste ţinuturi şi s-au găsit două sute treizeci şi doi; şi după ei, a numărat tot poporul, pe toţi copiii lui Israel, şi erau şapte mii.
  16. Au făcut o ieşire pe la miazăzi. Ben-Hadad bea şi se îmbăta în corturile lui cu cei treizeci şi doi de împăraţi care-l ajutau.
  17. Slujitorii mai marilor peste ţinuturi au ieşit cei dintâi. Ben-Hadad a cercetat, şi i-au spus astfel: „Au ieşit nişte oameni din Samaria.”
  18. El a zis: „Dacă ies pentru pace, prindeţi-i vii; şi chiar dacă ies pentru luptă, prindeţi-i vii.”
  19. Când au ieşit din cetate slujitorii mai marilor peste ţinuturi şi armata care-i urma,
  20. a lovit fiecare pe omul dinaintea lui, şi sirienii au luat-o la fugă. Israel i-a urmărit. Ben-Hadad, împăratul Siriei, a scăpat pe un cal, cu nişte călăreţi.
  21. Împăratul lui Israel a ieşit, a lovit caii şi carele şi a pricinuit sirienilor o mare înfrângere.
  22. Atunci prorocul s-a apropiat de împăratul lui Israel şi i-a zis: „Du-te, întăreşte-te, cercetează şi vezi ce ai de făcut; căci, la anul viitor, împăratul Siriei se va sui din nou împotriva ta.”
  23. Slujitorii împăratului Siriei i-au zis: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munţilor; de aceea au fost mai tari decât noi. Dar ia să ne luptăm cu ei în câmpie, şi se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei.
  24. Fă şi lucrul acesta: scoate pe fiecare din împăraţi de la locul lui şi înlocuieşte-i cu căpetenii;
  25. şi fă-ţi o armată ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâţia cai şi tot atâtea care. Apoi să ne batem cu ei în câmpie, şi se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei.” El i-a ascultat şi a făcut aşa.
  26. În anul următor, Ben-Hadad a numărat pe sirieni şi s-a suit la Afec să lupte împotriva lui Israel.
  27. Copiii lui Israel au fost număraţi şi ei; au primit merinde şi au ieşit în întâmpinarea sirienilor. Au tăbărât în faţa lor, ca două turme mici de capre, pe când sirienii umpleau ţara.
  28. Omul lui Dumnezeu s-a apropiat şi a zis împăratului lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că sirienii au zis: „Domnul este un Dumnezeu al munţilor, şi nu un Dumnezeu al văilor”, voi da toată această mare mulţime în mâinile tale, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
  29. Au stat tăbărâţi şapte zile unii în faţa altora. În ziua a şaptea au început lupta, şi copiii lui Israel au omorât sirienilor o sută de mii de oameni pedeştri într-o zi.
  30. Ceilalţi au fugit în cetatea Afec, şi a căzut zidul cetăţii peste douăzeci şi şapte de mii de oameni care mai rămăseseră. Ben-Hadad fugise şi el în cetate şi umbla din odaie în odaie.
  31. Slujitorii lui i-au zis: „Iată, am auzit că împăraţii casei lui Israel sunt nişte împăraţi miloşi; să ne încingem deci coapsele cu saci, să ne punem funii pe capetele noastre şi să ieşim la împăratul lui Israel: poate că te va lăsa cu viaţă.”
  32. Şi-au pus saci împrejurul coapselor şi funii împrejurul capului, s-au dus la împăratul lui Israel şi au zis: „Robul tău Ben-Hadad a zis: „Lasă-mă cu viaţă!” Ahab a răspuns: „Mai este încă în viaţă? Este fratele meu!”
  33. Oamenii aceştia au luat lucrul acesta ca un semn bun şi s-au grăbit să-l ia pe cuvânt şi să zică: „Ben-Hadad este fratele tău!” Şi el a zis: „Duceţi-vă şi aduceţi-l!” Ben-Hadad a venit la el, şi Ahab l-a suit în carul lui.
  34. Ben-Hadad i-a zis: „Îţi voi da înapoi cetăţile pe care le-a luat tatăl meu de la tatăl tău; şi-ţi vei face uliţe în Damasc, cum făcuse tatăl meu în Samaria.” „Şi eu”, a răspuns Ahab, „îţi voi da drumul, făcând un legământ.” A făcut legământ cu el şi i-a dat drumul.
  35. Unul din fiii prorocilor a zis tovarăşului său, după porunca Domnului: „Loveşte-mă, te rog!” Dar omul acela n-a vrut să-l lovească.
  36. Atunci el i-a zis: „Pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, iată, când vei pleca de la mine, te va omorî un leu. Şi când a plecat de la el, l-a întâlnit un leu şi l-a omorât.
  37. A găsit pe un alt om şi a zis: „Loveşte-mă, te rog!” Omul acela l-a lovit şi l-a rănit.
  38. Prorocul s-a dus şi s-a aşezat pe drumul împăratului şi s-a legat la ochi.
  39. Când a trecut împăratul, prorocul a strigat şi i-a zis: „Robul tău era în mijlocul luptei; şi iată că un om se apropie şi-mi aduce pe un alt om, zicând: „Păzeşte pe omul acesta; dacă va fugi, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui sau vei plăti un talant de argint!”
  40. Şi pe când robul tău făcea câte ceva încoace şi încolo, omul s-a făcut nevăzut.” Împăratul lui Israel i-a zis: „Aceasta îţi este osânda; tu însuţi ai rostit-o.”
  41. Îndată prorocul şi-a scos legătura de la ochi, şi împăratul lui Israel l-a cunoscut că făcea parte din proroci.
  42. El a zis atunci împăratului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că ai lăsat să-ţi scape din mâini omul pe care-l sortisem nimicirii, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui, şi poporul tău pentru poporul lui.”
  43. Împăratul lui Israel s-a dus acasă, trist şi mânios, şi a ajuns la Samaria.

Capitolul 21

  1. După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat: Nabot din Izreel avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei.
  2. Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau, dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.”
  3. Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!”
  4. Ahab a intrat în casă, trist şi mâniat, din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!” Şi s-a culcat pe pat, şi-a întors faţa şi n-a mâncat nimic.
  5. Nevasta sa, Izabela, a venit la el şi i-a zis: „Pentru ce îţi este tristă inima şi nu mănânci?”
  6. El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel şi i-am zis: „Dă-mi via ta pe preţ de argint; sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.” Dar el a zis: „Nu pot să-ţi dau via mea!”
  7. Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănâncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!”
  8. Şi ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab şi le-a trimis bătrânilor şi dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
  9. Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului
  10. şi puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi scoateţi-l afară, împroşcaţi-l cu pietre, şi să moară.”
  11. Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii şi dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.
  12. Au vestit un post şi au pus pe Nabot în fruntea poporului.
  13. Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit.
  14. Şi au trimis să spună Izabelei: „Nabot a fost împroşcat cu pietre, şi a murit.”
  15. Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: „Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.”
  16. Ahab, auzind că a murit Nabot, s-a sculat să se coboare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire.
  17. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, tişbitul, astfel:
  18. „Scoală-te şi coboară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, la Samaria; iată-l este în via lui Nabot, unde s-a coborât s-o ia în stăpânire.
  19. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?” Şi să-i mai spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Chiar în locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău.”
  20. Ahab a zis lui Ilie: „M-ai găsit, vrăjmaşule?” Şi el a răspuns: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.
  21. Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,
  22. şi voi face casei tale cum am făcut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat şi ai făcut pe Israel să păcătuiască.”
  23. Domnul a vorbit şi despre Izabela şi a zis: „Câinii vor mânca pe Izabela lângă întăritura Izreelului.
  24. Cine va muri în cetate din casa lui Ahab va fi mâncat de câini, iar cine va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului.”
  25. N-a fost nimeni care să se fi vândut, pentru ca să facă ce este rău înaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevasta sa, Izabela, îl aţâţa la aceasta.
  26. El a lucrat în chipul cel mai urâcios, mergând după idoli, cum făceau amoriţii, pe care-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  27. După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi mergea încet.
  28. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, tişbitul, astfel:
  29. „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!”

Capitolul 22

  1. Au stat trei ani liniştiţi, fără să fie război între Siria şi Israel.
  2. În anul al treilea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a coborât la împăratul lui Israel.
  3. Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: „Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei.”
  4. Şi a zis lui Iosafat: „Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?” Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
  5. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”
  6. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: „Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad sau să mă las?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
  7. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului, ca să-L putem întreba?”
  8. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul aşa!”
  9. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi a zis: „Trimite şi adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.”
  10. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti, în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
  11. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu coarnele acestea vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”
  12. Şi toţi prorocii proroceau la fel, zicând: „Suie-te la Ramot din Galaad! Căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
  13. Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată că prorocii, într-un glas, prorocesc bine împăratului; să fie, dar, şi cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine!”
  14. Mica a răspuns: „Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul.”
  15. Când a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad sau să ne lăsăm?” El a răspuns: „Suie-te, căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
  16. Şi împăratul i-a zis: „De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?”
  17. Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor. Şi Domnul zice: „Oamenii aceştia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace.”
  18. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus că el nu proroceşte nimic bun despre mine, ci proroceşte numai rău?”
  19. Şi Mica a zis: „Ascultă, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui.
  20. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.
  21. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Eu îl voi amăgi.”
  22. Domnul i-a zis: „Cum?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi şi fă aşa!”
  23. Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.”
  24. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”
  25. Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.”
  26. Împăratul lui Israel a zis: „Ia pe Mica, du-l la Amon, mai marele cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului,
  27. şi să le spui: „Aşa vorbeşte împăratul: „Puneţi pe omul acesta la închisoare şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până când mă voi întoarce în pace.”
  28. Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.” Apoi a mai zis: „Auziţi, popoare, toate!”
  29. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot din Galaad.
  30. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să merg la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale împărăteşti.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele şi s-a dus la luptă.
  31. Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă celor treizeci şi două de căpetenii ale carelor lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”
  32. Când au zărit căpeteniile carelor pe Iosafat, au zis: „Negreşit, acesta este împăratul lui Israel.” Şi s-au apropiat de el să-l lovească. Iosafat a scos un ţipăt.
  33. Căpeteniile carelor văzând că nu este împăratul lui Israel, s-au depărtat de el.
  34. Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei. Împăratul a zis cărăuşului său: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt greu rănit.”
  35. Lupta a fost din ce în ce mai crâncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în faţa sirienilor, şi seara a murit. Sângele a curs din rană înăuntrul carului.
  36. La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: „Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui,
  37. căci a murit împăratul.” S-au întors la Samaria, şi împăratul a fost îngropat la Samaria.
  38. Când au spălat carul în iazul Samariei, câinii au lins sângele lui Ahab, şi curvele s-au scăldat în el, după cuvântul pe care-l spusese Domnul.
  39. Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa de fildeş pe care a zidit-o şi toate cetăţile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  40. Ahab a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
  41. Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel.
  42. Iosafat era de treizeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Azuba, fata lui Şilhi.
  43. El a umblat în toată calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului. Numai că înălţimile n-au fost îndepărtate: poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
  44. Iosafat a trăit în pace cu împăratul lui Israel.
  45. Celelalte fapte ale lui Iosafat, isprăvile şi războaiele lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  46. El a scos din ţară pe sodomiţii care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa.
  47. În Edom nu era împărat pe atunci: cârmuia un dregător.
  48. Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să aducă aur; dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.
  49. Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, a zis lui Iosafat: „Vrei ca slujitorii mei să meargă împreună cu ai tăi pe corăbii?” Dar Iosafat n-a voit.
  50. Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi, în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ioram.
  51. Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al şaptesprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doi ani peste Israel.
  52. El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  53. A slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui şi a mâniat pe Domnul Dumnezeu lui Israel, cum făcuse şi tatăl său.

A doua carte a Împăraţilor

Capitolul 1

  1. Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel, după moartea lui Ahab.
  2. Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus, în Samaria, şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli şi le-a zis: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta.”
  3. Dar îngerul Domnului a zis lui Ilie, tişbitul: „Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei şi spune-le: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
  4. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.” Şi Ilie a plecat.
  5. Solii s-au întors la Ahazia. Şi el le-a zis: „Pentru ce v-aţi întors?”
  6. Ei i-au răspuns: „Un om s-a suit înaintea noastră şi ne-a zis: „Întoarceţi-vă la împăratul care v-a trimis şi spuneţi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare nu este Dumnezeu în Israel, de trimiteţi să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”
  7. Ahazia le-a zis: „Ce înfăţişare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră şi v-a spus aceste cuvinte?”
  8. Ei au răspuns: „Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc.” Şi Ahazia a zis: „Este Ilie, tişbitul.”
  9. A trimis la el pe o căpetenie de cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta s-a suit la Ilie, care şedea pe vârful muntelui, şi i-a zis: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: „Coboară-te!”
  10. Ilie a răspuns căpeteniei peste cincizeci: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
  11. Ahazia a trimis din nou la el altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci de oameni ai lui. Căpetenia aceasta a luat cuvântul şi a zis lui Ilie: „Omule al lui Dumnezeu, aşa a zis împăratul: „Grăbeşte-te de te coboară!”
  12. Ilie le-a răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât for din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.
  13. Ahazia a trimis din nou o a treia căpetenie peste cincizeci, împreună cu cei cincizeci de oameni ai săi. Această a treia căpetenie peste cincizeci s-a suit; şi, la sosire, şi-a plecat genunchii înaintea lui Ilie şi i-a zis, rugându-l: „Omule al lui Dumnezeu, te rog, viaţa mea şi viaţa acestor cincizeci de oameni, slujitorii tăi, să fie scumpă înaintea ta!
  14. Iată, s-a coborât foc din cer şi a mistuit pe cele dintâi două căpetenii peste cincizeci şi pe cei cincizeci de oameni ai lor: dar acum, viaţa mea să fie scumpă înaintea ta!”
  15. Îngerul Domnului a zis lui Ilie: „Coboară-te împreună cu el, n-ai nicio frică de el.” Ilie s-a sculat şi s-a coborât cu el la împăratul.
  16. El i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.”
  17. Ahazia a murit, după cuvântul Domnului, rostit prin Ilie. Şi în locul lui, a început să domnească Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; căci n-avea fiu.
  18. Celelalte fapte ale lui Ahazia şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Capitolul 2

  1. Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei.
  2. Ilie a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel.” Elisei a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi s-au coborât la Betel.
  3. Fiii prorocilor, care erau la Betel, au ieşit la Elisei şi i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu, dar tăceţi.”
  4. Ilie i-a zis: „Eliseie, rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Ierihon.” El a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi!” Şi au ajuns la Ierihon.
  5. Fiii prorocilor, care erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei şi i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu; dar tăceţi.”
  6. Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan.” El a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Şi amândoi şi-au văzut de drum.
  7. Cincizeci de inşi dintre fiii prorocilor au sosit şi s-au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor, şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului.
  8. Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat.
  9. După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!”
  10. Ilie a zis: „Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa.”
  11. Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.
  12. Elisei se uita şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi
  13. şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului;
  14. a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea şi a zis: „Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Şi a lovit apele, care s-au despărţit într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut.
  15. Fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.
  16. Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău? Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-i trimiteţi.”
  17. Dar ei au stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: „Trimiteţi-i.” Au trimis pe cei cincizeci de oameni, care au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au găsit.
  18. Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: „Nu v-am spus să nu vă duceţi?”
  19. Oamenii din cetate au zis lui Elisei: „Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.”
  20. El a zis: „Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus.
  21. Apoi s-a dus la izvorul apelor şi a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.”
  22. Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.
  23. De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!”
  24. El s-a întors să-i privească şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure şi au sfâşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.
  25. De acolo s-a dus pe muntele Carmel, de unde s-a întors la Samaria.

Capitolul 3

  1. Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stâlpii lui Baal, pe care-i făcuse tatăl său;
  3. dar s-a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
  4. Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută de mii de miei şi de o sută de mii de berbeci cu lâna lor.
  5. La moartea lui Ahab, împăratul Moabului s-a răsculat împotriva împăratului lui Israel.
  6. Împăratul Ioram a ieşit atunci din Samaria şi a numărat pe tot Israelul.
  7. A pornit şi a trimis să spună lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Împăratul Moabului s-a răsculat împotriva mea; vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Moabului?” Iosafat a răspuns: „Voi merge, eu ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”
  8. Şi a zis: „Pe care drum să ne suim?” Ioram a zis: „Pe drumul care duce în pustiul Edomului.”
  9. Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea.
  10. Atunci împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea pe mâinile Moabului!”
  11. Dar Iosafat a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă în mâinile lui Ilie.”
  12. Şi Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat şi împăratul Edomului s-au coborât la el.
  13. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale.” Şi împăratul lui Israel i-a zis: „Nu! căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!”
  14. Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă şi nici nu m-aş uita la tine.
  15. Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harpa.” Şi pe când cânta cântăreţul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.
  16. Şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!”
  17. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă şi veţi bea voi, turmele voastre şi vitele voastre.
  18. Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
  19. veţi sfărâma toate cetăţile întărite şi toate cetăţile alese, veţi tăia toţi copacii cei buni, veţi astupa toate izvoarele de apă şi veţi strica cu pietre toate ogoarele cele mai bune.”
  20. Şi dimineaţa, în clipa când se aducea jertfa, iată că a venit apa de pe drumul Edomului şi s-a umplut ţara de apă.
  21. Însă, toţi moabiţii, auzind că împăraţii se suie să lupte împotriva lor, au chemat pe toţi cei în vârstă să poarte armele şi mai mari chiar şi au stat la hotar.
  22. S-au sculat dis-de-dimineaţă şi, când a strălucit soarele peste ape, moabiţii au văzut în faţa lor apele roşii ca sângele.
  23. Ei au zis: „Este sânge! Împăraţii au scos sabia între ei, s-au tăiat unii pe alţii; acum, la pradă, moabiţi!”
  24. Şi au mers împotriva taberei lui Israel. Dar Israel s-a sculat şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară şi au bătut pe Moab.
  25. Au sfărâmat cetăţile, au aruncat fiecare pietre în toate ogoarele cele mai bune şi le-au umplut cu pietre, au astupat toate izvoarele de apă şi au tăiat toţi copacii cei buni; prăştiaşii au înconjurat şi au bătut Chir-Hareset, din care n-au lăsat decât pietrele.
  26. Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrânt în luptă, a luat cu el şapte sute de oameni, care scoteau sabia, să-şi croiască drum până la împăratul Edomului; dar n-au putut.
  27. A luat atunci pe fiul său întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului şi s-a întors în ţară.

Capitolul 4

  1. O femeie dintre nevestele fiilor prorocilor a strigat lui Elisei: „Robul tău, bărbatul meu, a murit, şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi.”
  2. Elisei i-a zis: „Ce pot să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?” Ea a răspuns: „Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn.”
  3. Şi el a zis: „Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale, şi nu cere puţine.
  4. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline.”
  5. Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele, şi ea turna din untdelemn în ele.
  6. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: „Mai dă-mi un vas.” Dar el i-a răspuns: „Nu mai este niciun vas.” Şi n-a mai curs untdelemn.
  7. Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: „Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi.”
  8. Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
  9. Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece întotdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.
  10. Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”
  11. Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
  12. El a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit înaintea lui.
  13. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: „Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta, noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”
  14. Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu, şi bărbatul ei este bătrân.”
  15. Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la uşă.
  16. Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu! domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!”
  17. Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
  18. Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,
  19. a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”
  20. Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a murit.
  21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.
  22. A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce.”
  23. Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
  24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”
  25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!
  26. Acum, aleargă, dar, înaintea ei şi spune-i: „Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?” Ea a răspuns: „Bine.”
  27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”
  28. Atunci ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?”
  29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”
  30. Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
  31. Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit.”
  32. Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
  33. Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului.
  34. S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
  35. Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.
  36. Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!”
  37. Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară.
  38. Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor şedeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”
  39. Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
  40. Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce.
  41. Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.
  42. A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz şi spice noi în sac. Elisei a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.”
  43. Slujitorul său a răspuns: „Cum pot să dau din ele la o sută de inşi?” Dar Elisei a zis: „Dă oamenilor să mănânce; căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca şi va mai rămâne.”
  44. Atunci le-a pus pâinile înainte; şi au mâncat şi le-a mai şi rămas, după cuvântul Domnului.

Capitolul 5

  1. Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.
  2. Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman.
  3. Şi ea a zis stăpânei sale: „Of, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!”
  4. Naaman s-a dus şi a spus stăpânului său: „Fata aceea din ţara lui Israel a vorbit aşa şi aşa.”
  5. Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te la Samaria, şi voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel.” A plecat, luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb.
  6. A dus împăratului lui Israel scrisoarea, care glăsuia aşa: „Acum, când vei primi scrisoarea aceasta, vei şti că îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui.”
  7. După ce a citit scrisoarea, împăratul lui Israel şi-a rupt hainele şi a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să înviez, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar, şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine.”
  8. Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine şi va şti că este un proroc în Israel.”
  9. Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei.
  10. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”
  11. Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra.
  12. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie.
  13. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: „Scaldă-te, şi vei fi curat.”
  14. S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţat.
  15. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.”
  16. Elisei a răspuns: „Viu este Domnul, al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Naaman a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut.
  17. Atunci Naaman a zis: „Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.
  18. Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijină pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!”
  19. Elisei i-a zis: „Du-te în pace.” După ce a plecat Naaman de la Elisei şi a fost la o depărtare bunicică,
  20. Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul, că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.”
  21. Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte şi a zis: „Este bine totul?”
  22. El a răspuns: „Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: „Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii prorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.”
  23. Naaman a zis: „Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi.
  24. Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora care au plecat.
  25. După aceea s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său. Elisei i-a zis: „De unde vii, Ghehazi?” El a răspuns: „Robul tău nu s-a dus nicăieri.”
  26. Dar Elisei i-a zis: „Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe?
  27. Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna.” Şi Ghehazi a ieşit dinaintea lui Elisei plin de lepră, alb ca zăpada.

Capitolul 6

  1. Fiii prorocilor au zis lui Elisei: „Iată că locul unde locuim noi cu tine este prea strâmt pentru noi.
  2. Haidem până la Iordan; ca să luăm de-acolo fiecare câte o bârnă şi să ne facem acolo un loc de locuit.” Elisei a răspuns: „Duceţi-vă.”
  3. Şi unul din ei a zis: „Fii bun şi vino cu slujitorii tăi.” El a răspuns: „Voi merge!”
  4. A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne.
  5. Şi pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: „Ah! domnul meu, era împrumutat!”
  6. Omul lui Dumnezeu a zis: „Unde a căzut?” Şi i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în locul acela, şi fierul de la secure a plutit pe apă.
  7. Apoi a zis: „Ridică-l!” Şi a întins mâna şi l-a luat.
  8. Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”
  9. Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi sirienii.”
  10. Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.
  11. Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?”
  12. Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.”
  13. Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: „Iată că este la Dotan.”
  14. A trimis acolo cai, care şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea şi au înconjurat cetatea.
  15. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”
  16. El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”
  17. Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.
  18. Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.
  19. Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea şi nu este aceasta cetatea; veniţi după mine, şi vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.” Şi i-a dus la Samaria.
  20. Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii oamenilor acestora să vadă!” Şi Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că erau în mijlocul Samariei.
  21. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc? Să-i măcelăresc, părinte?”
  22. „Să nu-i măcelăreşti”, a răspuns Elisei. „Obişnuieşti tu oare să măcelăreşti pe aceia pe care îi iei prinşi cu sabia şi cu arcul tău? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor.”
  23. Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, şi ei au mâncat şi au băut; apoi le-a dat drumul, şi au plecat la stăpânul lor. Şi oştile sirienilor nu s-au mai întors pe ţinutul lui Israel.
  24. După aceea, Ben-Hadad, împăratul Siriei, strângându-şi toată oştirea, s-a suit şi a împresurat Samaria.
  25. În Samaria a fost o mare foamete, şi atât de mult au strâmtorat-o încât un cap de măgar preţuia optzeci de sicli de argint, şi un sfert de cab de găinaţ de porumbel cinci sicli de argint.
  26. Şi, pe când trecea împăratul pe zid, o femeie i-a strigat: „Scapă-mă, împărate, domnul meu!”
  27. El a răspuns: „Dacă nu te scapă Domnul, cu ce să te scap eu? Cu venitul ariei sau al teascului?”
  28. Şi împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Femeia aceea mi-a zis: „Dă-mi pe fiul tău să-l mâncăm astăzi, şi mâine vom mânca pe fiul meu.”
  29. Noi am fiert pe fiul meu şi l-am mâncat. Şi în ziua următoare i-am zis: „Dă pe fiul tău să-l mâncăm.” Dar ea a ascuns pe fiul ei.”
  30. Cum a auzit împăratul cuvintele acestei femei, şi-a rupt hainele, când stătea pe zid. Şi poporul a văzut că pe dinăuntru avea un sac de păr pe trup.
  31. Împăratul a zis: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă va rămâne astăzi capul lui Elisei, fiul lui Şafat, pe trupul lui!”
  32. Elisei şedea în casă, şi bătrânii şedeau lângă el. Împăratul a trimis pe cineva înainte. Dar înainte ca să ajungă solul, Elisei a zis bătrânilor: „Vedeţi că acest fiu de ucigaş trimite pe cineva să-mi ia capul? Ascultaţi! Când va veni solul, închideţi uşa şi opriţi-l la uşă; nu se aude oare sunetul paşilor stăpânului său în urma lui?”
  33. Pe când le vorbea el încă, solul se şi coborâse la el, şi împăratul a zis: „Iată, răul acesta vine de la Domnul; ce mai am de nădăjduit de la Domnul?”

Capitolul 7

  1. Elisei a zis: „Ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: „Mâine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu un siclu, şi două măsuri de orz, cu un siclu.”
  2. Călăreţul pe braţul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei a zis: „Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mânca din ele.”
  3. La intrarea porţii erau patru leproşi, care au zis unul către altul: „La ce să şedem aici până vom muri?
  4. Dacă ne vom gândi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, şi vom muri; şi dacă vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem, dar, să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.”
  5. Au plecat, dar, în amurg să se ducă în tabăra sirienilor. Şi când au ajuns la intrarea taberei sirienilor, iată că nu era nimeni.
  6. Domnul făcuse să se audă în tabăra sirienilor un vuiet de care şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii hetiţilor şi pe împăraţii egiptenilor ca să vină să lupte împotriva noastră.”
  7. Şi s-au sculat şi au luat-o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era, şi au fugit ca să-şi scape viaţa.
  8. Leproşii, ajungând la intrarea taberei, au pătruns într-un cort, au mâncat şi au băut, au luat din el argint, aur şi haine, şi s-au dus şi le-au ascuns. S-au întors iarăşi, au pătruns într-un alt cort şi au luat şi de acolo lucruri pe care s-au dus şi le-au ascuns.
  9. Apoi şi-au zis unul altuia: „Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste bună. Dacă vom tăcea şi dacă vom aştepta până la lumina zilei de mâine, vom fi pedepsiţi. Veniţi acum şi haidem să dăm de ştire casei împăratului.”
  10. Au plecat şi au chemat pe străjerii de la poarta cetăţii şi le-au spus aşa: „Am intrat în tabăra sirienilor, şi iată că nu este nimeni, nu se aude niciun glas de om; n-am găsit decât cai legaţi şi măgari legaţi, şi corturile aşa cum erau.”
  11. Străjerii de la poartă au strigat şi au trimis vestea aceasta înăuntrul casei împăratului.
  12. Împăratul s-a sculat noaptea şi a zis slujitorilor săi: „Vreau să vă spun ce ne fac sirienii. Fiindcă ştiu că suntem flămânzi, au părăsit tabăra ca să se ascundă în ogoare şi şi-au zis: „Când vor ieşi din cetate, îi vom prinde vii şi vom intra în cetate.”
  13. Unul din slujitorii împăratului a răspuns: „Să se ia cinci din caii care au mai rămas în cetate – li se va întâmpla doar cum s-a întâmplat la toată mulţimea lui Israel care a mai rămas, toată mulţimea lui Israel care se istoveşte – şi să trimitem să vedem ce se petrece.”
  14. Au luat două care cu caii lor, şi împăratul a trimis nişte soli pe urmele oştirii sirienilor, zicând: „Duceţi-vă şi vedeţi.”
  15. S-au dus după ei până la Iordan; şi iată că tot drumul era plin cu haine şi lucruri pe care le aruncaseră sirienii în goana lor. Solii s-au întors şi au spus împăratului.
  16. Poporul a ieşit şi a jefuit tabăra sirienilor. Şi s-a vândut o măsură de floare de făină cu un siclu, şi două măsuri de orz, cu un siclu, după cuvântul Domnului.
  17. Împăratul încredinţase paza porţii în mâna călăreţului pe braţul căruia se rezemase atunci. Dar călăreţul acesta a fost călcat în picioare de popor la poartă şi a murit, după cuvântul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu, când se coborâse împăratul la el.
  18. Omul lui Dumnezeu spusese atunci împăratului: „Mâine, la ceasul acesta, se vor vinde la poarta Samariei două măsuri de orz cu un siclu, şi o măsură de floare de făină, cu un siclu.”
  19. Iar călăreţul răspunsese omului lui Dumnezeu: „Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s-ar putea întâmpla un asemenea lucru?” Şi Elisei zisese: „Vei vedea cu ochii tăi; dar tu nu vei mânca din ele.”
  20. În adevăr aşa i s-a şi întâmplat: a fost călcat în picioare la poartă de popor şi a murit.

Capitolul 8

  1. Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimite o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început.”
  2. Femeia s-a sculat şi a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea şi casa ei, şi a locuit şapte ani în ţara filistenilor.
  3. După şapte ani, femeia s-a întors din ţara filistenilor şi s-a dus să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei.
  4. Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, şi zicea: „Istoriseşte-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei.”
  5. Şi pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. Ghehazi a zis: „Împărate, domnul meu, iată femeia şi iată fiul ei, pe care l-a înviat Elisei.”
  6. Împăratul a întrebat pe femeie, şi ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: „Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit ţara şi până acum!”
  7. Elisei s-a întors la Damasc. Ben-Hadad, împăratul Siriei, era bolnav. Şi l-au înştiinţat, zicând: „Omul lui Dumnezeu a venit aici!”
  8. Împăratul a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar şi du-te înaintea omului lui Dumnezeu. Întreabă prin el pe Domnul şi zi: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”
  9. Hazael s-a dus înaintea lui Elisei, luând cu el un dar, tot ce era mai bun în Damasc, patruzeci de cămile încărcate. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Fiul tău Ben-Hadad, împăratul Siriei, mă trimite la tine să te întreb: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”
  10. Elisei i-a răspuns: „Du-te şi spune-i: „Te vei tămădui”, măcar că Domnul mi-a descoperit că va muri.”
  11. Omul lui Dumnezeu şi-a pironit privirea asupra lui Hazael şi s-a uitat ţintă la el multă vreme; apoi a plâns.
  12. Hazael a zis: „Pentru ce plânge domnul meu?” Şi Elisei a răspuns: „Pentru că ştiu răul pe care-l vei face copiilor lui Israel; vei pune foc cetăţilor întărite ale lor; vei ucide cu sabia pe tinerii lor, vei zdrobi pe pruncii lor şi vei spinteca pântecele femeilor însărcinate.”
  13. Hazael a zis: „Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri aşa de mari?” Şi Elisei a zis: „Domnul mi-a descoperit că vei fi împărat al Siriei.”
  14. Hazael a plecat de la Elisei şi s-a întors la stăpânul său, care i-a zis: „Ce ţi-a spus Elisei?” Şi el a răspuns: „Mi-a spus că te vei tămădui!”
  15. A doua zi, Hazael a luat o învelitoare, pe care a înmuiat-o în apă şi a întins-o pe faţa împăratului, care a murit. Şi în locul lui a domnit Hazael.
  16. În al cincilea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda.
  17. Avea treizeci şi doi de ani când s-a făcut împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim.
  18. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.
  19. Dar Domnul n-a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduinţa pe care i-o făcuse că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi.
  20. Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda, şi au pus un împărat peste ei.
  21. Ioram a trecut la Ţair, cu toate carele lui. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţi, care-l înconjurau, şi pe căpeteniile carelor, şi poporul a fugit în corturi.
  22. Răscoala Edomului împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. Libna s-a răsculat tot în acelaşi timp.
  23. Celelalte fapte ale lui Ioram şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  24. Ioram a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
  25. În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
  26. Ahazia avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.
  27. El a umblat în calea casei lui Ahab şi a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.
  28. El a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot din Galaad. Şi sirienii au rănit pe Ioram.
  29. Împăratul Ioram s-a întors să se tămăduiască la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.

Capitolul 9

  1. Prorocul Elisei a chemat pe unul din fiii prorocilor şi i-a zis: „Încinge-ţi mijlocul, ia cu tine sticluţa aceasta cu untdelemn şi du-te la Ramot în Galaad.
  2. Când vei ajunge acolo, să cauţi să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi. Să te duci să-l ridici din mijlocul fraţilor săi şi să-l aduci într-o odaie deoparte.
  3. Să iei sticluţa cu untdelemn, să-l torni pe capul lui şi să zici: „Aşa zice Domnul: „Te ung împărat al lui Israel!” Apoi să deschizi uşa şi să fugi fără să te opreşti.”
  4. Tânărul, slujitorul prorocului, a plecat în Ramot din Galaad.
  5. Când a ajuns, căpeteniile oştirii şedeau jos. El a zis: „Căpetenie, am să-ţi spun o vorbă.” Şi Iehu a zis: „Căruia dintre noi toţi?” El a răspuns: „Ţie, căpetenie.”
  6. Iehu s-a sculat şi a intrat în casă, şi tânărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicându-i: „Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului.
  7. Să nimiceşti casa stăpânului tău Ahab, şi voi răzbuna asupra Izabelei sângele robilor Mei, prorocii, şi sângele tuturor slujitorilor Domnului.
  8. Toată casa lui Ahab va pieri; voi nimici pe oricine ţine de Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,
  9. şi voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia.
  10. Câinii vor mânca pe Izabela în ogorul din Izreel şi nu va fi cine s-o îngroape.” Apoi tânărul a deschis uşa şi a fugit.
  11. Când a ieşit Iehu la slujitorii stăpânului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentru ce a venit nebunul acesta la tine?” Iehu le-a răspuns: „Voi cunoaşteţi bine pe omul acesta şi ce poate spune.”
  12. Dar ei au zis: „Minciună! Spune-ne, dar!” Şi el a zis: „Mi-a vorbit aşa şi aşa, zicând: „Aşa zice Domnul: „Te ung împărat al lui Israel.”
  13. Îndată şi-au luat fiecare hainele şi le-au pus sub Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiţă şi au zis: „Iehu este împărat!”
  14. Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, împotriva lui Ioram. – Şi Ioram şi tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei.
  15. Dar împăratul Ioram se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. – Iehu a zis: „Dacă voiţi, să nu lăsaţi pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.”
  16. Şi Iehu s-a suit în carul lui şi a plecat la Izreel; căci Ioram era bolnav în pat acolo, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, se coborâse să-l vadă.
  17. Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind şi a zis: „Văd o ceată de oameni.” Ioram a zis: „Ia un călăreţ şi trimite-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.”
  18. Călăreţul s-a dus înaintea lui Iehu şi a zis: „Aşa zice împăratul: „Veniţi cu pace?” Şi Iehu a răspuns: „Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea.” Caraula a dat de ştire şi a zis: „Solul s-a dus până la ei şi nu se mai întoarce.”
  19. Ioram a trimis un al doilea călăreţ, care a ajuns la ei şi a zis: „Aşa zice împăratul: „Veniţi cu pace?” Şi Iehu a răspuns: „Ce-ţi pasă de pace? Treci înapoia mea.”
  20. Caraula a dat de ştire şi a zis: „S-a dus până la ei şi nu se întoarce. Şi alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimşi, căci mână ca un nebun.”
  21. Atunci Ioram a zis: „Înhamă!” Şi au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, şi Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieşit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; şi l-au întâlnit în ogorul lui Nabot din Izreel.
  22. Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?” Iehu a răspuns: „Ce, pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale, Izabela, şi mulţimea vrăjitoriilor ei!”
  23. Ioram a sucit frânele şi a fugit, zicând lui Ahazia: „Vânzare, Ahazia!”
  24. Dar Iehu a pus mâna pe arc şi a lovit pe Ioram între umeri. Săgeata a ieşit prin inimă, şi Ioram a căzut în car.
  25. Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: „Ia-l şi aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel; căci adu-ţi aminte că atunci când stăteam împreună, eu şi tu, călare pe cai înapoia tatălui său, Ahab, Domnul a rostit împotriva lui hotărârea aceasta:
  26. „Am văzut ieri sângele lui Nabot şi sângele fiilor lui”, zice Domnul, „şi-ţi voi face la fel chiar în ogorul acesta”, zice Domnul! Ia-l, dar, şi aruncă-l în ogor, după cuvântul Domnului.”
  27. Ahazia, împăratul lui Iuda, când a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l-a urmărit şi a zis: „Loveşte-l şi pe el în car!” Şi l-au lovit la suişul Gur, lângă Ibleam. El a fugit la Meghido şi a murit acolo.
  28. Slujitorii lui l-au dus într-un car la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul lui, cu părinţii lui, în cetatea lui David.
  29. Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab.
  30. Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprâncenele, şi-a împodobit capul şi se uita pe fereastră.
  31. Pe când intra Iehu pe poartă, ea a zis: „Pace, noule Zimri, ucigaşul stăpânului său?”
  32. El a ridicat faţa spre fereastră şi a zis: „Cine este pentru mine? Cine?” Şi doi sau trei dregători s-au uitat la el, apropiindu-se de fereastră.
  33. El a zis: „Aruncaţi-o jos!” Ei au aruncat-o jos, şi i-a ţâşnit sângele pe zid şi pe cai. Iehu a călcat-o în picioare.
  34. Apoi a intrat, a mâncat şi a băut, şi a zis: „Duceţi-vă de vedeţi pe blestemata aceea şi îngropaţi-o, căci este fată de împărat.”
  35. S-au dus s-o îngroape; dar n-au găsit din ea decât ţeasta capului, picioarele şi palmele mâinilor.
  36. S-au întors şi au spus lui Iehu, care a zis: „Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, tişbitul: „Câinii vor mânca în ogorul din Izreel carnea Izabelei;
  37. şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încât nu se va mai putea zice: „Aceasta este Izabela!”

Capitolul 10

  1. În Samaria erau şaptezeci de fii ai lui Ahab. Iehu a scris scrisori şi le-a trimis la Samaria căpeteniilor din Izreel, bătrânilor şi îngrijitorilor copiilor lui Ahab. În ele zicea:
  2. „Acum, când veţi primi scrisoarea aceasta – fiindcă aveţi cu voi pe fiii stăpânului vostru, carele şi caii, o cetate întărită şi arme –
  3. vedeţi care din fiii stăpânului vostru este cel mai bun şi mai vrednic, puneţi-l pe scaunul de domnie al tatălui său şi luptaţi pentru casa stăpânului vostru!”
  4. Ei s-au temut foarte mult şi au zis: „Iată că doi împăraţi n-au putut să-i stea împotrivă; cum îi vom sta noi împotrivă?”
  5. Şi căpetenia casei împărăteşti, căpetenia cetăţii, bătrânii şi îngrijitorii copiilor au trimis să spună lui Iehu: „Noi suntem slujitorii tăi şi vom face tot ce ne vei spune; nu vom pune pe nimeni împărat, fă ce vei crede.”
  6. Iehu le-a scris o a doua scrisoare în care spunea: „Dacă sunteţi ai mei şi dacă ascultaţi de glasul meu, luaţi capetele oamenilor acelora, fiii stăpânului vostru, şi veniţi la mine mâine la ceasul acesta, la Izreel.” Şi cei şaptezeci de fii ai împăratului erau la mai marii cetăţii, care-i creşteau.
  7. Când au primit scrisoarea, au luat pe fiii împăratului şi au tăiat pe aceşti şaptezeci de oameni; apoi le-au pus capetele în coşuri şi le-au trimis lui Iehu, la Izreel.
  8. Solul a venit să-i spună, zicând: „Au adus capetele fiilor împăratului.” Şi el a zis: „Faceţi-le două grămezi la intrarea porţii, până dimineaţă.”
  9. Dimineaţa a ieşit; şi, venind înaintea întregului popor, a zis: „Voi sunteţi fără vină! Eu am uneltit împotriva stăpânului meu şi l-am omorât; dar cine a lovit pe toţi aceştia?
  10. Să ştiţi, dar, că nu va cădea nimic la pământ din cuvântul Domnului, din cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva casei lui Ahab; Domnul împlineşte ce a spus prin robul Său Ilie.”
  11. Şi Iehu a lovit pe toţi cei ce mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toţi mai marii lui, pe prietenii şi pe preoţii lui, şi n-a lăsat să scape niciunul.
  12. Apoi s-a sculat şi a plecat la Samaria. Când a ajuns la coliba de întâlnire a unor ciobani, pe drum,
  13. Iehu a dat peste fraţii lui Ahazia, împăratul lui Iuda, şi a zis: „Cine sunteţi voi?” Ei au răspuns: „Suntem fraţii lui Ahazia şi ne coborâm să urăm de bine fiilor împăratului şi fiilor împărătesei.”
  14. Iehu a zis: „Prindeţi-i de vii.” Şi i-au prins de vii şi i-au tăiat în număr de patruzeci şi doi, la fântâna colibei de întâlnire. Iehu n-a lăsat să scape niciunul.
  15. Plecând de acolo, a întâlnit pe Ionadab, fiul lui Recab, care venea înaintea lui. L-a întrebat de sănătate şi i-a zis: „Inima ta este tot aşa de curată, cum este inima mea faţă de a ta?” Şi Ionadab a răspuns: „Este.” „Dacă este”, a zis Iehu, „dă-mi mâna.” Ionadab i-a dat mâna. Şi Iehu l-a suit la el în car
  16. şi a zis: „Vino cu mine şi vei vedea râvna mea pentru Domnul.” L-a luat astfel în carul său.
  17. Când a ajuns Iehu la Samaria, a ucis pe toţi cei rămaşi din Ahab în Samaria şi i-a nimicit cu desăvârşire, după cuvântul pe care-l spusese lui Ilie, Domnul.
  18. Apoi a strâns tot poporul şi le-a zis: „Ahab a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult.
  19. Acum, chemaţi la mine pe toţi prorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.” Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toţi slujitorii lui Baal.
  20. El a zis: „Vestiţi o sărbătoare în cinstea lui Baal!” Şi au vestit-o.
  21. A trimis soli în tot Israelul. Şi au venit toţi slujitorii lui Baal; n-a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal, aşa încât templul lui Baal s-a umplut de la un capăt până la celălalt.
  22. Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veşmintele: „Scoate veşminte pentru toţi slujitorii lui Baal.” Şi omul acela a scos veşminte pentru ei.
  23. Atunci Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, şi a zis slujitorilor lui Baal: „Căutaţi şi vedeţi să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de ai lui Baal.”
  24. Şi au intrat să aducă jertfe şi arderi de tot. Iehu pusese afară optzeci de oameni şi le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care-i dau pe mâna voastră va răspunde de viaţa lui cu a sa.”
  25. Când au isprăvit de adus arderile de tot, Iehu a zis alergătorilor şi căpeteniilor: „Intraţi şi loviţi-i: unul să nu iasă.” Şi i-au lovit cu ascuţişul sabiei. Alergătorii şi căpeteniile i-au aruncat acolo şi s-au dus până la odaia din fund a templului lui Baal.
  26. Au scos afară stâlpii Astartei din casa lui Baal şi i-au ars.
  27. Au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat şi templul lui Baal şi l-au prefăcut într-o hazna de gunoi, care a rămas în picioare până în ziua de azi.
  28. Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel,
  29. dar nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit viţeii de aur din Betel şi Dan.
  30. Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  31. Totuşi Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în Legea Domnului Dumnezeului lui Israel; şi nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.
  32. Pe vremea aceea, Domnul a început să taie câte o bucată din ţinutul lui Israel; şi Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel.
  33. De la Iordan, spre soare-răsare, a bătut toată ţara Galaadului, pe gadiţi, rubeniţi şi manasiţi, de la Aroer, care este pe pârâul Arnon, până la Galaad şi Basan.
  34. Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el şi toate isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  35. Iehu a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioahaz.
  36. Iehu domnise douăzeci şi opt de ani peste Israel la Samaria.

Capitolul 11

  1. Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât pe toţi cei de neam împărătesc.
  2. Dar Ioşeba, fata împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, şi l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când i-au omorât: l-a pus împreună cu doica lui în odaia paturilor. Astfel a fost ascuns de privirile Ataliei şi n-a fost omorât.
  3. A stat şase ani ascuns cu Ioşeba în Casa Domnului. Şi în ţară domnea Atalia.
  4. În anul al şaptelea, Iehoiada a trimis şi a luat pe sutaşii cheretiţilor şi alergătorilor şi i-a adus la el în Casa Domnului. A făcut legământ cu ei, i-a pus să jure în Casa Domnului şi le-a arătat pe fiul împăratului.
  5. Apoi le-a poruncit astfel: „Iată ce aveţi să faceţi. O treime din voi, care intră de slujbă în ziua Sabatului, să facă de strajă la casa împăratului,
  6. o treime la poarta Sur, şi o treime la poarta dinapoia alergătorilor: să păziţi bine casa, aşa încât să nu lăsaţi pe nimeni să intre.
  7. Celelalte două cete ale voastre, toţi cei ce ies din slujbă în ziua Sabatului, vor păzi Casa Domnului de lângă împărat;
  8. să înconjuraţi pe împărat din toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi să omorâţi pe oricine va intra în şirurile voastre; să fiţi lângă împărat când va ieşi şi când va intra.”
  9. Sutaşii au îndeplinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului, şi s-au dus la preotul Iehoiada.
  10. Preotul a dat sutaşilor suliţele şi scuturile care veneau de la împăratul David şi care se aflau în Casa Domnului.
  11. Alergătorii, fiecare cu armele în mână, au înconjurat pe împărat, aşezându-se de la latura dreaptă până la latura stângă a casei, lângă altar şi lângă casă.
  12. Preotul a adus înainte pe fiul împăratului şi i-a pus cununa împărătească şi mărturia. L-au pus împărat, l-au uns şi, bătând din palme, au zis: „Trăiască împăratul!”
  13. Atalia a auzit vuietul alergătorilor şi poporului şi a venit la popor în Casa Domnului.
  14. S-a uitat. Şi iată că împăratul stătea pe scaunul împărătesc, după datină. Căpeteniile şi trâmbiţele erau lângă împărat: tot poporul ţării se bucura şi sunau din trâmbiţe. Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a strigat: „Vânzare! Vânzare!”
  15. Atunci preotul Iehoiada a dat următoarea poruncă sutaşilor care erau în fruntea oştirii: „Scoateţi-o afară din şiruri şi ucideţi cu sabia pe oricine va merge după ea.” Căci preotul zisese: „Să nu fie omorâtă în Casa Domnului!”
  16. I-au făcut loc, şi s-a dus la casa împăratului pe drumul pe care intrau caii: acolo a fost omorâtă.
  17. Iehoiada a făcut un legământ între Domnul, împărat şi popor, prin care ei aveau să fie poporul Domnului; a încheiat şi un legământ între împărat şi popor.
  18. Tot poporul ţării a intrat în templul lui Baal şi l-au dărâmat, i-au sfărâmat cu desăvârşire altarele şi icoanele, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal. Preotul Iehoiada a pus străjeri în Casa Domnului.
  19. A luat pe sutaşi, pe cheretiţi şi alergători şi pe tot poporul ţării, au coborât pe împărat din Casa Domnului şi au intrat în casa împăratului, pe drumul care duce la poarta alergătorilor. Şi Ioas a şezut pe scaunul de domnie al împăraţilor.
  20. Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia în casa împăratului.
  21. Ioas avea şapte ani când a ajuns împărat.

Capitolul 12

  1. Ioas s-a făcut împărat în al şaptelea an al lui Iehu şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba.
  2. Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada.
  3. Numai că înălţimile n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
  4. Ioas a zis preoţilor: „Tot argintul închinat şi adus în Casa Domnului, argintul ieşit la numărătoare, şi anume argintul pentru răscumpărarea oamenilor, după preţuirea făcută, şi tot argintul pe care-i spune cuiva inima să-l aducă la Casa Domnului,
  5. preoţii să-l ia fiecare de la cei pe care-i cunoaşte şi să-l întrebuinţeze la dregerea Casei, oriunde se va găsi ceva de dres.”
  6. Dar s-a întâmplat că, în al douăzeci şi treilea an al împăratului Ioas, preoţii încă nu dreseseră stricăciunile Casei.
  7. Împăratul Ioas a chemat pe preotul Iehoiada şi pe ceilalţi preoţi şi le-a zis: „Pentru ce n-aţi dres stricăciunile Casei? Acum, să nu mai luaţi argint de la cunoscuţii voştri, ci să-l daţi pentru dregerea stricăciunilor Casei.”
  8. Preoţii s-au învoit să nu mai ia argint de la popor şi să nu mai fie însărcinaţi cu dregerea stricăciunilor Casei.
  9. Atunci preotul Iehoiada a luat o ladă, i-a făcut o gaură în capac şi a pus-o lângă altar, la dreapta, în drumul pe unde se intra în Casa Domnului. Preoţii care păzeau pragul puneau în ea tot argintul care se aducea în Casa Domnului.
  10. Când vedeau că este mult argint în ladă, se suia logofătul împăratului cu marele preot, şi strângeau şi numărau argintul care se afla în Casa Domnului.
  11. Încredinţau argintul cântărit în mâinile celor însărcinaţi cu facerea lucrărilor în Casa Domnului. Şi dădeau argintul acesta teslarilor şi lucrătorilor care lucrau la Casa Domnului,
  12. zidarilor şi cioplitorilor de pietre, pentru cumpărarea lemnelor şi pietrelor cioplite trebuitoare la dregerea stricăciunilor Casei Domnului şi pentru toate cheltuielile privitoare la stricăciunile Casei.
  13. Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trâmbiţe, niciun vas de aur sau de argint:
  14. ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuinţeze pentru dregerea Casei Domnului.
  15. Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.
  16. Argintul jertfelor pentru vină şi al jertfelor de ispăşire nu era adus în Casa Domnului: ci era pentru preoţi.
  17. Atunci Hazael, împăratul Siriei, s-a suit şi s-a bătut împotriva Gatului şi l-a cucerit. Hazael avea de gând să se suie împotriva Ierusalimului.
  18. Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuşi şi tot aurul care se găsea în vistieriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimis totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului.
  19. Celelalte fapte ale lui Ioas şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  20. Slujitorii lui s-au răsculat, au făcut o uneltire şi au lovit pe Ioas în casa Milo, care este la coborâşul de la Sila.
  21. Iozacar, fiul lui Şimeat, şi Iozabad, fiul lui Şomer, slujitorii lui, l-au lovit, şi a murit. Apoi l-au îngropat cu părinţii săi, în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Amaţia.

Capitolul 13

  1. În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
  3. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia.
  4. Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ţinea împăratul Siriei pe Israel,
  5. şi Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor şi au locuit în corturile lor ca mai înainte.
  6. Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astartei stătea încă în picioare la Samaria.
  7. Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedeştri; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.
  8. Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  9. Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.
  10. În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şaisprezece ani.
  11. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.
  12. Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  13. Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.
  14. Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui.”
  15. Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi!” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!
  16. Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului
  17. şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”
  18. Elisei a mai zis: „Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.
  19. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”
  20. Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.
  21. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.
  22. Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.
  23. Dar Domnul S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors faţa spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească, şi până acum nu i-a lepădat de la faţa Lui.
  24. Hazael, împăratul Siriei, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad.
  25. Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.

Capitolul 14

  1. În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
  2. Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
  3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său, Ioas.
  4. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
  5. Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său împăratul.
  6. Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea Legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
  7. A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
  8. Atunci Amaţia a trimis nişte soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem faţa!”
  9. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
  10. Ai bătut pe edomiţi, şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”
  11. Dar Amaţia nu l-a ascultat. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi şi-au văzut faţa, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
  12. Iuda a fost bătut de Israel şi a fugit fiecare în cortul său.
  13. Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.
  14. A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici şi s-a întors în Samaria.
  15. Celelalte fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  16. Ioas a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ieroboam.
  17. Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
  18. Celelalte fapte ale lui Amaţia nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  19. Împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. El a fugit la Lachis, dar l-au urmărit şi la Lachis, unde l-au omorât.
  20. L-au dus pe cai, şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
  21. Şi tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria, în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.
  22. Azaria a zidit iarăşi Elatul şi l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
  23. În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani.
  24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  25. A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
  26. Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau, şi robii şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
  27. Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
  28. Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război şi cum a adus iarăşi sub stăpânirea lui Israel Damascul şi Hamatul, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  29. Ieroboam a adormit cu părinţii săi, cu împăraţii lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia.

Capitolul 15

  1. În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.
  2. Avea şaisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia, din Ierusalim.
  3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Amaţia.
  4. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
  5. Domnul a lovit pe împărat cu lepră, şi el a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.
  6. Celelalte fapte ale lui Azaria şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  7. Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.
  8. În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni.
  9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  10. Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el.
  11. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  12. Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu, Domnul, când zisese: „Fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”
  13. Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.
  14. Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el.
  15. Celelalte fapte ale lui Şalum şi uneltirea pe care a făcut-o sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  16. Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi cei ce erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l-a bătut pentru că nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate.
  17. În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.
  18. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut, cât a trăit, de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  19. Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint ca să-l ajute să-şi întărească domnia.
  20. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară.
  21. Celelalte fapte ale lui Menahem şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
  22. Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.
  23. În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.
  24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  25. Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii galaadiţilor. A omorât astfel pe Pecahia şi a domnit în locul lui.
  26. Celelalte fapte ale lui Pecahia şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  27. În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.
  28. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
  29. Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria.
  30. Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorât, şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.
  31. Celelalte fapte ale lui Pecah şi tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.
  32. În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.
  33. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
  34. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său, Ozia.
  35. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.
  36. Celelalte fapte ale lui Iotam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  37. În vremea aceea, Domnul a început să trimită împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.
  38. Iotam a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Capitolul 16

  1. În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
  2. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat, şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
  3. Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  4. A adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi.
  5. Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului, ca să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruie.
  6. În acelaşi timp, Reţin, împăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul sub stăpânirea sirienilor; a izgonit pe evrei din Elat, şi sirienii au venit la Elat, unde au locuit până în ziua de azi.
  7. Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să-i spună: „Eu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea.”
  8. Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei împăratului şi l-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
  9. Împăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori în robie la Chir şi a omorât pe Reţin.
  10. Împăratul Ahaz s-a dus la Damasc înaintea lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Şi, văzând altarul din Damasc, împăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi înfăţişarea acestui altar, întocmai cum era făcut.
  11. Preotul Urie a făcut un altar întocmai după chipul trimis din Damasc de împăratul Ahaz, şi preotul Urie l-a făcut mai înainte ca să se întoarcă împăratul Ahaz din Damasc.
  12. La venirea lui din Damasc, împăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el şi s-a suit pe el.
  13. A ars pe el arderea de tot şi darul de mâncare, a vărsat jertfele de bătură şi a stropit pe altar sângele jertfelor de mulţumire.
  14. A îndepărtat dinaintea Casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar şi Casa Domnului; l-a pus lângă noul altar, spre miazănoapte.
  15. Şi împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: „Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de mâncare de seară, arderea de tot a împăratului şi darul lui de mâncare, arderile de tot ale întregului popor din ţară şi darurile lor de mâncare, să torni pe el jertfele lor de băutură şi să stropeşti pe el tot sângele arderilor de tot şi tot sângele jertfelor; cât despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.”
  16. Preotul Urie a făcut întocmai cum poruncise împăratul Ahaz.
  17. Şi împăratul Ahaz a sfărâmat tăbliile de la temelie şi a scos lighenele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă care erau sub ea şi a pus-o pe o pardoseală de piatră.
  18. De hatârul împăratului Asiriei, a schimbat în Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a împăratului.
  19. Celelalte fapte ale lui Ahaz şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  20. Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

Capitolul 17

  1. În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuşi nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui.
  3. Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva lui; şi Osea i s-a supus şi i-a plătit un bir.
  4. Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimisese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lanţuri într-o temniţă.
  5. Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani.
  6. În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor.
  7. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lor care-i scosese din ţara Egiptului, de sub mâna lui faraon, împăratul Egiptului, şi pentru că s-au închinat la alţi dumnezei.
  8. Au urmat obiceiurile neamurilor pe care Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel şi obiceiurile rânduite de împăraţii lui Israel.
  9. Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului Dumnezeului lor lucruri care nu sunt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, de la turnurile străjerilor până la cetăţile întărite.
  10. Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astarte pe orice deal şi sub orice copac verde.
  11. Şi acolo au ars tămâie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe care le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin care au mâniat pe Domnul.
  12. Au slujit idolilor, despre care Domnul le zisese: „Să nu faceţi lucrul acesta!”
  13. Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi prorocii Lui, prin toţi văzătorii şi le-a zis: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele şi păziţi poruncile şi rânduielile Mele, urmând în totul Legea pe care am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am trimis-o prin robii Mei prorocii.”
  14. Dar ei n-au ascultat, şi-au înţepenit grumazul, ca şi părinţii lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor.
  15. N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele.
  16. Au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astartei, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal.
  17. Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s-au dedat la ghicire şi vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
  18. De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i-a îndepărtat de la faţa Lui. – N-a rămas decât seminţia lui Iuda:
  19. şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. –
  20. Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui.
  21. Căci Israel se dezlipise de casa lui David şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care-i abătuse de la Domnul şi făcuse pe Israel să săvârşească un mare păcat.
  22. Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam; nu s-au abătut de la ele,
  23. până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi.
  24. Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpânire pe Samaria şi au locuit în cetăţile ei.
  25. Când au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimis împotriva lor nişte lei care-i omorau.
  26. Atunci au spus împăratului Asiriei: „Neamurile pe care le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimis împotriva lor nişte lei care le omoară, pentru că nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.”
  27. Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: „Trimiteţi pe unul din preoţii pe care i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.”
  28. Unul din preoţii care fuseseră luaţi robi din Samaria a venit de s-a aşezat la Betel şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul.
  29. Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe care le locuiau şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de samariteni.
  30. Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima,
  31. cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim.
  32. Totodată se închinau şi Domnului şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi.
  33. Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaşi timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.
  34. Până în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile de la început: nu se închină Domnului şi nu se ţin nici de legile şi rânduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel.
  35. Domnul făcuse legământ cu ei şi le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe.
  36. Ci să vă temeţi de Domnul, care v-a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-I aduceţi jertfe.
  37. Să păziţi şi să împliniţi întotdeauna învăţăturile, rânduielile, Legea şi poruncile pe care vi le-a scris El şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
  38. Să nu uitaţi legământul pe care l-am făcut cu voi şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei.
  39. Ci să vă temeţi de Domnul Dumnezeul vostru; şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri.”
  40. Ei n-au ascultat şi au urmat obiceiurile lor de la început.
  41. Neamurile acestea se temeau de Domnul, şi slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.

Capitolul 18

  1. În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda.
  2. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui Zaharia.
  3. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
  4. A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astartele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan.
  5. El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.
  6. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise, Domnul.
  7. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. El s-a răsculat împotriva împăratului Asiriei şi nu i-a mai fost supus.
  8. A bătut pe filisteni până la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază până la cetăţile întărite.
  9. În al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al şaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva Samariei şi a împresurat-o.
  10. După trei ani a luat-o, în al şaselea an al lui Ezechia, care era al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel: atunci a fost luată Samaria.
  11. Împăratul Asiriei a dus pe Israel rob în Asiria şi i-a aşezat la Halah şi Habor, lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor,
  12. pentru că n-ascultaseră de glasul Domnului Dumnezeului lor şi călcaseră legământul Lui; pentru că nici n-ascultaseră, nici nu împliniseră tot ce poruncise Moise, robul Domnului.
  13. În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite din Iuda şi a pus stăpânire pe ele.
  14. Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună împăratului Asiriei la Lachis: „Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea voi purta.” Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur.
  15. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului.
  16. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei aurul cu care acoperise uşile şi uşorii Templului Domnului.
  17. Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris şi pe Rabşache cu o oştire puternică. S-au suit şi au ajuns la Ierusalim. Când s-au suit şi au ajuns, s-au oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul care duce în ogorul înălbitorului.
  18. Au chemat pe împărat; şi Eliachim, fiul lui Hilchia, mai marele peste casa împăratului, s-a dus la ei cu Şebna, logofătul, şi cu Ioah, fiul lui Asaf, arhivarul.
  19. Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?
  20. Tu ai zis: „Pentru război trebuie chibzuinţă şi putere.” Dar acestea sunt doar vorbe în vânt. În cine, dar, ţi-ai pus încrederea de te-ai răsculat împotriva mea?
  21. Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat în ajutor trestia aceea frântă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea: aşa este faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el.
  22. Poate că îmi veţi spune: „În Domnul Dumnezeul nostru ne încredem.” Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea altarului acestuia la Ierusalim”?
  23. Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei: îţi voi da două mii de cai, să vedem dacă poţi din partea ta să dai atâţia călăreţi ca să încalece pe ei.
  24. Şi cum ai putea îndepărta o căpetenie din cei mai mici slujitori ai stăpânului meu? Îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi.
  25. De altfel, oare fără voia Domnului m-am suit eu împotriva acestui loc, ca să-l nimicesc? Domnul mi-a zis: „Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o.”
  26. Eliachim, fiul lui Hilchia, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.”
  27. Rabşache le-a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste vorbe? Oare nu acestor oameni care stau pe zid să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul cu voi?”
  28. Atunci Rabşache, înaintând, a strigat cu glas tare în limba iudaică şi a zis: „Ascultaţi cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei!
  29. Aşa vorbeşte împăratul: „Să nu vă înşele Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească din mâna mea.
  30. Să nu vă facă Ezechia să vă încredeţi în Domnul, zicând: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.”
  31. N-ascultaţi de Ezechia; căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, fiecare va bea apă din fântâna lui,
  32. până voi veni şi vă voi duce într-o ţară ca a voastră, într-o ţară cu grâu şi cu vin, o ţară cu pâine şi vii, o ţară cu măslini de untdelemn şi miere, şi veţi trăi şi nu veţi muri. N-ascultaţi, dar, de Ezechia, care vă amăgeşte zicând: „Domnul ne va izbăvi.”
  33. Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei?
  34. Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei şi Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?
  35. Care dintre toţi dumnezeii acestor ţări şi-au izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca şi Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?”
  36. Poporul a tăcut şi nu i-a răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi.”
  37. Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

Capitolul 19

  1. Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.
  2. A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
  3. Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.
  4. Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”
  5. Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus, dar, la Isaia.
  6. Şi Isaia le-a zis: „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
  7. Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
  8. Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
  9. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.” Şi împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând:
  10. „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înşele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
  11. Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit?!
  12. Dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef şi pe fiii lui Eden din Telasar?
  13. Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?”
  14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului,
  15. căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.
  16. Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimis pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu.
  17. Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările
  18. şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit.
  19. Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!”
  20. Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
  21. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
  22. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel!
  23. Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: „Cu mulţimea carelor mele am suit vârful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;
  24. am săpat şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului.”
  25. N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărâmături.
  26. Locuitorii lor sunt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul.
  27. Dar ştiu când stai jos, când ieşi şi când intri şi când eşti furios împotriva Mea.
  28. Pentru că eşti furios împotriva Mea şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.
  29. Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte de la sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.
  30. Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămâne, va prinde iarăşi rădăcini dedesubt, şi deasupra va da rod.
  31. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.”
  32. De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
  33. Se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
  34. Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David.”
  35. În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.
  36. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive.
  37. Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său, Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Capitolul 20

  1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri şi nu vei mai trăi.”
  2. Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
  3. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.
  4. Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc, când cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
  5. „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului.
  6. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David.”
  7. Isaia a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat.
  8. Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?”
  9. Şi Isaia a zis: „Iată, din partea Domnului, semnul după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?”
  10. Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.”
  11. Atunci Isaia, prorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se coborâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.
  12. În acelaşi timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia.
  13. Ezechia a ascultat pe soli şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui.
  14. Prorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.”
  15. Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.”
  16. Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului!
  17. „Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic – zice Domnul. –
  18. Şi vor lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.”
  19. Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!”
  20. Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui şi cum a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele în cetate nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  21. Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a domnit fiul său Manase.

Capitolul 21

  1. Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Hefţiba.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  3. El a zidit din nou înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astartei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
  4. A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.”
  5. A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.
  6. Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni care chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu-L.
  7. A pus idolul Astartei, pe care-l făcuse, în Casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.
  8. Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată Legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.”
  9. Dar ei n-au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  10. Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi prorocii:
  11. „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
  12. iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri care vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele.
  13. Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia, ca asupra Samariei, şi cumpăna, ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţa Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţă şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţată.
  14. Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,
  15. pentru că au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt până în ziua de azi!”
  16. Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
  17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el şi păcatele la care s-a dedat nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  18. Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
  19. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ din Iotba.
  20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase;
  21. a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său şi s-a închinat înaintea lor;
  22. a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi n-a umblat în calea Domnului.
  23. Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui şi au omorât pe împărat în casa lui.
  24. Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.
  25. Celelalte fapte ale lui Amon şi ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  26. L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.

Capitolul 22

  1. Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia din Boţcat.
  2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
  3. În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
  4. „Suie-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
  5. Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
  6. anume: dulgherilor, zidarilor şi pietrarilor, pentru cumpărăturile de lemn şi de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor Casei.
  7. Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”
  8. Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
  9. Apoi logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în Casă şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
  10. Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
  11. Când a auzit împăratul cuvintele din cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele.
  12. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:
  13. „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia Domnului care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii acesteia şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.”
  14. Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Şafan şi Asaia, s-au dus la prorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii. După ce i-au vorbit,
  15. ea le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spuneţi omului care v-a trimis la mine:
  16. „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi trimite nenorociri asupra locului acestuia şi asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărţii pe care a citit-o împăratul lui Iuda.
  17. Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia şi nu se va stinge.”
  18. Dar să spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre cuvintele pe care le-ai auzit:
  19. „Pentru că ţi s-a mişcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă şi de blestem, şi pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul. –
  20. De aceea, iată, te voi adăuga la părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi nu-ţi vor vedea ochii toate nenorocirile pe care le voi aduce asupra locului acestuia.” Ei au adus împăratului răspunsul acesta.

Capitolul 23

  1. Împăratul Iosia a strâns la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.
  2. Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.
  3. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.
  4. Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rând şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerurilor: şi le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel.
  5. A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, zodiilor şi întregii oştiri a cerurilor.
  6. A scos din Casa Domnului idolul Astartei şi l-a dus afară din Ierusalim la pârâul Chedron; l-a ars la pârâul Chedron şi l-a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului.
  7. A dărâmat casele sodomiţilor care erau în Casa Domnului şi unde femeile împleteau corturi pentru Astarte.
  8. A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pângărit înălţimile unde ardeau preoţii tămâie, de la Gheba până la Beer-Şeba; şi a dărâmat înălţimile de la porţi, cea care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stânga porţii cetăţii.
  9. Totuşi preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor.
  10. Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.
  11. A îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii, pe care împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carele soarelui.
  12. Împăratul a dărâmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe care le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe care le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat şi le-a luat de acolo, le-a aruncat ţărâna în pârâul Chedron.
  13. Împăratul a pângărit înălţimile care erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, şi pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astartei, urâciunea sidonienilor, lui Chemoş, urâciunea Moabului, şi lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon.
  14. A sfărâmat stâlpii idoleşti şi a dărâmat Astartele, şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti.
  15. A dărâmat şi altarul de la Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut-o în ţărână şi a ars idolul Astartei.
  16. Iosia, întorcându-se şi văzând mormintele care erau acolo pe munte, a trimis să ia oasele din morminte, şi le-a ars pe altar, şi l-a pângărit, după cuvântul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.
  17. El a zis: „Ce este mormântul acesta pe care-l văd?” Oamenii din cetate i-au răspuns: „Este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe care le împlineşti tu.”
  18. Şi el a zis: „Lăsaţi-l; nimeni să nu-i mişte oasele!” Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale prorocului care venise din Samaria.
  19. Iosia a mai înlăturat toate templele idoleşti ale înălţimilor care se aflau în cetăţile Samariei şi pe care le făcuseră împăraţii lui Israel ca să mânie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel.
  20. A înjunghiat pe altare pe toţi preoţii înălţimilor, care erau acolo, şi a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim.
  21. Împăratul a dat următoarea poruncă întregului popor: „Prăznuiţi Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului vostru cum este scris în această carte a legământului.”
  22. Paşti ca acesta nu se prăznuise din vremea când judecau judecătorii pe Israel şi în tot timpul împăraţilor lui Israel şi împăraţilor lui Iuda.
  23. Ci abia în al optsprezecelea an al împăratului Iosia s-a prăznuit acest Paşti în cinstea Domnului, la Ierusalim.
  24. Mai mult, Iosia a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii şi toate urâciunile care se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele Legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.
  25. Înainte de Iosia, n-a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată Legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost niciunul ca el.
  26. Totuşi Domnul nu S-a întors din iuţimea mâniei Lui celei mari de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mânie.
  27. Şi Domnul a zis: „Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: „Acolo va fi Numele Meu.”
  28. Celelalte fapte ale lui Iosia şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  29. Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.
  30. Slujitorii lui l-au luat mort într-un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns şi l-au făcut împărat în locul tatălui său.
  31. Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când s-a făcut împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
  32. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui.
  33. Faraon Neco l-a pus în lanţuri la Ribla, în ţara Hamatului, ca să nu mai domnească la Ierusalim; şi a pus asupra ţării o gloabă de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur.
  34. Şi Faraon Neco a pus împărat pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său Iosia şi i-a schimbat numele în Ioiachim. A luat pe Ioahaz, care a mers în Egipt şi a murit acolo.
  35. Ioiachim a dat lui faraon argintul şi aurul; dar a trebuit să pună bir asupra ţării ca să scoată argintul acesta, cerut de faraon; a hotărât partea fiecăruia şi a cerut de la poporul ţării argintul şi aurul pe care trebuia să-l dea lui Faraon Neco.
  36. Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma.
  37. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi.

Capitolul 24

  1. Pe vremea sa, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pornit cu război. Ioiachim i-a fost supus trei ani; dar s-a răsculat din nou împotriva lui.
  2. Atunci Domnul a trimis împotriva lui Ioiachim cete de haldei, cete de sirieni, cete de moabiţi şi cete de amoniţi; le-a trimis împotriva lui Iuda, ca să-l nimicească, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin robii Săi prorocii.
  3. Lucrul acesta s-a întâmplat numai după porunca Domnului, care voia să lepede pe Iuda dinaintea Lui, din pricina tuturor păcatelor săvârşite de Manase
  4. şi din pricina sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manase şi de care umpluse Ierusalimul. De aceea, lucrul acesta Domnul n-a vrut să-l ierte.
  5. Celelalte fapte ale lui Ioiachim şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
  6. Ioiachim a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
  7. Împăratul Egiptului n-a mai ieşit din ţara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce era al împăratului Egiptului, de la pârâul Egiptului până la râul Eufratului.
  8. Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mama sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim.
  9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.
  10. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, şi cetatea a fost împresurată.
  11. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetăţii pe când o împresurau slujitorii lui.
  12. Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului, cu mama sa, cu slujitorii, căpeteniile şi dregătorii lui. Şi împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui.
  13. A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul.
  14. A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi fierarii: n-a mai rămas decât poporul sărac al ţării.
  15. A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon, pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui şi pe mai marii ţării,
  16. pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi fierari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon.
  17. Şi împăratul Babilonului a pus împărat, în locul lui Ioiachin, pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Zedechia.
  18. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
  19. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.
  20. Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.

Capitolul 25

  1. În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui şi a ridicat întărituri de jur împrejur.
  2. Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.
  3. În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate şi nu era pâine pentru poporul ţării.
  4. Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie.
  5. Dar oştirea haldeilor a urmărit pe împărat şi l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, şi toată oştirea lui s-a risipit de la el.
  6. Au prins pe împărat şi l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; şi s-a rostit o hotărâre împotriva lui.
  7. Fiii lui Zedechia au fost înjunghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.
  8. În ziua a şaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, şi a intrat în Ierusalim.
  9. A ars Casa Domnului, casa împăratului şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.
  10. Toată oştirea haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.
  11. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului şi pe cealaltă mulţime.
  12. Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri şi lucrători de pământ câţiva din cei mai săraci din ţară.
  13. Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului şi au dus arama în Babilon.
  14. Au luat cenuşarele, lopeţile, mucările, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
  15. Căpetenia străjerilor a mai luat şi tigăile pentru cărbuni şi lighenele, tot ce era de aur şi tot ce era de argint.
  16. Cei doi stâlpi, marea şi temeliile, pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută.
  17. Înălţimea unui stâlp era de optsprezece coţi, şi deasupra avea un acoperiş de aramă, a cărui înălţime era de trei coţi; împrejurul acoperişului era o împletitură în chip de reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa avea şi al doilea stâlp cu împletitura în chip de reţea.
  18. Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei păzitori ai pragului.
  19. Şi din cetate a luat un dregător care avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte din sfetnicii împăratului şi care au fost găsiţi în cetate, pe logofătul căpeteniei oştirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul ţării, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
  20. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla.
  21. Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât la Ribla, în ţara Hamatului. Astfel a fost dus în robie Iuda, departe de ţara lui.
  22. Şi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese şi pe care-l lăsase în ţara lui Iuda, sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan.
  23. Când au auzit toate căpeteniile oştilor, ei şi oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia la Miţpa, şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, şi Iaazania, fiul unui maacatit, ei şi oamenii lor.
  24. Ghedalia le-a jurat, lor şi oamenilor lor, şi le-a zis: „Să nu vă temeţi de nimic din partea slujitorilor haldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului şi veţi duce-o bine.”
  25. Dar în luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împărătesc, a venit, însoţit de zece oameni, şi au lovit de moarte pe Ghedalia, ca şi pe iudeii şi haldeii care erau cu el la Miţpa.
  26. Atunci tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi căpeteniile oştilor, s-au sculat şi au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldei.
  27. În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă,
  28. i-a vorbit cu bunătate şi a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el la Babilon.
  29. I-a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat întotdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui.
  30. Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui.

Întâia carte a Cronicilor

Capitolul 1

  1. Adam, Set, Enoş,
  2. Chenan, Mahalaleel, Iered,
  3. Enoh, Metuşelah, Lemec,
  4. Noe. Sem, Ham şi Iafet.
  5. Fiii lui Iafet: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
  6. Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Difat şi Togarma. –
  7. Fiii lui Iavan: Elişa, Tarsisa, Chitim şi Rodanim.
  8. Fiii lui Ham: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. –
  9. Fiii lui Cuş: Saba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. – Fiii lui Raema: Seba şi Dedan.
  10. Cuş a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. –
  11. Miţraim a născut pe ludiţi, anamiţi, lehabiţi, naftuhiţi,
  12. patrusiţi, casluhiţi, din care au ieşit filistenii şi caftoriţii. –
  13. Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het,
  14. şi pe iebusiţi, amoriţi, ghirgasiţi,
  15. heviţi, archiţi, siniţi,
  16. arvadiţi, ţemariţi, hamatiţi.
  17. Fiii lui Sem: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram; Uţ, Hul, Gheter şi Meşec. –
  18. Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.
  19. Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul, iar numele fratelui său era Ioctan.
  20. Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Haţarmavet, pe Ierah,
  21. pe Hadoram, pe Uzal, pe Dicla,
  22. pe Ebal, pe Abimael, pe Seba,
  23. pe Ofir, pe Havila şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fii ai lui Ioctan.
  24. Sem, Arpacşad, Şelah,
  25. Eber, Peleg, Rehu,
  26. Serug, Nahor, Terah,
  27. Avram, adică Avraam.
  28. Fiii lui Avraam: Isaac şi Ismael.
  29. Iată sămânţa lor: Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael, Chedar, Adbeel, Mibsam,
  30. Mişma, Duma, Masa, Hadad, Tema,
  31. Ietur, Nafiş şi Chedma. Aceştia sunt fiii lui Ismael.
  32. Fiii Cheturei, ţiitoarea lui Avraam. Ea a născut pe Zimran, Iocşan, Medan, Madian, Işbac şi Şuah. – Fiii lui Iocşan: Seba şi Dedan. –
  33. Fiii lui Madian: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. – Aceştia sunt toţi fiii Cheturei.
  34. Avraam a născut pe Isaac. – Fiii lui Isaac: Esau şi Israel.
  35. Fiii lui Esau: Elifaz, Reuel, Ieuş, Iaelam şi Core. –
  36. Fiii lui Elifaz: Teman, Omar, Ţefi, Gaetam, Chenaz, Timna şi Amalec. –
  37. Fiii lui Reuel: Nahat, Zerah, Şama şi Miza.
  38. Fiii lui Seir: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana, Dişon, Eţer şi Dişan. –
  39. Fiii lui Lotan: Hori şi Homam. Sora lui Lotan: Timna. –
  40. Fiii lui Şobal: Alian, Manahat, Ebal, Şefi şi Onam. – Fiii lui Ţibeon: Aia şi Ana. –
  41. Fiul lui Ana: Dişon. Fiii lui Dişon: Hamran, Eşban, Itran şi Cheran. –
  42. Fiii lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Iaacan. Fiii lui Dişan: Uţ şi Aran.
  43. Iată împăraţii care au domnit în ţara Edomului, înainte ca să fi domnit un împărat peste copiii lui Israel. – Bela, fiul lui Beor; numele cetăţii lui era Dinhaba. –
  44. Bela a murit; şi, în locul lui, a domnit Iobab, fiul lui Zerah, din Boţra. –
  45. Iobab a murit; şi, în locul lui, a domnit Huşam din ţara temaniţilor. –
  46. Huşam a murit; şi, în locul lui, a domnit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului. Numele cetăţii lui era Avit. –
  47. Hadad a murit; şi, în locul lui, a domnit Samla din Masreca. –
  48. Samla a murit; şi, în locul lui, a domnit Saul din Rehobot pe Râu. –
  49. Saul a murit; şi, în locul lui, a domnit Baal-Hanan, fiul lui Acbor. –
  50. Baal-Hanan a murit; şi, în locul lui, a domnit Hadad. Numele cetăţii lui era Pahi; şi numele nevestei lui era Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab. –
  51. Hadad a murit. Căpeteniile Edomului au fost: căpetenia Timna, căpetenia Alia, căpetenia Ietet,
  52. căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,
  53. căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,
  54. căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Acestea sunt căpeteniile Edomului.

Capitolul 2

  1. Iată fiii lui Israel: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon,
  2. Dan, Iosif, Beniamin, Neftali, Gad şi Aşer.
  3. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela; aceştia trei i s-au născut din fata lui Şua, canaanita. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, care l-a omorât.
  4. Tamar, nora lui Iuda, i-a născut pe Pereţ şi Zerah. Toţi fiii lui Iuda au fost cinci.
  5. Fiii lui Pereţ: Heţron şi Hamul.
  6. Fiii lui Zerah: Zimri, Etan, Heman, Calcol şi Dara. De toţi: cinci. –
  7. Fiii lui Carmi au fost: Acar, care a tulburat pe Israel când a săvârşit o fărădelege cu privire la lucrurile care trebuiau nimicite cu desăvârşire. –
  8. Fiul lui Etan: Azaria.
  9. Fiii care s-au născut lui Heţron au fost Ierahmeel, Ram şi Chelubai (Caleb).
  10. Ram a născut pe Aminadab. Aminadab a născut pe Nahşon, domnul fiilor lui Iuda.
  11. Nahşon a născut pe Salma. Salma a născut pe Boaz.
  12. Boaz a născut pe Obed. Obed a născut pe Isai.
  13. Isai a născut pe Eliab, întâiul lui născut; pe Abinadab, al doilea; pe Şimea, al treilea;
  14. pe Netaneel, al patrulea; pe Radai, al cincilea;
  15. pe Oţem, al şaselea; pe David, al şaptelea.
  16. Surorile lor erau: Ţeruia şi Abigail. Fiii Ţeruiei au fost: Abişai, Ioab şi Asael, trei.
  17. Abigail a născut pe Amasa; tatăl lui Amasa a fost Ieter, ismaelitul.
  18. Caleb, fiul lui Heţron, a avut copii cu nevasta sa Azuba şi cu Ieriot. Iată fiii pe care i-a avut cu Azuba: Ieşer, Şobab şi Ardon.
  19. Azuba a murit; şi Caleb a luat pe Efrat, care i-a născut pe Hur.
  20. Hur a născut pe Uri, şi Uri a născut pe Beţaleel. –
  21. În urmă, Heţron a intrat la fiica lui Machir, tatăl lui Galaad, şi avea şaizeci de ani când a luat-o; ea i-a născut pe Segub.
  22. Segub a născut pe Iair, care a avut douăzeci şi trei de cetăţi în ţara Galaadului.
  23. Gheşuriţii şi sirienii le-au luat târgurile lui Iair cu Chenatul şi cetăţile care ţineau de el: şaizeci de cetăţi. Toţi aceştia erau fiii lui Machir, tatăl lui Galaad.
  24. După moartea lui Heţron la Caleb-Efrata, Abia, nevasta lui Heţron, i-a născut pe Aşhur, tatăl lui Tecoa.
  25. Fiii lui Ierahmeel, întâiul născut al lui Heţron, au fost: Ram, întâiul născut, Buna, Oren şi Oţem, născuţi din Ahia.
  26. Ierahmeel a avut o altă nevastă, numită Atara, care a fost mama lui Onam. –
  27. Fiii lui Ram, întâiul născut al lui Ierahmeel, au fost: Maaţ, Iamin şi Echer. –
  28. Fiii lui Onam au fost Şamai şi Iada. Fiii lui Şamai: Nadab şi Abişur.
  29. Numele nevestei lui Abişur era Abihail, şi ea i-a născut pe Ahban şi Molid.
  30. Fiii lui Nadab: Seled şi Apaim. Seled a murit fără fii.
  31. Fiul lui Apaim: Işei. Fiul lui Işei: Şeşan. Fiul lui Şeşan: Ahlai.
  32. Fiii lui Iada, fratele lui Şamai: Ieter şi Ionatan. Ieter a murit fără fii.
  33. Fiii lui Ionatan: Pelet şi Zaza. – Aceştia sunt fiii lui Ierahmeel. –
  34. Şeşan n-a avut fii, dar a avut fete. Şeşan avea un rob egiptean, numit Iarha.
  35. Şi Şeşan a dat pe fiica sa de nevastă robului său Iarha; ea i-a născut pe Atai.
  36. Atai a născut pe Natan; Natan a născut pe Zabad;
  37. Zabad a născut pe Eflal; Eflal a născut pe Obed;
  38. Obed a născut pe Iehu; Iehu a născut pe Azaria;
  39. Azaria a născut pe Haleţ; Haleţ a născut pe Elasa.
  40. Elasa a născut pe Sismai; Sismai a născut pe Şalum;
  41. Şalum a născut pe Iecamia; Iecamia a născut pe Elişama.
  42. Fiii lui Caleb, fratele lui Ierahmeel: Meşa, întâiul său născut, care a fost tatăl lui Zif, şi fiii lui Mareşa, tatăl lui Hebron.
  43. Fiii lui Hebron: Core, Tapuah, Rechem şi Şema.
  44. Şema a născut pe Raham, tatăl lui Iorcheam. Rechem a născut pe Şamai.
  45. Fiul lui Şamai: Maon; şi Maon, tatăl lui Bet-Ţur.
  46. Efa, ţiitoarea lui Caleb, a născut pe Haran, Moţa şi Gazez. Haran a născut pe Gazez.
  47. Fiii lui Iahdai: Reghem, Iotam, Gheşan, Pelet, Efa şi Şaaf.
  48. Maaca, ţiitoarea lui Caleb, a născut pe Şeber şi Tirhana.
  49. Ea a mai născut pe Şaaf, tatăl lui Madmana, şi pe Şeva, tatăl lui Macbena şi tatăl lui Ghibeea. Fata lui Caleb era Acsa.
  50. Aceştia au fost fiii lui Caleb: Şobal, fiul lui Hur, întâiul născut al Efratei şi tatăl lui Chiriat-Iearim;
  51. Salma, tatăl lui Betleem; Haref, tatăl lui Bet-Gader.
  52. Fiii lui Şobal, tatăl lui Chiriat-Iearim, au fost: Haroe, Haţi-Hamenuhot.
  53. Familiile lui Chiriat-Iearim au fost: ietriţii, putiţii, şumatiţii şi mişraiţii; din aceste familii au ieşit ţoreatiţii şi eştaoliţii.
  54. Fiii lui Salma: Betleem şi netofatiţii, Atrot-Bet-Ioab, Haţi-Hamanahti, ţoreiţii;
  55. şi familiile cărturarilor care locuiau la Iaebeţ, tireatiţii, şimeatiţii şi sucatiţii. Aceştia sunt cheniţii, ieşiţi din Hamat, tatăl casei lui Recab.

Capitolul 3

  1. Iată fiii lui David, care i s-au născut la Hebron: întâiul născut, Amnon, cu Ahinoam din Izreel; al doilea, Daniel, cu Abigail din Carmel;
  2. al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului; al patrulea, Adonia, fiul Haghitei;
  3. al cincilea, Şefatia, cu Abital; al şaselea, Itream, cu nevasta sa Egla.
  4. Aceştia şase i s-au născut la Hebron. El a domnit acolo şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.
  5. Iată cei ce i s-au născut la Ierusalim: Şimea, Şobab, Natan şi Solomon, patru, cu Bat-Şua, fata lui Amiel;
  6. Ibhar, Elişama, Elifelet,
  7. Noga, Nefeg, Iafia,
  8. Elişama, Eliada şi Elifelet, nouă.
  9. Aceştia sunt toţi fiii lui David, afară de fiii ţiitoarelor. Şi Tamar era sora lor.
  10. Fiul lui Solomon: Roboam. Abia, fiul său; Asa, fiul său; Iosafat, fiul său;
  11. Ioram, fiul său; Ahazia, fiul său; Ioas, fiul său;
  12. Amaţia, fiul său; Azaria, fiul său; Iotam, fiul său;
  13. Ahaz, fiul său; Ezechia, fiul său; Manase, fiul său;
  14. Amon, fiul său; Iosia, fiul său.
  15. Fiii lui Iosia: întâiul născut, Iohanan; al doilea, Ioiachim; al treilea, Zedechia; al patrulea, Şalum.
  16. Fiii lui Ioiachim: Ieconia, fiul său; Zedechia, fiul său.
  17. Fiii lui Ieconia: Asir, al cărui fiu a fost Şealtiel;
  18. Malchiram, Pedaia, Şenaţar, Iecamia, Hoşama şi Nedabia.
  19. Fiii lui Pedaia: Zorobabel şi Şimei. Fiii lui Zorobabel: Meşulam şi Hanania; Şelomit, sora lor;
  20. şi Haşuba, Ohel, Berechia, Hasadia, Iuşab-Hesed, cinci.
  21. Fiii lui Hanania: Pelatia şi Isaia; fiii lui Refaia, fiii lui Arnan, fiii lui Obadia, fiii lui Şecania.
  22. Fiul lui Şecania: Şemaia. Fiii lui Şemaia: Hatuş, Igheal, Bariah, Nearia şi Şafat, şase.
  23. Fiii lui Nearia: Elioenai, Ezechia şi Azricam, trei.
  24. Fiii lui Elioenai: Hodavia, Eliaşib, Pelaia, Acub, Iohanan, Delaia şi Anani, şapte.

Capitolul 4

  1. Fiii lui Iuda: Pereţ, Heţron, Carmi, Hur şi Şobal.
  2. Reaia, fiul lui Şobal, a născut pe Iahat; Iahat a născut pe Ahumai şi Lahad. Acestea sunt familiile ţoreatiţilor.
  3. Iată urmaşii tatălui lui Etam: Izreel, Işma şi Idbaş; numele surorii lor era Haţelelponi.
  4. Penuel era tatăl lui Ghedor, şi Ezer tatăl lui Huşa. Aceştia sunt fiii lui Hur, întâiul născut al Efratei, tatăl lui Betleem.
  5. Aşhur, tatăl lui Tecoa, a avut două neveste, Helea şi Naara.
  6. Naara i-a născut pe Ahuzam, pe Hefer, pe Temeni şi pe Ahaştari: aceştia sunt fiii Naarei.
  7. Fiii Heleii: Ţeret, Ţohar şi Etnan.
  8. Coţ a născut pe Anub şi Haţobeba, şi familiile lui Aharhel, fiul lui Harum.
  9. Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.”
  10. Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.
  11. Chelub, fratele lui Şuha, a născut pe Mechir, care a fost tatăl lui Eşton.
  12. Eşton a născut casa lui Rafa, Paseah şi Techina, tatăl cetăţii lui Nahaş. Aceştia sunt bărbaţii de la Reca.
  13. Fiii lui Chenaz: Otniel şi Seraia. Fiul lui Otniel: Hatat.
  14. Meonotai a născut pe Ofra. Seraia a născut pe Ioab, tatăl văii lucrătorilor; căci erau lucrători.
  15. Fiii lui Caleb, fiul lui Iefune: Iru, Ela şi Naam, şi fiii lui Ela, şi Chenaz.
  16. Fiii lui Iehaleleel: Zif, Zifa, Tiria şi Asareel.
  17. Fiii lui Ezra: Ieter, Mered, Efer şi Ialon. Nevasta lui Mered a născut pe Miriam, pe Şamai şi pe Işbah, tatăl lui Eştemoa.
  18. Nevasta sa, iudaica, a născut pe Iered, tatăl lui Ghedor, pe Eber, tatăl lui Soco, şi pe Iecutiel, tatăl lui Zanoah. Aceştia sunt fiii Bitiei, fata lui faraon, pe care a luat-o Mered de nevastă.
  19. Fiii nevestei lui Hodia, sora lui Naham; tatăl lui Chehila, garmitul, şi Eştemoa, maacatitul.
  20. Fiii lui Simon: Amnon, Rina, Ben-Hanan şi Tilon. Fiii lui Işei: Zohet şi Ben-Zohet.
  21. Fiii lui Şela, fiul lui Iuda: Er, tatăl lui Leca, Laeda, tatăl lui Mareşa, şi familiile casei unde se lucrează pânza, din casa lui Aşbea,
  22. şi Iochim, şi oamenii lui Cozeba, şi Ioas şi Saraf, care au stăpânit asupra Moabului, şi Iaşubi-Lehem. Aceste lucruri sunt vechi.
  23. Ei erau olari şi locuiau în livezi şi în lunci; locuiau acolo lângă împărat şi lucrau pentru el.
  24. Fiii lui Simeon: Nemuel, Iamin, Iarib, Zerah, Saul.
  25. Fiul lui Saul: Şalum; Mibsam, fiul său; Mişma, fiul său.
  26. Fiii lui Mişma: Hamuel, fiul său. Zacur, fiul său; Şimei, fiul său.
  27. Şimei a avut şaisprezece fii şi şase fiice. Fraţii săi n-au avut mulţi fii. Şi toate familiile lor nu s-au înmulţit atât cât fiii lui Iuda.
  28. Ei locuiau la Beer-Şeba, la Molada, la Haţar-Şual,
  29. la Bilha, la Eţem, la Tolad,
  30. la Betuel, la Horma, la Ţiclag,
  31. la Bet-Marcabot, la Haţar-Susim, la Bet-Birei şi la Şaaraim. Acestea au fost cetăţile lor, până la domnia lui David,
  32. şi satele lor. Ei mai aveau şi Etam, Ain, Rimon, Tochen şi Aşan, cinci cetăţi;
  33. şi toate satele din împrejurimile acestor cetăţi, până la Baal. Iată locuinţele lor şi spiţa neamului lor.
  34. Meşobab; Iamlec; Ioşa, fiul lui Amaţia;
  35. Ioel, Iehu, fiul lui Ioşibia, fiul lui Seraia, fiul lui Asiel;
  36. Elioenai, Iaacoba, Ieşohaia, Asaia, Adiel, Iesimiel, Benaia;
  37. Ziza, fiul lui Şifei, fiul lui Alon, fiul lui Iedaia, fiul lui Şimri, fiul lui Şemaia.
  38. Aceştia, numiţi pe nume, erau domni în familiile lor, şi casele lor părinteşti au crescut mult.
  39. Ei s-au dus înspre Ghedor până la răsăritul văii, să caute păşune pentru turmele lor.
  40. Au găsit păşuni grase şi bune şi o ţară întinsă, liniştită şi paşnică, fiindcă cei ce o locuiau mai înainte se coborau din Ham.
  41. Oamenii aceştia, scrişi pe nume, au venit pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda; au sfărâmat corturile lor şi pe maoniţi, care se aflau acolo, i-au nimicit cu desăvârşire până în ziua de azi şi s-au aşezat în locul lor, căci acolo erau păşuni pentru turmele lor.
  42. Şi dintre fiii lui Simeon s-au dus la muntele Seir, în număr de cinci sute de oameni. Aveau în frunte pe Pelatia, Nearia, Refaia şi Uziel, fiii lui Işei.
  43. Au bătut rămăşiţa de amaleciţi care scăpase cu viaţă şi s-au aşezat acolo până în ziua de azi.

Capitolul 5

  1. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel. – Căci el era întâiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; totuşi Iosif n-a fost scris în spiţele de neam ca întâi născut.
  2. Iuda a fost în adevăr puternic printre fraţii săi, şi din el a ieşit un domnitor; dar dreptul de întâi născut este al lui Iosif.
  3. Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi.
  4. Fiii lui Ioel: Şemaia, fiul său; Gog, fiul său; Şimei, fiul său;
  5. Mica, fiul său; Reaia, fiul său; Baal, fiul său;
  6. Beera, fiul său, pe care l-a luat rob Tiglat-Pilneser, împăratul Asiriei; el era domnul rubeniţilor. –
  7. Fraţii lui Beera, după familiile lor, aşa cum sunt scrişi în spiţele neamului după neamurile lor: cel dintâi, Ieiel; Zaharia;
  8. Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Şema, fiul lui Ioel. Bela locuia la Aroer şi până la Nebo şi la Baal-Meon;
  9. la răsărit, locuia până la intrarea pustiului de la râul Eufrat, căci turmele lor erau în mare număr în ţara Galaadului.
  10. Pe vremea lui Saul au făcut război cu hagareniţii, care au căzut în mâinile lor, şi au locuit în corturile lor pe toată partea de răsărit a Galaadului.
  11. Fiii lui Gad locuiau în faţa lor, în ţara Basanului, până la Salca.
  12. Ioel, cel dintâi; Şafam, al doilea; Iaenai şi Şafat, în Basan.
  13. Fraţii lor, după casele părinţilor lor: Micael, Meşulam, Şeba, Iorai, Iaecan, Zia şi Eber, şapte.
  14. Iată fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Galaad, fiul lui Micael, fiul lui Ieşişai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz;
  15. Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, era căpetenia caselor părinţilor lor.
  16. Ei locuiau în Galaad, în Basan şi în cetăţile lor şi în toate împrejurimile Saronului până la marginile lor.
  17. Toţi au fost scrişi în spiţele de neamuri pe vremea lui Iotam, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, împăratul lui Israel.
  18. Fiii lui Ruben, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase aveau oameni viteji, care purtau scut şi sabie, trăgeau cu arcul şi erau deprinşi cu războiul, în număr de patruzeci şi patru de mii şapte sute şaizeci, în stare să meargă la oaste.
  19. Au făcut război cu hagareniţii, cu Ietur, cu Nafiş şi cu Nodab.
  20. Au primit ajutor împotriva lor, şi hagareniţii şi toţi cei ce erau cu ei au fost daţi în mâinile lor. Căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încrezuseră în El.
  21. Şi le-au luat turmele, cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de măgari şi o sută de mii de inşi;
  22. căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu. Şi s-au aşezat în locul lor până în vremea când au fost luaţi în robie.
  23. Fiii jumătăţii seminţiei lui Manase locuiau în ţară, de la Basan până la Baal-Hermon şi Senir, şi pe muntele Hermon; erau mulţi la număr.
  24. Iată căpeteniile caselor părinţilor lor: Efer, Işei, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia şi Iahdiel, oameni viteji, oameni vestiţi, căpeteniile caselor părinţilor lor.
  25. Dar au păcătuit împotriva Dumnezeului părinţilor lor şi au curvit după dumnezeii popoarelor ţării, pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor.
  26. Dumnezeul lui Israel a aţâţat duhul lui Pul, împăratul Asiriei, şi duhul lui Tiglat-Pilneser, împăratul Asiriei; şi Tiglat-Pilneser a luat robi pe rubeniţi, gadiţi şi jumătate din seminţia lui Manase şi i-a dus la Halah, la Habor, la Hara şi la râul Gozan, unde au rămas până în ziua de azi.

Capitolul 6

  1. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
  2. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel.
  3. Fiii lui Amram: Aaron şi Moise, şi Maria. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
  4. Eleazar a născut pe Fineas; Fineas a născut pe Abişua;
  5. Abişua a născut pe Buchi; Buchi a născut pe Uzi;
  6. Uzi a născut pe Zerahia; Zerahia a născut pe Meraiot;
  7. Meraiot a născut pe Amaria; Amaria a născut pe Ahitub;
  8. Ahitub a născut pe Ţadoc; Ţadoc a născut pe Ahimaaţ;
  9. Ahimaaţ a născut pe Azaria; Azaria a născut pe Iohanan;
  10. Iohanan a născut pe Azaria, care a fost preot în Casa pe care a zidit-o Solomon la Ierusalim;
  11. Azaria a născut pe Amaria; Amaria a născut pe Ahitub;
  12. Ahitub a născut pe Ţadoc; Ţadoc a născut pe Şalum;
  13. Şalum a născut pe Hilchia; Hilchia a născut pe Azaria;
  14. Azaria a născut pe Seraia; Seraia a născut pe Iehoţadac.
  15. Iehoţadac a plecat şi el când a dus Domnul în robie pe Iuda şi Ierusalimul prin Nebucadneţar.
  16. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. –
  17. Iată numele fiilor lui Gherşon: Libni şi Şimei. –
  18. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel.
  19. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. – Acestea sunt familiile lui Levi, după părinţii lor.
  20. Din Gherşon: Libni, fiul său; Iahat, fiul său; Zima, fiul său;
  21. Ioah, fiul său; Ido, fiul său; Zerah, fiul său; Ieatrai, fiul său. –
  22. Fiii lui Chehat: Aminadab, fiul său; Core, fiul său; Asir, fiul său;
  23. Elcana, fiul său; Ebiasaf, fiul său; Asir, fiul său;
  24. Tahat, fiul său; Uriel, fiul său; Ozia, fiul său; Saul, fiul său.
  25. Fiii lui Elcana: Amasaişi Ahimot;
  26. Elcana, fiul său; Elcana-Ţofai, fiul său; Nahat, fiul său;
  27. Eliab, fiul său; Ieroham, fiul său; Elcana, fiul său;
  28. şi fiii lui Samuel, întâiul născut: Vaşni şi Abia. –
  29. Fiii lui Merari: Mahli; Libni, fiul său; Şimei, fiul său; Uza, fiul său;
  30. Şimea, fiul său; Haghia, fiul său; Asaia, fiul său.
  31. Iată aceia pe care i-a pus David pentru cârmuirea cântării în Casa Domnului, de când a avut chivotul un loc de odihnă:
  32. ei împlineau slujba de cântăreţi înaintea locaşului Cortului întâlnirii, până când a zidit Solomon Casa Domnului la Ierusalim, şi îşi făceau slujba după rânduiala care le era poruncită.
  33. Iată cei ce slujeau cu fiii lor. Dintre fiii chehatiţilor: Heman, cântăreţul, fiul lui Ioel, fiul lui Samuel,
  34. fiul lui Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Eliel, fiul lui Toah,
  35. fiul lui Ţuf, fiul lui Elcana, fiul lui Mahat, fiul lui Amasai,
  36. fiul lui Elcana, fiul lui Ioel, fiul lui Azaria, fiul lui Ţefania,
  37. fiul lui Tahat, fiul lui Asir, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Core,
  38. fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, fiul lui Israel. –
  39. Fratele său Asaf, care stătea la dreapta sa, Asaf, fiul lui Berechia, fiul lui Şimea,
  40. fiul lui Micael, fiul lui Baaseia, fiul lui Malchia,
  41. fiul lui Etni, fiul lui Zerah, fiul lui Adaia,
  42. fiul lui Etan, fiul lui Zima, fiul lui Şimei,
  43. fiul lui Iahat, fiul lui Gherşon, fiul lui Levi. –
  44. Fiii lui Merari, fraţii lor, la stânga: Etan, fiul lui Chişi, fiul lui Abdi, fiul lui Maluc,
  45. fiul lui Haşabia, fiul lui Amaţia, fiul lui Hilchia,
  46. fiul lui Amţi, fiul lui Bani, fiul lui Şemer,
  47. fiul lui Mahli, fiul lui Muşi, fiul lui Merari, fiul lui Levi.
  48. Fraţii lor, leviţii, erau însărcinaţi cu toată slujba locaşului Casei lui Dumnezeu.
  49. Aaron şi fiii săi aduceau jertfe pe altarul arderilor de tot şi tămâie pe altarul tămâiei, împlineau toate slujbele în Locul Preasfânt şi făceau ispăşire pentru Israel, potrivit cu tot ce poruncise Moise, robul lui Dumnezeu.
  50. Iată fiii lui Aaron: Eleazar, fiul său; Fineas, fiul său; Abişua, fiul său;
  51. Buchi, fiul său; Uzi, fiul său; Zerahia, fiul său;
  52. Meraiot, fiul său; Amaria, fiul său; Ahitub, fiul său;
  53. Ţadoc, fiul său; Ahimaaţ, fiul său.
  54. Iată locuinţele lor, după satele lor, în hotarele care le-au fost însemnate. Fiilor lui Aaron din familia chehatiţilor, ieşiţi cei dintâi la sorţi,
  55. li s-a dat Hebronul, în ţara lui Iuda, şi locurile lui de păşunat;
  56. dar câmpia cetăţii şi satele ei au fost date lui Caleb, fiul lui Iefune.
  57. Fiilor lui Aaron li s-a dat cetatea de scăpare Hebron, Libna şi locurile ei de păşunat, Iatir, Eştemoa cu locurile ei de păşunat,
  58. Hilen cu locurile lui de păşunat, Debir cu locurile lui de păşunat,
  59. Aşan cu locurile lui de păşunat, Bet-Şemeş cu locurile lui de păşunat;
  60. şi din seminţia lui Beniamin: Gheba cu locurile lui de păşunat, Alemet cu locurile lui de păşunat, Anatot cu locurile lui de păşunat. Toate cetăţile lor erau treisprezece cetăţi, după familiile lor.
  61. Celorlalţi fii ai lui Chehat li s-au dat prin sorţi zece cetăţi din familiile seminţiei lui Efraim, din seminţia lui Dan şi din jumătatea seminţiei lui Manase.
  62. Fiii lui Gherşon, după familiile lor, au căpătat treisprezece cetăţi din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din seminţia lui Manase în Basan.
  63. Fiii lui Merari, după familiile lor, au căpătat prin sorţi douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad şi din seminţia lui Zabulon.
  64. Copiii lui Israel au dat astfel leviţilor cetăţile şi locurile lor de păşunat.
  65. Au dat prin sorţi, din seminţia lui Iuda, din seminţia fiilor lui Simeon şi din seminţia fiilor lui Beniamin, aceste cetăţi, pe care le-au numit pe nume.
  66. Cât pentru celelalte familii ale fiilor lui Chehat, cetăţile ţinutului lor au fost luate din seminţia lui Efraim.
  67. Le-au dat: cetatea de scăpare Sihem cu locurile lui de păşunat, pe muntele lui Efraim, Ghezer cu locurile lui de păşunat,
  68. Iocmeam cu locurile lui de păşunat, Bet-Horon cu locurile lui de păşunat,
  69. Aialon cu locurile lui de păşunat şi Gat-Rimon cu locurile lui de păşunat;
  70. şi din jumătatea seminţiei lui Manase au dat: Aner cu locurile lui de păşunat şi Bileam cu locurile lui de păşunat, pentru familia celorlalţi fii ai lui Chehat.
  71. Fiilor lui Gherşon le-au dat: din familia jumătăţii seminţiei lui Manase, Golan în Basan cu locurile lui de păşunat şi Aştarot cu locurile lui de păşunat;
  72. din seminţia lui Isahar, Chedeş cu locurile lui de păşunat, Dobrat cu locurile lui de păşunat,
  73. Ramot cu locurile lui de păşunat şi Anem cu locurile lui de păşunat;
  74. din seminţia lui Aşer, Maşal cu locurile lui de păşunat, Abdon cu locurile lui de păşunat,
  75. Hucoc cu locurile lui de păşunat şi Rehob cu locurile lui de păşunat;
  76. şi din seminţia lui Neftali, Chedeş din Galileea cu locurile lui de păşunat, Hamon cu locurile lui de păşunat şi Chiriataim cu locurile lui de păşunat.
  77. Celorlalţi leviţi, fiilor lui Merari, le-au dat: din seminţia lui Zabulon, Rimono cu locurile lui de păşunat şi Taborul cu locurile lui de păşunat,
  78. iar de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit de Iordan: din seminţia lui Ruben, Beţer, în pustiu, cu locurile lui de păşunat, Iahţa cu locurile lui de păşunat,
  79. Chedemot cu locurile lui de păşunat şi Mefaat cu locurile lui de păşunat;
  80. şi din seminţia lui Gad, Ramot din Galaad cu locurile lui de păşunat, Mahanaim cu locurile lui de păşunat,
  81. Hesbonul cu locurile lui de păşunat şi Iaezer cu locurile lui de păşunat.

Capitolul 7

  1. Fiii lui Isahar: Tola, Pua, Iaşub şi Şimron, patru.
  2. Fiii lui Tola: Uzi, Refaia, Ieriel, Iahmai, Ibsam şi Samuel, căpeteniile caselor părinţilor lor, anume ai lui Tola, oameni viteji în neamul lor; pe vremea lui David numărul lor era de douăzeci şi două de mii şase sute.
  3. Fiul lui Uzi: Izrahia. Fiii lui Izrahia: Micael, Obadia, Ioel, Işia, de toţi cinci căpetenii;
  4. aveau cu ei, după neamurile lor, după casele părinţilor lor, treizeci şi şase de mii de oameni, ostaşi înarmaţi pentru război, căci aveau multe neveste şi fii.
  5. Fraţii lor, după toate familiile lui Isahar, oameni viteji, erau de toţi optzeci şi şapte de mii, scrişi în spiţele de neam.
  6. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher şi Iediael, trei.
  7. Fiii lui Bela: Eţbon, Uzi, Uziel, Ierimot şi Iri, cinci căpetenii ai caselor părinţilor lor, oameni viteji şi scrişi în spiţele de neam, în număr de douăzeci şi două de mii treizeci şi patru. –
  8. Fiii lui Becher: Zemira, Ioaş, Eliezer, Elioenai, Omri, Ieremot, Abia, Anatot şi Alamet; toţi aceştia erau fii ai lui Becher
  9. şi scrişi în spiţele de neam după neamurile lor, drept căpetenii ale caselor părinţilor lor, oameni viteji, în număr de douăzeci de mii două sute. –
  10. Fiul lui Iediael: Bilhan. Fiii lui Bilhan: Ieuş, Beniamin, Ehud, Chenaana, Zetan, Tarsis şi Ahişahar;
  11. toţi aceştia erau fii ai lui Iediael, căpetenii ale caselor părinţilor lor, oameni viteji, în număr de şaptesprezece mii două sute, în stare să poarte armele şi să meargă la război.
  12. Şupim şi Hupim, fiii lui Ir; Huşim, fiul lui Aher.
  13. Fiii lui Neftali: Iahţiel, Guni, Ieţer şi Şalum, fiii Bilhei.
  14. Fiii lui Manase: Asriel, pe care l-a născut ţiitoarea sa siriană; ea a născut pe Machir, tatăl lui Galaad.
  15. Machir a luat de nevastă pe sora lui Hupim şi Şupim. Numele surorii lui era Maaca. Numele celui de al doilea fiu era Ţelofhad; şi Ţelofhad a avut fete.
  16. Maaca, nevasta lui Machir, a născut un fiu şi i-a pus numele Pereş; numele fratelui său era Şereş, şi fiii săi erau Ulam şi Rechem.
  17. Fiul lui Ulam: Bedan. Aceştia sunt fiii lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase.
  18. Sora sa, Hamolechet, a născut pe Işhod, pe Abiezer şi pe Mahla.
  19. Fiii lui Şemida erau: Ahian, Sihem, Lichi şi Aniam.
  20. Fiii lui Efraim: Şutelah; Bered, fiul său; Tahat, fiul său; Eleada, fiul său; Tahat, fiul său;
  21. Zabad, fiul său; Şutelah, fiul său; Ezer şi Elead. Oamenii din Gat, născuţi în ţară, i-au omorât, pentru că se coborâseră să le ia turmele.
  22. Efraim, tatăl lor, s-a jelit multă vreme, şi fraţii săi au venit să-l mângâie.
  23. Apoi a intrat la nevasta sa, şi ea a zămislit şi a născut un fiu; el i-a pus numele Beria pentru că nenorocirea era în casă.
  24. A avut ca fiică pe Şeera, care a zidit Bet-Horonul de jos şi Bet-Horonul de sus, şi pe Uzen-Şeera.
  25. Refah, fiul său, şi Reşef; Telah, fiul său; Tahan, fiul său;
  26. Laedan, fiul său; Amihud, fiul său; Elişama, fiul său;
  27. Nun, fiul său; Iosua, fiul său.
  28. Ei aveau în stăpânire şi ca locuinţă Betelul cu satele lui; la răsărit: Naaran; la apus: Ghezer cu satele lui, Sihemul cu satele lui, până la Gaza cu satele ei.
  29. Fiii lui Manase stăpâneau Bet-Şeanul cu satele lui, Taanacul cu satele lui, Meghidoul cu satele lui, Dorul cu satele lui. În aceste cetăţi au locuit fiii lui Iosif, fiul lui Israel.
  30. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor.
  31. Fiii lui Beria: Eber şi Malchiel.
  32. Malchiel a fost tatăl lui Birzavit. Şi Eber a născut pe Iaflet, pe Şomer şi pe Hotam, şi pe sora lor Şua. –
  33. Fiii lui Iaflet: Pasac, Bimhal şi Aşvat. Aceştia sunt fiii lui Iaflet. –
  34. Fiii lui Şamer: Ahi, Rohega, Huba şi Aram. –
  35. Fiii lui Helem, fratele său: Ţofah, Imna, Şeleş şi Amal.
  36. Fiii lui Ţofah: Suah, Harnefer, Şual, Beri, Imra,
  37. Beţer, Hod, Şama, Şilşa, Itran şi Beera.
  38. Fiii lui Ieter: Iefune, Pispa şi Ara. –
  39. Fiii lui Ula: Arah, Haniel şi Riţia. –
  40. Toţi aceştia erau fiii lui Aşer, căpeteniile caselor părinţilor lor, oameni aleşi şi viteji, căpeteniile domnilor, scrişi în număr de douăzeci şi şase de mii de oameni, în stare să poarte armele şi să meargă la război.

Capitolul 8

  1. Beniamin a născut pe Bela, întâiul lui născut, pe Aşbel, al doilea, Ahrah, al treilea,
  2. Noha, al patrulea, şi Rafa, al cincilea.
  3. Fiii lui Bela au fost: Adar, Ghera, Abihud,
  4. Abişua, Naaman, Ahoah,
  5. Ghera, Şefufan şi Huram.
  6. Iată fiii lui Ehud, care erau capi de familie între locuitorii din Gheba şi care i-au strămutat la Manahat:
  7. Naaman, Ahia şi Ghera. Ghera, care i-a strămutat, a născut pe Uza şi pe Ahihud.
  8. Şaharaim a avut copii în ţara Moabului, după ce a îndepărtat pe nevestele sale: Huşim şi Baara.
  9. Cu nevasta sa Hodeş a avut pe: Iobab, Ţibia, Meşa, Malcam,
  10. Ieuţ, Şochia şi Mirma. Aceştia sunt fiii săi, capii de familie.
  11. Cu Huşim a avut pe: Abitub şi Elpaal.
  12. Fiii lui Elpaal: Eber, Mişeam şi Şemer, care a zidit Ono, Lod şi satele lui.
  13. Beria şi Şema, care erau capi de familie între locuitorii Aialonului, au pus pe fugă pe locuitorii din Gat.
  14. Ahio, Şaşac, Ieremot,
  15. Zebadia, Arad, Eder,
  16. Micael, Işfa şi Ioha erau fiii lui Beria. –
  17. Zebadia, Meşulam, Hizchi, Eber,
  18. Işmerai, Izlia şi Iobab erau fiii lui Elpaal. –
  19. Iachim, Zicri, Zabdi,
  20. Elienai, Ţiltai, Eliel,
  21. Adaia, Beraia şi Şimrat erau fiii lui Şimei.
  22. Işpan, Eber, Eliel,
  23. Abdon, Zicri, Hanan,
  24. Hanania, Elam, Antotia,
  25. Ifdeia şi Penuel erau fiii lui Şaşac. –
  26. Şamşerai, Şeharia, Atalia,
  27. Iaareşia, Elia şi Zicri erau fiii lui Ieroham. –
  28. Aceştia sunt capi de familie, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim.
  29. Tatăl lui Gabaon locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca.
  30. Abdon era fiul său întâi născut, apoi Ţur, Chis, Baal, Nadab,
  31. Ghedor, Ahio şi Zecher.
  32. Miclot a născut pe Şimea. Şi ei locuiau tot la Ierusalim lângă fraţii lor, împreună cu fraţii lor. –
  33. Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal.
  34. Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica.
  35. Fiii lui Mica: Piton, Melec, Taerea şi Ahaz.
  36. Ahaz a născut pe Iehoada; Iehoada a născut pe Alemet, Azmavet şi Zimri; Zimri a născut pe Moţa;
  37. Moţa a născut pe Binea. Fiul acestuia a fost Rafa; Eleasa a fost fiul acestuia; Aţel a fost fiul acestuia;
  38. Aţel a avut şase fii, ale căror nume iată-le: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Toţi aceştia erau fiii lui Aţel. –
  39. Fiii fratelui său Eşec: Ulam, întâiul lui născut, Ieus, al doilea, şi Elifelet, al treilea.
  40. Fiii lui Ulam au fost oameni viteji care trăgeau cu arcul, şi au avut mulţi fii şi nepoţi, o sută cincizeci. Toţi aceştia sunt fiii lui Beniamin.

Capitolul 9

  1. Tot Israelul este scris în spiţele de neam şi trecut în cartea împăraţilor lui Israel. Şi Iuda a fost luat rob în Babilon, din pricina fărădelegilor lui.
  2. Cei dintâi locuitori care au locuit în moşiile lor, în cetăţile lor, erau israeliţii, preoţii, leviţii şi netiniţii.
  3. La Ierusalim locuiau fii de ai lui Iuda, fii de ai lui Beniamin şi fii de ai lui Efraim şi Manase. –
  4. Fii de ai lui Pereţ, fiul lui Iuda: Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani.
  5. Dintre şiloniţi: Asaia, întâiul născut, şi fiii săi.
  6. Fii de ai lui Zerah: Ieuel şi fraţii săi, şase sute nouăzeci. –
  7. Fii de ai lui Beniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Hodavia, fiul lui Asenua;
  8. Ibneia, fiul lui Ieroham; Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri; Meşulam, fiul lui Şefatia, fiul lui Reuel, fiul lui Ibnia;
  9. şi fraţii lor, după neamurile lor, nouă sute cincizeci şi şase. Toţi oamenii aceştia erau capi de familie în casele părinţilor lor.
  10. Din preoţi: Iedaeia, Iehoiarib, Iachin,
  11. Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, mai marele Casei lui Dumnezeu;
  12. Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia; Maesai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meşulam, fiul lui Meşilemit, fiul lui Imer;
  13. şi fraţii lor, căpetenii ale caselor părinţilor lor, o mie şapte sute şaizeci, oameni viteji, puşi în slujba Casei lui Dumnezeu.
  14. Din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia, din fiii lui Merari;
  15. Bacbacar, Hereş, Galal, Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri, fiul lui Asaf;
  16. Obadia, fiul lui Şemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia, fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în satele netofatiţilor.
  17. Şi uşierii: Şalum, Acub, Talmon, Ahiman şi fraţii lor; Şalum era căpetenia lor,
  18. şi până în ziua de azi el este la uşa împăratului, la răsărit. Aceştia sunt uşierii taberei fiilor lui Levi.
  19. Şalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Core, şi fraţii săi din casa tatălui său, coreiţii, împlineau slujba de păzitori ai pragurilor Cortului; părinţii lor păziseră intrarea în tabăra Domnului,
  20. şi Fineas, fiul lui Eleazar, fusese odinioară căpetenia lor, şi Domnul era cu el.
  21. Zaharia, fiul lui Meşelemia, era uşier la intrarea Cortului întâlnirii.
  22. De toţi erau două sute doisprezece, aleşi ca uşieri ai pragurilor şi scrişi în spiţele de neam, după satele lor. David şi văzătorul Samuel îi puseseră în slujba lor.
  23. Ei şi copiii lor păzeau uşile Casei Domnului, adică ale casei Cortului.
  24. Erau uşieri în cele patru vânturi: la răsărit, la apus, la miazănoapte şi la miazăzi.
  25. Fraţii lor, care locuiau în satele lor, trebuiau să vină din timp în timp la ei şapte zile.
  26. Căci aceste patru căpetenii ale uşierilor, aceşti leviţi, erau întotdeauna în slujbă şi mai aveau privegherea asupra odăilor şi vistieriilor Casei lui Dumnezeu;
  27. petreceau noaptea în jurul Casei lui Dumnezeu, a cărei pază o aveau şi pe care trebuiau s-o deschidă în fiecare dimineaţă.
  28. Unii din leviţi aveau grijă de uneltele pentru slujbă, pe care le numărau la intrare şi le numărau şi la ieşire.
  29. Alţii îngrijeau de unelte, de toate uneltele Sfântului Locaş, şi de floarea făinii, de vin, de untdelemn, de tămâie şi de miresme.
  30. Fii de ai preoţilor pregăteau tămâia mirositoare.
  31. Matitia, unul din leviţi, întâiul născut al lui Şalum, coreitul, avea grijă de turtele coapte în tigaie.
  32. Şi unii din fraţii lor, dintre chehatiţi, erau însărcinaţi să pregătească pentru fiecare Sabat pâinile pentru punerea înaintea Domnului.
  33. Aceştia sunt cântăreţii, capii de familie ai leviţilor, care locuiau în odăi, scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte.
  34. Aceştia sunt capii de familie ai leviţilor, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim.
  35. Tatăl lui Gabaon, Ieiel, locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca.
  36. Abdon a fost fiul său întâi născut, apoi Ţur, Chis, Baal, Ner, Nadab,
  37. Ghedor, Ahio, Zaharia şi Miclot.
  38. Miclot a născut pe Şimeam. Şi ei locuiau tot la Ierusalim lângă fraţii lor, cu fraţii lor.
  39. Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal.
  40. Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica.
  41. Fiii lui Mica: Piton, Melec şi Tahrea.
  42. Ahaz a născut pe Iaera; Iaera a născut pe Alemet, Azmavet şi Zimri; Zimri a născut pe Moţa;
  43. Moţa a născut pe Binea. Fiul acestuia a fost Refaia; Eleasa a fost fiul acestuia; Aţel a fost fiul acestuia.
  44. Aţel a avut şase fii, ale căror nume iată-le: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Aceştia sunt fiii lui Aţel.

Capitolul 10

  1. Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
  2. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
  3. Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
  4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
  5. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
  6. Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
  7. Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo.
  8. A doua zi, filistenii au venit să jefuiască morţii şi au găsit pe Saul şi pe fiii lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
  9. L-au jefuit şi i-au luat capul şi armele. Apoi au trimis să dea de ştire prin toată ţara filistenilor, idolilor lor şi poporului.
  10. Au pus armele lui Saul în casa dumnezeului lor şi i-au atârnat ţeasta capului în templul lui Dagon.
  11. Când au auzit toţi locuitorii din Iabesul din Galaad tot ce au făcut filistenii lui Saul,
  12. s-au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele sub stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile.
  13. Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
  14. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Capitolul 11

  1. Tot Israelul s-a strâns la David la Hebron, zicând: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.
  2. Odinioară, chiar când era Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul Dumnezeul tău ţi-a zis: „Tu vei paşte pe poporul Meu, Israel, şi tu vei fi căpetenia poporului Meu, Israel.”
  3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat la Hebron, şi David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului spus prin Samuel.
  4. David a mers cu tot Israelul asupra Ierusalimului, adică Iebus. Acolo erau iebusiţii, locuitorii ţării.
  5. Locuitorii Iebusului au zis lui David: „Nu vei intra aici.” Dar David a luat cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.
  6. David zisese: „Oricine va bate cel dintâi pe iebusiţi va fi căpetenie şi domn.” Ioab, fiul Ţeruiei, s-a suit cel dintâi, şi a ajuns căpetenie.
  7. David s-a aşezat în cetăţuie; de aceea au numit-o cetatea lui David.
  8. Au făcut zid împrejurul cetăţii, de la Milo de jur împrejur; şi Ioab a dres cealaltă parte a cetăţii.
  9. David ajungea din ce în ce mai mare, şi Domnul oştirilor era cu el.
  10. Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David şi care l-au ajutat, împreună cu tot Israelul, să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după cuvântul Domnului cu privire la Israel.
  11. Iată, după numărul lor, vitejii care erau în slujba lui David: Iaşobeam, fiul lui Hacmoni, unul din căpitanii de seamă. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni, pe care i-a omorât dintr-o singură dată.
  12. După el, Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, unul din cei trei războinici.
  13. El era cu David la Pas-Damim, unde se strânseseră filistenii pentru luptă. Acolo era o bucată de pământ plină cu orz: şi poporul fugea dinaintea filistenilor.
  14. S-au aşezat în mijlocul ogorului, l-au ocrotit şi au bătut pe filisteni. Şi Domnul a dat o mare izbăvire.
  15. Trei din cele treizeci de căpetenii s-au coborât la David pe stâncă, în peştera Adulam, când tabăra filistenilor era în valea refaimiţilor.
  16. David era atunci în cetăţuie, şi o ceată a filistenilor era la Betleem.
  17. David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?”
  18. Atunci cei trei bărbaţi au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului.
  19. El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sângele acestor oameni, care s-au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au adus-o.” Şi n-a voit s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji.
  20. Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El şi-a învârtit suliţa peste trei sute de oameni şi i-a omorât; şi i-a mers faima între cei trei.
  21. El era cel mai cu vază din cei trei din rândul al doilea şi a fost căpetenia lor; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi;
  22. Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui om din Cabţeel, om de preţ şi vestit prin isprăvile lui. El a ucis cei doi lei ai Moabului. S-a coborât în mijlocul unei gropi pentru apă, unde a ucis un leu, într-o zi când căzuse zăpada.
  23. El a ucis pe un egiptean care avea o statură de cinci coţi şi avea în mână o suliţă ca sulul unui ţesător; s-a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu ea.
  24. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada; şi i-a mers faima printre cei trei viteji.
  25. Era cel mai cu vază din cei treizeci; dar n-a ajuns pe cei trei dintâi. David l-a primit în sfatul celor mai aproape de el.
  26. Vitejii oştirii: Asael, fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
  27. Şamot din Haror; Heleţ din Palon;
  28. Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa; Abiezer din Anatot;
  29. Sibecai, huşatitul; Ilai din Ahoah;
  30. Maharai din Netofa; Heled, fiul lui Baana, din Netofa;
  31. Itai, fiul lui Ribai, din Ghibeea fiilor lui Beniamin; Benaia din Piraton;
  32. Hurai din Nahale-Gaaş; Abiel, din Araba;
  33. Azmavet din Baharum; Eliahba din Şaalbon;
  34. Bene-Haşem din Ghizon; Ionatan, fiul lui Şaghe, din Harar;
  35. Ahiam, fiul lui Sacar, din Harar; Elifal, fiul lui Ur;
  36. Hefer din Mechera; Ahia din Palon;
  37. Heţro din Carmel; Naarai, fiul lui Ezbai;
  38. Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri;
  39. Ţelec, amonitul; Nahrai, din Berot, care ducea armele lui Ioab, fiul Ţeruiei;
  40. Ira din Ieter; Gareb din Ieter;
  41. Urie, hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai;
  42. Adina, fiul lui Şiza, rubenitul, căpetenia rubeniţilor, şi treizeci împreună cu el;
  43. Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat din Mitni;
  44. Ozia din Aştarot; Şama şi Iehiel, fiii lui Hotam, din Aroer;
  45. Iediael, fiul lui Şimri; Ioha, fratele său, tiţitul;
  46. Eliel din Mahavim; Ieribai şi Ioşavia, fiii lui Elnaam; Itma, moabitul;
  47. Eliel, Obed şi Iaasiel-Meţobaia.

Capitolul 12

  1. Iată cei ce s-au dus la David la Ţiclag, pe când se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii care i-au dat ajutor în timpul războiului.
  2. Erau arcaşi, cu mâna dreaptă şi cu mâna stângă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi: erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul.
  3. Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa din Ghibeea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca, Iehu din Anatot;
  4. Işmaia din Gabaon, viteaz între cei treizeci şi căpetenie peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan, Iozabad din Ghedera;
  5. Eluzai, Ierimot, Bealia, Şemaria, Şefatia din Harof;
  6. Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, coreiţi;
  7. Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham din Ghedor.
  8. Dintre gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustiu, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.
  9. Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;
  10. Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;
  11. Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea;
  12. Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;
  13. Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
  14. Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.
  15. Aceştia au trecut Iordanul în luna întâi, când ieşea din matcă pe tot cursul lui, şi ei sunt aceia care au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.
  16. Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii care s-au dus la David în cetăţuie.
  17. David le-a ieşit înainte şi le-a vorbit astfel: „Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar, dacă veniţi să mă înşelaţi în folosul vrăjmaşilor mei, când nu fac nicio silnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!”
  18. Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul şi a zis: „Suntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi-a ajutat!” Şi David i-a primit şi i-a pus între căpeteniile oştirii.
  19. Nişte oameni din Manase s-au unit cu David, când a pornit cu război împotriva lui Saul cu filistenii. Dar n-au fost de ajutor filistenilor; căci, după ce s-au sfătuit, domnii filistenilor au trimis înapoi pe David, zicând: „S-ar putea ca el să treacă de partea stăpânului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.”
  20. Când s-a întors la Ţiclag, iată cei ce s-au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.
  21. Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jefuitorilor amaleciţi)căci toţi erau oameni viteji, şi au ajuns căpetenii în oştire.
  22. Şi din zi în zi veneau oameni la David să-l ajute, până ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.
  23. Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, care s-au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului:
  24. Fiii lui Iuda, care purtau scutul şi suliţa, şase mii opt sute înarmaţi pentru război.
  25. Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, şapte mii o sută.
  26. Din fiii lui Levi, patru mii şase sute;
  27. şi Iehoiada, mai marele aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute;
  28. şi Ţadoc, tânăr viteaz, şi casa tatălui său, douăzeci şi două de căpetenii.
  29. Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii; căci până atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul.
  30. Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor.
  31. Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
  32. Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi sub porunca lor.
  33. Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război şi gata să se lupte cu o inimă hotărâtă.
  34. Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii care purtau scutul şi suliţa.
  35. Din daniţi, înarmaţi pentru război douăzeci şi opt de mii şase sute.
  36. Din Aşer, în stare să meargă la oaste şi gata de luptă, patruzeci de mii.
  37. Şi de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniţi, din gadiţi şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
  38. Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David.
  39. Au stat acolo trei zile cu David, mâncând şi bând, căci fraţii lor le pregătiseră de mâncare.
  40. Şi chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

Capitolul 13

  1. David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii.
  2. Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi, în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi,
  3. şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”
  4. Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.
  5. David a strâns pe tot Israelul, de la Şilhor în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.
  6. Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.
  7. Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cârmuiau carul.
  8. David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe.
  9. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.
  10. Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit, pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
  11. David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza.
  12. David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?”
  13. David n-a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
  14. Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui.

Capitolul 14

  1. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David şi lemn de cedru, şi cioplitori de piatră, şi tâmplari să-i zidească o casă.
  2. David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că împărăţia lui s-a înălţat foarte mult, din pricina poporului Său, Israel.
  3. David a mai luat neveste şi la Ierusalim: şi a mai născut fii şi fiice.
  4. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
  5. Ibhar, Elişua, Elfelet,
  6. Noga, Nefeg, Iafia,
  7. Elişama, Beeliada şi Elifelet.
  8. Filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul şi s-au suit cu toţii să-l caute. David a fost înştiinţat de acest lucru şi le-a ieşit înainte.
  9. Filistenii au venit şi s-au răspândit în valea refaimiţilor.
  10. David a întrebat pe Dumnezeu zicând: „Să mă sui împotriva filistenilor, şi îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis: „Suie-te, şi-i voi da în mâinile tale.”
  11. S-au suit la Baal-Peraţim, unde David i-a bătut. Apoi a zis: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmaşii mei prin mâna mea, ca pe nişte ape care se scurg.” De aceea s-a dat locului acestuia numele Baal-Peraţim.
  12. Ei şi-au lăsat acolo dumnezeii, care au fost arşi în foc după porunca lui David.
  13. Filistenii s-au răspândit din nou în vale.
  14. David a întrebat iarăşi pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: „Să nu te sui după ei; întoarce-te de la ei şi mergi asupra lor prin faţa duzilor.
  15. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să ieşi la luptă, căci Dumnezeu merge înaintea ta, ca să bată oastea filistenilor.”
  16. David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu, şi oastea filistenilor a fost bătută de la Gabaon până la Ghezer.
  17. Faima lui David s-a răspândit în toată ţara, şi Domnul l-a făcut de temut pentru toate neamurile.

Capitolul 15

  1. David şi-a zidit case în cetatea lui David; a pregătit un loc chivotului lui Dumnezeu şi a ridicat un Cort pentru el.
  2. Atunci David a zis: „Chivotul lui Dumnezeu nu trebuie purtat decât de leviţi, căci pe ei i-a ales Domnul să ducă chivotul lui Dumnezeu şi să-I slujească pe vecie.”
  3. Şi David a strâns tot Israelul la Ierusalim, ca să suie chivotul Domnului la locul pe care i-l pregătise.
  4. David a strâns pe fiii lui Aaron şi pe leviţi:
  5. din fiii lui Chehat: pe căpetenia Uriel şi pe fraţii săi, o sută douăzeci;
  6. din fiii lui Merari: pe căpetenia Asaia şi pe fraţii săi, două sute douăzeci;
  7. din fiii lui Gherşon: pe căpetenia Ioel şi pe fraţii săi, o sută treizeci;
  8. din fiii lui Eliţafan: pe căpetenia Semaia şi pe fraţii săi, două sute;
  9. din fiii lui Hebron: pe căpetenia Eliel şi pe fraţii săi, optzeci;
  10. din fiii lui Uziel: pe căpetenia Aminadab şi pe fraţii săi, o sută doisprezece.
  11. David a chemat pe preoţii: Ţadoc şi Abiatar, şi pe leviţii: Uriel, Asaia, Ioel, Şemaia, Eliel şi Aminadab
  12. şi le-a zis: „Voi sunteţi capii de familie ai leviţilor, sfinţiţi-vă, voi şi fraţii voştri, şi suiţi chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel la locul pe care i l-am pregătit.
  13. Pentru că n-aţi fost întâia dată, de aceea ne-a lovit Domnul Dumnezeul nostru, căci nu L-am căutat după Lege.”
  14. Preoţii şi leviţii s-au sfinţit ca să suie chivotul Domnului Dumnezeului lui Israel.
  15. Fiii leviţilor au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu nişte drugi, cum poruncise Moise după cuvântul Domnului.
  16. Şi David a zis căpeteniilor leviţilor să aşeze pe fraţii lor cântăreţi cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe şi ţambale, şi să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie.
  17. Leviţii au aşezat pe Heman, fiul lui Ioel; dintre fraţii lui, pe Asaf, fiul lui Berechia; şi dintre fiii lui Merari, fraţii lor, pe Etan, fiul lui Cuşaia;
  18. apoi împreună cu ei pe fraţii lor de a doua mână: pe Zaharia, Ben, Iaaziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Benaia, Maaseia, Matitia, Elifele, şi Micneia, şi Obed-Edom, şi Ieiel, uşieri.
  19. Cântăreţii, Heman, Asaf şi Etan aveau ţambale de aramă, ca să sune din ele.
  20. Zaharia, Aziel, Şemiramot, Iehiel, Uni, Eliab, Maaseia şi Benaia aveau lăute pe alamot;
  21. şi Matitia, Elifele, Micneia, Obed-Edom, Ieiel şi Azazia aveau harpe cu opt corzi, ca să sune tare.
  22. Chenania, căpetenia muzicii între leviţi, cârmuia muzica, fiindcă era meşter.
  23. Berechia şi Elcana erau uşierii chivotului.
  24. Şebania, Iosafat, Netaneel, Amasai, Zaharia, Benaia şi Eliezer, preoţii, sunau din trâmbiţe înaintea chivotului lui Dumnezeu. Obed-Edom şi Iehia erau uşierii chivotului.
  25. David, bătrânii lui Israel şi căpeteniile miilor au pornit astfel să suie chivotul legământului Domnului de la casa lui Obed-Edom, în mijlocul bucuriei.
  26. Când a ajutat Dumnezeu pe leviţi să ridice chivotul legământului Domnului, au jertfit şapte viţei şi şapte berbeci.
  27. David era îmbrăcat cu o manta de in subţire; tot aşa erau îmbrăcaţi toţi leviţii care duceau chivotul, cântăreţii şi Chenania, căpetenia muzicii între cântăreţi, şi David avea pe el un efod de in.
  28. Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbiţe şi de chimvale, şi făcând să răsune lăutele şi harpele.
  29. Pe când intra în cetatea lui David chivotul legământului Domnului, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră şi, când a văzut pe împăratul David sărind şi jucând, l-a dispreţuit în inima ei.

Capitolul 16

  1. După ce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul Cortului, pe care-l întinsese David pentru el, şi au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de mulţumiri.
  2. Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumiri, a binecuvântat poporul în Numele Domnului.
  3. Apoi a împărţit tuturor celor din Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide.
  4. A dat leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude şi să slăvească pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  5. Aceştia erau: Asaf, căpetenia; Zaharia, al doilea după el; Ieiel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, lăute şi harpe, şi Asaf suna din ţambale.
  6. Preoţii Benaia şi Iahaziel sunau mereu din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
  7. În ziua aceea, David a însărcinat pentru întâia dată pe Asaf şi fraţii săi să vestească laudele Domnului.
  8. Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui: faceţi cunoscut printre popoare faptele Lui înalte!
  9. Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!
  10. Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
  11. Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui!
  12. Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui,
  13. voi, sămânţa lui Israel, robul Său, copiii lui Iacov, aleşii Lui!
  14. Domnul este Dumnezeul nostru; judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.
  15. Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său; de făgăduinţele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,
  16. de legământul pe care l-a făcut cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
  17. El l-a făcut o lege pentru Iacov, un legământ veşnic pentru Israel,
  18. zicând: „Îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire care v-a căzut la împărţire.”
  19. Ei erau puţini la număr atunci, foarte puţini la număr, şi străini în ţara aceea.
  20. Şi mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor;
  21. dar El n-a îngăduit nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor,
  22. zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu faceţi niciun rău prorocilor Mei!”
  23. Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului! Vestiţi din zi în zi mântuirea Lui;
  24. povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele, minunile Lui!
  25. Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă, El este de temut, mai presus de toţi dumnezeii;
  26. căci toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
  27. Măreţia şi strălucirea sunt înaintea feţei Lui, tăria şi bucuria sunt în Locaşul Lui.
  28. Familii de popoare, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!
  29. Daţi Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceţi daruri şi veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.
  30. Tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului! Căci lumea este întărită şi nu se clatină.
  31. Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul! Să se spună printre neamuri că Domnul împărăţeşte!
  32. Să urle marea cu tot ce este în ea! Câmpia să se înveselească împreună cu tot ce este pe ea!
  33. Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.
  34. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!
  35. Ziceţi: „Mântuieşte-ne, Dumnezeul mântuirii, strânge-ne şi scoate-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt şi să ne punem slava în a Te lăuda!
  36. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie!” Şi tot poporul a zis: „Amin!” şi lăuda pe Domnul.
  37. David a lăsat acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-şi datoria zi de zi.
  38. A lăsat pe Obed-Edom şi pe Hosa cu fraţii lor, în număr de şaizeci şi opt, pe Obed-Edom, fiul lui Ieditun, şi pe Hosa, ca uşieri.
  39. A pus pe preotul Ţadoc şi pe preoţi, fraţii săi, înaintea Locaşului Domnului, pe înălţimea din Gabaon,
  40. ca să aducă necurmat Domnului arderi de tot, dimineaţa şi seara, pe altarul arderilor de tot şi să împlinească tot ce este scris în Legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul.
  41. Cu ei erau Heman şi Iedutun şi ceilalţi care fuseseră aleşi şi numiţi pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac.
  42. Cu ei erau Heman şi Iedutun, care aveau trâmbiţe şi ţambale, pentru cei ce sunau din ele, şi instrumente pentru cântări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau uşieri.
  43. Tot poporul s-a dus fiecare la casa lui, şi David s-a întors să-şi binecuvânteze casa.

Capitolul 17

  1. Pe când locuia David în casa lui, a zis prorocului Natan: „Iată, eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul legământului Domnului este într-un Cort.”
  2. Natan a răspuns lui David: „Fă tot ce-ţi spune inima, căci Dumnezeu este cu tine.”
  3. În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:
  4. „Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu tu Îmi vei zidi o Casă de locuit.
  5. Căci Eu n-am locuit într-o Casă din ziua când am scos pe Israel din Egipt până în ziua de azi; ci am mers din Cort în Cort şi din Locaş în Locaş.
  6. Pretutindeni pe unde am mers cu tot Israelul, am spus Eu o vorbă vreunuia din judecătorii lui Israel, cărora le poruncisem să pască pe poporul Meu, am zis Eu: „Pentru ce nu-Mi zidiţi o Casă de cedru?”
  7. Acum să spui robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, dinapoia oilor, ca să fii căpetenia poporului Meu, Israel;
  8. am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ:
  9. am dat o locuinţă poporului Meu Israel, şi l-am sădit ca să fie statornic acolo şi să nu mai fie tulburat, pentru ca cei răi să nu-l mai nimicească aşa cum îl nimiceau mai înainte
  10. şi pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Am smerit pe toţi vrăjmaşii tăi. Şi îţi vestesc că Domnul îţi va zidi o Casă.
  11. Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine şi anume pe unul din fiii tăi şi-i voi întări domnia.
  12. El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie.
  13. Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea de la el, cum am îndepărtat-o de la cel dinaintea ta.
  14. Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în Împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.”
  15. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.
  16. Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?
  17. Şi atât este puţin lucru înaintea Ta, Dumnezeule! Tu vorbeşti şi de casa robului Tău pentru vremurile viitoare. Şi binevoieşti să-Ţi îndrepţi privirile asupra mea în felul oamenilor, Tu care eşti înălţat, Doamne Dumnezeule!
  18. Ce ar putea să-Ţi mai spună David faţă de slava dată robului Tău? Tu cunoşti pe robul Tău.
  19. Doamne, din pricina robului Tău şi după inima Ta, ai făcut aceste lucruri mari şi i le-ai descoperit.
  20. Doamne! Nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.
  21. Este oare pe pământ un sigur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău pe care l-ai răscumpărat din Egipt?
  22. Tu ai pus pe poporul Tău, Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
  23. Acum, Doamne, cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui să rămână în veac, şi fă după cuvântul Tău!
  24. Să rămână, pentru ca Numele Tău să fie slăvit pe vecie şi să se spună: „Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, este un Dumnezeu pentru Israel!” Şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta!
  25. Căci Tu însuţi, Dumnezeule, ai descoperit robului Tău că îi vei zidi o casă. De aceea a îndrăznit robul Tău să se roage înaintea Ta.
  26. Acum, Doamne, Tu eşti adevăratul Dumnezeu şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.
  27. Binecuvântează, dar, casa robului Tău, ca să rămână pe vecie înaintea Ta! Căci ce binecuvântezi Tu, Doamne, este binecuvântat pentru veşnicie!”

Capitolul 18

  1. După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit, şi a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lui.
  2. A bătut pe moabiţi, şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
  3. David a bătut pe Hadarezer, împăratul Ţobei, spre Hamat, când s-a dus să-şi aşeze stăpânirea peste râul Eufratului.
  4. David i-a luat o mie de care, şapte mii de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi; a tăiat vinele tuturor cailor de trăsuri şi n-a păstrat decât o sută de care.
  5. Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadarezer, împăratul Ţobei, şi David a bătut douăzeci şi două de mii de sirieni.
  6. David a pus o strajă de oşti în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit bir. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea.
  7. Şi David a luat scuturile de aur pe care le aveau slujitorii lui Hadarezer şi le-a adus la Ierusalim.
  8. David a mai luat multă aramă din Tibhat şi din Cun, cetăţile lui Hadarezer. Solomon a făcut din ea marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă.
  9. Tohu, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadarezer, împăratul Ţobei,
  10. şi a trimis pe fiul său Hadoram la împăratul David să-i ureze de bine şi să-l laude că a luptat împotriva lui Hadarezer şi l-a bătut. Căci Tohu era în război cu Hadarezer. A trimis de asemenea tot felul de vase de aur, de argint şi de aramă.
  11. Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni şi de la Amalec.
  12. Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.
  13. A pus oşti de strajă în Edom, şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pe oriunde mergea.
  14. David a domnit peste tot Israelul şi făcea judecată şi dreptate tot poporului său.
  15. Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor;
  16. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Abimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Şavşa era logofăt;
  17. Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau cei dintâi pe lângă împărat.

Capitolul 19

  1. După aceea, Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său.
  2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, căci tatăl lui a arătat bunăvoinţă faţă de mine.” Şi David a trimis soli să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie,
  3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? – Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s-o nimicească, şi ca să iscodească ţara?”
  4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă şi să le taie hainele pe la mijloc până la brâu. Apoi le-a dat drumul.
  5. David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întâmplate cu oamenii aceştia, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine; şi împăratul a trimis să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi apoi să vă întoarceţi.”
  6. Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urâţi lui David, şi Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint să tocmească în slujba lor care şi călăreţi de la sirienii din Mesopotamia şi de la sirienii din Maaca şi din Ţoba.
  7. Au tocmit treizeci şi două de mii de care şi pe împăratul din Maaca împreună cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Fiii lui Amon s-au strâns din cetăţile lor şi au mers la luptă.
  8. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea de oameni viteji.
  9. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au înşirat în linie de bătaie la intrarea cetăţii; împăraţii care veniseră au tăbărât deosebit pe câmp.
  10. Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva sirienilor;
  11. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
  12. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.
  13. Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!”
  14. Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au fugit dinaintea lui.
  15. Şi, când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au întors în cetate. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim.
  16. Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, au trimis şi au adus pe sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadarezer, era în fruntea lor.
  17. Au dat de ştire lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor şi s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înşiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el,
  18. au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii.
  19. Slujitorii lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi sirienii n-au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.

Capitolul 20

  1. În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, Ioab a pornit, în fruntea unei puternice oştiri, să pustiască ţara fiilor lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim. Ioab a bătut Raba şi a nimicit-o.
  2. David a luat cununa de pe capul împăratului ei şi a găsit-o în greutate de un talant de aur: era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o mare pradă din cetate.
  3. A scos afară pe locuitori şi i-a tăiat în bucăţi cu ferăstraie, cu securi şi cu topoare; tot aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.
  4. După aceea, a avut loc o bătălie la Ghezer cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a ucis pe Sipai, unul din copiii lui Rafa. Şi filistenii au fost smeriţi.
  5. A mai fost o bătălie cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca un sul de ţesut.
  6. A mai fost o bătălie la Gat. Acolo a fost un om de statură înaltă care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, douăzeci şi patru de toate, şi care se trăgea şi el din Rafa.
  7. El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis.
  8. Oamenii aceştia erau dintre copiii lui Rafa la Gat. Ei au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Capitolul 21

  1. Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.
  2. Şi David a zis lui Ioab şi căpeteniilor poporului: „Duceţi-vă de faceţi numărătoarea lui Israel, de la Beer-Şeba până la Dan, şi spuneţi-mi, ca să ştiu la cât se ridică numărul poporului.”
  3. Ioab a răspuns: „Domnul să facă pe poporul Lui încă de o sută de ori pe atât! Împărate, domnul meu, nu sunt ei toţi slujitori ai domnului meu? Dar pentru ce cere domnul meu lucrul acesta? Pentru ce să faci pe Israel să păcătuiască astfel?”
  4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab. Şi Ioab a plecat şi a străbătut tot Israelul; apoi s-a întors la Ierusalim.
  5. Ioab a dat lui David cartea numărătorii poporului: în tot Israelul erau o mie de mii şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia, iar în Iuda erau patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia.
  6. Între ei n-a numărat şi pe Levi şi Beniamin, căci porunca împăratului i se părea o urâciune.
  7. Porunca aceasta n-a plăcut lui Dumnezeu, care a lovit pe Israel.
  8. Şi David a zis lui Dumnezeu: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, iartă fărădelegea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
  9. Domnul a vorbit astfel lui Gad, văzătorul lui David:
  10. „Du-te şi spune lui David: „Aşa vorbeşte Domnul: „Îţi pun înainte trei urgii; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
  11. Gad s-a dus la David şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Primeşte:
  12. sau trei ani de foamete, sau trei luni în timpul cărora să fii nimicit de potrivnicii tăi şi atins de sabia vrăjmaşilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi ciuma să fie în ţară, şi îngerul Domnului să ducă nimicirea în tot ţinutul lui Israel. Vezi acum ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”
  13. David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Să cad în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
  14. Domnul a trimis ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel.
  15. Dumnezeu a trimis un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe când îl nimicea, Domnul S-a uitat şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mâna înapoi!” Îngerul Domnului stătea lângă aria lui Ornan, iebusitul.
  16. David a ridicat ochii şi a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi ţinând în mână sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrânii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pământ.
  17. Şi David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne Dumnezeul meu, mâna Ta să fie, dar, peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!”
  18. Îngerul Domnului a spus lui Gad să vorbească lui David să se suie să ridice un altar Domnului în aria lui Ornan, iebusitul.
  19. David s-a suit, după cuvântul pe care-l spusese Gad în Numele Domnului.
  20. Ornan s-a întors şi a văzut îngerul, şi cei patru fii ai lui s-au ascuns împreună cu el: treiera grâul atunci.
  21. Când a ajuns David la Ornan, Ornan s-a uitat şi a zărit pe David; apoi a ieşit din arie şi s-a închinat înaintea lui David, cu faţa la pământ.
  22. David a zis lui Ornan: „Dă-mi locul ariei să zidesc în el un altar Domnului; dă-mi-l pe preţul lui în argint, ca să se depărteze urgia deasupra poporului.”
  23. Ornan a răspuns lui David: „Ia-l, şi să facă domnul meu împăratul ce va crede; iată eu dau boii pentru arderea de tot, carele în loc de lemne şi grâul pentru darul de mâncare, toate le dau.”
  24. Dar împăratul David a zis lui Ornan: „Nu! Vreau să-l cumpăr pe preţul lui în argint, căci nu voi da Domnului ce este al tău şi nu voi aduce o ardere de tot care să nu mă coste nimic.”
  25. Şi David a dat lui Ornan şase sute de sicli de aur pentru locul ariei.
  26. David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. A chemat pe Domnul, şi Domnul i-a răspuns prin foc, care s-a coborât din cer pe altarul arderii de tot.
  27. Atunci Domnul a vorbit îngerului, care şi-a vârât iarăşi sabia în teacă.
  28. Pe vremea aceasta, David, văzând că Domnul îl ascultase în aria lui Ornan, iebusitul, aducea jertfe acolo.
  29. Dar Locaşul Domnului, făcut de Moise în pustiu, şi altarul arderilor de tot erau atunci pe înălţimea Gabaonului.
  30. David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimântase sabia îngerului Domnului.

Capitolul 22

  1. Şi David a zis: „Aici să fie Casa Domnului Dumnezeu şi aici să fie altarul arderilor de tot pentru Israel.”
  2. David a strâns pe străinii din ţara lui Israel şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.
  3. A pregătit şi fier din belşug pentru cuiele de la aripile uşilor şi pentru scoabe, aramă atât de multă încât nu puteau s-o numere
  4. şi lemne de cedru fără număr, căci sidonienii şi tirienii aduseseră lui David lemne de cedru din belşug.
  5. David zicea: „Fiul meu Solomon este tânăr şi plăpând, şi Casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.” Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.
  6. David a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui Israel.
  7. David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu.
  8. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o Casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.
  9. Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
  10. El va zidi o Casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu, şi Eu îi voi fi Tată; şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel.”
  11. Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine!
  12. Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea Legii Domnului Dumnezeului tău!
  13. Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise, Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta.
  14. Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu.
  15. Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră şi tâmplari, şi oameni îndemânatici în tot felul de lucrări.
  16. Aurul, argintul, arama şi fierul sunt fără număr. Scoală-te, dar, şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.”
  17. David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicând:
  18. „Domnul Dumnezeul vostru nu este oare cu voi şi nu v-a dat El odihnă din toate părţile? Căci a dat în mâinile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său.
  19. Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul Dumnezeul vostru; sculaţi-vă şi zidiţi Sfântul Locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legământului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în Casa care va fi zidită Numelui Domnului.”

Capitolul 23

  1. David, fiind bătrân şi sătul de zile, a pus pe fiul său Solomon împărat peste Israel.
  2. El a strâns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
  3. Au făcut numărătoarea leviţilor, de la vârsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s-au găsit în număr de treizeci şi opt de mii.
  4. Şi David a zis: „Douăzeci şi patru de mii dintre ei să vegheze asupra slujbelor din Casa Domnului, şase mii să fie dregători şi judecători,
  5. patru mii să fie portari, şi patru mii să fie însărcinaţi să laude pe Domnul cu instrumentele pe care le-am făcut ca să-L preamărim.”
  6. David i-a împărţit în cete după fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.
  7. Din gherşoniţi: Laedan şi Şimei. –
  8. Fiii lui Laedan: căpetenia Iehiel, Zetam şi Ioel, trei.
  9. Fiii lui Şimei: Şelomit, Haziel şi Haran, trei. Aceştia erau capii caselor părinteşti ale familiei lui Laedan. –
  10. Fiii lui Şimei: Iahat, Zina, Ieuş şi Beria. Aceştia sunt cei patru fii ai lui Şimei.
  11. Iahat era căpetenia, şi Zina al doilea; Ieuş şi Beria n-au avut mulţi fii şi au alcătuit o singură casă părintească la numărătoare.
  12. Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel, patru. –
  13. Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca preasfânt, el şi fiii lui pe vecie, ca să aducă tămâie înaintea Domnului, să-I facă slujba şi să binecuvânteze pe vecie în Numele Lui.
  14. Dar fiii lui Moise, omul lui Dumnezeu, au fost număraţi în seminţia lui Levi.
  15. Fiii lui Moise: Gherşom şi Eliezer.
  16. Fiul lui Gherşom: Şebuel, căpetenia.
  17. Şi fiii lui Eliezer au fost: Rehabia, căpetenia; Eliezer n-a avut alt fiu, dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulţi la număr. –
  18. Fiul lui Iţehar: Şelomit, căpetenia. –
  19. Fiii lui Hebron: Ieria, căpetenia; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; şi Iecameam, al patrulea. –
  20. Fiii lui Uziel: Mica, căpetenia; şi Işia, al doilea.
  21. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. – Fiii lui Mahli: Eleazar şi Chis.
  22. Eleazar a murit fără să aibă fii; dar a avut fete pe care le-au luat de neveste fiii lui Chis, fraţii lor. –
  23. Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ieremot, trei.
  24. Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărând numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
  25. Căci David a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului Său şi va locui pe vecie la Ierusalim;
  26. şi leviţii nu vor mai avea să poarte Cortul şi toate uneltele pentru slujba lui.”
  27. După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
  28. Puşi lângă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţarea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,
  29. de pâinile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mâncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigaie şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime;
  30. ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul
  31. şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite.
  32. Îngrijeau de Cortul întâlnirii, de Sfântul Locaş şi de fiii lui Aaron, fraţii lor, pentru slujba Casei Domnului.

