Toamna si frunzele noastre
A venit toamna de ceva vreme. Unele frunze încă mai stau agățate prin copaci ca și omul care se ține strâns de ce are ca nu cumva să piardă ceva. La cea mai mică adiere de vânt te aștepți ca unele să fie luate și să cadă.
De viața asta ne agățăm toți, cum putem, disperați uneori. Facem orice ca să ne fie bine și e normal pentru că nimeni nu dorește să îi meargă rău. De Biblie ne agățăm ca frunzele toamna. Prea firavi câteodată și cu credință care se mai lasă purtată de vânt.
Dacă ne desprindem de copac, la o pală de vânt, se cam termină pentru noi. Hristos ne spunea să fim plini de suc și verzi. Plinătatea aceasta a vieții nu o putem avea la o oală de sarmale ci gustând în fiecare zi din Cuvânt.
Dumnezeu nu ne vrea uscați ca frunzele, chiar dacă sunt frumoase, chiar dacă încântă ochiul, ele sunt moarte și devin un fel de compost la un moment dat. El ne vrea verzi, El dorește ca noi să evităm moartea spirituală. Unii oameni se duc ca niște frunze colorate, purtate de vânt. Sunt admirați și apoi uiți de ei.
Nimeni nu se întreabă de ce cad frunzele toamna, pentru că li se pare ceva normal. Dacă ar cădea vara ar fi altceva. Dumnezeu ne vrea verzi, cu viață și cu bucurie, schimbând ceva în jurul nostru. Vrea să trăim veșnic în copacul iubirii lui Hristos.
În dragostea Lui ne-a lăsat să alegem ce vrem și noi. Cerul nu vrea să-și facă poze cu noi de care să-și amintească. Raiul ne vrea tălpile picioarelor. Dumnezeu ne vrea cu rod, nu doar înfloriți.
Peste iubiții Lui, poate trece și toamna și iarna. Ei rămân ca brazii, veșnic verzi.
Mă gândeam la toamnă din perspectiva copacilor, nu a frunzelor. Cad frunzele, se curăță, apoi așteaptă cu răbdare primăvara să-nflorească iar.
Câteodată încercarea lovește ca și toamna, copacii. E acolo doar ca să învățăm ceva din ea și apoi cu răbdare va veni și soarele.
Până la urmă, toate vin și pleacă. Doar noi să rămânem în El.
Alexandru_Fintoiu