ZAHARIA

(1 Samuel 12.22. Hagai 2.5-9. Romani 11.11, 26-29.)


Îndemn la pocăință.

1

1În luna a opta, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit proorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:

Ezra 4.24;Hag 1.1;Ezra 5.1;Mat 23.35;

2"Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinții voștri.

3Spune-le dar: Așa vorbește Domnul oștirilor: Întoarceți-vă la Mine, zice Domnul oștirilor: și Mă voi întoarce și Eu la voi, zice Domnul oștirilor.

Ier 25.5;Ier 35.15;Mic 7.19;Mal 3.7;Luc 15.20;Iac 4.8;

4Nu fiți ca părinții voștri, cărora le vorbeau proorocii de mai înainte, zicând: Așa vorbește Domnul oștirilor: Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele! Dar n-au ascultat și n-au lut aminte la Mine, zice Domnul."

2Cron 36.15-16;Isa 31.6;Ier 3.12;Ier 18.11;Ezec 18.30;Osea 14.1;

5"Unde sunt acum părinții voștri? Și puteau proorocii să trăiască veșnic?

6Totuși cuvintele Mele și poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei proorocii, ca să le vestească, n-au atins ele pe părinții voștri? Și atunci ei s-au întors, și au zis: "Domnul oștirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile și faptele noastre!"

Isa 55.1;Plân 1.18;Plân 2.17;

Vedenii.

7În a două zeci și patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna Șebat, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit proorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:

8M-am uitat noaptea, și iată că un om era călare pe un cal roșu, și stătea între mirți într-un umbrar; în urma lui erau niște cai roșii, murgi și albi.

Ios 5.13;Apoc 6.4;Zah 6.2-7;

9Am întrebat: "Ce înseamnă caii aceștia, domnul meu?" Și îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: "Îți voi arăta ce înseamnă caii aceștia!"

10Omul care stătea între mirți a luat cuvântul și a zis: "Aceștia sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul!"

Evr 1.14;

11Și ei au vorbit Îngerului Domnului, care stătea între mirți, și au zis: "Am cutreierat pământul, și iată că tot pământul este în pace și liniștit!"

Ps 103.20-21;

12Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul, și a zis: "Doamne al oștirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim și de cetățile lui Iuda, pe care Te-ai mâniat în acești șaptezeci de ani?"

Ps 102.13;Apoc 6.10;Ier 25.11-12;Dan 9.2;Zah 7.5;

13Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine.

Ier 29.10;

14Și îngerul, care vorbea cu mine, mi-a zis: "Strigă, și zi: Așa vorbește Domnul oștirilor: Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim și pentru Sion,

Ioel 2.18;Zah 8.2;

15și sunt plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puțin, dar ele au ajutat spre nenorocire.

Isa 47.6;

16De aceea așa vorbește Domnul: Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăși în el, și funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.

Isa 12.1;Isa 54.8;Zah 2.10;Zah 8.3;Zah 2.1-2;

17Strigă din nou, și zi: Așa vorbește Domnul oștirilor: Cetățile Mele vor avea iarăși belșug de bunătăți, Domnul va mângâia iarăși Sionul, va alege iarăși Ierusalimul."

Isa 51.3;Isa 14.1;Zah 2.12;Zah 3.2;

18Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că erau patru coarne!

19Am întrebat îngerul, care vorbea cu mine: "Ce înseamnă coarnele acestea?" Și el mi-a zis: "Acestea sunt coarnele, care au risipit pe Iuda, pe Israel și Ierusalimul."

Ezra 4.1-7;Ezra 5.3;

20Domnul mi-a arătat patru fierari.

21Eu am întrebat: "Ce vor să facă aceștia?" Și el a zis: "Aceștia vin să sperie coarnele care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; fierarii aceștia au venit să sperie, și să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul împotriva țării lui Iuda, ca să-i risipească locuitorii."

Ps 75.4-5;

2

1Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că era un om care ținea în mână o funie de măsurat.

Ezec 40.3;

2L-am întrebat: "Unde te duci?" Și el mi-a zis: "Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are."

Apoc 11.1;Apoc 21.15-16;

3Și îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și un alt înger i-a ieșit înainte.