Capitolul 24

  1. Iată cetele fiilor lui Aaron. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
  2. Nadab şi Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să aibă fii; şi Eleazar şi Itamar au împlinit slujba de preoţi.
  3. David a împărţit pe fiii lui Aaron, rânduindu-i după slujba pe care aveau s-o facă; Ţadoc făcea parte din urmaşii lui Eleazar, şi Ahimelec, din urmaşii lui Itamar.
  4. Printre fiii lui Eleazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre fiii lui Itamar, şi i-au împărţit aşa că fiii lui Eleazar aveau şaisprezece căpetenii de case părinteşti, şi fiii lui Itamar, opt căpetenii de case părinteşti.
  5. I-au împărţit prin sorţi, între unii şi alţii, căci căpeteniile Sfântului Locaş şi căpeteniile lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar şi din fiii lui Itamar.
  6. Şemaia, fiul lui Netaneel, scriitorul, din seminţia lui Levi, i-a scris înaintea împăratului şi mai marilor, înaintea preotului Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, şi înaintea căpeteniilor caselor părinteşti ale preoţilor şi leviţilor. Au tras la sorţi câte o casă părintească pentru Eleazar şi au tras şi câte una pentru Itamar.
  7. Cel dintâi sorţ a ieşit pentru Iehoiarib; al doilea, pentru Iedaia;
  8. al treilea, pentru Harim; al patrulea, pentru Seorim;
  9. al cincilea, pentru Malchia; al şaselea, pentru Miiamin;
  10. al şaptelea, pentru Hacoţ; al optulea, pentru Abia;
  11. al nouălea, pentru Iosua; al zecelea, pentru Şecania;
  12. al unsprezecelea, pentru Eliaşib; al doisprezecelea, pentru Iachim;
  13. al treisprezecelea, pentru Hupa; al paisprezecelea, pentru Ieşebeab;
  14. al cincisprezecelea, pentru Bilga; al şaisprezecelea, pentru Imer;
  15. al şaptesprezecelea, pentru Hezir; al optsprezecelea, pentru Hapiţeţ;
  16. al nouăsprezecelea, pentru Petahia; al douăzecilea, pentru Ezechiel;
  17. al douăzeci şi unulea, pentru Iachin; al douăzeci şi doilea, pentru Gamul;
  18. al douăzeci şi treilea, pentru Delaia; al douăzeci şi patrulea, pentru Maazia.
  19. Acesta era şirul în care aveau să-şi facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel.
  20. Iată căpeteniile celorlalţi leviţi. – Din fiii lui Amram: Şubael; din fiii lui Şubael: Iehdia;
  21. din Rehabia, din fiii lui Rehabia: căpetenia Işia.
  22. Din iţehariţi: Şelomot; din fiii lui Şelomot: Iahat.
  23. Fiii lui Hebron: Ieria; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; Iecameam, al patrulea.
  24. Fiul lui Uziel: Mica; din fiii lui Mica: Şamir;
  25. fratele lui Mica: Işia; din fiii lui Işia: Zaharia. –
  26. Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi, şi fiii fiului său Iaazia.
  27. Fiii lui Merari, ai fiului său Iaazia: Şoham, Zacur şi Ibri.
  28. Din Mahli: Eleazar, care n-a avut fii;
  29. din Chis, fiii lui Chis: Ierahmeel.
  30. Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ierimot. Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti.
  31. Şi ei, ca şi fraţii lor, fiii lui Aaron, au tras la sorţi înaintea împăratului David, înaintea lui Ţadoc şi Ahimelec, şi înaintea căpeteniilor caselor părinteşti ale preoţilor şi leviţilor, şi anume fiecare cap de casă întocmai ca cel mai mic din fraţii săi.

Capitolul 25

  1. David şi căpeteniile oştirii au pus deoparte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau întovărăşiţi de harpă, de lăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta:
  2. Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, sub cârmuirea lui Asaf care prorocea după poruncile împăratului.
  3. Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, sub cârmuirea tatălui lor, Iedutun, care prorocea cu harpa, ca să laude şi să mărească pe Domnul.
  4. Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot,
  5. toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman paisprezece fii şi trei fete.
  6. Toţi aceştia erau sub cârmuirea părinţilor lor pentru cântarea în Casa Domnului şi aveau chimvale, lăute şi harpe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împăratului.
  7. Erau în număr de două sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri.
  8. Au tras la sorţi pentru slujbele lor, mici şi mari, învăţători şi ucenici.
  9. Cel dintâi sorţ ieşit a fost din Asaf, pentru Iosif; al doilea, pentru Ghedalia, el, fraţii şi fiii lui, doisprezece;
  10. al treilea, Zacur, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  11. al patrulea, pentru Iţeri, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  12. al cincilea, pentru Netania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  13. al şaselea, pentru Buchia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  14. al şaptelea, pentru Iesareela, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  15. al optulea, pentru Isaia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  16. al nouălea, pentru Matania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  17. al zecelea, pentru Şimei, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  18. al unsprezecelea, pentru Azareel, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  19. al doisprezecelea, pentru Haşabia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  20. al treisprezecelea, pentru Şubael, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  21. al paisprezecelea, pentru Matitia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  22. al cincisprezecelea, pentru Ieremot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  23. al şaisprezecelea, pentru Hanania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  24. al şaptesprezecelea, pentru Ioşbecaşa, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  25. al optsprezecelea, pentru Hanani, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  26. al nouăsprezecelea, pentru Maloti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  27. al douăzecilea, pentru Eliata, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  28. al douăzeci şi unulea, pentru Hotir, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  29. al douăzeci şi doilea, pentru Ghidalti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  30. al douăzeci şi treilea, pentru Mahaziot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
  31. al douăzeci şi patrulea, pentru Romamti-Ezer, fiii şi fraţii săi, doisprezece.

Capitolul 26

  1. Iată cetele uşierilor: Din coreiţi: Meşelemia, fiul lui Core, dintre fiii lui Asaf.
  2. Fiii lui Meşelemia: Zaharia, întâiul născut; Iediael, al doilea; Zebadia, al treilea; Iatniel, al patrulea;
  3. Elam, al cincilea; Iohanan, al şaselea; Elioenai, al şaptelea.
  4. Fiii lui Obed-Edom: Şemaia, întâiul născut; Iozabad, al doilea; Ioah, al treilea; Sacar, al patrulea; Netaneel, al cincilea;
  5. Amiel, al şaselea; Isahar, al şaptelea; Peultai, al optulea; căci Dumnezeu îl binecuvântase.
  6. Fiului său Şemaia i s-au născut fii care au stăpânit în casa tatălui lor, căci erau oameni viteji;
  7. fiii lui Şemaia: Otni, Refael, Obed, Elzabad şi fraţii săi, oameni viteji, Elihu şi Semaia.
  8. Toţi aceştia erau fiii lui Obed-Edom, ei, fiii şi fraţii lor; erau oameni plini de vlagă şi de putere pentru slujbă, şaizeci şi doi de ai lui Obed-Edom.
  9. Fiii şi fraţii lui Meşelemia, oameni viteji, erau în număr de optsprezece.
  10. Din fiii lui Merari: Hosa, care avea ca fii pe: Şimri, căpetenia, pus căpetenie de tatăl său, măcar că nu era el întâiul născut;
  11. Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea. Toţi fiii şi fraţii lui Hosa erau în număr de treisprezece.
  12. Acestor cete de uşieri, căpeteniilor acestor oameni şi fraţilor lor, a fost încredinţată paza pentru slujba Casei Domnului.
  13. Au tras la sorţi pentru fiecare uşă, mici şi mari, după casele lor părinteşti.
  14. Sorţul a căzut pe Şelemia pentru partea de răsărit. Au tras la sorţi pentru fiul său Zaharia, care era un sfetnic înţelept, şi i-a căzut la sorţi partea de miazănoapte.
  15. Partea de miazăzi a căzut lui Obed-Edom, iar casa magaziilor a căzut fiilor săi.
  16. Partea de apus a căzut lui Şupim şi lui Hosa, cu uşa Şalechet, pe drumul care suia sus: o strajă era în faţa alteia.
  17. La răsărit erau şase leviţi, la miazănoapte, patru pe zi, la miazăzi, patru pe zi, şi patru la magazii, câte doi în două locuri deosebite;
  18. spre mahala, la apus: patru spre drum, doi spre mahala.
  19. Acestea sunt cetele uşierilor, dintre fiii coreiţilor şi dintre fiii lui Merari.
  20. Unul din leviţi, Ahia, avea grija vistieriilor Casei lui Dumnezeu şi vistieriilor lucrurilor sfinte.
  21. Dintre fiii lui Laedan, fiii gherşoniţilor ieşiţi din Laedan, căpeteniile caselor părinteşti ale lui Laedan, gherşonitul, erau: Iehieli
  22. şi fiii lui Iehieli, Zetam şi fratele său Ioel, care păzeau vistieriile Casei Domnului.
  23. Dintre amramiţi, iţehariţi, hebroniţi şi uzieliţi,
  24. era Şebuel, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, care îngrijea de vistierii.
  25. Dintre fraţii lui ieşiţi din Eliezer, al cărui fiu a fost Rehabia, al cărui fiu a fost Isaia, al cărui fiu a fost Ioram, al cărui fiu a fost Zicri, al cărui fiu a fost Şelomit,
  26. erau Şelomit şi fraţii săi, care păzeau toate vistieriile lucrurilor sfinte pe care le închinaseră împăratul David, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi sute şi căpeteniile oştirii: le închinaseră
  27. din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului.
  28. Tot ce fusese închinat de Samuel, văzătorul, de Saul, fiul lui Chis, de Abner, fiul lui Ner, de Ioab, fiul Ţeruiei, toate lucrurile închinate erau sub paza lui Şelomit şi a fraţilor săi.
  29. Dintre iţehariţi: Chenania şi fraţii săi erau întrebuinţaţi pentru treburile de afară, ca dregători şi judecători în Israel.
  30. Dintre hebroniţi: Haşabia şi fraţii săi, oameni viteji, în număr de o mie şapte sute, aveau privegherea asupra lui Israel, dincoace de Iordan, la apus, pentru toate treburile Domnului şi pentru slujba împăratului.
  31. În ce priveşte pe hebroniţi, a căror căpetenie era Ieria, s-au făcut, în al patruzecilea an al domniei lui David, cercetări cu privire la ei, după spiţele lor de neam şi după casele lor părinteşti, şi s-au găsit între ei la Iaezer, în Galaad, oameni viteji.
  32. Fraţii lui Ieria, oameni viteji, erau în număr de două mii şapte sute capi de case părinteşti. Împăratul David i-a pus peste rubeniţi, peste gadiţi şi peste jumătatea seminţiei lui Manase, pentru toate treburile lui Dumnezeu şi pentru treburile împăratului.

Capitolul 27

  1. Aceştia sunt copiii lui Israel, după numărul lor, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi peste sute şi slujbaşi în slujba împăratului pentru tot ce privea şirul cetelor, sosirea şi plecarea lor, lună după lună, în toate lunile anului; fiecare ceată era de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  2. În fruntea celei dintâi cete, pentru luna întâi, era Iaşobeam, fiul lui Zabdiel: şi avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  3. El era din fiii lui Pereţ şi era capul tuturor căpeteniilor oştirii în luna întâi.
  4. În fruntea cetei din luna a doua era Dodai, ahohitul; Miclot era unul din capii cetei sale. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  5. Capul cetei a treia, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada, capul; şi el avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  6. Acest Benaia era un viteaz dintre cei treizeci şi în fruntea celor treizeci. Fiul său Amizadab era una din căpeteniile cetei sale.
  7. Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab; şi, după el, fiul său Zebadia. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  8. Al cincilea, pentru luna a cincea, era căpetenia Şamehut, izrahitul. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  9. Al şaselea, pentru luna a şasea, era Ira, fiul lui Icheş, tecoitul. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  10. Al şaptelea, pentru luna a şaptea, era Heleţ, pelonitul, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  11. Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai, huşatitul, din familia zerahiţilor. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  12. Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer din Anatot, din beniamiţi. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  13. Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai din Netofa, din familia zerahiţilor. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  14. Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia din Piraton, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  15. Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai din Netofa, din familia lui Otniel. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
  16. Iată capii seminţiilor lui Israel. Capul rubeniţilor: Eliezer, fiul lui Zicri; al simeoniţilor; Şefatia, fiul lui Maaca;
  17. al leviţilor: Haşabia, fiul lui Chemuel; al familiei lui Aaron: Ţadoc;
  18. al lui Iuda: Elihu, din fraţii lui David; al lui Isahar: Omri, fiul lui Micael;
  19. al lui Zabulon: Işemaia, fiul lui Obadia; al lui Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel;
  20. al fiilor lui Efraim: Hosea, fiul lui Azazia;
  21. al jumătăţii seminţiei lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia; al jumătăţii seminţiei lui Manase din Galaad: Ido, fiul lui Zaharia; al lui Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner;
  22. al lui Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceştia sunt capii seminţiilor lui Israel.
  23. David n-a făcut numărătoarea celor în vârstă de la douăzeci de ani în jos din Israel, căci Domnul făgăduise că va înmulţi pe Israel ca stelele cerului.
  24. Ioab, fiul Ţeruiei, începuse numărătoarea, dar n-a isprăvit-o, căci Domnul Se mâniase pe Israel, din pricina acestei numărători care n-a fost trecută în Cronicile împăratului David.
  25. Azmavet, fiul lui Adiel, era pus peste vistieriile împăratului; Ionatan, fiul lui Ozia, peste merindea din ogoare, cetăţi, sate şi turnuri;
  26. Ezri, fiul lui Chelub, peste lucrătorii de la ţară, care lucrau pământul;
  27. Şimei din Rama, peste vii; Zabdi din Şefam, peste pivniţele cu vin din vii;
  28. Baal-Hanan din Gheder, peste măslini şi sicomori în câmpie; Ioaş, peste magaziile de untdelemn;
  29. Şitrai din Saron, peste boii care păşteau în Saron; Şafat, fiul lui Adlai, peste boii din văi;
  30. Obil, ismaelitul, peste cămile; Iehdia din Meronot, peste măgăriţe;
  31. Iaziz, hagarenitul, peste oi; toţi aceştia erau îngrijitori puşi peste averile împăratului David.
  32. Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, om cu minte şi învăţat; Iehiel, fiul lui Hacmoni, era lângă fiii împăratului;
  33. Ahitofel era sfetnicul împăratului; Huşai, architul, era prietenul împăratului;
  34. după Ahitofel au fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, şi Abiatar; Ioab era căpetenia oştirii împăratului.

Capitolul 28

  1. David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.
  2. Împăratul David s-a sculat în picioare şi a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gând să zidesc o Casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru şi mă pregăteam s-o zidesc.
  3. Dar Dumnezeu mi-a zis: „Să nu zideşti o Casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sânge.”
  4. Domnul Dumnezeul lui Israel m-a ales din toată casa tatălui meu, pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul.
  5. Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.
  6. El mi-a zis: „Fiul tău Solomon Îmi va zidi Casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată.
  7. Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rânduielilor Mele.”
  8. Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi această bună ţară şi s-o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi pe vecie.
  9. Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.
  10. Vezi acum că Domnul te-a ales, ca să zideşti o Casă care să-I slujească de Locaş Sfânt. Întăreşte-te şi lucrează.”
  11. David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării.
  12. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş
  13. şi cu privire la cetele preoţilor şi leviţilor, la tot ce privea slujba Casei Domnului şi la toate uneltele pentru slujba Casei Domnului.
  14. I-a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur, pentru toate uneltele fiecărei slujbe; şi chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe.
  15. A dat greutatea sfeşnicelor de aur şi a candelelor lor de aur, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui; şi greutatea sfeşnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui, după întrebuinţarea fiecărui sfeşnic.
  16. I-a dat greutatea de aur pentru mesele pâinilor pentru punerea înainte, pentru fiecare masă; şi greutatea de argint pentru mesele de argint.
  17. I-a dat chipul furculiţelor, lighenelor şi ceştilor de aur curat; chipul potirelor de aur, cu greutatea fiecărui potir, şi a potirelor de argint, cu greutatea fiecărui potir;
  18. şi chipul altarului tămâiei în aur curăţat, cu greutatea lui. I-a mai dat şi chipul carului heruvimilor de aur care îşi întind aripile şi acoperă chivotul legământului Domnului.
  19. „Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia mi le-a făcut cunoscut Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui.”
  20. David a zis fiului său Solomon: „Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează; nu te teme şi nu te înspăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
  21. Iată, ai lângă tine cetele preoţilor şi leviţilor pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu; şi iată că ai lângă tine, pentru toată lucrarea, toţi oamenii binevoitori şi îndemânatici în tot felul de lucrări şi căpeteniile, şi tot poporul, supuşi la toate poruncile tale.”

Capitolul 29

  1. Împăratul David a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi plăpând, şi lucrarea este însemnată, căci Casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu.
  2. Mi-am întrebuinţat toate puterile să pregătesc pentru Casa Dumnezeului meu aur pentru ceea ce trebuie să fie de aur, argint pentru ceea ce trebuie să fie de argint, aramă pentru ceea ce trebuie să fie de aramă, fier pentru ceea ce trebuie să fie de fier şi lemn pentru ceea ce trebuie să fie de lemn, pietre de onix şi pietre scumpe de legat, pietre strălucitoare şi de felurite culori, tot felul de pietre scumpe şi marmură albă multă.
  3. Mai mult, în dragostea mea pentru Casa Dumnezeului meu, dau Casei Dumnezeului meu aurul şi argintul pe care-l am, afară de tot ce am pregătit pentru casa Sfântului Locaş:
  4. trei mii de talanţi de aur, de aur de Ofir, şi şapte mii de talanţi de argint curăţat, pentru îmbrăcarea pereţilor clădirilor,
  5. aurul pentru ceea ce trebuie să fie de aur, şi argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint şi pentru toate lucrările pe care le vor face lucrătorii. Cine vrea să-şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?”
  6. Căpeteniile caselor părinteşti, căpeteniile seminţiilor lui Israel, căpeteniile peste mii şi peste sute şi îngrijitorii averii împăratului au adus daruri de bunăvoie.
  7. Au dat pentru slujba Casei lui Dumnezeu: cinci mii de talanţi de aur, zece mii de darici, zece mii de talanţi de argint, optsprezece mii de talanţi de aramă şi o sută de mii de talanţi de fier.
  8. Cei ce aveau pietre scumpe le-au dat pentru vistieria Casei Domnului în mâinile lui Iehiel, gherşonitul.
  9. Poporul s-a bucurat de darurile lor de bunăvoie, căci le dădeau cu dragă inimă Domnului; şi împăratul David, de asemenea, s-a bucurat mult.
  10. David a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis: „Binecuvântat să fii Tu, din veac în veac, Doamne Dumnezeul părintelui nostru Israel!
  11. A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!
  12. De la Tine vine bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.
  13. Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele Tău cel slăvit.
  14. Căci ce sunt eu şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.
  15. Înaintea Ta noi suntem nişte străini şi locuitori, ca toţi părinţii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca umbra şi fără nicio nădejde.
  16. Doamne Dumnezeul nostru, din mâna Ta vin toate aceste bogăţii pe care le-am pregătit ca să-Ţi zidim o Casă Ţie, Numelui Tău celui sfânt, şi ale Tale sunt toate.
  17. Ştiu, Dumnezeule, că Tu cercetezi inima şi că iubeşti curăţia de inimă; de aceea Ţi-am adus toate aceste daruri de bunăvoie în curăţia inimii mele şi am văzut acum cu bucurie pe poporul Tău care se află aici, aducându-Ţi de bunăvoie darurile lui.
  18. Doamne Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Ţine întotdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gânduri şi întăreşte-i inima în Tine.
  19. Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale şi legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri şi să zidească el Casa pentru care am făcut pregătiri.”
  20. David a zis întregii adunări: „Binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru.” Şi toată adunarea a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Ei s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului şi înaintea împăratului.
  21. A doua zi după aceasta, au adus ca jertfă şi ardere de tot Domnului o mie de viţei, o mie de berbeci şi o mie de miei, împreună cu jertfele de băutură obişnuite, şi alte jertfe în mare număr pentru tot Israelul.
  22. Au mâncat şi au băut în ziua aceea înaintea Domnului cu mare bucurie, au făcut a doua oară împărat pe Solomon, fiul lui David, l-au uns înaintea Domnului ca domn şi au uns pe Ţadoc ca preot.
  23. Solomon a şezut pe scaunul de domnie al Domnului ca împărat în locul tatălui său, David. El a propăşit, şi tot Israelul l-a ascultat.
  24. Toate căpeteniile şi vitejii, şi chiar toţi fiii împăratului David, s-au supus împăratului Solomon.
  25. Domnul a înălţat tot mai mult pe Solomon, sub ochii întregului Israel, şi i-a făcut domnia mai strălucită decât a fost a oricărui împărat al lui Israel înaintea lui.
  26. David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul.
  27. Vremea cât a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.
  28. A murit la o bătrâneţe fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă. Şi în locul lui a domnit fiul său Solomon.
  29. Faptele împăratului David, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea lui Samuel, văzătorul, şi în cartea prorocului Natan, şi în cartea prorocului Gad,
  30. împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări.

A doua carte a Cronicilor

Capitolul 1

  1. Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie; Domnul Dumnezeul lui a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.
  2. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;
  3. şi Solomon s-a dus cu toată adunarea la înălţimea de la Gabaon. Acolo se afla Cortul întâlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustiu de Moise, robul Domnului.
  4. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un Cort la Ierusalim.
  5. Tot acolo se afla, înaintea Cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.
  6. Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea Cortului întâlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.
  7. În timpul nopţii, Dumnezeu S-a arătat lui Solomon şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.”
  8. Solomon a răspuns lui Dumnezeu: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu, David, şi m-ai pus să domnesc în locul lui.
  9. Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta făcută tatălui meu David, fiindcă m-ai pus să domnesc peste un popor mare la număr, ca pulberea pământului!
  10. Dă-mi, dar, înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare?”
  11. Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,
  12. înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”
  13. Solomon s-a întors la Ierusalim, după ce a părăsit înălţimea de la Gabaon şi Cortul întâlnirii. Şi a domnit peste Israel.
  14. Solomon a strâns care şi călărime; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
  15. Împăratul a făcut argintul şi aurul tot atât de obişnuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atât de obişnuiţi ca sicomorii care cresc în câmpie.
  16. Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau şi-i luau în cete pe un preţ hotărât;
  17. se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicli de argint, şi un cal, cu o sută cincizeci de sicli. Tot aşa aduceau şi pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.

Capitolul 2

  1. Solomon a poruncit să se zidească o Casă Numelui Domnului şi o casă împărătească pentru el.
  2. Solomon a numărat şaptezeci de mii de oameni, ca să ducă sarcinile, optzeci de mii, ca să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute, ca să-i privegheze.
  3. Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: „Fă-mi şi mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-şi zidească o casă de locuit.
  4. Iată, eu înalţ o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să I-o închin Lui, să ard înaintea Lui tămâie mirositoare, să aduc necurmat în ea pâinile pentru punerea înainte şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbătoare ale Domnului Dumnezeului nostru, după o lege veşnică pentru Israel.
  5. Casa pe care o voi zidi trebuie să fie mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi dumnezeii.
  6. Dar cine poate să-I zidească o Casă, când cerurile şi cerurile cerurilor nu-L pot cuprinde? Şi cine sunt eu, ca să-I zidesc o Casă, decât doar ca să ard tămâie înaintea Lui?
  7. Trimite-mi, dar, un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi fierului, a materiilor vopsite în purpură, a materiilor de culoarea cârmâzului şi de culoare albastră şi care să cunoască săpătura în lemn, ca să lucreze cu meşterii iscusiţi care sunt la mine în Iuda şi la Ierusalim şi pe care i-a ales tatăl meu, David.
  8. Trimite-mi din Liban şi lemn de cedru, de chiparos şi de santal; căci ştiu că slujitorii tăi se pricep să taie lemne din Liban. Iată că slujitorii mei vor fi cu ai tăi.
  9. Să mi se pregătească lemn din belşug, căci Casa pe care o voi zidi va fi mare şi măreaţă.
  10. Slujitorilor tăi care vor tăia, care vor doborî jos lemnele, le voi da douăzeci de mii de cori de grâu treierat, douăzeci de mii de cori de orz, douăzeci de mii de baţi de vin şi douăzeci de mii de baţi de untdelemn.”
  11. Hiram, împăratul Tirului, a răspuns astfel, printr-o scrisoare pe care a trimis-o lui Solomon: „Pentru că Domnul iubeşte pe poporul Său, de aceea te-a pus împărat peste ei.”
  12. Hiram a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a făcut cerurile şi pământul, că a dat împăratului David un fiu înţelept, priceput şi cuminte, care va zidi o casă Domnului şi o casă împărătească pentru el!
  13. Îţi trimit, dar, un om meşter şi priceput, pe Huram-Abi,
  14. fiul unei femei dintre fetele lui Dan şi al unui tată tirian. El este meşter pentru lucrările în aur, în argint, în aramă şi în fier, în piatră şi în lemn, în materii vopsite în purpură şi în albastru, în materii de vison şi cârmâz, şi pentru orice fel de săpături şi lucruri meşteşugite care i se dau de făcut. El va lucra cu oamenii tăi iscusiţi şi cu oamenii iscusiţi ai domnului meu David, tatăl tău.
  15. Acum, domnul meu să trimită slujitorilor tăi grâul, orzul, untdelemnul şi vinul de care a vorbit.
  16. Şi noi vom tăia lemne din Liban atât cât vei avea nevoie; ţi le vom trimite pe mare în plute până la Iafo, şi de acolo tu le vei sui la Ierusalim.”
  17. Solomon a numărat pe toţi străinii care erau în ţara lui Israel şi a căror numărătoare fusese făcută de tatăl său, David. S-au găsit o sută cincizeci şi trei de mii şase sute.
  18. Şi a luat din ei şaptezeci de mii, ca să poarte sarcinile, optzeci de mii, să taie pietre pe munte, şi trei mii şase sute, ca să privegheze şi să îndemne pe popor la lucru.

Capitolul 3

  1. Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său, David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, iebusitul.
  2. A început să zidească în a doua zi a lunii a doua, în al patrulea an al domniei lui.
  3. Iată pe ce temelii a zidit Solomon Casa lui Dumnezeu: Lungimea, în coţi de măsura cea veche a coţilor, era de şaizeci de coţi, iar lăţimea, de douăzeci de coţi.
  4. Pridvorul dinainte avea douăzeci de coţi lungime, cât era de lată Casa, şi o sută douăzeci de coţi înălţime; Solomon l-a acoperit pe dinăuntru cu aur curat.
  5. A îmbrăcat cu lemn de chiparos Casa cea mare, a acoperit-o cu aur curat şi a săpat pe ea finici şi împletituri de lănţişoare.
  6. A acoperit Casa cu pietre scumpe ca podoabă; şi aurul era aur din Parvaim.
  7. A acoperit cu aur Casa, bârnele, pragurile, pereţii şi uşile şi a pus să sape heruvimi pe pereţi.
  8. A făcut casa Locului Preasfânt. Ea era lungă de douăzeci de coţi, cât lărgimea Casei, şi largă de douăzeci de coţi. A acoperit-o cu aur curat, care preţuia şase sute de talanţi.
  9. Greutatea aurului pentru cuie se ridica la cincizeci de sicli. A îmbrăcat cu aur şi odăile de sus.
  10. A făcut în casa Locului Preasfânt doi heruvimi săpaţi şi i-a acoperit cu aur.
  11. Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coţi. Aripa celui dintâi, lungă de cinci coţi, atingea zidul Casei; şi cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, atingea aripa celui de-al doilea heruvim.
  12. Aripa celui de-al doilea heruvim, lungă de cinci coţi, atingea zidul Casei; şi cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, se unea cu aripa celui dintâi heruvim.
  13. Aripile acestor heruvimi, întinse, aveau douăzeci de coţi. Ei stăteau în picioare, cu faţa întoarsă spre Casă.
  14. A făcut perdeaua albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire şi a lucrat heruvimi pe ea.
  15. A făcut înaintea Casei doi stâlpi de treizeci şi cinci de coţi înălţime, cu un cap de cinci coţi în vârful lor.
  16. A făcut nişte reţele, ca acelea care erau în Locul Preasfânt, şi le-a pus pe vârful stâlpilor. Apoi a făcut o sută de rodii pe care le-a pus pe reţele.
  17. A aşezat stâlpii în partea dinainte a Templului, unul la dreapta, şi altul la stânga; a numit pe cel de la dreapta Iachin, şi pe cel de la stânga, Boaz.

Capitolul 4

  1. A făcut un altar de aramă, lung de douăzeci de coţi, lat de douăzeci de coţi şi înalt de zece coţi.
  2. A făcut marea turnată. Ea avea zece coţi de la o margine la alta, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi un fir de treizeci de coţi ar fi înconjurat-o.
  3. Sub marginea ei, de jur împrejur, erau nişte chipuri de boi, câte zece de fiecare cot, de jur împrejurul mării; boii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi dintr-o singură bucată cu ea.
  4. Era aşezată pe doisprezece boi, dintre care trei, întorşi spre miazănoapte, trei, întorşi spre apus, trei, întorşi spre miazăzi şi trei, întorşi spre răsărit; marea era aşezată pe ei, şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
  5. Grosimea ei era de un lat de mână, şi marginea, ca marginea unui pahar, era făcută în felul unei flori de crin. Puteau să încapă în ea trei mii de baţi.
  6. A făcut zece lighene şi a pus cinci la dreapta şi cinci, la stânga, ca să slujească la curăţări: în ele se spălau feluritele părţi ale arderilor de tot. Marea era pentru spălarea preoţilor.
  7. A mai făcut zece sfeşnice de aur, după porunca privitoare la ele, şi le-a aşezat în Templu, cinci, la dreapta şi cinci la stânga.
  8. A mai făcut zece mese şi le-a aşezat în Templu, cinci, la dreapta şi cinci, la stânga. A mai făcut o sută de potire de aur.
  9. A mai făcut curtea preoţilor şi curtea cea mare, cu porţile ei, ale căror aripi le-a acoperit cu aramă.
  10. A aşezat marea în partea dreaptă, la miazăzi-răsărit.
  11. Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi potirele. Astfel a isprăvit Hiram lucrarea pe care i-a dat-o împăratul Solomon s-o facă pentru Casa lui Dumnezeu:
  12. doi stâlpi, cu cele două capete şi acoperişurile lor cu cununi, de pe vârful stâlpilor; cele două reţele pentru acoperirea celor două acoperişuri ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
  13. cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două şiruri de rodii pentru fiecare reţea, pentru acoperirea celor două acoperişuri cu cununi ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
  14. cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
  15. marea şi cei doisprezece boi de sub ea;
  16. cenuşarele, lopeţile şi furculiţele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Huram-Abi să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
  17. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ cleios, între Sucot şi Ţereda.
  18. Solomon a făcut toate aceste unelte în număr atât de mare, încât nu s-a putut cerceta greutatea aramei.
  19. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pe care se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
  20. sfeşnicele şi candelele lor de aur curat, care trebuiau aprinse, după poruncă, înaintea Locului Preasfânt,
  21. florile, candelele şi mucările de aur, de aur foarte curat;
  22. cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat; şi aripile de aur pentru uşa dinăuntru a Casei de la intrarea Locului Preasfânt, şi pentru uşa Casei de la intrarea Templului.

Capitolul 5

  1. Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi toate uneltele pe care le închinase Domnului, tatăl său, David, şi le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
  2. Atunci Solomon a strâns la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.
  3. Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat pentru sărbătoarea din luna a şaptea.
  4. Când au ajuns toţi bătrânii lui Israel, leviţii au ridicat chivotul.
  5. Au adus chivotul, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au dus.
  6. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el, a stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.
  7. Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al Casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.
  8. Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
  9. Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea Sfântului Locaş, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
  10. În chivot nu erau decât cele două table pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din Egipt.
  11. În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră, fără să mai ţină şirul cetelor,
  12. şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, lăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe; –
  13. şi, când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea Casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
  14. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.

Capitolul 6

  1. Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!
  2. Şi eu am zidit o Casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!”
  3. Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
  4. Şi el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care a vorbit cu gura Sa tatălui meu, David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, când a zis:
  5. „Din ziua când am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o Casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe niciun om, care să fie căpetenia poporului Meu, Israel.
  6. Ci Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu, Israel!”
  7. Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
  8. Şi Domnul a zis tatălui meu, David: „Fiindcă ai avut de gând să zideşti o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.
  9. Numai că nu tu vei zidi Casa; ci fiul tău, ieşit din tine, va zidi Numelui Meu o Casă.”
  10. Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o Casă Numelui Domnului Dumnezeului lui Israel.
  11. Am aşezat în ea chivotul, în care este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.”
  12. Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi a întins mâinile.
  13. Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s-a aşezat în genunchi în faţa întregii adunări a lui Israel şi a întins mâinile spre cer.
  14. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pământ: Tu ţii legământul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi care umblă înaintea Ta cu toată inima lor!
  15. Astfel, Ţi-ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta împlineşti astăzi prin puterea Ta.
  16. Acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: „Niciodată nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea.”
  17. Împlinească-se, dar, Doamne Dumnezeul lui Israel, făgăduinţa pe care ai făcut-o robului Tău David!
  18. Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această Casă pe care am zidit-o eu!
  19. Totuşi, Doamne Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău.
  20. Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste Casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!
  21. Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!
  22. Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi se va pune peste el un jurământ, ca să-l facă să jure, şi dacă va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta –
  23. ascultă-l din ceruri, lucrează şi judecă pe robii Tăi: osândeşte pe cel vinovat şi fă ca purtarea lui să cadă asupra capului lui; fă dreptate celui nevinovat şi răsplăteşte-i după nevinovăţia lui!
  24. Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –
  25. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor.
  26. Când cerul va fi închis şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit),
  27. ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-i calea cea bună în care trebuie să meargă şi trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
  28. Când vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grâu şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel:
  29. dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte rana şi durerea şi va întinde mâinile spre Casa aceasta –
  30. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoşti inima fiecăruia – căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor –
  31. ca să se teamă de Tine şi să umble în căile Tale tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri!
  32. Când străinul care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, când va veni să se roage în Casa acesta –
  33. ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o!
  34. Când va ieşi poporul Tău la luptă împotriva vrăjmaşilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci s-o urmeze: dacă Îţi vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o în Numele Tău –
  35. ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate!
  36. Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată:
  37. dacă îşi vor veni în fire în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi Îţi vor face cereri în ţara robiei lor şi vor zice: „Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!”,
  38. dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre Casa pe care am zidit-o Numelui Tău –
  39. ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!
  40. Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi, şi urechile să-Ţi fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta!
  41. Acum, Doamne Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcaţi cu mântuirea, şi preaiubiţii Tăi să se bucure de fericire!
  42. Doamne Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-Ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău David!”

Capitolul 7

  1. Când şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s-a coborât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.
  2. Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.
  3. Toţi copiii lui Israel au văzut coborându-se focul şi slava Domnului peste Casă; ei şi-au plecat faţa la pământ pe pardoseală, s-au închinat şi au lăudat pe Domnul, zicând: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!”
  4. Împăratul şi tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.
  5. Împăratul Solomon a înjunghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.
  6. Preoţii stăteau la locul lor, şi tot astfel şi leviţii, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David pentru cântarea laudelor Domnului, când i-a însărcinat David să mărească pe Domnul, zicând: „Căci îndurarea Lui ţine în veac!” Preoţii sunau din trâmbiţe în faţa lor. Şi tot Israelul era de faţă.
  7. Solomon a sfinţit şi mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de aramă, pe care-l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimile.
  8. Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea, şapte zile, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.
  9. În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfinţirea altarului au făcut-o şapte zile, şi sărbătoarea, tot şapte zile.
  10. În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulţumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său, Israel.
  11. Când a isprăvit Solomon Casa Domnului şi casa împăratului şi a izbutit în tot ce-şi pusese de gând să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului,
  12. Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea şi i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi aleg locul acesta drept Casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.
  13. Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu:
  14. dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
  15. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.
  16. Acum, aleg şi sfinţesc Casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea întotdeauna ochii şi inima Mea acolo.
  17. Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcând tot ce ţi-am poruncit şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,
  18. voi întări scaunul de domnie al împărăţiei tale, cum am făgăduit tatălui tău, David, când am zis: „Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş care să domnească peste Israel.”
  19. Dar, dacă vă veţi abate, dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele, pe care vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,
  20. vă voi smulge din ţara Mea, pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa aceasta, pe care am închinat-o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.
  21. Şi, cât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării şi Casei acesteia?”
  22. Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care i-a scos din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; iată de ce a trimis peste ei toate aceste rele.”

Capitolul 8

  1. După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului şi casa lui însuşi,
  2. a întărit cetăţile pe care i le-a dat lui Hiram şi a aşezat în ele pe copiii lui Israel.
  3. Solomon a mers împotriva Hamatului, la Ţoba, şi a pus stăpânire pe ea.
  4. A întărit Tadmorul, în pustiu, şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde în Hamat.
  5. A întărit apoi Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos, ca cetăţi întărite cu ziduri, porţi şi zăvoare;
  6. Baalatul şi toate cetăţile care slujeau ca cetăţi pentru merinde şi care ţineau de el, toate cetăţile pentru care, cetăţile pentru călărime şi tot ce a găsit cu cale Solomon să zidească la Ierusalim, la Liban şi în toată ţara al cărei stăpân era.
  7. Pe tot poporul care mai rămăsese din hetiţi, din amoriţi, din fereziţi, din heviţi şi din iebusiţi, care nu făcea parte din Israel,
  8. pe urmaşii lor care rămăseseră după ei în ţară şi pe care nu-i nimiciseră copiii lui Israel, Solomon i-a ridicat ca oameni de corvoadă, ceea ce au fost până în ziua de azi.
  9. Solomon n-a întrebuinţat ca robi, pentru lucrările lui, pe niciunul din copiii lui Israel; căci ei erau oameni de război, căpeteniile lui, slujbaşii lui, mai marii carelor şi călărimii lui.
  10. Căpeteniile puse de împăratul Solomon în fruntea poporului şi însărcinaţi să privegheze peste el erau în număr de două sute cincizeci.
  11. Solomon a suit pe fata lui faraon din cetatea lui David în casa pe care i-o zidise; căci a zis: „Nevasta mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte.”
  12. Atunci Solomon a adus arderi de tot Domnului pe altarul Domnului, pe care-l zidise înaintea pridvorului.
  13. Aducea ce era poruncit de Moise pentru fiecare zi, pentru zilele de Sabat, pentru zilele de lună nouă şi pentru sărbători, de trei ori pe an, la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor.
  14. A pus în slujbele lor, aşa cum le rânduise tatăl său, David, cetele preoţilor, după slujba lor, pe leviţi, după însărcinarea lor, care era să mărească pe Domnul şi să facă zi de zi de slujbă în faţa preoţilor, şi pe uşieri, împărţiţi la fiecare uşă, după cetele lor: căci aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.
  15. Nu s-au abătut de la porunca împăratului cu privire la preoţi şi leviţi, nici cu privire la vreun alt lucru, nici în privinţa vistieriilor.
  16. Aşa s-a înfăptuit toată lucrarea lui Solomon, din ziua când s-a pus temelia Casei Domnului şi până în ziua când a fost isprăvită. Casa Domnului a fost deci isprăvită.
  17. Solomon a plecat atunci la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.
  18. Şi Hiram i-a trimis, prin slujitorii săi, corăbii şi slujitori care cunoşteau marea. Ei s-au dus cu slujitorii lui Solomon la Ofir şi au luat de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur, pe care i-au adus împăratului Solomon.

Capitolul 9

  1. Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon şi a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S-a dus la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inimă.
  2. Solomon i-a răspuns la toate întrebările şi n-a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i-l lămurească.
  3. Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise,
  4. şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe care se suia la Casa Domnului. Uimită,
  5. ea a zis împăratului: „Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!
  6. Nu credeam tot ce se zicea, până n-am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s-a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.
  7. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururi înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta!
  8. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care S-a îndurat de tine şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul Dumnezeul tău! Pentru că Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămână în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.”
  9. Ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre scumpe. N-au mai fost mirodenii ca cele date împăratului Solomon de împărăteasa din Seba.
  10. Slujitorii lui Hiram şi slujitorii lui Solomon, care au adus aur din Ofir, au adus şi lemn mirositor şi pietre scumpe.
  11. Împăratul a făcut cu lemnul mirositor scări pentru Casa Domnului şi pentru casa împăratului şi harpe şi lăute pentru cântăreţi. Nu se mai văzuse aşa ceva în ţara lui Iuda.
  12. Împăratul Solomon a dat împărătesei din Seba tot ce a dorit ea, ce a cerut, mai mult decât adusese ea împăratului. Apoi s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.
  13. Greutatea aurului care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
  14. afară de ce lua de la negustorii cei mari şi de la cei mici, de la toţi împăraţii Arabiei şi de la dregătorii ţării, care aduceau aur şi argint lui Solomon.
  15. Împăratul Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat şase sute de sicli de aur bătut,
  16. şi alte trei sute de scuturi de aur bătut, şi pentru fiecare din ele a întrebuinţat trei sute de sicli de aur; şi împăratul le-a pus în casa Pădurii Libanului.
  17. Împăratul a făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat.
  18. Scaunul acesta de domnie avea şase trepte şi un aşternut pentru picioare de aur, care se ţinea de scaunul de domnie; de fiecare parte a scaunului erau rezemători, lângă rezemători erau doi lei,
  19. şi pe cele şase trepte, de o parte şi de alta, erau doisprezece lei. Aşa ceva nu s-a făcut pentru nicio împărăţie.
  20. Toate paharele împăratului Solomon erau de aur şi toate vasele din casa Pădurii Libanului erau de aur curat. Nu era nimic de argint: argintului nu i se dădea niciun preţ pe vremea lui Solomon.
  21. Căci împăratul avea corăbii din Tarsis care călătoreau cu slujitorii lui Hiram; şi, la fiecare trei ani, veneau corăbiile din Tarsis, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
  22. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.
  23. Toţi împăraţii pământului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
  24. Şi fiecare din ei îşi aducea darul lui, lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri; aşa era în fiecare an.
  25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de la carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carele şi la Ierusalim lângă împărat.
  26. El stăpânea peste toţi împăraţii, de la Râu până la ţara filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
  27. Împăratul a făcut argintul tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii, tot atât de mulţi ca smochinii sălbatici care cresc pe câmpie.
  28. Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.
  29. Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Natan, în prorocia lui Ahia din Silo şi în descoperirile prorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?
  30. Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
  31. Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său, David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

Capitolul 10

  1. Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat.
  2. Când a auzit lucrul acesta, Ieroboam, fiul lui Nebat, era în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon; şi s-a întors din Egipt.
  3. Au trimis să-l cheme. Atunci Ieroboam şi tot Israelul au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa:
  4. „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul: acum uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.”
  5. El le-a zis: „Întoarceţi-vă la mine după trei zile.” Şi poporul a plecat.
  6. Împăratul Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său, Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?”
  7. Şi iată ce i-au zis ei: „Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă-i vei primi bine şi dacă le vei vorbi cu bunăvoinţă, îţi vor sluji pe vecie.”
  8. Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii şi a întrebat pe tinerii care crescuseră cu el şi care-l înconjurau.
  9. El le-a zis: „Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia care-mi vorbeşte astfel: „Uşurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi”?”
  10. Şi iată ce i-au zis tinerii care crescuseră cu el: „Aşa să vorbeşti poporului acestuia care ţi-a vorbit aşa: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, iar tu uşurează-ni-l!”, să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic este mai gros decât coapsele tatălui meu.
  11. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu îl voi face şi mai greu: tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”
  12. Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum le spusese împăratul: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile.”
  13. Împăratul le-a răspuns aspru. Împăratul Roboam a lăsat sfatul bătrânilor
  14. şi le-a vorbit aşa, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu îl voi îngreuia şi mai mult; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.”
  15. Astfel împăratul n-a ascultat pe popor; căci aşa rânduise Dumnezeu, în vederea împlinirii cuvântului pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
  16. Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: „Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem nicio moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum, vezi-ţi de casă, Davide!” Şi tot Israelul s-a dus în corturile lui.
  17. Copiii lui Israel care locuiau în cetăţile lui Iuda au fost singurii peste care a domnit Roboam.
  18. Atunci, împăratul Roboam a trimis pe Hadoram, care era mai mare peste dări. Hadoram a fost împroşcat cu pietre de copiii lui Israel şi a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit şi s-a suit într-un car ca să fugă la Ierusalim.
  19. Astfel s-a dezlipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.

Capitolul 11

  1. Roboam, venind la Ierusalim, a strâns casa lui Iuda şi a lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni de frunte, buni pentru război, ca să lupte împotriva lui Israel şi să-l aducă iarăşi sub stăpânirea lui Roboam.
  2. Dar cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Şemaia, omul lui Dumnezeu:
  3. „Vorbeşte lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, şi întregului Israel din Iuda şi din Beniamin. Şi spune-le:
  4. „Aşa vorbeşte Domnul: „Să nu vă suiţi şi să nu faceţi război împotriva fraţilor voştri! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta.” Ei au ascultat de cuvintele Domnului, s-au întors acasă şi nu s-au mai dus împotriva lui Ieroboam.
  5. Roboam a locuit la Ierusalim şi a zidit cetăţi întărite în Iuda.
  6. A zidit Betleemul, Etamul, Tecoa,
  7. Bet-Ţur, Soco, Adulam,
  8. Gat, Mareşa, Zif,
  9. Adoraim, Lachis, Azeca,
  10. Ţorea, Aialon şi Hebronul, care erau în Iuda şi în Beniamin, şi a făcut din ele nişte cetăţi întărite.
  11. Le-a întărit, a pus în ele căpitani şi magazii de bucate, de untdelemn şi vin.
  12. A pus în fiecare din aceste cetăţi scuturi şi suliţe, şi le-a făcut foarte tari. Iuda şi Beniamin erau ai lui.
  13. Preoţii şi leviţii care se aflau în tot Israelul şi-au părăsit locuinţele şi s-au dus la el;
  14. căci leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim, pentru că Ieroboam şi fiii săi i-au împiedicat să-şi împlinească slujbele ca preoţi ai Domnului.
  15. Ieroboam a pus preoţi pentru înălţimile, pentru ţapii şi pentru viţeii pe care îi făcuse.
  16. Aceia din toate seminţiile lui Israel care aveau pe inimă să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel au urmat pe leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului Dumnezeului părinţilor lor.
  17. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda şi au întărit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani; căci trei ani au umblat în calea lui David şi a lui Solomon.
  18. Roboam a luat de nevastă pe Mahalat, fata lui Ierimot, fiul lui David şi al Abihailei, fata lui Eliab, fiul lui Isai.
  19. Ea i-a născut fii pe: Ieuş, Şemaria şi Zaham.
  20. După ea, a luat pe Maaca, fata lui Absalom. Ea i-a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit.
  21. Roboam iubea pe Maaca, fata lui Absalom, mai mult decât pe toate nevestele şi ţiitoarele lui; căci a avut optsprezece neveste şi şaizeci de ţiitoare şi a născut douăzeci şi opt de fii şi şaizeci de fete.
  22. Roboam a dat cel dintâi loc lui Abia, fiul Maacăi, şi l-a pus căpetenie peste fraţii lui, căci voia să-l facă împărat.
  23. El a lucrat cu minte, împrăştiind pe toţi fiii săi în toate ţinuturile lui Iuda şi lui Beniamin, în toate cetăţile întărite; le-a dat de mâncare din belşug şi le-a căutat o mulţime de neveste.

Capitolul 12

  1. Când s-a întărit Roboam în domnie şi a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, şi tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.
  2. În al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului.
  3. Avea o mie două sute de care şi şaizeci de mii de călăreţi; şi împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre libieni, suchieni şi etiopieni.
  4. A luat cetăţile întărite ale lui Iuda şi a ajuns până la Ierusalim.
  5. Atunci prorocul Şemaia s-a dus la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, care se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Şişac, şi le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Voi M-aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu şi vă dau în mâinile lui Şişac.”
  6. Căpeteniile lui Israel şi împăratul s-au smerit şi au zis: „Domnul este drept!”
  7. Şi, când a văzut Domnul că s-au smerit, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Şemaia: „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor, şi mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Şişac;
  8. dar îi vor fi supuşi şi vor şti ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească împărăţiilor altor ţări.”
  9. Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.
  10. Împăratul Roboam a făcut în locul lor nişte scuturi de aramă şi le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului.
  11. Ori de câte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii veneau şi le purtau înaintea lui; apoi le aduceau iarăşi în odaia alergătorilor.
  12. Pentru că Roboam se smerise, Domnul Şi-a abătut mânia de la el şi nu l-a nimicit de tot. Şi tot mai era ceva bun în Iuda.
  13. Împăratul Roboam s-a întărit în Ierusalim şi a domnit. Avea patruzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mama sa se numea Naama, amonita.
  14. El a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima să caute pe Domnul.
  15. Faptele lui Roboam, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea prorocului Şemaia şi a prorocului Ido, în cărţile spiţelor de neam? Totdeauna a fost război între Roboam şi Ieroboam.
  16. Roboam a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Abia.

Capitolul 13

  1. În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia.
  2. El a domnit trei ani la Ierusalim. Mama sa se numea Micaia, fata lui Uriel din Ghibeea. Între Abia şi Ieroboam a fost război.
  3. Abia a început lupta cu o oaste de războinici viteji, patru sute de mii de oameni aleşi; şi Ieroboam s-a înşiruit de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de oameni aleşi, războinici viteji.
  4. De pe vârful muntelui Ţemaraim, care face parte din muntele lui Efraim, Abia s-a sculat şi a zis: „Ascultă-mă, Ieroboame, şi tot Israelul!
  5. Nu trebuie oare să ştiţi că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe vecie domnia peste Israel lui David şi fiilor lui printr-un legământ care nu se poate călca?
  6. Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a sculat şi s-a răzvrătit împotriva stăpânului său.
  7. Nişte oameni de nimic, oameni răi, s-au strâns la el şi s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon. Roboam era tânăr şi fricos şi nu putea să li se împotrivească.
  8. Şi acum, voi credeţi că puteţi ieşi biruitori asupra împărăţiei Domnului, care este în mâinile fiilor lui David; şi voi sunteţi o mare mulţime şi aveţi cu voi viţeii de aur pe care vi i-a făcut Ieroboam ca dumnezei.
  9. N-aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe leviţi, şi nu v-aţi făcut voi preoţi, ca şi popoarele celorlalte ţări? Oricine venea cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, se făcea preot al celui ce nu este Dumnezeu.
  10. Dar cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit, preoţii din slujba Domnului sunt fii ai lui Aaron, şi leviţii stau şi îşi împlinesc slujbele.
  11. Noi aducem în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi de tot Domnului, ardem tămâie mirositoare, punem pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată şi aprindem în fiecare seară sfeşnicul de aur cu candelele lui; căci păzim poruncile Domnului Dumnezeului nostru. Dar voi L-aţi părăsit.
  12. Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sunt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trâmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceţi război împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbândă!”
  13. Ieroboam i-a luat pe dinapoi, cu ajutorul unor oameni puşi la pândă, aşa că oştile lui erau în faţa lui Iuda, iar cei ce stăteau la pândă erau înapoia lor.
  14. Cei din Iuda, întorcându-se, au avut de luptat înainte şi înapoi. Au strigat către Domnul, şi preoţii au sunat din trâmbiţe.
  15. Oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război şi, la strigătul de război al oamenilor lui Iuda, Domnul a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israelul dinaintea lui Abia şi a lui Iuda.
  16. Copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda, şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lui.
  17. Abia şi poporul lui le-au pricinuit o mare înfrângere, şi cinci sute de mii de oameni aleşi au căzut morţi printre cei din Israel.
  18. Copiii lui Israel au fost smeriţi în vremea aceea, şi copiii lui Iuda au câştigat biruinţa, pentru că se sprijiniseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
  19. Abia a urmărit pe Ieroboam şi i-a luat cetăţi: Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui.
  20. Ieroboam n-a mai avut putere pe vremea lui Abia, şi Domnul l-a lovit, şi a murit.
  21. Dar Abia a ajuns puternic; a avut paisprezece neveste şi a născut douăzeci şi doi de fii şi şaisprezece fete.
  22. Celelalte fapte ale lui Abia, ce a făcut şi ce a spus el, sunt scrise în cartea prorocului Ido.

Capitolul 14

  1. Abia a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui, ţara a avut odihnă zece ani.
  2. Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său.
  3. A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Astartele.
  4. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi să împlinească Legea şi poruncile.
  5. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stâlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace sub el.
  6. A zidit cetăţi întărite în Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n-a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă.
  7. El a zis lui Iuda: „Să zidim aceste cetăţi şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne-a dat odihnă din toate părţile.” Au zidit, dar, şi au izbutit.
  8. Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji.
  9. Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care şi a înaintat până la Mareşa.
  10. Asa a mers înaintea lui, şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa.
  11. Asa a chemat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”
  12. Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi etiopienii au luat-o la fugă.
  13. Asa şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar, şi etiopienii au căzut fără să-şi poată scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi poporul lui au făcut o pradă mare;
  14. au bătut toate cetăţile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, şi au jefuit toate cetăţile, a căror pradă era mare.
  15. Au lovit şi corturile turmelor şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.

Capitolul 15

  1. Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded,
  2. şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis: „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi.
  3. Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege.
  4. Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit.
  5. În vremurile acelea nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării;
  6. un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate, împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări:
  7. voi, dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.”
  8. După ce a auzit aceste cuvinte şi prorocia lui Oded, prorocul, Asa s-a întărit şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe care le luase pe muntele lui Efraim şi a înnoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului.
  9. A strâns pe tot Iuda şi Beniamin şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon care locuiau printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul Dumnezeul lui era cu el.
  10. S-au adunat la Ierusalim în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. În ziua aceasta,
  11. au jertfit Domnului din prada pe care o aduseseră: şapte sute de boi şi şapte mii de oi.
  12. Au făcut legământ să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor din toată inima şi din tot sufletul lor;
  13. şi oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie.
  14. Au jurat credinţă Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi cu sunet de trâmbiţe şi de buciume;
  15. tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
  16. Împăratul Asa n-a lăsat nici chiar pe mama sa, Maaca, să mai fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astartei. Asa i-a dărâmat idolul, pe care l-a făcut praf, şi l-a ars lângă pârâul Chedron.
  17. Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.
  18. A pus în Casa lui Dumnezeu lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
  19. N-a fost niciun război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.

Capitolul 16

  1. În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
  2. Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului şi a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să-i spună:
  3. „Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur. Du-te şi rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
  4. Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.
  5. Când a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama şi a pus capăt lucrărilor sale.
  6. Împăratul Asa a pus pe tot Iuda să ridice pietrele şi lemnele pe care le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei şi le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei şi Miţpei.
  7. În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.
  8. Etiopienii şi libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijiniseşi pe El.
  9. Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.”
  10. Asa s-a mâniat pe văzător şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp, Asa a apăsat şi pe unii din popor.
  11. Faptele lui Asa, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
  12. În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare aşa încât avea mari dureri; chiar în timpul bolii lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori.
  13. Asa a adormit cu părinţii săi şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;
  14. l-au îngropat în mormântul pe care şi-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.

Capitolul 17

  1. În locul lui, a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:
  2. a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda şi a rânduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim pe care le luase tatăl său, Asa.
  3. Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David şi n-a căutat pe Baali;
  4. căci a alergat la Dumnezeul tatălui său şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.
  5. Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă.
  6. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.
  7. În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale: Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica, să se ducă să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda.
  8. A trimis cu ei pe leviţii: Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram.
  9. Ei au învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului.
  10. Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda, şi n-au făcut război împotriva lui Iosafat.
  11. Nişte filisteni au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint; şi arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.
  12. Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde.
  13. A strâns multă merinde în cetăţile lui Iuda şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi.
  14. Iată numărul lor, după casele părinţilor lor: Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;
  15. după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni;
  16. după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.
  17. Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmaţi cu arc şi cu scut,
  18. şi după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmaţi pentru război.
  19. Aceştia sunt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia pe care îi pusese împăratul în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Capitolul 18

  1. Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab.
  2. După câţiva ani s-a coborât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat, pentru el şi pentru poporul care era cu el, un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad.
  3. Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”
  4. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”
  5. Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”
  6. Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?”
  7. Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”
  8. Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”
  9. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.
  10. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”
  11. Şi toţi prorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbândă, şi Domnul o va da în mâinile împăratului.”
  12. Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie, dar, ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”
  13. Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”
  14. Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”
  15. Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?”
  16. Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi ca nişte oi care n-au păstor; şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!”
  17. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”
  18. Şi Mica a zis: „Ascultaţi, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.
  19. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul, într-altul.
  20. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?”
  21. „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.”
  22. Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”
  23. Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe ce drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”
  24. Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.”
  25. Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.
  26. Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.”
  27. Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”
  28. Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad.
  29. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele, ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s-au dus la luptă.
  30. Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”
  31. Când au zărit mai marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.
  32. Mai marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el.
  33. Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.”
  34. Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara, şi a murit pe la apusul soarelui.

Capitolul 19

  1. Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim.
  2. Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat: „Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.
  3. Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.”
  4. Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, de la Beer-Şeba până la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
  5. A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.
  6. Şi a zis judecătorilor: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.
  7. Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul Dumnezeul nostru nu este nicio nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.”
  8. Când s-a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.
  9. Şi iată poruncile pe care li le-a dat: „Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.
  10. În orice neînţelegere care vă va fi supusă de fraţii voştri care locuiesc în cetăţile lor, şi anume: cu privire la un omor, la o lege, la o poruncă, la învăţături şi rânduieli, să-i luminaţi, ca să nu se facă vinovaţi faţă de Domnul şi să nu izbucnească mânia Lui peste voi şi peste fraţii voştri. Aşa să lucraţi, şi nu veţi fi vinovaţi.
  11. Şi iată că aveţi în frunte pe marele preot Amaria, pentru toate treburile Domnului, şi pe Zebadia, fiul lui Ismael, căpetenia casei lui Iuda, pentru toate treburile împăratului, şi aveţi înainte ca dregători pe leviţi. Întăriţi-vă şi lucraţi, şi Domnul să fie cu cel ce va face binele!”

Capitolul 20

  1. După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon şi cu ei nişte maoniţi au pornit cu război împotriva lui Iosafat.
  2. Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: „O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.”
  3. În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post pentru tot Iuda.
  4. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.
  5. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi.
  6. Şi a zis: „Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpâneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?
  7. Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău, Israel, şi n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?
  8. Ei au locuit-o şi Ţi-au zidit în ea un Locaş Sfânt pentru Numele Tău, zicând:
  9. „Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfăţişa înaintea Casei acesteia şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, şi Tu ne vei asculta şi ne vei mântui!”
  10. Acum iată, fiii lui Amon şi ai lui Moab şi cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre când venea din ţara Egiptului – căci s-a abătut de la ei şi nu i-a nimicit –
  11. iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire!
  12. O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!”
  13. Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.
  14. Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, levitul, dintre fiii lui Asaf.
  15. Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.
  16. Mâine coborâţi-vă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiţ, şi-i veţi găsi la capătul văii, în faţa pustiului Ieruel.
  17. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!”
  18. Iosafat s-a plecat cu faţa la pământ, şi tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui.
  19. Leviţii dintre fiii chehatiţilor şi dintre fiii coreiţilor s-au sculat şi au lăudat cu glas tare şi puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  20. A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.”
  21. Apoi, în învoire cu poporul, a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul şi ziceau: „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!”
  22. În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.
  23. Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.
  24. Când a ajuns Iuda pe înălţimea de unde se zăreşte pustiul, s-au uitat înspre mulţime, şi iată că ei erau nişte trupuri moarte întinse pe pământ, şi nimeni nu scăpase.
  25. Iosafat şi poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogăţii şi lucruri scumpe şi au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă.
  26. A patra zi, s-au strâns în valea Beraca unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi.
  27. Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.
  28. Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului în sunete de lăute şi de harpe şi trâmbiţe.
  29. Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.
  30. Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită, şi Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.
  31. Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Azuba, fata lui Şilhi.
  32. El a mers pe calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului.
  33. Numai că înălţimile n-au fost îndepărtate, şi poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinţilor săi.
  34. Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.
  35. După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită.
  36. S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.
  37. Atunci Eliezer, fiul lui Dodava din Mareşa, a prorocit împotriva lui Iosafat şi a zis: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.” Şi corăbiile au fost sfărâmate şi n-au putut să se ducă la Tarsis.

Capitolul 21

  1. Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.
  2. Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.
  3. Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri scumpe, împreună cu cetăţi întărite în Iuda; dar împărăţia a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut.
  4. Când a luat Ioram în stăpânire împărăţia tatălui său şi când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe vreo câţiva din capii lui Israel.
  5. Ioram avea treizeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim.
  6. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.
  7. Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David şi din pricina făgăduinţei pe care o făcuse că îi va da întotdeauna o lumină, lui şi fiilor lui.
  8. Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda şi şi-a pus un împărat.
  9. Ioram a pornit cu căpeteniile şi cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţi, care-l înconjurau, şi pe căpeteniile carelor lor.
  10. Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. În acelaşi timp s-a răsculat şi Libna împotriva stăpânirii lui, pentru că părăsise pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.
  11. Ioram a făcut chiar înălţimi în munţii lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie şi a amăgit pe Iuda.
  12. I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zicea: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău, Iosafat, şi în căile lui Asa, împăratul lui Iuda,
  13. ci ai umblat în calea împăraţilor lui Israel; pentru că ai târât la curvie pe Iuda şi locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab faţă de Israel; şi pentru că ai omorât pe fraţii tăi, care erau mai buni decât tine şi care făceau parte din însăşi casa tatălui tău; –
  14. iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale şi tot ce este al tău.
  15. Iar pe tine te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie care se va îngreuia din zi în zi până când îţi vor ieşi măruntaiele din pricina tăriei bolii.”
  16. Şi Domnul a aţâţat împotriva lui Ioram duhul filistenilor şi al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor.
  17. S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogăţiile care se aflau în casa împăratului şi i-au luat fiii şi nevestele, aşa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz, cel mai tânăr dintre fiii săi.
  18. După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac.
  19. Ea s-a îngreuiat din zi în zi, şi pe la sfârşitul anului al doilea i-au ieşit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Şi poporul lui n-a ars tămâie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinţii lui.
  20. Avea treizeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă, şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraţilor.

Capitolul 22

  1. Locuitorii Ierusalimului au pus împărat în locul lui pe Ahazia, fiul lui cel mai tânăr; căci oastea venită în tabără cu arabii omorâse pe toţi cei mai mari în vârstă. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
  2. Ahazia avea patruzeci şi doi de ani, când a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri.
  3. El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mama sa îi dădea sfaturi nelegiuite.
  4. A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci după moartea tatălui său, ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui.
  5. Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram.
  6. Ioram s-a întors să se vindece la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.
  7. Prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieşit cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care-l unsese Domnul ca să piardă casa lui Ahab.
  8. Şi, pe când se răzbuna Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste capii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, şi i-a omorât.
  9. Au căutat pe Ahazia şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui.” Şi n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.
  10. Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda.
  11. Dar Ioşabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când au fost omorâţi, şi l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât.
  12. A stat şase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Şi în ţară domnea Atalia.

Capitolul 23

  1. În al şaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat şi a făcut legământ cu căpeteniile peste sute. Aceştia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, şi Elişafat, fiul lui Zicri.
  2. Au străbătut toată ţara lui Iuda şi au strâns pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii din Israel; şi au venit la Ierusalim.
  3. Toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Şi Iehoiada le-a zis: „Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.
  4. Iată ce veţi face. A treia parte din voi, care intră de slujbă în ziua Sabatului, preoţi şi leviţi, să facă paza pragurilor;
  5. altă treime să stea în casa împăratului, şi o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curţile Casei Domnului.
  6. Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoţii şi leviţii de slujbă: ei să intre, căci sunt sfinţi. Şi tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.
  7. Leviţii să înconjoare pe împărat din toate părţile, fiecare cu armele în mână, şi oricine va intra în Casă să fie omorât. Voi să fiţi pe lângă împărat, când va intra şi când va ieşi.”
  8. Leviţii şi tot Iuda au împlinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Şi-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă şi pe cei ce ieşeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe niciuna din cete.
  9. Preotul Iehoiada a dat sutaşilor suliţele şi scuturile, mari şi mici, care veneau de la împăratul David şi care se aflau în Casa lui Dumnezeu.
  10. A aşezat tot poporul, fiecare cu arma în mână, de la partea dreaptă până la partea stângă a Casei, lângă altar şi lângă Casă, de jur împrejurul împăratului.
  11. Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească şi mărturia şi l-au făcut împărat. Şi Iehoiada şi fiii săi l-au uns şi au zis: „Trăiască împăratul!”
  12. Atalia a auzit zarva poporului, care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului.
  13. S-a uitat. Şi iată că împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trâmbiţele erau lângă împărat; tot poporul ţării se bucura şi sunau din trâmbiţe, iar cântăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cântările de laudă. Atalia şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Vânzare! Vânzare!”
  14. Atunci preotul Iehoiada, scoţând pe sutaşi, care erau în fruntea oştirii, le-a zis: „Scoateţi-o afară din şiruri, şi oricine o va urma să fie ucis.” Căci preotul zisese: „N-o omorâţi în Casa Domnului.”
  15. I-au făcut loc şi s-a dus la casa împăratului pe intrarea porţii cailor; şi au omorât-o acolo.
  16. Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului.
  17. Tot poporul a intrat în casa lui Baal şi au dărâmat-o; i-au sfărâmat altarele şi chipurile şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.
  18. Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mâinile preoţilor, leviţilor, pe care-i împărţise David în Casa Domnului ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în Legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cântărilor, după rânduiala lui David.
  19. A pus uşieri la porţile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.
  20. A luat pe sutaşi, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor şi pe tot poporul ţării, şi a coborât pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus şi au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăţiei.
  21. Tot poporul ţării se bucura, şi cetatea era liniştită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia.

Capitolul 24

  1. Ioas avea şapte ani când a ajuns împărat şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ţibia din Beer-Şeba.
  2. Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.
  3. Iehoiada a luat pentru Ioas două neveste, şi Ioas a născut fii şi fiice.
  4. După aceea, Ioas şi-a pus de gând să dreagă Casa Domnului.
  5. A strâns pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: „Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi bani din tot Israelul, pe fiecare an, pentru dregerea Casei Dumnezeului vostru. Şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta.” Dar leviţii nu s-au grăbit.
  6. Împăratul a chemat pe marele preot Iehoiada şi i-a zis: „Pentru ce n-ai vegheat ca leviţii să strângă din Iuda şi din Ierusalim darea poruncită de Moise, robul Domnului, şi pusă pe adunarea lui Israel pentru Cortul mărturiei?
  7. Căci nelegiuita aceea de Atalia şi fiii ei au pustiit Casa lui Dumnezeu şi au întrebuinţat în slujba Baalilor toate lucrurile închinate Casei Domnului.”
  8. Atunci împăratul a poruncit să se facă o ladă şi să se pună afară la poarta Casei Domnului.
  9. Şi s-a dat de veste în Iuda şi în Ierusalim ca să se aducă Domnului darea pusă de Moise, robul Domnului, pe Israel în pustiu.
  10. Toate căpeteniile şi tot poporul s-au bucurat de lucrul acesta şi au adus şi au aruncat în ladă tot ce aveau de plătit.
  11. Când vedeau leviţii că e mult argint în ladă şi că era vremea ca s-o dea în mâinile dregătorilor împăratului, venea logofătul împăratului şi slujbaşul marelui preot şi goleau lada. Apoi o luau şi o puneau iarăşi la loc. Aşa făceau în fiecare zi, şi au strâns mult argint.
  12. Împăratul şi Iehoiada îl dădeau meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului, care tocmeau cioplitori de piatră şi tâmplari, ca să dreagă Casa Domnului, precum şi lucrători în fier şi aramă, ca să dreagă Casa Domnului.
  13. Lucrătorii s-au apucat de lucru şi au isprăvit ce era de dres; au pus Casa lui Dumnezeu iarăşi în stare bună şi au întărit-o.
  14. Când au isprăvit, au adus înaintea împăratului şi înaintea lui Iehoiada argintul care mai rămăsese. Şi cu el au făcut unelte pentru Casa Domnului, unelte pentru slujbă şi pentru arderile de tot, pahare şi alte scule de aur şi de argint. Şi, în tot timpul vieţii lui Iehoiada, au adus necurmat arderi de tot în Casa Domnului.
  15. Iehoiada a murit bătrân şi sătul de zile. La moarte, avea o sută treizeci de ani.
  16. L-au îngropat în cetatea lui David la un loc cu împăraţii, pentru că făcuse bine în Israel şi faţă de Dumnezeu, şi faţă de Casa Lui.
  17. După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit şi s-au închinat înaintea împăratului. Atunci împăratul i-a ascultat.
  18. Şi au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au slujit Astartelor şi idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovaţi în felul acesta.
  19. Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înştiinţările pe care le-au primit.
  20. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s-a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentru că aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.”
  21. Şi au uneltit împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului.
  22. Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorât pe fiul lui. Zaharia a zis când a murit: „Domnul să vadă şi să judece!”
  23. După trecerea anului, oastea sirienilor s-a suit împotriva lui Ioas şi a venit în Iuda şi la Ierusalim. Au omorât din popor pe toate căpeteniile poporului şi au trimis împăratului toată prada la Damasc.
  24. Oastea sirienilor a venit cu un mic număr de oameni. Totuşi Domnul a dat în mâinile lor o oaste foarte însemnată, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor. Astfel au pedepsit sirienii pe Ioas.
  25. Când au plecat de la el, după ce-l lăsaseră în mari suferinţe, slujitorii lui au uneltit împotriva lui din pricina sângelui fiului preotului Iehoiada. L-au omorât în patul lui, şi a murit. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele împăraţilor.
  26. Iată pe cei ce au uneltit împotriva lui: Zabad, fiul Şimeatei, o femeie amonită, şi Iozabad, fiul Şimritei, o femeie moabită.
  27. Cât despre fiii lui, despre marele număr de prorocii făcute cu privire la el şi despre dregerea Casei lui Dumnezeu, toate acestea sunt scrise în istoria din cartea împăraţilor. În locul lui a domnit fiul său Amaţia.

Capitolul 25

  1. Amaţia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan din Ierusalim.
  2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.
  3. Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său.
  4. Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în Lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: „Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
  5. Amaţia a strâns pe oamenii din Iuda şi i-a pus după casele părinteşti, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să poarte armele, mânuind suliţa şi scutul.
  6. A mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanţi de argint.
  7. Un om al lui Dumnezeu a venit la el şi a zis: „Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.
  8. Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.”
  9. Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oştii lui Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.”
  10. Atunci Amaţia a despărţit ceata care-i venise din Efraim şi a poruncit ca oamenii aceştia să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda şi au plecat acasă cu mare furie.
  11. Amaţia s-a îmbărbătat şi şi-a dus poporul în Valea Sării, unde a bătut zece mii de oameni din fiii lui Seir.
  12. Şi fiii lui Iuda au prins din ei zece mii de inşi vii, pe care i-au dus pe vârful unei stânci, de unde i-au prăvălit în vale, aşa încât toţi au fost zdrobiţi.
  13. Însă oamenii din ceata căreia îi dăduse drumul ca să nu meargă la război cu el au năvălit în cetăţile lui Iuda, de la Samaria până la Bet-Horon, au ucis acolo trei mii de inşi şi au luat multe prăzi.
  14. Când s-a întors Amaţia de la înfrângerea edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir şi i-a pus dumnezei pentru el; s-a închinat înaintea lor şi le-a adus tămâie.
  15. Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Amaţia şi a trimis la el pe un proroc, care i-a zis: „Pentru ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, când ei n-au putut să-şi izbăvească poporul din mâna ta?”
  16. Pe când vorbea el, Amaţia i-a zis: „Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă! Pentru ce vrei să fii lovit?” Prorocul a plecat, zicând: „Ştiu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai ascultat sfatul meu.”
  17. După ce s-a sfătuit, Amaţia, împăratul lui Iuda, a trimis să spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel: „Vino, să ne vedem faţă în faţă!”
  18. Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: „Dă pe fiica ta de nevastă fiului meu!” Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat în picioare spinul.
  19. Tu te gândeşti că ai bătut pe edomiţi, şi de aceea ţi se înalţă inima ca să te mândreşti. Acum stai mai bine acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ţi-ar aduce pieirea ta şi a lui Iuda?”
  20. Dar Amaţia nu l-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea în mâinile vrăjmaşului, căci căutaseră pe dumnezeii Edomului.
  21. Şi Ioas, împăratul lui Israel, s-a suit; şi s-au văzut în faţă, el şi Amaţia, împăratul lui Iuda, la Bet-Şemeşul lui Iuda.
  22. Iuda a fost bătut de Israel, şi fiecare a fugit în cortul lui.
  23. Ioas, împăratul lui Israel, a luat la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a adus la Ierusalim şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului.
  24. A luat tot aurul şi argintul, şi toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, şi vistieriile casei împăratului. A luat şi ostatici şi s-a întors la Samaria.
  25. Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
  26. Celelalte fapte ale lui Amaţia, cele dintâi şi cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel?
  27. De când s-a abătut Amaţia de la Domnul, s-a făcut împotriva lui o uneltire la Ierusalim, şi el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis şi l-au omorât.
  28. L-au adus pe cai şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui Iuda.

Capitolul 26

  1. Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şaisprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său, Amaţia.
  2. Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăşi sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinţii săi.
  3. Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iecolia din Ierusalim.
  4. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.
  5. A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.
  6. A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni.
  7. Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor, împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal şi împotriva maoniţilor.
  8. Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.
  9. Ozia a zidit turnuri la Ierusalim, pe poarta unghiului, pe poarta văii şi pe unghi, şi le-a întărit.
  10. A zidit turnuri în pustiu şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.
  11. Ozia avea o oaste de ostaşi care mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia şi puse sub poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului.
  12. Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute.
  13. Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului.
  14. Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţe, coifuri, platoşe, arcuri şi praştii.
  15. A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, care aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic.
  16. Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.
  17. Preotul Azaria a intrat după el cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă
  18. care s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: „N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.”
  19. Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi, cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.
  20. Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.
  21. Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.
  22. Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, prorocul.
  23. Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormântare al împăraţilor, căci ziceau: „Este lepros.” În locul lui a domnit fiul său Iotam.

Capitolul 27

  1. Iotam avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.
  2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuşi poporul se strica mereu.
  3. Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului şi a făcut multe clădiri pe zidurile de pe deal.
  4. A zidit cetăţi pe muntele lui Iuda şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi.
  5. A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon şi i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atât pe anul al doilea şi al treilea.
  6. Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a urmat necurmat căile înaintea Domnului Dumnezeului său.
  7. Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.
  8. El avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim.
  9. Iotam a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.

Capitolul 28

  1. Ahaz avea douăzeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.
  2. A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,
  3. a ars tămâie în valea fiilor lui Hinom şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  4. Aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub orice copac verde.
  5. Domnul Dumnezeul său l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.
  6. Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
  7. Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat.
  8. Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fiii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.
  9. Acolo era un proroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria şi le-a zis: „În mânia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul Dumnezeul părinţilor voştri în mâinile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie care s-a ridicat până la ceruri.
  10. Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru?
  11. Ascultaţi-mă, dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe care i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mânia aprinsă a Domnului este peste voi!”
  12. Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau de la oştire
  13. şi le-au zis: „Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că suntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Suntem foarte vinovaţi, şi mânia aprinsă a Domnului este peste Israel.”
  14. Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi prada înaintea căpeteniilor şi înaintea întregii adunări.
  15. Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta s-au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s-au întors la Samaria.
  16. Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împăraţii Asiriei.
  17. Edomiţii au venit iarăşi, au bătut pe Iuda şi le-au luat prinşi de război.
  18. Filistenii au năvălit în cetăţile din câmpie şi din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui, şi s-au aşezat acolo.
  19. Căci Domnul a smerit pe Iuda, din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frâu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.
  20. Tilgat-Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s-a purtat cu el cum s-ar purta cu un vrăjmaş şi nu l-a ajutat.
  21. Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i-a ajutat la nimic.
  22. Pe vremea aceea, chiar când era la strâmtorare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.
  23. A adus jertfă dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.
  24. Ahaz a strâns uneltele din Casa lui Dumnezeu şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului.
  25. Şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămâie altor dumnezei. Şi a mâniat astfel pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.
  26. Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
  27. Ahaz a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

Capitolul 29

  1. Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
  2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
  3. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres.
  4. A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit,
  5. şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat.
  6. Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile de la Cortul Domnului şi i-au întors spatele.
  7. Au închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în Sfântul Locaş.
  8. De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.
  9. Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie.
  10. Am de gând, dar, să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
  11. Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui şi să-I aduceţi tămâie.”
  12. Şi leviţii s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii chehatiţilor; şi din fiii merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah;
  13. şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;
  14. şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei; şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.
  15. Au adunat pe fraţii lor şi, după ce s-au sfinţit, au venit să cureţe şi Casa Domnului, după porunca împăratului şi după cuvintele Domnului.
  16. Preoţii au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o cureţe; au scos toate necurăţiile pe care le-au găsit în Templul Domnului şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat leviţii ca să le ducă afară în pârâul Chedron.
  17. Au început aceste curăţări în ziua întâi a lunii întâi; în a opta zi a lunii au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţat Casa Domnului; în a şaisprezecea zi a lunii întâi isprăviseră.
  18. S-au dus apoi la împăratul Ezechia şi au zis: „Am curăţat toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.
  19. Am adus iarăşi în stare bună şi am curăţat toate uneltele pe care le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului.”
  20. Împăratul Ezechia s-a sculat dis-de-dimineaţă, a strâns pe mai marii cetăţii şi s-a suit la Casa Domnului.
  21. Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru Sfântul Locaş şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.
  22. Preoţii au înjunghiat boii şi au strâns sângele, pe care l-au stropit pe altar; au înjunghiat berbecii şi au stropit sângele pe altar; au înjunghiat mieii şi au stropit sângele pe altar.
  23. Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, care şi-au pus mâinile peste ei.
  24. Preoţii i-au înjunghiat şi au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.
  25. A pus pe leviţi în Casa Domnului cu chimvale, lăute şi harpe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi prorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului dată prin prorocii Săi.
  26. Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii, cu trâmbiţele.
  27. Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
  28. Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot.
  29. Şi când au isprăvit de adus arderea de tot, împăratul şi toţi cei ce erau cu el au îngenuncheat şi s-au închinat.
  30. Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie şi s-au plecat, şi s-au închinat.
  31. Ezechia a luat atunci cuvântul şi a zis: „Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă şi aduceţi jertfe de mulţumire la Casa Domnului.” Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă şi a adus jertfe de mulţumire; şi toţi cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.
  32. Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.
  33. Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.
  34. Dar preoţii erau în număr mic şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, leviţii, până s-a isprăvit lucrarea şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci leviţii s-au sfinţit mai degrabă decât preoţii.
  35. De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţumire şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.
  36. Ezechia şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neaşteptate.

Capitolul 30

  1. Ezechia a trimis soli în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
  2. Împăratul, căpeteniile lui şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştile să fie prăznuit în luna a doua;
  3. căci nu putea fi prăznuit la vremea lui, pentru că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare, şi poporul nu se adunase la Ierusalim.
  4. Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări,
  5. au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.
  6. Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei.
  7. Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.
  8. Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.
  9. Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El.”
  10. Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.
  11. Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
  12. În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
  13. Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea Azimelor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
  14. S-au sculat şi au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron.
  15. Au jertfit apoi paştile în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în Casa Domnului.
  16. Ei şedeau în locul lor obişnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
  17. Fiindcă în adunare erau mulţi inşi care nu se sfinţiseră, leviţii au înjunghiat ei jertfele de Paşti pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.
  18. Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi
  19. cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţare!”
  20. Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.
  21. Astfel copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit sărbătoarea Azimelor şapte zile, cu mare bucurie. Şi în fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
  22. Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
  23. Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.
  24. Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi. Iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră.
  25. Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda.
  26. A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.
  27. Preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.

Capitolul 31

  1. Când s-au isprăvit toate acestea, toţi cei din Israel care erau de faţă au plecat în cetăţile lui Iuda şi au sfărâmat stâlpii idoleşti, au tăiat Astartele şi au surpat de tot înălţimile şi altarele din tot Iuda şi Beniamin şi din Efraim şi Manase. Apoi toţi copiii lui Israel s-au întors în cetăţile lor, fiecare la moşia lui.
  2. Ezechia a aşezat din nou cetele preoţilor şi leviţilor, după şirul lor, fiecare după slujbele sale, preoţi şi leviţi, pentru arderile de tot şi jertfele de mulţumire, pentru slujbă, pentru cântări şi laude, la porţile taberei Domnului.
  3. Împăratul a dat o parte din averile lui pentru arderi de tot, pentru arderile de tot de dimineaţă şi de seară şi pentru arderile de tot din zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, cum este scris în Legea Domnului.
  4. Şi a poruncit poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoţilor şi leviţilor partea cuvenită lor, ca să ţină cu scumpătate Legea Domnului.
  5. Când a ieşit porunca aceasta, copiii lui Israel au dat din belşug cele dintâi roade de grâu, de must, de untdelemn, de miere şi din toate roadele de pe câmp; au adus din belşug şi zeciuiala din toate.
  6. Totodată, copiii lui Israel şi Iuda care locuiau în cetăţile lui Iuda au dat zeciuiala din boi şi oi şi zeciuiala din lucrurile sfinte care erau închinate Domnului Dumnezeului lor şi au făcut mai multe grămezi.
  7. Au început să facă grămezile în luna a treia şi au isprăvit în luna a şaptea.
  8. Ezechia şi căpeteniile au venit să vadă grămezile şi au binecuvântat pe Domnul şi pe poporul Său, Israel.
  9. Şi Ezechia a întrebat pe preoţi şi pe leviţi de grămezile acestea.
  10. Atunci marele preot Azaria, din casa lui Ţadoc, i-a răspuns: „De când au început să se aducă darurile în Casa Domnului, noi am mâncat, ne-am săturat şi a mai rămas mult, căci Domnul a binecuvântat pe poporul Său. Şi iată ce mare grămadă a mai rămas.”
  11. Ezechia a dat poruncă să pregătească nişte cămări în Casa Domnului; şi le-au pregătit.
  12. Au adus în ele cu credincioşie darurile de mâncare, zeciuiala şi lucrurile sfinte. Levitul Conania avea grija lor, şi fratele său Şimei era al doilea după el.
  13. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat şi Benaia erau întrebuinţaţi sub cârmuirea lui Conania şi a fratelui său Şimei, după porunca împăratului Ezechia şi a lui Azaria, căpetenia Casei lui Dumnezeu.
  14. Levitul Core, fiul lui Imna, uşier în partea de răsărit, avea grijă de darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, ca să împartă ce era adus Domnului prin ridicare şi lucrurile preasfinte.
  15. În cetăţile preoţeşti, Eden, Miniamin, Iosua, Şemaia, Amaria şi Şecania erau puşi sub cârmuirea lui ca să împartă cu credincioşie fraţilor lor, mari şi mici, partea cuvenită lor, după cetele lor:
  16. celor de parte bărbătească înscrişi de la vârsta de trei ani în sus; tuturor celor ce intrau zilnic în Casa Domnului ca să-şi facă slujba după însărcinările şi după cetele lor;
  17. preoţilor înscrişi după casele lor părinteşti şi leviţilor de la douăzeci de ani în sus, după slujbele şi după cetele lor:
  18. la toată adunarea preoţilor şi leviţilor înscrişi cu toţi pruncii lor, cu nevestele lor, cu fiii şi fiicele lor, căci erau fără prihană în împărţirea lucrurilor sfinte.
  19. Şi pentru fiii lui Aaron, preoţii, care locuiau la ţară în împrejurimile cetăţilor lor, erau în fiecare cetate oameni numiţi anume ca să împartă părţile cuvenite tuturor celor de parte bărbătească din preoţi şi tuturor leviţilor înscrişi.
  20. Iată ce a făcut Ezechia în tot Iuda. El a făcut ce este bine, ce este drept, ce este adevărat, înaintea Domnului Dumnezeului său.
  21. A lucrat cu toată inima şi a izbutit în tot ce a făcut pentru Casa lui Dumnezeu, pentru Lege şi pentru porunci, ca să caute pe Dumnezeul său.

Capitolul 32

  1. După aceste lucruri şi după aceste fapte de credincioşie, a venit Sanherib, împăratul Asiriei, care a pătruns în Iuda şi a împresurat cetăţile întărite, cu gând să pună mâna pe ele.
  2. Ezechia, văzând că a venit Sanherib şi că are de gând să înceapă lupta împotriva Ierusalimului,
  3. s-a sfătuit cu căpeteniile sale şi cu oamenii lui cei viteji ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate. Şi ei au fost de părerea lui.
  4. S-au strâns o mulţime de oameni şi au astupat toate izvoarele şi pârâul care curge prin mijlocul ţinutului aceluia. „Pentru ce”, ziceau ei, „să găsească împăraţii Asiriei, la venirea lor, ape din belşug?”
  5. Ezechia s-a îmbărbătat; a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat până la turnuri. A mai zidit un alt zid în afară, a întărit Milo în cetatea lui David şi a pregătit o mulţime de arme şi de scuturi.
  6. A pus căpetenii de război peste popor şi i-a adunat la el pe locul deschis de la poarta cetăţii. Vorbindu-le inimii a zis:
  7. „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi înaintea împăratului Asiriei şi înaintea întregii mulţimi care este cu el; căci cu noi sunt mai mulţi decât cu el.
  8. Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.
  9. După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună:
  10. „Aşa vorbeşte Sanherib, împăratul Asiriei: „Pe ce se bizuie încrederea voastră, de staţi împresuraţi la Ierusalim?
  11. Oare nu vă amăgeşte Ezechia, ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete, când zice: „Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna împăratului Asiriei”?
  12. Oare nu Ezechia a îndepărtat înălţimile şi altarele Domnului şi a dat porunca aceasta lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi numai unui altar şi să aduceţi tămâie numai pe el”?
  13. Nu ştiţi ce am făcut noi, eu şi părinţii mei, tuturor popoarelor celorlalte ţări? Dumnezeii neamurilor acestor ţări au putut ei să le izbăvească ţările din mâna mea?
  14. Care dintre toţi dumnezeii acestor neamuri, pe care le-au nimicit părinţii mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea?
  15. Să nu vă amăgească Ezechia, dar, şi să nu vă înşele astfel; nu vă încredeţi în el! Căci dumnezeul niciunui neam, niciunei împărăţii n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mâna mea şi din mâna părinţilor mei: cu cât mai puţin vă va izbăvi Dumnezeul vostru din mâna mea!”
  16. Slujitorii lui Sanherib au mai vorbit şi alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu şi împotriva robului Său Ezechia.
  17. Şi a trimis o scrisoare batjocoritoare pentru Domnul Dumnezeul lui Israel, vorbind astfel împotriva Lui: „După cum dumnezeii neamurilor celorlalte ţări n-au putut să izbăvească pe poporul lor din mâna mea, tot aşa nici Dumnezeul lui Ezechia nu va izbăvi pe poporul Său din mâna mea.”
  18. Slujitorii lui Sanherib au strigat cu glas tare în limba evreiască, pentru ca să arunce groaza şi spaima în poporul din Ierusalim, care era pe zid, şi să poată pune astfel stăpânire pe cetate.
  19. Au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
  20. Împăratul Ezechia şi prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer.
  21. Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.
  22. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mâna tuturor şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau.
  23. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s-a înălţat în ochii tuturor popoarelor.
  24. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit şi i-a dat un semn.
  25. Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.
  26. Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieţii lui Ezechia.
  27. Ezechia a avut multe bogăţii şi multă slavă. Şi-a făcut vistierii de argint, de aur, de pietre scumpe, de mirodenii, de scuturi şi de toate lucrurile care se pot dori;
  28. hambare pentru roadele de grâu, de must şi de untdelemn, grajduri pentru tot felul de vite şi staule pentru oi.
  29. Şi-a zidit cetăţi şi a avut belşug de boi şi de oi; căci Dumnezeu îi dăduse multe avuţii.
  30. Tot Ezechia a astupat şi gura de sus a apelor Ghihon şi le-a adus în jos, spre apus de cetatea lui David. Ezechia a izbutit în toate lucrările lui.
  31. Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.
  32. Celelalte fapte ale lui Ezechia şi faptele lui evlavioase sunt scrise în vedenia prorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
  33. Ezechia a adormit cu părinţii săi şi l-au îngropat în cel mai bun loc al mormintelor fiilor lui David. Tot Iuda şi locuitorii Ierusalimului i-au dat cinste la moarte. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.

Capitolul 33

  1. Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  3. A zidit iarăşi înălţimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astartei şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.
  4. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.”
  5. A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului.
  6. Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom, umbla cu descântece şi vrăjitorii şi ţinea la el oameni care chemau duhurile şi care-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mânie.
  7. A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În Casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie.
  8. Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată Legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.”
  9. Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
  10. Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n-au vrut să asculte.
  11. Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă şi l-au dus la Babilon.
  12. Când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului Dumnezeului lui şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi.
  13. I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.
  14. După aceea, a zidit afară din cetatea lui David, la apus, spre Ghihon, în vale, un zid care se întindea până la poarta peştilor şi cu care a înconjurat dealul şi l-a făcut foarte înalt. A pus şi căpetenii de război în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
  15. A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astartei, a dărâmat toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim şi le-a aruncat afară din cetate.
  16. A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţumire şi de laudă şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.
  17. Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.
  18. Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul lui şi cuvintele prorocilor care i-au vorbit în Numele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt scrise în faptele împăraţilor lui Israel.
  19. Rugăciunea lui şi felul în care l-a ascultat Dumnezeu, păcatele şi nelegiuirile lui, locurile unde a zidit înălţimi şi a înălţat idoli Astartei şi chipuri cioplite, înainte de a se smeri, sunt scrise în cartea lui Hozai.
  20. Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în casa lui. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.
  21. Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim.
  22. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său, Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse tatăl său, Manase, şi le-a slujit.
  23. Şi nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.
  24. Slujitorii lui au uneltit împotriva lui şi l-au omorât în casa lui.
  25. Dar poporul ţării a ucis pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon. Şi, în locul lui, poporul ţării a pus împărat pe fiul său Iosia.

Capitolul 34

  1. Iosia avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim.
  2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s-a abătut de la ele nici la dreapta, nici la stânga.
  3. În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în al doisprezecelea an, a început să cureţe Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astartei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate.
  4. Au dărâmat înaintea lui altarele Baalilor şi au tăiat stâlpii închinaţi soarelui care erau deasupra lor; a sfărâmat idolii Astartei, chipurile cioplite şi chipurile turnate, le-a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe
  5. şi a ars oasele preoţilor pe altarele lor. Astfel a curăţat Iuda şi Ierusalimul.
  6. În cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon şi chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărâmăturilor lor,
  7. a dărâmat altarele, a făcut bucăţi idolii Astartei şi chipurile cioplite, le-a făcut praf şi a tăiat toţi stâlpii închinaţi soarelui în toată ţara lui Israel. Apoi s-a întors la Ierusalim.
  8. În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţat ţara şi Casa, a trimis pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii, şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă Casa Domnului Dumnezeului său.
  9. S-au dus la marele preot, Hilchia, şi au dat argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care-l strânseseră leviţii păzitori ai pragului de la Manase şi Efraim şi de la toată cealaltă parte a lui Israel, şi de la tot Iuda şi Beniamin, şi de la locuitorii Ierusalimului.
  10. L-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor care munceau la dregerea Casei Domnului,
  11. iar ei l-au dat tâmplarilor şi zidarilor ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe care le stricaseră împăraţii lui Iuda.
  12. Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi sub privegherea lui Iahat şi Obadia, leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii chehatiţilor. Toţi aceia dintre leviţi care ştiau să cânte bine
  13. vegheau asupra lucrărilor şi cârmuiau pe toţi lucrătorii care aveau de făcut felurite lucrări. Mai erau şi alţi leviţi, logofeţi, dregători şi uşieri.
  14. În clipa când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului dată prin Moise.
  15. Atunci Hilchia a luat cuvântul şi a zis logofătului Şafan: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea.
  16. Şafan a adus împăratului cartea. Şi, când a dat socoteală împăratului, a zis: „Slujitorii tăi au făcut tot ce li s-a poruncit.
  17. Au strâns argintul care se afla în Casa Domnului şi l-au dat în mâinile priveghetorilor şi lucrătorilor.”
  18. Logofătul Şafan a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
  19. Când a auzit împăratul cuvintele Legii, şi-a sfâşiat hainele.
  20. Şi împăratul a dat următoarea poruncă lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului:
  21. „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa lui Israel şi Iuda cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit. Căci mare mânie s-a vărsat peste noi din partea Domnului, pentru că părinţii noştri n-au ţinut cuvântul Domnului şi n-au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta.”
  22. Hilchia şi cei trimişi de împărat s-au dus la prorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, străjerul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii. După ce au spus ce aveau de spus,
  23. ea le-a răspuns: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spuneţi omului care v-a trimis la mine:
  24. „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi trimite nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, şi anume toate blestemele scrise în cartea care s-a citit înaintea împăratului lui Iuda.
  25. Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a vărsat asupra acestui loc şi nu se va stinge.”
  26. Dar să spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel cu privire la cuvintele pe care le-ai auzit:
  27. „Pentru că ţi s-a înduioşat inima, pentru că te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, când ai auzit cuvintele rostite de El împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, pentru că te-ai smerit înaintea Mea, pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu am auzit – zice Domnul.
  28. Iată, te voi strânge lângă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe care le voi trimite peste locul acesta şi peste locuitorii lui.” Ei au adus împăratului răspunsul acesta.
  29. Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim.
  30. Apoi s-a suit la Casa Domnului cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi leviţii şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului care se găsise în Casa Domnului.
  31. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorându-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui şi să împlinească cuvintele legământului scrise în cartea aceasta.
  32. Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, legământul Dumnezeului părinţilor lor.
  33. Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut de la Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

Capitolul 35

  1. Iosia a prăznuit Paştile în cinstea Domnului la Ierusalim şi au jertfit paştile în a paisprezecea zi a lunii întâi.
  2. A pus pe preoţi în slujbele lor şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului.
  3. A zis leviţilor, care învăţau pe tot Israelul şi care erau închinaţi Domnului: „Puneţi chivotul sfânt în Casa pe care a zidit-o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel. N-aveţi să-l mai purtaţi pe umeri. Slujiţi acum Domnului Dumnezeului vostru şi poporului Său, Israel.
  4. Pregătiţi-vă, după casele voastre părinteşti, după cetele voastre, cum au rânduit prin scris David, împăratul lui Israel, şi fiul său Solomon.
  5. Luaţi-vă locurile în Sfântul Locaş, după feluritele case părinteşti ale fraţilor voştri, fiii poporului, şi după înşiruirea caselor părinteşti ale leviţilor.
  6. Jertfiţi paştile, sfinţiţi-vă şi pregătiţi-le pentru fraţii voştri, întocmai după cuvântul Domnului rostit prin Moise.”
  7. Iosia a dat oamenilor poporului, tuturor celor ce se aflau acolo, miei şi capre în număr de treizeci de mii, toţi pentru Paşti, şi trei mii de boi. Aceştia au fost luaţi din averile împăratului.
  8. Căpeteniile lui au făcut de bunăvoie un dar poporului, preoţilor şi leviţilor. Hilchia, Zaharia şi Iehiel, mai marii Casei lui Dumnezeu, au dat preoţilor, pentru Paşti, două mii şase sute de miei şi trei sute de boi.
  9. Conania, Şemaia şi Netaneel, fraţii săi Haşabia, Ieiel şi Iozabad, capii leviţilor, au dat leviţilor, pentru Paşti, cinci mii de miei şi cinci sute de boi.
  10. Astfel s-a întocmit slujba, şi preoţii şi leviţii şi-au luat locul, după cetele lor, după porunca împăratului.
  11. Au jertfit paştile. Preoţii au stropit sângele pe care-l luau din mâna leviţilor, şi leviţii au jupuit vitele de piele.
  12. Au pus deoparte arderile de tot, ca să le dea cetelor caselor părinteşti ale oamenilor din popor, ca să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut şi cu boii.
  13. Au fiert paştile la foc, după orânduială, şi au fiert lucrurile sfinte în cazane, căldări şi tigăi. Şi le-au împărţit în grabă la tot poporul.
  14. Apoi au pregătit ce era pentru ei şi pentru preoţi, căci preoţii, fiii lui Aaron, au avut treabă până noaptea cu aducerea arderilor de tot şi a grăsimilor. De aceea au pregătit leviţii pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron.
  15. Cântăreţii, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rânduiala lui David, lui Asaf, lui Heman şi lui Iedutun, văzătorul împăratului. Uşierii de asemenea erau la fiecare uşă. N-au avut nevoie să se abată de la slujba lor, căci fraţii lor, leviţii, au pregătit ce era pentru ei.
  16. Astfel a fost întocmită în ziua aceea toată slujba Domnului, ca să prăznuiască Paştile şi să aducă arderile de tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia.
  17. Copiii lui Israel care se aflau acolo au prăznuit Paştile în acelaşi timp şi sărbătoarea Azimelor şapte zile.
  18. Nicio sărbătoare a Paştilor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele prorocului Samuel. Şi niciunul din împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşti ca cel pe care l-au prăznuit Iosia, preoţii şi leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo şi locuitorii Ierusalimului.
  19. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia a fost prăznuit Paştile acesta.
  20. După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Iosia i-a ieşit înainte.
  21. Şi Neco i-a trimis soli să-i spună: „Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi; ci împotriva unei case cu care sunt în război. Şi Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.”
  22. Dar Iosia nu s-a întors de la el, ci şi-a schimbat hainele ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco care veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido.
  23. Arcaşii au tras asupra împăratului Iosia, şi împăratul a zis slujitorilor săi: „Luaţi-mă, căci sunt greu rănit.”
  24. Slujitorii l-au luat din car, l-au pus într-un alt car al lui şi l-au adus la Ierusalim. A murit şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia.
  25. Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia. Toţi cântăreţii şi toate cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi şi au ajuns o datină în Israel. Cântările acestea sunt scrise în „Cântecele de jale”.
  26. Celelalte fapte ale lui Iosia şi faptele lui evlavioase, făcute aşa cum porunceşte Legea Domnului,
  27. cele dintâi şi cele de pe urmă fapte ale lui, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.

Capitolul 36

  1. Poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, şi l-a pus împărat în locul tatălui său la Ierusalim.
  2. Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni la Ierusalim.
  3. Împăratul Egiptului l-a dat jos de pe scaunul de domnie din Ierusalim şi a pus peste ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi de un talant de aur.
  4. Împăratul Egiptului a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Ioahaz, şi i-a schimbat numele în Ioiachim. Neco a luat pe fratele său Ioahaz şi l-a dus în Egipt.
  5. Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său.
  6. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-a suit împotriva lui şi l-a legat cu lanţuri de aramă ca să-l ducă la Babilon.
  7. Nebucadneţar a dus la Babilon unelte din Casa Domnului şi le-a pus în casa lui în Babilon.
  8. Celelalte fapte ale lui Ioiachim, urâciunile pe care le-a săvârşit şi răul ce se afla în el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioiachin.
  9. Ioiachin avea opt ani când a ajuns împărat şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului.
  10. În anul următor, împăratul Nebucadneţar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.
  11. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.
  12. El a făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului său; şi nu s-a smerit înaintea prorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului.
  13. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învârtoşat inima până acolo încât nu s-a întors la Domnul Dumnezeul lui Israel.
  14. Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; şi au pângărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.
  15. Domnul Dumnezeul părinţilor lor a dat din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi Locaşul Său.
  16. Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac.
  17. Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa Locaşului lor celui Sfânt. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara perilor albi, ci a dat totul în mâna lui.
  18. Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui.
  19. Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe.
  20. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la stăpânirea împărăţiei perşilor,
  21. ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s-a odihnit tot timpul cât a fost pustiită, până la împlinirea celor şaptezeci de ani.
  22. În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui:
  23. „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!”

Ezra

Capitolul 1

  1. În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:
  2. „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda.
  3. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda, şi să zidească acolo Casa Domnului Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.
  4. Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie, pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”
  5. Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.
  6. Şi toţi cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite şi lucruri scumpe, afară de toate darurile de bunăvoie.
  7. Împăratul Cirus a dat înapoi uneltele Casei Domnului pe care le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său.
  8. Cirus, împăratul perşilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Şeşbaţar voievodul lui Iuda.
  9. Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,
  10. treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de mâna a doua şi o mie de alte unelte.
  11. Toate lucrurile de aur şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din robie.

Capitolul 2

  1. Iată oamenii din ţară care s-au întors din robie, şi anume aceia pe care îi luase Nebucadneţar, împăratul Babilonului, robi la Babilon şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
  2. Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilşan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:
  3. fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;
  4. fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;
  5. fiii lui Arah, şapte sute şaptezeci şi cinci;
  6. fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi lui Ioab, două mii opt sute doisprezece;
  7. fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
  8. fiii lui Zatu, nouă sute patruzeci şi cinci;
  9. fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci;
  10. fiii lui Bani, şase sute patruzeci şi doi;
  11. fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi trei;
  12. fiii lui Azgad, o mie două sute douăzeci şi doi;
  13. fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şase;
  14. fiii lui Bigvai, două mii cincizeci şi şase;
  15. fiii lui Adin, patru sute cincizeci şi patru;
  16. fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;
  17. fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi trei;
  18. fiii lui Iora, o sută doisprezece;
  19. fiii lui Haşum, două sute douăzeci şi trei;
  20. fiii lui Ghibar, nouăzeci şi cinci;
  21. fiii lui Betleem, o sută douăzeci şi trei;
  22. oamenii din Netofa, cincizeci şi şase;
  23. oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;
  24. fiii lui Azmavet, patruzeci şi doi;
  25. fiii lui Chiriat-Arim, Chefirei şi Beerotului, şapte sute patruzeci şi trei;
  26. fiii Ramei şi ai Ghebei, şase sute douăzeci şi unu;
  27. oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;
  28. oamenii din Betel şi Ai, două sute douăzeci şi trei;
  29. fiii lui Nebo, cincizeci şi doi;
  30. fiii lui Magbiş, o sută cincizeci şi şase;
  31. fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
  32. fiii lui Harim, trei sute douăzeci;
  33. fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi cinci;
  34. fiii Ierihonului, trei sute patruzeci şi cinci;
  35. fiii lui Senaa, trei mii şase sute treizeci.
  36. Preoţi: fiii lui Iedaeia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;
  37. fiii lui Imer, o mie cincizeci şi doi;
  38. fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;
  39. fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.
  40. Leviţi: fiii lui Iosua şi Cadmiel, din fiii lui Hodavia, şaptezeci şi patru.
  41. Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută douăzeci şi opt.
  42. Fiii uşierilor: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, de toţi o sută treizeci şi nouă.
  43. Slujitorii Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
  44. fiii lui Cheros, fiii lui Siaha, fiii lui Padon,
  45. fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Acub,
  46. fiii lui Hagab, fiii lui Şamlai, fiii lui Hanan,
  47. fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, fiii lui Reaia,
  48. fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, fiii lui Gazam,
  49. fiii lui Uza, fiii lui Paseah, fiii lui Besai,
  50. fiii lui Asna, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefusim,
  51. fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
  52. fiii lui Baţlut, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,
  53. fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
  54. fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
  55. Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Peruda,
  56. fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
  57. fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Ami.
  58. Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon erau trei sute nouăzeci şi doi.
  59. Iată cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adan, din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa lor părintească şi neamul, ca să facă dovada că erau din Israel:
  60. fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute cincizeci şi doi.
  61. Şi dintre fiii preoţilor: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
  62. Şi-au căutat însemnarea în cărţile spiţelor de neam, dar n-au găsit-o. De aceea, au fost îndepărtaţi de la preoţie,
  63. şi dregătorul le-a spus să nu mănânce lucruri preasfinte, până când un preot va întreba pe Urim şi Tumim.
  64. Toată adunarea era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,
  65. afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Între ei se aflau două sute de cântăreţi şi cântăreţe.
  66. Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
  67. patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
  68. Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese.
  69. Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şaizeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint şi o sută de haine preoţeşti.
  70. Preoţii şi leviţii, oamenii din popor, cântăreţii, uşierii şi slujitorii Templului s-au aşezat în cetăţile lor. Tot Israelul a locuit în cetăţile lui.

Capitolul 3

  1. Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim.
  2. Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi, preoţii, şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
  3. Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară.
  4. Au prăznuit sărbătoarea Corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.
  5. După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe care le aducea fiecare ca daruri de bunăvoie Domnului.
  6. Din cea dintâi zi a lunii a şaptea au început să aducă Domnului arderi de tot. Însă temeliile Templului Domnului nu erau încă puse.
  7. Au dat argint cioplitorilor de piatră şi tâmplarilor, şi merinde, băuturi şi untdelemn, sidonienilor şi tirienilor, ca să aducă pe mare, până la Iafo, lemne de cedru din Liban, după învoirea dată de Cirus, împăratul perşilor.
  8. În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi leviţi, şi toţi cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim s-au pus pe lucru şi au însărcinat pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
  9. Şi Iosua cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad cu fiii şi fraţii lor, leviţii, s-au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la Casa lui Dumnezeu.
  10. Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel.
  11. Cântau, mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!” Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.
  12. Dar mulţi din preoţi şi leviţi şi din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi, plângeau tare, când se puneau sub ochii lor temeliile Casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte,
  13. aşa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.

Capitolul 4

  1. Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului Dumnezeului lui Israel.
  2. Au venit la Zorobabel şi la capii de familii şi le-au zis: „Să zidim şi noi cu voi; căci şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru şi-I aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.”
  3. Dar Zorobabel, Iosua şi ceilalţi capi ai familiilor lui Israel le-au răspuns: „Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul perşilor.”
  4. Atunci oamenii ţării au înmuiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricoşat ca să-l împiedice să zidească
  5. şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost tot timpul vieţii lui Cirus, împăratul perşilor, până la domnia lui Darius, împăratul perşilor.
  6. Sub domnia lui Asuerus, la începutul domniei lui, au scris o pâră împotriva locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim.
  7. Şi pe vremea lui Artaxerxe, Bişlam, Mitredat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor au scris lui Artaxerxe, împăratul perşilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi tălmăcită în limba aramaică.
  8. Dregătorul Rehum şi logofătul Şimşai au scris împăratului Artaxerxe scrisoarea următoare la Ierusalim.
  9. Dregătorul Rehum, logofătul Şimşai şi ceilalţi tovarăşi de slujbă ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam
  10. şi celelalte popoare pe care le-a mutat marele şi vestitul Osnapar şi le-a aşezat în cetatea Samariei şi în celelalte locuri de dincoace de Râu şi aşa mai departe.
  11. Iată cuprinsul scrisorii pe care au trimis-o împăratului Artaxerxe: „Robii tăi, oamenii de dincoace de Râu, şi aşa mai departe…
  12. Să ştie împăratul că iudeii plecaţi de la tine şi veniţi printre noi la Ierusalim zidesc din nou cetatea aceea răzvrătită şi rea, îi ridică zidurile şi-i dreg temeliile.
  13. Să ştie, dar, împăratul că, dacă se va zidi cetatea aceasta şi i se vor ridica zidurile, nu vor mai plăti nici bir, nici dare, nici drept de trecere, şi vistieria împărătească va suferi din pricina aceasta.
  14. Şi, fiindcă noi mâncăm sarea curţii domneşti şi nu ne şade bine să vedem pe împărat păgubit, trimitem împăratului aceste ştiri.
  15. Să se facă cercetări în cartea cronicilor părinţilor tăi; şi vei găsi şi vei vedea în cartea cronicilor că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită, vătămătoare împăraţilor şi ţinuturilor, şi că s-au dedat la răscoală încă din vremuri străbune. De aceea a fost nimicită cetatea aceasta.
  16. Facem cunoscut împăratului că, dacă va fi zidită din nou cetatea aceasta şi dacă i se vor ridica zidurile, prin chiar faptul acesta, nu vei mai avea stăpânire dincoace de Râu.”
  17. Iată răspunsul trimis de împărat dregătorului Rehum, logofătului Şimşai şi celorlalţi tovarăşi ai lui de slujbă, care locuiau la Samaria şi în alte locuri de cealaltă parte a Râului: „Sănătate şi aşa mai departe…
  18. Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită întocmai înaintea mea.
  19. Am dat poruncă să se facă cercetări; şi s-a găsit că din vremuri vechi cetatea aceasta s-a răsculat împotriva împăraţilor şi s-a dedat la răscoală şi la răzvrătire.
  20. Au fost la Ierusalim împăraţi puternici, stăpâni peste toată ţara de dincolo de Râu, şi cărora li se plătea bir, dare şi drept de trecere pe drum.
  21. Ca urmare, porunciţi să înceteze lucrările oamenilor acelora şi să nu se mai zidească cetatea aceasta până ce nu vor avea o învoire din partea mea.
  22. Vedeţi să nu vă abateţi de la porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraţilor.”
  23. Îndată ce s-a citit cuprinsul scrisorii împăratului Artaxerxe înaintea lui Rehum, înaintea logofătului Şimşai şi înaintea tovarăşilor lor de slujbă, s-au dus în grabă la Ierusalim la iudei şi i-au oprit cu silă şi cu putere de la lucrările lor.
  24. Atunci s-a oprit lucrarea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim şi a fost oprită până în anul al doilea al domniei lui Darius, împăratul perşilor.

Capitolul 5

  1. Prorocii: Hagai, prorocul, şi Zaharia, fiul lui Ido, au prorocit iudeilor care erau în Iuda şi la Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel.
  2. Atunci Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, s-au sculat şi au început zidirea Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. Şi împreună cu ei erau şi prorocii lui Dumnezeu, care-i ajutau.
  3. În aceeaşi vreme, Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor de slujbă au venit la ei şi le-au vorbit aşa: „Cine v-a dat învoire să zidiţi Casa aceasta şi să ridicaţi zidurile acestea?”
  4. Ei le-au mai zis: „Care sunt numele oamenilor care zidesc clădirea aceasta?”
  5. Dar ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Şi au lăsat să meargă înainte lucrările până la trimiterea unei înştiinţări către Darius şi până la primirea unei scrisori de la el în această privinţă.
  6. Iată cuprinsul scrisorii trimise împăratului Darius de Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, de Şetar-Boznai şi tovarăşii lor din Afarsac care locuiau dincoace de Râu.
  7. I-au trimis o scrisoare cu următorul cuprins: „Către împăratul Darius, sănătate!
  8. Să ştie împăratul că ne-am dus în ţinuturile lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea se zideşte din pietre cioplite, şi în pereţi se pune lemn; lucrul merge repede şi izbuteşte în mâinile lor.
  9. Am întrebat pe bătrâni şi le-am vorbit aşa: „Cine v-a dat învoire să zidiţi Casa aceasta şi să ridicaţi zidurile acestea?”
  10. Le-am cerut şi numele lor ca să ţi le facem cunoscut şi am pus în scris numele oamenilor care sunt în fruntea lor.
  11. Iată răspunsul pe care ni l-au dat: „Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou Casa care fusese zidită acum mulţi ani. Un mare împărat al lui Israel o zidise şi o isprăvise.
  12. Dar, după ce părinţii noştri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, haldeianul, care a nimicit Casa aceasta şi a luat pe popor rob la Babilon.
  13. Totuşi în cel dintâi an al lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să se zidească din nou această Casă a lui Dumnezeu.
  14. Şi chiar împăratul Cirus a scos din templul din Babilon uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim şi le dusese în templul din Babilon, le-a dat în mâna aşa-zisului Şeşbaţar, pe care l-a pus dregător,
  15. şi i-a zis: „Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim şi să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era.”
  16. Acest Şeşbaţar a venit, dar, şi a pus temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci până acum se zideşte ea, şi nu s-a isprăvit.
  17. Acum, dacă împăratul găseşte cu cale, să se facă cercetări în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimită împăratul voinţa lui asupra acestui lucru.”

Capitolul 6

  1. Atunci împăratul Darius a dat poruncă să se facă cercetări în casa scrisorilor, unde se puneau vistieriile în Babilon.
  2. Şi s-a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte:
  3. „În anul întâi al domniei împăratului Cirus, împăratul Cirus a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: „Casa să fie zidită iarăşi, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şaizeci de coţi, o lăţime de şaizeci de coţi,
  4. trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de lemn nou. Cheltuielile vor fi plătite din casa împăratului.
  5. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în Templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu.”
  6. Acum, Tatnai, dregătorul de dincolo de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii voştri de slujbă din Afarsac, care locuiţi dincolo de Râu, depărtaţi-vă de locul acesta.
  7. Lăsaţi să meargă înainte lucrările acestei Case a lui Dumnezeu; dregătorul iudeilor şi bătrânii iudeilor s-o zidească iarăşi pe locul unde era.
  8. Iată porunca pe care o dau cu privire la ce veţi avea de făcut faţă de aceşti bătrâni ai iudeilor, pentru zidirea acestei Case a lui Dumnezeu: cheltuielile, luate din averile împăratului venite din birurile de dincolo de Râu, să fie plătite îndată oamenilor acestora ca să nu înceteze lucrul.
  9. Lucrurile trebuincioase pentru arderile de tot ale Dumnezeului cerurilor, viţei, berbeci şi miei, grâu, sare, vin şi untdelemn, să li se dea, la cerere, preoţilor din Ierusalim, zi de zi şi fără nicio lipsă,
  10. ca să aducă jertfe de bun miros Dumnezeului cerurilor şi să se roage pentru viaţa împăratului şi a fiilor lui.
  11. Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bârnă, s-o ridice ca să fie spânzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într-o grămadă de gunoi.
  12. Dumnezeul care a pus să locuiască în locul acela Numele Lui să răstoarne pe orice împărat şi pe orice popor care ar întinde mâna să calce cuvântul meu ca să nimicească această Casă a lui Dumnezeu din Ierusalim! Eu, Darius, am dat porunca aceasta. Să fie împlinită întocmai.”
  13. Tatnai, dregătorul de dincoace de Râu, Şetar-Boznai şi tovarăşii lor de slujbă au împlinit întocmai porunca aceasta pe care le-a trimis-o împăratul Darius.
  14. Şi bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după prorociile prorocului Hagai şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido; au zidit şi au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel şi după porunca lui Cirus, lui Darius şi lui Artaxerxe, împăratul perşilor.
  15. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei împăratului Darius.
  16. Copiii lui Israel, preoţii şi leviţii, şi ceilalţi fiii ai robiei au făcut cu bucurie sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu.
  17. Au adus pentru sfinţirea acestei Case a lui Dumnezeu o sută de viţei, două sute de berbeci, patru sute de miei şi, ca jertfe ispăşitoare pentru tot Israelul, doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor lui Israel.
  18. Au pus pe preoţi, după cetele lor, şi pe leviţi, după împărţirile lor, pentru slujba lui Dumnezeu la Ierusalim, cum este scris în cartea lui Moise.
  19. Fiii robiei au prăznuit Paştile în a paisprezecea zi a lunii întâi.
  20. Preoţii şi leviţii se curăţaseră cu toţii, aşa că toţi erau curaţi; au jertfit paştile pentru toţi fiii robiei, pentru fraţii lor, preoţii, şi pentru ei înşişi.
  21. Copiii lui Israel întorşi din robie au mâncat paştile împreună cu toţi cei ce se depărtaseră de necurăţia neamurilor ţării şi care s-au unit cu ei ca să caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
  22. Au prăznuit cu bucurie şapte zile sărbătoarea Azimelor, căci Domnul îi înveselise făcând pe împăratul Asiriei să-i sprijine în lucrarea Casei lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

Capitolul 7

  1. După aceste lucruri, sub domnia lui Artaxerxe, împăratul perşilor, a venit Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia,
  2. fiul lui Şalum, fiul lui Ţadoc, fiul lui Ahitub,
  3. fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot,
  4. fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi,
  5. fiul lui Abişua, fiul lui Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, marele preot.
  6. Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise dată de Domnul Dumnezeul lui Israel. Şi, fiindcă mâna Domnului Dumnezeului său era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse.
  7. Mulţi din copiii lui Israel, din preoţi şi din leviţi, din cântăreţi, din uşieri şi din slujitorii Templului au venit şi ei la Ierusalim, în al şaptelea an al împăratului Artaxerxe.
  8. Ezra a venit la Ierusalim în a cincea lună a anului al şaptelea al împăratului.
  9. Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi şi a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el.
  10. Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.
  11. Iată cuprinsul scrisorii date de împăratul Artaxerxe preotului şi cărturarului Ezra, care învăţa poruncile şi legile Domnului cu privire la Israel:
  12. „Artaxerxe, împăratul împăraţilor, către Ezra, preotul şi cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, şi aşa mai departe…:
  13. Am dat poruncă să se lase să plece aceia din poporul lui Israel, din preoţii şi din leviţii lui care se află în împărăţia mea şi care vor să plece cu tine la Ierusalim.
  14. Tu eşti trimis de împăratul şi de cei şapte sfetnici ai lui să cercetezi în Iuda şi Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău care este în mâinile tale,
  15. şi să duci argintul şi aurul pe care împăratul şi sfetnicii săi l-au dăruit cu dragă inimă Dumnezeului lui Israel, a cărui locuinţă este la Ierusalim,
  16. tot argintul şi aurul pe care-l vei găsi în tot ţinutul Babilonului şi darurile de bunăvoie făcute de popor şi preoţi pentru Casa Dumnezeului lor la Ierusalim.
  17. Ca urmare, vei avea grijă să cumperi cu argintul acesta viţei, berbeci, miei şi ce trebuie pentru darurile de mâncare şi jertfele de băutură şi să le aduci pe altarul Casei Dumnezeului vostru la Ierusalim.
  18. Cu celălalt argint şi aur să faceţi ce veţi crede de cuviinţă, tu şi fraţii tăi, potrivit cu voia Dumnezeului vostru.
  19. Pune înaintea Dumnezeului din Ierusalim uneltele care-ţi vor fi încredinţate pentru slujba Casei Dumnezeului tău.
  20. Să scoţi din casa vistieriilor împăratului ce va trebui pentru celelalte cheltuieli pe care le vei avea de făcut cu privire la Casa Dumnezeului tău.
  21. Eu, împăratul Artaxerxe, dau poruncă tuturor vistiernicilor de dincolo de Râu să dea îndată lui Ezra, preot şi cărturar iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor, tot ce vă va cere,
  22. până la o sută de talanţi de argint, o sută de cori de grâu, o sută de baţi de vin, o sută de baţi de untdelemn şi sare câtă va vrea.
  23. Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru Casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăţiei, asupra împăratului şi asupra fiilor săi.
  24. Vă facem cunoscut că nu puteţi pune nici bir, nici dare, nici vamă de trecere peste niciunul din preoţi, din leviţi, din cântăreţi, din uşieri, din slujitorii Templului şi din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.
  25. Şi tu, Ezra, după înţelepciunea lui Dumnezeu pe care o ai, pune judecători şi dregători care să facă dreptate la tot poporul de dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; şi fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc.
  26. Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău şi legea împăratului să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniţă.”
  27. „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim
  28. şi a îndreptat asupra mea bunăvoinţa împăratului, a sfetnicilor săi şi a tuturor căpeteniilor puternice ale lui! Întărit de mâna Domnului Dumnezeului meu care era asupra mea, am strâns pe căpeteniile lui Israel, ca să plece cu mine.

Capitolul 8

  1. Iată capii de familii şi spiţele de neam ale celor ce s-au suit cu mine din Babilon, sub domnia împăratului Artaxerxe:
  2. din fiii lui Fineas, Gherşom; din fiii lui Itamar, Daniel; din fiii lui David, Hatuş;
  3. din fiii lui Şecania; din fiii lui Pareoş, Zaharia, şi cu el o sută cincizeci de bărbaţi înscrişi;
  4. din fiii lui Pahat-Moab, Elioenai, fiul lui Zerahia, şi cu el două sute de bărbaţi;
  5. din fiii lui Şecania, fiul lui Iahaziel, şi cu el trei sute de bărbaţi;
  6. din fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, şi cu el cincizeci de bărbaţi;
  7. din fiii lui Elam, Isaia, fiul Ataliei, şi cu el şaptezeci de bărbaţi;
  8. din fiii lui Şefatia, Zebadia, fiul lui Micael, şi cu el optzeci de bărbaţi;
  9. din fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel, şi cu el două sute optsprezece bărbaţi;
  10. din fiii lui Şelomit, fiul lui Iosifia, şi cu el o sută şaizeci de bărbaţi;
  11. din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai, şi cu el douăzeci şi opt de bărbaţi;
  12. din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, şi cu el o sută zece bărbaţi;
  13. din fiii lui Adonicam, cei din urmă, ale căror nume iată-le: Elifelet, Ieiel şi Şemaia, şi cu ei şaizeci de bărbaţi;
  14. din fiii lui Bigvai, Utai şi Zabud, şi cu ei şaptezeci de bărbaţi.
  15. I-am strâns la râul care curge spre Ahava şi am tăbărât acolo trei zile. Am căutat între popor şi preoţi, şi n-am găsit acolo pe niciunul din fiii lui Levi.
  16. Atunci am trimis să cheme pe căpeteniile Eliezer, Ariel, Şemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia şi Meşulam, şi pe învăţătorii, Ioiarib şi Elnatan.
  17. I-am trimis la căpetenia Ido, care locuia la Casifia, şi am pus în gura lor ce trebuiau să spună lui Ido şi fraţilor săi slujitori ai Templului care erau la Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru.
  18. Şi, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Serebia, bărbat cu minte, dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, şi cu el pe fiii şi fraţii lui, în număr de optsprezece;
  19. pe Haşabia, şi cu el pe Isaia, dintre fiii lui Merari, fraţii săi şi fiii lor, în număr de douăzeci;
  20. şi dintre slujitorii Templului, pe care David şi căpeteniile îi puseseră în slujba leviţilor, două sute douăzeci de slujitori ai Templului, toţi numiţi pe nume.
  21. Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru.
  22. Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc.”
  23. Pentru aceasta am postit şi am chemat pe Dumnezeul nostru. Şi El ne-a ascultat.
  24. Am ales douăsprezece căpetenii dintre preoţi, pe Şerebia, Haşabia şi zece din fraţii lor.
  25. Am cântărit înaintea lor argintul, aurul şi uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii şi căpeteniile lui, şi de toţi cei din Israel care se aflau acolo.
  26. Am dat în mâinile lor şase sute cincizeci de talanţi de argint, unelte de argint de o sută de talanţi, o sută de talanţi de aur,
  27. douăzeci de pahare de aur de o mie de darici şi două vase de aramă frumos poleită, tot atât de scumpă ca aurul.
  28. Apoi le-am zis: „Sunteţi închinaţi Domnului. Vasele acestea sunt lucruri sfinte, şi argintul şi aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului Dumnezeului părinţilor voştri.
  29. Fiţi cu ochii în patru şi luaţi lucrurile acestea sub paza voastră, până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintea leviţilor, şi înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.”
  30. Şi preoţii şi leviţii au luat greutatea argintului, aurului şi vaselor, ca să le ducă la Ierusalim în Casa Dumnezeului nostru.
  31. Am plecat de la râul Ahava, ca să ne ducem la Ierusalim, în a douăsprezecea zi a lunii întâi. Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi şi ne-a păzit de loviturile vrăjmaşului şi de orice piedică pe drum.
  32. Am ajuns la Ierusalim şi ne-am odihnit acolo trei zile.
  33. În ziua a patra, am cântărit în Casa Dumnezeului nostru argintul, aurul şi vasele, pe care le-am încredinţat lui Meremot, fiul lui Urie, preotul. Cu el era Eleazar, fiul lui Fineas, şi împreună cu ei leviţii, Iozabad, fiul lui Iosua, şi Noadia, fiul lui Binui.
  34. Fiind cercetate toate după număr şi greutate, au pus atunci în scris greutatea tuturor.
  35. Fiii robiei, întorşi din robie, au adus ca ardere de tot Dumnezeului lui Israel doisprezece viţei pentru tot Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei şi doisprezece ţapi ca jertfe ispăşitoare, toate ca ardere de tot Domnului.
  36. Au dat poruncile împăratului dregătorilor împăratului şi cârmuitorilor de dincoace de Râu, care au ajutat pe popor şi Casa lui Dumnezeu.

Capitolul 9

  1. După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări şi au făcut urâciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor.
  2. Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.”
  3. Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă şi am stat jos mâhnit.
  4. Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu am stat jos, mâhnit, până la jertfa de seară.
  5. Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis:
  6. „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.
  7. Din zilele părinţilor noştri am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa.
  8. Şi totuşi Domnul Dumnezeul nostru S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre.
  9. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor, şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim.
  10. Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale,
  11. pe care ni le porunciseşi prin robii Tăi prorocii, zicând: „Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o de la un capăt la altul cu necurăţiile lor.
  12. Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.”
  13. După tot ce mi s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi,
  14. să începem iarăşi să încălcăm poruncile Tale şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici robi izbăviţi?
  15. Doamne Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.”

Capitolul 10

  1. Pe când stătea Ezra plângând şi cu faţa la pământ înaintea Casei lui Dumnezeu şi făcea această rugăciune şi mărturisire, se strânsese la el o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii, şi poporul vărsa multe lacrimi.
  2. Atunci Şecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvântul şi a zis lui Ezra: „Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru ducându-ne la femei străine care fac parte din popoarele ţării. Dar Israel n-a rămas fără nădejde în această privinţă.
  3. Să facem acum un legământ cu Dumnezeul nostru pentru izgonirea tuturor acestor femei şi a copiilor lor, după părerea domnului meu şi a celor ce se tem de poruncile Dumnezeului nostru. Şi facă-se după Lege.
  4. Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte. Noi vom fi cu tine. Îmbărbătează-te şi lucrează.”
  5. Ezra s-a sculat şi a pus pe căpeteniile preoţilor, leviţilor şi întregului Israel să jure că vor face ce se spusese. Şi ei au jurat.
  6. Apoi, Ezra a plecat dinaintea Casei lui Dumnezeu şi s-a dus în odaia lui Iohanan, fiul lui Eliaşib. Când a intrat, n-a mâncat pâine şi n-a băut apă, pentru că era mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei.
  7. S-a dat de veste în Iuda şi la Ierusalim că toţi fiii robiei trebuie să se adune la Ierusalim
  8. şi că, după părerea căpeteniilor şi bătrânilor, oricui nu va veni în trei zile, i se vor lua averile, şi el însuşi va fi izgonit din adunarea fiilor robiei.
  9. Toţi bărbaţii lui Iuda şi Beniamin s-au strâns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din pricina împrejurării aceleia şi de ploaie.
  10. Preotul Ezra s-a sculat şi le-a zis: „Aţi păcătuit luând femei străine şi aţi făcut pe Israel şi mai vinovat.
  11. Mărturisiţi-vă acum greşeala înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui! Despărţiţi-vă de popoarele ţării şi de femeile străine.”
  12. Toată adunarea a răspuns cu glas tare: „Trebuie să facem cum ai zis!
  13. Dar poporul este în mare număr, vremea este ploioasă, şi nu poate să rămână afară. De altfel, aceasta nu este treabă de o zi sau două, căci sunt mulţi printre noi care au păcătuit în privinţa aceasta.
  14. Să rămână, dar, toate căpeteniile noastre în locul întregii adunări. Şi toţi cei din cetăţile noastre care s-au însurat cu femei străine să vină la timpuri hotărâte, cu bătrânii şi judecătorii din fiecare cetate, până se va abate de la noi mânia aprinsă a Dumnezeului nostru din pricina întâmplării acesteia.”
  15. Ionatan, fiul lui Asael, şi Iahzia, fiul lui Ticva, ajutaţi de Meşulam şi de levitul Şabtai, au fost singurii împotriva acestei păreri
  16. pe care au primit-o fiii robiei. Au ales pe preotul Ezra, şi capi de familii după casele lor părinteşti, toţi numiţi pe nume, şi au stat în ziua întâi a lunii a zecea să cerceteze lucrul acesta.
  17. În ziua întâi a lunii întâi au isprăvit cu toţi bărbaţii care se însuraseră cu femei străine.
  18. Între fiii preoţilor s-au găsit unii care se însuraseră cu femei străine: dintre fiii lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi dintre fraţii săi: Maaseia, Eliezer, Iarib şi Ghedalia, care s-au îndatorat
  19. dând mâna să-şi izgonească nevestele şi să aducă un berbec ca jertfă pentru vină;
  20. din fiii lui Imer: Hanani şi Zebadia;
  21. din fiii lui Harim: Maaseia, Ilie, Şemaia, Iehiel şi Ozia;
  22. din fiii lui Paşhur: Elioenai, Maaseia, Ismael, Netaneel, Iozabad şi Eleasa.
  23. Dintre leviţi: Iozabad, Şimei, Chelaia sau Chelita, Petahia, Iuda şi Eliezer.
  24. Dintre cântăreţi: Eliaşib. Dintre uşieri: Şalum, Telem şi Uri.
  25. Dintre cei din Israel: din fiii lui Pareoş: Ramia, Izia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia şi Benaia;
  26. din fiii lui Elam: Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot şi Ilie;
  27. dintre fiii lui Zatu: Elioenai, Eliaşib, Matania, Ieremot, Zabad şi Aziza;
  28. dintre fiii lui Bebai: Iohanan, Hanania, Zabai şi Atlai;
  29. dintre fiii lui Bani: Meşulam, Maluc, Adaia, Iaşub, Şeal şi Ramot;
  30. dintre fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Beţaleel, Binui şi Manase;
  31. dintre fiii lui Harim: Eliezer, Işia, Malchia, Şemaia, Simeon,
  32. Beniamin, Maluc şi Şemaria;
  33. dintre fiii lui Haşum: Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase şi Şimei;
  34. dintre fiii lui Bani: Maadai, Amram, Uel,
  35. Benaia, Bedia, Cheluhu,
  36. Vania, Meremot, Eliaşib,
  37. Matania, Matnai, Iaasai,
  38. Bani, Binui, Şimei,
  39. Şelemia, Natan, Adaia,
  40. Macnadbai, Şaşai, Şarai,
  41. Azareel, Şelemia, Şemaria,
  42. Şalum, Amaria şi Iosif;
  43. dintre fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel şi Benaia.
  44. Toţi aceştia luaseră femei străine, şi mulţi avuseseră copii cu ele.

Neemia

Capitolul 1

  1. Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa,
  2. a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi câţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din robie şi despre Ierusalim.
  3. Ei mi-au răspuns: „Cei ce au mai rămas din robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate, şi porţile sunt arse de foc.”
  4. Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor
  5. şi am zis: „Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
  6. Să ia aminte urechea Ta, şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi, copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.
  7. Te-am supărat şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.
  8. Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le spună: „Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;
  9. dar, dacă vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.”
  10. Ei sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare.
  11. Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbândă robului Tău şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Capitolul 2

  1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
  2. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
  3. şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?”
  4. Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
  5. şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”
  6. Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.
  7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,
  8. şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
  9. M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oştii şi nişte călăreţi.
  10. Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
  11. Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
  12. După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
  13. Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.
  14. Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.
  15. M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am întors.
  16. Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
  17. Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”
  18. Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.
  19. Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”
  20. Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”

Capitolul 3

  1. Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul Mea, până la turnul lui Hananeel.
  2. Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri.
  3. Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
  4. Alături de ei a lucrat la dregerea zidului Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui Baana;
  5. alături de ei au lucrat tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s-au supus în slujba Domnului.
  6. Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiul lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
  7. Alături de ei au lucrat Melatia, gabaonitul, Iadon, meronotitul, şi oamenii din Gabaon şi Miţpa, până la scaunul dregătorului de dincoace de râul Eufrat;
  8. alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat.
  9. Alături de ei a lucrat Refaia, fiul lui Hur, care era mai mare peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
  10. Alături de ei a lucrat, în faţa casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, şi alături de el a lucrat Hatuş, fiul lui Haşabnia.
  11. O altă parte a zidului şi turnul cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab.
  12. Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.
  13. Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid până la poarta gunoiului.
  14. Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ţinutul Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.
  15. Şalum, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă grădina împăratului, până la treptele care coboară din cetatea lui David.
  16. După el, Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului până în faţa mormintelor lui David, până la iazul care fusese zidit şi până la casa vitejilor.
  17. După el au lucrat leviţii, Rehum, fiul lui Bani, şi alături de el a lucrat, pentru ţinutul său, Haşabia, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila.
  18. După el au lucrat fraţii lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila;
  19. şi alături de el, Ezer, fiul lui Iosua, mai marele Miţpei, a dres o altă parte a zidului, în faţa suişului casei armelor, în unghi.
  20. După el, Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte, de la unghi până la poarta casei marelui preot, Eliaşib.
  21. După el, Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ, a dres o altă parte, de la poarta casei lui Eliaşib până la capătul casei lui Eliaşib.
  22. După el au lucrat preoţii din împrejurimile Ierusalimului.
  23. După ei, Beniamin şi Haşub au lucrat în dreptul casei lor. După ei, Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lângă casa lui.
  24. După el, Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, de la casa lui Azaria până la unghi şi până la colţ.
  25. Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în faţa unghiului şi în faţa turnului de sus care iese înainte din casa împăratului, lângă curtea temniţei. După el a lucrat Pedaia, fiul lui Pareoş.
  26. Slujitorii Templului, care locuiesc pe deal, au lucrat până în dreptul porţii apelor, la răsărit, şi până în dreptul turnului care iese în afară.
  27. După ei, tecoiţii au dres o altă parte în dreptul turnului celui mare care iese în afară, până la zidul dealului.
  28. Deasupra porţii cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.
  29. După ei, Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii de la răsărit.
  30. După el, Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei, Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.
  31. După el, Malchia, dintre argintari, a lucrat până la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad şi până la odaia de sus din colţ.
  32. Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.

Capitolul 4

  1. Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei
  2. şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?”
  3. Tobia, amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.”
  4. „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor şi dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.
  5. Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
  6. Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
  7. Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi asdodienii s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.
  8. S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni.
  9. Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
  10. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.”
  11. Şi vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.”
  12. Şi iudeii care locuiau lângă ei, au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.
  13. De aceea am pus în locurile cele mai de jos dinapoia zidului şi în locurile tari poporul, pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.
  14. M-am uitat şi, sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!”
  15. Când au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.
  16. Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.
  17. Cei ce zideau zidul şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.
  18. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine.
  19. Am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.
  20. La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”
  21. Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor.
  22. În acelaşi timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.”
  23. Şi nu ne-am dezbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.

Capitolul 5

  1. Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraţilor lor iudei.
  2. Unii ziceau: „Noi, fiii noştri şi fetele noastre suntem mulţi; să ni se dea grâu ca să mâncăm şi să trăim.”
  3. Alţii ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.”
  4. Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului.
  5. Şi totuşi carnea noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri sunt ca şi copiii lor; şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre, şi multe din fetele noastre au şi fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sunt ale altora.”
  6. M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile şi cuvintele acestea.
  7. Am hotărât să mustru pe cei mari şi pe dregători, şi le-am zis: „Ce! Voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am strâns în jurul meu o mare mulţime
  8. şi le-am zis: „Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe fraţii noştri iudei vânduţi neamurilor; şi voi să vindeţi pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vânduţi?” Ei au tăcut, neavând ce să răspundă.
  9. Apoi am zis: „Ce faceţi voi nu este bine. N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?
  10. Şi eu, şi fraţii mei, şi slujitorii mei le-am împrumutat argint şi grâu. Să le lăsăm, dar, datoria aceasta!
  11. Daţi-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii şi casele, şi a suta parte din argintul, din grâul, din mustul şi din untdelemnul pe care l-aţi cerut de la ei ca dobândă.”
  12. Ei au răspuns: „Le vom da înapoi şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.” Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţine cuvântul.
  13. Şi mi-am scuturat mantaua, zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul, şi aşa să fie scuturat omul acela, şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin.” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt.
  14. Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n-am trăit din veniturile cuvenite dregătorului.
  15. Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.
  16. Ba, mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor, şi toţi slujitorii mei erau la lucru.
  17. Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile dimprejur.
  18. Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase berbeci aleşi şi păsări, şi la fiecare zece zile se pregătea din belşug tot vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia.
  19. Adu-Ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!

Capitolul 6

  1. Nu pusesem încă uşile porţilor, când Sanbalat, Tobia, Gheşem, arabul, şi ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nicio spărtură.
  2. Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino şi să ne întâlnim în satele din valea Ono.” Îşi puseseră de gând să-mi facă rău.
  3. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să mă cobor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.”
  4. Mi-au făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns.
  5. Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă.
  6. În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor
  7. şi că ai pus chiar proroci ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino, dar, şi să ne sfătuim împreună.”
  8. Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!”
  9. Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va muia inima, şi lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!
  10. M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare şi au să vină noaptea să te omoare.”
  11. Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!”
  12. Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră argint.
  13. Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui, şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară.
  14. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie!
  15. Zidul a fost isprăvit în a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile.
  16. Când au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru; s-au smerit foarte mult şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia Dumnezeului nostru.
  17. În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeea, care trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el.
  18. Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia.
  19. Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.

Capitolul 7

  1. După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii.
  2. Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu,
  3. şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui, şi uşile să fie închise cu încuietorile, în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”
  4. Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea, şi casele nu erau zidite.
  5. Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează.
  6. Iată pe cei din ţară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.
  7. Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:
  8. fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;
  9. fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;
  10. fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi;
  11. fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;
  12. fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
  13. fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci;
  14. fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci;
  15. fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt;
  16. fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt;
  17. fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi;
  18. fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte;
  19. fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte;
  20. fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci;
  21. fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;
  22. fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt;
  23. fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru;
  24. fiii lui Harif, o sută doisprezece;
  25. fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci;
  26. oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt;
  27. oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;
  28. oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi;
  29. oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;
  30. oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu;
  31. oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;
  32. oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei;
  33. oamenii din celălalt Nebo, cincizeci şi doi;
  34. fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;
  35. fiii lui Harim, trei sute douăzeci;
  36. fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci;
  37. fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu;
  38. fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.
  39. Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;
  40. fiii lui Imer, o mie cincizeci şi doi;
  41. fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;
  42. fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.
  43. Leviţi: fiii lui Iosua şi lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
  44. Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.
  45. Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.
  46. Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,
  47. fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,
  48. fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,
  49. fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,
  50. fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda,
  51. fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,
  52. fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim,
  53. fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,
  54. fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,
  55. fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,
  56. fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.
  57. Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,
  58. fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,
  59. fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.
  60. Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.
  61. Iată pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon şi din Imer, şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul, ca dovadă că erau din Israel.
  62. Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.
  63. Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.
  64. Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie,
  65. şi dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.
  66. Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi,
  67. afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.
  68. Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri,
  69. patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.
  70. Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.
  71. Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur şi două mii două sute de mine de argint.
  72. Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti.
  73. Preoţii şi leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor.

Capitolul 8

  1. Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel.
  2. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a şaptea.
  3. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.
  4. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau: Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.
  5. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
  6. Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat, şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.
  7. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui.
  8. Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
  9. Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
  10. Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”
  11. Leviţii potoleau pe tot poporul, zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”
  12. Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora, şi s-au înveselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
  13. A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.
  14. Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii lunii a şaptea.
  15. Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.”
  16. Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul deschis de la poarta lui Efraim.
  17. Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie.
  18. Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.

Capitolul 9

  1. În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post.
  2. Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor.
  3. După ce au şezut jos, au citit în cartea Legii Domnului Dumnezeului lor a patra parte din zi; şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului Dumnezeului lor.
  4. Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au suit pe scaunul leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeul lor.
  5. Şi leviţii, Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! „Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
  6. Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.
  7. Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeea şi i-ai pus numele Avraam.
  8. Tu ai găsit inima lui credincioasă înaintea Ta, ai făcut legământ cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvântul, căci eşti drept.
  9. Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie.
  10. Ai făcut semne şi minuni împotriva lui faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.
  11. Ai despărţit marea înaintea lor, şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.
  12. I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
  13. Te-ai coborât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.
  14. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o Lege.
  15. Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care juraseşi că le-o vei da.
  16. Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale,
  17. n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit,
  18. nici chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
  19. În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
  20. Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.
  21. Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustiu, şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, şi picioarele nu li s-au umflat.
  22. Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului.
  23. Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spuseseşi părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire.
  24. Şi fiii lor au intrat şi au luat ţara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, canaaniţii, şi i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le place.
  25. Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.
  26. Totuşi ei s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
  27. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor.
  28. Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.
  29. I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.
  30. I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul Tău, prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.
  31. Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător.
  32. Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi.
  33. Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
  34. Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai.
  35. Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dăduseşi, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
  36. Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!
  37. El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi suntem într-o mare strâmtorare!”
  38. Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.

Capitolul 10

  1. Iată pe cei ce şi-au pus pecetea: dregătorul Neemia, fiul lui Hacalia. Zedechia,
  2. Seraia, Azaria, Ieremia,
  3. Paşhur, Amaria, Malchia,
  4. Hatuş, Şebania, Maluc,
  5. Harim, Meremot, Obadia,
  6. Daniel, Ghineton, Baruc,
  7. Meşulam, Abia, Miiamin,
  8. Maazia, Bilgai, Şemaia, preoţi.
  9. Leviţii: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel,
  10. şi fraţii lor, Şebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan,
  11. Mica, Rehob, Haşabia,
  12. Zacur, Şerebia, Şebania,
  13. Hodia, Bani, Beninu.
  14. Căpeteniile poporului: Pareoş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,
  15. Buni, Azgad, Bebai,
  16. Adonia, Bigvai, Adin,
  17. Ater, Ezechia, Azur,
  18. Hodia, Haşum, Beţai,
  19. Harif, Anatot, Nebai,
  20. Magpiaş, Meşulam, Hezir,
  21. Meşezabeel, Ţadoc, Iadua,
  22. Pelatia, Hanan, Anaia,
  23. Hosea, Hanania, Haşub,
  24. Haloheş, Pilha, Şobec,
  25. Rehum, Haşabna, Maaseia,
  26. Ahia, Hanan, Anan,
  27. Maluc, Harim, Baana.
  28. Cealaltă parte a poporului, preoţii, leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere
  29. s-au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi legile Lui.
  30. Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;
  31. să nu cumpărăm nimic în ziua Sabatului şi în zilele de sărbătoare de la popoarele ţării, care ar aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să lăsăm nelucrat pământul în anul al şaptelea, şi să nu cerem plata niciunei datorii.
  32. Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
  33. pentru pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
  34. Am tras la sorţi, preoţi, leviţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse pe fiecare an ca dar la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremuri hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.
  35. Am hotărât să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor;
  36. să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii născuţi ai vacilor şi oilor noastre;
  37. să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile noastre de mâncare, din roadele tuturor pomilor, din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm.
  38. Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu leviţii când vor ridica zeciuiala; şi leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.
  39. Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grâu, de must şi de untdelemn; acolo sunt uneltele Sfântului Locaş şi acolo stau preoţii care fac slujba, uşierii şi cântăreţii. Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.

Capitolul 11

  1. Căpeteniile poporului s-au aşezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorţi, pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în cetatea sfântă, iar ceilalţi să locuiască în cetăţi.
  2. Poporul a binecuvântat pe toţi cei ce au primit de bunăvoie să locuiască la Ierusalim.
  3. Iată căpeteniile ţinutului care s-au aşezat la Ierusalim: în cetăţile lui Iuda, fiecare s-a aşezat în moşia lui, în cetatea lui Israel, preoţii şi leviţii, slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon.
  4. La Ierusalim s-au aşezat unii din fiii lui Iuda şi din fiii lui Beniamin. – Din fiii lui Iuda: Ataia, fiul lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Şefatia, fiul lui Mahalaleel, din fiii lui Pereţ,
  5. şi Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia, fiul lui Şiloni.
  6. Toţi fiii lui Pereţ care s-au aşezat la Ierusalim au fost patru sute şaizeci şi opt de oameni viteji. –
  7. Iată fiii lui Beniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia,
  8. şi după el, Gabai şi Salai, nouă sute douăzeci şi opt.
  9. Ioel, fiul lui Zicri, era căpetenia lor; şi Iuda, fiul lui Senua, era a doua căpetenie a cetăţii.
  10. Din preoţi: Iedaia, fiul lui Ioiarib, Iachin,
  11. Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui Ţadoc, fiul Meraiot, fiul lui Ahitub, domnul Casei lui Dumnezeu,
  12. şi fraţii lor care făceau slujba Casei, opt sute douăzeci şi doi; Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amţi, fiul lui Zaharia, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia,
  13. şi fraţii săi, capii caselor părinteşti, două sute patruzeci şi doi; şi Amaşai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui Meşilemot, fiul lui Imer,
  14. şi fraţii lor, oameni viteji, o sută douăzeci şi opt; Zabdiel, fiul lui Ghedolim, era căpetenia lor.
  15. Din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia, fiul lui Buni;
  16. Şabetai şi Iozabad, însărcinaţi cu treburile de afară ale Casei lui Dumnezeu şi făcând parte din căpeteniile leviţilor;
  17. Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi, fiul lui Asaf, căpetenia care cânta lauda la rugăciune, şi Bacbuchia, al doilea din fraţii săi, şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun.
  18. Toţi leviţii din cetatea sfântă erau două sute optzeci şi patru.
  19. Şi uşierii: Acub, Talmon şi fraţii lor, păzitorii porţilor, o sută şaptezeci şi doi.
  20. Cealaltă parte din Israel, din preoţi, şi din leviţi s-au aşezat în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moşia lui.
  21. Slujitorii Templului s-au aşezat pe deal şi aveau de căpetenii pe Ţiha şi Ghişpa.
  22. Căpetenia leviţilor la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreţii însărcinaţi cu slujba Casei lui Dumnezeu;
  23. căci era o poruncă a împăratului cu privire la cântăreţi, şi li se dădea o parte hotărâtă pe fiecare zi.
  24. Petahia, fiul lui Meşezabeel, din fiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era dregătorul împăratului pentru toate treburile poporului.
  25. Cât despre sate şi câmpiile lor, unii din fiii lui Iuda s-au aşezat la Chiriat-Arba şi în locurile care ţin de el, la Dibon şi în locurile care ţin de el, Iecabţeel şi în satele care ţin de el,
  26. la Ieşua, la Molada, la Bet-Palet,
  27. la Haţar-Şual, la Beer-Şeba şi în locurile care ţin de ea,
  28. la Ţiclag, la Mecona şi în locurile care ţin de ea,
  29. la En-Rimon, la Ţorea, la Iarmut,
  30. la Zanoah, la Adulam şi în satele care ţin de el, la Lachis şi în ţinutul lui, la Azeca şi în locurile care ţin de el. S-au aşezat astfel de la Beer-Şeba până la valea lui Hinom.
  31. Fiii lui Beniamin s-au aşezat de la Gheba la Micmaş, la Aia, la Betel şi în locurile care ţin de el,
  32. la Anatot, la Nob, la Hanania,
  33. la Haţor, la Rama, la Ghitaim,
  34. la Hadid, la Ţeboim, la Nebalat,
  35. la Lod şi la Ono, valea lucrătorilor.
  36. Au fost unii leviţi care s-au unit cu Beniamin, măcar că făceau parte din cetele lui Iuda.

Capitolul 12

  1. Iată preoţii şi leviţii care s-au întors cu Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra,
  2. Amaria, Maluc, Hatuş,
  3. Şecania, Rehum, Meremot,
  4. Ido, Ghinetoi, Abia,
  5. Miiamin, Maadia, Bilga,
  6. Şemaia, Ioiarib, Iedaia,
  7. Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceştia au fost căpeteniile preoţilor şi a fraţilor lor, pe vremea lui Iosua.
  8. Leviţi: Iosua, Binui, Cadmiel, Şerebia, Iuda, Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor;
  9. Bacbuchia şi Uni, care îşi împlineau slujbele lângă fraţii lor.
  10. Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliaşib, Eliaşib a născut pe Ioiada,
  11. Ioiada a născut pe Ionatan, şi Ionatan a născut pe Iadua.
  12. Iată, care erau pe vremea lui Ioiachim, preoţii, capi de familii: pentru Seraia, Meraia; pentru Ieremia, Hanania;
  13. pentru Ezra, Meşulam; pentru Amaria, Iohanan;
  14. pentru Meluchi, Ionatan; pentru Şebania, Iosif;
  15. pentru Harim, Adna; pentru Meraiot, Helcai;
  16. pentru Ido, Zaharia; pentru Ghineton, Meşulam;
  17. pentru Abia, Zicri; pentru Miniamin şi Moadia, Piltai;
  18. pentru Bilga, Şamua; pentru Şemaia, Ionatan;
  19. pentru Ioiarib, Matnai; pentru Iedaia, Uzi;
  20. pentru Salai, Calai; pentru Amoc, Eber;
  21. pentru Hilchia, Haşabia; pentru Iedaia, Netaneel.
  22. Pe vremea lui Eliaşib, lui Ioiada, lui Iohanan şi lui Iadua, leviţii, capi de familii, şi preoţii au fost scrişi sub domnia lui Darius, persanul.
  23. Fiii lui Levi, capi de familii, au fost scrişi în cartea Cronicilor până pe vremea lui Iohanan, fiul lui Eliaşib.
  24. Căpeteniile leviţilor, Haşabia, Şerebia şi Iosua, fiul lui Cadmiel, şi fraţii lor împreună cu ei, stând unii în faţa altora, erau însărcinaţi să mărească şi să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, omul lui Dumnezeu.
  25. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Acub, uşieri, făceau de strajă la cămările de la porţi.
  26. Ei trăiau pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi pe vremea lui Neemia, dregătorul, şi pe vremea preotului şi cărturarului Ezra.
  27. La sfinţirea zidurilor Ierusalimului au chemat pe leviţi din toate locurile în care locuiau şi i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi cântări, în sunet de chimvale, lăute şi harpe.
  28. Fiii cântăreţilor s-au strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,
  29. din Bet-Ghilgal şi din ţinutul Ghebei, şi din Azmavet; căci cântăreţii îşi zidiseră sate împrejurul Ierusalimului.
  30. Preoţii şi leviţii s-au curăţat şi au curăţat şi pe popor, porţile şi zidul.
  31. Am suit pe zid pe căpeteniile lui Iuda şi am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului.
  32. În urma acestui cor mergeau Hosea şi jumătate din căpeteniile lui Iuda:
  33. Azaria, Ezra, Meşulam,
  34. Iuda, Beniamin, Şemaia şi Ieremia,
  35. unii din fiii preoţilor cu trâmbiţe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf,
  36. şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai, Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor.
  37. La poarta izvorului s-au suit drept înainte pe treptele cetăţii lui David, pe ridicătura zidului, deasupra casei lui David, până la poarta apelor, spre răsărit.
  38. Al doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers până la zidul cel lat;
  39. apoi pe deasupra porţii lui Efraim, pe deasupra porţii celei vechi, pe deasupra porţii peştilor, pe deasupra turnului lui Hananeel şi pe deasupra turnului Mea până la poarta oilor. Şi s-au oprit la poarta temniţei.
  40. Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu; şi tot aşa şi eu şi dregătorii care erau cu mine,
  41. şi preoţii, Eliachim, Maaseia, Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania, cu trâmbiţe,
  42. şi Maaseia, Şemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam şi Ezer. Cântăreţii şi-au înălţat glasul, cârmuiţi de Izrahia.
  43. În ziua aceea, s-au adus multe jertfe şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.
  44. În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul cetăţilor, părţile hotărâte de Lege preoţilor şi leviţilor. Căci Iuda se bucura că preoţii şi leviţii erau la locul lor,
  45. păzind tot ce privea slujba lui Dumnezeu şi a curăţărilor. Cântăreţii şi uşierii îşi împlineau şi ei slujbele, după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon.
  46. Căci odinioară, pe vremea lui David şi a lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu.
  47. Tot Israelul a dat, pe vremea lui Zorobabel şi Neemia, părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi; au dat leviţilor lucrurile sfinţite, iar leviţii au dat fiilor lui Aaron lucrurile sfinţite cuvenite lor.

