EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE EFESENI


1

1Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Hristos Isus:

2Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos.

Gal 1.3;Tit 1.4;

3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos.

2Cor 1.3;1Pet 1.3;

4În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

Rom 8.28;2Tes 2.13;2Tim 1.9;Iac 2.5;1Pet 1.2;1Pet 2.9;1Pet 1.2-20;Luc 1.75;Efes 2.10;Efes 5.27;Col 1.22;1Tes 4.7;Tit 2.12;

5ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

Rom 8.29-30;Efes 1.11;Ioan 1.12;Rom 8.15;2Cor 6.18;Gal 4.5;1Ioan 3.1;Mat 11.26;Luc 12.32;1Cor 1.21;Efes 1.9;

6spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

Rom 3.24;Rom 5.15;Mat 3.17;Mat 17.5;Ioan 3.35;Ioan 10.17;

7În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,

Fapt 20.28;Rom 3.24;Col 1.14;Evr 9.12;1Pet 1.18-19;Apoc 5.9;Rom 2.4;Rom 3.24;Rom 9.23;Efes 2.7;Efes 3.8-16;Filip 4.19;

8pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;

9căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși,

Rom 16.25;Efes 3.4-9;Col 1.26;Efes 3.11;2Tim 1.9;

10ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ.

Gal 4.4;Evr 1.2;Evr 9.10;1Pet 1.20;1Cor 3.22-23;1Cor 11.3;Efes 2.15;Efes 3.15;Filip 2.9-10;Col 1.20;

11În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale,

Fapt 20.32;Fapt 26.18;Rom 8.17;Col 1.12;Col 3.24;Tit 3.7;Iac 2.5;1Pet 1.4;Efes 1.5;Isa 46.10-11;

12ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

Efes 1.6-14;2Tes 2.13;Iac 1.18;

13Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit,

Ioan 1.17;2Cor 6.7;2Cor 1.22;Efes 4.30;

14și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

2Cor 1.22;2Cor 5.5;Luc 21.28;Rom 8.32;Efes 4.30;Fapt 20.28;Efes 1.6-12;1Pet 2.9;

15De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi, și despre dragostea voastră pentru toți sfinții,

Col 1.4;Filim 5;

16nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.

Rom 1.9;Filip 1.3-4;Col 1.3;1Tes 1.2;2Tes 1.3;

17Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui,

Ioan 20.17;Col 1.9;

18și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți,

Fapt 26.18;Efes 2.12;Efes 4.4;Efes 1.11;

19și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,

Efes 3.7;Col 1.29;Col 2.12;

20pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți, și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești,

Fapt 2.24-33;Ps 110.1;Fapt 7.55-56;Col 3.1;Evr 1.3;Evr 10.12;

21mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor.

Filip 2.9-10;Col 2.10;Evr 1.4;Rom 8.38;Col 1.16;Col 2.15;

22El I-a pus totul sub picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

Ps 8.6;Mat 28.18;1Cor 15.27;Evr 2.8;Efes 4.15-16;Col 1.18;Evr 2.7;

23care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți.

Rom 12.5;1Cor 12.12-27;Efes 4.12;Efes 5.23-30;Col 1.18-24;

2

1Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre,

Ioan 5.24;Col 2.13;Efes 2.5;Efes 4.18;

2în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

1Cor 6.11;Efes 4.22;Col 1.21;Col 3.7;1Ioan 5.19;Efes 6.12;Efes 5.6;Col 3.6;

3Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.

Tit 3.3;1Pet 4.3;Gal 5.16;Ps 51.5;Rom 5.12-14;

4Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

Rom 10.12;Efes 1.7;Efes 2.7;

5măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).

Rom 5.6-10;Efes 2.1;Rom 6.4-5;Col 2.12-13;Col 3.1;

6El ne-a înviat împreună, și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus,

Efes 1.20;

7ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.

