ÎNTÂIA EPISTOLĂ SOBORNICEASCĂ A LUI PETRU


1

1Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia,

Ioan 7.35;Fapt 2.5-10;Iac 1.1;

2după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite!

Efes 1.4;1Pet 2.9;Rom 8.29;Rom 11.2;2Tes 2.13;Evr 10.22;Evr 12.24;Rom 1.7;2Pet 1.2;Iuda 2;

3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie,

2Cor 1.3;Efes 1.3;Tit 3.5;Ioan 3.3-5;Iac 1.18;1Cor 15.20;1Tes 4.14;1Pet 3.21;

4și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi.

1Pet 5.4;Col 1.5;2Tim 4.8;

5Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

Ioan 10.28-29;Ioan 17.11-15;Iuda 1;

6În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări,

Mat 5.12;Rom 12.12;2Cor 6.10;1Pet 4.13;2Cor 4.17;1Pet 5.10;

7pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

Iac 1.2;Iac 1.3-12;1Pet 4.12;Iov 23.10;Ps 66.10;Prov 17.3;Isa 48.10;Zah 13.9;1Cor 3.13;Rom 2.7-10;1Cor 4.5;2Tes 1.7-12;

8pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită,

1Ioan 4.20;Ioan 20.29;2Cor 5.7;Evr 11.1-27;

9pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.

Rom 6.22;

10Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare.

Gen 49.10;Dan 2.44;Hag 2.7;Zah 6.12;Mat 13.17;Luc 10.24;2Pet 1.19-21;

11Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate.

1Pet 3.19;2Pet 1.21;Ps 22.6;Isa 53.3;Dan 9.26;Luc 24.25-46;Ioan 12.41;Fapt 26.22-23;

12Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.

Dan 9.24;Dan 12.9-13;Evr 11.13-40;Fapt 2.4;Ex 25.20;Dan 8.13;Dan 15.5-6;Efes 3.10;

13De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.

Luc 12.35;Efes 6.14;Luc 21.34;Rom 13.13;1Tes 5.6-8;1Pet 4.7;1Pet 5.8;Luc 17.30;1Cor 1.7;2Tes 1.7;

14Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele, pe care le aveați altădată, când erați în neștiință.

Rom 12.2;1Pet 4.2;Fapt 17.30;1Tes 4.5;

15Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră.

Luc 1.74;2Cor 7.1;1Tes 4.3-7;Evr 12.14;2Pet 3.11;

16Căci este scris: "Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt".

Lev 11.44;Lev 19.2;Lev 20.7;

17Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;

Deut 10.17;Fapt 10.34;Rom 2.11;2Cor 7.1;Filip 2.12;Evr 12.28;2Cor 5.6;Evr 11.13;1Pet 2.11;

18căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire, pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri,

1Cor 6.20;1Cor 7.23;Ex 20.18;1Pet 4.3;

19ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

Fapt 20.28;Efes 1.7;Evr 9.12-14;Apoc 5.9;Ezec 12.5;Isa 53.7;Ioan 1.29-36;1Cor 5.7;

20El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi,

Rom 3.25;Rom 16.25-26;Efes 3.9-11;Col 1.26;2Tim 1.9-10;Tit 1.2-3;Apoc 13.8;Gal 4.4;Efes 1.10;Evr 1.2;Evr 9.26;

21care, prin El, sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți, și I-a dat slavă, pentru ca, credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

Fapt 2.24;Mat 28.18;Fapt 2.33;Fapt 3.13;Efes 1.20;Filip 2.9;Evr 2.9;1Pet 3.22;

22Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;

Fapt 15.9;Rom 12.9-10;1Tes 4.9;1Tim 1.5;Evr 13.1;1Pet 2.17;1Pet 3.8;1Pet 4.8;2Pet 1.7;1Ioan 3.18;1Ioan 4.7-21;

23fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.