Capitolul 13

  1. În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
  2. pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.
  3. Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.
  4. Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia,
  5. pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi.
  6. Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire
  7. să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu.
  8. Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.
  9. Apoi am poruncit să se cureţe odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.
  10. Am auzit de asemenea că părţile leviţilor nu li se dăduseră şi că leviţii şi cântăreţii însărcinaţi cu slujba fugiseră fiecare în ţinutul lui.
  11. Am mustrat pe dregători şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am strâns pe leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor.
  12. Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn.
  13. Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc şi lui Pedaia, unul din leviţi, şi le-am adăugat şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credincioşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor.
  14. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea!
  15. Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile.
  16. Mai erau şi nişte tirieni, aşezaţi în Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.
  17. Am mustrat pe mai marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua Sabatului?
  18. Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”
  19. Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
  20. Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată şi de două ori afară din Ierusalim.
  21. I-am mustrat şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.
  22. Am poruncit şi leviţilor să se cureţe şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, şi pentru aceste lucruri şi ocroteşte-mă după marea Ta îndurare!
  23. Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte iudei, care îşi luaseră neveste asdodiene, amonite şi moabite.
  24. Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
  25. I-am mustrat şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
  26. Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.
  27. Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru luând neveste străine?”
  28. Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot, Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, horonitul. L-am izgonit de la mine.
  29. Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.
  30. I-am curăţat de orice străin şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi leviţii, fiecare în slujba lui,
  31. în ce privea atât darul lemnelor la vremuri hotărâte, cât şi cele dintâi roade. Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule!

Estera

Capitolul 1

  1. Era pe vremea lui Ahaşveroş, al acelui Ahaşveroş care domnea de la India până în Etiopia, peste o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi.
  2. Împăratul Ahaşveroş şedea atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa, în capitală.
  3. În al treilea an al domniei lui, a dat un ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor săi. Căpeteniile oştirii perşilor şi mezilor, mai marii şi capii ţinuturilor s-au strâns înaintea lui.
  4. El le-a arătat bogăţia strălucită a împărăţiei lui şi slava minunată a mărimii lui, în multe zile, timp de o sută optzeci de zile.
  5. După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăţ care a ţinut şapte zile, în curtea grădinii casei împărăteşti.
  6. Covoare albe, verzi şi albastre erau legate cu funii de in subţire şi de purpură de nişte verigi de argint şi de nişte stâlpi de marmură. Paturi de aur şi de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef şi de pietre negre.
  7. Iar de băut turnau în vase de aur de felurite soiuri. Era belşug de vin împărătesc, mulţumită dărniciei împăratului.
  8. Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia.
  9. Împărăteasa Vasti a dat şi ea un ospăţ femeilor, în casa împărătească a împăratului Ahaşveroş.
  10. A şaptea zi, pe când inima împăratului era veselă de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona, Bigta, Abagta, Zetar şi Carcas, cei şapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahaşveroş,
  11. să aducă în faţa lui pe împărăteasa Vasti, cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumuseţea ei popoarelor şi mai marilor săi, căci era frumoasă la chip.
  12. Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Şi împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie.
  13. Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii care cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul.
  14. Avea lângă el pe Carşena, pe Şetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, şapte domnitori ai Persiei şi Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care aveau locul întâi în împărăţie.
  15. „Ce trebuie”, a zis el, „să se facă împărătesei Vasti, după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahaşveroş prin fameni?”
  16. Memucan a răspuns înaintea împăratului şi domnitorilor: „Nu numai faţă de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vasti; ci şi faţă de toţi domnitorii şi de toate popoarele care sunt în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş.
  17. Căci fapta împărătesei va ajunge la cunoştinţa tuturor femeilor şi le va face să-şi nesocotească bărbaţii. Ele vor zice: „Împăratul Ahaşveroş a poruncit să i se aducă înainte împărăteasa Vasti, şi ea nu s-a dus.”
  18. Şi din ziua aceasta crăiesele Persiei şi Mediei, care vor afla de fapta împărătesei, vor vorbi tot aşa tuturor căpeteniilor împăratului: de aici va veni mult dispreţ şi mânie.
  19. Dacă împăratul găseşte cu cale, să se dea poruncă din partea lui şi să se scrie în legile perşilor şi mezilor, cu arătarea că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahaşveroş. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea.
  20. Porunca împăratului se va vesti astfel în toată împărăţia lui – căci este mare – şi toate femeile vor da cinste bărbaţilor lor, de la mare până la mic.”
  21. Părerea aceasta a fost primită de împărat şi de domnitori, şi împăratul a lucrat după cuvântul lui Memucan.
  22. A trimis scrisori tuturor ţinuturilor din împărăţia lui, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui; ele spuneau că orice bărbat trebuie să fie stăpân în casa lui şi că va vorbi limba poporului său.

Capitolul 2

  1. După aceste lucruri, când s-a potolit mânia împăratului Ahaşveroş, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea şi la hotărârea luată cu privire la ea.
  2. Atunci cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat nişte fete fecioare şi frumoase.
  3. Împăratul să pună în toate ţinuturile din împărăţia lui dregători însărcinaţi să strângă pe toate fetele fecioare şi frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit.
  4. Şi fata care-i va plăcea împăratului să fie împărăteasă în locul lui Vasti.” Părerea aceasta a fost primită de împărat, şi aşa a făcut.
  5. În capitala Susa era un iudeu, numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin,
  6. care fusese luat din Ierusalim printre robii strămutaţi împreună cu Ieconia, împăratul lui Iuda, de Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
  7. El creştea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n-avea nici tată, nici mamă. Fata era frumoasă la statură şi plăcută la vedere. După moartea tatălui şi a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.
  8. Când s-a auzit porunca împăratului şi hotărârea lui, au fost strânse un mare număr de fete în capitala Susa, sub privegherea lui Hegai. Odată cu ele a fost luată şi Estera şi adusă în casa împăratului, sub privegherea lui Hegai, păzitorul femeilor.
  9. Fata i-a plăcut şi a căpătat trecere înaintea lui. El s-a grăbit să-i dea cele de trebuinţă pentru găteală şi hrană, i-a dat şapte slujnice alese din casa împăratului şi a pus-o împreună cu slujnicele ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor.
  10. Estera nu şi-a făcut cunoscut nici poporul, nici naşterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri.
  11. Şi în fiecare zi Mardoheu se ducea şi venea înaintea curţii casei femeilor ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se face cu ea.
  12. Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni, cu miresme de mirozne femeieşti.
  13. Aşa se ducea fiecare fată la împărat. Şi, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.
  14. Se ducea seara; şi a doua zi dimineaţa trecea în a doua casă a femeilor, sub privegherea lui Şaaşgaz, famenul împăratului şi păzitorul ţiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul şi ar fi chemat-o pe nume.
  15. Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.
  16. Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş, în casa împărătească, în luna a zecea, adică luna Tebet, în al şaptelea an al domniei lui.
  17. Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei, şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap şi a făcut-o împărăteasă în locul lui Vasti.
  18. Împăratul a dat un mare ospăţ tuturor domnitorilor şi slujitorilor lui, un ospăţ în cinstea Esterei. Cu prilejul acesta a uşurat sarcinile ţinuturilor şi a împărţit daruri cu o dărnicie împărătească.
  19. A doua oară când s-au strâns fetele, Mardoheu şedea la poarta împăratului.
  20. Estera nu-şi spusese nici naşterea, nici poporul, căci o oprise Mardoheu. Şi ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atâta scumpătate ca atunci când o creştea el.
  21. În acelaşi timp, pe când Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan şi Tereş, doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, s-au lăsat biruiţi de o supărare şi au vrut să întindă mâna împotriva împăratului Ahaşveroş.
  22. Mardoheu a avut cunoştinţă de lucrul acesta şi a dat de ştire împărătesei Estera, care l-a spus împăratului din partea lui Mardoheu.
  23. Faptul fiind cercetat şi găsit întocmai, cei doi fameni au fost spânzuraţi de un lemn. Şi lucrul acesta a fost scris în cartea Cronicilor, în faţa împăratului.

Capitolul 3

  1. După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul. L-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el.
  2. Toţi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina.
  3. Şi slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?”
  4. Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu-i asculta, l-au spus lui Haman ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărârea lui; căci el spusese că este iudeu.
  5. Şi Haman a văzut că Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina înaintea lui. S-a umplut de mânie;
  6. dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, şi a voit să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toţi iudeii care se aflau în toată împărăţia lui Ahaşveroş.
  7. În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahaşveroş, au aruncat Pur, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi şi pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.
  8. Atunci Haman a zis împăratului Ahaşveroş: „În toate ţinuturile împărăţiei tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite de ale tuturor popoarelor şi nu ţine legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniştit.
  9. Dacă împăratul găseşte cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciţi, şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint în mâinile slujbaşilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.”
  10. Împăratul şi-a scos inelul din deget şi l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmaşul iudeilor.
  11. Şi împăratul a zis lui Haman: „Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.”
  12. Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întâi şi au scris în totul cum a poruncit Haman mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.
  13. Scrisorile au fost trimise prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să piardă pe toţi iudeii, tineri şi bătrâni, prunci şi femei, şi anume într-o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.
  14. Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.
  15. Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe când împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

Capitolul 4

  1. Mardoheu, aflând tot ce se petrecea, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat cu un sac şi s-a presărat cu cenuşă. Apoi s-a dus în mijlocul cetăţii, scoţând cu putere strigăte amare,
  2. şi a mers până la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac.
  3. În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă.
  4. Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimis haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace şi să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit.
  5. Atunci Estera a chemat pe Hatac, unul din famenii pe care-i pusese împăratul în slujba ei, şi l-a însărcinat să se ducă să întrebe pe Mardoheu ce înseamnă lucrul acesta şi de unde vine.
  6. Hatac s-a dus la Mardoheu în locul deschis al cetăţii, înaintea porţii împăratului.
  7. Şi Mardoheu i-a istorisit tot ce i se întâmplase şi i-a spus suma de argint pe care făgăduise Haman că o va da vistieriei împăratului în schimbul măcelăririi iudeilor.
  8. I-a dat şi cuprinsul poruncii vestite în Susa în vederea nimicirii lor, ca s-o arate Esterei şi să-i spună totul. Şi a poruncit ca Estera să se ducă la împărat să-l roage şi să stăruie de el pentru poporul său.
  9. Hatac a venit şi a spus Esterei cuvintele lui Mardoheu.
  10. Estera a însărcinat pe Hatac să se ducă să spună lui Mardoheu:
  11. „Toţi slujitorii împăratului şi poporul din ţinuturile împăratului ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat, fie femeie, care intră la împărat, în curtea dinăuntru, fără să fie chemat. Numai acela scapă cu viaţă căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur. Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile.”
  12. Când s-au spus cuvintele Esterei lui Mardoheu,
  13. Mardoheu a trimis următorul răspuns Esterei: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii, pentru că eşti în casa împăratului.
  14. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?”
  15. Estera a trimis să spună lui Mardoheu:
  16. „Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.”
  17. Mardoheu a plecat şi a făcut tot ce-i poruncise Estera.

Capitolul 5

  1. A treia zi, Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc în casa împărătească, în faţa uşii casei.
  2. Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful toiagului.
  3. Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.”
  4. Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să vină împăratul astăzi cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit.”
  5. Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă îndată şi aduceţi pe Haman, cum doreşte Estera.” Împăratul s-a dus cu Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
  6. Şi pe când beau vin, împăratul a zis Esterei: „Care este cererea ta? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”
  7. Estera a răspuns: „Iată ce cer şi ce doresc.
  8. Dacă am căpătat trecere înaintea împăratului şi dacă găseşte cu cale împăratul să-mi îndeplinească cererea şi să-mi facă dorinţa, să mai vină împăratul cu Haman şi la ospăţul pe care li-l voi pregăti, şi mâine voi da răspuns împăratului după porunca lui.”
  9. Haman a ieşit în ziua aceea vesel şi cu inima mulţumită. Dar, când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se scula, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu.
  10. A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevasta sa, Zereş.
  11. Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului.
  12. Şi a adăugat: „Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut, şi sunt poftit şi pe mâine la ea cu împăratul.
  13. Dar toate acestea n-au niciun preţ pentru mine câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului.”
  14. Nevasta sa, Zereş, şi toţi prietenii lui i-au zis: „Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi, şi mâine dimineaţă cere împăratului ca Mardoheu să fie spânzurat. Apoi vei merge vesel la ospăţ cu împăratul.” Părerea aceasta a plăcut lui Haman şi a pus să pregătească spânzurătoarea.

Capitolul 6

  1. În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă şi a poruncit să-i aducă lângă el cartea aducerilor aminte, Cronicile. Le-au citit înaintea împăratului,
  2. şi s-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtan şi Tereş, cei doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, care voiseră să întindă mâna asupra împăratului Ahaşveroş.
  3. Împăratul a zis: „Ce cinste şi mărire i s-a făcut lui Mardoheu pentru aceasta?” – „Nu i s-a făcut nimic”, au răspuns cei ce slujeau împăratului.
  4. Atunci împăratul a zis: „Cine este în curte?” – Haman venise în curtea de afară a casei împăratului să ceară împăratului să spânzure pe Mardoheu pe lemnul pe care-l pregătise pentru el. –
  5. Slujitorii împăratului i-au răspuns: „Haman este în curte.” Şi împăratul a zis: „Să intre.”
  6. Haman a intrat, şi împăratul i-a zis: „Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?” Haman şi-a zis în sine: „Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?”
  7. Şi Haman a răspuns împăratului: „Omului pe care vrea împăratul să-l cinstească
  8. trebuie să i se aducă haina împărătească, aceea cu care se îmbracă împăratul, şi calul pe care călăreşte împăratul şi să i se pună cununa împărătească pe cap.
  9. Să se dea haina şi calul uneia din căpeteniile de seamă ale împăratului, apoi să îmbrace cu haina pe omul acela pe care vrea să-l cinstească împăratul, să-l plimbe călare pe cal prin locul deschis al cetăţii şi să se strige înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!”
  10. Împăratul a zis lui Haman: „Ia îndată haina şi calul, cum ai zis, şi fă aşa iudeului Mardoheu, care şade la poarta împăratului. Nu lăsa nefăcut nimic din ce ai spus.”
  11. Şi Haman a luat haina şi calul, a îmbrăcat pe Mardoheu, l-a plimbat călare pe cal prin locul deschis al cetăţii şi a strigat înaintea lui: „Aşa se face omului pe care vrea împăratul să-l cinstească!”
  12. Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, şi Haman s-a dus în grabă acasă, mâhnit şi cu capul acoperit.
  13. Haman a istorisit nevestei sale, Zereş, şi tuturor prietenilor săi tot ce i se întâmplase. Şi înţelepţii lui şi nevasta sa, Zereş, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu vei putea face nimic împotriva lui, ci vei cădea înaintea lui.”
  14. Pe când îi vorbeau ei încă, au venit famenii împăratului şi au luat îndată pe Haman la ospăţul pe care-l pregătise Estera.

Capitolul 7

  1. Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.
  2. În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi Esterei pe când beau vin: „Care este cererea ta, împărăteasă Estero? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”
  3. Împărăteasa Estera a răspuns: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa: iată cererea mea; şi scapă pe poporul meu: iată dorinţa mea!
  4. Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi să fim nimiciţi, înjunghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului.”
  5. Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?”
  6. Estera a răspuns: „Apăsătorul, vrăjmaşul este Haman, răul acesta!” Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.
  7. Şi împăratul, în mânia lui, s-a sculat şi a părăsit ospăţul, şi s-a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa de la împărăteasa Estera, căci vedea bine că pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului.
  8. Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă, la mine, în casa împărătească?” Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman.
  9. Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!”
  10. Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.

Capitolul 8

  1. În aceeaşi zi, împăratul Ahaşveroş a dat împărătesei Estera casa lui Haman, vrăjmaşul iudeilor. Şi Mardoheu a venit înaintea împăratului, căci Estera arătase legătura ei de rudenie cu el.
  2. Împăratul şi-a scos inelul, pe care-l luase înapoi de la Haman, şi l-a dat lui Mardoheu. Estera, din partea ei, a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman.
  3. Apoi Estera a vorbit din nou înaintea împăratului. S-a aruncat la picioarele lui, a plâns, l-a rugat să oprească urmările răutăţii lui Haman, agaghitul, şi izbânda planurilor lui împotriva iudeilor.
  4. Împăratul a întins toiagul împărătesc de aur Esterei, care s-a ridicat şi a stat în picioare înaintea împăratului.
  5. Ea a zis atunci: „Dacă împăratul găseşte cu cale şi dacă am căpătat trecere înaintea lui, dacă lucrul pare potrivit împăratului şi dacă eu sunt plăcută înaintea lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile făcute de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, şi scrise de el cu gând să piardă pe iudeii care sunt în toate ţinuturile împăratului.
  6. Căci cum aş putea eu să văd nenorocirea care ar atinge pe poporul meu şi cum aş putea să văd nimicirea neamului meu?”
  7. Împăratul Ahaşveroş a zis împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu: „Iată, am dat Esterei casa lui Haman, şi el a fost spânzurat pe spânzurătoare, pentru că întinsese mâna împotriva iudeilor.
  8. Scrieţi, dar, în folosul iudeilor cum vă va plăcea, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului. Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţată.”
  9. Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui, şi iudeilor după scrierea şi limba lor.
  10. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători călare pe cai şi catâri născuţi din iepe.
  11. Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune şi să-şi apere viaţa, să nimicească, să omoare şi să piardă, împreună cu pruncii şi femeile lor, pe toţi aceia din fiecare popor şi din fiecare ţinut care ar lua armele să-i lovească, şi să le prade averile.
  12. Aceasta să se facă într-o singură zi, în toate ţinuturile împăratul Ahaşveroş, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar.
  13. Aceste scrisori cuprindeau hotărârea care trebuia vestită în fiecare ţinut şi dădeau de ştire tuturor popoarelor că iudeii stau gata pentru ziua aceea ca să se răzbune pe vrăjmaşii lor.
  14. Alergătorii călare pe cai şi pe catâri au plecat îndată şi în toată graba, după porunca împăratului. Hotărârea a fost vestită şi în capitala Susa.
  15. Mardoheu a ieşit de la împărat cu o haină împărătească albastră şi albă, cu o mare cunună de aur şi cu o mantie de in subţire şi de purpură. Cetatea Susa striga şi se bucura.
  16. Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi slavă.
  17. În fiecare ţinut şi în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost între iudei bucurie şi veselie, ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni dintre popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase frica de iudei.

Capitolul 9

  1. În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca şi hotărârea împăratului şi când vrăjmaşii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmaşilor lor.
  2. Iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!
  3. Şi toţi mai marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii împăratului au sprijinit pe iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.
  4. Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului, şi faima lui se răspândea în toate ţinuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic.
  5. Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorât şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.
  6. În capitala Susa, iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni,
  7. şi au înjunghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata,
  8. Porata, Adalia, Aridata,
  9. Parmaşta, Arizai, Aridai şi Vaiezata,
  10. cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
  11. În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi în capitala Susa a ajuns la cunoştinţa împăratului.
  12. Şi împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis şi au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ţinuturi ale împăratului?… Care-ţi este cererea? Ea îţi va fi împlinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.”
  13. Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă şi mâine după porunca de azi şi să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”
  14. Şi împăratul a poruncit să se facă aşa. Porunca a fost adusă la cunoştinţa poporului din Susa. Au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
  15. Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar şi au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
  16. Ceilalţi iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s-au strâns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpând de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
  17. Aceste lucruri s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
  18. Cei ce se aflau la Susa s-au strâns în ziua a treisprezecea şi a paisprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
  19. De aceea iudeii de la ţară, care locuiesc în cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, în care îşi trimit daruri unii altora.
  20. Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.
  21. Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a paisprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar,
  22. ca zile în care căpătaseră odihnă scăpând de vrăjmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie, şi jalea lor, în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, când să-şi trimită daruri de mâncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.
  23. Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.
  24. Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmaşul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare şi să-i nimicească.
  25. Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva iudeilor şi să-l spânzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui.
  26. De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înşişi şi potrivit cu cele ce li se întâmplaseră,
  27. iudeii au luat pentru ei, pentru sămânţa lor şi pentru toţi cei ce se vor lipi de ei hotărârea şi îndatorirea neschimbătoare ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit şi la vremea hotărâtă.
  28. Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ţinut şi în fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor.
  29. Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim.
  30. Au trimis scrisori tuturor iudeilor, în cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi ale împăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de credincioşie,
  31. întărind ţinerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera pentru ei şi cum şi le rânduiseră şi pentru ei înşişi şi pentru sămânţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.
  32. Porunca Esterei a întărit aşezarea acestei sărbători Purim, şi lucrul acesta a fost scris în carte.

Capitolul 10

  1. Împăratul Ahaşveroş a pus un bir asupra ţării şi asupra ostroavelor mării.
  2. Toate faptele privitoare la puterea lui şi isprăvile lui şi amănuntele despre mărimea la care a ridicat împăratul pe Mardoheu, nu sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor Mezilor şi Perşilor?
  3. Căci Iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahaşveroş. El era cu vază între Iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului său neam.

Iov

Capitolul 1

  1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.
  2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.
  3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
  4. Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei.
  5. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
  6. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
  7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
  8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
  9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
  10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
  11. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
  12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
  13. Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut,
  14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
  15. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
  16. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
  17. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldei, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
  18. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut.
  19. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
  20. Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat
  21. şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
  22. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

Capitolul 2

  1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
  2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
  3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
  4. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
  5. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
  6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
  7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
  8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă.
  9. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!”
  10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
  11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie.
  12. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
  13. Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Capitolul 3

  1. După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.
  2. A luat cuvântul şi a zis:
  3. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”
  4. Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
  5. S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!
  6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
  7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
  8. Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte Leviatanul;
  9. să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aştepte lumina şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
  10. Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
  11. De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?
  12. De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte?
  13. Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
  14. cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte,
  15. cu domnitorii care aveau aur şi şi-au umplut casele cu argint.
  16. Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!
  17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
  18. Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
  19. cel mic şi cel mare sunt totuna acolo, şi robul scapă de stăpânul său.
  20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă şi viaţă celor amărâţi la suflet,
  21. care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
  22. care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
  23. Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?
  24. Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
  25. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
  26. N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.”

Capitolul 4

  1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
  3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile slăbite.
  4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
  5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
  6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
  7. Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
  8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
  9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
  10. Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
  11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.
  12. Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
  13. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
  14. m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.
  15. Un duh a trecut pe lângă mine… tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
  16. Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
  17. „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?
  18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
  19. cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
  20. De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.
  21. Li se taie firul vieţii: mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!

Capitolul 5

  1. Strigă acum! Cine îţi va răspunde? Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?
  2. Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.
  3. Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină; apoi deodată i-am blestemat locuinţa.
  4. Fiii lui n-au noroc, sunt călcaţi în picioare la poartă, şi nimeni nu-i scapă!
  5. Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi, care vin să-l ia chiar şi din spini, şi averile lui sunt înghiţite de oameni însetaţi.
  6. Nenorocirea nu răsare din ţărână, şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
  7. Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare.
  8. Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu.
  9. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
  10. El varsă ploaia pe pământ şi trimite apă pe câmpii.
  11. El înalţă pe cei smeriţi şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
  12. El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mâinile lor nu pot să le împlinească.
  13. El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate:
  14. dau peste întuneric în mijlocul zilei, bâjbâie ziua în amiaza mare ca noaptea.
  15. Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor şi-l scapă din mâna celor puternici.
  16. Aşa încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.
  17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
  18. El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
  19. De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul.
  20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete şi de loviturile sabiei în vreme de război.
  21. Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
  22. Vei râde de pustiire ca şi de foamete şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.
  23. Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
  24. Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi,
  25. îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
  26. Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.
  27. Iată ce am cercetat şi aşa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

Capitolul 6

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
  3. ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
  4. Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groaza Domnului bagă fiori în mine!
  5. Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare?
  6. Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
  7. Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea!
  8. O, de mi s-ar asculta dorinţa şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
  9. De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
  10. Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
  11. La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
  12. Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
  13. Nu sunt eu lipsit de ajutor şi n-a fugit mântuirea de mine?
  14. Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
  15. Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.
  16. Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
  17. vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui şi li se usucă albia.
  18. Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu şi pier.
  19. Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
  20. Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele.
  21. Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi!
  22. V-am zis eu oare: „Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
  23. scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi”?
  24. Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
  25. O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
  26. Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
  27. Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
  28. Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
  29. Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
  30. Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?

Capitolul 7

  1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
  2. Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
  3. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
  4. Mă culc şi zic: „Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?” Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
  5. Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
  6. Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!
  7. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
  8. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul Tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
  9. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa morţilor!
  10. Nu se va mai întoarce în casa lui şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
  11. De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
  12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
  13. Când zic: „Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,”
  14. atunci mă înspăimânţi prin vise, mă îngrozeşti prin vedenii.
  15. Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
  16. Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viaţa!
  17. Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
  18. să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?
  19. Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
  20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
  21. Pentru ce nu-mi ierţi păcatul şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

Capitolul 8

  1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Până când vrei să vorbeşti astfel şi până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
  3. Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
  4. Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.
  5. Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic,
  6. dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.
  7. Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.
  8. Întreabă pe cei din neamurile trecute şi ia aminte la păţania părinţilor lor. –
  9. Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. –
  10. Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
  11. „Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?
  12. Fiind încă verde şi fără să se taie, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
  13. Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri.
  14. Încrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o pânză de păianjen.
  15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
  16. Cum dă soarele, înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,
  17. îşi împleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.
  18. Dar dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: „Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!”
  19. Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaşi pământ răsar alţii după el.
  20. Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană şi nu ocroteşte pe cei răi.
  21. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
  22. Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.”

Capitolul 9

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
  3. Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
  4. A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
  5. El mută deodată munţii şi-i răstoarnă în mânia Sa.
  6. Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii.
  7. Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.
  8. Numai El întinde cerurile şi umblă pe înălţimile mării.
  9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
  10. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
  11. Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, Se duce şi nu-L zăresc.
  12. Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?”
  13. Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei.
  14. Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?
  15. Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog Judecătorului.
  16. Şi chiar dacă m-ar asculta când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul;
  17. El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
  18. care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
  19. Să alerg la putere? El este Atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
  20. Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi; şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
  21. Nevinovat! Sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
  22. Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
  23. Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat.
  24. Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
  25. Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
  26. trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii.
  27. Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea şi să fiu voios”,
  28. sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
  29. Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
  30. Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţa mâinile cu leşie,
  31. Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine!
  32. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde şi să mergem împreună la judecată.
  33. Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.
  34. Să-Şi tragă însă varga deasupra mea şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.
  35. Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.

Capitolul 10

  1. M-am dezgustat de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
  2. Eu zic lui Dumnezeu: „Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
  3. Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
  4. Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
  5. Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
  6. ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
  7. când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
  8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti!
  9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
  10. Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?
  11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;
  12. mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
  13. Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gând:
  14. că, dacă păcătuiesc, să mă pândeşti şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
  15. Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
  16. Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
  17. îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
  18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
  19. Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!”
  20. Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,
  21. înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
  22. în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domneşte umbra morţii şi neorânduiala şi unde lumina este ca întunericul!”

Capitolul 11

  1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns şi să creadă limbutul că are dreptate?
  3. Vor face vorbele tale deşarte pe oameni să tacă? Şi-ţi vei bate joc de alţii, fără să te facă cineva de ruşine?
  4. Tu zici: „Felul meu de a vedea este drept, şi sunt curat în ochii Tăi.” –
  5. Ah! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă
  6. şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui, ale înţelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplăteşte totuşi după fărădelegea ta.
  7. Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?
  8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
  9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea.
  10. Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
  11. Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, vede uşor pe vinovaţi.
  12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun şi s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
  13. Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El.
  14. Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
  15. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică;
  16. îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.
  17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii.
  18. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.
  19. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
  20. Dar ochii celor răi se vor topi; ei n-au loc de scăpare: moartea, iată nădejdea lor!”

Capitolul 12

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteţi voi şi că odată cu voi va muri şi înţelepciunea!
  3. Am şi eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe care le spuneţi voi?
  4. Eu sunt de batjocura prietenilor mei, când cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură!
  5. Dispreţ în nenorocire! – iată zicerea celor fericiţi: dă brânci cui alunecă cu piciorul!
  6. Jefuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că dumnezeul lor este în pumn.
  7. Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune;
  8. vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.
  9. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
  10. El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
  11. Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?
  12. La bătrâni se găseşte înţelepciunea, şi într-o viaţă lungă e priceperea.
  13. La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.
  14. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.
  15. El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pământul.
  16. El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
  17. El ia robi pe sfetnici şi tulbură mintea judecătorilor.
  18. El dezleagă legătura împăraţilor şi le pune o frânghie în jurul coapselor.
  19. El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici.
  20. El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.
  21. El varsă dispreţul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.
  22. El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morţii.
  23. El face pe neamuri să crească şi El le nimiceşte; El le întinde până departe şi El le aduce înapoi în hotarele lor.
  24. El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,
  25. unde bâjbâie prin întuneric şi nu văd desluşit; El îi face să se clatine ca nişte oameni beţi.

Capitolul 13

  1. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit şi a luat seama.
  2. Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sunt mai prejos decât voi.
  3. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
  4. Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic.
  5. O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat!
  6. Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele!
  7. Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?
  8. Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
  9. Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
  10. Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
  11. Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?
  12. Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
  13. Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
  14. Îmi voi lua carnea în dinţi şi îmi voi pune viaţa în joc.
  15. Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.
  16. Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.
  17. Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, luaţi aminte la cele ce voi spune.
  18. Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina, căci ştiu că am dreptate.
  19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac şi vreau să mor.
  20. Numai două lucruri fă-mi, şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta:
  21. Trage-Ţi mâna de pe mine şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
  22. Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu şi răspunde-mi Tu!
  23. Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de Lege şi păcatele mele.
  24. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa şi mă iei drept vrăjmaş?
  25. Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?
  26. Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?
  27. Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pândeşti toate mişcările, să pui hotar paşilor mei,
  28. când trupul meu cade în putrezire ca o haină mâncată de molii?

Capitolul 14

  1. Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
  2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
  3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
  4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
  5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
  6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
  7. Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
  8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
  9. înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
  10. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
  11. Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
  12. aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
  13. Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
  14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
  15. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
  16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
  17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
  18. Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
  19. cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
  20. Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
  21. De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
  22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Capitolul 15

  1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?
  3. Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
  4. Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.
  5. Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
  6. Nu eu, ci gura ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.
  7. Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
  8. Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
  9. Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?
  10. Între noi sunt peri albi, bătrâni, oameni mai înziliţi decât tatăl tău.
  11. Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând?…
  12. Încotro te trage inima şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
  13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea:
  14. „Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
  15. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
  16. cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul, care bea nelegiuirea ca apa!”?
  17. Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,
  18. ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind de la părinţii lor,
  19. cărora singuri li se dăduse ţara şi printre care niciun străin nu venise încă.
  20. „Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de care are parte cel nelegiuit.
  21. Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
  22. El nu trage nădejde să scape de întuneric, vede sabia care-l ameninţă;
  23. aleargă încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.
  24. Necazul şi neliniştea îl înspăimântă şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
  25. Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic
  26. şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
  27. Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză
  28. şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.
  29. Nu se va mai îmbogăţi, averea nu-i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.
  30. Nu va putea ieşi din întuneric, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.
  31. Dacă se încrede în rău, se înşală, căci răul îi va fi răsplata.
  32. Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.
  33. Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.
  34. Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mânca focul.
  35. El zămisleşte răul şi naşte răul: în sânul lui coace roade care-l înşală.”

Capitolul 16

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
  3. Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt? Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
  4. Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V-aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,
  5. v-aş mângâia cu gura şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
  6. Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
  7. Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!
  8. M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuieşte în faţă.
  9. Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
  10. Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se înverşunează cu toţii după mine.
  11. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.
  12. Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
  13. Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
  14. mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
  15. Mi-am cusut un sac pe piele şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
  16. Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
  17. Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
  18. Pământule, nu-mi acoperi sângele, şi vaietele mele să n-aibă margine!
  19. Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
  20. Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,
  21. să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
  22. Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Capitolul 17

  1. Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.
  2. Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
  3. Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
  4. Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
  5. Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
  6. M-a făcut de basmul oamenilor şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
  7. Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
  8. Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
  9. Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
  10. Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
  11. Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
  12. Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
  13. Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
  14. când strig gropii: „Tu eşti tatăl meu!” Şi viermilor: „Voi sunteţi mama şi sora mea!”
  15. Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
  16. Ea se va coborî cu mine la porţile Locuinţei morţilor, când vom merge împreună să ne odihnim în ţărână.”

Capitolul 18

  1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Când vei pune capăt acestor cuvântări? Vino-ţi în minte, şi apoi vom vorbi.
  3. Pentru ce ne socoteşti atât de dobitoci? Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
  4. Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, s-ajungă pustiu pământul şi să se strămute stâncile din locul lor?
  5. Da, lumina celui rău se va stinge, şi flacăra din focul lui nu va mai străluci.
  6. Se va întuneca lumina în cortul lui şi se va stinge candela deasupra lui.
  7. Paşii lui cei puternici se vor strâmta, şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
  8. Căci calcă cu picioarele pe laţ şi umblă prin ochiuri de reţea;
  9. este prins în cursă de călcâi, şi laţul pune stăpânire pe el;
  10. capcana în care se prinde este ascunsă în pământ, şi prinzătoarea îi stă pe cărare.
  11. De jur împrejur îl apucă spaima şi-l urmăreşte pas cu pas.
  12. Foamea îi mănâncă puterile, nenorocirea este alături de el.
  13. Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morţii.
  14. Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost şi este târât spre împăratul spaimelor.
  15. Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui, pucioasă este presărată pe locuinţa lui.
  16. Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sunt ramurile tăiate.
  17. Îi piere pomenirea de pe pământ, numele lui nu mai este pe uliţă.
  18. Este împins din lumină în întuneric şi este izgonit din lume.
  19. Nu lasă nici moştenitori, nici sămânţă în poporul său, nicio rămăşiţă vie în locurile în care locuia.
  20. Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
  21. Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.”

Capitolul 19

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
  3. Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
  4. Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
  5. Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
  6. Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte şi mă înveleşte cu laţul Lui.
  7. Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
  8. Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
  9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
  10. m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
  11. S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
  12. Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu.
  13. A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
  14. Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
  15. Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
  16. Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
  17. Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
  18. Până şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
  19. Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
  20. Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
  21. Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
  22. De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
  23. Oh! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
  24. aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…
  25. Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
  26. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
  27. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
  28. Atunci veţi zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
  29. Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.”

Capitolul 20

  1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.
  3. Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.
  4. Nu ştii tu că, demult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,
  5. biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
  6. Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, şi capul i-ar ajunge până la nori,
  7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”
  8. Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
  9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.
  10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
  11. Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.
  12. Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,
  13. îl mesteca întruna şi nu-l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:
  14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
  15. Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
  16. Otravă de aspidă a supt şi de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
  17. Nu-şi va mai plimba privirile peste pâraiele şi râurile de miere şi de lapte,
  18. va da înapoi ce a câştigat şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el,
  19. căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
  20. Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.
  21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ţine.
  22. În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
  23. Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.
  24. Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
  25. Îşi smulge din trup săgeata, care scânteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
  26. Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
  27. Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.
  28. Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
  29. Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”

Capitolul 21

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, daţi-mi măcar această mângâiere.
  3. Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog; şi, după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.
  4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
  5. Priviţi-mă, miraţi-vă şi puneţi mâna la gură.
  6. Când mă gândesc, mă înspăimânt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:
  7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?
  8. Sămânţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc sub ochii lor.
  9. În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
  10. Taurii lor sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
  11. Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se zbenguie în jurul lor.
  12. Cântă cu sunet de tobă şi de harpă, se desfată cu sunete de caval.
  13. Îşi petrec zilele în fericire şi se coboară într-o clipă în Locuinţa morţilor.
  14. Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.
  15. Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?”
  16. Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? – Departe de mine sfatul celor răi! –
  17. Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
  18. să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?
  19. Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
  20. el ar trebui să-şi vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.
  21. Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?
  22. Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte, pe El, care cârmuieşte duhurile cereşti?
  23. Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii,
  24. cu coapsele încărcate de grăsime şi măduva oaselor plină de suc.
  25. Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,
  26. şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi.
  27. Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
  28. Voi ziceţi: „Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?”
  29. Dar ce! N-aţi întrebat pe călători şi nu ştiţi ce istorisesc ei?
  30. Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mâniei, el scapă.
  31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut?
  32. Este dus la groapă şi i se pune o strajă la mormânt.
  33. Bulgării din vale îi sunt mai uşori, căci toţi oamenii merg după el, şi o mulţime îi merge înainte.
  34. Pentru ce dar îmi daţi mângâieri deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”

Capitolul 22

  1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.
  3. Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?
  4. Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare şi intră la judecată cu tine?
  5. Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr?
  6. Luai fără pricină zăloguri de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi.
  7. Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
  8. Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază.
  9. Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai.
  10. Pentru aceea eşti înconjurat de curse şi te-a apucat groaza dintr-odată.
  11. Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
  12. Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!
  13. Şi tu zici: „Ce ştie Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori?
  14. Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!”
  15. Ce! Vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiţi,
  16. care au fost luaţi înainte de vreme şi au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge?
  17. Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?”
  18. Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi. – Departe de mine sfatul celor răi! –
  19. Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei
  20. şi va zice: „Iată pe potrivnicii noştri nimiciţi! Iată-le bogăţiile arse de foc!”
  21. Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.
  22. Primeşte învăţătură din gura Lui şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.
  23. Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
  24. Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
  25. Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.
  26. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
  27. Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele.
  28. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.
  29. Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.
  30. El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”

Capitolul 23

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
  3. Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
  4. mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
  5. Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
  6. Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
  7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
  8. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
  9. dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
  10. Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
  11. Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
  12. N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
  13. Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
  14. El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele.
  15. De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
  16. Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
  17. Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.

Capitolul 24

  1. Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
  2. Sunt unii care mută hotarele, fură turmele şi le pasc;
  3. iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;
  4. îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.
  5. Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustiu, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
  6. Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp, culeg ciorchinii rămaşi pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
  7. Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
  8. Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
  9. Aceia smulg pe orfan de la ţâţă, iau zălog tot ce are săracul.
  10. Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strâng snopii şi-s flămânzi;
  11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul şi le este sete;
  12. în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
  13. Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.
  14. Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.
  15. Ochiul preacurvarului pândeşte amurgul: „Nimeni nu mă va vedea”, zice el, şi îşi pune o maramă pe faţă.
  16. Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.
  17. Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi când o văd, simt toate spaimele morţii.
  18. Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pământ n-are decât o parte blestemată şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
  19. Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
  20. Pântecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
  21. el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face niciun bine văduvei!…
  22. Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici, şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
  23. El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.
  24. S-au ridicat; şi într-o clipă nu mai sunt, cad, mor ca toţi oamenii, sunt tăiaţi ca spicele coapte.
  25. Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?”

Capitolul 25

  1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Puterea şi groaza sunt ale lui Dumnezeu; El face să împărăţească pacea în ţinuturile Lui înalte.
  3. Cine ar putea să-I numere oştile? Şi peste cine nu răsare lumina Lui?
  4. Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?
  5. Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare, şi stelele nu sunt curate înaintea Lui;
  6. cu cât mai puţin omul, care nu este decât un vierme, fiul omului, care nu este decât un viermişor!”

Capitolul 26

  1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
  2. „Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!
  3. Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!
  4. Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?
  5. Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitorii lor;
  6. înaintea Lui Locuinţa morţilor este goală, adâncul n-are acoperiş.
  7. El întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură pământul pe nimic.
  8. Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor.
  9. Acoperă faţa scaunului Său de domnie şi Îşi întinde norul peste el.
  10. A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric.
  11. Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la ameninţarea Lui.
  12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.
  13. Suflarea Lui înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele fugar.
  14. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Capitolul 27

  1. Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde şi a zis:
  2. „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,
  3. că atâta vreme cât voi avea suflet şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
  4. buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.
  5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.
  6. Ţin să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
  7. Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
  8. Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieţii, când îi ia sufletul?
  9. Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
  10. Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
  11. Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
  12. Dar voi le cunoaşteţi şi sunteţi de acelaşi gând; pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?
  13. Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.
  14. Dacă are mulţi fii, îi are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de pâine.
  15. Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.
  16. Dacă strânge argint ca ţărâna, dacă îngrămădeşte haine ca noroiul –
  17. el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.
  18. Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.
  19. Se culcă bogat şi moare despuiat; deschide ochii şi totul a pierit.
  20. Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vârtejul.
  21. Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.
  22. Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi împotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
  23. Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.

Capitolul 28

  1. Argintul are o mină de unde se scoate şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţat.
  2. Fierul se scoate din pământ şi piatra se topeşte ca să dea arama.
  3. Omul pune capăt întunericului, cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
  4. Sapă o fântână departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.
  5. Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înăuntrul lui ca de foc,
  6. pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.
  7. Pasărea de pradă nu-i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n-a zărit-o,
  8. cele mai trufaşe dobitoace n-au călcat pe ea, şi leul n-a trecut niciodată pe ea.
  9. Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.
  10. Sapă şanţuri în stânci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.
  11. Opreşte curgerea apelor şi scoate la lumină ce este ascuns.
  12. Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?
  13. Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pământul celor vii.
  14. Adâncul zice: „Nu este în mine”; şi marea zice: „Nu este la mine.”
  15. Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
  16. nu se cântăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
  17. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
  18. Mărgeanul şi cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele.
  19. Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.
  20. De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?
  21. Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.
  22. Adâncul şi moartea zic: „Noi am auzit vorbindu-se de ea.”
  23. Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.
  24. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri.
  25. Când a rânduit greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,
  26. când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,
  27. atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat-o, i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.
  28. Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.”

Capitolul 29

  1. Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:
  2. „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
  3. când candela Lui strălucea deasupra capului meu şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
  4. Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
  5. când Cel Atotputernic încă era cu mine şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
  6. când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
  7. Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
  8. tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
  9. Mai marii îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
  10. Glasul căpeteniilor tăcea şi li se lipea limba de cerul gurii.
  11. Urechea care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
  12. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin.
  13. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
  14. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
  15. Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
  16. Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut.
  17. Rupeam falca celui nedrept şi-i smulgeam prada din dinţi.
  18. Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
  19. Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
  20. Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mână.”
  21. Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
  22. După cuvântările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
  23. Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
  24. Când li se muia inima, le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
  25. Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.

Capitolul 30

  1. Şi acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
  2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
  3. Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
  4. Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
  5. Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
  6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
  7. Urlă printre tufişuri şi se adună sub mărăcini.
  8. Fiinţe mârşave şi dispreţuite – sunt izgoniţi din ţară.
  9. Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
  10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
  11. Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea.
  12. Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea şi îmi împing picioarele şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
  13. Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
  14. Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
  15. Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
  16. Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.
  17. Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
  18. De tăria suferinţei, haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
  19. Dumnezeu m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
  20. Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
  21. Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
  22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
  23. Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
  24. Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
  25. Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
  26. Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
  27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
  28. Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare şi strig ajutor.
  29. Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
  30. Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
  31. Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Capitolul 31

  1. Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.
  2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
  3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
  4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?
  5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:
  6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană şi-mi va vedea neprihănirea!
  7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
  8. atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!
  9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
  10. atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
  11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
  12. un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
  13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
  14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
  15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
  16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
  17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
  18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
  19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
  20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
  21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;
  22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
  23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.
  24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: „Tu eşti nădejdea mea;”
  25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;
  26. dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,
  27. şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:
  28. şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
  29. Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
  30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;
  31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: „Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?”
  32. Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;
  33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
  34. pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul…
  35. Oh! de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
  36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
  37. să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.
  38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă lacrimi;
  39. dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:
  40. atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!” Sfârşitul cuvintelor lui Iov.

Capitolul 32

  1. Aceşti trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
  2. Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.
  3. Şi s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns şi totuşi osândeau pe Iov.
  4. Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu aşteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.
  5. Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.
  6. Şi Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul şi a zis: „Eu sunt tânăr, şi voi sunteţi bătrâni: de aceea m-am temut şi m-am ferit să vă arăt gândul meu.
  7. Eu îmi ziceam: „Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.”
  8. Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
  9. Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.
  10. Iată de ce zic: Ascultaţi-mă! Îmi voi spune şi eu părerea.
  11. Am aşteptat sfârşitul cuvântărilor voastre, v-am urmărit dovezile, cercetarea pe care aţi făcut-o cuvintelor lui Iov.
  12. V-am dat toată luarea aminte; şi iată că niciunul din voi nu l-a încredinţat, niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.
  13. Să nu ziceţi însă: „În el, noi am găsit înţelepciunea; numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!”
  14. Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul: de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.
  15. Ei se tem, nu mai răspund! Li s-a tăiat cuvântul!
  16. Am aşteptat până şi-au sfârşit cuvântările, până s-au oprit şi n-au ştiut ce să mai răspundă.
  17. Vreau să răspund şi eu la rândul meu, vreau să spun şi eu ce gândesc.
  18. Căci sunt plin de cuvinte, îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
  19. lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi, gata să plesnească.
  20. Voi vorbi deci ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele şi voi răspunde.
  21. Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni;
  22. căci nu ştiu să linguşesc: altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.

Capitolul 33

  1. Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!
  2. Iată, deschid gura şi mi se mişcă limba în cerul gurii.
  3. Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:
  4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
  5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!
  6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău, şi eu, ca şi tine, am fost făcut din noroi.
  7. Astfel frica de mine nu te va tulbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.
  8. Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:
  9. „Sunt curat, sunt fără păcat, sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
  10. Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;
  11. îmi pune picioarele în butuci, îmi pândeşte toate mişcările.”
  12. Îţi voi răspunde că aici n-ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
  13. Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
  14. Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.
  15. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
  16. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
  17. ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie,
  18. ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.
  19. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.
  20. Atunci îi este greaţă de pâine, chiar şi de bucatele cele mai alese.
  21. Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;
  22. sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
  23. Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
  24. Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”
  25. Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.
  26. Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă faţa cu bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia.
  27. Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele;
  28. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”
  29. Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
  30. ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
  31. Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!
  32. Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.
  33. Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.”

Capitolul 34

  1. Elihu a luat din nou cuvântul şi a zis:
  2. „Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele! Luaţi aminte la mine, pricepuţilor!
  3. Căci urechea deosebeşte cuvintele, cum gustă cerul gurii bucatele.
  4. Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun.
  5. Iov a zis: „Sunt nevinovat şi Dumnezeu nu vrea să-mi dea dreptate;
  6. am dreptate şi trec drept mincinos; rana mea este jalnică, şi sunt fără păcat.”
  7. Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa,
  8. care să umble în tovărăşia celor ce fac rău, care să meargă mână în mână cu cei nelegiuiţi?
  9. Căci el a zis: „Nu-i foloseşte nimic omului să-şi pună plăcerea în Dumnezeu.”
  10. Ascultaţi-mă dar, oameni pricepuţi! Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
  11. El dă omului după faptele lui, răsplăteşte fiecăruia după căile lui.
  12. Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.
  13. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui?
  14. Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea,
  15. tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână.
  16. Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele!
  17. Oare ar putea să domnească un vrăjmaş al dreptăţii? Şi vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
  18. care strigă către împăraţi: „Netrebnicilor!” Şi către domnitori: „Nelegiuiţilor!”
  19. Care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?
  20. Într-o clipă, ei îşi pierd viaţa. La miezul nopţii, un popor se clatină şi piere. Cel puternic piere, fără amestecul mâinii vreunui om.
  21. Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia.
  22. Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
  23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme, ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
  24. El zdrobeşte pe cei mari fără cercetare şi pune pe alţii în locul lor.
  25. Căci El cunoaşte faptele lor: noaptea îi răstoarnă, sunt zdrobiţi.
  26. Îi loveşte ca pe nişte nelegiuiţi, în faţa tuturor.
  27. Abătându-se de la El şi părăsind toate căile Lui,
  28. ei au făcut să se înalţe la Dumnezeu strigătul săracului. I-au îndreptat luarea aminte la strigătul celui nenorocit.
  29. Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure? Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă? La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
  30. pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească şi să nu mai fie o cursă pentru popor.
  31. Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu: „Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui;
  32. arată-mi ce nu văd; dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face”?
  33. Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate? Tu lepezi, tu alegi, şi nu eu. Spune dar ce ştii!
  34. Oamenii cu pricepere vor fi de părerea mea, înţeleptul care m-ascultă va gândi ca mine:
  35. „Iov vorbeşte fără pricepere, şi cuvântările lui sunt lipsite de judecată.
  36. Să fie încercat dar mai departe, fiindcă răspunde ca cei răi!
  37. Căci adaugă la greşelile lui păcate noi; bate din palme în mijlocul nostru, îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”

Capitolul 35

  1. Elihu a luat din nou cuvântul şi a zis:
  2. „Îţi închipui că ai dreptate şi crezi că te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu,
  3. când zici: „La ce-mi foloseşte, ce câştig am că nu păcătuiesc?”
  4. Îţi voi răspunde şi la aceasta, ţie şi prietenilor tăi totodată.
  5. Uită-te spre ceruri şi priveşte! Vezi norii cât de sus sunt faţă de tine?
  6. Dacă păcătuieşti, ce rău Îi faci Lui? Şi când păcatele ţi se înmulţesc, ce-I faci Lui?
  7. Dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta?
  8. Răutatea ta nu poate vătăma decât semenului tău, dreptatea ta nu foloseşte decât fiului omului.
  9. Oamenii strigă împotriva mulţimii apăsătorilor, se plâng de silnicia multora;
  10. dar niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea,
  11. care ne învaţă mai mult decât pe dobitoacele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”
  12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina mândriei celor răi.
  13. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte.
  14. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!
  15. Dar pentru că mânia Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de nelegiuire.
  16. Aşa că Iov îşi deschide gura degeaba şi spune o mulţime de vorbe fără rost.”

Capitolul 36

  1. Elihu a urmat şi a zis:
  2. „Aşteaptă puţin şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
  3. Îmi voi lua temeiurile de dreptate şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
  4. Fii încredinţat, cuvântările mele nu sunt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
  5. Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
  6. El nu lasă pe cel rău să trăiască şi face dreptate celui nenorocit.
  7. Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşază pentru totdeauna ca să domnească.
  8. Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
  9. Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
  10. Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
  11. Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie.
  12. Dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
  13. Nelegiuiţii se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănţuie;
  14. îşi pierd viaţa în tinereţe, mor ca cei desfrânaţi.
  15. Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
  16. Şi pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
  17. Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
  18. Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
  19. Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?
  20. Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
  21. Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
  22. Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
  23. Cine Îi cere socoteală de căile Lui şi cine îndrăzneşte să-I spună: „Faci rău”?
  24. Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
  25. Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
  26. Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.
  27. Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
  28. pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
  29. Şi cine poate pricepe ruperea norului şi bubuitul cortului Său?
  30. Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui şi acoperă adâncimile mării.
  31. Prin aceste mijloace, El judecă popoarele şi dă belşug de hrană.
  32. Ia fulgerul în mână şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
  33. Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea.

Capitolul 37

  1. La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot şi sare din locul ei.
  2. Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
  3. Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
  4. Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
  5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem.
  6. El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!” Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
  7. Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
  8. Fiara sălbatică se trage într-o peşteră şi se culcă în vizuina ei.
  9. Vijelia vine de la miazăzi, şi frigul din vânturile de la miazănoapte.
  10. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.
  11. Încarcă norii cu aburi şi-i risipeşte scânteietori;
  12. mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
  13. Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul, sau ca un semn al dragostei Lui.
  14. Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
  15. Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
  16. Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită?
  17. Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele, când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
  18. Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
  19. Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
  20. Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
  21. Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţa;
  22. de la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
  23. Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
  24. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.”

Capitolul 38

  1. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
  2. „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?
  3. Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
  4. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
  5. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
  6. Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
  7. atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
  8. Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
  9. Când i-am făcut haina din nori şi scutece din întuneric;
  10. când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi;
  11. când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”?
  12. De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor,
  13. ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
  14. Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
  15. Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
  16. Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
  17. Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?
  18. Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.
  19. Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunericul unde îşi are locuinţa?
  20. Poţi să le urmăreşti până la hotarul lor şi să cunoşti cărările locuinţei lor?
  21. Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare!
  22. Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
  23. pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare, pentru zilele de război şi de bătălie?
  24. Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?
  25. Cine a deschis un loc de scurgere ploii şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului,
  26. pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori, pe un pustiu unde nu sunt oameni;
  27. pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba?
  28. Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă?
  29. Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,
  30. ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adâncului să se întărească?
  31. Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei sau să dezlegi frânghiile Orionului?
  32. Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului şi tu cârmuieşti Ursul mare cu puii lui?
  33. Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?
  34. Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?
  35. Poţi tu să arunci fulgerele ca să plece? Îţi zic ele: „Iată-ne”?
  36. Cine a pus înţelepciunea în negura norilor sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
  37. Cine poate să numere norii cu înţelepciune şi să verse burdufurile cerurilor,
  38. pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pământ să se lipească împreună?
  39. Tu izgoneşti prada pentru leoaică şi tu potoleşti foamea puilor de lei,
  40. când stau ghemuiţi în vizuina lor, când stau la pândă în culcuşul lor?
  41. Cine pregăteşte corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciţi şi flămânzi?

Capitolul 39

  1. Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice când fată?
  2. Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?
  3. Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.
  4. Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod, pleacă şi nu se mai întorc la ele.
  5. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?
  6. I-am dat ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.
  7. El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.
  8. Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.
  9. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?
  10. Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
  11. Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?
  12. Te laşi tu pe el, pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?
  13. Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.
  14. Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.
  15. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
  16. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
  17. Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune şi nu i-a făcut parte de pricepere.
  18. Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.
  19. Tu dai putere calului, şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
  20. Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.
  21. Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;
  22. îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
  23. Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,
  24. fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.
  25. La sunetul trâmbiţei parcă zice: „Înainte!” De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.
  26. Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?
  27. Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul pe înălţimi?
  28. El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.
  29. De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.
  30. Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri, acolo-i şi vulturul.”

Capitolul 40

  1. Domnul a vorbit lui Iov şi a zis:
  2. „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
  3. Iov a răspuns Domnului, şi a zis:
  4. „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură.
  5. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”
  6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:
  7. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.
  8. Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?
  9. Ai tu un braţ ca al lui Dumnezeu şi un glas de tunet ca al Lui?
  10. Împodobeşte-te cu măreţie şi mărime, îmbracă-te cu strălucire şi cu slavă!
  11. Varsă-ţi valurile mâniei tale şi doboară cu o privire pe cei trufaşi!
  12. Smereşte cu o privire pe cei trufaşi, zdrobeşte pe loc pe cei răi,
  13. ascunde-i pe toţi împreună în ţărână, înveleşte-le faţa în întuneric!
  14. Şi atunci voi aduce şi Eu lauda puterii dreptei tale.
  15. Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie! El mănâncă iarbă ca boul.
  16. Uită-te ce tărie are în coapse şi ce putere are în muşchii pântecelui său!
  17. Îşi îndoaie coada tare ca un cedru, şi vinele coapselor lui sunt întreţesute.
  18. Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă, mădularele lui sunt ca nişte drugi de fier.
  19. El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliţă.
  20. El îşi găseşte hrana în munţi, unde se joacă toate fiarele câmpului.
  21. Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor şi mlaştinilor.
  22. Desişul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.
  23. Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniştit.
  24. Crezi că-l poţi prinde lovindu-l în faţă? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul laţurilor?

Capitolul 41

  1. Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?
  2. Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cârlig falca?
  3. Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?
  4. Va face el un legământ cu tine ca să-ţi fie rob pe vecie?
  5. Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?
  6. Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?
  7. Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe şi capul cu căngi?
  8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti.
  9. Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a-l prinde: numai să-l vezi şi cazi la pământ!
  10. Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă?
  11. Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu.
  12. Vreau să mai vorbesc iarăşi de mădularele lui şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.
  13. Cine-i va putea ridica veşmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
  14. Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cât sunt de înspăimântătoare!
  15. Scuturile lui măreţe şi puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;
  16. se ţin unul de altul, şi nici aerul n-ar putea trece printre ele.
  17. Sunt ca nişte fraţi care se îmbrăţişează, se apucă şi rămân nedespărţiţi.
  18. Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sunt ca geana zorilor.
  19. Din gura lui ţâşnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
  20. Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
  21. Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flăcări.
  22. Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.
  23. Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.
  24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesubt.
  25. Când se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.
  26. Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.
  27. Pentru el fierul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.
  28. Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele din praştie sunt ca pleava pentru el.
  29. Nu vede în ghioagă decât un fir de pai şi râde la şuieratul săgeţilor.
  30. Sub pântecele lui sunt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.
  31. Face să clocotească fundul mării ca un cazan şi-l clatină ca pe un vas plin cu mir.
  32. În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adâncul pare ca pletele unui bătrân.
  33. Pe pământ nimic nu-i este stăpân; este făcut ca să nu se teamă de nimic.
  34. Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mândre dobitoace.”

Capitolul 42

  1. Iov a răspuns Domnului şi a zis:
  2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –
  3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” –
  4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” –
  5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
  6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
  7. După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
  8. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
  9. Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.
  10. Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
  11. Fraţii, surorile şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă şi au mâncat cu el în casă. L-au plâns şi l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, şi fiecare i-a dat un chesita şi un inel de aur.
  12. În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de măgăriţe.
  13. A avut şapte fii şi trei fete;
  14. celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheţia şi celei de-a treia Cheren-Hapuc.
  15. În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moştenire printre fraţii lor.
  16. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
  17. Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile.

Psalmii

Capitolul 1

  1. Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!
  2. Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
  3. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.
  4. Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
  5. De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
  6. Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Capitolul 2

  1. Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?
  2. Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:
  3. „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”
  4. Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.
  5. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:
  6. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”
  7. „Eu voi vesti hotărârea Lui” – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.
  8. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!
  9. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.”
  10. Acum, dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
  11. Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.
  12. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!

Capitolul 3
Un psalm al lui David, făcut cu prilejul fugii lui dinaintea fiului său Absalom.

  1. Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea!
  2. Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Oprire)
  3. Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!
  4. Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt. (Oprire)
  5. Mă culc, adorm şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu.
  6. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile.
  7. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu baţi peste obraz pe toţi vrăjmaşii mei şi zdrobeşti dinţii celor răi.
  8. La Domnul este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău. (Oprire)

Capitolul 4
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Un psalm al lui David.

  1. Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!
  2. Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni? (Oprire)
  3. Să ştiţi că Domnul Şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.
  4. Cutremuraţi-vă, şi nu păcătuiţi! Spuneţi lucrul acesta în inimile voastre când staţi în pat: apoi tăceţi. (Oprire)
  5. Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în Domnul.
  6. Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina feţei Tale, Doamne!”
  7. Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului.
  8. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.

Capitolul 5
Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu flautele. Un psalm al lui David.

  1. Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele!
  2. Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!
  3. Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept.
  4. Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine.
  5. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea
  6. şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşală.
  7. Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt.
  8. Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta sub paşii mei.
  9. Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gâtlejul le este un mormânt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.
  10. Loveşte-i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! Fă-i să cadă prin înseşi sfaturile lor. Prăbuşeşte-i în mijlocul păcatelor lor fără număr! Căci se răzvrătesc împotriva Ta.
  11. Atunci toţi cei ce se încred în Tine se vor bucura, se vor înveseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău.
  12. Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.

Capitolul 6
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Pe harpa cu opt corzi. Un psalm al lui David.

  1. Doamne, nu mă pedepsi cu mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta.
  2. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele.
  3. Sufletul mi-e îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?
  4. Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!
  5. Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine; şi cine Te va lăuda în Locuinţa morţilor?
  6. Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi.
  7. Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc.
  8. Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele!
  9. Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!
  10. Toţi vrăjmaşii mei vor fi acoperiţi de ruşine şi cuprinşi de spaimă; într-o clipă vor da înapoi, acoperiţi de ruşine.

Capitolul 7
O cântare de jale a lui David. Cântată Domnului din pricina cuvintelor beniamitului Cuş.

  1. Doamne Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,
  2. ca să nu mă sfâşie ca un leu care înghite, fără să sară cineva în ajutor.
  3. Doamne Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mâinile mele,
  4. dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n-am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,
  5. atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m-ajungă, să-mi calce viaţa la pământ, şi slava mea în pulbere să mi-o arunce! (Oprire)
  6. Scoală-Te, Doamne, cu mânia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi şi rânduieşte o judecată!
  7. Să Te înconjoare adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decât ea, la înălţime!
  8. Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate, Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!
  9. Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drept!
  10. Scutul meu este în Dumnezeu, care mântuieşte pe cei cu inima curată.
  11. Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.
  12. Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l ocheşte,
  13. îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!
  14. Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea şi naşte înşelăciunea:
  15. face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.
  16. Fărădelegea pe care a urzit-o se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut-o se coboară înapoi pe ţeasta capului lui.
  17. Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt.

Capitolul 8
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui David.

  1. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.
  2. Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.
  3. Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut,
  4. îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?
  5. L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.
  6. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui:
  7. oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului,
  8. păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor.
  9. Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!

Capitolul 9
Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca şi „Mori pentru fiul”. Un psalm al lui David.

  1. Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.
  2. Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cânta Numele Tău, Dumnezeule preaînalt,
  3. pentru că vrăjmaşii mei dau înapoi, se clatină şi pier dinaintea Ta.
  4. Căci Tu îmi sprijini dreptatea şi pricina mea şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un judecător drept.
  5. Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie.
  6. S-au dus vrăjmaşii! N-au rămas din ei decât nişte dărâmături veşnice! Nişte cetăţi dărâmate de Tine! Li s-a şters pomenirea!
  7. Ei s-au dus, dar Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.
  8. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.
  9. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.
  10. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
  11. Cântaţi Domnului, care împărăţeşte în Sion, vestiţi printre popoare isprăvile Lui!
  12. Căci El răzbună sângele vărsat şi Îşi aduce aminte de cei nenorociţi, nu uită strigătele lor.
  13. Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei şi ridică-mă din porţile morţii,
  14. ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului şi să mă bucur de mântuirea Ta.
  15. Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns.
  16. Domnul Se arată, face dreptate şi prinde pe cel rău în lucrul mâinilor lui. (Joc de instrumente. Oprire)
  17. Cei răi se întorc la Locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
  18. Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie.
  19. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea Ta!
  20. Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sunt decât oameni! (Oprire)

Capitolul 10

  1. Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?
  2. Cel rău, în mândria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el.
  3. Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul.
  4. Cel rău zice cu trufie: „Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!” Iată toate gândurile lui.
  5. Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor potrivnicilor lui.
  6. El zice în inima lui: „Nu mă clatin, în veci sunt scutit de nenorocire!”
  7. Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi sub limbă are răutate şi fărădelege.
  8. Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
  9. Stă la pândă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pândă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde şi-l trage în laţul lui:
  10. se îndoaie, se pleacă şi-i cad săracii în gheare!
  11. El zice în inima lui: „Dumnezeu uită! Îşi ascunde faţa, şi în veac nu va vedea!”
  12. Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, ridică mâna! Nu uita pe cei nenorociţi!
  13. Pentru ce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
  14. Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.
  15. Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
  16. Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
  17. Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
  18. ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.

Capitolul 11
Către mai marele cântăreţilor. Făcut de David.

  1. La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”?
  2. Căci iată că cei răi îşi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată.
  3. Şi, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?
  4. Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
  5. Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.
  6. Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
  7. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.

Capitolul 12
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe harpa cu opt corzi. Un psalm al lui David.

  1. Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.
  2. Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.
  3. Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie,
  4. pe cei ce zic: „Suntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sunt cu noi: cine ar putea să fie stăpân peste noi?”
  5. „Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum”, zice Domnul, „Mă scol şi aduc mântuire celor obijduiţi.”
  6. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori.
  7. Tu, Doamne, îi vei păzi şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.
  8. Pretutindeni mişună cei răi, când domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor.

Capitolul 13
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Până când, Doamne, mă vei uita neîncetat? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine?
  2. Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?
  3. Priveşte, răspunde-mi, Doamne Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morţii,
  4. ca să nu zică vrăjmaşul meu: „L-am biruit!” Şi să nu se bucure potrivnicii mei, când mă clatin.
  5. Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale:
  6. cânt Domnului, căci mi-a făcut bine!

Capitolul 14
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele.
  2. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu.
  3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
  4. Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Domnul?
  5. Ei vor tremura de spaimă, când Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.
  6. Râdeţi voi de nădejdea celui nenorocit…, dar scăparea lui este Domnul.
  7. O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.

Capitolul 15
Un psalm al lui David.

  1. Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
  2. – Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.
  3. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său.
  4. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.
  5. El nu-şi dă banii cu dobândă şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel ce se poartă aşa, nu se clatină niciodată.

Capitolul 16
O cântare a lui David.

  1. Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.
  2. Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!”
  3. Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.
  4. Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele.
  5. Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.
  6. O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată.
  7. Eu binecuvântez pe Domnul care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.
  8. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
  9. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se înveseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.
  10. Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.
  11. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta.

Capitolul 17
O rugăciune a lui David.

  1. Doamne, ascultă-mi pricina nevinovată, ia aminte la strigătele mele, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!
  2. Să se arate dreptatea mea înaintea Ta, şi să privească ochii Tăi neprihănirea mea!
  3. Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gândesc.
  4. Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;
  5. paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale şi nu mi se clatină picioarele.
  6. Strig către Tine, căci m-asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvântul meu!
  7. Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost şi-i izbăveşti de potrivnicii lor prin dreapta Ta!
  8. Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale
  9. de cei răi, care mă prigonesc, de vrăjmaşii mei de moarte, care mă împresoară.
  10. Ei îşi închid inima, au cuvinte semeţe în gură.
  11. Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar, mă pândesc, ca să mă trântească la pământ.
  12. Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu care stă la pândă în culcuşul lui.
  13. Scoală-Te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!
  14. Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta şi cărora le umpli pântecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sunt sătui, şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
  15. Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.

Capitolul 18
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cântării acesteia când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. El a zis:

  1. „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!
  2. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!
  3. Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!”, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
  4. Mă înconjuraseră legăturile morţii şi mă îngroziseră râurile pieirii;
  5. mă înfăşuraseră legăturile mormântului şi mă prinseseră laţurile morţii.
  6. Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
  7. Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat, pentru că El Se mâniase.
  8. Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
  9. A plecat cerurile şi S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui.
  10. Călărea pe un heruvim şi zbura, venea plutind pe aripile vântului.
  11. Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.
  12. Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui ieşeau nori care aruncau grindină şi cărbuni de foc.
  13. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.
  14. A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i-a pus pe fugă.
  15. Atunci s-a văzut albia apelor şi s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.
  16. El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;
  17. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, care erau mai tari decât mine.
  18. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.
  19. El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.
  20. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele:
  21. căci am păzit căile Domnului şi n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.
  22. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
  23. Am fost fără vină faţă de El şi m-am păzit de fărădelegea mea.
  24. De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
  25. Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;
  26. cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.
  27. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe.
  28. Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu.
  29. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.
  30. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.
  31. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
  32. Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.
  33. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor şi mă aşază pe înălţimile mele.
  34. El îmi deprinde mâinile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.
  35. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină, şi îndurarea Ta mă face mare.
  36. Tu lărgeşti drumul sub paşii mei, şi nu-mi alunecă gleznele.
  37. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung şi nu mă întorc până nu-i nimicesc.
  38. Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad sub picioarele mele.
  39. Tu mă încingi cu putere pentru luptă şi răpui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.
  40. Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.
  41. Ei strigă, dar n-are cine să-i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
  42. Îi pisez ca praful pe care-l ia vântul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.
  43. Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
  44. El ascultă de mine la cea dintâi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.
  45. Fiilor străinului li se înmoaie inima de mine şi ies tremurând din cetăţuile lor.
  46. Trăiască Domnul şi binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele,
  47. Dumnezeu, Răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele
  48. şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.
  49. De aceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cânta spre slava Numelui Tău.
  50. El dă mari izbăviri împăratului Său şi dă îndurare unsului Său: lui David şi seminţei lui pe vecie.

Capitolul 19
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
  2. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.
  3. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:
  4. dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
  5. Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
  6. răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
  7. Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.
  8. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
  9. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
  10. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
  11. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.
  12. Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!
  13. Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
  14. Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!

Capitolul 20
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,
  2. să-ţi trimită ajutor din locaşul Său cel sfânt şi să te sprijine din Sion!
  3. Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mâncare şi să primească arderile tale de tot! (Oprire)
  4. Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
  5. Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
  6. Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel sfânt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.
  7. Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru.
  8. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.
  9. Scapă, Doamne, pe împăratul şi ascultă-ne când Te chemăm!

Capitolul 21
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!
  2. I-ai dat ce-i dorea inima şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. (Oprire)
  3. Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.
  4. Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie.
  5. Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.
  6. Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări şi-l umpli de bucurie înaintea feţei Tale.
  7. Căci împăratul se încrede în Domnul; şi bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.
  8. Mâna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc
  9. şi-i vei face ca un cuptor aprins, în ziua când te vei arăta; Domnul îi va nimici în mânia Lui, şi-i va mânca focul.
  10. Le vei şterge sămânţa de pe pământ şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.
  11. Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
  12. Căci îi vei face să dea dosul şi vei trage cu arcul tău asupra lor.
  13. Scoală-Te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cânta şi vom lăuda puterea Ta.

Capitolul 22
Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca „Cerboaica zorilor”. Un psalm al lui David.

  1. Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
  2. Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă.
  3. Totuşi Tu eşti Cel Sfânt şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
  4. În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai.
  5. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine.
  6. Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
  7. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic:
  8. „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!”
  9. Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele;
  10. de când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.
  11. Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.
  12. O mulţime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară.
  13. Îşi deschid gura împotriva mea ca un leu care sfâşie şi răcneşte.
  14. Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu.
  15. Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii.
  16. Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele:
  17. toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc;
  18. îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.
  19. Dar Tu, Doamne, nu Te depărta! Tu, Tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu!
  20. Scapă-mi sufletul de sabie şi viaţa din ghearele câinilor!
  21. Scapă-mă din gura leului şi scoate-mă din coarnele bivolului!
  22. Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării.
  23. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L! Voi toţi, sămânţa lui Iacov, slăviţi-L! Cutremuraţi-vă înaintea Lui, voi toţi, sămânţa lui Israel!
  24. Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.
  25. În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele: şi-mi voi împlini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.
  26. Cei săraci vor mânca şi se vor sătura, cei ce caută pe Domnul, Îl vor lăuda: veselă să vă fie inima pe vecie!
  27. Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul: toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.
  28. Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri.
  29. Toţi cei puternici de pe pământ vor mânca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi cei ce se coboară în ţărână, cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa.
  30. O sămânţă de oameni Îi va sluji; şi se va vorbi despre Domnul către cei ce vor veni după ei.
  31. Aceştia vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, vor vesti lucrarea Lui poporului care se va naşte.

Capitolul 23
O cântare a lui David.

  1. Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
  2. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
  3. îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
  4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
  5. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
  6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Capitolul 24
Un psalm al lui David.

  1. Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!
  2. Căci El l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit pe râuri.
  3. Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? –
  4. Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele.
  5. Acela va căpăta binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.
  6. Iată partea de moştenire a celor ce-L cheamă, a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeul lui Iacov. – (Oprire)
  7. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
  8. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
  9. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei! –
  10. „Cine este acest Împărat al slavei?” – Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei! – (Oprire)

Capitolul 25
Un psalm al lui David.

  1. La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
  2. În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!
  3. Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
  4. Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale.
  5. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!
  6. Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci sunt veşnice.
  7. Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
  8. Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea.
  9. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
  10. Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui.
  11. Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!
  12. Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
  13. El va locui în fericire, şi sămânţa lui va stăpâni ţara.
  14. Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură.
  15. Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
  16. Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit.
  17. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!
  18. Uită-Te la ticăloşia şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele mele.
  19. Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei şi cu ce ură mare mă urmăresc.
  20. Păzeşte-mi sufletul şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine!
  21. Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!
  22. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Capitolul 26
Un psalm al lui David.

  1. Fă-mi dreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăţie şi mă încred în Domnul fără şovăire.
  2. Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!
  3. Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, şi umblu în adevărul Tău.
  4. Nu şed împreună cu oamenii mincinoşi şi nu merg împreună cu oamenii vicleni.
  5. Urăsc adunarea celor ce fac răul şi nu stau împreună cu cei răi.
  6. Îmi spăl mâinile în nevinovăţie şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
  7. ca să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale.
  8. Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale şi locul în care locuieşte slava Ta.
  9. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge,
  10. ale căror mâini sunt nelegiuite şi a căror dreaptă este plină de mită!
  11. Eu umblu în neprihănire; izbăveşte-mă şi ai milă de mine!
  12. Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvânta pe Domnul în adunări.

Capitolul 27
Un psalm al lui David.

  1. Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?
  2. Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.
  3. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.
  4. Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui.
  5. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă.
  6. Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui, în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.
  7. Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!
  8. Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!
  9. Nu-mi ascunde faţa Ta, nu depărta cu mânie pe robul Tău! Tu eşti ajutorul meu, nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
  10. Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte.
  11. Învaţă-mă, Doamne, calea Ta şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
  12. Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei! Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi şi nişte oameni care nu suflă decât asuprire.
  13. O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!…
  14. Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!

Capitolul 28
Un psalm al lui David.

  1. Doamne, către Tine strig, Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se coboară în groapă.
  2. Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine şi când îmi ridic mâinile spre locaşul Tău cel sfânt.
  3. Nu mă lua de pe pământ împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, care vorbesc de pace aproapelui lor, şi, când colo, au răutate în inimă.
  4. Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mâinilor lor! Dă-le plata care li se cuvine!
  5. Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea mâinilor Lui. Să-i doboare şi să nu-i mai scoale!
  6. Binecuvântat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele.
  7. Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima şi-L laud prin cântările mele.
  8. Domnul este tăria poporului Său, El este stânca izbăvitoare a unsului Său.
  9. Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.

Capitolul 29
Un psalm al lui David.

  1. Fiii lui Dumnezeu, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste.
  2. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!
  3. Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul: Domnul este pe ape mari.
  4. Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ.
  5. Glasul Domnului sfărâmă cedrii; Domnul sfărâmă cedrii Libanului;
  6. îi face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli.
  7. Glasul Domnului face să ţâşnească flăcări de foc,
  8. glasul Domnului face să se cutremure pustiul; Domnul face să tremure pustiul Cades.
  9. Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: „Slavă!”
  10. Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, şi Domnul împărăţeşte în veci pe scaunul Lui de domnie.
  11. Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.

Capitolul 30
Un psalm. O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.

  1. Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
  2. Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.
  3. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
  4. Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!
  5. Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.
  6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
  7. Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare… dar Ţi-ai ascuns faţa, şi m-am tulburat.
  8. Doamne, eu am strigat către Tine şi m-am rugat Domnului, zicând:
  9. „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă cobori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?
  10. Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”
  11. Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,
  12. pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lăuda!

Capitolul 31
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta!
  2. Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
  3. Căci Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
  4. Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti ocrotitorul meu!
  5. În mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne Dumnezeule adevărat!
  6. Eu urăsc pe cei ce se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul.
  7. Fă-mă să mă înveselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu
  8. şi nu mă vei da în mâinile vrăjmaşului, ci îmi vei pune picioarele la loc larg.
  9. Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare: faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
  10. mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspine. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele!
  11. Din pricina potrivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; cei ce mă văd pe uliţă fug de mine.
  12. Sunt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărâmat.
  13. Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi uneltesc să-mi ia viaţa.
  14. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
  15. Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
  16. Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!
  17. Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi, şi ei să se coboare muţi în Locuinţa morţilor!
  18. Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
  19. O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
  20. Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
  21. Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc-aş fi fost într-o cetate întărită.
  22. În pornirea mea nechibzuită ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat spre Tine.
  23. Iubiţi, dar, pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
  24. Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!

Capitolul 32
Un psalm al lui David. O cântare.

  1. Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!
  2. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!
  3. Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
  4. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)
  5. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)
  6. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vremea potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.
  7. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)
  8. „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”
  9. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
  10. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.
  11. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Capitolul 33

  1. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
  2. Lăudaţi pe Domnul cu harpa, lăudaţi-L cu lăuta cu zece corzi.
  3. Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune corzile şi glasurile voastre!
  4. Căci cuvântul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.
  5. El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pământul.
  6. Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui.
  7. El îngrămădeşte apele mării într-un morman şi pune adâncurile în cămări.
  8. Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!
  9. Căci El zice şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.
  10. Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.
  11. Dar sfaturile Domnului dăinuie pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.
  12. Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul pe care Şi-l alege El de moştenire!
  13. Domnul priveşte din înălţimea cerurilor şi vede pe toţi fiii oamenilor.
  14. Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pământului.
  15. El le întocmeşte inima la toţi şi ia aminte la toate faptele lor.
  16. Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz;
  17. calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea.
  18. Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui,
  19. ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.
  20. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru.
  21. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt.
  22. Doamne, fie îndurarea Ta peste noi după cum o nădăjduim noi de la Tine!

Capitolul 34
Un psalm alcătuit de David când a făcut pe nebunul în faţa lui Abimelec şi a plecat izgonit de el.

  1. Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.
  2. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure.
  3. Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toţii Numele Lui!
  4. Eu am căutat pe Domnul, şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.
  5. Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine.
  6. Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui.
  7. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.
  8. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
  9. Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!
  10. Puii de leu duc lipsă şi li-e foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.
  11. Veniţi, fiilor, şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului.
  12. Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite?
  13. Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare!
  14. Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea!
  15. Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.
  16. Domnul Îşi întoarce faţa împotriva celor răi, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ.
  17. Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.
  18. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.
  19. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.
  20. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.
  21. Pe cel rău îl omoară nenorocirea, dar vrăjmaşii celui fără prihană sunt pedepsiţi.
  22. Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi niciunul din cei ce se încred în El, nu este osândit.

Capitolul 35
Un psalm al lui David.

  1. Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
  2. Ia pavăza şi scutul şi scoală-Te să-mi ajuţi.
  3. Învârte suliţa şi săgeata împotriva prigonitorilor mei! Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”
  4. Ruşinaţi şi înfruntaţi să fie cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi gândesc pieirea!
  5. Să fie ca pleava luată de vânt şi să-i gonească îngerul Domnului!
  6. Drumul să le fie întunecos şi alunecos, şi să-i urmărească îngerul Domnului!
  7. Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;
  8. să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate, să fie prinşi în laţul pe care l-au întins, să cadă în el şi să piară!
  9. Şi atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va înveseli de mântuirea Lui.
  10. Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte?”
  11. Nişte martori mincinoşi se ridică şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
  12. Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.
  13. Şi eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac, îmi smeream sufletul cu post şi mă rugam cu capul plecat la sân.
  14. Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate; cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
  15. Dar, când mă clatin eu, ei se bucură şi se strâng; se strâng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească, şi mă sfâşie neîncetat.
  16. Scrâşnesc din dinţi împotriva mea împreună cu cei nelegiuiţi, cu secăturile batjocoritoare.
  17. Doamne, până când Te vei uita la ei? Scapă-mi sufletul din cursele lor, scapă-mi viaţa din ghearele acestor pui de lei!
  18. Şi eu Te voi lăuda în adunarea cea mare şi Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
  19. Să nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi, nici să nu-şi facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei!
  20. Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
  21. Îşi deschid gura larg împotriva mea şi zic: „Ha! Ha! Ochii noştri îşi văd acum dorinţa împlinită!”
  22. Doamne, Tu vezi: Nu tăcea! Nu Te depărta de mine, Doamne!
  23. Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate! Dumnezeule şi Doamne, apără-mi pricina!
  24. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, ca să nu se bucure ei de mine!
  25. Să nu zică în inima lor: „Aha! iată ce doream!” Să nu zică: „L-am înghiţit!”
  26. Ci să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se ridică împotriva mea!
  27. Să se bucure şi să se înveselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăţia mea, şi să zică neîncetat: „Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!”
  28. Şi atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.

Capitolul 36
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.

  1. Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: „Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui.”
  2. Căci se măguleşte singur în ochii lui, ca să-şi desăvârşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.
  3. Cuvintele gurii lui sunt mincinoase şi înşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu înţelepciune şi să facă binele.
  4. În aşternutul lui se gândeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.
  5. Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori.
  6. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace!
  7. Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.
  8. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.
  9. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.
  10. Întinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste cei ce Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!
  11. Să nu m-ajungă piciorul celui mândru şi să nu mă pună pe fugă mâna celor răi.
  12. Cei ce fac fărădelegea au şi început să cadă; sunt răsturnaţi, şi nu pot să se mai scoale.

Capitolul 37
Un psalm al lui David.

  1. Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
  2. căci sunt cosiţi iute ca iarba şi se veştejesc ca verdeaţa.
  3. Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
  4. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
  5. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra,
  6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, şi dreptul tău ca soarele la amiază.
  7. Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
  8. Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
  9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni ţara.
  10. Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi.
  11. Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.
  12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
  13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.
  14. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.
  15. Dar sabia lor intră în însăşi inima lor, şi li se sfărâmă arcurile.
  16. Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul multor răi.
  17. Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.
  18. Domnul cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi; şi moştenirea lor ţine pe vecie.
  19. Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii, ci au de ajuns în zilele de foamete.
  20. Dar cei răi pier, şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni: pier, pier ca fumul.
  21. Cel rău ia cu împrumut, şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos şi dă.
  22. Căci cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara, dar cei blestemaţi de El sunt nimiciţi.
  23. Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;
  24. dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
  25. Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
  26. Ci el întotdeauna este milos şi dă cu împrumut; şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.
  27. Depărtează-te de rău, fă binele, şi vei dăinui pe vecie.
  28. Căci Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită.
  29. Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie.
  30. Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea, şi limba lui trâmbiţează dreptatea.
  31. Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.
  32. Cel rău pândeşte pe cel neprihănit şi caută să-l omoare.
  33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui şi nu-l osândeşte când vine la judecată.
  34. Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.
  35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.
  36. Dar, când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
  37. Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.
  38. Dar cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii, sămânţa celor răi este prăpădită.
  39. Scăparea celor neprihăniţi vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.
  40. Domnul îi ajută şi-i izbăveşte; îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă, pentru că se încred în El.

Capitolul 38
Un psalm al lui David. Spre aducere aminte.

  1. Doamne, nu mă mustra în mânia Ta şi nu mă pedepsi în urgia Ta.
  2. Căci săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea.
  3. N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.
  4. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine.
  5. Rănile mele miros greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.
  6. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare.
  7. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele şi n-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea.
  8. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; tulburarea inimii mele mă face să gem.
  9. Doamne, toate dorinţele mele sunt înaintea Ta, şi suspinele mele nu-Ţi sunt ascunse.
  10. Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte, şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.
  11. Prietenii şi cunoscuţii mei se depărtează de rana mea, şi rudele mele stau deoparte.
  12. Cei ce vor să-mi ia viaţa îşi întind cursele; cei ce-mi caută nenorocirea spun răutăţi şi toată ziua urzesc la înşelătorii.
  13. Iar eu sunt ca un surd, n-aud; sunt ca un mut care nu deschide gura.
  14. Sunt ca un om care n-aude şi în gura căruia nu este niciun răspuns.
  15. Doamne, în Tine nădăjduiesc; Tu vei răspunde, Doamne Dumnezeule!
  16. Căci zic: „Nu îngădui să se bucure vrăjmaşii mei de mine şi să se fudulească împotriva mea, când mi se clatină piciorul!”
  17. Căci sunt aproape să cad, şi durerea mea este totdeauna înaintea mea.
  18. Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
  19. Dar vrăjmaşii mei sunt plini de viaţă şi plini de putere; cei ce mă urăsc fără temei sunt mulţi la număr.
  20. Ei îmi întorc rău pentru bine, îmi sunt potrivnici, pentru că eu urmăresc binele.
  21. Nu mă părăsi, Doamne! Dumnezeule, nu Te depărta de mine!
  22. Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!

Capitolul 39
Către mai marele cântăreţilor: către Iedutun. Un psalm al lui David.

  1. Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”
  2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
  3. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
  4. „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”
  5. Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire)
  6. Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
  7. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.
  8. Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
  9. Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
  10. Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
  11. Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)
  12. Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
  13. Abate-Ţi privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc şi să nu mai fiu!

Capitolul 40
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
  2. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.
  3. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.
  4. Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi!
  5. Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc.
  6. Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire.
  7. Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine –
  8. vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.
  9. Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu ştii lucrul acesta, Doamne!
  10. Nu ţin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău şi mântuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.
  11. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale; ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi întotdeauna.
  12. Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele; şi nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu, şi mi se înmoaie inima.
  13. Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.
  14. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi toţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească de ruşine cei ce-mi doresc pierzarea!
  15. Să rămână înlemniţi de ruşinea lor cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”
  16. Să se bucure şi să se înveselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie Domnul!”
  17. Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!

Capitolul 41
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;
  2. Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ, şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.
  3. Domnul îl sprijină, când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui.
  4. Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”
  5. Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine: „Când va muri? Când îi va pieri numele?”
  6. Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; şi, când pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.
  7. Toţi vrăjmaşii mei şoptesc între ei împotriva mea şi cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.
  8. „Este atins rău de tot – zic ei – iată-l culcat, n-are să se mai scoale!”
  9. Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.
  10. Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă, ca să le răsplătesc cum li se cuvine.
  11. Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti, dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu.
  12. Tu m-ai sprijinit, din pricina neprihănirii mele, şi m-ai aşezat pe vecie înaintea Ta.
  13. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Amin! Amin!

Capitolul 42
Către mai marele cântăreţilor. Cântarea fiilor lui Core.

  1. Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!
  2. Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?
  3. Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?”
  4. Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
  5. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
  6. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din muntele Miţear.
  7. Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.
  8. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.
  9. De aceea, zic lui Dumnezeu, stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?”
  10. Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia, când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?”
  11. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

Capitolul 43

  1. Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăveşte-mă de oamenii plini de vicleşug şi de fărădelege!
  2. Tu eşti Dumnezeul care mă ocroteşte: pentru ce mă lepezi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?
  3. Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale!
  4. Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea şi Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!
  5. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.

Capitolul 44
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare.

  1. Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară.
  2. Cu mâna Ta ai izgonit neamuri, ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare, ca să-i întinzi pe ei.
  3. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina feţei Tale, pentru că îi iubeai.
  4. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov!
  5. Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri.
  6. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;
  7. ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc.
  8. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururi slăvim Numele Tău. (Oprire)
  9. Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de ruşine, nu mai ieşi cu oştirile noastre;
  10. ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmaşului, şi cei ce ne urăsc ridică prăzi luate de la noi.
  11. Ne dai ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri.
  12. Vinzi pe poporul Tău pe nimic şi nu-l socoteşti de mare preţ.
  13. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
  14. Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
  15. Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acoperă faţa,
  16. la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.
  17. Toate acestea ni se întâmplă fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legământul Tău:
  18. da, inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta,
  19. ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor şi să ne acoperi cu umbra morţii.
  20. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru şi ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,
  21. n-ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii?
  22. Dar din pricina Ta suntem înjunghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.
  23. Trezeşte-Te! Pentru ce dormi, Doamne? Trezeşte-Te! Nu ne lepăda pe vecie!
  24. Pentru ce Îţi ascunzi faţa? Pentru ce uiţi de nenorocirea şi apăsarea noastră?
  25. Căci sufletul ne este doborât în ţărână de mâhnire, trupul nostru este lipit de pământ.
  26. Scoală-Te, ca să ne ajuţi! Izbăveşte-ne, pentru bunătatea Ta!

Capitolul 45
Către mai marele cântăreţilor. De cântat cum se cântă: „Crinii”. Un psalm al fiilor lui Core. O cântare. O cântare de dragoste.

  1. Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
  2. Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale: de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
  3. Războinic viteaz, încinge-ţi sabia, podoaba şi slava –
  4. da, slava ta! – Fii biruitor, suie-te în carul tău de luptă, apără adevărul, blândeţea şi neprihănirea, şi dreapta ta să strălucească prin isprăvi minunate!
  5. Săgeţile tale sunt ascuţite: sub tine vor cădea popoare, şi săgeţile tale vor străpunge inima vrăjmaşilor împăratului.
  6. Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al Împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.
  7. Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă.
  8. Smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele; în casele tale împărăteşti de fildeş te înveselesc instrumentele cu corzi.
  9. Printre preaiubitele tale sunt fete de împăraţi; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.
  10. Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău!
  11. Şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Şi, fiindcă este Domnul tău, adu-i închinăciunile tale.
  12. Şi fiica Tirului şi cele mai bogate din popor vor umbla cu daruri ca să capete bunăvoinţa ta.
  13. Fata împăratului este plină de strălucire înăuntrul casei împărăteşti; ea poartă o haină ţesută cu aur.
  14. Este adusă înaintea împăratului, îmbrăcată cu haine cusute la gherghef şi urmată de fete, însoţitoarele ei, care sunt aduse la tine.
  15. Ele sunt duse în mijlocul bucuriei şi veseliei şi intră în casa împăratului.
  16. Copiii tăi vor lua locul părinţilor tăi; îi vei pune domni în toată ţara.
  17. Din neam în neam îţi voi pomeni numele: de aceea în veci de veci te vor lăuda popoarele.

Capitolul 46
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De cântat pe alamot. O cântare.

  1. Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
  2. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
  3. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. – (Oprire)
  4. Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
  5. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
  6. Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
  7. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)
  8. Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
  9. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război. –
  10. „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” –
  11. Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)

Capitolul 47
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm făcut de fiii lui Core.

  1. Bateţi din palme toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
  2. Căci Domnul, Cel Preaînalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pământul.
  3. El ne supune popoarele, El pune neamurile sub picioarele noastre.
  4. El ne alege moştenirea, slava lui Iacov, pe care-l iubeşte. – (Oprire)
  5. Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă, Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei.
  6. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratului nostru, cântaţi!
  7. Căci Dumnezeu este Împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!
  8. Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfânt.
  9. Domnitorii popoarelor se adună împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam; căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pământului: El este mai înalt şi mai presus de orice.

Capitolul 48
O cântare. Un psalm al fiilor lui Core.

  1. Mare este Domnul şi lăudat de toţi în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt.
  2. Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.
  3. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.
  4. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună,
  5. au privit-o, au înlemnit, s-au temut şi au luat-o la fugă.
  6. I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere.
  7. Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vântul de răsărit care sfărâmă corăbiile din Tarsis.
  8. Întocmai cum auzisem spunându-se, aşa am văzut în cetatea Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru: Dumnezeu o va face să dăinuie pe vecie. – (Oprire)
  9. Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău!
  10. Ca şi Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare.
  11. Se bucură muntele Sionului şi se înveselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale.
  12. Străbateţi Sionul şi ocoliţi-l, număraţi-i turnurile,
  13. priviţi-i întăritura şi cercetaţi-i palatele, ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.
  14. Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.

Capitolul 49
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.

  1. Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
  2. mici şi mari, bogaţi şi săraci!
  3. Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.
  4. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.
  5. Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
  6. Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
  7. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
  8. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
  9. Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
  10. Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier şi lasă altora avuţiile lor.
  11. Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
  12. Dar omul pus în cinste nu dăinuie, ci este ca dobitoacele care se taie.
  13. Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. – (Oprire)
  14. Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curând oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea, şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
  15. Dar mie, Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. – (Oprire)
  16. Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
  17. căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.
  18. Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
  19. căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.
  20. Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.

Capitolul 50
Un psalm al lui Asaf.

  1. Dumnezeu, da, Dumnezeu Domnul vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.
  2. Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.
  3. Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică.
  4. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său:
  5. „Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” –
  6. Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă. – (Oprire)
  7. Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.
  8. Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea.
  9. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.
  10. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.
  11. Eu cunosc toate păsările de pe munţi, şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu.
  12. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.
  13. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele ţapilor?
  14. Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt.
  15. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!
  16. Dumnezeu zice însă celui rău: „Ce tot înşiri tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu,
  17. când tu urăşti mustrările şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
  18. Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.
  19. Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri.
  20. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.
  21. Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!
  22. Luaţi seama, dar, voi care uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.
  23. Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.”

Capitolul 51
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.

  1. Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
  2. Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!
  3. Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
  4. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
  5. Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
  6. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
  7. Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
  8. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
  9. Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
  10. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
  11. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
  12. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
  13. Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
  14. Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta.
  15. Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.
  16. Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
  17. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
  18. În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului şi zideşte zidurile Ierusalimului!
  19. Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot şi jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.

Capitolul 52
Către mai marele cântăreţilor. O cântare a lui David. Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, edomitul, lui Saul, când zicea: „David s-a dus în casa lui Ahimelec”.

  1. Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule? Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
  2. Limba ta nu născoceşte decât răutate, ca un brici ascuţit, viclean ce eşti!
  3. Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul. – (Oprire)
  4. Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înşelătoare!
  5. De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău, şi te va dezrădăcina din pământul celor vii. – (Oprire)
  6. Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme şi vor râde de el, zicând:
  7. „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu, ci se încredea în bogăţiile lui cele mari şi se bizuia pe răutatea lui.”
  8. Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde, mă încred în bunătatea lui Dumnezeu, în veci de veci.
  9. Te voi lăuda totdeauna, pentru că ai lucrat; şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.

Capitolul 53
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe flaut. O cântare a lui David.

  1. Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele.
  2. Dumnezeu Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.
  3. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
  4. „Şi-au pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea, de mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea, şi nu cheamă pe Dumnezeu?”
  5. Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
  6. O! cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.

Capitolul 54
Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu corzi. O cântare a lui David. Făcută când au venit zifiţii să spună lui Saul: „Ştiţi că David şade ascuns printre noi?”

  1. Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău şi fă-mi dreptate, prin puterea Ta!
  2. Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele.
  3. Căci nişte străini s-au sculat împotriva mea, nişte oameni asupritori vor să-mi ia viaţa; ei nu se gândesc la Dumnezeu. – (Oprire)
  4. Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu!
  5. Răul se va întoarce asupra potrivnicilor mei; nimiceşte-i în credincioşia Ta!
  6. Atunci Îţi voi aduce jertfe de bunăvoie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor;
  7. căci El mă izbăveşte din toate necazurile, şi cu ochii mei îmi văd împlinită dorinţa privitoare la vrăjmaşii mei.

Capitolul 55
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. O cântare a lui David.

  1. Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele!
  2. Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo şi mă frământ,
  3. din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine şi mă urmăresc cu mânie.
  4. Îmi tremură inima în mine şi mă cuprinde spaima morţii,
  5. mă apucă frica şi groaza şi mă iau fiorii.
  6. Eu zic: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!”
  7. Da, aş fugi departe de tot şi m-aş duce să locuiesc în pustiu. – (Oprire)
  8. Aş fugi în grabă la un adăpost de vântul acesta năprasnic şi de furtuna aceasta.
  9. Nimiceşte-i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;
  10. zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sunt în sânul ei;
  11. răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.
  12. Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui.
  13. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
  14. Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
  15. Să vină moartea peste ei şi să se coboare de vii în Locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.
  16. Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.
  17. Seara, dimineaţa şi la amiază oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.
  18. Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sunt împotriva mea!
  19. Dumnezeu va auzi şi-i va smeri, El, care, din veşnicie, stă pe scaunul Lui de domnie. – (Oprire) Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare şi nu se tem de Dumnezeu.
  20. Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei şi îşi calcă legământul.
  21. Gura lor este dulce ca smântâna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar, când ies ele din gură, sunt nişte săbii.
  22. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
  23. Şi Tu, Dumnezeule, îi vei coborî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sânge şi de înşelăciune nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!

Capitolul 56
Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca „Porumbel din stejari depărtaţi”. O cântare de laudă a lui David. Făcută când l-au prins filistenii la Gat.

  1. Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc.
  2. Toată ziua mă hărţuiesc potrivnicii mei; sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi.
  3. Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.
  4. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?
  5. Întruna ei îmi ating drepturile şi n-au decât gânduri rele faţă de mine.
  6. Uneltesc, pândesc şi îmi urmăresc paşii, pentru că vor să-mi ia viaţa.
  7. Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor: doboară popoarele, Dumnezeule, în mânia Ta!
  8. Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?
  9. Vrăjmaşii mei dau înapoi în ziua când Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea.
  10. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui, da, mă voi lăuda cu Domnul, cu cuvântul Lui.
  11. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?
  12. Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe care Ţi le-am făcut; Îţi voi aduce jertfe de mulţumire.
  13. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.

Capitolul 57
Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David. Făcută când a fugit în peşteră, urmărit de Saul.

  1. Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.
  2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
  3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Îşi va trimite bunătatea şi credincioşia.
  4. Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
  5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!
  6. Ei întinseseră un laţ sub paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)
  7. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
  8. Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
  9. Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.
  10. Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta până la nori.
  11. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!

Capitolul 58
Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David.

  1. Oare, tăcând, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?
  2. Dimpotrivă! în inimă săvârşiţi nelegiuiri; în ţară, puneţi în cumpănă silnicia mâinilor voastre.
  3. Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.
  4. Au o otravă ca otrava unui şarpe, ca otrava unei aspide surzi, care îşi astupă urechea,
  5. care n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.
  6. Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!
  7. Să se risipească întocmai ca nişte ape care se scurg! Săgeţile pe care le-aruncă ei să fie nişte săgeţi tocite!
  8. Să piară ca un melc care se topeşte umblând; să nu vadă soarele, ca stârpitura unei femei!
  9. Înainte ca oalele voastre să simtă focul de spin, verde sau uscat, îl va lua vârtejul.
  10. Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; îşi va scălda picioarele în sângele celor răi.
  11. Şi atunci oamenii vor zice: „Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ!”

Capitolul 59
Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David. Făcută când a trimis Saul să-i împresoare casa ca să-l omoare.

  1. Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de potrivnicii mei!
  2. Scapă-mă de răufăcători, izbăveşte-mă de oamenii setoşi de sânge!
  3. Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viaţa; nişte oameni porniţi la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne!
  4. Cu toată nevinovăţia mea, ei aleargă, se pregătesc: trezeşte-Te, ieşi înaintea mea şi priveşte!
  5. Doamne Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepseşti toate neamurile! N-avea milă de niciunul din aceşti vânzători nelegiuiţi. – (Oprire)
  6. Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte câini şi dau ocol cetăţii.
  7. Da, din gura lor ţâşneşte răul, pe buzele lor sunt săbii; căci zic: „Cine aude?”
  8. Dar Tu, Doamne, râzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.
  9. Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea.
  10. Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte; Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorinţa faţă de cei ce mă prigonesc.
  11. Nu-i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu, ci fă-i să pribegească, prin puterea Ta, şi doboară-i, Doamne, scutul nostru!
  12. Gura lor păcătuieşte la fiecare vorbă care le iese de pe buze: să se prindă în însăşi mândria lor, căci nu spun decât blesteme şi minciuni.
  13. Nimiceşte-i, în mânia Ta, prăpădeşte-i, ca să nu mai fie! Fă-i să ştie că împărăţeşte Dumnezeu peste Iacov, până la marginile pământului. – (Oprire)
  14. Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte câini şi dau ocol cetăţii.
  15. Umblă încoace şi încolo după hrană şi petrec noaptea nesătui.
  16. Dar eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.
  17. O, tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel preabun, este turnul meu de scăpare.

Capitolul 60
Către mai marele cântăreţilor. Se cântă ca şi „Crinul mărturiei”. O cântare de laudă a lui David, spre învăţătură. Făcută când purta război cu sirienii din Mesopotamia şi cu sirienii din Ţoba şi când s-a întors Ioab şi a bătut în Valea Sării douăsprezece mii de edomiţi.

  1. Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai împrăştiat şi Te-ai mâniat: ridică-ne iarăşi!
  2. Ai cutremurat pământul, l-ai despicat; drege-i spărturile, căci se clatină!
  3. Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.
  4. Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului. – (Oprire)
  5. Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
  6. Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui: „Voi ieşi biruitor, voi împărţi Sihemul şi voi măsura valea Sucot.
  7. Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cârmuire.
  8. Moab este ligheanul în care Mă spăl; peste Edom Îmi arunc încălţămintea; ţara filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!” –
  9. Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
  10. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
  11. Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zadarnic.
  12. Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.

Capitolul 61
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Un psalm al lui David.

  1. Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea!
  2. De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!
  3. Căci Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului.
  4. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău, să alerg la adăpostul aripilor Tale. – (Oprire)
  5. Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculţi juruinţele, Tu îmi dai moştenirea celor ce se tem de Numele Tău.
  6. Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească-i-se anii pe vecie!
  7. În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea şi credincioşia Ta să vegheze asupra lui!
  8. Atunci voi cânta neîncetat Numele Tău, şi zi de zi îmi voi împlini juruinţele.

Capitolul 62
Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui David.

  1. Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.
  2. Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.
  3. Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?
  4. Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă. – (Oprire)
  5. Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.
  6. Da, El este stânca şi ajutorul meu, turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.
  7. Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.
  8. Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire)
  9. Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.
  10. Nu vă încredeţi în asuprire şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.
  11. O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că: „Puterea este a lui Dumnezeu.”
  12. A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.

Capitolul 63
Un psalm al lui David. Făcut când era în pustiul lui Iuda.

  1. Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă.
  2. Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.
  3. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.
  4. Te voi binecuvânta, dar, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.
  5. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
  6. când mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu şi când mă gândesc la Tine în timpul privegherilor nopţii.
  7. Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
  8. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.
  9. Dar cei ce caută să-mi ia viaţa se vor duce în adâncimile pământului;
  10. vor fi daţi pradă sabiei, vor fi prada şacalilor.
  11. Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.

Capitolul 64
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Ascultă-mi glasul, Dumnezeule, când gem! Ocroteşte-mi viaţa împotriva vrăjmaşului de care mă tem!
  2. Păzeşte-mă de uneltirile celor răi, de ceata gălăgioasă a oamenilor nelegiuiţi!
  3. Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare ca nişte săgeţi,
  4. ca să tragă în ascuns asupra celui nevinovat: trag asupra lui pe neaşteptate, fără nicio frică.
  5. Ei se îmbărbătează în răutatea lor, se sfătuiesc împreună ca să întindă curse şi zic: „Cine ne va vedea?”
  6. Pun la cale nelegiuiri şi zic: „Iată-ne gata, planul este făcut!” O prăpastie este lăuntrul şi inima fiecăruia!
  7. Dar Dumnezeu aruncă săgeţi împotriva lor: deodată, iată-i loviţi.
  8. Limba lor le-a pricinuit căderea; şi toţi cei ce-i văd clatină din cap.
  9. Toţi oamenii sunt cuprinşi de frică şi mărturisesc: „Iată ce a făcut Dumnezeu”, şi recunosc că aceasta este lucrarea Lui!
  10. Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi.

Capitolul 65
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. O cântare.

  1. Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele care Ţi-au fost făcute.
  2. Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
  3. Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
  4. Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău.
  5. În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
  6. El întăreşte munţii prin tăria Lui şi este încins cu putere.
  7. El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor.
  8. Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale: Tu umpli de veselie Răsăritul şi Apusul îndepărtat.
  9. Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îl umpli de bogăţii şi de râuri dumnezeieşti pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:
  10. îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia şi-i binecuvântezi răsadul.
  11. Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.
  12. Câmpiile pustiului sunt adăpate, şi dealurile sunt încinse cu veselie.
  13. Păşunile se acoperă de oi, şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă.

Capitolul 66
Către mai marele cântăreţilor. O cântare. Un psalm.

  1. Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului.
  2. Cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre.
  3. Ziceţi lui Dumnezeu: „Cât de înfricoşate sunt lucrările Tale! Din pricina mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc.
  4. Tot pământul se închină înaintea Ta şi cântă în cinstea Ta, cântă Numele Tău. – (Oprire)
  5. Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoşat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor!
  6. El a prefăcut marea în pământ uscat, şi râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El.
  7. El stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui! – (Oprire)
  8. Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!
  9. El ne-a păstrat sufletul cu viaţă şi n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.
  10. Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
  11. Ne-ai adus în laţ şi ne-ai pus o grea povară pe coapse.
  12. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug.
  13. De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruinţele făcute Ţie,
  14. juruinţe care mi-au ieşit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.
  15. Îţi voi aduce oi grase ca ardere de tot, cu grăsimea berbecilor, voi jertfi oi împreună cu ţapi. – (Oprire)
  16. Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi ce a făcut El sufletului meu.
  17. Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea.
  18. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.
  19. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele.
  20. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!

Capitolul 67
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe instrumente cu corzi. Un psalm. O cântare.

  1. Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi faţa Lui, (Oprire)
  2. ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile mântuirea Ta!
  3. Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.
  4. Se bucură neamurile şi se înveselesc; căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire şi povăţuieşti neamurile pe pământ. – (Oprire)
  5. Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.
  6. Pământul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvântează,
  7. Dumnezeu ne binecuvântează, şi toate marginile pământului se tem de El.

Capitolul 68
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. O cântare.

  1. Dumnezeu Se scoală, vrăjmaşii Lui se risipesc, şi potrivnicii Lui fug dinaintea feţei Lui.
  2. Cum se risipeşte fumul, aşa-i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
  3. Dar cei neprihăniţi se bucură, saltă de bucurie înaintea lui Dumnezeu şi nu mai pot de veselie.
  4. Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!
  5. El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt.
  6. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.
  7. Dumnezeule, când ai ieşit Tu în fruntea poporului şi când mergeai în pustiu – (Oprire)
  8. s-a cutremurat pământul, s-au topit cerurile dinaintea lui Dumnezeu, s-a zguduit Sinai dinaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
  9. Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta sleită de puteri.
  10. Poporul Tău şi-a aşezat locuinţa în ţara pe care, prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătiseşi pentru cei nenorociţi.
  11. Un cuvânt spune Domnul, şi femeile aducătoare de veşti bune sunt o mare oştire: –
  12. împăraţii oştirilor fug, fug, şi cea care rămâne acasă împarte prada.
  13. Pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele lui sunt de un galben auriu. –
  14. Când a împrăştiat Cel atotputernic pe împăraţi în ţară, parcă ningea în Ţalmon.
  15. Munţii lui Dumnezeu, munţii Basanului, munţi cu multe piscuri, munţii Basanului,
  16. pentru ce, munţi cu multe piscuri, purtaţi pizmă pe muntele pe care l-a ales Dumnezeu ca locaş împărătesc? Cu toate acestea Domnul va locui în el în veci.
  17. Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în Locaşul Său cel Sfânt.
  18. Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu.
  19. Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, Mântuirea noastră. – (Oprire)
  20. Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor, şi Domnul Dumnezeu ne poate scăpa de moarte.
  21. Da, Dumnezeu va zdrobi capul vrăjmaşilor Lui, creştetul capului celor ce trăiesc în păcat.
  22. Domnul zice: „Îi voi aduce înapoi din Basan, îi voi aduce înapoi din fundul mării,
  23. ca să-ţi cufunzi piciorul în sânge, şi limba câinilor tăi să-şi capete partea din vrăjmaşii tăi.”
  24. Ei văd intrarea Ta, Dumnezeule, intrarea Dumnezeului meu, Împăratului meu, în Locaşul cel Sfânt.
  25. În frunte merg cântăreţii, apoi cei ce cântă din instrumente, în mijlocul fetelor care sună din timpane.
  26. Binecuvântaţi pe Dumnezeu în adunări, binecuvântaţi pe Domnul, cei ce vă coborâţi din Israel!
  27. Iată tânărul Beniamin, care stăpâneşte peste ei, căpeteniile lui Iuda şi ceata lor, căpeteniile lui Zabulon, căpeteniile lui Neftali.
  28. Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.
  29. Împăraţii Îţi vor aduce daruri la Ierusalim.
  30. Înspăimântă fiara din trestii, ceata taurilor, cu viţeii popoarelor; calcă în picioare pe cei ce îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată!
  31. Cei mari vin din Egipt; Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu.
  32. Cântaţi lui Dumnezeu, împărăţiile pământului, şi lăudaţi pe Domnul! – (Oprire)
  33. Cântaţi Celui ce călăreşte pe cerurile cerurilor veşnice! Iată că se aude glasul Lui, glasul Lui cel puternic!
  34. Daţi slavă lui Dumnezeu, a cărui măreţie este peste Israel şi a cărui putere este în ceruri.
  35. Ce înfricoşat eşti, Dumnezeule, din Locaşul Tău cel Sfânt! Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!

Capitolul 69
Către mai marele cântăreţilor. De cântat ca şi „Crinii”. Un psalm al lui David.

  1. Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi ameninţă apele viaţa.
  2. Mă afund în noroi şi nu mă pot ţine; am căzut în prăpastie, şi dau apele peste mine.
  3. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.
  4. Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmaşi; trebuie să dau înapoi ce n-am furat.
  5. Dumnezeule, Tu cunoşti nebunia mea, şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse.
  6. Să nu rămână de ruşine, din pricina mea, cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne Dumnezeul oştirilor! Să nu roşească de ruşine, din pricina mea, cei ce Te caută, Dumnezeul lui Israel!
  7. Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acoperă faţa ruşinea.
  8. Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
  9. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.
  10. Plâng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.
  11. Mă îmbrac cu sac, şi ei mă batjocoresc.
  12. Cei ce stau la poartă vorbesc de mine, şi cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece.
  13. Dar eu către Tine îmi înalţ rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită. În bunătatea Ta cea mare, răspunde-mi, Dumnezeule, şi dă-mi ajutorul Tău!
  14. Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund! Să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei şi din prăpastie!
  15. Să nu mai dea valurile peste mine, să nu mă înghită adâncul şi să nu se închidă groapa peste mine!
  16. Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită. În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ţi privirile spre mine
  17. şi nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău! Căci sunt în necaz: grăbeşte de m-ascultă!
  18. Apropie-Te de sufletul meu şi izbăveşte-l! Scapă-mă, din pricina vrăjmaşilor mei!
  19. Tu ştii ce ocară, ce ruşine şi batjocură mi se face; toţi potrivnicii mei sunt înaintea Ta.
  20. Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc niciunul.
  21. Ei îmi pun fiere în mâncare, şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oţet.
  22. Să li se prefacă masa într-o cursă, şi liniştea într-un laţ!
  23. Să li se întunece ochii, şi să nu mai vadă, şi clatină-le mereu coapsele!
  24. Varsă-Ţi mânia peste ei, şi să-i atingă urgia Ta aprinsă!
  25. Pustie să le rămână locuinţa, şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
  26. Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.
  27. Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, şi să n-aibă parte de îndurarea Ta!
  28. Să fie şterşi din Cartea Vieţii, şi să nu fie scrişi împreună cu cei neprihăniţi!
  29. Eu sunt nenorocit şi sufăr: Dumnezeule, ajutorul Tău să mă ridice!
  30. Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări, şi prin laude Îl voi preamări.
  31. Lucrul acesta este mai plăcut Domnului decât un viţel cu coarne şi copite!
  32. Nenorociţii văd lucrul acesta, şi se bucură; voi, care căutaţi pe Dumnezeu, veselă să vă fie inima!
  33. Căci Domnul ascultă pe cei săraci şi nu nesocoteşte pe prinşii Lui de război.
  34. Să-L laude cerurile şi pământul, mările şi tot ce mişună în ele!
  35. Căci Dumnezeu va mântui Sionul şi va zidi cetăţile lui Iuda; ele vor fi locuite şi luate în stăpânire;
  36. sămânţa robilor Lui le va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ele.

Capitolul 70
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Ca aducere aminte.

  1. Grăbeşte, Dumnezeule, de mă izbăveşte! Grăbeşte de-mi ajută, Doamne!
  2. Să rămână de ruşine şi înfruntaţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi doresc pieirea!
  3. Să se întoarcă înapoi de ruşine cei ce zic: „Aha! Aha!”
  4. Toţi cei ce Te caută să se înveselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică neîncetat: „Preamărit să fie Dumnezeu!”
  5. Eu sunt sărac şi lipsit: grăbeşte să-mi ajuţi, Dumnezeule. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: Doamne, nu zăbovi!

Capitolul 71

  1. În Tine, Doamne, îmi caut scăparea: să nu rămân de ruşine niciodată!
  2. Scapă-mă în dreptatea Ta şi izbăveşte-mă! Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ajută-mi.
  3. Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna! Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.
  4. Izbăveşte-mă, Dumnezeule, din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi asupritor!
  5. Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.
  6. Pe Tine mă sprijin, din pântecele mamei mele. Tu eşti binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.
  7. Pentru mulţi am ajuns ca o minune, dar Tu eşti scăparea mea cea tare.
  8. Să mi se umple gura de laudele Tale şi-n fiecare zi să Te slăvească!
  9. Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!
  10. Căci vrăjmaşii mei vorbesc de mine, şi cei ce-mi pândesc viaţa se sfătuiesc între ei,
  11. zicând: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l, puneţi mâna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!”
  12. Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu!
  13. Să rămână de ruşine şi nimiciţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să fie acoperiţi de ruşine şi de ocară cei ce-mi caută pierzarea!
  14. Şi eu voi nădăjdui pururi, Te voi lăuda tot mai mult.
  15. Gura mea va vesti zi de zi dreptatea şi mântuirea Ta, căci nu-i cunosc marginile.
  16. Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule! Voi pomeni dreptatea Ta şi numai pe a Ta.
  17. Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe, şi până acum eu vestesc minunile Tale.
  18. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţi cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!
  19. Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge până la cer; Tu ai săvârşit lucruri mari: Dumnezeule, cine este ca Tine?
  20. Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului.
  21. Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te şi mângâie-mă din nou!
  22. Şi Te voi lăuda în sunet de lăută, Îţi voi cânta credincioşia, Dumnezeule, Te voi lăuda cu harpa, Sfântul lui Israel!
  23. Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit;
  24. şi limba mea va vesti zi de zi dreptatea Ta, căci cei ce-mi caută pierzarea sunt ruşinaţi şi roşii de ruşine.

Capitolul 72
Un psalm al lui Solomon.

  1. Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!
  2. Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
  3. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.
  4. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe asupritor.
  5. Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, din neam în neam;
  6. va fi ca o ploaie care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede care udă câmpia.
  7. În zilele lui va înflori cel neprihănit şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună.
  8. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului.
  9. Locuitorii pustiului îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna.
  10. Împăraţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
  11. Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.
  12. Căci el va izbăvi pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care n-are ajutor.
  13. Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit şi va scăpa viaţa săracilor;
  14. îi va izbăvi de apăsare şi de silă, şi sângele lor va fi scump înaintea lui.
  15. Ei vor trăi şi-i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el şi-l vor binecuvânta în fiecare zi.
  16. Va fi belşug de grâne în ţară, până în vârful munţilor, şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului.
  17. Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţine numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.
  18. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!
  19. Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!
  20. Sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.

Capitolul 73
Un psalm al lui Asaf.

  1. Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
  2. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii!
  3. Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
  4. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
  5. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
  6. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
  7. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
  8. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
  9. îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul.
  10. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin
  11. şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
  12. Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
  13. Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie:
  14. căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit.
  15. Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
  16. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
  17. până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
  18. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd.
  19. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic.
  20. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
  21. Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
  22. eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
  23. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;
  24. mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
  25. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.
  26. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.
  27. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
  28. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Capitolul 74
O cântare a lui Asaf.

  1. Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma păşunii Tale?
  2. Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai câştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;
  3. îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în Locaşul Tău cel Sfânt.
  4. Potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.
  5. Parcă erau nişte oameni care ridică toporul într-o pădure deasă:
  6. în curând au sfărâmat toate podoabele săpate cu lovituri de securi şi ciocane.
  7. Au pus foc Sfântului Tău Locaş; au dărâmat şi au pângărit locuinţa Numelui Tău.
  8. Ei ziceau în inima lor: „Să-i prăpădim pe toţi!” Au ars toate locurile sfinte din ţară.
  9. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun proroc şi nu mai este nimeni printre noi care să ştie până când…
  10. Până când, Dumnezeule, va batjocori asupritorul şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?
  11. Pentru ce Îţi tragi înapoi mâna şi dreapta Ta? Scoate-o din sân şi nimiceşte-i!
  12. Totuşi, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.
  13. Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărâmat capetele balaurilor din ape;
  14. ai zdrobit capul leviatanului, l-ai dat să-l mănânce fiarele din pustiu.
  15. Ai făcut să ţâşnească izvoare în pâraie, ai uscat râuri care nu seacă.
  16. A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.
  17. Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara şi iarna.
  18. Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău!
  19. Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi!
  20. Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din ţară sunt pline de bârloguri de tâlhari.
  21. Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!
  22. Scoală-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările pe care Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte!
  23. Nu uita strigătele potrivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!

Capitolul 75
Către mai marele cântăreţilor. „Nu nimici.” Un psalm al lui Asaf. O cântare.

  1. Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, care chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale!
  2. „Atunci când va veni vremea hotărâtă”, zice Domnul, „voi judeca fără părtinire.
  3. Poate să se cutremure pământul cu locuitorii lui: căci Eu îi întăresc stâlpii.” (Oprire)
  4. Eu zic celor ce se fălesc: „Nu vă făliţi!”, şi celor răi: „Nu ridicaţi capul sus!”
  5. Nu vă ridicaţi capul aşa de sus, nu vorbiţi cu atâta trufie!
  6. Căci nici de la Răsărit, nici de la Apus, nici din pustiu nu vine înălţarea.
  7. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.
  8. În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!
  9. Eu însă voi vesti pururi aceste lucruri; voi cânta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov.
  10. Şi voi doborî toate puterile celor răi: puterile celui neprihănit însă se vor înălţa.

Capitolul 76
Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm al lui Asaf. O cântare.

  1. Dumnezeu este cunoscut în Iuda, mare este Numele Lui în Israel.
  2. Cortul Lui este în Salem, şi Locuinţa Lui în Sion;
  3. acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia şi armele de război. – (Oprire)
  4. Tu eşti mai măreţ, mai puternic decât munţii răpitorilor.
  5. Despuiaţi au fost vitejii aceia plini de inimă, au adormit somnul de apoi; n-au putut să se apere, toţi acei oameni viteji.
  6. La mustrarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, au adormit şi călăreţi şi cai.
  7. Cât de înfricoşat eşti Tu! Cine poate să-Ţi stea împotrivă când Îţi izbucneşte mânia?
  8. Ai rostit hotărârea de la înălţimea cerurilor; pământul s-a îngrozit şi a tăcut,
  9. când S-a ridicat Dumnezeu să facă dreptate şi să scape pe toţi nenorociţii de pe pământ. – (Oprire)
  10. Omul Te laudă chiar şi în mânia lui, când Te îmbraci cu toată urgia Ta.
  11. Faceţi juruinţe Domnului Dumnezeului vostru şi împliniţi-le! Toţi cei ce-L înconjoară să aducă daruri Dumnezeului celui înfricoşat.
  12. El frânge mândria domnitorilor, El este înfricoşat pentru împăraţii pământului.

Capitolul 77
Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.

  1. Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.
  2. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.
  3. Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi gem; mă gândesc adânc în mine şi mi se mâhneşte duhul. – (Oprire)
  4. Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.
  5. Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.
  6. Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri şi zic:
  7. „Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
  8. S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?
  9. A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” – (Oprire)
  10. Atunci îmi zic: „Ceea ce mă face să sufăr este că dreapta Celui Preaînalt nu mai este aceeaşi”…
  11. Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;
  12. da, mă voi gândi la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.
  13. Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte! Care dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?
  14. Tu eşti Dumnezeul care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
  15. Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. (Oprire)
  16. Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.
  17. Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au zburat în toate părţile.
  18. Tunetul Tău a izbucnit în vârtej de vânt, fulgerele au luminat lumea, pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.
  19. Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
  20. Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron.

Capitolul 78
O cântare a lui Asaf.

  1. Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
  2. Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
  3. Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
  4. nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.
  5. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
  6. ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
  7. pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
  8. Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
  9. Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
  10. pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.
  11. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.
  12. Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în câmpia Ţoan.
  13. A despărţit marea şi le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.
  14. I-a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
  15. A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
  16. A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri.
  17. Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
  18. Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.
  19. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustiu?
  20. Iată că El a lovit stânca, de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”
  21. Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,
  22. pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.
  23. El a poruncit norilor de sus şi a deschis porţile cerurilor:
  24. a plouat peste ei mană de mâncare şi le-a dat grâu din cer.
  25. Au mâncat cu toţii pâinea celor mari, şi le-a trimis mâncare să se sature.
  26. A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit şi a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.
  27. A plouat peste ei carne, ca pulberea, şi păsări înaripate, cât nisipul mării;
  28. le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuinţelor lor.
  29. Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.
  30. Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,
  31. când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel.
  32. Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui.
  33. De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năprasnic.
  34. Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
  35. îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor şi că Dumnezeul atotputernic este izbăvitorul lor.
  36. Dar Îl înşelau cu gura şi-L minţeau cu limba.
  37. Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.
  38. Totuşi, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mânia şi nu dă drumul întregii Lui urgii.
  39. El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
  40. De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustiu! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!
  41. Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
  42. Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş,
  43. de minunile pe care le-a făcut în Egipt şi de semnele Lui minunate din câmpia Ţoan.
  44. Cum le-a prefăcut râurile în sânge, şi n-au putut să bea din apele lor.
  45. Cum a trimis împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, care i-au mâncat, şi broaşte, care i-au nimicit.
  46. Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
  47. Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt, cu grindină.
  48. Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
  49. El Şi-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
  50. Cum Şi-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte şi le-a dat viaţa pradă molimei;
  51. cum a lovit pe toţi întâii născuţi din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham.
  52. Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi şi i-a povăţuit ca pe o turmă în pustiu.
  53. Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
  54. Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta pe care dreapta Lui l-a câştigat.
  55. Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărţit ţara în părţi de moştenire şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
  56. Dar ei au ispitit pe Dumnezeul preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui şi n-au ţinut poruncile Lui.
  57. Ci s-au depărtat şi au fost necredincioşi ca şi părinţii lor, s-au abătut la o parte ca un arc înşelător,
  58. L-au supărat prin înălţimile lor şi I-au stârnit gelozia cu idolii lor.
  59. Dumnezeu a auzit şi S-a mâniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
  60. A părăsit Locuinţa Lui din Silo, Cortul în care locuia între oameni.
  61. Şi-a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mâinile vrăjmaşului.
  62. A dat pradă sabiei pe poporul Lui şi S-a mâniat pe moştenirea Lui.
  63. Pe tinerii lui i-a ars focul, şi fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.
  64. Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s-au bocit.
  65. Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
  66. şi a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veşnică ocară.
  67. Însă a lepădat cortul lui Iosif şi n-a ales seminţia lui Efraim;
  68. ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubeşte.
  69. Şi-a zidit Sfântul Locaş ca cerurile de înalt şi tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
  70. A ales pe robul Său David şi l-a luat de la staulele de oi.
  71. L-a luat dinapoia oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său, Iacov, şi pe moştenirea Sa, Israel.
  72. Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.

Capitolul 79
Un psalm al lui Asaf.

  1. Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel sfânt şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre.
  2. Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.
  3. Ca apa le-au vărsat sângele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n-a fost nimeni să-i îngroape.
  4. Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
  5. Până când, Doamne, Te vei mânia fără încetare şi va arde mânia Ta ca focul?
  6. Varsă-Ţi mânia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste împărăţiile care nu cheamă Numele Tău!
  7. Căci au mâncat pe Iacov şi i-au pustiit locuinţa.
  8. Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale! Căci suntem nenorociţi de tot!
  9. Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!
  10. Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!
  11. Să ajungă până la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
  12. Întoarce vecinilor noştri, de şapte ori în sânul lor, batjocurile pe care Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
  13. Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci şi vom vesti din neam în neam laudele Tale.

Capitolul 80
Către mai marele cântăreţilor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei”. Un psalm al lui Asaf.

  1. Ia aminte, păstorul lui Israel, Tu care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu care şezi pe heruvimi!
  2. Trezeşte-Ţi puterea, înaintea lui Efraim, Beniamin şi Manase, şi vino în ajutorul nostru!
  3. Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!
  4. Doamne Dumnezeul oştirilor, până când Te vei mânia, cu toată rugăciunea poporului Tău?
  5. Îi hrăneşti cu o pâine de lacrimi şi-i adăpi cu lacrimi din plin.
  6. Ne faci să fim mărul de ceartă al vecinilor noştri, şi vrăjmaşii noştri râd de noi între ei.
  7. Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!
  8. Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o.
  9. Ai făcut loc înaintea ei, şi ea a dat rădăcini şi a umplut ţara.
  10. Munţii erau acoperiţi de umbra ei, şi ramurile ei erau ca nişte cedri ai lui Dumnezeu.
  11. Îşi întindea mlădiţele până la mare, şi lăstarii până la Râu.
  12. Pentru ce i-ai rupt gardul acum, de-o jefuiesc toţi trecătorii?
  13. O râmă mistreţul din pădure şi o mănâncă fiarele câmpului.
  14. Dumnezeul oştirilor, întoarce-Te iarăşi! Priveşte din cer şi vezi! Cercetează via aceasta!
  15. Ocroteşte ce a sădit dreapta Ta şi pe fiul pe care Ţi l-ai ales!…
  16. Ea este arsă de foc, este tăiată! De mustrarea feţei Tale, ei pier!
  17. Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale, peste fiul omului pe care Ţi l-ai ales!
  18. Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi, şi vom chema Numele Tău.
  19. Doamne Dumnezeul oştirilor, ridică-ne iarăşi! Fă să strălucească faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!

Capitolul 81
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al lui Asaf.

  1. Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
  2. Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din lăută!
  3. Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
  4. Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov.
  5. El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut: –
  6. „I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul.
  7. Ai strigat în necaz, şi te-am izbăvit; ţi-am răspuns în locul tainic al tunetului şi te-am încercat la apele Meriba. – (Oprire)
  8. Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui; Israele, de M-ai asculta!
  9. Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău şi să nu te închini înaintea dumnezeilor străini!
  10. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umple!”
  11. Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu, Israel nu M-a ascultat.
  12. Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor, şi au urmat sfaturile lor.
  13. O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
  14. Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor;
  15. cei ce urăsc pe Domnul L-ar linguşi, şi fericirea lui Israel ar dăinui în veci.
  16. L-aş hrăni cu cel mai bun grâu şi l-aş sătura cu miere din stâncă.

Capitolul 82
Un psalm al lui Asaf.

  1. Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
  2. – „Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? – (Oprire)
  3. Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
  4. scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi.”
  5. Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului.
  6. Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.”
  7. Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.”
  8. Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul! Căci toate neamurile sunt ale Tale.

Capitolul 83
O cântare. Un psalm al lui Asaf.

  1. Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule!
  2. Căci iată că vrăjmaşii Tăi se frământă, şi cei ce Te urăsc înalţă capul.
  3. Fac planuri pline de vicleşug împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ocrotiţi de Tine.
  4. „Veniţi”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numele lui Israel!”
  5. Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta:
  6. corturile lui Edom şi ismaeliţii, Moabul şi hagareniţii,
  7. Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului.
  8. Asiria se uneşte şi ea cu ei şi îşi împrumută braţul ei copiilor lui Lot. (Oprire)
  9. Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison,
  10. care au fost nimiciţi la En-Dor, şi au ajuns un gunoi pentru îngrăşarea pământului.
  11. Căpeteniilor lor fă-le ca lui Oreb şi Zeeb, şi tuturor domnilor lor ca lui Zebah şi Ţalmuna!
  12. Căci ei zic: „Să punem mâna pe locuinţele lui Dumnezeu!”
  13. Dumnezeule, fă-i ca vârtejul de praf, ca paiul luat de vânt,
  14. ca focul care arde pădurea şi ca flacăra care aprinde munţii!
  15. Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!
  16. Acoperă-le faţa de ruşine, ca să caute Numele Tău, Doamne!
  17. Să fie ruşinaţi şi îngroziţi pe vecie, să le roşească obrazul de ruşine şi să piară!
  18. Ca să ştie că numai Tu, al cărui nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.

Capitolul 84
Către mai marele cântăreţilor. De cântat pe ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.

  1. Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!
  2. Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel Viu!
  3. Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!
  4. Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire)
  5. Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.
  6. Când străbat aceştia valea plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.
  7. Ei merg din putere în putere şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.
  8. Doamne Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! – (Oprire)
  9. Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!
  10. Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!
  11. Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
  12. Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!

Capitolul 85
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.

  1. Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov;
  2. ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
  3. i-ai acoperit toate păcatele; – (Oprire) Ţi-ai abătut toată aprinderea şi Te-ai întors din iuţimea mâniei Tale.
  4. Întoarce-ne iarăşi, Dumnezeul mântuirii noastre! Încetează-Ţi mânia împotriva noastră!
  5. În veci Te vei mânia pe noi? În veci Îţi vei lungi mânia?
  6. Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine?
  7. Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta şi dă-ne mântuirea Ta!
  8. Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai ei să nu cadă iarăşi în nebunie.
  9. Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava.
  10. Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.
  11. Credincioşia răsare din pământ, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor.
  12. Domnul ne va da şi fericirea, şi pământul nostru îşi va da roadele.
  13. Dreptatea va merge şi înaintea Lui, şi-L va şi urma, călcând pe urmele paşilor Lui!

Capitolul 86
O rugăciune a lui David.

  1. Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sunt nenorocit şi lipsit.
  2. Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine! Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine!
  3. Ai milă de mine, Doamne! Căci toată ziua strig către Tine.
  4. Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
  5. Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.
  6. Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele!
  7. Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculţi.
  8. Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.
  9. Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne, şi să dea slavă Numelui Tău.
  10. Căci Tu eşti mare şi faci minuni, numai Tu eşti Dumnezeu.
  11. Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
  12. Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne Dumnezeul meu, şi voi preamări Numele Tău în veci!
  13. Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine, şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor.
  14. Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine.
  15. Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.
  16. Îndreaptă-Ţi privirile spre mine şi ai milă de mine: dă tărie robului Tău şi scapă pe fiul roabei Tale!
  17. Fă un semn pentru mine, ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămână de ruşine, căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!

Capitolul 87
Un psalm al fiilor lui Core. O cântare.

  1. Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
  2. Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
  3. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu! – (Oprire)
  4. Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul cu Etiopia: „În Sion s-au născut.” –
  5. Iar despre Sion este zis: „Toţi s-au născut în el”, şi Cel Preaînalt îl întăreşte.
  6. Domnul numără popoarele, scriindu-le: „Acolo s-au născut.” – (Oprire)
  7. Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”

Capitolul 88
O cântare. Un psalm al fiilor lui Core. Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu flautul. O cântare a lui Heman, ezrahitul.

  1. Doamne Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!
  2. S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele;
  3. căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor.
  4. Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă, sunt ca un om care nu mai are putere.
  5. Stau întins printre cei morţi, ca cei ucişi şi culcaţi în mormânt, de care nu-Ţi mai aduci aminte şi care sunt despărţiţi de mâna Ta.
  6. M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri.
  7. Mânia Ta mă apasă şi mă năpădeşti cu toate valurile Tale. – (Oprire)
  8. Ai îndepărtat de la mine pe toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies.
  9. Mi se topesc ochii de suferinţă; în toate zilele Te chem, Doamne, şi-mi întind mâinile spre Tine!
  10. Oare pentru morţi faci Tu minuni? Sau se scoală morţii să Te laude? – (Oprire)
  11. Se vorbeşte de bunătatea Ta în mormânt şi de credincioşia Ta în Adânc?
  12. Sunt cunoscute minunile Tale în întuneric şi dreptatea Ta în ţara uitării?
  13. Doamne, eu Îţi cer ajutorul, şi dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine.
  14. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu? Pentru ce îmi ascunzi faţa Ta?
  15. Din tinereţe, sunt nenorocit şi trag să mor, sunt cuprins de spaimele Tale şi nu ştiu ce să mai fac.
  16. Mânia Ta trece peste mine, spaimele Tale mă nimicesc de tot.
  17. Ele mă înconjoară toată ziua ca nişte ape, mă înfăşoară toate deodată.
  18. Ai depărtat de la mine pe prieteni şi tovarăşi; şi cei de aproape ai mei s-au făcut nevăzuţi.

Capitolul 89
O cântare a lui Etan, ezrahitul.

  1. Voi cânta totdeauna îndurările Domnului, voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta.
  2. Căci zic: „Îndurarea are temelii veşnice! Tare ca cerurile este credincioşia Ta!”
  3. „Am făcut legământ cu alesul Meu” – zice Domnul – „iată ce am jurat robului Meu David:
  4. „Îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie.” (Oprire)
  5. Cerurile laudă minunile Tale, Doamne, şi credincioşia Ta în adunarea sfinţilor!
  6. Căci, în cer, cine se poate asemăna cu Domnul? Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?
  7. Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.
  8. Doamne Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară.
  9. Tu îmblânzeşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.
  10. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit, ai risipit pe vrăjmaşii Tăi prin puterea braţului Tău.
  11. Ale Tale sunt cerurile şi pământul, Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea.
  12. Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua; Taborul şi Hermonul se bucură de Numele Tău.
  13. Braţul Tău este puternic, mâna Ta este tare, dreapta Ta este înălţată.
  14. Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale.
  15. Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne!
  16. El se bucură neîncetat de Numele Tău şi se făleşte cu dreptatea Ta.
  17. Căci Tu eşti fala puterii lui; şi, în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră.
  18. Căci Domnul este scutul nostru; Sfântul lui Israel este Împăratul nostru.
  19. Atunci ai vorbit într-o vedenie preaiubitului Tău şi ai zis: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz, am ridicat din mijlocul poporului un tânăr;
  20. am găsit pe robul Meu David şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt.
  21. Mâna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări.
  22. Vrăjmaşul nu-l va prinde, şi cel rău nu-l va apăsa;
  23. ci voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui şi voi lovi pe cei ce-l urăsc.
  24. Credincioşia şi bunătatea Mea vor fi cu el, şi tăria lui se va înălţa prin Numele Meu.
  25. Voi da în mâna lui marea, şi în dreapta lui, râurile.
  26. El Îmi va zice: „Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!”
  27. Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pământului.
  28. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea, şi legământul Meu îi va fi neclintit.
  29. Îi voi face veşnică sămânţa, şi scaunul lui de domnie, ca zilele cerurilor.
  30. Dacă fiii lui vor părăsi legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele,
  31. dacă vor călca orânduirile Mele şi nu vor păzi poruncile Mele,
  32. atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, şi nelegiuirile cu lovituri;
  33. dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei şi nu-Mi voi face credincioşia de minciună;
  34. nu-Mi voi călca legământul şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele.
  35. Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare lui David?
  36. Sămânţa lui va dăinui în veci; scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
  37. ca luna va dăinui pe vecie, şi ca martorul credincios din cer. (Oprire)
  38. Şi totuşi, Tu l-ai îndepărtat şi Te-ai mâniat pe unsul Tău;
  39. ai nesocotit legământul făcut cu robul Tău; i-ai doborât şi i-ai pângărit cununa.
  40. I-ai prăbuşit toate zidurile şi i-ai dărâmat toate cetăţuile.
  41. Toţi trecătorii îl jefuiesc şi a ajuns de batjocura vecinilor lui.
  42. Ai înălţat dreapta potrivnicilor lui, ai înveselit pe toţi vrăjmaşii lui,
  43. ai făcut ca ascuţişul sabiei lui să dea înapoi şi nu l-ai sprijinit în luptă.
  44. Ai pus capăt strălucirii lui şi i-ai trântit la pământ scaunul de domnie;
  45. i-ai scurtat zilele tinereţii şi l-ai acoperit de ruşine. – (Oprire)
  46. Până când, Doamne, Te vei ascunde fără încetare şi-Ţi va arde mânia ca focul?
  47. Adu-Ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului.
  48. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor? – (Oprire)
  49. Unde sunt, Doamne, îndurările Tale dintâi pe care le-ai jurat lui David, în credincioşia Ta?
  50. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, adu-Ţi aminte că port în sân ocara multor popoare;
  51. adu-Ţi aminte de ocările vrăjmaşilor Tăi, Doamne; de ocările lor împotriva paşilor unsului Tău!
  52. Binecuvântat să fie Domnul în veci! Amin! Amin!

Capitolul 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.

  1. Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
  2. Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
  3. Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”
  4. Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
  5. Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba care încolţeşte iarăşi:
  6. înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
  7. Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.
  8. Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
  9. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
  10. Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
  11. Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
  12. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
  13. Întoarce-Te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
  14. Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom înveseli.
  15. Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
  16. Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta, fiilor lor!
  17. Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

Capitolul 91

  1. Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic,
  2. zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”
  3. Da, El te scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei.
  4. El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
  5. Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua,
  6. nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua în amiaza mare.
  7. O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.
  8. Doar vei privi cu ochii şi vei vedea răsplătirea celor răi.
  9. Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,
  10. de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
  11. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale;
  12. şi ei te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
  13. Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. –
  14. „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
  15. Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.
  16. Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea.”

Capitolul 92
Un psalm. O cântare pentru ziua Sabatului.

  1. Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte,
  2. să vestim dimineaţa bunătatea Ta, şi noaptea, credincioşia Ta,
  3. cu instrumentul cu zece corzi şi cu lăuta, în sunetele harpei.
  4. Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.
  5. Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!
  6. Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta, şi cel nebun nu ia seama la el.
  7. Dacă cei răi înverzesc ca iarba şi dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie.
  8. Dar Tu, Doamne, eşti înălţat în veci de veci!
  9. Căci iată, Doamne, vrăjmaşii Tăi, iată vrăjmaşii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sunt risipiţi.
  10. Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului şi m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.
  11. Ochiul meu îşi vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei, şi urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi.
  12. Cel fără prihană înverzeşte ca finicul şi creşte ca cedrul din Liban.
  13. Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
  14. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi,
  15. ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.

Capitolul 93

  1. Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie; Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi nu se clatină.
  2. Scaunul Tău de domnie este aşezat din vremuri străvechi; Tu eşti din veşnicie!
  3. Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umflă cu putere.
  4. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năprasnice ale mării este Domnul în locurile cereşti.
  5. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.

Capitolul 94

  1. Doamne Dumnezeul răzbunărilor, Tu, Dumnezeul răzbunărilor, arată-Te!
  2. Scoală-Te, Judecătorul pământului, şi răsplăteşte celor mândri după faptele lor!
  3. Până când vor birui cei răi, Doamne, până când vor birui cei răi?
  4. Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc.
  5. Ei zdrobesc pe poporul Tău, Doamne, şi asupresc moştenirea Ta.
  6. Înjunghie pe văduvă şi pe străin, ucid pe orfani
  7. şi zic: „Nu vede Domnul, şi Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!”
  8. Totuşi învăţaţi-vă minte, oameni fără minte! Când vă veţi înţelepţi, nebunilor?
  9. Cel ce a sădit urechea s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă?
  10. Cel ce pedepseşte neamurile s-ar putea să nu pedepsească, El, care a dat omului pricepere?
  11. Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte.
  12. Ferice de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din legea Ta,
  13. ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!
  14. Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea.
  15. Ci se va face odată judecată după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună.
  16. Cine mă va ajuta împotriva celor răi? Cine mă va sprijini împotriva celor ce fac răul?
  17. De n-ar fi Domnul ajutorul meu, cât de curând ar fi sufletul meu în tăcerea morţii!
  18. Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna.
  19. Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.
  20. Te vor pune cei răi să şezi pe scaunul lor de domnie, ei care pregătesc nenorocirea la adăpostul Legii?
  21. Ei se strâng împotriva vieţii celui neprihănit şi osândesc sânge nevinovat.
  22. Dar Domnul este turnul meu de scăpare, Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost.
  23. El va face să cadă asupra lor nelegiuirea, El îi va nimici prin răutatea lor; Domnul Dumnezeul nostru îi va nimici.

Capitolul 95

  1. Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
  2. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
  3. Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
  4. El ţine în mână adâncimile pământului, şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.
  5. A Lui este marea, El a făcut-o, şi mâinile Lui au întocmit uscatul:
  6. veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
  7. Căci El este Dumnezeul nostru, şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui! –
  8. „Nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu,
  9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.
  10. Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta şi am zis: „Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.”
  11. De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!”

Capitolul 96

  1. Cântaţi Domnului o cântare nouă! Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
  2. Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui, vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!
  3. Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!
  4. Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toţi dumnezeii.
  5. Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile.
  6. Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei Lui, slava şi podoaba sunt în Locaşul Lui cel Sfânt.
  7. Familiile popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste!
  8. Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!
  9. Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!
  10. Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină.” Domnul judecă popoarele cu dreptate.
  11. Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
  12. Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie
  13. înaintea Domnului! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, după credincioşia Lui.

Capitolul 97

  1. Domnul împărăţeşte: să se înveselească pământul şi să se bucure ostroavele cele multe!
  2. Norii şi negura Îl înconjoară, dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
  3. Înaintea Lui merge focul şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui.
  4. Fulgerele Lui luminează lumea, pământul Îl vede şi se cutremură.
  5. Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului, înaintea Domnului întregului pământ.
  6. Cerurile vestesc dreptatea Lui, şi toate popoarele văd slava Lui.
  7. Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc icoanelor şi care se fălesc cu idolii: toţi dumnezeii se închină înaintea Lui.
  8. Sionul aude lucrul acesta şi se bucură; se înveselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne!
  9. Căci Tu, Doamne, Tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu eşti preaînălţat mai presus de toţi dumnezeii.
  10. Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi.
  11. Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria, pentru cei cu inima curată.
  12. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!

Capitolul 98
Un psalm.

  1. Cântaţi Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni. Dreapta şi braţul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.
  2. Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.
  3. Şi-a adus aminte de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
  4. Strigaţi către Domnul cu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului! Chiuiţi, strigaţi şi cântaţi laude!
  5. Cântaţi Domnului cu harpa, cu harpa şi cu cântece din gură!
  6. Cu trâmbiţe şi sunete din corn, strigaţi de bucurie înaintea împăratului, Domnului!
  7. Să urle marea cu tot ce cuprinde ea, să chiuie lumea şi cei ce locuiesc pe ea,
  8. să bată din palme râurile, să strige de bucurie toţi munţii
  9. înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul! El va judeca lumea cu dreptate, şi popoarele, cu nepărtinire.

Capitolul 99

  1. Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină.
  2. Domnul este mare în Sion şi înălţat peste toate popoarele.
  3. Să laude oamenii Numele Tău cel mare şi înfricoşat, căci este sfânt!
  4. Să laude oamenii tăria împăratului, căci iubeşte dreptatea! Tu întăreşti dreptatea, Tu faci dreptate şi judecată în Iacov.
  5. Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci este sfânt!
  6. Moise şi Aaron, dintre preoţii Lui, şi Samuel, dintre cei ce chemau Numele Lui, au chemat pe Domnul, şi El i-a ascultat.
  7. El le-a vorbit din stâlpul de nor; ei au păzit poruncile Lui şi Legea pe care le-a dat-o El.
  8. Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor.
  9. Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt! Căci Domnul Dumnezeul nostru este sfânt!

Capitolul 100
Un psalm de laudă.

  1. Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
  2. Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.
  3. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui.
  4. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.
  5. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui, din neam în neam.

Capitolul 101
Un psalm al lui David.

  1. Voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cânta.
  2. Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.
  3. Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor; ea nu se va lipi de mine.
  4. Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.
  5. Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici; pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată, nu-l voi suferi.
  6. Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lângă mine; cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.
  7. Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
  8. În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea.

Capitolul 102
O rugăciune a unui nenorocit, când este doborât de întristare şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului.

  1. Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine!
  2. Nu-mi ascunde faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrabă!
  3. Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.
  4. Inima îmi este lovită şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc.
  5. Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.
  6. Semăn cu pelicanul din pustiu, sunt ca o cucuvea din dărâmături;
  7. nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.
  8. În fiecare zi mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi potrivnicii mei jură pe mine în mânia lor.
  9. Mănânc ţărână în loc de pâine şi îmi amestec lacrimile cu băutura,
  10. din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat departe.
  11. Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.
  12. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.
  13. Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să Te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.
  14. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului şi le e milă de ţărâna lui.
  15. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului, de slava Ta.
  16. Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul şi Se va arăta în slava Sa.
  17. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.
  18. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul!
  19. Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
  20. ca să audă gemetele prinşilor de război şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;
  21. pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele Lui, în Ierusalim,
  22. când se vor strânge toate popoarele şi toate împărăţiile ca să slujească Domnului.
  23. El mi-a frânt puterea în drum şi mi-a scurtat zilele.
  24. Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!”
  25. Tu ai întemeiat în vechime pământul, şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
  26. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt, şi se vor schimba.
  27. Dar Tu rămâi Acelaşi, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.
  28. Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămânţa lor va rămâne înaintea Ta.

Capitolul 103
Un psalm al lui David.

  1. Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
  2. Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!
  3. El îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale;
  4. El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
  5. El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.
  6. Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
  7. El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale, copiilor lui Israel.
  8. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.
  9. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie.
  10. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
  11. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
  12. cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.
  13. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
  14. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
  15. Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp.
  16. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
  17. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
  18. pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
  19. Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot.
  20. Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui.
  21. Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!
  22. Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpânirii Lui! Binecuvântează, suflete, pe Domnul!

Capitolul 104

  1. Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
  2. Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
  3. Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul şi umbli pe aripile vântului.
  4. Din vânturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.
  5. Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.
  6. Tu îl acoperiseşi cu Adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,
  7. dar la ameninţarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă,
  8. suindu-se pe munţi şi coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseşi Tu.
  9. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
  10. Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.
  11. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.
  12. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor şi fac să le răsune glasul printre ramuri.
  13. Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
  14. Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană:
  15. vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi pâine, care-i întăreşte inima.
  16. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban pe care i-a sădit El.
  17. În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi;
  18. munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri.
  19. El a făcut luna, ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
  20. Tu aduci întunericul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;
  21. puii de lei mugesc după pradă şi îşi cer hrana de la Dumnezeu.
  22. Când răsare soarele, ele fug înapoi şi se culcă în vizuinile lor.
  23. Dar omul iese la lucrul său şi la munca lui, până seara.
  24. Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale.
  25. Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
  26. Acolo în ea umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
  27. Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
  28. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
  29. Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.
  30. Îţi trimiţi Tu suflarea, ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului.
  31. În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
  32. El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
  33. Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
  34. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.
  35. Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 105

  1. Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!
  2. Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Vorbiţi despre toate minunile Lui!
  3. Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
  4. Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui!
  5. Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile şi de judecăţile rostite de gura Lui,
  6. sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi!
  7. Domnul este Dumnezeul nostru: judecăţile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
  8. El Îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
  9. de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
  10. El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel,
  11. zicând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului ca moştenire care v-a căzut la sorţi.”
  12. Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;
  13. mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor;
  14. dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească şi a pedepsit împăraţi din pricina lor.
  15. „Nu vă atingeţi de unşii Mei – a zis El – şi nu faceţi rău prorocilor Mei!”
  16. A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai.
  17. Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.
  18. I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare,
  19. până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat cuvântul Domnului.
  20. Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanţurile, şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.
  21. L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui,
  22. ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea.
  23. Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham.
  24. Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.
  25. Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui şi s-au purtat mişeleşte cu robii Săi.
  26. A trimis pe robul Său Moise şi pe Aaron, pe care-l alesese.
  27. Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham.
  28. A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la cuvântul Lui.
  29. Le-a prefăcut apele în sânge şi a făcut să le piară toţi peştii.
  30. Ţara lor a forfotit de broaşte, până în odăile împăraţilor lor.
  31. El a zis, şi au venit muşte otrăvitoare, păduchi pe tot ţinutul lor.
  32. În loc de ploaie le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.
  33. Le-a bătut viile şi smochinii şi a sfărâmat copacii din ţinutul lor.
  34. El a zis şi au venit lăcuste, lăcuste fără număr,
  35. care au mâncat toată iarba din ţară şi au mistuit roadele de pe câmpiile lor.
  36. A lovit pe toţi întâii născuţi din ţara lor, toată pârga puterii lor.
  37. A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui.
  38. Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor, căci îi apucase groaza de ei.
  39. A întins un nor, ca să-i acopere, şi focul, ca să lumineze noaptea.
  40. La cererea lor, a trimis prepeliţe şi i-a săturat cu pâine din cer.
  41. A deschis stânca, şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
  42. Căci Şi-a adus aminte de cuvântul Lui cel sfânt şi de robul Său Avraam.
  43. A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie.
  44. Le-a dat pământurile neamurilor, şi au pus stăpânire pe rodul muncii popoarelor,
  45. ca să păzească poruncile Lui şi să ţină legile Lui. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 106

  1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!
  2. Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?
  3. Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!
  4. Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine şi dă-i ajutorul Tău,
  5. ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!
  6. Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvârşit nelegiuire, am făcut rău.
  7. Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.
  8. Dar El i-a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.
  9. A mustrat Marea Roşie, şi ea s-a uscat; şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu.
  10. I-a scăpat din mâna celui ce-i ura şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului.
  11. Apele au acoperit pe potrivnicii lor. N-a rămas unul măcar din ei.
  12. Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui.
  13. Dar au uitat curând lucrările Lui şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui.
  14. Ci i-a apucat pofta în pustiu şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.
  15. El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.
  16. În tabără au fost geloşi pe Moise şi pe Aaron, sfântul Domnului.
  17. Atunci s-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan, şi s-a închis deasupra cetei lui Abiram.
  18. Focul le-a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi.
  19. Au făcut un viţel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat
  20. şi au schimbat Slava lor pe chipul unui bou care mănâncă iarbă.
  21. Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,
  22. minuni în ţara lui Ham, semne minunate la Marea Roşie.
  23. Şi El a vorbit să-i nimicească: dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui şi să-L oprească să-i nimicească.
  24. Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n-au crezut în cuvântul Domnului,
  25. ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat de glasul Lui.
  26. Atunci El a ridicat mâna şi a jurat că-i va face să cadă în pustiu,
  27. că le va doborî sămânţa printre neamuri şi-i va împrăştia în mijlocul ţărilor.
  28. Ei s-au alipit de Baal-Peor şi au mâncat vite jertfite morţilor.
  29. Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
  30. Dar Fineas s-a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s-a oprit.
  31. Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie.
  32. Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
  33. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.
  34. Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească.
  35. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor,
  36. au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.
  37. Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
  38. au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi fiicelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
  39. S-au spurcat prin faptele lor, s-au desfrânat prin faptele lor.
  40. Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Lui.
  41. I-a dat în mâinile neamurilor, cei ce îi urau au stăpânit peste ei,
  42. vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi sub puterea lor.
  43. El de mai multe ori i-a izbăvit, dar ei s-au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.
  44. Dar El le-a văzut strâmtorarea, când le-a auzit strigătele.
  45. Şi-a adus aminte de legământul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
  46. a stârnit pentru ei mila tuturor celor ce îi ţineau prinşi de război.
  47. Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt şi să ne fălim cu lauda Ta!
  48. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul să zică: „Amin! Lăudaţi pe Domnul!”