Tit 3.4;Rom 3.24;

8Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Efes 2.5;Rom 4.16;2Tim 1.9;Mat 16.17;Ioan 6.44-65;Rom 10.14-17;Efes 1.19;Filip 1.29;

9Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Rom 3.20-28;Rom 4.2;Rom 9.11;Rom 11.6;1Cor 1.29-31;2Tim 1.9;Tit 3.5;

10Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Deut 32.6;Ps 100.3;Isa 19.25;Isa 29.23;Isa 44.21;Ioan 3.3-5;1Cor 3.9;2Cor 5.5-17;Efes 4.24;Tit 2.14;Efes 1.4;

11De aceea voi, care altădată erați Neamuri din naștere, numiți netăiați împrejur de către aceia care se cheamă tăiați împrejur, și care sunt tăiați împrejur în trup de mâna omului:

1Cor 12.2;Efes 5.8;Col 2.21;Col 2.13;

12aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

Rom 2.28-29;Col 2.11;Efes 4.18;Col 1.21;Ezec 13.9;Ioan 10.16;Rom 9.4-8;1Tes 4.13;Gal 4.8;1Tes 4.5;

13Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos.

Gal 3.28;Fapt 2.39;Efes 2.17;

14Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea,

Mic 5.5;Ioan 16.33;Fapt 10.36;Rom 5.1;Col 1.20;Ioan 10.16;Gal 3.28;

15și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace;

Col 2.14-20;Col 1.22;2Cor 5.17;Gal 6.15;Efes 4.24;

16și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.

Col 1.20-22;Rom 6.6;Rom 8.3;Col 2.14;

17El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.

Isa 57.19;Zah 9.10;Fapt 2.39;Fapt 10.36;Rom 5.1;Efes 2.13-14;Ps 148.14;

18Căci prin El și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh.

Ioan 10.9;Ioan 14.6;Rom 5.2;Efes 3.12;Evr 4.16;Evr 10.19-20;1Pet 3.18;1Cor 12.13;Efes 4.4;

19Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu,

Filip 3.20;Evr 12.22-23;Gal 6.10;Efes 3.15;

20fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

1Cor 3.9-10;Efes 4.12;1Pet 2.4-5;Mat 16.18;Gal 2.9;Apoc 21.14;1Cor 12.28;Efes 4.11;Ps 118.22;Isa 28.16;Mat 21.42;

21În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

Efes 4.15-16;1Cor 3.17;1Cor 6.19;2Cor 6.16;

22Și prin El și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul.

1Pet 2.5;

3

1Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor...

Fapt 21.33;Fapt 28.17-20;Efes 4.1;Efes 6.20;Filip 1.7-16;Col 4.3-18;2Tim 1.8;2Tim 2.9;Filim 1-11;Gal 5.9;Col 1.24;2Tim 2.10;

2(Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi.

Rom 1.5;Rom 11.13;1Cor 4.1;Efes 4.7;Col 1.25;Fapt 9.15;Fapt 13.2;Rom 12.3;Gal 1.16;Efes 3.8;

3Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta, despre care vă scrisei în puține cuvinte.

Fapt 22.17-21;Fapt 26.17-18;Gal 1.12;Rom 16.25;Col 1.26-27;Efes 1.9-10;

4Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,

1Cor 4.1;Efes 6.19;

5care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.

Fapt 10.28;Rom 16.25;Efes 3.9;Efes 2.20;

6Că adică Neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,

Gal 3.28-29;Efes 2.14;Efes 2.15-16;Gal 3.14;

7al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.

Rom 15.16;Col 1.23-25;Rom 1.5;Rom 15.18;Efes 1.19;Col 1.29;

8Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos,

1Cor 15.9;1Tim 1.13-15;Gal 1.16;Gal 2.8;1Tim 2.7;2Tim 1.11;Efes 1.7;Col 1.27;

9și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;

Efes 3.3;Efes 1.9;Rom 16.25;Efes 3.5;1Cor 2.7;Col 1.26;Ps 33.6;Ioan 1.3;Col 1.16;Evr 1.2;

10pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

1Pet 1.12;Rom 8.38;Efes 1.21;Col 1.6;1Pet 3.22;1Cor 2.7;1Tim 3.16;

11după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

Efes 1.9;

12În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere.

