A DOUA EPISTOLĂ SOBORNICEASCĂ A LUI PETRU


1

1Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credință de același preț cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:

Rom 1.12;2Cor 4.13;Efes 4.5;Tit 1.4;

2Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos!

Dan 4.1;Dan 6.25;1Pet 1.2;Iuda 2;

3Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui,

Ioan 17.3;1Tes 2.12;1Tes 4.7;2Tes 2.14;2Tim 1.9;1Pet 2.9;1Pet 3.9;

4prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.

2Cor 7.1;2Cor 3.18;Efes 4.24;Ev 12.10;1Ioan 3.2;2Pet 2.18-20;

5De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința;

2Pet 3.18;1Pet 3.7;

6cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

7cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni.

Gal 6.10;1Tes 3.12;1Tes 5.15;1Ioan 4.21;

8Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos.

Ioan 15.2;Tit 3.14;

9Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închiși, și a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate.

1Ioan 2.9-11;Efes 5.26;Evr 9.14;1Ioa 1.7;

10De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată.

1Ioan 3.19;2Pet 3.17;

11În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

12De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le știți, și sunteți tari în adevărul pe care-l aveți.

Rom 15.14-15;Filip 3.1;2Pet 3.1;1Ioan 2.21;Iuda 5;1Pet 5.12;2Pet 3.17;

13Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă țin treji aducându-vă aminte;

2Cor 5.1-4;2Pet 3.1;

14căci știu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.

Deut 4.21-22;Deut 31.14;2Tim 4.6;Ioan 21.18-19;

15Îmi voi da osteneala dar, ca, și după moartea mea, să vă puteți aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.

16În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărirea Lui.

1Cor 1.17;1Cor 2.1-5;2Cor 2.17;2Cor 4.2;Mat 17.1-2;Marc 9.2;Ioan 1.14;1Ioan 1.1;1Ioan 4.14;

17Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea."

Mat 3.17;Mat 17.5;Marc 1.11;Marc 9.7;Luc 3.22;Luc 9.35;

18Și noi înșine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.

Ex 3.5;Ios 5.15;Mat 17.6;

19Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.

Ps 119.105;Ioan 5.35;2Cor 4.4-6;Apoc 2.28;Apoc 22.16;

20Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură.

Rom 12.6;

21Căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.

2Tim 3.16;1Pet 1.11;2Sam 23.2;Luc 1.70;Fapt 1.16;Fapt 3.18;

2

1În norod s-au ridicat și prooroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.

Deut 13.1;Mat 24.41;Fapt 20.30;1Cor 11.19;1Tim 4.1;2Tim 3.1-5;1Ioan 4.1;Iuda 18;Iuda 4;1Cor 6.20;Col 3.13;Efes 1.7;Evr 10.29;1Pet 1.18;Apoc 5.9;Filip 3.19;

2Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.

3În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înșelătoare, să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează.

Rom 16.18;2Cor 12.17-18;1Tim 6.5;Tit 1.11;2Cor 2.17;2Pet 1.16;Deut 32.35;Iuda 4-15;

4Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată;

Iov 4.18;Iuda 6;Ioan 8.44;1Ioan 3.8;Luc 8.31;Apoc 20.2-3;

5dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți;

Gen 7.1-23;Evr 11.7;1Pet 3.20;1Pet 3.19;2Pet 3.6;

6dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,

Gen 19.24;Deut 29.23;Iuda 7;Num 26.10;

7și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați;

Gen 19.16;

8(căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite;) -

Ps 119.139-158;Ezec 9.4;

9înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, și să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății:

Ps 34.17-19;1Cor 10.13;

10mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, și disprețuiesc stăpânirea.

Iuda 4;Iuda 7-8;Iuda 10;Iuda 16;

Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,

Iuda 8;

11pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor.

Iuda 9;

12Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor,

Ier 12.3;Iuda 10;

13și își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.

Filip 3.19;Rom 13.13;Iuda 12;1Cor 11.20-21;

14Le scapără ochii de preacurvie, și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați!

Iuda 11;

15După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.

Num 22.5-28;Iud 11;

16Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriță necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei proorocului.

17Oamenii aceștia sunt niște fântâni fără apă, niște nori, alungați de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.

Iuda 12-13;

18Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii și cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.

Iuda 16;Fapt 2.40;2Pet 1.4;2Pet 2.20;

19Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.

Gal 5.13;1Pet 2.16;Ioan 8.34;Rom 6.16;

20În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăși și sunt biruiți de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.

Mat 12.45;Luc 71.26;Evr 6.4;Evr 10.26-27;2Pet 1.4;2Pet 2.18;2Pet 1.2;

21Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.

Luc 12.47-48;Ioan 9.41;Ioan 15.22;

22Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: "Câinele s-a întors la ce vărsase", și "scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă."

Prov 26.11;

3

1Preaiubiților, aceasta este a doua epistolă, pe care v-o scriu. În amândouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înștiințări,

2Pet 1.13;

2ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții prooroci, și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri.

Iuda 17;

3Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor,

1Tim 4.1;2Tim 3.1;Iuda 18;2Pet 2.10;

4și vor zice: "Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!"

Isa 5.19;Ier 17.15;Ezec 12.22-27;Mat 24.48;Luc 12.45;

5Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei,

Gen 1.6-9;Ps 33.6;Evr 11.3;Ps 24.2;Ps 136.6;Col 1.17;

6și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.

Gen 7.11;Gen 7.21-23;2Pet 2.5;

7Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin același Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată și de pieire a oamenilor nelegiuiți.

2Pet 3.10;Mat 25.41;2Tes 1.8;

8Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi.

Ps 90.4;

9Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.

Hab 2.3;Evr 10.37;Isa 30.18;1Pet 3.20;2Pet 3.15;Ezec 18.23-32;Ezec 33.11;Rom 2.4;1Tim 2.4;

10Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Mat 24.43;Luc 12.39;1Tes 5.2;Apoc 3.3;16.15Ps 102.26;Isa 51.6;Mat 24.35;Marc 13.31;Rom 8.12;Evr 1.11;Apoc 20.11;Apoc 21.1;

11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă,

1Pet 1.15;

12așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

1Cor 1.7;Tit 2.13;Ps 50.3;Isa 34.4;Mic 1.4;2Pet 3.10;

13Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

Isa 65.17;Isa 66.22;Apoc 21.1-27;

14De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină, și în pace.

1Cor 1.8;1Cor 15.58;Filip 1.10;1Tes 3.13;1Tes 5.23;

15Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui,

Rom 2.4;1Pet 3.20;2Pet 3.9;

16ca și în toate epistolele lui, când vorbește despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.

Rom 8.19;1Cor 15.24;1Tes 4.15;

17Voi deci, preaiubiților, știind mai dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați târâți de rătăcirea acestor nelegiuiți, și să vă pierdeți tăria;

Marc 13.23;2Pet 1.12;Efes 4.14;2Pet 1.10-11;2Pet 2.18;

18ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum și în ziua veșniciei. Amin.

Efes 4.15;1Pet 2.2;2Tim 4.18;Apoc 1.6;