Capitolul 107

  1. „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  2. Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,
  3. şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
  4. Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
  5. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.
  6. Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
  7. i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
  8. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  9. Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.
  10. Cei ce şedeau în întuneric şi umbra morţii trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
  11. pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
  12. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat.
  13. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
  14. I-a scos din întuneric şi de umbra morţii şi le-a rupt legăturile.
  15. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  16. Căci El a sfărâmat porţi din aramă şi a rupt zăvoare din fier.
  17. Nebunii, prin purtarea lor vinovată şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
  18. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, şi erau lângă porţile morţii.
  19. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor;
  20. a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat de groapă.
  21. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  22. Să-I aducă jertfe de mulţumiri şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
  23. Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari,
  24. aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
  25. El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
  26. Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei.
  27. Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusinţa.
  28. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
  29. A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit.
  30. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit.
  31. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
  32. Să-L înalţe în adunarea poporului şi să-L laude în adunarea bătrânilor!
  33. El preface râurile în pustiu, şi izvoarele de apă, în pământ uscat,
  34. ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
  35. Tot El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de ape.
  36. Aşază acolo pe cei flămânzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
  37. însămânţează ogoare, sădesc vii şi-i culeg roadele.
  38. El îi binecuvântează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.
  39. Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
  40. El varsă dispreţul peste cei mari şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
  41. dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
  42. „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!”
  43. Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.

Capitolul 108
O cântare. Un psalm al lui David.

  1. Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!
  2. Deşteptaţi-vă, lăută şi harpă! Mă voi trezi în zori de zi.
  3. Te voi lăuda printre popoare, Doamne, Te voi cânta printre neamuri.
  4. Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus de ceruri, iar credincioşia Ta, până la nori.
  5. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi fie slava Ta peste tot pământul!
  6. Pentru ca preaiubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta şi ascultă-ne!
  7. Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: „Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura Valea Sucot;
  8. al Meu este Galaadul, al Meu, Manase; Efraim este întăritura capului Meu, şi Iuda, toiagul Meu de cârmuire;
  9. Moab este ligheanul în care Mă spăl; Îmi arunc încălţămintea asupra Edomului; strig de bucurie asupra ţării filistenilor!”
  10. Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce la Edom?
  11. Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat şi care nu vrei să mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?
  12. Dă-ne ajutor în necaz, căci zadarnic este ajutorul omului.
  13. Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi; El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.

Capitolul 109
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Dumnezeul laudei mele, nu tăcea!
  2. Căci potrivnicii au deschis împotriva mea o gură rea şi înşelătoare, îmi vorbesc cu o limbă mincinoasă,
  3. mă înconjoară cu cuvântări pline de ură şi se războiesc cu mine fără temei.
  4. Pe când eu îi iubesc, ei îmi sunt potrivnici; dar eu alerg la rugăciune.
  5. Ei îmi întorc rău pentru bine, şi ură, pentru dragostea mea.
  6. Pe vrăjmaşul meu pune-l sub stăpânirea unui om rău, şi un pârâş să stea la dreapta lui!
  7. Când va fi judecat, să fie găsit vinovat, şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat!
  8. Puţine să-i fie zilele la număr, şi slujba să i-o ia altul!
  9. Să-i rămână copiii orfani, şi nevasta sa, văduvă!
  10. Copiii lui să umble fără niciun căpătâi şi să cerşească, să-şi caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!
  11. Cel ce l-a împrumutat să-i pună mâna pe tot ce are, şi străinii să-i jefuiască rodul muncii lui!
  12. Nimeni să nu mai ţină la el şi nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!
  13. Urmaşii lui să fie nimiciţi şi să li se stingă numele în neamul următor!
  14. Nelegiuirea părinţilor săi să rămână ca aducere aminte înaintea Domnului şi să nu se şteargă păcatul mamei lui!
  15. Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ,
  16. pentru că nu şi-a adus aminte să facă îndurare, pentru că a prigonit pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, până acolo încât să omoare pe omul cu inima zdrobită!
  17. Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui! Nu-i plăcea binecuvântarea: să se depărteze de el!
  18. Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înăuntrul lui, ca untdelemnul, în oase!
  19. De aceea, să-i slujească de veşmânt, ca să se acopere, de cingătoare, cu care să fie totdeauna încins!
  20. Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmaşilor mei şi a celor ce vorbesc cu răutate de mine!
  21. Iar Tu, Doamne Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea Ta; izbăveşte-mă!
  22. Sunt nenorocit şi lipsit, şi îmi e rănită inima înăuntrul meu.
  23. Pier ca umbra gata să treacă, sunt izgonit ca o lăcustă.
  24. Mi-au slăbit genunchii de post şi mi s-a sleit trupul de slăbiciune.
  25. Am ajuns de ocara lor; când mă privesc, ei dau din cap.
  26. Ajută-mi, Doamne Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta!
  27. Şi să ştie că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
  28. Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura.
  29. Potrivnicii mei să se îmbrace cu ocara, să se acopere cu ruşinea lor cum se acoperă cu o manta!
  30. Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în mijlocul mulţimii;
  31. căci El stă la dreapta săracului, ca să-l izbăvească de cei ce-l osândesc.

Capitolul 110
Un psalm al lui David.

  1. Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –
  2. Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: „Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!”
  3. Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua.
  4. Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” –
  5. Domnul, de la dreapta Ta, zdrobeşte pe împăraţi în ziua mâniei Lui.
  6. El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea ţării.
  7. El bea din pârâu în timpul mersului: de aceea Îşi înalţă capul.

Capitolul 111

  1. Lăudaţi pe Domnul! Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare.
  2. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.
  3. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui, şi dreptatea Lui ţine în veci.
  4. El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui, Domnul este îndurător şi milostiv.
  5. El a dat hrană celor ce se tem de El; El Îşi aduce pururi aminte de legământul Lui.
  6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui, căci le-a dat moştenirea neamurilor.
  7. Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate poruncile Lui sunt adevărate,
  8. întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire.
  9. A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat legământul Său în veci; Numele Lui este sfânt şi înfricoşat.
  10. Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.

Capitolul 112

  1. Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!
  2. Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.
  3. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuie în veci.
  4. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept.
  5. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate!
  6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.
  7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.
  8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.
  9. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.
  10. Cel rău vede lucrul acesta şi se mânie, scrâşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămân neîmplinite.

Capitolul 113

  1. Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului!
  2. Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
  3. De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.
  4. Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri.
  5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus?
  6. El Îşi pleacă privirile să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ.
  7. El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi,
  8. ca să-i facă să şadă împreună cu cei mari: cu mai marii poporului Său.
  9. El dă o casă celei ce era stearpă, face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 114

  1. Când a ieşit Israel din Egipt, când a plecat casa lui Iacov de la un popor străin,
  2. Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfânt, şi Israel, stăpânirea Lui.
  3. Marea a văzut lucrul acesta, şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi:
  4. munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile, ca nişte miei.
  5. Ce ai tu, mare, de fugi, şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi?
  6. Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei?
  7. Da, cutremură-te, pământule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov,
  8. care preface stânca în iaz, şi cremenea, în izvor de ape.

Capitolul 115

  1. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!
  2. Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
  3. Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
  4. Idolii lor sunt argint şi aur, făcuţi de mâini omeneşti.
  5. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
  6. au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros,
  7. au mâini, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor.
  8. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
  9. Israele, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
  10. Casa lui Aaron, încrede-te în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
  11. Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor.
  12. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron,
  13. va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari.
  14. Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!
  15. Fiţi binecuvântaţi de Domnul, care a făcut cerurile şi pământul!
  16. Cerurile sunt ale Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
  17. Nu morţii laudă pe Domnul şi nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii,
  18. ci noi, noi vom binecuvânta pe Domnul, de acum şi până în veac. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 116

  1. Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele.
  2. Da, El Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema toată viaţa mea.
  3. Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.
  4. Dar am chemat Numele Domnului şi am zis: „Doamne, mântuieşte-mi sufletul.”
  5. Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
  6. Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit.
  7. Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine.
  8. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, ochii, din lacrimi, şi picioarele, de cădere.
  9. Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii.
  10. Aveam dreptate când ziceam: „Sunt foarte nenorocit!”
  11. În neliniştea mea, ziceam: „Orice om este înşelător.”
  12. Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?
  13. Voi înălţa paharul izbăvirilor şi voi chema Numele Domnului;
  14. îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor.
  15. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.
  16. Ascultă-mă, Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.
  17. Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului;
  18. îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor,
  19. în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 117

  1. Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!
  2. Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 118

  1. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, „căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  2. Să zică Israel: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  3. Casa lui Aaron să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  4. Cei ce se tem de Domnul să zică: „Căci în veac ţine îndurarea Lui!”
  5. În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.
  6. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?
  7. Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.
  8. Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om;
  9. mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.
  10. Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului le tai în bucăţi.
  11. Mă înconjurau, m-au împresurat: dar în Numele Domnului le tai în bucăţi.
  12. M-au înconjurat ca nişte albine; se sting ca un foc de spini: în Numele Domnului le tai în bucăţi.
  13. Tu mă împingeai, ca să mă faci să cad, dar Domnul m-a ajutat.
  14. Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m-a mântuit.
  15. Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa!
  16. Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa!
  17. Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.
  18. Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii.
  19. Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.
  20. Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi.
  21. Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit.
  22. Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
  23. Domnul a făcut lucrul acesta şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri.
  24. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea!
  25. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
  26. Binecuvântat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvântăm din Casa Domnului.
  27. Domnul este Dumnezeu şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!
  28. Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări.
  29. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Capitolul 119

  1. Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
  2. Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor,
  3. care nu săvârşesc nicio nelegiuire, şi umblă în căile Lui!
  4. Tu ai dat poruncile Tale, ca să fie păzite cu sfinţenie.
  5. O, de ar ţinti căile mele la păzirea orânduirilor Tale!
  6. Atunci nu voi roşi de ruşine la vederea tuturor poruncilor Tale!
  7. Te voi lăuda cu inimă neprihănită, când voi învăţa legile dreptăţii Tale.
  8. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot!
  9. Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.
  10. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
  11. Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
  12. Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale!
  13. Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.
  14. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.
  15. Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi.
  16. Mă desfăt în orânduirile Tale şi nu uit cuvântul Tău.
  17. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc cuvântul Tău!
  18. Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!
  19. Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale!
  20. Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale.
  21. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale.
  22. Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale.
  23. Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
  24. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.
  25. Sufletul meu este lipit de ţărână: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!
  26. Eu îmi istorisesc căile, şi Tu mă asculţi: învaţă-mă orânduirile Tale!
  27. Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.
  28. Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după cuvântul Tău!
  29. Depărtează-mă de calea necredincioşiei, către Tine, şi dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
  30. Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei.
  31. Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine!
  32. Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.
  33. Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până la sfârşit!
  34. Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
  35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.
  36. Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig!
  37. Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!
  38. Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!
  39. Depărtează de la mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sunt pline de bunătate.
  40. Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!
  41. Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!
  42. Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în cuvântul Tău.
  43. Nu lua de tot din gura mea cuvântul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale.
  44. Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
  45. Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.
  46. Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor şi nu-mi va roşi obrazul.
  47. Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc.
  48. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale pe care le iubesc şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.
  49. Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea!
  50. Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.
  51. Nişte îngâmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuşi eu nu mă abat de la Legea Ta.
  52. Mă gândesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mângâi.
  53. M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta.
  54. Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.
  55. Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta.
  56. Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.
  57. Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale.
  58. Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!
  59. Mă gândesc la căile mele şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale.
  60. Mă grăbesc şi nu preget să păzesc poruncile Tale.
  61. Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.
  62. Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.
  63. Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.
  64. Pământul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învaţă-mă orânduirile Tale!
  65. Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta.
  66. Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.
  67. Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău.
  68. Tu eşti bun şi binefăcător: învaţă-mă orânduirile Tale!
  69. Nişte îngâmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.
  70. Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfăt în Legea Ta.
  71. Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.
  72. Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât o mie de lucruri de aur şi de argint.
  73. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!
  74. Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
  75. Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte: din credincioşie m-ai smerit.
  76. Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!
  77. Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.
  78. Să fie înfruntaţi îngâmfaţii care mă asupresc fără temei! Căci eu mă gândesc adânc la poruncile Tale.
  79. Să se întoarcă la mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc învăţăturile Tale!
  80. Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine!
  81. Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
  82. Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta şi zic: „Când mă vei mângâia?”
  83. Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuşi nu uit orânduirile Tale.
  84. Care este numărul zilelor robului Tău? Când vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?
  85. Nişte îngâmfaţi sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea Ta.
  86. Toate poruncile Tale nu sunt decât credincioşie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!
  87. Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
  88. Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!
  89. Cuvântul Tău, Doamne, dăinuie în veci, în ceruri.
  90. Credincioşia Ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul, şi el rămâne tare.
  91. După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sunt supuse.
  92. Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.
  93. Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.
  94. Al Tău sunt: mântuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale.
  95. Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale.
  96. Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.
  97. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.
  98. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.
  99. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.
  100. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.
  101. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău.
  102. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.
  103. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!
  104. Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
  105. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.
  106. Jur – şi mă voi ţine de jurământ – că voi păzi legile Tale cele drepte.
  107. Sunt foarte amărât: înviorează-mă, Doamne, după cuvântul Tău!
  108. Primeşte, Doamne, simţămintele pe care le spune gura mea şi învaţă-mă legile Tale!
  109. Viaţa îmi este necurmat în primejdie, şi totuşi nu uit Legea Ta.
  110. Nişte răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc de la poruncile Tale.
  111. Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.
  112. Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale totdeauna şi până la sfârşit.
  113. Urăsc pe oamenii nehotărâţi, dar iubesc Legea Ta.
  114. Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.
  115. Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!
  116. Sprijină-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc, şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!
  117. Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat şi să mă înveselesc neîncetat de orânduirile Tale!
  118. Tu dispreţuieşti pe toţi cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înşelătoria lor este zadarnică.
  119. Ca spuma iei pe toţi cei răi de pe pământ: de aceea eu iubesc învăţăturile Tale.
  120. Mi se înfioară carnea de frica Ta şi mă tem de judecăţile Tale.
  121. Păzesc Legea şi dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!
  122. Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngâmfaţi!
  123. Mi se topesc ochii după mântuirea Ta şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă.
  124. Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta şi învaţă-mă orânduirile Tale!
  125. Eu sunt robul Tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale.
  126. Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.
  127. De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat:
  128. de aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii.
  129. Învăţăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu.
  130. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.
  131. Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.
  132. Întoarce-Ţi faţa spre mine şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău!
  133. Întăreşte-mi paşii în cuvântul Tău şi nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine!
  134. Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale!
  135. Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău şi învaţă-mă orânduirile Tale!
  136. Ochii îmi varsă şiroaie de apă, pentru că Legea Ta nu este păzită.
  137. Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sunt fără prihană.
  138. Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate şi pe cea mai mare credincioşie.
  139. Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale.
  140. Cuvântul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.
  141. Sunt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale.
  142. Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Legea Ta este adevărul.
  143. Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.
  144. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!
  145. Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale.
  146. Te chem: mântuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale!
  147. O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.
  148. O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.
  149. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata Ta!
  150. Se apropie cei ce urmăresc mişelia şi se depărtează de Legea Ta.
  151. Dar Tu eşti aproape, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
  152. De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale că le-ai aşezat pentru totdeauna.
  153. Vezi-mi ticăloşia şi izbăveşte-mă, căci nu uit Legea Ta.
  154. Apără-mi pricina şi răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduinţa Ta.
  155. Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale.
  156. Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale!
  157. Mulţi sunt prigonitorii şi potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învăţăturile Tale.
  158. Văd cu scârbă pe cei necredincioşi Ţie, care nu păzesc cuvântul Tău.
  159. Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta!
  160. Temelia cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.
  161. Nişte voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale.
  162. Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găseşte o mare pradă.
  163. Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.
  164. De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.
  165. Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.
  166. Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.
  167. Sufletul meu ţine învăţăturile Tale, şi le iubesc mult de tot!
  168. Păzesc poruncile şi învăţăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta.
  169. Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta.
  170. Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta!
  171. Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orânduirile Tale!
  172. Să cânte limba mea cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!
  173. Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am ales poruncile Tale.
  174. Suspin după mântuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea.
  175. Să-mi trăiască sufletul şi să Te laude, şi judecăţile Tale să mă sprijine!
  176. Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.

Capitolul 120
O cântare a treptelor.

  1. Către Domnul strig în strâmtorarea mea, şi El m-ascultă.
  2. Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înşelătoare!
  3. Ce-ţi dă El ţie, ce-ţi aduce El ţie, limbă înşelătoare?
  4. Săgeţi ascuţite de războinic cu cărbuni aprinşi de ienupăr.
  5. Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului!
  6. Destul mi-a locuit sufletul lângă cei ce urăsc pacea.
  7. Eu sunt pentru pace; dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.

Capitolul 121
O cântare a treptelor.

  1. Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
  2. Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.
  3. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.
  4. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.
  5. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
  6. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.
  7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
  8. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.

Capitolul 122
O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

  1. Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!”
  2. Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime!
  3. Ierusalime, tu eşti zidit ca o cetate făcută dintr-o bucată!
  4. Acolo se suie seminţiile, seminţiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului.
  5. Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David.
  6. Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă.
  7. Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea, în casele tale domneşti!
  8. Din pricina fraţilor şi prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău.
  9. Din pricina Casei Domnului Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.

Capitolul 123
O cântare a treptelor.

  1. La Tine îmi ridic ochii, la Tine care locuieşti în ceruri.
  2. Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei, la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul Dumnezeul nostru până va avea milă de noi.
  3. Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi, căci suntem sătui de dispreţ;
  4. ne este sătul sufletul de batjocurile celor îngâmfaţi, de dispreţul celor trufaşi.

Capitolul 124
O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

  1. De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – să spună Israel acum! –
  2. de n-ar fi fost Domnul de partea noastră când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,
  3. ne-ar fi înghiţit de vii, când li s-a aprins mânia împotriva noastră;
  4. ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru;
  5. ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năprasnice.
  6. Binecuvântat să fie Domnul, care nu ne-a dat pradă dinţilor lor!
  7. Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s-a rupt, şi noi am scăpat.
  8. Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pământul.

Capitolul 125
O cântare a treptelor.

  1. Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
  2. Cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum şi până în veac.
  3. Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămâne pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire.
  4. Doamne, varsă-Ţi binefacerile peste cei buni şi peste cei cu inima fără prihană!
  5. Dar pe cei ce apucă pe căi lăturalnice, să-i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel!

Capitolul 126
O cântare a treptelor.

  1. Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam.
  2. Atunci gura ne era plină de strigăte de bucurie, şi limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!”
  3. Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie.
  4. Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!
  5. Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.
  6. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.

Capitolul 127
O cântare a treptelor. Un psalm al lui Solomon.

  1. Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.
  2. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.
  3. Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.
  4. Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
  5. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.

Capitolul 128
O cântare a treptelor.

  1. Ferice de oricine se teme de Domnul şi umblă pe căile Lui!
  2. Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine.
  3. Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
  4. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul.
  5. Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale,
  6. şi să vezi pe copiii copiilor tăi! Pacea să fie peste Israel!

Capitolul 129
O cântare a treptelor.

  1. Destul m-au asuprit din tinereţe – s-o spună Israel! –
  2. destul m-au asuprit din tinereţe, dar nu m-au biruit.
  3. Plugarii au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea.
  4. Domnul este drept: El a tăiat funiile celor răi.
  5. Să se umple de ruşine şi să dea înapoi toţi cei ce urăsc Sionul!
  6. Să fie ca iarba de pe acoperişuri, care se usucă înainte de a fi smulsă!
  7. Secerătorul nu-şi umple mâna cu ea, cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea,
  8. şi trecătorii nu zic: „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi!” „Vă binecuvântăm în Numele Domnului!”

Capitolul 130
O cântare a treptelor.

  1. Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!
  2. Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
  3. Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?
  4. Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.
  5. Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte, şi aştept făgăduinţa Lui.
  6. Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
  7. Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea şi la El este belşug de răscumpărare!
  8. El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui.

Capitolul 131
O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

  1. Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine.
  2. Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.
  3. Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!

Capitolul 132
O cântare a treptelor.

  1. Doamne, adu-Ţi aminte de David şi de toate necazurile lui!
  2. Adu-Ţi aminte cum a jurat el Domnului şi a făcut următoarea juruinţă Puternicului lui Iacov:
  3. „Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc,
  4. nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele,
  5. până nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacov.” –
  6. Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata, l-am găsit în ogorul Iaar…
  7. „Haidem la locuinţa Lui, să ne închinăm înaintea aşternutului picioarelor Lui!…
  8. Scoală-Te, Doamne, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale!
  9. Preoţii Tăi să se îmbrace în neprihănire, şi credincioşii Tăi să scoată strigăte de bucurie!
  10. Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!” –
  11. Domnul a jurat lui David adevărul şi nu Se va întoarce de la ce a jurat: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău.
  12. Dacă fiii tăi vor păzi legământul Meu şi învăţăturile Mele pe care li le voi da, vor şedea şi fiii lor în veci pe scaunul tău de domnie.” –
  13. Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuinţă a Lui şi a zis:
  14. „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.
  15. Îi voi binecuvânta din belşug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.
  16. Voi îmbrăca în mântuire pe preoţii lui, şi credincioşii lui vor scoate strigăte de bucurie.
  17. Acolo voi înălţa puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu,
  18. voi îmbrăca cu ruşine pe vrăjmaşii lui, şi peste el va străluci cununa lui.”

Capitolul 133
O cântare a treptelor. Un psalm al lui David.

  1. Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!
  2. Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui.
  3. Este ca roua Hermonului care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.

Capitolul 134
O cântare a treptelor.

  1. Iată, binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului!
  2. Ridicaţi-vă mâinile spre Sfântul Locaş şi binecuvântaţi pe Domnul!
  3. Domnul să te binecuvânteze din Sion, El, care a făcut cerurile şi pământul!

Capitolul 135

  1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L, robi ai Domnului,
  2. care staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
  3. Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cântaţi Numele Lui, căci este binevoitor.
  4. Căci Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
  5. Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.
  6. Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
  7. El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.
  8. El a lovit pe întâii născuţi ai Egiptului, de la oameni până la dobitoace.
  9. A trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule: împotriva lui faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
  10. A lovit multe neamuri şi a ucis împăraţi puternici:
  11. pe Sihon, împăratul amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
  12. şi le-a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său, Israel.
  13. Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
  14. căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
  15. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor.
  16. Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
  17. au urechi, şi totuşi n-aud, da, n-au suflare în gură.
  18. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei.
  19. Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul!
  20. Casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul!
  21. Domnul să fie binecuvântat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 136

  1. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  2. Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  3. Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  4. Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  5. Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  6. Pe Cel ce a întins pământul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  7. Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  8. Soarele, ca să stăpânească ziua, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  9. Luna şi stelele, ca să stăpânească noaptea, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  10. Pe Cel ce a lovit pe egipteni în întâii lor născuţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  11. Şi a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  12. Cu mână tare şi cu braţ întins, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  13. Pe Cel ce a tăiat în două Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  14. Care a trecut pe Israel prin mijlocul ei, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  15. Şi a aruncat pe faraon şi oştirea lui în Marea Roşie, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  16. Pe Cel ce a călăuzit pe poporul Său în pustiu, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  17. Pe Cel ce a lovit împăraţi mari, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  18. Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  19. Pe Sihon, împăratul amoriţilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  20. Şi pe Og, împăratul Basanului, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  21. Şi le-a dat ţara de moştenire, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  22. De moştenire robului Său Israel, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  23. Pe Cel ce Şi-a adus aminte de noi când eram smeriţi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  24. Şi ne-a izbăvit de asupritorii noştri, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  25. Pe Cel ce dă hrană oricărei făpturi, căci în veac ţine îndurarea Lui!
  26. Lăudaţi pe Dumnezeul cerurilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!

Capitolul 137

  1. Pe malurile râurilor Babilonului şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.
  2. În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harpele.
  3. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!” –
  4. Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
  5. Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
  6. Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
  7. Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l din temelii!”
  8. Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
  9. Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi şi-i va zdrobi de stâncă!

Capitolul 138
Un psalm al lui David.

  1. Te laud din toată inima, cânt laudele Tale înaintea dumnezeilor.
  2. Mă închin în Templul Tău cel sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.
  3. În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.
  4. Toţi împăraţii pământului Te vor lăuda, Doamne, când vor auzi cuvintele gurii Tale;
  5. ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului!
  6. Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.
  7. Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei, şi dreapta Ta mă mântuieşte.
  8. Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale.

Capitolul 139
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,
  2. ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul.
  3. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.
  4. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.
  5. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.
  6. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
  7. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta?
  8. Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
  9. dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
  10. şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.
  11. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
  12. Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul, ca lumina.
  13. Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
  14. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
  15. Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
  16. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
  17. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
  18. Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
  19. O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
  20. Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!
  21. Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
  22. Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.
  23. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
  24. Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!

Capitolul 140
Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.

  1. Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori,
  2. care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul!
  3. Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpârcă. – (Oprire)
  4. Păzeşte-mă, Doamne, de mâinile celui rău! Fereşte-mă de oamenii asupritori, care se gândesc să mă doboare!
  5. Nişte îngâmfaţi îmi întind curse şi laţuri, pun reţele de-a lungul drumului şi îmi întind capcane. – (Oprire)
  6. Eu zic Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele!
  7. Doamne Dumnezeule, tăria mântuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.”
  8. Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău, nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească! – (Oprire)
  9. Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor!
  10. Cărbuni aprinşi să cadă peste ei! În foc să fie aruncaţi, în adâncuri, de unde să nu se mai scoale!
  11. Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi-l duce la pierzare.
  12. Ştiu că Domnul face dreptate celui asuprit, dreptate, celor lipsiţi.
  13. Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.

Capitolul 141
Un psalm al lui David.

  1. Doamne, eu Te chem: vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem!
  2. Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!
  3. Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!
  4. Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate, împreună cu oamenii care fac răul, şi să nu mănânc din ospeţele lor!
  5. Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul de la ea: dar rugăciunea mea se va înălţa întruna împotriva răutăţii lor.
  6. Când li se vor prăvăli judecătorii de-a lungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele şi vor vedea că sunt plăcute.
  7. Cum se brăzdează şi se spintecă pământul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormântului.
  8. De aceea, către Tine, Doamne Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
  9. Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei şi de piedicile celor ce fac răul!
  10. Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!

Capitolul 142
O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peşteră.

  1. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.
  2. Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
  3. Când îmi este mâhnit duhul în mine,Tu îmi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
  4. Aruncă-Ţi ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
  5. Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu eşti scăparea mea, Partea mea de moştenire pe pământul celor vii.”
  6. Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.
  7. Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.

Capitolul 143
Un psalm al lui David.

  1. Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta!
  2. Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci niciun om viu nu este fără prihană înaintea Ta.
  3. Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare la pământ: mă face să locuiesc în întuneric ca cei ce au murit de multă vreme.
  4. Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.
  5. Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale.
  6. Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine ca un pământ uscat. – (Oprire)
  7. Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul: nu-mi ascunde faţa Ta! Căci aş ajunge atunci ca cei ce se coboară în groapă!
  8. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.
  9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost.
  10. Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!
  11. Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!
  12. În bunătatea Ta, nimiceşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi potrivnicii sufletului meu, căci eu sunt robul Tău.

Capitolul 144
Un psalm al lui David.

  1. Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă, degetele, la bătălie,
  2. Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
  3. Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
  4. Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.
  5. Pleacă cerurile, Doamne, şi coboară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
  6. Fulgeră şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile şi pune-i pe fugă!
  7. Întinde-Ţi mâinile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
  8. a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
  9. Dumnezeule, Îţi voi cânta o cântare nouă, Te voi lăuda cu lăuta cu zece corzi.
  10. Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
  11. izbăveşte-mă şi scapă-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…
  12. Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre, ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti.
  13. Grânarele noastre sunt pline şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în câmpiile noastre:
  14. viţelele noastre sunt prăsitoare; nu-i nicio pagubă, nicio robie, niciun ţipăt în uliţele noastre!
  15. Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!

Capitolul 145
O cântare de laudă a lui David.

  1. Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci.
  2. În fiecare zi Te voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci.
  3. Mare este Domnul şi foarte vrednic de laudă, şi mărimea Lui este nepătrunsă.
  4. Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!
  5. Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale şi voi cânta minunile Tale.
  6. Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată, şi eu voi povesti mărimea Ta.
  7. Să se trâmbiţeze aducerea aminte de nemărginita Ta bunătate şi să se laude dreptatea Ta!
  8. Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.
  9. Domnul este bun faţă de toţi, şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.
  10. Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta.
  11. Vor spune slava împărăţiei Tale şi vor vesti puterea Ta,
  12. ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta şi strălucirea plină de slavă a Împărăţiei Tale.
  13. Împărăţia Ta este o Împărăţie veşnică, şi stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.
  14. Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.
  15. Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine, şi Tu le dai hrana la vreme.
  16. Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă.
  17. Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui.
  18. Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
  19. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.
  20. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc, şi nimiceşte pe toţi cei răi.
  21. Gura mea să vestească lauda Domnului, şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt, în veci de veci!

Capitolul 146

  1. Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
  2. Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
  3. Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
  4. Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
  5. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!
  6. El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.
  7. El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
  8. Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
  9. Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.
  10. Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 147

  1. Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm.
  2. Domnul zideşte iarăşi Ierusalimul, strânge pe surghiuniţii lui Israel;
  3. tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.
  4. El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate.
  5. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.
  6. Domnul sprijină pe cei nenorociţi, şi doboară pe cei răi la pământ.
  7. Cântaţi Domnului cu mulţumiri, lăudaţi pe Dumnezeul nostru cu harpa!
  8. El acoperă cerul cu nori, pregăteşte ploaia pentru pământ şi face să răsară iarba pe munţi.
  9. El dă hrană vitelor şi puilor corbului când strigă.
  10. Nu de puterea calului Se bucură El, nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului.
  11. Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.
  12. Laudă pe Domnul, Ierusalime, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane!
  13. Căci El întăreşte zăvoarele porţilor, El binecuvântează pe fiii tăi în mijlocul tău;
  14. El dă pace ţinutului tău şi te satură cu cel mai bun grâu.
  15. El Îşi trimite poruncile pe pământ, cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare.
  16. El dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa;
  17. El Îşi azvârle gheaţa în bucăţi; cine poate sta înaintea frigului Său?
  18. El Îşi trimite cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.
  19. El descoperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel, legile şi poruncile Sale.
  20. El n-a lucrat aşa cu toate neamurile, şi ele nu cunosc poruncile Lui. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 148

  1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor, lăudaţi-L în locurile cele înalte!
  2. Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui! Lăudaţi-L, toate oştirile Lui!
  3. Lăudaţi-L, soare şi lună, lăudaţi-L, toate stelele luminoase!
  4. Lăudaţi-L, cerurile cerurilor, şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri!
  5. Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit, şi au fost făcute,
  6. le-a întărit pe veci de veci; le-a dat legi şi nu le va călca.
  7. Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ, balauri de mare şi adâncuri toate;
  8. foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui,
  9. munţi şi dealuri toate, pomi roditori şi cedri toţi,
  10. fiare şi vite toate, târâtoare şi păsări înaripate,
  11. împăraţi ai pământului şi popoare toate, voievozi şi toţi judecătorii pământului,
  12. tineri şi tinere, bătrâni şi copii!
  13. Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai presus de pământ şi de ceruri.
  14. El a înălţat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui, pentru copiii lui Israel, popor de lângă El. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 149

  1. Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!
  2. Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se înveselească fiii Sionului de împăratul lor!
  3. Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu harpa!
  4. Căci Domnul are plăcere de poporul Său şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i.
  5. Să salte de bucurie credincioşii Lui, îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie în aşternutul lor!
  6. Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor, şi sabia cu două tăişuri, în mâna lor,
  7. ca să facă răzbunare asupra neamurilor şi să pedepsească popoarele;
  8. să lege pe împăraţii lor cu lanţuri, şi pe mai marii lor, cu obezi de fier,
  9. ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Lui. Lăudaţi pe Domnul!

Capitolul 150

  1. Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!
  2. Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită!
  3. Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu lăuta şi harpa!
  4. Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu corzi şi cu cavalul.
  5. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare!
  6. Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

Proverbele lui Solomon

Capitolul 1

  1. Pildele lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel,
  2. pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii;
  3. pentru căpătarea învăţăturilor de bun simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire;
  4. ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă –
  5. să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă –
  6. pentru prinderea înţelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înţelesul cuvintelor înţelepţilor şi al cuvintelor lor cu tâlc.
  7. Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
  8. Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!
  9. Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău.
  10. Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!
  11. Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! Haidem să întindem curse ca să vărsăm sânge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat;
  12. haidem să-i înghiţim de vii, ca Locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă;
  13. vom găsi tot felul de lucruri scumpe şi ne vom umple casele cu pradă;
  14. vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toţii!” –
  15. Fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!
  16. Căci picioarele lor aleargă la rău şi se grăbesc să verse sânge.
  17. Dar degeaba se aruncă laţul înaintea ochilor tuturor păsărilor;
  18. căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri.
  19. Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de câştig, lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea.
  20. Înţelepciunea strigă pe uliţe, îşi înalţă glasul în pieţe:
  21. strigă unde e zarva mai mare; la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei:
  22. „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii ştiinţa?
  23. Întoarceţi-vă să ascultaţi mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscut cuvintele mele…
  24. Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama,
  25. fiindcă lepădaţi toate sfaturile mele şi nu vă plac mustrările mele,
  26. de aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza,
  27. când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea.
  28. Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.
  29. Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului,
  30. pentru că n-au iubit sfaturile mele şi au nesocotit toate mustrările mele.
  31. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor şi se vor sătura cu sfaturile lor.
  32. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde;
  33. dar cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.

Capitolul 2

  1. Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
  2. dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
  3. dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
  4. dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,
  5. atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
  6. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.
  7. El dă izbândă celor fără prihană, dă un scut celor ce umblă în nevinovăţie.
  8. Ocroteşte cărările neprihănirii, şi păzeşte calea credincioşilor Lui.
  9. Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine.
  10. Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău;
  11. chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi,
  12. ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate;
  13. de cei ce părăsesc cărările adevărate ca să umble pe drumuri întunecoase;
  14. care se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate,
  15. care umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite;
  16. ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare,
  17. care părăseşte pe bărbatul tinereţii ei şi uită legământul Dumnezeului ei.
  18. Căci casa ei coboară la moarte, şi drumul ei duce la cei morţi:
  19. niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii.
  20. De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi!
  21. Căci oamenii fără prihană vor locui ţara, şi oamenii neîntinaţi vor rămâne în ea;
  22. dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară, şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.

Capitolul 3

  1. Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!
  2. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.
  3. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
  4. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
  5. Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
  6. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
  7. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
  8. Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
  9. Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău:
  10. căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.
  11. Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.
  12. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
  13. Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!
  14. Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;
  15. ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.
  16. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.
  17. Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice.
  18. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.
  19. Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;
  20. prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.
  21. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
  22. Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.
  23. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
  24. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
  25. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;
  26. căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.
  27. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci.
  28. Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai.
  29. Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine.
  30. Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău.
  31. Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui!
  32. Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.
  33. Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântează.
  34. Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.
  35. Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.

Capitolul 4

  1. Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte, ca să pricepeţi;
  2. căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădaţi învăţătura mea.
  3. Căci când eram încă fiu la tatăl meu şi fiu gingaş şi singur la mama mea,
  4. el mă învăţa atunci şi-mi zicea: „Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzeşte învăţăturile mele şi vei trăi!
  5. Dobândeşte înţelepciune, dobândeşte pricepere; nu uita cuvintele gurii mele şi nu te abate de la ele.
  6. N-o părăsi, şi ea te va păzi; iubeşte-o, şi te va ocroti!
  7. Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea.
  8. Înalţă-o, şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa.
  9. Ea îţi va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească.”
  10. Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele, şi anii vieţii tale se vor înmulţi.
  11. Eu îţi arăt calea înţelepciunii, te povăţuiesc pe cărările neprihănirii.
  12. Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni.
  13. Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstrează-o, căci ea este viaţa ta.
  14. Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi!
  15. Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o şi treci înainte!
  16. Căci ei nu dorm dacă n-au făcut răul, le piere somnul dacă nu fac pe cineva să cadă;
  17. căci ei mănâncă pâine nelegiuită şi beau vin stors cu sila.
  18. Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.
  19. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.
  20. Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele!
  21. Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
  22. Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.
  23. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.
  24. Izgoneşte neadevărul din gura ta şi depărtează viclenia de pe buzele tale!
  25. Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta.
  26. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte:
  27. nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău.

Capitolul 5

  1. Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea şi pleacă urechea la învăţătura mea,
  2. ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.
  3. Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul;
  4. dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.
  5. Picioarele ei coboară la moarte, paşii ei dau în Locuinţa morţilor.
  6. Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge.
  7. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele:
  8. depărtează-te de drumul care duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei,
  9. ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;
  10. ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;
  11. ca nu cumva să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se vor istovi,
  12. şi să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?
  13. Cum am putut să n-ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la cei ce mă învăţau?
  14. Cât pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!”
  15. Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău.
  16. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte?
  17. Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine.
  18. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.
  19. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!
  20. Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?
  21. Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui.
  22. Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui.
  23. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

Capitolul 6

  1. Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul,
  2. dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale,
  3. fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruie de el.
  4. Nu da somn ochilor tăi, nici aţipire pleoapelor tale!
  5. Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului şi ca pasărea din mâna păsărarului…
  6. Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!
  7. Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân;
  8. totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.
  9. Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău?
  10. Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!…
  11. Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.
  12. Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură,
  13. clipeşte din ochi, dă din picior şi face semne cu degetele.
  14. Răutatea este în inima lui, urzeşte lucruri rele întruna şi stârneşte certuri.
  15. De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată şi fără leac.
  16. Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte:
  17. ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
  18. inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău,
  19. martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.
  20. Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale:
  21. leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât.
  22. Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare!
  23. Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii.
  24. Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine.
  25. N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei.
  26. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump.
  27. Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele?
  28. Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?
  29. Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.
  30. Hoţul nu este urgisit când fură ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame;
  31. şi dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit, să dea chiar tot ce are în casă.
  32. Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa.
  33. Nu va avea decât rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge.
  34. Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n-are milă în ziua răzbunării;
  35. nu se uită la niciun preţ de răscumpărare şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.

Capitolul 7

  1. Fiule, păstrează cuvintele mele şi ţine la tine sfaturile mele.
  2. Ţine sfaturile mele şi vei trăi; păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor.
  3. Leagă-le la degete, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
  4. Zi înţelepciunii: „Tu eşti sora mea!” Şi numeşte priceperea prietena ta –
  5. ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare.
  6. Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam prin zăbrele.
  7. Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte.
  8. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.
  9. Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.
  10. Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată.
  11. Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă:
  12. când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă.
  13. Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, şi cu o faţă fără ruşine i-a zis:
  14. „Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele.
  15. De aceea ţi-am ieşit înainte să te caut, şi te-am şi găsit.
  16. Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi din Egipt;
  17. mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară.
  18. Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări.
  19. Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă,
  20. a luat cu el sacul cu bani şi nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.”
  21. Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare.
  22. Deodată a început să meargă după ea ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,
  23. ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul.
  24. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele.
  25. Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei.
  26. Căci ea a făcut să cadă multe jertfe şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea.
  27. Casa ei este drumul spre Locuinţa morţilor, drumul care coboară spre locaşurile morţii.

Capitolul 8

  1. Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul?
  2. Ea se aşază sus pe înălţimi, afară pe drum, la răspântii,
  3. şi strigă lângă porţi, la intrarea cetăţii, la intrarea porţilor:
  4. „Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.
  5. Învăţaţi-vă minte, proştilor, şi înţelepţiţi-vă, nebunilor!
  6. Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus, şi buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept.
  7. Căci gura mea vesteşte adevărul, şi buzele mele urăsc minciuna!
  8. Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.
  9. Toate sunt lămurite pentru cel priceput şi drepte pentru cei ce au găsit ştiinţa.
  10. Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul, şi mai degrabă ştiinţa decât aurul scump.
  11. Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele, şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.
  12. Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea şi pot născoci cele mai chibzuite planuri.
  13. Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.
  14. De la mine vine sfatul şi izbânda, eu sunt priceperea, a mea este puterea.
  15. Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voievozii porunci drepte.
  16. Prin mine cârmuiesc dregătorii şi mai marii, toţi judecătorii pământului.
  17. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
  18. Cu mine este bogăţia şi slava, avuţiile trainice şi dreptatea.
  19. Rodul meu este mai bun decât aurul cel mai curat, şi venitul meu întrece argintul cel mai ales.
  20. Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
  21. ca să dau o adevărată moştenire celor ce mă iubesc şi să le umplu vistieriile.
  22. Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
  23. Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.
  24. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape;
  25. am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile,
  26. când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii.
  27. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului,
  28. când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului,
  29. când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului,
  30. eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui,
  31. jucând pe rotocolul pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.
  32. Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, căci ferice de cei ce păzesc căile mele!
  33. Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi, şi nu lepădaţi sfatul meu.
  34. Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele.
  35. Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului.
  36. Dar cel ce păcătuieşte împotriva mea îşi vatămă sufletul său; toţi cei ce mă urăsc pe mine, iubesc moartea.”

Capitolul 9

  1. Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi.
  2. Şi-a înjunghiat vitele, şi-a amestecat vinul, şi-a pus masa.
  3. Şi-a trimis slujnicele şi strigă, de pe vârful înălţimilor cetăţii:
  4. „Cine este prost, să vină încoace!” Celor lipsiţi de pricepere le zice:
  5. „Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat!
  6. Lăsaţi prostia şi veţi trăi, şi umblaţi pe calea priceperii!”
  7. Cel ce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară.
  8. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!
  9. Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!
  10. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor este priceperea.
  11. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale.
  12. Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.
  13. Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic.
  14. Ea şade totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii,
  15. ca să strige la trecătorii care merg pe calea cea dreaptă:
  16. „Cine este prost, să vină aici!” Iar celui fără minte îi zice:
  17. „Apele furate sunt dulci, şi pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
  18. El nu ştie că acolo sunt morţii şi că oaspeţii ei sunt în văile Locuinţei morţilor.

Capitolul 10

  1. Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.
  2. Comorile câştigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.
  3. Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.
  4. Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.
  5. Cine strânge vara este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine.
  6. Pe capul celui neprihănit sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde silnicie.
  7. Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte. –
  8. Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. –
  9. Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol. –
  10. Cine clipeşte din ochi este o pricină de întristare, şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. –
  11. Gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie. –
  12. Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile. –
  13. Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. –
  14. Înţelepţii păstrează ştiinţa, dar gura nebunului este o pieire apropiată. –
  15. Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar prăpădirea celor nenorociţi este sărăcia lor. –
  16. Cel neprihănit îşi întrebuinţează câştigul pentru viaţă, iar cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat. –
  17. Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. –
  18. Cine ascunde ura, are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfele este un nebun. –
  19. Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit. –
  20. Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru. –
  21. Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată. –
  22. Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz. –
  23. Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere. –
  24. Celui rău de ce se teme aceea i se întâmplă, dar celor neprihăniţi li se împlineşte dorinţa. –
  25. Cum trece vârtejul, aşa piere cel rău; dar cel neprihănit are temelii veşnice. –
  26. Cum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimite. –
  27. Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi. –
  28. Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. –
  29. Calea Domnului este un zid de apărare pentru cel nevinovat, dar este o topenie pentru cei ce fac răul. –
  30. Cel neprihănit nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară. –
  31. Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. –
  32. Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi.

Capitolul 11

  1. Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.
  2. Când vine mândria, vine şi ruşinea, dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.
  3. Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.
  4. În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.
  5. Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui.
  6. Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor.
  7. La moartea celui rău, îi piere nădejdea, şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită.
  8. Cel neprihănit este scăpat din strâmtorare, şi cel rău îi ia locul.
  9. Cu gura lui, omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.
  10. Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie.
  11. Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi. –
  12. Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace. –
  13. Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. –
  14. Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici. –
  15. Cui se pune chezaş pentru altul îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit. –
  16. O femeie plăcută capătă cinste, şi cei asupritori capătă bogăţie. –
  17. Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui. –
  18. Cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată. –
  19. Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea. –
  20. Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.
  21. Hotărât: cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.
  22. Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc. –
  23. Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mânie. –
  24. Unul care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. –
  25. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. –
  26. Cine opreşte grâul este blestemat de popor, dar pe capul celui ce-l vinde vine binecuvântarea. –
  27. Cine urmăreşte binele îşi câştigă bunăvoinţă, dar cine urmăreşte răul este atins de el. –
  28. Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul. –
  29. Cine îşi tulbură casa va moşteni vânt, şi nebunul va fi robul omului înţelept! –
  30. Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete. –
  31. Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!

Capitolul 12

  1. Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa; dar cine urăşte mustrarea este prost. –
  2. Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului, dar Domnul osândeşte pe cel plin de răutate.
  3. Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniţi nu se va clătina. –
  4. O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui. –
  5. Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune. –
  6. Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte. –
  7. Cei răi sunt răsturnaţi şi nu mai sunt, dar casa celor neprihăniţi rămâne în picioare!
  8. Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit. –
  9. Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca. –
  10. Cel neprihănit se îndură de vite, dar inima celui rău este fără milă.
  11. Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte. –
  12. Cel rău pofteşte prada celor nelegiuiţi, dar rădăcina celor neprihăniţi rodeşte. –
  13. În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc. –
  14. Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi, şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui. –
  15. Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile. –
  16. Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia, dar înţeleptul ascunde ocara. –
  17. Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune. –
  18. Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare. –
  19. Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. –
  20. Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru cei ce sfătuiesc la pace. –
  21. Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit, dar cei răi sunt năpădiţi de rele. –
  22. Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi. –
  23. Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia. –
  24. Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir. –
  25. Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. –
  26. Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire. –
  27. Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca. –
  28. Pe cărarea neprihănirii este viaţa, şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte. –

Capitolul 13

  1. Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea. –
  2. Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie. –
  3. Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui. –
  4. Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură. –
  5. Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine. –
  6. Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului. –
  7. Unul face pe bogatul, şi n-are nimic, altul face pe săracul, şi are totuşi mari avuţii. –
  8. Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea. –
  9. Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge. –
  10. Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile. –
  11. Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte. –
  12. O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă. –
  13. Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit. –
  14. Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii. –
  15. O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă. –
  16. Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia. –
  17. Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire. –
  18. Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste. –
  19. Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău. –
  20. Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. –
  21. Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire. –
  22. Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit. –
  23. Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor. –
  24. Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată. –
  25. Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă. –

Capitolul 14

  1. Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. –
  2. Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte. –
  3. În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. –
  4. Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roade. –
  5. Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. –
  6. Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. –
  7. Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa. –
  8. Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. –
  9. Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă. –
  10. Inima îşi cunoaşte necazurile şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei. –
  11. Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. –
  12. Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. –
  13. De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –
  14. Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. –
  15. Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. –
  16. Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. –
  17. Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. –
  18. Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. –
  19. Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. –
  20. Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. –
  21. Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. –
  22. În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie.
  23. Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. –
  24. Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. –
  25. Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. –
  26. Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. –
  27. Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. –
  28. Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. –
  29. Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. –
  30. O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. –
  31. Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. –
  32. Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. –
  33. Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. –
  34. Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. –
  35. Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui.

Capitolul 15

  1. Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.
  2. Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. –
  3. Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. –
  4. Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. –
  5. Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept. –
  6. În casa celui neprihănit este mare belşug, dar în câştigurile celui rău este tulburare. –
  7. Buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa, dar inima celor nesocotiţi este stricată. –
  8. Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. –
  9. Calea celui rău este urâtă Domnului, dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire. –
  10. Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit, şi cine urăşte mustrarea va muri. –
  11. Locuinţa morţilor şi Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! –
  12. Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. –
  13. O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. –
  14. Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie. –
  15. Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. –
  16. Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! –
  17. Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură. –
  18. Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.
  19. Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. –
  20. Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mama sa. –
  21. Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. –
  22. Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.”
  23. Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui, şi ce bună este o vorbă spusă la vremea potrivită! –
  24. Pentru cel înţelept, cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la Locuinţa morţilor, care este jos. –
  25. Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei. –
  26. Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. –
  27. Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi. –
  28. Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. –
  29. Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. –
  30. O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. –
  31. Urechea care ia aminte la învăţăturile care duc la viaţă locuieşte în mijlocul înţelepţilor. –
  32. Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere. –
  33. Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei. –

Capitolul 16

  1. Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. –
  2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. –
  3. Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. –
  4. Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. –
  5. Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. –
  6. Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. –
  7. Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. –
  8. Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. –
  9. Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –
  10. Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. –
  11. Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. –
  12. Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. –
  13. Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. –
  14. Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. –
  15. Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară.
  16. Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! –
  17. Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. –
  18. Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –
  19. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. –
  20. Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. –
  21. Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. –
  22. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. –
  23. Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. –
  24. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase. –
  25. Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. –
  26. Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. –
  27. Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins.
  28. Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. –
  29. Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună. –
  30. Cine închide ochii ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. –
  31. Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. –
  32. Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. –
  33. Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.

Capitolul 17

  1. Mai bine o bucată de pâine uscată, cu pace, decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă! –
  2. Un argat cu minte stăpâneşte peste fiul care face ruşine şi va împărţi moştenirea cu fraţii lui.
  3. Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile este Domnul. –
  4. Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare. –
  5. Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel ce l-a făcut; cine se bucură de o nenorocire, nu va rămâne nepedepsit. –
  6. Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor, şi părinţii sunt slava copiilor lor. –
  7. Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă! –
  8. Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: oriîncotro se întorc, izbândesc. –
  9. Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni. –
  10. O mustrare pătrunde mai mult pe omul priceput, decât o sută de lovituri pe cel nebun. –
  11. Cel rău nu caută decât răscoală, dar un sol fără milă va fi trimis împotriva lui. –
  12. Mai bine să întâlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decât un nebun în timpul nebuniei lui. –
  13. Celui ce întoarce rău pentru bine, nu-i va părăsi răul casa. –
  14. Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. –
  15. Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului. –
  16. La ce slujeşte argintul în mâna nebunului? Să cumpere înţelepciunea?… Dar n-are minte. –
  17. Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate. –
  18. Omul fără minte dă chezăşie, se pune chezaş pentru aproapele său. –
  19. Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul, şi cine-şi zideşte poarta prea înaltă, îşi caută pieirea. –
  20. Cel cu inimă prefăcută nu găseşte fericirea, şi cel cu limba stricată cade în nenorocire. –
  21. Cine dă naştere unui nebun va avea întristare, şi tatăl unui nebun nu poate să se bucure. –
  22. O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. –
  23. Cel rău primeşte daruri pe ascuns ca să sucească şi căile dreptăţii. –
  24. Înţelepciunea este în faţa omului priceput, dar ochii nebunului o caută la capătul pământului. –
  25. Un fiu nebun aduce necaz tatălui său şi amărăciune celei ce l-a născut. –
  26. Nu este bine să osândeşti pe cel neprihănit la o gloabă, nici să loveşti pe cei de neam ales din pricina neprihănirii lor. –
  27. Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput. –
  28. Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura. –

Capitolul 18

  1. Cel ursuz caută ce-i place lui, se supără de orice lucru bun. –
  2. Nebunului nu-i este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el. –
  3. Când vine cel rău, vine şi dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara. –
  4. Cuvintele gurii unui om sunt ca nişte ape adânci; izvorul înţelepciunii este ca un şuvoi care curge întruna. –
  5. Nu este bine să ai încredere în faţa celui rău, ca să nedreptăţeşti pe cel neprihănit la judecată. –
  6. Vorbele nebunului aduc ceartă, şi gura lui înjură până stârneşte lovituri. –
  7. Gura nebunului îi aduce pieirea, şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet. –
  8. Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor. –
  9. Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte. –
  10. Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost. –
  11. Averea este o cetate întărită, pentru cel bogat; în închipuirea lui, ea este un zid înalt. –
  12. Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei. –
  13. Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea. –
  14. Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica? –
  15. O inimă pricepută dobândeşte ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa. –
  16. Darurile unui om îi fac loc şi-i deschid intrarea înaintea celor mari. –
  17. Cel care vorbeşte întâi în pricina lui, pare că are dreptate, dar vine celălalt şi-l ia la cercetare. –
  18. Sorţul pune capăt neînţelegerilor şi hotărăşte între cei puternici.
  19. Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită, şi certurile lor sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti. –
  20. Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură.
  21. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. –
  22. Cine găseşte o nevastă bună găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul. –
  23. Săracul vorbeşte rugându-se, dar bogatul răspunde cu asprime. –
  24. Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate. –

Capitolul 19

  1. Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebun. –
  2. Lipsa de ştiinţă este o pagubă pentru cineva, şi cine aleargă neghiobeşte înainte o nimereşte rău. –
  3. Nebunia omului îi suceşte calea, şi apoi cârteşte împotriva Domnului cu inima lui. –
  4. Bogăţia aduce un mare număr de prieteni, dar săracul este părăsit de prietenul lui. –
  5. Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa. –
  6. Omul darnic are mulţi linguşitori şi toţi sunt prieteni cu cel ce dă daruri. –
  7. Toţi fraţii săracului îl urăsc; cu cât mai mult se depărtează prietenii lui de el! El se îndreaptă spre ei cu vorbe rugătoare, dar ei se fac nevăzuţi. –
  8. Cine capătă înţelepciune, îşi iubeşte sufletul; cine păstrează priceperea, găseşte fericirea. –
  9. Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni va pieri. –
  10. Unui nebun nu-i şade bine să trăiască în desfătări, cu atât mai puţin unui rob să stăpânească peste voievozi. –
  11. Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile. –
  12. Mânia împăratului este ca răcnetul unui leu, şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. –
  13. Un fiu nebun este o nenorocire pentru tatăl său, şi o nevastă gâlcevitoare este ca o streaşină de pe care picură întruna. –
  14. Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul. –
  15. Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic suferă de foame.”
  16. Cine păzeşte porunca, îşi păzeşte sufletul; cine nu veghează asupra căii sale, va muri. –
  17. Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. –
  18. Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori. –
  19. Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci, dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci o dată lucrul acesta. –
  20. Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătura ca să fii înţelept pe viitor! –
  21. Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. –
  22. Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui; şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos. –
  23. Frica de Domnul duce la viaţă, şi cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire. –
  24. Leneşul îşi vâră mâna în strachină şi n-o duce înapoi la gură. –
  25. Loveşte pe batjocoritor, şi prostul se va face înţelept; mustră pe omul priceput, şi va înţelege ştiinţa. –
  26. Cine jefuieşte pe tatăl său şi izgoneşte pe mama sa, este un fiu care aduce ruşine şi ocară. –
  27. Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte. –
  28. Un martor stricat îşi bate joc de dreptate, şi gura celor răi înghite nelegiuirea. –
  29. Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori, şi loviturile pentru spinările nebunilor. –

Capitolul 20

  1. Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
  2. Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuşi. –
  3. Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –
  4. Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! –
  5. Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
  6. Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios? –
  7. Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el! –
  8. Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii, risipeşte orice rău cu privirea lui. –
  9. Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima, sunt curat de păcatul meu”? –
  10. Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului. –
  11. Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
  12. Urechea care aude şi ochiul care vede, şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. –
  13. Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii şi te vei sătura de pâine. –
  14. „Rău! Rău!” zice cumpărătorul, şi plecând, se fericeşte. –
  15. Este aur şi sunt multe mărgăritare; dar buzele înţelepte sunt un lucru scump. –
  16. Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul; şi ţine-l zălog pentru alţii. –
  17. Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
  18. Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. –
  19. Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
  20. Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa, i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –
  21. O moştenire repede câştigată de la început, nu va fi binecuvântată la sfârşit. –
  22. Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!” Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
  23. Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
  24. Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?
  25. Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească. –
  26. Un împărat înţelept vântură pe cei răi şi trece cu roata peste ei. –
  27. Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor. –
  28. Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
  29. Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –
  30. Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile şi vânătăile până la rană. –

Capitolul 21

  1. Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea. –
  2. Omul socoteşte că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul.
  3. A face dreptate şi judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele.
  4. Privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu este decât păcat. –
  5. Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. –
  6. Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte. –
  7. Silnicia celor răi îi mătură, pentru că nu vor să facă ce este drept. –
  8. Cel vinovat merge pe căi sucite, dar cel nevinovat face ce este bine.
  9. Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o nevastă gâlcevitoare într-o casă mare. –
  10. Sufletul celui rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui. –
  11. Când este pedepsit batjocoritorul, prostul se face înţelept, şi când se dă învăţătură celui înţelept, el capătă ştiinţa. –
  12. Cel neprihănit se uită la casa celui rău şi vede ce repede sunt aruncaţi cei răi în nenorocire. –
  13. Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga. –
  14. Un dar făcut în taină potoleşte mânia, şi o mită dată pe ascuns potoleşte cea mai puternică mânie. –
  15. Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar pentru cei ce fac răul este o groază. –
  16. Omul care se abate de la calea înţelepciunii se va odihni în adunarea celor morţi. –
  17. Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă, şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte. –
  18. Cel rău slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel neprihănit, şi cel stricat, pentru oamenii fără prihană. –
  19. Mai bine să locuieşti într-un pământ pustiu, decât cu o nevastă gâlcevitoare şi supărăcioasă. –
  20. Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte. –
  21. Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă. –
  22. Înţeleptul cucereşte cetatea vitejilor şi doboară puterea în care se încredeau. –
  23. Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri. –
  24. Cel mândru şi trufaş se cheamă batjocoritor: el lucrează cu aprinderea îngâmfării.
  25. Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile. –
  26. Toată ziua o duce numai în pofte: dar cel neprihănit dă fără zgârcenie. –
  27. Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, cu cât mai mult când o aduc cu gânduri nelegiuite. –
  28. Martorul mincinos va pieri, dar omul care ascultă bine va vorbi totdeauna cu izbândă. –
  29. Cel rău ia o înfăţişare neruşinată, dar omul fără prihană îşi îmbunătăţeşte calea. –
  30. Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului. –
  31. Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului. –

Capitolul 22

  1. Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. –
  2. Bogatul şi săracul se întâlnesc: Domnul i-a făcut şi pe unul şi pe altul.
  3. Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi. –
  4. Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa. –
  5. Spini şi curse sunt pe calea omului stricat: cel ce-şi păzeşte sufletul se depărtează de ele. –
  6. Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. –
  7. Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut. –
  8. Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata. –
  9. Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui. –
  10. Izgoneşte pe batjocoritor, şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta. –
  11. Cine iubeşte curăţia inimii şi are bunăvoinţa pe buze, este prieten cu împăratul. –
  12. Ochii Domnului păzesc pe cel ce are ştiinţă, dar înfruntă cuvintele celui stricat. –
  13. Leneşul zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!” –
  14. Gura curvelor este o groapă adâncă; pe cine vrea să-l pedepsească Domnul, acela cade în ea. –
  15. Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. –
  16. Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. –
  17. Pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele înţelepţilor, şi ia învăţătura mea în inimă. –
  18. Căci este bine să le păstrezi înăuntrul tău şi să-ţi fie toate deodată pe buze. –
  19. Pentru ca să-ţi pui încrederea în Domnul, vreau să te învăţ eu astăzi, da, pe tine. –
  20. N-am aşternut eu oare în scris pentru tine sfaturi şi cugetări,
  21. ca să te învăţ lucruri temeinice, cuvinte adevărate, ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimite? –
  22. Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!
  23. Căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie. –
  24. Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie,
  25. ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet. –
  26. Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii.
  27. Căci dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine? –
  28. Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi. –
  29. Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

Capitolul 23

  1. Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai înainte:
  2. pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.
  3. Nu pofti mâncărurile lui alese, căci sunt o hrană înşelătoare.
  4. Nu te chinui ca să te îmbogăţeşti, nu-ţi pune priceperea în aceasta.
  5. Abia ţi-ai aruncat ochii spre ea şi nu mai este; căci bogăţia îşi face aripi şi, ca vulturul, îşi ia zborul spre ceruri.
  6. Nu mânca pâinea celui pizmaş şi nu pofti mâncărurile lui alese,
  7. căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet. „Mănâncă şi bea,” îţi va zice el; dar inima lui nu este cu tine.
  8. Bucata pe care ai mâncat-o, o vei vărsa, şi cuvintele plăcute pe care le vei spune, sunt pierdute.
  9. Nu vorbi la urechea celui nebun, căci el nesocoteşte cuvintele tale înţelepte.
  10. Nu muta hotarul văduvei şi nu intra în ogorul orfanilor,
  11. căci răzbunătorul lor este puternic: El le va apăra pricina împotriva ta.
  12. Deschide-ţi inima la învăţătură, şi urechile la cuvintele ştiinţei.
  13. Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.
  14. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor.
  15. Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura,
  16. şi lăuntrul meu se va înveseli, când buzele tale vor spune ce este bine.
  17. Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;
  18. căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea.
  19. Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă.
  20. Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.
  21. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.
  22. Ascultă pe tatăl tău, care te-a născut, şi nu nesocoti pe mama ta, când a îmbătrânit.
  23. Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.
  24. Tatăl celui neprihănit se înveseleşte, şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură.
  25. Să se bucure tatăl tău şi mama ta, să se înveselească cea care te-a născut.
  26. Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.
  27. Căci curva este o groapă adâncă, şi străina o fântână strâmtă.
  28. Ea pândeşte ca un hoţ şi măreşte între oameni numărul celor stricaţi.
  29. Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?
  30. Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.
  31. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
  32. dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic.
  33. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii.
  34. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.
  35. „M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”

Capitolul 24

  1. Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii cu ei;
  2. căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. –
  3. Prin înţelepciune se înalţă o casă, şi prin pricepere se întăreşte;
  4. prin ştiinţă se umplu cămările ei de toate bunătăţile de preţ şi plăcute.
  5. Un om înţelept este plin de putere, şi cel priceput îşi oţeleşte vlaga.
  6. Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa. –
  7. Înţelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun: el nu va deschide gura la judecată. –
  8. Cine se gândeşte să facă rău se cheamă un om plin de răutate. –
  9. Gândul celui nebun nu este decât păcat, şi batjocoritorul este o scârbă pentru oameni. –
  10. Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea. –
  11. Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. –
  12. Dacă zici: „Ah! N-am ştiut!”… Crezi că nu vede Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui? –
  13. Fiule, mănâncă miere, căci este bună, şi fagurele de miere este dulce pentru cerul gurii tale.
  14. Tot aşa, şi înţelepciunea este bună pentru sufletul tău: dacă o vei găsi, ai un viitor şi nu ţi se va tăia nădejdea. –
  15. Nu întinde curse, nelegiuitule, la locuinţa celui neprihănit şi nu-i tulbura odihna.
  16. Căci cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.
  17. Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău şi să nu ţi se înveselească inima când se poticneşte el,
  18. ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă şi să-Şi întoarcă mânia de la el. –
  19. Nu te mânia din pricina celor ce fac rău şi nu pizmui pe cei răi!
  20. Căci cel ce face răul n-are niciun viitor, şi lumina celor răi se stinge. –
  21. Fiule, teme-te de Domnul şi de împăratul; şi să nu te amesteci cu cei neastâmpăraţi!
  22. Căci deodată le va veni pieirea, şi cine poate şti sfârşitul amândurora! –
  23. Iată ce mai spun înţelepţii: „Nu este bine să ai în vedere faţa oamenilor în judecăţi.” –
  24. Pe cine zice celui rău: „Tu eşti bun!” îl blestemă popoarele şi-l urăsc neamurile.
  25. Dar celor ce judecă drept le merge bine, şi o mare binecuvântare vine peste ei. –
  26. Un răspuns bun este ca un sărut pe buze.
  27. Vezi-ţi întâi de treburi afară, îngrijeşte de lucrul câmpului, şi apoi apucă-te să-ţi zideşti casa. –
  28. Nu vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău; ori ai vrea să înşeli cu buzele tale? –
  29. Nu zice: „Cum mi-a făcut el aşa am să-i fac şi eu, îi voi răsplăti după faptele lui!” –
  30. Am trecut pe lângă ogorul unui leneş şi pe lângă via unui om fără minte.
  31. Şi era numai spini, acoperit de mărăcini, şi zidul de piatră era prăbuşit.
  32. M-am uitat bine şi cu luare aminte, şi am tras învăţătură din ce am văzut.
  33. „Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc!”…
  34. Şi sărăcia vine peste tine pe neaşteptate, ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat.

Capitolul 25

  1. Iată încă vreo câteva din Pildele lui Solomon, strânse de oamenii lui Ezechia, împăratul lui Iuda. –
  2. Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. –
  3. Înălţimea cerurilor, adâncimea pământului şi inima împăraţilor sunt nepătrunse. –
  4. Scoate zgura din argint, şi argintarul va face din el un vas ales.
  5. Scoate şi pe cel rău dinaintea împăratului, şi scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. –
  6. Nu te făli înaintea împăratului şi nu lua locul celor mari;
  7. căci este mai bine să ţi se zică: „Suie-te mai sus!” decât să fii coborât înaintea voievodului pe care ţi-l văd ochii. –
  8. Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău. –
  9. Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia,
  10. ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă.
  11. Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. –
  12. Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. –
  13. Ca răcoarea zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.
  14. Ca norii şi vântul fără ploaie, aşa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. –
  15. Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase.
  16. Dacă dai peste miere, nu mânca decât atât cât îţi ajunge, ca să nu ţi se scârbească şi s-o verşi din gură. –
  17. Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască. –
  18. Ca un buzdugan, ca o sabie şi ca o săgeată ascuţită, aşa este un om care face o mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui său. –
  19. Ca un dinte stricat şi ca un picior care şchioapătă, aşa este încrederea într-un stricat la ziua necazului.
  20. Ca unul care îşi scoate haina pe o zi rece, sau varsă oţet pe silitră, aşa este cine cântă cântece unei inimi în nenorocire. –
  21. Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea.
  22. Căci, făcând aşa, aduni cărbuni aprinşi pe capul lui, şi Domnul îţi va răsplăti. –
  23. Vântul de miazănoapte aduce ploaia, şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită. –
  24. Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât să locuieşti într-o casă mare cu o nevastă gâlcevitoare. –
  25. Ca apa proaspătă pentru un om obosit, aşa este o veste bună venită dintr-o ţară depărtată. –
  26. Ca o fântână tulbure şi ca un izvor stricat, aşa este cel neprihănit care se clatină înaintea celui rău. –
  27. Nu este bine să mănânci multă miere: tot aşa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuţi. –
  28. Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.

Capitolul 26

  1. Cum nu se potrivesc zăpada vara şi ploaia în timpul secerişului, aşa nu se potriveşte slava pentru un nebun.
  2. Cum sare vrabia încoace şi încolo şi cum zboară rândunica, aşa nu nimereşte blestemul neîntemeiat. –
  3. Biciul este pentru cal, frâul pentru măgar, şi nuiaua pentru spinarea nebunilor.
  4. Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni şi tu cu el. –
  5. Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept. –
  6. Cel ce trimite o solie printr-un nebun îşi taie singur picioarele şi bea nedreptatea. –
  7. Cum sunt picioarele ologului, aşa este şi o vorbă înţeleaptă în gura unor nebuni. –
  8. Cum ai pune o piatră în praştie, aşa este când dai mărire unui nebun. –
  9. Ca un spin care vine în mâna unui om beat, aşa este o vorbă înţeleaptă în gura nebunilor. –
  10. Ca un arcaş care răneşte pe toată lumea, aşa este cel ce tocmeşte pe nebuni şi pe întâii veniţi. –
  11. Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui. –
  12. Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el. –
  13. Leneşul zice: „Afară este un leu, pe uliţe este un leu!”
  14. Cum se învârteşte uşa pe ţâţânile ei, aşa se învârteşte leneşul în patul lui.
  15. Leneşul îşi vâră mâna în blid, şi-i vine greu s-o ducă iarăşi la gură. –
  16. Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată.
  17. Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi.
  18. Ca nebunul care aruncă săgeţi aprinse şi ucigătoare,
  19. aşa este omul care înşală pe aproapele său, şi apoi zice: „Am vrut doar să glumesc!” –
  20. Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleşte.
  21. După cum cărbunele face jăratic şi lemnul foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta.
  22. Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor. –
  23. Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.
  24. Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.
  25. Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui.
  26. Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare. –
  27. Cine sapă groapa altuia cade el în ea, şi piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.
  28. Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea. –

Capitolul 27

  1. Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi. –
  2. Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale.
  3. Piatra este grea şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul este mai grea decât amândouă. –
  4. Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei? –
  5. Mai bine o mustrare pe faţă, decât o prietenie ascunsă. –
  6. Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase. –
  7. Sătulul calcă în picioare fagurele de miere, dar pentru cel flămând toate amărăciunile sunt dulci. –
  8. Ca pasărea plecată din cuibul ei, aşa este omul plecat din locul său.
  9. Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten. –
  10. Nu părăsi pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău, dar nu intra în casa fratelui tău în ziua necazului tău: mai bine un vecin aproape decât un frate departe. –
  11. Fiule, fii înţelept şi înveseleşte-mi inima, şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte. –
  12. Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi. –
  13. Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul, ia-l zălog în locul unei străine. –
  14. Binecuvântarea aproapelui cu glas tare dis-de-dimineaţă este privită ca un blestem. –
  15. O streaşină care picură necurmat într-o zi de ploaie, şi o nevastă gâlcevitoare sunt totuna.
  16. Cine o opreşte, parcă opreşte vântul şi parcă ţine untdelemnul în mâna dreaptă. –
  17. După cum fierul ascute fierul, tot aşa şi omul aţâţă mânia altui om. –
  18. Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui, şi cine-şi păzeşte stăpânul va fi preţuit. –
  19. Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului. –
  20. După cum Locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura. –
  21. Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om. –
  22. Pe nebun chiar dacă l-ai pisa cu pisălogul în piuă, în mijlocul grăunţelor, nebunia tot n-ar ieşi din el. –
  23. Îngrijeşte bine de oile tale şi ia seama la turmele tale.
  24. Căci nicio bogăţie nu ţine veşnic şi nici cununa nu rămâne pe vecie. –
  25. După ce se ridică fânul, se arată verdeaţa nouă, şi ierburile de pe munţi sunt strânse. –
  26. Mieii sunt pentru îmbrăcăminte, şi ţapii pentru plata ogorului;
  27. laptele caprelor ţi-ajunge pentru hrana ta, a casei tale, şi pentru întreţinerea slujnicelor tale.

Capitolul 28

  1. Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr. –
  2. Când este răscoală într-o ţară, sunt mulţi capi, dar cu un om priceput şi încercat, domnia dăinuie. –
  3. Un om sărac care apasă pe cei obijduiţi este ca o rupere de nori care aduce lipsă de pâine. –
  4. Cei ce părăsesc Legea laudă pe cel rău, dar cei ce păzesc Legea se mânie pe el. –
  5. Oamenii dedaţi la rău nu înţeleg ce este drept, dar cei ce caută pe Domnul înţeleg totul. –
  6. Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât bogatul care umblă pe căi sucite. –
  7. Cel ce păzeşte Legea este un fiu priceput, dar cel ce umblă cu cei desfrânaţi face ruşine tatălui său. –
  8. Cine îşi înmulţeşte avuţiile prin dobândă şi camătă le strânge pentru cel ce are milă de săraci. –
  9. Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă. –
  10. Cine rătăceşte pe oamenii fără prihană pe calea cea rea cade în groapa pe care a săpat-o, dar oamenii fără prihană moştenesc fericirea. –
  11. Omul bogat se crede înţelept, dar săracul care este priceput îl cercetează. –
  12. Când biruie cei neprihăniţi, este o mare slavă, dar când se înalţă cei răi, fiecare se ascunde. –
  13. Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare. –
  14. Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire. –
  15. Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpâneşte peste un popor sărac. –
  16. Un voievod fără pricepere îşi înmulţeşte faptele de asuprire, dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele. –
  17. Un om al cărui cuget este încărcat cu sângele altuia, fuge până la groapă: nimeni să nu-l oprească. –
  18. Cine umblă în neprihănire găseşte mântuirea, dar cine umblă pe două căi strâmbe cade într-o groapă. –
  19. Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucruri de nimic are belşug de sărăcie. –
  20. Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit. –
  21. Nu este bine să cauţi la faţa oamenilor; chiar pentru o bucată de pâine poate un om să se dedea la păcat. –
  22. Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el. –
  23. Cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare. –
  24. Cine fură pe tatăl său şi pe mama sa şi zice că nu este un păcat, este tovarăş cu nimicitorul. –
  25. Cel lacom stârneşte certuri, dar cel ce se încrede în Domnul este săturat din belşug. –
  26. Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi mântuit. –
  27. Cine dă săracului nu duce lipsă, dar cine închide ochii este încărcat cu blesteme. –
  28. Când se înalţă cei răi, fiecare se ascunde, dar când pier ei, cei buni se înmulţesc. –

Capitolul 29

  1. Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată şi fără leac. –
  2. Când se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpâneşte cel rău, poporul geme. –
  3. Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său, dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. –
  4. Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte. –
  5. Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui. –
  6. În păcatul omului rău este o cursă, dar cel bun biruie şi se bucură. –
  7. Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s-o priceapă. –
  8. Cei uşuratici aprind focul în cetate, dar înţelepţii potolesc mânia. –
  9. Când se ceartă un înţelept cu un nebun, să se tot supere sau să tot râdă, căci pace nu se face. –
  10. Oamenii setoşi de sânge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viaţa. –
  11. Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte. –
  12. Când cel ce stăpâneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sunt nişte răi. –
  13. Săracul şi asupritorul se întâlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amândoi.
  14. Un împărat care judecă pe săraci după adevăr, îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. –
  15. Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. –
  16. Când se înmulţesc cei răi, se înmulţeşte şi păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. –
  17. Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului. –
  18. Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte Legea! –
  19. Nu prin vorbe se pedepseşte un rob, căci chiar dacă pricepe, n-ascultă. –
  20. Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el. –
  21. Slujitorul pe care-l răsfeţi din copilărie, la urmă ajunge de se crede fiu. –
  22. Un om mânios stârneşte certuri, şi un înfuriat face multe păcate. –
  23. Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. –
  24. Cine împarte cu un hoţ îşi urăşte viaţa, aude blestemul şi nu spune nimic. –
  25. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. –
  26. Mulţi umblă după bunăvoinţa celui ce stăpâneşte, dar Domnul este acela care face dreptate fiecăruia.
  27. Omul nelegiuit este o scârbă înaintea celor neprihăniţi, dar cel ce umblă fără prihană este o scârbă înaintea celor răi.

Capitolul 30

  1. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înţelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel şi pentru Ucal.
  2. Negreşit, sunt mai prost decât oricine şi n-am pricepere de om.
  3. N-am învăţat înţelepciunea şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.
  4. Cine s-a suit la ceruri şi cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta? –
  5. Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.
  6. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos. –
  7. Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte!
  8. Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie.
  9. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. –
  10. Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme şi să te faci vinovat. –
  11. Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său şi nu binecuvântează pe mama sa.
  12. Este un neam de oameni care se crede curat şi totuşi nu este spălat de întinăciunea lui.
  13. Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufaşi şi care îşi ţin pleoapele sus.
  14. Este un neam de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţite, ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ şi pe cei lipsiţi dintre oameni. –
  15. Lipitoarea are două fete: „Dă! Dă!” Trei lucruri sunt nesăţioase, patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”
  16. şi anume: Locuinţa morţilor, femeia stearpă, pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!” –
  17. Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur. –
  18. Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele şi chiar patru pe care nu le pot pricepe:
  19. urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corăbiei în mijlocul mării şi urma omului la o fată.
  20. Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă şi se şterge la gură, şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” –
  21. Trei lucruri fac să se răscoale o ţară şi patru lucruri nu le poate suferi:
  22. un rob care a început să împărăţească, un nebun care are pâine din belşug,
  23. o femeie dispreţuită care se mărită şi o roabă care moşteneşte pe stăpâna sa. –
  24. Patru vietăţi sunt mai mici pe pământ, şi totuşi din cele mai înţelepte:
  25. furnicile, care nu sunt un popor tare, dar îşi pregătesc hrana vara,
  26. şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşază locuinţa în stânci;
  27. lăcustele n-au împărat, şi totuşi pornesc toate în cete;
  28. păianjenul îl poţi prinde cu mâinile, şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.
  29. Trei fiinţe au o ţinută frumoasă şi patru au mers măreţ:
  30. leul, viteazul dobitoacelor, care nu se dă înapoi dinaintea nimănui;
  31. calul gata închingat şi ţapul; şi împăratul, căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă. –
  32. Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură:
  33. căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge, şi stoarcerea mâniei dă certuri.

Capitolul 31

  1. Cuvintele împăratului Lemuel. Învăţătura pe care i-o dădea mama sa.
  2. Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele?
  3. Nu-ţi da femeilor vlaga, şi dezmierdările tale celor ce pierd pe împăraţi.
  4. Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin, nici voievozilor să umble după băuturi tari;
  5. ca nu cumva, bând, să uite Legea şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi.
  6. Daţi băuturi tari celui ce piere, şi vin, celui cu sufletul amărât;
  7. ca să bea să-şi uite sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. –
  8. Deschide-ţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi!
  9. Deschide-ţi gura, judecă cu dreptate şi apără pe cel nenorocit şi pe cel lipsit.
  10. Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele.
  11. Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.
  12. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.
  13. Ea face rost de lână şi de in şi lucrează cu mâini harnice.
  14. Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea.
  15. Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale.
  16. Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie. –
  17. Ea îşi încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele.
  18. Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.
  19. Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.
  20. Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.
  21. Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu.
  22. Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură.
  23. Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării.
  24. Ea face cămăşi şi le vinde şi dă cingători negustorului.
  25. Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă şi râde de ziua de mâine.
  26. Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.
  27. Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii.
  28. Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude zicând:
  29. „Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate.”
  30. Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.
  31. Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.

Eclesiastul

Capitolul 1

  1. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
  2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
  3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
  4. Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare.
  5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
  6. Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri.
  7. Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
  8. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
  9. Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.
  10. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
  11. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.
  12. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
  13. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
  14. Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!
  15. Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
  16. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
  17. Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.
  18. Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere.

Capitolul 2

  1. Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
  2. Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?”
  3. Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.
  4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii,
  5. mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
  6. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
  7. Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
  8. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
  9. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
  10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
  11. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.
  12. Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. –
  13. Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul;
  14. înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.
  15. Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”
  16. Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!
  17. Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.
  18. Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
  19. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune.
  20. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.
  21. Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.
  22. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare?
  23. Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.
  24. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.
  25. Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?
  26. Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Capitolul 3

  1. Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.
  2. Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
  3. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
  4. plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
  5. aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
  6. căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
  7. ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
  8. iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.
  9. Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?
  10. Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
  11. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
  12. Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
  13. dar şi faptul că un om mănâncă şi bea, şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu.
  14. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
  15. Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut.
  16. Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate.
  17. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.”
  18. Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.
  19. Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
  20. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.
  21. Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se coboară în jos în pământ?
  22. Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?

Capitolul 4

  1. M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie!
  2. Şi am găsit că morţii, care au murit mai înainte, sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă.
  3. Dar mai fericit decât amândoi am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare.
  4. Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
  5. Nebunul îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă însăşi carnea lui.
  6. Mai bine o mână plină de odihnă decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt.
  7. Am mai văzut o altă deşertăciune sub soare:
  8. un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
  9. Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.
  10. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice.
  11. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?
  12. Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.
  13. Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;
  14. căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă.
  15. Am văzut pe toţi cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui.
  16. Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Capitolul 5

  1. Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.
  2. Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.
  3. Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.
  4. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o.
  5. Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti.
  6. Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?
  7. Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.
  8. Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt.
  9. Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.
  10. Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!
  11. Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?
  12. Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.
  13. Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor.
  14. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini.
  15. Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui.
  16. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?
  17. Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare.
  18. Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
  19. Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.
  20. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Capitolul 6

  1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni.
  2. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
  3. Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani – oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui – dar, dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.
  4. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric;
  5. n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.
  6. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
  7. Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată.
  8. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
  9. Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.
  10. Ce este omul se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el.
  11. Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
  12. Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Capitolul 7

  1. Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii, decât ziua naşterii.
  2. Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.
  3. Mai bună este întristarea decât râsul; căci, prin întristarea feţei, inima se face mai bună.
  4. Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
  5. Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decât să asculţi la cântecul celor fără minte.
  6. Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
  7. Averea luată prin silă înnebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
  8. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.
  9. Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.
  10. Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?”, căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
  11. Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, şi chiar mai mult, pentru cei ce văd soarele.
  12. Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
  13. Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
  14. În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
  15. Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
  16. Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
  17. Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
  18. Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din mână; căci cine se teme de Dumnezeu scapă din toate acestea.
  19. Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate.
  20. Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
  21. Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
  22. Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
  23. Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: „Mă voi înţelepţi.” Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
  24. Cu mult mai departe decât era mai înainte, şi ce adâncă! Cine o va putea găsi?
  25. M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gând să înţeleg, să adâncesc şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
  26. Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
  27. Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetând lucrurile unul câte unul ca să le pătrund rostul;
  28. iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea.
  29. Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.

Capitolul 8

  1. Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.
  2. Eu îţi spun: „Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu.
  3. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,
  4. pentru că vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?”?
  5. Pe cine păzeşte porunca, nu-l atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.
  6. Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată, şi nenorocirea paşte pe om.
  7. Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.
  8. Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.
  9. Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.
  10. Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!
  11. Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.
  12. Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruie multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.
  13. Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.
  14. Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume, sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.
  15. Am lăudat, dar, petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea, şi să se înveselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.
  16. Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –
  17. am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească.

Capitolul 9

  1. Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea, cât şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.
  2. Tuturor li se întâmplă toate deopotrivă: aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!
  3. Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare: anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.
  4. Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde; căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.
  5. Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.
  6. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor demult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.
  7. Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
  8. Hainele să-ţi fie albe în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
  9. Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
  10. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
  11. Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi, bogăţia, nici cei învăţaţi, bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.
  12. Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.
  13. Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare şi mi s-a părut mare.
  14. Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.
  15. În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac.
  16. Atunci am zis: „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă.
  17. Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni.
  18. Înţelepciunea este mai de preţ decât sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

Capitolul 10

  1. Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.
  2. Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stânga lui.
  3. Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi spune tuturor că este un nebun!
  4. Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sângele rece te păzeşte de mari păcate.
  5. Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la cel ce cârmuieşte;
  6. nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos.
  7. Am văzut robi călare, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi.
  8. Cine sapă groapa altuia cade el în ea, şi cine surpă un zid va fi muşcat de un şarpe.
  9. Cine sfărâmă pietre este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie.
  10. Când se toceşte fierul şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune.
  11. Când muşcă şarpele, fiindcă n-a fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câştig din meşteşugul lui.
  12. Cuvintele unui înţelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.
  13. Cel dintâi cuvânt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.
  14. Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcar că omul nu ştie ce se va întâmpla; şi cine-i va spune ce va fi după el?
  15. Truda nebunului oboseşte pe cel ce nu cunoaşte drumul spre cetate.
  16. Vai de tine, ţară al cărei împărat este un copil şi ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă!
  17. Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare şi ai cărei voievozi mănâncă la vremea potrivită ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!
  18. Când mâinile sunt leneşe, se lasă grinda, şi, când se lenevesc mâinile, plouă în casă.
  19. Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.
  20. Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

Capitolul 11

  1. Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!
  2. Împarte-o în şapte, şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ.
  3. Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne.
  4. Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.
  5. Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.
  6. Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.
  7. Dulce este lumina; şi o plăcere, pentru ochi să vadă soarele.
  8. Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.
  9. Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
  10. Goneşte orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

Capitolul 12

  1. Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;
  2. până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie;
  3. până nu încep să tremure paznicii casei şi să se încovoaie cele tari până nu se opresc cei ce macină căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre
  4. până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,
  5. te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
  6. până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână;
  7. până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.
  8. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.
  9. Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători.
  10. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.
  11. Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.
  12. Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.
  13. Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
  14. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

Cântarea cântărilor

Capitolul 1

  1. Cântarea cântărilor făcută de Solomon.
  2. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci toate dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul,
  3. mirodeniile tale au un miros plăcut. Numele tău este ca o mireasmă vărsată, de aceea te iubesc pe tine fetele!
  4. Trage-mă după tine! Şi haidem să alergăm! Împăratul mă duce în odăile lui… Ne vom înveseli şi ne vom bucura de tine; vom lăuda dezmierdările tale mai mult decât vinul! Pe drept eşti iubit.
  5. Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt corturile Chedarului şi cum sunt covoarele lui Solomon.
  6. Nu vă uitaţi că sunt aşa de negricioasă, căci m-a ars soarele. Fiii mamei mele s-au mâniat pe mine, şi m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o.
  7. Spune-mi tu, pe care te iubeşte inima mea, unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi? –
  8. Dacă nu ştii, o, tu, cea mai frumoasă dintre femei, ieşi pe urmele oilor şi paşte-ţi iezii lângă colibele păstorilor.
  9. Cu iapa înhămată la carele lui faraon te asemăn eu pe tine, scumpa mea.
  10. Ce frumoşi îţi sunt obrajii în mijlocul lănţişoarelor de la gât şi ce frumos îţi este gâtul în mijlocul şirurilor de mărgăritare!
  11. Îţi vom face deci lănţişoare de aur cu stropituri de argint. –
  12. Cât stă împăratul la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul.
  13. Preaiubitul meu îmi este ca un mănunchi de mir care se odihneşte între ţâţele mele.
  14. Preaiubitul meu este pentru mine un strugure de măliniţă din viile din En-Ghedi. –
  15. Ce frumoasă eşti, iubito, uite ce frumoasă eşti cu ochii tăi de porumbiţă! –
  16. Ce frumos eşti, preaiubitule, ce plăcut eşti! Verdeaţa este patul nostru! –
  17. Cedrii sunt grinzile caselor noastre, şi chiparoşii sunt pardoselile noastre. –

Capitolul 2

  1. Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –
  2. Ca un crin în mijlocul spinilor aşa este iubita mea între fete. –
  3. Ca un măr între copacii pădurii aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
  4. El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
  5. Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.
  6. Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! –
  7. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea! –
  8. Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând pe dealuri.
  9. Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
  10. Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
  11. Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.
  12. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre.
  13. Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
  14. Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta, plăcută.”
  15. Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.
  16. Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini.
  17. Până la răcoarea zilei şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te!… Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb peste munţii ce ne despart.

Capitolul 3

  1. Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, dar nu l-am găsit…
  2. M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… l-am căutat, dar nu l-am găsit!
  3. M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?”
  4. Abia trecusem de ei şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit. –
  5. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. –
  6. Ce se vede suindu-se din pustiu ca nişte stâlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămâie, înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir? –
  7. Iată, este pataşca lui Solomon, cu şaizeci de viteji de jur împrejur, cei mai viteji din Israel.
  8. Toţi sunt înarmaţi cu săbii şi toţi sunt deprinşi la luptă, fiecare cu sabia la coapsă, ca să n-aibă nimic de temut în timpul nopţii.
  9. Împăratul Solomon şi-a făcut această pataşcă din lemn din Liban.
  10. Stâlpii i-a făcut de argint, rezemătoarea, de aur, scaunul, de purpură; iar mijlocul, împodobit cu o ţesătură aleasă, lucrată de dragostea fiicelor Ierusalimului.
  11. Ieşiţi, fetele Sionului, şi priviţi pe împăratul Solomon, cu cununa cu care l-a încununat mama sa în ziua cununiei lui, în ziua veseliei inimii lui. –

Capitolul 4

  1. Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă, sub marama ta. Părul tău este ca o turmă de capre poposită pe coama muntelui Galaad.
  2. Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi tunse care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi niciuna din ele nu este stearpă.
  3. Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz, şi gura ta este drăguţă; obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta.
  4. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji.
  5. Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini.
  6. Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de tămâie.
  7. Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai niciun cusur.
  8. Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!
  9. Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău!
  10. Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul, şi miresmele tale sunt mai plăcute decât toate miroznele!
  11. Miere picură din buzele tale, mireaso, miere şi lapte se află sub limba ta, şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului.
  12. Eşti o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită.
  13. Odraslele tale sunt o grădină de rodii, cu cele mai alese roade, mălini negri şi nard;
  14. nard şi şofran, trestie mirositoare şi scorţişoară, cu tot felul de tufari de tămâie, smirnă şi aloe, cu cele mai alese miresme.
  15. O fântână din grădini, un izvor de ape vii ce curge din Liban.
  16. Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! – Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese! –

Capitolul 5

  1. Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea, îmi beau vinul cu laptele meu… – Mâncaţi, prieteni, beţi şi îmbătaţi-vă de dragoste! –
  2. Adormisem, dar inima îmi veghea… Este glasul preaiubitului meu, care bate: „Deschide-mi, soro, scumpo, porumbiţo, neprihănito! Căci capul îmi este plin de rouă, cârlionţii îmi sunt plini de picurii nopţii.” –
  3. „Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac iarăşi? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăşi?”
  4. Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci.
  5. M-am sculat să deschid iubitului meu, în timp ce de pe mâinile mele picura smirnă, şi de pe degetele mele picura cea mai aleasă smirnă pe mânerul zăvorului.
  6. Am deschis iubitului meu; dar iubitul meu plecase, se făcuse nevăzut. Înnebuneam când îmi vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit; l-am strigat, dar nu mi-a răspuns.
  7. Păzitorii care dau ocol cetăţii m-au întâlnit, m-au bătut, m-au rănit; mi-au luat marama străjerii de pe ziduri.
  8. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste! –
  9. „Ce are iubitul tău mai mult decât altul, o, cea mai frumoasă dintre femei? Ce are iubitul tău mai mult decât altul, de ne rogi aşa de fierbinte?” –
  10. Iubitul meu este alb şi rumen, deosebindu-se din zece mii.
  11. Capul lui este o cunună de aur curat, pletele lui ca nişte valuri sunt negre cum e corbul.
  12. Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în faţa lui plină.
  13. Obrajii lui sunt ca nişte straturi de miresme, în care cresc saduri mirositoare; buzele lui sunt nişte crini din care curge cea mai aleasă smirnă.
  14. Mâinile lui sunt nişte inele de aur ferecate cu pietre de crisolit; trupul lui este un chip de fildeş lustruit, acoperit cu pietre de safir;
  15. picioarele lui sunt nişte stâlpi de marmură albă, aşezaţi pe nişte temelii de aur curat. Înfăţişarea lui este ca Libanul, pare un tânăr ales ca cedrii.
  16. Cerul gurii lui este numai dulceaţă, şi toată fiinţa lui este plină de farmec. Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului! –

Capitolul 6

  1. Unde s-a dus iubitul tău, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro a apucat iubitul tău, ca să-l căutăm şi noi împreună cu tine? –
  2. Iubitul meu s-a coborât la grădina lui, la stratul de miresme, ca să-şi pască turma în grădini şi să culeagă crini.
  3. Eu sunt a iubitului meu, şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini. –
  4. Frumoasă eşti, iubito, ca Tirţa, plăcută ca Ierusalimul, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor.
  5. Întoarce-ţi ochii de la mine, căci mă tulbură. Perii tăi sunt ca o turmă de capre care poposesc pe coama Galaadului.
  6. Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi care ies din scăldătoare, toate cu gemeni, şi niciuna din ele nu este stearpă.
  7. Obrazul tău este ca o jumătate de rodie, sub marama ta…
  8. Am şaizeci de împărătese, optzeci de ţiitoare, şi fete fără număr,
  9. dar numai una singură este porumbiţa mea, neprihănita mea; ea este singură la mama sa, cea mai aleasă a celei ce a născut-o. Fetele o văd şi o numesc fericită; împărătesele şi ţiitoarele de asemenea o laudă. –
  10. „Cine este aceea care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca nişte oşti sub steagurile lor?” –
  11. M-am coborât în grădina cu nuci, să văd verdeaţa din vale, să văd dacă a înmugurit via şi dacă au înflorit rodiile.
  12. Dar fără să bag de seamă, dorinţa mea m-a dus la carele poporului unui om ales. –
  13. Întoarce-te, întoarce-te, Sulamito! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim. – Ce aveţi voi să vă uitaţi la Sulamita ca la nişte fete ce joacă în cor?

Capitolul 7

  1. Ce frumoase îţi sunt picioarele în încălţămintea ta, fată de domn! Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât, lucrate de mâinile unui meşter iscusit.
  2. Pântecele tău este un pahar rotund de unde nu lipseşte vinul mirositor; trupul tău este un snop de grâu încins cu crini.
  3. Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare.
  4. Gâtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău este ca turnul Libanului care priveşte spre Damasc.
  5. Capul tău este cum e Carmelul, şi părul capului tău este ca purpura împărătească: până şi un împărat ar fi înlănţuit de pletele tale!…
  6. Ce frumoasă şi ce plăcută eşti, tu, iubito, în mijlocul desfătărilor!
  7. Statura ta este ca finicul, şi ţâţele tale ca nişte struguri.
  8. Îmi zic: „Mă voi sui în finic şi-i voi apuca crăcile!” Atunci ţâţele tale vor fi ca strugurii din vie, mirosul suflării tale ca al merelor.
  9. Şi gura ta toarnă un vin ales care curge lin ca răspuns la dezmierdările mele şi alunecă pe buzele noastre când adormim!
  10. Eu sunt a iubitului meu, şi el doreşte de mine.
  11. Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp, să rămânem noaptea în sate!
  12. Dis-de-dimineaţă ne vom duce la vii să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea şi dacă au înflorit rodiile. Acolo îţi voi da dragostea mea.
  13. Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.

Capitolul 8

  1. O! de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele! Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m-ar ţine de rău.
  2. Te-aş lua şi te-aş aduce acasă la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
  3. Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –
  4. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. –
  5. Cine este aceea care se suie din pustiu, rezemată de iubitul ei şi zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea”? –
  6. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
  7. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.
  8. Avem o soră micuţă care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?
  9. Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar, dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru. –
  10. Eu sunt un zid, şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
  11. Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
  12. Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul! –
  13. Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud! –
  14. Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!

Isaia

Capitolul 1

  1. Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.
  2. Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
  3. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
  4. Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
  5. Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte!
  6. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn,
  7. ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici.
  8. Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covergă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.
  9. De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
  10. Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
  11. „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
  12. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
  13. Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
  14. Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
  15. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
  16. Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
  17. Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! –
  18. Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
  19. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
  20. dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.”
  21. Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi!
  22. Argintul tău s-a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.
  23. Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.
  24. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: „Ah! voi cere socoteală potrivnicilor Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.
  25. Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.
  26. Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi, ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă.”
  27. Sionul va fi mântuit prin judecată, şi cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el vor fi mântuiţi prin dreptate.
  28. Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.
  29. Vă va fi ruşine de terebinţii în care găseaţi plăcere şi veţi roşi din pricina grădinilor în care vă desfătaţi;
  30. căci veţi fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă.
  31. Omul tare va fi ca un câlţ, şi lucrarea lui, ca o scânteie; amândoi vor arde împreună, şi nimeni nu-i va stinge.

Capitolul 2

  1. Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului.
  2. Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el.
  3. Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
  4. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. –
  5. Veniţi, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului! –
  6. Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor.
  7. Ţara lor este plină de argint şi de aur, şi comorile lor n-au sfârşit; ţara este plină de cai, şi carele lor sunt fără număr.
  8. Dar ţara lor este plină şi de idoli, căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.
  9. De aceea, cei mici vor fi coborâţi, şi cei mari vor fi smeriţi: nu-i vei ierta. –
  10. Intră în stânci şi ascunde-te în ţărână, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui! –
  11. Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă, şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.
  12. Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat;
  13. împotriva tuturor cedrilor înalţi şi falnici ai Libanului şi împotriva tuturor stejarilor Basanului;
  14. împotriva tuturor munţilor înalţi şi împotriva tuturor dealurilor falnice;
  15. împotriva tuturor turnurilor înalte şi împotriva tuturor zidurilor întărite;
  16. împotriva tuturor corăbiilor din Tarsis şi împotriva tuturor lucrurilor plăcute la vedere.
  17. Mândria omului va fi smerită, şi trufia oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.
  18. Toţi idolii vor pieri.
  19. Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.
  20. În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care şi-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci;
  21. şi vor intra în găurile stâncilor şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.
  22. Nu vă mai încredeţi, dar, în om, în ale cărui nări nu este decât suflare: căci ce preţ are el?

Capitolul 3

  1. Domnul Dumnezeul oştirilor va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă,
  2. pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc, pe ghicitor şi pe bătrân,
  3. pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.
  4. „Le voi da băieţi drept căpetenii – zice Domnul – şi nişte copii vor stăpâni peste ei.
  5. Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.”
  6. Vor merge până acolo încât unul va apuca pe fratele său, în casa părintească, şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile acestea sub mâna ta!”
  7. Dar în aceeaşi zi el va răspunde: „Nu pot să fiu doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu mă puneţi căpetenie peste popor.”
  8. Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului, înfruntând privirile Lui măreţe.
  9. Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!
  10. „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.
  11. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.
  12. Poporul meu este asuprit de nişte copii şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!”
  13. Domnul Se înfăţişează la judecată, stă în picioare ca să judece popoarele.
  14. Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre!
  15. Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu şi apăsaţi pe săraci? – zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”
  16. Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel şi zornăie cu verigile de la picior –
  17. Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea.”
  18. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele,
  19. cerceii, brăţările şi maramele;
  20. legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate;
  21. inelele şi verigile de la nas;
  22. hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile;
  23. oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.
  24. Şi atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.
  25. Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie, şi vitejii tăi, în luptă.
  26. Porţile fiicei Sionului vor geme şi se vor jeli; şi ea va şedea despuiată pe pământ.

Capitolul 4

  1. Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat şi vor zice: „Vom mânca pâinea noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele şi ia ocara de peste noi!”
  2. În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel.
  3. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la Ierusalim.
  4. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului şi va curăţa Ierusalimul de vinovăţia de sânge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,
  5. Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum, ziua, şi un foc de flăcări strălucitoare, noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,
  6. o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Capitolul 5

  1. Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.
  2. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
  3. „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!
  4. Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?
  5. Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;
  6. o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.”
  7. Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare!
  8. Vai de cei ce înşiră casă lângă casă şi lipesc ogor lângă ogor până nu mai rămâne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!
  9. Iată ce mi-a descoperit Domnul oştirilor: „Hotărât, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.
  10. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decât un bat, şi un omer de sămânţă nu va da decât o efă.”
  11. Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare şi şed până târziu noaptea, şi se înfierbântă de vin!
  12. Harpa şi lăuta, timpanul, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului şi nu văd lucrul mâinilor Lui.
  13. De aceea, poporul meu va fi dus pe neaşteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, şi gloata lui se va usca de sete.
  14. De aceea, îşi şi deschide Locuinţa morţilor gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtlejul, ca să se coboare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.
  15. Şi astfel, cei mici vor fi doborâţi, cei mari vor fi smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate.
  16. Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate.
  17. Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mânca moşiile prăpădite ale bogaţilor.
  18. Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe
  19. şi zic: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!”
  20. Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!
  21. Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!
  22. Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari;
  23. care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!
  24. De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel.
  25. De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă întinsă.
  26. El ridică un steag popoarelor îndepărtate şi le fluieră de la un capăt al pământului: şi iată-le, vin repede şi uşor.
  27. Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălţăminte.
  28. Săgeţile lor sunt ascuţite, şi toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sunt cremene, şi roţile carelor lor parcă sunt un vârtej.
  29. Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei; sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor.
  30. În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget ca mugetul unei furtuni pe mare; uitându-se la pământ, nu vor vedea decât întuneric şi strâmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.

Capitolul 6

  1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
  2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.
  3. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”
  4. Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum.
  5. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
  6. Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
  7. Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”
  8. Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
  9. El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Întruna veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!”
  10. Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.”
  11. Şi eu am întrebat: „Până când, Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot;
  12. până va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge un mare pustiu.
  13. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

Capitolul 7

  1. S-a întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s-a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată; dar n-a putut să-l bată.
  2. Când au venit şi au spus casei lui David: „Sirienii au tăbărât în Efraim!”, a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.
  3. Atunci Domnul a zis lui Isaia: „Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul înălbitorului
  4. şi spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se înmoaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia!
  5. Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic:
  6. „Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.”
  7. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc.
  8. Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şaizeci şi cinci de ani Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor.
  9. Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.”
  10. Domnul a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:
  11. „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.”
  12. Ahaz a răspuns: „Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.”
  13. Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?
  14. De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.
  15. El va mânca smântână şi miere până va şti să lepede răul şi să aleagă binele.
  16. Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul şi să aleagă binele, ţara, de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.
  17. Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău zile cum n-au mai fost niciodată, din ziua când s-a despărţit Efraim de Iuda (adică pe împăratul Asiriei).”
  18. În ziua aceea, Domnul va şuiera muştelor de la capătul râurilor Egiptului şi albinelor din ţara Asiriei;
  19. ele vor veni şi se vor aşeza toate în vâlcelele pustii şi în crăpăturile stâncilor, pe toate tufişurile şi pe toate imaşurile.
  20. În ziua aceea, Domnul va rade, cu un brici luat cu chirie de dincolo de Râu, şi anume cu împăratul Asiriei, capul şi părul de pe picioare; ba va rade chiar şi barba.
  21. În ziua aceea, fiecare va hrăni numai o juncă şi două oi,
  22. şi vor da un aşa belşug de lapte încât vor mânca smântână; căci cu smântână şi cu miere se vor hrăni toţi cei ce vor rămâne în ţară.
  23. În ziua aceea, orice loc care va avea o mie de butuci de viţă, preţuind o mie de sicli de argint, va fi lăsat pradă mărăcinilor şi spinilor;
  24. vor intra acolo cu săgeţi şi cu arcul, căci toată ţara nu va fi decât mărăcini şi spini.
  25. Şi toţi munţii lucraţi cu cazmaua acum nu vor mai fi cutreieraţi, de frica mărăcinilor şi a spinilor; vor da drumul boilor în ei şi le vor bătători oile.

Capitolul 8

  1. Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă: „Grăbeşte-te de pradă, aruncă-te asupra prăzii.”
  2. Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie şi pe Zaharia, fiul lui Berechia.
  3. M-am apropiat de prorociţă. Ea a zămislit, şi a născut un fiu. Apoi Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz”.
  4. Căci, înainte ca să ştie copilul să spună „tată” şi „mamă”, se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile Damascului şi prada Samariei.”
  5. Domnul mi-a vorbit iarăşi şi mi-a zis:
  6. „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe, care curg lin, şi s-a bucurat de Reţin şi de fiul lui Remalia,
  7. iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui;
  8. va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oştii lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!”
  9. Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
  10. Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).
  11. Aşa mi-a vorbit Domnul, când m-a apucat mâna Lui şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia:
  12. „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!
  13. Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.
  14. Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
  15. Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.” –
  16. Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire, între ucenicii Mei. –
  17. Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.
  18. Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor care locuieşte pe muntele Sionului.
  19. Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?
  20. La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
  21. El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămând, şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus,
  22. fie că se va uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră, şi se va vedea izgonit în întuneric beznă.

Capitolul 9

  1. Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.
  2. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.
  3. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, cum se înveseleşte la împărţirea prăzii.
  4. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian.
  5. Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.
  6. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”
  7. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
  8. Domnul trimite un cuvânt împotriva lui Iacov: cuvânt care cade asupra lui Israel.
  9. Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, care spun cu mândrie şi îngâmfare:
  10. „Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite; au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.”
  11. De aceea, Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin şi va stârni pe vrăjmaşii lor:
  12. pe sirieni, de la răsărit, pe filisteni, de la apus; şi vor mânca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.
  13. Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte şi nu caută pe Domnul oştirilor.
  14. De aceea, Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia, într-o singură zi.
  15. (Bătrânul şi dregătorul sunt capul, şi prorocul care învaţă pe oameni minciuni este coada.)
  16. Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.
  17. De aceea, nici Domnul n-ar putea să se bucure de tinerii lor, nici să aibă milă de orfanii şi văduvele lor, căci toţi sunt nişte nelegiuiţi şi nişte răi, şi toate gurile lor spun mişelii. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.
  18. Căci răutatea arde ca un foc care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum.
  19. De mânia Domnului oştirilor, ţara parcă ar fi aprinsă, şi poporul este ca ars de foc; nimeni nu cruţă pe fratele său,
  20. fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:
  21. Manase mănâncă pe Efraim, Efraim, pe Manase, şi amândoi împreună, pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.

Capitolul 10

  1. „Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte
  2. ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfani!
  3. Ce veţi face voi în ziua pedepsei şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia?
  4. Unii vor fi îngenuncheaţi între cei prinşi în război, iar alţii vor cădea între cei morţi.” Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui tot întinsă este.
  5. „Vai de asirian – zice Domnul – nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele!
  6. I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prade şi să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe.
  7. Dar el nu judecă aşa şi nu acesta este gândul inimii lui; ci el nu se gândeşte decât să nimicească, decât să prăpădească neamurile cu grămada.
  8. Căci el zice: „Nu sunt voievozii mei tot atâţia împăraţi?
  9. Nu s-a întâmplat cu Calno la fel ca şi cu Carchemişul? Nu s-a întâmplat cu Hamatul ca şi cu Arpadul? Nu s-a întâmplat Samariei la fel ca Damascului?
  10. După cum mâna mea a pus stăpânire pe împărăţiile idolilor (unde erau mai multe icoane decât la Ierusalim şi în Samaria),
  11. cum am făcut Samariei şi idolilor ei, nu voi face şi Ierusalimului şi icoanelor lui?”
  12. „Dar, după ce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirilor lui semeţe,
  13. căci el a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceste lucruri şi prin înţelepciunea mea – căci sunt priceput – am împins înapoi hotarele popoarelor şi le-am jefuit vistieriile, şi, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce şedeau pe scaunele lor de domnie;
  14. am pus mâna pe bogăţiile popoarelor ca pe un cuib şi cum se strâng nişte ouă părăsite, aşa am strâns eu tot pământul: niciunul n-a mişcat vreo aripă, nici n-a deschis ciocul ca să ciripească.”
  15. Se făleşte oare securea împotriva celui ce se slujeşte de ea? Sau se mândreşte ferăstrăul faţă de cel ce-l mânuieşte? Ca şi cum nuiaua ar mişca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!
  16. De aceea, Domnul Dumnezeul oştirilor va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici; şi între aleşii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc.
  17. Lumina lui Israel se va preface în foc, şi Sfântul lui într-o flacără care va mistui şi va arde spinii şi mărăcinii lui, într-o zi.
  18. Va arde, trup şi suflet, strălucirea pădurii şi câmpiilor lui, de va fi ca un bolnav care cade în leşin.
  19. Ceilalţi copaci din pădurea lui vor putea fi număraţi, şi un copil le-ar putea scrie numărul.
  20. În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel.
  21. O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
  22. Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea.
  23. Şi nimicirea aceasta care a fost hotărâtă, Domnul Dumnezeul oştirilor o va aduce la îndeplinire în toată ţara.
  24. Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Poporul Meu, care locuieşti în Sion, nu te teme de asirian; da, el te loveşte cu nuiaua şi îşi ridică toiagul asupra ta cum făceau egiptenii.
  25. Dar, peste puţină vreme, pedeapsa va înceta, şi mânia Mea se va întoarce împotriva lui, ca să-l nimicească.”
  26. Domnul oştirilor va învârti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stânca Oreb; şi Îşi va mai ridica toiagul o dată asupra mării, ca odinioară în Egipt.
  27. În ziua aceea se va lua povara lui de pe umărul tău, şi jugul lui, de pe gâtul tău, ba încă jugul va crăpa de grăsime.
  28. El vine asupra Aiatului, străbate Migronul, îşi lasă calabalâcul la Micmaş.
  29. Trec trecătoarea, se culcă la Gheba; Rama tremură, Ghibeea lui Saul o ia la fugă. –
  30. Ridică-ţi glasul, fiica Galimului! Ia seama, Lais! Vai de tine, Anatot! –
  31. Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim fug.
  32. Încă o zi de oprire la Nob, şi ameninţă cu mâna lui muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului.
  33. Iată, Domnul Dumnezeul oştirilor taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiaţi, cei mai înalţi sunt doborâţi.
  34. Dă jos cu fierul crângul pădurii, şi Libanul cade sub mâna Celui Puternic.

Capitolul 11

  1. Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.
  2. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.
  3. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,
  4. ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.
  5. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia, brâul mijlocului Său.
  6. „Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş;
  7. vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul,
  8. pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului.
  9. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.
  10. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.”
  11. În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat, şi în ostroavele mării.
  12. El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului.
  13. Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim,
  14. ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi.
  15. Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi.
  16. Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.

Capitolul 12

  1. În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit, şi m-ai mângâiat!
  2. Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic; căci Domnul Dumnezeu este tăria mea şi pricina laudelor mele, şi El m-a mântuit.”
  3. Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii
  4. şi veţi zice în ziua aceea: „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!
  5. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute în tot pământul!
  6. Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”

Capitolul 13

  1. Prorocie împotriva Babilonului, descoperită lui Isaia, fiul lui Amoţ.
  2. „Ridicaţi un steag pe un munte gol, înălţaţi glasul spre ei, faceţi semne cu mâna, ca să vină la porţile asupritorilor!
  3. Am dat poruncă sfintei Mele oştiri – zice Domnul – am chemat pe vitejii Mei la judecata mâniei Mele, pe cei ce se bucură de mărimea Mea.”
  4. Un vuiet se aude pe munţi, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărăţii, de neamuri adunate. Domnul oştirilor Îşi cercetează oastea care va da lupta.
  5. Ei vin dintr-o ţară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul şi uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul.
  6. Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic!
  7. De aceea, toate mâinile slăbesc, şi orice inimă omenească se topeşte.
  8. Ei sunt năpădiţi de spaimă, îi apucă chinurile şi durerile, se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii, se uită unii la alţii încremeniţi, feţele lor sunt roşii ca focul.
  9. Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el.
  10. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina.
  11. „Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.
  12. Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat şi mai scumpi decât aurul din Ofir.
  13. Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pământul se va zgudui din temelia lui de mânia Domnului oştirilor, în ziua mâniei Lui aprinse.
  14. Atunci, ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor, fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi în ţara lui.
  15. Toţi cei ce vor fi prinşi vor fi străpunşi, şi toţi cei ce vor fi apucaţi vor cădea ucişi de sabie.
  16. Copiii lor vor fi zdrobiţi sub ochii lor, casele le vor fi jefuite, şi nevestele lor vor fi necinstite.
  17. Iată, aţâţ împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint şi nu poftesc aurul.
  18. Cu arcurile lor vor doborî pe tineri, şi vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruţa pe copii.
  19. Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
  20. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,
  21. ci fiarele pustiului îşi vor face culcuşul acolo, bufniţele îi vor umple casele, struţii vor locui acolo, şi stafiile se vor juca acolo.
  22. Şacalii vor urla în casele lui împărăteşti pustii, şi câinii sălbatici, în casele lui de petrecere. Vremea lui este aproape să vină, şi zilele nu i se vor lungi.”

Capitolul 14

  1. Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov.
  2. Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor, şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului ca robi şi roabe. Vor ţine astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor.
  3. Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale, şi după aspra robie care a fost pusă peste tine,
  4. atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice: „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,
  5. Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor.
  6. Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruţare.
  7. Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie.
  8. Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: „De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!”
  9. Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
  10. Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: „Şi tu ai ajuns fără putere ca noi şi tu ai ajuns ca noi!
  11. Strălucirea ta s-a coborât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul lăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.”
  12. Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!
  13. Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei,
  14. mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
  15. Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!
  16. Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: „Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile,
  17. care prefăcea lumea în pustiu, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?”
  18. Toţi împăraţii neamurilor, da, toţi, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui.
  19. Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.
  20. Tu nu eşti unit cu ei în mormânt, căci ţi-ai nimicit ţara şi ţi-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi.
  21. Pregătiţi măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinţilor lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pământul şi să umple lumea cu cetăţi!
  22. Eu Mă voi ridica împotriva lor! – zice Domnul oştirilor – şi voi şterge numele şi urma Babilonului, pe fiu şi nepot – zice Domnul.
  23. Voi face din el un culcuş de arici şi o mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii – zice Domnul oştirilor.”
  24. Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini.
  25. Voi zdrobi pe asirian în ţara Mea, îl voi călca în picioare pe munţii Mei; astfel jugul lui se va lua de pe ei, şi povara lui va fi luată de pe umerii lor.
  26. Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna întinsă peste toate neamurile.
  27. Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?”
  28. În anul morţii împăratului Ahaz a fost rostită această prorocie:
  29. „Nu te bucura, ţara filistenilor, că s-a frânt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur zburător.
  30. Atunci cei mai săraci vor putea paşte, şi cei nenorociţi vor putea să locuiască liniştiţi; dar îţi voi lăsa neamul să piară de foame, şi ce va mai rămâne din tine va fi omorât.
  31. Gemi, poartă! Boceşte-te, cetate! Cutremură-te, toată ţara filistenilor! Căci un fum vine de la miazănoapte, şi şirurile vrăjmaşului sunt strânse.”
  32. „Şi ce va răspunde trimişilor poporului?” – „Că Domnul a întemeiat Sionul şi că cei nenorociţi din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.” –

Capitolul 15

  1. Prorocie împotriva Moabului. Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!…
  2. Poporul se suie la templu şi la Dibon, pe înălţimi, ca să plângă; Moabul se boceşte: pe Nebo şi pe Medeba toate capetele sunt rase, şi toate bărbile sunt tăiate.
  3. Pe uliţe sunt încinşi cu saci, pe acoperişuri şi în pieţe totul geme, şi se topesc plângând.
  4. Hesbonul şi Eleale ţipă de li se aude glasul până la Iahaţ, chiar şi războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază.
  5. „Îmi plânge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Ţoar, până la Eglat-Şelişia; căci suie plângând suişul Luhitului şi scot ţipete de durere pe drumul Horonaimului.
  6. Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeaţa şi nu mai este niciun fir verde.
  7. De aceea strâng ce le mai rămâne şi îşi strămută averile dincolo de pârâul sălciilor.
  8. Căci ţipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim, şi urletele lui răsună până la Beer-Elim.
  9. Apele Dimonului sunt pline de sânge, şi voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpaţi ai Moabului, împotriva rămăşiţei din ţară.”

Capitolul 16

  1. Trimiteţi miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din Sela, prin pustiu, la muntele fiicei Sionului!
  2. Ca o pasăre fugară, izgonită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. –
  3. Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
  4. Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
  5. Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.” –
  6. Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.
  7. De aceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului adânc mâhniţi;
  8. căci câmpiile Hesbonului lâncezesc, stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer şi se încâlceau prin pustiu: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
  9. De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!
  10. S-a dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
  11. De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harpă, şi inima, pentru Chir-Hares;
  12. şi când se va arăta Moabul obosindu-se pe înălţimi şi va intra în locaşul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!” –
  13. Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
  14. Iar acum Domnul vorbeşte şi zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaş, slava Moabului va fi dispreţuită, împreună cu toată această mare mulţime; şi ce va rămâne va fi puţin lucru, aproape nimic.”

Capitolul 17

  1. Prorocie împotriva Damascului. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături;
  2. cetăţile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre păşune turmelor care se culcă nestingherite acolo.
  3. S-a isprăvit cu cetăţuia lui Efraim şi s-a sfârşit cu împărăţia Damascului; dar rămăşiţa Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oştirilor.
  4. În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, şi grăsimea cărnii lui va pieri.
  5. Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, şi braţul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim;
  6. vor mai rămâne doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul Dumnezeul lui Israel.”
  7. În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, şi ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel;
  8. nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mâinilor lui, şi nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei şi la stâlpii închinaţi soarelui.
  9. În ziua aceea, cetăţile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure şi de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi un pustiu!
  10. Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ţi-ai sădit răsaduri plăcute şi ai sădit butuci străini.
  11. Când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, şi în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei, şi durerea este fără leac.
  12. Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc nişte ape puternice.
  13. Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.
  14. Seara, vine o prăpădenie neaşteptată, şi până dimineaţa, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie şi soarta celor ce ne jefuiesc.

Capitolul 18

  1. Vai de tine, ţară în care răsună zăngănit de arme şi care eşti dincolo de râurile Etiopiei!
  2. Tu, care trimiţi soli pe mare în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! „Duceţi-vă, soli iuţi, la neamul acela tare şi puternic, la poporul acela înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul şi a cărui ţară este tăiată de râuri.”
  3. Voi toţi, locuitori ai lumii, şi voi, locuitori ai pământului, luaţi seama când se înalţă steagul pe munţi şi ascultaţi când sună trâmbiţa!
  4. Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Eu privesc liniştit din locuinţa Mea, pe căldura arzătoare a luminii soarelui şi pe aburul de rouă, în vipia secerişului.”
  5. Dar înainte de seceriş, când cade floarea, şi rodul se face aguridă, El taie îndată mlădiţele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii şi-i aruncă…
  6. Şi asirienii vor fi lăsaţi astfel pradă păsărilor răpitoare din munţi şi fiarelor pământului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, şi fiarele pământului vor ierna pe ele.
  7. În vremea aceea, se vor aduce daruri de mâncare Domnului oştirilor de poporul cel tare şi puternic, de poporul cel înfricoşat de la începutul lui, neam puternic care zdrobeşte totul şi a cărui ţară este tăiată de râuri: vor fi aduse acolo unde locuieşte Numele Domnului oştirilor, pe muntele Sionului.

Capitolul 19

  1. Prorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călăreşte pe un nor repede şi vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui şi li se îndoaie inima egiptenilor în ei.
  2. „Voi înarma pe egipteni unii împotriva altora, şi se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.
  3. Duhul Egiptenilor va pieri din ei, şi le voi nimici sfatul; atunci vor întreba pe idoli şi pe vrăjitori, pe cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori.
  4. Voi da Egiptul în mâinile unui stăpân aspru, şi un împărat fără milă va stăpâni peste ei, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”
  5. Apele mării vor seca, şi Râul va seca şi se va usca,
  6. râurile se vor împuţi, canalele Egiptului vor fi goale şi uscate, pipirigul şi trestiile se vor veşteji.
  7. Livezile Nilului de la îmbucătura Râului şi toate semănăturile din valea Râului se vor usca, se vor preface în ţărână şi vor pieri.
  8. Vor geme pescarii, se vor boci toţi cei ce aruncă undiţa în Râu, şi cei ce întind mreje pe ape vor fi nemângâiaţi.
  9. Cei ce lucrează inul dărăcit şi cei ce ţes ţesături albe vor fi acoperiţi de ruşine,
  10. stăpânitorii ţării vor fi întristaţi, şi toţi simbriaşii vor fi cu inima amărâtă.
  11. În adevăr, voievozii Ţoanului au înnebunit, sfetnicii înţelepţi ai lui faraon s-au prostit. – Cum îndrăzniţi voi să spuneţi lui faraon: „Noi suntem fiii înţelepţilor, fiii străvechilor împăraţi”?
  12. Unde sunt înţelepţii tăi? Să-ţi facă descoperiri dumnezeieşti şi să spună ce a hotărât Domnul oştirilor împotriva Egiptului. –
  13. Voievozii Ţoanului au înnebunit, voievozii Nofului s-au înşelat, căpeteniile seminţiilor duc Egiptul în rătăcire:
  14. Domnul a răspândit în mijlocul lui un duh de ameţeală, ca să facă pe egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă,
  15. şi Egiptul nu va avea pe nimeni care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie!
  16. În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura şi se va teme văzând mişcarea mâinii Domnului oştirilor, când o va ridica împotriva lui.
  17. Chiar şi ţara lui Iuda va fi o groază pentru Egipt: cum i se va vorbi de ea, se va îngrozi, din pricina hotărârii luate împotriva lui de Domnul oştirilor.
  18. În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului care vor vorbi limba Canaanului şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii!
  19. Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului, şi la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.
  20. Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, şi El le va trimite un mântuitor şi un apărător care să-i izbăvească.
  21. Atunci Domnul Se va descoperi egiptenilor, şi egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.
  22. Astfel, Domnul va lovi pe egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta şi-i va vindeca.
  23. În aceeaşi vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: asirienii se vor duce în Egipt, şi egiptenii, în Asiria, şi egiptenii împreună cu asirienii vor sluji Domnului.
  24. Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.
  25. Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!”

Capitolul 20

  1. În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, şi l-a luat,
  2. în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ, şi i-a zis: „Du-te, dezleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!” El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.
  3. Şi Domnul a zis: „După cum robul Meu Isaia umblă gol şi desculţ trei ani de zile, ca semn şi înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia,
  4. tot aşa şi împăratul Asiriei va lua din Egipt şi din Etiopia prinşi de război şi surghiuniţi, tineri şi bătrâni, goi şi desculţi şi cu spinarea descoperită, spre ruşinea Egiptului.
  5. Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina cei ce îşi puseseră încrederea în Etiopia şi se făleau cu Egiptul.
  6. Şi locuitorii de pe ţărmul acesta vor zice în ziua aceea: „Iată ce a ajuns încrederea noastră pe care ne bizuiserăm ca să fim ajutaţi şi să fim izbăviţi de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?”

Capitolul 21

  1. Prorocie asupra pustiului mării. Cum înaintează vijelia de la miazăzi, aşa vine el din pustiu, din ţara înfricoşată.
  2. O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. – „Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor – zice Domnul.”
  3. De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd.
  4. Îmi bate inima cu putere, m-apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.
  5. Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănâncă, beau… Dar deodată se aude strigând: „În picioare, voievozi! Ungeţi scutul!”
  6. Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.” –
  7. El a văzut călărime, călăreţi doi câte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.
  8. Apoi a strigat ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază şi stăteam de strajă în toate nopţile.
  9. Şi iată că a venit călărime şi călăreţi, doi câte doi.” Apoi a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sunt sfărâmate la pământ!”
  10. O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grâu din aria mea, ce am auzit de la Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.
  11. Prorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cât mai este din noapte? Străjerule, mai este mult din noapte?”
  12. Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi.”
  13. Prorocie asupra Arabiei. Veţi petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!
  14. Duceţi apă celor ce le este sete; locuitorii ţării Tema, duceţi pâine fugarilor!
  15. Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea sabiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat şi dinaintea unei lupte înverşunate.
  16. Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s-a isprăvit cu toată slava Chedarului.
  17. Nu va mai rămâne decât un mic număr din vitejii arcaşi, fii ai Chedarului, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a spus-o.”

Capitolul 22

  1. Prorocie asupra văii vedeniilor. Ce este de vă suiţi cu toţii pe acoperişuri,
  2. cetate gălăgioasă, plină de zarvă, cetate veselă? Morţii tăi nu vor pieri ucişi de sabie, nici nu vor muri luptând.
  3. Ci toate căpeteniile tale fug împreună, sunt luaţi prinşi de arcaşi; toţi locuitorii tăi ajung deodată robi, în timp ce o iau la fugă în depărtare.
  4. De aceea zic: „Întoarceţi-vă privirile de la mine, lăsaţi-mă să plâng cu amar; nu stăruiţi să mă mângâiaţi pentru nenorocirea fiicei poporului meu!”
  5. Căci este o zi de necaz, de zdrobire şi de învălmăşeală, trimisă de Domnul Dumnezeul oştirilor în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile şi răsună ţipete de durere spre munte.
  6. Elamul poartă tolba cu săgeţi; care de luptători, de călăreţi înaintează; Chirul dezveleşte scutul.
  7. Cele mai frumoase văi ale tale sunt pline de care, şi călăreţii se înşiruie de bătaie la porţile tale.
  8. Cele din urmă şanţuri de întărire ale lui Iuda sunt silite, şi în ziua aceasta cercetezi tu armăturile din Casa Pădurii.
  9. Vă uitaţi la spărturile cele multe făcute cetăţii lui David şi opriţi apele iazului de jos.
  10. Număraţi casele Ierusalimului şi le stricaţi, ca să întăriţi zidul.
  11. Faceţi o cămară între cele două ziduri, pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitaţi spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeţi pe Cel ce demult le-a pregătit.
  12. Şi totuşi Domnul Dumnezeul oştirilor vă cheamă în ziua aceea să plângeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac.
  13. Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se înjunghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin – „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!” –
  14. Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: „Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”
  15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Du-te la curteanul acela, la Şebna, dregătorul casei împărăteşti, şi zi-i:
  16. „Ce ai tu aici la tine şi pe cine ai aici, de-ţi sapi aici un mormânt?” El îşi sapă un mormânt sus pe înălţime, îşi scobeşte o locuinţă în stâncă!
  17. Iată, Domnul te va azvârli cu o aruncătură puternică, te va învârti ca pe un ghem.
  18. Te va azvârli, te va azvârli ca pe o minge, pe un pământ întins, şi acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpânului tău!
  19. Vei fi izgonit din dregătoria ta şi te va smulge Domnul din locul tău.
  20. „În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia,
  21. îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.
  22. Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.
  23. Îl voi împlânta ca pe un drug într-un loc tare şi va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.
  24. Pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său, odraslele alese şi de ocară, toate sculele cele mici, atât lighenele, cât şi vasele.
  25. În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, drugul acela împlântat într-un loc tare va fi scos, va fi tăiat, şi va cădea, şi povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit.”

Capitolul 23

  1. Prorocie împotriva Tirului. Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le-a venit vestea aceasta. –
  2. Amuţiţi de groază, locuitori ai ţărmului pe care îl umpleau odată negustorii din Sidon care străbăteau marea!
  3. Veniturile lui erau grâul Nilului şi secerişul Râului, aduse pe ape mari, aşa că el era târgul neamurilor. –
  4. Ruşinează-te, Sidoane! Căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: „Eu n-am avut durerile facerii, nici n-am născut, n-am hrănit tineri, nici n-am crescut fete.”
  5. Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului
  6. şi vor zice: „Treceţi la Tarsis, bociţi-vă, locuitori ai ţărmului!
  7. Aceasta este cetatea voastră cea veselă, care avea o obârşie veche şi ale cărei picioare o duceau să locuiască departe.
  8. Cine a luat această hotărâre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voievozi şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pământ?”
  9. Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:
  10. Străbateţi ţara, ca Nilul, niciun brâu nu te mai strânge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug!
  11. Domnul Şi-a întins mâna asupra mării; a făcut să tremure împărăţii; a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului
  12. şi a zis: „De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă.”
  13. Iată pe haldei, care nu erau un popor, locuitorii aceştia ai pustiului, cărora asirianul le-a întemeiat o ţară; ei înalţă turnuri, surpă casele împărăteşti ale Tirului, le prefac în dărâmături.
  14. Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci cetăţuia voastră este nimicită.
  15. În vremea aceea, Tirul va fi dat uitării şaptezeci de ani, cât ţine viaţa unui împărat, dar după şaptezeci de ani, se va întâmpla Tirului ca şi curvei despre care vorbeşte cântecul:
  16. „Ia harpa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cântă bine, cântă-ţi cântecele de mai multe ori, ca iarăşi să-şi aducă lumea aminte de tine.”
  17. Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, şi se va întoarce iarăşi la câştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului;
  18. dar câştigul şi plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate; ci câştigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului o hrană îmbelşugată şi haine strălucite.

Capitolul 24

  1. Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
  2. cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator.
  3. Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.
  4. Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,
  5. căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!
  6. De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
  7. Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină.
  8. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.
  9. Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
  10. Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.
  11. Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.
  12. Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărâmate.
  13. Da, în ţară, în mijlocul popoarelor este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinilor rămaşi după culesul viei.
  14. Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. –
  15. Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! –
  16. De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”
  17. Groaza, groapa şi laţul vin peste tine, locuitor al ţării!
  18. Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului!
  19. Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
  20. pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.
  21. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului.
  22. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.
  23. Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui. –

Capitolul 25

  1. Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.
  2. Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetăţuia cea tare, într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită.
  3. De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.
  4. Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
  5. Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor. –
  6. Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.
  7. Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;
  8. nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.
  9. În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”
  10. Căci mâna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
  11. În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mândria şi face de nimica dibăcia mâinilor lui.
  12. El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pământ, în ţărână.

Capitolul 26

  1. În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură.
  2. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios.
  3. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.
  4. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.
  5. El a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână.
  6. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi.”
  7. Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.
  8. De aceea Te aşteptăm, Doamne, şi pe calea judecăţilor Tale; sufletul nostru suspină după Numele Tău şi după pomenirea Ta.
  9. Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înăuntrul meu. Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.
  10. Dacă ierţi pe cel rău, el totuşi nu învaţă neprihănirea, se dedă la rău în ţara în care domneşte neprihănirea şi nu caută la măreţia Domnului.
  11. Doamne, mâna Ta este puternică: ei n-o zăresc! Dar vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău, şi vor fi ruşinaţi; va arde focul pe vrăjmaşii Tăi.
  12. Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
  13. Doamne Dumnezeul nostru, alţi stăpâni afară de Tine au stăpânit peste noi, dar acum numai pe Tine şi numai Numele Tău îl chemăm.
  14. Cei ce sunt morţi acum nu vor mai trăi, sunt nişte umbre, şi nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit şi le-ai şters pomenirea.
  15. Înmulţeşte poporul, Doamne! Înmulţeşte poporul, arată-Ţi slava; dă înapoi toate hotarele ţării.
  16. Doamne, ei Te-au căutat, când erau în strâmtorare; au început să se roage, când i-ai pedepsit.
  17. Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată, gata să nască, şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi, departe de faţa Ta, Doamne!
  18. Am zămislit, am simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi.
  19. Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.
  20. Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! –
  21. Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile.

Capitolul 27

  1. În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur) şi leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).
  2. În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese:
  3. „Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.
  4. N-am nicio mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i vor arde pe toţi,
  5. afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.”
  6. În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi va umple lumea cu roadele lui.
  7. L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?
  8. Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit.
  9. Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispăşită; şi iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca nişte pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astartei şi stâlpii soarelui nu se vor mai ridica.
  10. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată şi părăsită ca pustiul. În ea paşte viţelul, în ea se culcă şi-i mănâncă ramurile.
  11. Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
  12. În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul Râului până la pârâul Egiptului; iar voi veţi fi strânşi unul câte unul, copii ai lui Israel!
  13. În ziua aceea, se va suna cu trâmbiţa cea mare, şi atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei, şi fugarii, din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului pe muntele cel sfânt, Ierusalim.

Capitolul 28

  1. Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!
  2. Iată că vine de la Domnul un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care o doboară cu putere la pământ.
  3. Va fi călcată în picioare cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim;
  4. şi floarea veştejită, care este strălucirea podoabei ei pe culmea văii mănoase, va fi ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care, abia o iei în mână, şi îndată o şi înghiţi.
  5. În ziua aceea, Domnul oştirilor va fi o cunună strălucitoare şi o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului
  6. sau un duh de dreptate pentru cel ce şade pe scaunul de judecată şi o putere pentru cei ce dau pe vrăjmaş înapoi până la porţile lui.
  7. Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.
  8. Toate mesele sunt pline de vărsături murdare şi nu mai este niciun loc curat. –
  9. Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?
  10. Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –
  11. Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.
  12. El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte,
  13. şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo”, ca, mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ, şi să fie prinşi.
  14. De aceea, ascultaţi cuvântul Domnului, batjocoritorilor care stăpâniţi peste poporul acesta din Ierusalim!
  15. Pentru că ziceţi: „Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul, şi ca adăpost minciuna!”,
  16. de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă.
  17. Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate, o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii.
  18. Aşa că legământul vostru cu moartea va fi nimicit, şi învoiala voastră cu Locuinţa morţilor nu va dăinui. Când va trece urgia apelor năvălitoare, veţi fi striviţi de ea.
  19. Ori de câte ori va trece, vă va apuca; căci va trece în toate dimineţile, zi şi noapte, şi numai vuietul ei vă va îngrozi.”
  20. Patul va fi prea scurt ca să te întinzi în el, şi învelitoarea prea îngustă ca să te înveleşti cu ea.
  21. Căci Domnul Se va scula, ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia, ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.
  22. Acum, nu batjocoriţi, ca nu cumva să vi se strângă mai tare legăturile; căci am aflat de la Domnul Dumnezeul oştirilor că nimicirea întregii ţări este hotărâtă.
  23. Plecaţi-vă urechea şi ascultaţi glasul meu! Fiţi cu luare aminte şi ascultaţi cuvântul meu!
  24. Cel ce ară pentru semănătură ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pământul?
  25. Oare după ce a netezit faţa pământului, nu aruncă el măzăriche şi seamănă chimen? Nu pune el grâul în rânduri, orzul într-un loc deosebit, şi alacul pe margini?
  26. Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături.
  27. Măzărichea nu se treieră cu leasa, şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul, şi chimenul, cu nuiaua.
  28. Grâul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-l sfărâmi.
  29. Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este planul Lui şi mare este înţelepciunea Lui.

Capitolul 29

  1. „Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărât David! Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.
  2. Apoi voi împresura pe Ariel; plânsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
  3. Căci te voi împresura din toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.
  4. Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.
  5. Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară, şi aceasta deodată, într-o clipă.
  6. De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.
  7. Şi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuii lui, strângându-l de aproape.
  8. După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” –
  9. Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! – Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
  10. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
  11. De aceea, toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu pot, căci este pecetluită!”
  12. Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu ştiu să citesc.”
  13. Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.
  14. De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.”
  15. Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”!
  16. Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?
  17. Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure!
  18. În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea.
  19. Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel.
  20. Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:
  21. cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfrunta la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.
  22. De aceea, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.
  23. Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
  24. Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi cei ce cârteau vor lua învăţătură.”

Capitolul 30

  1. „Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat!
  2. Ei se coboară în Egipt fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!
  3. Dar ocrotirea lui faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.
  4. Căci voievozii lui au şi ajuns la Ţoan, şi trimişii lui au şi atins Hanesul.
  5. Dar toţi vor rămâne de ruşine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre ruşinea şi ocara lor.”
  6. Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: printr-un ţinut strâmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpârca şi şarpele zburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile, pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.
  7. Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: „Zarvă fără nicio ispravă.”
  8. „Du-te acum – zice Domnul – de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.
  9. Scrie că: „Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
  10. care zic văzătorilor: „Să nu vedeţi!”, şi prorocilor: „Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!
  11. Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!”
  12. De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: „Fiindcă lepădaţi cuvântul acesta şi vă încredeţi în silnicie şi vicleşuguri şi vă sprijiniţi pe ele,
  13. de aceea, nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt care, spărgându-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într-o clipă:
  14. îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se sfărâmă fără nicio milă şi din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne niciun ciob măcar cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână.”
  15. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Dar n-aţi voit!
  16. Ci aţi zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veţi şi fugi! – „Vom călări pe cai iuţi!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi şi mai iuţi!
  17. O mie vor fugi la ameninţarea unuia singur; şi, când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până veţi rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte şi ca un steag pe creştetul unui deal.
  18. Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!
  19. Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta.
  20. Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă, în strâmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.
  21. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.
  22. Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acoperă idolii şi aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le vei arunca şi le vei zice: „Afară cu voi de aici!”
  23. Atunci El va da ploaie peste sămânţa pe care o vei pune în pământ, şi pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă şi hrănitoare; în acelaşi timp, turmele tale vor paşte în păşuni întinse.
  24. Boii şi măgarii care ară pământul vor mânca un nutreţ sărat, vânturat cu lopata şi cu ciurul.
  25. Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.
  26. Şi lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai mare (ca lumina a şapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său şi va tămădui rana loviturilor lui.
  27. Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă şi un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, şi limba Lui este ca un foc mistuitor;
  28. suflarea Lui este ca un şuvoi ieşit din albie, care ajunge până la gât ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii şi să pună o zăbală înşelătoare în fălcile popoarelor.
  29. Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel.
  30. Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii şi pietrelor de grindină.
  31. Atunci asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.
  32. La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele şi harpele, Domnul va lupta împotriva lui cu mâna ridicată.
  33. Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă.

Capitolul 31

  1. Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor, se bizuie pe cai şi se încred în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul!
  2. Dar şi El este înţelept şi aduce nenorocirea, şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi şi împotriva ajutorului celor ce săvârşesc nelegiuirea.
  3. Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, şi caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Şi întindă Domnul, şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea, şi vor pieri cu toţii.
  4. Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Cum mugeşte leul şi puiul de leu asupra prăzii, în ciuda tuturor păstorilor strânşi împotriva lui, şi nu se înspăimântă de glasul lor, nici nu se sperie de numărul lor, aşa Se va coborî şi Domnul oştirilor să lupte pe muntele Sionului şi pe dealul lui.
  5. Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul, îl va ocroti şi-l va izbăvi, îl va cruţa şi-l va mântui.”
  6. Întoarceţi-vă la Acela de la care v-aţi abătut mult, copii ai lui Israel!
  7. Căci în ziua aceea, fiecare îşi va lepăda idolii de argint şi de aur, pe care vi i-aţi făcut cu mâinile voastre nelegiuite.
  8. „Şi asirianul va cădea ucis de o sabie, dar nu a unui om; îl va nimici o sabie, dar nu este a unui om; va fugi de sabie, şi tinerii lui războinici vor fi robiţi.
  9. Stânca lui se va topi de groază, şi căpeteniile lui vor tremura înaintea steagului – zice Domnul, care Îşi are focul în Sion, şi cuptorul, în Ierusalim.”

Capitolul 32

  1. Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.
  2. Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.
  3. Ochii celor ce văd nu vor mai fi legaţi, şi urechile celor ce aud vor lua aminte.
  4. Inima celor uşuratici va pricepe şi va înţelege, şi limba gângavilor va vorbi iute şi desluşit.
  5. Nebunul nu se va mai numi ales la suflet, nici mişelul nu se va mai numi cu inimă largă.
  6. Căci nebunul spune nebunii, şi inima lui gândeşte rău, ca să lucreze în chip nelegiuit şi să spună neadevăruri împotriva Domnului, ca să lase lihnit sufletul celui flămând şi să ia băutura celui însetat.
  7. Armele mişelului sunt nimicitoare; el face planuri vinovate ca să piardă pe cel nenorocit prin cuvinte mincinoase, chiar când pricina săracului este dreaptă.
  8. Dar cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile lui alese.
  9. Femei fără grijă, sculaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! Fiice nepăsătoare, luaţi aminte la cuvântul meu!
  10. Într-un an şi câteva zile, veţi tremura, nepăsătoarelor; căci se va duce culesul viilor, şi strângerea poamelor nu va mai veni. –
  11. Îngroziţi-vă, voi, cele fără grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Dezbrăcaţi-vă, dezgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele cu haine de jale!
  12. Bateţi-vă pieptul, aducându-vă aminte de frumuseţea câmpiilor şi de rodnicia viilor. –
  13. Pe pământul poporului meu cresc spini şi mărăcini, chiar şi în toate casele de plăcere ale cetăţii celei vesele.
  14. Casa împărătească este părăsită, cetatea gălăgioasă este lăsată; dealul şi turnul vor sluji pe vecie ca peşteri; măgarii sălbatici se vor juca în ele, şi turmele vor paşte,
  15. până când se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustiul se va preface în pământ, şi pometul va fi privit ca o pădure.
  16. Atunci nepărtinirea va locui în pustiu, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomet.
  17. Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie.
  18. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.
  19. Dar pădurea va fi prăbuşită sub grindină, şi cetatea, plecată adânc.
  20. Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului!

Capitolul 33

  1. Vai de tine, pustiitorule, care totuşi n-ai fost pustiit; care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit şi tu. –
  2. Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
  3. Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăştie. –
  4. Şi prada voastră va fi strânsă cum strânge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.
  5. Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.
  6. Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
  7. Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar.
  8. Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.
  9. Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca un pustiu; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
  10. „Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
  11. Aţi zămislit fân şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înşivă vă va arde de tot.
  12. Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc.
  13. Voi cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi cei de aproape, vedeţi puterea Mea!”
  14. Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?”
  15. Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
  16. acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
  17. Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
  18. Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
  19. Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încâlcită, de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
  20. Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
  21. Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece niciun vas puternic.
  22. Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!
  23. Funiile tale s-au slăbit, aşa că nu mai pot strânge piciorul catargului şi nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că până şi ologii iau parte la ea.
  24. Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.

Capitolul 34

  1. Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!
  2. Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile şi plin de urgie pe toată oştirea lor: El le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot.
  3. Morţii lor sunt aruncaţi, trupurile lor moarte miros greu, şi se topesc munţii de sângele lor.
  4. Toată oştirea cerurilor piere, cerurile sunt făcute sul ca o carte, şi toată oştirea lor cade cum cade frunza de viţă, cum cade frunza de smochin.
  5. „Căci sabia Mea – zice Domnul – s-a îmbătat în ceruri; iată, se va coborî asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.
  6. Sabia Domnului este plină de sânge, unsă cu grăsime, cu sângele mieilor şi ţapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor; căci Domnul ţine un praznic de jertfe la Boţra, şi un mare măcel este în ţara Edomului.
  7. Bivolii cad împreună cu ei, şi boii, împreună cu taurii; ţara lor se adapă cu sânge, şi ţărâna se umple de grăsime.”
  8. Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion.
  9. Pâraiele Edomului se vor preface în smoală, şi pulberea lui în pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde.
  10. Nu se va stinge nici zi, nici noapte, şi fumul lui se va înălţa în veci. Din veac în veac va fi pustiit, şi nimeni nu va trece prin el în veci de veci.
  11. Ci pelicanul şi ariciul îl vor stăpâni, bufniţa şi corbul îl vor locui. Se va întinde peste el funia pustiirii şi cumpăna nimicirii.
  12. Nu vor mai fi în el fruntaşi, ca să aleagă un împărat, şi toţi voievozii lui vor fi nimiciţi.
  13. În casele lui împărăteşti vor creşte spinii, în cetăţuile lui, mărăcini şi urzici. Acolo va fi locuinţa şacalilor şi vizuina struţilor.
  14. Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu câinii sălbatici, şi ţapii păroşi se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă.
  15. Acolo îşi va face cuibul şarpele de noapte, îşi va pune ouăle, le va cloci şi îşi va strânge puii la umbra lui; acolo se vor strânge toţi uliii, fiecare la tovarăşul lui.
  16. Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greş. Căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strânge acele sălbăticiuni.
  17. El a tras la sorţi pentru ele, şi mâna Lui le-a împărţit cu funia de măsurat ţara aceasta: ele o vor stăpâni totdeauna şi o vor locui din veac în veac. –

Capitolul 35

  1. Pustiul şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul;
  2. se va acoperi cu flori şi va sări de bucurie, cu cântece de veselie şi strigăte de biruinţă, căci i se va da slava Libanului, strălucirea Carmelului şi a Saronului. Vor vedea slava Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.
  3. Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină.
  4. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”
  5. Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor;
  6. atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie;
  7. marea de nisip se va preface în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de apă. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor vor creşte trestii şi papură.
  8. Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
  9. Pe calea aceasta nu va fi niciun leu, şi nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întâlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea.
  10. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

Capitolul 36

  1. În al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor cetăţilor întărite ale lui Iuda, şi le-a luat.
  2. Şi împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, pe Rabşache cu o puternică oştire. Rabşache s-a oprit la canalul de apă al iazului de sus, pe drumul ogorului înălbitorului.
  3. Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, s-a dus la el cu logofătul Şebna şi cu Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul (arhivarul).
  4. Rabşache le-a zis: „Spuneţi lui Ezechia: „Aşa vorbeşte marele împărat, împăratul Asiriei: „Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?”
  5. Eu îţi spun că acestea sunt vorbe în vânt: pentru război trebuie chibzuinţă şi putere. În cine ţi-ai pus, dar, încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea?
  6. Iată, ai pus-o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înţeapă şi străpunge mâna oricui se sprijină pe ea! Aşa este faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei ce se încred în el.
  7. Dar poate că îmi vei spune: „Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru!” Dar nu este El acela ale cărui înălţimi şi altare le-a îndepărtat Ezechia, zicând lui Iuda şi Ierusalimului: „Să vă închinaţi înaintea acestui altar”?”
  8. Acum fă o învoială cu stăpânul meu, împăratul Asiriei, şi-ţi voi da două mii de cai; să vedem dacă poţi face rost de călăreţi ca să încalece pe ei!
  9. Cum ai putea să stai tu împotriva unei singure căpetenii, dintre cei mai neînsemnaţi slujitori ai stăpânului meu? Şi totuşi tu îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi pentru călăreţi.
  10. Şi apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva ţării acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: „Suie-te împotriva ţării acesteia şi nimiceşte-o!”
  11. Eliachim, Şebna şi Ioah au zis lui Rabşache: „Vorbeşte robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înţelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.”
  12. Rabşache a răspuns: „Oare stăpânului tău şi ţie m-a trimis stăpânul meu să spun aceste cuvinte? Nu m-a trimis el să le spun oamenilor acestora care şed pe zid ca să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul împreună cu voi?”
  13. Apoi Rabşache a înaintat şi a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: „Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei!
  14. Aşa vorbeşte împăratul: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească.
  15. Nu vă lăsaţi mângâiaţi de Ezechia cu încrederea în Domnul, când vă zice: „Domnul ne va izbăvi, şi cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.”
  16. Nu ascultaţi pe Ezechia. Căci aşa vorbeşte împăratul Asiriei: „Faceţi pace cu mine, supuneţi-vă mie, şi fiecare din voi va mânca din via lui şi din smochinul lui, şi va bea apă din fântâna lui,
  17. până voi veni şi vă voi lua într-o ţară ca a voastră, într-o ţară plină de grâu şi de vin, o ţară plină de pâine şi de vii.”
  18. Nu vă lăsaţi amăgiţi de Ezechia, când vă zice: „Domnul ne va izbăvi.” Oare dumnezeii neamurilor au izbăvit ei fiecare ţara lui din mâna împăratului Asiriei?
  19. Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii din Sefarvaim? Şi unde sunt dumnezeii Samariei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?
  20. Dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care din ei şi-a izbăvit ţara din mâna mea, pentru ca Domnul să izbăvească Ierusalimul din mâna mea?”
  21. Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns o vorbă; căci împăratul dăduse porunca aceasta: „Să nu-i răspundeţi!”
  22. Şi Eliachim, fiul lui Hilchia, căpetenia casei împăratului, Şebna, logofătul, şi Ioah, fiul lui Asaf, scriitorul, au venit astfel la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.

Capitolul 37

  1. Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.
  2. A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
  3. Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei lor, şi totuşi mamele n-au putere să nască.
  4. Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.”
  5. Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia.
  6. Şi Isaia le-a zis: „Iată ce veţi spune împăratului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
  7. Căci voi pune în el un duh de aşa fel, încât la o veste pe care o va primi, se va întoarce în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
  8. Rabşache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
  9. Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ţi facă război.” Cum a auzit lucrul acesta, a trimis soli la Ezechia, zicându-le:
  10. „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi şi zici: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
  11. Căci ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit cu desăvârşire; şi tu, să fii izbăvit?
  12. Oare dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei, le-au izbăvit ei, şi anume: Gozanul, Haranul, Reţef şi fiii lui Eden care sunt la Telasar?
  13. Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?”
  14. Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului
  15. şi I-a făcut următoarea rugăciune:
  16. „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!
  17. Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!
  18. Este adevărat, Doamne, că împăraţii Asiriei au pustiit toate popoarele şi ţările lor
  19. şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâinile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit.
  20. Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!”
  21. Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
  22. Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
  23. Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel;
  24. prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: „Cu mulţimea carelor mele m-am suit pe vârful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomet.
  25. Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.”
  26. Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărâmături.
  27. Şi locuitorii lor sunt neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi: sunt ca iarba de pe câmp şi verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic.
  28. Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea.
  29. Deci pentru că eşti mânios împotriva Mea, şi mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.”
  30. Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine, şi în al doilea an, ce va răsări din aceasta; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.
  31. Şi ce va mai scăpa din casa lui Iuda şi ce va mai rămâne iarăşi va prinde rădăcini dedesubt şi va aduce rod deasupra.
  32. Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului, cei izbăviţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
  33. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: „El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
  34. Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul,
  35. căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!”
  36. Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.
  37. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive.
  38. Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Capitolul 38

  1. În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”
  2. Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:
  3. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.
  4. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:
  5. „Du-te şi spune lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.
  6. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti cetatea aceasta.”
  7. Şi iată semnul din partea Domnului, după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:
  8. voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.
  9. Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui:
  10. „Ziceam: „În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!”
  11. Ziceam: „Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!
  12. Locuinţa mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. Până deseară îmi vei pune capăt!
  13. Am strigat până dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Până deseară îmi vei pune capăt!
  14. Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: „Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!”
  15. Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.
  16. Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.
  17. Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
  18. Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte, şi cei ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
  19. Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.
  20. Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre vom suna din corzile instrumentelor noastre în Casa Domnului.”
  21. Isaia zisese: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă; şi Ezechia va trăi.”
  22. Şi Ezechia zisese: „După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?”

Capitolul 39

  1. În acelaşi timp, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, pentru că aflase de boala şi însănătoşirea lui.
  2. Ezechia s-a bucurat şi a arătat trimişilor locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, miresmele şi untdelemnul de preţ, toată casa lui de arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a rămas nimic în casa şi în ţinuturile lui pe care să nu li-l fi arătat.
  3. Prorocul Isaia a venit apoi la împăratul Ezechia şi l-a întrebat: „Ce au spus oamenii aceia şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit la mine dintr-o ţară depărtată, din Babilon.”
  4. Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n-a rămas nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.”
  5. Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oştirilor:
  6. „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul.
  7. Şi vor lua din fiii tăi ieşiţi din tine, pe care-i vei naşte, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.”
  8. Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. Căci, a adăugat el, măcar în timpul vieţii mele va fi pace şi linişte!”

Capitolul 40

  1. „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
  2. Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.”
  3. Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!
  4. Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile, în vâlcele!
  5. Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.”
  6. Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.
  7. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba:
  8. iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.”
  9. Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru!”
  10. Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
  11. El Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui şi va călăuzi blând oile care alăptează.
  12. „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile, cu cumpăna?
  13. Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?
  14. Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură? Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscut calea priceperii?
  15. Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.
  16. Libanul n-ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot.
  17. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
  18. Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
  19. Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur şi-i toarnă lănţişoare de argint.
  20. Iar cine este sărac alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol care să nu se clatine.
  21. Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
  22. El şade deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o maramă subţire şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.
  23. El preface într-o nimica pe voievozi şi face o nimica din judecătorii pământului.
  24. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ; şi El suflă peste ei de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.
  25. „Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? – zice Cel Sfânt.
  26. Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.
  27. Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”?
  28. Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
  29. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
  30. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină;
  31. dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

Capitolul 41

  1. „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună.
  2. Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt?
  3. El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.
  4. Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.”
  5. Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin.
  6. Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!”
  7. Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.
  8. „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,
  9. tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
  10. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
  11. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.
  12. Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.
  13. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”
  14. Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.
  15. Iată, te fac o unealtă ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărâma munţii şi vei face dealurile ca pleava.
  16. Le vei vântura, şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.
  17. Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
  18. Voi face să izvorască râuri pe dealuri, şi izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în şuvoaie de ape;
  19. voi sădi cedri, salcâmi, mirţi şi măslini în pustiu; voi pune chiparoşi, ulmi şi merişori turceşti la un loc în pustiu,
  20. ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfântul lui Israel le-a zidit.
  21. Apăraţi-vă pricina – zice Domnul – arătaţi-vă dovezile cele mai tari, zice Împăratul lui Iacov.
  22. Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul.
  23. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
  24. Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.
  25. Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.
  26. Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: „Are dreptate”? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.
  27. Eu, Cel Dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!”, şi Ierusalimului: „Îţi trimit un vestitor de veşti bune!”
  28. Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.
  29. Iată că toţi sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!

Capitolul 42

  1. „Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
  2. El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
  3. Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
  4. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.”
  5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet, celor ce merg pe el.
  6. „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,
  7. să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.
  8. Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor.
  9. Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” –
  10. Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor!
  11. Pustiul şi cetăţile lui să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar să-şi înalţe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor!
  12. Să dea slavă Domnului şi să vestească laudele Lui în ostroave!”
  13. Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi. –
  14. „Am tăcut multă vreme – zice Domnul – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla.
  15. Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave, şi iazurile le voi usca.
  16. Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor, şi locurile strâmbe, în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.
  17. Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: „Voi sunteţi dumnezeii noştri!”
  18. „Ascultaţi, surzilor; priviţi şi vedeţi, orbilor!
  19. Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi surd ca solul Meu pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului?
  20. Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit.”
  21. Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.
  22. Şi totuşi poporul acesta este un popor prădat şi jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri şi înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i scapă! Jefuiţi, şi nimeni nu zice: „Dă înapoi!”
  23. Cine dintre voi însă pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele şi să asculte pe viitor?
  24. Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel, în mâinile jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile Lui şi n-au ascultat legea Lui.
  25. De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile, şi n-a înţeles; l-a ars, şi n-a luat seama.