Ioan 1.13;Ioan 3.5;Iac 1.18;1Ioan 3.9;

24Căci orice făptură este ca iarba, și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos,

Ps 103.15;Isa 40.6;Isa 51.12;Iac 1.10;

25dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Ps 102.12-26;Isa 40.8;Luc 16.17;Ioan 1.1-14;1Ioan 1.1-3;

2

1Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire;

Efes 4.22-31;Col 3.8;Evr 12.1;Iac 1.21;Iac 5.9;1Pet 4.2;

2și, ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire,

Mat 18.3;Marc 10.15;Rom 6.4;1Cor 14.20;1Pet 1.23;1Cor 3.2;Evr 5.12-13;

3dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul.

Ps 34.8;Evr 6.5;

4Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu.

Ps 108.22;Mat 21.42;Fapt 4.11;

5Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Efes 2.21-22;Evr 3.6;Isa 61.6;Isa 66.21;1Pet 2.9;Osea 14.2;Mal 1.11;Rom 12.11;Evr 13.15-16;Filip 4.18;1Pet 4.11;

6Căci este scris în Scriptură: "Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine."

Isa 28.16;Rom 9.32;

7Cinstea aceasta este dar pentru voi care ați crezut! Dar pentru cei necredincioși, "piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului";

Ps 118.22;Mat 21.42;Fapt 4.11;

8și "o piatră de poticnire, și o stâncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, și la aceasta sunt rânduiți.

Isa 8.14;Luc 2.34;Rom 9.33;1Cor 1.23;Ex 9.16;Rom 9.22;1Tes 5.9;Iuda 4;

9Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Deut 10.15;1Pet 1.2;Ex 19.5-6;Apoc 1.6;Apoc 5.10;Ioan 17.19;1Cor 3.17;2Tim 1.9;Deut 4.20;Deut 7.6;Deut 14.2;Deut 26.18-19;Fapt 20.28;Efes 1.14;Tit 2.14;Fapt 26.18;Efes 5.8;Col 1.13;1Tes 5.4-5;

10pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare.

Osea 1.9-10;Osea 2.23;Rom 9.25;

11Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.

1Cron 29.15;Ps 39.12;Ps 119.19;Evr 11.13;1Pet 1.17;Rom 13.14;Gal 5.16;Iac 4.1;

12Să aveți o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niște făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.

Rom 12.17;2Cor 8.21;Filip 2.15;Tit 2.8;1Pet 3.16;Mat 5.16;Luc 19.44;

13Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor,

Mat 22.21;Rom 13.1;Tit 3.1;

14cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.

Rom 13.4;Rom 13.3;

15Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști.

Tit 2.8;1Pet 2.12;

16Purtați-vă ca niște oameni slobozi, fără să faceți din slobozenia aceasta o haină a răutății, ci ca niște robi ai lui Dumnezeu.

Gal 5.1-13;1Cor 7.22;

17Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!

Rom 12.10;Filip 2.23;Evr 13.1;1Pet 1.22;Prov 24.21;Mat 22.21;Rom 13.7;

18Slugilor, fiți supuse stăpânilor voștri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit.

Efes 6.5;Col 3.22;1Tim 6.1;Tit 2.9;

19Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare, și suferă pe nedrept.

Mat 5.10;Rom 13.5;

20În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.

1Pet 3.14;1Pet 3.14;1Pet 4.14-15;

21Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.

Mat 16.24;Fapt 14.22;1Tes 3.3;2Tim 3.12;1Pet 3.18;Ioan 13.15;Filip 2.5;1Ioan 2.6;

22"El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug".

Isa 53.9;Luc 23.41;Ioan 8.46;2Cor 5.21;Evr 4.15;

23Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.

Isa 53.7;Mat 27.39;Ioan 8.48-49;Evr 12.3;Luc 23.46;

24El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați.

Isa 53.4-11;Mat 8.17;Evr 9.28;Rom 6.2-11;Rom 7.6;Isa 53.5;

25Căci erați ca niște oi rătăcite. Dar acum v-ați întors la Păstorul și Episcopul (Sau: priveghetorul.) sufletelor voastre.