4El i-a zis: "Aleargă de vorbește tânărului acestuia, și spune-i: Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulțimii oamenilor și vitelor care vor fi în mijlocul lui;

Ier 31.27;Ezec 36.10-11;

5Eu Însumi - zice Domnul - voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, și voi fi slava lui în mijlocul lui!

Isa 26.1;Zah 9.8;Isa 60.19;Apoc 21.23;

6Fugiți, fugiți din țara de la miază noapte! zice Domnul. Căci v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.

Isa 48.20;Isa 52.11;Ier 1.14;Ier 50.8;Ier 51.6;Ier 51.45;Deut 28.64;Ezec 17.21;

7Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului!

Apoc 18.4;

8Căci așa vorbește Domnul oștirilor: "După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.

Deut 32.10;Ps 17.8;2Tes 1.6;

9Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor, - zice Domnul - și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți că Domnul oștirilor m-a trimis.

Isa 11.15;Isa 19.16;Zah 4.9;

10Strigă de veselie și bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, și voi locui în mijlocul tău, zice Domnul."

Isa 12.6;Isa 54.1;Țef 3.14;Lev 26.12;Ezec 37.27;Zah 8.3;Ioan 1.14;2Cor 6.16;

11"Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, și vei ști că Domnul oștirilor m-a trimis la tine.

Isa 2.2-3;Isa 49.22;Isa 60.3;Zah 8.22-23;Zah 3.10;Ex 12.49;Ezec 33.33;Zah 2.9;

12Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de moștenire în pământul sfânt, și va alege iarăși Ierusalimul.

Deut 32.9;Zah 1.17;

13Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a și sculat din locașul Lui cel sfânt!"

Hab 2.20;Țef 1.7;Ps 68.5;Isa 57.5;

3

1El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.

Hag 1.1;Ps 109.6;Apoc 12.10;

2Domnul a zis Satanei: "Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?"

Iuda 9;Zah 1.17;Rom 8.33;Amos 4.11;Rom 11.5;Iuda 23;

3Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului.

Isa 64.6;

4Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: "Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!" Apoi a zis lui Iosua: "Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, și te îmbrac cu haine de sărbătoare!"

Isa 61.10;Luc 15.22;Apoc 19.8;

5Eu am zis: "Să i se pună pe cap o mitră curată!" Și i-au pus o mitră curată pe cap, și l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.

Ex 29.6;Zah 6.11;

6Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire:

7"Așa vorbește Domnul oștirilor: Dacă vei umbla pe căile Mele și dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca și Casa Mea și vei priveghea asupra curților Mele, și te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.

Lev 8.35;1Împ 2.3;Ezec 44.16;Deut 17.9;Mal 2.7;Zah 4.14;Zah 6.5;

8Ascultă dar, Iosua, mare preot, tu și tovarășii tăi de slujbă, care stau înaintea ta - căci aceștia sunt niște oameni care vor sluji ca semne. - Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.

Ps 71.7;Isa 8.18;Isa 20.13;Isa 42.1;Isa 49.3-5;Isa 52.13;Isa 53.11;Ezec 34.23-24;Isa 4.2;Isa 11.1;Ier 23.5;Ier 33.15;Zah 6.12;Luc 1.78;

9Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea lui Iosua, sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oștirilor; și într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea țării acesteia.

Ps 118.22;Isa 28.16;Zah 4.10;Apoc 5.6;Ier 31.34;Ier 50.20;Mic 7.18-19;Zah 13.1;

10În ziua aceea, - zice Domnul oștirilor, - vă veți pofti unii pe alții sub viță și sub smochin."

Zah 2.11;1Împ 4.25;Isa 36.1;Mic 4.4-6;

4

1Îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors și m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezești din somnul lui.

Zah 2.3;Dan 8.18;

2El m-a întrebat: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui un vas cu untdelemn și pe el șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului.

Ex 25.31;Apoc 1.12;Ex 25.37;Apoc 4.5;

3Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, și altul la stânga lui.

Zah 4.11-12;Apoc 11.4;

4Și, luând iarăși cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: "Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?"

5Îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: "Nu știi ce înseamnă aceste lucruri?" Eu am zis: "Nu, domnul meu."

6Atunci el a luat din nou cuvântul, și mi-a zis: "Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, și sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oștirilor! -

Osea 1.7;

7Cine ești tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc șes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: "Îndurare, îndurare cu ea!"

