EPISTOLA ÎNTÂI A LUI PAVEL CĂTRE TIMOTEI


1

1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a Domnului Isus Hristos, nădejdea noastră,

Fapt 9.15;Gal 1.1-11;1Tim 2.3;1Tim 4.10;Tit 1.3;Tit 2.10;Tit 13.4;Iuda 25;Col 1.27;

2către Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Hristos Isus, Domnul nostru!

Fapt 16.1;1Cor 4.17;Filip 2.19;1Tes 3.2;Tit 1.4;Gal 1.3;2Tim 1.2;1Pet 1.2;

3După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură,

Fapt 20.1-3;Filip 2.24;Gal 1.6-7;1Tim 6.3-10;

4și să nu se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum.

1Tim 4.7;1Tim 6.4-20;2Tim 2.14;2Tim 16.23;Tit 1.14;Tit 3.9;1Tim 6.4;

5Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.

Rom 13.8-10;Gal 5.14;2Tim 2.22;

6Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării.

1Tim 6.4-20;

7Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc.

1Tim 6.4;

8Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine,

Rom 7.12;

9căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,

Gal 3.19;Gal 5.23;

10pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoase: -

1Tim 6.3;2Tim 4.3;Tit 4.9;Tit 2.1;

11potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie.

1Tim 6.15;1Cor 9.17;Gal 2.7;Col 1.25;1Tes 2.4;1Tim 2.7;2Tim 1.11;Tit 1.3;

12Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, și m-a pus în slujba Lui,

2Cor 12.9;1Cor 7.25;2Cor 3.5-6;2Cor 4.1;Col 1.25;

13măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință, în necredință!

Fapt 8.3;Fapt 9.1;1Cor 9.19;Filip 3.6;Luc 23.34;Ioan 9.39-41;Fapt 3.17;Fapt 26.9;

14Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în Hristos Isus.

Rom 5.20;1Cor 15.10;2Tim 1.13;Luc 7.47;

15O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: "Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși", dintre care cel dintâi sunt eu.

1Tim 3.1;1Tim 4.9;2Tim 2.11;Tit 3.8;Mat 9.13;Marc 2.17;Luc 5.32;Luc 19.10;Rom 5.8;1Ioan 3.5;

16Dar am căpătat îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică.

2Cor 4.1;Fapt 13.39;

17A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.

Ps 10.16;Ps 145.13;Dan 7.14;1Tim 6.15-16;Rom 1.23;Ioan 1.18;Evr 11.27;1Ioan 14.12;Rom 16.27;Iuda 25;1Cron 29.11;

18Porunca pe care ți-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca, prin ele să te lupți lupta cea bună,

1Tim 6.13-20;2Tim 2.2;1Tim 4.14;1Tim 6.12;2Tim 2.3;2Tim 4.7;

19și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.

1Tim 3.9;1Tim 6.9;

20Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească.

2Tim 2.17;2Tim 4.14;1Cor 5.5;Fapt 13.45;

2

1Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii,

2pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.

Ezra 6.10;Ier 29.7;Rom 13.1;

3Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,

Rom 12.2;1Tim 5.4;1Tim 1.1;2Tim 1.9;

4care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.

Ezec 18.23;Ioan 3.16-17;Tit 2.11;2Pet 3.9;Ioan 17.3;2Tim 2.25;

5Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos,

Rom 3.29-30;Rom 10.12;Gal 3.20;Evr 8.6;Evr 9.15;

6care S-a dat pe Sine însuși, ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,

Mat 20.28;Marc 10.45;Efes 1.7;Tit 2.14;1Cor 1.6;2Tim 1.10;2Tim 1.8;Rom 5.5;Gal 4.4;Efes 1.9;Efes 3.5;Tit 1.3;

7și propovăduitorul și apostolul lui am fost pus eu - spun adevărul în Hristos, nu mint - ca să învăț pe Neamuri credința și adevărul.

Efes 3.7-8;2Tim 1.11;Rom 9.1;Rom 11.13;Rom 15.16;Gal 1.16;

8Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc, și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.

Mal 1.11;Ioan 4.21;Ps 134.2;Isa 1.15;

9Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

1Pet 3.3;

10ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

1Pet 3.4;

11Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea.

12Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

1Cor 14.34;Efes 5.24;

13Căci întâi a fost întocmit Adam, și apoi Eva.

Gen 1.27;Gen 2.18-22;1Cor 11.8-9;

14Și nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

Gen 3.6;2Cor 11.3;

15Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.

3

1Adevărat este cuvântul acesta: "Dacă râvnește cineva să fie episcop (Sau: privighetor.), dorește un lucru bun."

1Tim 1.15;Fapt 20.28;Filip 1.1;Efes 4.12;

2Dar trebuie ca episcopul (Sau: priveghetor.) să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții.