Capitolul 43

  1. Acum, aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.
  2. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.
  3. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba, în locul tău.
  4. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.
  5. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus.
  6. Voi zice miazănoaptei: „Dă încoace!”, şi miazăzilei: „Nu opri”, ci adu-Mi fiii din ţările depărtate şi fiicele de la marginea pământului:
  7. pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.” –
  8. Scoate afară poporul cel orb, care totuşi are ochi, şi surzii, care totuşi au urechi.
  9. Să se strângă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintâi prorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: „Adevărat!” –
  10. „Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost niciun dumnezeu, şi după Mine nu va fi.
  11. Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!
  12. Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi: voi Îmi sunteţi martori – zice Domnul – că Eu sunt Dumnezeu.
  13. Eu sunt de la început, şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?
  14. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: Din pricina voastră, trimit pe vrăjmaş împotriva Babilonului şi cobor pe toţi fugarii, chiar şi pe haldei, pe corăbiile cu care se făleau.
  15. Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Făcătorul lui Israel, Împăratul vostru.”
  16. Aşa vorbeşte Domnul, care a croit un drum pe mare şi o cărare pe apele cele puternice,
  17. care a scos care şi cai, o oştire şi războinici viteji, culcaţi deodată împreună, ca să nu se mai scoale, nimiciţi şi stinşi ca un muc de lumânare:
  18. „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!
  19. Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase.
  20. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustiu şi râuri, în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales,
  21. poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.”
  22. Şi tu nu M-ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!
  23. Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot şi nu M-ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mâncare pe care trebuia să Mi le aduci; şi nu te-am obosit cu jertfe de tămâie.
  24. Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint şi nu M-ai săturat cu grăsimea jertfelor tale: dar tu M-ai chinuit cu păcatele tale şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale.
  25. Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
  26. Adu-Mi aminte să ne judecăm împreună, vorbeşte tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea.
  27. Cel dintâi tată al tău a păcătuit, şi învăţătorii tăi s-au răzvrătit împotriva Mea.
  28. De aceea am socotit ca nişte pângăriţi pe căpeteniile Sfântului Locaş, am dat pierzării pe Iacov, şi batjocurii, pe Israel.

Capitolul 44

  1. Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!
  2. Aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut şi întocmit, şi care de la naşterea ta este sprijinul tău: „Nu te teme de nimic, robul Meu Iacov, Israelul Meu pe care l-am ales.
  3. Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri, pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea, peste odraslele tale,
  4. şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.
  5. Unul va zice: „Eu sunt al Domnului!” Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: „Al Domnului sunt!”, şi va fi cinstit cu numele lui Israel.
  6. Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
  7. Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple!
  8. Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”
  9. Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.
  10. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el?
  11. Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.
  12. Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.
  13. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.
  14. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
  15. Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui!
  16. O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!”
  17. Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!”
  18. Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă.
  19. Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?”
  20. El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” –
  21. Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita!
  22. Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. –
  23. Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.
  24. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine?
  25. Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie.
  26. Dar întăresc cuvântul robului Meu şi împlinesc ce prorocesc trimişii Mei; Eu zic despre Ierusalim: „Va fi locuit” şi, despre cetăţile lui Iuda: „Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.”
  27. Eu zic Adâncului: „Usucă-te, şi îţi voi seca râurile.”
  28. Eu zic despre Cirus: „El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: „Să fie zidit iarăşi!”, şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!”

Capitolul 45

  1. Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
  2. „Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier.
  3. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
  4. Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
  5. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
  6. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul.
  7. Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
  8. Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.”
  9. Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?”, şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?
  10. Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?”, şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”
  11. Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?
  12. Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor.
  13. Eu am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.”
  14. Aşa vorbeşte Domnul: „Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei, şi ale sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta şi-ţi vor zice rugându-te: „Numai la tine Se află Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El.”
  15. Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
  16. Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.
  17. Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.”
  18. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!
  19. Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
  20. Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce îşi duc idolul de lemn şi cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiască.
  21. Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
  22. Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
  23. Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine.
  24. „Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
  25. În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.”

Capitolul 46

  1. Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sunt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe care-i purtaţi voi au ajuns o sarcină, o povară pentru vita obosită!
  2. Au căzut, s-au prăbuşit împreună, nu pot să scape povara; ei înşişi se duc în robie.
  3. „Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră:
  4. până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.
  5. Cu cine Mă veţi pune alături ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna şi Mă veţi potrivi?
  6. Ei varsă aurul din pungă şi cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele şi se închină şi îngenunchează înaintea lui.
  7. Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne, şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.
  8. Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.
  9. Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.
  10. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.
  11. Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă; dintr-o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.
  12. Ascultaţi-Mă, oameni cu inima împietrită, vrăjmaşi ai neprihănirii!
  13. Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel.

Capitolul 47

  1. Coboară-te şi şezi în ţărână, fecioară, fiica Babilonului; şezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica haldeilor; căci nu te vor mai numi subţirică şi plăcută.
  2. Ia pietrele de moară şi macină făină; scoate-ţi marama, ridică-ţi poala rochiei, descoperă-ţi picioarele, treci râurile!
  3. Goliciunea ţi se va descoperi, şi ţi se va vedea ruşinea. Mă voi răzbuna şi nu voi cruţa pe nimeni. –
  4. Răscumpărătorul nostru Se cheamă Domnul oştirilor, Sfântul lui Israel. –
  5. Şezi într-un colţ şi taci, fata haldeilor! Căci nu te vor mai numi împărăteasa împărăţiilor.
  6. Mă mâniasem pe poporul Meu, Îmi pângărisem moştenirea şi-i dădusem în mâinile tale: dar tu n-ai avut milă de ei, ci ţi-ai apăsat greu jugul asupra bătrânului.
  7. Tu ziceai: „În veci voi fi împărăteasă!”, şi nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârşească.
  8. Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă şi zici în inima ta: „Eu, şi numai eu, nu voi fi niciodată văduvă şi nu voi fi niciodată lipsită de copii!”
  9. Şi totuşi aceste două lucruri ţi se vor întâmpla deodată, în aceeaşi zi: şi pierderea copiilor, şi văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale şi multelor tale descântece.
  10. Căci te încredeai în răutatea ta şi ziceai: „Nimeni nu mă vede!” Înţelepciunea şi ştiinţa ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: „Eu şi numai eu.”
  11. De aceea, nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca; şi deodată va veni peste tine prăpădul pe neaşteptate.
  12. Vino, dar, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.
  13. Te-ai obosit tot întrebând; să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!
  14. Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care stă.
  15. Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte: şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.

Capitolul 48

  1. Ascultaţi lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, care purtaţi numele lui Israel şi care aţi ieşit din apele lui Iuda; voi, care aţi jurat pe Numele Domnului şi care chemaţi pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!
  2. Căci ei îşi trag numele de la cetatea sfântă şi se bizuie pe Dumnezeul lui Israel, al cărui nume este Domnul oştirilor.
  3. De multă vreme am făcut cele dintâi prorocii, din gura Mea au ieşit şi Eu le-am vestit: deodată am lucrat, şi s-au împlinit.
  4. Ştiind că eşti împietrit, că grumazul îţi este un drug de fier şi că ai o frunte de aramă,
  5. ţi-am vestit demult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poţi să zici: „Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!”
  6. Ai auzit toate aceste lucruri pe care le vezi acum! Şi nu vreţi să le mărturisiţi acum?… De acum, îţi vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.
  7. Ele se fac în timpul de faţă şi nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: „Iată că le ştiam.”
  8. Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele: căci ştiam că ai să fii necredincios şi că din naştere ai fost numit răzvrătit.
  9. Din pricina Numelui Meu sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine, ca să nu te nimicesc.
  10. Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.
  11. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.
  12. Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel Dintâi şi tot Eu sunt şi Cel din Urmă.
  13. Mâna Mea a întemeiat pământul, şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s-au şi înfăţişat îndată.
  14. Strângeţi-vă cu toţii şi ascultaţi! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Acela pe care-l iubeşte Domnul va împlini voia Lui împotriva Babilonului, şi braţul lui va apăsa asupra haldeilor.
  15. Eu am vorbit şi Eu l-am şi chemat; Eu l-am adus, şi lucrarea lui va izbuti.
  16. Apropiaţi-vă de Mine şi ascultaţi! De la început, n-am vorbit în ascuns, de la obârşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu M-a trimis cu Duhul Său.”
  17. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!
  18. O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta, ca valurile mării.
  19. Sămânţa ta ar fi fost ca nisipul, şi roadele pântecelui tău, ca boabele de nisip; numele tău n-ar fi fost şters şi nimicit înaintea Mea.
  20. Ieşiţi din Babilon, fugiţi din mijlocul haldeilor! Vestiţi, trâmbiţaţi cu glas de veselie, daţi de ştire până la capătul pământului, spuneţi: „Domnul a răscumpărat pe robul Său, Iacov!”
  21. Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa.
  22. Cei răi n-au pace, zice Domnul.

Capitolul 49

  1. Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.
  2. Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi.
  3. „Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.”
  4. Şi eu mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, şi răsplata mea, la Dumnezeul meu.
  5. Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
  6. El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
  7. Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: „Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.”
  8. Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării, Te voi asculta, şi în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;
  9. să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!”, şi celor ce sunt în întuneric: „Arătaţi-vă!” Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
  10. Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
  11. Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite.
  12. Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim.
  13. Bucuraţi-vă, ceruri! Înveseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui.”
  14. Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!”
  15. Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip:
  16. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
  17. Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.
  18. Ridică-ţi ochii de jur împrejur şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
  19. Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi; şi cei ce voiau să te mănânce se vor depărta.
  20. Fiii aceştia de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: „Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.”
  21. Şi vei zice în inima ta: „Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i-a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?”
  22. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
  23. Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.” –
  24. Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? –
  25. „Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi.
  26. Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi va şti orice făptură că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.”

Capitolul 50

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Unde este cartea de despărţire prin care am izgonit pe mama voastră? Sau căruia dintre cei ce M-au împrumutat v-am vândut? Vedeţi, din pricina fărădelegilor voastre aţi fost vânduţi, şi din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră.
  2. Pentru ce nu era nimeni când am venit? Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat? Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea Eu usuc marea şi prefac râurile în pustiu; peştii lor se strică din lipsă de apă şi pier de sete!
  3. Îmbrac cerurile cu negura de jale şi le învelesc cu un sac.
  4. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici.
  5. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi.
  6. Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.
  7. Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.
  8. Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: „Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!”
  9. Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osândi? Într-adevăr se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mânca.
  10. Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!
  11. Iar voi toţi care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.

Capitolul 51

  1. Ascultaţi-Mă, voi care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
  2. Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut; căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
  3. Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai, şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.
  4. Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi legea, şi voi pune legea Mea lumină popoarelor.
  5. Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.
  6. Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină, şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.
  7. Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor care ai în inimă legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor şi nu tremura de ocările lor.
  8. Căci îi va mânca molia ca pe o haină şi-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea se va întinde din veac în veac.”
  9. Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te ca în zilele de odinioară şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul şi ai străpuns balaurul?
  10. Nu eşti Tu acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?
  11. Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.
  12. „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,
  13. şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?
  14. În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine.
  15. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui nume este Domnul oştirilor.
  16. Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!”
  17. Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii!
  18. Căci nu este niciunul care să-l călăuzească din toţi copiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l ia de mână din toţi copiii pe care i-a crescut.
  19. Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: – dar cine te va plânge? – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – „Cum să te mângâi Eu?”
  20. Fiii tăi leşinaţi zăceau în toate colţurile uliţelor ca cerbul într-un laţ, plini de mânia Domnului şi de mustrarea Dumnezeului tău.
  21. De aceea, nenorocitule, beat ce eşti, dar nu de vin, ascultă:
  22. Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul Dumnezeul tău care apără pe poporul Lui: „Iată că îţi iau din mână potirul ameţelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el!
  23. Şi îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: „Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!” Îţi făceai atunci spinarea ca un pământ şi ca o uliţă pentru trecători.”

Capitolul 52

  1. Trezeşte-te, trezeşte-te! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine niciun om netăiat împrejur sau necurat.
  2. Scutură-ţi ţărâna de pe tine, scoală-te şi şezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ţi legăturile de la gât, fiică, roabă a Sionului!
  3. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Fără plată aţi fost vânduţi şi nu veţi fi răscumpăraţi cu preţ de argint.”
  4. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Odinioară, poporul Meu s-a coborât să locuiască pentru o vreme în Egipt; apoi asirianul l-a asuprit fără temei.
  5. Şi acum, ce am să fac aici – zice Domnul – când poporul Meu a fost luat pe nimic? Asupritorii lui strigă de bucurie – zice Domnul – şi cât e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.
  6. De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti în ziua aceea că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă!”
  7. Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţeşte!”
  8. Iată glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.
  9. Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie, dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi răscumpără Ierusalimul.
  10. Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. –
  11. Plecaţi, plecaţi, ieşiţi din Babilon! Nu vă atingeţi de nimic necurat! Ieşiţi din mijlocul lui! Curăţaţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!
  12. Nu ieşiţi cu grabă, nu plecaţi în fugă, căci Domnul vă va ieşi înainte şi Dumnezeul lui Israel vă va tăia calea. –
  13. „Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus.
  14. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era faţa şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor –
  15. tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise şi vor auzi ce nu mai auziseră.”

Capitolul 53

  1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
  2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
  3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
  4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
  5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
  6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
  7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
  8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
  9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
  10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
  11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
  12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

Capitolul 54

  1. Bucură-te, stearpo care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi decât fiii celei măritate, zice Domnul.
  2. Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitorile locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii!
  3. Căci te vei întinde la dreapta şi la stânga, sămânţa ta va cotropi neamurile şi va locui cetăţile pustii.
  4. Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta,
  5. căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ,
  6. căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău.
  7. Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.
  8. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.
  9. Şi lucrul aceasta va fi pentru Mine ca şi cu apele lui Noe: după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra.
  10. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.
  11. Nenorocito, bătuto de furtună şi nemângâiato! Iată, îţi voi împodobi pietrele scumpe cu antimoniu şi-ţi voi da temelii de safir.
  12. Îţi voi face crestele zidurilor de rubin, porţile, de pietre scumpe, şi tot ocolul, de nestemate.
  13. Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului, şi mare va fi propăşirea fiilor tăi.
  14. Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n-ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.
  15. Dacă se urzesc uneltiri, nu vin de la Mine; oricine se va uni împotriva ta va cădea sub puterea ta.
  16. Iată, Eu am făcut pe meşterul care suflă cărbunii în foc şi face o armă după meşteşugul lui. Dar tot Eu am făcut şi pe nimicitor ca s-o sfărâme.
  17. Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.

Capitolul 55

  1. Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată!
  2. De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.
  3. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David.
  4. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap şi stăpânitor al popoarelor.
  5. Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoşti, şi popoare care nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăveşte.”
  6. Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.
  7. Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”
  8. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.
  9. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.
  10. Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,
  11. tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
  12. Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme.
  13. În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor.”

Capitolul 56

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Păziţi ce este drept şi faceţi ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, şi neprihănirea Mea este aproape să se arate.
  2. Ferice de omul care face lucrul acesta şi de fiul omului care rămâne statornic în el păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi stăpânindu-şi mâna ca să nu facă niciun rău!
  3. Străinul care se alipeşte de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!”
  4. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut şi vor stărui în legământul Meu,
  5. le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge.
  6. Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu,
  7. îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”
  8. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: „Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el.”
  9. Veniţi, toate fiarele de pe câmp, veniţi de mâncaţi, toate fiarele din pădure!
  10. Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi şi le place să doarmă.
  11. Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: –
  12. „Veniţi – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” –

Capitolul 57

  1. Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.
  2. El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui.
  3. „Dar, voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei!
  4. De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii
  5. care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor?
  6. În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?
  7. Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
  8. Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei şi iei seama la semnul lor.
  9. Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor.
  10. Oboseşti mergând, şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea.
  11. Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
  12. Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
  13. Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –
  14. Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”
  15. Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
  16. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
  17. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
  18. I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
  19. Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!
  20. Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.”
  21. Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. –

Capitolul 58

  1. Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
  2. În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
  3. „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
  4. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
  5. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
  6. Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
  7. împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
  8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
  9. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
  10. dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
  11. Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
  12. Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
  13. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
  14. atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

Capitolul 59

  1. Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
  2. ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!
  3. Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.
  4. Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea.
  5. Clocesc ouă de basilic şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare; şi, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.
  6. Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.
  7. Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.
  8. Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele nu cunoaşte pacea. –
  9. De aceea, hotărârea de izbăvire este departe de noi, şi mântuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul; lucirea, şi umblăm în negură!
  10. Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi.
  11. Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.
  12. Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.
  13. Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase;
  14. şi astfel izbăvirea s-a întors înapoi, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte, şi neprihănirea nu poate să se apropie.
  15. Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit. Domnul vede cu privirea mânioasă că nu mai este nicio neprihănire.
  16. El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijină.
  17. Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta.
  18. El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită!
  19. Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
  20. „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul.
  21. Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”

Capitolul 60

  1. Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.
  2. Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.
  3. Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale.
  4. „Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sunt purtate pe braţe.
  5. Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine.
  6. Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromaderi din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba aducând aur şi tămâie şi vor vesti laudele Domnului.
  7. Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi Casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită.
  8. Cine sunt aceia care zboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?
  9. Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sunt în frunte ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului Dumnezeului tău, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te proslăveşte.
  10. Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine.
  11. Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor şi împăraţii lor cu alaiul lor.
  12. Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.
  13. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul Sfântului Meu Locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.
  14. Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi „Cetatea Domnului”, „Sionul Sfântului lui Israel”.
  15. De unde erai părăsită şi urâtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veşnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam.
  16. Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţâţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.
  17. În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpânească dreptatea.
  18. Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale „Mântuire”, şi porţile tale „Laudă”.
  19. Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
  20. Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.
  21. Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
  22. Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat, un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.”

Capitolul 61

  1. „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea;
  2. să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;
  3. să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.”
  4. Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam.
  5. Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri.
  6. Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor.
  7. În locul ocării voastre veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică.
  8. „Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi voi încheia cu ei un legământ veşnic.
  9. Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor, printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.”
  10. „Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.
  11. Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul Dumnezeu să răsară mântuirea şi lauda în faţa tuturor neamurilor.”

Capitolul 62

  1. „De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie care s-aprinde.
  2. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii, slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care-l va hotărî gura Domnului.
  3. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău.
  4. Nu te vor mai numi „Părăsită” şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: „Plăcerea Mea este în ea”, şi ţara ta o vor numi „Beula”, „Măritată”, căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi.
  5. Cum se uneşte un tânăr cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine; şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.
  6. Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!
  7. Şi nu-I daţi răgaz, până nu va aşeza din nou Ierusalimul şi-l va face o laudă pe pământ.
  8. Domnul a jurat pe dreapta Lui şi pe braţul Lui cel puternic, zicând: „Nu voi mai da grâul tău hrană vrăjmaşilor tăi, şi fiii străinului nu vor mai bea vinul tău pentru care tu te-ai ostenit.
  9. Ci cei ce vor strânge grâul, aceia îl vor mânca şi vor lăuda pe Domnul, şi cei ce vor face vinul, aceia îl vor bea în curţile Locaşului Meu celui Sfânt.”
  10. Treceţi, treceţi pe porţi! Pregătiţi o cale poporului! Croiţi, croiţi drum, daţi pietrele la o parte! Ridicaţi un steag peste popoare!
  11. Iată ce vesteşte Domnul până la marginile pământului: „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, şi răsplătirile merg înaintea Lui.”
  12. Ei vor fi numiţi „Popor sfânt”, „Răscumpăraţi ai Domnului”. Iar pe tine te vor numi „Cetate căutată şi nepărăsită”.

Capitolul 63

  1. Cine este acesta care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc! –
  2. Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc? –
  3. „Eu singur am călcat în teasc, şi niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
  4. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
  5. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit!
  6. Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ.”
  7. Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
  8. El a zis: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!” Şi astfel El S-a făcut Mântuitorul lor.
  9. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
  10. Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
  11. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt,
  12. care povăţuia dreapta lui Moise cu braţul Său cel slăvit, care despica apele înaintea lor ca să-Şi facă un Nume veşnic,
  13. care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?”
  14. Ca fiara care se coboară în vale aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!
  15. Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!
  16. Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie Te numeşti „Mântuitorul nostru”.
  17. Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!
  18. Poporul Tău cel sfânt n-a stăpânit ţara decât puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare Locaşul Tău cel Sfânt.
  19. Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău…

Capitolul 64

  1. O! de ai despica cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta
  2. ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta!
  3. Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta
  4. cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în el.
  5. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?
  6. Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
  7. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.
  8. Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.
  9. Nu Te mânia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, dar, spre noi, căci toţi suntem poporul Tău.
  10. Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul, o pustietate!
  11. Casa noastră cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.
  12. După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?

Capitolul 65

  1. „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu.
  2. Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui!
  3. Spre un popor care nu conteneşte să Mă mânie în faţă aducând jertfe în grădini şi arzând tămâie pe cărămizile de pe acoperiş;
  4. care locuieşte în morminte şi petrece noaptea în peşteri mâncând carne de porc şi având în străchini bucate necurate,
  5. şi care totuşi zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!”… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!
  6. Iată ce am hotărât în Mine: Nici gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi.
  7. Pentru nelegiuirile voastre – zice Domnul – şi pentru nelegiuirile părinţilor voştri care au ars tămâie pe munţi şi M-au batjocorit pe înălţimi, de aceea, le voi măsura plata pentru faptele lor din trecut.”
  8. Aşa vorbeşte Domnul: „După cum, când se găseşte zeamă într-un strugure, se zice: „Nu-l nimici, căci este o binecuvântare în el!”, tot aşa, şi Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca să nu nimicesc totul.
  9. Voi scoate o sămânţă din Iacov, şi din Iuda, un moştenitor al munţilor Mei; aleşii Mei vor stăpâni ţara, şi robii Mei vor locui în ea.
  10. Saronul va sluji ca loc de păşune oilor, şi valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.
  11. Dar pe voi care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel sfânt, care puneţi o masă „norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „sorţii”,
  12. vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi înjunghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit, şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.”
  13. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina;
  14. iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul.
  15. Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” şi va da robilor Săi un alt nume.
  16. Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.
  17. Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.
  18. Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui, în bucurie.
  19. Eu însumi Mă voi înveseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor.
  20. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.
  21. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădii vii şi le vor mânca rodul.
  22. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele; nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul; căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.
  23. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei.
  24. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
  25. Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.”

Capitolul 66

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ce Casă aţi putea voi să-Mi zidiţi şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă?
  2. Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa – zice Domnul. – Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.
  3. Cine înjunghie un bou ca jertfă nu este mai bun decât cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gâtul unui câine; cine aduce un dar de mâncare este ca cel ce ar vărsa sânge de porc; cine arde tămâie este ca cel ce s-ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor.
  4. De aceea, şi Eu voi alege ce este spre nefericirea lor şi voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns, şi, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea şi au ales ce nu-Mi place!”
  5. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine!”
  6. Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata cuvenită!
  7. „Înainte ca să simtă dureri, a născut şi înainte ca să-i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu.
  8. Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într-o zi? Se naşte un neam aşa dintr-odată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Sionului şi-a şi născut fiii!
  9. Aş putea să deschid pântecele mamei şi să nu las să nască? – zice Domnul. – Eu, care fac să nască, aş putea să împiedic oare naşterea? – zice Dumnezeul tău.
  10. Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns,
  11. ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.”
  12. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu, şi slava neamurilor, ca un pârâu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi, veţi fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi.
  13. Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!”
  14. Şi când veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba. – Domnul îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să-I simtă mânia.
  15. Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările, în flăcări de foc.
  16. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.
  17. Cei ce se sfinţesc şi se curăţă în grădini, mergând unul câte unul în mijlocul celor ce mănâncă şi carne de porc, şi şoareci, şi alte lucruri urâcioase, toţi aceia vor pieri – zice Domnul.
  18. Eu pedepsesc faptele şi gândurile lor! Dar vine vremea când voi strânge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea.
  19. Şi voi pune un semn între ele şi voi trimite la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, care trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate care n-au auzit vorbindu-se niciodată de Mine şi n-au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.
  20. Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în care şi pe tărgi, pe catâri şi pe dromaderi, la muntele Meu cel sfânt, la Ierusalim – zice Domnul – cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului.
  21. Şi voi lua şi dintre ei pe unii ca preoţi şi leviţi – zice Domnul.
  22. Căci, după cum cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – aşa va dăinui şi sămânţa voastră şi numele vostru.
  23. În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea – zice Domnul.
  24. Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”

Ieremia

Capitolul 1

  1. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoţii din Anatot, din ţara lui Beniamin.
  2. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,
  3. şi pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârşitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.
  4. „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  5. „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”
  6. Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.”
  7. Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil”, căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.
  8. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.”
  9. Apoi Domnul Şi-a întins mâna şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.
  10. Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.”
  11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Văd un veghetor.”
  12. Şi Domnul mi-a zis: „Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca să-l împlinesc.”
  13. Cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un cazan clocotind dinspre miazănoapte.”
  14. Şi Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării.
  15. Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul; ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda.
  16. Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor.
  17. Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.
  18. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier şi un zid de aramă împotriva întregii ţări, împotriva împăraţilor lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării.
  19. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul.”

Capitolul 2

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta, când erai logodită, când Mă urmai în pustiu, într-un pământ nesemănat.
  3. Atunci Israel era închinat Domnului, era cele dintâi roade ale Lui; toţi cei ce mâncau din ele se făceau vinovaţi, şi venea nenorocirea peste ei, zice Domnul.”
  4. Ascultaţi cuvântul Domnului, casa lui Iacov, şi voi, toate familiile casei lui Israel!
  5. Aşa vorbeşte Domnul: „Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s-au depărtat de Mine şi au mers după nimicuri, şi au ajuns ei înşişi de nimic?
  6. Ei n-au întrebat: „Unde este Domnul care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a povăţuit prin pustiu, printr-un pământ uscat şi plin de gropi, printr-un pământ unde domneşte seceta şi umbra morţii, printr-un pământ pe unde nimeni nu trece şi unde nu locuieşte niciun om?”
  7. V-am adus într-o ţară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile; dar voi aţi venit, Mi-aţi spurcat ţara şi Mi-aţi prefăcut moştenirea într-o urâciune.
  8. Preoţii n-au întrebat: „Unde este Domnul?” Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, prorocii au prorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor.
  9. De aceea, Mă voi certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voştri.
  10. Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar, uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întâmplat acolo aşa ceva:
  11. şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!
  12. Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul.
  13. Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.
  14. Este Israel un rob cumpărat, sau fiu de rob născut în casă? Atunci pentru ce a ajuns de pradă?
  15. Nişte pui de lei mugesc şi strigă împotriva lui şi-i pustiesc ţara; cetăţile îi sunt arse şi fără locuitori.
  16. Chiar şi cei din Nof şi Tahpanes îţi vor zdrobi creştetul capului.
  17. Nu ţi-ai făcut tu singur lucrul acesta pentru că ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău când te îndrepta pe calea cea bună?
  18. Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt să bei apa Nilului? Ce cauţi să te duci în Asiria să bei apa râului?
  19. Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta, şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să n-ai nicio frică de Mine, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.
  20. Demult ţi-ai sfărâmat jugul, ţi-ai rupt legăturile şi ai zis: „Nu mai vreau să slujesc ca un rob!” Căci pe orice deal înalt şi sub orice copac verde te-ai întins ca o curvă.
  21. Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi: cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?
  22. Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.
  23. Cum poţi să zici: „Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromader iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi!
  24. Măgăriţă sălbatică deprinsă cu pustiul, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei.
  25. Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: „Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.”
  26. Cum rămâne uluit un hoţ când este prins, aşa de uluiţi vor rămâne cei din casa lui Israel, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor.
  27. Ei zic lemnului: „Tu eşti tatăl meu!”, şi pietrei: „Tu mi-ai dat viaţa!” Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar când sunt în nenorocire, zic: „Scoală-Te şi scapă-ne!”
  28. Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda!
  29. Pentru ce vă certaţi cu Mine? Toţi Mi-aţi fost necredincioşi, zice Domnul.
  30. Degeaba v-am lovit copiii, n-au luat seama la certare; sabia voastră a mâncat pe prorocii voştri ca un leu nimicitor.
  31. O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la cuvântul Domnului care zice: „Am fost Eu un pustiu pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul Meu: „Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine”?
  32. Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr.
  33. Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi.
  34. Până şi pe poalele hainei tale se află sângele sărmanilor nevinovaţi pe care nu i-ai prins făcând nicio spargere.
  35. Şi, cu toate acestea, tu zici: „Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!” Iată, Mă voi certa cu tine, pentru că zici: „N-am păcătuit!”
  36. Pentru ce atâta grabă ca să-ţi schimbi drumul? Din Egipt îţi va veni ruşinea, cum ţi-a venit şi din Asiria!
  37. Tot de-acolo vei ieşi cu mâinile pe cap; căci Domnul leapădă pe aceia în care te încrezi, şi nu vei izbuti cu ei.

Capitolul 3

  1. El zice: „Când se desparte un bărbat de nevasta sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine? – zice Domnul.
  2. Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte: unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri ca arabul în pustiu şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!
  3. Măcar că ploile au fost oprite, şi ploaia de primăvară a lipsit, totuşi tu ţi-ai păstrat fruntea de curvă şi n-ai vrut să ai ruşine!
  4. Acum, nu-i aşa?, strigi la Mine: „Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!?
  5. Îşi va ţine El mânia pe vecie? O va păstra El întotdeauna?” Iată, aşa ai vorbit, şi totuşi ai făcut lucruri nelegiuite cât ai putut!”
  6. Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo.
  7. Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.
  8. Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi sora sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
  9. Şi astfel, prin necurăţia ei strigătoare, Israel a spurcat ţara, a preacurvit cu piatra şi lemnul.
  10. Cu toate acestea vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie, zice Domnul.”
  11. Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată faţă de vicleana Iuda.
  12. Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe vecie.
  13. Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.
  14. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion.
  15. Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.
  16. Când vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului şi nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa şi nici nu vor mai face altul.
  17. În vremea aceea, Ierusalimul se va numi „Scaunul de domnie al Domnului”; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
  18. În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara de la miazănoapte în ţara pe care am dat-o în stăpânire părinţilor voştri.
  19. Eu ziceam: „Cum să te pun printre copiii Mei şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor?” Mă gândeam că Mă vei chema: „Tată!” şi nu te vei mai abate de la Mine.
  20. Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi, casa lui Israel, zice Domnul!
  21. Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea şi au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
  22. Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru.
  23. În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.
  24. Idolii, dimpotrivă, au mâncat rodul muncii părinţilor noştri, din tinereţea noastră, oile şi boii lor, fiii şi fiicele lor.
  25. Să ne culcăm în ruşinea noastră şi să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.”

Capitolul 4

  1. „Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci.
  2. Dacă vei jura: „Viu este Domnul!” cu adevăr, cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El şi se vor făli cu El.
  3. Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: „Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini!
  4. Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!
  5. Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim şi spuneţi: „Sunaţi din trâmbiţă în ţară! Strigaţi în gura mare şi ziceţi: „Strângeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite!”
  6. Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd.”
  7. Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul ca să-ţi pustiască ţara, să-ţi dărâme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele.
  8. De aceea acoperiţi-vă cu saci, plângeţi şi gemeţi; căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi.
  9. „În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămâne încremeniţi, şi prorocii, uimiţi.”
  10. Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule! Ai înşelat în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul, când ai zis: „Veţi avea pace!”, şi totuşi sabia le ameninţă viaţa.”
  11. În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: „Un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiului pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe grâul.
  12. Ci un vânt năprasnic vine de acolo până la Mine! Acum le voi rosti hotărârea!”
  13. Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui sunt ca un vârtej, caii lui sunt mai uşori decât vulturii. Vai de noi căci suntem prăpădiţi!” –
  14. Curăţă-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
  15. Căci un glas care porneşte de la Dan şi vesteşte nenorocirea, o vesteşte de la muntele lui Efraim.
  16. „Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului: „Vin nişte împresurători dintr-o ţară depărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda.
  17. Ca cei ce păzesc un ogor ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul. –
  18. Acesta este rodul căilor şi faptelor tale, este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar şi te pătrunde până la inimă.”
  19. Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război.
  20. Se vesteşte dărâmare peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită; colibele îmi sunt pustiite deodată, şi corturile, într-o clipă!
  21. Până când voi vedea steagul fâlfâind şi voi auzi sunetul trâmbiţei? –
  22. „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.” –
  23. Mă uit la pământ, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!
  24. Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!
  25. Mă uit, şi iată că nu este niciun om; şi toate păsările cerurilor au fugit!
  26. Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!
  27. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Toată ţara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.
  28. Din pricina aceasta, ţara este în jale, şi cerurile sus sunt întunecate; căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta şi nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.
  29. La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stânci; toate cetăţile sunt părăsite, nu mai au locuitori.
  30. Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulemeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi te dispreţuiesc şi vor să-ţi ia viaţa.
  31. Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului care suspină şi întinde mâinile zicând: „Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!”

Capitolul 5

  1. Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul.
  2. Chiar când zic: „Viu este Domnul!”, ei jură strâmb.”
  3. Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i loveşti, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine.
  4. Eu ziceam: „Numai cei mici sunt aşa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!
  5. Mă voi duce deci la cei mari şi le voi vorbi; căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!” Dar toţi au sfărâmat jugul şi au rupt legăturile.
  6. De aceea îi omoară leul din pădure şi-i nimiceşte lupul din pustiu. Stă la pândă pardosul înaintea cetăţilor lor: toţi cei ce vor ieşi din ele vor fi sfâşiaţi; căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulţit!
  7. „Cum să te iert? – zice Domnul – Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei!
  8. Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.
  9. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
  10. Suiţi-vă pe zidurile ei şi dărâmaţi, dar nu nimiciţi de tot! Luaţi-i butucii aceştia, căci nu sunt ai Domnului!
  11. Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.
  12. Ei tăgăduiesc pe Domnul şi zic: „Nu este El! Şi nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea.
  13. Prorocii sunt vânt, şi nu Dumnezeu vorbeşte în ei. Aşa să li se facă şi lor!”
  14. De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Pentru că aţi zis lucrul acesta, iată, cuvântul Meu îl fac foc în gura ta, şi poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.
  15. Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoşti şi ale cărui vorbe nu le pricepi.
  16. Tolba lui cu săgeţi este ca un mormânt deschis; toţi sunt nişte viteji.
  17. El îţi va mânca secerişul şi pâinea, îţi va mânca fiii şi fiicele, îţi va mânca oile şi boii, îţi va mânca via şi smochinul; şi îţi va trece prin sabie cetăţile întărite în care te încrezi.
  18. Dar, şi în zilele acelea, zice Domnul, nu vă voi nimici de tot.
  19. Dacă veţi întreba atunci: „Pentru ce ne-a făcut toate acestea Domnul Dumnezeul nostru?” Aşa le vei răspunde: „După cum voi M-aţi părăsit şi aţi slujit unor dumnezei străini în ţara voastră, tot aşa acum veţi sluji unor străini într-o ţară care nu este a voastră!”
  20. Spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, vestiţi-l în Iuda şi ziceţi:
  21. „Ascultaţi lucrul acesta, popor fără minte şi fără inimă, care are ochi şi nu vede, urechi, şi n-aude!
  22. Nu voiţi să vă temeţi de Mine, zice Domnul, nu voiţi să tremuraţi înaintea Mea?” – Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veşnic pe care nu trebuie să-l treacă. Şi chiar dacă valurile ei se înfurie, totuşi sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
  23. Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală şi pleacă,
  24. şi nu zic în inima lor: „Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie şi ne păstrează săptămânile hotărâte pentru seceriş.”
  25. Din pricina nelegiuirilor voastre n-au loc aceste orânduiri, păcatele voastre vă lipsesc de aceste bunătăţi.
  26. Căci în poporul Meu sunt oameni răi; ei pândesc ca păsărarul care întinde laţuri, întind curse şi prind oameni.
  27. Cum se umple o colivie de păsări, aşa se umplu casele lor prin vicleşug; aşa ajung ei puternici şi bogaţi.
  28. Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi.
  29. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
  30. Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară.
  31. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”

Capitolul 6

  1. „Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.
  2. Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului o nimicesc!
  3. La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile în jurul ei şi îşi pasc fiecare partea lui.” –
  4. „Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua în amiaza mare!”… Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc.
  5. Haidem să ne suim noaptea şi să-i dărâmăm casele împărăteşti!” –
  6. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare.
  7. Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile.
  8. Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!”
  9. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinii rămaşi dintr-o vie. – Puneţi din nou mâna pe ea ca şi culegătorul pe mlădiţe.” –
  10. Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.
  11. Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. – „Toarn-o peste copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile.
  12. Casele lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul.
  13. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.
  14. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!
  15. Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.”
  16. Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”
  17. Am pus nişte străjeri peste voi: „Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!” Dar ei răspund: „Nu vrem să fim cu luare aminte!”
  18. De aceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a popoarelor!
  19. Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul gândurilor lui; căci n-au luat aminte la cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea.
  20. Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.”
  21. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de care se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri.”
  22. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vine un popor din ţara de la miazănoapte, un neam mare se ridică de la marginile pământului.
  23. Ei poartă arc şi suliţă; sunt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca marea; sunt călare pe cai şi gata de luptă ca un om pregătit de război împotriva ta, fiica Sionului!”
  24. La vuietul apropierii lor, mâinile ni se slăbesc, ne apucă groaza ca durerea unei femei care naşte. –
  25. Nu ieşiţi în ogoare şi nu mergeţi pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmaşului, răspândind spaima de jur împrejur!
  26. Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac şi tăvăleşte-te în cenuşă, jeleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi. –
  27. „Te pusesem de pază peste poporul Meu ca o cetăţuie, ca să le cunoşti şi să le cercetezi calea.
  28. Toţi sunt nişte răzvrătiţi, nişte bârfitori, aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.
  29. Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţă, căci zgura nu se dezlipeşte.
  30. De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat.”

Capitolul 7

  1. Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:
  2. „Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta şi spune: „Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda care intraţi pe aceste porţi ca să vă închinaţi înaintea Domnului!
  3. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.
  4. Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!”
  5. Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,
  6. dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
  7. numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie.
  8. Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare care nu slujesc la nimic.
  9. Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi!…
  10. Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!”… ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni!
  11. Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!
  12. Duceţi-vă, dar, la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu, Israel!
  13. Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă, şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat, şi n-aţi răspuns,
  14. voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.
  15. Şi vă voi lepăda de la faţa Mea cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim! –
  16. Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!
  17. Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
  18. Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala ca să pregătească turte împărătesei cerului şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie.
  19. Pe Mine Mă mânie ei oare, zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?”
  20. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului; şi va arde şi nu se va stinge.”
  21. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi-le carnea!
  22. Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nicio poruncă cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului.
  23. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.”
  24. Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte.
  25. Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi de dimineaţă.
  26. Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte; şi-au înţepenit gâtul şi au făcut mai rău decât părinţii lor.
  27. Şi chiar dacă le vei spune toate aceste lucruri, tot nu te vor asculta; şi dacă vei striga la ei, nu-ţi vor răspunde.
  28. De aceea spune-le: „Acesta este poporul care n-ascultă glasul Domnului Dumnezeului său şi care nu vrea să ia învăţătură; s-a dus adevărul, a fugit din gura lor.” –
  29. Acum, tunde-ţi părul, Ierusalime, şi aruncă-l departe; suie-te pe înălţimi şi fă o cântare de jale! Căci Domnul leapădă şi îndepărtează neamul de oameni care I-a aţâţat urgia.
  30. Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; şi-au aşezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu ca s-o spurce.
  31. Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
  32. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci se va zice Valea Măcelului şi se vor îngropa morţii la Tofet din lipsă de loc.
  33. Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului şi a fiarelor pământului; şi nimeni nu le va speria.
  34. Voi face astfel să înceteze în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, căci ţara va ajunge un pustiu!

Capitolul 8

  1. În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele prorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
  2. Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe care le-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe care le-au urmat, pe care le-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pământ.
  3. Toţi cei ce vor rămâne din acest neam rău vor dori mai degrabă moartea decât viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oştirilor.
  4. Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?
  5. Pentru ce, dar, poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu?
  6. Căci Eu sunt cu luare aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: „Ce am făcut?” Ci toţi îşi încep din nou alergarea ca un cal care se aruncă la luptă.
  7. Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!
  8. Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi”? Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor.
  9. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit cuvântul Domnului. Şi ce înţelepciune au ei?
  10. De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor, altor stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la proroc până la preot, toţi înşală!
  11. Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi pace nu este.
  12. Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad şi vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.
  13. Vreau să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunzele se vor veşteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.” –
  14. „Pentru ce şedem jos? Strângeţi-vă şi haidem în cetăţile întărite ca să pierim acolo! Căci Domnul Dumnezeul nostru ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentru că am păcătuit împotriva Domnului.
  15. Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!
  16. Sforăitul cailor Săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănâncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.”
  17. „Căci iată că trimit între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.”
  18. Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.
  19. Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr-o ţară depărtată: „Nu mai este Domnul în Sion? Nu mai este în ea împăratul ei?” – „Pentru ce M-au mâniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?” –
  20. „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!” –
  21. Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza.
  22. Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu? –

Capitolul 9

  1. O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!
  2. O! dac-aş avea un han de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş depărta de el! Căci toţi sunt nişte preacurvari şi o ceată de mişei.
  3. „Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc, zice Domnul.
  4. Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă în niciunul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele şi orice prieten umblă cu bârfe.
  5. Se trag pe sfoară unii pe alţii şi nu spun adevărul; îşi deprind limba să mintă şi se trudesc să facă rău.
  6. Locuinţa ta este în mijlocul făţărniciei, şi, de făţarnici ce sunt, nu vor să Mă cunoască – zice Domnul.”
  7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, îi voi topi în cuptor şi îi voi încerca. Căci cum aş putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
  8. Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.
  9. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
  10. Munţii vreau să-i plâng şi să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie; căci sunt arse de tot şi nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului şi dobitoacele au fugit şi au pierit.
  11. Voi face şi Ierusalimul un morman de pietre, o vizuină de şacali, şi cetăţile lui Iuda le voi preface într-un pustiu fără locuitori.
  12. Unde este omul înţelept care să înţeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului, pentru ce este nimicită ţara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni?”
  13. Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu şi nu l-au urmat;
  14. ci au umblat după aplecările inimii lor şi au mers după Baali cum i-au învăţat părinţii lor.”
  15. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin şi-i voi da să bea ape otrăvite.
  16. Îi voi risipi printre nişte neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor şi voi trimite sabia în urma lor, până-i voi nimici.”
  17. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Căutaţi şi chemaţi plângătoarele să vină! Trimiteţi la femeile iscusite, ca să vină!
  18. Să se grăbească să facă o cântare de jale asupra noastră ca să ne curgă lacrimile din ochi şi să curgă apa din pleoapele noastre!
  19. Căci strigăte de jale se aud din Sion: „Cât suntem de prăpădiţi! Cât de jalnic suntem acoperiţi de ruşine! Trebuie să părăsim ţara, căci ne-au surpat locuinţele!” –
  20. Ascultaţi, femeilor, cuvântul Domnului şi să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învăţaţi pe copiii voştri cântece de jale, învăţaţi-vă plângeri unele pe altele!
  21. Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărăteşti, a nimicit pe copii pe uliţă, şi pe tineri, în pieţe.
  22. „Spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe câmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop pe care nu-l strânge nimeni!”
  23. Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.
  24. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.
  25. Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, care nu sunt tăiaţi împrejur cu inima,
  26. pe egipteni, pe iudei, pe edomiţi, pe amoniţi, pe moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustiu; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.

Capitolul 10

  1. Ascultaţi cuvântul pe care vi-l vorbeşte Domnul, casa lui Israel!
  2. Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele.
  3. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea;
  4. îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane ca să nu se clatine.
  5. Dumnezeii aceştia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi şi nu vorbesc; sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău şi nu sunt în stare să facă niciun bine.” –
  6. Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare eşti Tu şi mare este Numele Tău prin puterea Ta.
  7. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ţie se cuvine teama; căci între toţi înţelepţii neamurilor şi în toate împărăţiile lor, niciunul nu este ca Tine.
  8. Toţi laolaltă sunt proşti şi fără minte, ştiinţa idolilor nu este decât deşertăciune, e lemn!
  9. Ei aduc din Tarsis foiţe de argint şi aur din Ufaz; meşterul şi mâna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sunt de materii vopsite în albastru şi în purpură, toate sunt lucrate de meşteri iscusiţi. –
  10. Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui.
  11. Aşa să le vorbiţi: „Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri.
  12. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.
  13. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.
  14. Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi nu este nicio suflare în ei;
  15. sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, când va veni pedeapsa.
  16. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este numele Lui.”
  17. Ia din ţară legătura cu ce este al tău, tu, care eşti în strâmtorare!
  18. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii ţării. Îi voi strânge de aproape ca să simtă.” –
  19. „Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana! Dar eu zic: „O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!
  20. Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sunt rupte, fiii mei m-au părăsit, nu mai sunt; n-am pe nimeni care să-mi întindă cortul din nou sau să-mi ridice pânzele!
  21. Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propăşit şi li se risipesc toate turmele.
  22. Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetăţile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de şacali.” –
  23. Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă.
  24. Pedepseşte-mă, Doamne, dar cu măsură, şi nu în mânia Ta, ca să nu mă nimiceşti!
  25. Varsă-Ţi urgia peste neamurile care nu Te cunosc şi peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci mănâncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc şi-i pustiesc locuinţa. –

Capitolul 11

  1. Iată cuvântul Domnului care a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel:
  2. „Ascultaţi cuvintele acestui legământ şi spuneţi-le oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului!
  3. Zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia
  4. pe care l-am poruncit părinţilor voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din cuptorul de fier, zicând: „Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce vă voi porunci; şi veţi fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru;
  5. atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri că le voi da o ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi.” – Şi eu am răspuns: „Amin, Doamne!”
  6. Domnul mi-a zis iarăşi: „Vesteşte toate cuvintele acestea în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului şi zi: „Ascultaţi cuvintele legământului acestuia şi împliniţi-le!
  7. Căci am înştiinţat pe părinţii voştri, din ziua când i-am scos din ţara Egiptului şi până în ziua de azi; i-am înştiinţat în toate dimineţile, zicând: „Ascultaţi glasul Meu!”
  8. Dar ei n-au ascultat, n-au luat aminte, ci au urmat fiecare pornirile inimii lor rele. De aceea am împlinit asupra lor toate cuvintele legământului acestuia pe care le poruncisem să-l păzească, şi pe care nu l-au păzit.”
  9. Domnul mi-a zis: „Este o uneltire între bărbaţii lui Iuda şi între locuitorii Ierusalimului.
  10. S-au întors la nelegiuirile celor dintâi părinţi ai lor care n-au vrut să asculte cuvintele Mele şi s-au dus şi ei după alţi dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel şi casa lui Iuda au călcat legământul Meu pe care-l făcusem cu părinţii lor.”
  11. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi aduce peste ei nişte nenorociri din care nu vor putea să scape. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!
  12. Cetăţile lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului se vor duce să cheme pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar nu-i vor scăpa la vremea nenorocirii lor.
  13. Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda! Şi câte uliţe are Ierusalimul, atâtea altare aţi ridicat idolilor, altare ca să aduceţi tămâie lui Baal!… –
  14. Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei; căci nu-i voi asculta nicidecum când Mă vor chema din pricina nenorocirii lor.
  15. Ce ar putea să facă preaiubitul Meu popor în Casa Mea? Să facă o mulţime de nelegiuiri în ea? Vor îndepărta juruinţele şi carnea sfântă, răutatea dinaintea ta? Atunci ai putea să te bucuri! –
  16. „Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute” este numele pe care ţi-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari trosnituri îl arde cu foc, şi ramurile lui sunt sfărâmate.
  17. Căci Domnul oştirilor care te-a sădit cheamă nenorocirea peste tine din pricina răutăţii casei lui Israel şi a casei lui Iuda pe care au făcut-o ca să Mă mânie, aducând tămâie lui Baal.”
  18. Domnul mi-a dat de ştire, şi am ştiut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor.
  19. Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie şi nu ştiam planurile rele pe care le urzeau ei împotriva mea zicând: „Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim din pământul celor vii ca să nu i se mai pomenească numele.”
  20. „O, Doamne Dumnezeul oştirilor, Tu care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile: fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie Îţi încredinţez pricina mea!”
  21. De aceea aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot care vor să-ţi ia viaţa şi zic: „Nu proroci în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!”
  22. De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri ucişi de sabie, iar fiii şi fiicele lor vor muri de foamete.
  23. Şi niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi.”

Capitolul 12

  1. Tu eşti prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi, şi toţi mişeii trăiesc în pace?
  2. I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor, dar departe de inima lor!
  3. Totuşi, Tu, Doamne, mă cunoşti, mă vezi, îmi cercetezi inima şi vezi că este cu Tine. Ia-i ca pe nişte oi care trebuie tăiate şi pregăteşte-i pentru ziua măcelului!
  4. Până când să se jelească ţara şi să se usuce iarba de pe toate câmpiile? Pier vitele şi păsările din pricina răutăţii locuitorilor. Căci ei zic: „El (Ieremia) n-are să ne vadă sfârşitul!” –
  5. „Dacă, alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc, cum vei putea să te iei la întrecere cu nişte cai? Şi, dacă nu te crezi la adăpost decât într-o ţară liniştită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?
  6. Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase. –
  7. Mi-am părăsit casa şi Mi-am lăsat moştenirea, Mi-am dat pe iubita Mea în mâinile vrăjmaşilor ei.
  8. Moştenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure, a mugit împotriva Mea; şi de aceea o urăsc.
  9. A ajuns oare moştenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriţă, în jurul căreia se strâng păsările de pradă? – Duceţi-vă şi strângeţi toate fiarele câmpului, aduceţi-le ca s-o mănânce! –
  10. Un mare număr de păstori Îmi pustiesc via, Îmi calcă ogorul în picioare; ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit.
  11. Îl pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea Mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea.
  12. Peste toate înălţimile pustiului vin pustiitori, căci sabia Domnului mănâncă ţara de la un capăt la altul; şi nimeni nu-i lăsat în pace.
  13. Au semănat grâu, şi seceră spini, s-au ostenit fără folos. – Să vă fie ruşine de ce culegeţi în urma mâniei aprinse a Domnului!” –
  14. Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii Mei cei răi care se ating de moştenirea pe care am dat-o poporului Meu, Israel: „Iată, îi voi smulge din ţara lor şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor.
  15. Dar, după ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui şi pe fiecare în ţara lui.
  16. Şi dacă vor învăţa căile poporului Meu, dacă vor jura pe Numele Meu zicând: „Viu este Domnul!”, cum au învăţat pe poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi fericiţi în mijlocul poporului Meu.
  17. Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvârşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.”

Capitolul 13

  1. Aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără-ţi un brâu de in şi pune-l în jurul coapselor tale; dar să nu-l înmoi în apă!”
  2. Am cumpărat brâul, după porunca Domnului, şi l-am pus în jurul coapselor mele.
  3. Apoi cuvântul Domnului mi-a vorbit a doua oară astfel:
  4. „Ia brâul pe care l-ai cumpărat şi pe care l-ai pus în jurul coapselor tale, scoală-te, du-te la Eufrat şi ascunde-l acolo în crăpătura unei stânci.”
  5. M-am dus şi l-am ascuns la Eufrat, cum îmi poruncise Domnul.
  6. După mai multe zile, Domnul mi-a zis: „Scoală-te, du-te la Eufrat şi ia de acolo brâul pe care-ţi poruncisem să-l ascunzi acolo!”
  7. M-am dus la Eufrat, am săpat şi am luat brâul din locul în care-l ascunsesem; dar iată că brâul era stricat şi nu mai era bun de nimic.
  8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  9. Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi nimici mândria lui Iuda şi mândria peste măsură de mare a Ierusalimului.
  10. Poporul acesta este un popor rău: nu vrea să asculte cuvintele Mele, urmează pornirile inimii lui şi merge după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor; de aceea va ajunge întocmai ca brâul acesta care nu mai este bun de nimic!
  11. Căci, cum se lipeşte brâul de coapsele unui om, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să fie poporul Meu, numele Meu, lauda Mea şi slava Mea; dar nu M-au ascultat.
  12. De aceea spune-le cuvintele acestea: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Toate vasele se vor umple cu vin!” Şi ei îţi vor zice: „Crezi că noi nu ştim că toate vasele se vor umple cu vin?”
  13. Atunci spune-le: Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi umple pe toţi locuitorii ţării acesteia, pe împăraţii care stau pe scaunul de domnie al lui David, pe preoţi, pe proroci şi pe toţi locuitorii Ierusalimului, îi voi umple de beţie.
  14. Îi voi sfărâma pe unii de alţii, pe părinţi şi pe fii laolaltă, zice Domnul. Nu-i voi cruţa, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împiedica să-i nimicesc.”
  15. Ascultaţi şi luaţi aminte! Nu fiţi mândri, căci Domnul vorbeşte!
  16. Daţi slavă Domnului Dumnezeului vostru până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii! Veţi aştepta lumina, dar El o va preface în umbra morţii şi o va preface în negură adâncă.
  17. Iar dacă nu vreţi să ascultaţi, voi plânge în ascuns pentru mândria voastră; mi se vor topi ochii în lacrimi, pentru că turma Domnului va fi dusă în robie.
  18. Spune împăratului şi împărătesei: „Şedeţi pe pământ! Căci v-a căzut de pe cap cununa împărătească ce vă slujea ca podoabă.”
  19. Cetăţile de la miazăzi sunt închise şi nu-i cine să deschidă. Tot Iuda este dus în robie, da, în întregime este dus în robie.
  20. Ridică-ţi ochii şi priveşte pe cei ce vin de la miazănoapte. Unde este turma care-ţi fusese dată, turma de care erai aşa de mândru?
  21. Ce vei zice când va pune mai mari peste tine pe străinii aceia pe care i-ai obişnuit să-ţi fie prieteni de aproape? Nu te vor apuca durerile cum apucă pe o femeie la naştere?
  22. Şi dacă vei zice în inima ta: „Pentru ce mi se întâmplă lucrul acesta?” – Din pricina mulţimii nelegiuirilor tale ţi s-au ridicat poalele hainelor şi ţi se dezgolesc călcâiele cu sila.
  23. Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?
  24. „De aceea, îi voi risipi ca pleava luată de vântul pustiului.
  25. Iată-ţi soarta, partea pe care ţi-o măsor, zice Domnul, pentru că M-ai uitat şi ţi-ai pus încrederea în minciună.
  26. De aceea îţi voi ridica poalele şi ţi le voi da peste cap ca să ţi se vadă ruşinea.
  27. Am văzut preacurviile şi nechezăturile tale, curviile nelegiuite pe dealuri şi în ogoare, ţi-am văzut urâciunile! Vai de tine, Ierusalime! Nu vrei să te cureţi? Cât vei mai zăbovi?”

Capitolul 14

  1. Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei:
  2. „Iuda jeleşte, cetăţile lui sunt pustiite, triste, posomorâte, şi strigătele Ierusalimului se înalţă.
  3. Cei mari trimit pe cei mici să aducă apă, dar cei mici, când se duc la fântâni, nu găsesc apă şi se întorc cu vasele goale: ruşinaţi şi roşiţi, îşi acoperă capul.
  4. Pământul crapă, pentru că nu cade ploaie în ţară, şi plugarii, înşelaţi în nădejdea lor, îşi acoperă capul.
  5. Chiar şi cerboaica de pe câmp naşte şi îşi părăseşte puii, pentru că nu găseşte verdeaţă.
  6. Măgarii sălbatici stau pe locuri înalte şi pleşuve, trăgând aer ca nişte şerpi; li se topesc ochii, pentru că nu este iarbă.” –
  7. Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.
  8. Tu, care eşti nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie: pentru ce să fii ca un străin în ţară, ca un călător care intră doar să petreacă noaptea în ea?
  9. De ce să fii ca un om încremenit, ca un viteaz care nu ne poate ajuta? Şi totuşi Tu eşti în mijlocul nostru, Doamne, şi Numele Tău este chemat peste noi. De aceea nu ne părăsi! –
  10. Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor şi le pedepseşte păcatele!”
  11. Şi Domnul mi-a zis: „Nu mijloci pentru poporul acesta!
  12. Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi, chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.”
  13. Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule! Iată că prorocii lor le zic: „Nu veţi vedea sabie şi nu veţi avea foamete; ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.”
  14. Dar Domnul mi-a răspuns: „Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor.
  15. De aceea aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care măcar că nu i-am trimis Eu, prorocesc totuşi în Numele Meu şi zic: „Nu va fi nici sabie, nici foamete în ţara aceasta.” – Prorocii aceştia vor pieri ucişi de sabie şi de foamete!
  16. Iar aceia cărora le prorocesc ei vor fi întinşi pe uliţele Ierusalimului de foamete şi sabie; nu va avea cine să-i îngroape, nici pe ei, nici pe nevestele lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor; voi turna astfel răutatea lor asupra lor.
  17. Spune-le lucrul acesta: „Îmi varsă lacrimi ochii zi şi noapte şi nu se opresc. Căci fecioara, fiica poporului meu, este greu lovită cu o rană foarte usturătoare.
  18. Dacă ies la câmp, dau peste oameni străpunşi de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste nişte fiinţe sleite de foame; chiar şi prorocul şi preotul cutreieră ţara fără să ştie unde merg.” –
  19. Ai lepădat Tu de tot pe Iuda şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne loveşti aşa, că nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam nădejde de pace, şi nu vine nimic bun; aşteptam o vreme de vindecare, şi nu-i decât groază!
  20. Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră şi nelegiuirea părinţilor noştri; căci am păcătuit împotriva Ta.
  21. Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!
  22. Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri! –

Capitolul 15

  1. Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!
  2. Şi dacă-ţi vor zice: „Unde să ne ducem?”, să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul: „La moarte, cei sortiţi la moarte, la sabie, cei sortiţi sabiei, la foamete, cei sortiţi foametei, la robie, cei sortiţi robiei!”
  3. Căci voi trimite împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii, ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească.
  4. Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.
  5. Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plângă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?
  6. M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă.
  7. Îi vântur cu lopata, la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.
  8. Văduvele lor sunt mai multe decât boabele de nisip din mare; peste mama tânărului aduc un pustiitor ziua în amiaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.
  9. Cea care născuse şapte fii tânjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune când este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămân îi dau pradă sabiei înaintea vrăjmaşilor lor, zice Domnul.” –
  10. Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!”
  11. Domnul a răspuns: „Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaş să te roage la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz!
  12. Poate fierul să frângă fierul de la miazănoapte şi arama?
  13. Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău.
  14. Te voi duce rob la vrăjmaşul tău într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei Mele s-a aprins şi arde peste voi!” –
  15. Tu ştii tot, Doamne! Adu-Ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta!
  16. Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne Dumnezeul oştirilor!
  17. N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă înveselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusem de mânie.
  18. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă? –
  19. De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!
  20. Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.
  21. Te voi izbăvi din mâna celor răi şi te voi scăpa din mâna asupritorilor.”

Capitolul 16

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Să nu-ţi iei nevastă şi să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!
  3. Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care-i vor naşte şi despre taţii lor care le vor da naştere în ţara aceasta:
  4. vor muri doborâţi de boala rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie şi de foamete; şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.”
  5. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea şi nici să nu te boceşti cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea şi îndurarea Mea.
  6. Şi mari şi mici, toţi vor muri în ţara aceasta şi nu vor fi îngropaţi: nimeni nu-i va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi din pricina lor şi nu se va rade pentru ei.
  7. Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort; şi nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
  8. Să nu intri nici într-o casă de petrecere ca să te aşezi cu ei, să mănânci şi să bei.”
  9. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi face să înceteze în locul acesta, sub ochii voştri şi în zilele voastre, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei. –
  10. Când vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îţi vor zice: „Pentru ce ne ameninţă Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire şi ce păcat am făcut împotriva Domnului Dumnezeului nostru?”
  11. Atunci să le răspunzi: „Părinţii voştri M-au părăsit, zice Domnul, s-au dus după alţi dumnezei, le-au slujit şi s-au închinat înaintea lor; iar pe Mine M-au părăsit şi n-au păzit Legea Mea!
  12. Şi voi aţi făcut şi mai rău decât părinţii voştri; căci iată că fiecare umblaţi după pornirile inimii voastre rele şi nu M-ascultaţi.
  13. De aceea, vă voi muta din ţara aceasta într-o ţară pe care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri; şi acolo veţi sluji altor dumnezei, zi şi noapte, căci nu vă voi ierta!
  14. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!”
  15. Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor.
  16. Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul, şi-i vor pescui; şi după aceea, voi trimite o mulţime de vânători, şi-i vor vâna pe toţi munţii şi pe toate dealurile, şi în crăpăturile stâncilor.
  17. Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feţei Mele, şi nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.
  18. De aceea, le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea şi păcatul lor, pentru că Mi-au spurcat ţara, pentru că Mi-au umplut moştenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor şi cu urâciunile lor.” –
  19. Doamne, tăria, cetăţuia şi scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului şi vor zice: „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi care nu sunt de niciun ajutor!
  20. Cum poate omul să-şi facă dumnezei care nu sunt dumnezei?” –
  21. „De aceea, iată că le arăt de data aceasta şi-i fac să ştie puterea şi tăria Mea; şi vor cunoaşte că numele Meu este Domnul.

Capitolul 17

  1. Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor.
  2. Cum se gândesc la copiii lor, aşa se gândesc la altarele lor şi la idolii şi Astartele lor, lângă copacii verzi, pe dealuri înalte.
  3. Eu dau la pradă muntele Meu şi ogoarele lui, avuţiile tale, toate vistieriile şi înălţimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ţinutul tău!
  4. Din vina ta vei pierde moştenirea pe care ţi-o dădusem; te voi face să slujeşti vrăjmaşului tău într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci aţi aprins focul mâniei Mele, care va arde totdeauna.”
  5. Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!
  6. Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori.
  7. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
  8. Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.
  9. Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
  10. Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.
  11. Ca o potârniche care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.” –
  12. Scaun de domnie plin de slavă, înălţat de la început, loc al Sfântului nostru Locaş,
  13. Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” –
  14. Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!
  15. Iată, ei îmi zic: „Unde este cuvântul Domnului? Să se împlinească, dar!”
  16. Şi eu, ca să Te ascult, n-am vrut să nu fiu păstor; nici n-am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele este descoperit înaintea Ta.
  17. De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii!
  18. Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte-i cu o îndoită urgie! –
  19. Aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi stai la poarta copiilor poporului, pe care intră şi ies împăraţii lui Iuda, şi la toate porţile Ierusalimului
  20. şi spune-le: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului care intraţi pe aceste porţi!”
  21. Aşa vorbeşte Domnul: „Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nicio povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului.
  22. Să nu scoateţi din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceţi nicio lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.
  23. Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte; ci şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură.
  24. Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zice Domnul, şi nu veţi aduce nicio sarcină înăuntru pe porţile acestei cetăţi în ziua Sabatului, ci veţi sfinţi ziua Sabatului şi nu veţi face nicio lucrare în ziua aceasta,
  25. atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voievozi care vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în care şi călare pe cai, ei şi voievozii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci.
  26. Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din ţara lui Beniamin, din vale, de pe munte şi de la miazăzi, ca să aducă arderi de tot şi jertfe, să aducă daruri de mâncare şi tămâie şi să aducă jertfe de mulţumire în Casa Domnului.
  27. Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nicio povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.”

Capitolul 18

  1. Cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului şi care sună astfel:
  2. „Scoală-te şi coboară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”
  3. Când m-am coborât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.
  4. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
  5. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  6. „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!
  7. Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa şi că-l voi nimici;
  8. dar dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
  9. Tot aşa însă deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
  10. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.
  11. De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!”
  12. Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!”
  13. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii.
  14. Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare?
  15. Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute,
  16. făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
  17. Ca vântul de la răsărit îi voi risipi înaintea vrăjmaşului; iar în ziua necazului lor le voi întoarce spatele şi nu Mă voi uita la ei!”
  18. Atunci ei au zis: „Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de proroci. Haidem să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la toate vorbirile lui!” –
  19. Ascultă-mă, Doamne, şi auzi glasul potrivnicilor mei!
  20. Cu rău se răsplăteşte binele? Căci au săpat o groapă ca să-mi ia viaţa. Adu-Ţi aminte că am stat înaintea Ta ca să vorbesc bine pentru ei şi să abat mânia Ta de la ei.
  21. De aceea, dă pe copiii lor pradă foametei şi doboară-i cu sabia! Nevestele lor să fie lipsite de copii şi să rămână văduve, şi bărbaţii lor să fie luaţi de ciumă; tinerii lor să fie ucişi de sabie în luptă!
  22. Să se audă strigăte ieşind din casele lor, când cetele aduse de Tine vor cădea deodată peste ei! Căci au săpat o groapă ca să mă prindă şi mi-au întins laţuri sub picioare.
  23. Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor făcute ca să mă omoare. Nu le ierta nelegiuirea şi nu le şterge păcatul dinaintea Ta: ci să fie doborâţi în faţa Ta! Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale! –

Capitolul 19

  1. Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.
  2. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.
  3. Să spui: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.
  4. Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.
  5. Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.
  6. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben-Hinom, ci se va numi valea Măcelului!
  7. În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului; îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
  8. Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
  9. Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării în care-i vor aduce vrăjmaşii lor şi cei ce vor să le ia viaţa.”
  10. Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.
  11. Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare.
  12. Aşa voi face locului acestuia – zice Domnul – şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.
  13. Casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămâie întregii oştiri a cerurilor şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”
  14. Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului şi a zis întregului popor:
  15. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.”

Capitolul 20

  1. Paşhur, fiul lui Imer, preot şi priveghetor de căpetenie în Casa Domnului, a auzit pe Ieremia prorocind aceste lucruri.
  2. Şi Paşhur a lovit pe prorocul Ieremia şi l-a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului.
  3. Dar a doua zi, Paşhur a scos pe Ieremia din temniţă. Şi Ieremia i-a zis: „Domnul nu te mai numeşte Paşhur” ci Magor-Misabib.
  4. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată, te voi face de groază, pe tine şi pe toţi prietenii tăi; ei vor cădea ucişi de sabia vrăjmaşilor lor, şi ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Voi da de asemenea pe tot Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce robi la Babilon şi-i va ucide cu sabia.
  5. Toate bogăţiile cetăţii acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump şi toate vistieriile împăraţilor lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor; aceştia le vor jefui, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
  6. Chiar şi tu, Paşhur, şi toţi cei ce locuiesc în casa ta veţi merge la Babilon în robie; acolo vei muri şi acolo vei fi îngropat, tu şi toţi prietenii tăi cărora le-ai prorocit minciuni.”
  7. M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine.
  8. Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!”, aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
  9. Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
  10. Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. – „Învinuiţi-l”, strigă ei; „haidem să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el şi ne vom răzbuna pe el!”
  11. Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!
  12. Şi acum, Doamne Dumnezeul oştirilor care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina. –
  13. Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi. –
  14. Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată!
  15. Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească” şi l-a umplut de bucurie cu ea!
  16. Omul acela să ajungă ca cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa şi strigăte de război la amiază!
  17. De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu? De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine?
  18. Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine?

Capitolul 21

  1. Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când i-a trimis împăratul Zedechia pe Paşhur, fiul lui Malchia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca să-i zică:
  2. „Întreabă pe Domnul pentru noi; căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, este în război cu noi! Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca să-l depărteze de la noi.”
  3. Ieremia le-a răspuns: „Să spuneţi lui Zedechia:
  4. „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre şi cu care vă luptaţi în afară de ziduri împotriva împăratului Babilonului şi împotriva haldeilor care vă împresoară şi le voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.
  5. Apoi Eu însumi voi lupta împotriva voastră cu mâna întinsă şi cu braţ tare, cu mânie, urgie şi mare supărare.
  6. Voi lovi pe locuitorii cetăţii acesteia, atât oameni, cât şi dobitoace, şi vor muri de o ciumă grozavă.
  7. După aceea – zice Domnul – voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor şi pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie şi de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa; şi Nebucadneţar îi va trece prin ascuţişul sabiei, nu-i va cruţa, nu va avea nicio milă de ei şi nu se va îndura de ei.”
  8. Iar poporului acestuia să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii.
  9. Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi să se ducă la haldeii care vă împresoară va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.
  10. Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetăţii acesteia ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul; ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.”
  11. Şi să spui casei împăratului lui Iuda: „Ascultaţi cuvântul Domnului,
  12. casă a lui David! Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă şi scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!
  13. Iată, am necaz pe tine, cetate aşezată în vale, pe stânca din câmpie, zice Domnul, pe voi care ziceţi: „Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuinţele noastre?”
  14. Vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul, voi pune foc pădurii voastre, şi-i va mânca toate împrejurimile.”

Capitolul 22

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Coboară-te în casa împăratului lui Iuda şi acolo rosteşte cuvintele acestea.
  2. Să spui: „Ascultă cuvântul Domnului, împărat al lui Iuda care stai pe scaunul de domnie al lui David, tu, slujitorii tăi şi tot poporul care intraţi pe porţile acestea!
  3. Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta!
  4. Căci dacă lucraţi după cuvântul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi care stau pe scaunul de domnie al lui David, suiţi în care şi călare pe cai, ei, slujitorii lor şi poporul lor.
  5. Dar dacă nu veţi asculta cuvintele acestea, pe Mine însumi jur, zice Domnul, că această casă va ajunge o dărâmătură!”
  6. Căci aşa vorbeşte Domnul asupra casei împăratului lui Iuda: „Tu eşti pentru Mine ca Galaadul, ca vârful Libanului; dar, cu adevărat, voi face din tine un pustiu, o cetate fără locuitori!
  7. Pregătesc împotriva ta nişte nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoşi cedri ai tăi şi-i vor arunca în foc.
  8. Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta şi vor zice unul altuia: „Pentru ce a făcut Domnul aşa acestei cetăţi mari?”
  9. Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, pentru că s-au închinat înaintea altor dumnezei şi le-au slujit!”
  10. Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el; ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”
  11. Căci aşa vorbeşte Domnul despre Şalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său, Iosia, şi care a ieşit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce în el;
  12. ci va muri în locul unde este dus rob şi nu va mai vedea ţara aceasta.
  13. Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate, şi odăile, cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata;
  14. care zice: „Îmi voi zidi o casă mare şi odăi încăpătoare” şi-i face ferestre multe, o căptuşeşte cu cedru şi o vopseşte cu roşu!
  15. Împărat eşti tu oare, de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? Şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit!
  16. Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? – zice Domnul.
  17. Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuinţezi asuprire şi silnicie.”
  18. De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: „Nu-l vor plânge zicând: „Vai, fratele meu! Vai, sora mea!” Nici nu-l vor plânge zicând: „Vai, doamne! Vai, măria sa!”
  19. Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât şi aruncat afară din porţile Ierusalimului!”
  20. Suie-te pe Liban şi strigă! Înalţă-ţi glasul de pe Basan! Şi strigă de pe înălţimea Abarim! Căci toţi cei ce te iubeau sunt zdrobiţi!
  21. Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!” Aşa ai lucrat din tinereţea ta şi n-ai ascultat glasul Meu.
  22. Pe toţi păstorii tăi îi va paşte vântul, şi cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de ruşine şi vei roşi din pricina întregii tale răutăţi.
  23. Tu, care locuieşti pe Liban acum, care îţi ai cuibul în cedri, cum vei geme când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci!
  24. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo.
  25. Te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile haldeilor.
  26. Te voi arunca, pe tine şi pe mama ta care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut, şi acolo veţi muri!
  27. Dar în ţara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce!
  28. Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi, oare, el şi sămânţa lui, şi azvârliţi într-o ţară pe care n-o cunosc?” –
  29. „Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului!
  30. Aşa vorbeşte Domnul: „Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci niciunul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David şi să domnească peste Iuda.”

Capitolul 23

  1. „Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul.”
  2. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre, zice Domnul.
  3. Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte, şi se vor înmulţi.
  4. Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.
  5. Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară.
  6. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!”
  7. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!”
  8. Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem!” Şi vor locui în ţara lor.”
  9. Asupra prorocilor. Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om ameţit de vin, din pricina Domnului şi din pricina sfintelor Lui cuvinte.
  10. Căci ţara este plină de preacurvii şi ţara se jeleşte din pricina jurămintelor; câmpiile pustiului sunt uscate. Toată alergătura lor ţinteşte numai la rău şi toată vitejia lor este pentru nelegiuire!
  11. „Prorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.
  12. De aceea, calea lor va fi lunecoasă şi întunecoasă, vor fi împinşi şi vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
  13. În prorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au prorocit pe Baal şi au rătăcit pe poporul Meu, Israel!
  14. Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.”
  15. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre proroci: „Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.”
  16. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.
  17. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul a zis: „Veţi avea pace” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla niciun rău.”
  18. Cine a fost de faţă la sfatul Domnului ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit?
  19. Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi!
  20. Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.
  21. Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit.
  22. Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!
  23. Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?
  24. Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? – zice Domnul.
  25. Am auzit ce spun prorocii care prorocesc minciuni în Numele Meu zicând: „Am avut un vis! Am visat un vis!”
  26. Până când vor prorocii aceştia să prorocească minciuni, să prorocească înşelătoriile inimii lor?
  27. Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visele pe care le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal?
  28. Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – zice Domnul.
  29. Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?
  30. De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.
  31. Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.
  32. Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.
  33. Dacă poporul acesta sau un proroc, sau un preot te va întreba: „Care este ameninţarea Domnului?”, să le spui care este această ameninţare: „Vă voi lepăda, zice Domnul.”
  34. Şi pe prorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: „O ameninţare a Domnului” îl voi pedepsi, pe el şi casa lui!
  35. Aşa să spuneţi însă fiecare aproapelui său, fiecare, fratelui său: „Ce a răspuns Domnul?” sau: „Ce a zis Domnul?”
  36. Dar să nu mai ziceţi: „O ameninţare a Domnului”, căci cuvântul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci astfel cuvintele Dumnezeului celui Viu, cuvintele Domnului oştirilor, Dumnezeului nostru!
  37. Aşa să zici prorocului: „Ce ţi-a răspuns Domnul?” sau: „Ce a zis Domnul?”
  38. Dar dacă veţi mai zice: „O ameninţare a Domnului”, atunci aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că spuneţi cuvintele acestea: „O ameninţare a Domnului”, măcar că am trimis să vă spună: „Să nu mai ziceţi: „O ameninţare a Domnului”,
  39. din pricina aceasta, iată, vă voi uita şi vă voi lepăda, pe voi şi cetatea pe care v-o dădusem vouă şi părinţilor voştri, vă voi arunca dinaintea Mea
  40. şi voi pune peste voi o veşnică ocară şi o veşnică necinste, care nu se va uita.”

Capitolul 24

  1. Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi fierari.
  2. Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau mânca de rele ce erau.
  3. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Nişte smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele, şi, de rele ce sunt, nu se pot mânca.”
  4. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara haldeilor;
  6. îi voi privi cu un ochi binevoitor şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta: îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu-i voi mai smulge.
  7. Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.
  8. Şi, ca smochinele cele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul, aşa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas în ţara aceasta şi cei ce locuiesc în ţara Egiptului.
  9. Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni.
  10. Voi trimite în ei sabia, foametea şi ciuma până vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor lor.”

Capitolul 25

  1. Cuvântul care a fost spus lui Ieremia despre tot poporul lui Iuda în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda – acesta era cel dintâi an al lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului –
  2. cuvânt pe care l-a rostit Ieremia înaintea întregului popor al lui Iuda şi înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului zicând:
  3. „De la al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda, sunt douăzeci şi trei de ani de când mi-a vorbit cuvântul Domnului; v-am vorbit, v-am vorbit de dimineaţă, şi n-aţi ascultat.
  4. Domnul v-a trimis pe toţi slujitorii Săi prorocii, i-a trimis dis-de-dimineaţă; şi n-aţi ascultat, n-aţi plecat urechea să ascultaţi.
  5. Ei au zis: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie;
  6. nu vă duceţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi şi să vă închinaţi înaintea lor, nu Mă mâniaţi prin lucrarea mâinilor voastre, şi nu vă voi face niciun rău!”
  7. Dar nu M-aţi ascultat, zice Domnul, ci M-aţi mâniat prin lucrarea mâinilor voastre, spre nenorocirea voastră.”
  8. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
  9. iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; şi voi trimite la robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei ţări şi împotriva locuitorilor ei, şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur ca să le nimicească cu desăvârşire şi să facă din ele un pustiu şi o pricină de batjocură, nişte dărâmături veşnice.
  10. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, uruitul morii şi lumina lămpii.
  11. Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.
  12. Dar, când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeilor şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice.
  13. Voi aduce peste ţara aceea toate lucrurile pe care le-am vestit despre ea, tot ce este scris în cartea aceasta, tot ce a prorocit Ieremia despre toate neamurile.
  14. Căci neamuri puternice şi împăraţi mari le vor supune şi pe ele şi le voi răsplăti după faptele şi lucrarea mâinilor lor.”
  15. Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite.
  16. Vor bea şi se vor ameţi, şi vor fi ca nişte nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!”
  17. Eu am luat potirul din mâna Domnului şi l-am dat să-l bea toate neamurile la care mă trimitea Domnul:
  18. Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
  19. lui faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi tot poporului lui;
  20. la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului şi celor ce au mai rămas din Asdod;
  21. Edomului, Moabului şi copiilor lui Amon;
  22. tuturor împăraţilor Tirului, tuturor împăraţilor Sidonului şi împăraţilor ostroavelor care sunt dincolo de mare;
  23. Dedanului, Temei, Buzului şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii;
  24. tuturor împăraţilor Arabiei şi tuturor împăraţilor arabilor care locuiesc în pustiu;
  25. tuturor împăraţilor Zimrei, tuturor împăraţilor Elamului şi tuturor împăraţilor Mediei;
  26. tuturor împăraţilor de la miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora şi altora, şi tuturor împărăţiilor lumii care sunt pe faţa pământului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei.
  27. „Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Beţi, îmbătaţi-vă şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!”
  28. Şi, dacă nu vor vrea să ia din mâna ta potirul ca să bea, spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Beţi!
  29. Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu încep să fac rău: şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor.”
  30. Şi tu să le proroceşti toate aceste lucruri şi să le spui: „Domnul va răcni de sus; din locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga ca cei ce calcă în teasc împotriva tuturor locuitorilor pământului.
  31. Vuietul ajunge până la marginea pământului; căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi şi dă pe cei răi pradă sabiei, zice Domnul.”
  32. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor şi o mare furtună se ridică de la marginile pământului.
  33. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ.
  34. Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele înjunghierii voastre. Vă voi zdrobi, şi veţi cădea la pământ ca un vas de preţ.
  35. Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nicio scăpare pentru povăţuitorii turmelor!
  36. Se aud strigătele păstorilor şi gemetele povăţuitorilor turmelor, căci Domnul le pustieşte locul de păşune,
  37. şi colibele cele liniştite sunt nimicite de mânia aprinsă a Domnului.
  38. El Şi-a părăsit locuinţa ca un pui de leu, vizuina; aşa că ţara le este prefăcută în pustiu de urgia nimicitorului şi de mânia Lui aprinsă.”

Capitolul 26

  1. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit următorul cuvânt din partea Domnului:
  2. Aşa vorbeşte Domnul: „Stai în curtea Casei Domnului şi spune acelora care vin din toate cetăţile lui Iuda să se închine în Casa Domnului toate cuvintele pe care-ţi poruncesc să li le spui; nu lăsa niciun cuvânt din ele.
  3. Poate că vor asculta şi se vor întoarce fiecare de la calea lui cea rea; atunci Mă voi căi de răul pe care Mă gândisem să li-l fac din pricina răutăţii faptelor lor.
  4. Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă nu Mă ascultaţi când vă poruncesc să urmaţi Legea Mea pe care v-am pus-o înainte,
  5. dacă nu ascultaţi cuvintele robilor Mei proroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineaţă, şi pe care nu i-aţi ascultat,
  6. atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.”
  7. Preoţii, prorocii şi tot poporul au auzit pe Ieremia rostind aceste cuvinte în Casa Domnului.
  8. Şi când a isprăvit de spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună întregului popor, preoţii, prorocii şi tot poporul au pus mâna pe el şi au zis: „Trebuie să mori negreşit!
  9. Pentru ce proroceşti în Numele Domnului şi zici: „Casa aceasta va ajunge ca Silo, şi cetatea aceasta va fi pustiită şi lipsită de locuitori”?” Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului.
  10. Când au auzit căpeteniile lui Iuda aceste lucruri, s-au suit din casa împăratului la Casa Domnului şi au şezut la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.
  11. Atunci preoţii şi prorocii au vorbit astfel căpeteniilor şi întregului popor: „Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci a prorocit împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit voi înşivă cu urechile voastre!”
  12. Ieremia a zis tuturor căpeteniilor şi întregului popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc împotriva Casei acesteia şi împotriva cetăţii acesteia toate lucrurile pe care le-aţi auzit voi.
  13. Acum îndreptaţi-vă căile şi faptele, ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră!
  14. Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre; faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept!
  15. Numai să ştiţi că, dacă mă veţi omorî, vă veţi face vinovaţi de sânge nevinovat, voi, cetatea aceasta şi locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!”
  16. Căpeteniile şi tot poporul au zis preoţilor şi prorocilor: „Omul acesta nu este vinovat de pedeapsa cu moartea; căci ne-a vorbit în Numele Domnului Dumnezeului nostru!”
  17. Şi unii din bătrânii ţării s-au sculat şi au zis întregii adunări a poporului:
  18. „Mica din Moreşet prorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.”
  19. L-a omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, şi tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? Şi atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Şi noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire aşa de mare?”
  20. (A mai fost însă un om care prorocea în Numele Domnului: Urie, fiul lui Şemaia din Chiriat-Iearim. El a prorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai aceleaşi lucruri ca şi Ieremia.
  21. Împăratul Ioiachim, toţi vitejii lui şi toate căpeteniile lui au auzit cuvintele lui, şi împăratul a căutat să-l omoare. Dar Urie, care a fost înştiinţat de lucrul acesta, s-a temut, a fugit şi s-a dus în Egipt.
  22. Împăratul Ioiachim a trimis nişte oameni în Egipt şi anume: pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu el în Egipt.
  23. Aceştia au scos din Egipt pe Urie şi l-au adus la împăratul Ioiachim, care l-a omorât cu sabia şi i-a aruncat trupul mort în mormintele copiilor poporului.)
  24. Totuşi mâna lui Ahicam, fiul lui Şafan, a fost cu Ieremia, şi el n-a lăsat să fie dat pe mâna poporului ca să fie omorât.

Capitolul 27

  1. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost rostit către Ieremia din partea Domnului următorul cuvânt:
  2. „Aşa mi-a vorbit Domnul: „Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri şi puneţi-le la gât.
  3. Trimite-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului copiilor lui Amon, împăratului Tirului şi împăratului Sidonului prin trimişii care au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda.
  4. Şi spune-le să spună stăpânilor lor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Împăratul lui Israel: „Iată ce să spuneţi stăpânilor voştri:
  5. „Eu am făcut pământul, pe oameni şi dobitoacele care sunt pe pământ cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins şi dau pământul cui Îmi place.
  6. Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse.
  7. Toate neamurile vor fi supuse lui, fiului său şi fiului fiului său, până va veni şi vremea ţării lui, şi o vor supune neamuri puternice şi împăraţi mari.
  8. Dar dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui.
  9. De aceea să n-ascultaţi pe prorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele şi pe vrăjitorii voştri, care vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!”
  10. Căci ei vă prorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi din ţara voastră, ca să vă izgonesc, şi să pieriţi.
  11. Dar pe poporul care îşi va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului şi care-i va fi supus îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze şi să locuiască în ea.
  12. Am spus întocmai aceleaşi lucruri lui Zedechia, împăratul lui Iuda: „Plecaţi-vă grumazul sub jugul împăratului Babilonului, supuneţi-vă lui şi poporului lui, şi veţi trăi.
  13. Pentru ce să muriţi, tu şi poporul tău, de sabie, de foamete şi de ciumă, cum a hotărât Domnul asupra poporului care nu se va supune împăratului Babilonului?
  14. N-ascultaţi de cuvintele prorocilor care vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!” Căci ei vă prorocesc minciuni.
  15. Nu i-am trimis Eu, zice Domnul, ci prorocesc minciuni în Numele Meu, ca să vă izgonesc, şi să pieriţi, voi şi prorocii care vă prorocesc!”
  16. Am vorbit şi preoţilor şi întregului popor şi le-am spus: „Aşa vorbeşte Domnul: „N-ascultaţi de cuvintele prorocilor voştri care vă prorocesc şi zic: „Iată că uneltele Casei Domnului vor fi aduse în curând din Babilon!” Căci ei vă prorocesc minciuni.
  17. Nu-i ascultaţi; supuneţi-vă împăratului Babilonului, şi veţi trăi. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o dărâmătură?
  18. Dacă sunt ei proroci şi dacă este cu ei cuvântul Domnului, să mijlocească la Domnul oştirilor, pentru ca uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda şi în Ierusalim să nu se ducă în Babilon.
  19. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor cu privire la stâlpi, la marea de aramă, la temelii şi la toate celelalte unelte care au mai rămas în cetatea aceasta
  20. şi care n-au fost ridicate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, când a luat robi din Ierusalim în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi mai marii lui Iuda şi Ierusalimului;
  21. aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în casa împăratului lui Iuda şi în Ierusalim:
  22. „Ele vor fi duse în Babilon şi vor rămâne acolo până în ziua când le voi căuta Eu – zice Domnul – când le voi ridica iarăşi şi le voi aduce înapoi în locul acesta.”

Capitolul 28

  1. În acelaşi an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, proroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în faţa preoţilor şi a întregului popor:
  2. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului!
  3. Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului pe care le-a ridicat Nebucadneţar, împăratul Babilonului, din locul acesta şi le-a dus în Babilon.
  4. Şi voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi pe toţi prinşii de război ai lui Iuda care s-au dus în Babilon; căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului.”
  5. Prorocul Ieremia a răspuns prorocului Hanania în faţa preoţilor şi a întregului popor care stăteau în Casa Domnului.
  6. Ieremia, prorocul, a zis: „Amin! Aşa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele pe care le-ai prorocit tu şi să aducă înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului şi pe toţi prinşii de război!
  7. Numai ascultă cuvântul pe care-l rostesc eu în auzul tău şi în auzul întregului popor:
  8. „Prorocii care au fost înaintea mea şi înaintea ta, din vremurile străvechi, au prorocit război, foamete şi ciumă împotriva unor ţări puternice şi unor împărăţii mari.
  9. Dar, dacă un proroc proroceşte pacea, numai după împlinirea celor ce proroceşte se va cunoaşte că este cu adevărat trimis de Domnul.”
  10. Atunci prorocul Hanania a ridicat jugul de pe grumazul prorocului Ieremia şi l-a sfărâmat.
  11. Şi Hanania a zis în faţa întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi sfărâma, peste doi ani, de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului!” Prorocul Ieremia a plecat.
  12. După ce a sfărâmat prorocul Hanania jugul de pe grumazul prorocului Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
  13. „Du-te şi spune lui Hanania: „Aşa vorbeşte Domnul: „Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier!”
  14. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-i vor sluji, şi-i dau chiar şi fiarele câmpului!”
  15. Şi prorocul Ieremia a zis prorocului Hanania: „Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă.
  16. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, te izgonesc de pe pământ şi vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului.”
  17. Şi prorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a şaptea.

Capitolul 29

  1. Iată cuprinsul epistolei pe care a trimis-o prorocul Ieremia din Ierusalim către rămăşiţa bătrânilor din robie, preoţilor, prorocilor şi întregului popor, pe care-i dusese în robie Nebucadneţar, din Ierusalim la Babilon,
  2. după ce împăratul Ieconia, împărăteasa, famenii dregători, căpeteniile lui Iuda şi ale Ierusalimului, lemnarii şi fierarii au părăsit Ierusalimul.
  3. Le-a trimis-o prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, trimişi la Babilon de Zedechia, împăratul lui Iuda, la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Ea cuprindea următoarele:
  4. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război pe care i-am dus din Ierusalim la Babilon:
  5. „Zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!
  6. Luaţi-vă neveste şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi şi să nu vă împuţinaţi.
  7. Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!
  8. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voştri care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror vise voi le pricinuiţi!
  9. Căci ei vă prorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.
  10. Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.
  11. Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
  12. Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta.
  13. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
  14. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, şi voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război; vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.
  15. Totuşi voi ziceţi: „Dumnezeu ne-a ridicat proroci în Babilon!”
  16. Aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului care şade pe scaunul de domnie al lui David, asupra întregului popor care locuieşte în cetatea aceasta, asupra fraţilor voştri care n-au mers cu voi în robie.
  17. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi trimite între ei sabie, foamete şi ciumă şi-i voi face ca nişte smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca.
  18. Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,
  19. pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei prorocii; dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul.
  20. Voi însă ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi prinşii de război pe care v-am trimis din Ierusalim în Babilon!
  21. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, şi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă prorocesc minciuni în Numele Meu: „Iată, îi dau în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului; şi-i va omorî sub ochii voştri.
  22. Vor sluji ca prilej de blestem între toţi prinşii de război ai lui Iuda care sunt la Babilon. Şi se va zice: „Să-ţi facă Domnul ca lui Zedechia şi ca lui Ahab pe care împăratul Babilonului i-a fript în foc!”
  23. Şi lucrul acesta se va întâmpla pentru că au făcut o mişelie în Israel preacurvind cu nevestele aproapelui lor şi pentru că au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le dădusem nicio poruncă. Ştiu lucrul acesta şi sunt martor, zice Domnul.
  24. Iar lui Şemaia, nehelamitul, să-i spui:
  25. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Tu ai trimis în numele tău întregului popor din Ierusalim, lui Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, şi tuturor preoţilor o scrisoare cu următorul cuprins:
  26. „Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să priveghezi în Casa Domnului peste toţi nebunii şi peste toţi cei ce se dau drept proroci, ca să-i arunci în butuci şi în fiare.
  27. Acum, pentru ce nu pedepseşti pe Ieremia din Anatot, care proroceşte printre voi?
  28. Ba încă a trimis chiar să ne spună în Babilon: „Robia va fi lungă; zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!” –
  29. (Preotul Ţefania citise în adevăr scrisoarea aceasta în faţa prorocului Ieremia.) –
  30. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
  31. „Trimite să spună tuturor celor din robie: „Aşa vorbeşte Domnul despre Şemaia, nehelamitul: „Pentru că Şemaia vă proroceşte fără să-l fi trimis Eu şi vă insuflă o încredere mincinoasă,
  32. iată ce zice Domnul: „Voi pedepsi pe Şemaia, nehelamitul, şi sămânţa lui: niciunul din ai lui nu va locui în mijlocul poporului acestuia şi nu va vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul; căci el a propovăduit răzvrătire împotriva Domnului.”

Capitolul 30

  1. Iată cuvântul rostit lui Ieremia din partea Domnului:
  2. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus.
  3. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi aduce înapoi prinşii de război ai poporului Meu, Israel şi Iuda, zice Domnul; îi voi aduce înapoi în ţara pe care am dat-o părinţilor lor, şi o vor stăpâni.”
  4. Iată însă cuvintele pe care le-a rostit Domnul asupra lui Israel şi asupra lui Iuda:
  5. Aşa vorbeşte Domnul: „Auzim strigăte de groază; e spaimă, nu este pace!
  6. Întrebaţi şi vedeţi dacă nu cumva naşte vreun bărbat! Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse ca o femeie la facere? Pentru ce s-au îngălbenit toate feţele?
  7. Vai! căci ziua aceea este mare; niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea.
  8. În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile, şi străinii nu-l vor mai supune.
  9. Ci vor sluji Domnului Dumnezeului lor şi împăratului lor David pe care li-l voi scula.
  10. De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte; şi nu-l va mai tulbura nimeni.
  11. Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile printre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”
  12. Aşa vorbeşte Domnul: „Lovitura ta este de nevindecat, şi rana ta este usturătoare.
  13. Niciunul nu-ţi apără pricina ca să-ţi lege rana; nu-i niciun leac, niciun mijloc de vindecare!
  14. Toţi cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu-i pasă de tine; căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaş, te-am pedepsit cu putere, din pricina mulţimii nelegiuirilor tale şi al marelui număr al păcatelor tale.
  15. De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale te-am făcut să suferi aceste lucruri!
  16. Totuşi toţi cei ce te mănâncă vor fi mâncaţi, şi toţi vrăjmaşii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiţi, şi voi da pradă pe toţi cei ce te pradă.
  17. Dar te voi vindeca şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: „Cel izgonit”, „Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.”
  18. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacov şi Mi-e milă de locaşurile lui; cetatea va fi zidită iarăşi pe dealurile ei, şi casa împărătească va fi locuită iarăşi cum era.
  19. Din mijlocul lor se vor înălţa mulţumiri şi strigăte de bucurie; îi voi înmulţi, şi nu se vor împuţina; îi voi cinsti, şi nu vor fi dispreţuiţi.
  20. Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămâne înaintea Mea şi voi pedepsi pe toţi asupritorii lui.
  21. Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, şi stăpânitorul lui va ieşi din mijlocul lui; îl voi apropia, şi va veni la Mine; căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine? – zice Domnul.
  22. Voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.”
  23. Iată, furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi!
  24. Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini şi va înfăptui gândurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.

Capitolul 31

  1. „În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor seminţiilor lui Israel, şi ei vor fi poporul Meu.”
  2. Aşa vorbeşte Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie a căpătat trecere în pustiu: Israel merge spre locul lui de odihnă.”
  3. Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!
  4. Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase.
  5. Vei sădi iarăşi vii pe înălţimile Samariei; cei ce le vor sădi le vor culege şi roadele.
  6. Căci vine ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculaţi-vă, să ne suim în Sion la Domnul Dumnezeul nostru!”
  7. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude şi ziceţi: „Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!”
  8. Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!
  9. Plângând vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut.”
  10. Ascultaţi cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.
  11. Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el.
  12. Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji.
  13. Atunci fetele se vor înveseli la joc, tinerii şi bătrânii se vor bucura şi ei; le voi preface jalea în veselie şi-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor.
  14. Voi sătura de grăsime sufletul preoţilor, şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.”
  15. Aşa vorbeşte Domnul: „Un ţipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii; şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!”
  16. Aşa vorbeşte Domnul: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului.
  17. Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!
  18. Aud pe Efraim bocindu-se: „M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!
  19. După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele.” –
  20. Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul. –
  21. Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetăţile acestea care sunt ale tale!
  22. Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peţi pe bărbat.”
  23. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce se va zice iarăşi în ţara lui Iuda şi în cetăţile sale, când voi aduce înapoi pe prinşii lor de război: „Domnul să te binecuvânteze, locaş al neprihănirii, munte sfânt!”
  24. Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetăţile lui, plugarii şi cei ce umblă cu turmele la păşune.
  25. Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame.” –
  26. La aceste lucruri m-am trezit şi am privit; şi somnul îmi fusese dulce. –
  27. „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa casa lui Israel şi casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o sămânţă de dobitoace.
  28. Şi cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot aşa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul.
  29. În zilele acelea nu se va mai zice: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii”,
  30. ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii!
  31. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.
  32. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.
  33. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.
  34. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
  35. Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor:
  36. „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”
  37. Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.
  38. Iată, vin zile, zice Domnul, când cetatea va fi zidită iarăşi în cinstea Domnului, de la turnul lui Hananeel până la poarta unghiului.
  39. Frânghia de măsurat va trece încă pe dinaintea ei până la dealul Gareb, şi de acolo va face un ocol înspre Goat.
  40. Toată valea unde se aruncă trupurile moarte şi cenuşa şi toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porţii cailor la răsărit vor fi închinate Domnului şi nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite.”

Capitolul 32

  1. Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, în al zecelea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. – Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadneţar.
  2. Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, şi prorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.
  3. Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă şi-i zisese: „Pentru ce proroceşti şi zici: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va lua;
  4. Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de haldei, ci va fi dat în mâinile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură şi se vor vedea faţă în faţă.
  5. Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă bateţi împotriva haldeilor, nu veţi avea izbândă.”
  6. Ieremia a zis: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  7. „Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să-l cumperi.”
  8. Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără-l!” Am cunoscut că era cuvântul Domnului.
  9. Şi am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul de la Anatot, şi i-am cântărit argintul, şaptesprezece sicli de argint.
  10. Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori şi am cântărit argintul într-o cumpănă.
  11. Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după Lege şi obiceiuri şi pe cel ce era deschis;
  12. şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor care iscăliseră zapisul de cumpărare şi în faţa tuturor iudeilor care se aflau în curtea temniţei.
  13. Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:
  14. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ia zapisele acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme!”
  15. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iarăşi se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii în ţara aceasta.”
  16. După ce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, am făcut Domnului această rugăciune:
  17. „Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!
  18. Tu dai îndurare până la al miilea neam de oameni şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sânul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui nume este Domnul oştirilor!
  19. Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.
  20. Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi până în ziua de azi, şi în Israel, şi printre oameni, şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este astăzi.
  21. Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău, Israel, cu minuni şi semne mari, cu mână tare şi cu braţ întins, şi cu o mare groază.
  22. Tu le-ai dat ţara aceasta, pe care juraseşi părinţilor lor că le-o vei da, ţară în care curge lapte şi miere.
  23. Ei au venit şi au luat-o în stăpânire. Dar n-au ascultat de glasul Tău, n-au păzit Legea Ta şi n-au făcut tot ce le porunciseşi să facă. Şi atunci ai trimis peste ei toate aceste nenorociri!
  24. Iată, şanţurile de apărare se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă; cetatea va fi dată în mâinile haldeilor care luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu însuţi vezi!
  25. Şi totuşi, Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai zis: „Cumpără-ţi un ogor cu argint şi pune şi martori!”… când totuşi cetatea este dată în mâinile haldeilor!”
  26. Cuvântul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:
  27. „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”
  28. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile haldeilor şi în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi o va lua.
  29. Haldeii care luptă împotriva cetăţii acesteia vor intra, îi vor pune foc şi o vor arde împreună cu casele pe acoperişul cărora au adus tămâie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei ca să Mă mânie.
  30. Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor, zice Domnul.
  31. Căci cetatea aceasta Îmi aţâţă mânia şi urgia, din ziua când s-a zidit şi până azi; de aceea vreau s-o iau dinaintea feţei Mele,
  32. din pricina tot răului pe care l-au făcut copiii lui Israel şi copiii lui Iuda ca să Mă mânie, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.
  33. Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat întruna, dar n-au ascultat şi nu s-au învăţat.
  34. Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o.
  35. Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinon ca să treacă prin foc lui Moloc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care nu li-l poruncisem; şi nici nu-Mi trecuse prin gând că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat.”
  36. Şi acum, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre cetatea aceasta despre care ziceţi: „Va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, biruită prin sabie, prin foamete şi prin ciumă.”
  37. Iată, îi voi strânge din toate ţările unde i-am izgonit în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo.
  38. Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.
  39. Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei.
  40. Voi încheia cu ei un legământ veşnic că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.
  41. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.”
  42. Căci aşa vorbeşte Domnul: „După cum am adus peste poporul aceasta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc.
  43. Se vor cumpăra iarăşi ogoare în ţara aceasta despre care ziceţi că este un pustiu fără oameni şi fără dobitoace şi că este dată în mâinile haldeilor.
  44. Se vor cumpăra iarăşi ogoare pe argint, se vor scrie zapise, se vor pecetlui, se vor pune martori, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, în cetăţile lui Iuda, în cetăţile de la munte, în cetăţile de la câmpie şi în cetăţile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, zice Domnul.”

Capitolul 33

  1. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniţei:
  2. Aşa vorbeşte Domnul care face aceste lucruri, Domnul care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui nume este Domnul:
  3. „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.”
  4. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetăţii acesteia şi despre casele împăraţilor lui Iuda care vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii,
  5. când vor înainta să lupte împotriva haldeilor şi când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea şi în urgia Mea, şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde faţa de această cetate:
  6. „Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.
  7. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel şi-i voi aşeza iarăşi ca odinioară.
  8. Îi voi curăţa de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.
  9. Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.”
  10. Aşa vorbeşte Domnul: „Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,
  11. strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: „Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”, glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară, zice Domnul.”
  12. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori care-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,
  13. în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la miazăzi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.
  14. Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
  15. În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
  16. În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.”
  17. Căci aşa vorbeşte Domnul: „David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
  18. Nici preoţii şi leviţii nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare şi să aducă jertfe în toate zilele!”
  19. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
  20. Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,
  21. atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.
  22. Ca oştirea cerurilor care nu se poate număra şi ca nisipul mării care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa robului Meu David şi pe leviţii care-Mi slujesc.”
  23. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
  24. „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: „A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese”? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.”
  25. Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului,
  26. atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!”

Capitolul 34

  1. Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea sa şi toate împărăţiile pământului de sub stăpânirea lui, şi toate popoarele făceau război împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor care ţineau de el:
  2. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va arde cu foc.
  3. Şi tu nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi luat şi dat în mâna lui, vei da ochi cu împăratul Babilonului, el îţi va vorbi gură către gură, şi vei merge la Babilon.
  4. Numai ascultă cuvântul Domnului, Zedechia, împăratul lui Iuda! Aşa vorbeşte Domnul despre tine: „Nu vei muri ucis de sabie,
  5. ci vei muri în pace: şi cum au ars miresme pentru părinţii tăi, vechii împăraţi care au fost înaintea ta, tot aşa vor arde şi pentru tine şi te vor jeli zicând: „Vai, doamne!” Căci Eu am rostit cuvântul acesta, zice Domnul.”
  6. Prorocul Ieremia a spus toate aceste cuvinte lui Zedechia, împăratul lui Iuda, la Ierusalim,
  7. pe când oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor celorlalte cetăţi ale lui Iuda, împotriva Lachisului şi Azechei, căci acestea erau cetăţile care mai rămăseseră din toate cetăţile întărite ale lui Iuda.
  8. Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului după ce împăratul Zedechia făcuse o învoială cu tot poporul Ierusalimului ca să vestească slobozenia robilor,
  9. pentru ca fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică, şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu.
  10. Toate căpeteniile şi tot poporul, care făcuseră învoiala, s-au legat să lase slobozi fiecare pe robul şi roaba lui şi să nu-i mai ţină în robie. Ei au ascultat şi le-au dat drumul.
  11. Dar mai pe urmă s-au răzgândit, au luat înapoi pe robii şi roabele pe care-i sloboziseră şi i-au silit să le fie iarăşi robi şi roabe.
  12. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel:
  13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am făcut un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei, şi le-am zis:
  14. „După şapte ani, fiecare din voi să lase slobod pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească, şi apoi să-l laşi slobod de la tine. Dar părinţii voştri nu M-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine.
  15. Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea vestind fiecare slobozenia pentru aproapele său şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu.
  16. Dar pe urmă v-aţi luat vorba înapoi şi Mi-aţi pângărit Numele luând iarăşi înapoi fiecare pe robii şi roabele pe care-i sloboziserăţi şi-i lăsaserăţi în voia lor şi i-aţi silit să vă fie iarăşi robi şi roabe.”
  17. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia sabiei, ciumei şi foametei şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pământului.
  18. Şi pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui,
  19. şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului,
  20. îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.
  21. Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii împăratului Babilonului care a plecat de la voi!
  22. Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori.”

Capitolul 35

  1. Cuvântul rostit către Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
  2. „Du-te la casa recabiţilor, vorbeşte cu ei şi adu-i în Casa Domnului, în una din chilii, şi dă-le să bea vin!”
  3. Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi şi toată casa recabiţilor
  4. şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.
  5. Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!”
  6. Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri;
  7. şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.”
  8. Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viaţa noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;
  9. nu zidim nici case ca locuinţe pentru noi şi nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânţate:
  10. ci locuim în corturi şi urmăm şi împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.
  11. Când s-a suit însă Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împotriva ţării acesteia, am zis: „Haidem să fugim la Ierusalim de oastea haldeilor şi de oastea Siriei.” Aşa se face că acum locuim la Ierusalim.”
  12. Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
  13. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Du-te şi spune oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: „Nu voiţi să luaţi învăţătură ca să ascultaţi de cuvintele Mele? – zice Domnul.
  14. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi şi ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v-am vorbit, şi devreme, şi târziu, şi nu M-aţi ascultat!
  15. V-am trimis pe toţi slujitorii Mei prorocii, i-am trimis întruna la voi să vă spună: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă faptele, nu mergeţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi, şi veţi rămâne în ţara pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri!” Dar voi n-aţi luat aminte şi nu M-aţi ascultat.
  16. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!”
  17. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit, şi nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat, şi n-au răspuns!” –
  18. Şi Ieremia a zis casei recabiţilor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Pentru că aţi ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că aţi păzit toate orânduirile lui şi aţi făcut tot ce v-a poruncit el;
  19. pentru aceasta, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmaşi care să stea înaintea Mea!”

Capitolul 36

  1. În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului:
  2. „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!
  3. Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.”
  4. Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia, Domnul.
  5. Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sunt închis şi nu pot să merg la Casa Domnului.
  6. De aceea, du-te tu însuţi şi citeşte din carte ce ai scris în ea după spusele mele, şi anume cuvintele Domnului, citeşte-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citeşti şi în auzul tuturor acelora din Iuda care vor veni din cetăţile lor.
  7. Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului şi se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia şi urgia cu care a ameninţat Domnul pe poporul acesta!”
  8. Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise prorocul Ieremia şi a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.
  9. În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului şi pe tot poporul venit din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.
  10. Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului.
  11. Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,
  12. s-a coborât la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate celelalte căpetenii.
  13. Şi Mica le-a spus toate cuvintele pe care le auzise când citea Baruc în carte, în auzul poporului.
  14. Atunci toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, să-i spună: „Ia în mână cartea din care ai citit în auzul poporului şi vino!” Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mână şi s-a dus la ei.
  15. Ei i-au zis: „Şezi şi citeşte-o în auzul nostru.” Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.
  16. Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat cu groază unii la alţii şi au zis lui Baruc: „Vom spune împăratului toate cuvintele acestea.”
  17. Şi au mai pus lui Baruc următoarea întrebare: „Spune-ne cum ai scris toate cuvintele acestea după spusele lui!”
  18. Baruc le-a răspuns: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, şi eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.”
  19. Căpeteniile au zis lui Baruc: „Du-te de te ascunde, tu şi Ieremia, ca să nu ştie nimeni unde sunteţi.”
  20. Ei s-au dus apoi la împăratul în curte, lăsând cartea în odaia de scris a logofătului Elişama, şi au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului.
  21. Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elişama şi a citit-o în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.
  22. Împăratul şedea în casa de iarnă – căci era în luna a noua – şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.
  23. După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului şi a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.
  24. Împăratul şi toţi slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat şi nu şi-au sfâşiat hainele.
  25. Elnatan, Delaia şi Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea; dar el nu i-a ascultat.
  26. Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe logofătul Baruc şi pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.
  27. După ce a ars împăratul cartea care cuprindea cuvintele pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:
  28. „Ia din nou o altă carte şi scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda.
  29. Şi despre Ioiachim, împăratul lui Iuda, spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Tu ai ars cartea aceasta zicând: „Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: „Împăratul Babilonului va veni, va nimici ţara aceasta şi va nimici din ea oamenii şi dobitoacele”?”
  30. De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: „Niciunul din ai lui nu va şedea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua, şi la frig, noaptea.
  31. Îl voi pedepsi, pe el, sămânţa lui şi pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor şi voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am ameninţat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!”
  32. Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea.

Capitolul 37

  1. În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim, a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în ţara lui Iuda de Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
  2. Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din ţară n-au ascultat cuvintele pe care le-a rostit Domnul prin prorocul Ieremia.
  3. Împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la prorocul Ieremia să-i spună: „Mijloceşte pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru.”
  4. Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniţă.
  5. Oastea lui faraon ieşise din Egipt; şi haldeii care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.
  6. Atunci cuvântul Domnului a vorbit prorocului Ieremia astfel:
  7. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis la Mine să Mă întrebaţi: „Iată că oastea lui faraon care pornise să vă ajute se întoarce în ţara ei, în Egipt;
  8. iar haldeii se vor întoarce, vor bate iarăşi cetatea aceasta, o vor lua şi o vor arde cu foc.”
  9. Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă înşelaţi zicând: „Haldeii se vor depărta de la noi!”, căci nu se vor depărta!
  10. Şi chiar dacă aţi bate toată oastea haldeilor care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câţiva oameni răniţi, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui şi ar arde cetatea aceasta cu foc.”
  11. Pe când se depărtase oastea haldeilor de Ierusalim, de frica oştii lui faraon,
  12. Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim ca să se ducă în ţara lui Beniamin şi să scape din mijlocul poporului.
  13. Când a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania, era acolo şi a pus mâna pe prorocul Ieremia zicând: „Tu vrei să treci la haldei!”
  14. Ieremia a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să trec la haldei!” Dar Ireia n-a vrut să-l creadă, ci a apucat pe Ieremia şi l-a dus înaintea căpeteniilor.
  15. Căpeteniile, mâniate pe Ieremia, l-au lovit şi l-au aruncat în temniţă, în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniţă.
  16. Aşa a intrat Ieremia în temniţă şi în gherlă, unde a stat multă vreme.
  17. Împăratul Zedechia a trimis să-l aducă şi l-a întrebat în taină la el acasă. El a zis: „Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: „Da.” Şi a adăugat: „Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului!”
  18. Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: „Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului acestuia, de m-aţi aruncat în temniţă?
  19. Şi unde sunt prorocii voştri care vă proroceau şi ziceau: „Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva ţării acesteia”?
  20. Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugăminţile mele! Nu mă trimite iarăşi în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”
  21. Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei şi să-i dea în fiecare zi o pâine din uliţa brutarilor, până s-a sfârşit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.

Capitolul 38

  1. Şefatia, fiul lui Matan, Ghedalia, fiul lui Paşhur, Iucal, fiul lui Şelemia, şi Paşhur, fiul lui Malchia, au auzit cuvintele pe care le spunea Ieremia întregului popor zicând:
  2. Aşa vorbeşte Domnul: „Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi şi se va duce la haldei va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui şi va trăi.”
  3. Aşa vorbeşte Domnul: „Cetatea aceasta va fi dată în mâna oştirii împăratului Babilonului, şi o va lua!”
  4. Atunci căpeteniile au zis împăratului: „Omul acesta ar trebui omorât! Căci înmoaie inima oamenilor de război care au mai rămas în cetatea aceasta şi a întregului popor ţinându-le asemenea cuvântări; omul acesta nu urmăreşte binele poporului acestuia şi nu-i vrea decât nenorocirea.”
  5. Împăratul Zedechia a răspuns: „Iată-l că este în mâinile voastre; căci împăratul nu poate nimic împotriva voastră!”
  6. Atunci ei au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul împăratului, care se afla în curtea temniţei şi au coborât în ea pe Ieremia cu funii. În groapă nu era apă, dar era noroi; şi Ieremia s-a afundat în noroi.
  7. Ebed-Melec, etiopianul, famen-dregător la curtea împăratului, a auzit că Ieremia fusese aruncat în groapă. Împăratul stătea la poarta lui Beniamin.
  8. Ebed-Melec a ieşit din casa împăratului şi a vorbit împăratului astfel:
  9. „Împărate, domnul meu, oamenii aceştia au făcut rău de s-au purtat aşa cu prorocul Ieremia, aruncându-l în groapă; are să moară de foame acolo unde este, căci în cetate nu este pâine!”
  10. Împăratul a dat următoarea poruncă lui Ebed-Melec, etiopianul: „Ia de aici treizeci de oameni cu tine şi scoate din groapă pe prorocul Ieremia, până nu moare!”
  11. Ebed-Melec a luat cu el pe oamenii aceia şi s-a dus la casa împăratului, într-un loc dedesubtul vistieriei; a luat de acolo nişte petice de haine purtate şi nişte zdrenţe de haine vechi şi le-a coborât lui Ieremia în groapă cu nişte funii.
  12. Ebed-Melec, etiopianul, a zis lui Ieremia: „Pune aceste petice purtate şi aceste zdrenţe sub subsuori, sub funii.” Şi Ieremia a făcut aşa.
  13. Au tras astfel pe Ieremia cu funiile şi l-au scos afară din groapă. Ieremia a rămas în curtea temniţei.
  14. Împăratul Zedechia a trimis după prorocul Ieremia şi l-a adus la el la intrarea a treia a Casei Domnului. Şi împăratul a zis lui Ieremia: „Am să te întreb ceva, să nu-mi ascunzi nimic!”
  15. Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă ţi-l voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ţi voi da un sfat, nu mă vei asculta.”
  16. Împăratul Zedechia a jurat în taină lui Ieremia şi a zis: „Viu este Domnul care ne-a dat viaţa, că nu te voi omorî şi nu te voi lăsa în mâinile oamenilor acestora care vor să-ţi ia viaţa!”
  17. Ieremia a zis atunci lui Zedechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, vei scăpa cu viaţă, şi nici cetatea aceasta nu va fi arsă cu foc, iar tu vei trăi împreună cu casa ta.
  18. Dar, dacă nu te vei supune căpeteniilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile haldeilor, care o vor arde cu foc; iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!”
  19. Împăratul Zedechia a zis lui Ieremia: „Mă tem de iudeii care au trecut la haldei; mă tem să nu mă dea în mâinile lor şi să mă batjocorească.”
  20. Ieremia a răspuns: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine şi vei scăpa cu viaţă.
  21. Dar, dacă nu vrei să ieşi, iată ce mi-a descoperit Domnul:
  22. „Toate nevestele care au mai rămas în casa împăratului lui Iuda vor fi luate de căpeteniile împăratului Babilonului şi vor zice jelind: „Prietenii tăi cei buni te-au înşelat şi te-au înduplecat; dar, când ţi s-au afundat picioarele în noroi, ei au fugit!”
  23. Toate nevestele tale şi copiii tăi vor fi luaţi de haldei; şi nu vei scăpa de mâinile lor, ci vei fi prins de mâna împăratului Babilonului, şi cetatea aceasta va fi arsă cu foc.”
  24. Zedechia a zis lui Ieremia: „Să nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri!
  25. Dar, dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: „Spune-ne ce ai spus împăratului şi ce ţi-a spus împăratul, nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorî”,
  26. să le răspunzi: „Am rugat pe împărat să nu mă trimită iarăşi în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”
  27. Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au întrebat. El le-a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci şi au plecat, căci nimeni n-auzise nimic.
  28. Ieremia însă a rămas în curtea temniţei până în ziua luării Ierusalimului.

Capitolul 39

  1. Ierusalimul a fost luat. În al nouălea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea lui înaintea Ierusalimului şi l-a împresurat;
  2. iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pătruns în cetate.
  3. Atunci au înaintat toate căpeteniile împăratului Babilonului şi au cuprins poarta de la mijloc. Erau: Nergal-Şareţer, Samgar-Nebu, Sarsechim, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Şareţer, căpetenia magilor, şi toate celelalte căpetenii ale împăratului Babilonului.
  4. Zedechia, împăratul lui Iuda, şi toţi oamenii de război, cum i-au văzut, au fugit şi au ieşit noaptea din cetate pe drumul grădinii împăratului, pe poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe drumul câmpiei.
  5. Dar oastea haldeilor i-a urmărit şi a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au luat şi l-au dus la Nebucadneţar, împăratul Babilonului, la Ribla, în ţara Hamatului; el a dat o hotărâre împotriva lui.
  6. Împăratul Babilonului a pus să înjunghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreună cu toţi mai marii lui Iuda.
  7. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă ca să-l ducă la Babilon.
  8. Haldeii au ars cu foc casa împăratului şi casele poporului şi au dărâmat zidurile Ierusalimului.
  9. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui şi pe rămăşiţa poporului.
  10. Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic; şi le-a dat atunci vii şi ogoare.
  11. Nebucadneţar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor:
  12. „Ia-l, poartă grijă de el şi nu-i face niciun rău, ci fă-i ce-ţi va cere!”
  13. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebuşazban, căpetenia famenilor-dregători, Nergal-Şareţer, căpetenia magilor, şi toate căpeteniile împăratului Babilonului
  14. au trimis să aducă pe Ieremia din curtea temniţei şi l-au încredinţat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, ca să-l ducă acasă. Şi a rămas în mijlocul poporului.
  15. Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia, pe când era închis în curtea temniţei:
  16. „Du-te de vorbeşte lui Ebed-Melec, etiopianul, şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, şi nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi.
  17. Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi.
  18. Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.”

Capitolul 40

  1. Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, după ce Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a dat drumul din Rama. Când a trimis să-l aducă, Ieremia era încă legat cu lanţuri împreună cu toţi prinşii de război din Ierusalim şi din Iuda care aveau să fie duşi în Babilon.
  2. Căpetenia străjerilor a trimis să aducă pe Ieremia şi i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău a vestit mai dinainte aceste nenorociri împotriva locului acestuia;
  3. Domnul a adus şi a împlinit ce spusese; şi lucrurile acestea vi s-au întâmplat pentru că aţi păcătuit împotriva Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui.
  4. Acum, iată, te izbăvesc astăzi din lanţurile pe care le ai la mâini; dacă vrei să vii cu mine la Babilon, vino, şi voi îngriji de tine. Dar, dacă nu-ţi place să vii cu mine la Babilon, nu veni. Iată, toată ţara este înaintea ta, du-te unde vei crede şi unde-ţi place să te duci!”
  5. Însă fiindcă el zăbovea să răspundă: „Întoarce-te”, a adăugat el, „la Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care l-a pus împăratul Babilonului peste cetăţile lui Iuda şi rămâi cu el în mijlocul poporului; sau du-te oriunde vei vrea să te duci!” Căpetenia străjerilor i-a dat merinde şi daruri şi i-a dat drumul.
  6. Ieremia s-a dus la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa şi a rămas cu el în mijlocul poporului care rămăsese în ţară.
  7. Când au aflat toate căpeteniile oştirilor care rămăseseră pe câmp cu oamenii lor că împăratul Babilonului a pus ca dregător al ţării pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, şi că i-a încredinţat bărbaţii, femeile, copiii şi pe aceia din săracii ţării care nu fuseseră luaţi robi în Babilon,
  8. s-au dus la Ghedalia la Miţpa; şi anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan şi Ionatan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, fiii lui Efai din Netofa şi Iezania, fiul unui maacatit, ei şi oamenii lor.
  9. Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, le-a jurat, lor şi oamenilor lor, zicând: „Nu vă temeţi să slujiţi haldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi împăratului Babilonului, şi o veţi duce bine!
  10. Iată că eu rămân la Miţpa ca să fiu la porunca haldeilor care vor veni la noi. Voi strângeţi deci vinul, poamele de vară şi untdelemnul, puneţi-le în vasele voastre şi locuiţi în cetăţile în care vă aflaţi!”
  11. Toţi iudeii care erau în ţara Moabului, la amoniţi, în ţara Edomului şi în toate ţările au auzit că împăratul Babilonului lăsase o rămăşiţă în Iuda şi că le dăduse ca dregător pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan.
  12. Şi toţi iudeii aceştia s-au întors din toate locurile pe unde erau împrăştiaţi, au venit în ţara lui Iuda la Ghedalia, la Miţpa, şi au avut un mare belşug de vin şi de poame de vară.
  13. Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor care mai erau pe câmp au venit la Ghedalia, la Miţpa,
  14. şi i-au zis: „Ştii că Baalis, împăratul amoniţilor, a însărcinat pe Ismael, fiul lui Netania, să te omoare?” Dar Ghedalia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.
  15. Şi Iohanan, fiul lui Careah, a spus în taină lui Ghedalia la Miţpa: „Dă-mi voie să mă duc să omor pe Ismael, fiul lui Netania. Nimeni n-are să ştie. Pentru ce să te omoare el şi să se risipească toţi cei din Iuda care s-au strâns la tine, şi să piară rămăşiţa lui Iuda?”
  16. Ghedalia, fiul lui Ahicam, a răspuns lui Iohanan, fiul lui Careah: „Nu face lucrul acesta: căci ce spui tu despre Ismael nu este adevărat!”

Capitolul 41

  1. În luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul împăratului, a venit cu mai marii împăratului şi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa. Şi au mâncat împreună acolo, la Miţpa.
  2. Atunci Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de care era însoţit şi au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au omorât astfel pe acela pe care îl pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.
  3. Ismael a mai omorât pe toţi iudeii care erau cu Ghedalia la Miţpa şi pe haldeii care se aflau acolo, oameni de război.
  4. A doua zi, după omorârea lui Ghedalia, pe când nimeni nu ştia nimic,
  5. au venit din Sihem, din Silo şi din Samaria optzeci de oameni cu barba rasă şi cu haine sfâşiate, care îşi făcuseră tăieturi în piele; aveau daruri de mâncare şi tămâie ca să le aducă la Casa Domnului.
  6. Ismael, fiul lui Netania, le-a ieşit înainte din Miţpa şi mergea plângând. Când i-a întâlnit, le-a zis: „Veniţi la Ghedalia, fiul lui Ahicam!”
  7. Şi, când au ajuns ei în mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a înjunghiat şi i-a aruncat în groapă cu ajutorul oamenilor care-l însoţeau.
  8. Dar s-au găsit printre ei zece oameni care au zis lui Ismael: „Nu ne omorî, căci mai avem merinde ascunsă în câmp: grâu, orz, untdelemn şi miere!” Atunci el i-a cruţat şi nu i-a omorât împreună cu fraţii lor.
  9. Groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care i-a ucis, afară de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o făcuse împăratul Asa, când se temea de Baeşa, împăratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
  10. Ismael a luat prinşi de război pe toţi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele împăratului şi pe toţi aceia din popor care locuiau acolo şi pe care-i încredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael, fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război şi a plecat ca să treacă la amoniţi.
  11. Dar Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor care erau cu el au fost înştiinţaţi de tot răul pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania.
  12. Au luat pe toţi oamenii şi au pornit să bată pe Ismael, fiul lui Netania, pe care l-au găsit lângă apele cele mari ale Gabaonului.
  13. Când a văzut tot poporul care era cu Ismael pe Iohanan, fiul lui Careah, şi pe toate căpeteniile oştilor care erau cu el, s-a bucurat;
  14. şi tot poporul pe care-l luase Ismael din Miţpa s-a întors şi a venit de s-a unit cu Iohanan, fiul lui Careah.
  15. Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni şi s-a dus la amoniţi.
  16. Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor care erau cu el au luat toată rămăşiţa poporului pe care l-au izbăvit din mâinile lui Ismael, fiul lui Netania, când îl ducea din Miţpa, după ce ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam. Şi anume pe oamenii de război, pe femei, pe copii, pe famenii-dregători, pe care i-a adus Iohanan înapoi din Gabaon.
  17. Au pornit şi s-au oprit la hanul lui Chimham lângă Betleem, ca să plece apoi în Egipt,
  18. departe de haldei, de care se temeau, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care-l pusese împăratul Babilonului dregător peste ţară.

Capitolul 42

  1. Toate căpeteniile oştilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat
  2. şi au zis prorocului Ieremia: „Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijloceşte pentru noi la Domnul Dumnezeul tău, pentru toţi cei ce au mai rămas, căci eram mulţi, dar am mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuţi cu ochii tăi.
  3. Binevoiască Domnul Dumnezeul tău să ne arate drumul pe care trebuie să mergem şi să ne spună ce avem de făcut!”
  4. Prorocul Ieremia le-a zis: „Am auzit! Iată că mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cererea voastră, şi vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!”
  5. Atunci ei au zis lui Ieremia: „Domnul să fie un martor adevărat şi credincios împotriva noastră, dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul Dumnezeul tău să ne spui!
  6. Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru la care te trimitem, ca să fim fericiţi ascultând de glasul Domnului Dumnezeului nostru!”
  7. După zece zile, cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia.
  8. Şi Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oştilor care erau cu el şi pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
  9. şi le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel la care m-aţi trimis să-I aduc înainte rugăciunile voastre:
  10. „Dacă veţi rămâne în ţara aceasta, vă voi face să propăşiţi în ea şi nu vă voi nimici, vă voi sădi şi nu vă voi smulge; căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut!
  11. Nu vă temeţi de împăratul Babilonului, de care vă este frică; nu vă temeţi de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi ca să vă scap şi să vă scot din mâna lui.
  12. Îi voi insufla milă de voi, şi se va îndura de voi şi vă va lăsa să locuiţi în ţara voastră.
  13. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului Dumnezeului vostru şi dacă veţi zice: „Nu vrem să rămânem în ţara aceasta,
  14. nu, ci vom merge în ţara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trâmbiţei, nici nu vom duce lipsă de pâine, şi acolo vom locui!” –
  15. atunci, ascultaţi cuvântul Domnului, rămăşiţe ale lui Iuda: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă vă veţi îndrepta faţa să mergeţi în Egipt, dacă vă veţi duce să locuiţi pentru o vreme acolo,
  16. sabia de care vă temeţi vă va ajunge acolo, în ţara Egiptului, foametea de care vă este frică se va lipi de voi acolo, în Egipt, şi veţi muri acolo.
  17. Toţi cei ce îşi vor îndrepta faţa să meargă în Egipt ca să locuiască pentru o vreme acolo vor muri de sabie, de foamete sau de ciumă; niciunul nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirile pe care le voi aduce peste ei!”
  18. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Cum s-a vărsat mânia şi urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, aşa se va vărsa urgia Mea şi peste voi, dacă veţi merge în Egipt; veţi fi o pricină de afurisenie, de groază, de blestem şi de ocară şi nu veţi mai vedea niciodată locul acesta!”
  19. Rămăşiţe ale lui Iuda, Domnul vă zice: „Nu vă duceţi în Egipt!” – Băgaţi bine de seamă că vă opresc lucrul acesta astăzi.
  20. Căci vă înşelaţi singuri, dacă m-aţi trimis la Domnul Dumnezeul vostru, zicând: „Mijloceşte pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul Dumnezeul nostru, şi vom face!”
  21. Eu v-am spus astăzi; dar voi n-ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun.
  22. De aceea să ştiţi că veţi muri de sabie, de foamete sau de ciumă, în locul unde voiţi să vă duceţi să locuiţi!”

Capitolul 43

  1. Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul Dumnezeul lor să le spună,
  2. Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngâmfaţi au zis lui Ieremia: „Minţi! Nu Domnul Dumnezeul nostru te-a însărcinat să ne spui: „Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!”
  3. Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţâţă împotriva noastră, ca să ne dai în mâna haldeilor să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!”
  4. Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor şi tot poporul n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în ţara lui Iuda.
  5. Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, care, din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,
  6. şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului şi pe toate sufletele pe care le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe prorocul Ieremia şi pe Baruc, fiul lui Neriia.
  7. Au plecat, dar, în ţara Egiptului – căci n-au ascultat de porunca Domnului – şi au ajuns până la Tahpanes.
  8. Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia la Tahpanes astfel:
  9. „Ia în mână nişte pietre mari şi ascunde-le în faţa iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui faraon din Tahpanes.
  10. Şi spune iudeilor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi trimite să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre pe care le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.
  11. El va veni şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie!
  12. Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadneţar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu ţara Egiptului cum se înveleşte păstorul cu haina lui şi va ieşi în pace din ea.
  13. Va sfărâma stâlpii din Bet-Şemeş, din ţara Egiptului şi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului.”

Capitolul 44

  1. Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului la Migdol, la Tahpanes, la Nof şi în ţara Patros:
  2. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Aţi văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât nişte dărâmături şi nimeni nu mai locuieşte în ele,
  3. din pricina răutăţii cu care au lucrat ca să Mă mânie, ducându-se să tămâieze şi să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voştri.
  4. V-am trimis întruna pe toţi slujitorii Mei prorocii ca să vă spună: „Nu faceţi aceste urâciuni pe care le urăsc.”
  5. Dar ei n-au vrut să asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor şi n-au încetat să aducă tămâie altor dumnezei.
  6. De aceea s-a vărsat urgia Mea şi a izbucnit mânia Mea şi în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt decât nişte dărâmături şi un pustiu, cum se vede astăzi.”
  7. Acum aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Pentru ce vă faceţi voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii şi prunci şi să nu mai rămână nicio rămăşiţă din voi?
  8. Pentru ce Mă mâniaţi voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei ai ţării Egiptului, unde aţi venit să locuiţi pentru o vreme, ca să fiţi nimiciţi şi să ajungeţi o pricină de blestem şi de ocară printre toate neamurile pământului?
  9. Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voştri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre şi nelegiuirile nevestelor voastre săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
  10. Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea şi poruncile Mele pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri.”
  11. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, Îmi întorc faţa împotriva voastră ca să vă fac rău şi să nimicesc pe tot Iuda.
  12. Voi lua rămăşiţele lui Iuda care şi-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.
  13. Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă.
  14. Nu va rămâne şi nu va scăpa niciunul din rămăşiţele lui Iuda care au venit să locuiască pentru o vreme în ţara Egiptului cu gând să se întoarcă iarăşi în ţara lui Iuda unde doresc să se întoarcă iarăşi să se aşeze: nu se vor mai întoarce decât vreo câţiva care vor scăpa!”
  15. Toţi bărbaţii care ştiau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns aşa lui Ieremia:
  16. „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.
  17. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, şi anume: să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi şi nu treceam prin nicio nenorocire!
  18. Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate şi am fost nimiciţi de sabie şi de foamete…
  19. De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului şi-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaţilor noştri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul şi-i aducem jertfe de băutură?”
  20. Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaţilor, femeilor şi tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:
  21. „Nu Şi-a adus aminte Domnul şi nu I-a venit Lui în minte tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda şi în uliţele Ierusalimului, voi şi părinţii voştri, împăraţii voştri şi căpeteniile voastre, şi poporul din ţară?
  22. Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-aţi săvârşit; şi de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.
  23. Tocmai pentru că aţi ars tămâie şi aţi păcătuit împotriva Domnului, pentru că n-aţi ascultat glasul Domnului şi n-aţi păzit Legea, poruncile şi învăţăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.”
  24. Ieremia a mai zis întregului popor şi tuturor femeilor: „Ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care sunteţi în ţara Egiptului!
  25. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Voi şi nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre şi aţi împlinit cu mâinile voastre ce spuneţi: „Vrem să împlinim juruinţele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului şi să-i turnăm jertfe de băutură!”
  26. De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele şi v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care locuiţi în ţara Egiptului: „Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: „Viu este Domnul Dumnezeu!”
  27. Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău, şi nu bine; şi toţi oamenii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete, până vor pieri de tot.
  28. Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda. Dar toată rămăşiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit să locuiască în ţara Egiptului, vor vedea dacă se va împlini cuvântul Meu sau al lor.
  29. Şi iată, zice Domnul, un semn după care veţi cunoaşte că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să ştiţi că vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastră.”
  30. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, în mâinilor celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, vrăjmaşul său care voia să-l omoare.”

Capitolul 45

  1. Cuvântul pe care l-a spus prorocul Ieremia către Baruc, fiul lui Neriia, când a scris într-o carte cuvintele acestea, după spusele lui Ieremia, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
  2. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre tine, Baruc:
  3. „Tu zici: „Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând, şi nu găsesc odihnă!”
  4. Spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că ce am zidit voi dărâma; ce am sădit voi smulge, şi anume ţara aceasta.
  5. Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge.”

Capitolul 46

  1. Cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia asupra neamurilor:
  2. asupra Egiptului, împotriva oştii lui Faraon Neco, împăratul Egiptului, care era lângă râul Eufratului, la Carchemiş, şi care a fost bătută de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda:
  3. „Pregătiţi scutul şi pavăza şi mergeţi la luptă;
  4. înhămaţi caii şi încălecaţi, călăreţi; arătaţi-vă cu coifurile voastre, lustruiţi-vă suliţele, îmbrăcaţi-vă cu platoşa!…
  5. Ce văd? Li-e frică, dau înapoi; vitejii lor sunt bătuţi: fug fără să se mai uite înapoi… Groaza se răspândeşte în toate părţile, zice Domnul.
  6. Cel mai iute nu scapă prin fugă, cel mai viteaz nu poate scăpa! La miazănoapte, pe malurile Eufratului, se clatină şi cad!
  7. Cine este acela care înaintează ca Nilul şi ale cărui ape se rostogolesc ca râurile?
  8. Este Egiptul. El se umflă ca Nilul, şi apele lui se rostogolesc ca râurile. El zice: „Mă voi sui, voi acoperi ţara, voi nimici cetăţile şi pe locuitorii lor.”
  9. Suiţi-vă, cai! Năpustiţi-vă, care! Să iasă vitejii cei din Etiopia şi din Put care mânuiesc scutul şi cei din Lud care mânuiesc şi întind arcul!
  10. Această zi este a Domnului Dumnezeului oştirilor; este o zi de răzbunare, în care Se răzbună El pe vrăjmaşii Săi. Sabia mănâncă, se satură şi se îmbată cu sângele lor. Căci Domnul Dumnezeul oştirilor are o jertfă în ţara de la miazănoapte, pe malurile Eufratului.
  11. Suie-te în Galaad şi adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! Degeaba întrebuinţezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine!
  12. Neamurile aud de ruşinea ta şi este plin pământul de strigătele tale; căci războinicii se poticnesc unul de altul, cad cu toţii laolaltă.”
  13. Iată cuvântul spus de Domnul către prorocul Ieremia despre venirea lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ca să lovească ţara Egiptului:
  14. „Daţi de ştire în Egipt, daţi de veste la Migdol şi vestiţi la Nof şi la Tahpanes! Ziceţi: „Scoală-te, pregăteşte-te, căci sabia mănâncă în jurul tău!”
  15. Pentru ce ţi-au căzut vitejii tăi? Nu pot să ţină piept, căci Domnul îi răstoarnă!
  16. El face pe mulţi să se poticnească; cad unul peste altul şi zic: „Haidem să ne întoarcem la poporul nostru, în ţara noastră de naştere, departe de sabia nimicitorului!”
  17. Acolo strigă: „Faraon, împăratul Egiptului, nu este decât un pustiu, căci a lăsat să treacă clipa potrivită.”
  18. Pe viaţa Mea! – zice Împăratul al cărui nume este Domnul oştirilor: Ca Taborul printre munţi, cum înaintează Carmelul în mare, aşa va veni.
  19. Fă-ţi calabalâcul pentru robie, locuitoare, fiica Egiptului! Căci Noful va ajunge un pustiu, va fi pustiit, şi nu va mai avea locuitori.
  20. Egiptul este o juncană foarte frumoasă… Nimicitorul vine de la miazănoapte peste ea…
  21. Simbriaşii lui de asemenea sunt ca nişte viţei îngrăşaţi în mijlocul lui. Dar şi ei dau dosul, fug toţi fără să poată ţine piept. Căci vine peste ei ziua nenorocirii lor, ziua pedepsirii lor!
  22. I se aude glasul ca fâşâitul unui şarpe! Căci ei înaintează cu o oştire şi vin cu topoare împotriva lui ca nişte tăietori de lemne.
  23. Tăiaţi-i pădurea, zice Domnul, măcar că este fără capăt! Căci sunt mai mulţi decât lăcustele şi nu-i poţi număra!
  24. Fiica Egiptului este acoperită de ruşine şi este dată în mâinile poporului de la miazănoapte.”
  25. Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, zice: „Iată, voi pedepsi pe Amon din No, pe faraon şi Egiptul, pe dumnezeii şi împăraţii lui, pe faraon şi pe cei ce se încred în el.
  26. Îi voi da în mâinile celor ce vor să-i omoare, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi în mâinile slujitorilor lui. După aceea însă Egiptul va fi locuit ca în zilele de altădată, zice Domnul.
  27. Iar tu, robul Meu Iacov, nu te teme şi nu te înspăimânta, Israele! Căci te voi izbăvi din pământul depărtat şi-ţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă. Iacov se va întoarce iarăşi, va locui liniştit şi fără teamă şi nu-l va mai tulbura nimeni.
  28. Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; căci Eu sunt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici; ci te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”

Capitolul 47

  1. Iată cuvântul Domnului spus prorocului Ieremia cu privire la filisteni, înainte ca faraon să bată Gaza:
  2. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, se ridică nişte ape de la miazănoapte, cresc ca un râu ieşit din matcă; îneacă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi locuitorii ei. Ţipă oamenii şi se bocesc toţi locuitorii ţării
  3. de tropăitul copitelor cailor lui puternici, de uruitul carelor lui şi de scârţâitul roţilor; părinţii nu se mai întorc spre copiii lor, atât le sunt de slăbite mâinile,
  4. pentru că vine ziua când vor fi nimiciţi toţi filistenii, şi stârpiţi toţi cei ce slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Domnul va nimici pe filisteni, rămăşiţele ostrovului Caftor.
  5. Gaza a ajuns pleşuvă, Ascolanul piere cu rămăşiţa văilor lui! „Până când îţi vei face tăieturi de jale în piele? –
  6. Ah! sabie a Domnului, când te vei odihni odată? Întoarce-te în teacă, opreşte-te şi fii liniştită! –
  7. Dar cum ar putea să se odihnească, când Domnul doar îi porunceşte şi o îndreaptă împotriva Ascalonului şi coastei mării?”

Capitolul 48

  1. Asupra Moabului: Aşa vorbeşte Domnul oştirilor Dumnezeul lui Israel: „Vai de Nebo, căci este pustiit! Chiriataimul este acoperit de ruşine, este luat; cetăţuia este acoperită de ruşine şi zdrobită!
  2. S-a dus fala Moabului, la Hesbon i se pune la cale pieirea: „Haidem să-l nimicim din mijlocul neamurilor!” Şi tu vei fi nimicit, Madmenule, sabia va merge după tine!
  3. Se aud strigăte din Horonaim: „Prăpăd şi nimicire!”
  4. Moabul este zdrobit! Chiar şi cei mici ai lui strigă.
  5. Căci într-un plâns necurmat suie suişul Luhitului, şi se aud strigăte de durere la coborâşul Horonaimului, din pricina nimicirii!
  6. Fugiţi, scăpaţi-vă viaţa şi fiţi ca un nevoiaş desţărat în pustiu!
  7. Căci, pentru că te-ai încrezut în faptele şi în vistieriile tale, vei fi luat şi tu, şi Chemoşul va merge în robie cu preoţii şi căpeteniile lui.
  8. Pustiitorul va intra în fiecare cetate, şi nicio cetate nu va scăpa. Valea va pieri, şi câmpia va fi nimicită, cum a spus Domnul.
  9. Daţi aripi Moabului să plece în zbor! Cetăţile lui sunt prefăcute în pustiu, nu vor mai avea locuitori.
  10. Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului, blestemat să fie cel ce îşi opreşte sabia de la măcel!
  11. Moabul era netulburat din tinereţea lui şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul şi nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul şi nu i s-a schimbat mirosul.
  12. De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi trimite oameni care-l vor pritoci; îi vor goli vasele şi vor face să-i plesnească burdufurile.
  13. Moabul va fi dat de ruşine cu Chemoş, cum a fost dată de ruşine casa lui Israel cu Betel, în care îşi punea încrederea.
  14. Cum puteţi să ziceţi: „Suntem viteji, ostaşi gata de luptă”?
  15. Moabul este pustiit, cetăţile lui se înalţă în fum, floarea tinerimii lui este înjunghiată, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oştirilor.
  16. Pieirea Moabului este aproape să vină, nenorocirea lui vine în graba mare.
  17. Bociţi-l, toţi cei ce-l înconjuraţi, toţi care-i cunoaşteţi numele! Şi ziceţi: „Cum a fost sfărâmat acest puternic toiag de cârmuire, acest toiag măreţ!”
  18. Coboară-te din locaşul slavei, şezi jos pe pământul uscat, locuitoare, fiica Dibonului! Căci pustiitorul Moabului se suie împotriva ta şi-ţi nimiceşte cetăţuile.
  19. Stai pe drum şi pândeşte, locuitoarea Aroerului! Întreabă pe fugar şi pe cel scăpat şi zi: „Ce s-a întâmplat?”
  20. Moabul este acoperit de ruşine, căci este zdrobit. Gemeţi şi strigaţi! Vestiţi în Arnon că Moabul este pustiit!
  21. A venit pedeapsa şi peste ţara câmpiei, peste Holon, peste Iahaţ, peste Mefaat,
  22. peste Dibon, peste Nebo, peste Bet-Diblataim,
  23. peste Chiriataim, peste Bet-Gamul, peste Bet-Meon,
  24. peste Cheriiot, peste Boţra, peste toate cetăţile din ţara Moabului, fie depărtate, fie apropiate.
  25. Tăria Moabului este frântă, şi braţul lui, zdrobit, zice Domnul.
  26. Îmbătaţi-l, căci s-a semeţit împotriva Domnului! De aceea, prăvălească-se Moabul în vărsătura lui şi să ajungă de râs şi el!
  27. N-a fost Israel de râsul tău? A fost prins el oare printre hoţi, de dai din cap ori de câte ori vorbeşti de el?
  28. Părăsiţi cetăţile şi locuiţi în stânci, locuitori ai Moabului! Şi fiţi ca porumbeii care îşi fac cuibul pe marginea peşterilor!
  29. Am auzit de fudulia mândrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semeţirea lui şi de inima lui îngâmfată.
  30. Cunosc, zice Domnul, înfumurarea lui, lăudăroşiile lui deşarte şi faptele lui de nimic.
  31. De aceea gem pentru Moab şi Mă jelesc pentru tot Moabul; oamenii suspină pentru cei din Chir-Heres.
  32. Vie din Sibma, te plâng mai mult decât Iaezerul; ramurile tale se întindeau dincolo de mare, se întindeau până la marea Iaezerului; dar pustiitorul s-a aruncat peste strângerea roadelor tale şi peste culesul viilor tale.
  33. Şi astfel, s-a dus bucuria şi veselia din câmpiile şi din ţara roditoare a Moabului. Am secat vinul din teascuri – zice Domnul – nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie; sunt strigăte de război, nu strigăte de bucurie.
  34. Strigătele Hesbonului răsună până la Eleale, şi glasul lor se aude până la Iahaţ, de la Ţoar până la Horonaim, până la Eglat-Şelişia; căci şi apele Nimrimului sunt prefăcute în pustiu.
  35. Vreau s-o isprăvesc în Moab, zice Domnul, cu cel ce se suie pe înălţimile de jertfă şi aduce tămâie dumnezeului său.
  36. De aceea Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru Moab, Îmi jeleşte inima ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, pentru că toate avuţiile pe care le-au strâns sunt pierdute.
  37. Căci toate capetele sunt rase, toate bărbile sunt tăiate; pe toate mâinile sunt tăieturi de jale, şi pe coapse, saci.
  38. Pe toate acoperişurile Moabului şi în pieţe sunt numai bocete, pentru că am sfărâmat Moabul ca pe un vas fără preţ, zice Domnul.
  39. Cât este de sfărâmat Moabul! Gemeţi! Cât de ruşinos întoarce Moabul spatele! Moabul ajunge astfel de râs şi de pomină pentru toţi cei ce-l înconjoară.”
  40. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vrăjmaşul zboară ca vulturul şi îşi întinde aripile asupra Moabului!
  41. Cheriiotul este luat, cetăţuile sunt cucerite, şi în ziua aceea, inima vitejilor Moabului este ca inima unei femei în durerile naşterii.
  42. Astfel Moabul va fi nimicit de tot şi nu va mai fi un popor, căci s-a semeţit împotriva Domnului.
  43. Groaza, groapa şi laţul sunt peste tine, locuitor al Moabului, zice Domnul.
  44. Cel ce fuge de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci aduc asupra lui, asupra Moabului, anul pedepsei lui, zice Domnul.
  45. Fugarii se opresc sleiţi de puteri la umbra Hesbonului; dar din Hesbon iese un foc, o flacără iese din mijlocul Sihonului şi mistuie laturile Moabului şi creştetul capului celor ce se fălesc.
  46. Vai de tine, Moabule! Poporul din Chemoş este pierdut! Căci fiii tăi sunt luaţi prinşi de război, şi fiicele tale, prinse de război.
  47. Dar în vremurile de apoi, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Moabului, zice Domnul.” Aceasta este judecata asupra Moabului.

Capitolul 49

  1. Asupra copiilor lui Amon. Aşa vorbeşte Domnul: „N-are Israel fii? Şi n-are moştenitori? Atunci pentru ce stăpâneşte Malcom Gadul şi locuieşte poporul lui în cetăţile lui?
  2. De aceea, iată că vin zile, zice Domnul, când voi face să răsune strigătul de război împotriva Rabei copiilor lui Amon. Ea va ajunge un morman de dărâmături, şi satele sale vor fi arse de foc. Atunci Israel va izgoni pe cei ce-l izgoniseră, zice Domnul.
  3. Gemi, Hesbonule, căci Ai este pustiit! Strigaţi, fiicele Rabei, îmbrăcaţi-vă cu saci şi bociţi-vă alergând încoace şi încolo de-a lungul zidurilor! Căci Malcom se duce în robie cu preoţii şi căpeteniile sale!
  4. Ce te lauzi cu văile? Valea ta se scurge, fiică răzvrătită, care te încredeai în vistieriile tale şi ziceai: „Cine va veni împotriva mea?”
  5. Iată, voi aduce groaza peste tine, zice Domnul Dumnezeul oştirilor; ea va veni din toate împrejurimile tale, fiecare din voi va fi izgonit drept înainte, şi nimeni nu va strânge pe fugari!
  6. Dar, după aceea, voi aduce înapoi pe prinşii de război ai copiilor lui Amon, zice Domnul.”
  7. Asupra Edomului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Nu mai este înţelepciune în Teman? A pierit chibzuinţa de la oamenii pricepuţi? S-a dus înţelepciunea lor?
  8. Fugiţi, daţi dosul, plecaţi în peşteri, locuitori ai Dedanului! Căci voi aduce nenorocirea peste Esau, la vremea când îl voi pedepsi.
  9. Oare, dacă ar veni nişte culegători de struguri la tine, nu ţi-ar lăsa nimic de cules pe urma culegătorilor? Dacă ar veni nişte hoţi noaptea, n-ar pustii decât până s-ar sătura!
  10. Dar Eu însumi voi despuia pe Esau, îi voi descoperi ascunzătorile, şi nu va putea să se ascundă. Copiii lui, fraţii lui, vecinii lui vor pieri, şi el nu va mai fi!
  11. Lasă pe orfanii tăi! Eu îi voi ţine în viaţă, şi văduvele tale să se încreadă în Mine!”
  12. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că cei ce nu trebuiau să bea potirul totuşi îl vor bea; şi tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci îl vei bea şi tu!
  13. Căci pe Mine însumi jur, zice Domnul, că Boţra va fi dată pradă pustiiri, ocării, nimicirii şi blestemului, şi toate cetăţile ei se vor preface în nişte dărâmături veşnice.”
  14. Am auzit o veste de la Domnul, şi un sol a fost trimis printre neamuri: „Strângeţi-vă şi porniţi împotriva ei! Sculaţi-vă pentru război!
  15. Căci iată, te voi face mic printre neamuri, dispreţuit printre oameni.
  16. Înfumurarea ta, îngâmfarea inimii tale te-a rătăcit, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi care stai pe vârful dealurilor. Dar, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul tot atât de sus ca al vulturului, şi de acolo te voi prăbuşi, zice Domnul.
  17. Edomul va fi pustiit; toţi cei ce vor trece pe lângă el se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui.
  18. Ca şi Sodoma şi Gomora, şi cetăţile vecine, care au fost nimicite, zice Domnul, nici el nu va mai fi locuit, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo…
  19. Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată voi face Edomul să fugă de acolo şi voi pune peste el pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Cine-Mi va sta împotrivă?
  20. De aceea, ascultaţi hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Edomului şi planurile pe care le-a făcut împotriva locuitorilor din Teman: „Cu adevărat îi vor târî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat li se va pustii locuinţa!
  21. De vuietul căderii lor se cutremură pământul; strigătul lor se aude până la Marea Roşie…
  22. Iată, ca vulturul înaintează vrăjmaşul şi zboară, îşi întinde aripile peste Boţra, şi în ziua aceea inima vitejilor Edomului este ca inima unei femei în durerile naşterii.”
  23. Asupra Damascului. „Hamatul şi Arpadul sunt roşii de ruşine, căci au auzit o veste rea, şi tremură; frica lor este ca o mare înfuriată care nu se poate potoli.
  24. Damascul este topit, se întoarce să fugă, îl ia groaza, îl apucă neliniştea şi durerile ca pe o femeie în durerile naşterii. –
  25. Ah! cum nu este cruţată cetatea slăvită, cetatea bucuriei Mele! –
  26. De aceea tinerii ei vor cădea pe uliţe şi toţi bărbaţii ei de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul oştirilor.
  27. Voi pune foc zidurilor Damascului, şi va mistui casele împărăteşti din Ben-Hadad.”
  28. Asupra Chedarului şi împărăţiilor Haţorului, pe care le-a bătut Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Aşa vorbeşte Domnul: „Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva Chedarului şi nimiciţi pe fiii răsăritului!
  29. Le vor lua corturile şi turmele, le vor ridica pânzele, tot calabalâcul şi cămilele, şi le vor striga: „Spaimă de jur împrejur!”
  30. Fugiţi, fugiţi din toate puterile voastre, căutaţi o locuinţă deoparte, locuitori ai Haţorului! – zice Domnul – căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a luat o hotărâre împotriva voastră, a făcut un plan împotriva voastră.
  31. Sculaţi-vă, suiţi-vă împotriva unui neam liniştit care locuieşte fără teamă, zice Domnul; n-are nici porţi, nici zăvoare şi locuieşte singur.
  32. Cămilele lor vor fi de jaf, şi mulţimea turmelor lor va fi o pradă. Voi risipi în toate vânturile pe cei ce-şi rad colţurile bărbii şi le voi aduce pieirea din toate părţile – zice Domnul.
  33. Haţorul va fi astfel vizuina şacalilor, un pustiu pe vecie; nimeni nu va locui în el şi niciun om nu va şedea în el.”
  34. Cuvântul Domnului care a fost spus prorocului Ieremia asupra Elamului, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
  35. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, voi sfărâma arcul Elamului, puterea lui de căpetenie.
  36. Voi aduce asupra Elamului cele patru vânturi de la cele patru margini ale cerului, îi voi risipi în toate vânturile acestea, şi nu va fi niciun popor la care să n-ajungă fugari din Elam.
  37. Voi face ca locuitorii Elamului să tremure înaintea vrăjmaşilor lor şi înaintea celor ce vor să-i omoare. Voi aduce nenorociri peste ei, mânia Mea aprinsă, zice Domnul, şi-i voi urmări cu sabia, până ce îi voi nimici.
  38. Îmi voi aşeza scaunul de domnie în Elam şi-i voi nimici împăratul şi căpeteniile, zice Domnul.
  39. Dar în zilele de apoi voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Elamului, zice Domnul.”