Efes 2.18;Evr 4.16;

13Vă rog iarăși să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră).

Fapt 14.22;Filip 1.14;1Tes 3.3;Efes 3.1;2Cor 1.6;

14...Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,

15din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ,

Efes 1.10;Filip 2.9-11;

16și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru,

Rom 9.23;Efes 1.7;Filip 4.19;Col 1.27;Efes 6.10;Col 1.11;Rom 7.22;2Cor 4.16;

17așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste,

Ioan 14.23;Efes 2.22;Col 1.23;Col 2.7;

18să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea;

Efes 1.18;Rom 10.3-12;

19și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

Ioan 1.16;Efes 1.23;Col 2.9-10;

20Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,

Rom 16.25;Iuda 24;1Cor 2.9;Efes 3.7;Col 1.29;

21a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Rom 11.36;Rom 16.27;Evr 13.21;

4

1Vă sfătuiesc dar eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea, pe care ați primit-o,

Efes 3.1;Filim 1-9;Filip 1.27;Col 1.10;1Tes 1.12;

2cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste,

Fapt 20.19;Gal 5.22-23;Col 3.12-13;

3și căutați să păstrați unirea Duhului, prin legătura păcii.

Col 3.14;

4Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre.

Rom 12.5;1Cor 12.12-13;Efes 2.16;1Cor 12.4-11;Efes 1.18;

5Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.

1Cor 1.13;1Cor 8.6;1Cor 12.5;2Cor 11.4;Efes 4.13;Jud 3;Gal 3.27-28;Evr 6.6;

6Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.

Mal 2.10;1Cor 8.6;1Cor 12.6;Rom 11.36;

7Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.

Rom 12.3-6;1Cor 12.11;

8De aceea este zis: "S-a suit sus, a luat robia roabă, și a dat daruri oamenilor."

Ps 68.18;Iuda 5-12;Col 2.15;

9Și acest: "S-a suit", ce înseamnă decât că înainte Se pogorâse în părțile mai de jos ale pământului?

Ioan 3.13;Ioan 6.33-62;

10Cel ce S-a pogorât, este același cu cel ce s-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile.

Fapt 1.9-11;1Tim 3.16;Evr 4.14;Evr 7.26;Evr 8.1;Evr 9.24;Fapt 2.33;

11Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători,

1Cor 12.28;Efes 2.20;Fapt 21.8;2Tim 4.5;Fapt 20.28;Rom 12.7;

12pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

1Cor 12.7;1Cor 14.26;Efes 1.23;Col 1.24;

13până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos;

Col 2.2;1Cor 14.20;Col 1.28;

14ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire;

Isa 28.9;1Cor 14.20;Evr 13.9;Mat 11.7;Rom 16.18;2Cor 2.17;

15ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

Zah 8.16;2Cor 4.2;Efes 4.25;1Ioan 3.18;Efes 1.22;Efes 2.21;Col 1.18;

16Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste.

Col 2.19;

17Iată dar ce vă spun și mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor,

Efes 2.1-3;Efes 4.22;Col 3.7;1Pet 4.3;Rom 1.21;

18având mintea întunecată, fiind străini de viața lui Dumnezeu, din pricina neștiinței în care se află în urma împietririi inimii lor.

Fapt 26.18;Efes 2.12;Gal 4.8;1Tes 4.5;Rom 1.21;

19Ei și-au pierdut orice pic de simțire, s-au dedat la desfrânare, și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție.

1Tim 4.2;Rom 1.24-26;1Pet 4.3;

20Dar voi n-ați învățat așa pe Hristos;

21dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați,

Efes 1.13;

22cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare;

Col 2.11;Col 3.8-9;Evr 12.1;1Pet 2.1;Rom 6.6;Efes 2.2-3;Efes 4.17;Col 3.7;1Pet 4.3;

23și să vă înnoiți în duhul minții voastre,

Rom 12.2;Col 3.10;

24și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.

