Gand de toamna!

A venit toamna și cu ea s-au terminat și concediile. Vin facturi, viroze, ziua s-a micșorat. Dar toamna e frumoasă. Învățăm să ne pregătim pentru iarnă cu toate că noi nu așteptăm iarna ci primăvara eternă.
Încep să cadă frunzele puțin câte puțin. Plăcerea de a le vedea frumusețea legănându-se în vânt este rezervată celor care scot capetele din monitoare, tehnologie și probleme zilnice. Dumnezeu ne-a dat în dar natura să avem grijă de ea dar oamenii au apreciat mai mult betonul. Decât o plimbare prin covorul de frunze căzute, mai bine o tură pe la mall sau prin magazine.
Românii spun că toamna se numără bobocii. Acum nu prea mai sunt și nici nu prea mai ai ce număra, poate doar câteva borcane cu zacuscă sau murături la care an de an nu renunțăm cu toate că ne mai rămâne.
Noi ne gândim la zilele care ne-au mai rămas până Îl vom vedea. Tot așteptăm. Cum putem ne străduim. Auzim de alți oameni care în așteptarea lor și-au pierdut busola. Lucruri care prin biserici nu erau, acum sunt tot mai dese. Nu e vorba de videoproiectoare… Doar de lipsa dedicării și a iubirii pentru El.
Cine toamna muncește, iarna huzurește, așa glăsuiește alt proverb. Pentru creștini lupta nu își ia concediu, luptăm zi de zi…pentru cunună nu pentru vânt. Când vine iarna muncim iar…
Toamna poate că este începutul finalului unui an. Dar să nu uităm că primăvara se apropie… Depinde cum vrei să privești sau în ce direcție…

                                Alexandru_Fintoiu