Capitolul 50

  1. Iată cuvântul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra ţării haldeilor, prin prorocul Ieremia:
  2. „Daţi de ştire printre neamuri, daţi de veste şi înălţaţi un steag! Vestiţi, n-ascundeţi nimic! Spuneţi: „Babilonul este luat! Bel este acoperit de ruşine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sunt acoperiţi de ruşine, idolii lui sunt sfărâmaţi!”
  3. Căci împotriva lui se suie un neam de la miazănoapte, care-i va preface ţara într-un pustiu, şi nu va mai fi locuită: atât oamenii cât şi dobitoacele fug şi se duc.
  4. În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor.
  5. Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el şi vor zice: „Veniţi să ne alipim de Domnul printr-un legământ veşnic care să nu fie uitat niciodată!”
  6. Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munţii; treceau de pe munţi pe dealuri, uitându-şi staulul.
  7. Toţi cei ce-i găseau îi mâncau, şi vrăjmaşii lor ziceau: „Noi nu suntem vinovaţi fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinţilor lor.” –
  8. Fugiţi din Babilon, ieşiţi din ţara haldeilor şi mergeţi ca nişte ţapi în fruntea turmei!
  9. Căci iată că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; se vor înşirui în şiruri de bătaie împotriva lui şi vor pune stăpânire pe el; săgeţile lor sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale.
  10. Astfel va fi dată pradă jafului Haldeea, şi toţi cei ce o vor jefui se vor sătura de jaf, zice Domnul.
  11. Căci voi v-aţi bucurat şi v-aţi înveselit, când Mi-aţi jefuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechezaţi ca nişte armăsari focoşi!
  12. Mama voastră este acoperită de ruşine, cea care v-a născut roşeşte de ruşine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pământ uscat şi fără apă!
  13. Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită şi va fi o pustietate. Toţi cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui.
  14. Înşiruiţi-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toţi arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie de săgeţi! Căci a păcătuit împotriva Domnului.
  15. Scoateţi din toate părţile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mâinile; temeliile i se prăbuşesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunaţi-vă pe el! Faceţi-i cum a făcut şi el!
  16. Nimiciţi cu desăvârşire din Babilon pe cel ce seamănă şi pe cel ce mânuieşte secera la vremea secerişului! Înaintea sabiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre ţara lui.
  17. Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; şi acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului.”
  18. De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei.
  19. Voi aduce înapoi pe Israel în păşunea lui; va paşte pe Carmel şi pe Basan şi îşi va potoli foamea pe muntele lui Efraim şi în Galaad.
  20. În zilele acelea, în vremea aceea – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa pe care o voi lăsa.
  21. Suie-te împotriva ţării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei, şi pedepseşte-i! Urmăreşte, măcelăreşte, nimiceşte-i! – zice Domnul – şi împlineşte în totul poruncile Mele!
  22. Strigăte de război răsună în ţară, şi prăpădul este mare.
  23. Cum s-a rupt şi s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor!
  24. Ţi-am întins o cursă şi ai fost prins, Babilonule, fără să te aştepţi. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului.
  25. Domnul Şi-a deschis casa de arme şi a scos din ea armele mâniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului Dumnezeului oştirilor în ţara haldeilor. –
  26. Pătrundeţi din toate părţile în Babilon, deschideţi-i grânarele, faceţi-le nişte mormane ca nişte grămezi de snopi şi nimiciţi-le. Nimic să nu mai rămână din el!
  27. Ucideţi-i toţi taurii şi înjunghiaţi-i! Vai de ei! Căci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor! –
  28. Ascultaţi strigătele fugarilor, ale celor ce scapă din ţara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său!
  29. Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi care încordaţi arcul! Tăbărâţi în jurul lui ca nimeni să nu scape, răsplătiţi-i după faptele lui, faceţi-i întocmai cum a făcut şi el! Căci s-a semeţit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel! –
  30. De aceea, tinerii lui vor cădea pe uliţe, şi toţi oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul.
  31. Iată, am necaz pe tine, îngâmfatule! – zice Domnul Dumnezeul oştirilor; căci ţi-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!
  32. Îngâmfatul acela se va poticni şi va cădea, şi nimeni nu-l va ridica, voi pune foc cetăţilor lui, şi-i va mistui toate împrejurimile.”
  33. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Copiii lui Israel şi copiii lui Iuda sunt apăsaţi împreună; toţi cei ce i-au dus robi îi opresc şi nu vor să le dea drumul.
  34. Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui nume este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.
  35. Sabia împotriva haldeilor! – zice Domnul – împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor şi înţelepţilor lui!
  36. Sabia împotriva prorocilor minciunii, ca să ajungă ca nişte oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămână încremeniţi!
  37. Sabia împotriva cailor şi carelor lui, împotriva oamenilor de tot felul care sunt în mijlocul lui, ca să ajungă ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jefuite!
  38. Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o ţară de idoli, şi au înnebunit cu idolii lor.
  39. De aceea, fiarele pustiului se vor aşeza acolo împreună cu şacalii, şi struţii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veşnic va rămâne nelocuit.
  40. Ca şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el, şi nimeni nu se va mai aşeza acolo.
  41. Iată, vine un popor de la miazănoapte, şi un neam mare şi nişte împăraţi puternici se ridică de la marginile pământului.
  42. Poartă arc şi suliţă, sunt necruţători şi fără milă; glasul le mugeşte ca marea; sunt călare pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului!
  43. Împăratul Babilonului aude vestea, mâinile i se slăbesc şi îl apucă groaza ca durerea pe o femeie care naşte…
  44. Iată, vrăjmaşul se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo şi voi pune peste ei pe acela pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Şi care căpetenie Îmi va sta împotrivă?”
  45. De aceea, ascultaţi hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului şi planurile pe care le-a făcut El împotriva ţării haldeilor: „Cu adevărat îi vor târî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat le vor pustii locuinţa.
  46. De strigătul luării Babilonului se cutremură pământul şi se aude un strigăt de durere printre neamuri.”

Capitolul 51

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, ridic împotriva Babilonului şi împotriva locuitorilor Haldeii un vânt nimicitor.
  2. Trimit împotriva Babilonului nişte vânturători care-l vor vântura şi-i vor goli ţara. Vor veni din toate părţile asupra lui, în ziua nenorocirii.
  3. Să se întindă arcul împotriva celui ce îşi întinde arcul, împotriva celui ce se mândreşte în platoşa lui! Nu cruţaţi pe tinerii lui! Nimiciţi cu desăvârşire toată oştirea lui!
  4. Să cadă ucişi în ţara haldeilor, străpunşi de lovituri pe uliţele Babilonului!
  5. Căci Israelul şi Iuda nu sunt părăsiţi de Dumnezeul lor, de Domnul oştirilor, şi ţara haldeilor este plină de nelegiuiri împotriva Sfântului lui Israel.”
  6. Fugiţi din Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa, ca nu cumva să pieriţi în pieirea lui! Căci aceasta este o vreme de răzbunare pentru Domnul! El îi va răsplăti după faptele lui.
  7. Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur care îmbăta tot pământul; neamurile au băut din vinul lui; de aceea au fost neamurile ca într-o nebunie.
  8. Deodată cade Babilonul şi este zdrobit! Văitaţi-l, aduceţi leac alinător pentru rana lui; poate că se va vindeca! –
  9. Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Părăsiţi-l, şi haidem fiecare în ţara noastră, căci pedeapsa lui a ajuns până la ceruri şi se înalţă până la nori. –
  10. Domnul scoate la lumină dreptatea pricinii noastre: veniţi să istorisim în Sion lucrarea Domnului Dumnezeului nostru.
  11. Ascuţiţi săgeţile, prindeţi scuturile! Domnul a aţâţat duhul împăraţilor Mediei, pentru că vrea să nimicească Babilonul; căci aceasta este răzbunarea Domnului, răzbunarea pentru Templul Său.
  12. Înălţaţi un steag împotriva zidurilor Babilonului! Întăriţi-i străjile, puneţi caraule, întindeţi curse! Căci Domnul a luat o hotărâre şi aduce la îndeplinire ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
  13. Tu, care locuieşti lângă ape mari şi care ai vistierii nemărginite, ţi-a venit sfârşitul, şi lăcomia ta a ajuns la capăt!
  14. Domnul oştirilor a jurat pe Sine însuşi: „Da, te voi umple de oameni ca de nişte lăcuste, şi vor scoate strigăte de război împotriva ta.”
  15. El a făcut pământul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui.
  16. De glasul Lui urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.
  17. Atunci orice om se vede cât este de prost cu ştiinţa lui, orice argintar rămâne ruşinat de chipurile lui cioplite; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi n-au nicio suflare în ei!
  18. Sunt o nimica toată şi o lucrare de râs: când le vine pedeapsa, pier cu desăvârşire!
  19. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor este numele Lui.
  20. „Tu Mi-ai fost un ciocan şi o unealtă de război. Am zdrobit neamuri prin tine, am nimicit împărăţii prin tine.
  21. Prin tine am sfărâmat pe cal şi pe călăreţul lui;
  22. prin tine am sfărâmat carul şi pe cel ce şedea în el. Prin tine am sfărâmat pe bărbat şi pe femeie; prin tine am sfărâmat pe bătrân şi pe copil; prin tine am sfărâmat pe tânăr şi pe fată.
  23. Prin tine am sfărâmat pe păstor şi turma lui; prin tine am sfărâmat pe plugar şi boii lui; prin tine am sfărâmat pe cârmuitor şi pe căpeteniile lui.
  24. Dar acum, voi răsplăti Babilonului şi tuturor locuitorilor Haldeii tot răul pe care l-au făcut Sionului, sub ochii voştri, zice Domnul.
  25. Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pământul! Îmi voi întinde mâna peste tine, te voi prăvăli de la înălţimea stâncilor şi te voi preface într-un munte aprins.
  26. Nu se vor mai scoate din tine nici pietre din capul unghiului clădirii, nici pietre pentru temelii; căci vei fi o dărâmătură veşnică, zice Domnul…”
  27. Înălţaţi un steag pe pământ! Sunaţi din trâmbiţă printre neamuri! Pregătiţi neamurile împotriva lui, chemaţi împotriva lui împărăţiile Araratului, Miniului şi Aşchenazului! Puneţi căpetenii de oaste împotriva lui! Faceţi să înainteze caii ca nişte lăcuste zbârlite!
  28. Pregătiţi împotriva lui pe neamuri, pe împăraţii Mediei, pe cârmuitorii lui şi pe toate căpeteniile lui, şi toată ţara de sub stăpânirea lor!
  29. Se clatină pământul, se cutremură; căci planul Domnului împotriva Babilonului se împlineşte; şi El va face din ţara Babilonului un pustiu nelocuit.
  30. Vitejii Babilonului nu mai luptă, ci stau în cetăţui; puterea le este sleită şi au ajuns ca nişte femei. Vrăjmaşii pun foc locuinţelor lor şi le sfărâmă zăvoarele!
  31. Se întâlnesc alergătorii, se încrucişează solii ca să vestească împăratului Babilonului că cetatea lui este luată din toate părţile,
  32. că trecătorile sunt luate, bălţile cu trestie sunt uscate de foc, şi oamenii de război, îngroziţi.”
  33. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea când este călcată cu picioarele: încă o clipă, şi va veni pentru ea vremea secerişului.”
  34. „Nebucadneţar, împăratul Babilonului, m-a mâncat, m-a nimicit; m-a făcut ca un vas gol; m-a înghiţit ca un balaur, şi-a umplut pântecele cu ce aveam mai scump şi m-a izgonit.
  35. Silnicia făcută faţă de mine şi faţă de carnea mea sfâşiată să se întoarcă asupra Babilonului, zice locuitoarea Sionului.” „Sângele meu să cadă asupra locuitorilor Haldeii! – zice Ierusalimul.” –
  36. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, îţi voi apăra pricina şi te voi răzbuna! Voi seca marea Babilonului şi-i voi usca izvorul.
  37. Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de şacali, un pustiu şi o batjocură, şi nu va mai avea locuitori.
  38. Vor răcni împreună ca nişte lei, vor ţipa ca nişte pui de lei.
  39. Când vor fi încălziţi de vin, le voi da să bea şi-i voi îmbăta, ca să se înveselească, şi apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul!
  40. Îi voi coborî ca pe nişte miei la tăiere, ca pe nişte berbeci şi nişte ţapi.
  41. Cum s-a luat Şeşacul! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor!
  42. Marea s-a înălţat peste Babilon: Babilonul a fost acoperit de mulţimea valurilor sale.
  43. Cetăţile lui au ajuns un pustiu, un pământ fără apă şi pustiu, o ţară unde nimeni nu locuieşte şi pe unde niciun om nu trece.
  44. Voi pedepsi pe Bel în Babilon, îi voi smulge din gură ce a înghiţit, şi neamurile nu se vor mai îngrămădi în el: chiar şi zidul Babilonului va cădea!
  45. Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu, şi fiecare să-şi scape viaţa scăpând de mânia aprinsă a Domnului!
  46. Să nu vi se tulbure inima şi nu vă înspăimântaţi de zvonurile care se răspândesc în ţară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor un alt zvon; în ţară va domni silnicia, şi un stăpânitor se va ridica împotriva altui stăpânitor.
  47. De aceea, iată, vin zile când voi pedepsi idolii Babilonului: atunci toată ţara lui va fi acoperită de ruşine, şi toţi morţii lui vor cădea în mijlocul lui.
  48. Cerurile şi pământul cu tot ce cuprind ele vor striga de bucurie asupra Babilonului, căci pustiitorii se vor arunca de la miazănoapte asupra lui, zice Domnul.”
  49. Chiar şi Babilonul va cădea, o, morţi ai lui Israel, cum a făcut şi el să cadă morţii din toată ţara.
  50. Cei care aţi scăpat de sabie plecaţi, nu zăboviţi! Cei din pământul depărtat gândiţi-vă la Domnul, şi Ierusalimul să fie în inimile voastre! –
  51. Ne ruşinam, când auzeam ocara; ne ascundeam feţele de ruşine, când au venit nişte străini în sfântul locaş al Casei Domnului.
  52. „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când îi voi pedepsi idolii, şi în toată ţara lui vor geme răniţii.
  53. Chiar dacă Babilonul s-ar înălţa până la ceruri, chiar dacă ar face cu neputinţă de ajuns cetăţuile lui cele înalte, tot voi trimite pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul…
  54. Răsună strigăte din Babilon, şi un mare prăpăd în ţara haldeilor.
  55. Căci Domnul pustieşte Babilonul şi face să-i înceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlă ca nişte ape mari al căror vuiet tulburat se aude.
  56. Da, pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului sunt prinşi, şi li se sfărâmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplăteşte! El va da negreşit fiecăruia plata cuvenită lui!
  57. Şi anume, voi îmbăta pe voievozii şi înţelepţii lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui nume este Domnul oştirilor.”
  58. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, şi neamurile se trudesc pentru foc!”
  59. Iată porunca dată de prorocul Ieremia lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş.
  60. Ieremia a scris într-o carte toate nenorocirile care aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului.
  61. Ieremia a zis lui Seraia: „Când vei ajunge la Babilon, vezi să citeşti toate cuvintele acestea
  62. şi să zici: „Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit şi că n-are să mai fie locuit nici de oameni, nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.”
  63. Şi, când vei isprăvi citirea cărţii acesteia, să legi de ea o piatră şi s-o arunci în Eufrat
  64. şi să zici: „Aşa va fi înecat Babilonul şi nu se va mai ridica din nenorocirile pe care le voi aduce asupra lui; vor cădea sleiţi de puteri!” Până aici sunt cuvintele lui Ieremia.

Capitolul 52

  1. Zedechia avea douăzeci şi unu de ani când a ajuns împărat şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
  2. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim.
  3. Şi lucrul acesta s-a întâmplat din pricina mâniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe care voia să-i lepede de la faţa Lui. Şi Zedechia s-a răsculat împotriva împăratului Babilonului.
  4. În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în ziua a zecea a lunii a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oştirea lui împotriva Ierusalimului; au tăbărât înaintea lui şi au ridicat şanţuri de apărare de jur împrejurul lui.
  5. Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia.
  6. În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, aşa că poporul ţării nu mai avea pâine deloc.
  7. Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când înconjurau haldeii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei.
  8. Dar oastea haldeilor a urmărit pe împărat şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el.
  9. Au pus mâna pe împărat şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului; şi el a rostit o hotărâre împotriva lui.
  10. Împăratul Babilonului a pus să înjunghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda.
  11. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.
  12. În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
  13. El a ars Casa Domnului, casa împăratului şi toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
  14. Toată oastea haldeilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat de asemenea toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
  15. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii.
  16. Totuşi Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară.
  17. Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, şi toată arama lor au dus-o în Babilon.
  18. Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
  19. Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămâietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.
  20. Cei doi stâlpi, marea şi cei doisprezece boi de aramă care slujeau drept temelie şi pe care-i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cântări.
  21. Înălţimea unuia din stâlpi era de optsprezece coţi, şi un fir de doisprezece coţi îl cuprindea; era gol şi gros de patru degete;
  22. deasupra lui era un acoperiş de aramă, şi înălţimea unui acoperiş era de cinci coţi; împrejurul acoperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea stâlp şi avea şi el rodii.
  23. Erau nouăzeci şi şase de rodii de fiecare parte, şi toate rodiile dimprejurul reţelei erau în număr de o sută.
  24. Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei uşieri.
  25. Şi din cetate a luat pe un famen care avea sub porunca lui pe oamenii de război, şapte oameni din cei ce făceau parte din sfetnicii împăratului şi care au fost găsiţi în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oştirii care era însărcinat să scrie la oaste poporul din ţară şi şaizeci de oameni din poporul ţării care se aflau în cetate.
  26. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
  27. Împăratul Babilonului i-a lovit şi i-a omorât la Ribla în ţara Hamatului. Astfel a fost dus rob Iuda departe de ţara lui.
  28. Iată poporul pe care l-a dus Nebucadneţar în robie: în al şaptelea an: trei mii douăzeci şi trei de iudei;
  29. în al optsprezecelea an al lui Nebucadneţar, a luat din Ierusalim opt sute treizeci şi doi de inşi;
  30. în al douăzeci şi treilea an al lui Nebucadneţar, Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat şapte sute patruzeci şi cinci de iudei; de toţi: patru mii şase sute de inşi.
  31. În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi cincea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă.
  32. I-a vorbit cu bunătate şi i-a aşezat scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraţilor care erau cu el la Babilon.
  33. A pus să-i schimbe hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat totdeauna la masa împăratului, în tot timpul vieţii sale.
  34. Împăratul Babilonului a purtat grijă necontenit de hrana lui zilnică, până în ziua morţii lui, în tot timpul vieţii sale.

Plângerile lui Ieremia

Capitolul 1

  1. Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi!
  2. Plânge amarnic noaptea şi-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi.
  3. Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
  4. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.
  5. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
  6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
  7. În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
  8. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
  9. Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” –
  10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locaşul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta!
  11. Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”
  12. O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
  13. Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele!
  14. Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
  15. Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
  16. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –
  17. Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –
  18. Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.
  19. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate căutând hrană ca să-şi ţină viaţa. –
  20. Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea.
  21. M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.
  22. Adu toată răutatea lor înaintea Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, şi inima îmi este bolnavă. –

Capitolul 2

  1. Vai! În ce întunecime a aruncat Domnul în mânia Lui pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
  2. Domnul a nimicit fără milă toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda şi le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
  3. În mânia Lui aprinsă a doborât toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmaşului şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur.
  4. Şi-a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
  5. Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
  6. I-a pustiit Cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul şi în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat şi pe preot.
  7. Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat Locaşul Său cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare.
  8. Şi-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai sunt, toate, decât nişte dărâmături triste.
  9. Porţile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au, şi chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul.
  10. Bătrânii fiicei Sionului şed pe pământ şi tac; şi-au presărat ţărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
  11. Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţâţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
  12. Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine şi vin?” Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii, îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
  13. „Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături şi cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
  14. Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
  15. Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă şi bucuria întregului pământ?”
  16. Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
  17. Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
  18. Inima lor strigă către Domnul… Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrimi! Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă!
  19. Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi care mor de foame la toate colţurile uliţelor! –
  20. Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdaţi de mâinile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi prorocii în Locaşul cel Sfânt al Domnului?
  21. Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis în ziua mâniei Tale şi i-ai înjunghiat fără milă.
  22. Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului n-a scăpat unul şi n-a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul! –

Capitolul 3

  1. Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
  2. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
  3. Numai împotriva mea Îşi întinde şi Îşi întoarce mâna, toată ziua.
  4. Mi-a prăpădit carnea şi pielea şi mi-a zdrobit oasele.
  5. A făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
  6. Mă aşază în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna.
  7. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
  8. Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
  9. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite şi mi-a strâmbat cărările.
  10. Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
  11. Mi-a abătut căile, şi apoi S-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.
  12. Şi-a încordat arcul şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
  13. În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
  14. Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
  15. M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
  16. Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
  17. Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
  18. Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nicio nădejde în Domnul.” –
  19. Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!
  20. Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
  21. Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
  22. bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
  23. ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! –
  24. „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
  25. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
  26. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
  27. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
  28. Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
  29. să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea;
  30. să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări.
  31. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
  32. Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
  33. căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
  34. Când se calcă în picioare toţi prinşii de război ai unei ţări,
  35. când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Preaînalt,
  36. când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
  37. Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
  38. Nu iese din gura Celui Preaînalt răul şi binele?
  39. De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!
  40. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul.
  41. Să ne înălţăm inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
  42. „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!
  43. În mânia Ta, Te-ai ascuns şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
  44. Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
  45. Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
  46. Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
  47. De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.”
  48. Şuvoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
  49. Mi se topeşte ochiul în lacrimi, necurmat şi fără răgaz,
  50. până ce Domnul va privi din cer şi va vedea.
  51. Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
  52. Cei ce mă urăsc fără temei m-au gonit ca pe o pasăre.
  53. Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă şi au aruncat cu pietre în mine.
  54. Mi-au năvălit apele peste cap, şi ziceam: „Sunt pierdut!”
  55. Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
  56. Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
  57. În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat şi ai zis: „Nu te teme!”
  58. Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
  59. Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
  60. Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
  61. Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
  62. cuvântările potrivnicilor mei şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
  63. Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu sunt cântecul lor de batjocură.
  64. Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mâinilor lor!
  65. Împietreşte-le inima şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
  66. Urmăreşte-i în mânia Ta şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”

Capitolul 4

  1. Vai! cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile uliţelor!
  2. Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
  3. Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă ca struţii din pustiu.
  4. Limba sugarului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
  5. Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
  6. Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă fără să fi pus cineva mâna pe ea.
  7. Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
  8. Dar acum, înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
  9. Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri din lipsa roadelor câmpului!
  10. Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
  11. Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
  12. Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului.
  13. Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
  14. Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
  15. „Depărtaţi-vă, necuraţilor!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Când fugeau pribegind încoace şi încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
  16. În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
  17. Şi acolo ni se sfârşeau ochii şi aşteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuşi nu ne-a izbăvit.
  18. Ne pândeau paşii ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul!
  19. Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustiu.
  20. Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.” –
  21. Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului care locuieşti în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
  22. Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea şi îţi va da pe faţă păcatele. –

Capitolul 5

  1. Adu-ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
  2. Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre, la cei din alte ţări!
  3. Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca nişte văduve.
  4. Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
  5. Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire şi, când obosim, nu ne dau odihnă.
  6. Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
  7. Părinţii noştri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.
  8. Robii ne stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.
  9. Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustiu.
  10. Ne arde pielea ca un cuptor de frigurile foamei.
  11. Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare, în cetăţile lui Iuda.
  12. Mai marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor; bătrânilor nu le-a dat nicio cinste.
  13. Tinerii au fost puşi să râşnească, şi copiii cădeau sub poverile de lemn.
  14. Bătrânii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cânte.
  15. S-a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
  16. A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
  17. Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,
  18. este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.
  19. Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!
  20. Pentru ce să ne uiţi pe vecie şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
  21. Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!
  22. Să ne fi lepădat Tu de tot oare şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?

Ezechiel

Capitolul 1

  1. În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.
  2. În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin –
  3. cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.
  4. M-am uitat şi iată că a venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros şi un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.
  5. Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.
  6. Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi.
  7. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau ca nişte aramă lustruită.
  8. Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.
  9. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.
  10. Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou; iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur.
  11. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.
  12. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nicio parte.
  13. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi care ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere.
  14. Făpturile vii însă, când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.
  15. Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.
  16. Înfăţişarea acestor roţi şi materialul din care erau făcute păreau de crisolit, şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi.
  17. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor şi nu se întorceau deloc în mersul lor.
  18. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare, şi pe obezile lor cele patru roţi erau pline cu ochi de jur împrejur.
  19. Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile pe lângă ele; şi când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roţile.
  20. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul făpturilor vii era în roţi.
  21. Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi.
  22. Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer, sus peste capetele lor.
  23. Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi care le acopereau trupurile.
  24. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca vâjâitul unor ape mari şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios ca al unei oştiri; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.
  25. Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.
  26. Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.
  27. Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus, şi de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.
  28. Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

Capitolul 2

  1. El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare, şi-ţi voi vorbi!”
  2. Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare; şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea.
  3. El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste „popoare îndărătnice” care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor au păcătuit împotriva Mea, până în ziua de azi.
  4. Da, copiii aceştia la care te trimit sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită. Tu să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!”
  5. Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc.
  6. Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sunt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpioni, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt o casă de îndărătnici.
  7. Ci să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta; căci sunt nişte îndărătnici!
  8. Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă ce-ţi voi da!”
  9. M-am uitat, şi iată că o mână era întinsă spre mine şi ţinea o carte în chip de sul.
  10. A desfăşurat-o înaintea mea, şi era scrisă şi pe dinăuntru şi pe din afară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.

Capitolul 3

  1. El mi-a zis: „Fiul omului, mănâncă ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta şi du-te de vorbeşte casei lui Israel!”
  2. Am deschis gura, şi mi-a dat să mănânc sulul acesta.
  3. El mi-a zis: „Fiul omului, hrăneşte-ţi trupul şi umple-ţi măruntaiele cu sulul acesta pe care ţi-l dau!” – L-am mâncat, şi în gura mea a fost dulce ca mierea.
  4. El mi-a zis: „Fiul omului, du-te la casa lui Israel şi spune-le cuvintele Mele!
  5. Căci nu eşti trimis la un popor cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ci la casa lui Israel;
  6. nu la nişte popoare mari cu o vorbire încurcată şi cu o limbă greoaie, ale căror cuvinte să nu le poţi pricepe. Negreşit, dacă te-aş trimite la ele, te-ar asculta!
  7. Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată şi inima împietrită.
  8. Iată, îţi voi face faţa tot aşa de aspră ca şi feţele lor, şi fruntea, tot aşa de aspră ca fruntea lor.
  9. Îţi voi face fruntea ca un diamant, mai aspră decât stânca. Nu te teme şi nu te speria de ei, căci sunt o casă de îndărătnici!”
  10. El mi-a zis: „Fiul omului, primeşte în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ţi le spun!
  11. Du-te la prinşii de război, la copiii poporului tău: vorbeşte-le şi, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!”
  12. Şi Duhul m-a răpit şi am auzit înapoia mea dârdâitul unui mare cutremur de pământ: slava Domnului s-a ridicat din locul ei.
  13. Am auzit şi vâjâitul aripilor făpturilor vii care se loveau una de alta, uruitul roţilor de lângă ele şi dârdâitul unui mare cutremur de pământ.
  14. Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărât şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine.
  15. Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile.
  16. După şapte zile, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  17. „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!
  18. Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
  19. Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul!
  20. Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
  21. Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!”
  22. Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo şi mi-a zis: „Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!”
  23. M-am sculat şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.
  24. Duhul a intrat în mine şi m-a făcut să stau pe picioare. Şi Domnul mi-a vorbit şi mi-a zis: „Du-te şi închide-te în casă!
  25. Căci iată, fiul omului, vor pune peste tine funii, cu care te vor lega ca să nu mai poţi ieşi în mijlocul lor.
  26. Îţi voi lipi limba de cerul gurii, ca să rămâi mut şi să nu-i poţi mustra, căci sunt o casă de îndărătnici!
  27. Dar când îţi voi vorbi, îţi voi deschide gura ca să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cine vrea să asculte să asculte; cine nu vrea, să n-asculte!” Căci sunt o casă de îndărătnici!”

Capitolul 4

  1. „Şi tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta şi sapă pe ea cetatea Ierusalimului.
  2. Înfăţişeaz-o împresurată, zideşte întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un şanţ de apărare, pune tabere de ostaşi împrejurul ei şi ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur.
  3. Ia o tigaie de fier şi pune-o ca un zid de fier între tine şi cetate; îndreaptă-ţi faţa împotriva ei, ca să fie împresurată şi s-o strâmtorezi. Acesta să fie un semn pentru casa lui Israel!
  4. Apoi culcă-te pe coasta stângă şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor.
  5. Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile, în care să porţi nelegiuirea casei lui Israel.
  6. După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.
  7. Apoi întoarce-ţi faţa şi braţul dezgolit spre Ierusalimul împresurat şi proroceşte împotriva lui.
  8. Şi iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poţi să te întorci de pe o coastă pe alta, până nu vei împlini zilele împresurării tale.
  9. Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele.
  10. Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, şi anume câte douăzeci de sicli pe zi: să mănânci din ea din când în când.
  11. Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură, şi anume câte o şesime de hin; vei bea din ea din când în când.
  12. Hrana s-o mănânci ca turte de orz, pe care le vei coace în faţa lor cu balegă de om.”
  13. Şi Domnul a zis: „Aşa îşi vor mânca pâinea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre care îi voi izgoni.”
  14. Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinereţea mea şi până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâşiat şi nicio carne necurată n-a intrat în gura mea.”
  15. El mi-a răspuns: „Ei bine, iată că îţi dau balegă de bou în loc de balegă omenească, şi-ţi vei face pâinea pe ea.”
  16. El mi-a mai zis: „Fiul omului, iată că voi sfărâma toiagul pâinii la Ierusalim, aşa că vor mânca pâine cu cântarul şi cu necaz şi vor bea apă cu măsură şi cu groază.
  17. Vor duce lipsă de pâine şi de apă, se vor uimi unii de alţii şi se vor sfârşi din pricina nelegiuirii lor.”

Capitolul 5

  1. „Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia-o ca brici de ras, şi trece-o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cântărit şi împarte părul.
  2. O treime din el arde-o în foc în mijlocul cetăţii, când se vor împlini zilele împresurării; o treime ia-o şi taie-o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte-o în vânt, căci voi trage sabia după ei.
  3. Totuşi ia vreo câţiva peri din ei şi strânge-i în poalele hainei tale.
  4. Din aceştia să mai iei iarăşi vreo câţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel.”
  5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor, şi de jur împrejurul lui sunt ţări.
  6. Dar el s-a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele şi s-a făcut mai vinovat decât neamurile şi ţările dimprejur; căci a nesocotit legile Mele, n-a urmat poruncile Mele.”
  7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că aţi fost mai îndărătnici decât neamurile care vă înconjoară; pentru că n-aţi urmat poruncile Mele şi n-aţi împlinit legile Mele, şi n-aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor care vă înconjoară –
  8. din pricina aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe tine şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, sub ochii neamurilor.
  9. Din pricina tuturor urâciunilor tale, îţi voi face ce n-am mai făcut niciodată şi nici nu voi mai face vreodată.
  10. De aceea, părinţii vor mânca pe copiii lor în mijlocul tău, şi copiii vor mânca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta şi voi risipi în toate vânturile pe toţi cei ce vor mai rămâne din tine.
  11. De aceea, pe viaţa Mea! – zice Domnul Dumnezeu. – Pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.
  12. O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău; o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.
  13. Îmi voi potoli astfel mânia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei şi Mă voi răzbuna, ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mânia Mea, vărsându-Mi urgia peste ei.
  14. Te voi preface într-un pustiu, te voi face de ocară printre neamurile care te înconjoară, înaintea tuturor trecătorilor.
  15. Vei ajunge de ocară şi de ruşine, vei fi o pildă şi o groază pentru neamurile care te înconjoară, când voi aduce la îndeplinire judecăţile Mele împotriva ta, cu mânie, cu urgie şi cu pedepse aspre – Eu, Domnul, o spun – când voi arunca împotriva lor săgeţile nimicitoare ale foametei care dau moartea şi pe care le voi trimite să vă nimicească.
  16. Căci la nenorocirile voastre voi mai adăuga şi foametea şi vă voi sfărâma toiagul pâinii.
  17. Voi trimite împotriva voastră nu numai foametea, ci şi fiarele sălbatice care vă vor lăsa fără copii. Ciuma şi vărsarea de sânge vor trece prin mijlocul tău: voi aduce peste tine şi sabia. Eu, Domnul, vorbesc.”

Capitolul 6

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre munţii lui Israel, proroceşte împotriva lor
  3. şi zi: „Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către munţi şi dealuri, către văgăuni şi văi: „Iată, voi aduce sabia împotriva voastră şi vă voi nimici înălţimile.
  4. Altarele voastre vor fi pustiite, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi sfărâmaţi şi voi face ca morţii voştri să cadă înaintea idolilor voştri.
  5. Voi pune trupurile moarte ale copiilor lui Israel înaintea idolilor lor şi vă voi risipi oasele în jurul altarelor voastre.
  6. Pretutindeni pe unde locuiţi, cetăţile vă vor fi nimicite, şi înălţimile, pustiite; altarele voastre vor fi surpate şi părăsite, idolii voştri vor fi sfărâmaţi şi vor pieri, stâlpii voştri închinaţi soarelui vor fi tăiaţi, şi lucrările voastre, nimicite.
  7. Morţii vor cădea în mijlocul vostru, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  8. Dar voi lăsa câteva rămăşiţe dintre voi, care vor scăpa de sabie printre neamuri, când veţi fi risipiţi în felurite ţări.
  9. Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pricina tuturor urâciunilor lor.
  10. Şi vor şti că Eu sunt Domnul şi că nu degeaba i-am ameninţat că le voi trimite toate aceste rele.”
  11. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Bate din mâini, dă din picioare şi zi: „Vai!” pentru toate urâciunile cele rele ale casei lui Israel care va cădea lovită de sabie, de foamete şi de ciumă.
  12. Cine va fi departe va muri de ciumă, şi cine va fi aproape va cădea ucis de sabie; iar cine va rămâne şi va fi împresurat va pieri de foame. Aşa Îmi voi potoli urgia asupra lor.
  13. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când morţii lor vor fi în mijlocul idolilor lor, împrejurul altarelor lor, pe orice deal înalt, pe toate vârfurile munţilor, sub orice copac verde, sub orice stejar stufos, acolo unde aduceau tămâie cu miros plăcut tuturor idolilor lor.
  14. Îmi voi întinde mâna împotriva lor şi voi face ţara deşartă şi pustie, de la pustiu până la Dibla, pretutindeni unde locuiesc. Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 7

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Şi tu, fiul omului, ascultă: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre ţara lui Israel: „Vine sfârşitul, vine sfârşitul peste cele patru margini ale ţării!
  3. Acum vine sfârşitul peste tine; Îmi voi trimite mânia împotriva ta, te voi judeca după faptele tale. Şi te voi pedepsi pentru toate urâciunile tale.
  4. Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine şi nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
  5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită!
  6. Vine sfârşitul, vine sfârşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit!
  7. Îţi vine rândul, locuitor al ţării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz şi nu de bucurie pe munţi!
  8. Acum Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale şi te voi pedepsi pentru toate minciunile tale.
  9. Ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, cel ce loveşte!
  10. Iată ziua! Iat-o că vine! Îţi vine rândul! Înfloreşte toiagul, odrăsleşte mândria!
  11. Silnicia s-a înălţat ca să slujească de toiag răutăţii; nu mai rămâne nimic din ei, nici din gloata lor gălăgioasă, nici din bogăţia lor! Şi nimeni nu-i boceşte!
  12. Vine vremea, se apropie ziua! Să nu se bucure cumpărătorul, să nu se mâhnească vânzătorul! Căci izbucneşte mânia împotriva întregii lor mulţimi.
  13. Nu, vânzătorul nu va mai căpăta înapoi ce a vândut, chiar dacă ar mai fi printre cei vii; căci prorocia împotriva întregii lor mulţimi nu va fi schimbată, şi din pricina nelegiuirii lui niciunul nu-şi va păstra viaţa.
  14. Sună trâmbiţa, totul este gata, dar nimeni nu merge la luptă; căci urgia Mea izbucneşte împotriva întregii lor mulţimi.
  15. Afară bântuie sabia, în casă ciuma şi foametea! Cine este la câmp va muri de sabie, iar cine este în cetate va fi mâncat de foamete şi ciumă.
  16. Fugarii lor, când scapă, stau pe munţi ca nişte porumbei ai văilor, văitându-se toţi, fiecare de nelegiuirea lui.
  17. Mâinile tuturor au slăbit, şi genunchii tuturor se topesc ca apa.
  18. Se încing cu saci şi-i apucă groaza. Toate feţele sunt acoperite de ruşine şi toate capetele sunt rase.
  19. Îşi vor arunca argintul pe uliţe, şi aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele; căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor.
  20. Se făleau cu podoaba lor măreaţă, şi cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei.
  21. O voi da de jaf în mâinile străinilor şi ca pradă nelegiuiţilor pământului ca s-o pângărească.
  22. Îmi voi întoarce faţa de la ei şi Mi se va pângări Locaşul Meu cel Sfânt; da, prădătorii vor pătrunde în el şi-l vor pângări.
  23. Pregătiţi lanţurile! Căci ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de silnicie.
  24. Voi aduce popoarele cele mai rele ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici, şi sfintele lor locaşuri vor fi pângărite.
  25. Vine prăpădul! – Ei caută scăpare, dar scăpare nu-i!
  26. Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. – Ei cer vedenii prorocilor; dar preoţii nu mai cunosc Legea, şi bătrânii nu mai pot da sfaturi.
  27. Împăratul jeleşte, voievodul se înspăimântă, şi mâinile poporului ţării tremură. Le voi face după umbletele lor, îi voi judeca după cuviinţă, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 8

  1. În al şaselea an, în ziua a cincea a lunii a şasea, pe când şedeam în casă, şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut peste mine.
  2. M-am uitat şi iată că era un chip care avea o înfăţişare de om; de la coapse în jos era foc, şi de la coapse în sus era ceva strălucitor ca nişte aramă lustruită.
  3. El a întins ceva ca o mână şi m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a răpit între pământ şi cer şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la uşa porţii de la curtea dinăuntru, care caută spre miazănoapte, unde era locul idolului geloziei care stârnea gelozia Domnului.
  4. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel era acolo, aşa cum o văzusem în vale.
  5. El mi-a zis: „Fiul omului, ia ridică ochii spre miazănoapte!” Am ridicat ochii spre miazănoapte; iată că idolul acesta al geloziei era la miazănoapte de poarta altarului, la intrare.
  6. Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu marile urâciuni pe care le săvârşeşte aici casa lui Israel ca să Mă depărteze de Sfântul Meu Locaş? Dar vei mai vedea şi alte urâciuni şi mai mari!”
  7. Atunci m-a dus la poarta curţii. M-am uitat şi iată că era o gaură în perete!
  8. Şi mi-a zis: „Fiul omului, ia sapă în perete!” Am săpat în zid şi iată că era o uşă.
  9. Şi mi-a zis: „Intră şi vezi urâciunile cele rele pe care le săvârşesc ei aici!”
  10. Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase şi toţi idolii casei lui Israel zugrăviţi pe perete de jur împrejur.
  11. Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrânii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mână şi se înălţa un nor gros de tămâie.
  12. Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!”
  13. Şi mi-a zis: „Vei mai vedea şi alte urâciuni mari pe care le săvârşesc ei!”
  14. Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei care plângeau pe Tamuz.
  15. Şi El mi-a zis. „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urâciuni mai mari decât acestea!”
  16. Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu spatele întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.
  17. Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas!
  18. De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.”

Capitolul 9

  1. Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă, voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”
  2. Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă.
  3. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era şi s-a îndreptat spre pragul Casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu.
  4. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo.”
  5. Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi!
  6. Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.
  7. Şi El le-a zis: „Spurcaţi Casa şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi…” Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate.
  8. Pe când ucideau ei astfel, şi eu stăteam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ şi am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?”
  9. El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!”
  10. De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
  11. Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in şi care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!”

Capitolul 10

  1. M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
  2. Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
  3. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
  4. Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
  5. Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic când vorbeşte.
  6. Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi.
  7. Atunci un heruvim a întins mâna între heruvimi, spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.
  8. La heruvimi se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor.
  9. M-am uitat, şi iată că lângă heruvimi erau patru roţi; o roată lângă un heruvim, şi o roată lângă celălalt heruvim; dar roţile acestea străluceau ca o piatră de crisolit.
  10. După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaşi chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.
  11. Când mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor şi nu se învârteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învârtească în mersul lor.
  12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor şi aripile lor erau pline de ochi ca şi cele patru roţi dimprejur.
  13. Am auzit cu urechile mele că roţile erau chemate: „roţi învârtitoare”.
  14. Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintâi era o faţă de heruvim; faţa celui de-al doilea, o faţă de om; a celui de-al treilea, o faţă de leu; şi a celui de-al patrulea, o faţă de vultur.
  15. Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe care le văzusem lângă râul Chebar.
  16. Când mergeau heruvimii, mergeau şi roţile cu ei, şi când îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe de la pământ, nici roţile nu se depărtau de ei.
  17. Când se opreau ei, se opreau şi ele, şi când se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.
  18. Slava Domnului a plecat din pragul Templului şi s-a aşezat pe heruvimi.
  19. Heruvimii şi-au întins aripile şi s-au înălţat de pe pământ sub ochii mei; când au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. S-au oprit la intrarea porţii Casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
  20. Erau făpturile vii pe care le văzusem sub Dumnezeul lui Israel, lângă râul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.
  21. Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi sub aripile lor era ceva ca o mână de om.
  22. Dar feţele lor erau ca cele pe care le văzusem la râul Chebar, cu aceeaşi înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

Capitolul 11

  1. Duhul m-a răpit şi m-a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.
  2. Şi Domnul mi-a zis: „Fiul omului, aceştia sunt oamenii care fac planuri nelegiuite şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta!
  3. Ei zic: „Nu este încă vremea potrivită ca să zidim case! Cetatea este cazanul, şi noi suntem carnea.”
  4. De aceea proroceşte împotriva lor, proroceşte, fiul omului!”
  5. Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine şi mi-a zis: „Spune: „Aşa vorbeşte Domnul: „Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gând, ştiu foarte bine!
  6. Aţi făcut o mulţime de omoruri în cetatea aceasta şi aţi umplut uliţele cu cei ucişi.”
  7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Morţii voştri, pe care i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia, sunt carnea, şi ea este cazanul; dar voi veţi fi scoşi afară din ea.
  8. Vă temeţi de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul Dumnezeu.
  9. Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mâinile străinilor şi voi împlini judecăţile Mele împotriva voastră!
  10. Veţi cădea loviţi de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  11. Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, şi voi nu veţi fi carnea din el: ci la hotarul lui Israel vă voi judeca!
  12. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, ci aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.”
  13. Pe când proroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas tare: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?”
  14. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  15. „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi cei din robie şi toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: „Ei sunt departe de Domnul, ţara ne-a fost dată nouă în stăpânire!…”
  16. De aceea spune despre ei: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme în ţara în care au venit.”
  17. De aceea să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi şi vă voi da ţara lui Israel.”
  18. Şi când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile.
  19. Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,
  20. ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.
  21. Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urâciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”
  22. După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
  23. Slava Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii şi s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.
  24. Pe mine însă m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldeea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia pe care o avusesem a pierit de la mine.
  25. Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile pe care mi le descoperise Domnul.

Capitolul 12

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi să vadă, şi nu văd, urechi de auzit, şi n-aud; căci sunt o casă de răzvrătiţi.
  3. De aceea, fiul omului, pregăteşte-ţi lucrurile de călătorie şi pleacă ziua sub ochii lor! Pleacă, în faţa lor, din locul unde eşti şi du-te în alt loc: poate că vor vedea că sunt o casă de îndărătnici.
  4. Scoate-ţi lucrurile, ca nişte lucruri de călătorie, ziua, sub ochii lor; dar pleacă seara în faţa lor, cum pleacă cei ce se duc în robie.
  5. Să spargi zidul sub ochii lor şi să-ţi scoţi lucrurile pe acolo.
  6. Să le pui pe umăr sub ochii lor, să le scoţi afară pe negură, să-ţi acoperi faţa şi să nu te uiţi la pământ; căci vreau să fii un semn pentru casa lui Israel.”
  7. Am făcut cum mi se poruncise: mi-am scos lucrurile ziua ca pentru călătorie, seara am spart zidul cu mâna şi le-am scos pe negură, şi le-am pus pe umăr în faţa lor.
  8. Dimineaţa însă cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  9. „Fiul omului, nu ţi-a zis casa lui Israel, această casă de îndărătnici: „Ce faci?”?
  10. Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Prorocia aceasta priveşte pe domnul care este la Ierusalim şi pe toată casa lui Israel care se află acolo.”
  11. Spune: „Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, aşa li se va face şi lor: se vor duce într-o ţară străină în robie.
  12. Domnitorul care este în mijlocul lor îşi va pune lucrurile pe umăr şi va pleca pe negură; vor sparge zidul ca să-l scoată afară; îşi va acoperi faţa, ca să nu vadă pământul cu ochii.
  13. Îmi voi întinde mreaja peste el şi va fi prins în laţul Meu; îl voi duce la Babilon, în ţara haldeilor; dar nu-i va vedea şi va muri acolo.
  14. Pe toţi cei ce stau în jurul lui şi îi sunt de ajutor şi pe toate oştile lui, îi voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.
  15. Atunci vor şti că Eu sunt Domnul, când îi voi împrăştia printre neamuri şi îi voi risipi în felurite ţări.
  16. Dar voi lăsa din ei vreo câţiva oameni care vor scăpa de sabie, de foamete şi de ciumă ca să istorisească toate urâciunile lor printre neamurile la care vor merge şi să ştie că Eu sunt Domnul.”
  17. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  18. „Fiul omului, îţi vei mânca pâinea tremurând şi îţi vei bea apa cu nelinişte şi groază.
  19. Spune poporului din ţară: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului din ţara lui Israel: „Ei îşi vor mânca pâinea cu nelinişte şi îşi vor bea apa cu groază; căci ţara le va fi jefuită de tot ce are, din pricina silniciei tuturor celor ce o locuiesc.
  20. Cetăţile pline cu popor vor fi nimicite, şi ţara va fi pustiită, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul.”
  21. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  22. „Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: „Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite”?
  23. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură şi nu se va mai întrebuinţa în Israel.” De aceea spune-le: „Se apropie zilele şi toate vedeniile se vor împlini!”
  24. Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici prorocii înşelătoare în mijlocul casei lui Israel!
  25. Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini şi nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt şi-l voi împlini, zice Domnul Dumnezeu.”
  26. Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel:
  27. „Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: „Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească şi proroceşte pentru vremuri depărtate!”
  28. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul pe care-l voi rosti se va împlini, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 13

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, proroceşte împotriva prorocilor lui Israel care prorocesc şi spune celor ce prorocesc după gustul inimii lor: „Ascultaţi cuvântul Domnului!
  3. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de prorocii fără minte care umblă după duhul lor şi nu văd nimic!
  4. Prorocii tăi, Israele, sunt ca nişte şacali în mijlocul dărâmăturilor!
  5. Voi nu v-aţi suit înaintea spărturilor, n-aţi înconjurat cu un zid casa lui Israel ca să rămâneţi tari în luptă în ziua Domnului.
  6. Vedeniile lor sunt înşelătoare, şi prorociile lor mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul!”, măcar că Domnul nu i-a trimis; şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor.
  7. Nu sunt înşelătoare vedeniile pe care le aveţi şi nu sunt mincinoase prorociile pe care le rostiţi? Voi ziceţi: „Aşa vorbeşte Domnul!”, în timp ce Eu n-am vorbit.
  8. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că spuneţi lucruri înşelătoare şi vedeniile voastre sunt minciuni, iată, am necaz pe voi, zice Domnul Dumnezeu.
  9. Mâna Mea va fi împotriva prorocilor ale căror vedenii sunt înşelătoare şi ale căror prorocii sunt mincinoase; ei nu vor rămâne în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
  10. Lucrurile acestea se vor întâmpla pentru că ei rătăcesc pe poporul Meu zicând: „Pace!”, când nu este pace. Poporul Meu zideşte un zid, şi ei îl tencuiesc cu ipsos.
  11. De aceea spune celor ce-l acoperă cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea şi se va dezlănţui furtuna.
  12. Iată, vi se prăbuşeşte zidul! Şi atunci vi se va zice: „Unde este ipsosul cu care l-aţi tencuit?”
  13. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În urgia Mea voi porni furtuna; în mânia Mea va veni o ploaie cu vifor; şi vor cădea pietre de grindină ca să nimicească.
  14. Voi surpa zidul pe care l-aţi tencuit cu ipsos, îl voi doborî la pământ, şi i se vor dezgoli temeliile; se va prăbuşi, şi veţi pieri în mijlocul dărâmăturilor lui. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  15. Îmi voi potoli astfel mânia împotriva zidului şi împotriva celor ce l-au tencuit cu ipsos; şi vă voi spune: „Nu mai este niciun zid! Şi s-a isprăvit cu cei ce l-au tencuit cu ipsos!
  16. S-a isprăvit cu prorocii lui Israel care prorocesc asupra Ierusalimului şi au vedenii de pace asupra lui, când nu este pace, zice Domnul Dumnezeu.”
  17. Iar tu, fiul omului, întoarce-ţi privirile împotriva fiicelor poporului tău care prorocesc după gustul inimii lor şi proroceşte împotriva lor!
  18. Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de cele ce cos perniţe pentru subsuori şi fac marame pentru capetele oamenilor, de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre?
  19. Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu pentru câţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete care n-ar trebui să moară şi făcând să trăiască nişte suflete care n-ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre.
  20. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe perniţele voastre prin care prindeţi sufletele ca păsările; de aceea vi le voi smulge de la braţe şi voi da drumul sufletelor, şi anume sufletelor pe care le prindeţi ca păsările!
  21. Vă voi rupe maramele şi voi scoate pe poporul Meu din mâinile voastre, ca să nu mai cadă pradă în mâinile voastre; şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  22. Pentru că întristaţi prin minciuni inima celui neprihănit, când Eu însumi nu l-am întristat, şi pentru că întăriţi mâinile celui rău ca să-l împiedicaţi să se lase de calea lui cea rea, făgăduindu-i viaţa –
  23. de aceea nu veţi mai avea vedenii înşelătoare şi nu veţi mai rosti prorocii. Voi scoate din mâinile voastre pe poporul Meu şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 14

  1. Câţiva din bătrânii lui Israel au venit la mine şi au şezut înaintea mea.
  2. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  3. „Fiul omului, oamenii aceştia îşi poartă idolii în inimă şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?
  4. De aceea vorbeşte-le şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Orice om din casa lui Israel care îşi poartă idolii în inimă şi care îşi pironeşte privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească prorocului – Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimii idolilor lui,
  5. ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel care s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.”
  6. De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre!
  7. Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui – dacă va veni să vorbească unui proroc, ca să Mă întrebe prin el – Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde.
  8. Îmi voi întoarce faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină şi-l voi nimici cu desăvârşire din mijlocul poporului Meu. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul!
  9. Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi voi întinde mâna împotriva lui şi-l voi nimici din mijlocul poporului Meu, Israel.
  10. Îşi vor purta astfel păcatul lor, şi pedeapsa prorocului va fi la fel cu pedeapsa celui ce întreabă,
  11. ca să nu mai rătăcească de la Mine casa lui Israel şi să nu se mai spurce cu toate fărădelegile ei. Atunci vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, zice Domnul Dumnezeu!”
  12. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  13. „Fiul omului, când va păcătui o ţară împotriva Mea dedându-se la fărădelege, şi Îmi voi întinde mâna împotriva ei – dacă îi voi sfărâma toiagul pâinii, dacă îi voi trimite foametea, dacă îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele –
  14. chiar de ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni: Noe, Daniel şi Iov, ei nu şi-ar mântui decât sufletul lor prin neprihănirea lor, zice Domnul Dumnezeu.
  15. Dacă aş lăsa ca ţara să fie cutreierată de fiare sălbatice, care ar lăsa-o fără popor, dacă ar ajunge un pustiu pe unde n-ar mai putea trece nimeni, din pricina acestor fiare,
  16. şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei ar scăpa, şi ţara ar ajunge un pustiu.
  17. Sau dacă aş aduce sabie împotriva ţării acesteia, dacă aş zice să treacă sabia prin ţară, dacă i-aş nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele,
  18. şi ar fi în mijlocul ei aceşti trei oameni, pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei singuri ar scăpa.
  19. Sau dacă aş trimite ciuma în ţara aceasta, dacă Mi-aş vărsa urgia împotriva ei prin molimă ca să-i nimicesc cu desăvârşire oamenii şi vitele,
  20. şi ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel şi Iov, pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei şi-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor.”
  21. Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Măcar că trimit împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale Mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvârşire din el oamenii şi vitele,
  22. tot va fi o rămăşiţă care va scăpa, care va ieşi din el, şi anume: fii şi fiice. Iată, aceştia vor veni la voi, le veţi vedea purtarea şi faptele şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care o aduc asupra Ierusalimului, de tot ce aduc asupra lui.
  23. Ei vă vor mângâia, când le veţi vedea purtarea şi faptele, şi veţi cunoaşte că nu fără temei fac Eu tot ce fac împotriva Ierusalimului, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 15

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele ce sunt printre copacii din pădure?
  3. Ia oare cineva din lemnul acesta ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?
  4. Iată că este pus pe foc să ardă; după ce îi arde focul cele două capete şi mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?
  5. Iată, când era întreg, nu se putea face nimic din el; cu cât mai puţin acum după ce l-a mistuit şi l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el?
  6. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ca lemnul de viţă dintre copacii din pădure, pe care-l pun pe foc să-l ard, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.
  7. Îmi voi întoarce faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întoarce faţa împotriva lor.
  8. Voi preface ţara într-un pustiu, pentru că au fost necredincioşi, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 16

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, arată Ierusalimului urâciunile lui!
  3. Şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: „Prin obârşia şi naşterea ta eşti din ţara canaaniţilor; tatăl tău era amorit, şi mama ta, hetită.
  4. La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă ca să fii curăţată, nici n-ai fost frecată cu sare şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.
  5. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine, în ziua naşterii tale.
  6. Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!”
  7. Te-am înmulţit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită; ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
  8. Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!
  9. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu untdelemn.
  10. Ţi-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase.
  11. Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât;
  12. ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap.
  13. Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire, cu mătase şi cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă.
  14. Ţi s-a dus vestea printre neamuri pentru frumuseţea ta; căci era desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul Dumnezeu.
  15. Dar te-ai încrezut în frumuseţea ta şi ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor şi te-ai dat lor.
  16. Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile şi ai curvit pe ele; aşa cum nu s-a întâmplat şi nici nu se va mai întâmpla vreodată.
  17. Ţi-ai luat până şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint pe care ţi le dădusem şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu care ai curvit.
  18. Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămâia Mea.
  19. Pâinea pe care ţi-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor ca nişte tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat, zice Domnul Dumnezeu!
  20. Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele pe care Mi-i născuseşi şi i-ai jertfit lor ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,
  21. de Mi-ai mai înjunghiat fiii şi i-ai dat trecându-i prin foc în cinstea lor?
  22. Şi, în mijlocul tuturor urâciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, când erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sângele tău!
  23. După toate aceste răutăţi ale tale – (vai, vai de tine!, zice Domnul Dumnezeu) –
  24. ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele.
  25. La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.
  26. Ai curvit cu egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă şi ţi-ai înmulţit curviile ca să Mă mânii.
  27. Dar iată că Mi-am întins mâna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi-o rânduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele filistenilor, care au roşit de purtarea ta nelegiuită.
  28. Apoi ai curvit cu asirienii, pentru că erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.
  29. Ţi-ai înmulţit curviile cu ţara Canaanului şi până în Haldeea, dar nici acolo nu te-ai săturat.
  30. Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,
  31. zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor şi făcându-ţi înălţimi în toate pieţele; n-ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.
  32. Ai fost femeia preacurvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!
  33. Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câştigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.
  34. Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.”
  35. De aceea, ascultă, curvo, cuvântul Domnului!
  36. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi-ai risipit banii în felul acesta şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urâcioşi, şi din pricina sângelui copiilor tăi pe care li i-ai dat,
  37. de aceea, iată, voi strânge pe toţi ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toţi aceia pe care i-ai iubit şi pe toţi aceia pe care i-ai urât; da, îi voi strânge împotriva ta din toate părţile, îţi voi dezveli goliciunea înaintea lor şi îţi vor vedea toată goliciunea.
  38. Te voi judeca aşa cum se judecă femeile preacurve şi ucigătoare de copii şi voi face din tine o jertfă sângeroasă a urgiei şi geloziei.
  39. Te voi da în mâinile lor; îţi vor surpa casele de curvie şi îţi vor nimici înălţimile; te vor dezbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe şi te vor lăsa goală, goală de tot.
  40. Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.
  41. Îţi vor arde casele cu foc şi se vor răzbuna pe tine înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.
  42. Îmi voi potoli mânia împotriva ta şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.
  43. Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţii tale, ci M-ai aţâţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul Dumnezeu, ca să nu mai săvârşeşti alte nelegiuiri cu toate urâciunile tale!
  44. Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: „Cum este mama aşa, şi fata!”
  45. Tu eşti fata mamei tale care s-a dezgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale care s-au dezgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o hetită, şi tatăl vostru, un amorit.
  46. Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miazănoapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miazăzi de tine.
  47. Tu nu numai că ai umblat pe căile lor şi ai săvârşit aceleaşi urâciuni, ci, ca şi cum atât ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decât ele în toate purtările tale.
  48. Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că sora ta Sodoma şi fiicele ei n-au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.
  49. Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.
  50. Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.
  51. Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale; urâciunile tale au fost mai multe decât ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urâciunile pe care le-ai făcut acum.
  52. Tu, care uşurai vina surorilor tale prin purtarea ta, suferă acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale prin care te-ai făcut mai urâcioasă decât ele acum le faci mai uşoară vina decât a ta; de aceea acoperă-te de ruşine şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!
  53. Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,
  54. ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere.
  55. Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăşi la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăşi la starea voastră de mai înainte.
  56. Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma în vremea mândriei tale,
  57. mai înainte de vădirea răutăţii tale, când ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi şi ale fiicelor filistenilor care te dispreţuiesc de jur împrejur!
  58. Trebuie să-ţi porţi, în adevăr, nelegiuirile şi urâciunile, zice Domnul.”
  59. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îţi voi face întocmai cum ai făcut şi tu, care ai nesocotit jurământul rupând legământul!
  60. Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.
  61. Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului făcut cu tine.
  62. Voi face legământul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sunt Domnul,
  63. ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 17

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, spune o vorbă cu tâlc, spune o pildă casei lui Israel
  3. şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Un vultur mare cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe a venit în Liban şi a luat vârful unui cedru.
  4. A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus-o într-o ţară de negoţ şi a pus-o într-o cetate de negustori;
  5. a luat şi din sămânţa ţării şi a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare şi a sădit-o ca pe o salcie.
  6. Lăstarul acesta a crescut şi s-a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur, şi rădăcinile erau sub el. Astfel s-a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari şi a făcut mlădiţe.
  7. Mai era însă un alt vultur mare cu aripi lungi şi cu pene multe. Şi iată că din pământul unde era sădită, viţa aceasta şi-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el şi şi-a îndreptat ramurile spre el ca s-o ude mai mult decât pe stratul în care era sădită.
  8. Viţa era sădită într-un pământ bun, lângă o apă mare, aşa ca să facă mlădiţe, să dea rod şi să se facă o viţă minunată.”
  9. Spune, zice Domnul Dumnezeu, îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintâi rădăcinile şi-i va tăia rodul, şi i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca şi nu va trebui niciun braţ puternic, nici multă lume ca s-o scoată din rădăcinile ei.
  10. Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.”
  11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  12. „Spune casei acesteia răzvrătite: „Nu ştiţi ce înseamnă aceasta?” Şi spune: „Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul şi pe căpeteniile lui şi i-a dus cu el în Babilon.
  13. A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el şi l-a pus să jure; dar pe mai marii ţării i-a luat cu el
  14. ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-şi ţină legământul, rămânându-i credincios.
  15. Dar el s-a răsculat împotriva lui şi a trimis soli în Egipt ca să-i dea cai şi un mare număr de oameni. Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape, dacă a rupt legământul?
  16. Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care şi-a călcat jurământul şi al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri!
  17. Aşa că nici faraon nu va veni cu o oaste mare şi popor mult să-l ajute în război, când se vor ridica întărituri şi se vor face şanţuri pentru nimicirea multor suflete.
  18. El a nesocotit jurământul, până într-atât că a rupt legământul, ba încă şi-a dat mâna şi a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!”
  19. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pe viaţa Mea că, întrucât a nesocotit jurământul făcut în Numele Meu şi a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta.
  20. Îmi voi întinde mreaja peste el, şi va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon, şi acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârşită de el faţă de Mine.
  21. Dar toţi fugarii din toate oştile lui vor cădea loviţi de sabie, şi cei ce vor mai rămâne vor fi risipiţi în toate vânturile. Şi veţi şti că Eu, Domnul, am spus aceste lucruri.”
  22. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Eu însumi voi lua o rămurea din vârful unui cedru mare şi o voi pune la pământ. Voi rupe din vârful ramurilor lui o mlădiţă fragedă şi o voi sădi pe un munte înalt şi ridicat.
  23. Şi anume, o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod şi se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni sub el, tot ce are aripi se va odihni sub umbra ramurilor lui.
  24. Şi toţi copacii de pe câmp vor şti că Eu, Domnul, am coborât copacul care se înălţa şi am înălţat copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde şi am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi face.”

Capitolul 18

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Pentru ce spuneţi voi zicătoarea aceasta în ţara lui Israel: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii”?
  3. Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu veţi mai avea prilej să spuneţi zicătoarea aceasta în Israel.
  4. Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.
  5. Omul care este drept, care face judecată şi dreptate,
  6. care nu mănâncă pe munţi carne jertfită idolilor şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinsteşte nevasta aproapelui său şi nu se apropie de nevasta sa în timpul necurăţiei ei,
  7. care n-asupreşte pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpeşte nimic, care dă din pâinea lui celui flămând şi înveleşte cu o haină pe cel gol,
  8. care nu împrumută cu dobândă şi nu ia camătă, care îşi abate mâna de la nelegiuire şi judecă după adevăr între un om şi altul,
  9. care urmează legile Mele şi păzeşte poruncile Mele, lucrând cu credincioşie – omul acela este drept şi va trăi negreşit, zice Domnul Dumnezeu.
  10. Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mânie, care varsă sânge sau care face ceva de felul acesta;
  11. dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănâncă pe munţi, necinsteşte pe nevasta aproapelui său,
  12. asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, răpeşte, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli şi face urâciuni,
  13. împrumută cu dobândă şi ia camătă, s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvârşit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele lui să cadă asupra capului lui!
  14. Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său le vede, dar nu face la fel;
  15. dacă fiul acela nu mănâncă pe munţi şi nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinsteşte pe nevasta aproapelui său,
  16. nu asupreşte pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpeşte, ci dă din pâinea lui celui flămând şi acoperă cu o haină pe cel gol,
  17. îşi abate mâna de la nelegiuire, nu ia nici dobândă, nici camătă, păzeşte poruncile Mele şi urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreşit.
  18. Dar tatăl său, care a fost un asupritor, a răpit de la alţii, a făcut în mijlocul poporului său ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!
  19. Voi însă ziceţi: „Pentru ce nu poartă fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?” Pentru că fiul a lucrat după neprihănire şi dreptate, a păzit şi a împlinit toate legile Mele; el va trăi negreşit!
  20. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el.
  21. Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate legile Mele, şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.
  22. Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita! El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit.
  23. Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?
  24. Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.
  25. Voi ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Ascultaţi, dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
  26. Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.
  27. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu.
  28. Pentru că îşi deschide ochii şi se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârşit, va trăi, şi nu va muri.
  29. Casa lui Israel zice: „Calea Domnului nu este dreaptă.” Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
  30. De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.
  31. Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?
  32. Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă, dar, la Dumnezeu şi veţi trăi.”

Capitolul 19

  1. „Tu însă fă o plângere asupra domnului lui Israel
  2. şi zi: „Ce era mama ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei.
  3. A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuţ, a învăţat să sfâşie prada; şi a mâncat oameni.
  4. Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui, şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului.
  5. Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta şi că s-a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt pui şi l-a făcut leuţ.
  6. El a umblat cu leii, s-a făcut leuţ, a învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni.
  7. A năvălit în palatele lor şi le-a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se afla în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.
  8. Dar împotriva lui s-au înşiruit neamurile din toate ţinuturile dimprejur. I-au întins laţuri, şi a fost prins în groapa lor.
  9. I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cuşcă şi l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetăţuie ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel. –
  10. Mama ta, ca şi tine, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare şi încărcată de mlădiţe din pricina belşugului apelor.
  11. Ramurile ei erau aşa de tari că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălţimea ei întrecea ramurile stufoase şi atrăgea privirile cu înălţimea ei şi prin mulţimea mlădiţelor ei.
  12. Dar a fost smulsă cu mânie şi aruncată la pământ; vântul de răsărit i-a uscat rodul; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat şi le-a mâncat focul.
  13. Şi acum este sădită în pustiu, într-un pământ uscat şi fără apă.
  14. Din mlădiţele ei a ieşit foc, şi i-a mâncat rodul; aşa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor. Aceasta-i o cântare de jale şi va sluji drept cântare de jale.”

Capitolul 20

  1. În al şaptelea an, în ziua a zecea a lunii a cincea, unii din bătrânii lui Israel au venit la mine să întrebe pe Domnul şi au şezut jos înaintea mea.
  2. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  3. „Fiul omului, vorbeşte bătrânilor lui Israel şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Să Mă întrebaţi aţi venit? Pe viaţa Mea, că nu Mă voi lăsa să fiu întrebat de voi, zice Domnul Dumnezeu.”
  4. Vrei să-i judeci, fiul omului? Dacă vrei să-i judeci, pune-le înainte urâciunile părinţilor lor!
  5. Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei şi am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”
  6. În ziua aceea, Mi-am ridicat mâna spre ei ca să-i duc din ţara Egiptului într-o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările.
  7. Atunci le-am zis: „Lepădaţi fiecare urâciunile care vă atrag privirile şi nu vă spurcaţi cu idolii Egiptului! Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”
  8. Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea şi n-au vrut să Mă asculte. Niciunul n-a lepădat urâciunile care îi atrăgeau privirile şi n-au părăsit idolii Egiptului. Atunci am pus de gând să-Mi vărs mânia peste ei, să-Mi sleiesc mânia împotriva lor, în mijlocul ţării Egiptului.
  9. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau şi în faţa cărora Mă arătasem lor ca să-i scot din ţara Egiptului.
  10. Şi i-am scos astfel din ţara Egiptului, şi i-am dus în pustiu.
  11. Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.
  12. Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul care-i sfinţesc.
  13. Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustiu. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustiu, ca să-i nimicesc.
  14. Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
  15. Chiar şi în pustiu Mi-am ridicat mâna spre ei şi le-am jurat că nu-i voi duce în ţara pe care le-o hotărâsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;
  16. şi aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele şi n-au urmat legile Mele şi pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.
  17. Dar M-am uitat cu milă la ei, nu i-am nimicit şi nu i-am stârpit în pustiu.
  18. Atunci am zis fiilor lor în pustiu: „Nu vă luaţi după rânduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor şi nu vă spurcaţi cu idolii lor!
  19. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; umblaţi întocmai după rânduielile Mele, păziţi poruncile Mele şi împliniţi-le.
  20. Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”
  21. Dar fiii s-au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit şi n-au împlinit poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, şi au pângărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mânia împotriva lor în pustiu.
  22. Dar Mi-am tras mâna înapoi şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în faţa cărora îi scosesem din Egipt.
  23. În pustiu, Mi-am ridicat iarăşi mâna spre ei şi le-am jurat că am să-i împrăştii printre neamuri şi să-i risipesc în felurite ţări,
  24. pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele Mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.
  25. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască.
  26. I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel şi să le arăt că Eu sunt Domnul.”
  27. De aceea, fiul omului, vorbeşte casei lui Israel şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Părinţii voştri M-au batjocorit şi mai mult, arătându-se necredincioşi faţă de Mine.
  28. Şi anume, când i-am dus în ţara pe care jurasem că le-o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mâncare care Mă mâniau, acolo şi-au ars miresmele de un miros plăcut şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură.
  29. Eu i-am întrebat: „Ce sunt aceste înălţimi la care vă duceţi?” De aceea li s-a dat numele de „înălţimi” până în ziua de azi!
  30. De aceea spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voiţi voi să vă spurcaţi în felul părinţilor voştri şi să curviţi alergând după urâciunile lor?
  31. Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu mă voi lăsa întrebat de voi!
  32. Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi când ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”
  33. Pe viaţa Mea – zice Domnul Dumnezeu – că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.
  34. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care v-am risipit, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.
  35. Vă voi aduce în pustiul popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi.
  36. Cum M-am judecat cu părinţii voştri în pustiul ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi – zice Domnul Dumnezeu.
  37. Vă voi trece pe sub toiag şi vă voi pune sub mustrarea legământului.
  38. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe cei ce nu-Mi sunt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  39. Acum, casa lui Israel, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duceţi-vă şi slujiţi fiecare la idolii voştri! După aceea, Mă veţi asculta negreşit şi nu veţi mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare şi cu idolii voştri!
  40. Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel – zice Domnul Dumnezeu – acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toţi cei ce vor fi în ţară; acolo îi voi primi cu bunăvoinţă, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre şi tot ce-Mi veţi închina.
  41. Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care sunteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor.
  42. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi aduce înapoi în ţara lui Israel, în ţara pe care jurasem că o voi da părinţilor voştri.
  43. Acolo vă veţi aduce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe care le-aţi făcut.
  44. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”
  45. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  46. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre miazăzi şi vorbeşte împotriva locurilor de miazăzi! Proroceşte împotriva pădurii din câmpiile de miazăzi!
  47. Spune pădurii de la miazăzi: „Ascultă cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi aprinde un foc în tine, care va mistui orice copac verde şi orice copac uscat: nimeni nu va putea stinge flacăra aprinsă, şi totul va fi ars de ea, de la miazăzi până la miazănoapte.
  48. Şi orice făptură va vedea că eu, Domnul, l-am aprins şi nu se va stinge nicidecum!”
  49. Eu am zis: „Ah! Doamne Dumnezeule! Ei zic despre mine: „Omul acesta face întruna la pilde!”

Capitolul 21

  1. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Ierusalim şi vorbeşte împotriva locurilor sfinte, proroceşte împotriva ţării lui Israel!
  3. Spune ţării lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă şi voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău.
  4. Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentru ca să lovească orice făptură de la miazăzi până la miazănoapte.
  5. Şi orice făptură va şti că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă şi nu se va mai întoarce înapoi în ea.
  6. Şi tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiţi şi cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor!
  7. Şi dacă te vor întreba: „Pentru ce gemi?”, să răspunzi: „Pentru că vine o veste”… Când va veni, toate inimile se vor înspăimânta, toate mâinile vor slăbi, toate sufletele se vor mâhni şi toţi genunchii se vor topi ca apa!… Iată că vine, a sosit – zice Domnul Dumnezeu!”
  8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  9. „Fiul omului, proroceşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul.” Zi: „Sabia, da, sabia este ascuţită şi lustruită.
  10. Este ascuţită pentru măcel şi lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului Meu, care nesocoteşte orice lemn…
  11. A dat-o la lustruit, ca s-o apuce cu mâna; este ascuţită sabia şi lustruită, ca să înarmeze mâna celui ce măcelăreşte.
  12. Strigă şi vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voievozilor lui Israel care sunt daţi pradă sabiei împreună cu poporul Meu; de aceea bate-te pe coapsă!
  13. Da, încercarea s-a făcut, şi ce va fi dacă toiagul acesta de cârmuire, care nesocoteşte totul va fi nimicit? – zice Domnul Dumnezeu!”
  14. Şi tu, fiul omului, proroceşte şi bate din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmăreşte din toate părţile.
  15. Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulţesc pe cei loviţi, de aceea am tras sabia, ameninţându-i la toate porţile lor. Vai! E făcută să fulgere şi ascuţită pentru măcel!
  16. Strânge-ţi puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Aşază-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ţi ascuţişul în toate părţile!
  17. Şi Eu voi bate din mâini de bucurie şi Îmi voi potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!”
  18. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  19. „Fiul omului, croieşte-ţi două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amândouă trebuie să iasă din aceeaşi ţară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate.
  20. Să faci unul din aceste drumuri aşa ca sabia să vină la Raba, cetatea copiilor lui Amon, şi pe celălalt, aşa ca sabia să vină în Iuda, la Ierusalim, cetatea întărită.
  21. Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul.
  22. Sorţul care este în dreapta lui înseamnă Ierusalimul, unde vor trebui să ridice berbeci, să dea poruncă pentru măcel şi să scoată strigăte de război; vor ridica berbeci împotriva porţilor, vor ridica întărituri şi vor face şanţuri de apărare.
  23. Copiii lui Israel nu văd în aceasta decât nişte vrăjitorii deşarte, ei care au făcut jurăminte mincinoase. Dar împăratul Babilonului îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, aşa că vor fi prinşi.”
  24. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că vă făliţi cu nelegiuirea voastră, vădindu-vă fărădelegile, arătându-vă păcatele în toate faptele voastre; pentru că vă făliţi cu ele, veţi fi prinşi de mâna lui!
  25. Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme!”
  26. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este înălţat va fi plecat!
  27. Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea şi în mâna căruia o voi încredinţa. –
  28. Şi tu, fiul omului, proroceşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre copiii lui Amon şi despre ocara lor.” Spune: „Sabia, da, sabia este scoasă pentru măcel; este lustruită pentru nimicire, ca să lucească!
  29. În mijlocul vedeniilor cu care te înşală ei şi în mijlocul prorociilor mincinoase pe care ţi le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror zi vine tocmai când nelegiuirea lor este la culme.
  30. Bagă-ţi sabia înapoi în teacă. În locul în care ai fost făcut, în ţara ta de naştere, te voi judeca!
  31. Îmi voi vărsa mânia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele şi te voi da în mâinile unor oameni care sfâşie şi care nu lucrează decât la nimicire.
  32. Vei fi ars de foc; sângele tău va curge în mijlocul ţării! Nu-şi vor mai aduce aminte de tine! Căci Eu, Domnul, am vorbit.”

Capitolul 22

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Şi tu, fiul omului, vrei să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă de sânge? Pune-i înainte toate urâciunile ei!
  3. Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cetate care verşi sânge în mijlocul tău ca să-ţi vină ziua şi care-ţi faci idoli ca să te spurci!
  4. Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat şi te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările.
  5. Cei de aproape şi cei de departe îşi vor bate joc de tine, căci eşti vestită ca spurcată şi plină de tulburări!
  6. Iată că în tine, toţi voievozii lui Israel îşi întrebuinţează puterea ca să verse sânge.
  7. În tine, tatăl şi mama sunt dispreţuiţi, străinul este chinuit, orfanul şi văduva sunt asupriţi.
  8. Tu Îmi nesocoteşti locaşurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele.
  9. În tine sunt bârfitori, ca să verse sânge; în tine se mănâncă jertfe idoleşti pe munţi; în mijlocul tău se fac desfrânări.
  10. În mijlocul tău se descoperă goliciunea tatălui; în mijlocul tău este silită femeia în timpul necurăţiei ei!
  11. În mijlocul tău fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge cu nora sa, fiecare necinsteşte pe sora sa, pe fiica tatălui său.
  12. În tine se iau daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine Mă uiţi, zice Domnul Dumnezeu.
  13. De aceea, iată că bat din mâini din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău.
  14. Îţi va suferi inima şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi lucra.
  15. Te voi risipi printre neamuri, te voi răspândi în felurite ţări şi îţi voi nimici cu desăvârşire necurăţia din mijlocul tău.
  16. Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor şi vei şti că Eu sunt Domnul.”
  17. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  18. „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns pentru Mine ca nişte zgură; toţi sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns nişte zgură de argint.”
  19. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că toţi aţi ajuns nişte zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului.
  20. Cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi urgia Mea, vă voi pune acolo şi vă voi topi.
  21. Da, vă voi strânge şi voi sufla peste voi cu focul mâniei Mele, şi vă veţi topi în el.
  22. Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am vărsat mânia peste voi.”
  23. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  24. „Fiul omului, spune Ierusalimului: „Eşti o ţară necurăţată şi neudată de ploaie în ziua mâniei.”
  25. Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
  26. Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor.
  27. Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada, varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.
  28. Prorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înşelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!” Şi Domnul nu le-a vorbit!
  29. Poporul din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăţi!
  30. Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!
  31. Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele şi le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 23

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiaşi mame.
  3. Ele au curvit în Egipt, au curvit în tinereţea lor; acolo le-au fost strânse ţâţele, acolo le-a fost atins sânul fecioresc.
  4. Cea mai mare se chema Ohola, şi sora ei, Oholiba. Erau ale Mele şi au născut fii şi fiice. Ohola este Samaria; Oholiba este Ierusalimul.
  5. Ohola nu Mi-a fost credincioasă; s-a aprins de dragoste pentru ibovnicii ei, după asirieni, vecinii ei,
  6. îmbrăcaţi cu stofe vopsite în albastru, dregători şi căpetenii, toţi tineri şi plăcuţi, călăreţi călare pe cai.
  7. Ea a curvit cu ei, cu toată fruntea copiilor Asiriei; s-a spurcat cu toţi aceia pentru care umbla nebună, s-a spurcat cu toţi idolii lor.
  8. Nu s-a lăsat nici de curviile ei din Egipt, căci aceştia se culcaseră cu ea în tinereţea ei, îi atinseseră sânul fecioresc şi îşi vărsaseră curviile peste ea.
  9. De aceea, am dat-o în mâinile ibovnicilor ei, în mâinile copiilor Asiriei, pentru care se aprinsese de dragoste.
  10. Ei i-au descoperit goliciunea, i-au luat fiii şi fiicele, şi pe ea au ucis-o cu sabia, de i s-a dus vestea printre femei, după judecăţile făcute de ei asupra ei.
  11. Sora ei, Oholiba, a văzut lucrul acesta şi a fost mai fără frâu decât ea în patima ei; şi a întrecut pe sora sa în curvii.
  12. Ea s-a aprins de dragoste după copiii Asiriei, după dregători şi căpetenii, vecinii ei, îmbrăcaţi în chip strălucit, călăreţi călare pe cai, toţi tineri şi plăcuţi.
  13. Am văzut că se spurcase, întocmai ca cea dintâi din amândouă.
  14. Ea a mers chiar mai departe în curviile ei. A zărit pe ziduri nişte zugrăveli de bărbaţi, nişte icoane de haldei zugrăviţi cu culoare roşie,
  15. cu brâie împrejurul coapselor lor, cu turbane de felurite culori pe cap, toţi având înfăţişarea unor viteji, după felul babilonienilor, a căror ţară de naştere este Haldeea; şi s-a aprins după ei
  16. la cea dintâi privire, şi le-a trimis soli în Haldeea.
  17. Şi copiii Babilonului au venit la ea, în patul de dragoste, şi au spurcat-o cu curviile lor. Aşa că ea s-a spurcat cu ei, şi apoi inima i s-a înstrăinat de ei.
  18. Şi când şi-a dezgolit ea necurăţia, şi-a descoperit goliciunea, şi inima Mea s-a înstrăinat de ea, cum se înstrăinase şi de sora sa.
  19. Dar ea şi-a înmulţit curviile tot mai mult, gândindu-se iarăşi la zilele tinereţii ei când curvea în ţara Egiptului.
  20. Ea s-a aprins după nişte necuraţi a căror carne era ca a măgarilor şi a căror apropiere era ca a armăsarilor.
  21. Astfel, ţi-ai înnoit iarăşi nelegiuirea tinereţii tale, când egiptenii îţi strângeau ţâţele, din pricina sânului tău fecioresc.
  22. De aceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că aţâţ împotriva ta pe ibovnicii tăi de care ţi-ai înstrăinat inima şi-i aduc din toate părţile împotriva ta:
  23. pe babilonieni şi pe toţi haldeii, căpitani, voievozi şi domni, şi pe toţi copiii Asiriei împreună cu ei, tineri şi plăcuţi, toţi dregători şi căpetenii, oameni vestiţi, toţi călare pe cai.
  24. Ei vin împotriva ta cu arme, care şi roţi, şi cu o mulţime de popoare. Cu scut, pavăză şi coifuri înaintează din toate părţile împotriva ta. Lor le încredinţez judecata, şi te vor judeca după legile lor.
  25. Te fac să-Mi simţi gelozia, şi se vor purta cu urgie cu tine. Îţi vor tăia nasul şi urechile, şi sămânţa ta va cădea lovită de sabie. Îţi vor lua fiii şi fiicele, şi ce-ţi va mai rămâne va fi mâncat de foc.
  26. Te vor dezbrăca de haine şi vor lua podoabele scumpe cu care te găteşti.
  27. Voi pune astfel capăt nelegiuirilor tale şi curviilor tale din ţara Egiptului. Aşa că nu îţi vei mai îndrepta privirile spre ei şi nu te vei mai gândi la Egipt.”
  28. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, te dau în mâinile acelora pe care îi urăşti, în mâinile acelora de care ţi s-a înstrăinat inima.
  29. Se vor purta cu ură cu tine; îţi vor ridica toate bogăţiile şi te vor lăsa goală, goală de tot. Ruşinea necurăţiilor tale se va descoperi, ruşinea nelegiuirilor şi curviilor tale.
  30. Lucrurile acestea ţi se vor întâmpla pentru că ai curvit cu neamurile, pentru că te-ai spurcat cu idolii lor.
  31. Ai mers pe calea surorii tale, de aceea şi Eu îţi pun potirul ei în mână.”
  32. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vei bea potirul surorii tale, cel larg şi adânc; vei ajunge de râs şi batjocură. Încape mult în el!
  33. Te vei umple de beţie şi durere; căci potirul surorii tale Samaria este un potir de groază şi spaimă!
  34. Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile şi-ţi vei sfâşia ţâţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”
  35. De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că M-ai uitat, pentru că M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.”
  36. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, vrei să judeci pe Ohola şi pe Oholiba? Pune-le înainte urâciunile lor!
  37. Ele s-au dedat la preacurvie, şi pe mâinile lor este sânge: au preacurvit cu idolii lor; şi copiii pe care Mi-i născuseră i-au trecut prin foc, în cinstea lor, ca să-i mănânce!
  38. Afară de aceasta iată ce Mi-au mai făcut: Mi-au spurcat Locaşul cel Sfânt în aceeaşi zi şi Mi-au pângărit Sabatele.
  39. Căci după ce şi-au jertfit copiii la idolii lor, tot în ziua aceea s-au dus şi în Locaşul Meu cel Sfânt ca să-l spurce. Iată ce au făcut în Casa Mea.
  40. Au umblat chiar după oamenii care veneau de departe, le-au trimis soli şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi şi te-ai gătit cu podoabele tale;
  41. ai şezut pe un pat măreţ, înaintea căruia era întinsă o masă, pe care ai pus tămâia şi untdelemnul Meu.
  42. S-au auzit strigătele unei mulţimi vesele; şi cu mulţimea aceasta de oameni de rând au adus nişte beţivi din pustiu, care au pus brăţări în mâinile celor două surori şi mândre cununi pe capetele lor.
  43. Am zis atunci cu privire la curva cea bătrână: „Şi acum îşi va urma ea oare curviile, şi tot vor mai veni la ea?”
  44. Şi au venit la ea cum vin la o curvă; aşa s-au dus la Ohola şi Oholiba, la aceste femei nelegiuite.
  45. De aceea, oamenii fără prihană le vor osândi, cum se osândesc femeile preacurve, cum se osândesc cele ce varsă sânge; căci sunt preacurve şi au sânge pe mâini.”
  46. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi aduce împotriva lor o mulţime de gloată mare şi le voi da pradă chinului şi jafului.
  47. Adunarea le va ucide cu pietre şi le va doborî cu lovituri de sabie; le vor ucide fiii şi fiicele lor şi le vor arde casele cu foc.
  48. Voi face astfel să înceteze nelegiuirea în ţară; ca toate femeile să ia învăţătură şi să nu mai facă o nelegiuire ca a voastră!
  49. Vi se va răsplăti astfel nelegiuirea şi veţi purta păcatele săvârşite cu idolii voştri, şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu!”

Capitolul 24

  1. În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.
  3. Spune o pildă acestei case de îndărătnici şi zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pune, pune cazanul şi toarnă apă în el!
  4. Pune bucăţi de carne în el, toate bucăţile cele bune, coapsa şi spata şi umple-l cu cele mai bune oase.
  5. Alege ce e mai bun din turmă şi pune lemnele grămadă sub cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare şi să fiarbă şi oasele din el.”
  6. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sânge, cazanul cel plin de rugină şi de pe care nu se ia rugina! Scoateţi bucăţile din el, unele după altele, fără să trageţi la sorţi.
  7. Căci sângele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stânca goală, nu l-a vărsat pe pământ ca să-l acopere apoi cu ţărână.
  8. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sângele pe stânca goală, pentru ca să nu fie acoperit.”
  9. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sânge! Vreau să fac un rug mare!
  10. Îngrămădeşte multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fiertura groasă, ca să se ardă şi ciolanele.
  11. Apoi pune cazanul gol pe jăratic ca să se încălzească, să i se înfierbânte arama, să i se topească murdăria dinăuntru şi să i se şteargă rugina.
  12. Trudă degeaba! Căci rugina de care este plin nu se dezlipeşte de el, rugina nu se va lua de pe el decât prin foc,
  13. şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ, şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţată de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
  14. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întâmpla, şi Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta şi după faptele tale, zice Domnul Dumnezeu.”
  15. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  16. „Fiul omului, iată, îţi voi răpi printr-o lovitură ce ţi-e mai scump în ochi. Dar să nu te jeleşti, nici să nu plângi şi să nu-ţi curgă lacrimile pentru ea.
  17. Suspină în tăcere, dar nu plânge ca la morţi! Leagă-ţi turbanul, pune-ţi încălţămintea în picioare, nu-ţi acoperi barba şi nu mânca pâinea de jale!”
  18. Vorbisem poporului dimineaţa, şi seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineaţa, am făcut cum mi se poruncise.
  19. Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?”
  20. Eu le-am răspuns: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  21. „Spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi pângări Locaşul Meu cel Sfânt, fala puterii voastre, ce vă e mai scump în ochi, lucrul iubit de voi; şi fiii voştri şi fiicele voastre, pe care i-aţi lăsat după voi, vor cădea ucişi de sabie.” –
  22. Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mânca pâinea de jale,
  23. veţi sta cu turbane pe cap şi cu încălţămintea în picioare, nu vă veţi jeli şi nici nu veţi plânge; ci veţi tânji pentru nelegiuirile voastre şi vă veţi văita între voi. –
  24. „Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
  25. Tu însă, fiul omului, în ziua când le voi răpi ceea ce face tăria lor, bucuria şi fala lor, ce le este scump ochilor şi lucrul iubit de ei, pe fiii şi fiicele lor,
  26. în ziua aceea, va veni un fugar la tine ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale.
  27. În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 25

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon şi proroceşte împotriva lor!
  3. Spune copiilor lui Amon: „Ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai zis: „Ha! Ha!” Sfântului Meu Locaş, când era pângărit, ţării lui Israel, când era pustiită, şi casei lui Iuda, când se ducea în robie,
  4. de aceea, iată te dau în stăpânirea fiilor răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mânca roadele şi îţi vor bea laptele.
  5. Voi face din Raba un ocol de cămile, şi din ţara copiilor lui Amon, o stână de oi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul!”
  6. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ai bătut din mâini şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,
  7. de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sunt Domnul!”
  8. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că Moabul şi Seirul au zis: „Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!”,
  9. de aceea, deschid ţinutul Moabului dinspre cetăţi, dinspre cetăţile lui de la hotare, care sunt podoaba ţării, şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataim,
  10. îl deschid şi-l dau în stăpânire fiilor răsăritului împreună cu ţara amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.
  11. Îmi voi împlini judecăţile împotriva Moabului! Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
  12. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat şi s-a răzbunat pe ea,
  13. de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, îl voi preface într-un pustiu, de la Teman până la Dedan; vor cădea loviţi de sabie.
  14. Mă voi răzbuna pe Edom prin poporul Meu, Israel. El va face Edomului după mânia şi urgia Mea; ca să vadă răzbunarea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”
  15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche,
  16. aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârşire pe cheretiţi şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,
  17. Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi răzbuna pe ei.”

Capitolul 26

  1. În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, pentru că Tirul a zis despre Ierusalim: „Ha! Ha! Este zdrobită poarta popoarelor!, şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu!”
  3. de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum îşi ridică marea valurile!
  4. Ele vor dărâma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi ţărâna şi o voi face o stâncă goală.
  5. Va rămâne în mare ca un loc unde se vor întinde mreje de prins peşte; Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Va fi prada neamurilor!
  6. Cetăţile din ţinutul lui vor fi trecute prin sabie. Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.”
  7. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, care, călăreţi şi cu o mare mulţime de popoare.
  8. El va nimici cu sabia cetăţile din ţinutul tău; va face şanţuri de apărare împotriva ta, va ridica întărituri şi va ridica scutul împotriva ta.
  9. Va îndrepta loviturile berbecilor săi împotriva zidurilor tale şi îţi va surpa turnurile cu maşinile lui.
  10. Mulţimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreţilor, roţilor şi carelor, când va intra Nebucadneţar pe porţile tale cum se intră într-o cetate cucerită.
  11. Va călca toate uliţele tale cu copitele cailor lui şi-ţi va ucide poporul cu sabia, şi stâlpii mândriei tale vor cădea la pământ.
  12. Îţi vor ridica bogăţiile, îţi vor prăda mărfurile, îţi vor surpa zidurile, îţi vor dărâma casele tale cele plăcute şi vor arunca în ape pietrele, lemnele şi ţărâna ta.
  13. Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale şi nu se va mai auzi sunetul harpelor tale.
  14. Te voi face o stâncă goală, vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreje de prins peştii şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”
  15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Tir: „Se vor cutremura ostroavele de vuietul căderii tale, de gemetele răniţilor şi de măcelul din mijlocul tău.
  16. Toţi voievozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, îşi scot mantalele şi îşi leapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă şi stau pe pământ, întruna tremură de groază şi stau înmărmuriţi din pricina ta.
  17. Ei fac o cântare de jale asupra ta şi-ţi zic: „Vai cum ai fost nimicit, tu, care erai locuit de cei ce străbat mările, cetate vestită, care erai puternică pe mare! Cum a fost nimicită cetatea aceasta cu locuitorii ei care băgau groaza în toţi cei dimprejur!
  18. Acum tremură ostroavele în ziua căderii tale, stau îngrozite ostroavele mării de sfârşitul tău.”
  19. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când te voi preface într-o cetate pustie, ca cetăţile care n-au locuitori, când voi ridica împotriva ta adâncul şi când te vor acoperi apele cele mari,
  20. te voi coborî împreună cu cei ce se coboară în groapă, la poporul de odinioară, şi te voi aşeza în adâncimile pământului, în singurătăţi veşnice, lângă cei ce s-au coborât în groapă, ca să nu mai fii locuită şi să nu te mai scoli în ţara celor vii.
  21. Te voi nimici cu desăvârşire, şi nu vei mai fi; te vor căuta, şi nu te vor mai găsi niciodată, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 27

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Şi tu, fiul omului, rosteşte această cântare de jale asupra Tirului!
  3. Spune Tirului: „Tu, care stai pe malul mării şi faci negoţ cu popoarele unui mare număr de ostroave, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Tirule, tu ziceai: „Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe!”
  4. Ţinutul tău este în inima mărilor, şi cei ce te-au zidit te-au făcut desăvârşit de frumos.
  5. Cu chiparoşi din Senir ţi-au făcut toate laturile corăbiilor. Au luat cedri din Liban ca să-ţi ridice catargele;
  6. lopeţile ţi le-au făcut din stejari de Basan, şi laviţele, cu fildeş prins în cimişir, adus din ostroavele Chitim.
  7. Pânzele care-ţi slujeau ca steag erau de in subţire din Egipt, cusut la gherghef, iar învelitoarea ta era de purpură albastră şi roşie, din ostroavele Elişei.
  8. Locuitorii Sidonului şi Arvadului îţi erau vâslaşi, şi cei mai înţelepţi din mijlocul tău, Tirule, îţi erau cârmaci.
  9. Bătrânii Ghebalului şi lucrătorii lui iscusiţi erau la tine şi-ţi dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor erau la tine ca să facă schimb de mărfuri cu tine.
  10. Cei din Persia, din Lud şi din Put slujeau în oastea ta ca oameni de război, ei îşi spânzurau în tine scutul şi coiful şi-ţi dădeau strălucire.
  11. Cei din Arvad îţi umpleau zidurile cu războinicii tăi, şi oamenii viteji erau în turnurile tale. Ei îşi atârnau pavezele pe toate zidurile tale şi-ţi desăvârşeau astfel frumuseţea.
  12. Cei din Tars făceau negoţ cu tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug. Veneau la târgul tău cu argint, cu fier, cu cositor şi cu plumb.
  13. Iavanul, Tubalul şi Meşecul făceau negoţ cu tine; dădeau robi şi unelte de aramă în schimbul mărfurilor tale.
  14. Cei din casa Togarmei aduceau la târgul tău cai, călăreţi şi catâri.
  15. Cei din Dedan făceau negoţ cu tine; negoţul multor ostroave trecea prin mâinile tale; îţi aduceau ca bir coarne de fildeş şi de abanos.
  16. Siria făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine; ei veneau la târgul tău cu smarald, purpură şi materii pestriţe, cu in subţire, mărgean şi agat.
  17. Iuda şi ţara lui Israel făceau negoţ cu tine; îţi dădeau grâu de Minit, turte, miere, untdelemn şi leac alinător în schimbul mărfurilor tale.
  18. Damascul făcea negoţ cu tine, cu marele număr de lucruri făcute de tine, cu tot felul de mărfuri pe care le aveai din belşug; îţi dădea vin din Helbon şi lână albă.
  19. Vedanul şi Iavanul, de la Uzal, veneau la târgul tău; fier lucrat, casie şi trestie mirositoare erau schimbate cu tine.
  20. Dedanul făcea negoţ cu tine cu învelitori de pus pe cal.
  21. Arabia şi toţi voievozii Chedarului erau negustorii tăi şi-ţi aduceau miei, berbeci şi ţapi.
  22. Negustorii din Seba şi din Raema făceau negoţ cu tine; îţi plăteau cu cele mai bune miresme, cu pietre scumpe şi aur, mărfurile tale.
  23. Haranul, Canehul şi Edenul, negustorii din Seba, din Asiria, din Chilmad făceau negoţ cu tine,
  24. făceau negoţ cu tine de haine scumpe, de mantale de purpură albastră şi cusături la gherghef, de covoare scumpe puse în lăzi de funii, sucite şi bine împletite, aduse la târgul tău.
  25. Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare, erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor!
  26. Vâslaşii tăi te duceau pe ape mari: dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în inima mărilor!
  27. Bogăţiile tale, târgurile tale şi mărfurile tale, marinarii şi cârmacii tăi, cei ce îţi dreg crăpăturile corăbiilor şi cei ce fac schimb de mărfuri cu tine, toţi oamenii de război care sunt în tine şi toată mulţimea care este în mijlocul tău se vor prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale.
  28. Toate valurile mării se vor cutremura de ţipetele cârmacilor tăi!
  29. Şi toţi vâslaşii, marinarii, toţi cârmacii de pe mare se vor da jos din corăbii şi vor păşi pe uscat.
  30. Vor striga cu glas tare din pricina ta şi vor scoate ţipete amarnice. Îşi vor arunca ţărână în cap şi se vor tăvăli în cenuşă.
  31. Îşi vor rade capul din pricina ta şi se vor îmbrăca în saci, te vor plânge cu sufletul amărât şi cu mâhnire mare.
  32. În durerea lor, vor face un cântec de jale asupra ta, te vor boci şi vor zice: „Cine era ca Tirul cel nimicit în mijlocul mării?
  33. Când ieşeau mărfurile tale pe mări, săturai un mare număr de popoare; cu belşugul avuţiilor şi mărfurilor tale îmbogăţeai pe împăraţii pământului.
  34. Acum însă eşti sfărâmat de mări, negoţul tău a pierit în adâncimea apelor, şi toată mulţimea ta de oameni s-a cufundat odată cu tine!
  35. Toţi locuitorii ostroavelor stau înmărmuriţi din pricina ta, împăraţii lor stau cu părul vâlvoi de groază şi le tremură faţa!
  36. Negustorii popoarelor fluieră asupra ta! Eşti nimicit de tot şi te-ai dus pentru totdeauna!”

Capitolul 28

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, spune voievodului Tirului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: „Eu sunt Dumnezeu şi şed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor”, măcar că nu eşti decât om, şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu.
  3. Iată că eşti mai înţelept decât Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine;
  4. prin înţelepciunea şi priceperea ta ţi-ai făcut avere şi ţi-ai grămădit aur şi argint în vistieriile tale;
  5. prin marea ta înţelepciune şi prin negoţul tău ţi-ai mărit bogăţiile, şi prin bogăţiile tale, inima ţi s-a îngâmfat foarte mult.”
  6. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu,
  7. iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare şi-ţi vor pângări frumuseţea.
  8. Te vor arunca în groapă, şi vei muri ca cei ce cad străpunşi de lovituri, în mijlocul mărilor.
  9. Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: „Sunt Dumnezeu”, măcar că eşti om, şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?
  10. Vei muri de moartea celor netăiaţi împrejur, de mâna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.”
  11. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  12. „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.
  13. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
  14. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.
  15. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.
  16. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare.
  17. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.
  18. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.
  19. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!”
  20. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  21. „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre Sidon şi proroceşte împotriva lui!
  22. Spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Sidonule, şi voi fi proslăvit în mijlocul tău; ca să se ştie că Eu sunt Domnul, când Îmi voi împlini judecăţile împotriva lui şi când Îmi voi arăta sfinţenia în mijlocul lui.
  23. Voi trimite ciuma în el, voi face să curgă sângele pe uliţele lui, vor cădea morţii în mijlocul lui, ucişi de sabia care va veni din toate părţile să-i lovească, şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul.
  24. Atunci el nu va mai fi pentru casa lui Israel un spin care înţeapă, un mărăcine aducător de dureri printre toţi cei ce-l înconjoară şi-l dispreţuiesc. Şi vor şti astfel că Eu sunt Domnul Dumnezeu.”
  25. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când voi strânge iarăşi casa lui Israel din mijlocul popoarelor la care este risipită, Îmi voi arăta în ea sfinţenia înaintea neamurilor, şi vor locui în ţara lor pe care am dat-o robului Meu Iacov.
  26. Vor locui liniştiţi în ea, vor zidi case şi vor sădi vii; da, vor locui liniştiţi în ea, când Îmi voi împlini judecăţile împotriva tuturor celor ce-i înconjoară şi-i dispreţuiesc. Şi vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.”

Capitolul 29

  1. În anul al zecelea, în ziua a douăsprezecea a lunii a zecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre faraon, împăratul Egiptului, şi proroceşte împotriva lui şi împotriva întregului Egipt!
  3. Vorbeşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, faraoane, împăratul Egiptului, crocodil mare care te culci în mijlocul râurilor tale şi zici: „Râul meu, Nilul, este al meu, eu l-am făcut!”
  4. Îţi voi pune însă un cârlig în fălci, voi lipi peştii râurilor tale de solzii tăi şi te voi scoate din mijlocul râurilor tale, cu toţi peştii care se află în ele şi care se vor lipi de solzii tăi.
  5. Te voi arunca în pustiu, pe tine şi pe toţi peştii din râurile tale. Vei cădea pe faţa ogoarelor, nu vei fi ridicat, nici îngropat; ci te voi da de mâncare fiarelor pământului şi păsărilor cerului.
  6. Şi toţi locuitorii Egiptului vor şti că Eu sunt Domnul, pentru că au fost o proptea de trestie pentru casa lui Israel.
  7. Când au pus mâna pe tine, te-ai rupt şi le-ai străpuns tot umărul; când s-au proptit de tine, te-ai sfărâmat şi le-ai scrântit şoldurile.”
  8. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi aduce sabia împotriva ta şi voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău oamenii şi vitele.
  9. Ţara Egiptului va ajunge o pustietate şi un pustiu, şi vor şti că Eu sunt Domnul, pentru că a zis: „Nilul este al meu, eu l-am făcut!”
  10. De aceea iată că am necaz pe tine şi pe râurile tale şi voi preface ţara Egiptului într-un pustiu şi într-o pustietate, de la Migdol până la Siena şi până la hotarele Etiopiei.
  11. Nici picior de om nu va trece prin ea, nici picior de vită nu va trece prin ea, şi va rămâne patruzeci de ani fără să fie locuită.
  12. Voi preface ţara Egiptului într-o pustietate în mijlocul altor ţări pustiite, şi cetăţile ei vor fi pustii între alte cetăţi pustii, timp de patruzeci de ani. Iar pe egipteni îi voi risipi printre neamuri şi-i voi împrăştia în felurite ţări.”
  13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „După patruzeci de ani, voi strânge pe egipteni din mijlocul popoarelor între care îi voi risipi.
  14. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai Egiptului, îi voi aduce înapoi în ţara Patros, în ţara lor de baştină, şi vor alcătui acolo o împărăţie slabă.
  15. Da, va fi cea mai neînsemnată dintre împărăţii şi nu se va mai înălţa peste neamuri; îi voi împuţina, ca să nu stăpânească peste neamuri.
  16. Împărăţia aceasta nu va mai fi pentru casa lui Israel o pricină de încredere; ci îi va aduce aminte de nelegiuirea ei, când se întorcea spre ei. Şi vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.”
  17. În al douăzeci şi şaptelea an, în ziua întâi a lunii întâi, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  18. „Fiul omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a pus oastea să facă o slujbă grea împotriva Tirului. Toate capetele au ajuns pleşuve, toţi umerii sunt jupuiţi, şi n-a luat de la Tir nicio plată, nici el, nici oastea lui, pentru slujba pe care a făcut-o împotriva lui.
  19. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că dau lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, ţara Egiptului; el îi va ridica bogăţiile, o va prăda şi o va jefui; aceasta va fi plata oştii lui!
  20. Ca plată pentru slujba făcută împotriva Tirului îi dau ţara Egiptului; căci pentru Mine s-au ostenit, zice Domnul Dumnezeu.
  21. În ziua aceea, voi da tărie casei lui Israel şi-ţi voi deschide gura veselă în mijlocul lor; şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 30

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, proroceşte şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Văitaţi-vă!… Nenorocită zi!
  3. Căci se apropie ziua, se apropie ziua Domnului, zi întunecoasă: aceasta va fi vremea neamurilor.
  4. Sabia va pătrunde în Egipt, şi în Etiopia va fi groază, când vor cădea morţii în Egipt, când i se vor ridica bogăţiile şi i se vor răsturna temeliile.
  5. Etiopia, Put, Lud, toată Arabia, Cub şi fiii ţării unite cu ele vor cădea împreună cu ei loviţi de sabie.”
  6. Aşa vorbeşte Domnul: „Sprijinitorii Egiptului vor cădea, şi mândria tăriei lui se va prăbuşi! Din Migdol până la Siene vor cădea loviţi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.
  7. Vor fi pustiiţi între alte ţări pustiite, şi cetăţile lui vor fi nimicite în mijlocul altor cetăţi nimicite.
  8. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi pune foc în Egipt şi când toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi.
  9. În ziua aceea nişte soli se vor duce din partea Mea cu corăbiile să tulbure Etiopia în liniştea ei; şi-i va apuca spaimă mare în ziua Egiptului; căci iată că lucrurile acestea se întâmplă!”
  10. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi pierde mulţimea Egiptului prin mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului.
  11. El şi poporul lui cu el, cel mai grozav dintre popoare, vor fi trimişi să nimicească ţara. Vor scoate sabia împotriva Egiptului şi vor umple ţara de morţi.
  12. Canalurile le voi seca, voi da ţara în mâinile celor răi; voi pustii ţara cu tot ce cuprinde ea prin mâna străinilor. Eu, Domnul, am vorbit!”
  13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi nimici idolii şi voi stârpi din Nof chipurile deşarte. Nu va mai fi niciun voievod din ţara Egiptului şi voi răspândi groaza în ţara Egiptului.
  14. Voi pustii Patrosul, voi pune foc Ţoanului şi-Mi voi aduce la îndeplinire judecăţile asupra Noului.
  15. Îmi voi vărsa urgia asupra Sinului, cetăţuia Egiptului, şi voi nimici cu desăvârşire mulţimea din No.
  16. Voi pune foc Egiptului; Sinul va fi cuprins de spaimă; No va fi deschis prin spărtură, şi Noful, cucerit ziua în amiaza mare de vrăjmaşi.
  17. Tinerii din On şi din Pi-Beset vor cădea ucişi de sabie, şi cetăţile acestea se vor duce în robie.
  18. La Tahpanes se va întuneca ziua, când voi sfărâma jugul Egiptului şi când se va sfârşi mândria tăriei lui; un nor va acoperi Tahpanesul, şi cetăţile lui vor merge în robie.
  19. Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecăţile asupra Egiptului, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
  20. În anul al unsprezecelea, în ziua a şaptea a lunii întâi, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  21. „Fiul omului, am frânt braţul lui faraon, împăratul Egiptului; şi iată că nu-i vor lega rana ca să se vindece, nu-l vor obloji cu legături, nu-l vor lega ca să se întremeze şi să poată mânui sabia.”
  22. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe faraon împăratul Egiptului, şi-i voi rupe braţele, pe cel tare şi pe cel frânt, ca să-i cadă sabia din mână.
  23. Iar pe egipteni îi voi împrăştia printre neamuri şi-i voi risipi în felurite ţări.
  24. În schimb, voi întări braţele împăratului Babilonului şi-i voi pune o sabie în mână; iar braţele lui faraon le voi frânge, ca să geamă înaintea lui cum gem cei răniţi de moarte.
  25. Dar voi întări braţele împăratului Babilonului, iar braţele lui faraon vor cădea. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi pune sabia Mea în mâna împăratului Babilonului şi când o va întoarce împotriva ţării Egiptului.
  26. Voi împrăştia pe egipteni printre neamuri, îi voi risipi în felurite ţări, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 31

  1. În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii a treia, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, spune lui faraon, împăratul Egiptului, şi mulţimii lui: „Cu cine te asemeni tu în mărimea ta?
  3. Iată că asirianul era un cedru falnic în Liban; ramurile lui erau stufoase, frunzişul umbros, tulpina înaltă, iar vârful îi ajungea până la nori.
  4. Apele îl făcuseră să crească, adâncul îl făcuse înalt, râurile lui îi scăldau răsadniţa şi îşi trimiteau pâraiele la toţi copacii de pe câmp.
  5. De aceea, tulpina lui se înălţa deasupra tuturor copacilor de pe câmp, crengile i se înmulţiseră şi ramurile i se întindeau de mulţimea apelor care-l făcuseră să dea lăstari.
  6. Toate păsările cerului îşi făceau cuiburi în crengile lui, toate fiarele câmpului fătau sub ramurile lui şi tot felul de neamuri multe locuiau sub umbra lui.
  7. Era frumos prin mărimea lui, prin întinderea ramurilor lui; căci rădăcinile îi erau înfipte în ape mari.
  8. Cedrii din grădina lui Dumnezeu nu-l întreceau, chiparoşii nu erau de asemuit cu crengile lui, şi platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumuseţe.
  9. Îl făcusem atât de frumos prin mulţimea crăcilor lui, că-l pizmuiau toţi copacii Edenului, care se aflau în grădina lui Dumnezeu.”
  10. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că avea o tulpină aşa de înaltă, pentru că îşi înălţa vârful până la nori şi inima i se mândrea cu înălţimea lui,
  11. l-am dat în mâinile viteazului neamurilor, care-i va face după răutatea lui; căci l-am izgonit.
  12. Străinii, cele mai grozave popoare, l-au tăiat şi l-au lepădat. Crengile i-au căzut în munţi şi în toate văile. Ramurile i s-au sfărâmat în toate puhoaiele ţării; şi toate popoarele pământului au plecat de la umbra lui şi l-au părăsit.
  13. Pe sfărâmăturile lui au venit şi s-au aşezat toate păsările cerului, şi toate fiarele câmpului şi-au făcut culcuşul între ramurile lui,
  14. ca să nu se mai îngâmfe niciunul din copacii de lângă ape cu înălţimea lor şi să nu-şi mai ridice vârful până în nori, ca să nu se mai fălească stejarii udaţi de apă cu înălţimea lor; căci toţi sunt daţi pradă morţii, în adâncimile pământului, printre copiii oamenilor, împreună cu cei ce se coboară în groapă.”
  15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua când s-a coborât în Locuinţa morţilor, am răspândit jalea, am acoperit Adâncul din pricina lui şi i-am oprit râurile; apele cele mari au fost oprite; am întristat Libanul pentru el, şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat.
  16. De vuietul căderii lui am făcut să se cutremure neamurile, când l-am aruncat în Locuinţa morţilor împreună cu cei ce se coboară în groapă, şi s-au mângâiat în adâncimile pământului toţi copacii Edenului, cei mai frumoşi şi cei mai buni copaci din Liban, toţi cei udaţi de ape.
  17. S-au coborât şi ei cu el în Locuinţa morţilor la cei ce au pierit ucişi de sabie, ei, care erau braţul lui şi locuiau la umbra lui printre neamuri.
  18. Cu cine poţi fi asemuit tu în slavă şi în mărime între copacii Edenului? Totuşi vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adâncimile pământului şi vei fi culcat în mijlocul celor netăiaţi împrejur, împreună cu cei ce au pierit ucişi de sabie. Iată ce este faraon şi toată mulţimea lui, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 32

  1. În anul al doisprezecelea, în ziua întâi a lunii a douăsprezecea, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, fă un cântec de jale asupra lui faraon, împăratul Egiptului, şi spune-i: „Semănai cu un pui de leu între neamuri, erai ca un crocodil în mări, te aruncai în râurile tale, tulburai apele cu picioarele tale şi le întărâtai valurile.
  3. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi voi întinde mreaja peste tine, în mijlocul unei mari mulţimi de popoare, şi te vor trage în laţul Meu.
  4. Te voi arunca pe uscat şi te voi întinde pe câmpie, ca toate păsările cerului să şadă pe tine; şi voi sătura fiarele întregului pământ cu tine.
  5. Îţi voi azvârli carnea pe munţi şi voi umple văile cu sfărâmăturile tale.
  6. Ţara în care înoţi o voi uda cu sângele tău până la munţi, şi se vor umple puhoaiele de tine.
  7. Când te voi stinge, voi acoperi cerurile şi le voi întuneca stelele; voi acoperi soarele cu nori, şi luna nu-şi va mai da lumina ei.
  8. Din pricina ta, voi întuneca pe toţi luminătorii cerurilor şi voi răspândi întunericul peste ţara ta, zice Domnul Dumnezeu.
  9. Voi mâhni şi inima multor popoare, când voi vesti pieirea ta printre neamuri, în ţările pe care nu le cunoşteai.
  10. Voi face să se îngrozească multe popoare de tine, şi împăraţilor lor li se va face părul măciucă din pricina ta, când Îmi voi învârti sabia înaintea lor; vor tremura în orice clipă fiecare pentru viaţa lui, în ziua căderii tale.”
  11. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Sabia împăratului Babilonului va veni peste tine.
  12. Mulţimea ta o voi face să cadă lovită de sabia unor viteji, cei mai cumpliţi dintre popoare. Ei vor nimici mândria Egiptului, şi toată mulţimea lui va fi prăpădită.
  13. Voi pierde şi toate vitele lui de lângă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura.
  14. Atunci îi voi potoli apele şi voi face să-i curgă râurile lin ca untdelemnul, zice Domnul Dumnezeu.
  15. Când voi preface ţara Egiptului într-o pustietate, şi ţara va fi jefuită de tot ce are, când voi lovi pe toţi cei ce o locuiesc, vor şti că Eu sunt Domnul.
  16. Acesta este cântecul de jale pe care îl vor cânta. Fiicele neamurilor îl vor cânta: da, asupra Egiptului şi asupra întregii lui mulţimi îl vor cânta, zice Domnul Dumnezeu.”
  17. În anul al doisprezecelea, în ziua a cincisprezecea a lunii, cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  18. „Fiul omului, boceşte-te pentru mulţimea Egiptului şi arunc-o, pe ea şi pe fiicele neamurilor puternice, în adâncimile pământului, la cei coborâţi în groapă!
  19. Pe cine întreci tu în frumuseţe? Coboară-te şi culcă-te lângă cei netăiaţi împrejur!
  20. Vor cădea astfel în mijlocul celor ucişi de sabie. Sabia vă este dată: doborâţi în mormânt Egiptul şi toată mulţimea lui!
  21. Atunci vitejii cei puternici vor vorbi în Locuinţa morţilor despre el şi cei ce-l sprijineau şi vor zice: „S-au coborât, s-au culcat cei netăiaţi împrejur ucişi de sabie!”
  22. Acolo este asirianul cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor stau împrejurul lui – toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie.
  23. Mormintele lor sunt în adâncimile gropii, şi mulţimea lui este împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, ei, care răspândeau groaza în ţara celor vii.
  24. Acolo este şi Elamul cu toată mulţimea lui, împrejurul mormântului lui; toţi au murit şi au căzut ucişi de sabie, s-au coborât netăiaţi împrejur în adâncimile pământului, ei, care răspândeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă.
  25. L-au culcat la un loc cu morţii, împreună cu toată mulţimea lui, şi mormintele lor sunt împrejurul lui; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii, şi îşi poartă acum ocara cu cei ce se coboară în groapă; i-au culcat acum la un loc cu cei morţi.
  26. Acolo sunt şi Meşec, Tubal şi toată mulţimea lor, şi mormintele lor sunt împrejurul lor; toţi aceşti netăiaţi împrejur au murit ucişi de sabie, căci răspândeau groaza în ţara celor vii.
  27. Ei sunt culcaţi împreună cu vitejii căzuţi din vechime dintre cei netăiaţi împrejur; sunt coborâţi în Locuinţa morţilor împreună cu armele lor de război, cu săbiile puse sub capetele lor şi nelegiuirile lor lipite pe osemintele lor, căci vitejia lor era o groază în ţara celor vii.
  28. Şi tu vei fi zdrobit în mijlocul celor netăiaţi împrejur şi te vei culca împreună cu cei ucişi de sabie!
  29. Acolo este şi Edomul cu împăraţii lui şi toţi voievozii lui, care, cu toată vitejia lor, au fost aşezaţi la un loc cu cei ucişi de sabie: stau culcaţi împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei coborâţi în groapă.
  30. Tot acolo sunt toţi voievozii de la miazănoapte şi toţi sidonienii care s-au coborât la cei morţi, acoperiţi de ruşine, cu toată groaza pe care o arunca vitejia lor; aceşti netăiaţi împrejur stau culcaţi cu cei ucişi de sabie şi-şi poartă ocara lângă cei coborâţi în groapă.
  31. Faraon îi va vedea şi se va mângâia pentru toată mulţimea lui, pentru ai lui care au murit ucişi de sabie şi pentru toată oastea lui, zice Domnul Dumnezeu.
  32. Căci l-am lăsat să răspândească groaza în ţara celor vii. De aceea, faraon şi toată mulţimea lui se vor culca împreună cu cei netăiaţi împrejur, cu cei ce au murit ucişi de sabie, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 33

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău şi spune-le: „Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare şi-l va pune ca străjer,
  3. dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă şi va da de ştire poporului,
  4. şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui.
  5. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei, şi nu s-a ferit, de aceea, sângele lui să cadă asupra lui; dar, dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa.
  6. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.”
  7. Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea.
  8. Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.
  9. Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul.
  10. Spune, dar, fiul omului, casei lui Israel: „Voi cu drept cuvânt ziceţi: „Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?”
  11. Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”
  12. Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: „Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui în ziua când se va întoarce de la ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua când va săvârşi o fărădelege.
  13. Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit – dacă se încrede în neprihănirea lui, şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.
  14. Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,
  15. dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.
  16. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!
  17. Copiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Totuşi mai degrabă calea lor nu este dreaptă!
  18. Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta.
  19. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este bine şi plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta!
  20. Fiindcă ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!”, vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!”
  21. În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!”
  22. Dar mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă, şi nu mai eram mut.
  23. Atunci cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  24. „Fiul omului, cei ce locuiesc în dărâmăturile acelea în ţara lui Israel zic: „Avraam era singur, şi tot a moştenit ţara; dar noi suntem mulţi, şi ţara ne-a fost dată în stăpânire!”
  25. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi mâncaţi carne cu sânge, vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge. Şi voi să stăpâniţi ţara?
  26. Voi vă bizuiţi pe sabia voastră, săvârşiţi urâciuni, fiecare din voi necinsteşte pe nevasta aproapelui său. Şi voi să stăpâniţi ţara?”
  27. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pe viaţa Mea, că cei ce locuiesc în aceste dărâmături vor cădea ucişi de sabie; pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor; iar cei ce sunt în întărituri şi în peşteri vor muri de ciumă.
  28. Voi preface ţara într-o pustietate şi într-un pustiu; mândria tăriei ei se va sfârşi, munţii lui Israel vor fi pustiiţi şi nimeni nu va mai trece prin ei.
  29. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi preface ţara într-o pustietate şi într-un pustiu, din pricina tuturor urâciunilor pe care le-au săvârşit.”
  30. Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniţi, dar, şi ascultaţi care este cuvântul ieşit de la Domnul!”
  31. Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor.
  32. Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe corzi. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.
  33. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri – şi iată că se întâmplă! – vor şti că era un proroc în mijlocul lor.”

Capitolul 34

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte şi spune-le lor, păstorilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?
  3. Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile.
  4. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime!
  5. Astfel ele s-au risipit pentru că n-aveau păstor; au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului şi s-au risipit.
  6. Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută!
  7. De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului!
  8. Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nicio grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele,
  9. de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului!
  10. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană!”
  11. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele şi le voi cerceta!
  12. Cum îşi cercetează un păstor turma când este în mijlocul oilor sale împrăştiate, aşa Îmi voi cerceta Eu oile şi le voi strânge din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori şi negură.
  13. Le voi scoate dintre popoare, le voi strânge din felurite ţări şi le voi aduce înapoi în ţara lor; le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul râurilor şi în toate locurile locuite ale ţării.
  14. Le voi paşte pe o păşune bună, şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel.
  15. Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.
  16. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.”
  17. „Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi.
  18. Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunii voastre? Că beţi o apă limpede, de mai tulburaţi şi pe cealaltă cu picioarele?
  19. Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre şi să bea ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!”
  20. De aceea, aşa le vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă.
  21. Pentru că aţi izbit cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele voastre toate oile slabe până le-aţi izgonit,
  22. voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie.
  23. Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.
  24. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit!
  25. Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustiu şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.
  26. Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată!
  27. Pomul de pe câmp îşi va da rodul, şi pământul îşi va da roadele. Ele vor fi liniştite în ţara lor şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi rupe legăturile jugului lor şi când le voi izbăvi din mâna celor ce le asupresc.
  28. Nu vor mai fi de jaf între neamuri, nu le vor mânca fiarele din ţară, ci vor locui în linişte şi nu le va mai tulbura nimeni.
  29. Le voi pune un răsad căruia i se va duce faima; nu vor mai fi mistuite de foame în ţară şi nu vor mai purta ocara neamurilor.
  30. Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.
  31. Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 35

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre muntele Seir, proroceşte împotriva lui
  3. şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, muntele Seirului! Îmi întind mâna împotriva ta şi te prefac într-o pustietate şi într-un pustiu!
  4. Îţi voi preface cetăţile în dărâmături, vei ajunge o pustietate, ca să ştii că Eu sunt Domnul!
  5. Pentru că aveai o ură veşnică şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme,
  6. de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că te voi face sânge şi te va urmări sângele; fiindcă n-ai urât sângele, de aceea sângele te va urmări.
  7. Voi preface muntele Seir într-o pustietate şi într-un pustiu şi voi nimici cu desăvârşire din el şi pe cei ce se duc, şi pe cei ce se întorc.
  8. Îi voi umple munţii cu morţi; şi cei ucişi de sabie vor cădea pe dealurile tale, în văile tale şi în toate puhoaiele tale.
  9. Te voi preface în nişte pustietăţi veşnice, cetăţile nu-ţi vor mai fi locuite, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  10. Pentru că ai zis: „Aceste două neamuri şi aceste două ţări vor fi ale mele şi le vom lua în stăpânire!”, măcar că Domnul era acolo,
  11. de aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Mă voi purta cu tine după mânia şi urgia pe care le-ai arătat şi tu în ura ta împotriva lor; şi Mă voi face cunoscut în mijlocul lor, când te voi judeca.
  12. Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel când ai zis: „Sunt pustiiţi şi ne sunt daţi ca pradă!”
  13. V-aţi fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre şi v-aţi înmulţit cuvintele împotriva Mea: am auzit!”
  14. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Când toată ţara se va bucura, pe tine te voi preface într-o pustietate!
  15. Din pricina bucuriei pe care ai simţit-o că moştenirea casei lui Israel era pustiită, îţi voi face şi ţie la fel. Vei ajunge o pustietate, munte al Seirului, tu şi tot Edomul, şi se va şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 36

  1. „Tu, fiul omului, proroceşte asupra munţilor lui Israel şi spune: „Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului!
  2. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că vrăjmaşul a zis despre voi: „Ha! Ha! Aceste înălţimi veşnice au ajuns moştenirea noastră!”,
  3. proroceşte şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, pentru că din toate părţile au voit să vă pustiască şi să vă înghită, ca să ajungeţi moştenirea altor neamuri, şi pentru că aţi fost de batjocura şi de ocara popoarelor,
  4. de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu!” Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor, dărâmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite care au ajuns de prada şi de râsul celorlalte neamuri dimprejur;
  5. aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, care şi-au însuşit ţara Mea şi s-au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele.”
  6. De aceea proroceşte despre ţara lui Israel şi spune munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vorbesc în gelozia şi urgia Mea, pentru că suferiţi ocară din partea neamurilor!”
  7. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mâna şi jur că neamurile care vă înconjoară îşi vor purta ele însele ocara!
  8. Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu, Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.
  9. Iată că vă voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi, şi veţi fi lucraţi şi semănaţi.
  10. Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile.
  11. Voi înmulţi pe voi oamenii şi vitele, care vor creşte şi se vor înmulţi: voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte şi vă voi face mai mult bine decât odinioară; şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
  12. Voi face să umble pe voi oameni, şi anume poporul Meu, Israel; ei te vor stăpâni; şi tu vei fi moştenirea lor şi nu-i vei mai nimici.”
  13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi se zice: „Tu, ţară, ai mâncat oameni, ţi-ai nimicit chiar neamul tău”,
  14. din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mânca oameni şi nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.
  15. De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor şi nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.”
  16. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  17. „Fiul omului, cei din casa lui Israel, când locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei.
  18. Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în ţară şi din pricina idolilor cu care o spurcaseră.
  19. I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.
  20. Când au venit printre neamuri, oriîncotro se duceau pângăreau Numele Meu cel sfânt, aşa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.”
  21. Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfânt pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.
  22. De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers.
  23. De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.
  24. Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră.
  25. Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
  26. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.
  27. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.
  28. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.
  29. Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grâul şi-l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.
  30. Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.
  31. Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea şi de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre.
  32. Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeu, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”
  33. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua când vă voi curăţa de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetăţile voastre să fie locuite, şi dărâmăturile vor fi zidite din nou;
  34. ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.
  35. Şi se va spune atunci: „Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite!”
  36. Şi neamurile care vor mai rămâne în jurul vostru vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi face.”
  37. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel şi iată ce voi face pentru ei: voi înmulţi pe oameni ca pe o turmă de oi.
  38. Cetăţile dărâmate se vor umple cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului ca turmele care sunt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 37

  1. Mâna Domnului a venit peste mine şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.
  2. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot.
  3. El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” Eu am răspuns: „Doamne Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”
  4. El mi-a zis: „Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!
  5. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia!
  6. Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune un duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
  7. Am prorocit cum mi se poruncise. Şi pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!
  8. M-am uitat şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele.
  9. El mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia ca să învie!”
  10. Am prorocit cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.
  11. El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!”
  12. De aceea, proroceşte şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel.
  13. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!
  14. Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul.”
  15. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  16. „Fiul omului, ia o bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel care sunt tovarăşii lui.” Ia apoi o altă bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel care este tovarăşa lui.”
  17. După aceea, împreunează-le una cu alta, într-o singură bucată, aşa încât să fie una în mâna ta.
  18. Şi când îţi vor zice copiii poporului tău: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?”,
  19. să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, şi al seminţiilor lui Israel care-i sunt tovarăşe, le voi uni cu toiagul lui Iuda şi voi face un singur lemn, aşa că vor fi una în mâna Mea.”
  20. Toiegele de lemn pe care vei scrie să le ţii astfel în mâna ta, sub ochii lor.
  21. Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.
  22. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.
  23. Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curăţa; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.
  24. Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini.
  25. Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor şi copiii copiilor lor pe vecie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci.
  26. Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi, şi voi pune Locaşul Meu cel Sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna.
  27. Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
  28. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul care sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel Sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.”

Capitolul 38

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  2. „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui!
  3. Şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
  4. Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi care toţi mânuiesc sabia;
  5. împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif:
  6. Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miazănoaptei, cu oştile sale, popoare multe împreună cu tine!
  7. Pregăteşte-te, dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!
  8. După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva ţării ai cărei locuitori scăpaţi de sabie vor fi strânşi dintre mai multe popoare pe munţii lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoşi din mijlocul popoarelor, vor fi toţi liniştiţi în locuinţele lor.
  9. Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine.”
  10. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua aceea, multe gânduri îţi vor veni în minte şi vei urzi planuri rele.
  11. Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceştia liniştiţi, care stau fără grijă în locuinţele lor, toţi în locuinţe fără ziduri şi neavând nici zăvoare, nici porţi!
  12. Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul pământului.”
  13. Seba şi Dedan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? Pentru jaf ţi-ai adunat oare mulţimea ta, ca să iei argint şi aur, ca să iei turme şi avuţii şi să faci o pradă mare?”
  14. De aceea proroceşte, fiul omului, şi spune lui Gog: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în ziua când poporul Meu, Israel, va trăi în linişte, vei porni din ţara ta
  15. şi vei veni din fundul miazănoaptei, tu şi multe popoare cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime şi o puternică oştire!
  16. Vei înainta împotriva poporului Meu, Israel, ca un nor care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!”
  17. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu eşti tu acela despre care am vorbit odinioară prin robii Mei prorocii lui Israel, care au prorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?
  18. În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă.
  19. O spun în gelozia şi în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel.
  20. Peştii mării şi păsările cerului vor tremura de Mine şi fiarele câmpului şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, şi toţi oamenii care sunt pe faţa pământului; munţii se vor răsturna, pereţii stâncilor se vor prăbuşi şi toate zidurile vor cădea la pământ.
  21. Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.
  22. Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el.
  23. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Capitolul 39

  1. „Fiul omului, proroceşte acum împotriva lui Gog şi spune: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!
  2. Te voi târî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei şi te voi aduce pe munţii lui Israel.
  3. Îţi voi doborî arcul din mâna stângă şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă.
  4. Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale, şi popoarele care vor fi cu tine, te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi, şi fiarelor câmpului.
  5. Vei cădea pe faţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu.
  6. Voi pune foc Magogului şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul.
  7. Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu-i voi mai lăsa să-Mi pângărească Numele Meu cel sfânt; ci vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!
  8. Iată că lucrurile acestea vin şi se întâmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua despre care am vorbit.
  9. Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavezele şi scuturile, arcurile şi săgeţile, lăncile şi suliţele; şi şapte ani vor face focul cu ele.
  10. Nu vor lua lemne de pe câmp şi nu vor tăia lemne din păduri, ci vor face focul cu armele. Vor jefui pe cei ce i-au jefuit şi vor prăda pe cei ce i-au prădat, zice Domnul Dumnezeu.
  11. În ziua aceea, voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: Valea Călătorilor, la răsăritul Mării Moarte, şi mormântul acesta va astupa trecerea călătorilor. Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui şi vor numi valea aceasta: „Valea mulţimii lui Gog”.
  12. Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel, ca să cureţe ţara.
  13. Tot poporul ţării îi va îngropa şi i se va duce vestea, în ziua când voi fi proslăvit, zice Domnul Dumnezeu.
  14. Apoi vor alege nişte oameni care vor cutreiera neîncetat ţara şi care vor îngropa trupurile rămase pe faţa pământului, ca să cureţe ţara; după şapte luni vor începe să cerceteze.
  15. Cei ce vor străbate ţara o vor cutreiera, şi când unul din ei va vedea oasele unui om, va pune un semn lângă el, până îl vor îngropa groparii în „Valea mulţimii lui Gog”.
  16. Tot acolo va mai fi şi o cetate numită Hamona. Aşa vor curăţa ţara.”
  17. Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Spune păsărilor de orice soi şi tuturor fiarelor câmpului: „Adunaţi-vă şi veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa Mea, pe care o înjunghii pentru voi; jertfă mare este pe munţii lui Israel! Mâncaţi carne şi beţi sânge,
  18. mâncaţi carnea vitejilor şi beţi sângele voievozilor pământului, sânge de berbeci, de miei, de ţapi, de tauri îngrăşaţi din Basan!
  19. Mâncaţi grăsime până vă veţi sătura şi beţi sânge până vă veţi îmbăta, din jertfele Mele pe care le voi înjunghia pentru voi.
  20. Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor, de carnea vitejilor şi a tuturor oamenilor de război, zice Domnul Dumnezeu.
  21. Îmi voi arăta slava între neamuri; şi toate neamurile vor vedea judecăţile pe care le voi face şi pedepsele cu care îi va lovi mâna Mea.
  22. Cei din casa lui Israel vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor din ziua aceea şi de atunci înainte.
  23. Şi neamurile vor cunoaşte că din pricina nelegiuirilor ei a fost dusă casa lui Israel în robie, din pricina fărădelegilor ei săvârşite de ea împotriva Mea; de aceea le-am ascuns faţa Mea şi i-am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie.
  24. Le-am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor şi le-am ascuns faţa Mea.”
  25. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Acum voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov, voi avea milă de toată casa lui Israel şi voi fi gelos de Numele Meu cel sfânt.
  26. Atunci îşi vor uita ocara şi toate fărădelegile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, când locuiau liniştiţi în ţara lor şi când nu-i tulbura nimeni.
  27. Când îi voi aduce înapoi dintre popoare şi îi voi strânge din ţara vrăjmaşilor lor, voi fi sfinţit de ei înaintea multor neamuri.
  28. Şi vor şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care-i lăsasem să fie luaţi prinşi de război între neamuri şi care-i strâng iarăşi în ţara lor; nu voi mai lăsa pe niciunul din ei acolo
  29. şi nu le voi mai ascunde faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 40

  1. În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea a venit mâna Domnului peste mine şi m-a strămutat în ţara lui Israel.
  2. M-a dus acolo în nişte vedenii dumnezeieşti şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
  3. M-a dus acolo; şi iată că acolo era un om a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei; el avea în mână o sfoară de măsurat de in şi o prăjină de măsurat şi stătea la poartă.
  4. Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi ia aminte la toate lucrurile pe care ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.”
  5. Un zid înconjura Templul pe din afară de jur împrejur. În mâna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de şase coţi, fiecare cot având cu o palmă mai mult decât cotul obişnuit. A măsurat lăţimea zidului, care era de o prăjină, şi înălţimea, care era tot de o prăjină.
  6. A mers la poarta de răsărit şi i-a suit treptele. A măsurat pragul porţii, care era lat de o prăjină, şi celălalt prag, care era lat de o prăjină.
  7. Fiecare odaie de pază era lungă de o prăjină şi largă tot de o prăjină. Între fiecare două odăi de pază era un loc gol de cinci coţi. Pragul porţii, de lângă tinda porţii dinăuntru, era de o prăjină.
  8. A măsurat şi tinda porţii dinăuntru; era de o prăjină.
  9. A măsurat apoi tinda porţii; era de opt coţi, şi stâlpii ei erau de doi coţi. Tinda porţii era spre partea dinăuntru.
  10. Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; toate trei aveau aceeaşi măsură, şi stâlpii de fiecare parte aveau tot aceeaşi măsură.
  11. A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porţii, care era de zece coţi, şi lungimea porţii, care era de treisprezece coţi.
  12. Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte şi şase coţi de cealaltă.
  13. A măsurat poarta de la acoperişul unei odăi de pază până la acoperişul celeilalte; între cele două deschizături care erau faţă în faţă era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi.
  14. A măsurat tinda porţii curţii, şi a găsit douăzeci de coţi; tinda dădea într-o curte, de jur împrejurul porţii.
  15. Locul dintre poarta de la intrare şi tinda porţii dinăuntru era lung de cincizeci de coţi.
  16. La odăile de pază şi la stâlpii lor dinăuntrul porţii, de jur împrejur, erau nişte ferestre îngrădite; ferestre erau şi înăuntru în tindele porţii, de jur împrejur; iar pe stâlpi erau săpate ramuri de finici.
  17. M-a dus în curtea de afară unde se aflau odăi şi un caldarâm, de jur împrejur; pe caldarâmul acesta erau treizeci de odăi.
  18. Caldarâmul era pe lângă porţi şi era de-a lungul porţilor: acesta era caldarâmul de jos.
  19. A măsurat lăţimea de la poarta de jos până la partea de afară a curţii dinăuntru, şi avea o sută de coţi la răsărit şi la miazănoapte.
  20. A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară.
  21. Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stâlpii şi tinda ei aveau aceeaşi măsură ca poarta dintâi, cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime.
  22. Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei aveau aceeaşi măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru.
  23. La curtea dinăuntru era o poartă, în faţa porţii de miazănoapte şi în faţa porţii de răsărit; a măsurat o sută de coţi de la o poartă până la cealaltă.
  24. M-a dus în partea de miazăzi unde se afla poarta de la miazăzi. I-a măsurat stâlpii şi tinda, care aveau aceeaşi măsură.
  25. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, ca şi celelalte ferestre, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.
  26. La ea te suiai pe o scară de şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru; pe stâlpi era câte un finic de fiecare parte.
  27. Curtea dinăuntru avea o poartă înspre miazăzi; a măsurat de la o poartă până la cealaltă spre miazăzi o sută de coţi.
  28. M-a dus în curtea dinăuntru pe poarta de miazăzi. A măsurat poarta de miazăzi, şi a găsit că avea aceeaşi măsură.
  29. Odăile ei de pază, stâlpii şi tinda ei aveau aceeaşi măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau ferestre de jur împrejur, şi poarta era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.
  30. (De jur împrejur erau tinde lungi de douăzeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.)
  31. Tinda porţii dădea în curtea de afară; pe stâlpii ei erau finici şi opt trepte pentru suit la poartă.
  32. M-a dus apoi în curtea dinăuntru pe intrarea de răsărit. A măsurat poarta, şi a găsit că avea aceeaşi măsură.
  33. Odăile ei de pază, stâlpii ei şi tinda ei aveau aceeaşi măsură. Poarta aceasta şi tinda ei aveau şi ele ferestre de jur împrejur, lungi de cincizeci de coţi şi late de douăzeci şi cinci.
  34. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stâlpi şi opt trepte pentru suit la poartă.
  35. M-a dus la poarta de miazănoapte. A măsurat-o, şi a găsit aceeaşi măsură.
  36. Şi ea avea odăi de pază, stâlpi, tindă şi ferestre de jur împrejur; era lungă de cincizeci de coţi şi lată de douăzeci şi cinci de coţi.
  37. Tinda ei dădea în curtea de afară; de fiecare parte erau finici pe stâlpii ei şi opt trepte pentru suit la poartă.
  38. Era o odaie care se deschidea spre tinda porţii; acolo trebuiau spălate arderile de tot.
  39. În tinda porţii erau de fiecare parte două mese pe care trebuia înjunghiată arderea de tot, jertfa de ispăşire şi jertfa pentru vină.
  40. În una din părţile de afară, cum te sui la intrarea porţii de miazănoapte, erau două mese; şi în cealaltă parte, spre tinda porţii, erau iarăşi două mese.
  41. În cele două părţi ale porţii se aflau astfel patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă, de toate opt mese, pe care trebuiau înjunghiate jertfele.
  42. În faţa meselor pentru jertfe mai erau, pentru arderile de tot, patru mese de pietre cioplite, lungi de un cot şi jumătate, late de un cot şi jumătate şi înalte de un cot; pe mesele acestea trebuiau puse uneltele cu care se înjunghiau vitele pentru arderi de tot şi pentru celelalte jertfe.
  43. Pe dinăuntru casa avea de jur împrejur pervazuri de un lat de mână, care slujeau ca mese pentru carnea jertfelor.
  44. Afară din poarta dinăuntru erau două odăi pentru cântăreţi, în curtea dinăuntru: una era alături de poarta de miazănoapte şi avea faţa spre miazăzi, cealaltă era alături de poarta de miazăzi şi avea faţa spre miazănoapte.
  45. El mi-a zis: „Odaia aceasta dinspre miazăzi este pentru preoţii care îngrijesc de slujba Templului.
  46. Iar odaia dinspre miazănoapte este pentru preoţii care îngrijesc de slujba altarului. Fiii lui Ţadoc sunt aceia care, din fiii lui Levi, se apropie de Domnul ca să-I slujească.”
  47. A măsurat curtea, care era în patru colţuri, lungă de o sută de coţi. Altarul era înaintea casei.
  48. M-a dus în tinda casei. A măsurat stâlpii tindei, şi a găsit cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă. Lăţimea porţii era de paisprezece coţi, iar peretele de pe laturile porţii era de trei coţi de o parte şi de trei coţi de cealaltă.
  49. Tinda avea o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de doisprezece coţi; te suiai la ea pe zece trepte. Lângă stâlpi mai erau şi alţi stâlpi, unul de o parte şi altul de alta.

Capitolul 41

  1. M-a dus în Templu. A măsurat stâlpii; aveau o lăţime de şase coţi de o parte şi o lăţime de şase coţi de alta – aceasta este lăţimea stâlpilor.
  2. Lăţimea uşii era de zece coţi; iar canaturile uşii erau late de cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte. A măsurat şi lungimea Templului: patruzeci de coţi, şi lăţimea: douăzeci de coţi.
  3. Apoi a intrat înăuntru. A măsurat uşorii uşii, doi coţi, uşa, şase coţi, şi lăţimea uşii, şapte coţi.
  4. Pe partea dinainte a Templului a măsurat în lungime douăzeci de coţi şi în lăţime douăzeci de coţi; şi mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt!”
  5. A măsurat zidul casei, gros de şase coţi, şi lăţimea odăilor lăturalnice de jur împrejurul Casei, patru coţi.
  6. Odăile lăturalnice erau unele peste altele, în număr de treizeci, aşezate în trei caturi; ele dădeau în nişte îmbucături de zid, făcute anume pentru odăile acestea de jur împrejurul Casei, aşa că se sprijineau pe ele, şi nu pe zidul Casei.
  7. Odăile, cu cât erau mai sus, cu atât erau mai încăpătoare, şi te suiai la ele ocolind; căci te suiai împrejurul Casei pe o scară şerpuitoare. Astfel era mai mult loc, ca lărgime, în partea de sus a Casei, şi din catul de jos te suiai în catul de sus prin cel de la mijloc.
  8. De jur împrejurul Casei se vedea o pardoseală ieşită în afară. Odăile lăturalnice aveau nişte temelii şi erau de o prăjină întreagă, adică şase coţi la unghi.
  9. Zidul de afară al odăilor lăturalnice avea o grosime de cinci coţi.
  10. Locul gol dintre odăile lăturalnice ale Casei şi odăile dimprejurul Casei avea o lăţime de douăzeci de coţi de jur împrejur.
  11. Uşa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o uşă la miazănoapte şi o uşă la miazăzi; şi lărgimea locului gol era de cinci coţi de jur împrejur.
  12. Clădirea din faţa locului gol, din partea de apus, avea o lăţime de şaptezeci de coţi, un zid de cinci coţi de gros de jur împrejur, şi era lung de nouăzeci de coţi.
  13. A măsurat şi Casa, care avea o lungime de o sută de coţi. Locul gol, clădirea şi zidurile sale aveau de asemenea o lungime de o sută de coţi.
  14. Lăţimea feţei Casei şi a locului gol dinspre răsărit era de o sută de coţi.
  15. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a Casei, şi pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coţi.
  16. Templul şi Casa dinăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, în faţa pragurilor, erau acoperite cu lemn de jur împrejur. De la pământ până la ferestrele acoperite
  17. până deasupra uşii, partea dinăuntrul Casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul Casei dinăuntru şi din afară, totul era după măsură
  18. şi împodobit cu heruvimi şi finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două feţe,
  19. o faţă de om întoarsă spre un finic de o parte, şi o faţă de leu întoarsă spre celălalt finic, de cealaltă parte; aşa era de jur împrejurul Casei.
  20. De la pământ până deasupra uşii erau heruvimi şi finici, şi tot aşa şi pe zidul Templului.
  21. Uşorii Templului erau în patru muchii. Şi în faţa Locului Preasfânt era ceva care se vedea
  22. ca un altar de lemn, înalt de trei coţi, lung de doi coţi şi lat de doi coţi. Colţurile, temelia şi pereţii lui erau de lemn. Omul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care este înaintea Domnului!”
  23. Templul şi Locul Preasfânt aveau două uşi.
  24. Fiecare uşă avea două canaturi care se întorceau amândouă pe uşi, două canaturi pentru o uşă şi două pentru cealaltă.
  25. Pe uşile Templului erau săpaţi heruvimi şi finici, ca şi pe ziduri. În faţa pridvorului de afară erau nişte grinzi de lemn îmbucate între ele.
  26. Erau ferestre îngrădite, şi de o parte şi de cealaltă erau finici, şi tot aşa era şi pe laturile pridvorului, pe odăile lăturalnice ale Casei şi pe grinzile de sus.

Capitolul 42

  1. Apoi m-a scos şi m-a dus în curtea de afară, dinspre miazănoapte, şi m-a dus în odăile din faţa locului gol şi din faţa clădirii, la miazănoapte.
  2. Faţa unde se afla uşa de miazănoapte avea o lungime de o sută de coţi; şi lăţimea era de cincizeci de coţi.
  3. În dreptul celor douăzeci de coţi ai curţii dinăuntru şi în dreptul caldarâmului curţii de afară se aflau pridvoare lângă pridvoare, în catul al treilea.
  4. Pe dinaintea odăilor era un loc de trecere lat de zece coţi şi un drum de un cot; uşile lor erau spre miazănoapte.
  5. Odăile de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi decât cele de la mijlocul clădirii, pentru că le mai luau din loc şi pridvoarele.
  6. Erau trei caturi, dar n-aveau stâlpi ca stâlpii curţilor; de aceea, începând de jos, odăile de sus erau mai strâmte decât cele de jos şi cele de la mijloc.
  7. Zidul de afară, care mergea alături cu odăile, dinspre curtea de afară, în faţa odăilor, avea o lungime de cincizeci de coţi;
  8. căci lungimea odăilor dinspre curtea de afară era de cincizeci de coţi. Dar faţa Templului avea o sută de coţi.
  9. Dedesubtul acestor odăi era intrarea de la răsărit, cum veneai din curtea de afară.
  10. Mai erau nişte odăi de grosimea zidului curţii dinspre răsărit, în dreptul locului gol şi în dreptul clădirii.
  11. În faţa lor era un loc de trecere, ca şi înaintea odăilor dinspre miazănoapte, de aceeaşi lungime şi lăţime; ieşirile, întocmirea şi uşile lor erau la fel.
  12. Tot aşa era şi cu uşile odăilor dinspre miazăzi. Era o uşă la capul locului de trecere, care se afla drept înaintea zidului dinspre răsărit, pe unde intrai.
  13. El mi-a zis: „Odăile de la miazănoapte şi odăile de la miazăzi, care sunt în faţa locului gol, sunt odăile sfinte, unde vor mânca lucrurile preasfinte preoţii care se apropie de Domnul; în ele vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, vitele aduse ca jertfă de ispăşire şi de vină; căci locul acesta este sfânt.
  14. Când vor intra preoţii, nu vor ieşi din Locul Sfânt ca să se ducă în curtea de afară, ci îşi vor lăsa acolo hainele cu care fac slujba, căci hainele acestea sunt sfinte; se vor îmbrăca în alte haine ca să se apropie de curtea care este pentru popor.”
  15. După ce a isprăvit de măsurat Casa dinăuntru, m-a scos pe poarta dinspre răsărit şi a măsurat-o pe partea de afară, de jur împrejur.
  16. A măsurat partea de răsărit cu prăjina de măsurat, şi de jur împrejur a găsit cinci sute de prăjini.
  17. A măsurat partea de miazănoapte cu prăjina de măsurat, şi a găsit de jur împrejur cinci sute de prăjini.
  18. A măsurat partea de miazăzi cu prăjina de măsurat, şi a găsit cinci sute de prăjini.
  19. S-a întors apoi spre apus şi a măsurat cinci sute de prăjini cu prăjina de măsurat.
  20. A măsurat astfel în cele patru laturi zidul de jur împrejurul Casei; lungimea era de cinci sute de prăjini şi lăţimea de cinci sute de prăjini; zidul acesta despărţea Locul Sfânt de cel nesfânt.

Capitolul 43

  1. M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit.
  2. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pământul strălucea de slava Sa.
  3. Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ.
  4. Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.
  5. Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului!
  6. Am auzit pe cineva vorbindu-mi din Casă, şi un om stătea lângă mine.
  7. El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veşnic în mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel şi împăraţii lor nu-Mi vor mai pângări Numele Meu cel sfânt prin curviile lor şi prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la moartea lor,
  8. ca atunci când îşi puneau pragul lor lângă pragul Meu, stâlpii lor lângă stâlpii Mei, şi nu era decât un zid între Mine şi ei. Aşa au pângărit ei Numele Meu cel sfânt cu urâciunile pe care le-au săvârşit; de aceea i-am mistuit în mânia Mea.
  9. Acum vor depărta de la Mine curviile lor şi trupurile moarte ale împăraţilor lor, şi voi locui veşnic în mijlocul lor.
  10. Tu însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să-i măsoare planul şi să roşească de nelegiuirile lor.
  11. Dacă vor roşi de toată purtarea lor, arată-le chipul Casei acesteia, întocmirea ei, ieşirile şi intrările ei, toate planurile şi toate legile ei; zugrăveşte-le-o sub ochi, ca să păzească toate planurile ei, toate poruncile ei şi toate orânduirile ei, şi să facă întocmai după ele.
  12. Aceasta este legea privitoare la Casă. Pe vârful muntelui, tot locul pe care-l va cuprinde ea este preasfânt. Iată, aceasta este legea asupra Casei.
  13. Iată măsurile altarului, în coţi; fiecare cot era cu o palmă mai lung decât cotul obişnuit. Temelia era înaltă de un cot şi lată de un cot; şi pervazul dimprejur avea o lăţime de un lat de mână; aceasta era propteaua altarului.
  14. De la temelia de pe pământ până la pervazul de jos erau doi coţi şi o lăţime de un cot; şi de la pervazul cel mic până la cel mare erau patru coţi şi un cot lăţime.
  15. Altarul avea o vatră de patru coţi; şi din vatra altarului se înălţau patru coarne.
  16. Vatra altarului avea o lungime de doisprezece coţi, o lăţime de doisprezece coţi, şi cu cele patru laturi ale lui făcea un pătrat.
  17. Pervazul avea paisprezece coţi lungime pe paisprezece coţi lăţime, în cele patru laturi ale lui; marginea de sus era de o jumătate de cot; temelia era lată de un cot de jur împrejur şi treptele erau îndreptate spre răsărit.”
  18. El mi-a zis: „Fiul omului, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată legile cu privire la altar, pentru ziua când îl vor face, ca să aducă pe el arderi de tot şi să stropească sângele.
  19. Să dai preoţilor, leviţilor, care sunt din sămânţa lui Ţadoc şi care se apropie de Mine ca să-Mi slujească, zice Domnul Dumnezeu, un viţel pentru jertfa de ispăşire.
  20. Să iei din sângele lui şi să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colţuri ale pervazului şi marginea care-l înconjoară; să cureţi astfel altarul şi să faci ispăşire pentru el.
  21. Să iei viţelul pentru ispăşire şi să-l ardă într-un loc anume lângă Casă, afară din Sfântul Locaş.
  22. În ziua a doua, să aduci ca jertfă de ispăşire un ţap fără cusur, ca să cureţe altarul, cum l-au curăţat cu viţelul.
  23. După ce vei isprăvi de făcut ispăşirea, să aduci un viţel fără cusur şi un berbec din turmă fără cusur.
  24. Să-i aduci înaintea Domnului; preoţii să-i presare cu sare şi să-i aducă Domnului ca ardere de tot.
  25. Timp de şapte zile să jertfeşti în fiecare zi un ţap ca jertfă de ispăşire; să jertfească şi un viţel şi un berbec din turmă, amândoi fără cusur.
  26. Timp de şapte zile vor face ispăşirea şi curăţarea altarului, şi-l vor sfinţi astfel.
  27. După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoţii să aducă pe altar arderile voastre de tot şi jertfele voastre de mulţumire. Şi vă voi fi binevoitor, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 44

  1. M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.
  2. Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
  3. În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.”
  4. M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.
  5. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rânduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea Casei şi toate ieşirile Sfântului Locaş!
  6. Şi spune celor îndărătnici, casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajungă-vă toate urâciunile voastre, casa lui Israel!
  7. Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.
  8. N-aţi păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci i-aţi pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locaşul Meu cel Sfânt.”
  9. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
  10. Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:
  11. ei vor fi în Locaşul Meu cel Sfânt ca slugi, vor păzi porţile Casei şi vor face slujbă în Casă; vor înjunghia pentru popor vitele rânduite pentru arderile de tot şi pentru celelalte jertfe şi vor sta înaintea lui ca să-i slujească.
  12. Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui şi au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor, zice Domnul Dumnezeu, ca să-şi poarte pedeapsa nelegiuirii lor.
  13. Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoţi, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele preasfinte; ci vor purta pedeapsa ruşinii lor şi urâciunilor pe care le-au săvârşit.
  14. Totuşi le voi da paza Casei, îi voi întrebuinţa la toată slujba ei şi la tot ce trebuie făcut în ea.
  15. Dar preoţii, leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu celui Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu.
  16. Ei vor intra în Locaşul Meu cel Sfânt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea.
  17. Când vor trece pe porţile curţii dinăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lână, când vor face slujba în porţile curţii dinăuntru şi în Casă.
  18. Vor avea pe cap şi scufii de in, şi izmene de in pe coapsele lor; nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoarea;
  19. iar când vor ieşi să se ducă în curtea de afară la popor, vor lepăda veşmintele cu care fac slujba şi le vor pune în odăile Sfântului Locaş; se vor îmbrăca în altele ca să nu sfinţească poporul cu veşmintele lor.
  20. Nu-şi vor rade capul, dar nici nu vor lăsa părul să crească în voie; ci vor trebui să-şi taie părul.
  21. Niciun preot nu va bea vin când va intra în curtea dinăuntru.
  22. Nu vor lua de nevastă nici o văduvă, nici o femeie lăsată de bărbat, ci vor lua numai fecioare din sămânţa casei lui Israel; totuşi vor putea să ia şi pe văduva unui preot.
  23. Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt şi vor arăta deosebirea dintre ce este necurat şi ce este curat.
  24. Vor judeca în neînţelegeri şi vor hotărî după legile Mele. Vor păzi de asemenea legile şi poruncile Mele, la toate sărbătorile Mele, şi vor sfinţi Sabatele Mele.
  25. Un preot nu se va duce la un mort, ca să nu se facă necurat; nu va putea să se facă necurat decât pentru un tată, pentru o mamă, pentru un fiu, pentru o fiică, pentru un frate şi pentru o soră care nu era măritată.
  26. După curăţare, i se vor număra şapte zile.
  27. În ziua când va intra în Locaşul Meu cel Sfânt, în curtea dinăuntru, ca să facă slujba în Sfântul Locaş, îşi va aduce jertfa de ispăşire, zice Domnul Dumnezeu.
  28. Iată moştenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moştenirea lor. Să nu le daţi nicio moşie în Israel: Eu voi fi moşia lor!
  29. Dar se vor hrăni cu darurile de mâncare, cu jertfele de ispăşire şi de vină; şi tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduinţă în Israel va fi al lor.
  30. Cele mai bune din cele dintâi roade de orice fel şi partea ridicată din toate darurile de mâncare, pe care le veţi aduce ca daruri ridicate, vor fi ale preoţilor; veţi da preoţilor şi pârga făinii voastre, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră.
  31. Preoţii însă nu vor mânca din nicio pasăre sau vită moartă ori sfâşiată de fiară.”