Rom 6.4;2Cor 5.17;Gal 6.15;Efes 6.11;Col 3.10;Efes 2.10;

25De aceea, lăsați-vă de minciună: "Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentru că suntem mădulare unii altora.

Zah 8.16;Efes 4.15;Col 3.9;Rom 12.5;

26"Mâniați-vă și nu păcătuiți". Să n-apună soarele peste mânia voastră,

Ps 4.4;Ps 37.8;

27și să nu dați prilej diavolului.

2Cor 2.10-11;Iac 4.7;1Pet 5.9;

28Cine fura, să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.

Fapt 20.35;1Tes 4.11;2Tes 3.8-12;Luc 3.11;

29Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

Mat 12.36;Efes 5.4;Col 3.8;Col 4.6;1Tes 5.11;Col 3.16;

30Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.

Isa 7.13;Isa 63.10;Ezec 18.43;1Tes 5.19;Efes 1.13;Luc 21.28;Rom 8.23;Efes 1.14;

31Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Col 3.8-19;Tit 3.2;Iac 4.11;1Pet 2.1;Tit 3.3;

32Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

2Cor 2.10;Col 3.12-13;Mat 6.14;Marc 11.25;

5

1Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

Mat 5.45-48;Luc 6.36;Efes 4.32;

2Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi "ca un prinos și ca o jertfă de bun miros", lui Dumnezeu.

Ioan 13.34;Ioan 15.12;1Tes 4.9;1Ioan 3.11-23;1Ioan 4.21;Gal 1.4;Gal 2.20;Evr 7.27;Evr 9.14-26;Evr 10.10-12;1Ioan 3.16;Gen 8.21;Lev 1.9;2Cor 2.15;

3Curvia, sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți.

Rom 6.13;1Cor 6.18;2Cor 12.21;Efes 4.19-20;Col 3.5;1Tes 4.3;1Cor 5.1;

4Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.

Mat 12.35;Efes 4.29;Rom 1.28;1Cor 6.9;Gal 5.19-21;

5Căci știți bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.

Col 3.5;1Tim 6.17;Gal 5.21;Apoc 22.15;

6Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

Ier 29.8;Mat 24.4;Col 2.4-18;2Tes 2.3;Rom 1.18;Efes 2.2;

7Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei.

8Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.

Isa 9.2;Mat 4.16;Fapt 26.18;Rom 1.21;Efes 2.11-12;Efes 4.18;Tit 3.3;1Pet 2.9;Ioan 8.12;Ioan 12.46;2Cor 3.18;2Cor 4.6;1Tes 5.5;1Ioan 2.9;Luc 16.8;Ioan 12.36;

9Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.

Gal 5.22;

10Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului,

Rom 12.2;Filip 1.10;1Tes 5.21;1Tim 2.3;

11și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le.

1Cor 5.9-11;1Cor 10.20;2Cor 6.14;2Tes 3.6-14;Rom 6.21;Rom 13.12;Gal 6.8;Lev 19.17;1Tim 5.20;

12Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

Rom 1.24-26;Efes 5.3;

13Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina.

Ioan 3.20-21;Evr 4.13;

14De aceea zice: "Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina."

Isa 60.1;Rom 13.11-12;1Cor 15.34;1Tes 5.6;Ioan 5.25;Rom 6.4-5;Efes 2.5;Col 3.1;

15Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.

Col 4.5;

16Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.

Gal 6.10;Col 4.5;Ecl 11.2;Ecl 12.1;Ioan 12.35;Efes 6.13;

17De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.

Col 4.5;Rom 12.2;1Tes 4.3;1Tes 5.18;

18Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.

Prov 20.1;Prov 23.20-30;Isa 5.11-22;Luc 21.34;

19Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului.