Isa 53.6;Ezec 34.6;Ezec 34.23;Ezec 37.24;Ioan 10.11-16;Evr 13.20;1Pet 5.4;

3

1Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bărbaților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor,

1Cor 14.34;Efes 5.22;Col 3.18;Tit 2.5;1Cor 7.16;Mat 18.15;1Cor 9.19-22;

2când vă vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere.

1Pet 2.12;

3Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,

1Tim 2.9;Tit 2.3;

4ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Ps 45.13;Rom 2.29;Rom 7.22;2Cor 4.16;

5Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bărbaților lor;

6ca Sara, care asculta pe Avraam, și-l numea "domnul ei". Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de ceva.

Gen 18.12;

7Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre.

1Cor 7.3;Efes 5.25;Col 3.19;1Cor 12.23;1Tes 4.4;Iov 42.8;Mat 5.23-24;Mat 18.19;

8Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.

Rom 12.16;Rom 15.5;Filip 3.16;Rom 12.10;Evr 13.1;1Pet 2.17;Efes 4.32;Col 3.12;

9Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.

Prov 17.13;Prov 20.22;Mat 5.39;Rom 12.14-17;1Cor 4.12;1Tes 5.15;Mat 25.34;

10"Căci cine iubește viața, și vrea să vadă zile bune, să-și înfrâneze limba de la rău, și buzele de la cuvinte înșelătoare.

Ps 34.12;Iac 1.26;1Pet 2.1-22;Apoc 14.5;

11Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea, și s-o urmărească.

Ps 37.27;Isa 1.16-17;3Ioan 11;Rom 12.18;Rom 14.19;Evr 12.14;

12Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul."

Ioan 9.31;Iac 5.16;

13Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine?

Prov 16.7;Rom 8.28;

14Chiar dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! "N-aveți nici o teamă de ei, și nu vă tulburați!

Mat 5.10-12;Iac 1.12;1Pet 2.19;1Pet 4.14;Isa 8.12-13;Ier 1.8;Ioan 14.1-27;

15Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn." Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă,

Ps 119.46;Fapt 4.8;Col 4.6;2Tim 2.25;

16având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.

Evr 13.18;Tit 2.8;1Pet 2.12;

17Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul!

18Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,

Rom 5.6;Evr 9.26-28;1Pet 2.21;1Pet 4.1;2Cor 13.4;Col 1.21-22;Rom 1.4;Rom 8.11;

19în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,

1Pet 1.12;1Pet 4.6;Isa 42.7;Isa 49.9;Isa 61.1;

20care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, și anume opt.

Gen 6.3-13;Evr 11.7;Gen 7.7;Gen 8.18;2Pet 2.5;

21Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos,

Efes 5.26;Tit 3.5;Rom 10.10;1Pet 1.3;

22care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălțat la cer, și Și-a supus îngerii, stăpânirile și puterile.

Ps 110.1;Rom 8.34;Efes 1.20;Col 3.1;Evr 1.3;Rom 8.38;1Cor 15.24;Efes 1.21;

4

1Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârșit-o cu păcatul;

1Petr 3.18;Rom 6.2-7;Gal 5.24;Col 3.3-5;

2pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.

Rom 14.7;1Pet 2.1;Gal 2.20;1Pet 1.14;Ioan 1.13;Rom 6.11;2Cor 5.15;Iac 1.18;

3Ajunge, în adevăr, că în trecut ați făcut voia Neamurilor, și ați trăit în desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri și în slujiri idolești neîngăduite.

Ezec 44.6;Ezec 45.9;Fapt 17.30;Efes 2.2;Efes 4.17;1Tes 4.5;Tit 3.3;1Pet 1.14;

4De aceea se miră ei că nu alergați împreună cu ei la același potop de desfrâu, și vă batjocoresc.

Fapt 13.45;Fapt 18.6;1Pet 3.16;

5Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece viii și morții.

Fapt 10.42;Fapt 17.31;Rom 14.10-12;1Cor 15.51-52;2Tim 4.1;Iac 5.9;

6Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia și celor morți, pentru ca să fie judecați ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh.