Tit 1.6;1Tim 5.9;2Tim 2.24;

3Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani;

1Tim 3.8;Tit 1.7;2Tim 2.24;1Pet 5.2;2Tim 2.24;

4să-și chivernisească bine casa, și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința.

Tit 1.6;

5Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?

6Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda diavolului.

Isa 14.12;

7Trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, și să cadă în cursa diavolului.

Fapt 22.12;1Cor 5.12;1Tes 4.12;1Tim 6.9;2Tim 2.26;

8Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiți, nu cu două fețe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câștig mârșav:

Fapt 6.3;Lev 10.9;Ezec 44.21;1Tim 3.3;

9ci să păstreze taina credinței într-un cuget curat.

1Tim 1.19;

10Trebuie cercetați întâi, și numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi.

11Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.

Tit 2.3;

12Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste, și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor.

13Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus.

Mat 25.21;

14Îți scriu aceste lucruri cu nădejde că voi veni în curând la tine.

15Dar dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului.

Efes 2.21-22;2Tim 2.20;

16Și fără îndoială, mare este taina evlaviei... "Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă."

Ioan 1.14;1Ioan 1.2;Mat 3.16;Ioan 1.32-33;Ioan 15.26;Ioan 16.8-9;Rom 1.4;1Pet 3.18;1Ioan 5.6-etc;Mat 28.2;Marc 16.5;Luc 2.13;Luc 24.4;Ioan 20.12;Efes 3.10;1Pet 1.12;Fapt 10.34;Fapt 13.46-48;Rom 10.18;Gal 2.8;Efes 3.5-8;Col 1.27-28;1Tim 2.7;Col 1.6-23;Luc 24.51;Fapt 1.9;1Pet 3.22;

4

1Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor,

Ioan 16.13;2Tes 2.3;2Tim 3.1;2Pet 3.3;1Ioan 2.18;Iuda 4-18;1Pet 1.20;2Tim 3.13;2Pet 2.1;Apoc 16.14;Dan 11.35-38;Apoc 9.20;

2abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor.

Mat 7.15;Rom 16.18;

3Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul.

1Cor 7.28-38;Col 2.20-21;Evr 13.4;Rom 14.3-17;1Cor 8.8;Gen 1.29;Gen 9.3;Rom 14.6;1Cor 10.30;

4Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumiri;

5pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.

6Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, pe care ai urmat-o până acum.

2Tim 3.14-15;

7Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios.

1Tim 1.4;1Tim 6.20;2Tim 2.16-23;2Tim 4.4;Tit 1.14;Evr 5.14;

8Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.

1Cor 8.8;Col 2.23;1Tim 6.6;Ps 37.4;Ps 84.11;Ps 112.2-3;Ps 145.19;Mat 6.33;Mat 19.29;Marc 10.30;Rom 8.28;

9Iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit!

1Tim 1.15;

10Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, și mai ales al celor credincioși.

1Cor 4.11-12;1Tim 6.17;Ps 36.6;Ps 107.2-etc;

11Poruncește, și învață aceste lucruri.

1Tim 6.2;

12Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

1Cor 16.11;Tit 2.15;Tit 2.7;1Pet 5.3;

13Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora.

14Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor (Sau: bătrâni.).

2Tim 1.6;1Tim 1.18;Fapt 6.6;Fapt 8.17;Fapt 13.3;Fapt 9.6;1Tim 5.22;2Tim 1.6;

15Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.

16Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii, pe care o dai altora: stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.

Fapt 20.28;Ezec 33.9;Rom 11.14;1Cor 9.22;Iac 5.20;

5

1Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați;

Lev 19.32;

2pe femeile bătrâne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția.

3Cinstește pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.

1Tim 5.5;1Tim 5.16;

4Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor, și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.

Gen 45.10-11;Mat 15.4;Efes 6.1-2;1Tim 2.3;

5Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și-a pus nădejdea în Dumnezeu, și stăruie, zi și noapte, în cereri și rugăciuni.

1Cor 7.32;Luc 2.39;Luc 18.1;Fapt 26.7;

6Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă.

Iac 5.5;

7Poruncește și aceste lucruri, ca să fie fără vină.

1Tim 1.3;1Tim 4.11;1Tim 6.17;

8Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință, și este mai rău decât un necredincios.

Isa 58.7;Gal 6.10;2Tim 3.5;Tit 1.16;Mat 18.17;

9O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puțin de șaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat;

Luc 2.36;1Tim 3.2;

10să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună.

Fapt 16.15;Evr 13.2;1Pet 4.9;Gen 18.4;Gen 19.2;Luc 7.38-43;Ioan 13.5-14;

11Dar pe văduvele tinere să nu le primești: pentru că atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou,

12și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintâi.

13Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare, și vorbesc ce nu trebuie vorbit.

2Tes 3.11;

14Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară,

1Cor 7.9;1Tim 6.1;Tit 2.8;

15căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana.

16Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.

