El e un rege perfect!

Când ne uităm în jur ne dăm seama că este nevoie de un micracol. Oamenii au nevoie de un miracol pentru că declinul societății este așa de mare încât numai Dumnezeu o mai poate salva, dacă vrea. Dar El Își va duce planul la capăt.

Și orice s-ar întâmpla pe pământ, dacă Îl iubim pe Hristos ne va fi bine. Avem de moștenit Împărăția Tatălui care nu este un vis și nici un basm, ci realitatea ce se descoperă în fiecare zi, mai mult.

Cînd poporul Israel n-a mai dorit să fie condus direct de Dumnezeu, au solicitat un rege peste ei. Au vrut să fie conduși de oameni, părea mai accesibil omul, voiau pe cineva ca ei, dar până la urmă tot la Dumnezeu au apelat.

Totul începe și totul se termină cu Dumnezeu. Oricât ar fugi oamenii de El, golul din inimă nu poate fi umplut altfel. De ce să nu-L iubești?

Monarhii pe vremuri erau aproape inaccesibili, cu greu ajungeai la ei, în audiențe. Hristos este în orice clipă dispus să te asculte. N-ai nevoie decât de genunchi plecați și de o inimă smerită. Îl poți chema oricând și te va asculta. Atenție, te va asculta dar nu înseamnă că îți va îndeplini toate rugăciunile. Poate nu dorești bine ce dorești.

Regii, mulți din ei erau neînduplecați. Dacă greșeai erai pedepsit. Hristos nu e așa. El este îngăduitor cu slăbiciunile noastre și ne iartă dacă ne căim din inimă. Avantajul este că El ne cunoaște inima, nu putem să ne afișăm cu zâmbete apretate sau ipocrizie. Doar sinceritatea este calea ca să ne primească în audiență.

Regii erau și ei oameni cu greșeli, puteau să te judece în mod eronat. Hristos nu! El este drept și desăvârșit iar când ia o hotărâre cu privire la tine se ține de ea și știi că e corectă. În fața lui Dumnezeu nu poți comenta, protesta sau ignora o hotărâre a Lui.

Avem un Dumnezeu perfect în toate și desăvârșit în toate. Nimeni nu este așa frumos ca El. Mai mult, Și-a dat viața pentru noi ca să avem o șansă. Cum să nu-L iubești?