Ier 51.25;Mat 21.21;Ps 118.22;Ezra 3.11-13;

8Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

9"Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta, și tot mâinile lui o vor isprăvi; și veți ști dacă Domnul oștirilor m-a trimis la voi.

Ezr 3.10;Ezra 6.15;Zah 2.9-11;Zah 6.15;Isa 48.16;Zah 2.8;

10Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Acești șapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Acești șapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul."

Hag 2.3;2Cron 16.9;Prov 15.3;Zah 3.9;

11Eu am luat cuvântul, și i-am zis: "Ce înseamnă acești doi măslini, la dreapta sfeșnicului și la stânga lui?"

12Am luat a doua oară cuvântul, și i-am zis: "Ce înseamnă cele două ramuri de măslin, care sunt lângă cele două țevi de aur, prin care curge uleiul auriu din el?"

Zah 4.3;

13El mi-a răspuns: "Nu știi ce înseamnă?" Eu am zis: "Nu, domnul meu." Și el a zis:

14"Aceștia sunt cei doi unși, care stau înaintea Domnului întregului pământ."

Apoc 11.4;Zah 3.7;Luc 1.1;Luc 1.9;Ios 3.11-13;Zah 6.5;

5

1Am ridicat din nou ochii, și m-am uitat, și iată că era un sul de carte, care zbura.

Ezec 2.9;

2El m-a întrebat: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coți, și o lățime de zece coți".

3Și el mi-a zis: "Acesta este blestemul care este peste toată țara; căci, după cum este scris pe el, orice hoț, și oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârșire de aici.

Mal 4.6;

4Îl trimit - zice Domnul oștirilor, - ca să intre în casa hoțului și a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea, și s-o mistuie împreună cu lemnele și pietrele ei."

Lev 19.12;Zah 8.17;Mal 3.5;Lev 14.45;

5Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, și mi-a zis: "Ridică ochii, și privește ce iese de acolo."

6Eu am răspuns: "Ce este aceasta?" Și el a zis: "Iese efa." Și a adăugat: "Aceasta este nelegiuirea lor în toată țara."

7Și iată că se ridica un talant de plumb, și în mijlocul efei, ședea o femeie.

8El a zis: "Aceasta este nelegiuirea!" Și i-a dat brânci în efă, și a aruncat bucata de plumb peste gura efei.

9Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ și cer.

10Atunci am întrebat pe îngerul, care vorbea cu mine: "Unde duc ele efa?"

11El mi-a răspuns: "Se duc să-i zidească o casă în țara Șinear, ca să fie așezată acolo și să rămână pe locul ei."

Ier 29.5-28;Gen 10.10;

6

1Am ridicat din nou ochii și m-am uitat, și iată că patru care ieșeau dintre doi munți; și munții erau de aramă.

2La carul dintâi erau niște cai roșii, la al doilea car cai negri,

Zah 1.8;Apoc 6.4;Apoc 6.2;

3la al treilea car cai albi, și la al patrulea car cai bălțați și roșii.

Apoc 6.5;

4Am luat cuvântul, și am zis îngerului, care vorbea cu mine: "Ce înseamnă aceștia, domnul meu?"

Zah 5.10;

5Îngerul mi-a răspuns: "Aceștia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ."

Ps 104.4;Evr 1.7-14;1Împ 22.19;Dan 7.10;Zah 4.14;Luc 1.19;

6Caii cei negri, înhămați la unul din care, s-au îndreptat spre țara de la miază-noapte, și cei albi au mers după ei; cei bălțați s-au îndreptat spre țara de miază-zi.

Ier 1.14;

7Cei roșii au ieșit și ei și au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: "Duceți-vă de cutreierați pământul!" Și au cutreierat pământul.

Gen 13.17;Zah 1.10;

8El m-a chemat, și mi-a zis: "Iată că cei ce se îndreaptă spre țara de miază-noapte fac să se mai potolească mânia Mea în țara de la miază-noapte."

Jud 8.3;Ecl 10.4;

9Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

10"Să primești daruri de la prinșii de război din Babilon: Heldai, Tobia, și Iedaia, - și anume să te duci tu însuți în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Țefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.

11Să iei de la ei argint și aur, și să faci din el o cunună, și s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot.