1Tim 5.3-5;

17Prezbiterii (Sau: bătrâni.) care cârmuiesc bine, să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura, pe care o dau altora.

Rom 12.8;1Cor 9.10-14;Gal 6.6;Filip 2.29;1Tes 5.12-13;Evr 13.7-17;Fapt 28.10;

18Căci Scriptura zice: "Să nu legi gura boului când treieră bucate"; și: "Vrednic este lucrătorul de plata lui."

Deut 25.4;1Cor 9.9;Lev 19.13;Deut 24.14-15;Mat 10.10;Luc 10.7;

19Împotriva unui prezbiter (Sau: bătrâni.) să nu primești învinuire decât din gura a doi sau trei martori.

Deut 19.15;

20Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.

Gal 2.11-14;Tit 1.13;Deut 13.11;

21Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, și să nu faci nimic cu părtinire.

1Tim 6.13;2Tim 2.14;2Tim 4.1;

22Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă: și să nu te faci părtaș păcatelor altora: pe tine însuți păzește-te curat.

Fapt 6.6;Fapt 13.3;1Tim 4.14;2Tim 1.6;2Ioan 11;

23Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin, din pricina stomacului tău, și din pricina deselor tale îmbolnăviri.

Ps 104.15;

24Păcatele unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.

Gal 5.19;

25Tot așa și faptele bune sunt cunoscute: și cele ce nu sunt cunoscute, nu pot să rămână ascunse.

6

1Toți cei ce sunt sub jugul robiei, să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău.

Efes 6.5;Col 3.22;Tit 2.9;1Pet 2.18;Isa 52.5;1Pet 2.24;Tit 2.5-8;

2Iar cei ce au stăpâni credincioși, să nu-i disprețuiască, sub cuvânt că sunt "frați", ci să le slujească și mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, sunt credincioși și preaiubiți. Învață pe oameni aceste lucruri, și spune-le apăsat.

Col 4.1;1Tim 4.11;

3Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de învățătura care duce la evlavie,

1Tim 1.3;1Tim 1.10;2Tim 1.13;2Tim 4.3;Tit 1.9;Tit 1.1;

4este plin de mândrie, și nu știe nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se naște pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele,

1Cor 8.2;1Tim 1.7;1Tim 1.4;2Tim 2.23;Tit 3.9;

5zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te de astfel de oameni.

1Cor 11.16;1Tim 1.6;2Tim 3.8;Tit 1.11;2Pet 2.3;

6Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.

Rom 16.17;2Tim 3.5;

7Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

Ps 37.16;Prov 15.16;Prov 16.8;Evr 13.5;

8Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Iov 1.21;Ps 49.17;Prov 27.24;Ecl 5.15;

9Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare.

Gen 28.20;Evr 13.5;Prov 15.27;Prov 20.12;Prov 28.20;Mat 13.22;Iac 5.1;1Tim 3.7;

10Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.

1Tim 1.19;

11Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea.

Ex 23.8;Deut 16.19;2Tim 2.22;

12Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat, și pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.

Deut 33.1;2Tim 3.17;1Cor 9.25-26;1Tim 1.18;2Tim 4.7;Filip 3.12-14;1Tim 6.19;

13Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,

Evr 10.23;1Tim 5.21;Deut 32.39;1Sam 2.6;Ioan 5.21;

14să păzești porunca, fără prihană și fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

Mat 27.11;Ioan 18.37;Apoc 1.5;Apoc 3.14;

15care va fi făcută la vremea ei de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor,

Filip 1.6-10;1Tes 3.13;1Tes 5.23;1Tim 1.11-17;

16singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, și care are cinstea și puterea veșnică! Amin.

Apoc 17.14;Apoc 19.16;1Tim 1.17;Ex 33.20;Ioan 6.46;

17Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

Efes 3.21;Filip 4.20;Iuda 25;Apoc 1.6;Apoc 4.11;Apoc 7.12;Iov 31.24;Ps 52.7;Ps 62.10;Marc 10.24;Luc 12.21;Prov 23.5;1Tes 1.9;1Tim 3.15;1Tim 4.10;

18Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții,

Fapt 14.17;Fapt 17.25;Luc 12.21;1Tim 5.10;Tit 3.8;Iac 2.5;Rom 12.13;

19așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viață.

Gal 6.6;Evr 13.16;Mat 6.20;Mat 19.21;Luc 12.33;Luc 16.9;

20Timotee, păzește ce ți s-a încredințat; ferește-te de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numite astfel,

1Tim 6.12;2Tim 1.14;Tit 1.9;Apoc 3.3;

21pe care au mărturisit-o unii și au rătăcit cu privire la credință. Harul să fie cu voi! Amin.

1Tim 1.4-6;1Tim 4.7;2Tim 2.14-16;Tit 1.14;Tit 3.9;1Tim 1.6-19;2Tim 2.18;