Capitolul 45

  1. „Când veţi împărţi ţara ca moştenire prin sorţi, să ridicaţi ca dar sfânt pentru Domnul o bucată din ţară, lungă de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lată de zece mii: aceasta va fi sfântă în toată întinderea ei.
  2. Din bucata aceasta veţi lua pentru Sfântul Locaş cinci sute de coţi în lung şi cinci sute de coţi în lat, în patru laturi; şi cincizeci de coţi ca loc slobod de jur împrejur.
  3. Din această întindere să măsori o bucată lungă de douăzeci şi cinci de mii şi lată de zece mii, pentru Sfântul Locaş, pentru Locul Preasfânt.
  4. Aceasta este partea sfântă din ţară: ea va fi a preoţilor care fac slujba în Sfântul Locaş, care se apropie de Domnul să-I slujească; acolo vor fi casele lor, şi acesta va fi un loc sfânt pentru Locaşul cel Sfânt.
  5. Leviţilor care slujesc în Casă să li se dea în stăpânire un ţinut de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, pentru cetăţile în care vor locui, împreună cu douăzeci de odăi.
  6. Să daţi şi cetăţii o moşie de cinci mii de coţi în lat şi douăzeci şi cinci de mii în lung, lângă partea cea sfântă luată pentru Sfântul Locaş; aceasta va fi pentru toată casa lui Israel.
  7. Pentru domnitor veţi deosebi un loc lângă cele două laturi ale părţii sfinte şi ale moşiei cetăţii, de-a lungul părţii sfinte şi de-a lungul moşiei cetăţii, la apus de partea de apus şi la răsărit de partea de răsărit, pe o lungime cât una din părţi, de la hotarul de apus până la hotarul de răsărit.
  8. Acesta va fi pământul lui, moşia lui, în Israel; şi domnitorii Mei nu vor mai asupri poporul Meu, ci vor împărţi casei lui Israel cealaltă parte a ţării, după seminţiile ei.”
  9. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetaţi cu silnicia şi răpirile, faceţi judecată şi dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu.
  10. Să aveţi cumpene drepte, o efă dreaptă şi un bat drept.
  11. Efa şi batul să aibă aceeaşi măsură: batul să cuprindă a zecea parte dintr-un omer, şi efa, a zecea parte dintr-un omer; măsura lor se va potrivi după omer.
  12. Siclul să fie de douăzeci de ghere. Cinci sicli să fie cinci, zece sicli să fie zece, iar mina să fie de cincizeci de sicli!
  13. Iată darul de mâncare pe care-l veţi ridica: a şasea parte dintr-o efă la un omer de grâu şi a şasea parte din efă la un omer de orz.
  14. Pentru untdelemn, la un bat de untdelemn, veţi datora a zecea parte dintr-un bat la un cor, care este totuna cu un omer de zece baţi, căci zece baţi fac un omer.
  15. O oaie dintr-o turmă de două sute de oi, din toate seminţiile lui Israel, să fie dată ca dar de mâncare, ardere de tot şi jertfă de mulţumire, pentru ca să slujească drept jertfă de ispăşire, zice Domnul Dumnezeu.
  16. Tot poporul din ţară va trebui să dea darul acesta de mâncare pentru domnitorul lui Israel.
  17. Domnitorul va fi dator să dea arderile de tot, darurile de mâncare şi jertfele de băutură la sărbători, la lunile noi, la Sabate, la toate adunările de sărbătoare ale casei lui Israel. El va îngriji de jertfa ispăşitoare, de darul de mâncare, de arderea de tot şi de jertfa de mulţumire, ca să se facă ispăşire pentru casa lui Israel.”
  18. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În cea dintâi zi a lunii întâi vei lua un viţel fără cusur şi vei face ispăşire pentru Sfântul Locaş.
  19. Preotul va lua din sângele jertfei ispăşitoare şi va pune pe uşorii Casei, pe cele patru colţuri ale pervazului altarului şi pe uşorii porţii curţii dinăuntru.
  20. Tot aşa vei face şi în ziua întâi a lunii a şaptea, în ziua întâi a lunii noi, pentru cei din popor care păcătuiesc fără voie sau din nechibzuinţă; şi astfel veţi curăţa Casa.
  21. În ziua a paisprezecea a lunii întâi veţi prăznui Paştile. Sărbătoarea va ţine şapte zile, în care timp se vor mânca azime.
  22. Domnitorul va aduce în ziua aceea, pentru el şi pentru tot poporul ţării, un viţel ca jertfă de ispăşire.
  23. În timpul celor şapte zile ale sărbătorii, va aduce ca ardere de tot Domnului şapte viţei şi şapte berbeci fără cusur, în fiecare din cele şapte zile, şi un ţap ca jertfă de ispăşire, în fiecare zi.
  24. Va adăuga şi darul de mâncare: câte o efă de fiecare viţel şi o efă de fiecare berbec, cu câte un hin de untdelemn de efă.
  25. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, la sărbătoare, va aduce timp de şapte zile aceleaşi jertfe de ispăşire, aceleaşi arderi de tot şi acelaşi dar de mâncare împreună cu untdelemnul.”

Capitolul 46

  1. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Poarta curţii dinăuntru, dinspre răsărit, va rămâne închisă în cele şase zile de lucru; dar se va deschide în ziua Sabatului şi va fi deschisă şi în ziua lunii noi.
  2. Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară şi va sta lângă uşorii porţii. Apoi preoţii vor aduce arderea lui de tot şi jertfele lui de mulţumire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieşi iarăşi afară, şi poarta nu se va închide până seara.
  3. Poporul ţării se va închina şi el înaintea Domnului la intrarea acestei porţi, în zilele de Sabat şi la lunile noi.
  4. Arderea de tot pe care o va aduce Domnului domnitorul în ziua Sabatului va fi de şase miei fără cusur şi un berbec fără cusur;
  5. iar darul lui de mâncare va fi o efă de berbec şi un dar de bunăvoie pentru miei cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
  6. În ziua lunii noi, va da un viţel fără cusur, şase miei şi un berbec, toţi fără cusur.
  7. Şi darul lui de mâncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbec şi cât va voi pentru miei, cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
  8. Când va intra domnitorul, va intra pe drumul din tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.
  9. Dar când va veni poporul ţării înaintea Domnului, la sărbători, cel ce va intra pe poarta de miazănoapte, ca să se închine, va ieşi pe poarta de miazăzi; iar cel ce va intra pe poarta de miazăzi va ieşi pe poarta de miazănoapte; nu trebuie să se întoarcă pe aceeaşi poartă pe care vor intra, ci vor ieşi drept înainte pe cealaltă.
  10. Domnitorul va intra cu ei, când vor intra, şi vor ieşi împreună, când vor ieşi.
  11. La sărbători şi la praznice, darul de mâncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbec şi cât va voi pentru miei, împreună cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
  12. Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere de tot de bunăvoie sau o jertfă de mulţumire de bunăvoie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit, şi el îşi va aduce arderea de tot şi jertfa de mulţumire aşa cum o aduce în ziua Sabatului; apoi va ieşi afară, şi după ce va ieşi, vor închide iarăşi poarta.
  13. În fiecare zi vei aduce Domnului ca ardere de tot un miel de un an fără cusur; pe acesta îl vei aduce în fiecare dimineaţă.
  14. Vei mai adăuga la el ca dar de mâncare, în fiecare dimineaţă, a şasea parte dintr-o efă şi a treia parte dintr-un hin de untdelemn, pentru stropirea florii de făină. Acesta este darul de mâncare de adus Domnului; aceasta este o lege veşnică, pentru totdeauna!
  15. În fiecare dimineaţă, vor aduce astfel mielul şi darul de mâncare împreună cu untdelemnul, ca o ardere de tot veşnică.”
  16. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Dacă domnitorul dă unuia din fiii săi un dar luat din moştenirea sa, darul acesta va rămâne al fiilor săi, ca moşia lor prin drept de moştenire.
  17. Dar dacă dă unuia din slujitorii lui un dar luat din moştenirea lui, darul acela va fi al lui până în anul slobozeniei, apoi se va întoarce înapoi domnitorului; numai fiii lui vor stăpâni ce le va da din moştenirea lui.
  18. Domnitorul nu va lua nimic din moştenirea poporului, nu-l va despuia de moşiile lui. Ci, ce va da de moştenire fiilor săi, va lua din ce are el, pentru ca niciunul din poporul Meu să nu fie îndepărtat din moşia lui!”
  19. M-a dus, pe intrarea de lângă poartă, în odăile sfinte, rânduite preoţilor, şi care se află spre miazănoapte. Şi iată că în fund era un loc, înspre apus.
  20. El mi-a zis: „Acesta este locul unde vor fierbe preoţii carnea de la jertfele pentru vină şi pentru ispăşire şi unde vor coace darurile de mâncare, ca să se ferească să le ducă în curtea de afară şi să sfinţească astfel poporul prin ele.”
  21. M-a dus apoi în curtea de afară şi m-a făcut să trec pe lângă cele patru colţuri ale curţii. Şi iată că era o curte la fiecare colţ al curţii.
  22. Şi în cele patru colţuri ale curţii erau nişte curţi despărţite, lungi de patruzeci de coţi şi late, de treizeci; toate patru aveau aceeaşi măsură şi erau în colţuri.
  23. Toate patru erau înconjurate cu un zid, şi la picioarele zidului de jur împrejur erau nişte vetre pentru gătit
  24. El mi-a zis: „Acestea sunt bucătăriile unde vor fierbe slujitorii Casei carnea de la jertfele aduse de popor.”

Capitolul 47

  1. M-a adus înapoi la uşa Casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul Casei, dinspre răsărit; căci faţa Casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a Casei înspre partea de miazăzi a altarului.
  2. M-a scos pe poarta de miazănoapte şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.
  3. Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.
  4. A mai măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri.
  5. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.
  6. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.
  7. Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulţime de copaci pe amândouă părţile.
  8. El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se coboară în câmpie şi se varsă în mare şi, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.
  9. Orice făptură vie care se mişcă va trăi pretutindeni pe unde va curge râul şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viaţă.
  10. Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, şi vor întinde mrejele; vor fi peşti de felurite soiuri, ca peştii Mării celei Mari, şi vor fi foarte mulţi.
  11. Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.
  12. Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veşteji, şi roadele lor nu se vor sfârşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din Sfântul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor, ca leac.”
  13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele ţării pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi.
  14. O veţi stăpâni unul ca şi altul, cum am jurat cu mâna ridicată că o voi da părinţilor voştri. Ţara aceasta vă va cădea deci la împărţire ca moştenire.
  15. Iată hotarele ţării: înspre miazănoapte, de la Marea cea Mare, drumul Hetlonului până la Ţedad,
  16. Hamat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului, Haţer-Haticon, spre hotarul Havranului.
  17. Astfel hotarul va fi de la mare până la Haţar-Enon, şi la miazănoapte de el hotarul Damascului, Ţafonului şi hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miazănoapte.
  18. În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad şi ţara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, de la hotarul de miazănoapte până la marea de răsărit şi anume până la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.
  19. Hotarul de miazăzi, înspre miazăzi, va merge de la Tamar până la apele Meriba, de la Cades până la pârâul Egiptului şi până la Marea cea Mare. Acesta va fi hotarul de miazăzi.
  20. Hotarul de apus va fi Marea cea Mare, până la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.
  21. Ţara aceasta o veţi împărţi între voi, după seminţiile lui Israel.
  22. O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţi între voi şi între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţi împreună cu voi între seminţiile lui Israel.
  23. Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Domnul Dumnezeu.”

Capitolul 48

  1. Iată numele seminţiilor. La marginea de miazănoapte, de-a lungul drumului de la Hetlon, cum mergi spre Hamat şi Haţar-Enon, la hotarul Damascului de la miazănoapte, spre Hamat, de la răsărit până la apus, partea lui Dan.
  2. Lângă hotarul lui Dan, de la răsărit până la apus, partea lui Aşer.
  3. Lângă hotarul lui Aşer, de la răsărit până la apus, partea lui Neftali.
  4. Lângă hotarul lui Neftali, de la răsărit până la apus, partea lui Manase.
  5. Lângă hotarul lui Manase, de la răsărit până la apus, partea lui Efraim.
  6. Lângă hotarul lui Efraim, de la răsărit până la apus, partea lui Ruben.
  7. Lângă hotarul lui Ruben, de la răsărit până la apus, partea lui Iuda.
  8. Lângă hotarul lui Iuda, de la răsărit până la apus, va fi partea sfântă pe care o veţi despărţi, lată de douăzeci şi cinci de mii de coţi şi lungă cât una din părţile de la răsărit până la apus; în mijlocul ei va fi Sfântul Locaş.
  9. Partea pe care o veţi despărţi pentru Domnul va avea douăzeci şi cinci de mii de coţi în lungime şi zece mii în lăţime.
  10. Această parte sfântă va fi a preoţilor: douăzeci şi cinci de mii de coţi la miazănoapte, zece mii în lat la apus, zece mii în lat la răsărit şi douăzeci şi cinci de mii în lung la miazăzi. În mijloc însă va fi Sfântul Locaş al Domnului.
  11. Ea va fi a preoţilor sfinţiţi, a fiilor lui Ţadoc, care au făcut slujba Sfântului Meu Locaş, care nu s-au rătăcit ca leviţii, când se rătăceau copiii lui Israel.
  12. Ea va fi a lor, ca parte preasfântă, luată din partea ţării care va fi deosebită Domnului, lângă hotarul leviţilor.
  13. Leviţii vor avea, alături cu hotarul preoţilor, douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi zece mii în lat, douăzeci şi cinci de mii în toată lungimea şi zece mii în lăţime.
  14. Nu vor putea să vândă nimic din ea, nici să schimbe; şi această pârgă a ţării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului.
  15. Ceilalţi cinci mii de coţi însă, care mai rămân în lat înaintea celor douăzeci şi cinci de mii, vor fi daţi cetăţii ca loc obişnuit, pentru locuinţe şi păşune; şi cetatea va fi la mijloc.
  16. Iată-i măsurile: înspre miazănoapte, patru mii cinci sute de coţi, înspre miazăzi, patru mii cinci sute, înspre răsărit, patru mii cinci sute, înspre apus, patru mii cinci sute.
  17. Cetatea va avea o împrejurime de două sute cincizeci de coţi la miazănoapte, două sute cincizeci la miazăzi, două sute cincizeci la răsărit şi două sute cincizeci la apus.
  18. Rămăşiţa din lungime, de lângă partea sfântă, zece mii la răsărit şi zece mii la apus, alături de partea sfântă, va da veniturile rânduite pentru întreţinerea lucrătorilor cetăţii.
  19. Lucrătorii cetăţii vor fi luaţi din toate seminţiile lui Israel.
  20. Toată partea sfântă va fi de douăzeci şi cinci de mii de coţi în lung şi douăzeci şi cinci de mii în lat; şi va alcătui un pătrat împreună cu partea pe care o veţi deosebi din ea ca moşie a cetăţii.
  21. Partea care va rămâne va fi a domnitorului, de amândouă laturile părţii sfinte şi moşiei cetăţii, în dreptul celor douăzeci şi cinci de mii de coţi ai părţii sfinte lângă hotarul de răsărit, şi la apus, în dreptul celor douăzeci şi cinci de mii de coţi lângă hotarul de apus, în dreptul părţilor seminţiilor. Aceasta va fi partea domnitorului. Partea sfântă însă şi sfântul locaş al Casei vor fi la mijloc.
  22. Astfel moşia leviţilor şi moşia cetăţii vor fi în locul părţii cuvenite domnitorului, în mijloc; adică ce va fi între hotarul lui Iuda şi hotarul lui Beniamin va fi al domnitorului.
  23. Iată celelalte seminţii. De la răsărit până la apus va fi partea lui Beniamin.
  24. Lângă hotarul lui Beniamin, de la răsărit până la apus, partea lui Simeon.
  25. Lângă hotarul lui Simeon, de la răsărit până la apus, partea lui Isahar.
  26. Lângă hotarul lui Isahar, de la răsărit până la apus, partea lui Zabulon.
  27. Lângă hotarul lui Zabulon, de la răsărit până la apus, partea lui Gad.
  28. Lângă hotarul lui Gad însă pe partea de miazăzi, la miazăzi, hotarul va merge de la Tamar până la apele Meriba, de la Cades până la pârâul Egiptului şi până la Marea cea Mare.
  29. Aceasta este ţara pe care o veţi împărţi ca moştenire prin sorţi seminţiilor lui Israel şi acestea sunt părţile lor, zice Domnul Dumnezeu.
  30. Iată ieşirile cetăţii: În partea de miazănoapte, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi –
  31. şi porţile cetăţii se vor numi după numele seminţiilor lui Israel – trei porţi la miazănoapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda şi o poartă a lui Levi.
  32. În partea de răsărit, care are o întindere de patru mii cinci sute de coţi, cu trei porţi: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin şi o poartă a lui Dan.
  33. În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar şi o poartă a lui Zabulon.
  34. În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coţi şi trei porţi: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Aşer şi o poartă a lui Neftali.
  35. De jur împrejurul cetăţii: optsprezece mii de coţi. Şi, din ziua aceea, numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!”

Daniel

Capitolul 1

  1. În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului şi l-a împresurat.
  2. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda şi o parte din vasele Casei lui Dumnezeu. Nebucadneţar a dus vasele în ţara Şinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său.
  3. Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească,
  4. nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeilor.
  5. Împăratul le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului.
  6. Printre ei erau, dintre copiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria.
  7. Căpetenia famenilor dregători le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania, Şadrac, lui Mişael, Meşac, şi lui Azaria, Abed-Nego.
  8. Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.
  9. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători.
  10. Căpetenia famenilor a zis lui Daniel: „Mă tem numai de domnul meu, împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, ca nu cumva să vadă feţele voastre mai triste decât ale celorlalţi tineri de vârsta voastră, şi să-mi puneţi astfel capul în primejdie înaintea împăratului.”
  11. Atunci Daniel a zis îngrijitorului căruia îi încredinţase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria:
  12. „Încearcă pe robii tăi zece zile şi să ni se dea de mâncat zarzavaturi şi apă de băut;
  13. să te uiţi apoi la faţa noastră şi la a celorlalţi tineri care mănâncă din bucatele împăratului şi să faci cu robii tăi după cele ce vei vedea!”
  14. El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat zece zile.
  15. După cele zece zile, ei erau mai bine la faţă şi mai graşi decât toţi tinerii care mâncau din bucatele împăratului.
  16. Îngrijitorul lua bucatele şi vinul care le erau rânduite şi le dădea zarzavaturi.
  17. Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele.
  18. La vremea sorocită de împărat ca să-i aducă la el, căpetenia famenilor i-a adus înaintea lui Nebucadneţar.
  19. Împăratul a stat de vorbă cu ei: dar între toţi tinerii aceia nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea, ei au fost primiţi în slujba împăratului.
  20. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele care erau în toată împărăţia lui.
  21. Aşa a dus-o Daniel până în anul dintâi al împăratului Cirus.

Capitolul 2

  1. În al doilea an al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar a avut nişte vise. Duhul îi era tulburat şi i-a pierit somnul.
  2. Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldei ca să-i spună visele. Ei au venit şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.
  3. Împăratul le-a zis: „Am visat un vis; duhul îmi este tulburat şi aş vrea să ştiu visul acela.”
  4. Haldeii au răspuns împăratului în limba aramaică: „Veşnic să trăieşti, împărate! Spune robilor tăi visul, şi-ţi vom arăta tâlcuirea lui!”
  5. Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis haldeilor: „Mi-a scăpat din minte lucrul acela: dacă nu-mi veţi face cunoscut visul şi tâlcuirea lui, veţi fi făcuţi bucăţi, şi casele voastre vor fi prefăcute într-un morman de murdării.
  6. Dar, dacă-mi veţi spune visul şi tâlcuirea lui, veţi primi de la mine daruri şi răsplătiri, şi mare cinste. De aceea, spuneţi-mi visul şi tălmăcirea lui!”
  7. Ei au răspuns a doua oară: „Să spună împăratul robilor săi visul, şi i-l vom tălmăci!”
  8. Împăratul a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Văd, cu adevărat, că voiţi să câştigaţi vreme, pentru că vedeţi că lucrul mi-a scăpat din minte.
  9. Dacă deci nu-mi veţi spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă, fiindcă vreţi să vă înţelegeţi ca să-mi spuneţi minciuni şi neadevăruri, până se vor schimba vremurile. De aceea, spuneţi-mi visul, ca să ştiu dacă sunteţi în stare să mi-l şi tâlcuiţi!”
  10. Haldeii au răspuns împăratului: „Nu este nimeni pe pământ, care să poată spune ce cere împăratul; de aceea niciodată niciun împărat, oricât de mare şi puternic ar fi fost, n-a cerut aşa ceva de la niciun vrăjitor, cititor în stele sau haldeu!
  11. Ce cere împăratul este greu; nu este nimeni care să spună lucrul acesta împăratului, afară de zei, a căror locuinţă nu este printre muritori!”
  12. La auzul acestor cuvinte, împăratul s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. A poruncit să piardă pe toţi înţelepţii Babilonului.
  13. Hotărârea ieşise, înţelepţii începuseră să fie omorâţi, şi căutau şi pe Daniel, şi pe tovarăşii lui, ca să-i piardă.
  14. Atunci Daniel a vorbit cu minte şi cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieşise să omoare pe înţelepţii Babilonului.
  15. A luat cuvântul şi a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: „Pentru ce a dat împăratul o poruncă atât de aspră?” Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile.
  16. Şi Daniel s-a dus la împărat şi l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tâlcuirea.
  17. Apoi Daniel s-a dus în casa lui şi a spus despre lucrul acesta tovarăşilor săi, Hanania, Mişael şi Azaria,
  18. rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului.
  19. După aceea, i s-a descoperit lui Daniel taina într-o vedenie în timpul nopţii. Şi Daniel a binecuvântat pe Dumnezeul cerurilor.
  20. Daniel a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea.
  21. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere, celor pricepuţi!
  22. El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina.
  23. Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!”
  24. După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus şi i-a vorbit aşa: „Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tâlcuirea!”
  25. Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului şi i-a vorbit aşa: „Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!”
  26. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: „Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?”
  27. Daniel a răspuns înaintea împăratului şi a zis: „Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului.
  28. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău:
  29. În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Cel ce descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla.
  30. Însă, dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
  31. Tu, împărate, te uitai, şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta, şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare.
  32. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă;
  33. fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut.
  34. Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.
  35. Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul, şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.
  36. Iată visul. Acum îi vom spune şi tâlcuirea înaintea împăratului.
  37. Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.
  38. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur!
  39. După tine se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă şi care va stăpâni peste tot pământul.
  40. Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.
  41. Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.
  42. Şi după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă.
  43. Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.
  44. Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăşi va dăinui veşnic.
  45. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tâlcuirea lui este temeinică.”
  46. Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme.
  47. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!”
  48. Apoi împăratul a înălţat pe Daniel şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpânire peste tot ţinutul Babilonului şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului.
  49. Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.

Capitolul 3

  1. Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.
  2. Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.
  3. Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toate căpeteniile ţinuturilor s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar.
  4. Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!
  5. În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.
  6. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” –
  7. De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.
  8. Cu prilejul acesta, şi în aceeaşi vreme, câţiva haldei s-au apropiat şi au pârât pe iudei.
  9. Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic, împărate!
  10. Ai dat o poruncă după care toţi cei ce vor auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică vor trebui să se arunce cu faţa la pământ şi să se închine chipului de aur;
  11. şi după care oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins.
  12. Dar sunt nişte iudei, cărora le-ai dat în grijă treburile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!”
  13. Atunci Nebucadneţar, mâniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului.
  14. Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur pe care l-am înălţat?
  15. Acum fiţi gata, şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, lăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”
  16. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus.
  17. Iată, Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.
  18. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!”
  19. La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul de cum se cădea să-l încălzească.
  20. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi să-i arunce în cuptorul aprins.
  21. Oamenii aceştia au fost legaţi cu izmenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins.
  22. Fiindcă porunca împăratului era aspră, şi cuptorul era neobişnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii care aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego.
  23. Dar aceşti trei oameni, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.
  24. Atunci împăratul Nebucadneţar s-a înspăimântat şi s-a sculat repede. A luat cuvântul şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!”
  25. El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!”
  26. Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi, luând cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Preaînalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.
  27. Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.
  28. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!
  29. Iată acum porunca pe care o dau: orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi, şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt Dumnezeu care să poată izbăvi ca El.”
  30. După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste în ţinutul Babilonului.

Capitolul 4

  1. „Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!
  2. Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.
  3. Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam!
  4. Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu.
  5. Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
  6. Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.
  7. Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui.
  8. La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis:
  9. „Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea; deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.
  10. Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.
  11. Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ.
  12. Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el.
  13. În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt.
  14. El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: „Tăiaţi copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui!
  15. Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.
  16. Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el.
  17. Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui Îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!”
  18. Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.”
  19. Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: „Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!” Şi Beltşaţar a răspuns: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!
  20. Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic, încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului;
  21. copacul acesta a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe, şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului,
  22. eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.
  23. Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se şi zicând: „Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului, până vor trece şapte vremuri peste el.”
  24. Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt care se va împlini asupra domnului meu, împăratul.
  25. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.
  26. Porunca, să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri.
  27. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!”
  28. Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.
  29. După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,
  30. împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?”
  31. Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
  32. Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului, îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!”
  33. Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor.
  34. După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui Împărăţie dăinuie din neam în neam.
  35. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”
  36. În vremea aceea mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.
  37. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”

Capitolul 5

  1. Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui şi a băut vin înaintea lor.
  2. Şi, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
  3. Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui.
  4. Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.
  5. În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om şi au scris în faţa sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.
  6. Atunci împăratul a îngălbenit, şi gândurile atât l-au tulburat, că i s-au desfăcut încheieturile şoldurilor, şi genunchii i s-au izbit unul de altul.
  7. Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât şi va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.”
  8. Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului.
  9. Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit, şi mai marii lui au rămas încremeniţi.
  10. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
  11. În împărăţia ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s-a găsit la el lumină, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea, împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldei, ghicitori,
  12. şi anume, pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat, dar, Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!”
  13. Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Tu eşti Daniel acela, unul din prinşii de război ai lui Iuda pe care i-a adus aici din Iuda, tatăl meu, împăratul?
  14. Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor şi că la tine se găseşte lumină, pricepere şi o înţelepciune nemaipomenită.
  15. Au adus înaintea mea pe înţelepţi şi pe cititorii în stele ca să citească scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuiască; dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte.
  16. Am aflat că tu poţi să tâlcuieşti şi să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citeşti scrierea aceasta şi să mi-o tâlcuieşti, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţişor de aur la gât şi vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!”
  17. Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale! Totuşi voi citi împăratului scrierea şi i-o voi tâlcui.
  18. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă şi strălucire;
  19. şi, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi cobora pe cine voia.
  20. Dar când i s-a îngâmfat inima şi i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui;
  21. a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.
  22. Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai ştiut toate aceste lucruri.
  23. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, care nici nu văd, nici n-aud şi nici nu pricep nimic şi n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!
  24. De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.
  25. Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit!”
  26. Şi iată tâlcuirea acestor cuvinte: Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei şi i-a pus capăt.
  27. Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor!
  28. Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită şi dată mezilor şi perşilor!”
  29. Îndată Belşaţar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gât şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.
  30. Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul haldeilor, a fost omorât.
  31. Şi a pus mâna pe împărăţie Darius, medul, care era în vârstă de şaizeci şi doi de ani.

Capitolul 6

  1. Darius a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia;
  2. a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă.
  3. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.
  4. Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău.
  5. Atunci oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi niciun cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!”
  6. Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate Darius!
  7. Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.
  8. Acum, împărate, întăreşte oprirea şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea mezilor şi perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.”
  9. În urma celor de mai sus, împăratul Darius a scris porunca şi oprirea.
  10. Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.
  11. Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.
  12. Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!”
  13. Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”
  14. Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel, şi până la asfinţitul soarelui s-a trudit să-l scape.
  15. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”
  16. Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujeşti să te scape!”
  17. Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.
  18. Împăratul s-a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio ţiitoare şi n-a putut să doarmă.
  19. În revărsatul zorilor însă împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei.
  20. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău căruia Îi slujeşti necurmat să te scape de lei?”
  21. Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!
  22. Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”
  23. Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.
  24. Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care pârâseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, până să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărâmiţat oasele.
  25. După aceea, împăratul Darius a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug!
  26. Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu şi El dăinuie veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
  27. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!”
  28. Daniel a dus-o bine sub domnia lui Darius şi sub domnia lui Cirus, persanul.

Capitolul 7

  1. În anul întâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie.
  2. Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.
  3. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.
  4. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om.
  5. Şi iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: „Scoală-te şi mănâncă multă carne!”
  6. După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete şi i s-a dat stăpânire.
  7. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne.
  8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.
  9. Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile lui ca un foc aprins.
  10. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.
  11. Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc ca să fie ars.
  12. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.
  13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
  14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
  15. Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul, şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat.
  16. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel:
  17. „Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ.
  18. Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.”
  19. În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte; şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea;
  20. şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.
  21. Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit,
  22. până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.
  23. El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.
  24. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi.
  25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.
  26. Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.
  27. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”
  28. Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei; dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.”

Capitolul 8

  1. „În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte.
  2. Când am avut vedenia aceasta mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ţinutul Elam; şi în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai.
  3. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.
  4. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, şi a ajuns puternic.
  5. Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn mare între ochi.
  6. A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui.
  7. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui.
  8. Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor.
  9. Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată.
  10. S-a înălţat până la oştirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare.
  11. S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul Locaşului său celui Sfânt.
  12. Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ şi a izbutit în ce a început.
  13. Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?”
  14. Şi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţat!”
  15. Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om.
  16. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”
  17. El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!”
  18. Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam.
  19. Apoi mi-a zis: „Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului.
  20. Berbecul pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor.
  21. Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat.
  22. Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere.
  23. La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean.
  24. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor.
  25. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omeneşti.
  26. Iar vedenia cu serile şi dimineţile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.”
  27. Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia.”

Capitolul 9

  1. „În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor,
  2. în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul Ieremia.
  3. Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.
  4. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
  5. Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.
  6. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării.
  7. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine!
  8. Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta!
  9. La Domnul Dumnezeul nostru însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit!
  10. N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii;
  11. ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
  12. El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului.
  13. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău.
  14. De aceea, şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui.
  15. Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire.
  16. Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.
  17. Ascultă, dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit!
  18. Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.
  19. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”
  20. Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu;
  21. pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede, în zbor iute, omul Gabriel pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.
  22. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.
  23. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte, dar, la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!
  24. Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.
  25. Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.
  26. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile.
  27. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”

Capitolul 10

  1. În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia.
  2. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
  3. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
  4. În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
  5. Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.
  6. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
  7. Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
  8. Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.
  9. Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.
  10. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.
  11. Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.
  12. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
  13. Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.
  14. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
  15. Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut.
  16. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere!
  17. Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!”
  18. Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit.
  19. Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!” Şi pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.”
  20. El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
  21. Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail.”

Capitolul 11

  1. „În anul dintâi al lui Darius, medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin.
  2. Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi; şi când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.
  3. Dar se va ridica un împărat viteaz, care va stăpâni cu o mare putere şi va face ce va voi.
  4. Şi cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui, şi nici nu va fi tot atât de puternică pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia.
  5. Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul din mai marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni, întemeind o mare împărăţie.
  6. După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea.
  7. În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miazănoapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor.
  8. Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miazănoapte.
  9. Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa.
  10. Totuşi fiii săi vor începe iarăşi războiul şi vor strânge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa ca un râu care iese din matcă şi-l vor împinge iarăşi înapoi până la cetăţuie.
  11. Împăratul de la miazăzi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miazănoapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite.
  12. Atunci inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui.
  13. Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi; şi după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate.
  14. În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia; dar vor cădea.
  15. Împăratul de la miazănoapte va înainta, va ridica întărituri şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miazăzi, nici chiar floarea oamenilor împăratului nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească.
  16. Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână.
  17. Îşi va pune de gând să ia în stăpânire toată împărăţia lui şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiica sa de nevastă, cu gând să-l piardă; dar lucrul acesta nu se va întâmpla şi nu-i va izbândi.
  18. Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave şi va lua pe multe din ele; dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă şi o va întoarce asupra lui.
  19. Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui; dar se va poticni, va cădea şi nu-l vor mai găsi.
  20. Cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor în cea mai frumoasă parte a împărăţiei; dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război.
  21. În locul lui se va ridica un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire.
  22. Oştile se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie a legământului.
  23. După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume.
  24. Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui: va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme.
  25. Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.
  26. Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu, şi morţii vor cădea în mare număr.
  27. Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul nu va veni decât la vremea hotărâtă.
  28. Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui, şi apoi se va întoarce în ţara lui.
  29. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miazăzi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte.
  30. Ci nişte corăbii din Chitim vor înainta împotriva lui; iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt, nu va sta cu mâinile în sân; ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt.
  31. Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
  32. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.
  33. Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea pentru o vreme, loviţi de sabie şi de flacără, de robie şi de jaf.
  34. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie.
  35. Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului, căci sfârşitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.
  36. Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.
  37. Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.
  38. În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ.
  39. Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată.
  40. La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca.
  41. Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui.
  42. Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa.
  43. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el.
  44. Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi.
  45. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.

Capitolul 12

  1. În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
  2. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
  3. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.
  4. Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.”
  5. Şi eu, Daniel, m-am uitat şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu, şi altul dincolo de malul râului.
  6. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”
  7. Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.
  8. Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?”
  9. El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.
  10. Mulţi vor fi curăţaţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.
  11. De la vremea când va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
  12. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile!
  13. Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.”

Osea

Capitolul 1

  1. Cuvântul Domnului spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
  2. Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: „Du-te şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”
  3. El s-a dus şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.
  4. Şi Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel; căci, peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
  5. În ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.”
  6. Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!
  7. Dar voi avea milă de casa lui Iuda şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.”
  8. Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.
  9. Şi Domnul a zis: „Pune-i numele Lo-Ami căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.
  10. Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui Viu”!
  11. Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strânge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel.

Capitolul 2

  1. Ziceţi fraţilor voştri: „Ami” şi surorilor voastre, „Ruhama”!
  2. Plângeţi-vă, plângeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sunt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei şi preacurviile de la ţâţele ei!
  3. Altfel, o dezbrac în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca un pustiu, ca un pământ uscat şi o las să moară de sete!
  4. Nu voi avea milă de copiii ei, căci sunt copii din curvie.
  5. Mama lor a curvit; cea care i-a născut s-a necinstit; căci a zis: „Voi alerga după ibovnicii mei care îmi dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!”
  6. De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările.
  7. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: „Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!”
  8. N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul şi untdelemnul şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i-l dădeam.
  9. De aceea Îmi voi lua iarăşi înapoi grâul la vremea lui şi mustul la vremea lui şi Îmi voi ridica iarăşi de la ea lâna şi inul pe care i le dădusem ca să-i acopere goliciunea.
  10. Şi acum îi voi descoperi ruşinea înaintea ibovnicilor ei, şi niciunul n-o va scoate din mâna Mea.
  11. Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate praznicele ei.
  12. Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre care zicea: „Aceasta este plata pe care mi-au dat-o ibovnicii mei!” Le voi preface într-o pădure şi le vor mânca fiarele câmpului.
  13. O voi pedepsi pentru zilele când tămâia Baalilor, când se gătea cu veriga de nas, cu salba ei şi alerga după ibovnicii ei, uitând de Mine, zice Domnul.
  14. De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustiu, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.
  15. Acolo îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului.
  16. În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: „Bărbatul meu!”, şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu!”
  17. Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume.
  18. În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război şi-i voi face să locuiască în linişte.
  19. Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare;
  20. te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul!
  21. În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul;
  22. pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel.
  23. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!”, şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!”

Capitolul 3

  1. „Domnul mi-a zis: „Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie iubită de un ibovnic şi preacurvă; iubeşte-o cum iubeşte Domnul pe copiii lui Israel, care se îndreaptă spre alţi dumnezei şi care iubesc turtele de stafide!”
  2. Mi-am cumpărat-o cu cincisprezece sicli de argint, un omer de orz şi un letec de orz.
  3. Şi i-am zis: „Rămâi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a niciunui alt bărbat, şi voi fi şi eu la fel cu tine!”
  4. Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi.
  5. După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor şi pe împăratul lor David; şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui, în vremurile de pe urmă.”

Capitolul 4

  1. „Ascultaţi cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.
  2. Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.
  3. De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri.
  4. Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preoţii.
  5. Te vei poticni ziua, prorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici.
  6. Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!
  7. Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară.
  8. Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu şi sunt lacomi de nelegiuirile lui.
  9. Dar şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului; îl voi pedepsi după umbletele lui şi-i voi răsplăti după faptele lui.
  10. Vor mânca, şi tot nu se vor sătura, vor curvi, şi tot nu se vor înmulţi, pentru că au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui.
  11. Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.
  12. Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor.
  13. Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sunt preacurve.
  14. Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sunt preacurve, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve şi jertfesc împreună cu desfrânatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire.
  15. Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven şi nu juraţi zicând: „Viu este Domnul!”
  16. Pentru că Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită; şi să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse!
  17. Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!
  18. Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine!
  19. Vântul îi va strânge cu aripile lui şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!

Capitolul 5

  1. Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata, pentru că aţi fost o cursă la Miţpa şi un laţ întins pe Tabor!
  2. Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!
  3. Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit şi că Israel s-a spurcat.
  4. Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor şi nu cunosc pe Domnul!
  5. Dar mândria lui Israel va fi martoră împotriva lui, şi Israel şi Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor, şi Iuda va cădea şi el cu ei.
  6. Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi nicidecum: căci S-a depărtat din mijlocul lor.
  7. Au fost necredincioşi Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiţi o lună nouă cu avuţiile lor.
  8. Sunaţi din trâmbiţă la Ghibeea, sunaţi din trâmbiţă la Rama! Strigaţi la Bet-Aven! Iată-i pe urma ta, Beniamine!
  9. Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva seminţiilor lui Israel va veni negreşit!
  10. Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul de la hotare; ca apa Îmi voi vărsa mânia peste ei!
  11. Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învăţăturile care-i plăceau.
  12. Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinţilor) pentru casa lui Iuda.
  13. Când îşi vede Efraim boala, şi Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria şi trimite la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoşi, nici să vă lecuiască rănile.
  14. Voi fi ca un leu pentru Efraim şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâşia şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada.
  15. Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”

Capitolul 6

  1. „Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
  2. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.
  3. Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” –
  4. „Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând.
  5. De aceea îi voi biciui prin proroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina!
  6. Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!
  7. Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.
  8. Galaadul este o cetate de nelegiuiţi, plină de urme de sânge!
  9. Ceata preoţilor este ca o ceată de tâlhari care stă la pândă, săvârşind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mişelii.
  10. În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curveşte, Israel se spurcă.
  11. Şi ţie, Iudo, îţi este pregătit un seceriş, când voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!

Capitolul 7

  1. Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleşug. Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte afară.
  2. Şi nu se gândesc în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi şi înconjoară şi stau înaintea Mea!
  3. Ei înveselesc pe împărat cu răutatea lor şi pe căpetenii cu minciunile lor.
  4. Toţi sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar: şi brutarul încetează să mai aţâţe focul, de când a frământat plămădeala până s-a ridicat.
  5. În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii.
  6. Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins.
  7. Toţi ard ca un cuptor şi îşi mănâncă judecătorii; toţi împăraţii lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.
  8. Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
  9. Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama, îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama.
  10. Măcar că mândria lui Israel mărturiseşte împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor şi tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!
  11. Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul şi aleargă în Asiria.
  12. Dar ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde laţul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului; şi-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor.
  13. Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei pentru că nu-Mi sunt credincioşi! Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!
  14. Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în aşternutul lor; turbă după grâu şi must şi se răzvrătesc împotriva Mea.
  15. I-am pedepsit, le-am întărit braţele, dar ei gândesc rău împotriva Mea.
  16. Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înşelător. Mai marii lor vor cădea ucişi de sabie, din pricina vorbirii lor îndrăzneţe care-i va face de râs în ţara Egiptului.

Capitolul 8

  1. Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele.
  2. Atunci vor striga către Mine: „Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!” –
  3. Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări.
  4. Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: de aceea vor fi nimiciţi.
  5. Viţelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor vrea ei să se ţină curaţi?
  6. Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, şi nu este Dumnezeu. De aceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi!
  7. Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grâu; ce va răsări nu va da făină, şi, dacă ar da, ar mânca-o străinii.
  8. Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ.
  9. Căci s-au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răzleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!
  10. Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.
  11. Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.
  12. Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuşi ele sunt privite ca ceva străin.
  13. Ei înjunghie vitele pe care Mi le aduc, şi carnea le-o mănâncă: de aceea, Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt!
  14. Căci Israel a uitat pe Cel ce l-a făcut, şi-a zidit palate, şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite; de aceea voi trimite foc în cetăţile lor, şi le va mistui palatele.”

Capitolul 9

  1. Nu te bucura, Israele, nu te înveseli ca popoarele, pentru că ai curvit părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grâu!
  2. Aria şi teascul nu-i vor hrăni, şi mustul le va lipsi.
  3. Nu vor rămâne în ţara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt şi vor mânca în Asiria mâncăruri necurate.
  4. Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu-I vor fi plăcute. Pâinea lor le va fi ca o pâine de jale; toţi cei ce vor mânca din ea se vor face necuraţi; căci pâinea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului!
  5. Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorile Domnului?
  6. Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor şi vor creşte spini în corturile lor.
  7. Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
  8. Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, prorocului i se întind laţuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmăşesc în Casa Dumnezeului său.
  9. S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.
  10. „Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau.
  11. Slava lui Efraim va zbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare şi nicio zămislire!
  12. Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari; şi vai de ei, când Îmi voi întoarce privirile de la ei!
  13. Efraim, după cum văd, îşi dă copiii la pradă; şi Efraim îşi va duce singur copiii la cel ce-i va ucide!”
  14. Dă-le, Doamne!… Ce să le dai?… Dă-le un pântece care să nască înainte de vreme şi ţâţe seci!…
  15. „Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M-am scârbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor sunt nişte îndărătnici.
  16. Efraim este lovit, rădăcina i s-a uscat; nu mai dau rod; şi chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei.”
  17. Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat: de aceea vor rătăci printre neamuri.

Capitolul 10

  1. Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.
  2. Inima lor este împărţită: de aceea vor fi pedepsiţi. Domnul le va surpa altarele, le va nimici stâlpii idoleşti.
  3. Şi curând vor zice: „N-avem un adevărat împărat, căci nu ne-am temut de Domnul; şi împăratul pe care-l avem, ce ar putea face el pentru noi?”
  4. Ei rostesc vorbe deşarte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!
  5. Locuitorii Samariei se vor uimi de viţeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, şi preoţii lui vor tremura pentru el, pentru slava lui care va pieri din mijlocul lor.
  6. Da, el însuşi va fi dus în Asiria ca dar împăratului Iareb. Ruşinea va cuprinde pe Efraim, şi lui Israel îi va fi ruşine de planurile sale.
  7. S-a dus Samaria şi împăratul ei ca o ţăpligă pe faţa apelor.
  8. Înălţimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini şi mărăcini vor creşte pe altarele lor. Şi vor zice munţilor: „Acoperiţi-ne!”, şi dealurilor: „Cădeţi peste noi!”
  9. „Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibeea.
  10. Îi voi pedepsi când voi vrea, şi se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!
  11. Efraim este o mânzată învăţată la jug, căreia îi place să treiere grâul, şi i-am cruţat gâtul său cel frumos; dar acum voi înjuga pe Efraim, Iuda va ara, şi Iacov îi va grăpa.”
  12. Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.
  13. Aţi arat răul, aţi secerat nelegiuirea şi aţi mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji.
  14. De aceea se va stârni o zarvă împotriva poporului tău şi toate cetăţuile tale vor fi nimicite, cum a nimicit în luptă Şalman-Bet-Arbel, când mama a fost zdrobită împreună cu copiii ei.
  15. Iată ce vă va aduce Betel, din pricina răutăţii voastre peste măsură de mare. În revărsatul zorilor, se va isprăvi cu împăratul lui Israel!

Capitolul 11

  1. „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.
  2. Dar cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.
  3. Şi totuşi Eu am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe; dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
  4. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare.
  5. Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului; dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine.
  6. Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor, din pricina planurilor pe care le-au făcut.
  7. Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.
  8. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
  9. Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc.
  10. Ei vor urma pe Domnul, ca pe un leu care va răcni; căci El însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus.
  11. Vor alerga tremurând din Egipt, ca o pasăre, şi din ţara Asiriei, ca o porumbiţă. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul.
  12. Efraim Mă înconjoară cu minciuni, şi casa lui Israel, cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel sfânt şi credincios.

Capitolul 12

  1. Lui Efraim îi place vântul şi aleargă după vântul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legământ cu Asiria şi duc untdelemn în Egipt.
  2. Domnul este în ceartă şi cu Iuda şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.
  3. Încă din pântecele mamei a apucat Iacov pe fratele său de călcâi; şi, în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.
  4. S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. Iacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu.
  5. Domnul este Dumnezeul oştirilor; numele Lui este Domnul.
  6. Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.
  7. Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.
  8. Şi Efraim zice: „Cu adevărat, m-am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat.”
  9. Şi totuşi, Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului şi până acum; Eu te voi face să locuieşti iarăşi în corturi ca în zilele de sărbătoare!
  10. Eu am vorbit prorocilor, am dat o mulţime de vedenii şi am spus pilde prin proroci.”
  11. Dacă Galaadul s-a dedat la slujba idolilor, galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre pe brazdele câmpiilor.
  12. Iacov a fugit odinioară în câmpia Aram, Israel a slujit pentru o femeie şi pentru o femeie a păzit turmele.
  13. Dar printr-un proroc a scos Domnul pe Israel din Egipt şi printr-un proroc a fost păzit Israel.
  14. Efraim a mâniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sângele pe care l-a vărsat şi-i va răsplăti ocara pe care I-a făcut-o.

Capitolul 13

  1. Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
  2. Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută viţei!
  3. De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.
  4. „Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.
  5. Eu te-am cunoscut în pustiu, într-un pământ fără apă.
  6. Dar când au dat de păşune, s-au săturat, şi, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat.
  7. Eu M-am făcut ca un leu pentru ei şi-i pândesc ca un pardos pe drum.
  8. Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâşii învelişul inimii; îi înghit îndată ca un leu, şi fiarele câmpului îi vor face bucăţi.
  9. Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
  10. Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre care ziceai: „Dă-mi un împărat şi domni”?
  11. Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!
  12. Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.
  13. Îl vor apuca durerile naşterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
  14. Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!”
  15. Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustiu un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele şi-i va seca fântânile: va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ.
  16. Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.

Capitolul 14

  1. Întoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.
  2. Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: „Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce în loc de tauri, lauda buzelor noastre.
  3. Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai şi nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: „Dumnezeul nostru!” Căci la Tine găseşte milă orfanul.”
  4. „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!
  5. Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul şi va da rădăcini ca Libanul.
  6. Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului, şi miresmele lui ca ale Libanului.
  7. Iarăşi vor locui la umbra lui, iarăşi vor da viaţă grâului, vor înflori ca via şi vor avea faima vinului din Liban.
  8. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta şi-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îţi vei primi rodul.”
  9. Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput să le înţeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele.

Ioel

Capitolul 1

  1. Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel.
  2. Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării! S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră sau pe vremea părinţilor voştri?
  3. Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!
  4. Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec a mâncat lăcusta Hasil.
  5. Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă, toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!
  6. Căci în ţara mea a năvălit un popor puternic şi fără număr, cu dinţi de leu şi măsele de leoaică.
  7. Mi-a pustiit via; mi-a făcut bucăţi smochinul, l-a jupuit de coajă şi l-a trântit jos; mlădiţele de viţă au ajuns albe!
  8. Boceşte-te ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţii ei!
  9. Au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Domnului; preoţii, slujitorii Domnului, jelesc.
  10. Câmpia este pustiită, pământul, întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este.
  11. Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute.
  12. Via este prăpădită, smochinul este veştejit, rodiul, finicul, mărul, toţi pomii de pe câmp s-au uscat… Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!
  13. Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mâncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.
  14. Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul.
  15. „Vai! ce zi!” Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.
  16. Nu s-a prăpădit hrana sub ochii noştri? Şi n-a pierit bucuria şi veselia din Casa Dumnezeului nostru?
  17. S-au uscat seminţele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura!
  18. Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au păşune; chiar şi turmele de oi suferă!
  19. Către Tine, Doamne, strig, căci a mâncat focul izlazurile pustiului, şi para focului a pârlit toţi copacii de pe câmp!
  20. Chiar şi fiarele câmpului se îndreaptă doritoare către Tine, căci au secat pâraiele şi a mâncat focul izlazurile pustiului.

Capitolul 2

  1. „Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!”
  2. O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.
  3. Arde focul înaintea lui şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.
  4. Parcă sunt nişte cai şi aleargă ca nişte călăreţi.
  5. Vin uruind ca nişte care pe munţi şi pârâie ca o flacără de foc când mistuie miriştea; par o puternică oştire gata de luptă.
  6. Tremură popoarele înaintea lor şi toate feţele îngălbenesc.
  7. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui şi nu se abate din cărarea lui.
  8. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
  9. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case şi intră pe ferestre ca un hoţ.
  10. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.
  11. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi Cel ce împlineşte cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?
  12. „Dar chiar acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!”
  13. Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.
  14. Cine ştie dacă nu Se va întoarce şi nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare şi jertfe de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru?
  15. Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare!
  16. Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei!
  17. Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar şi să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?”
  18. Domnul a fost plin de râvnă pentru ţara Lui şi S-a îndurat de poporul Său.
  19. Domnul a răspuns şi a zis poporului Său: „Iată, vă trimit grâu, must şi untdelemn proaspăt, ca să vă săturaţi de ele, şi nu vă voi mai face de ocară între neamuri.
  20. Voi depărta de la voi pe vrăjmaşul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă şi pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oştirii lui în marea de răsărit şi coada oştirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, şi mirosul lui de putregai se va înălţa în văzduh, căci s-a crezut grozav.
  21. Nu te teme, pământule, ci bucură-te şi înveseleşte-te, căci Domnul face lucruri mari!
  22. Nu vă temeţi, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiului iarăşi vor înverzi, pomii îşi vor da roadele, smochinul şi viţa îşi vor da rodul lor.
  23. Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.
  24. Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,
  25. vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare pe care am trimis-o împotriva voastră.
  26. Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului Dumnezeului vostru care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!
  27. Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.
  28. După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii.
  29. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.
  30. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;
  31. soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
  32. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi pe care-i va chema Domnul.

Capitolul 3

  1. Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,
  2. voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
  3. Au tras la sorţi pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă şi au vândut fata pe vin, şi l-au băut.
  4. Ce vreţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
  5. Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele şi le-aţi dus în templele voastre.
  6. Aţi vândut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor grecilor, ca să-i depărtaţi din ţara lor.
  7. Iată că îi scol în locul în care i-aţi vândut şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
  8. Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.”
  9. Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!
  10. Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: „Sunt tare!”
  11. Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile dimprejur, şi strângeţi-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!
  12. „Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur.
  13. Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”
  14. Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
  15. Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea.
  16. Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său şi ocrotirea copiilor lui Israel.
  17. „Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt, şi nu vor mai trece străinii prin el.”
  18. În vremea aceea, va picura must din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi, de asemenea, din Casa Domnului şi va uda valea Sitim.
  19. „Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge un pustiu sterp, din pricina silniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sânge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.
  20. Dar Iuda va fi veşnic locuit, şi Ierusalimul, din neam în neam.
  21. Le voi răzbuna sângele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion.”

Amos

Capitolul 1

  1. Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ.
  2. El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc, şi vârful Carmelului este uscat.”
  3. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier.
  4. De aceea voi trimite foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.
  5. Voi sfărâma zăvoarele Damascului şi voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ţine toiagul de cârmuire în Bet-Eden; şi poporul Siriei va fi dus rob la Chir, zice Domnul.”
  6. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:
  7. de aceea voi trimite foc în zidurile Gazei, şi-i va mistui palatele.
  8. Voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Asdod şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului, şi ce va mai rămâne din filisteni va pieri, zice Domnul Dumnezeu.”
  9. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului, şi nu s-au gândit la legământul frăţesc.
  10. De aceea voi trimite foc în zidurile Tirului, şi-i va mistui palatele.”
  11. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăbuşindu-şi mila, a dat drumul mâniei şi îşi ţinea întruna urgia.
  12. De aceea voi trimite foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.”
  13. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-şi mărească ţinutul:
  14. de aceea voi aprinde focul în zidurile Rabei, şi-i va mistui palatele, în mijlocul strigătelor de război, în ziua luptei, şi în mijlocul vijeliei, în ziua furtunii.
  15. Şi împăratul lor va merge în robie, el şi căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.”

Capitolul 2

  1. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Moabului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a ars, a ars până le-a făcut var, oasele împăratului Edomului,
  2. de aceea voi trimite foc în Moab, şi va mistui palatele Cheriotului; şi Moabul va pieri în mijlocul zarvei, în mijlocul strigătelor de război şi sunetului trâmbiţei.
  3. Voi nimici cu desăvârşire pe judecător din mijlocul lui şi voi ucide pe toate căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.”
  4. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au nesocotit Legea Domnului şi n-au păzit poruncile Lui, ci s-au lăsat duşi în rătăcire de idolii cei mincinoşi după care au umblat şi părinţii lor;
  5. de aceea voi trimite foc în Iuda, şi va mistui palatele Ierusalimului.”
  6. Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte.
  7. Ei doresc să vadă ţărâna pământului pe capul celor sărmani şi calcă în picioare dreptul celor nenorociţi. Fiul şi tatăl se duc la aceeaşi fată, ca să pângărească Numele Meu cel sfânt.
  8. Se întind lângă fiecare altar pe haine luate ca zălog şi beau în casa dumnezeilor lor amenda celor osândiţi de ei.
  9. Şi totuşi Eu am nimicit dinaintea lor pe amoriţi, care erau cât cedrii de înalţi şi tari ca stejarii; le-am nimicit roadele din vârf până în rădăcini.
  10. Şi Eu v-am scos din ţara Egiptului, şi v-am povăţuit patruzeci de ani în pustiu, ca să vă dau în stăpânire ţara amoriţilor.
  11. Am ridicat proroci dintre fiii voştri şi nazirei dintre tinerii voştri. Nu este aşa, copii ai lui Israel? – zice Domnul…
  12. Iar voi aţi dat nazireilor să bea vin, şi prorocilor le-aţi poruncit: „Nu prorociţi!”
  13. Iată, vă voi stropşi cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi,
  14. aşa că cel iute nu va putea să fugă, iar cel tare nu se va putea sluji de tăria lui, şi omul viteaz nu-şi va scăpa viaţa.
  15. Cel ce mânuieşte arcul nu va putea să ţină piept, cel iute de picioare nu va scăpa, şi călăreţul nu-şi va scăpa viaţa;
  16. iar cel mai inimos dintre războinici va fugi în pielea goală în ziua aceea, zice Domnul.”

Capitolul 3

  1. Ascultaţi cuvântul acesta, pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului!
  2. „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.”
  3. Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?
  4. Răcneşte leul în pădure, dacă n-are pradă? Zbiară puiul de leu din fundul vizuinii, lui dacă n-a prins nimic?
  5. Cade pasărea în laţul de pe pământ, dacă nu i s-a întins o cursă? Se ridică laţul de la pământ fără să se fi prins ceva în el?
  6. Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate fără s-o fi făcut Domnul?
  7. Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.
  8. Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?
  9. „Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului şi spuneţi: „Strângeţi-vă pe munţii Samariei şi vedeţi ce neorânduială mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea!
  10. Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi îngrămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.”
  11. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vrăjmaşul va împresura ţara, îţi va doborî tăria, şi palatele tale vor fi jefuite!”
  12. Aşa vorbeşte Domnul: „După cum păstorul scapă din gura leului numai două bucăţi de picioare sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa copiii lui Israel care stau în Samaria în colţul unui pat şi pe covoare de Damasc!”
  13. Ascultaţi şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor:
  14. „În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărâmate şi vor cădea la pământ.
  15. Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.”

Capitolul 4

  1. Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri: „Daţi-ne să bem!”
  2. Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis: „Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, şi rămăşiţa voastră, cu undiţe de pescari;
  3. veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în Harmon, zice Domnul. –
  4. Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile!
  5. Faceţi să fumege jertfe de mulţumire făcute cu aluat! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. –
  6. Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine, în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –
  7. N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat.
  8. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –
  9. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul! –
  10. Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. –
  11. V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul… –
  12. De aceea, îţi voi face astfel, Israele – şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!”
  13. Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul Dumnezeul oştirilor este numele Lui. –

Capitolul 5

  1. Ascultaţi cuvântul acesta, cântecul acesta de jale pe care-l fac pentru voi, casa lui Israel!
  2. „A căzut, şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel, stă trântită la pământ, şi nimeni n-o ridică.”
  3. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Cetatea care scotea la luptă o mie de oameni nu va rămâne decât cu o sută, şi cea care scotea o sută de oameni nu va mai rămâne decât cu zece din casa lui Israel.”
  4. Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: „Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!
  5. Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal şi nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.
  6. Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă, ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă,
  7. voi care prefaceţi dreptul în pelin şi călcaţi dreptatea în picioare!”
  8. El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului: Domnul este numele Lui.
  9. El aduce ca fulgerul prăpădul peste cei puternici, aşa că nimicirea vine peste cetăţui.
  10. Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii şi le este scârbă de cel ce vorbeşte din inimă.
  11. De aceea, pentru că pe sărac îl călcaţi în picioare şi luaţi daruri de grâu de la el, măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!
  12. „Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.”
  13. De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sunt vremuri rele.
  14. Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul Dumnezeul oştirilor să fie cu voi, cum spuneţi voi!
  15. Urâţi răul, şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul Dumnezeul oştirilor va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.
  16. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: „În toate pieţele se vor boci şi pe toate uliţele vor zice: „Vai! Vai!” Vor chema pe plugar la jale şi la bocire pe cei ce fac jelanii pentru morţi.
  17. În toate viile va fi bocet, când voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul.
  18. Vai de cei ce doresc „ziua Domnului”! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină.
  19. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe!
  20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?
  21. Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!
  22. Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe care-i aduceţi ca jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei.
  23. Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul lăutelor tale!
  24. Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea, ca un pârâu care nu seacă niciodată!
  25. Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare în timpul celor patruzeci de ani din pustiu, casa lui Israel?…
  26. Veţi ridica, dar, pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru pe care vi l-aţi făcut,
  27. şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul al cărui nume este Dumnezeul oştirilor!”

Capitolul 6

  1. Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion şi la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceştia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!…
  2. Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo până la Hamatul cel mare şi coborâţi-vă în Gat la filisteni; sunt oare cetăţile acestea mai înfloritoare decât cele două împărăţii ale voastre şi este ţinutul lor mai întins decât al vostru?…
  3. Credeţi că ziua nenorocirii este departe şi faceţi să se apropie domnia silniciei.
  4. Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănâncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat.
  5. Aiurează în sunetul lăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică.
  6. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!
  7. De aceea vor merge în robie, în fruntea prinşilor de război; şi vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătaţi.
  8. Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi şi Domnul Dumnezeul oştirilor a zis: „Mi-e scârbă de mândria lui Iacov şi-i urăsc palatele; de aceea voi da în mâna vrăjmaşului cetatea cu tot ce este în ea.”
  9. Şi dacă vor mai rămâne zece oameni într-o casă, vor muri.
  10. Când unchiul său va lua pe cel mort să-l ardă, ridicându-i oasele din casă, şi va întreba pe cel din fundul casei: „Mai este cineva cu tine?”, acela va răspunde: „Nimeni”…, iar celălalt va zice: „Tăcere! Căci nu trebuie să pomenim acum Numele Domnului!”
  11. Căci iată că Domnul porunceşte să se dărâme casa cea mare şi să se facă bucăţi casa cea mică.
  12. Pot caii să alerge pe o stâncă? Sau poate cineva să are marea cu boii, de aţi prefăcut judecata în otravă şi rodul dreptăţii, în pelin?
  13. Vă bucuraţi de lucruri de nimic şi ziceţi: „Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi putere?”
  14. „De aceea iată, voi ridica împotriva voastră, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeul oştirilor, un neam care vă va asupri de la intrarea Hamatului până la pârâul pustiului.”

Capitolul 7

  1. Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, făcea nişte lăcuste, în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
  2. Şi după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!”
  3. Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta, a zis Domnul.”
  4. Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; şi focul mânca Adâncul cel mare şi apucase şi câmpia.
  5. Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, opreşte! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este aşa de slab!”
  6. Atunci Domnul S-a căit şi de lucrul acesta: „Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla, a zis Domnul Dumnezeu.”
  7. El mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul stătea pe un zid făcut la cumpănă şi avea o cumpănă în mână.
  8. Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „O cumpănă.” Şi Domnul a zis: „Iată, voi pune cumpăna în mijlocul poporului Meu, Israel, şi nu-l voi mai ierta;
  9. ci înălţimile lui Isaac vor fi pustiite; sfintele locaşuri ale lui Israel vor fi dărâmate, şi Mă voi ridica împotriva casei lui Ieroboam cu sabia.”
  10. Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: „Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui!
  11. Căci iată ce zice Amos: „Ieroboam va fi ucis de sabie, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara sa!”
  12. Şi Amaţia a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo şi acolo proroceşte.
  13. Dar nu mai proroci la Betel, căci este un locaş sfânt al împăratului şi este un templu al împărăţiei!”
  14. Amos a răspuns lui Amaţia: „Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt păstor şi strângător de smochine de Egipt.
  15. Dar Domnul m-a luat de la oi şi Domnul mi-a zis: „Du-te şi proroceşte poporului Meu, Israel!”
  16. Ascultă acum cuvântul Domnului, tu care zici: „Nu proroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!”
  17. Din pricina aceasta, iată ce zice Domnul: „Nevasta ta va curvi în cetate, fiii şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie, ogorul tău va fi împărţit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara lui!”

Capitolul 8

  1. Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie: Iată, era un coş cu poame coapte.
  2. El a zis: „Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: „Un coş cu poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: „A venit sfârşitul poporului Meu, Israel; nu-l mai pot ierta!
  3. În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulţime de trupuri moarte.”
  4. Ascultaţi lucrul acesta, voi care mâncaţi pe cel lipsit şi prăpădiţi pe cei nenorociţi din ţară!
  5. Voi care ziceţi: „Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul, ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbăm cumpăna, ca să înşelăm?
  6. Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint şi pe sărac, pe o pereche de încălţăminte, şi vom vinde codină în loc de grâu.”
  7. Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!
  8. Nu se va cutremura ţara din pricina acestor mişelii şi nu se vor jeli toţi locuitorii ei? Nu se va umfla toată ţara ca râul, ridicându-se şi coborându-se iarăşi ca râul Egiptului?
  9. În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfinţească soarele la amiază şi voi întuneca pământul ziua în amiaza mare.
  10. Vă voi preface sărbătorile în jale şi toate cântările în bociri pentru morţi, voi acoperi toate coapsele cu saci şi voi face toate capetele pleşuve; voi arunca ţara într-o jale ca pentru un singur fiu, şi sfârşitul ei va fi ca o zi amară.
  11. Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.
  12. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.
  13. În ziua aceea se vor topi de sete fetele frumoase şi flăcăii.
  14. Ei, care jură acum pe păcatul Samariei şi zic: „Pe Dumnezeul tău cel Viu, Dane!” şi: „Pe drumul Beer-Şebei!”, vor cădea, şi nu se vor mai scula.”

Capitolul 9

  1. Am văzut pe Domnul stând pe altar. Şi a zis: „Loveşte pragul de sus al porţii, ca să se cutremure uşorii, şi sfărâmă-i peste capetele lor ale tuturor. Rămăşiţa lor însă o voi pierde cu sabia, aşa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind şi niciunul din cei ce vor scăpa nu va scăpa.
  2. De ar pătrunde chiar până în Locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi coborî.
  3. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.
  4. De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.”
  5. Domnul Dumnezeul oştirilor atinge pământul, şi se topeşte, şi toţi locuitorii lui jelesc. Se înalţă ca râul Nil şi se coboară ca râul Egiptului.
  6. El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării şi le varsă pe faţa pământului. Domnul este numele Lui!
  7. „Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii etiopienilor, copii ai lui Israel? – zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?
  8. Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe faţa pământului; totuşi nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.
  9. Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ!
  10. Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: „Nu ne va ajunge nenorocirea şi nu va veni peste noi.”
  11. În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară,
  12. ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul care va împlini aceste lucruri.
  13. Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel ce calcă strugurii, pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.
  14. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu, Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele.
  15. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul Dumnezeul tău!”

Obadia

Capitolul 1

  1. Prorocia lui Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: – Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: „Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!” –
  2. „Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit.
  3. Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”
  4. Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.
  5. Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi sau nişte tâlhari de noapte – cum eşti de pustiit! – ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă?
  6. Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile!
  7. Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!
  8. Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau?
  9. Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.
  10. Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna.
  11. Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei!
  12. Nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda, în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu semeţie, în ziua strâmtorării!
  13. Nici nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu, în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui, în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui, în ziua prăpădului lui!
  14. Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului!
  15. Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
  16. Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.
  17. Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfânt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile.
  18. Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
  19. Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie, ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
  20. Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de miazăzi.
  21. Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.”

Iona

Capitolul 1

  1. Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
  2. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”
  3. Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului.
  4. Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.
  5. Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus.
  6. Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să Se gândească la noi şi nu vom pieri!”
  7. Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona.
  8. Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?”
  9. El le-a răspuns: „Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul!”
  10. Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de faţa Domnului, pentru că le spusese el.
  11. Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
  12. El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”
  13. Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor.
  14. Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!”
  15. Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
  16. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.
  17. Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

Capitolul 2

  1. Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peştelui
  2. şi a zis: „În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.
  3. Şi totuşi mă aruncaseşi în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.
  4. Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel sfânt.”
  5. Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.
  6. M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!
  7. Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.
  8. Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.
  9. Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”
  10. Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.

Capitolul 3

  1. Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:
  2. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!”
  3. Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.
  4. Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
  5. Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
  6. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă.
  7. Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc!
  8. Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!
  9. Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
  10. Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.

Capitolul 4

  1. Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat.
  2. S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
  3. Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!”
  4. Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?”
  5. Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea.
  6. Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete care s-a ridicat peste Iona ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
  7. Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat.
  8. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!”
  9. Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!”
  10. Atunci şi Domnul a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit.
  11. Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!”

Mica

Capitolul 1

  1. Cuvântul Domnului spus lui Mica din Moreşet, pe vremea lui Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, prorocie asupra Samariei şi Ierusalimului.
  2. Ascultaţi, voi popoare toate! Ia aminte, pământule şi ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt!
  3. Căci iată că Domnul iese din locuinţa Lui, Se coboară şi umblă pe înălţimile pământului!
  4. Sub El se topesc munţii, văile crapă ca ceara înaintea focului, ca apa care curge prin râpe.
  5. Şi toate acestea, din pricina nelegiuirii lui Iacov, din pricina păcatelor casei lui Israel! Dar care este nelegiuirea lui Iacov? Nu este oare Samaria? Şi care este păcatul lui Iuda? Nu este Ierusalimul?…
  6. De aceea, voi preface Samaria într-un morman de pietre pe câmp, într-un loc de sădit vie; îi voi prăvăli pietrele în vale şi-i voi dezgoli temeliile.
  7. Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate, toate plăţile ei de curvă vor fi arse în foc, şi-i voi pustii toţi idolii: căci din plăţi de curvă i-a adunat, şi în plăţi de curvă se vor preface…
  8. De aceea plâng, mă bocesc, umblu desculţ şi gol, strig ca şacalul şi gem ca struţul.
  9. Căci rana ei este fără leac; se întinde până la Iuda, pătrunde până la poarta poporului meu, până la Ierusalim.
  10. Nu spuneţi lucrul acesta în Gat şi nu plângeţi în Aco; tăvăliţi-vă în ţărână la Bet-Leafra.
  11. Treci, locuitoare din Şafir, cu ruşinea descoperită; locuitoarea din Ţaanan nu îndrăzneşte să iasă, jalea Bet-Haeţelului vă ia gustul să vă opriţi în el.
  12. Căci locuitoarea din Marot tremură pentru pierderea fericirii ei, fiindcă s-a coborât nenorocirea din partea Domnului până la poarta Ierusalimului.
  13. Înhamă-ţi caii cei iuţi la car, locuitoare din Lachis; tu ai fost cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului, căci în tine s-au găsit nelegiuirile lui Israel.
  14. De aceea te vei despărţi de Moreşet-Gat, casele din Aczib vor fi o amăgire pentru împăraţii lui Israel.
  15. Îţi voi aduce un nou stăpân, locuitoare din Mareşa; slava lui Israel va merge la Adulam.
  16. Rade-ţi, taie-ţi părul, din pricina copiilor tăi iubiţi; lărgeşte-ţi pleşuvia ca vulturul, căci ei se duc în robie, departe de tine!

Capitolul 2

  1. Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere.
  2. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.
  3. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, Eu am de gând să aduc o nenorocire împotriva acestui leat de oameni, de care nu vă veţi feri grumajii, şi nu veţi mai umbla cu capul atât de sus, căci vremurile vor fi rele.
  4. În ziua aceea, veţi ajunge de pomină, veţi boci şi veţi zice: „S-a isprăvit! Suntem pustiiţi cu desăvârşire! Partea de moştenire a poporului meu trece în mâna altuia! Vai! cum mi-o ia! Ogoarele noastre le împarte vrăjmaşului…!”
  5. De aceea nu vei avea pe nimeni care să întindă frânghia de măsurat pentru sorţul tău, în adunarea Domnului.
  6. „Nu prorociţi!”, zic ei. „Să nu se prorocească asemenea lucruri. Căci altminteri ocările nu mai încetează!”
  7. „Este Domnul atât de grabnic la mânie, casa lui Iacov? Acesta este felul Lui de a lucra?” – Da, cuvintele Mele sunt prielnice celui ce umblă cu neprihănire!
  8. De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război.
  9. Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
  10. Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice.
  11. Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice: „Îţi voi proroci despre vin şi despre băuturi tari!”, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta!
  12. Te voi strânge în întregime, Iacove! Voi strânge rămăşiţa lui Israel, îi voi aduna ca pe nişte oi dintr-un staul, ca pe o turmă în păşunea ei, aşa că va fi o mare zarvă de oameni.
  13. Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor; vor face spărtura, vor trece pe poartă şi vor ieşi pe ea; împăratul lor va merge înaintea lor, şi Domnul va fi în fruntea lor.”

Capitolul 3

  1. Am zis: „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea?
  2. Şi totuşi voi urâţi binele, şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase!
  3. După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea şi-i sfărâmă oasele, îl fac bucăţi ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca şi carnea dintr-un cazan,
  4. apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.”
  5. Aşa vorbeşte Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de muşcat ceva cu dinţii, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:
  6. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fără nicio vedenie! Şi întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinţi peste aceşti proroci, şi ziua se va întuneca peste ei!
  7. Văzătorii vor fi daţi de ruşine, ghicitorii vor roşi, toţi îşi vor acoperi barba; căci Dumnezeu nu va răspunde.”
  8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui.
  9. Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept;
  10. voi care zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul, cu nelegiuire!
  11. Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”
  12. De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului, o înălţime acoperită de păduri.

Capitolul 4

  1. În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
  2. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.
  3. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război;
  4. ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
  5. Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!
  6. „În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniţi şi pe aceia pe care-i chinuisem.
  7. Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac!
  8. Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!”
  9. Pentru ce strigi tu însă acum aşa de tare? N-ai împărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naştere?
  10. Suferă, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căci acum vei ieşi din cetate şi vei locui în câmp, şi te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmaşilor tăi.
  11. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta şi zic: „Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-se dorinţa faţă de Sion!”
  12. Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înţeleg planurile, nu ştiu că i-a strâns ca pe nişte snopi în arie.
  13. „Scoală-te, fiica Sionului, şi treieră! Căci îţi fac un corn de fier şi o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare şi să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pământ averile lor!”

Capitolul 5

  1. Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
  2. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”
  3. De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel.
  4. El Se va înfăţişa şi va cârmui cu puterea Domnului şi cu măreţia Numelui Domnului Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
  5. El va fi pacea noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră şi va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale poporului.
  6. Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian, când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru.
  7. Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor.
  8. Rămăşiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare şi sfâşie, şi nimeni nu poate scăpa pe altul.
  9. Ţi se va ridica mâna peste potrivnicii tăi, şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi!
  10. „În ziua aceea, zice Domnul, îţi voi nimici cu desăvârşire caii din mijlocul tău şi-ţi voi sfărâma carele;
  11. voi nimici cu desăvârşire cetăţile din ţara ta şi-ţi voi surpa toate cetăţuile.
  12. Voi nimici cu desăvârşire descântecele din mijlocul tău, şi nu vei mai avea vrăjitori;
  13. voi nimici cu desăvârşire idolii tăi şi stâlpii tăi idoleşti din mijlocul tău, şi nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale;
  14. voi nimici cu desăvârşire din mijlocul tău Astartele tale şi-ţi voi dărâma idolii.
  15. Mă voi răzbuna cu mânie, cu urgie, pe neamurile care n-au vrut s-asculte.”

Capitolul 6

  1. Ascultaţi, dar, ce zice Domnul: „Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!…
  2. Ascultaţi, munţi, pricina Domnului şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său şi vrea să Se judece cu Israel. –
  3. Poporul Meu, ce ţi-am făcut şi cu ce te-am ostenit? Răspunde-Mi!
  4. Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria!
  5. Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac, împăratul Moabului, şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile Domnului!”
  6. Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?
  7. Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? –
  8. Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
  9. Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău: „Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite!
  10. Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică?
  11. Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac?
  12. Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor,
  13. de aceea şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.
  14. Vei mânca, şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa voi da pradă sabiei.
  15. Vei semăna, dar nu vei secera, vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor, vei face must, dar nu vei bea vin!
  16. Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri şi lucrează întocmai cum a lucrat casa lui Ahab, şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură, şi veţi purta ocara poporului Meu.”

Capitolul 7

  1. Vai de mine! Căci parcă sunt la strângerea poamelor şi la strângerea bobiţelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mâncare, nici cea dintâi smochină dorită de sufletul meu!
  2. S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toţi stau la pândă ca să verse sânge, fiecare întinde o cursă fratelui său.
  3. Mâinile lor sunt îndreptate să facă rău: cârmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare îşi arată pe faţă ce doreşte cu lăcomie, şi astfel merg mână-n mână.
  4. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini. Ziua vestită de toţi prorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.
  5. Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzeşte-ţi uşa gurii de cea care îţi stă în braţe!
  6. Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora, împotriva soacrei sale; vrăjmaşii omului sunt cei din casa lui! –
  7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele; Dumnezeul meu mă va asculta.
  8. Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!
  9. Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.
  10. Când va vedea vrăjmaşa mea lucrul acesta, va fi acoperită de ruşine, ea care-mi zicea: „Unde este Domnul Dumnezeul tău?” Ochii mei îşi vor vedea dorinţa împlinită faţă de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţă.
  11. În ziua când îţi vor zidi iarăşi zidurile, în ziua aceea ţi se vor lărgi hotarele.
  12. În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria până în Egipt, din Egipt până la Râu, de la o mare la alta, şi de la un munte la altul.
  13. Dar mai întâi ţara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.
  14. Paşte-Ţi poporul cu toiagul Tău, paşte turma moştenirii Tale care locuieşte singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan şi în Galaad, ca în zilele de altădată.
  15. „Îţi voi arăta lucruri minunate, zice Domnul, ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului.”
  16. Neamurile vor vedea lucrul acesta şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură şi îşi vor astupa urechile.
  17. Vor linge pulberea ca şarpele; vor ieşi tremurând ca târâtoarele pământului, afară din cetăţuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului Dumnezeului nostru şi se vor teme de Tine.
  18. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea!
  19. El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
  20. Vei da cu credincioşie lui Iacov şi vei ţine cu îndurare faţă de Avraam ce ai jurat părinţilor noştri în zilele de odinioară.

Naum

Capitolul 1

  1. Prorocie despre Ninive. Cartea prorociei lui Naum din Elcoş.
  2. Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui.
  3. Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej, şi norii sunt praful picioarelor Lui.
  4. El mustră marea şi o usucă, face să sece toate râurile; Basanul şi Carmelul tânjesc, şi floarea Libanului se veştejeşte.
  5. Se clatină munţii înaintea Lui, şi dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea şi toţi locuitorii ei.
  6. Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţine piept mâniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stâncile înaintea Lui.
  7. Domnul este bun; El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.
  8. Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal va nimici cetatea Ninive şi va urmări pe vrăjmaşii Lui până în întuneric.
  9. Ce planuri faceţi voi împotriva Domnului? El le zădărniceşte! Nenorocirea nu va veni de două ori.
  10. Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încâlciţi, şi, tocmai când vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc ca o mirişte de tot uscată.
  11. Din tine, Ninive, a ieşit cel ce urzea rele împotriva Domnului, cel ce făcea planuri răutăcioase.
  12. Aşa vorbeşte Domnul: „Oricât de mulţi şi puternici vor fi, toţi vor fi seceraţi şi vor pieri. Chiar dacă te-am întristat, Ierusalime, nu te voi mai întrista…
  13. Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine şi-ţi voi rupe legăturile…”
  14. Iată ce a poruncit însă Domnul împotriva ta, Asur: „Nu vei mai avea urmaşi care să-ţi poarte numele; voi ridica din casa dumnezeului tău chipurile cioplite sau turnate; îţi voi pregăti mormântul, căci te-ai aflat prea uşor.”
  15. Iată pe munţi picioarele solului care vesteşte pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin mijlocul tău, este nimicit cu desăvârşire…

Capitolul 2

  1. Nimicitorul porneşte împotriva ta, Ninive; păzeşte cetăţuia! Ia seama la drum! Întăreşte-ţi coapsele! Adună-ţi toată puterea!…
  2. Căci Domnul aşază iarăşi slava lui Iacov şi o face iarăşi ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jefuit jefuitorii şi le-au stricat butucii de vie…
  3. Scuturile vitejilor săi sunt roşii, războinicii sunt îmbrăcaţi cu purpură; fulgeră carele de focul oţelului în ziua sorocită pregătirii de luptă, şi suliţele se învârtesc.
  4. Duruiesc carele pe uliţe, se năpustesc unele peste altele în pieţe; parcă sunt nişte făclii la vedere şi aleargă ca fulgerele…
  5. El, împăratul Ninivei, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri şi se gătesc de apărare…
  6. Porţile de la râuri sunt deschise, şi palatul se prăbuşeşte!…
  7. S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată; slujnicele ei se vaită ca nişte turturele şi se bat în piept.
  8. Ninive era odinioară ca un iaz plin de apă… Dar, iată-i că fug!… „Staţi! Staţi! Opriţi-vă!…” Dar niciunul nu se întoarce…
  9. Jefuiţi argintul! Jefuiţi aurul! Acolo sunt comori nesfârşite, tot felul de bogăţii de lucruri scumpe!
  10. Este jefuită, pustiită şi stoarsă de tot! Inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele suferă şi toate feţele au îngălbenit.
  11. Unde este acum culcuşul acela de lei, păşunea aceea pentru puii de lei, pe unde umbla leul, leoaica şi puiul de leu fără să-i tulbure nimeni?
  12. Leul sfâşia cât îi trebuia pentru puii săi, sugruma pentru leoaicele sale; îşi umplea vizuinile de pradă, şi culcuşurile, cu ce răpise.
  13. „Iată că am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor; în fum îţi voi preface carele de război, sabia va mistui pe puii tăi de lei, îţi voi nimici prada din ţară, şi nu se va mai auzi glasul solilor tăi.”

Capitolul 3

  1. Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire!…
  2. Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor şi durduitul carelor!
  3. Se aruncă năvalnici călăreţii, scânteiază sabia, fulgeră suliţa… O mulţime de răniţi!… Grămezi de trupuri moarte!… Morţi fără număr!… Cei vii se împiedică de cei morţi!…
  4. Din pricina multelor curvii ale curvei plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei.
  5. „Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor, îţi voi ridica poalele peste cap ca să-ţi vadă neamurile goliciunea, şi împărăţiile, ruşinea.
  6. Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi şi te voi face de ocară.
  7. Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plânge? Unde să-ţi caut mângâietori?
  8. Eşti tu mai bună decât No-Amon, cetatea care şedea între râuri, înconjurată de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
  9. Etiopia şi egiptenii fără număr erau tăria ei, Put şi libienii erau ajutoarele ei.
  10. Şi totuşi a trebuit să plece şi ea în surghiun, s-a dus în robie; şi pruncii ei au fost zdrobiţi în toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra fruntaşilor ei, şi toţi mai marii ei au fost aruncaţi în lanţuri.
  11. Şi tu te vei îmbăta, te vei ascunde; şi tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmaşului!
  12. Toate cetăţuile tale sunt nişte smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce.
  13. Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porţile ţării tale se deschid înaintea vrăjmaşilor tăi; focul îţi mistuie zăvoarele!
  14. Scoate-ţi apă pentru împresurare! Drege-ţi întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul şi găteşte cuptorul de cărămidă!
  15. Acolo te va mânca focul, te va nimici sabia cu desăvârşire, te va mistui ca nişte lăcuste, căci te-ai înmulţit ca forfecarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!
  16. Negustorii tăi sunt mai mulţi decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care îşi întind aripile şi zboară.
  17. Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste care tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară, şi nu se mai cunoaşte locul unde erau.
  18. În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, şi vitejii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai strânge.
  19. Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela pe care să nu-l fi atins răutatea ta?”

Habacuc

Capitolul 1

  1. Prorocia descoperită prorocului Habacuc.
  2. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor?
  3. Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă.
  4. De aceea Legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. –
  5. Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!
  6. Iată, voi ridica pe haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui.
  7. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi iese dreptul şi mărirea lui.
  8. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii.
  9. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul.
  10. Îşi bate joc de împăraţi, şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia.
  11. Apoi aprinderea i se îndoaie, întrece măsura, şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!
  12. Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
  13. Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?
  14. Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei care n-are stăpân?
  15. El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se înveseleşte.
  16. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase!
  17. Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri?

Capitolul 2

  1. M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea.
  2. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!
  3. Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
  4. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.
  5. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el.
  6. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”
  7. Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?
  8. Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
  9. Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii!
  10. Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.
  11. Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde.
  12. Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
  13. Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba.
  14. Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.
  15. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti ca să-i vezi goliciunea!
  16. Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta.
  17. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor şi silniciile făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
  18. La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
  19. Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.
  20. Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”

Capitolul 3

  1. Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor de jale.)
  2. Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!
  3. Dumnezeu vine din Teman, şi Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreţia Lui acoperă cerurile, şi slava Lui umple pământul.
  4. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui.
  5. Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele Lui.
  6. Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice.
  7. Văd corturile Etiopiei pline de groază, şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
  8. S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
  9. Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgeţile cuvântului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
  10. La vederea Ta se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile în sus.
  11. Soarele şi luna se opresc în locuinţa lor, de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
  12. Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.
  13. Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. – (Oprire.) –
  14. Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş.
  15. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.
  16. Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
  17. Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,
  18. eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
  19. Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele. – Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu corzi.

Ţefania

Capitolul 1

  1. Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ţefania, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda:
  2. „Voi nimici totul de pe faţa pământului, zice Domnul.
  3. Voi nimici oamenii şi vitele, păsările cerului şi peştii mării, pietrele de poticnire şi pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârşire pe oameni de pe faţa pământului, zice Domnul.
  4. Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
  5. pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor, Malcam,
  6. pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.”
  7. Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Şi-a sfinţit oaspeţii.
  8. „În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe voievozii şi fiii împăratului, şi pe toţi cei ce poartă haine străine.
  9. În ziua aceea voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie şi de înşelăciune casa stăpânului lor.
  10. În ziua aceea, zice Domnul, se vor auzi strigăte de jale la poarta peştilor, urlete în cealaltă mahala a cetăţii şi un mare prăpăd pe dealuri.
  11. Văitaţi-vă, locuitori din Macteş. Căci toţi cei ce fac negoţ sunt nimiciţi, toţi cei încărcaţi cu argint sunt nimiciţi cu desăvârşire.
  12. În vremea aceea voi scormoni Ierusalimul cu felinare şi voi pedepsi pe toţi oamenii care se bizuie pe drojdiile lor şi zic în inima lor: „Domnul nu va face nici bine, nici rău!”
  13. Averile lor vor fi de jaf, şi casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, şi nu le vor locui, vor sădi vii, şi nu vor bea vin din ele.”
  14. Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape şi vine în graba mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, şi viteazul ţipă cu amar.
  15. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi nimicire, o zi de întuneric şi negură, o zi de nori şi de întunecime,
  16. o zi în care va răsuna trâmbiţa şi strigătele de război împotriva cetăţilor întărite şi turnurilor înalte.
  17. „Atunci voi pune pe oameni la strâmtorare, şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful, şi carnea, ca gunoiul!”
  18. Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului; ci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toţi locuitorii ţării.

Capitolul 2

  1. Veniţi-vă în fire şi cercetaţi-vă, neam fără ruşine,
  2. până nu se împlineşte hotărârea – ca pleava trece vremea – până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului!
  3. Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.
  4. Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini.
  5. Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiţilor! Aşa a vorbit Domnul împotriva ta, Canaane, ţara filistenilor: „Te voi nimici, şi nu vei mai avea locuitori!”
  6. Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori şi târle de oi.
  7. Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte; se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Domnul Dumnezeul lor nu-i va uita şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război.
  8. „Am auzit ocările Moabului şi batjocurile copiilor lui Amon, când defăimau pe poporul Meu şi se ridicau cu trufie împotriva hotarelor lor.
  9. De aceea, pe viaţa Mea, zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, că Moabul va fi ca Sodoma, şi copiii lui Amon, ca Gomora: un loc acoperit cu mărăcini, o groapă de sare, un pustiu veşnic; rămăşiţa poporului Meu îi va jefui, rămăşiţa neamului Meu îi va stăpâni.”
  10. Lucrul acesta li se va întâmpla pentru mândria lor, pentru că au batjocorit şi au fost semeţi cu poporul Domnului oştirilor.
  11. Domnul va fi grozav împotriva lor, căci va nimici pe toţi dumnezeii pământului; şi fiecare se va închina înaintea Lui în ţara lui, în toate ostroavele neamurilor.
  12. „Chiar şi voi, etiopienilor, veţi fi străpunşi cu sabia Mea.”
  13. El Îşi va întinde mâna şi spre miazănoapte, va nimici Asiria şi va preface Ninive într-o pustietate, într-un pământ fără apă ca pustiul.
  14. În mijlocul cetăţii se vor culca turme de vite de tot felul; pelicanul şi ariciul vor rămâne noaptea pe acoperişurile stâlpilor ei. La ferestre se vor auzi ţipetele lor, pustiirea va fi în prag, căci căptuşeala de cedru va fi scoasă.
  15. Iată, dar, cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: „Eu şi niciuna afară de mine!” Vai! cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!

Capitolul 3

  1. Vai de cetatea îndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
  2. Ea n-ascultă de niciun glas, nu ţine seama de mustrare, nu se încrede în Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
  3. Căpeteniile ei în mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă niciun os până dimineaţa.
  4. Prorocii ei sunt uşuratici şi înşelători; preoţii ei pângăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
  5. Domnul este fără prihană în mijlocul ei. El nu face nicio nelegiuire; în fiecare dimineaţă, El Îşi scoate la lumină judecăţile, fără să înceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
  6. „Am nimicit neamuri, le-am dărâmat turnurile, le-am pustiit uliţele, şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au niciun om în ele şi nimeni nu mai locuieşte în ele!
  7. Ziceam: „Dacă ai voi măcar să te temi de Mine şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.” Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
  8. De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.
  9. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească într-un gând.
  10. Dincolo de râurile Etiopiei, Îmi vor aduce daruri de mâncare închinătorii Mei, obştea Mea cea risipită.
  11. În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin care ai păcătuit împotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt!
  12. Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.
  13. Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săvârşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni şi nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni, şi nimeni nu-i va tulbura.”
  14. Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
  15. Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a îndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nicio nenorocire!
  16. În ziua aceea se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească mâinile!
  17. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.”
  18. „Voi strânge pe cei întristaţi, care sunt departe de adunarea sfântă, pe cei ieşiţi din sânul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
  19. Iată, în vremea aceea, voi lucra împotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi strânge pe cei ce au fost izgoniţi, şi îi voi face o pricină de laudă şi de slavă în toate ţările unde sunt de ocară acum.
  20. În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.”

Hagai

Capitolul 1

  1. În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, astfel:
  2. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Poporul acesta zice: „N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!”
  3. De aceea, cuvântul Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
  4. „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?”
  5. Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
  6. Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!”
  7. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
  8. Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul.
  9. Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? – zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.
  10. De aceea, cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.
  11. Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre.”
  12. Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor şi cuvintele prorocului Hagai, fiindcă Domnul Dumnezeul lor îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.
  13. Hagai, trimisul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: „Eu sunt cu voi, zice Domnul.”
  14. Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit şi s-au pus pe lucru în Casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor,
  15. în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al împăratului Darius.

Capitolul 2

  1. În a douăzeci şi una zi a lunii a şaptea, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
  2. „Vorbeşte lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului şi spune-le:
  3. „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?
  4. Acum fii tare, Zorobabel! – zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor.
  5. Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi, când aţi ieşit din Egipt, şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi!”
  6. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Încă puţină vreme, şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul;
  7. voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor.
  8. Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.
  9. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.”
  10. În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
  11. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii:
  12. „Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?” Preoţii au răspuns: „Nu!”
  13. Şi Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate.”
  14. Atunci Hagai, luând iarăşi cuvântul, a zis: „Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea, zice Domnul, aşa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!
  15. Uitaţi-vă, dar, cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!
  16. Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cinzeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!
  17. V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune, şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.
  18. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele.
  19. Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul şi nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”
  20. Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii, astfel:
  21. „Vorbeşte lui Zorobabel, dregătorul lui Iuda, şi spune: „Voi clătina cerurile şi pământul;
  22. voi răsturna scaunul de domnie al împărăţiilor, voi nimici puterea împărăţiilor neamurilor, voi răsturna şi carele de război, şi pe cei ce se suie în ele; caii şi călăreţii lor vor fi trântiţi la pământ, şi unul va pieri ucis de sabia altuia.
  23. În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, pe tine, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, robul Meu – zice Domnul – te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oştirilor.”

Zaharia

Capitolul 1

  1. În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
  2. „Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
  3. Spune-le, dar: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.
  4. Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”, dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine, zice Domnul.
  5. Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau prorocii să trăiască veşnic?
  6. Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: „Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!”
  7. În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Şebat, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
  8. M-am uitat noaptea, şi iată că un om era călare pe un cal roşu şi stătea între mirţi într-un umbrar; în urma lui erau nişte cai roşii, murgi şi albi.
  9. Am întrebat: „Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu?” Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: – Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!”
  10. Omul care stătea între mirţi a luat cuvântul şi a zis: „Aceştia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!”
  11. Şi ei au vorbit Îngerului Domnului care stătea între mirţi şi au zis: „Am cutreierat pământul, şi iată că tot pământul este în pace şi liniştit!”
  12. Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul şi a zis: „Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat în aceşti şaptezeci de ani?”
  13. Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere îngerului care vorbea cu mine.
  14. Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Strigă şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion
  15. şi sunt plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire.”
  16. De aceea aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el, şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.”
  17. Strigă din nou şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug de bunătăţi, Domnul va mângâia iarăşi Sionul, va alege iarăşi Ierusalimul.”
  18. Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că erau patru coarne!
  19. Am întrebat îngerul care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele acestea?” Şi el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.”
  20. Domnul mi-a arătat patru fierari.
  21. Eu am întrebat: „Ce vor să facă aceştia?” Şi el a zis: „Aceştia vin să sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; fierarii aceştia au venit să sperie şi să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda ca să-i risipească locuitorii.”

Capitolul 2

  1. Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mână o funie de măsurat.
  2. L-am întrebat: „Unde te duci?” Şi el mi-a zis: „Mă duc să măsor Ierusalimul ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.”
  3. Şi îngerul care vorbea cu mine a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte.
  4. El i-a zis: „Aleargă de vorbeşte tânărului acestuia şi spune-i: „Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în mijlocul lui;
  5. Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui şi voi fi slava lui în mijlocul lui! –
  6. Fugiţi, fugiţi din ţara de la miazănoapte! – zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.
  7. Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!”
  8. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.
  9. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor – zice Domnul – şi ele vor fi prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor M-a trimis.
  10. Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul.
  11. Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul oştirilor M-a trimis la tine.
  12. Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moştenire în pământul sfânt, şi va alege iarăşi Ierusalimul.
  13. Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!”

Capitolul 3

  1. El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului şi pe Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască.
  2. Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?”
  3. Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului.
  4. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!”
  5. Eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră curată!” Şi i-au pus o mitră curată pe cap şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.
  6. Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire:
  7. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.
  8. Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceştia sunt nişte oameni care vor sluji ca semne. – Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.
  9. Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.
  10. În ziua aceea – zice Domnul oştirilor – vă veţi pofti unii pe alţii sub viţă şi sub smochin.”

Capitolul 4

  1. Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul lui.
  2. El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat, şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui, un vas cu untdelemn, şi pe el, şapte candele cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.
  3. Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul, la stânga lui.”
  4. Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?”
  5. Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”
  6. Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!
  7. Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!”
  8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  9. „Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta şi tot mâinile lui o vor isprăvi; şi veţi şti că Domnul oştirilor M-a trimis la voi.
  10. Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Aceştia şapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceştia şapte sunt ochii Domnului care cutreieră tot pământul.”
  11. Eu am luat cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă aceşti doi măslini la dreapta sfeşnicului şi la stânga lui?”
  12. Am luat a doua oară cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care curge uleiul auriu din el?”
  13. El mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.” Şi el a zis:
  14. „Aceştia sunt cei doi unşi care stau înaintea Domnului întregului pământ.”

Capitolul 5

  1. Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că era un sul de carte care zbura.
  2. El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi.”
  3. Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici.
  4. Îl trimit – zice Domnul oştirilor – ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.”
  5. Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: „Ridică ochii şi priveşte ce iese de acolo.”
  6. Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Şi el a zis: „Iese efa.” Şi a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.”
  7. Şi iată că se ridica un talant de plumb, şi în mijlocul efei şedea o femeie.
  8. El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!” Şi i-a dat brânci în efă, şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei.
  9. Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ şi cer.
  10. Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa?”
  11. El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămână pe locul ei.”

Capitolul 6

  1. Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.
  2. La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car, cai negri,
  3. la al treilea car, cai albi, şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii.
  4. Am luat cuvântul şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?”
  5. Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ.
  6. Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi.”
  7. Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul.
  8. El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.”
  9. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
  10. „Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia – şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.
  11. Să iei de la ei argint şi aur şi să faci din el o cunună, şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
  12. Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui şi va zidi Templul Domnului.
  13. Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.”
  14. Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului.
  15. Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor M-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.”

Capitolul 7

  1. În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.
  2. Cei din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului
  3. şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: „Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?”
  4. Atunci cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:
  5. „Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: „Când aţi postit şi aţi plâns în luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
  6. Şi când mâncaţi şi beţi, nu sunteţi voi cei ce mâncaţi şi beţi?
  7. Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile lui dimprejur şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?”
  8. Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:
  9. „Aşa a vorbit Domnul oştirilor: „Faceţi cu adevărat dreptate şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul.
  10. Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său.”
  11. Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să n-audă.
  12. Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oştirilor S-a aprins de o mare mânie.
  13. Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.
  14. Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut un pustiu!”

Capitolul 8

  1. Cuvântul Domnului oştirilor a vorbit astfel:
  2. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Am o mare râvnă pentru Sion şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el.”
  3. Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: „Cetatea cea credincioasă”, şi muntele Domnului oştirilor se va chema: „Muntele cel sfânt”.
  4. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iarăşi vor şedea pe uliţele Ierusalimului bătrâni şi femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile.
  5. Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete care se vor juca pe uliţe.”
  6. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei? – zice Domnul oştirilor.”
  7. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui.
  8. Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate.”
  9. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întăriţi-vă mâinile, cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura prorocilor care au vorbit în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului oştirilor, când s-a început să se zidească Templul!
  10. Căci înainte de aceste zile, nu era răsplată nici pentru lucrul omului, nici pentru vite. Cei ce intrau şi ieşeau n-aveau nici ei pace, din pricina vrăjmaşului, şi Eu dezbinam pe toţi oamenii unii împotriva altora.
  11. Acum nu voi mai face rămăşiţei poporului acestuia ca în trecut, zice Domnul oştirilor.
  12. Ci semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da roadele, şi cerurile îşi vor trimite roua; şi toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia.
  13. După cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui, şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!”
  14. Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După cum am căutat să vă fac rău, când Mă mâniau părinţii voştri, zice Domnul oştirilor, şi nu M-am căit de lucrul acesta,
  15. tot aşa acum Mă întorc în aceste zile şi hotărăsc să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi!
  16. Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii;
  17. niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.”
  18. Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel:
  19. „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!”
  20. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi.
  21. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: „Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!”
  22. Şi multe popoare, şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.”
  23. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”

Capitolul 9

  1. Iată prorocia, cuvântul Domnului despre ţara Hadrac; şi va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate seminţiile lui Israel.
  2. El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor!
  3. Tirul şi-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea şi aur ca noroiul de pe uliţe.
  4. Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, şi el însuşi va fi ars cu foc.
  5. Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va teme; Gaza, de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul, de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi Ascalonul nu va mai fi locuit.
  6. „Străinul se va aşeza în Asdod, şi voi frânge mândria filistenilor.
  7. Îi voi scoate sângele din gură şi urâciunile idoleşti dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru şi să fie ca o căpetenie din Iuda, şi Ecronul, ca iebusiţii.
  8. Voi tăbărî în jurul Casei Mele ca s-o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin, şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.
  9. Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.
  10. Voi nimici carele de război din Efraim şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea şi va stăpâni de la o mare la cealaltă şi de la Râu până la marginile pământului.
  11. Însă cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinşii tăi de război din groapa în care nu este apă.
  12. Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de război plini de nădejde! O spun şi astăzi că îţi voi întoarce îndoit!
  13. Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc şi iau pe Efraim ca săgeată, şi voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!”
  14. Dar Domnul Se va arăta deasupra lor, şi săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă şi va înainta în vijelia de la miazăzi.
  15. Domnul oştirilor îi va ocroti şi vor mânca, şi vor zdrobi pietrele de praştie, vor bea, vor face gălăgie ca ameţiţi de vin, vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca şi colţurile altarului.
  16. Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărăteşti care vor străluci în ţara Sa!
  17. O! cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoşi! Grâul va înveseli pe tineri, şi mustul, pe fete.

Capitolul 10

  1. Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.
  2. Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prorocesc minciuni, visele mint şi mângâie cu deşertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociţi, pentru că n-au păstor.
  3. „Mânia Mea s-a aprins împotriva păstorilor şi voi pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor Îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o va face ca pe calul Său de slavă în luptă.
  4. Din el va ieşi Piatra din capul unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor ieşi toate căpeteniile laolaltă.
  5. Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine.
  6. Voi întări casa lui Iuda şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, şi-i voi asculta.
  7. Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor înveseli, inima lor se va bucura în Domnul.
  8. Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară.
  9. Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce.
  10. Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului şi-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge locul.
  11. Israel va trece prin strâmtorile mării, va lovi valurile mării, şi toate adâncimile râului Nil se vor usca; mândria Asiriei va fi frântă, şi toiagul de cârmuire al Egiptului va pieri.
  12. Îi voi întări în Domnul, şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!”

Capitolul 11

  1. Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii!
  2. Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
  3. Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.
  4. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul meu: „Paşte oile de tăiat!
  5. Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: „Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogăţesc!” Şi păstorii lor nu le cruţă.
  6. Căci nu mai am milă de locuitorii ţării – zice Domnul – ci, iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o voi izbăvi din mâinile lor.”
  7. Atunci m-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit „Îndurare”, iar pe celălalt l-am numit „Legământ”. Şi am păscut oile.
  8. Am nimicit cu desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul meu nu-i mai răbda şi se scârbise şi sufletul lor de mine.
  9. Şi am zis: „Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!
  10. Mi-am luat toiagul „Îndurare” şi l-am rupt, ca să rup legământul meu pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
  11. Şi când s-a rupt, în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi care au luat seama la mine au cunoscut astfel că acesta era cuvântul Domnului.
  12. Eu le-am zis: „Dacă găsiţi cu cale, daţi-mi plata; dacă nu, nu mi-o daţi!” Şi mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginţi.
  13. Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului preţul acesta scump cu care m-au preţuit!” Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în Casa Domnului pentru olar.
  14. Apoi mi-am rupt al doilea toiag „Legământ”, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.
  15. Domnul mi-a zis: „Ia şi uneltele unui păstor nebun!
  16. Căci iată că voi ridica în ţară un păstor căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase şi nu le va mai lăsa decât copitele!
  17. Vai de păstorul de nimic care îşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot şi să i se stingă ochiul drept!”

Capitolul 12

  1. Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el:
  2. „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele dimprejur şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
  3. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
  4. În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi asupra casei lui Iuda şi voi orbi toţi caii popoarelor.
  5. Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: „Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor.”
  6. În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; vor mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi.
  7. Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda.
  8. În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
  9. În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.
  10. Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut.
  11. În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon, în valea Meghidonului.
  12. Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei, deosebit; familia casei lui Natan, deosebit, şi femeile ei, deosebit;
  13. familia casei lui Levi, deosebit, şi femeile ei, deosebit; familia lui Şimei, deosebit, şi femeile ei, deosebit;
  14. toate celelalte familii, fiecare familie, deosebit, şi femeile ei, deosebit.

Capitolul 13

  1. În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie.
  2. În ziua aceea – zice Domnul oştirilor – voi stârpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; voi scoate, de asemenea, din ţară pe prorocii mincinoşi şi duhul necurat.
  3. Şi dacă va mai proroci cineva, atunci tatăl său şi mama sa, înşişi părinţii lui, îi vor zice: „Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului”; şi tatăl său şi mama sa, cei care l-au născut, îl vor străpunge, când va proroci.
  4. În ziua aceea, prorocii se vor ruşina fiecare de vedeniile lor, când vor proroci, şi nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să mintă pe oameni.
  5. Ci fiecare din ei va zice: „Eu nu sunt proroc, ci sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţea mea!”
  6. Şi dacă-l va întreba cineva: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?”, el va răspunde: „În casa celor ce mă iubeau le-am primit.”
  7. Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu şi asupra omului care Îmi este tovarăş! – zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.
  8. În toată ţara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne.
  9. Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc şi o voi curăţa cum se curăţă argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu, şi îi voi asculta; Eu voi zice: „Acesta este poporul Meu!” Şi ei vor zice: „Domnul este Dumnezeul meu!”

Capitolul 14

  1. Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi împărţite în mijlocul tău.
  2. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate.
  3. Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.
  4. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi.
  5. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ de pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii, împreună cu El!
  6. În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.
  7. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina.
  8. În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate, spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna.
  9. Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.
  10. Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat şi va rămâne liniştit la locul lui, de la poarta lui Beniamin până la locul porţii dintâi, până la poarta unghiurilor, şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului.
  11. Ei vor locui în el şi nu va mai fi niciun blestem în el; Ierusalimul va fi liniştit.
  12. Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură.
  13. În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora.
  14. Iuda va lupta şi el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor dimprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe.
  15. Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii şi toate vitele care vor fi în taberele acelea.
  16. Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.
  17. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele.
  18. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.
  19. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea Corturilor.
  20. În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: „Sfinţi Domnului!” Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.
  21. Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea.

Maleahi

Capitolul 1

  1. Prorocia, cuvântul Domnului, către Israel, prin Maleahi:
  2. „V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov,
  3. şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustiu.
  4. Iar dacă ar zice Edomul: „Suntem nimiciţi, dar vom ridica iarăşi dărâmăturile!”, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi: „Ţara răutăţii” şi „Poporul pe care S-a mâniat Domnul pentru totdeauna”!
  5. Veţi vedea cu ochii voştri lucrul acesta şi veţi zice: „Mare este Domnul dincolo de hotarele lui Israel!”
  6. Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? – zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?”
  7. Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! Şi dacă ziceţi: „Cu ce Te-am spurcat?” Prin faptul că aţi zis: „Masa Domnului este de dispreţuit!”
  8. Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor.
  9. Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac astfel de lucruri? – zice Domnul oştirilor.
  10. Cine din voi va închide porţile, ca să n-aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!
  11. Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor.
  12. Dar voi îl pângăriţi prin faptul că ziceţi: „Masa Domnului este spurcată şi ce aduce ea este o mâncare de dispreţuit!”
  13. Voi ziceţi: „Ce mai osteneală!” şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor; şi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? – zice Domnul.
  14. Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită bolnavă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.

Capitolul 2

  1. Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoţilor!
  2. Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi slavă Numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul şi voi blestema binecuvântările voastre; da, le-am şi blestemat, pentru că n-aveţi pe inimă porunca Mea.
  3. Iată, vă voi nimici sămânţa şi vă voi arunca balega în faţă, balega vitelor pe care le jertfiţi, şi veţi fi luaţi împreună cu ele.
  4. Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor.
  5. Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.
  6. Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău.
  7. Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.
  8. Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor.
  9. De aceea şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.”
  10. N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri?
  11. Iuda s-a arătat necredincios, şi în Iuda şi la Ierusalim s-a săvârşit o urâciune; fiindcă Iuda a spurcat ce este închinat Domnului, ce iubeşte Domnul, şi s-a unit cu fiica unui dumnezeu străin.
  12. Domnul va nimici pe omul care a făcut lucrul acesta, pe cel ce veghează şi răspunde, îl va nimici din corturile lui Iacov şi va nimici pe cel ce aduce un dar de mâncare Domnului oştirilor.
  13. Iată acum ce mai faceţi: acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre.
  14. Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?”… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!
  15. Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama, dar, în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui!
  16. „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel – şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie – zice Domnul oştirilor. De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!”
  17. Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai întrebaţi: „Cu ce L-am obosit?” – Prin faptul că ziceţi: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului şi de el are plăcere!” sau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?”

Capitolul 3

  1. „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine – zice Domnul oştirilor.
  2. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului.
  3. El va şedea, va topi şi va curăţa argintul; va curăţa pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.
  4. Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.
  5. Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor.
  6. Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.
  7. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”
  8. Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
  9. Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!
  10. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
  11. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.
  12. Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.
  13. Cuvintele voastre sunt aspre împotriva Mea, zice Domnul. Şi mai întrebaţi: „Ce-am spus noi împotriva Ta?”
  14. Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor?
  15. Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!”
  16. Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.
  17. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său care-i slujeşte.
  18. Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte.

Capitolul 4

  1. Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.
  2. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd.
  3. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.
  4. Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul!
  5. Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
  6. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!”

Evanghelia după Matei

Capitolul 1

  1. Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
  2. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;
  3. Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
  4. Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
  5. Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;
  6. Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie;
  7. Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
  8. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
  9. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia;
  10. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
  11. Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.
  12. După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel;
  13. Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor;
  14. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
  15. Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
  16. Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.
  17. Deci de la Avraam până la David sunt paisprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.
  18. Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.
  19. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.
  20. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.
  21. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”
  22. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:
  23. „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.”
  24. Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevasta sa.
  25. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Isus.

Capitolul 2

  1. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim
  2. şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
  3. Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.
  4. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.
  5. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:
  6. „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”
  7. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua.
  8. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.”
  9. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.
  10. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
  11. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.
  12. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.
  13. După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.”
  14. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui, noaptea, şi a plecat în Egipt.
  15. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.”
  16. Atunci Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.
  17. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:
  18. „Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”
  19. După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt,
  20. şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.”
  21. Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel.
  22. Dar când a auzit că în Iudeea împărăţeşte Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo; şi, fiind înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii.
  23. A venit acolo şi a locuit într-o cetate numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.

Capitolul 3

  1. În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii.
  2. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
  3. Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”
  4. Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
  5. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;
  6. şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
  7. Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
  8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
  9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
  10. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.
  11. Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
  12. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
  13. Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
  14. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”
  15. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
  16. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
  17. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”

Capitolul 4

  1. Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.
  2. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit.
  3. Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”
  4. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
  5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streaşina Templului
  6. şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”
  7. „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”
  8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
  9. „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”
  10. „Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”
  11. Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri şi au început să-I slujească.
  12. Când a auzit Isus că Ioan fusese închis, a plecat în Galileea.
  13. A părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali,
  14. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
  15. „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor,
  16. norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina.”
  17. De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
  18. Pe când trecea pe lângă Marea Galileii, Isus a văzut doi fraţi: pe Simon, zis Petru, şi pe fratele său Andrei, care aruncau o mreajă în mare; căci erau pescari.
  19. El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”
  20. Îndată ei au lăsat mrejele şi au mers după El.
  21. De-acolo a mers mai departe şi a văzut pe alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor, Zebedei, şi îşi cârpeau mrejele. El i-a chemat.
  22. Şi îndată, ei au lăsat corabia şi pe tatăl lor şi au mers după El.
  23. Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.
  24. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.
  25. După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Capitolul 5

  1. Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.
  2. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
  3. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
  4. Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
  5. Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
  6. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
  7. Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
  8. Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
  9. Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
  10. Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
  11. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
  12. Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.
  13. Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
  14. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
  15. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
  16. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.
  17. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
  18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
  19. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
  20. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
  21. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.”
  22. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.
  23. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
  24. lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
  25. Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
  26. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.
  27. Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
  28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
  29. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
  30. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
  31. S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.”
  32. Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.
  33. Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”
  34. Dar Eu vă spun: să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
  35. nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
  36. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
  37. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.
  38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.”
  39. Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
  40. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
  41. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
  42. Celui ce-ţi cere dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.
  43. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
  44. Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
  45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
  46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
  47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
  48. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Capitolul 6

  1. Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.
  2. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
  3. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,
  4. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
  5. Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
  6. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
  7. Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
  8. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.
  9. Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
  10. vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
  11. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;
  12. şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;
  13. şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”
  14. Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
  15. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
  16. Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
  17. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa,
  18. ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
  19. Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii;
  20. ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
  21. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
  22. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
  23. dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
  24. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
  25. De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
  26. Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
  27. Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
  28. Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
  29. totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
  30. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
  31. Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
  32. Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
  33. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
  34. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.

Capitolul 7

  1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
  2. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.
  3. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
  4. Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?…
  5. Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
  6. Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.
  7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
  8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.
  9. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
  10. Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
  11. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!
  12. Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.
  13. Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
  14. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.
  15. Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
  16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
  17. Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
  18. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
  19. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
  20. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
  21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
  22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
  23. Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”
  24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.
  25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
  26. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.
  27. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
  28. După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;
  29. căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.

Capitolul 8

  1. Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El.
  2. Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
  3. Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţat!” Îndată a fost curăţată lepra lui.
  4. Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
  5. Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga
  6. şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.”
  7. Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.”
  8. „Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit.
  9. Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.”
  10. Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.
  11. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor.
  12. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
  13. Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
  14. Isus S-a dus apoi în casa lui Petru şi a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri.
  15. S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile; apoi ea s-a sculat şi a început să-I slujească.
  16. Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate şi a tămăduit pe toţi bolnavii,
  17. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.”
  18. Isus a văzut multe noroade împrejurul Său şi a poruncit să treacă de cealaltă parte.
  19. Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi I-a zis: „Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.”
  20. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”
  21. Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.”
  22. „Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.”
  23. Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.
  24. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea.
  25. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!”
  26. El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare.
  27. Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”
  28. Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela.
  29. Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
  30. Departe de ei era o turmă mare de porci care păşteau.
  31. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
  32. „Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape.
  33. Porcarii au fugit şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii.
  34. Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus; şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor.

Capitolul 9

  1. Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.
  2. Şi iată că I-au adus un slăbănog care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”
  3. Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!”
  4. Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?
  5. Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele”, sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
  6. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
  7. Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.
  8. Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.
  9. De acolo, Isus a mers mai departe şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine.” Omul acela s-a sculat şi a mers după El.
  10. Pe când şedea Isus la masă, în casă, iată că au venit o mulţime de vameşi şi păcătoşi şi au şezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui.
  11. Fariseii au văzut lucrul acesta şi au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?”
  12. Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.
  13. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
  14. Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: „De ce noi şi fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”
  15. Isus le-a răspuns: „Se pot jeli nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Vor veni zile când mirele va fi luat de la ei, şi atunci vor posti.
  16. Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.
  17. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.”
  18. Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.”
  19. Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui.
  20. Şi, iată, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui.
  21. Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.”
  22. Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.
  23. Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind,
  24. le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau joc de El.
  25. Dar, după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat.
  26. Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ţinutul acela.
  27. Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!”
  28. După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
  29. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”
  30. Şi li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi să nu ştie nimeni.”
  31. Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.
  32. Pe când plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit.
  33. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!”
  34. Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”
  35. Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.
  36. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.
  37. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!
  38. Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Capitolul 10

  1. Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.
  2. Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui;
  3. Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu;
  4. Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.
  5. Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor;
  6. ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.
  7. Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: „Împărăţia cerurilor este aproape!”
  8. Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.
  9. Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,
  10. nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.
  11. În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca.
  12. La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;
  13. şi, dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi.
  14. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.”
  15. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea.
  16. Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
  17. Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
  18. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.
  19. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela;
  20. fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
  21. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
  22. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
  23. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
  24. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său.
  25. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?
  26. Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
  27. Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.
  28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
  29. Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
  30. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
  31. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
  32. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;
  33. dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
  34. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
  35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.
  36. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
  37. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
  38. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.
  39. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.
  40. Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
  41. Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.
  42. Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”

Capitolul 11

  1. După ce a isprăvit de dat învăţături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să înveţe pe oameni şi să propovăduiască în cetăţile lor.
  2. Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos
  3. şi a trimis să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
  4. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi:
  5. orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
  6. Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.”
  7. Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?
  8. Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.
  9. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc;
  10. căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
  11. Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
  12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.
  13. Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea.
  14. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină.
  15. Cine are urechi de auzit să audă.
  16. Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi care şed în pieţe şi strigă la tovarăşii lor:
  17. „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.”
  18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: „Are drac!”
  19. A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”
  20. Atunci Isus a început să mustre cetăţile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.
  21. „Vai de tine, Horazine!”, a zis El. „Vai de tine, Betsaido! Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă.
  22. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
  23. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până la Locuinţa morţilor; căci, dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.
  24. De aceea, vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”
  25. În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.
  26. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!”
  27. „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
  28. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
  29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
  30. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Capitolul 12

  1. În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce.
  2. Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.”
  3. Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el?
  4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?
  5. Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuşi sunt nevinovaţi?
  6. Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul.
  7. Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi.
  8. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”
  9. Isus a plecat de acolo şi a intrat în sinagogă.
  10. Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mână uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?”
  11. El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară?
  12. Cu cât mai de preţ este deci un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.”
  13. Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
  14. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să omoare pe Isus.
  15. Dar Isus, ca Unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii
  16. şi le-a poruncit cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut;
  17. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice:
  18. „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata.
  19. El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe.
  20. Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata.
  21. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.”
  22. Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.
  23. Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?”
  24. Când au auzit fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!”
  25. Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui.
  26. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?
  27. Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri.
  28. Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
  29. Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa.
  30. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.
  31. De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.
  32. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
  33. Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui.
  34. Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
  35. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
  36. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit.
  37. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
  38. Atunci unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
  39. Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
  40. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.
  41. Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
  42. Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
  43. Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
  44. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
  45. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
  46. Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El.
  47. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.”
  48. Dar Isus a răspuns celui ce-I adusese ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi care sunt fraţii Mei?”
  49. Apoi Şi-a întins mâna spre ucenicii Săi şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei!
  50. Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Capitolul 13

  1. În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare.
  2. O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.
  3. El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
  4. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.
  5. O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.
  6. Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.
  7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.
  8. O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.
  9. Cine are urechi de auzit să audă.”
  10. Ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?”
  11. Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.
  12. Căci celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
  13. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.
  14. Şi cu privire la ei se împlineşte prorocia lui Isaia, care zice: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea.
  15. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
  16. Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud!
  17. Adevărat vă spun că mulţi proroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, şi nu le-au auzit.
  18. Ascultaţi, dar, ce înseamnă pilda semănătorului:
  19. Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum.
  20. Sămânţa căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie;
  21. dar n-are rădăcină în el, ci ţine până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
  22. Sămânţa căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă acest Cuvânt, şi ajunge neroditor.
  23. Iar sămânţa căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”
  24. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui.
  25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.
  26. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.
  27. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?”
  28. El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?”
  29. „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.
  30. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”
  31. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.
  32. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
  33. Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
  34. Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea deloc fără pildă,
  35. ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
  36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
  37. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
  38. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
  39. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
  40. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului.
  41. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea
  42. şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
  43. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
  44. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea.
  45. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase.
  46. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără.
  47. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.
  48. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun şi aruncă afară ce este rău.
  49. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni
  50. şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
  51. Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?”, i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
  52. Şi El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.”
  53. După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo.
  54. A venit în patria Sa şi a început să înveţe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?
  55. Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui?
  56. Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?”
  57. Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire. Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa lui.”
  58. Şi n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.

Capitolul 14

  1. În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus;
  2. şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi de aceea se fac minuni prin el.”
  3. Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
  4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s-o ai de nevastă.”
  5. Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
  6. Dar, când se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor şi a plăcut lui Irod.
  7. De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
  8. Îndemnată de mama sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
  9. Împăratul s-a întristat; dar din pricina jurămintelor sale şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
  10. Şi a trimis să taie capul lui Ioan în temniţă.
  11. Capul a fost adus într-o farfurie şi dat fetei, care l-a dus la mama sa.
  12. Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat şi s-au dus de au dat de ştire lui Isus.
  13. Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos.
  14. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.
  15. Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi vremea iată că a trecut; dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.”
  16. „N-au nevoie să plece”, le-a răspuns Isus, „daţi-le voi să mănânce.”
  17. Dar ei I-au zis: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.”
  18. Şi El le-a zis: „Aduceţi-i aici la Mine.”
  19. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
  20. Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri.
  21. Cei ce mâncaseră erau cam la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
  22. Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă, până va da drumul noroadelor.
  23. După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.
  24. În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.
  25. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.
  26. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.
  27. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”
  28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape.”
  29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
  30. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
  31. Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”
  32. Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.
  33. Cei ce erau în corabie au venit de s-au închinat înaintea lui Isus şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
  34. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului.
  35. Oamenii din locul acela, care cunoşteau pe Isus, au trimis să dea de ştire în toate împrejurimile şi au adus la El pe toţi bolnavii.
  36. Bolnavii Îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi câţi s-au atins s-au vindecat.

Capitolul 15

  1. Atunci nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus şi I-au zis:
  2. „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă.”
  3. Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?
  4. Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea.”
  5. Dar voi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu”
  6. nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre.
  7. Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:
  8. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
  9. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”
  10. Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi:
  11. Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”
  12. Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: „Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?”
  13. Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.
  14. Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”
  15. Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Desluşeşte-ne pilda aceasta.”
  16. Isus a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi?
  17. Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna?
  18. Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.
  19. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.
  20. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om.”
  21. Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.
  22. Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”
  23. El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”
  24. Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”
  25. Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”
  26. Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”
  27. „Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”
  28. Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
  29. Isus a plecat din locurile acelea şi a venit lângă Marea Galileii. S-a suit pe munte şi a şezut jos acolo.
  30. Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţi bolnavi. I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit;
  31. aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşesc, şchiopii umblă, şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.
  32. Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.”
  33. Ucenicii I-au zis: „De unde să luăm în pustiul acesta atâtea pâini ca să săturăm atâta gloată?”
  34. „Câte pâini aveţi?”, i-a întrebat Isus. „Şapte”, I-au răspuns ei, „şi puţini peştişori”.
  35. Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ.
  36. A luat cele şapte pâini şi peştişorii şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului.
  37. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri.
  38. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
  39. În urmă Isus a dat drumul noroadelor, S-a suit în corabie şi a trecut în ţinutul Magdalei.

Capitolul 16

  1. Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi, ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer.
  2. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Când se înserează, voi ziceţi: „Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roşu.”
  3. Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?
  4. Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.” Apoi i-a lăsat şi a plecat.
  5. Ucenicii trecuseră de cealaltă parte şi uitaseră să ia pâini.
  6. Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”
  7. Ucenicii se gândeau în ei şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pâini!”
  8. Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că n-aţi luat pâini?
  9. Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat?
  10. Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşniţe aţi ridicat?
  11. Cum nu înţelegeţi că nu v-am spus de pâini; ci v-am spus să vă păziţi de aluatul fariseilor şi al saducheilor?”
  12. Atunci au înţeles ei că nu le zisese să se păzească de aluatul pâinii, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.
  13. Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”
  14. Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”
  15. „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”
  16. Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”
  17. Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
  18. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
  19. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
  20. Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.
  21. De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.
  22. Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
  23. Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
  24. Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
  25. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.
  26. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
  27. Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
  28. Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”

Capitolul 17

  1. După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui, şi i-a dus la o parte pe un munte înalt.
  2. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.
  3. Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.
  4. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
  5. Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”
  6. Când au auzit, ucenicii au căzut cu feţele la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare.
  7. Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi!”
  8. Ei au ridicat ochii, şi n-au văzut pe nimeni decât pe Isus singur.
  9. Pe când se coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi.”
  10. Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
  11. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.
  12. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”
  13. Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
  14. Când au ajuns la norod, a venit un om care a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a zis:
  15. „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă.
  16. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece.”
  17. „O, neam necredincios şi pornit la rău!”, a răspuns Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.”
  18. Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
  19. Atunci ucenicii au venit la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”
  20. „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.
  21. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”
  22. Pe când stăteau în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor.
  23. Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” Ucenicii s-au întristat foarte mult.
  24. Când au ajuns în Capernaum, cei ce strângeau darea pentru Templu au venit la Petru şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?”
  25. „Ba da”, a zis Petru. Şi, când a intrat în casă, Isus i-a luat înainte şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor sau de la străini?”
  26. Petru I-a răspuns: „De la străini.” Şi Isus i-a zis: „Aşadar, fiii sunt scutiţi.
  27. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.”

Capitolul 18

  1. În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?”
  2. Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor
  3. şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
  4. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.
  5. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu Mă primeşte pe Mine.
  6. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.
  7. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
  8. Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
  9. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.
  10. Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
  11. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.
  12. Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită?
  13. Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră.
  14. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.
  15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
  16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
  17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
  18. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.
  19. Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
  20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
  21. Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
  22. Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
  23. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.
  24. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.
  25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
  26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.”
  27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
  28. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”
  29. Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti.”
  30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
  31. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
  32. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
  33. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?”
  34. Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
  35. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Capitolul 19

  1. După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan.
  2. După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi.
  3. Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”
  4. Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască
  5. şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup”?
  6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
  7. „Pentru ce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?”
  8. Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.
  9. Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”
  10. Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”
  11. El le-a răspuns: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.
  12. Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”
  13. Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.
  14. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
  15. După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.
  16. Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”
  17. El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
  18. „Care?”, I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
  19. să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  20. Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?”
  21. „Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”
  22. Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuţii.
  23. Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
  24. Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
  25. Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”
  26. Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”
  27. Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”
  28. Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
  29. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.
  30. Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.

Capitolul 20

  1. Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie.
  2. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie.
  3. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru.
  4. „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus.
  5. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel.
  6. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: „De ce staţi aici toată ziua fără lucru?”
  7. Ei i-au răspuns: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” „Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, „şi veţi primi ce va fi cu dreptul.”
  8. Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.”
  9. Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu.
  10. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare.
  11. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului
  12. şi ziceau: „Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.”
  13. Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: „Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu?
  14. Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie.
  15. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?”
  16. Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
  17. Pe când Se suia Isus la Ierusalim, pe drum, a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a zis:
  18. „Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte
  19. şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia.”
  20. Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus împreună cu fiii ei şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere.
  21. El a întrebat-o: „Ce vrei?” „Porunceşte”, I-a zis ea, „ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă unul la dreapta şi altul la stânga Ta.”
  22. Drept răspuns Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei.
  23. Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu; dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.”
  24. Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi.
  25. Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
  26. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
  27. şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.
  28. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”
  29. Când au ieşit din Ierihon, o mare gloată a mers după Isus.
  30. Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
  31. Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
  32. Isus S-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?”
  33. „Doamne”, I-au zis ei, „să ni se deschidă ochii!”
  34. Lui Isus I s-a făcut milă de ei, S-a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El.

Capitolul 21

  1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
  2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
  3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
  4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
  5. „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
  6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
  7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.
  8. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
  9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
  10. Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea: „Cine este Acesta?”
  11. „Este Isus, Prorocul din Nazaretul Galileii”, răspundeau noroadele.
  12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
  13. şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
  14. Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.
  15. Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
  16. Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug”?”
  17. Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate şi S-a îndreptat spre Betania şi a rămas acolo.
  18. Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame.
  19. A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat.
  20. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?”
  21. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face.
  22. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”
  23. Isus S-a dus în Templu; şi, pe când învăţa norodul, au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
  24. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare; şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
  25. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni?” Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: „Din cer”, ne va spune: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”
  26. Şi dacă vom răspunde: „De la oameni”, ne temem de norod, pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc.”
  27. Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.
  28. Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”
  29. „Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.
  30. S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus.
  31. Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
  32. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.
  33. Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară.
  34. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.
  35. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.
  36. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel.
  37. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”
  38. Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.”
  39. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.
  40. Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?”
  41. Ei I-au răspuns: „Pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, şi via o va da altor vieri, care-i vor da roadele la vremea lor.”
  42. Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?
  43. De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.
  44. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.”
  45. După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei
  46. şi căutau să-L prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele Îl socoteau drept proroc.

Capitolul 22

  1. Isus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:
  2. „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.
  3. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.
  4. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: „Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”
  5. Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui, şi altul la negustoria lui.
  6. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.
  7. Când a auzit împăratul, s-a mâniat; a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
  8. Atunci a zis robilor săi: „Nunta este gata; dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea.
  9. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.”
  10. Robii au ieşit la răspântii, au strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.
  11. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.
  12. „Prietene”, i-a zis el, „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.
  13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
  14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”
  15. Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
  16. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
  17. Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”
  18. Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
  19. Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.
  20. El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”
  21. „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
  22. Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.
  23. În aceeaşi zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:
  24. „Învăţătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş.”
  25. Erau, dar, la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit; şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.
  26. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.
  27. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.
  28. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”
  29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
  30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
  31. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
  32. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
  33. Noroadele care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Isus.
  34. Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
  35. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:
  36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
  37. Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
  38. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
  39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”
  41. Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:
  42. „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.
  43. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:
  44. „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”?
  45. Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”
  46. Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.

Capitolul 23

  1. Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi,
  2. a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.
  3. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.
  4. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
  5. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi;
  6. umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi;
  7. le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!”
  8. Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.
  9. Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.
  10. Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.
  11. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
  12. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.
  13. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.
  14. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.
  15. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
  16. Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: „Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.”
  17. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?
  18. „Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui.”
  19. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?
  20. Deci cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce este deasupra lui;
  21. cine jură pe Templu jură pe el şi pe Cel ce locuieşte în el;
  22. şi cine jură pe cer jură pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
  23. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
  24. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
  25. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.
  26. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.
  27. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.
  28. Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
  29. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi
  30. şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.”
  31. Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.
  32. Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri!
  33. Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?
  34. De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;
  35. ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.
  36. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta.
  37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
  38. Iată că vi se lasă casa pustie;
  39. căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Capitolul 24

  1. La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.
  2. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
  3. El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?”
  4. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
  5. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
  6. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
  7. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.
  8. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
  9. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.
  10. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
  11. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
  12. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
  13. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
  14. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
  15. De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –
  16. atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
  17. cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
  18. şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina.
  19. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
  20. Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
  21. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
  22. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
  23. Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.
  24. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
  25. Iată că v-am spus mai dinainte.
  26. Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.
  27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
  28. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
  29. Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”
  30. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.
  31. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
  32. De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.
  33. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
  34. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
  35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
  36. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
  37. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
  38. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
  39. şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
  40. Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.
  41. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
  42. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
  43. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
  44. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
  45. Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
  46. Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
  47. Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
  48. Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
  49. Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
  50. stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
  51. îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Capitolul 25

  1. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
  2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
  3. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
  4. dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
  5. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
  6. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
  7. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
  8. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
  9. Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
  10. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
  11. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
  12. Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
  13. Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
  14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
  15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
  16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
  17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
  18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
  19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
  20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
  21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
  22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
  23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
  24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
  25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
  26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
  27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
  28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
  29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
  30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
  31. Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
  32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
  33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.
  34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
  35. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
  36. am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”
  37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
  38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
  39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
  40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
  41. Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
  42. Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
  43. am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”
  44. Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
  45. Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
  46. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

Capitolul 26

  1. După ce a isprăvit Isus toate cuvântările acestea, a zis ucenicilor Săi:
  2. „Ştiţi că după două zile va fi Paştile; şi Fiul omului va fi dat ca să fie răstignit!”
  3. Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa;
  4. şi s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.
  5. Dar ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod.”
  6. Când era Isus în Betania, în casa lui Simon, leprosul,
  7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.
  8. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta?
  9. Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.”
  10. Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine.
  11. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
  12. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.
  13. Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
  14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă
  15. şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi.
  16. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.
  17. În ziua dintâi a praznicului Azimelor, ucenicii au venit la Isus şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile?”
  18. El le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: „Învăţătorul zice: „Vremea Mea este aproape; voi face Paştile cu ucenicii Mei în casa ta.”
  19. Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit paştile.
  20. Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi.
  21. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”
  22. Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”
  23. Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins cu Mine mâna în blid acela Mă va vinde.
  24. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!”
  25. Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul şi I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?” „Da”, i-a răspuns Isus, „tu eşti!”
  26. Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”
  27. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el;
  28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.
  29. Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.”
  30. După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor.
  31. Atunci Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.”
  32. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
  33. Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.”
  34. „Adevărat îţi spun”, i-a zis Isus, „că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
  35. Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.
  36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
  37. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.
  38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
  39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
  40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
  41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
  42. S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
  43. S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
  44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.
  45. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
  46. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”
  47. Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.
  48. Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneţi mâna pe El!”
  49. Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat.
  50. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.
  51. Şi unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.
  52. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
  53. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
  54. Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?”
  55. În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine.
  56. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească cele scrise prin proroci.” Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
  57. Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
  58. Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul.
  59. Preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi tot soborul căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî.
  60. Dar n-au găsit niciuna, măcar că s-au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi
  61. şi au spus: „Acesta a zis: „Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile.”
  62. Marele preot s-a sculat în picioare şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?”
  63. Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.”
  64. „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”
  65. Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.
  66. Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.”
  67. Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit,
  68. zicând: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit?”
  69. Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!”
  70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.”
  71. Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.”
  72. El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!”
  73. Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.”
  74. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul.
  75. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

Capitolul 27

  1. Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
  2. După ce L-au legat, L-au dus şi L-au dat în mâna dregătorului Pilat din Pont.
  3. Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor
  4. şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?”, i-au răspuns ei. „Treaba ta.”
  5. Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat.
  6. Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.”
  7. Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului” ca loc pentru îngroparea străinilor.
  8. Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui.”
  9. Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel;
  10. şi i-au dat pe „Ţarina olarului”, după cum îmi poruncise Domnul.”
  11. Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu „Împăratul iudeilor”?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”
  12. Dar n-a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor.
  13. Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?”
  14. Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.
  15. La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat pe care-l voiau ei.
  16. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba.
  17. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobod? Pe Baraba sau pe Isus, care Se numeşte Hristos?”
  18. Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.
  19. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
  20. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
  21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.
  22. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.
  23. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
  24. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
  25. Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
  26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
  27. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor.
  28. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.
  29. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
  30. Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap.
  31. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
  32. Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.
  33. Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpăţânii”,
  34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
  35. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.”
  36. Apoi au şezut jos şi-L păzeau.
  37. Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.”
  38. Împreună cu El au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta, şi celălalt la stânga Lui.
  39. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
  40. şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
  41. Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
  42. „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
  43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
  44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
  45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
  46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
  47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”
  48. Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea.
  49. Dar ceilalţi ziceau: „Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”
  50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
  51. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
  52. mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
  53. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.
  54. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”
  55. Acolo erau şi multe femei care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să-I slujească.
  56. Între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei.
  57. Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.
  58. El s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-L dea.
  59. Iosif a luat trupul, L-a înfăşurat într-o pânză curată de in
  60. şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.
  61. Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului.
  62. A doua zi, care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la Pilat
  63. şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.”
  64. Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: „A înviat din morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”
  65. Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.”
  66. Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.”

Capitolul 28

  1. La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
  2. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea.
  3. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
  4. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
  5. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit.
  6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul;
  7. şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
  8. Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
  9. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.
  10. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.”
  11. Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.
  12. Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani
  13. şi le-au zis: „Spuneţi aşa: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.”
  14. Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.”
  15. Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.
  16. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă.
  17. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.
  18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
  19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
  20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Evanghelia după Marcu

Capitolul 1

  1. Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
  2. După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…
  3. glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”,
  4. a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
  5. Tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
  6. Ioan era îmbrăcat cu o haină de păr de cămilă, şi împrejurul mijlocului era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.
  7. Ioan propovăduia şi zicea: „După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele încălţămintei.
  8. Eu, da, v-am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.”
  9. În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
  10. Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel.
  11. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
  12. Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustiu,
  13. unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice, şi-I slujeau îngerii.
  14. După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu.
  15. El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”
  16. Pe când trecea Isus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari.
  17. Isus le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.”
  18. Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după El.
  19. A mers puţin mai departe şi a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care, şi ei, erau într-o corabie şi îşi dregeau mrejele.
  20. Îndată i-a chemat; şi ei au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El.
  21. S-au dus la Capernaum. Şi, în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă şi a început să înveţe pe norod.
  22. Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii.
  23. În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige:
  24. „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: eşti Sfântul lui Dumnezeu!”
  25. Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!”
  26. Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l cu putere şi scoţând un strigăt mare.
  27. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”
  28. Şi îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.
  29. După ce a ieşit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.
  30. Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; şi îndată au vorbit lui Isus despre ea.
  31. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.
  32. Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii.
  33. Şi toată cetatea era adunată la uşă.
  34. El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulţi draci şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoşteau.
  35. A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.
  36. Simon şi ceilalţi care erau cu El s-au dus să-L caute;
  37. şi, când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.”
  38. El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo; căci pentru aceasta am ieşit.”
  39. Şi S-a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galileea; şi scotea dracii.
  40. A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
  41. Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!”
  42. Îndată l-a lăsat lepra, şi s-a curăţat.
  43. Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât
  44. şi i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”
  45. Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.

Capitolul 2

  1. După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă
  2. şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
  3. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
  4. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
  5. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”
  6. Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
  7. „Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
  8. Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
  9. Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
  10. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
  11. „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
  12. Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”
  13. Isus a ieşit iarăşi la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi.
  14. Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat şi a mers după El.
  15. Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei după El.
  16. Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?”
  17. Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
  18. Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”
  19. Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.
  20. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.
  21. Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
  22. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”
  23. S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu.
  24. Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?”
  25. Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el?
  26. Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?”
  27. Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
  28. aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

Capitolul 3

  1. Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată.
  2. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui.
  3. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!”
  4. Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau.
  5. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.
  6. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.
  7. Isus S-a dus cu ucenicii Săi la mare. După El a mers o mare mulţime de oameni din Galileea; şi o mare mulţime de oameni din Iudeea,
  8. din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi dimprejurul Tirului şi Sidonului, când a auzit tot ce făcea, a venit la El.
  9. Isus a poruncit ucenicilor să-I ţină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.
  10. Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli se înghesuiau spre El ca să se atingă de El.
  11. Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”
  12. Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.
  13. În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El.
  14. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.
  15. Le-a dat şi putere să vindece bolile şi să scoată dracii.
  16. Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;
  17. Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care tălmăcit înseamnă: „Fiii tunetului”;
  18. Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon, canaanitul,
  19. şi Iuda Iscarioteanul, care L-a şi vândut.
  20. Au venit în casă şi s-a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prânzească.
  21. Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Şi-a ieşit din minţi.”
  22. Şi cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”
  23. Isus i-a chemat la El şi le-a zis, în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
  24. Dacă o împărăţie este dezbinată împotriva ei înseşi, împărăţia aceea nu poate dăinui.
  25. Şi dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseşi, casa aceea nu poate dăinui.
  26. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuşi este dezbinat şi nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
  27. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.
  28. Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta;
  29. dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”
  30. Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
  31. Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.
  32. Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.”
  33. El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?”
  34. Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!
  35. Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Capitolul 4

  1. Isus a început iarăşi să înveţe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit şi a şezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe ţărm lângă mare.
  2. Apoi a început să-i înveţe multe lucruri în pilde; şi, în învăţătura pe care le-o dădea, le spunea:
  3. „Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.
  4. Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o.
  5. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc;
  6. dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
  7. O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o şi n-a dat rod.
  8. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută.”
  9. Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”
  10. Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde.
  11. „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde;
  12. pentru ca, „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi măcar că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să li se ierte păcatele.”
  13. El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?
  14. Semănătorul seamănă Cuvântul.
  15. Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată şi ia Cuvântul semănat în ei.
  16. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie;
  17. dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
  18. Alţii sunt cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini; aceştia sunt cei ce aud Cuvântul;
  19. dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor.
  20. Alţii apoi sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc şi fac rod: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.”
  21. El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
  22. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.
  23. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
  24. El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult.
  25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are.”
  26. El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;
  27. fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.
  28. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic;
  29. şi când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul.”
  30. El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?
  31. Se aseamănă cu un grăunte de muştar care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ;
  32. dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”
  33. Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-l priceapă.
  34. Nu le vorbea deloc fără pildă; dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
  35. În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”
  36. După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.
  37. S-a stârnit o mare furtună de vânt care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.
  38. Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
  39. El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.
  40. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
  41. I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”

Capitolul 5

  1. Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor.
  2. Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
  3. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
  4. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
  5. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre.
  6. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat
  7. şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
  8. Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
  9. „Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.”
  10. Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
  11. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau.
  12. Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”
  13. Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.
  14. Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
  15. Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.
  16. Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.
  17. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.
  18. Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El.
  19. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”
  20. El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.
  21. După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.
  22. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui
  23. şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.”
  24. Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.
  25. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.
  26. Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nicio uşurare; ba încă îi era mai rău.
  27. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime şi s-a atins de haina Lui.
  28. Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
  29. Şi îndată a secat izvorul sângelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
  30. Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
  31. Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulţimea Te îmbulzeşte şi mai zici: „Cine s-a atins de Mine?”
  32. El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
  33. Femeia, înfricoşată şi tremurând, căci ştia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a spus tot adevărul.
  34. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.”
  35. Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învăţătorul?”
  36. Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
  37. Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
  38. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult.
  39. A intrat înăuntru şi le-a zis: „Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.”
  40. Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce-L însoţiseră şi a intrat acolo unde zăcea copila.
  41. A apucat-o de mână şi i-a zis: „Talita, cumi”, care tălmăcit înseamnă: „Fetiţo, scoală-te îţi zic!”
  42. Îndată fetiţa s-a sculat şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.
  43. Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.

Capitolul 6

  1. Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.
  2. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?
  3. Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.
  4. Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”
  5. N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.
  6. Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.
  7. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.
  8. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;
  9. să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.
  10. Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.
  11. Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”
  12. Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.
  13. Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.
  14. Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”
  15. Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”
  16. Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”
  17. Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.
  18. Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”
  19. Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,
  20. căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.
  21. Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.
  22. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”
  23. Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”
  24. Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”
  25. Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”
  26. Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.
  27. A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,
  28. l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.
  29. Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.
  30. Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.
  31. Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.
  32. Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.
  33. Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
  34. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.
  35. Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite.
  36. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
  37. „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”
  38. Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti.”
  39. Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.
  40. Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
  41. El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
  42. Au mâncat toţi şi s-au săturat;
  43. şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
  44. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
  45. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
  46. După ce Şi-a luat rămas bun de la norod, S-a dus pe munte ca să Se roage.
  47. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
  48. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare, şi voia să treacă pe lângă ei.
  49. Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă, şi au ţipat;
  50. pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
  51. Apoi S-a suit la ei în corabie, şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,
  52. căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
  53. După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.
  54. Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
  55. au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.
  56. Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.

Capitolul 7

  1. Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus.
  2. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. –
  3. Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
  4. Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. –
  5. Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
  6. Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
  7. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.”
  8. Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.”
  9. El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.
  10. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”
  11. Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”;
  12. şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
  13. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”
  14. În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.
  15. Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om aceea-l spurcă.
  16. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
  17. După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
  18. El le-a zis: „Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
  19. Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna.” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
  20. El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om.
  21. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
  22. furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
  23. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”
  24. Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.
  25. Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
  26. Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
  27. Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”
  28. „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”
  29. Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”
  30. Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.
  31. Isus a părăsit ţinutul Tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole.
  32. I-au adus un surd care vorbea cu anevoie şi L-au rugat să-Şi pună mâinile peste el.
  33. El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi şi i-a atins limba cu scuipatul Lui.
  34. Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică: „Deschide-te!”
  35. Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit foarte desluşit.
  36. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
  37. Ei erau uimiţi peste măsură de mult şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.”

Capitolul 8

  1. În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod şi n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis:
  2. „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca.
  3. Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leşine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
  4. Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici într-un loc pustiu?”
  5. „Câte pâini aveţi?”, i-a întrebat Isus. „Şapte”, I-au răspuns ei.
  6. Atunci a poruncit norodului să şadă pe pământ; a luat cele şapte pâini; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; şi ei le-au împărţit norodului.
  7. Mai aveau şi câţiva peştişori: şi Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.
  8. Au mâncat şi s-au săturat; şi au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de firimituri.
  9. Erau aproape patru mii de inşi. În urmă, Isus le-a dat drumul.
  10. Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
  11. Fariseii au venit deodată şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
  12. Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
  13. Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
  14. Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.
  15. Isus le dădea în grijă şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!”
  16. Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini.”
  17. Isus a înţeles lucrul acesta şi le-a zis: „Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
  18. Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
  19. Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
  20. „Şi, când am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşniţe pline cu firimituri aţi ridicat?” „Şapte”, I-au răspuns ei.
  21. Şi El le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?”
  22. Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
  23. Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”
  24. El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”
  25. Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit.
  26. Atunci Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat.”
  27. Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
  28. Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: unul din proroci.”
  29. „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!”, I-a răspuns Petru.
  30. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
  31. Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie.
  32. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
  33. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
  34. Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
  35. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
  36. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
  37. Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
  38. Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”

Capitolul 9

  1. El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”
  2. După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri deoparte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor.
  3. Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da.
  4. Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi stătea de vorbă cu Isus.
  5. Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.”
  6. Căci nu ştia ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase.
  7. A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!”
  8. Îndată ucenicii s-au uitat împrejur, şi n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei.
  9. Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.
  10. Ei au păstrat în ei lucrul acesta şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi.
  11. Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?”
  12. El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.
  13. Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit, şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
  14. Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor, şi pe cărturari întrebându-se cu ei.
  15. De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat şi a alergat la El să I se închine.
  16. El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebaţi cu ei?”
  17. Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care este stăpânit de un duh mut.
  18. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâşneşte din dinţi şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n-au putut.”
  19. „O, neam necredincios!”, le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.”
  20. L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pământ şi se zvârcolea făcând spumă la gură.
  21. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine aşa?” „Din copilărie”, a răspuns el.
  22. „Şi de multe ori duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.”
  23. Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!”
  24. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”
  25. Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta şi să nu mai intri în el.”
  26. Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!”
  27. Dar Isus l-a apucat de mână şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare.
  28. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?”
  29. „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”
  30. Au plecat de acolo şi au trecut prin Galileea. Isus nu voia să ştie nimeni că trece.
  31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.”
  32. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea şi se temeau să-L întrebe.
  33. Apoi au venit la Capernaum. Când era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?”
  34. Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare.
  35. Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”
  36. Şi a luat un copilaş şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe şi le-a zis:
  37. „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
  38. Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”
  39. „Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea.
  40. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi.
  41. Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.
  42. Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare.
  43. Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge,
  44. unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
  45. Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge,
  46. unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
  47. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi, şi să fii aruncat în focul gheenei,
  48. unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.
  49. Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc, şi orice jertfă va fi sărată cu sare.
  50. Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii.”

Capitolul 10

  1. Isus a plecat de acolo şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s-au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăşi să-i înveţe.
  2. Au venit la El fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta.
  3. Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?”
  4. „Moise”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire şi s-o lase.”
  5. Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta.
  6. Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.
  7. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa.
  8. Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.
  9. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
  10. În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi asupra celor de mai sus.
  11. El le-a zis: „Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea;
  12. şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte.”
  13. I-au adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau.
  14. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.
  15. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!”
  16. Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.
  17. Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
  18. „Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
  19. Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
  20. El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”
  21. Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”
  22. Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.
  23. Isus S-a uitat împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!”
  24. Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
  25. Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!”
  26. Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?”
  27. Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
  28. Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.”
  29. Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie
  30. şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.
  31. Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”
  32. Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim; şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple.
  33. „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile Neamurilor,
  34. care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia.”
  35. Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere.”
  36. El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?”
  37. „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta, şi altul la stânga Ta, când vei fi îmbrăcat în slava Ta.”
  38. Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”
  39. „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu veţi fi botezaţi;
  40. dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită.”
  41. Cei zece, când au auzit lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan.
  42. Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai Neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.
  43. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;
  44. şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor.
  45. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”
  46. Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lângă drum şi cerea de milă.
  47. El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
  48. Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
  49. Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”
  50. Orbul şi-a aruncat haina; a sărit şi a venit la Isus.
  51. Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.”
  52. Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.

Capitolul 11

  1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi
  2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.
  3. Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceţi lucrul acesta?”, să răspundeţi: „Domnul are trebuinţă de el.” Şi îndată îl va trimite înapoi aici.”
  4. Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat.
  5. Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta?”
  6. Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece.
  7. Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, şi Isus a încălecat pe el.
  8. Mulţi oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp.
  9. Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
  10. Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile preaînalte!”
  11. Isus a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.
  12. A doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit.
  13. A zărit de departe un smochin care avea frunze şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.
  14. Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Şi ucenicii au auzit aceste vorbe.
  15. Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei.
  16. Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.
  17. Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
  18. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.
  19. Ori de câte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.
  20. Dimineaţa, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.
  21. Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.”
  22. Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!
  23. Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
  24. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.
  25. Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre.
  26. Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”
  27. S-au dus din nou în Ierusalim. Şi, pe când Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii
  28. şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ca să le faci?”
  29. Isus le-a răspuns: „Am să vă pun şi Eu o întrebare; răspundeţi-Mi la ea, şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri.
  30. Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? Răspundeţi-Mi!”
  31. Ei însă vorbeau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Dar de ce nu l-aţi crezut?”
  32. Şi dacă vom răspunde: „De la oameni…” se temeau de norod, căci toţi socoteau că Ioan a fost în adevăr un proroc.
  33. Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim.” Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”

Capitolul 12

  1. Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.
  2. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să ia de la ei din roadele viei.
  3. Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
  4. A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.
  5. A mai trimis un altul pe care l-au omorât; apoi a trimis mulţi alţii, dintre care, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.
  6. Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”, zicea el.
  7. Dar vierii aceia au zis între ei: „Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.”
  8. Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.
  9. Acum, ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, şi via o va da altora.
  10. Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
  11. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri”?”
  12. Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.
  13. Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni, ca să-L prindă cu vorba.
  14. Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu?
  15. Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”
  16. I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
  17. Atunci Isus le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.
  18. Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:
  19. „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”
  20. Erau, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.
  21. Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.
  22. Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.
  23. La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”
  24. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
  25. Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
  26. În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”?
  27. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”
  28. Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”
  29. Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”;
  30. şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.
  31. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”
  32. Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El
  33. şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.”
  34. Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
  35. Pe când învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
  36. Însuşi David, fiind insuflat de Duhul Sfânt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
  37. Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
  38. În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe.
  39. Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
  40. casele văduvelor le mănâncă şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”
  41. Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.
  42. A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.
  43. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;
  44. căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”

Capitolul 13

  1. Când a ieşit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Învăţătorule, uită-Te ce pietre şi ce zidiri!”
  2. Isus i-a răspuns: „Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
  3. Apoi a şezut pe Muntele Măslinilor în faţa Templului. Şi Petru, Iacov, Ioan şi Andrei L-au întrebat deoparte:
  4. „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor împlini toate aceste lucruri?”
  5. Isus a început atunci să le spună: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
  6. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
  7. Când veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă înspăimântaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul.
  8. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.
  9. Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentru ca să le slujiţi de mărturie.
  10. Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor.
  11. Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
  12. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
  13. Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
  14. Când veţi vedea „urâciunea pustiirii” stând acolo unde nu se cade să fie – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi.
  15. Cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare şi să nu intre în casă ca să-şi ia ceva din ea.
  16. Şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina.
  17. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!
  18. Rugaţi-vă ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna.
  19. Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată.
  20. Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scăpa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi.
  21. Dacă vă va zice cineva atunci: „Iată, Hristosul este aici” sau: „Iată-L acolo”, să nu-l credeţi.
  22. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
  23. Păziţi-vă, iată că vi le-am spus toate dinainte.
  24. Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,
  25. stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.
  26. Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.
  27. Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.
  28. Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape.
  29. Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
  30. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până nu se vor împlini toate aceste lucruri.
  31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
  32. Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
  33. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.
  34. Se va întâmpla ca şi cu un om plecat în altă ţară, care îşi lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze.
  35. Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa.
  36. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.
  37. Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!”