Ex 28.36;Ex 29.6;Lev 8.9;Zah 3.5;

12Și să-i spui: "Așa vorbește Domnul oștirilor: "Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui, și va zidi Templul Domnului.

Luc 1.78;Ioan 1.45;Zah 3.8;

13Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi."

Zah 4.9;Mat 16.18;Efes 2.20-22;Evr 3.3;Isa 22.24;Ps 110.4;Evr 3.1;

14Cununa va fi pentru Helem, Tobia și Iedaia, și pentru Hen, fiul lui Țefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului.

Ex 12.14;Marc 14.9;

15Cei ce sunt departe vor veni și vor lucra la Templul Domnului; și veți ști astfel că Domnul oștirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla, dacă veți asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru."

Isa 57.19;Isa 60.10;Efes 2.13-19;Zah 2.9;Zah 4.9;

Posturi și binecuvântări.

7

1În anul al patrulea al împăratului Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.

2Cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage Domnului,

3și să întrebe pe preoții din Casa Domnului oștirilor și pe prooroci: "Trebuie să plâng și în luna a cincea și să mă înfrânez, cum am făcut atâția ani?"

Deut 17.9-11;Deut 33.10;Mal 2.7;Ier 52.12;Zah 8.19;

4Atunci Cuvântul Domnului oștirilor mi-a vorbit astfel:

5"Spune la tot poporul țării și preoților: Când ați postit și ați plâns în luna a cincea și a șaptea, în acești șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi?

Isa 58.5;Ier 41.1;Zah 8.19;Zah 1.12;Rom 14.6;

6Și când mâncați și beți, nu sunteți voi cei ce mâncați și beți?

7Nu cunoașteți cuvintele, pe care le-a vestit Domnul prin proorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit și liniștit împreună cu cetățile lui de primprejur, și când și partea de miază-zi și câmpia erau locuite?"

Ier 17.26;

8Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:

9"Așa a vorbit Domnul oștirilor: Faceți cu adevărat dreptate, și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul.

Isa 58.6-7;Ier 7.23;Mic 6.8;Zah 8.16;Mat 23.23;

10Nu asupriți pe văduvă și pe orfan, nici pe străin și pe sărac, și nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său."

Ex 22.21-22;Deut 24.17;Isa 1.17;Ier 5.28;Ps 36.4;Mic 2.1;Zah 8.17;

11Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, și și-au astupat urechile ca să n-audă.

Neem 9.29;Ier 7.24;Osea 4.16;Fapt 7.57;

12Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oștirilor S-a aprins de o mare mânie.

Ezec 11.19;Ezec 36.26;Neem 9.29-30;2Cron 36.16;Dan 9.11;

13Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: "De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oștirilor."

Prov 1.24-28;Isa 1.15;Ier 11.11;Ier 14.12;Mic 3.4;

14"Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea; și dintr-o țară plăcută cum era, au făcut o pustie!"

Deut 4.27;Deut 28.64;Ezec 36.19;Zah 2.6;Deut 28.33;Lev 26.22;Dan 8.9;

8

1Cuvântul Domnului oștirilor a vorbit astfel:

2"Așa vorbește Domnul oștirilor: Am o mare râvnă pentru Sion, și sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el."

Nah 1.2;Zah 1.14;

3Așa vorbește Domnul: "Mă întorc iarăși în Sion, și vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: Cetatea cea credincioasă, și muntele Domnului oștirilor se va chema: Muntele cel sfânt."

Zah 1.16;Zah 2.10;Isa 1.21-26;Isa 2.2-3;Ier 31.23;

4Așa vorbește Domnul oștirilor: "Iarăși, vor ședea pe ulițele Ierusalimului bătrâni și femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile.

1Sam 2.31;Isa 65.20-22;Plân 2.20;Plân 5.11-14;

5Ulițele cetății vor fi pline de băieți și fete, care se vor juca pe ulițe."

6Așa vorbește Domnul oștirilor: "Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămășiței poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare și în ochii Mei? zice Domnul oștirilor."

Gen 18.14;Luc 1.37;Luc 18.27;Rom 4.21;

7Așa vorbește Domnul oștirilor: "Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din țara de la răsărit și din țara de la asfințitul soarelui.

Isa 11.11-12;Isa 43.5-6;Ezec 27.21;Amos 9.14-15;

8Îi voi aduce înapoi, și vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr și dreptate.