Fapt 16.25;1Cor 14.26;Col 3.16;Iac 5.13;

20Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Ps 34.1;Isa 63.7;Col 3.17;1Tes 5.18;2Tes 1.3;Evr 13.15;1Pet 2.5;1Pet 4.11;

21Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.

Filip 2.3;1Pet 5.5;

22Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului;

Gen 3.16;1Cor 14.34;Col 3.18;Tit 2.5;1Pet 3.1;Efes 6.5;

23căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.

1Cor 11.3;Efes 1.22;Efes 4.15;Col 1.18;

24Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.

Col 3.20-22;Tit 2.9;

25Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,

Col 3.19;1Pet 3.7;Fapt 20.28;Gal 1.4;Gal 2.20;Efes 5.2;

26ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

Ioan 3.5;Tit 3.5;Evr 10.22;1Ioan 5.6;Ioan 15.3;Ioan 17.17;

27ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

2Cor 11.2;Col 1.22;Cânt 4.7;Efes 1.4;

28Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.

29Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica;

30pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

Gen 2.23;Rom 12.5;1Cor 6.15;1Cor 12.27;

31De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup".

Gen 2.24;Mat 19.5;Marc 10.7-8;1Cor 6.16;

32Taina aceasta este mare - (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). -

33Încolo fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.

Efes 5.25;Col 3.19;1Pet 3.6;

6

1Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.

Prov 23.22;Col 3.20;

2"Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință -

Ex 20.12;Deut 5.16;Deut 27.16;Ier 35.18;Ezec 22.7;Mal 1.6;Mat 15.4;Marc 7.10;

3"ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ."

4Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului.

Col 3.21;Gen 18.19;Deut 4.9;Deut 6.7-20;Deut 11.19;Ps 78.4;Prov 19.18;Prov 22.6;Prov 29.17;

5Robilor, ascultați de stăpânii voștri pământești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos.

Col 3.22;1Tim 6.1;Tit 2.9;1Pet 2.18;2Cor 7.15;Filip 2.12;1Cron 29.17;Col 3.22;

6Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.

Col 3.22-23;

7Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor,

8căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.

Rom 2.6;2Cor 5.10;Col 3.24;Gal 3.28;Col 3.11;

9Și voi, stăpânilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii care știți că Stăpânul lor și al vostru este în cer, și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului.

Col 4.1;Lev 25.43;Ioan 13.13;1Cor 7.22;Rom 2.11;Col 3.25;

10Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.

Efes 1.19;Efes 3.16;Col 1.11;

11Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.

Rom 13.12;2Cor 6.7;Efes 6.13;1Tes 5.8;

12Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.

Mat 16.17;1Cor 15.50;Rom 8.38;Efes 1.21;Col 2.15;Luc 22.53;Ioan 12.31;Ioan 14.30;Efes 2.2;Col 1.13;

13De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul.

2Cor 10.4;Efes 6.11;Efes 5.16;

14Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii,

Isa 11.5;Luc 12.35;1Pet 1.13;Isa 59.17;2Cor 6.7;1Tes 5.8;

15având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii.

Isa 52.7;Rom 10.15;

16Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău.

1Ioan 5.4;

17Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Isa 59.17;1Tes 5.8;Evr 4.12;Apoc 1.16;Apoc 2.16;Apoc 19.15;

18Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții,

Luc 18.1;Rom 12.12;Col 4.2;1Tes 5.17;Mat 26.41;Marc 13.33;Efes 1.16;Filip 1.4;1Tim 2.1;

19și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,

Fapt 4.29;Col 4.3;2Tes 3.1;2Cor 3.12;

20al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.

2Cor 5.20;Fapt 26.29;Fapt 28.20;Efes 3.1;Filip 1.7-14;2Tim 1.16;2Tim 2.9;Filim 10;Fapt 28.31;Filip 1.20;1Tes 2.2;

21Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul.

Col 4.7;Fapt 20.4;2Tim 4.12;Tit 3.12;

22Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă îmbărbăteze inimile.

Col 4.8;

23Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos!

1Pet 5.14;

24Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Amin.

Tit 2.7;