Capitolul 14

  1. După două zile era praznicul Paştilor şi al Azimelor. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.
  2. Căci ziceau: „Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă tulburare în norod.”
  3. Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus.
  4. Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir?
  5. Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea.
  6. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace; de ce-i faceţi supărare? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine;
  7. căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
  8. Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.
  9. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”
  10. Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoţii cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus.
  11. Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit ca să-L dea în mâinile lor.
  12. În ziua dintâi a praznicului Azimelor, când jertfeau paştile, ucenicii lui Isus I-au zis: „Unde voieşti să ne ducem să-Ţi pregătim ca să mănânci paştile?”
  13. El a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întâlniţi un om ducând un ulcior cu apă: mergeţi după el.
  14. Unde va intra el, spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?”
  15. Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.”
  16. Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit paştile.
  17. Seara, Isus a venit cu cei doisprezece.
  18. Pe când şedeau la masă şi mâncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde.”
  19. Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”
  20. „Este unul din cei doisprezece”, le-a răspuns El, „şi anume, cel ce întinde mâna cu Mine în blid.
  21. Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut.”
  22. Pe când mâncau, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.”
  23. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
  24. Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.
  25. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.”
  26. După ce au cântat cântările de laudă, au ieşit pe Muntele Măslinilor.
  27. Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentru că este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.”
  28. Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea.”
  29. Petru I-a zis: „Chiar dacă toţi ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.”
  30. Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.”
  31. Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ceilalţi au spus acelaşi lucru.
  32. S-au dus apoi într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani. Şi Isus a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici până Mă voi ruga.”
  33. A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a început să Se înspăimânte şi să Se mâhnească foarte tare.
  34. El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!”
  35. Apoi a mers puţin mai înainte, S-a aruncat la pământ şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela.
  36. El zicea: „Ava – adică: Tată – Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”
  37. Şi a venit la ucenici, pe care i-a găsit dormind. Şi a zis lui Petru: „Simone, tu dormi? Un ceas n-ai fost în stare să veghezi?
  38. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.”
  39. S-a dus iarăşi şi S-a rugat, zicând aceleaşi cuvinte.
  40. Apoi S-a întors din nou şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. Ei nu ştiau ce să-I răspundă.
  41. În sfârşit, a venit a treia oară şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Destul! A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoşilor.
  42. Sculaţi-vă; haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul!”
  43. Şi îndată, pe când vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi împreună cu el a venit o mulţime de oameni cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă, de cărturari şi de bătrâni.
  44. Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.”
  45. Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule!” Şi L-a sărutat mult.
  46. Atunci oamenii aceia au pus mâna pe Isus şi L-au prins.
  47. Unul din cei ce stăteau lângă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.
  48. Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi.
  49. În toate zilele am fost la voi şi învăţam pe oameni în Templu, şi nu M-aţi prins. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scripturile.”
  50. Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
  51. După El mergea un tânăr care n-avea pe trup decât o învelitoare de pânză de in. Au pus mâna pe el;
  52. dar el şi-a lăsat învelitoarea şi a fugit în pielea goală.
  53. Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s-au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrânii şi cărturarii.
  54. Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii şi se încălzea la para focului.
  55. Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau niciuna.
  56. Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.
  57. Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis:
  58. „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.”
  59. Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.
  60. Atunci marele preot s-a sculat în picioare în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus şi I-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc oamenii aceştia împotriva Ta?”
  61. Isus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”
  62. „Da, sunt”, i-a răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”
  63. Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?
  64. Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea.
  65. Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Proroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme.
  66. Pe când stătea Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot.
  67. Când a văzut pe Petru încălzindu-se, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus din Nazaret!”
  68. El s-a lepădat şi a zis: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce vrei să zici.” Apoi a ieşit în pridvor. Şi a cântat cocoşul.
  69. Când l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo: „Acesta este unul dintre oamenii aceia.”
  70. Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: „Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galileean, şi graiul tău seamănă cu al lor.”
  71. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”
  72. Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.

Capitolul 15

  1. Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat.
  2. Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da, sunt”, i-a răspuns Isus.
  3. Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri.
  4. Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te învinuiesc ei!”
  5. Isus n-a mai dat niciun răspuns, lucru care a mirat pe Pilat.
  6. La fiecare praznic al Paştilor, Pilat le slobozea un întemniţat pe care-l cereau ei.
  7. În temniţă era unul numit Baraba, închis împreună cu tovarăşii lui din pricina unui omor pe care-l săvârşiseră într-o răscoală.
  8. Norodul s-a suit şi a început să ceară lui Pilat să le dea ce avea obicei să le dea întotdeauna.
  9. Pilat le-a răspuns: „Voiţi să vă slobod pe Împăratul iudeilor?”
  10. Căci pricepuse că preoţii cei mai de seamă din pizmă Îl dăduseră în mâna lui.
  11. Dar preoţii cei mai de seamă au aţâţat norodul să ceară lui Pilat să le sloboadă mai bine pe Baraba.
  12. Pilat a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela pe care-L numiţi Împăratul iudeilor?”
  13. Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!”
  14. „Dar ce rău a făcut?”, le-a zis Pilat. Însă ei au început să strige şi mai tare: „Răstigneşte-L!”
  15. Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
  16. Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor.
  17. L-au îmbrăcat într-o haină de purpură, au împletit o cunună de spini şi I-au pus-o pe cap.
  18. Apoi au început să-I ureze şi să zică: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
  19. Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau.
  20. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
  21. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf.
  22. Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”.
  23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
  24. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei trăgând la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare.
  25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
  26. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
  27. Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, şi altul la stânga Lui.
  28. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.”
  29. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile,
  30. mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi coboară-Te de pe cruce!”
  31. Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, îşi băteau joc de El între ei şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui!
  32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Cei răstigniţi împreună cu El, de asemenea, îşi băteau joc de El.
  33. La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
  34. Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
  35. Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!”
  36. Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!”
  37. Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
  38. Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.
  39. Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”
  40. Acolo erau şi nişte femei care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome,
  41. care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.
  42. Când s-a înserat – fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului –
  43. a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.
  44. Pilat s-a mirat că murise aşa de curând; a chemat pe sutaş şi l-a întrebat dacă a murit de mult.
  45. După ce s-a încredinţat de la sutaş că a murit, a dăruit lui Iosif trupul.
  46. Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.
  47. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, se uitau unde-L puneau.

Capitolul 16

  1. După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
  2. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.
  3. Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”
  4. Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
  5. Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat.
  6. El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.
  7. Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.”
  8. Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.
  9. (Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.
  10. Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.
  11. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.
  12. După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.
  13. Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
  14. În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
  15. Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
  16. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
  17. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
  18. vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”
  19. Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
  20. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Evanghelia după Luca

Capitolul 1

  1. Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi,
  2. după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului,
  3. am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,
  4. ca să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.
  5. În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron şi se chema Elisabeta.
  6. Amândoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului.
  7. N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.
  8. Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui,
  9. după obiceiul preoţiei, a ieşit la sorţi să intre să tămâieze în Templul Domnului.
  10. În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară.
  11. Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia şi a stat în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere.
  12. Zaharia s-a înspăimântat, când l-a văzut; şi l-a apucat frica.
  13. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
  14. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
  15. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
  16. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor.
  17. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”
  18. Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.”
  19. Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună.
  20. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
  21. Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu.
  22. Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne întruna şi a rămas mut.
  23. După ce i s-au împlinit zilele de slujbă, Zaharia s-a dus acasă.
  24. Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea,
  25. „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.”
  26. În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
  27. la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
  28. Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
  29. Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.
  30. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
  31. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.
  32. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
  33. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
  34. Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”
  35. Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
  36. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună.
  37. Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.
  38. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.
  39. Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda.
  40. A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei.
  41. Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt.
  42. Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.
  43. Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu?
  44. Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.
  45. Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile care i-au fost spuse din partea Domnului se vor împlini.”
  46. Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul
  47. şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
  48. pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
  49. pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt,
  50. şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
  51. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor.
  52. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
  53. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
  54. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa –
  55. cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”
  56. Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.
  57. Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu.
  58. Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.
  59. În ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său.
  60. Dar mama lui a luat cuvântul şi a zis: „Nu. Ci are să se cheme Ioan.”
  61. Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta.”
  62. Şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele.
  63. Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan.” Şi toţi s-au minunat.
  64. În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu.
  65. Pe toţi vecinii i-a apucat frica şi în tot ţinutul acela muntos al Iudeii se vorbea despre toate aceste lucruri.
  66. Toţi cei ce le auzeau le păstrau în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna Domnului era într-adevăr cu el.
  67. Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis:
  68. „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.
  69. Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, –
  70. cum vestise prin gura sfinţilor Săi proroci care au fost din vechime –
  71. mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!
  72. Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
  73. potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam,
  74. că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică,
  75. trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.
  76. Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui
  77. şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;
  78. datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime,
  79. ca să lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!”
  80. Iar pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

Capitolul 2

  1. În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.
  2. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.
  3. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
  4. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem – pentru că era din casa şi din seminţia lui David –
  5. să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
  6. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.
  7. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
  8. În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
  9. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.
  10. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
  11. astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
  12. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.”
  13. Şi deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
  14. „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”
  15. După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”
  16. S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi Pruncul culcat în iesle.
  17. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.
  18. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.
  19. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei.
  20. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.
  21. Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.
  22. Şi, când s-au împlinit zilele pentru curăţarea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului –
  23. după cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului” –
  24. şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum este poruncit în Legea Domnului.
  25. Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el.
  26. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.
  27. El a venit în Templu, mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea,
  28. Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis:
  29. „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.
  30. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta,
  31. pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
  32. lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.”
  33. Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.
  34. Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire.
  35. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.”
  36. Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei.
  37. Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni.
  38. A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului.
  39. După ce au împlinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif şi Maria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
  40. Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.
  41. Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la praznicul Paştilor.
  42. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului.
  43. Apoi, după ce au trecut zilele praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta.
  44. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.
  45. Dar nu L-au găsit şi s-au întors la Ierusalim să-L caute.
  46. După trei zile, L-au găsit în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări.
  47. Toţi care-L auzeau, rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.
  48. Când L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I-a zis: „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”
  49. El le-a zis: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?”
  50. Dar ei n-au înţeles spusele Lui.
  51. Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.
  52. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Capitolul 3

  1. În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei,
  2. şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa – cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu.
  3. Şi Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului şi propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
  4. după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
  5. Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
  6. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.”
  7. Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
  8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
  9. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.”
  10. Noroadele îl întrebau şi ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
  11. Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; şi cine are de mâncare să facă la fel.”
  12. Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”
  13. El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.”
  14. Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
  15. Fiindcă norodul era în aşteptare şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul,
  16. Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
  17. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţa aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
  18. Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia şi-i dădea încă multe alte îndemnuri.
  19. Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe care le făcuse,
  20. a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
  21. După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
  22. şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
  23. Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
  24. fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
  25. fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
  26. fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
  27. fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
  28. fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
  29. fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
  30. fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
  31. fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
  32. fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
  33. fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
  34. fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
  35. fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala,
  36. fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
  37. fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,
  38. fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.

Capitolul 4

  1. Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustiu,
  2. unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămânzit.
  3. Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine.”
  4. Isus i-a răspuns: „Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
  5. Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului
  6. şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc.
  7. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.”
  8. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: „Să te închini Domnului Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti.”
  9. Diavolul L-a dus apoi în Ierusalim, L-a aşezat pe streaşina acoperişului Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici;
  10. căci este scris: „El va porunci îngerilor Lui să Te păzească”;
  11. şi: „ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.”
  12. Isus i-a răspuns: „S-a spus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”
  13. După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme.
  14. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.
  15. El învăţa pe oameni în sinagogile lor şi era slăvit de toţi.
  16. A venit în Nazaret, unde fusese crescut; şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească,
  17. şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:
  18. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi
  19. şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
  20. În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El.
  21. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.”
  22. Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?”
  23. Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice: „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.”
  24. „Dar”, a adăugat El, „adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui.
  25. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel;
  26. şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului.
  27. Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţat, afară de Naaman, sirianul.”
  28. Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie.
  29. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.
  30. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo.
  31. S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului.
  32. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere.
  33. În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare:
  34. „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.”
  35. Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău.
  36. Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!”
  37. Şi I s-a dus vestea în toate împrejurimile.
  38. După ce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea.
  39. El S-a plecat spre ea, a certat frigurile şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească.
  40. La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli, îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei şi-i vindeca.
  41. Din mulţi ieşeau şi draci care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul.
  42. Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei.
  43. Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi; fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”
  44. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.

Capitolul 5

  1. Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
  2. Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
  3. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
  4. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
  5. Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
  6. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
  7. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
  8. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
  9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
  10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
  11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.
  12. Isus era într-una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu faţa la pământ, L-a rugat şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi.”
  13. Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!” Îndată, l-a lăsat lepra.
  14. Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului şi adu pentru curăţarea ta ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
  15. Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.
  16. Iar El Se ducea în locuri pustii, şi Se ruga.
  17. Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.
  18. Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.
  19. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus.
  20. Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!”
  21. Cărturarii şi fariseii au început să cârtească şi să zică în ei înşişi: „Cine este Acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?”
  22. Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre?
  23. Ce este mai lesne, a zice: „Păcatele îţi sunt iertate” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?
  24. Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele: „Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă”.
  25. Şi, numaidecât, slăbănogul s-a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.
  26. Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”
  27. După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!”
  28. Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El.
  29. Levi I-a făcut un ospăţ mare la el în casă; şi o mulţime de vameşi şi de alţi oaspeţi şedeau la masă cu ei.
  30. Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau ucenicilor Lui: „Pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?”
  31. Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi.
  32. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
  33. Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă şi beau.”
  34. El le-a răspuns: „Oare puteţi face pe nuntaşi să postească în timpul când mirele este cu ei?
  35. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei; atunci vor posti în acele zile.”
  36. Le-a spus şi o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petic, ca să-l pună la o haină veche; altminteri, rupe şi haina cea nouă, şi nici peticul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche.
  37. Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc;
  38. ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează.
  39. Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”.

Capitolul 6

  1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau.
  2. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?”
  3. Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el?
  4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?”
  5. Şi le zicea: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”
  6. În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată.
  7. Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
  8. Dar El le ştia gândurile; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare.
  9. Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?”
  10. Atunci, Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
  11. Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
  12. În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
  13. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, şi anume:
  14. pe Simon, pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu;
  15. pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit zelotul;
  16. pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător.
  17. S-a coborât împreună cu ei şi S-a oprit într-un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui şi o mare mulţime de oameni, care veniseră din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe lângă marea Tirului şi a Sidonului ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.
  18. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi.
  19. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.
  20. Atunci Isus Şi-a ridicat ochii spre ucenicii Săi şi a zis: „Ferice de voi care sunteţi săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră!
  21. Ferice de voi care sunteţi flămânzi acum, pentru că voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi care plângeţi acum, pentru că voi veţi râde!
  22. Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului!
  23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii.
  24. Dar, vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea!
  25. Vai de voi care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi! Vai de voi care râdeţi acum, pentru că voi veţi plânge şi vă veţi tângui!
  26. Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu prorocii mincinoşi!
  27. Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,
  28. binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
  29. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa.
  30. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.
  31. Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
  32. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
  33. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
  34. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.
  35. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.
  36. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.
  37. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
  38. Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”
  39. Le-a spus şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?
  40. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui.
  41. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
  42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
  43. Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun.
  44. Căci orice pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.
  45. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
  46. De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!”, şi nu faceţi ce spun Eu?
  47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face.
  48. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
  49. Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”

Capitolul 7

  1. După ce a sfârşit de rostit toate aceste cuvântări înaintea norodului care-L asculta, Isus a intrat în Capernaum.
  2. Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult şi care era bolnav pe moarte.
  3. Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimis la El pe nişte bătrâni ai iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui.
  4. Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul şi au zis: „Face să-i faci acest bine;
  5. căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.”
  6. Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El pe nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu.
  7. De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit.
  8. Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.”
  9. Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul care mergea după El şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.”
  10. Când s-au întors acasă, trimişii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.
  11. În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.
  12. Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.
  13. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!”
  14. Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!”
  15. Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.
  16. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”
  17. Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.
  18. Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri.
  19. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
  20. Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
  21. Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea.
  22. Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
  23. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”
  24. După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?
  25. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor.
  26. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc.
  27. El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
  28. Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el.
  29. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;
  30. dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.
  31. Cu cine voi asemăna, dar, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?
  32. Seamănă cu nişte copii care stau în piaţă şi strigă unii către alţii: „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi n-aţi plâns.”
  33. În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, şi ziceţi: „Are drac.”
  34. A venit Fiul omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.”
  35. Totuşi Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.”
  36. Un fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.
  37. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor
  38. şi stătea înapoi, lângă picioarele lui Isus, şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.
  39. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”
  40. Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.
  41. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci.
  42. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
  43. Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
  44. Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.
  45. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
  46. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
  47. De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”
  48. Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”
  49. Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”
  50. Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Capitolul 8

  1. Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El;
  2. şi mai erau şi nişte femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci,
  3. Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana şi multe altele care-L ajutau cu ce aveau.
  4. Când s-a strâns o gloată mare şi a venit la El norod din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:
  5. „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.
  6. O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
  7. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
  8. O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
  9. Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.
  10. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.”
  11. Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
  12. Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
  13. Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
  14. Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
  15. Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.
  16. Nimeni, după ce a aprins o lumină, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
  17. Fiindcă nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nimic tăinuit, care nu va fi cunoscut şi nu va veni la lumină.
  18. Luaţi seama, dar, la felul cum ascultaţi; căci celui ce are, i se va da; dar celui ce n-are, i se va lua şi ce i se pare că are.”
  19. Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului.
  20. Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.”
  21. Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”
  22. Într-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le-a zis: „Haidem să trecem dincolo de lac.” Şi au plecat.
  23. Pe când vâsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un aşa vârtej de vânt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie.
  24. Au venit la El, L-au deşteptat şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, pierim.” Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte.
  25. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei, şi-L ascultă?”
  26. Au venit cu corabia în ţinutul gherghesenilor, care este în dreptul Galileii.
  27. Când a ieşit Isus la ţărm, L-a întâmpinat un om din cetate, stăpânit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină şi nu-şi avea locuinţa într-o casă, ci în morminte.
  28. Când a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog nu mă chinui.”
  29. Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela pe care pusese stăpânire de multă vreme; era păzit, legat cu cătuşe la mâini şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile şi era gonit de dracul prin pustiuri.
  30. Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el.
  31. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.
  32. Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie.
  33. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s-a repezit de pe râpă în lac şi s-a înecat.
  34. Porcarii, când au văzut ce se întâmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate.
  35. Oamenii au ieşit să vadă cele întâmplate. Au venit la Isus şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile; şi i-a apucat frica.
  36. Cei ce văzuseră cele petrecute le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpânit de draci.
  37. Tot norodul din ţinutul gherghesenilor a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi apucase o mare frică. Isus S-a suit într-o corabie şi S-a întors.
  38. Omul din care ieşiseră dracii Îl ruga să-i dea voie să rămână cu El. Dar Isus l-a trimis acasă şi i-a zis:
  39. „Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.” El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
  40. La întoarcere, Isus a fost primit cu bucurie de mulţime, căci toţi Îl aşteptau.
  41. Şi iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus şi L-a rugat să vină până la el acasă;
  42. pentru că avea o singură copilă, de vreo doisprezece ani, care trăgea să moară. Pe drum, Isus era îmbulzit de noroade.
  43. Şi era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge; ea îşi cheltuise toată averea cu doctorii, fără s-o fi putut vindeca vreunul.
  44. Ea s-a apropiat pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei lui Isus. Îndată, scurgerea de sânge s-a oprit.
  45. Şi Isus a zis: „Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toţi tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine”?
  46. Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.”
  47. Femeia, când s-a văzut dată de gol, a venit tremurând, s-a aruncat jos înaintea Lui şi a spus în faţa întregului norod din ce pricină se atinsese de El şi cum fusese vindecată numaidecât.
  48. Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace.”
  49. Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.”
  50. Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.”
  51. Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.
  52. Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.”
  53. Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise.
  54. Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!”
  55. Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce.
  56. Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.

Capitolul 9

  1. Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile.
  2. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi.
  3. „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum”, le-a zis El, „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine.
  4. În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela.
  5. Şi, dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
  6. Ei au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri.
  7. Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;
  8. alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime.
  9. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să-L vadă.
  10. Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida.
  11. Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
  12. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele dimprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării; pentru că aici suntem într-un loc pustiu.”
  13. Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”
  14. Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci.”
  15. Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.
  16. Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.
  17. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase.
  18. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
  19. Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime.”
  20. „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!”, I-a răspuns Petru.
  21. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
  22. Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învie.
  23. Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
  24. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui.
  25. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?
  26. Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
  27. Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
  28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage.
  29. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
  30. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
  31. care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim.
  32. Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El.
  33. În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie.” Nu ştia ce spune.
  34. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut intrând în nor.
  35. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.”
  36. Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
  37. A doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus.
  38. Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.
  39. Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.
  40. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n-au putut.
  41. „O, neam necredincios şi pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”
  42. Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său.
  43. Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Pe când toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi:
  44. „Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!”
  45. Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.
  46. Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.
  47. Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El
  48. şi le-a zis: „Oricine primeşte pe acest copilaş, în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi acela este mare.”
  49. Ioan a luat cuvântul şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.”
  50. „Nu-l opriţi”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”
  51. Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.
  52. A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.
  53. Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
  54. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”
  55. Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!
  56. Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Şi au plecat în alt sat.
  57. Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
  58. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”
  59. Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.”
  60. Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”
  61. Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.”
  62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

Capitolul 10

  1. După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.
  2. Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.
  3. Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
  4. Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.
  5. În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!”
  6. Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi.
  7. Să rămâneţi în casa aceea şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.
  8. În oricare cetate veţi intra, şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va pune înainte;
  9. să vindecaţi pe bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceţi: „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”
  10. Dar în oricare cetate veţi intra, şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi:
  11. „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”
  12. Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.
  13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă.
  14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
  15. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până în Locuinţa morţilor.
  16. Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
  17. Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău.”
  18. Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.
  19. Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.
  20. Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.”
  21. În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.
  22. Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.”
  23. Apoi S-a întors spre ucenici şi le-a spus deoparte: „Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi!
  24. Căci vă spun că mulţi proroci şi împăraţi au voit să vadă ce vedeţi voi, şi n-au văzut, să audă ce auziţi voi, şi n-au auzit.”
  25. Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
  26. Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”
  27. El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  28. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”
  29. Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”
  30. Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
  31. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.
  32. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.
  33. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.
  34. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.
  35. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”
  36. Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”
  37. „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.
  38. Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.
  39. Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui.
  40. Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.”
  41. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,
  42. dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Capitolul 11

  1. Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”
  2. El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.
  3. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;
  4. şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”
  5. Apoi le-a mai zis: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi se duce la el la miezul nopţii şi-i zice: „Prietene, împrumută-mi trei pâini,
  6. căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu şi n-am ce-i pune înainte”;
  7. şi dacă, dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă tulbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pâini” –
  8. vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.
  9. De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
  10. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.
  11. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?
  12. Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?
  13. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
  14. Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.
  15. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”
  16. Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.
  17. Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta.
  18. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?
  19. Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.
  20. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.
  21. Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost.
  22. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruie, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea şi împarte prăzile luate de la el.
  23. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine risipeşte.
  24. Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”
  25. Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
  26. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
  27. Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”
  28. Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”
  29. Pe când noroadele se strângeau cu grămada, El a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona.
  30. Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniveni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.
  31. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam şi-i va osândi; pentru că ea a venit de la capătul pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decât Solomon.
  32. Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona.
  33. Nimeni n-aprinde o lumină, ca s-o pună într-un loc ascuns sau sub baniţă; ci o pune într-un sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
  34. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.
  35. Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.
  36. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci când te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”
  37. Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat şi a şezut la masă.
  38. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.
  39. Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate.
  40. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru?
  41. Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.
  42. Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!
  43. Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!
  44. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie.”
  45. Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”
  46. „Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.
  47. Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri.
  48. Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele.
  49. De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,
  50. ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:
  51. de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!
  52. Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.”
  53. După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;
  54. I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

Capitolul 12

  1. În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.
  2. Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.
  3. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.
  4. Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.
  5. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.
  6. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
  7. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
  8. Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;
  9. dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
  10. Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.
  11. Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi;
  12. căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”
  13. Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră.”
  14. „Omule”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?”
  15. Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”
  16. Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.
  17. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.”
  18. „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;
  19. şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!”
  20. Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”
  21. Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”
  22. Isus a zis apoi ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
  23. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.
  24. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!
  25. Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui?
  26. Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?
  27. Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.
  28. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?
  29. Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea.
  30. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele.
  31. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
  32. Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.
  33. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia.
  34. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.
  35. Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse.
  36. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă.
  37. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească.
  38. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind!
  39. Să ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
  40. Şi voi, dar, fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
  41. „Doamne”, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?”
  42. Şi Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită?
  43. Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
  44. Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa.
  45. Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină”; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete,
  46. stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor.
  47. Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
  48. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.
  49. Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!
  50. Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să se îndeplinească!
  51. Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.
  52. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei.
  53. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei.”
  54. El a mai zis noroadelor: „Când vedeţi un nor ridicându-se la apus, îndată ziceţi: „Vine ploaia.” Şi aşa se întâmplă.
  55. Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: „Are să fie zăduf.” Şi aşa se întâmplă.
  56. Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi; vremea aceasta cum de n-o deosebiţi?
  57. Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept?
  58. Când te duci cu pârâşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă.
  59. Îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi cel mai de pe urmă bănuţ.”

Capitolul 13

  1. În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
  2. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel?
  3. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
  4. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim?
  5. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
  6. El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n-a găsit.
  7. Atunci a zis vierului: „Iată că sunt trei ani de când vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?”
  8. „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
  9. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”
  10. Isus învăţa pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului.
  11. Şi acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.
  12. Când a văzut-o Isus, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.”
  13. Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu.
  14. Dar fruntaşul sinagogii, mâniat că Isus săvârşise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Sunt şase zile în care trebuie să lucreze omul; veniţi, dar, în aceste zile să vă vindecaţi, şi nu în ziua Sabatului!”
  15. „Făţarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-şi dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle şi-l duce de-l adapă?
  16. Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
  17. Pe când vorbea El astfel, toţi potrivnicii Lui au rămas ruşinaţi; şi norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.
  18. El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?
  19. Se aseamănă cu un grăunte de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, şi păsările cerului şi-au făcut cuiburi în ramurile lui.”
  20. El a zis iarăşi: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?
  21. Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.”
  22. Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim.
  23. Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
  24. „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.
  25. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
  26. Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.”
  27. Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.”
  28. Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.
  29. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.
  30. Şi iată că sunt unii din cei de pe urmă, care vor fi cei dintâi, şi sunt unii din cei dintâi, care vor fi cei de pe urmă.”
  31. În aceeaşi zi, au venit câţiva farisei şi I-au zis: „Pleacă şi du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare.”
  32. „Duceţi-vă”, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.
  33. Dar trebuie să umblu astăzi, mâine şi poimâine, fiindcă nu se poate ca un proroc să piară afară din Ierusalim.
  34. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!
  35. Iată că vi se va lăsa casa pustie; dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea până veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Capitolul 14

  1. Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape.
  2. Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică.
  3. Isus a luat cuvântul şi a zis învăţătorilor Legii şi fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?”
  4. Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat şi i-a dat drumul.
  5. Pe urmă le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?”
  6. Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.
  7. Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis:
  8. „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine,
  9. şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el să vină să-ţi zică: „Dă locul tău omului acestuia.” Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă.
  10. Ci, când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine.
  11. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat.”
  12. A zis şi celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.
  13. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.
  14. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.”
  15. Unul din cei ce şedeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!”
  16. Şi Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi.
  17. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: „Veniţi, căci iată că toate sunt gata.”
  18. Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi.”
  19. Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.”
  20. Un altul a zis: „Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni.”
  21. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său: „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.”
  22. La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, şi tot mai este loc.”
  23. Şi stăpânul a zis robului: „Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.
  24. Căci vă spun că niciunul din cei poftiţi nu va gusta din cina mea.”
  25. Împreună cu Isus mergeau multe noroade. El S-a întors şi le-a zis:
  26. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.
  27. Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.
  28. Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?
  29. Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea să înceapă să râdă de el
  30. şi să zică: „Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi.”
  31. Sau care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?
  32. Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace.
  33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.
  34. Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde gustul ei de sare, prin ce i se va da înapoi gustul acesta?
  35. Atunci nu mai este bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi, ci este aruncată afară. Cine are urechi de auzit să audă.”

Capitolul 15

  1. Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.
  2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”
  3. Dar El le-a spus pilda aceasta:
  4. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?
  5. După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri;
  6. şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”
  7. Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
  8. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?
  9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.”
  10. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
  11. El a mai zis: „Un om avea doi fii.
  12. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.
  13. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.
  14. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
  15. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
  16. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
  17. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
  18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
  19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
  20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
  21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”
  22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare.
  23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
  24. căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.
  25. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
  26. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este.
  27. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.”
  28. El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre.
  29. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;
  30. iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
  31. „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău.
  32. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”

Capitolul 16

  1. Isus a mai spus ucenicilor Săi: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.
  2. El l-a chemat şi i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.”
  3. Ispravnicul şi-a zis: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
  4. Ştiu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.”
  5. A chemat pe fiecare din datornicii stăpânului său şi a zis celui dintâi: „Cât eşti dator stăpânului meu?”
  6. „O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi şezi degrabă de scrie cincizeci.”
  7. Apoi a zis altuia: „Dar tu cât eşti dator?” „O sută de măsuri de grâu”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.”
  8. Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelept. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.
  9. Şi Eu vă zic: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.
  10. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.
  11. Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?
  12. Şi, dacă n-aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?
  13. Nicio slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul, şi va iubi pe celălalt sau va ţine numai la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
  14. Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El.
  15. Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.
  16. Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.
  17. Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.
  18. Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurveşte.
  19. Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire.
  20. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube.
  21. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.
  22. Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.
  23. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui
  24. şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”
  25. „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit.
  26. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.”
  27. Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu;
  28. căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.”
  29. Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.”
  30. „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.”
  31. Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”

Capitolul 17

  1. Isus a zis ucenicilor Săi: „Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
  2. Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din aceşti micuţi să păcătuiască.
  3. Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l!
  4. Şi, chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!”, să-l ierţi.”
  5. Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!”
  6. Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v-ar asculta.
  7. Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: „Vino îndată şi şezi la masă”?
  8. Nu-i va zice mai degrabă: „Găteşte-mi să mănânc, încinge-te şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu”?
  9. Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.
  10. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”
  11. Isus mergea spre Ierusalim şi a trecut printre Samaria şi Galileea.
  12. Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe,
  13. şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!”
  14. Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.
  15. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.
  16. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus şi I-a mulţumit. Era samaritean.
  17. Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt?
  18. Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?”
  19. Apoi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.”
  20. Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.
  21. Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”
  22. Şi a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea.
  23. Vi se va zice: „Iată-L aici, iată-L acolo!” Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi.
  24. Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa.
  25. Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta.
  26. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului:
  27. mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
  28. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau;
  29. dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.
  30. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.
  31. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei şi îşi va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă.
  32. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.
  33. Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde; şi oricine o va pierde o va găsi.
  34. Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat;
  35. două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
  36. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.”
  37. Ucenicii L-au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El a răspuns: „Unde va fi trupul acolo se vor strânge vulturii.”

Capitolul 18

  1. Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.
  2. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de oameni nu se ruşina.
  3. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.”
  4. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez,
  5. totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.”
  6. Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
  7. Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
  8. Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
  9. A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.
  10. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş.
  11. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
  12. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.”
  13. Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”
  14. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.”
  15. I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau.
  16. Isus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
  17. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.”
  18. Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
  19. „Pentru ce Mă numeşti bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
  20. Ştii poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
  21. „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinereţea mea.”
  22. Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.”
  23. Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot; căci era foarte bogat.
  24. Isus a văzut că s-a întristat de tot şi a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!
  25. Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
  26. Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?”
  27. Isus a răspuns: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.”
  28. Atunci Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.”
  29. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,
  30. şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.”
  31. Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini.
  32. Căci va fi dat în mâna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;
  33. şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.”
  34. Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le spunea Isus.
  35. Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea.
  36. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este.
  37. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.”
  38. Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
  39. Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
  40. Isus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat:
  41. „Ce vrei să-ţi fac?” „Doamne”, a răspuns el, „să-mi capăt vederea.”
  42. Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.”
  43. Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.

Capitolul 19

  1. Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate.
  2. Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,
  3. căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.
  4. A alergat înainte şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.
  5. Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus şi i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”
  6. Zacheu s-a dat jos în grabă şi L-a primit cu bucurie.
  7. Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”
  8. Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”
  9. Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam.
  10. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”
  11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.
  12. Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.
  13. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.”
  14. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”
  15. Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
  16. Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”
  17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
  18. A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”
  19. El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
  20. A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar;
  21. căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
  22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat;
  23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”
  24. Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.”
  25. „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”
  26. Iar El le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
  27. Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”
  28. După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.
  29. Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi
  30. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.
  31. Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegaţi?”, să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.”
  32. Cei ce fuseseră trimişi s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus.
  33. Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul?”
  34. Ei au răspuns: „Domnul are trebuinţă de el.”
  35. Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el şi au aşezat pe Isus, călare deasupra.
  36. Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.
  37. Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
  38. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile preaînalte!”
  39. Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
  40. Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
  41. Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea
  42. şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
  43. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile:
  44. te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
  45. În urmă a intrat în Templu şi a început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.
  46. Şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
  47. Isus învăţa în toate zilele pe norod în Templu. Şi preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului căutau să-L omoare;
  48. dar nu ştiau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.

Capitolul 20

  1. Într-una din acele zile, când învăţa Isus norodul în Templu şi propovăduia Evanghelia, au venit deodată la El preoţii cei mai de seamă şi cărturarii cu bătrânii
  2. şi I-au zis: „Spune-ne, cu ce putere faci Tu aceste lucruri sau cine Ţi-a dat puterea aceasta?”
  3. Drept răspuns, El le-a zis: „Am să vă pun şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:
  4. Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?”
  5. Dar ei cugetau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Atunci de ce nu l-aţi crezut?”
  6. Şi dacă răspundem: „De la oameni”, tot norodul ne va ucide cu pietre; căci este încredinţat că Ioan era un proroc.”
  7. Atunci au răspuns că nu ştiu de unde venea botezul lui Ioan.
  8. Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”
  9. Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă ţară, pentru o vreme îndelungată.
  10. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
  11. A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
  12. A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela şi l-au scos afară.
  13. Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.”
  14. Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei şi au zis: „Iată moştenitorul; veniţi să-l ucidem, ca moştenirea să fie a noastră.”
  15. Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei?
  16. Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”
  17. Dar Isus i-a privit drept în faţă şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”?
  18. Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea: şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera”.
  19. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.
  20. Au început să pândească pe Isus; şi au trimis nişte iscoditori care se prefăceau că sunt neprihăniţi ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.
  21. Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.
  22. Se cuvine să plătim bir cezarului sau nu?”
  23. Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi?
  24. Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale cezarului”, au răspuns ei.
  25. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
  26. Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.
  27. Unii din saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat şi au întrebat pe Isus:
  28. „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise: „Dacă moare fratele cuiva, având nevastă, dar fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.”
  29. Au fost, dar, şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat, şi a murit fără copii.
  30. Pe nevasta lui, a luat-o al doilea; şi a murit şi el fără copii.
  31. A luat-o şi al treilea şi tot aşa toţi şapte; şi au murit fără să lase copii.
  32. La urma tuturor, a murit şi femeia.
  33. Deci, la înviere, nevasta căruia dintre ei va fi femeia? Fiindcă toţi şapte au avut-o de nevastă.”
  34. Isus le-a răspuns: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită;
  35. dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.
  36. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
  37. Dar că morţii învie, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
  38. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.”
  39. Unii din cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.”
  40. Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare.
  41. Isus le-a zis: „Cum se zice că Hristosul este fiul lui David?
  42. Căci însuşi David zice în cartea Psalmilor: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
  43. până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
  44. Deci David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”
  45. Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod:
  46. „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;
  47. şi casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă.”

Capitolul 21

  1. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut pe nişte bogaţi care îşi aruncau darurile în vistierie.
  2. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bănuţi.
  3. Şi a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi;
  4. căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat, din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”
  5. Pe când vorbeau unii despre Templu, că era împodobit cu pietre frumoase şi daruri, Isus a zis:
  6. „Vor veni zile când nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
  7. „Învăţătorule”, L-au întrebat ei, „când se vor întâmpla toate aceste lucruri? Şi care va fi semnul când se vor întâmpla aceste lucruri?”
  8. Isus a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul” şi „Vremea se apropie.” Să nu mergeţi după ei.
  9. Când veţi auzi de războaie şi de răscoale, să nu vă înspăimântaţi; pentru că întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârşitul nu va fi îndată.”
  10. „Apoi”, le-a zis El, „un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii.
  11. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciume; vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer.
  12. Dar înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni: vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în temniţe, vă vor târî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu.
  13. Aceste lucruri vi se vor întâmpla ca să fiţi mărturie.
  14. Ţineţi bine minte să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde;
  15. căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri.
  16. Veţi fi daţi în mâinile lor până şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi.
  17. Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu.
  18. Dar niciun păr din cap nu vi se va pierde.
  19. Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.
  20. Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape.
  21. Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el.
  22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
  23. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia.
  24. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.
  25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
  26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
  27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
  28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
  29. Şi le-a spus o pildă: „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.
  30. Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.
  31. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
  32. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.
  33. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
  34. Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
  35. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.
  36. Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”
  37. Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea Se ducea de o petrecea pe muntele care se cheamă Muntele Măslinilor.
  38. Şi tot norodul venea dis-de-dimineaţă la El în Templu, ca să-L asculte.

Capitolul 22

  1. Praznicul Azimelor, numit Paştile, se apropia.
  2. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau un mijloc cum să omoare pe Isus; căci se temeau de norod.
  3. Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
  4. Iuda s-a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.
  5. Ei s-au bucurat şi au căzut la învoială să-i dea bani.
  6. După ce le-a făgăduit că li-L va da în mâini, Iuda căuta un prilej nimerit să dea pe Isus în mâinile lor, fără ştirea norodului.
  7. Ziua praznicului Azimelor, în care trebuiau jertfite paştile, a venit.
  8. Şi Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan şi le-a zis: „Duceţi-vă de pregătiţi-ne paştile, ca să mâncăm.”
  9. „Unde voieşti să pregătim?”, L-au întrebat ei.
  10. El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, vă va ieşi înainte un om, ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra
  11. şi spuneţi stăpânului casei: „Învăţătorul îţi zice: „Unde este odaia pentru oaspeţi în care să mănânc paştile cu ucenicii Mei?”
  12. Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi paştile.”
  13. Ei au plecat şi au găsit aşa cum le spusese El. Şi au pregătit paştile.
  14. Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
  15. El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc paştile acestea cu voi înainte de patima Mea;
  16. căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.”
  17. Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi;
  18. pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.”
  19. Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
  20. Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.
  21. Dar iată că mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta.
  22. Negreşit, Fiul omului Se duce după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El!”
  23. Şi au început să se întrebe unii pe alţii cine din ei să fie acela care va face lucrul acesta.
  24. Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare.
  25. Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători.
  26. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte.
  27. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.
  28. Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.
  29. De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie,
  30. ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”
  31. Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
  32. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”
  33. „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.”
  34. Şi Isus i-a zis: „Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti.”
  35. Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei.
  36. Şi El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă, de asemenea, s-o ia; şi cine n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere o sabie.
  37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: „El a fost pus în numărul celor fărădelege.” Şi lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.”
  38. „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Şi El le-a zis: „Destul!”
  39. După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
  40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
  41. Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage,
  42. zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
  43. Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.
  44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ.
  45. După ce S-a rugat, S-a sculat şi a venit la ucenici; i-a găsit adormiţi de întristare
  46. şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”
  47. Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
  48. Şi Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”
  49. Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis: „Doamne, să lovim cu sabia?”
  50. Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă.
  51. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: „Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.
  52. Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?
  53. În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”
  54. După ce au pus mâna pe Isus, L-au dus şi L-au băgat în casa marelui preot. Petru mergea după El de departe.
  55. Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei.
  56. O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.”
  57. Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.”
  58. Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.”
  59. Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.”
  60. Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul.
  61. Domnul S-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.”
  62. Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.
  63. Oamenii care păzeau pe Isus Îl batjocoreau şi-L băteau.
  64. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?”
  65. Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri.
  66. Când s-a făcut ziuă, bătrânii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s-au adunat împreună şi au adus pe Isus în soborul lor. Ei I-au zis:
  67. „Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!” Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede;
  68. şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul.
  69. De acum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu.”
  70. Toţi au zis: „Eşti Tu, dar, Fiul lui Dumnezeu?” Şi El le-a răspuns: „Aşa cum o spuneţi; da, sunt.”
  71. Atunci ei au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui.”

Capitolul 23

  1. S-au sculat toţi şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.
  2. Şi au început să-L pârască şi să zică: „Pe Omul acesta L-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir cezarului şi zicând că El este Hristosul, Împăratul.”
  3. Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”
  4. Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta.”
  5. Dar ei stăruiau şi mai mult şi ziceau: „Întărâtă norodul şi învaţă pe oameni prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.”
  6. Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă Omul acesta este galileean.
  7. Şi când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea.
  8. Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.
  9. I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic.
  10. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo şi-L pârau cu înfierbântare.
  11. Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.
  12. În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.
  13. Pilat a strâns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod
  14. şi le-a zis: „Mi-aţi adus înainte pe Omul acesta ca pe unul care aţâţă norodul la răscoală. Şi iată că, după ce L-am cercetat cu de-amănuntul înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de care-L pârâţi.
  15. Nici Irod nu I-a găsit nicio vină, căci ni L-a trimis înapoi; şi iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.
  16. Eu deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”
  17. La fiecare praznic al Paştilor, Pilat trebuia să le sloboadă un întemniţat.
  18. Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu Omul acesta şi sloboade-ne pe Baraba!”
  19. Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru un omor.
  20. Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să dea drumul lui Isus.
  21. Dar ei au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”
  22. Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nicio vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”
  23. Dar ei strigau în gura mare şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.
  24. Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.
  25. Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-şi facă voia cu El.
  26. Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s-o ducă după Isus.
  27. În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei care se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau după El.
  28. Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri.
  29. Căci iată vor veni zile, când se va zice: „Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!”
  30. Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi!”, şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!”
  31. Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”
  32. Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.
  33. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga.
  34. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.
  35. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
  36. Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet
  37. şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”
  38. Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor.”
  39. Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
  40. Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă?
  41. Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.”
  42. Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”
  43. Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
  44. Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
  45. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
  46. Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.
  47. Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit!”
  48. Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.
  49. Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau.
  50. Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,
  51. care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.
  52. Omul acesta s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus.
  53. L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.
  54. Era ziua Pregătirii şi începea ziua Sabatului.
  55. Femeile care veniseră cu Isus din Galileea au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
  56. s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s-au odihnit, după Lege.

Capitolul 24

  1. În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.
  2. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
  3. au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
  4. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.
  5. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
  6. Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
  7. când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”
  8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
  9. La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
  10. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele.
  11. Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau.
  12. Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.
  13. În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim;
  14. şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
  15. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei.
  16. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
  17. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
  18. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
  19. „Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
  20. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?
  21. Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
  22. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
  23. nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.
  24. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”
  25. Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!
  26. Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
  27. Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
  28. Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.
  29. Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei.
  30. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.
  31. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
  32. Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”
  33. S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc
  34. şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.”
  35. Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.
  36. Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
  37. Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
  38. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
  39. Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”
  40. (Şi, după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.)
  41. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
  42. I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.
  43. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.
  44. Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.”
  45. Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.
  46. Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
  47. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
  48. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri.
  49. Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
  50. El i-a dus afară până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.
  51. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.
  52. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie.
  53. Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu. Amin.

Evanghelia după Ioan

Capitolul 1

  1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
  2. El era la început cu Dumnezeu.
  3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
  4. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
  5. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
  6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
  7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
  8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
  9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
  10. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
  11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
  12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
  13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
  14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. –
  15. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. –
  16. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;
  17. căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
  18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”
  19. Iată mărturisirea făcută de Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?”
  20. El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
  21. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”
  22. Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?”
  23. „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.”
  24. Trimişii erau din partea fariseilor.
  25. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
  26. Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.
  27. El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.”
  28. Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
  29. A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
  30. El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
  31. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
  32. Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.
  33. Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
  34. Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”
  35. A doua zi, Ioan stătea iarăşi cu doi din ucenicii lui.
  36. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
  37. Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.
  38. Isus S-a întors; şi, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Rabi (care tălmăcit înseamnă Învăţătorule), unde locuieşti?”
  39. „Veniţi de vedeţi”, le-a zis El. S-au dus şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la El. Era cam pe la ceasul al zecelea.
  40. Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
  41. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care tălmăcit înseamnă Hristos).
  42. Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care tălmăcit înseamnă Petru).
  43. A doua zi Isus a vrut să Se ducă în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: „Vino după Mine.”
  44. Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
  45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”
  46. Natanael i-a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” „Vino şi vezi!”, i-a răspuns Filip.
  47. Isus a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”
  48. „De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
  49. Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
  50. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.”
  51. Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”

Capitolul 2

  1. A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea. Mama lui Isus era acolo.
  2. Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.
  3. Când s-a isprăvit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.”
  4. Isus i-a răspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul.”
  5. Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”
  6. Şi acolo erau şase vase de piatră, puse după obiceiul de curăţare al iudeilor; şi în fiecare vas încăpeau câte două sau trei vedre.
  7. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele acestea cu apă.” Şi le-au umplut până sus.
  8. „Scoateţi acum”, le-a zis El, „şi aduceţi nunului.” Şi i-au adus:
  9. Nunul, după ce a gustat apa făcută vin – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, care scoseseră apa, ştiau) – a chemat pe mire
  10. şi i-a zis: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum.”
  11. Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El.
  12. După aceea S-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile.
  13. Paştile iudeilor era aproape; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
  14. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei, şi pe schimbătorii de bani şezând jos.
  15. A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele.
  16. Şi a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negustorie.”
  17. Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru Casa Ta Mă mănâncă pe Mine.”
  18. Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?”
  19. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.”
  20. Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?”
  21. Dar El le vorbea despre templul trupului Său.
  22. Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus.
  23. Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştilor, mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea.
  24. Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi.
  25. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuşi ştia ce este în om.

Capitolul 3

  1. Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.
  2. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.”
  3. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
  4. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”
  5. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
  6. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.
  7. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”
  8. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
  9. Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?”
  10. Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri?
  11. Adevărat, adevărat îţi spun că Noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia Noastră.
  12. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?
  13. Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer.
  14. Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
  15. pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
  16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
  17. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
  18. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
  19. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
  20. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
  21. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”
  22. După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
  23. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
  24. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
  25. Între ucenicii lui Ioan şi între un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţare.
  26. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oamenii se duc la El.”
  27. Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.
  28. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.”
  29. Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
  30. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
  31. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.
  32. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
  33. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
  34. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
  35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
  36. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

Capitolul 4

  1. Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.
  2. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.
  3. Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea.
  4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria,
  5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif.
  6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea.
  7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
  8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
  9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –
  10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
  11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?
  12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
  13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
  14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”
  15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”
  16. „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.
  17. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
  18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
  19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.
  20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
  21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
  22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.
  23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
  24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
  25. „Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
  26. Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
  27. Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi niciunul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?”
  28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
  29. „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”
  30. Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.
  31. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!”
  32. Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.”
  33. Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”
  34. Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.
  35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.
  36. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.
  37. Căci, în această privinţă, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.”
  38. Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor.”
  39. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.”
  40. Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.
  41. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
  42. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
  43. După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.
  44. Căci El însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa.
  45. Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic.
  46. Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav.
  47. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui care era pe moarte.
  48. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!”
  49. Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.”
  50. „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum.
  51. Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte.
  52. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.”
  53. Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.
  54. Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

Capitolul 5

  1. După aceea era un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
  2. În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.
  3. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.
  4. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
  5. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.
  6. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
  7. „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
  8. „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.”
  9. Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
  10. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.”
  11. El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.”
  12. Ei l-au întrebat: „Cine este Omul acela care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă”?”
  13. Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela.
  14. După aceea Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”
  15. Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
  16. Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.
  17. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.”
  18. Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
  19. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.
  20. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
  21. În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
  22. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
  23. pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
  24. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
  25. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia.
  26. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
  27. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.
  28. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
  29. şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
  30. Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.
  31. Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
  32. Este un Altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată.
  33. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr.
  34. Nu că mărturia pe care o primesc Eu vine de la un om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi.
  35. Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă înveseliţi câtăva vreme la lumina lui.
  36. Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
  37. Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa;
  38. şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.
  39. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
  40. Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!
  41. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.
  42. Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Dumnezeu.
  43. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
  44. Cum puteţi crede voi care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?
  45. Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.
  46. Căci, dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.
  47. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?”

Capitolul 6

  1. După aceea Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.
  2. O mare gloată mergea după El pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
  3. Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
  4. Paştile, praznicul iudeilor, era aproape.
  5. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”
  6. Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
  7. Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei, n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”
  8. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
  9. „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?”
  10. Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.
  11. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
  12. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”
  13. Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
  14. Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, Acesta este Prorocul cel aşteptat în lume.”
  15. Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.
  16. Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.
  17. S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.
  18. Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.
  19. După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.
  20. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
  21. Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
  22. Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
  23. A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu.
  24. Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.
  25. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”
  26. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
  27. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”
  28. Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”
  29. Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”
  30. „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
  31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.”
  32. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;
  33. căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”
  34. „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”
  35. Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
  36. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.
  37. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:
  38. căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
  39. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
  40. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
  41. Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.”
  42. Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum deci zice El: „Eu M-am coborât din cer”?”
  43. Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi.
  44. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
  45. În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.
  46. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
  47. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.
  48. Eu sunt Pâinea vieţii.
  49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.
  50. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.
  51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii.”
  52. La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”
  53. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
  54. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
  55. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
  56. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
  57. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
  58. Astfel este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi în veac.”
  59. Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum.
  60. Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”
  61. Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?
  62. Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…
  63. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.
  64. Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.
  65. Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”
  66. Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
  67. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
  68. „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
  69. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”
  70. Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.”
  71. Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.

Capitolul 7

  1. După aceea Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.
  2. Şi praznicul iudeilor, praznicul zis al Corturilor, era aproape.
  3. Fraţii Lui I-au zis: „Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.
  4. Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.”
  5. Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.
  6. Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.
  7. Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.
  8. Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.”
  9. După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.
  10. După ce s-au suit fraţii Lui la praznic, S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.
  11. Iudeii Îl căutau în timpul praznicului şi ziceau: „Unde este?”
  12. Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este un Om bun.” Alţii ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire.”
  13. Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.
  14. Pe la jumătatea praznicului, Isus S-a suit la Templu. Şi învăţa norodul.
  15. Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum are Omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?”
  16. Isus le-a răspuns: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.
  17. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.
  18. Cine vorbeşte de la sine caută slava lui însuşi; dar cine caută slava Celui ce L-a trimis, Acela este adevărat, şi în El nu este strâmbătate.
  19. Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?”
  20. Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?”
  21. Drept răspuns, Isus le-a zis: „O lucrare am făcut, şi toţi vă miraţi de ea.
  22. Moise v-a dat porunca privitoare la tăierea împrejur – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi tăiaţi împrejur pe om în ziua Sabatului.
  23. Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului?
  24. Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.”
  25. Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: „Nu este El Acela pe care caută ei să-L omoare?
  26. Şi totuşi iată că vorbeşte pe faţă, şi ei nu-I zic nimic! Nu cumva, în adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Hristosul?
  27. Dar noi ştim de unde este Omul acesta; însă, când va veni Hristosul, nimeni nu va şti de unde este.”
  28. Şi Isus, pe când învăţa pe norod în Templu, striga: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.
  29. Eu Îl cunosc, căci vin de la El, şi El M-a trimis.”
  30. Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.
  31. Mulţi din norod au crezut în El şi ziceau: „Când va veni Hristosul, va face mai multe semne decât a făcut Omul acesta?”
  32. Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.
  33. Isus a zis: „Mai sunt cu voi puţină vreme, şi apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis.
  34. Voi Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.”
  35. Iudeii au zis între ei: „Unde are de gând să Se ducă Omul acesta, ca să nu-L putem găsi? Doar n-o avea de gând să Se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să înveţe pe greci?
  36. Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: „Mă veţi căuta, şi nu Mă veţi găsi; şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni”?”
  37. În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
  38. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”
  39. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
  40. Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.”
  41. Alţii ziceau: „Acesta este Hristosul.” Şi alţii ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Hristosul?
  42. Nu zice Scriptura că Hristosul are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?”
  43. S-a făcut deci dezbinare în norod din pricina Lui.
  44. Unii din ei voiau să-L prindă; dar nimeni n-a pus mâna pe El.
  45. Aprozii s-au întors deci la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: „De ce nu L-aţi adus?”
  46. Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”
  47. Fariseii le-au răspuns: „Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire?
  48. A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?
  49. Dar norodul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!”
  50. Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis:
  51. „Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?”
  52. Drept răspuns, ei i-au zis: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine, şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat niciun proroc.”
  53. (Şi s-a întors fiecare acasă.

Capitolul 8

  1. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.
  2. Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
  3. Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
  4. şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia.
  5. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”
  6. Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.
  7. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”
  8. Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.
  9. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.
  10. Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”
  11. „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)
  12. Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
  13. La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: „Tu mărturiseşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.”
  14. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, totuşi mărturia Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc, dar voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc.
  15. Voi judecaţi după înfăţişare; Eu nu judec pe nimeni.
  16. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine.
  17. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată:
  18. deci despre Mine însumi mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.”
  19. Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.”
  20. Isus a spus aceste cuvinte pe când învăţa pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; şi nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.
  21. Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.”
  22. Atunci iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”!”
  23. „Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.
  24. De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”
  25. „Cine eşti Tu?”, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun că sunt.
  26. Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi; dar Cel ce M-a trimis este adevărat; şi Eu, ce am auzit de la El, aceea spun lumii.”
  27. Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
  28. Isus deci le-a zis: „Când veţi înălţa pe Fiul omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu.
  29. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.”
  30. Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
  31. Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
  32. veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
  33. Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
  34. „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
  35. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi.
  36. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.
  37. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.
  38. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
  39. „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
  40. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.
  41. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
  42. Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
  43. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
  44. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
  45. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.
  46. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
  47. Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”
  48. Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac?”
  49. „N-am drac”, le-a răspuns Isus, „ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi.
  50. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă.
  51. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”
  52. „Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii, de asemenea, au murit, şi Tu zici: „Dacă păzeşte cineva Cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.”
  53. Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât prorocii, care, de asemenea, au murit? Cine Te crezi Tu că eşti?”
  54. Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru;
  55. şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine; şi dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
  56. Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.”
  57. „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!”
  58. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
  59. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu.

Capitolul 9

  1. Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
  2. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”
  3. Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
  4. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
  5. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.”
  6. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
  7. şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care tălmăcit înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine.
  8. Vecinii şi cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?”
  9. Unii ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu; dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: „Eu sunt.”
  10. Deci i-au zis: „Cum ţi s-au deschis ochii?”
  11. El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te.” M-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
  12. „Unde este Omul acela?”, l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu ştiu.”
  13. Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
  14. Şi era o zi de Sabat când făcuse Isus tină şi-i deschisese ochii.
  15. Din nou, fariseii l-au întrebat şi ei cum şi-a căpătat vederea. Şi el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat, şi văd.”
  16. Atunci unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un Om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei.
  17. Iarăşi au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?” „Este un proroc”, le-a răspuns el.
  18. Iudeii n-au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui.
  19. Şi când i-au venit părinţii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru care spuneţi că s-a născut orb? Cum, dar, vede acum?”
  20. Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
  21. Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte.”
  22. Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei; căci iudeii hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
  23. De aceea au zis părinţii lui: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.”
  24. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos.”
  25. El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”
  26. Iarăşi l-au întrebat: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?”
  27. „Acum v-am spus”, le-a răspuns el, „şi n-aţi ascultat. Pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!”
  28. Ei l-au ocărât şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
  29. Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar Acesta nu ştim de unde este.”
  30. „Aici este mirarea”, le-a răspuns omul acela, „că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii.
  31. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
  32. De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
  33. Dacă Omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.”
  34. „Tu eşti născut cu totul în păcat”, i-au răspuns ei, „şi vrei să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
  35. Isus a auzit că l-au dat afară; şi, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
  36. El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”
  37. „L-ai şi văzut”, i-a zis Isus, „şi Cel care vorbeşte cu tine Acela este.”
  38. „Cred, Doamne”, I-a zis el; şi I s-a închinat.
  39. Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.”
  40. Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi!”
  41. „Dacă aţi fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.

Capitolul 10

  1. Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.
  2. Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor.
  3. Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.
  4. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
  5. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
  6. Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea.
  7. Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
  8. Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei.
  9. Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.
  10. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
  11. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
  12. Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
  13. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
  14. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,
  15. aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.
  16. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.
  17. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau.
  18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.”
  19. Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei.
  20. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?”
  21. Alţii ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor?”
  22. În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.
  23. Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.
  24. Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.”
  25. „V-am spus”, le-a răspuns Isus, „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.
  26. Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele.
  27. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.
  28. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
  29. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.
  30. Eu şi Tatăl una suntem.”
  31. Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
  32. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”
  33. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”
  34. Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei”?
  35. Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –
  36. cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!”
  37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.
  38. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl.”
  39. La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor.
  40. Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo.
  41. Mulţi veneau la El şi ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn; dar tot ce a spus Ioan despre Omul acesta era adevărat.”
  42. Şi mulţi au crezut în El în locul acela.

Capitolul 11

  1. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. –
  2. Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. –
  3. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav.”
  4. Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
  5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
  6. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;
  7. şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea.”
  8. „Învăţătorule”, I-au zis ucenicii, „acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudeea?”
  9. Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia;
  10. dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el.”
  11. După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.”
  12. Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”
  13. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.
  14. Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.
  15. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.”
  16. Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!”
  17. Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.
  18. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,
  19. mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.
  20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă.
  21. Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
  22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”
  23. Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
  24. „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”
  25. Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
  26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
  27. „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”
  28. După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă.”
  29. Maria, cum a auzit, s-a sculat iute şi s-a dus la El.
  30. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.
  31. Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo.”
  32. Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”
  33. Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat.
  34. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi.”
  35. Isus plângea.
  36. Atunci iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!”
  37. Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?”
  38. Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată o piatră.
  39. „Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”
  40. Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
  41. Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
  42. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.”
  43. După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!”
  44. Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.”
  45. Mulţi din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.
  46. Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
  47. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat soborul şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.
  48. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.”
  49. Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic;
  50. oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?”
  51. Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.
  52. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
  53. Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare.
  54. De aceea Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.
  55. Paştile iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşti, ca să se cureţe.
  56. Ei căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în Templu: „Ce credeţi? N-are să vină la praznic?”
  57. Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.

Capitolul 12

  1. Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi.
  2. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El.
  3. Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.
  4. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
  5. „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?”
  6. Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
  7. Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
  8. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
  9. O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.
  10. Preoţii cei mai de seamă au hotărât să omoare şi pe Lazăr,
  11. căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.
  12. A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
  13. a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
  14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:
  15. „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”
  16. Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.
  17. Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
  18. Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.
  19. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!”
  20. Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,
  21. s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”
  22. Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.
  23. Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.
  24. Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.
  25. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.
  26. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
  27. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
  28. Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”
  29. Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!”
  30. Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
  31. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
  32. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” –
  33. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. –
  34. Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; cum, dar, zici Tu că „Fiul omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al omului?”
  35. Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.
  36. Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.
  37. Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,
  38. ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?”
  39. De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
  40. „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
  41. Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.
  42. Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.
  43. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
  44. Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.
  45. Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
  46. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.
  47. Dacă aude cineva cuvintele Mele, şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.
  48. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.
  49. Căci Eu n-am vorbit de la Mine însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
  50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.”

Capitolul 13

  1. Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
  2. În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
  3. Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
  4. S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.
  5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
  6. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
  7. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
  8. Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
  9. „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”
  10. Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”
  11. Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.”
  12. După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
  13. Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.
  14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
  15. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
  16. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
  17. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.
  18. Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.”
  19. Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt.
  20. Adevărat, adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”
  21. După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit şi a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”
  22. Ucenicii se uitau unii la alţii şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte.
  23. Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.
  24. Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus.
  25. Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus şi I-a zis: „Doamne, cine este?”
  26. Isus a răspuns: „Acela căruia îi voi întinge bucăţica şi i-o voi da.” Şi a întins o bucăţică şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul.
  27. Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.”
  28. Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n-a înţeles pentru ce îi zisese aceste vorbe.
  29. Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic”; sau îi poruncea să dea ceva săracilor.
  30. Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte.
  31. După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.
  32. Dacă Dumnezeu a fost proslăvit, în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuşi şi-L va proslăvi îndată.
  33. Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.
  34. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.
  35. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
  36. „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni.”
  37. „Doamne”, I-a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.”
  38. Isus i-a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat îţi spun că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori.

Capitolul 14

  1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
  2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
  3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
  4. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
  5. „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?”
  6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
  7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.”
  8. „Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.”
  9. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?
  10. Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
  11. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.
  12. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl;
  13. şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
  14. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
  15. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.
  16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;
  17. şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.
  18. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
  19. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
  20. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.
  21. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”
  22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?”
  23. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.
  24. Cine nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Şi Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.
  25. V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
  26. Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
  27. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
  28. Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât Mine.
  29. Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.
  30. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;
  31. dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!

Capitolul 15

  1. Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul.
  2. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.
  3. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.
  4. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.
  5. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.
  6. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.
  7. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.
  8. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
  9. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
  10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.
  11. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.
  12. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.
  13. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.
  14. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.
  15. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.
  16. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
  17. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.
  18. Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.
  19. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.
  20. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.
  21. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.
  22. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor.
  23. Cine Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu.
  24. Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.
  25. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: „M-au urât fără temei.”
  26. Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.
  27. Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.

Capitolul 16

  1. V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.
  2. Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
  3. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
  4. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi.
  5. Acum Mă duc la Cel ce M-a trimis; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: „Unde Te duci?”
  6. Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristarea v-a umplut inima.
  7. Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.
  8. Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
  9. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine;
  10. în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea;
  11. în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.
  12. Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.
  13. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
  14. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
  15. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
  16. Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea; apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.”
  17. La auzul acestor vorbe, unii din ucenicii Lui au zis între ei: „Ce înseamnă cuvintele acestea: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea” şi: „Pentru că Mă duc la Tatăl”?”
  18. Ei ziceau deci: „Ce înseamnă aceasta: „Peste puţină vreme”? Nu ştim ce vrea să spună.”
  19. Isus a cunoscut că voiau să-L întrebe şi le-a zis: „Vă întrebaţi între voi ce înseamnă cuvintele: „Peste puţină vreme, nu Mă veţi mai vedea” şi: „Apoi iarăşi, peste puţină vreme, Mă veţi vedea”?
  20. Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
  21. Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul; dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume.
  22. Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.
  23. În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.
  24. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
  25. V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl.
  26. În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi.
  27. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
  28. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.”
  29. Ucenicii Săi I-au zis: „Iată că acum vorbeşti desluşit şi nu spui nicio pildă.
  30. Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”
  31. „Acum credeţi?”, le-a răspuns Isus.
  32. „Iată că vine ceasul, şi a şi venit, când veţi fi risipiţi fiecare la ale lui; şi pe Mine Mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
  33. V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Capitolul 17

  1. După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
  2. după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.
  3. Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
  4. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
  5. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.
  6. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.
  7. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine.
  8. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis.
  9. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: –
  10. tot ce este al Meu este al Tău, şi ce este al Tău este al Meu – şi Eu sunt proslăvit în ei.
  11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.
  12. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
  13. Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
  14. Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.
  15. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.
  16. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
  17. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.
  18. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.
  19. Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
  20. Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
  21. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
  22. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –
  23. Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.
  24. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
  25. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
  26. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.”

Capitolul 18

  1. După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care a intrat El şi ucenicii Lui.
  2. Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.
  3. Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.
  4. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?”
  5. Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.
  6. Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ.
  7. El i-a întrebat din nou: „Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret”, I-au zis ei.
  8. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă.”
  9. A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: „N-am pierdut pe niciunul din aceia pe care Mi i-ai dat.”
  10. Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.
  11. Isus a zis lui Petru: „Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”
  12. Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor au prins deci pe Isus şi L-au legat.
  13. L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela.
  14. Şi Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.”
  15. Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.
  16. Petru însă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa şi a băgat pe Petru înăuntru.
  17. Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii Omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el.
  18. Robii şi aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.
  19. Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.
  20. Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns.
  21. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.”
  22. La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stăteau acolo a dat o palmă lui Isus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?”
  23. Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?”
  24. Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa.
  25. Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?” El s-a lepădat şi a zis: „Nu sunt.”
  26. Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?”
  27. Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cântat cocoşul.
  28. Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştile.
  29. Pilat deci a ieşit afară la ei şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva Omului acestuia?”
  30. Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.”
  31. Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după Legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni”, i-au zis iudeii.
  32. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.
  33. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?”
  34. Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?”
  35. Pilat a răspuns: „Eu sunt iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?”
  36. „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”
  37. „Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
  38. Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?” După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la iudei şi le-a zis: „Eu nu găsesc nicio vină în El.
  39. Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobod pe cineva de Paşti, vreţi să vă slobod pe „Împăratul iudeilor”?”
  40. Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Şi Baraba era un tâlhar.

Capitolul 19

  1. Atunci Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată.
  2. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură.
  3. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” Şi-I dădeau palme.
  4. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nicio vină în El.”
  5. Isus a ieşit deci afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată Omul!”, le-a zis Pilat.
  6. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L”, le-a zis Pilat, „căci eu nu găsesc nicio vină în El.”
  7. Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.”
  8. Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică.
  9. A intrat iarăşi în odaia de judecată şi a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns.
  10. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul?”
  11. „N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale are un mai mare păcat.”
  12. De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar iudeii strigau: „Dacă dai drumul Omului acestuia, nu eşti prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului.”
  13. Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte: „Gabata.”
  14. Era ziua Pregătirii Paştilor, cam pe la ceasul al şaselea. Pilat a zis iudeilor: „Iată Împăratul vostru!”
  15. Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe „Împăratul vostru”?”, le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe cezarul!”
  16. Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească.
  17. Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”.
  18. Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc.
  19. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.”
  20. Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.
  21. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu sunt Împăratul iudeilor.”
  22. „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.
  23. Ostaşii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.
  24. Şi au zis între ei: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.” Iată ce au făcut ostaşii.
  25. Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalena.
  26. Când a văzut Isus pe mama Sa, şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”
  27. Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
  28. După aceea Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.”
  29. Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură.
  30. Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.
  31. De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare – iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce.
  32. Ostaşii au venit deci şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El.
  33. Când au venit la Isus şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor;
  34. ci unul din ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea sânge şi apă.
  35. Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut: mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
  36. Aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: „Niciunul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.”
  37. Şi, în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe Cine au străpuns.”
  38. După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus.
  39. Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit şi el şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe.
  40. Au luat deci trupul lui Isus şi L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape.
  41. În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.
  42. Din pricină că era ziua Pregătirii iudeilor, pentru că mormântul era aproape, au pus acolo pe Isus.

Capitolul 20

  1. În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
  2. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.”
  3. Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt.
  4. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
  5. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
  6. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos.
  7. Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.
  8. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
  9. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi.
  10. Apoi ucenicii s-au întors acasă.
  11. Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.
  12. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare.
  13. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.”
  14. După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.
  15. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”
  16. Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!”
  17. „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
  18. Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.
  19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
  20. Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.
  21. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
  22. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
  23. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”
  24. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
  25. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
  26. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
  27. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
  28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
  29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”
  30. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
  31. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

Capitolul 21

  1. După aceea Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat:
  2. Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei şi alţi doi din ucenicii lui Isus erau împreună.
  3. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind peşte.” „Mergem şi noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieşit şi au intrat într-o corabie; şi n-au prins nimic în noaptea aceea.
  4. Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus.
  5. „Copii”, le-a zis Isus, „aveţi ceva de mâncare?” Ei I-au răspuns: „Nu”.
  6. El le-a zis: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi.” Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.
  7. Atunci ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.
  8. Ceilalţi ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu peşti, pentru că nu erau departe de ţărm decât cam la două sute de coţi.
  9. Când s-au coborât pe ţărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, peşte pus deasupra şi pâine.
  10. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum.”
  11. Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari; şi, măcar că erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
  12. „Veniţi de prânziţi”, le-a zis Isus. Şi niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul.
  13. Isus S-a apropiat, a luat pâinea şi le-a dat; tot aşa a făcut şi cu peştele.
  14. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi, după ce înviase din morţi.
  15. După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”
  16. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.”
  17. A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!
  18. Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.”
  19. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine.”
  20. Petru s-a întors şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?”
  21. Petru s-a uitat la el şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”
  22. Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!”
  23. Din pricina aceasta a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?”
  24. Ucenicul acesta este cel ce adevereşte aceste lucruri şi care le-a scris. Şi ştim că mărturia lui este adevărată.
  25. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Amin.

Faptele apostolilor

Capitolul 1

  1. Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
  2. de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
  3. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
  4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.
  5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
  6. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
  7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
  8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
  9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
  10. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb
  11. şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
  12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
  13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
  14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
  15. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis:
  16. „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
  17. El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
  18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.”
  19. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui.” –
  20. În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” şi: „Slujba lui s-o ia altul!”
  21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
  22. cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
  23. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
  24. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales
  25. ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.”
  26. Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.

Capitolul 2

  1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
  2. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
  3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
  4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
  5. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
  6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
  7. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni?
  8. Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
  9. Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
  10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi,
  11. cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
  12. Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
  13. Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!”
  14. Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!
  15. Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
  16. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:
  17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!
  18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
  19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
  20. soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
  21. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
  22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
  23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
  24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
  25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
  26. De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
  27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.
  28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
  29. Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
  30. Fiindcă David era proroc şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
  31. despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea.
  32. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai Lui.
  33. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
  34. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,
  35. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
  36. Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”
  37. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
  38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
  39. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
  40. Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
  41. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
  42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
  43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
  44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.
  45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
  46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
  47. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Capitolul 3

  1. Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
  2. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.
  3. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.
  4. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”
  5. Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.
  6. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
  7. L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
  8. dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu.
  9. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.
  10. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.
  11. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.
  12. Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
  13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
  14. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
  15. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
  16. Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
  17. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
  18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
  19. Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare
  20. şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
  21. pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.
  22. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.
  23. Şi oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
  24. De asemenea toţi prorocii, de la Samuel şi ceilalţi care au urmat după el şi au vorbit, au vestit zilele acestea.
  25. Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
  26. Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

Capitolul 4

  1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii,
  2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi.
  3. Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
  4. Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
  5. A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
  6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
  7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
  8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
  9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
  10. s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
  11. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”
  12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
  13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
  14. Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
  15. Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei
  16. şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.
  17. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
  18. Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
  19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
  20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
  21. I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
  22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
  23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
  24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
  25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
  26. Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.”
  27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
  28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
  29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala
  30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”
  31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
  32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
  33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
  34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute
  35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
  36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru,
  37. a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.

Capitolul 5

  1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
  2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
  3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
  4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
  5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
  6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
  7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
  8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
  9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
  10. Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
  11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
  12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon
  13. şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
  14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
  15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
  16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
  17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
  18. au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
  19. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:
  20. „Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
  21. Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.
  22. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:
  23. „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
  24. Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.
  25. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod.”
  26. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.
  27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:
  28. „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om.”
  29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
  30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
  31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
  32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
  33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare.
  34. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
  35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.
  36. Căci nu demult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi.
  37. După el s-a ivit Iuda galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi.
  38. Şi acum eu vă spun: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
  39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”
  40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul.
  41. Ei au plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui.
  42. Şi, în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.

Capitolul 6

  1. În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele.
  2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
  3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
  4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
  5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
  6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
  7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
  8. Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în norod.
  9. Unii din sinagoga numită a izbăviţilor, a cirinenilor şi a alexandrinilor, împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
  10. dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
  11. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
  12. Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el şi l-au dus în sobor.
  13. Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui Locaş Sfânt şi împotriva Legii.
  14. În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma Locaşul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
  15. Toţi cei ce şedeau în sobor s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.

Capitolul 7

  1. Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
  2. Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
  3. Şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi din familia ta şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
  4. El a ieşit atunci din ţara haldeilor şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
  5. Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui şi seminţei lui după el, măcar că n-avea niciun copil.
  6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită şi va fi chinuită patru sute de ani.
  7. „Dar neamul căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu”, a zis Dumnezeu. „După aceea vor ieşi şi-Mi vor sluji în locul acesta.”
  8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
  9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el
  10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.
  11. A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.
  12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu şi a trimis pe părinţii noştri întâia dată acolo.
  13. Şi, când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi faraon a aflat din ce neam era Iosif.
  14. Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său, Iacov, şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
  15. Iacov s-a coborât în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
  16. Şi au fost strămutaţi la Sihem şi puşi în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor în Sihem.
  17. Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
  18. până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.
  19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.
  20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
  21. Şi, când a fost lepădat, l-a luat fiica lui faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei.
  22. Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
  23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
  24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit şi a omorât pe egiptean.
  25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.
  26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor”, a zis el, „voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?”
  27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
  28. Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe egiptean?”
  29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
  30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
  31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
  32. care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
  33. Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
  34. Am văzut suferinţa poporului Meu care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
  35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?”, Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug.
  36. El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu, patruzeci de ani.
  37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine: de El să ascultaţi.”
  38. El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
  39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt;
  40. şi au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
  41. Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
  42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea Prorocilor: „Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?…
  43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”
  44. Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.
  45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
  46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
  47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
  48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
  49. „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
  50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
  51. …Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
  52. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât.
  53. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”
  54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
  55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
  56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
  57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
  58. L-au târât afară din cetate şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
  59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
  60. Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi, după aceste vorbe, a adormit.

Capitolul 8

  1. Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
  2. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mare tânguire.
  3. Saul, de partea lui, făcea prăpăd în biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă.
  4. Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.
  5. Filip s-a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Hristos.
  6. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.
  7. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.
  8. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
  9. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
  10. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.”
  11. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
  12. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.
  13. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.
  14. Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.
  15. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
  16. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
  17. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.
  18. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani
  19. şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.”
  20. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
  21. Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
  22. Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
  23. căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.”
  24. Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.”
  25. După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale samaritenilor.
  26. Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.”
  27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine
  28. se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia.
  29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!”
  30. Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
  31. Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el.
  32. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
  33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
  34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
  35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus.
  36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
  37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
  38. A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
  39. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
  40. Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

Capitolul 9

  1. Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot
  2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
  3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
  4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
  5. „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
  6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
  7. Oamenii care-l însoţeau au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
  8. Saul s-a sculat de la pământ; şi, măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini şi l-au dus în Damasc.
  9. Trei zile n-a văzut şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
  10. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.
  11. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
  12. şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
  13. „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;
  14. ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”
  15. Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel;
  16. şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
  17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.”
  18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat.
  19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc.
  20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
  21. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”
  22. Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
  23. După câtva timp, iudeii s-au sfătuit să-l omoare;
  24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.
  25. Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă.
  26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.
  27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
  28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim
  29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.
  30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars.
  31. Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
  32. Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a coborât şi la cei ce locuiau în Lida.
  33. Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.
  34. „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată.
  35. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.
  36. În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
  37. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.
  38. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.”
  39. Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
  40. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
  41. El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.
  42. Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.
  43. Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.

Capitolul 10

  1. În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
  2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
  3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”
  4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
  5. Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
  6. El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
  7. Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
  8. şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
  9. A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
  10. L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
  11. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
  12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.
  13. Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
  14. „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
  15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
  16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
  17. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă
  18. şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
  19. Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
  20. scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
  21. Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
  22. Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.”
  23. Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit.
  24. A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
  25. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat.
  26. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
  27. Şi, vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi.
  28. „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.
  29. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb, dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”
  30. Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare
  31. şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
  32. Trimite, dar, la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
  33. Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
  34. Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
  35. ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El.
  36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
  37. Ştiţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
  38. cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
  39. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
  40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi a îngăduit să Se arate,
  41. nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El după ce a înviat din morţi.
  42. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
  43. Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
  44. Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
  45. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.
  46. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
  47. „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
  48. Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

Capitolul 11

  1. Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
  2. Şi, când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur
  3. şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.”
  4. Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
  5. „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer şi a venit până la mine.
  6. Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
  7. Şi am auzit un glas care mi-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
  8. Dar eu am răspuns: „Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
  9. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
  10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
  11. Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezareea la mine, au stat la poarta casei în care eram.
  12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei şi am intrat în casa omului.
  13. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui şi zicându-i: „Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
  14. care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.”
  15. Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca şi peste noi la început.
  16. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
  17. Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
  18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
  19. Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor.
  20. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
  21. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
  22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
  23. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
  24. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.
  25. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
  26. şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
  27. În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia.
  28. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a şi fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
  29. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea,
  30. ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la prezbiteri, prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Capitolul 12

  1. Cam în aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască;
  2. şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
  3. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimelor. –
  4. După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti să-l scoată înaintea norodului.
  5. Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
  6. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
  7. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
  8. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.”
  9. Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
  10. După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
  11. Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.”
  12. După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.
  13. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
  14. A cunoscut glasul lui Petru; şi, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
  15. „Eşti nebună!”, i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
  16. Petru însă bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
  17. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
  18. Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.
  19. Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. În urmă s-a coborât din Iudeea la Cezareea, ca să rămână acolo.
  20. Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el; şi, după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
  21. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc şi le vorbea.
  22. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
  23. Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.
  24. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.
  25. Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.

Capitolul 13

  1. În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
  2. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.”
  3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
  4. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
  5. Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
  6. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu cu numele Bar-Isus,
  7. care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
  8. Dar Elima, vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
  9. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el
  10. şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
  11. Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric şi căuta bâjbâind nişte oameni care să-l ducă de mână.
  12. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
  13. Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.
  14. Din Perga şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.
  15. După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.”
  16. Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!
  17. Dumnezeul acestui popor, Israel, a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
  18. Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustiu.
  19. Şi, după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
  20. După aceste lucruri, le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
  21. Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
  22. apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
  23. Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
  24. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
  25. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor.”
  26. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
  27. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele Prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
  28. Măcar că n-au găsit în El nicio vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
  29. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.
  30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
  31. El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
  32. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
  33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
  34. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini, cu toată credincioşia, făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
  35. De aceea mai zice şi în alt Psalm: „Nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.”
  36. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.
  37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.
  38. Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
  39. şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
  40. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în Proroci:
  41. „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum dacă v-ar istorisi-o cineva.”
  42. Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
  43. Şi, după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
  44. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
  45. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau.
  46. Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
  47. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
  48. Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.
  49. Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.
  50. Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.
  51. Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia,
  52. în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.

Capitolul 14

  1. În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel, că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.
  2. Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.
  3. Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
  4. Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu iudeii, alţii cu apostolii.
  5. Neamurile şi iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, ca să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.
  6. Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.
  7. Şi au propovăduit Evanghelia acolo.
  8. În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.
  9. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el şi, fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,
  10. a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură şi a început să umble.
  11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc.”
  12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel, Mercur, pentru că mânuia Cuvântul.
  13. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
  14. Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat:
  15. „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele.
  16. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor,
  17. măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.”
  18. Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
  19. Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
  20. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
  21. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,
  22. întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.
  23. Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.
  24. Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,
  25. au vestit Cuvântul în Perga şi s-au coborât la Atalia.
  26. De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea pe care o săvârşiseră.
  27. După venirea lor, au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.
  28. Şi au rămas destul de multă vreme acolo cu ucenicii.

Capitolul 15

  1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
  2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
  3. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
  4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
  5. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
  6. Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
  7. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
  8. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.
  9. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă.
  10. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
  11. Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”
  12. Toată adunarea a tăcut şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.
  13. Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
  14. Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele.
  15. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
  16. „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:
  17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
  18. zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.”
  19. De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
  20. ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.
  21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
  22. Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
  23. Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
  24. Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
  25. noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
  26. oamenii aceştia care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
  27. Am trimis, dar, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
  28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
  29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”
  30. Ei deci şi-au luat rămas bun de la biserică şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
  31. După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.
  32. Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte.
  33. După câtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimişi.
  34. Totuşi Sila a găsit cu cale să rămână acolo.
  35. Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului.
  36. După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”
  37. Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;
  38. dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor.
  39. Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu şi a plecat cu corabia la Cipru.
  40. Pavel şi-a ales pe Sila şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.
  41. El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind bisericile.

Capitolul 16

  1. În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.
  2. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
  3. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec.
  4. Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.
  5. Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau la număr din zi în zi.
  6. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.
  7. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
  8. Au trecut atunci prin Misia şi s-au coborât la Troa.
  9. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!”
  10. După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
  11. După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.
  12. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.
  13. În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă.
  14. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
  15. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.
  16. Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
  17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
  18. Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
  19. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.
  20. I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei,
  21. care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
  22. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
  23. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
  24. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.
  25. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
  26. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
  27. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit.
  28. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.”
  29. Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila;
  30. i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
  31. Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
  32. Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.
  33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.
  34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
  35. Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele, să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.”
  36. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum, dar, ieşiţi afară şi duceţi-vă în pace.”
  37. Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”
  38. Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani.
  39. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă şi i-au rugat să părăsească cetatea.
  40. Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.

Capitolul 17

  1. Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
  2. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
  3. dovedind şi lămurind că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
  4. Unii din ei şi o mare mulţime de greci temători de Dumnezeu şi multe femei de frunte au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
  5. Dar iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
  6. Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
  7. şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor cezarului şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
  8. Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
  9. care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
  10. Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Bereea. Când au sosit, au intrat în sinagoga iudeilor.
  11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
  12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.
  13. Dar iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Bereea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
  14. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Bereea.
  15. Cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
  16. Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
  17. În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
  18. Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.”
  19. Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu?
  20. Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, să ştim ce vrea să zică aceasta.”
  21. Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
  22. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
  23. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
  24. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.
  25. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
  26. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
  27. ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
  28. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…”
  29. Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
  30. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
  31. pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”
  32. Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată.”
  33. Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
  34. Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut; între aceştia era Dionisie areopagitul, o femeie numită Damaris şi alţii împreună cu ei.

Capitolul 18

  1. După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint.
  2. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
  3. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.
  4. Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci.
  5. Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul.
  6. Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
  7. Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
  8. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.
  9. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
  10. căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”
  11. Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.
  12. Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată
  13. şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.”
  14. Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor!
  15. Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”
  16. Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.
  17. Atunci au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.
  18. Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
  19. Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă şi a stat de vorbă cu iudeii,
  20. care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,
  21. ci şi-a luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.
  22. S-a dat jos din corabie în Cezareea, s-a suit la Ierusalim şi, după ce a urat de bine bisericii, s-a coborât în Antiohia.
  23. După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.
  24. La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
  25. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
  26. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
  27. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;
  28. căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.

Capitolul 19

  1. Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici
  2. şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
  3. „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
  4. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
  5. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
  6. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.
  7. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
  8. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.
  9. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.
  10. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
  11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
  12. până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
  13. Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
  14. Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.
  15. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?”
  16. Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
  17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
  18. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
  19. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
  20. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.
  21. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”
  22. A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.
  23. Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
  24. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.
  25. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;
  26. şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
  27. Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”
  28. Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!”
  29. Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
  30. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.
  31. Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
  32. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.
  33. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului.
  34. Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!”
  35. Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?
  36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
  37. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
  38. Deci dacă, în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii.
  39. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită.
  40. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
  41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.

Capitolul 20

  1. Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei şi a plecat în Macedonia.
  2. A străbătut ţinutul acesta şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,
  3. unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar iudeii i-au întins curse. Atunci s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
  4. Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim, care erau din Asia.
  5. Aceştia au luat-o înainte şi ne-au aşteptat la Troa.
  6. Iar noi, după zilele praznicului Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.
  7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.
  8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.
  9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort.
  10. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”
  11. După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
  12. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
  13. Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întâlnim din nou; pentru că el trebuia să facă drumul pe jos.
  14. Când s-a întâlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie şi ne-am dus la Mitilene.
  15. De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, de-abia am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet.
  16. Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.
  17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii.
  18. Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
  19. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.
  20. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case
  21. şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
  22. Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.
  23. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
  24. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
  25. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.
  26. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
  27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
  28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
  29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
  30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
  31. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
  32. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.
  33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
  34. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
  35. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.”
  36. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
  37. Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat.
  38. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie.

Capitolul 21

  1. După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi de-acolo la Patara.
  2. Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat.
  3. Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
  4. Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
  5. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat.
  6. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.
  7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi.
  8. A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
  9. El avea patru fete fecioare care proroceau.
  10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea
  11. şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile Neamurilor.”
  12. Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo, am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
  13. Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
  14. Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”
  15. După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim.
  16. Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.
  17. Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.
  18. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.
  19. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
  20. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.
  21. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
  22. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
  23. Deci fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi care au făcut o juruinţă.
  24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuie tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea.
  25. Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”
  26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţat şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţării când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
  27. Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
  28. şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt.”
  29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
  30. Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
  31. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oştii că tot Ierusalimul s-a tulburat.
  32. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.
  33. Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.
  34. Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.
  35. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat;
  36. căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!”
  37. Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
  38. Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?”
  39. „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”
  40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Capitolul 22

  1. „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”
  2. Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:
  3. „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.
  4. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei;
  5. marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
  6. Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.
  7. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
  8. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigoneşti.”
  9. Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.
  10. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te”, mi-a răspuns Domnul, „du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
  11. „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână şi aşa am ajuns în Damasc.
  12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine.
  13. El mi-a zis: „Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el.
  14. El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui;
  15. căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
  16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
  17. Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească;
  18. şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: „Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.”
  19. Şi am zis: „Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine
  20. şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.”
  21. Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…”
  22. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
  23. Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh.
  24. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.
  25. Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”
  26. La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
  27. Şi, când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.
  28. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”
  29. Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească; ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut, pentru că-l legase.
  30. A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este pârât de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot soborul; apoi, a adus pe Pavel jos şi l-a pus înaintea lor.

Capitolul 23

  1. Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”
  2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
  3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
  4. Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
  5. Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”
  6. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
  7. Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.
  8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.
  9. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?”
  10. Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie.
  11. În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.”
  12. La ziuă, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.
  13. Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.
  14. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.
  15. Acum, dar, voi, împreună cu soborul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul; şi, până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”
  16. Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie şi a spus lui Pavel.
  17. Pavel a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.”
  18. Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.”
  19. Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”
  20. El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea soborului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul.
  21. Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi n-aşteaptă decât făgăduinţa ta.”
  22. Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.
  23. În urmă, a chemat pe doi sutaşi şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea.”
  24. Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.
  25. Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:
  26. „Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: Plecăciune!
  27. Acest om pe care l-au prins iudeii era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.
  28. Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, şi l-am adus înaintea soborului lor.
  29. Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
  30. Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”
  31. Ostaşii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel şi l-au dus noaptea până la Antipatrida.
  32. A doua zi, au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.
  33. Ajunşi în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului şi au adus pe Pavel înaintea lui.
  34. Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,
  35. „Te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâşii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.

Capitolul 24

  1. După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.
  2. Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
  3. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.
  4. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
  5. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei nazarinenilor
  6. şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mâna pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră,
  7. dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre cu mare silă
  8. şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”
  9. Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta şi au spus că aşa stau lucrurile.
  10. După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
  11. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile, te poţi încredinţa de lucrul acesta, de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.
  12. Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.
  13. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.
  14. Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei, după Calea pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci
  15. şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.
  16. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
  17. După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu şi să aduc daruri la Templu.
  18. Tocmai atunci nişte iudei din Asia m-au găsit curăţat în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.
  19. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.
  20. Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea soborului,
  21. afară numai doar de strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: „Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.”
  22. Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias.”
  23. Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod şi să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.
  24. După câteva zile, a venit Felix cu nevasta sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus.
  25. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”
  26. Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani; de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.
  27. Doi ani au trecut astfel; şi, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul iudeilor, şi a lăsat pe Pavel în temniţă.

Capitolul 25

  1. Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile, s-a suit de la Cezareea în Ierusalim.
  2. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă
  3. şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum.
  4. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo.
  5. „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.”
  6. Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile; apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel.
  7. Când a sosit Pavel, iudeii care veniseră de la Ierusalim l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi.
  8. Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului.”
  9. Festus, care voia să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”
  10. Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.
  11. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de cezar.”
  12. Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce.”
  13. După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus.
  14. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om,
  15. împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea.
  16. Le-am răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.
  17. Ei au venit deci aici; şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta.
  18. Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
  19. Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu.
  20. Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
  21. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului, şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.”
  22. Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”
  23. A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
  24. Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.
  25. Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit.
  26. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.
  27. Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”

Capitolul 26

  1. Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
  2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;
  3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
  4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
  5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
  6. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri
  7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!
  8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
  9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
  10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
  11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
  12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
  13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
  14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
  15. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
  16. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
  17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
  18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
  19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
  20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
  21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
  22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
  23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
  24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
  25. „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
  26. Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
  27. Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”
  28. Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
  29. „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”
  30. Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat.
  31. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
  32. Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.”

Capitolul 27

  1. După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
  2. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.
  3. A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.
  4. După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
  5. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
  6. Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
  7. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
  8. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.
  9. Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi
  10. şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”
  11. Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
  12. Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
  13. Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
  14. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
  15. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
  16. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
  17. După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
  18. Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
  19. şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
  20. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
  21. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
  22. Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.
  23. Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte
  24. şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
  25. De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
  26. Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
  27. În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
  28. Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.
  29. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă.
  30. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
  31. Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
  32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.
  33. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
  34. De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”
  35. După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.
  36. Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.
  37. În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete.
  38. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
  39. Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
  40. Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.
  41. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
  42. Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
  43. Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;
  44. iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

Capitolul 28

  1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
  2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare.
  3. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui.
  4. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
  5. Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău.
  6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu.
  7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
  8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
  9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi.
  10. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.
  11. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
  12. Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile.
  13. De acolo, am mers înainte pe lângă coastă şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile am venit la Puzole,
  14. unde am dat peste nişte fraţi care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
  15. Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele trei cârciumi”, fraţii care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat.
  16. Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaş care-l păzea.
  17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile romanilor.
  18. După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.
  19. Dar iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.
  20. De aceea, v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
  21. Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine şi n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
  22. Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
  23. I-au hotărât o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţa până seara.
  24. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
  25. Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri,
  26. când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
  27. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
  28. Să ştiţi, dar, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, şi o vor asculta.”
  29. Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
  30. Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
  31. propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.

Epistola lui Pavel către Romani

Capitolul 1

  1. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
  2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.
  3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
  4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
  5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,
  6. între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
  7. Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  8. Mai întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.
  9. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele
  10. şi cer totdeauna ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârşit fericirea să vin la voi.
  11. Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră,
  12. sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună, şi voi şi eu.
  13. Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum.
  14. Eu sunt dator şi grecilor şi barbarilor, şi celor învăţaţi şi celor neînvăţaţi.
  15. Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.
  16. Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
  17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
  18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
  19. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
  20. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
  21. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
  22. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
  23. şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
  24. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
  25. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
  26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
  27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
  28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
  29. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
  30. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
  31. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
  32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Capitolul 2

  1. Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
  2. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.
  3. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
  4. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
  5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
  6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
  7. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
  8. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
  9. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
  10. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec.
  11. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
  12. Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.
  13. Pentru că nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi.
  14. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
  15. şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.
  16. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
  17. Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
  18. care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
  19. tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
  20. povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; –
  21. tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
  22. Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
  23. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
  24. Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris.
  25. Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
  26. Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
  27. Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur?
  28. Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne.
  29. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Capitolul 3

  1. Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?
  2. Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
  3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
  4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”
  5. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
  6. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
  7. Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
  8. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.
  9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
  10. după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.
  11. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
  12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
  13. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
  14. gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
  15. au picioarele grabnice să verse sânge;
  16. prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
  17. nu cunosc calea păcii;
  18. frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
  19. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
  20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
  21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –
  22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
  23. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
  24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
  25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
  26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
  27. Unde este, dar, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
  28. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
  29. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
  30. deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
  31. Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Capitolul 4

  1. Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?
  2. Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
  3. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”
  4. Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;
  5. pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.
  6. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.
  7. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
  8. Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”
  9. Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”
  10. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
  11. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;
  12. şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.
  13. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.
  14. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită;
  15. pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
  16. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
  17. după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.
  18. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.”
  19. Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
  20. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,
  21. deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.
  22. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”
  23. Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”;
  24. ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,
  25. care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Capitolul 5

  1. Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
  2. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
  3. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
  4. răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
  5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
  6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
  7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
  8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
  9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
  10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
  11. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
  12. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
  13. (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.
  14. Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.
  15. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.
  16. Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
  17. Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
  18. …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.
  19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
  20. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
  21. pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Capitolul 6

  1. Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?
  2. Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
  3. Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
  4. Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
  5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
  6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
  7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
  8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,
  9. întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
  10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
  11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
  12. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
  13. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
  14. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
  15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
  16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
  17. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.
  18. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. –
  19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
  20. Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
  21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.
  22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.
  23. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Capitolul 7

  1. Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?
  2. Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
  3. Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
  4. Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
  5. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
  6. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
  7. Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
  8. Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
  9. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
  10. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
  11. Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
  12. Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
  13. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
  14. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
  15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
  16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
  17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
  18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
  19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
  20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
  21. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
  22. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;
  23. dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.
  24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?
  25. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

Capitolul 8

  1. Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
  2. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
  3. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
  4. pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
  5. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
  6. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
  7. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
  8. Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
  9. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
  10. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
  11. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
  12. Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
  13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
  14. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
  15. Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”
  16. Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
  17. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
  18. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.
  19. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
  20. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina Celui ce a supus-o – cu nădejdea însă,
  21. că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
  22. Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.
  23. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
  24. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui?
  25. Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.
  26. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
  27. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
  28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
  29. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.
  30. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.
  31. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?
  32. El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?
  33. Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!
  34. Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!
  35. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
  36. După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
  37. Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
  38. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
  39. nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Capitolul 9

  1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor,
  2. că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă.
  3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
  4. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,
  5. patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
  6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel;
  7. şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.”
  8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.
  9. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”
  10. Ba mai mult, tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
  11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –
  12. s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,
  13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
  14. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
  15. Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
  16. Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
  17. Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”
  18. Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.
  19. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”
  20. Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?
  21. Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?
  22. Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere;
  23. şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?
  24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre Neamuri,
  25. după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu şi „preaiubită” pe cea care nu era preaiubită.
  26. Şi acolo unde li se zicea: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui Viu.”
  27. Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.
  28. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ Cuvântul Lui.”
  29. Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”
  30. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume, neprihănirea care se capătă prin credinţă;
  31. pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.
  32. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire,
  33. după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere: şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine.”

Capitolul 10

  1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.
  2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
  3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.
  4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.
  5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea.
  6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.)
  7. Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.)
  8. Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
  9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
  10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
  11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine.”
  12. În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă.
  13. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
  14. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
  15. Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”
  16. Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?”
  17. Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
  18. Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da; căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul, şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.”
  19. Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.”
  20. Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.”
  21. Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.”

Capitolul 11

  1. Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
  2. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
  3. „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa”?
  4. Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
  5. Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har.
  6. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.
  7. Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,
  8. după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”
  9. Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.
  10. Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”
  11. Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
  12. dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
  13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea
  14. şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei.
  15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
  16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.
  17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
  18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
  19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
  20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!
  21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
  22. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
  23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
  24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?
  25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
  26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
  27. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
  28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
  29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.
  30. După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu, şi după cum, prin neascultarea lor, aţi căpătat îndurare acum,
  31. tot aşa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.
  32. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
  33. O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
  34. Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
  35. Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
  36. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Capitolul 12

  1. Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
  2. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
  3. Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
  4. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,
  5. tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.
  6. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
  7. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură.
  8. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.
  9. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
  10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.
  11. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
  12. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
  13. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
  14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi.
  15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
  16. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
  17. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
  18. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
  19. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
  20. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
  21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.

Capitolul 13

  1. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.
  2. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda.
  3. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.
  4. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.
  5. De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.
  6. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
  7. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.
  8. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea.
  9. De fapt: „Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti” şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  10. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.
  11. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.
  12. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
  13. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
  14. ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

Capitolul 14

  1. Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
  2. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
  3. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.
  4. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.
  5. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
  6. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.
  7. În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.
  8. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
  9. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi, şi peste cei vii.
  10. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
  11. Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.”
  12. Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.
  13. Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
  14. Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.
  15. Dar, dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!
  16. Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
  17. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.
  18. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.
  19. Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.
  20. Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.
  21. Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.
  22. Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.
  23. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.

Capitolul 15

  1. Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.
  2. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.
  3. Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine.”
  4. Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.
  5. Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;
  6. pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
  7. Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
  8. Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor;
  9. şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri şi voi cânta Numelui Tău.”
  10. Este zis iarăşi: „Înveseliţi-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.”
  11. Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile; slăviţi-L, toate noroadele.”
  12. Tot astfel şi Isaia zice: „Din Iese va ieşi o Rădăcină care Se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El.”
  13. Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!
  14. În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sunt încredinţat că sunteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sunteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.
  15. Totuşi, ici colo, v-am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului pe care mi l-a dat Dumnezeu,
  16. ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt.
  17. Eu, dar, mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.
  18. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc niciun lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele,
  19. fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos.
  20. Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul,
  21. după cum este scris: „Aceia cărora nu li se propovăduise despre El Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El Îl vor cunoaşte.”
  22. Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi.
  23. Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi,
  24. nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi.
  25. Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor.
  26. Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.
  27. Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti.
  28. După ce-mi voi împlini, dar, însărcinarea aceasta şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania şi voi trece pe la voi.
  29. Ştiu că, dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos.
  30. Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,
  31. ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudeea şi pentru ca slujba pe care o am pentru Ierusalim să fie bine primită de sfinţi;
  32. şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru.
  33. Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.

Capitolul 16

  1. Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţa Bisericii din Chencrea;
  2. s-o primiţi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi; căci şi ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.
  3. Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus,
  4. care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate bisericile ieşite dintre Neamuri. –
  5. Spuneţi sănătate şi bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi sănătate lui Epenet, preaiubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos. –
  6. Spuneţi sănătate Mariei, care s-a ostenit mult pentru voi. –
  7. Spuneţi sănătate lui Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar. –
  8. Spuneţi sănătate lui Ampliat, preaiubitul meu în Domnul. –
  9. Spuneţi sănătate lui Urban, tovarăşul nostru de lucru în Hristos, şi lui Stache, preaiubitul meu. –
  10. Spuneţi sănătate lui Apele, încercatul slujitor al lui Hristos. – Spuneţi sănătate celor din casa lui Aristobul. –
  11. Spuneţi sănătate lui Ierodion, ruda mea. – Spuneţi sănătate celor din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului. –
  12. Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. – Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul. –
  13. Spuneţi sănătate lui Ruf, cel ales în Domnul, şi mamei lui, care s-a arătat şi mama mea. –
  14. Spuneţi sănătate lui Asincrit, lui Flegon, lui Hermes, lui Patroba, lui Herma şi fraţilor care sunt împreună cu ei. –
  15. Spuneţi sănătate lui Filolog şi Iuliei, lui Nereu şi surorii lui, lui Olimpa şi tuturor sfinţilor care sunt împreună cu ei. –
  16. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. Toate bisericile lui Hristos vă trimit sănătate.
  17. Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
  18. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile celor lesne crezători.
  19. Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur, dar, de voi şi doresc să fiţi înţelepţi în ce priveşte binele, şi proşti în ce priveşte răul.
  20. Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.
  21. Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimite sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele. –
  22. Vă trimit sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta. –
  23. Gaiu, gazda mea şi a întregii biserici, vă trimite sănătate. – Erast, vistiernicul cetăţii, vă trimite sănătate; tot aşa şi fratele Cuart.
  24. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
  25. Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
  26. dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui Veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă –
  27. a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.

Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni

Capitolul 1

  1. Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,
  2. către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:
  3. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  4. Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos.
  5. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.
  6. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;
  7. aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
  8. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
  9. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.
  10. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.
  11. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.
  12. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” –
  13. Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?
  14. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,
  15. pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.
  16. Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.
  17. De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
  18. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.
  19. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”
  20. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
  21. Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
  22. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune;
  23. dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;
  24. dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
  25. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.
  26. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
  27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
  28. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;
  29. pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
  30. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
  31. pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”

Capitolul 2

  1. Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
  2. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.
  3. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
  4. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
  5. pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
  6. Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
  7. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
  8. şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
  9. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
  10. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
  11. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.
  12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
  13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
  14. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.
  15. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
  16. Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

Capitolul 3

  1. Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
  2. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
  3. pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
  4. Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?
  5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
  6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
  7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
  8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
  9. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
  10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
  11. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.
  12. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,
  13. lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
  14. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.
  15. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
  16. Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
  17. Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.
  18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
  19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”
  20. Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”
  21. Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:
  22. fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre,
  23. şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

Capitolul 4

  1. Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
  2. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
  3. Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
  4. Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul.
  5. De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.
  6. Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris”: şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.
  7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
  8. O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat, ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!
  9. Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
  10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi!
  11. Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc,
  12. ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm;
  13. când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
  14. Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei.
  15. Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
  16. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
  17. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.
  18. Unii s-au îngâmfat şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.
  19. Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.
  20. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
  21. Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Capitolul 5

  1. Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.
  2. Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!
  3. Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
  4. În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,
  5. am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.
  6. Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?
  7. Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştile nostru, a fost jertfit.
  8. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.
  9. V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii.
  10. Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.
  11. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
  12. În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?
  13. Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela.

Capitolul 6

  1. Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi, şi nu la sfinţi?
  2. Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?
  3. Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieţii acesteia?
  4. Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă?
  5. Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?
  6. Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!
  7. Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?
  8. Dar voi singuri sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi!
  9. Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
  10. nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
  11. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
  12. Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.
  13. Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
  14. Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.
  15. Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
  16. Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.
  17. Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El.
  18. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.
  19. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
  20. Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

Capitolul 7

  1. Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.
  2. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
  3. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.
  4. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.
  5. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.
  6. Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.
  7. Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.
  8. Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.
  9. Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.
  10. Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.
  11. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.
  12. Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea.
  13. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.
  14. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.
  15. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
  16. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?
  17. Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile.
  18. Dacă cineva a fost chemat pe când era tăiat împrejur, să rămână tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe când era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur.
  19. Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
  20. Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat.
  21. Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar, dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te.
  22. Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos.
  23. Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, dar, robi oamenilor.
  24. Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.
  25. Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare.
  26. Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.
  27. Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă.
  28. Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.
  29. Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea;
  30. cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
  31. cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.
  32. Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului.
  33. Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei.
  34. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.
  35. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.
  36. Dacă crede cineva că este ruşinos pentru fata lui să treacă de floarea vârstei, şi nevoia cere aşa, să facă ce vrea: nu păcătuieşte; să se mărite.
  37. Dar cine a luat o hotărâre tare şi nu este nevoit, ci este slobod să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze pe fiica sa fecioară, face bine.
  38. Astfel, cine îşi mărită fata, bine face, şi cine n-o mărită, mai bine face.
  39. O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.
  40. Dar, după părerea mea, va fi mai fericită dacă rămâne aşa cum este. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Capitolul 8

  1. În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte.
  2. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.
  3. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.
  4. Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu.
  5. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”),
  6. totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi.
  7. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obişnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.
  8. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm.
  9. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.
  10. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor?
  11. Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele pentru care a murit Hristos!
  12. Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos.
  13. De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

Capitolul 9

  1. Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?
  2. Dacă nu sunt apostol pentru alţii, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.
  3. Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
  4. N-avem dreptul să mâncăm şi să bem?
  5. N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa?
  6. Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
  7. Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănâncă din laptele turmei?
  8. Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?
  9. În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
  10. Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
  11. Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?
  12. Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
  13. Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
  14. Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
  15. Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
  16. Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
  17. Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.
  18. Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
  19. Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
  20. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;
  21. cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.
  22. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
  23. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
  24. Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
  25. Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.
  26. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
  27. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Capitolul 10

  1. Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,
  2. toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;
  3. toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească
  4. şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.
  5. Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.
  6. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
  7. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
  8. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
  9. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
  10. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
  11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
  12. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
  13. Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
  14. De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
  15. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată; judecaţi voi singuri ce spun.
  16. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
  17. Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.
  18. Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul?
  19. Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva?
  20. Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.
  21. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.
  22. Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?
  23. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
  24. Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.
  25. Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
  26. Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”
  27. Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.
  28. Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor”, să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.”
  29. Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?
  30. Dacă mănânc, aducând mulţumiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care mulţumesc?
  31. Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.
  32. Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.
  33. După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.

Capitolul 11

  1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.
  2. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.
  3. Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.
  4. Orice bărbat care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său.
  5. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
  6. Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
  7. Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.
  8. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;
  9. şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
  10. De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.
  11. Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
  12. Căci, dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate sunt de la Dumnezeu.
  13. Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?
  14. Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung,
  15. pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.
  16. Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.
  17. Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.
  18. Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,
  19. căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.
  20. Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului.
  21. Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.
  22. Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.
  23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
  24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
  25. Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
  26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
  27. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
  28. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
  29. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
  30. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.
  31. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
  32. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
  33. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.
  34. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.

Capitolul 12

  1. În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.
  2. Când eraţi păgâni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.
  3. De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Şi nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.
  4. Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;
  5. sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;
  6. sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.
  7. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
  8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh;
  9. altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh;
  10. altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.
  11. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
  12. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.
  13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
  14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.
  15. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?
  16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?
  17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
  18. Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.
  19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
  20. Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.
  21. Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.”
  22. Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă.
  23. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe,
  24. pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste,
  25. pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.
  26. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.
  27. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.
  28. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.
  29. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni?
  30. Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?
  31. Umblaţi, dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.

Capitolul 13

  1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
  2. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
  3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
  4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
  5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
  6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
  7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
  8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
  9. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
  10. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
  11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
  12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
  13. Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Capitolul 14

  1. Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi.
  2. În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, cu duhul, el spune taine.
  3. Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere.
  4. Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.
  5. Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să prorociţi. Cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească.
  6. În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?
  7. Chiar şi lucrurile neînsufleţite care dau un sunet, fie un fluier sau o lăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu lăuta?
  8. Şi, dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
  9. Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt.
  10. Sunt multe feluri de limbi în lume, totuşi niciuna din ele nu este fără sunete înţelese.
  11. Dar, dacă nu cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce vorbeşte va fi un străin pentru mine.
  12. Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.
  13. De aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească.
  14. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.
  15. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.
  16. Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde „Amin”, la mulţumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui?
  17. Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte.
  18. Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi.
  19. Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.
  20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.
  21. În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”
  22. Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.
  23. Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi din cei fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?
  24. Dar, dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.
  25. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.
  26. Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.
  27. Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească.
  28. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu.
  29. Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.
  30. Şi, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.
  31. Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.
  32. Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor;
  33. căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor.
  34. Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.
  35. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.
  36. Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?
  37. Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.
  38. Şi, dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!
  39. Astfel deci fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi.
  40. Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.

Capitolul 15

  1. Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
  2. şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
  3. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
  4. că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
  5. şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
  6. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
  7. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
  8. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.
  9. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
  10. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.
  11. Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
  12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
  13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
  14. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.
  15. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.
  16. Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
  17. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
  18. şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
  19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
  20. Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
  21. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
  22. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
  23. dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
  24. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
  25. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
  26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.
  27. Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
  28. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
  29. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
  30. Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
  31. În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
  32. Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.
  33. Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
  34. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.
  35. Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
  36. Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi.
  37. Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
  38. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
  39. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
  40. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.
  41. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
  42. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire;
  43. este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere.
  44. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
  45. De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
  46. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
  47. Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
  48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
  49. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
  50. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
  51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
  52. într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
  53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
  54. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
  55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
  56. Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.
  57. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
  58. De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.

Capitolul 16

  1. Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei.
  2. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.
  3. Şi, când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
  4. Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.
  5. La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.
  6. Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.
  7. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
  8. Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime,
  9. căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici.
  10. Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.
  11. Nimeni, dar, să nu-l dispreţuiască. Să-l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aştept cu fraţii.
  12. Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
  13. Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!
  14. Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!
  15. Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că el este cel dintâi rod al Ahaiei şi că s-a pus cu totul în slujba sfinţilor.
  16. Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte.
  17. Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră,
  18. căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi, dar, să preţuiţi pe astfel de oameni.
  19. Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul.
  20. Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă.
  21. Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel.
  22. Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!)
  23. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.
  24. Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.

A doua epistolă a lui Pavel către Corinteni

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia:
  2. Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri,
  4. care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
  5. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.
  6. Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.
  7. Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.
  8. În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
  9. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
  10. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
  11. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
  12. Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
  13. Nu vă scriem altceva decât ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că până la sfârşit veţi cunoaşte,
  14. cum aţi şi cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
  15. În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.
  16. Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea.
  17. În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „da, da” şi „nu, nu”?
  18. Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”.
  19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu”, ci în El nu este decât „da”.
  20. În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
  21. Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
  22. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
  23. Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
  24. Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

Capitolul 2

  1. Am hotărât, dar, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare.
  2. Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?
  3. Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi sunt încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.
  4. V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.
  5. Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.
  6. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;
  7. aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.
  8. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el;
  9. căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.
  10. Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
  11. ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.
  12. Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul,
  13. n-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună de la fraţi şi am plecat în Macedonia.
  14. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.
  15. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării:
  16. pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?
  17. Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Capitolul 3

  1. Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?
  2. Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
  3. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
  4. Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
  5. Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
  6. care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.
  7. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
  8. cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
  9. Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
  10. Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
  11. În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
  12. Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
  13. şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
  14. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
  15. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
  16. Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
  17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
  18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Capitolul 4

  1. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
  2. Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
  3. Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
  4. a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
  5. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.
  6. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
  7. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.
  8. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
  9. prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
  10. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
  11. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
  12. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
  13. Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim.
  14. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.
  15. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.
  16. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.
  17. Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.
  18. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

Capitolul 5

  1. Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer, de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.
  2. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,
  3. negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.
  4. Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.
  5. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
  6. Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul –
  7. pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. –
  8. Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul.
  9. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
  10. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
  11. Ca unii care cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre.
  12. Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare, şi nu cu ce este în inimă.
  13. În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă suntem întregi la minte, pentru voi suntem.
  14. Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.
  15. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
  16. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
  17. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
  18. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
  19. că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.
  20. Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
  21. Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Capitolul 6

  1. Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.
  2. Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”
  3. Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.
  4. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
  5. în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;
  6. prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută,
  7. prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea;
  8. în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;
  9. ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;
  10. ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.
  11. Am dat drumul gurii faţă de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima.
  12. Voi nu sunteţi la strâmtorare în noi; dar inima voastră s-a strâns pentru noi.
  13. Faceţi-ne şi voi la fel – vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi-vă şi voi!
  14. Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
  15. Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
  16. Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
  17. De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
  18. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

Capitolul 7

  1. Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
  2. Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.
  3. Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.
  4. Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
  5. Căci, şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară, lupte, dinăuntru, temeri.
  6. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.
  7. Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare.
  8. Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) –
  9. totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.
  10. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.
  11. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.
  12. Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu.
  13. De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi.
  14. Şi, dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi, înaintea lui Tit, s-a adeverit.
  15. El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu cutremur.
  16. Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.

Capitolul 8

  1. Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei.
  2. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.
  3. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor.
  4. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi.
  5. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.
  6. Noi, dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o începuse.
  7. După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în Cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.
  8. Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.
  9. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
  10. În această privinţă, vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
  11. Isprăviţi, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinţei, să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.
  12. Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are.
  13. Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi;
  14. ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;
  15. după cum este scris: „Cel ce strânsese mult n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin nu ducea lipsă.”
  16. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi.
  17. Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bunăvoie spre voi.
  18. Am trimis cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile.
  19. Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră.
  20. În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defăimeze cu privire la acest belşug de ajutoare de care îngrijim.
  21. Căci căutăm să lucrăm cinstit, nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.
  22. Am trimis cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o de atâtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai multă râvnă, din pricina marii lui încrederi în voi.
  23. Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii bisericilor şi fala lui Hristos:
  24. daţi-le, înaintea bisericilor, dovadă de dragostea voastră şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.

Capitolul 9

  1. Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi.
  2. Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către macedoneni şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.
  3. Am trimis totuşi pe fraţi, pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.
  4. Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.
  5. De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie.
  6. Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera.
  7. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.”
  8. Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
  9. după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.”
  10. „Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.
  11. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.
  12. Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţumiri către Dumnezeu.
  13. Aşa că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
  14. şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
  15. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Capitolul 10

  1. Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe” –
  2. vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de faţă, să alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuinţez împotriva unora care îşi închipuie că noi suntem mânaţi de firea pământească.
  3. Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.
  4. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
  5. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
  6. Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră, suntem gata să pedepsim orice neascultare.
  7. La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că „este al lui Hristos”, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.
  8. Şi, chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.
  9. Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.
  10. „De fapt”, zic ei, „epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar, când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nicio greutate.”
  11. Cine judecă aşa să fie încredinţat că, aşa cum suntem în vorbă, în epistolele noastre, când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă!
  12. Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.
  13. Noi însă nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru ca să ajungem până la voi.
  14. Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.
  15. Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.
  16. Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care sunt dincolo de al vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute de-a gata.
  17. Ci „oricine se laudă să se laude în Domnul.”
  18. Pentru că nu cine se laudă singur va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Capitolul 11

  1. O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă!
  2. Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
  3. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.
  4. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine!
  5. Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!”
  6. Chiar dacă sunt un necioplit în vorbire, nu sunt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele.
  7. Sau am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu?
  8. Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă.
  9. Şi când eram la voi şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva.
  10. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei!
  11. Pentru ce?… Pentru că nu vă iubesc?… Ştie Dumnezeu!
  12. Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu care se laudă.
  13. Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos.
  14. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.
  15. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.
  16. Iarăşi spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altminteri, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel.
  17. Ce spun în această îndrăzneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie.
  18. De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu.
  19. Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care sunteţi înţelepţi!
  20. Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi!
  21. Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuşi, orice poate să pună înainte cineva – vorbesc în nebunie – pot pune şi eu înainte.
  22. Sunt ei evrei? Şi eu sunt! – Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! – Sunt ei sămânţă a lui Avraam? Şi eu sunt! –
  23. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sunt şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!
  24. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una;
  25. de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.
  26. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi;
  27. în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte!
  28. Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile.
  29. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard?
  30. Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.
  31. Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!…
  32. În Damasc, dregătorul împăratului Areta păzea cetatea damascenilor, ca să mă prindă.
  33. Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din mâinile lor.

Capitolul 12

  1. E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.
  2. Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).
  3. Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)
  4. a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.
  5. Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar, întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.
  6. Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.
  7. Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.
  8. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.
  9. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.
  10. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
  11. Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.
  12. Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.
  13. În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…
  14. Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.
  15. Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?
  16. Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.” –
  17. Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?
  18. Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună cu el am trimis şi pe fratele; a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?
  19. De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.
  20. Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări.
  21. Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.

Capitolul 13

  1. Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”
  2. Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc;
  3. căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi.
  4. În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.
  5. Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.
  6. Dar trag nădejde că veţi recunoaşte că noi nu suntem lepădaţi.
  7. Totuşi ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău; nu pentru ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine, chiar dacă noi am trece drept lepădaţi.
  8. Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr.
  9. În adevăr, ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari; şi ne rugăm pentru desăvârşirea voastră.
  10. Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.
  11. Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
  12. Spuneţi-vă unii altora sănătate, cu o sărutare sfântă.
  13. Toţi sfinţii vă trimit sănătate.
  14. Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.

Epistola lui Pavel către Galateni

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi,
  2. şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei:
  3. Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos!
  4. El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.
  5. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
  6. Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.
  7. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
  8. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
  9. Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!
  10. Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.
  11. Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească;
  12. pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
  13. Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea;
  14. şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.
  15. Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale
  16. să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om,
  17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.
  18. După trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.
  19. Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli decât pe Iacov, fratele Domnului.
  20. În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.
  21. După aceea m-am dus în ţinuturile Siriei şi Ciliciei.
  22. Şi eram încă necunoscut la faţă bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea.
  23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.”
  24. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.

Capitolul 2

  1. După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
  2. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
  3. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur
  4. din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
  5. noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.
  6. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.
  7. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur –
  8. căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor –
  9. şi, când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.
  10. Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.
  11. Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
  12. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
  13. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
  14. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”
  15. Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
  16. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
  17. Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
  18. Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.
  19. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
  20. Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
  21. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Capitolul 3

  1. O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
  2. Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?
  3. Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?
  4. În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă în adevăr, e în zadar!
  5. Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?
  6. Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”
  7. Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.
  8. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”
  9. Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.
  10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
  11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”
  12. Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri va trăi prin ele.”
  13. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” –
  14. pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.
  15. Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor) un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.
  16. Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi seminţei tale”, adică Hristos.
  17. Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită de Legea venită după patru sute treizeci de ani.
  18. Căci, dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
  19. Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” căreia Îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
  20. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu este unul singur.
  21. Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
  22. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred prin credinţa în Isus Hristos.
  23. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
  24. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
  25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
  26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
  27. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
  28. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
  29. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Capitolul 4

  1. Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.
  2. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.
  3. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.
  4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
  5. ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.
  6. Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
  7. Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.
  8. Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei.
  9. Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
  10. Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani.
  11. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.
  12. Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nicio nedreptate.
  13. Dimpotrivă, ştiţi că în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată.
  14. Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Hristos Isus.
  15. Unde este, dar, fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat.
  16. M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că v-am spus adevărul?
  17. Nu cu gând bun sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi, ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei.
  18. Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi.
  19. Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Hristos chip în voi!
  20. O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!
  21. Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea?
  22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă.
  23. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
  24. Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar –
  25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.
  26. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
  27. Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”
  28. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
  29. Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum.
  30. Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.”
  31. De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Capitolul 5

  1. Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
  2. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
  3. Şi mărturisesc iarăşi, încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea.
  4. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
  5. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.
  6. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
  7. Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr?
  8. Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat.
  9. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.
  10. Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el.
  11. Cât despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus.
  12. Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!
  13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
  14. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  15. Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.
  16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
  17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
  18. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
  19. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
  20. închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
  21. pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
  22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
  23. blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
  24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
  25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
  26. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Capitolul 6

  1. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
  2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
  3. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur.
  4. Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii;
  5. căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.
  6. Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
  7. Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
  8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.
  9. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
  10. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.
  11. Uitaţi-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!
  12. Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos.
  13. Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.
  14. În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!
  15. Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.
  16. Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!
  17. De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.
  18. Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Epistola lui Pavel către Efeseni

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
  2. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
  3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
  4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
  5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
  6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
  7. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
  8. pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
  9. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
  10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
  11. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
  12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
  13. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
  14. şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
  15. De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii,
  16. nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.
  17. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,
  18. şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi
  19. şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,
  20. pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,
  21. mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
  22. El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,
  23. care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.

Capitolul 2

  1. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
  2. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
  3. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
  4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
  5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
  6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
  7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
  8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
  9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
  10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
  11. De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului:
  12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
  13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
  14. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
  15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
  16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
  17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
  18. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
  19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
  20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
  21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
  22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Capitolul 3

  1. Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…
  2. (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi.
  3. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte.
  4. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
  5. care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
  6. Că, adică, Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
  7. al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.
  8. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos
  9. şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
  10. pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
  11. după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.
  12. În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.
  13. Vă rog iarăşi să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.)
  14. …Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,
  15. din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ,
  16. şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,
  17. aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
  18. să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea;
  19. şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
  20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
  21. a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Capitolul 4

  1. Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
  2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste
  3. şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.
  4. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
  5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
  6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.
  7. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.
  8. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”
  9. Şi acest: „S-a suit” ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului?
  10. Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.
  11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
  12. pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
  13. până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
  14. ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
  15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
  16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.
  17. Iată, dar, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea gândurilor lor,
  18. având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.
  19. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.
  20. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;
  21. dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi
  22. cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
  23. şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
  24. şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.
  25. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.
  26. „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră
  27. şi să nu daţi prilej diavolului.
  28. Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
  29. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
  30. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
  31. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
  32. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

Capitolul 5

  1. Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
  2. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.
  3. Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
  4. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
  5. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
  6. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
  7. Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
  8. Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
  9. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
  10. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului
  11. şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
  12. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
  13. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.
  14. De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”
  15. Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
  16. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
  17. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
  18. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
  19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.
  20. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
  21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.
  22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;
  23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.
  24. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.
  25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,
  26. ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,
  27. ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
  28. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi.
  29. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;
  30. pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.
  31. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.”
  32. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). –
  33. Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.

Capitolul 6

  1. Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.
  2. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă –
  3. „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
  4. Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.
  5. Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos.
  6. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
  7. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,
  8. căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.
  9. Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.
  10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
  11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.
  12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
  13. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
  14. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
  15. având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
  16. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
  17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
  18. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii
  19. şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,
  20. al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.
  21. Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul.
  22. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă îmbărbăteze inimile.
  23. Pace, fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos!
  24. Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.

Epistola lui Pavel către Filipeni

Capitolul 1

  1. Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:
  2. Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  3. Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
  4. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,
  5. pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.
  6. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.
  7. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har.
  8. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos.
  9. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,
  10. ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos,
  11. plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.
  12. Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.
  13. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.
  14. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.
  15. Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă.
  16. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei;
  17. cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.
  18. Ce ne pasă? Oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura.
  19. Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos.
  20. Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.
  21. Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.
  22. Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
  23. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;
  24. dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.
  25. Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre;
  26. pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.
  27. Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,
  28. fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu.
  29. Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El
  30. şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum.

Capitolul 2

  1. Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,
  2. faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.
  3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.
  4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
  5. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus:
  6. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,
  7. ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.
  8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
  9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
  10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,
  11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
  12. Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
  13. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
  14. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
  15. ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
  16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
  17. Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur, şi mă bucur cu voi toţi.
  18. Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.
  19. Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am ştiri despre voi.
  20. Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră.
  21. Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos.
  22. Ştiţi râvna lui încercată; cum, ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.
  23. Pe el, dar, nădăjduiesc să vi-l trimit, de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile cu privire la mine.
  24. Şi am încredere în Domnul că în curând voi veni şi eu.
  25. Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele.
  26. Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toţi; şi era foarte mâhnit, pentru că aflaserăţi că a fost bolnav.
  27. Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare.
  28. L-am trimis, dar, cu atât mai în grabă, ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi iarăşi şi să fiu şi eu mai puţin mâhnit.
  29. Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria; şi preţuiţi pe astfel de oameni.
  30. Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.

Capitolul 3

  1. Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos.
  2. Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!
  3. Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.
  4. Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult;
  5. eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ce priveşte Legea, fariseu;
  6. în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.
  7. Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
  8. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
  9. şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
  10. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
  11. ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
  12. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
  13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
  14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
  15. Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
  16. Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.
  17. Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
  18. Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.
  19. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.
  20. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
  21. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

Capitolul 4

  1. De aceea, preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor!
  2. Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul.
  3. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii.
  4. Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!
  5. Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
  6. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
  7. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
  8. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
  9. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
  10. Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.
  11. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.
  12. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
  13. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.
  14. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea.
  15. Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi.
  16. Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
  17. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru.
  18. Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.
  19. Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
  20. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
  21. Spuneţi sănătate fiecărui sfânt în Hristos Isus. Fraţii care sunt cu mine vă trimit sănătate.
  22. Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului.
  23. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Epistola lui Pavel către Coloseni

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,
  2. către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos care sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
  3. Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi
  4. şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
  5. din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
  6. care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,
  7. cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi
  8. şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.
  9. De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;
  10. pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu,
  11. întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,
  12. mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.
  13. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,
  14. în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
  15. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.
  16. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
  17. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
  18. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
  19. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El
  20. şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
  21. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum
  22. prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;
  23. negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
  24. Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.
  25. Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.
  26. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,
  27. cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.
  28. Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.
  29. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.

Capitolul 2

  1. Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;
  2. pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
  3. în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.
  4. Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare.
  5. Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.
  6. Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
  7. fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
  8. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.
  9. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
  10. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.
  11. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
  12. fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi.
  13. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
  14. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.
  15. A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.
  16. Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat,
  17. care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
  18. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
  19. şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
  20. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
  21. „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”?
  22. Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
  23. au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Capitolul 3

  1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
  2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
  3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
  4. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.
  5. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
  6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
  7. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate.
  8. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură.
  9. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui,
  10. şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.
  11. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.
  12. Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.
  13. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
  14. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.
  15. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.
  16. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.
  17. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
  18. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul.
  19. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.
  20. Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.
  21. Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.
  22. Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul.
  23. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
  24. ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.
  25. Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.

Capitolul 4

  1. Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer.
  2. Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.
  3. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri:
  4. ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea.
  5. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.
  6. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.
  7. Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.
  8. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă mângâie inimile.
  9. L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi preaiubit, care este dintre ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.
  10. Aristarh, tovarăşul meu de temniţă, vă trimite sănătate; tot aşa şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci… dacă vine la voi, să-l primiţi bine),
  11. şi Isus, zis Iust: ei sunt din numărul celor tăiaţi împrejur şi singurii care au lucrat împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu, oameni care mi-au fost de mângâiere.
  12. Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.
  13. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole.
  14. Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă trimit sănătate.
  15. Spuneţi sănătate fraţilor din Laodiceea şi lui Nimfa, şi bisericii din casa lui.
  16. După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.
  17. Şi spuneţi lui Arhip: „Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul.”
  18. Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin.

Întâia epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni

Capitolul 1

  1. Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
  2. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
  3. căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
  4. Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră.
  5. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi.
  6. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
  7. aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.
  8. În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
  9. Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
  10. şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.

Capitolul 2

  1. Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.
  2. După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.
  3. Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.
  4. Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima.
  5. În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei; martor este Dumnezeu.
  6. N-am căutat slavă de la oameni: nici de la voi, nici de la alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste.
  7. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.
  8. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi.
  9. Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu.
  10. Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi care credeţi.
  11. Ştiţi iarăşi că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream
  12. să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa.
  13. De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.
  14. Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus, în Iudeea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor.
  15. Iudeii aceştia au omorât pe Domnul Isus şi pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu şi sunt vrăjmaşi tuturor oamenilor,
  16. căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite. Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu!
  17. Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi câtăva vreme de voi, cu faţa, dar nu cu inima, am avut cu atât mai mult dorinţa să vă vedem.
  18. Astfel, o dată şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana.
  19. Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?
  20. Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.

Capitolul 3

  1. De aceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena
  2. şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,
  3. pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi.
  4. Şi, când eram la voi, v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine ştiţi.
  5. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimis să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.
  6. Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la noi şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi.
  7. De aceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre am fost mângâiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră.
  8. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul.
  9. Cum putem noi oare să mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru?
  10. Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre.
  11. Însuşi Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi!
  12. Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi,
  13. ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.

Capitolul 4

  1. Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm şi vă îndemnăm, în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta.
  2. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus.
  3. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie;
  4. fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste,
  5. nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu.
  6. Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit.
  7. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.
  8. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat şi Duhul Său cel Sfânt.
  9. Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii,
  10. şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea.
  11. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.
  12. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.
  13. Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
  14. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
  15. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.
  16. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.
  17. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
  18. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Capitolul 5

  1. Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor.
  2. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
  3. Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.
  4. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.
  5. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
  6. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.
  7. Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.
  8. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.
  9. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,
  10. care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.
  11. De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.
  12. Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc.
  13. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.
  14. Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.
  15. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.
  16. Bucuraţi-vă întotdeauna.
  17. Rugaţi-vă neîncetat.
  18. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
  19. Nu stingeţi Duhul.
  20. Nu dispreţuiţi prorociile.
  21. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.
  22. Feriţi-vă de orice se pare rău.
  23. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
  24. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
  25. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
  26. Spuneţi sănătate tuturor fraţilor, cu o sărutare sfântă.
  27. În Domnul, vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor.
  28. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

A doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni

Capitolul 1

  1. Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
  2. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  3. Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
  4. De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
  5. Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
  6. Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează
  7. şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
  8. într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
  9. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
  10. când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
  11. De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,
  12. pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

Capitolul 2

  1. Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
  2. să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
  3. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,
  4. potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
  5. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?
  6. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.
  7. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei.
  8. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
  9. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase
  10. şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.
  11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună,
  12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.
  13. Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
  14. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
  15. Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.
  16. Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde,
  17. să vă mângâie inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun!

Capitolul 3

  1. Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit, cum este la voi,
  2. şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa.
  3. Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.
  4. Cu privire la voi, avem încredere în Domnul că faceţi şi veţi face ce vă poruncim.
  5. Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
  6. În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi.
  7. Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am trăit în neorânduială între voi.
  8. N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.
  9. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat.
  10. Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”
  11. Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri.
  12. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.
  13. Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui.
  14. Şi, dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine.
  15. Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate.
  16. Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!
  17. Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu.
  18. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,
  2. către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
  3. După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură
  4. şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.
  5. Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.
  6. Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecării.
  7. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.
  8. Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine,
  9. căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,
  10. pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: –
  11. potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.
  12. Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui,
  13. măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă!
  14. Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.
  15. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.
  16. Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică.
  17. A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.
  18. Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună
  19. şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.
  20. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Capitolul 2

  1. Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,
  2. pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.
  3. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
  4. care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
  5. Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,
  6. care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
  7. şi propovăduitorul şi apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
  8. Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.
  9. Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
  10. ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
  11. Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
  12. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
  13. Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.
  14. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
  15. Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Capitolul 3

  1. Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.”
  2. Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.
  3. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;
  4. să-şi chivernisească bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa.
  5. Căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?
  6. Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului.
  7. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului.
  8. Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav,
  9. ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.
  10. Trebuie cercetaţi întâi, şi, numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi.
  11. Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.
  12. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor.
  13. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.
  14. Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine.
  15. Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului.
  16. Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”

Capitolul 4

  1. Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
  2. abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.
  3. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.
  4. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri,
  5. pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
  6. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum.
  7. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
  8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
  9. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit!
  10. Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.
  11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.
  12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.
  13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.
  14. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.
  15. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.
  16. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.

Capitolul 5

  1. Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi;
  2. pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
  3. Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.
  4. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
  5. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi stăruie, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni.
  6. Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.
  7. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.
  8. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.
  9. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat,
  10. să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
  11. Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou
  12. şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintâi.
  13. Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit.
  14. Vreau, dar, ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară,
  15. căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana.
  16. Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.
  17. Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.
  18. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.”
  19. Împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori.
  20. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică.
  21. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.
  22. Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat.
  23. Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.
  24. Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.
  25. Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute; şi cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.

Capitolul 6

  1. Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.
  2. Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt „fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat.
  3. Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,
  4. este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,
  5. zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.
  6. Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
  7. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
  8. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
  9. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.
  10. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
  11. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.
  12. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.
  13. Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,
  14. să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,
  15. care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,
  16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.
  17. Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele.
  18. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii,
  19. aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă.
  20. Timoteie, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel,
  21. pe care au mărturisit-o unii, şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin.

A doua epistolă a lui Pavel către Timotei

Capitolul 1

  1. Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
  2. către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
  3. Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
  4. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
  5. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
  6. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
  7. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
  8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
  9. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
  10. dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
  11. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
  12. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
  13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
  14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
  15. Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
  16. Domnul să-Şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu.
  17. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
  18. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul „în ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.

Capitolul 2

  1. Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.
  2. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.
  3. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.
  4. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.
  5. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
  6. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
  7. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.
  8. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea,
  9. pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.
  10. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
  11. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
  12. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.
  13. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.
  14. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă.
  15. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
  16. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.
  17. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet,
  18. care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora.
  19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
  20. Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară.
  21. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.
  22. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.
  23. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
  24. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
  25. să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
  26. şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Capitolul 3

  1. Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.
  2. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
  3. fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
  4. vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
  5. având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.
  6. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte,
  7. care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.
  8. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.
  9. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni.
  10. Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,
  11. prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.
  12. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
  13. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
  14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
  15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
  16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
  17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Capitolul 4

  1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
  2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
  3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
  4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
  5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.
  6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.
  7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
  8. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
  9. Caută de vino curând la mine.
  10. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.
  11. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.
  12. Pe Tihic l-am trimis la Efes.
  13. Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.
  14. Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
  15. Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre.
  16. La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
  17. Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
  18. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
  19. Spune sănătate Priscilei şi lui Acuila şi casei lui Onisifor.
  20. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
  21. Caută de vino înainte de iarnă. Eubul şi Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii îţi trimit sănătate.
  22. Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

Epistola lui Pavel către Tit

Capitolul 1

  1. Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului care este potrivit cu evlavia,
  2. în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,
  3. ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; –
  4. către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Hristos, Mântuitorul nostru!
  5. Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
  6. dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
  7. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav;
  8. ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat;
  9. să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.
  10. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,
  11. cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.
  12. Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”
  13. Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă
  14. şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr.
  15. Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
  16. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Capitolul 2

  1. Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
  2. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.
  3. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,
  4. ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii;
  5. să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.
  6. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi
  7. şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie,
  8. de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi.
  9. Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba,
  10. să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
  11. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
  12. şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
  13. aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
  14. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
  15. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.

Capitolul 3

  1. Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,
  2. să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.
  3. Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii.
  4. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
  5. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
  6. pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
  7. pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
  8. Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!
  9. Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice.
  10. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări,
  11. căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit.
  12. Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo m-am hotărât să iernez.
  13. Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.
  14. Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditori.
  15. Toţi cei ce sunt cu mine îţi trimit sănătate. Spune sănătate celor ce ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.

Epistola lui Pavel către Filimon

Capitolul 1

  1. Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,
  2. către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către biserica din casa ta:
  3. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
  4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
  5. pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.
  6. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
  7. În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
  8. De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,
  9. vreau mai degrabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.
  10. Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,
  11. care altădată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.
  12. Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea.
  13. Aş fi dorit să-l ţin la mine ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanţuri pentru Evanghelie.
  14. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.
  15. Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie,
  16. dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!
  17. Dacă mă socoteşti, dar, ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi.
  18. Şi, dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.
  19. Eu, Pavel „voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.
  20. Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul şi înviorează-mi inima în Hristos!
  21. Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic.
  22. Totodată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.
  23. Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimite sănătate;
  24. tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.
  25. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Epistola către Evrei

Capitolul 1

  1. După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,
  2. la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.
  3. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,
  4. ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.
  5. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”?
  6. Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”
  7. Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”;
  8. pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate;
  9. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”
  10. Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.
  11. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;
  12. le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”
  13. Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale”?
  14. Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Capitolul 2

  1. De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
  2. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
  3. cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
  4. în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!
  5. În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim.
  6. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi?
  7. L-ai făcut pentru puţină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale:
  8. toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuşi, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.
  9. Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.
  10. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sunt toate şi care voia să ducă pe mulţi fii la slavă să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia mântuirii lor.
  11. Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”
  12. când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.”
  13. Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!”
  14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,
  15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
  16. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.
  17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
  18. Şi, prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Capitolul 3

  1. De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,
  2. care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”
  3. Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. –
  4. Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. –
  5. Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu.
  6. Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
  7. De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
  8. nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,
  9. unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
  10. De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
  11. Am jurat, dar, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”
  12. Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu.
  13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
  14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
  15. câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
  16. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise?
  17. Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu?
  18. Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
  19. Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Capitolul 4

  1. Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.
  2. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.
  3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
  4. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
  5. Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
  6. Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
  7. El hotărăşte din nou o zi: „astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
  8. Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
  9. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
  10. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
  11. Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
  12. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
  13. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.
  14. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.
  15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
  16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Capitolul 5

  1. În adevăr, orice mare preot luat din mijlocul oamenilor este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.
  2. El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este cuprins de slăbiciune.
  3. Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.
  4. Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
  5. Tot aşa, şi Hristos nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
  6. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”
  7. El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
  8. măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.
  9. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut, pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,
  10. căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”
  11. Asupra celor de mai sus avem multe de zis şi lucruri grele de tâlcuit, fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere.
  12. În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.
  13. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.
  14. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

Capitolul 6

  1. De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
  2. învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
  3. Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
  4. Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
  5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
  6. şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
  7. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
  8. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
  9. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
  10. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
  11. Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
  12. aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
  13. Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
  14. şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
  15. Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
  16. Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
  17. De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
  18. pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
  19. pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
  20. unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

Capitolul 7

  1. În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt – care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
  2. care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnătatea numelui său, este întâi „împărat al neprihănirii”, apoi şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”;
  3. fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu – rămâne preot în veac.
  4. Vedeţi bine, dar, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
  5. Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
  6. Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
  7. Dar fără îndoială că cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
  8. Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu.
  9. Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
  10. căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
  11. Dacă, dar, desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron?
  12. Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
  13. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
  14. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
  15. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot,
  16. pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.
  17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
  18. Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei –
  19. căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
  20. Şi, fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ –
  21. căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” –
  22. prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.
  23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi.
  24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.
  25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.
  26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri,
  27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.
  28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

Capitolul 8

  1. Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
  2. ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului Cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
  3. Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
  4. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege.
  5. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”
  6. Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
  7. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
  8. Căci, ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou;
  9. nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
  10. Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
  11. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei.
  12. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.”
  13. Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Capitolul 9

  1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.
  2. În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
  3. după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.
  4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.
  5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
  6. Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.
  7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
  8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi.
  9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.
  10. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.
  11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
  12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
  13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
  14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
  15. Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
  16. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
  17. Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
  18. De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
  19. Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul
  20. şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”
  21. De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă.
  22. Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
  23. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea.
  24. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
  25. Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
  26. fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
  27. Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
  28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.

Capitolul 10

  1. În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
  2. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?
  3. Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;
  4. căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.
  5. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
  6. n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
  7. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
  8. După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege),
  9. apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.
  10. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
  11. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,
  12. El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu
  13. şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
  14. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
  15. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
  16. „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,
  17. adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
  18. Dar acolo unde este iertare de păcate nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
  19. Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
  20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
  21. şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
  22. să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
  23. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
  24. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
  25. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.
  26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
  27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
  28. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
  29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
  30. Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
  31. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
  32. Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
  33. pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
  34. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
  35. Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
  36. Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
  37. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
  38. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
  39. Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Capitolul 11

  1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
  2. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
  3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
  4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
  5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
  6. Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
  7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
  8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
  9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
  10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
  11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
  12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
  13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
  14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
  15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
  16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
  17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
  18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
  19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
  20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
  21. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.”
  22. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
  23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
  24. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,
  25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
  26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
  27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
  28. Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
  29. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
  30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
  31. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
  32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
  33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
  34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
  35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
  36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
  37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
  38. ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
  39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
  40. pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Capitolul 12

  1. Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
  2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
  3. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
  4. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
  5. Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.
  6. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
  7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
  8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
  9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
  10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
  11. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
  12. Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
  13. croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
  14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
  15. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
  16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
  17. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
  18. Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
  19. nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
  20. (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
  21. Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „sunt îngrozit şi tremur!”)
  22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
  23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
  24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
  25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
  26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
  27. Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
  28. Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
  29. fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Capitolul 13

  1. Stăruiţi în dragostea frăţească.
  2. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.
  3. Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.
  4. Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.
  5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
  6. Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
  7. Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!
  8. Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!
  9. Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.
  10. Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort.
  11. În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.”
  12. De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.
  13. Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.
  14. Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.
  15. Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
  16. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.
  17. Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
  18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.
  19. Mai ales vă rog cu stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând.
  20. Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
  21. să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
  22. Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe scurt.
  23. Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând, voi veni împreună cu el să vă văd.
  24. Spuneţi sănătate tuturor mai marilor voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimit sănătate.
  25. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin.

Epistola sobornicească a lui Iacov

Capitolul 1

  1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!
  2. Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
  3. ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
  4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.
  5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
  6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
  7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
  8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
  9. Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.
  10. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
  11. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere; aşa se va veşteji bogatul în umbletele lui.
  12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
  13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
  14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
  15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.
  16. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi:
  17. orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
  18. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
  19. Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
  20. căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
  21. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
  22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
  23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,
  24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
  25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
  26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
  27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Capitolul 2

  1. Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.
  2. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
  3. şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!”, şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Şezi jos la picioarele mele!”
  4. Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele?
  5. Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
  6. Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
  7. Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?
  8. Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi.
  9. Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege.
  10. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
  11. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
  12. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei,
  13. căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă, dar mila biruie judecata.
  14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
  15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
  16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
  17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
  18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
  19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
  20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
  21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
  22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
  23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
  24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
  25. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
  26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Capitolul 3

  1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
  2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
  3. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
  4. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
  5. Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
  6. Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
  7. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
  8. dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
  9. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
  10. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
  11. Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?
  12. Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
  13. Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
  14. Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
  15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.
  16. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
  17. Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
  18. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.

Capitolul 4

  1. De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
  2. Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
  3. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
  4. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
  5. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.
  6. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
  7. Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
  8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
  9. Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
  10. smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
  11. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
  12. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?
  13. Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,
  14. şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
  15. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
  16. Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.
  17. Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!

Capitolul 5

  1. Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi.
  2. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii.
  3. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!
  4. Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
  5. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.
  6. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!
  7. Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.
  8. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.
  9. Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă.
  10. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului.
  11. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.
  12. Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată.
  13. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
  14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
  15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
  16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
  17. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
  18. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.
  19. Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul,
  20. să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.

Întâia epistolă sobornicească a lui Petru

Capitolul 1

  1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
  2. după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!
  3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
  4. şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
  5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
  6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
  7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
  8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
  9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
  10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
  11. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
  12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
  13. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
  14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
  15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
  16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
  17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
  18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
  19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
  20. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
  21. care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
  22. Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;
  23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
  24. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos,
  25. dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Capitolul 2

  1. Lepădaţi, dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire;
  2. şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire,
  3. dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.
  4. Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.
  5. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
  6. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.”
  7. Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”,
  8. şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.
  9. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
  10. pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare.
  11. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.
  12. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.
  13. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor,
  14. cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine.
  15. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.
  16. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.
  17. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului!
  18. Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.
  19. Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept.
  20. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.
  21. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
  22. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.”
  23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
  24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
  25. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.

Capitolul 3

  1. Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,
  2. când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.
  3. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
  4. ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
  5. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;
  6. ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.
  7. Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.
  8. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.
  9. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.
  10. „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare,
  11. să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.
  12. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.”
  13. Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?
  14. Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!
  15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă,
  16. având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.
  17. Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!
  18. Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,
  19. în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,
  20. care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.
  21. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţare de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,
  22. care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce S-a înălţat la cer şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile.

Capitolul 4

  1. Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
  2. pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
  3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
  4. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.
  5. Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
  6. Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.
  7. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.
  8. Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.
  9. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire.
  10. Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.
  11. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
  12. Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi;
  13. dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui.
  14. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
  15. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
  16. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
  17. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
  18. Şi, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?
  19. Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă ce este bine.

Capitolul 5

  1. Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită:
  2. păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.
  3. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei.
  4. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.
  5. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”
  6. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.
  7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.
  8. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
  9. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.
  10. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
  11. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
  12. V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta de care v-aţi alipit.
  13. Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul meu.
  14. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste. Pacea să fie cu voi cu toţi care sunteţi în Hristos Isus! Amin.

A doua epistolă sobornicească a lui Petru

Capitolul 1

  1. Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
  2. Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
  3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
  4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
  5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
  6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
  7. cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
  8. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
  9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
  10. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
  11. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.
  12. De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
  13. Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte;
  14. căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.
  15. Îmi voi da osteneala, dar, ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.
  16. În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.
  17. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
  18. Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.
  19. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
  20. Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.
  21. Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

Capitolul 2

  1. În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.
  2. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
  3. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
  4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
  5. dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
  6. dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
  7. şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
  8. (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite)
  9. înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
  10. mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
  11. pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.
  12. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
  13. şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
  14. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
  15. După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.
  16. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului.
  17. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.
  18. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
  19. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
  20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
  21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
  22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

Capitolul 3

  1. Preaiubiţilor, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înştiinţări,
  2. ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii proroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voştri.
  3. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor
  4. şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”
  5. Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei
  6. şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
  7. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.
  8. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.
  9. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
  10. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
  11. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,
  12. aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
  13. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
  14. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
  15. Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,
  16. ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
  17. Voi deci, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria;
  18. ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum şi în ziua veşniciei. Amin.

Întâia epistolă sobornicească a lui Ioan

Capitolul 1

  1. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii –
  2. pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată –
  3. deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.
  4. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
  5. Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric.
  6. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.
  7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.
  8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
  9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.
  10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

Capitolul 2

  1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.
  2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
  3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
  4. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
  5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
  6. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
  7. Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.
  8. Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.
  9. Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum.
  10. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.
  11. Dar cine urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
  12. Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui.
  13. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.
  14. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.
  15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
  16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
  17. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
  18. Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.
  19. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.
  20. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.
  21. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.
  22. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.
  23. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.
  24. Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl.
  25. Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică.
  26. V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.
  27. Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
  28. Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.
  29. Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.

Capitolul 3

  1. Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
  2. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.
  3. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.
  4. Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
  5. Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
  6. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
  7. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.
  8. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
  9. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
  10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
  11. Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
  12. nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
  13. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
  14. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
  15. Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el.
  16. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
  17. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?
  18. Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.
  19. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui,
  20. în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.
  21. Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
  22. Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
  23. Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.
  24. Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.

Capitolul 4

  1. Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.
  2. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu;
  3. şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.
  4. Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
  5. Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă.
  6. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.
  7. Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
  8. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.
  9. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
  10. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
  11. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
  12. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.
  13. Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său.
  14. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.
  15. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.
  16. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.
  17. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii.
  18. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.
  19. Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.
  20. Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?
  21. Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său.

Capitolul 5

  1. Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El.
  2. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.
  3. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele;
  4. pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.
  5. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
  6. El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.
  7. (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.)
  8. Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor.
  9. Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său.
  10. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.
  11. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
  12. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
  13. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.
  14. Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
  15. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
  16. Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
  17. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte.
  18. Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.
  19. Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.
  20. Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
  21. Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.

A doua epistolă a lui Ioan

Capitolul 1

  1. Prezbiterul, către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul –
  2. pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac:
  3. Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!
  4. M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.
  5. Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii!
  6. Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început.
  7. Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!
  8. Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.
  9. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
  10. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”
  11. Căci cine-i zice: „Bun venit!”, se face părtaş faptelor lui rele.
  12. Aş avea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.
  13. Copiii surorii tale alese îţi trimit sănătate. Amin.

A treia epistolă a lui Ioan

Capitolul 1

  1. Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.
  2. Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.
  3. A fost o mare bucurie pentru mine când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr.
  4. Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
  5. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată.
  6. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu;
  7. căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri.
  8. Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul.
  9. Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi.
  10. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică.
  11. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu.
  12. Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată.
  13. Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei.
  14. Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.

Epistola sobornicească a lui Iuda

Capitolul 1

  1. Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos:
  2. Îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.
  3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
  4. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.
  5. Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
  6. El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.
  7. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.
  8. Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.
  9. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”
  10. Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
  11. Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
  12. Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;
  13. nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
  14. Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi,
  15. ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”
  16. Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig.
  17. Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos.
  18. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.
  19. Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul.
  20. Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,
  21. ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.
  22. Mustraţi pe cei ce se despart de voi;
  23. căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne.
  24. Iar a Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,
  25. singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.

Apocalipsa lui Ioan

Capitolul 1

  1. Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan
  2. care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut.
  3. Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!
  4. Ioan, către cele şapte biserici care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie,
  5. şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său
  6. şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.
  7. Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.
  8. „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”
  9. Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
  10. În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,
  11. care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”
  12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
  13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
  14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
  15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
  16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
  17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
  18. Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
  19. Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
  20. Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.

Capitolul 2

  1. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:
  2. „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.
  3. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit.
  4. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
  5. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.
  6. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.
  7. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
  8. Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: „Iată ce zice Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
  9. „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat) şi batjocurile din partea celor ce zic că sunt iudei, şi nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei.
  10. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”
  11. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”
  12. Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:
  13. „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.
  14. Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.
  15. Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
  16. Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”
  17. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”
  18. Îngerului Bisericii din Tiatira scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
  19. „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
  20. Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
  21. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!
  22. Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
  23. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
  24. Vouă însă tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.
  25. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!
  26. Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste neamuri.
  27. Le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.
  28. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.”
  29. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Capitolul 3

  1. Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
  2. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
  3. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
  4. Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
  5. Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
  6. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
  7. Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: „Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide:
  8. „Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.
  9. Iată că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.
  10. Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului.
  11. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.
  12. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”
  13. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”
  14. Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu:
  15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
  16. Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
  17. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
  18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
  19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!
  20. Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
  21. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”
  22. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Capitolul 4

  1. După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”
  2. Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
  3. Cel ce şedea pe el avea înfăţişarea unei pietre de jasp şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
  4. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
  5. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
  6. În faţa scaunului de domnie mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cristalului. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
  7. Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
  8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”
  9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,
  10. cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau:
  11. „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Capitolul 5

  1. Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi.
  2. Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”
  3. Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
  4. Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
  5. Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.
  6. Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.
  7. El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.
  8. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.
  9. Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
  10. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pământ!”
  11. M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.
  12. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
  13. Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
  14. Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

Capitolul 6

  1. Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: „Vino şi vezi!”
  2. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruie.
  3. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: „Vino şi vezi.”
  4. Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.
  5. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.
  6. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”
  7. Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”
  8. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.
  9. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră.
  10. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”
  11. Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.
  12. Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele,
  13. şi stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic.
  14. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor.
  15. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor.
  16. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;
  17. căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?”

Capitolul 7

  1. După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
  2. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,
  3. zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”
  4. Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.
  5. Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;
  6. din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;
  7. din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;
  8. din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi.
  9. După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
  10. şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
  11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
  12. şi au zis: „Amin. A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
  13. Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
  14. „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
  15. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.
  16. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
  17. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Capitolul 8

  1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
  2. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.
  3. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie.
  4. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
  5. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.
  6. Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.
  7. Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.
  8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,
  9. şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.
  10. Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
  11. Steaua se chema „Pelin”; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
  12. Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.
  13. M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune.”

Capitolul 9

  1. Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului
  2. şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
  3. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpionii pământului.
  4. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
  5. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpionului, când înţeapă pe un om.
  6. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.
  7. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.
  8. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.
  9. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.
  10. Aveau nişte cozi ca de scorpioni, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
  11. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion.
  12. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
  13. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,
  14. şi zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufrat!”
  15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
  16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
  17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
  18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor.
  19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
  20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
  21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.

Capitolul 10

  1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
  2. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ
  3. şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
  4. Şi, când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”
  5. Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
  6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
  7. ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.
  8. Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
  9. M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”
  10. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o; în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
  11. Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”

Capitolul 11

  1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
  2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
  3. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
  4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
  5. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
  6. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
  7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
  8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
  9. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
  10. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
  11. Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
  12. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
  13. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
  14. A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.
  15. Îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”
  16. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu,
  17. şi au zis: „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.
  18. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi proroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”
  19. Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.

Capitolul 12

  1. În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
  2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
  3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
  4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
  5. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
  6. Şi femeia a fugit în pustiu, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
  7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
  8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
  9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
  10. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
  11. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
  12. De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”
  13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
  14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.
  15. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
  16. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.
  17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Capitolul 13

  1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
  2. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
  3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.
  4. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
  5. I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.
  6. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.
  7. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
  8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
  9. Cine are urechi să audă!
  10. Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.
  11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
  12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
  13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.
  14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.
  15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
  16. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
  17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
  18. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Capitolul 14

  1. Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.
  2. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor.
  3. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
  4. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.
  5. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
  6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
  7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
  8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”
  9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
  10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.
  11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!
  12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”
  13. Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”
  14. Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită.
  15. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.”
  16. Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.
  17. Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger care avea şi el un cosor ascuţit.
  18. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”
  19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
  20. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Capitolul 15

  1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.
  2. Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu lăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului numelui ei.
  3. Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
  4. Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!”
  5. După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei.
  6. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
  7. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.
  8. Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

Capitolul 16

  1. Şi am auzit un glas tare care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
  2. Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
  3. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare.
  4. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge.
  5. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
  6. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici.”
  7. Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!”
  8. Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
  9. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
  10. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
  11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.
  12. Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit.
  13. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
  14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. –
  15. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” –
  16. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
  17. Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”
  18. Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.
  19. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
  20. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.
  21. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.

Capitolul 17

  1. Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
  2. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
  3. Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.
  4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
  5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”
  6. Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.
  7. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
  8. Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –
  9. Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.
  10. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.
  11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.
  12. Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
  13. Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.
  14. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
  15. Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
  16. Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.
  17. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.
  18. Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”

Capitolul 18

  1. După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
  2. El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
  3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
  4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
  5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
  6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!
  7. Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!”
  8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
  9. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
  10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” –
  11. Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
  12. marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
  13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
  14. Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi.
  15. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui
  16. şi vor zice: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
  17. Atâtea bogăţii într-un ceas s-au prăpădit!” – Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe;
  18. şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?”
  19. Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
  20. „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”
  21. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!
  22. Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de lăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
  23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei – pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta
  24. şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor, şi al sfinţilor, şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”

Capitolul 19

  1. După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă care zicea: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!
  2. Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.”
  3. Şi au zis a doua oară: „Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
  4. Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”
  5. Şi, din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”
  6. Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărăţească.
  7. Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit
  8. şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)
  9. Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”
  10. Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)”
  11. Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.
  12. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
  13. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.”
  14. Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.
  15. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
  16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
  17. Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
  18. ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
  19. Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
  20. Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă.
  21. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Capitolul 20

  1. Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
  2. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
  3. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
  4. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
  5. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
  6. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.
  7. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
  8. şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
  9. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
  10. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
  11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
  12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
  13. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
  14. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
  15. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Capitolul 21

  1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
  2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
  3. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
  4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
  5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
  6. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
  7. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.
  8. Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
  9. Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
  10. Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,
  11. având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul.
  12. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
  13. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus, trei porţi.
  14. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
  15. Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
  16. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
  17. I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
  18. Zidul era zidit de jasp, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
  19. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald;
  20. a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.
  21. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
  22. În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei.
  23. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
  24. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
  25. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
  26. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.
  27. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Capitolul 22

  1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.
  2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
  3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
  4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
  5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.
  6. Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” Şi Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. –
  7. „Şi iată, Eu vin curând! – Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!”
  8. Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi, după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
  9. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
  10. Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.
  11. Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!
  12. „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
  13. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
  14. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
  15. Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
  16. „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”
  17. Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!
  18. Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
  19. Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
  20. Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
  21. Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ
A VECHIULUI ŞI NOULUI TESTAMENT

Traducerea: Dumitru Cornilescu, 1924

Corectura ortografică şi morfologică: Miodrag Recheşan
Iulie 2014

www.Biblia.PentruViata.ro