Ier 30.22;Ier 31.1-33;Zah 13.9;Ier 4.2;

9Așa vorbește Domnul oștirilor: "Întăriți-vă mâinile, cei ce auziți astăzi aceste cuvinte din gura proorocilor, care au vorbit în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului oștirilor, când s-a început să se zidească Templul!

Hag 2.4;Zah 8.18;Ezra 5.1-2;Hag 2.18;

10Căci înainte de aceste zile, nu era răsplată nici pentru lucrul omului nici pentru vite. Cei ce intrau și ieșeau n-aveau nici ei pace, din pricina vrăjmașului, și Eu dezbinam pe toți oamenii unii împotriva altora.

Hag 1.6-9.10;Hag 2.16;2Cron 15.5;

11Acum nu voi mai face rămășiței poporului acestuia ca în trecut, zice Domnul oștirilor.

12"Ci semănăturile vor merge bine, vița își va da rodul, pământul își va da roadele, și cerurile își vor trimite roua; și toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămășiței poporului acestuia.

Osea 2.21-22;Ioel 2.22;Hag 2.19;Ps 67.6;Hag 1.10;

13După cum ați fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda și casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui, și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci întăriți-vă mâinile!"

Ier 42.18;Gen 12.2;Rut 4.11-12;Isa 19.24-25;Țef 3.20;Hag 2.19;Zah 8.9;

14Căci așa vorbește Domnul oștirilor: "După cum am căutat să vă fac rău când Mă mâniau părinții voștri, zice Domnul oștirilor, și nu M-am căit de lucrul acesta,

Ier 31.28;2Cron 36.15;Zah 1.6;

15tot așa acum Mă întorc în aceste zile și hotărăsc să fac bine Ierusalimului și casei lui Iuda. Nu vă temeți!

16Iată ce trebuie să faceți: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecați în porțile voastre după adevăr și în vederea păcii;

Zah 7.9;Zah 8.19;Efes 4.25;

17nici unul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său, și nici să nu iubiți jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul."

Prov 3.29;Zah 7.10;Zah 5.3-4;

18Cuvântul Domnului oștirilor mi-a vorbit astfel:

19"Așa vorbește Domnul oștirilor: Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie și de bucurie, în sărbători de voioșie. Dar iubiți adevărul și pacea!"

Ier 52.6-7;Ier 52.12-13;Zah 7.3-5;2Împ 25.25;Ier 41.1-2;Ier 52.4;Est 8.17;Isa 35.10;Zah 8.16;

20Așa vorbește Domnul oștirilor: "Vor mai veni iarăși popoare și locuitori dintr-un mare număr de cetăți.

21Locuitorii unei cetăți vor merge la cealaltă, și vor zice: Haidem să ne rugăm Domnului și să căutăm pe Domnul oștirilor! Vrem să mergem și noi!

Isa 2.3;Mic 4.1-2;

22Și multe popoare și multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oștirilor la Ierusalim, și să se roage Domnului."

Isa 60.3;

23Așa vorbește Domnul oștirilor: "În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, și-i vor zice: Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!"

Isa 3.6;Isa 4.1;1Cor 14.25;

Neamurile biruite. Ierusalimul izbăvit.

9

1Iată prorocia, Cuvântul Domnului despre țara Hadrac; și va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor și peste toate semințiile lui Israel.

Ier 23.33;Amos 1.3;2Cron 20.12;Ps 145.15;

2El se oprește și peste Hamat, care se mărginește cu Damascul, peste Tir și Sidon, cu toată înțelepciunea lor!

Ier 49.23;Isa 23;Ezec 26;Ezec 27;Ezec 28;Amos 1.9;1Împ 17.9;Ezec 28.21;Obad 20;Ezec 28.3;

3Tirul și-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, și aur ca noroiul de pe ulițe.

Iov 27.16;Ezec 28.4-5;

4Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, și el însuși va fi ars cu foc.

Isa 23.1;Ezec 26.17;

5Ascalonul va vedea lucrul acesta, și se va teme; Gaza de asemenea, și o va apuca un puternic cutremur; Ecronul de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de rușine; va pieri împăratul din Gaza, și Ascalonul nu va mai fi locuit.

