Isus vine!

A mai trecut o săptămână. Nu știu câte vor mai fi până ne vom duce cu Cel care a promis că vine să ne ia. Ne tot pregătește locul acela de ceva timp. Nu meritam să ajungem acolo dar ne-a oferit bilete gratis. Ne-a deschis apetitul pentru visare iar imaginația noastră nu poate replica frumusețea desăvârșită din prezența lui Dumnezeu.

Știm asta pentru că credem. Credem pentru că am văzut cu ochii noștri dragostea cu care Dumnezeu ne poartă de grijă. Chiar și în problemele cele mai mari, harul Lui te mângâie cumva. Face El ce face, dar nu te lasă și îți amintește că El are ultimul cuvânt de spus.

Când ne-a zugrăvit cerul ne-a spus îndeajuns ca noi să vrem să fim acolo și să dorim să ne luptăm lupta cea bună. Vom vedea îngeri, vom vedea ființele cerești și tot ce acum nu putem să ne imaginăm. Cel mai grozav va fi când ne vom întâlni cu Isus. Cu toții ni L-am imaginat cumva. Așa funcționăm noi oamenii limitați de gânduri, cumva ne reprezentăm în mintea noastră felul în care ni se pare că este ceva de nevăzut.

Interesant este că de văzut L-am văzut. Nu trăsăturile fiziologice, ci caracterul divin al perefecțiunii lui Hristos. Rege, Fiu, Mântuitor, Dumnezeu și până la urmă, izvorul eternității, Apa Vie.

Criza generală prin care trece planeta, vorbește mai mult ca niciodată despre iminenta venire a lui Isus Hristos. Vorbește din pricina magnitudinii și intensității ei. Toată lumea este afectată iar momentele sunt tulburi.

Noi ne vom păstra curata nădejde pe care o așteaptă răsplătirea. Ne luptăm să răzbim prin întuneric, facem lumină unde putem și ne păstrăm răbdarea.

Domnul nostru vine!

                                                                                                                                                Alexandru_Fintoiu