1Pet 3.19;

7Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiți înțelepți dar, și vegheați în vederea rugăciunii.

Mat 24.13-14;Rom 13.12;Filip 4.5;Evr 10.25;Iac 5.8;2Pet 3.9-11;1Ioan 2.18;Mat 26.41;Luc 21.34;Col 4.2;1Pet 1.13;1Pet 5.8;

8Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.

Col 3.14;Evr 13.1;Prov 10.12;1Cor 13.6;Iac 5.20;

9Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire.

Rom 12.13;Evr 13.2;2Cor 9.7;Filip 2.14;Filim 14;

10Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.

Rom 12.6;1Cor 4.7;Mat 24.45;Mat 25.14-21;Luc 12.42;1Cor 4.1-2;Tit 1.7;1Cor 12.4;Efes 4.11;

11Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

Ier 23.22;Rom 12.6-8;1Cor 3.10;Efes 5.20;1Pet 2.5;1Tim 6.16;1Pet 5.11;Apoc 1.6;

12Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi:

1Cor 3.13;1Pet 1.7;

13dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți și la arătarea slavei Lui.

Fapt 5.41;Iac 1.2;Rom 8.17;2Cor 1.7;2Cor 4.10;Filip 3.10;Col 1.24;2Tim 2.12;1Pet 5.1-10;Apoc 1.9;1Pet 1.5-6;

14Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi.

Mat 5.11;2Cor 12.10;Iac 1.12;1Pet 2.19-20;1Pet 3.14;1Pet 2.12;1Pet 3.16;

15Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș, sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.

1Pet 2.20;1Tes 4.11;1Tim 5.13;

16Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

Fapt 5.41;

17Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

Isa 10.12;Ier 25.29;Ier 49.12;Ezec 9.6;Mal 3.5;Luc 23.31;Luc 10.12-14;

18Și dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit și cel păcătos?

Prov 11.13;Luc 23.31;

19Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine.

Ps 31.5;Luc 23.46;2Tim 1.12;

5

1Sfătuiesc pe prezbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (Sau: bătrân.) ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită:

Filim 9;Luc 24.48;Fapt 1.8-22;Fapt 5.32;Fapt 10.39;Rom 8.17-18;Apoc 1.9;

2Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.

Ioan 21.15-17;Fapt 20.28;1Cor 9.17;1Tim 3.3-8;Tit 1.7;

3Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei.

Ezec 34.4;Mat 20.25-26;1Cor 3.9;2Cor 1.24;Ps 33.12;Ps 74.2;Filip 3.17;2Tes 3.9;1Tim 4.12;Tit 2.7;

4Și când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.

Evr 13.20;1Cor 9.25;2Tim 4.8;Iac 1.12;1Pet 1.4;

5Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci, "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har."

Rom 12.10;Efes 5.21;Filip 2.3;Iac 4.6;Isa 57.15;Isa 66.2;

6Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.

Iac 4.10;

7Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi.

Ps 37.5;Ps 55.22;Mat 6.25;Luc 12.11-22;Filip 4.6;Evr 13.5;

8Fiți treji, și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită.

Luc 21.34-36;1Tes 5.6;1Pet 4.7;Iov 1.7;Iov 2.2;Luc 22.31;Apoc 12.12;

9Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.

Efes 6.11-13;Iac 4.7;Fapt 14.22;1Tes 3.3;2Tim 3.12;1Pet 2.21;

10Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1Cor 1.9;1Tim 6.12;2Cor 4.17;1Pet 1.6;Evr 13.21;Iuda 24;2Tes 2.17;2Tes 3.3;

11A Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.

1Pet 4.11;Apoc 1.6;

12V-am scris aceste puține rânduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc și să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-ați alipit.

2Cor 1.19;Evr 13.22;Fapt 20.24;1Cor 15.1;2Pet 1.12;

13Biserica aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu, fiul meu.

Fapt 12.12-25;

14Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste. Pacea să fie cu voi cu toți care sunteți în Hristos Isus! Amin.

Efes 6,23;