Ier 47.1-5;Țef 2.4;

6Străinul se va așeza în Asdod, și voi frânge mândria Filistenilor.

Amos 1.8;

7Îi voi scoate sângele din gură, și urâciunile idolești dintre dinți, ca să fie și el o rămășiță pentru Dumnezeul nostru, și să fie ca o căpetenie din Iuda, și Ecronul ca Iebusiții.

8Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oștiri, împotriva celor ce se duc și vin, și nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.

Ps 34.7;Zah 2.5;Isa 60.18;Ezec 28.24;Ex 3.7;

9Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.

Isa 62.11;Zah 2.10;Mat 21.5;Ioan 12.15;Ier 23.5;Ier 30.9;Luc 19.38;Ioan 1.49;

10Voi nimici carele de război din Efraim, și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.

Osea 1.7;Osea 2.18;Mic 5.10;Hag 2.22;Efes 2.14-17;Ps 72.8;

11Însă, cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinșii tăi de război din groapa în care nu este apă.

Isa 42.7;Isa 51.14;Isa 61.1;

12Întoarceți-vă la cetățuie, prinși de război plini de nădejde! O spun și astăzi, că îți voi întoarce îndoit!

Isa 49.9;Isa 61.7;

13Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, și iau pe Efraim ca săgeată și voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!

14Dar Domnul Se va arăta deasupra lor, și săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiță, și va înainta vijelia de la miază-zi.

Ps 18.14;Ps 77.17;Ps 144.6;Isa 21.1;

15Domnul oștirilor îi va ocroti, și vor mânca, și vor zdrobi pietrele de praștie, vor bea, vor face gălăgie ca amețiți de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca și colțurile altarului.

Lev 4.18-25;Deut 12.27;

16Domnul, Dumnezeul lor, îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătești, care vor străluci în țara Sa!

Isa 62.3;Mal 3.17;Isa 11.12;

17O! Cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoși! Grâul va înveseli pe tineri, și mustul pe fete.

Ps 31.19;Ioel 3.18;Amos 9.14;

10

1Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele, și vă trimite o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe câmp.

Ier 14.22;Deut 11.14;Iov 29.23;Ioel 2.23;

2Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prorocesc minciuni, visurile mint și mângâie cu deșertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociți, pentru că n-au păstor.

Ier 10.8;Hab 2.18;Iov 13.14;

3Mânia Mea s-a aprins împotriva păstorilor, și voi pedepsi pe țapi. Căci Domnul oștirilor Își cercetează turma, casa lui Iuda, și o va face ca pe calul Său de slavă în luptă.

Ezec 34.17;Luc 1.68;Cânt 1.9;

4Din el va ieși Piatra din capul unghiului, din el va ieși țărușul, din el va ieși arcul de război; din el vor ieși toate căpeteniile laolaltă.

Num 24.17;1Sam 14.38;Isa 19.13;Isa 22.23;

5Ei vor fi ca niște viteji care calcă în picioare noroiul de pe ulițe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu ei; iar călăreții vor fi acoperiți de rușine.

Ps 18.42;

6Voi întări casa lui Iuda, și voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, și vor fi ca și când niciodată nu i-aș fi lepădat; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor, și-i voi asculta.

Ier 3.18;Ezec 37.21;Osea 1.7;Zah 13.9;

7Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta și se vor înveseli, inima lor se va bucura în Domnul.

Ps 104.15;Zah 9.15;

8Le voi fluiera și-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, și se vor înmulți cum se înmulțeau odinioară.

Isa 5.26;Isa 49.19;Ezec 36.37;

9Îi voi risipi printre popoare, și își vor aduce aminte de Mine în țări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, și se vor întoarce.

Osea 2.23;Deut 30.1;

10Îi voi aduce înapoi din țara Egiptului, și-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în țara Galaadului și în Liban, și nu le va ajunge locul.

Isa 11.11-16;Ose 11.11;Isa 49.20;

11Israel va trece prin strâmtorile mării, va lovi valurile mării și toate adâncimile râului Nil se vor usca; mândria Asiriei va fi frântă, și toiagul de cârmuire al Egiptului va pieri.

Isa 11.15-16;Isa 14.25;Ezec 30.13;

12Îi voi întări în Domnul, și vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!

Mic 4.5;

11

1Deschide-ți porțile, Libanule, ca să-ți mănânce focul cedrii!

Zah 10.10;

2Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, și cei falnici sunt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!

Isa 32.19;

3Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desișul Iordanului este nimicit.

4Așa vorbește Domnul, Dumnezeul meu: "Paște oile de tăiat!

Zah 11.7;

5Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: Binecuvântat să fie Domnul, căci mă îmbogățesc! Și păstorii lor nu le cruță.

Ier 2.3;Ier 50.7;Deut 29.19;Osea 12.8;

6Căci nu mai am milă de locuitorii țării, - zice Domnul: Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile altora și în mâinile împăratului lor; ei vor pustii țara, și n-o vor izbăvi din mâinile lor.

7Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit Îndurare, iar pe celălalt l-am numit Legământ. Și am păscut oile.

Zah 11.5;Țef 3.12;Mat 12.8;

8Am nimicit cu desăvârșire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda, și se scârbise și sufletul lor de Mine.

Osea 5.7;

9Și am zis: Nu vă mai pot paște! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, și cele ce mai rămân, să se mănânce unele pe altele!

Ier 15.2;Ier 43.11;

10Mi-am luat toiagul Îndurare, și l-am rupt, ca să rup legământul Meu, pe care-l încheiasem cu toate popoarele.

11Și când s-a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul Domnului.

Țef 3.12;Zah 11.7;

12Eu le-am zis: Dacă găsiți cu cale, dați-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o dați! Și Mi-au cântărit, ca plată, trei zeci de arginți.

Mat 26.15;Ex 21.32;

13Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului prețul acesta scump, cu care M-au prețuit! Și am luat cei trei zeci de arginți, și i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar.

Mat 27.9-10;

14Apoi Mi-am rupt la doilea toiag Legământ, ca să rup frăția dintre Iuda și Israel.

15Domnul mi-a zis: Ia și uneltele unui păstor nebun!

Ezec 34.2-4;

16Căci iată că voi ridica în țară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase, și nu le va mai lăsa decât copitele!

17Vai de păstorul de nimic, care își părăsește oile! Să cadă sabia pe brațul lui și pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce brațul de tot, și să i se stingă ochiul drept!

Ier 23.1;Ezec 34.2;Ioan 10.12-13;

12

1Prorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Așa vorbește Domnul, care a întins cerurile și a întemeiat pământul, și a întocmit duhul omului din el:

Isa 42.5;Isa 44.24;Isa 45.12-18;Isa 48.13;Num 16.22;Ecle 7.12;Isa 57.16;Evr 12.9;

2Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele de primprejur, și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.

Isa 51.17-28;

3În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.

Zah 12.4-11;Zah 13.1;Zah 14.4-13;Mat 21.44;

4În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu amețeală pe toți caii, și cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda, și voi orbi toți caii popoarelor.

Ps 76.6;Ezec 38.4;

5Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oștirilor, Dumnezeul lor.

6În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta și în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăși la locul lui cel vechi.

Obad 18;

7Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David și fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.

8În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.

Ioel 3.10;

9În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.

Hag 2.22;Zah 12.3;

10Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare și de rugăciune, și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.

Ier 31.9;Ier 50.4;Ezec 39.29;Ioel 2.28;Ioan 19.34-37;Apoc 1.7;Ier 6.26;Amos 8.10;

11În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.

Fapt 2.37;2Împ 23.39;2Cron 35.24;

12Țara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, și femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, și femeile ei deosebit;

Mat 24.30;Apoc 1.7;2Sam 5.14;Luc 3.31;

13familia casei lui Levi deosebit, și femeile ei deosebit; familia lui Șimei deosebit, și femeile ei deosebit;

14toate celelalte familii, fiecare familie deosebit, și femeile ei deosebit.

13

1În ziua aceea, se va deschide casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat și necurăție.

Zah 12.3;Evr 9.14;1Pet 1.19;Apoc 1.5;

2În ziua aceea - zice Domnul oștirilor - voi stârpi din țară numele idolilor, ca nimeni să nu-și mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din țară pe proorocii mincinoși și duhul necurat.

Ex 23.13;Ios 23.7;Ps 16.4;Ezec 30.13;Osea 2.17;Mic 5.12-13;2Pet 2.1;

3Și dacă va mai prooroci cineva, atunci, tatăl său și mama sa, înșiși părinții lui, îi vor zice: Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului; și tatăl său și mama sa, cei care l-au născut, îl vor străpunge, când va prooroci.

Deut 13.6-8;Deut 18.20;

4În ziua aceea, proorocii se vor rușina fiecare de vedeniile lor, când vor prooroci, și nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să mintă pe oameni.

Mic 3.6-7;2Împ 1.8;Isa 20.2;Mat 3.4;

5Ci fiecare din ei va zice: Eu nu sunt prooroc, ci sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinerețea mea!

Amos 7.14;

6Și dacă-l va întreba cineva: De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini? el va răspunde: În casa celor ce mă iubeau le-am primit.

7Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, și asupra omului care îmi este tovarăș! zice Domnul oștirilor. Lovește pe păstor, și se vor risipi oile! Și Îmi voi întoarce mâna spre cei mici.

Isa 40.11;Ezec 34.23;Ioan 10.30;Ioan 14.10-11;Filp 2.6;Mat 26.31;Marc 14.27;Mat 18.10-14;Luc 12.32;

8În toată țara, zice Domnul, două treimi vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne.

Rom 11.5;

9Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, și o voi curăți cum se curăță argintul, o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei vor chema Numele Meu, și îi voi asculta; Eu voi zice: Acesta este poporul Meu! Și ei vor zice: Domnul este Dumnezeul meu!

Isa 48.10;1Pet 1.6-7;Ps 50.15;Ps 91.15;Zah 10.6;Ps 144.15;Ier 30.22;Ezec 11.20;Osea 2.23;Zah 8.8;

14

1Iată, vine ziua Domnului, când toate prăzile tale vor fi împărțite în mijlocul tău.

Isa 13.9;Ioel 2.31;Fapt 2.20;

2Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, și femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămășița poporului nu va fi nimicită cu desăvârșire din cetate.

Ioel 3.2;Isa 13.16;

3Ci Domnul Se va arăta, și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.

4Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi.

Ezec 11.23;Ioel 3.12-14;

5Veți fugi atunci în valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel; și veți fugi cum ați fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Și atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El!

Amos 1.1;Mat 16.27;Mat 24.30-31;Mat 25.31;Iuda 14;Ioel 3.11;

6În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.

7Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.

Apoc 22.5;Mat 24.36;Isa 30.26;Isa 60.19-20;Apoc 21.23;

8În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, și vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; așa va fi și vara și iarna.

Ezec 47.1;Ioel 3.18;Apoc 22.1;

9Și Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume.

Dan 2.44;Apoc 11.15;Efes 4.5-6;

10Toată țara va ajunge ca șesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălțat, și va rămâne liniștit la locul lui, de la poarta lui Beniamin până la locul porții dintâi, până la poarta unghiurilor, și de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului.

Isa 40.4;Zah 12,6;Neem 3.1;Neem 12.39;Ier 31.38;

11Ei vor locui în el, și nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi liniștit.

Ier 31.40;Ier 23.6;

12Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, și le va putrezi limba în gură.

13În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmășeală în ei; unul va apuca mâna altuia, și vor ridica mâna unii asupra altora.

1Sam 14.15-20;Jud 7.22;2Cron 20.23;Ezec 38.21;

14Iuda va lupta și el în Ierusalim, și vor strânge bogățiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul și haine foarte multe.

Ezec 39.10-17;

15Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii, și toate vitele care vor fi în taberele acelea.

Zah 14.12;

16Toți cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oștirilor, și să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

Isa 60.6-9;Isa 66.23;Lev 23.34-43;Neem 8.14;Osea 12.9;Ioan 7.2;

17Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oștirilor, nu va cădea ploaie peste ele.

Isa 60.12;

18Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeași urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

Deut 11.10;

19Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, și pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

20În ziua aceea, va sta scris până și pe zurgălăii cailor: Sfinți Domnului! Și oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.

Isa 23.18;

21Orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi închinată Domnului oștirilor; toți cei ce vor aduce jertfe vor veni și se vor sluji de ele ca să-și fiarbă carnea; și nu vor mai fi Canaaniți (Sau: negustori) în Casa Domnului oștirilor, în ziua aceea.

Isa 35.8;Ioel 3.17;Apoc 21.27;Apoc 22.15;Efes 2.19-22;